3.

Invatarea prin descoperire

Relevanta psihopedagogica a metodei. Invatarea prin descoperire este o metoda activa de instruire prin
intermediul careia elevii asimileaza anumite cunostinte si informatii printr-un efort personal. Este o
metoda foarte eficienta, datorita potentialului sau formativ si poate fi utilizata in la toate ciclurile de
invatamant, inclusiv in instruirea adultilor. Trebuie insa obligatoriu ca aceasta metoda sa fie utilizata
adecvat, adica tinand cont de natura continuturilor, varsta si experienta elevilor de disponibiitatile
materiale si de timp aflat la dispozitia profesorului. Utilizarea ei in conditii neadecvate, face din aceasta
metoda una ineficienta.
Avantajele invatarii prin descoperire. JS Bruner identifica 4 avantaje 1) determina cresterea
potentialului intelectual al elevilor; amplifica motivatia intrinseca a elevilor; familiarizeaza elevii cu
metode si tehnici specifice investigatiei stiintifice; faciliteaza reproducerea cunostintelor si informatiilor
dobandite prin aceasta metoda in contexte diferite, cand elevii au de rezolvat probleme similare; V.
Frunza adauga urmatoarele avantaje: * asimilarea cunostintelor si informatiilor se realizeaza in mod
activ, ceea ce faciliteaza intelegerea acestora de catre elevi si fixarea achizitiilor dobandite cu mai multa
usurinta in memoria de lunga durata; * cunostintele si informatiile asimilate prin intermediul acestei
metode au un grad mai mare de functionalitate, adica pot fi mai usor puse in practica decat cele
asimilate prin medode pasive ( foarte important pentru cunostintele privind diversele notiuni, care nu
trebuie dobandite doar din considerente legate de stiinta studiata, ci trebuie si utilizate in practica ); *
familiarizeaza elevii cu metodele de cercetare , contribuind la formarea unor competente pentru viitor; *
amplifica motivatia intrinseca a elevilor
Dezavantajele invatarii prin descoperire. R. Mucchielli enumera ca dezavantaje urmatoarele aspecte:
* pericolul formularii rezultatelor in termeni prea generali pentru a putea fi transferabile la ansambluri
de aceeasi structura; * imposibilitatea de a ajunge la legi statistice, cand se pleaca de la "cazuri concrete"
si avem de-a face cu prababilitati; * confuzie intre ce este esential si ce este accesoriu in analiza datelor
sau in trierea informatiilor; * extrapolarea abuziva a rezultatelor; * pericolul de "proiectare personala"
in analiza si in solutii. V. Frunza adauga urmatoarele dezavantaje ale acestei metode: * nu orice tip de
continut poate fi abordat prin intermediul acestei metode, de ex, cunostintele abstracte ( ca legi, formule,
ecuatiile etc.), care pot fi asimilate de catre elevi doar prin prezentari sistematice si riguroase; * se
asimileaza putine cunostinte pe unitatea de timp comparativ cu alte metode * exista riscul ca elevii sa
dobandeasca cunostinte si informatii care nu corespund riguros stiintei, avand un anumit grad de
deformare, ceea ce impune cu necesitate completari si corectii; de aici, rezulta obligatia profesorului de
a evalua cunostintele asimilate de elevi prin aceasta metoda si, daca este necesar, fie sa faca corectii, fie
sa reia predarea prin alte metode, in caz contrar existand riscul ca elevii sa asimileze cunostinte
incomplete, confuze, deformate, cu efecte negative pe termen lung in evolutia lor cognitiva.* utilizarea
acestei metode in conditii de eficienta, presupune existenta unor anumite dotari mateiale ( instrumentar,
substante, mijloace de invatamant) pe care nu toare institutiile scolare le poseda; * nu toate cadrele
didactice poseda competentele necesare utilizarii acestei metode.
Forme si variante ale invatarii prin descoperire.
Mai multi autori care au abordat invatarea prin descoperire (M.Ionescu, I. Nicola, C Cucos)
fac deosebire intre diferitele formele si variantele invatarii prin descoperire. Principalele criterii avute in
vedere sunt: * gradul de implicare a cadrului didactic sau nivelul de dirijare al acestuia in demersul
descoperirii de catre elevii si * sensul sau directia demersului investigativ pe care, de cele mai multe
ori, tot profesorul il sugereaza elevilor. In functie de gradul de dirijare pot exista 2 forme ale
descoperirii: descoperire independenta, in care cadrul didactic are o implicare mai redusa ( intervine la
inceputul activitatii pentru a le da elevilor materialele si instructiunile necesarre, la sfarsitul acesteia
pentru a evalua corectitudinea cunostintelor si pentru a trage concluzii) * si descoperire dirijata, in
care cadrul didactic intervene ori de cate ori elevii solicita ajutor punctual sau cand nu pot depasi unele
obstacole. Optiunea pentru una sau alta dintre forme depinde de tipul de sarcina in care sunt implicati
elevii, varsta lor, experientele de invatare anterioare, deprinderile si priceperile pe care elevii le detin si
motivatia acestora pentru o astfel de activitate. Prin urmare, se opteaza pentru descoperirea
independenta cand sarcinile au un grad redus de compexitate, nivelul de scolarizare este inalt, elevii au
experiente anterioare care le permit depasirea obstacolelor care pot apare pe parcursul activitatii, au
deprinderi si priceperi formate deja care le permite implicarea intr-o astfel de activitate si sunt motivati
pentru astfel de activitati. Dimpotriva, descoperirea dirijata se foloseste la rezolvarea unor sarcini
complexe, elevii sunt mai mici, experienta lor de invatare este redusa, iar deprinderile si priceperile nu
sunt foarte bogate.
In ceea ce priveste variantele de descoperire, autorii amintiti enumer a 3 tipuri: * descoperirea
inductiva, care are ca nota specifica faptul ca demersul investigativ porneste de la particular, adica de la
aspectele concrete, particulare ale problemei si se ajunge in final la generalizari * descoperirea deductiv,
in care demersul investigativ se desfasoara descendent, se porneste de la elementele generale si se
ajunge la cazuri particulare si * descoperirea transductiva, care se bazeaza pe relatii analogice intre
diverse seri de date.