Sunteți pe pagina 1din 2

COLABORAREA ȘCOALĂ-FAMILIE-

FACTOR DECISIV ÎN ACTUL EDUCAȚIONAL


Autor: prof.înv.primar Lazea Lucia Maria
Școala Gimnazială Nr.1 Românași

Motto:
“ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare măsură, dacă
voi reuşi sau voi eşua în viaţă! Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire. Educă-mă, te
rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume!”
(din Child’s Appeal)
Educația este o acțiune la care își dau concursul școala, familia, întreaga societate.
Colaborarea între toți factorii educaționali, în primul rând între școală și familie este stringentă.
Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, dacă nu cunoaște condițiile familiale de muncă
și viață ale copiilor.
Parteneriatul între școală și familie și-a demonstrat eficiența pretutindeni unde a fost aplicat,
dacă s-au respectat anumite condiții de realizare a acestuia:
- părinții să fie percepuți de către cadrele didactice ca persoane active și valoroase pentru educarea
copiilor;
- părinții să se implice în mod concret în luarea de decizii referitoare la activitățile extrașcolare,
la modificarea orarului, la stabilirea disciplinelor opționale;
- responsabilitatea pentru evoluția copilului să fie împărțită între școală și familie.
Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre
cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le
datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului
din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă
copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor,
obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi
gândirea copiilor.
Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul,
politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele
lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte
ani de-acasă”. Un elev fără „cei şapte ani de acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult.
Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ,
toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6
ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front
comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului,
educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.
Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta
prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar e o sarcină a şcolii să identifice
situaţiile problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea
elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoala-familie este determinantă în educarea
copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi
rezolvarea problemelor de viaţă.
Ṣcoala este interesatӑ sӑ colaboreze cu familia,sӑ-ṣi facӑ din ea un aliat,pentru ca acṭiunea
sa educativӑ sặ fie mai profundӑ ṣi de duratӑ. Colaborarea ṣcolii cu familia este necesarӑ ṣi ȋn vederea
unei informӑri reciproce cu privire la dezvoltarea copilului,la comportarea lui, pentru cunoaṣterea lui
din toate punctele de vedere. Cadrele didactice organizeazӑ ṣi conduc activitatea instructiv-educativӑ
din ṣcoalӑ, prelucreazӑ ṣi transmit cunoṣtinṭele prevӑzute de programele ṣcolare, modeleazӑ
personalitatea copilului, desfӑṣoarӑ activitӑṭi extracurriculare ṣi extraṣcolare. Ele sunt responsabile
de aspectele organizӑrii ṣcolare, de atmosfera generalӑ. Ȋn funcṭie de personalitatea acestora ṣi de
stilul didactic ṣi pedagogic se instaleazӑ un anumit climat ȋn grupul celor pe care ȋi educӑ.
De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin
vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.
Un parteneriat familie-şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers.
Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi şcolarul nostru. Familia
și școala sunt instituții ce au un rol esențial ȋn crearea spiritului social al copilului.Acestea ȋl pregӑtesc pentru o
integrare optimӑ ȋn viața socialӑ.O bunӑ colaborare ȋntre școalӑ și familie este posibilӑ numai atunci cȃnd familia
ȋnțelege menirea școlii:aceea de a fi principalul izvor de culturӑ și factor de civilizație,iar școala vede ȋn familie un
aliat,un colaborator sincer,permanent și direct interesat de ȋntregul proces instructiv-educativ.Ca orice relație
partenerialӑ,relația școalӑ-familie trebuie construitӑ cu migalӑ și cu mӑiestrie. Cadrele didactice află cum este fiecare
copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasioneză, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente
să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia
organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea
societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă.
Sub ȋndrumarea școlii,familia stabilește regimul de viațӑ al copilului și vegheazӑ la respectarea
lui.Ținȃnd seama de condițiile concrete,fiecare familie stabilește orarul de muncӑ și de odihnӑ al elevului,timpul
cȃnd sӑ ȋnceapӑ pregӑtirea temelor,cel destinat pentru joc și ocupații recreative alese ȋn mod liber de cӑtre
copii,timpul cȃnd sӑ presteze anumite servicii pentru familie. Atunci cȃnd prin repetare un asemenea regim devine
obișnuințӑ pentru școlar,controlul pӑrinților va fi din ce ȋn ce mai redus. De o mare importanțӑ pentru ca elevul sӑ
obținӑ succese la școalӑ este modul cum pӑrinții ȋși ajutӑ copiii la ȋnvӑțӑturӑ. Ei ȋi vor sprijini sӑ ȋnvingӑ primele
dificultӑți și ȋi vor ȋncuraja pentru primele succese.
Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot:
a. ajuta profesorii în munca lor;
b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;
c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;
d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor;
f. conecta familiile cu membrii şcolii;
Cu părere de rău trebuie să spun că se constată în ultima vreme o depărtare a familiei de școală, o
scădere a interesului părinților pentru rezultatele școlare. Părinții sunt îngrijorați de viitorul copiilor dar, în acelați
timp nu mai au răbdare să le acorde atenție. Acest lucru se constituie într-un semnal de alarmă care m-a determinat
să aflu care sunt adevăratele cauze ale acestui fenomen încât să pot remedia măcar o parte dintre ele la simpla
informare a părinților asupra rezultatelor la învățătură. Școala trebuie să convingă familia ca ea să devină un
participant activ în procesul de instruire-educare. Influențele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe
sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalității acestuia. Este bine ca elevii sӑ ȋnvețe ȋncӑ de
mici, cӑ „Ȋn cӑminul familiei, copiii trebuie sӑ-i respecte pe pӑrinți,ȋn afara cӑminului pe toatӑ lumea,iar ȋn
singurӑtate pe ei ȋnșiși”,dupӑ cum spunea regele grec Demetrius.

Bibliografie:
1. Baran Pescaru A.-„Parteneriat ȋn educație familie-școalӑ-comunitate”-Editura Aramis-
București,2004;
2. Kulcsar T.-„Factorii psihologici ai reușitei școlare”-Editura Didacticӑ și Pedagogicӑ-
București,1978;
3. Nica, I, Ţopa, L.-„Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974;