Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Maria Verdeş
Grupa mare - CURIOȘII
G.P.N. Cornu Luncii
Soarele se arată din ce în ce mai rar, iar atunci
când se arată parcă nu mai este atât de „prietenos”
precum îl ştim. Copilaşii au venit la grădiniţă cu
năsucul şi mâinile reci. Au îmbrăcat din nou
gecuţelor şi paltonaşelor, iar săndăluţele au fost
aşezate la păstrat, căci acum pantofiorii sunt la mare
căutare. A venit toamna! Şi sunt atâtea lucruri pe
care Curioşii nu le ştiu despre toamnă! Iată motivul
pentru care propun desfăşurarea proiectului tematic
Pe cărările Toamnei, care are ca obiective
îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre
fenomenele naturii caracteristice toamnei, despre
florile, fructele şi legumele toamnei, despre
activităţile specifice acestui anotimp şi multe alte
aspecte care nu vor scăpa curiozităţii caracteristice
preşcolarilor.
SCRISOARE CĂTRE PĂRINŢI
DRAGI PĂRINŢI,
DOS
Să-şi adapteze comportamentul propriu la cerinţele grupului în care trăieşte
Să trăiască în relaţii cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie,
toleranţă, armonie
Să cunoască şi să utilizeze unelte simple de lucru pentru realizarea unei activităţi
practice
DEC
Să cunoască denumirea instrumentelor şi materialelor de lucru
Să mânuiască corect instrumentele şi materialele de lucru
Să identifice culorile de bază folosindu-le adecvat
Să dobândească un sistem de deprinderi practice accesibile de mânuire, de
prelucrare
Să intoneze cântece pentru copii
Să asocieze mişcările sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia
DPM
Să se orienteze în schema corporală cunoscându-şi posibilităţile motrice ale
fiecărei părţi
Să se orienteze în spaţiu raportându-se la repere date
Să-şi formeze corect deprinderile motrice de bază
Să cunoască şi să aplice regulile de igienă referitoare la igiena echipamentului
Toamna
de Maria Verdeș
-Ce se apropie pe drum?
Pare un vârtej de fum!
Nu se știe-i cer, pământ,
Ceață, ploaie, nori sau vânt?!
Lecția de îmbrăcat
de Maria Verdeș
Am acasă, în dulap,
Multe haine de îmbrăcat.
Sunt cu toate așezate
Pe un raft sau agățate
Pe o chestie cu cârlig ...
Umeraș, am vrut să zic!
Dimineața, când mă îmbrac
Îmi iau bluză, hanorac,
Pantaloni îmi trag în grabă
Sau fustiță de sunt fată.
Căciuliță-mi pun pe cap
Iată! Deci m-am îmbrăcat!
Offf! Am uitat de pantofiori
Căci se întâmplă uneori
Ca a noastră cățelușă
Să îi ducă lângă ușă!
O poveste cu fructe
Intr-o zi, domnul Măr, doamna Pară și domnisoara Prună faceau curatenie la ferma si
hraneau animalele.
Nu era o munca usoara pentru niciunul dintre ei. Cocosii alergau de colo colo
cantand, porcii o murdareau pe domnisoara Prună de fiecare data…
- Offf, nu!! Mi-ati murdarit rochia! Acum e toata plina de noroi!, se plangea mereu
domnisoara Prună.
- Nu te mai vaicari atata! Asa este viata la ferma. Termina-ti treaba, domnisoara!, ii
spuse domnul Măr. Daca vrei ajuti, inceteaza sa te mai plangi mereu de una sau de alta, adauga
el.
- Bine, bine!, spuse domnisoara Prună.
Intr-una din zilele urmatoare, animalele faceau o galagie insuportabila si din cauza
asta nimeni nu a putut lucra in ziua aceea.
- Ce galagie fac!!, spuse doamna Pară.
Dintr-o data, doamnei Pară ii veni o idee nemaipomenita: “Am putea face aici la
ferma un cor. As putea sa invat animalele sa cante!”.
Doamna Gutuie ii raspunse “Dar pasarile si animalele nu canta!”
- Si ce daca?!? Ar fi foarte haios si inedit!, spuse doamna Pară, cu voioșie în glas..
Le-au trebuit multe saptamani sa invete un cantec, dar pana la urma totul a iesit
perfect. In seara urmatoare domnisoara Prună, domnul Măr si doamna Gutuie au venit la
spectacol. Dar, pentru siguranta lor, si-au luat si doape pentru urechi, in cazul in care zgomotul
devenea insuportabil.
Spectacolul urma sa inceapa, asa ca si-au pus doapele in urechi. Dar cand animalele
au inceput sa cante, spectatorii au avut parte de o surpriza placuta: corul canta foarte frumos!
Spectacolul s-a incheiat, iar la final fructele-spectatori aplaudau si strigau “Ura!! Ura!!”
Urmatoarele saptamani au fost foarte ocupate pentru doamna Pară, care pregatea deja
alt spectacol pentru prietenii ei de la ferma.
Supa de legume
de Maria Verdeș
Crizanteme
Frunza
de Emil Garleanu
S-a desfăcut din mugur, într-o dimineață caldă a începutului de primăvară. Cea dintâi
rază de soare s-a împletit pe dânsa ca o sârmă de aur, făcând-o să tremure de fericirea unei
asemenea atingeri. Ziua întâi i s-a părut scurtă, și apropierea nopții o mâhni. Lumina se stinse,
răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi,
venirea soarelui.
Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se
coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului.
în scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în
vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi,
singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.
Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o
săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei,
cântând mereu...
Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea
dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai
vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea.
După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat,
vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. în după-amiaza zilei acesteia,
o păsărică cu pene verzi și galbene, un scatiu, veni, moleșit de căldură, de se furișă sub dânsa, la
umbră, la adăpost. Și frunza se bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi,
întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec.
Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi
frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel.
Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de
vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și
când, rozeta, care își scutura semința coaptă, împrăștia mireasma ei în zorii unora din dimineți.
Prea multă lumină, prea multă căldură.
Nopțile senine, cu crai nou, cerul spuzit de stele o fermecau. Ar fi vrut să fie veșnic
noapte...
Pasărea venea mereu, câteodată și noaptea rămânea acolo, ațipind, cu căpușorul sub
aripă.
Și trecu mult până ce, odată, vântul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai
răcoroase, nopțile mai reci; cerul arareori curat. Puternic sufla vântul tomnatic! Apusurile erau ca
sângele și parcă înroșeau și pământul. Frunza își simți puterile slăbite; cu greu putea să ție piept
vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră
duse departe.
Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit.
Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și
mai repede. începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al
tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos,
într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit.
De dimineață până seara, și noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele
mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor;
numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte.
Într-o dimineață se sperie. în tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se
loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în
largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor
rămăseseră goale.
Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de câteva zile. în clipele
acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară,
ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor.
Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă
ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea
grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se,
căzu la rândul ei.
Și lăvicerul de jos nu se mai îngroșă, din ce fusese, cu această, cea din urmă, moartă.
Frunze triste
de George Coșbuc