Sunteți pe pagina 1din 13

Copil 1: Din cer ninge liniștit,

Peste case, pomi și crânguri


Iată, fulgii ne-au șoptit
Ca să nu mai stăm pe gânduri.
Ne-am gândit să-mpodobim
Cât mai vesel sala noastră,
Să vedeți cât vă iubim
Poftiți la serbarea noastră.

Copil 2: Când vine vremea rea.


Cu primii fulgi de nea
Se scutură din nori
Desfinte sărbători,
Povești cu îngerași,
Pentru copii poznași,
Povești cu Moș Crăciuni,
Pentru copii buni.
Aflați-le acum
În prag de Moș Ajun

Intrarea copiilor în sală: Răsună melodia valsul iernii. Copiii intră în prechi.

Copilul 3:Este frig și este greu,


Cad fulgii albi de sus din cer.
Vâjie și suflă vântul
Iarna a cuprins pământul.
Resemnați copaci goi,
Unu-aici și colo doi,
Stând în ger în amorțire,
Au pe crengi neaua subțire.

Copilul 4:Iarna-i tare jucăușă,


Bate veselă la ușă.
Afară dorind să-i scoată
Pe toți copii la joacă.

1
Cântecul: ”Iarna”- Ghidușii

Iarna a venit,
Iarna a venit.
Și s-a înălbit,
Și s-a înălbit.
Cerul s-a lăsat,
Cerul s-a lăsat.
Geamul înghețat,
Geamul înghețat.
Refren:
Totu-n jur e alb,
Totu-n jur e alb.
Numai flori de nea,
Numai flori de nea.
Iarna a venit,
Iarna a venit.
În ograda mea,
În ograda mea.

Și-n pădurea azi,


Într-un alb frumos,
Se îmbracă lent
Pomul luminos.
Bradul strălucit,
Ca oglinda-n zori,
Ce arată fulgii, doar în culori.
Refren:

Este Anul Nou,


Totu-i fermecat
Și acest cadou,
Gerul ne-a lăsat.
Desenează el,
Pe fereastra mea,
Iar noi toți vedem,
Fermecata stea.
Refren:

2
Copilul 5:Iarna este-o bucurie
Orișice copil o știe.
Deși vremea e geroasă,
Nimeni nu mai stă în casă.
Ninge dee parcă-i tornadă
Ies copii toți în stradă.
Să ridice vor în grabă
Primul lor Om de zăpadă.

Copilul 6:Ninge, ninge și iar ninge,


Ca-ntr-o lume fermecată.
Crește Omul de Zăpadă,
Într-un bulgăr cât o roată.
Am să-i pun și pălărie,
Pe care-a zvârlit-o tata.
Tii ce bine o să- i șadă,
Peste părul alb ca vata!

Copilul 7: Gol, în crivăț stă-n oradă


Omul nostru de zăpadă.
Nici șoșoni n-are măcar
Nici mănuși și nici fular.
Pe o iarnă așa cumplită
O să facă amigdalită,
Gripă și tenperatură,
Să-l aducem la căldură!

Cântecul ” Baba de Zăpadă”


Iarna e placul meu
Cântă-ntruna cineva.
Eu mă-ntreb cine-i acela,
De ce cântă așa?

Refren:
Cine crezi, cine crezi
Cântă în ogradă.
E anume, e anume,
Baba de zăpadă.
3
Are-n frunte o găleată
Și-un fular ne- aranjat.
A-nceput așa de-odată
Vesel de cântat.

Refren:
Anul Nou în prag ne sună,
Cu belșug și cu noroc.
Noi cu baba în împreună,
Am ieșit la joc.

Joc distractiv cu FETELE ” Atante”

Copilul 8: Fulg de nea, de ce nu vii?


Te așteaptă atâți copii,
Să dansezi în line salturi,
Să te-așterni ca un veșmânt
Peste case și pământ.

Copil 9: Uite acum de sus, din cer


Fulgii mari coboară lin
Iarnă e, și-i tare ger
De omăt pământu-i plin.
Iarna-mi place și privesc
Florile cum înfloresc,
Nu prin iarba din grădină
Ci prin geamul de lumină.

Copilul 10: Ninge iar pe la ferești


Cu fulgi mari ca în povești,
Eu în brațe unul am prins
Și lumina lui s-a stins.
Ninge iar pe la ferești
Cu fulgi mari, ca în povești,
Haideți să dansăm și noi
Dansul fulgilor vioi.

Dansul Fulgilor de nea


4
Copilul 11: Uite săniuța mea
Zboară ca un fulg de nea.
Când o sui pe derdeluș
Trage spre alunecuș.

Copilul 12: Am o sanie ca fulgul


O dau jos din pod acum,
i-a venit iar astăzi timpul
Haide sanie la drum.
Te-am lăsat un an în pace
De te-ai odihnit mereu
Fii acum din nou părtașă,
Soră pentru jocul meu.

Copilul 13: Ura! Ninge ca-n povești


Timpul e de săniuș
Hai, copii, ca altădată
S-a făcut alunecuș.
Câte unu, câte doi,
Ne suim în sănioară,
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.

Cântecul: La săniuș.
Ninge iar, ninge iar,
Ninge ne-ncetat.
Ninge iar, ninge iar.
Peste câmp pe brad.
Mănușele îmbrăcăm
Și pâsluțe avem.
De sosirea iernii,
Toți ne bucurăm.

Refren:
Hai fuguța la derdeluș
Să ne dăm cu săniuța.
Mic și mare zburdăm jucăuș
Lunecoasă-i potecuța.
5
Dealul plin de copii
E așa frumos.
Veseli sunt și zglobii
Când mai cad pe jos.
Unii plâng, alții râd
Și fac mare haz.
Gerul se joacă cu noi,
Ne pișcă de obraz.

Refren:
Melodie / Refren:

Educatoarea:- Copii, dar nu vă pare că cineva lipsește de la sărbătoarea


noastră?

Copilul 14: Vai de mine, vai de mine,


Moșul nostru nu mai vine,
Căci vine din depărtare
Să-i cântăm un pic mai tare
Poate ne aude bine
Și degrabă vine.

Copilul 15: -Te așteptăm de atâta vreme


Visam noaptea c-o să vii
Și ca mine te așteaptă
Milioane de copii.

Copilul 16:Copilaș drăguți și veseli,


Bucurați-vă acum,
C-a venit iarna drăguță
Și cu ea și Moș Crăciun.
Moș Crăciun poate- o să vină
Peste-o clipă, două, trei
Sania-i de daruri plină,
O trag renii sprintenei.
6
Înscenarea” Sigur este Moș Crăciun”

Educatoarea: Copii, spuneți cine vine încărcat cu daruri pline:


Cine vine? Cine vine?
Copiii:Moș Crăciun! Moș Crăciun!
Educatoarea:La ferestre înghețate: Cine bate? Cine bate?
Copiii:Moș Crăciun! Moș Crăciun!
Educatoarea:-Bradu-i plin de jucării. Cine l-a adus, copii?
Copiii:Moș Crăciun! Moș Crăciun!
Educatoarea: -Vai, copii, dar ce mai sărbătoare, fară un oaspete mare? Dragi
copii, cum de am uitat, pe Moș Crăciun de n-am chemat! Hai cu toții împreună să-l
strigăm pe Moș Crăciun.

Vine Moș Crăciun!!!


( discuție cu Moș Crăciun)

Moș Crăciun: Bună ziua, bună ziua,


Bine v-am găsit!
Am venit cu sănioara
Și cu multe bucurii.
O, ce greu drup am avut,
Fiindcă am îmbătânit.
Și cu sacul mare-n spate,
Tare greu am străbătul.
Dar acum vreau să ascult
Ce program ați pregătit?
Căci m-așteaptă ș-alți copii
Ca să le duc jucării

Copilul 17: - Moș Crăciun, bine-ai venit!


Că ți- e frig de mult o știm:
Însă noi ne-am pregătit
Cât mai cald să te primim.
Lângă brad am pus
Scăunelul ca să stai
Și-o măsuță ți-am adus
Pentru daruri să o ai.
7
Copilul 18: Iar sub bradu- mpodobit,
Cu steluțe argintii
Asculta-vei rând pe rând,
Cântece și poezii.
Iar dacă se va-ntâmpla,
Poezia s-o uităm.
Îți promitem când mai vii,
N-o să ne mai încurcăm.

Copilul 19: Moș Crăciun stai lângă mine


Mi-a fost tare dor de tine.
Pe unde ai colindat?
Tare mult te-am așteptat!
Uite, bradul este gata,
Iar mămica și cu tata
Spun mereu că o să vii
Încărcat cu jucării.

Cântecul” În așteptarea lui Moș Crăciun”

Stam cuminti si asteptam seara de ajun


Ce ne va aduce-n dar oare Mos Craciun
Are sute de scrisori, cum va reusi
Sa ajunga si la noi, in aceasta zi.

Refren:
Dubidum pam-pam-pam-ram
Dubidum pam-pam-pam-ram
Dubidum pam-pam-pam-ram
Dubidum pam-pam-pam-ram

Haideti sa impodobim pomul fermecat


Poate Mosul va veni cu adevarat
Pe adresa i-am notat, codul de access
Ca sa ajunga mai usor, fara GPS.

Refren:

8
Asteptandu-l rand pe rand toti am adormit
Ce magie sub bradut, uite ce-am gasit,
Mosul darnic ne-a lasat daruri in cutii
Ne-a cuprins si-a plecat si la alti copii.
Refren:

Moș Crăciun: - Dragii moșului, copii,


Vreau să-mi faceți o favoare:
Pe părinți să-i ascultați,
Ei sunt ce-i mai scump sub soare.
Să le aduceți bucurii,
Viața să le fie plină
De împlinire și iubire,
De la voi, iubiți copii

Copilul 20: Moș Crăciun, îți mulțumim,


Sfatul tău e foarte bun
Și-ți promitem că mereu
Noi vom fi pe placul tău.

Copilul 21:-Moș Crăciune, moșulică


Eu sunt o fetiță mică,
Dar sunt farte cumințică.
Dacă vrei să știi mata
Aștept să-mi aduci ceva
Un dar mic, un dar mai mare,
Așa, ca la fiecare.
Și-ți promit dacă am să pot .
La masă- am să mănânc tot.

Joc muzical Cu Părinții

Copilul 22: - Dragul nostru, Moș Crăciun


Te-așteptam demult să-ți spun
Și cu drag te-am așteptat
Și aici ne-am adunnat.
Știm că doamna educatoare
Ți-a trimis și o scrisoare
În care ți-a scris să vii
9
Că te-așteaptă mulți copii
Și ți-a scris că-s cuminței
Alți-n lume nu-s ca ei.

Copilul 23: Tu, dragă Moș Crăciune,


Din mare-ați bunătate,
Adu- ne sănătate.
Adu căldură-n casă.
Și bunătăți pe masă.
Și haine călduroase
Și visuri mai frumoase.
Și bucurii depline
În anul care vine.

Joc distractiv cu Moș Crăciun și băieții


”De-a baba oarba

Copilul 24: Moșule cu plete lungi


Tare rar la mine-ajungi!
Și stai tare puțintel
Cât să-ți cânt un cântecel,
Îmi dai darul și apoi
Te duci iarăși de la noi.

Copilul 25: -Și înainte de plecare


Mai avem înc-o urare
Anul Nou ce-acuma vine
Să vă aducă numai bine!
Bucurii și sănătate
Mult noroc și spor în toate!

Copilul 26: Priviți cum cade neaua de mătase!


Crăciunul ne intră iarăși în casă,
Împletiți colaci de sărbătoare
Că ne vin colindătorii cu urare.
10
Dorind pentru fiecare
Mult belșug și bunăstare.

Copilul 27: Draga noastră directoare,


Părinți și educatoare,
Dorim anii ce-i trăiți,
Să vă fie fericiți
Fie-vă viața senină
Cum e floarea în grădină!
Inima noastră vă spune.
Să aveți doar zile bune.

Copilul 28:Noi dorim la fiecare


Să vă facem o urare,
S-o duceți cu toții bine
Și la anul care vine
Să aveți numai bucurii,
Să aveți noroc de copii,
Și toți să fiți sănătoși,
Veseli, bogați și frumoși!
Să vă fie casa, casă,
Să vă fie masa, masă.
Viața să vă fie plină
De belșug și de lumină.
S-aveți parte de folos,
De nașterea lui Hristos.

Cântecul ”La colindat”


Bună seara ca-nserat,
La colindă am plecat,
Pe la case ca mai an
Cum a spus badea Traian.
Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte,
Şi începe a colinda
Pe la case a ura.

Refren
La mulţi ani cu sănătate
11
Să vă dea Domnul de toate,
Mulţi ani să trăiţi,
Mulţi ani fericiţi
Să vă fie casa plină
De belşug şi de lumină,
Mulţi ani să trăiţi,
Mulţi ani fericiţi !
Strigatura: Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte
Pluguşorul cu doi boi,
Mânaţi, măi, acum flăcăi!
Heeeeeeeeeei!

2. Iarna-i grea, omătul mare


Semne bune anul are,
Semne bune de belşug
Pentru brazda de sub plug,
Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte,
Şi începe a colinda
Pe la case a ura.

Refrenul:
Strigătura:Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte
Pluguşorul cu șase boi,
C-așa-i datina la noi
Refren:

Educatoarea: Atunci când roata timpului a mai țesut un an, vă dorim să vă


bucutați alături de cei dragi de minunile veții, așteptând clipele viitorului. Fie
ca anul nou care vine să fie pentru voi o punte spre ceva mai bun, mai
luminos. Anul Nou să vă aducă sănătate, pace în suflet și prosperitate.
Sărbători fericite!
Moș Crăciun împarte cadouri, după:
- Dragii mei, vă mulțumesc
Pentru câte mi-ați urat.
La alți copii eu pornesc,
Mai am încă de umblat.
12
13

S-ar putea să vă placă și