Sunteți pe pagina 1din 4

LICEUL TEHNOLOGIC „GEORGETA J.

CANCICOV“ PARINCEA

DIRECTOR , DIRECTOR ADJUNCT,


PROF. LUNGU CRISTIAN - ROMEO PROF. IONESCU BOGDAN

„Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate”


I.L.Caragiale

ARGUMENT
„Caragiale va fi mereu actual. Aceleasi dileme, acelesi vorbe, aceeasi
trivialitate de care ne izbim zilnic. Asa cum Aristofan este atat de actual, la fel e si
Caragiale”, spunea marea actriţă Maia Morgenstern.
Cititnd aceste cuvinte şi nu numai, ne amintim de faptul că suntem datori să
facem cunoscută copiilor opera şi viaţa marelui clasic al literaturii române Ion
Luca Caragiale. Încercarea noastră este o introducere sumară în creaţia acestuia, o
diagonală subţire între ceea ce a trăit, ceea ce a însemnat pentru societatea
românească la vremea sa şi fragmente din schiţele şi piesele de teatru, ce ilustrează
parcă mai mult ca niciodată că istoria se repetă.

DATA: 01.02.2018
ORGANIZATORI: PROF. ZAHARIA MARIANA-ANCA
PROF. DOCUMENTARIST LUNGU FELICIA
SCOPUL PROIECTULUI :
 Dezvoltarea limbajului şi în special a expresivităţii acestuia prin
interpretarea unor secvente din opera lui Caragiale ;
 Stimularea creativităţii prin transpunerea în compuneri a operei
caragialiene;
 Dezvoltarea sentimentelor de dragoste şi preţuire pentru valorile naţionale;
 Cunoaşterea vieţii şi operei marelui dramaturg
GRUP ŢINTĂ: Clasele V-XII
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
 Să cunoască principalele date biografice ale scriitorului;
 Să cunoască activitatea literară a dramaturgului;
 Să memoreze şi să reproducă piesele scriitorului;
 Să realizeze compuneri în care să surprindă tipologiile;
 Să-şi arate preţuirea şi cinstirea faţă de dramaturg printr-un moment artistic
de excepţie prin care să dovedească originalitate.
RESPONSABILITATILE CADRELOR DIDACTICE IMPLICATE:
 Culegerea si prelucrarea datelor prezentate elevilor;
 Identificarea resurselor necesare desfasurarii proiectului;
 Intocmirea unui grafic de desfasurare, deoarece proiectul se desfasoara in
paralel cu activitatile obisnuite;
 Prezentarea tuturor informatiilor si a materialelor realizate pe grupuri;
 Pregatirea diplomelor „ I.L.Caragiale”, care vor fi atribuite celor mai buni
participanti;
ACTIUNI ALE ELEVILOR:
 Aduc carti, materiale informative;
 Realizeaza portofolii;
 Elevii descopera, prelucreaza informatiile dintr-o schiță/nuvelă/comedie,
trag concluziile si le transmit si altora ;
 Realizează compuneri, amenajează expoziții;
REZULTATE AȘTEPTATE :
 Elevii, prin acest proiect, își dezvolta cunostintele despre Caragiale,
invata sa-i aprecieze opera, sa doreasca sa afle cat mai multe informatii ;
 Invata ce inseamna un moment omagial si cum trebuie desfasurat, cum
trebuie sa se comporte ;
 Participarea la aceste actiuni educative, le ofera prilejul sa traiasca
sentimente de bucurie si isi manifesta liber sentimentele ;
 Organizeaza un parcurs festiv, cu audienta, in care ei sunt
recitatori,pictori ;
 Utilizeaza cooperarea ca modalitate de baza in atingerea scopurilor
individuale si de grup.
LOC DE DESFĂŞURARE:
Sala de clasă
PROGRAMUL ACTIVITĂŢII:
 Prezentarea vietii si a operei scriitorului (prezentare P.P.T.);
 Dramatizare dupa comedia „O scrisoare pierdută” scrisă de I.L.Caragiale;
 Realizarea unei compuneri cu titlul ,,O zi impreuna cu Goe”;
 Realizarea unui desen inspirat din schitele autorului.
RESURSE MATERIALE:
 Volume de I.L.Caragiale;
 Cărți ilustrate;
 Planse cu imagini, albume;
 Medalioane cu imaginea lui I.L.Caragiale;
 Retroproiector, PC, flipchart;
METODE DE EVALUARE:
 Evaluarea se va realiza atat pe parcursul derularii proiectului, prin
chestionare, jurnal de impresii, dar si prin metode specifice de evaluare:
portofoliul şi concurs de eseuri;
 Se vor acorda diplome de participare tuturor elevilor colaboratori.

“Caragiale n-a gasit, nu l-a lasat inima sa vada ridicolul


in viata taranimii - cum n-a gasit, n-a vazut, nu l-a lasat inima
sa vada ceva omenesc in viata claselor noua”
G.Ibraileanu

Coordonator de programe şi proiecte educative,


PROF. CIONTU SILVIA-NICOLETA

S-ar putea să vă placă și