Metode didactice

Cojocaru V. Valentina Marcela

Postuniversitar, Nivelul 1

Specializarea: Contabilitate și informaticăde gestiune

INTRODUCERE

Din punct de vedere etimologic, termenul "metodă" provine din limba greacă
("metha" = "spre"; "odos" = "cale") şi desemnează o cale eficientă de urmat pentru atingerea
anumitor scopuri.
Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună de acţiune a
cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte,
metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul în-tr-o situaţie de
învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată”.
Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.
În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex.
problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).
Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de
învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura,
funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descrierea lor, cu
precizarea cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă
relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor. De aceea, opţiunea
pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ
specifice.
Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care
determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor
corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu
condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern;
 - metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele
dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev
în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală;
altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate metodele de
învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile să declanşeze
angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze motivaţia, capacităţile
cognitive şi creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative ale
acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.
 CLASIFICAREA METODELOR DIDACTICE

Clasificarea metodelor didactice este o problemă de interes teoretic și de mare

importanță practică deoarece influențează alegerea și utilizarea lor adecvată situațiilor date.
Există criterii și clasificări diferite. Până în prezent nu s-a ajuns încă la o
clasificare unanim acceptată.
După sursele cunoașterii(învățării) sistemul de metode didactice este structurat
în patru mari categorii:
I. Metode de comunicare și dobândire a valorilor socioculturale;
II. Metode de explorare sistematică a realității obiective;
III. Metode fundamentate pe acțiune(practică);
IV. Metode de raționalizare a conținuturilor și operațiilor de predare/învățare.

I.Metodele de comunicare se divid după suportul principal purtător de

informație în cadrul comunicării în:
1. Metode de comunicare orală(bazată pe limbajul oral,pe cuvântul rostit),la
rândul lor subdivizate în:
a) metode expozitive(afirmative) din care fac parte:narațiunea, descrierea,explicația,
demostrația teoretică,prelegerea școlară,prelegerea universitară(cursul
magistral),conferință,expunerea cu oponent,prelegerea-discuție,conferința-
dezbatere,informarea,micro-simpozionul,instructajul, instruirea prin înregistrări sonore,prin
radio etc;
b) metode interactive(interogative,conversative,dialogate) de diverse
tipuri:conversația euristică,discuțiile sau dezbaterile,discuția-dialog,consultația în grup,
preseminarul,seminarul,discuția în masă,dezbaterea de tipul ”mesei-rotunde”,seminarul-
dezbatere,dezbaterea de tip Phillips-66,asaltul de idei (brainstorming),dezbaterea pe baza
jocului de asociație de cunoștințe,discuția dirijată(prin tematica enunțată),dezbaterea bazată pe
întrebări recoltate în prealabil,discuția liberă,colocviul,metoda focus-grup,metoda
acvariului,metoda mozaicului,sinectica etc;
c) metode de instruire prin problematizare(învățarea prin rezolvare de situații-
problemă).
2. Metode de comunicare scrisă (bazate pe limbajul scris sau cuvântul
tipărit):instruirea prin lectură sau învățarea după textul tipărit(munca cu manualul sau cu
cartea),analiza(investigația) de text,informarea și documentarea etc.
 3. Metode de comunicare oral-vizuală (bazate pe limbajul audiovizual,adică
al asocierii imaginii,sunetului și cuvântului):instruirea prin filme,instruirea prin
televiziune,instruirea prin tehnici video etc.
4. Metode de comunicare interioară (bazate pe limbajul intern): reflecția
personală și experimentul mintal(reflecția se leagă nu numai de achizițiile culturale transmise
ci și de cele obținute în mod direct prin contactul cu realitatea și activitatea practică).

II.Metode de explorare organizată a realității – metode obiective,intuitive

care se pot împărți în două subgrupe principale,după caracterul acțiunii exploratorii,în:
1.Metode de explorare directă a realității (bazate pe contactul nemijlocit cu
lumea obiectelor și fenomenelor naturii și ale vieții sociale),în esență metode de învățare prin
descoperire cum sunt:observarea sistematică independentă (ori dirijată sau
semidirijată),experimentul sau observarea în condiţii de experimentare(efectuarea de
experienţe şi de experimente), studiul de caz,efectuarea anchetei de teren,efectuarea de studii
comparative, explorarea prin coparticipare la evenimentele vieţii cotidiene etc.
2.Metode de explorare indirectă a realităţii (bazate pe explorarea substitutelor
obiectelor şi fenomenelor reale):metode demonstrative,axate pe utilizarea diferitelor tipuri de
imagini statice şi dinamice,şi metode de modelare.
III.Metode bazate pe acţiune(metode practice) se grupează după caracterul
acţiunii în:
1.Metode de acţiune efectivă, reală sau autentică:cele de exersare (tehnica
exerciţiului, group-trening-ului etc), diferite tipuri de lucrări practice(inclusiv
experimentele),lucrări de atelier,activităţi de fabricaţie, activităţi creative,studiu de
caz,elaborare de proiecte etc. ,până ajung la instruirea prin muncă, la metode de participare
personală,la diferitele forme ale muncii productive şi activităţii socioculturale,adică la metode
participative care vor situa elevii în realitatea economică şi socială de la care vor avea atât de
multe lucruri de învăţat în modul cel mai direct.
2.Metodele de acţiune simulată sau fictivă(metode de simulare):jocurile
didactice,jocurile de rol sau de simulare,învăţarea dramatizată,învăţarea pe simulatoare etc.
IV.Metode de raţionalizare a conţinuturilor şi operaţiilor de
predare/învăţare,centrate pe performanţă,pe eficienţă maximă,aşa cum sunt: metodele
algoritmice,instruirea programată,instruirea bazată pe calculator, Instruirea Asistată de
Calculator(IAC),învăţarea electronică etc. Acestea valorifică elemente sau metode întregi
aparţinând celorlalte grupări.
 Acest sistem de clasificare a metodelor didactice permite cuprinderea cu
aproximaţie a marii majorităţi a principalelor metode şi variaţii ale acestora,mai frecvent
întâlnite în practica şcolară.
Principalele metode didactice folosite de profesori în predarea-învăţarea în şcoală sunt
următoarele:
Metode traditionale
- Expunerea sistematică a cunoştinţelor
- Metoda conversaţiei
- Metoda Demonstraţiei
- Metoda exerciţiului
- Metoda muncii, cu manualul şi culegerile de probleme
Metode Moderne
- Problematizarea şi învăţarea prin descoperire
- Modelarea
- Metoda învăţării pe grupe
- Invăţare prin cooperare
- Algoritmizarea
- Instruire programată
Metode de învăţare active: (centrate pe elevi)
- Brainstorming,
- Metoda mozaicului,
- Investigaţia,
- Proiectul,
- Experimentul,
- Jocul de rol
Metode de dezvoltare a creativităţii.
- Metoda cubului
- Turul galeriei

- Ciorchinele

- Stiu/Vreau sa Stiu/Am invatat

- Metoda INSERT
METODA PRIN DEMONSTRAȚIE

Această metodă constă în prezentarea, de către cadrul didactic, a unor obiecte sau
fenomene reale sau a unor substitute ale acestora, sau a unor acţiuni, operaţii ce urmează a fi
învăţate şi dirijarea, prin intermediul cuvântului, a perceperii acestora de către elevi. În felul
acesta, se dobândesc noi cunoştinţe, se confirmă adevăruri anterior însuşite sau se formează
modelul intern al unei noi acţiuni.
Prin demonstraţie se asigură un suport concret senzorial în activitatea de cunoaştere,
intuirea realităţii de către elevi fiind dirijată prin cuvântul cadrului didactic. Metoda de
învăţământ are deci un caracter intuitiv, ceea ce o delimitează de demonstraţia logică, bazată
pe raţionamente.
În funcţie de materialul demonstrativ utilizat, metoda poate îmbrăca diferite forme:
demonstraţia cu ajutorul obiectelor naturale, întâlnită în special la ştiinţele naturii;
demonstraţia cu ajutorul obiectelor tehnice (dispozitive, aparate, utilaje) folosite la
disciplinele tehnice în vederea înţelegerii structurii, principiilor funcţionale sau utilizare a
obiectelor tehnice; demonstraţia cu ajutorul materialelor grafice (planşe, hărţi, diagrame etc.);
demonstraţia cu ajutorul mijloacelor audio vizuale (filme, diapozitive etc.); demonstraţia cu
ajutorul desenului didactic, executat de cadrul didactic la tablă; demonstrarea acţiunilor de
executat, în situaţiile în care se urmăreşte învăţarea unor deprinderi (desen tehnic, educaţie
fizică etc.).
Indiferent de forma aleasă, în utilizarea demonstraţiei se cer respectate următoarele cerinţe de
bază: alegerea unui material demonstrativ semnificativ, reprezentativ şi accesibil; asigurarea
receptării acestuia în bune condiţii de către întreaga clasă prin aşezarea corespunzătoare a
elevilor în clasă şi prin corecta poziţionare a cadrului didactic; Intuirea sistematică a
materialului demonstrativ, prin alternarea prezentării sintetice (întregul) cu cea analitică (pe
părţi); activarea elevilor pe parcursul demonstraţiei prin stimularea curiozităţii, distribuirea de
sarcini de urmărit şi executat etc.
 METODA BRAINSTORMING

Metoda brainstorming înseamnă formularea a cât mai multor idei – oricât

de fantastice ar părea – ca răspuns la o situaţie enunţată, după principiul cantitatea
generează calitatea. Obiectivul fundamental constă în exprimarea liberă a
opiniilor elevilor aşa cum vin ele în mintea lor, indiferent dacă acestea conduc sau
nu la rezolvarea problemei.
Alegerea sarcinii de lucru. Solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid
a tuturor ideilor legate de rezolvarea problemei. Înregistrarea pe tablă şi
regruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie, etc. Selectarea şi ordonarea
ideilor care conduc la rezolvarea problemei. Are o serie de avantaje:
 Participarea activă a tuturor participanţilor;
 Dezvoltarea capacităţii de a trăi anumite situaţii, de a le analiza, de a lua decizii
privind alegerea soluţiei optime;
 Exprimarea personalităţii;
 Exersarea creativităţii şi a unor atitudini deschise la nivelul grupului;
 Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia;
 Realizarea unei ambiante pline de prospeţime şi emulaţie.