CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ”SF.

STELIAN” COSTEȘTI

Vizat director,

Prof. Savu Mihaela-Georgeta

Referat comisia metodică a diriginților

Parteneriatul școală-familie, factor important în formarea atitudinii pozitive a
elevilor

Profesori propunători: Radu Cătălina-Iuliana Șef comisie metodică:

Ovreiu Mariana prof. Popescu Lucica

Costești 2019
 PARTENERIATUL ŞCOALĂ - FAMILIE, FACTOR IMPORTANT ÎN FORMAREA
ATITUDINII POZITIVE A ELEVILOR

Parteneriatul presupune realizarea unei alianțe între membrii familiilor din care provin
copiii și membrii școlii, pentru a atinge obiectivele comune. Parteneriatul dintre școală și
familie presupune respectarea și încrederea reciprocă, colaborarea strânsă dintre aceste două
părți și asumarea drepturilor și a responsabilităților .

Familia este primul mediu socializator și educativ al copilului. Părinții sunt cei dintâi
educatori deoarece ei intreacționează constant cu copilul, totodată copilul imită tot ceea ce se
petrece în acest mediu, tot aici putem observa cum dezvoltarea psihofizică a copilului și a
personalității acestuia este în strânsă legătură cu comunicarea intrafamilială.

Mediul școlar reprezintă un prim mediu socializator de tip organizațional și totodată un

mediu instiuționalizat în care copilul învață anumite reguli de conviețuire cu ceilalți, învață să
devină partener, să joace anumite roluri sociale, să se compare cu ceilalți covârsnici, tot aici
putem vorbi despre stimularea dezvoltării autonomiei personale și a independenței, dar și altele.

Cele două părți ale parteneriatului, respectiv familia și școala, trebuie să se cunoască
una pe cealată. Părinții trebuie să știe despre școală următoarele: programul de activitate al
școliii, activitățile ce se desfășoară la grupă, materialele și amenajarea spațiului din școală,
nivelul pregătirii cadrelor didactice, oferta activităților opționale, conținutul regulamentului
interior al școlii, etc. Iar școala trebuie să cunoască familia din care provine copilul, să
cunoască: structura și componența familiei, stilul educativ al familiei, nivelul educațional al
părinților, așteptările și aspirațiile părinților față de grădiniță și multe altele.

Formele de realizare ale parteneriatului școală-familie sunt: ședințele cu părinții,

discuțiile individuale ale cadrelor didactice cu părinții, consultații cu părinții, vizite periodice la
domiciliu, ateliere de lucru cu părinții, implicarea părinților în diferite manifestări culturale ale
școlii și activități recreative ( ziua școlii, serbări,tabere, excursii, jocuri concurs), voluntariatul.

Şcoala și familia urmăresc acelaşi scop educativ, formarea tinerilor pentru a deveni
personalităţi multilateral dezvoltate care să poată face faţă dinamicii sociale, schimbărilor
profunde şi alese din societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesarã unitatea de
acţiune, concordaţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite în aceste două instituţii
sociale. În cadrul acestei colaborări, rolul conducător îl are şcoala.
Colaborarea dintre cadrele didactice şi părinţi se realizează potrivit obiectivelor şi nevoilor
educative ale unei perioade anumite din viaţa copiilor şi a grupului de elevi. Experienţa noastră
oferă învăţăminte valoroase în privinţa alegerii unor obiective adecvate în sfera colaborării cu
părinţii. Ele sunt rezultanta preocupărilor meritorii ale cadrelor didactice, care înţeleg
importanţa desfăşurării unei activităţi creatoare şi sistematice în acest domeniu. Iniţiativele
îndreptate spre valorificarea lor sunt însă izolate. Tocmai această situaţie reflectă, o dată mai
mult, nevoia elaborării unei noi programe a muncii educative, în vederea îmbunătăţirii
conţinutului şi strategiilor de colaborare a şcolii cu familia.
La o analiză mai atentă a activităţii depusă în ultimii ani de către cadrele didactice în relaţia cu
părinţii, apar cu pregnanţă şi deficienţe care demonstrează necesitatea stabilirii unor noi
jaloane fundamentate din punct de vedere ştiinţific, în funcţie de care trebuie să se organizeze
această activitate. Printre cele mai frecvente deficienţe manifestate în această direcţie, se impun
atenţiei noastre următoarele: - unele dintre obiectivele stabilite nu ţin seama de condiţiile
concrete în care decurge activitatea colectivului de elevi, de particularităţile lor de vârstă; -
persistă acţiunile sporadice, izolate, al căror efect se pierde pe parcurs, deoarece nu sunt
integrate într-o strategie şi nu sunt întărite prin alte activităţi necesare; - se repetă, an de an,
unele acţiuni şi măsuri, în aceeaşi formă rutinieră, cu un conţinut precar şi cu rezultate
nesemnificative pe plan educaţional.Asemenea carenţe influenţează negativ rezultatele muncii
educative, dăunează integrării colectivului de elevi şi îi stânjeneşte dezvoltarea, atât sub aspect
global, cât şi al formării individuale a elevilor, ca membri ai grupului.
Pornind de la realităţile şi exigenţele actuale, considerăm că sistemul nostru de colaborare între
şcoală şi familie trebuie să asigure:
 Obiectivele şi acţiunile specifice trebuie să fie stabilite în funcţie de obiectivele generale ale
educaţiei şi de condiţiile concrete ale organizării procesului educativ;
 Colaborarea şcolii cu familia să asigure unitatea influenţelor educative asupra elevilor,
continuitatea în munca de educaţie de la o etapă la alta, a fiecărui elev în parte;
Considerăm că pe aceste coordonate se poate asigura şi îmbunătăţirea formelor de cooperare
între şcoală şi familie, adaptate cerinţelor specifice societăţii democratice în curs de
afirmare.Este bine cunoscut faptul,că modalitatea prin care oamenii pot fi determinaţi să se
implice în viaţa şcolii pe căi formale este să fie implicaţi mai întâi pe căi informale.
Implicarea informală înseamnă participarea la activităţile unui grup de lucru din şcoală sau ale
unui comitet, la nivelul căruia se iau decizii care privesc şcoala, cum ar fi:
 consiliul de administraţie;
 consiliul părinţilor;
 grupul de sprijin al unui proiect;
 un grup de lucru din şcoală care se ocupă de diverse aspecte
Organizarea eficientă a lectoratelor cu părinţii este un aspect foarte important , ce trebuie avut
în vedere.Fiecare om este unic în felul lui. Este indicat să li se prezinte părinților câteva aspecte
care influențează reușita în viață și care pot, sau nu pot, fi influențate de educație dar de care
educația și instrucția trebuie să țină seama (de exemplu, temperamentul, aptitudinile și
caracterul). Trebuie ca părintele să cunoască posibilitățile copilului și să nu-l suprasolicite
riscând un eșec școlar, sau să nu se mulțumească cu rezultate mediocre acolo unde ele pot fi
mai bune. Este important ca părintele să-și cunoască copilul pentru a ști către ce școală și, mai
târziu, către ce profesie să-l îndrume pentru a reuși în viață.
După prezentarea temelor se pot face dezbateri dacă părinții au neclarități. Pe lângă astfel de
teme, în cadrul lectoratelor cu părinții se pot aborda teme cerute de părinți sub formă de
dezbateri (exemplu: teme legate de realizarea unor sarcini școlare sau de formarea unui stil de
muncă independent). O colaborare mai strânsă între școală și familie va duce la realizarea
scopului final al activității educative, de formare a unei personalități creative și autonome.
Şedinţa cu părinţii este eficientă dacă se respectă următoaele aspecte:
 toţi părinţii au aflat de şedinţă (prin scrisori şi mesaje trimise prin copii şi chiar prin telefon);
 şedinţa este stabilită în concordanţă cu programul părinţilor;
 coordonarea şi organizarea şedinţelor este făcută în parteneriat (prin schimbarea
permanentă a rolurilor de preşedinte şi secretar);
 se pune accent pe aflarea preocupărilor părinţilor şi alocarea timpului pentru discutarea
acestora;
 se invită cadrele care predau la clasă pentru a răspunde la întrebări şi a lămuri diverse
probleme;
 întâlnirea se transformă în experienţă pozitivă.
Parteneriatul are un rol deosebit în funcţionarea şcolii, în îndeplinirea obiectivelor acesteia şi
se poate realiza astfel:
 ajută profesorii în munca lor;
 perfecţionează abilităţile şcolare ale elevilor;
 îmbunătăţesc programele de studiu si climatul şcolar;
 îmbunătaţesc abilităţile educaţionale ale parinţilor elevilor;
 dezvoltă abilităţi de lideri ale părinţilor;
 facilitează legătura dintre familii, personalul şcolii şi al comunitaţii;
 oferă servicii şi suport familiilor;
 creează o atmosfera mai sigură în şcoală;
 ajută la managementul şcolii.
Scopul creării unor astfel de parteneriate este dorinţa comună de a ajuta elevii să obţină
rezultate foarte bune în acumularea cunoştinţelor la şcoală, ca să poată reuşi să păşească pe
treptele superioare ale învaţării şi pentru pregătirea lor de viitori adulţi.
Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în
educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un
angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţială în organizarea şi
desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o
simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.
În relaţia şcoală-familie, problema profesionalismului cadrului didactic reprezintă un element
esenţial în cadrul serviciului făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, cu alte cuvinte
competenţa, servirea clienţilor, un cod de etică profesională.
Problemele cele mai spinoase par a fi cele legate de particularităţile de vârstă ale copiilor, de
aprecierile părinţilor faţă de situaţia şcolară, de gradul supravegherii copiilor în familie şi, în
general, de atmosfera creată în colectivul familiei, în sistemul măsurilor comune ale şcolii cu
familia trebuie avute în vedere toate aceste aspecte. Este necesară deci o colaborare strânsă
între şcoală şi familie, între familie şi şcoală, care să ducă la realizarea scopului final al
activităţii educative, de formare a unei personalităţi creative şi autonome.

Bibliografie:
1.Pescaru, Băran, Adina, Parteneriat în educaţie ,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
2.Anghel, Elena, Psihologia educatiei pe tot parcursul vieţii, Editura Renaissance, Bucuresti,
2010.
3.Popescu,Neveanu Paul, Psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990.