Un real PARTENERIAT între ŞCOALĂ şi FAMILIE nu este cel înscris pe o coală de hârtie semnat de

părinte şi director, este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea,
este succesul şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este COPILUL.

După cei șapte și, mai nou, șase ani de-acasă, școala are un rol primordial în
educația copiilor, alături de familie, dar și de întreaga societate, deoarece
educația permanentă presupune o învățare pe tot parcursul vieții. Colaborarea
între toți factorii educaționali, în primul rând între școală și familie, este
stringentă. Școala nu-și poate realiza pe deplin sarcinile, mai ales cu elevii
care rămân în urmă la învățătură, dacă nu cunoaște condițiile familiale de
muncă și de viață ale copiilor. După cum spunea Maria Montessori, „Copilul
care se naște nu intră într-o ambianță naturală, ci într-o civilizație”. Școala
colaborează cu familia în domeniul învățării elevului, în domeniul
comportamentului, în domeniul dezvoltării lui fizice și intelectuale, morale și
estetice, în domeniul deprinderilor și priceperilor de muncă, igienico-sanitare,
în domeniul activităților libere, angajării copilului în diferite domenii de
activitate în afară de clasă și școală. La ședințele cu părinții vorbim pe larg
despre modul în care aceștia își pot ajuta copiii la învățarea lecțiilor, dar mai
ales în controlul temelor de acasă. Totodată părinții trebuie să cunoască dacă
copilul lor are o comportare corectă față de învățătoare și de colegii de clasă,
dacă purtarea lui pe stradă și în alte locuri este una corespunzătoare. „A-ți
învăța copiii să facă binele înseamnă a le lăsa moștenirea cea mai prețioasă”
(Mantegazza).
Rolul familiei în educația copilului nu se termină la vârsta școlarizării. Este
greșită concepția unor părinți de felul: „L-am dat la școală, să-l învețe
dascălul”. Școala și dascălul nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui
părinte. Efortul educativ își găsește eficiența dorită atunci când între cei doi
factori, școală și familie, există o conlucrare în interesul comun al educării
copilului.
Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care școala îl
are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinteresate.
Parteneriatele dintre școală și familii pot: a. ajuta profesorii în munca lor; b.
perfecționa abilitățile școlare ale elevilor; c. îmbunătăți programele de studiu
și climatul școlar; d. îmbunătăți abilitățile educaționale ale părinților; e.
dezvolta abilitățile de lideri ale părinților; f. conecta familiile cu membrii
școlii.
În ceea ce privește relația școală-familie, se impun deschideri oferite părinților
privind aspectele școlare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale,
juridice etc.
Un studiu realizat în ceea ce privește necesitatea colaborării școală-familie
enumeră patru motive pentru care școala și familia se străduiesc să stabilească
legături între ele: 1. părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor;
2. învățământul nu este decât o parte din educația copilului; o bună parte a
educației se petrece în afara școlii; 3. cercetările pun în evidență influența
atitudinii parentale asupra rezultatelor școlare ale elevilor, în special asupra
motivațiilor învățării, precum și faptul că unele comportamente ale părinților
pot fi favorizate datorită dialogului cu școala; 4. grupurile sociale implicate în
instituția școlară (în special părinții și profesorii) au dreptul să influențeze
gestiunea școlară.
Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de
activități ale școlii cu aceasta (lectorate cu părinții, ședințe, consultații, vizite
la domiciliul elevului, serbări școlare). Părinții trebuie să vadă în noi un
prieten, un colaborator, un om adevărat, care-i poate ajuta prin atitudinea
nepărtinitoare pe care trebuie să o afișeze. Așadar, e o sarcină a școlii să
identifice situațiile-problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este
posibil strategiile educative în favoarea elevului și să conștientizeze că relația
de colaborare școală-familie este determinantă în educarea copiilor. Educația
în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viață, prin întâmpinarea
și rezolvarea problemelor de viață. În școala noastră ne bazăm pe sprijinul
părinților și desfășuram o sumedenie de activități în parteneriat cu aceștia:
una dintre aceste activități s-a numit „Pumnul nu te face mare”, o activitate
prin care am urmărit combaterea violenței în școala noastră. Am avut ca
invitați reprezentanți ai Poliției locale, care le-au vorbit atât micilor școlari, cât
și părinților despre importanța menținerii liniștii atât în familie, cât și în
societatea în care trăim. Tot în parteneriat cu familia și de această dată și cu
comunitatea locală am desfășurat activități de 1 Decembrie, prin care am
evidențiat patriotismul elevilor noștri care, deși provin din mediul rural, își
poartă cu mândrie numele și își cinstesc an de an Ziua Națională a României.
După John Dewey, „educația este un proces al vieții, și nu o pregătire pentru
viață. Cred că școala trebuie să reprezinte viața actuală, viață tot atât de reală
și de vitală pentru copil ca aceea pe care el o duce în familia lui, cu vecinii săi,
pe locurile lui de joacă”.
Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă și ar fi păcat ca
prin acțiunea noastră să uniformizăm aceste individualități. Personalitatea
micului școlar este în formare, deoarece este rezultatul unei evoluții lungi,
care are loc în primul rând în condițiile interacțiunii cu mediul social.
Învățătorul este și va rămâne „izvorul viu” al unei vieți deloc ușoare, cu multe
„cărări întortocheate”, pe care are misiunea de a-i conduce pe copii spre „ținta
reușitei”.

Familia și școala, parteneri în educația copilului

2 martie 2018 • Petruța-Gabriela Stolojanu • Școala Gimnazială Coțofenii din Dos (Dolj) • România

Factorii de bază care ajută copilul în desăvârșirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia
educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, sentimente. Rolul familiei este
important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături
de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ,
personalitatea copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu
familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele
educative ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ. Este nevoie a se dezvolta un nou
concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul
educaţional.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la

nivelul procesului educaţional. Acesta presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative
între factorii educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

 instituţiile educaţiei : familie, scoală si comunitate ;

 agenţii educaţionali : copil, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme
educaţionale ;
 membrii ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării si dezvoltării copilului (medici, factori
de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei) ;
 influentele educative exercitate la anumite momente asupra copilului ;
 programele de creştere, îngrijire şi educare a copilului.

Părintii, copiii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii. Mediul în care trăiesc părinţii poate
sprijini sau devia vieţile lor, poate determina multe dintre valorile lor. De asemenea , părinţii pot
influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii. Activitatea educativă ce se
realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra
copilului. Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în
familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei
şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât
ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului
aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale ( despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte
casnice), familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor.
Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare,
asigurându-i copilului cele necesare studiului.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament : respectul, politeţea,
cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,, cei şapte ani de acasă ’’. Uneori părinţii uită
că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea
armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. Se întâmplă totuşi ca ceea ce
consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce
are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea
la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie . Între familie şi şcoală trebuie să existe o
permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce , şedinţe şi lectorate cu părinţii.

Un parteneriat familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toti cei ce participă la acest
demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi
şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes,
ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel
să-l motiveze şi să-l ajute . Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a
tinerei generaţii . Ea este factorul decisive şi pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea
societaţii, să ia parte activă la viaţa, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care
conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un
bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Parteneriatul educaţional se aplică la nivelul tuturor acestor relaţii. Colaborarea dintre şcoală şi familie
presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este
vorba de interesul copilului.

Implicarea părinţilor în problemele şcolii se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi
şcoală . Colaborarea şi cooperarea părinţilor cu şcoala sunt eficiente ambilor factori. Dacă ne referim la
optimizarea comunicării între profesori şi părinţi, se iau în calcul:

 calitatea celor doi poli ai colaborării (profesori şi părinţi);

 percepţiile fiecăruia;
 atitudinile care îi caracterizează;
 caracteristicile instituţiei şcolare;
 caracteristicile familiei;
 modul de comunicare.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemelor şcolare şi în sprijinirea procesului instructiv-educativ are

o serie de motivaţii, dintre care enumerăm : părinţii îşi cunosc copiii şi doresc să îi descopere ca elevi,
părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor. Forme de
colaborare a părinţilor cu şcoala:

 prezenţa la şedinţe şi lectorate ;

 asistarea elevilor în efectuarea temelor ;
 participarea la activităţi cultural- artistice şi sportive ;
 organizarea unor expoziţii, serbări, excursii ;
 organizarea unui colţ verde în şcoală ;
 atragerea unor fonduri pentru şcoală ;
 susţinerea bibliotecii prin donaţii de cărţi.

O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului şi
de a stopa comportamentele negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a
relaţiei şcoală- familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizeaza dar şi blochează o
comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre ele afectează evoluţia elevului,
rezultatele şcolare şi natura comportamentului.

Factori care favorizează comunicarea:

 transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor ;

 evitarea analizării critice sau blamării părintelui ;
 mediul ambiant de discuţie să fie plăcut ;
 capacitatea învăţătorului de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele
 evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu aceştia;
 rezolvarea problemelor copiilor, implicarea în găsirea unor soluţii ;
 sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului.

Există două teorii importante privind relaţia şcoală- familie : teoria profesionalismului şi teoria
schimbului. Teoria profesionalismului consideră ca un element esenţial serviciul făcut altora, fără a se
gândi la avantaje personale, având drept criterii competenţa, un cod de etică profesională. Teoria
schimbului consideră acţiunea umană în funcţie de un câştig personal , un salariu asigurat, o
competiţie restrânsă. Cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerată ca făcând
parte din datoria profesională a profesorului deoarece : părinţii sunt parteneri ai şcolii , eficacitatea
învăţământului poate fi ameliorată prin cooperarea între şcoală şi familie, părinţii sunt responsabili legali
de educaţia copiilor. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de
colaborări. Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând
în mare măsură dezvoltarea personalităţii acestuia. Modelul moral-civic propus de şcoală (
comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste , corectitudine) găseşte un răspuns pozitiv în
familiile unde aceste valori sunt puse la loc de cinste.

Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate ajuta prin
atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Asadar, e o sarcină a şcolii să identifice
situaţiile problemă, din familiile copiilor, să dirijeze pe cât posibil strategiile educative în
favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă
în educarea copiilor.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are
aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională . Cei mai mulţi părinţi sunt bine
intenţionaţi în alegerea unei şcoli pentru copilul lor . Dar , de multe ori, buna intenţie şi buna
credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă.

Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea mare dragoste pe care o poartă copiilor.
De aceea, între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare . Un parteneriat
familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toţi cei ce participă la acest demers.

Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul nostru şi
şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la
succes, ce îl interesează şi îl pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să îl sustină
pe şcolar, în ce fel să-l motiveze. Şcoala este factorul decisiv pentru formarea unui om apt
să contribuie la dezvoltarea societăţii.

Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea
şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştiinţe cât mai mare, ci
şi de a stimula calitatea de om . Ora de dirigenţie este cea în care ne putem apleca asupra
acestei laturi . În acestă oră se urmăreşte valorificarea abilităţilor de interrelaţionare, de
asumare a responsabilităţii, de descoperire a propriilor aspiraţii spre formarea şcolară si
profesională.

Se accentuează azi ideea de a sprijini părinţii şi nu de a-i substitui. Se identifică tot mai clar
ideea unor intervenţii asupra familiei şi deci, în primul rând, asupra părinţilor pentru a-i ajuta,
forma și susține în sarcinile lor educative .

„Niciodată familia nu a fost mai solicitată si rolul său nu a fost niciodată

atât de mare ca azi” – Boutin şi During, 1994.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Retineti !! Dialogul cu familia este unul din elementele indispensabile ale reusitei scolare.

Implicarea părinţilor în treburile şcolii şi un parteneriat strâns între copil,

părinte şi profesor sunt condiţii indispensabile unui proces educaţional de
calitate.

Parteneriatul școală-familie în zilele noastre primește noi valențe. În lucrarea Management

educațional pentru directorii unităților de învățământ, Mariana Dragomir precizează faptul
că, în relația cu școala, părintele parcurge șapte pași: a) părintele „învață“ – se informează
asupra modului de conducere și organizare a procesului instructiv-educativ; b) părintele
ajută – sprijină școala în realizarea unor proiecte și activități; c) părintele devine un suport
al imaginii pozitive despre școală – înțelege importanța școlii în formarea copilului său și
are o atitudine pozitivă față de școală; d) părintele devine o sursă de informație
complementară – furnizează dirigintelui sau învățătorului informații despre comporta-
mentul copilului în familie, despre problemele afective și de sănătate ale acestuia; e)
părintele devine o sursă educațională – contribuie la educația propriului copil, îl ajută și îl
sprijină în activitatea zilnică de acumulare de cunoștințe; f) părintele ca profesor – oferă
cadre de referință pentru raportarea valorică a copiilor săi; g) părintele – inițiator al
schimbărilor din școală – are dreptul și chiar obligația să solicite adaptarea școlii la
cerințele societății actuale – părintele poate să propună unele schimbări care să contribuie
la dezvoltarea individuală sau colectivă a copilului.

Implicarea familiei în activitatea școlară a copiilor se desfășoară pe două coordonate: a)

relație părinte-copil: controlul frecvenței, al rezultatelor școlare, al temelor, ajutor în
îndeplinirea sarcinilor, suport moral și material; b) relația familie-școală: contactul direct
cu învățătorul sau profesorii clasei sub forma unor reuniuni de informare a părinților cu
privire la documentele privind partea de curriculum (Planul cadru pentru învățământul
obligatoriu, Programele școlare, Ghidurile de evaluare), consultarea părinților la stabilirea
disciplinei opționale, alcătuirea schemelor orare ale clasei și programului extrașcolar al
elevilor; activarea asociativă a părinților prin Comitetul de părinți etc. Pentru ca această
colaborare „ideală“ să se realizeze trebuie să existe voința colaborării și factorii educaționali
implicați să se considere parteneri, în adevăratul sens al cuvântului.

În concluzie, școlile trebuie să planifice și să implementeze programe de parteneriat, pentru

a amplifica implicarea părinților. Scopul educației este de a forma un om cu o gândire
liberă, creativ și sociabil. Un proverb spune: „O vorbă bună rostită la timp înviorează
sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul“.