UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAŢIEI, DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
DISCIPLINA: ȘTIINȚA ȘI DIDACTICA DOMENIULUI ȘTIINȚE
CONF. UNIV. DR. NICA-BADEA DELIA

SUPORT DE CURS ONLINE/DATĂ PROGRAMATĂ ÎN ORAR

CURS NR. 8
METODE DIDACTICE UTILIZATE LA ŞTIINŢE

I. Obiective:
1.Noțiuni introductive privind dinamica procesului de predare-
învățare
2. Metode didactice utilizate la științe
II. Bibliografie

I. Obiective:

1.Noțiuni introductive privind dinamica procesului de predare-învățare

Dinamica procesului instructiv determină permanente dezvoltări ale

concepţiilor cu privire la modul în care se desfăşoară. Abordările teoretice şi
praxiologice a fenomenului instructiv, datorită complexităţii sale, cuprind o
gamă variată de perspective prin care poate fi analizat. Politicile educaţionale
actuale sunt orientate, tot mai mult, spre o pedagogie care presupune implicarea
nemijlocită a elevului în învăţare. Această pedagogie, care situează în centrul
preocupările sale elevul este o pedagogie activă şi interactivă, care promovează
descoperirea noului de către cei care învaţă. Experimentarea strategiilor
pedagogice, inspirate de abordarea interacţionistă şi constructivistă a
cunoştinţelor, pune accentul pe construirea personală a cunoştinţelor elevilor.
Permisivitatea pedagogiei interactive facilitează acţiunile centrate pe activitatea
individuală a elevului, prin care îşi formează deprinderi de bază şi îşi dezvoltă
competenţe. Rezolvarea problemelor concrete din viaţa cotidiană, indiferent de
gradul de complexitate pe care îl au, implică apelul la cunoştinţe, deprinderi,
competenţe ce nu pot fi delimitate în sfera de cuprindere a unui obiect de studiu
sau altul. Aspectul acesta ne îndreptăţeşte să abordăm problematica, propusă
cercetării, din perspectiva ariei curriculare „Matematică şi Ştiinţe”.
Competenţele care se dovedesc vitale pentru soluţionarea situaţiilor de zi cu zi
sunt cele legate de capacităţile de înţelegere şi utilizare a noţiunilor şi
conceptelor specifice, precum şi cele legate de capacităţile de
explorare/investigare a realităţii şi de rezolvare de probleme. Predarea şi
învăţarea interactivă în ciclul primar cu aplicaţii la aria curriculară Matematică
şi Ştiinţe”, analizează în detaliu aspecte semnificative, specifice predării şi
învăţării interactive, din perspectiva optimizării performanţei şcolare în ciclul
primar. Intenţia noastră este ca rezultatele obţinute să asigure interfaţa între
teoria recentă a instruirii interactive şi practica educaţională orientată spre
dezvoltarea unor strategii interactive, practică încă modestă la noi în ţară.
Demersul ştiinţific întreprins în acest sens se înscrie în tendinţele de dezvoltare
ale didacticii din ultimele decenii.

2. Metode didactice utilizate la științe

Cuvântul metodă derivă etimologic din cuvintele greceşti metha (către,

spre) şi odos (cale, drum). Metoda este drumul, calea care conduce la găsirea
adevărului.Astfel, în didactică, termenul ar putea avea sensul de drum care
conduce la atingerea obiectivelor educaţionale, cale parcursă de profesor pentru
a le înlesni elevilor descoperirea unor instrumente de lucru proprii.
George Văideanu amintea câteva trăsături ale metodei şi anume:
- este selecţionată de cadrul didactic şi aplicată în lecţii şi activităţi extraşcolare;
- se foloseşte sub forma de variante sau procedee în funcţie de nivelul, interesele
sau trebuinţele elevilor, având ca scop asimilarea temeinică a cunoştinţelor;
- aduce o mai bună cooperare cu elevii.
Pentru a alege metodele potrivite într-o anumită situaţie de învăţare,
cadrul didactic trebuie să ţină seama de factori obiectivi şi factori subiectivi.
Factorii obiectivi se referă la obiectivele educaţiei şi la logica internă a
ştiinţei din cadrul căreia sunt selectate informaţiile transmise.
Factorii subiectivi se referă la contextul uman şi social, personalitatea
profesorului, psihologia elevilor şi colectivului de elevi.
Metodele devin căi pe care învăţătorul le urmează pentru a orienta copilul
să descopere el însuşi adevărurile căutate, cunoştinţele vizate, noile
comportamente ce se aşteaptă a fi achiziţionate. Deşi activitatea independentă a
copilului devine tot mai importantă şi mai productivă, el nu poate învăţa singur
totul, de aceea învăţătorul trebuie să stabilească un raport optim între utilizarea
metodelor de dirijare şi a celor care, acordă o libertate mai mare copilului.
Metoda poate fi definită şi ca un ansamblu organizat de procedee,
calitatea şi eficienţa metodei depinzând şi de procedeele utilizate, iar ansamblul
metodelor, utilizate în procesul de învăţământ constituie metodologia acestora.
În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex.
problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).
Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în
procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în
considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi
caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.
Metodologia ajută cadrul didactic să-şi aleagă căile cele mai adecvate în
vederea valorificării potenţialului elevilor şi atingerii obiectivelor instructiv-
educative, prevăzute în programele şcolare ale fiecărui obiect de studiu. În acest
context intervin creativitatea şi inspiraţia profesorului, care intră în contact cu
teoria şi metodele şi, apoi, le selectează şi le foloseşte în diferite ipostaze, în
funcţie de resursele umane şi materiale de care dispune la un moment
dat.Metodologia se transformă, astfel, prin mijlocirea cadrului didactic, dintr-o
problemă pur teoretică într-una de ordin practic, ajutându-ne să înţelegem nu
numai diferenţa dintre metode, ci şi principiile care stau la baza utilizării lor
optime în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Metodologia instruirii este supusă în continuu perfecţionării, atât ca
urmare a evoluţiei ştiinţei pedagogice, cât şi prin acţiunea directă a cadrului
didactic, pornind de la nivelul programelor şcolare şi terminând cu lecţia.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi
păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului
modern;
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi
tehnică.
Unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare
ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort
propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf
(simulatoarele, calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt
considerate metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în
care sunt capabile să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau
mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare. Un
criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale
acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.
Funcțiile metodelor de învățământ sunt:
- funcția instrumentală se referă la utilizarea metodelor ca instrumente de
instruire;
- funcția cognitivă prin care metodele devin obiecte de cunoaștere și
achiziții pentru elevi;
- funcția formativă prin care metodele au implicații directe în exersarea
capacităților intelectuale, afective și volitive.
Oricare ar fi metoda de învățământ utilizată,ea trebuie să activeze elevii, adică
să-i antreneze la elaborarea conceptelor sau noțiunilor geografice fie prin
activitatea intelectuală în grup, fie prin îmbinarea acesteia cu cea practică.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de
diferite criterii:
a) după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea,
conversaţia, exerciţiul etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor,
metode de simulare, modelarea etc.;
b) după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
 b.1. metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting:
metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea,
problematizarea, lectura etc.;
b.2. metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor:
exerciţiul, lucrările practice etc.;
b.3. metode de evaluare*;
c) după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale
(expunerea, demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de
activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se
pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul);
d) după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice
(exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);
e) după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a
omenirii, explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală),
la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune
etc.), prof. Cerghit I., propune o altă clasificare şi anume:
1. metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau
dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii:
a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realităţii: observarea
sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin
cercetareadocumentelor şi vestigiilor istorice;
b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii: metode
demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice):
a) metode bazate pe acţiune reală/autentică): exerciţiul; studiul de caz;
proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice;
b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor:
metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de
raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele; algoritmizarea;
instruirea programată; instruirea asistată de calculator (I.A.C.).
Metodele interactive. Metodele interactive de grup sunt modalităţi
moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele
timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de
experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare,
produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare
centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor
directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi
interacţiunea socială a membrilor unui grup.
 Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un
cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la
nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare,
gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare
flexibilitate în concepţii.
E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii
cunoaşterii, personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică,
creativă, capacitate de comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru
în echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi implicare.
O metodă interactivă pe care am folosit-o des în diferite etape ale lecţiei
este CUBUL.
Aceasta prezintă o serie de avantaje, printre care:
* Valorizează activităţile şi operaţiile de gândire implicate în învăţarea
unui conţinut;
* Se foloseşte în scopul explorării unui subiect din mai multe perspective;
* Oferă o abordare complexa şi integratoare.
Etape:
1. Propunerea temei activităţii;
2. Împărţirea colectivului de elevi în 6 grupuri;
3. Oferirea de explicaţii elevilor - cadrul didactic va construi un cub din
carton, pe care va nota cerinţe, folosind fiecare dintre cele 6 suprafeţe ale
acestuia: Descrie!, Compară!, Asociază!, Analizează!, Aplică!, Argumentează
pro şi contra!.
4. Rezolvarea sarcinilor activităţii: fiecare dintre cele şase grupuri va trata
tema propusa dintr-o perspectivă astfel:
Grupa 1: Descrie
Grupa 2: Compară
Grupa 3: Asociază
Grupa 4: Analizează
Grupa 5: Aplică
Grupa 6: Argumentează pro şi contra.
5. Prezentarea temei din perspectiva fiecăruia dintre cele 6 grupuri -
fiecare grup prezintă tema din perspectiva din care a abordat-o.
6. Discuţii finale în legătură cu tema avută.
Avantajele metodei:
• dezvoltarea capacităţilor de analiză, sinteză, aplicare, transfer,
argumentare ale elevilor;
• formarea unei imagini globale reale asupra temei abordate;
• o mai bună înţelegere a temei, având în vedere cele 6 perspective luate
în calcul;
• motivarea elevilor pentru participarea la activitate;
• activizarea elevilor; • dezvoltarea capacităţilor comunicaţionale;
• munca în echipă oferă elevilor o mai bună relaţionare, socializare;
 • întrecerea dintre echipe stimulează elevii pentru a găsi cele mai bune
răspunsuri.

Limite:
• având în vedere faptul că fiecare grup are de rezolvat o alta temă, este
posibilă tratarea superficială a celorlalte teme;
• consum mare de timp;
• posibilitatea apariţiei dezordinii în tipul activităţii;
• neimplicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor din fiecare grup.

Metodele moderne sunt definite ca acţiuni pedagogice prin care se

permite copilului satisfacerea trebuinţelor sale de activitate, de cercetare, de
creativitate, de comparare şi de înţelegere a cunoştinţelor prin el însuşi sau în
colaborare cu alţi copii, în loc să primească de-a gata de la învăţător sau din
manualul şcolar.
Printre valenţele metodelor moderne amintesc: solicită elevului efortul
personal; provoacă participarea elevului la explicaţiile învăţătorului; valorifică
şi activitatea senzorio-motorie; oferă elevului mai multă autonomie, iniţiativă,
motivaţie personală, creativitate.
Metodele şi mijloacele moderne produc schimbări în planul gândirii (idei,
opinii), în plan verbal şi acţional, activează elevii, îi motivează, reducând
încorsetarea pe care ei şi învăţătoarea o resimt într-o activitate tradiţională.
Variate şi etapizate, aceste metode trebuie să fie aplicate ca un joc cu reguli.
Prezentate ca nişte jocuri de învăţare, cooperare, distractive, nu cu efort de
concentrare, metodele moderne determină elevii să rezolve în grup problemele
cu care se confruntă, să ia decizii, şi să aplaneze conflictele ce pot apărea.
Astfel, ei descoperă o noua experienţă interrelaţionând în grupuri de învăţare
activă: aceea de a studia, de a investiga împreună şi capătă încredere în forţele
proprii, dar şi în ale grupului.
Clasificarea metodelor şi tehnicilor interactive de grup:
După funcţia didactică principal le putem clasifica astfel:
A. Metode de predare-învăţare interactivă în grup:
- Metoda predării / învăţării reciproce (Reciprocalteaching - Palinscar);
- Metoda Jigsaw (Mozaicul);
- Citirea cuprinzătoare;
- Cascada (Cascade);
- STAD (Student TeamsAchievement Division) – Metoda învăţării pe grupe
mici;
- TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;
- Metoda schimbării perechii (Share-PairCircles);
- Metoda piramidei;
- Învăţarea dramatizată;
B. Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare:
- Harta cognitivă sau harta conceptuală (Cognitive map, Conceptual map);
- Matricele;
- Lanţurile cognitive;
- Fishbonemaps (scheletul de peşte);
- Diagrama cauzelor şi a efectului;
- Pânza de păianjen (Spider map – Webs);
- Tehnica florii de nufăr (Lotus BlossomTechnique);
- Metoda R.A.I. ;
- Cartonaşele luminoase;
C. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii:
- Brainstorming; - Starbursting (Explozia stelară);
- Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinkinghats – Edward de Bono); - Caruselul; -
Multi-voting;
- Masa rotundă;
- Interviul de grup;
- Studiul de caz;
- Incidentul critic; - Phillips 6/6;
- Tehnica 6/3/5;
- Controversa creativă;
- Fishbowl (tehnica acvariului);
- Tehnica focus grup;
- Patru colţuri (Fourcorners);
- Metoda Frisco;
- Sinectica;
- Buzz-groups;
- Metoda Delphi;
D. Metode de cercetare în grup:
- Tema sau proiectul de cercetare în grup;
- Experimentul pe echipe;
- Portofoliul de grup;
Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a strategiilor didactice se
înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor şi tehnicilor de
învăţământ, în aplicarea unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în
valorificarea noilor tehnologii instructive, în contaminarea şi suprapunerea
problematizării asupra fiecărei metode şi tehnici de învăţare, reuşind astfel să
se aducă o însemnată contribuţie la dezvoltarea întregului potenţial al elevului.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este
de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de
învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile de cooperare, de învăţare în
grup şi de muncă independentă.
Deşi învăţarea este eminamente o activitate proprie, ţinând seama de efortul
individual depus pentru înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor unei
ştiinţe, nu este mai puţin adevărat că legăturile interpersonale, de grup sunt un
factor indispensabil apariţiei şi constituirii învăţării personale şi colective.
„Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o
notă mai personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi
talentelor, ceea ce asigură participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte
multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.”
(Ioan Cerghit).
„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia
dintro cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată
efectiv de preşcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu
deschideri spre educaţia permanentă.” (Sorin Cristea)

II.Bibliografie

1. Programa școlară pentru disciplina ȘTIINȚE ALE NATURII CLASELE

a III-a – a IV-a. Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 /
02.12.2014 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE București, 2014.
2. Liliana Afrodita Boldea, Costin Radu Boldea, Elemente de didactica
domeniului Știinte. Editura: Universitaria, 2016, ISBN: 978-606-14-1014-9.
3. Marilena Mândruţ, Octavian Mândruţ, Domnica Boboc. Didactica
Disciplinelor din Învăţământul Primar Ştiinţe ale naturii şi Geografie, Vasile
Goldiş University Press Arad – 2012.
4. Liana Tăuşan. Didactica ştiinţelor: aplicaţii pentru învăţământul primar şi
preşcolar. - Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2012 ISBN 978-973-
595-436-9.
5. Cleopatra Mihailescu, Tudor Pitila, Nicolae Ploscariu. Stiinte ale naturii.
Manual pentru clasa a III-a, semestrul II ( contine CD). Editura: Art Grup
Educational, 2016. ISBN: 9786067103144.
6. Nicolae Ploscariu. Stiinte ale naturii -Manual pentru clasa a IV-a. Editura:
Art Grup Educational, 2017. ISBN: 9786063474330.
7. Marinescu Mariana. Metodica predariistiintelor naturii/geografiei in
invatamantul primar. ISBN 978-973-47-2230-3.
8. Dulamă Maria Elisa, Științe și didactica științelor pentru învățământul
primar și preșcolar, Editura Universitară Clujană, 2012, ISBN 978-973-595-
377-5.
9. Nica-Badea Delia, Noţiuni fundamentale de biofizică cu aplicabilitate
medicală, monografie, Editura Academica Brâncuşi, ISBN 978-973-144-621-9,
2014.