METODOLOGIA DIDACTICA; MODALITATI DE FOLOSIRE SI CONDITII

DE EFICIENTIZARE; METODE, PROCEDEE SI TEHNICI DIDACTICE

UTILIZATE IN ACTIVITATILE  DIDACTICE CU CONTINUT ISTORIC LA
CLASELE PRIMARE

            Realizarea obiectivelor predarii / invatarii / evaluarii cunostintelor de istorie la

clasele primare, presupune alegerea unor metode si procedee didactice adecvate, care sa
asigure, in final, caracterul activ si constient al dobandirii cunostintelor de catre elevi. In
aceasta optica, dobandirea cunostintelor de istorie trebuie sa fie realizata cu ajutorul unor
metode care angajeaza elevul intr-o activitate cognitiva proprie, care mobilizeaza toate
functiile intelectuale si emotional – motivationale ale acestuia in vederea realizarii
sarcinii de invatare. In ultima instanta, metoda de invatamant este un plan de actiune, un
anumit mod de a proceda pentru a plasa elevul intr-o situatie de invatare.66

            Conceptul de metoda a generat conceptul de metodologie didactica si conceptul

de metodica. Metodologia didactica cuprinde teoria si ansamblul metodelor si
procedeelor utilizate in procesul de invatamant, presupune natura, functiile, locul si
clasificarea metodelor pedagogice, principiile aplicarii lor in procesul didactic,67 Este, de
asemenea, parte integranta a tehnologiei educationale din scoala.

            Procedeul didactic este o secventa a metodei, detalii care particularizeaza metode

si furnizeaza actiunea proprie de invatare  a elevilor.68

            Exista o clasificare a procedeelor didactice, propusa de I.Cerghit,69care are la baza

functiile pedagogice in raport cu care este definit procedeul didactic. Acestea sunt
procedee : de comunicare; euristice; de esentializare a continuturilor; de exersare ; de
demonstratie ; de stimulare a invatarii ; de evaluare si autoevaluare ; de intrebuintare a
metodelor didactice si altele.

            In anumite situatii metoda poate deveni procedeu, iar procedeul, metoda
didactica. La disciplina Istorie astfel de situatii sunt des intalnite. Spre pilda, expunerea
devine  procedeu in contextul metodelor activ – participative. In timpul  unei
activitati  didactice dominate de expunere – o metoda activ – participativa - ,
demonstaratia  cu ajutorul hartii, devine procedeu didactic.

            Continuturile, formele de organizare a activitatilor de predare / invatare si

metodele didactice sunt intr-o permanenta interdependenta. Ele presupun un
mod  stiintific de proiectare, de realizare si evolutie a activitatii didactice
numit tehnologie didactica. Conceptul de tehnologie didactica  are doua acceptiuni :
ansamblul mijloacelor audio – vizuale utilizate in practica educatica si ansamblul de
forme, metode, mijloace tehnice si solutii cu ajutorul carora se vehiculeaza continuturi
pentru realizarea obiectivelor.70
            Metodele se diferentiaza  prin functii specifice : functia cognitiva de dirijare si
organizare a cunoasterii ; functia normativa de optimizare ; functia
motivationala; functia formativ – educativa.71

            Fiecare metoda detine o functie specifica prin care se individualizeaza si care ii

confera o anumita identitate. Metodologia predarii / invatarii / evaluarii istoriei trebuie sa
tina seama de aceste functii, fara de care obiectivele predarii / invatarii nu pot fi realizate.

            Pentru dascalul care preda istorie la clasele primare, dar si pentru profesorii de
istorie de la alte cicluri de invatamant, crearea situatiilor de invatare optime ridica
problema metodelor didactice sub raportul principalelor directii de modernizare. Din
aceasta cauza, metodologia predarii / invatarii / evaluarii cunostintelor de istorie are un
caracter dinamic, flexibil, deschis spre innoire si inovatie.

            Metodele unanim acceptate nu pot fi separate de metoda pedagogica personala, de

stilul personal, o arta care individualizeaza cadrul didactic si metodele folosite in
procesul didactic.

            Cadrul didactic, in functie de tipul de activitate didactica, nivelul de pregatire al

elevilor, mijloacele didactice, tema supusa studiului, poate utiliza o gama larga de
metode, procedee si tehnici didactice, fie preponderent apartinand celor traditionale sau
clasice, fie din paleta , si ea diversa, a metodelor activ – participative. La disciplina
istorie, ca un specific fata de alte discipline de invatamant, cadrul didactic trebuie sa
foloseasca, aproape intotdeauna, atat metodele clasice cat si pe cele moderne. Ceea ce
este cert, in conditiile actuale, elevul, pentru a deveni un subiect al cunoasterii prin
actiune, trebuie confruntat cu metode active, care dirijeaza procesul de acumulare a
cunostintelor, stimuleaza creativitatea, determina motivatia invatarii.

            Pentru amplificarea caracterului formativ al metodelor de predare / invatare /

evaluare, invatatorul / institutorul / profesorul diversifica metodele, foloseste  mijloace
moderne in procesul didactic si  arta predarii care il individualizeaza si ii formeaza un stil
de predare. Aceasta obliga cadrul didactic sa schimbe modul in care manipuleaza
informatia, prin strategii si mijloace adecvate.

            Metodele didactice pot fi clasificate dupa criterii diferite. Astfel :

-        dupa criteriul istoric se face distinctie intre metodele vechi (clasice sau traditionale) si
metodele noi sau moderne ;

-        dupa gradul de generalitate se vorbeste de metode generale si metode particulare sau

speciale ;

-        dupa caracterul individual / social – exista metode de munca individuala, divizate in

a) libere, b) sub directia cadrului didactic si programate; metode de munca colectiva
( cu intreaga clasa), metode de munca frontala ( de adresare intregii clase, dar fiecare
elev lucrand individual ).
 -        dupa obiectivele urmarite – metode de predare propriu-zisa departajate in metode de
transmitere si asimilare a cunostintelor,  metode de formare a priceperilor si
deprinderilor, metode de fixare si consolidare, metode de aplicare si metode de
evaluare a rezultatelor imvatarii ;

-        dupa caracterul activitatii mintale – se utilizeaza metode algoritmice, nealgoritmice,

euristice, creatoare, etc.;

-        dupa tipul de experienta de invatare  - se intalnesc metode bazate pe invatarea

receptiva, pe invatarea prin descoperire, pe invatarea prin actiune practica, prin
invatarea prin inventie, pe invatarea prin creatie.

Clasificarea  metodelor de instruire dupa criteriul „izvorul cunoasterii”, care poate fi :

I.experienta social – istorica a umanitatii (mostenire culturala) ; II. experienta dedusa din
contactul direct cu realitatea si III. experienta bazata pe actiunea practica,pune in evidenta
existenta a trei mari categorii de metode :

A. metode de comunicare B. metode de exprimare a realitatii si C. metode de actiune.72

A.Metodele de comunicare se pot distribui , luand drept subcriteriu suportul purtator de

informatie si care poate sa fie cuvantul oral, cuvantul scris sau cuvantul de asociatie cu imaginea
si sunetul ( limbajul oral – vizual )  si limbajul interior, in urmatoarele tipuri de metode :

 a ) metode de comunicare orala  subdirijate in :

- metode expozitive din care fac parte : povestirea, descrierea, explicatia, demonstratia

teoretica, prelegerea scolara etc.;

- metode interogative ( conversative, interogate), precum : conversatia euristica, discutiile

in grup, dezbaterea, discutia – dialog, brainstormingul ( asaltul la idei) etc.;

            b) metode de comunicare scrisa sau livresti (bazate pe lectura textului scris sau tiparit)
dintre care : munca cu manualul sau cartea, analiza ( investigatia) de text, informarea,
documentarea etc.;

            c) metode de comunicare oral – vizuala, intre acestea : instruirea prin filme, instruirea cu

ajutorul  transmisiilor televizate, prin tehnicile video, instruire bazata pe inregistrari sonore etc.

            d) metode de comunicare interioara : reflectia personala si experimentul mintal.

            B.Metodele de explorare organizata a realitatii ( metode obiective sau intuitive)  se pot

imparti si ele in doua  subgrupe principale in functie de caracterul actiunii explorarii si anume
in :
            a) metode de explorare directa a realitatii, in esenta metode de invatare prin cercetare,
prin descoperire, asa cum sunt : observatia sistematica ( independenta sau dirijata), experimentul,
cercetarea documentelor si urmelor arheologice, elaborarea de jurnale, monografii etc. ;

            b) metode de explorare indirecta a realitatii (bazate pe contactul cu substitutele

obiectelor si fenomenelor reale) din care fac parte metodele demonstrative si metoda modelarii
(studierii pe modele ).

             

            C.Metode bazate pe actiune ( metode practice ).Dupa caracterul actiunii, acestea se

grupeaza in :

            a) metode de actiune reala, din care fac parte metoda exercitiului sau a exersarii, lucrarile
practice, activitati creative etc.;

            b) metode de actiune simulata sau fictiva (metode de simulare), dintre care : jocurile

didactice, jocurile de simulare (interpretarea de roluri), invatarea dramatizata etc.

            D.La toate aceste categorii principale se adauga o a patra categorie de metode

de rationalizare a activitatilor de  predare / invatare ce cuprind numeroase elemente care apartin
metodelor mai sus amintite. Intre aceste se pot enumera metodele algoritmice, instruirea
programata, instruirea asistata de calculator si alte metode bazate pe principiul programarii.73

            O alta clasificare a metodelor si procedeelor didactice se poate face dupa rolul elevului in
activitatea de predare – invatare , criteriu ce imparte metodele in urmatoarele categorii :

            - metode cu rol pasiv : povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea, invatarea cu ajutorul

mijloacelor audio – vizuale, lecturarea ;

            - metode cu rol semi – activ : conversatia, observarea, dezbaterea, prelegerea – dezbatere,

problematizarea, discutia dirijata;

            - metode cu rol activ : asaltul de idei, proiectarea, studiul de caz, lucrarile in santierul
arheologic, exercitiul, rezolvarea de probleme, jocul de rol, jocul didactic, modelarea,
experimentarea, lucrul cu manualul, dezbaterea in grup, studierea comparativa,documentarea,
investigarea, ancheta,monografia, rezumarea, informarea, comunicarea stiintifica, referatul,
analiza testelor, descoperirea, proiectarea, intervievarea.74

            In acest context trebuie sa amintim despre strategiile didactice care echivaleaza cu

demersul de proiectare, organizare, evaluare a mai multor situatii de predare / invatare / evaluare
pentru realizarea unui obiectiv.75 Dintre cele mai importante, prezente in literatura de specialitate,
retinem : strategii de invatare a cunostintelor ; strategii de organizare a perceptiilor; strategii de
procesare a informatiilor scrise; strategii de sistematizare a informatiilor ; strategii de consolidare
a cunostintelor; strategii de evaluare.76

            Intr-o alta formulare, strategia didactica presupune o situatie de predare / invatare /

evaluare bazata pe metode / procedee si mijloace de invatamant. Dialogul profesor – elev,  elev –
profesor, elev – elev este esential pentru reusita scolara. In acest context, comunicarea este unul
dintre elementele de care depinde rezolvarea obiectivelor didactice.Comunicarea este esenta
procesului de predare / invatare / evaluare. Interactiunea dintre profesor si elevi sau dintre elevi
si elevi, in activitatile didactice la istorie este rezultatul, in primul rand, al folosirii metodelor
activ – participative. Din studierea unui document istoric, din interpretarea unei harti, din
vizualizarea unui diapozitiv, caseta video, fotografii, tablouri si portrete istorice etc., cadrul
didactic declanseaza motivatia comunicarii elevilor. Elevul este ajutat sa vorbeasca, sa  inteleaga
evenimentele istorice, sa-si manifeste propria personalitate prin intermediul dialogului
(comunicarii) care permite trecerea de la starea de absenta la starea de prezenta in clasa, de
activitate. Pentru reusita acestei activitati, cadrul didactic trebuie sa stapaneasca foarte bine
pedagogia comunicarii, care presupune cunoasterea catorva elemente : stiinta si arta vorbirii;
forta tacerii; promovarea intrebarilor.77 De aceasta depinde, in mare  masura, formarea la cadrul
didactic a unui stil propriu de predare, reusita demersului didactic, transmiterea cunostintelor de
istorie intr-un mod cat mai atractiv pentru elevi.

            In scopul identificarii principalelor evolutii la nivelul celor mai utilizate si totodata celor
mai controversate metode, vom prezenta cateva dintre acestea, exploatandu-le pe alocuri
potentialul si relevanta pentru invatamantul istoric din ciclul primar. In acest sens se
impune modernizarea metodelor de instruire cu rol pasiv al elevului, care presupune folosirea in
procesul de predare / invatare, a unor mijloace de invatamant moderne care stimuleza si
concentreaza atentia prin favorizarea comunicarii, prin problematizarea metodelor si stimularea
motivatiei intrinseci.

            Cea mai utilizata dintre metodele pasive ( metoda clasica, traditionala) in predarea –
invatarea istoriei la clasele primare esteexpunerea sistematica a cunostintelor, metoda care
consta in prezentarea orala a unei teme, intr-o organizare logica a ideilor, densa si fluenta.
Variantele expunerii sunt : povestirea, explicatia, descrierea, prelegerea, demonstratia, toate fiind
integrate in strategii, metode si procedee expozitive.78

            Tendintele moderne evidentiate in evolutia expunerii vizeaza promovarea unor noi

variante ale acesteia care sa-i amelioreze limitele de pasivitate si de flux unidirectional de
comunicare, precum si slabele posibilitati de interactiune – cadru didactic – elev. Astfel, sunt
identificabile, expunerea cu oponent, prelegerea – dezbatere sau prelegerea (expunerea)
dialogata. Dintre acestea, in invatamantul primar se poate utiliza expunerea dialogata. Aceasta
forma a prelegerii solicita foarte multa flexibilitate din partea dascalului propunator si o atitudine
de deschidere in raport de elevi a acestuia. Totodata, ies, in evidenta la acest nivel
disponibilitatile interactionale si socioafective ale invatatorului / institutorului, precum si simtul
echilibrului din partea elevilor intervenienti.79

            Cadrul didactic, in conditiile actuale ale orientarilor metodologice centrate pe elev,

acorda expunerii noi sensuri, care presupun :
 -        alternarea secventelor scurte bazate pe expunere cu strategii active, creandu-se astfel
situatii variate de invatare si de prezentare a volumului relativ mare de informatii al
continuturilor istorice;

-        transformarea elevului in exponent sau in situatii de exponent al invatarii, alaturi de

formarea deprinderii de a asculta, a lua notite;

-        introducerea unor elemente euristice in procedeele utilizate : intrebari adresate

elevilor, intrebari ale elevilor, studiu de caz cu situatii – problema;

-        utilizarea unor mijloace de invatamant in procedeeele expozitive pentru transmiterea

de informatii, sau pentru receptarea unor continuturi si notiuni de istorie.80

Metodologia expunerii in lectiile de istorie cuprinde pregatirea expunerii, expunerea

propriu- zisa , procedee de receptare si valorificare a expunerii. Un rol important in cadrul
acestei metodologii il are alegerea strategiei de prezentare. Cand se porneste de la exemple
concrete la abstract, strategia este inductiva. Exemplu : prezentarea faptelor de exceptie ale
domnitorului Stefan cel Mare si Sfant. Prin exemple concrete se ajunge la abstractizarea
conceptelor de „ stat medieval romanesc”, „ cruciada crestina”, „ razboaie de aparare”,
„suveranitate”, „ suzeranitate”, „dominatie straina”, si altele. Cand se porneste de la ipoteze,
strategia este deductiva, deoarece se demonstreaza prin exemple din realitate. De asemenea, o
importanta aparte are alegerea procedeelor, eficienta lor depinzand de capacitatile dascalului,
limbaj, intonatie, dictie, ritmul vorbirii. Dintre procedeele cel mai des utilizate in predarea
istoriei, amintim : explicatia, dialogul retoric, analogia, sinteza, demonstratia, studiul de
caz, folosirea mijloacelor de invatamant, elaborarea continutului expunerii, memorarea de catre
profesor a continutului expunerii si exersarea  modului de expunere.

Reusita expunerii sistematice depinde si de modul cum decurge activitatea de predare,

care trebuie sa cuprinda : comunicarea subiectului (scris pe tabla), distribuirea de copii cu planul
expunerii elevilor, de asemenea, distribuirea de desene, harti, scheme etc. referitoare la subiectul
expunerii, scrierea planului pe tabla, solicitarea de intrebari din partea elevilor, formularea de
intrebari de catre elevi, despre subiect, cauze, continuturi, caracteristici ale evenimentelor
istorice etc. Cadrul didactic raspunzand la intrebarile elevilor, sistematic, clar, precis, logic.

Dascalul prezinta continuturile intr-un limbaj expresiv, logic, clar, concis, fara stereotipii,
arhaisme, regionalisme (doar atunci cand tema predata impune astfel de exemple), folosind
termeni si notiuni noi. Notiunile si conceptele istorice sunt rostite accentuat de catre cadrul
didactic, tonul si ritmul vorbirii trebuie sa fie adecvate conditiilor speciale din clasa, varstei
copiilor etc.

Expunerea sistematica a cunostintelor are o eficienta sporita atunci cand elevii sunt atrasi
direct in aceasta activitate. Astfel, se poate numi un elev de catre cadrul didactic, ori elevul se
poate anunta voluntar, pentru a citi un text, de regula un izvor istoric, in fata clasei, cu
expresivitate, tonalitate potrivita si ritm al vorbirii adecvat. Atentia clasei creste in astfel de
momente, starnind interesul elevilor asupra temei predate.
 Povestirea este o metoda expozitiva, in fapt o expunere orala sub forma de naratiune sau
descriere prin intermediul careia sunt infatisate fapte, evenimente si intamplari indepartate in
timp si spatiu, fenomene ale naturii, peisaje geografice etc. pe care elevii nu le pot cunoaste
altfel. Scopul urmarit este de a asigura un cuantum de imagini intuitive si reprezentari pe baza
carora sa poata fi apoi elaborate anumite generalizari. Cadrul didactic trebuie sa fie un excelent
povestitor prin folosirea unui limbaj expresiv, cu intonatie si gestica adecvate care sa evidentieze
aprobarea si admiratia pentru un eveniment istoric, dezaprobarea si dispretul pentru fapte istorice
reprobabile. Povestirea poate fi insotita de imagini, documente istorice, harti, tablouri, care o fac
sa fie urmarita de elevi cu emotie, incordare, participare intensa la evenimentul istoric.

Modernizarea acestei metode presupune implicarea elevului in actul povestirii prin

solicitarea acestuia  in urma citirii unui text istoric, in urma unei excursii sau din vizionarea unui
film istoric, diapozitiv, tablou, de a povesti cele ce a vazut si inteles.

Exemple : povestiti, pe baza Cronicii lui Grigore Ureche, bataliile de la Vaslui si de la

Codrii Cosminului ; in propozitii scurte, povestiti cel mai spectaculos aspect din razboiul
antiotoman condus de Vlad Tepes impotriva turcilor (pe baza tabloului „Atacul de
noapte”); povestiti pe o pagina, expresiv, impresiile in urma  vizitarii monumentului de la Curtea
de Arges (Biserica episcopala, ctitorita de Neagoe Basarab).

Momentul introducerii povestirii in lectia de istorie,durata si calitatea depind de

competenta dascalului, de arta sa de a povesti. Povestirea creeaza situatii de invatare care permit
elevilor sa redacteze o povestire, sa dispuna de capacitatea de a povesti.81

Introducerea descrierii in expunere ,mareste valoarea formativa a acestei metode. Prin

aceasta forma de expunere, prezentam trasaturi, detalii, caracteristici ale unui obiect sau
eveniment istoric, consemnand rezultatele observatiilor vizuale sub forma de reprezentari ale
obiectelor, proceselor, fenomenelor istorice. Descrierea presupune proiectarea unei situatii de
invatare si cuprinde : sarcini de lucru, pregatirea afectiva a elevilor, citirea textului stiintific sau
literar de catre profesor, descrierea imaginilor, formularea unor intrebari referitoare la descriere,
evaluarea rezultatelor elevilor.82

Foarte utila in cadrul descrierii este nu numai observatia, dar si comparatia prin care sunt
subliniate asemanari si deosebiri intre evenimente istorice, momente, obiecte etc.

Exemple : descrieti cu ajutorul hartii elementele specifice istorico – geografice ale

Tarilor Romane in Evul Mediu; descrieti infatisarea si imbracamintea domnitorului Stefan cel
Mare dupa imaginea din „Tetraevangheliarul” de la Humor; descrieti monumentul din
fotografie etc.

Cadrul didactic poate introduce descrierea in toate momentele lectiei, in etapa dobandirii

cunostintelor, in etapa fixarii si in procesul evaluarii. Durata descrierii trebuie adecvata
obiectivului operational de realizat.

Explicatia este, de asemenea, o varianta a metodei expunerii, care  consta in

argumentarea stiintifica a faptelor relatate, nu atat prin descrierea lor, cat prin accentuarea
elementelor rationale.Explicatia presupune dezvaluirea cauzelor care determina evenimentul
istoric, a modului lui de desfasurare, a urmarilor si a relatiilor dintre faptele si evenimentele
istorice.83

In procesul de predare – invatare a continuturilor istorice distingem : explicatii cauzale

(intrebarea de ce ?).Exemple : De ce Tarile Romane sunt considerate asezate in „calea
rautatilor” ? De ce romanii au reusit sa cucereasa regatul Daciei ?. De ce a participat Romania
la razboiul ruso – turc din anii 1877 – 1878 ?

Explicatii tehnologice  ( pentru ce ?) justifica actiunile in evenimentele istorice.Exemple:

Pentru ce au participat romanii la Primul Razboi mondial ? Pentru ce au luptat romanii
transilvaneni, sub conducerea lui Avram Iancu, in revolutia de la 1848 – 1849 ? Pentru ce a fost
elaborata Constitutia din anul 1923 ?

Demersul explicativ presupune dialog cu elevii, intrebari pentru a evalua daca si-au
insusit continuturile  explicate anterior. Explicatia, alaturi de metodele euristice, favorizeaza
rationamentul istoric, capacitatea de a sesiza cauzele, evolutiile si consecintele evenimentelor
istorice. Relationarea dintre evenimente, notiuni, personalitati istorice, obiecte areheologice,
monumente, se realizeaza prin intrebari cum sunt : de ce ? unde ? cum ? din ce cauza ? ; intrebari
ipotetice : ce s-ar intampla ?

Explicatia este intr-o interdependenta permanenta cu alte metode de invatamant, in

general, cu demonstratia si cu conversatia, avand rolul de a verifica daca ideile expuse au fost
intelese si insusite de elevi. Explicatia cadrului didactic reprezinta pentru elevi un model de
gandire stiintifica si de vorbire, un mod de abordare rationala a realitatii istorice. Comunicarea
verbala a dascalului indruma elevii spre forme de gandire pe care ei nu ar avea cum sa le
descopere spontan ; ii invata sa-si organizeze cunostintele la un nivel de abstractizare superior, sa
sesizeze problemele de sinteza, sa extraga ideile principale.

Daca invatatorul / institutorul va reusi sa solicite efectiv operatiile gandirii elevilor, sa-i
determine sa analizeze ideile, sa puna in miscare resursele afectiv – emotionale, el va izbuti sa
transforme expunerea sistematica a cunostintelor intr-o activitate de gandire autentica. Altfel,
folosirea acestei metode conduce la pasivitatea elevilor.

Eficientizarea metodelor expozitive se face, asadar, prin stimularea  motivatiei intrinseci,

problematizarea expunerii, stimularea concentrarii atentiei si implicarea elevului in procesul de
predare – invatare.84

Modernizarea invatamantului istoric in clasele primare presupune, intre altele,

utilizarea in procesul de predare / invatare / evaluare si a metodelor cu rol semiactiv si activ,
pentru a conferi elevului un rol mai important in transmiterea si insusirea cunostintelor
de Istorie. Intre acestea, un rol aparte ii revineconversatiei, o metoda interogativa care se
defineste ca o modalitate de angajare a unui intreg sistem de interactiuni verbale  cadru didactic –
elevi, elevi – cadru didactic, interactiuni  care pot contribui la clarificarea  si precizarea noilor
cunostinte, la aprofundarea intelegerii si integrarii acestora, la sistematizarea si verificarea lor
etc.85
 In procesul de predare – invatare a istoriei la clasele primare, conversatia are o valoare
formativa deosebita, intrucat ea dezvolta atat memoria si imaginatia elevilor, cat si gandirea
istorica a acestora. Cu ajutorul conversatiei, elevii, prin efort propriu, trec mai usor de la
memorarea faptelor la intelegerea realitatilor istorice in evolutia lor pe un anumit spatiu
geografic.

In raport de functiile pe care si le poate asuma, utilizarea conversatiei poate imbraca mai
multe forme precum : conversatia euristica – ce conduce la descoperirea de noi adevaruri, la
elaborarea unor noi cunostinte ; conversatia de consolidare si sistematizare a
cunostintelor ; conversatia de verificare  sau de control – folosita in scopul verificarii examinarii
ti evaluarii achizitiilor cognitive ; conversatia formativa – de sensibilizare, de intarire a
convingerilor, de influentare a atitudinilor, opiniilor etc.; conversatia catehetica, numita
si  „toceala mecanica”, se bazeaza pe intrebari inchise si raspunsuri formulate anterior de catre
cadrul didactic in procesul de invatamant.

Ultimul tip de conversatie solicita memoria, iar in cazul disciplinei istorie, are o anumita
pondere in dialogul didactic.

Exemple : Care sunt cei mai importanti regi ai Daciei ? Care sunt cei mai
importanti domnitori romani din veacul al XV-lea ? Cand a avut loc batalia de la
Marasesti ? Intre ce ani s-a desfasurat Primul Razboi Mondial ? Unde s-a horarat unirea
Basarabiei cu Romania ? Conversatia  catehetica vizeaza, asadar simpla reproducere a
cunostintelor asimilate in etape anterioare in vederea fixarii si consolidarii lor.86

Cea mai frecvent utilizata si cu cele mai mari beneficii pentru formarea elevilor
este conversatia eurisitica, numita si  „socratica”. Prin specificul  ei, aceasta varianta se prezinta
ca o succesiune de intrebari, cu abilitate puse de invatator / institutor, in alternanta cu
raspunsurile elevilor care sunt stimulati sa intreprinda o investigatie in sfera informatiilor
existente deja in mintea lor, si prin prelucrarea acestor informatii sa ajunga la elaborarea unor noi
cunostinte, a unor noi generalizari, la descoperirea unor noi adevaruri (pentru elevi), la
inaugurarea  unor solutii sau alternative la problemele luate in discutie. Este in acelasi timp o
conversatie examinatoare, de consolidare si sistematizare a cunostintelor.

Valoarea conversatiei depinde de maiestria dascalului in formarea si imbinarea

inlantuirea intrebarilor. Acestea trebuie sa stimuleze cautarea raspunsului, sa se refere la o
problema concreta, sa fie clare, concise si corecte.Tehnicile interogative sunt eficiente in masura
in care elevii dispun de un volum de cunostinte, care sa le permita dezvoltarea unei teme sau
abordarea unui subiect.

Eficienta conversatiei in forma sa euristica este redata de caracterul intrebarilor utilizate.

Sunt de preferat intrebarile „deschise” si cele globale care solicita gandirea, care lasa mai multa
libertate de cautare, de cercetare, de invatare prin descoperire. Iata, spre pilda, cum ar putea
decurge un dialog cadru didactic – elevi, folosindu-se conversatia euristica, la tema : „Unirea
Principatelor.Reformele infaptuite in timpul domniei lui Al.I.Cuza”.
 Exemple : Indicati pe harta istorica cele doua Principate – Moldova si Muntenia , pe
baza cunostintelor anterioare; Caracterizati perosnalitatea lui Al.I.Cuza, dupa
informatiile cuprinse in povestirile „ Mos Ion Roata si Voda Cuza” si „ Mos Ion Roata si
Unirea”; Explicati necesitatea adoptarii reformei invatamantului din anul 1864 ; Aratati
semnificatia istorica a domniei lui Al.I.Cuza, pe baza cunostintelor acumulate anterior.

Initiativa dialogului nu trebuie sa apartina numai cadrului didactic ; dimpotriva, si elevii

trebuie sa fie obisnuiti, inca din clasele primare, cu usurinta de a intretine conversatii utile cu
dascalii si cu colegii lor. In aceasta privinta ei au nevoie de incurajare prin sanctionarea pozitiva
a raspunsurilor lor, prin confirmari, aprobari, reluarea unor idei, sublinierea a ceea ce au ele
esential, integrarea acestora pe puncte de sprijin in contextul lectiilor etc. fara a omite criticile,
dezaprobarile, respingerile necesare acolo unde este cazul.87

Demonstratia este o metoda de explorare indirecta, des utilizata la disciplina Istorie, prin

care cadrul didactic dovedeste o realitate, un fenomen sau proces pe baza unui material concret,
intuitiv, sau in urma unor exemple, argumente logice si actiuni practice care favorizeaza
cunoasterea. A demonstra presupune : a arata elevilor obiecte si fenomene sau substitutele lor
pentru cunoasterea realitatii istorice si explicarea ei ; a provoca o perceptie activa, senzoriala,
intuitiva; a oferi experiente si argumente pentru cunoasterea unor evenimente, notiuni, concepte
istorice.88

Cu ajutorul demonstratiei se asigura o baza perceptiva (concret senzoriala) si

documentara mai bogata procesului de predare – invatare a istoriei de catre scolarii mici, prin
aceea ca se provoaca o perceptie activa a evenimentelor si fenomenelor petrecute de-a lungul
timpului intr-o anume societate, fie romaneasca sau din alte zone ale planetei.

Avantajul acestei metode consta in faptul ca face posibila conlucrarea celor doua sisteme
de semnalizare a imaginilor si a cuvintelor – numai ca in acest caz, rolul principal revine
imaginilor, in timp ce explicatiile joaca un rol secundar, de orientare a observatiei elevilor spre
desprinderea esentialului din faptele istorice prezentate sau de confirmare (ilustrare) a celor
lecturate.

Pentru ca aceasta metoda de invatamant sa contribuie la realizarea obiectivelor predarii –

invatarii istoriei la clasele primare, cadrul didactic trebuie sa respecte, in utilizarea mijloacelor de
invatamant, urmatoarele cerinte : sa stabileasca de la inceputul activitatii didactice principalele
puncte de reper, problemele, ideile spre care urmeaza sa orienteze perceptia elevilor; sa imbine
prezentarea materialelor intuitive cu explicatia, care poate sa preceada, sa insoteasca sau sa
urmeze demonstratia ; sa evite excesul de material demonstrativ; sa stabileasca, pentru fiecare
lectie, mijloacele de invatamant necesare ; sa inceapa demonstratia cu analiza intregului, a
obiectelor, a urmelor, a imaginilor faptelor istorice si sa treaca apoi la analiza detaliilor acestora
si sa revina din nou la intreg – pentru usurarea intelegerii complete a celor prezentate si
desprinderea unor concluzii.89

Exemplu: analiza unei machete sau a unei ilustratii a Columnii lui Traian se poate incepe
cu prezentarea generala; se trece apoi la analiza detaliilor (scenele din razboaiele daco-romane)
si apoi la aprecierea conditiilor de lupta din vremea aceea, a civilizatiei dacice si a celei romane,
vitejia dacilor im razboi, semnificatia acestui monument istoric pentru popoarele roman si italian.

Metoda demonstratiei in predarea – invatarea istoriei imbraca forme variate, un criteriu

fiind materialul intuitiv si demonstrativ specific istoriei :

Demonstratia cu ajutorul unor obiecte si urme istorice reale; Demonstratia cu ajutorul

documentelor istorice (acte oficiale); Demonstratia cu ajutorul izvoarelor de istorie locala;
Demonstratia cu ajutorul beletristicii cu continut istoric; Demonstratia cu ajutorul unor
reprezentari grafice (tablouri istorice, portrete istorice. Fotografii, harti, planuri, scheme
grafice); Demonstratia cu ajutorul hartii istorice; Demonstratia cu ajutorul schemei;
Demonstratia cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale; Demonstratia cu
ajutorul calculatorului,aceasta fiind folosita in contextul existentei enciclopediilor pe hard-disk,
a Internetului.Cadrul didactic trebuie sa cunoasca foarte bine tehnica folosirii calculatorului si
metodologia demonstratiei cu acest mijloc modern. In fine, demonstratiile cu imaginile
istorice de pe Internet permit prezentarea unor fapte, evenimente istorice, concepte din alte spatii
culturale.

Observarea implica privirea unui obiect, fenomen sau proces, distributia atentiei asupra
acestuia pentru a sesiza aspecte relevante ale obiectului privit, cu scopul de a clarifica , de a
incadra informatiile in categorii distincte sau concepte. Observarea este o metoda de cercetare a
realitatii istorice obiectuale si a realitatii substituite prin mijloace de invatamant.Ea poate
fi spontana, neorganizatade cadrele didactice si sistematica, organizata. Observarea sistematica
presupune : o etapa de pregatire prin care cadrul didactic precizeaza obiectivele operationale,
stabileste aspectul supus observarii, formuleaza procesul de observare pe baza intrebarii.

Exercitii de observare : Observati un chip dacic.Formulati cateva elemente

caracteristice; Observati importanta padurilor in istoria romanilor; Observati in graficul X,
evolutia populatiei Romaniei moderne; Observati diagrama Y si precizati importanta industriei
dupa Marea Unire din 1918, in economia romanesca.90

 Jocul didactic are inca si la clasa a IV-a un rol aparte in insusirea si consolidarea

cunostintelor de istorie, aceasta metoda fiind caracteristica claselor primare. Jocul didactic se
caracterizeaza printr-o  imbinare specifica a unei sarcini instructive cu elemente de joc. Cele
doua componente trebuie sa aiba o pondere echilibrata, incat jocul didactic sa nu se transforme
fie intr-o  lectie, fie intr-o activitate pur distractiva. Pentru ca aceasta metoda sa fie eficienta,
trebuie sa respectam structura unui joc didactic in desfasurarea sa : sarcina didactica, continutul
jocului, elementele si regulile jocului. Prin aceasta structura asemenea activitate isi mentine
esenta de joc si specificul de activitate didactica.91 Activitatile de joc (foarte variate la istorie) au
o contributie insemnata in privinta verificarii, adancirii, consolidarii si sistematizarii
cunostintelor. Elementele de concurs ale jocului didactic atrag foarte mult elevii, dezvoltandu-le
copiilor spiritul de competitie, dar si ambitia de a cunoaste mai multe despre realitatile istorice,
dincolo de paginile manualului (date, fapte, personalitati, locuri, monumente, caracteristici).

In concluzie, jocul didactic trebuie astfel organizat, incat elevii sa fie permanent
constienti de faptul ca se afla intr-o situatie de invatare.
  

Problematizarea este o metoda didactica interogativa, o metoda activa, deoarece prin

situatiile – problema create de profesor accentueaza dialogul, trezeste curiozitatea
elevilor.92  Metoda consta dintr-o suita de procedee prin care se urmareste crearea unor situatii –
problema care antreneaza  si ofera elevilor posibilitatea sa surprinda diferite relatii intre obiectele
si fenomenele realitatii, intre cunostintele anterioare si noile cunostinte prin solutiile pe care ei
insisi, sub indrumarea cadrului didactic, le elaboreaza.Pe plan psihologic situatia – problema
reprezinta o stare conflictuala care rezulta din „trairea simultana a doua realitati (de ordin
congnitiv si motivational) incompatibile intre ele – de o parte, exeprienta trecuta, iar pe de alta
parte, elementul de noutate si de surpriza, necunoscutul cu care este confruntat subiectul.”93

Experienta trecuta este cuprinsa explicit in datele initiale ale problemei, necunoscutul
fiind sugerat si implicat in complexul situational creat de cadrul didactic. Tensiunea dintre acest
necunoscut sugerat si implicat, pe de o parte, si datele initiale ale problemei, pe de alta parte,
imprima un sens explorator gandirii elevilor.

Intrebarea – problema este cea mai importanta si trebuie sa includa in continutul ei

elementele necesare dialogului, suport de cunostinte, situatia conflictuala, rationamente logice.
Cadrul didactic ce-si propune sa utilizeze aceasta metoda trebuie sa respecte cele trei aspecte in
derularea aplicarii metodei : comunicarea situatiei problema, indrumarea elevilor si rezolvarea
situatiei problema – dascalul conducand in discutie activitatea, pentru  a da impresia copiilor ca
ei insisi sunt „descoperitorii” solutiei / solutiilor.

Comparatia este un procedeu prin care cadrul didactic si elevii izbutesc, cu ajutorul unor
mijloace de invatamant, sa reconstituie trecutul pe baza asemanarilor si deosebirilor dintre
evenimentele istorice, Comparatia poate fi concomitenta sau succesiva.

Comparatia concomitenta consta in compararea unor evenimente istorice din aceeasi

perioada cu conditii diferite.

Exemple : Revolutia romana de la 1848 – 1849 – comparatie pe provincii

istorice; Compararea hartii Romaniei de la 1914 cu cea de la 1918; Compararea  institutiilor
statale din Transilvania, Moldova si Muntenia in Evul Mediu.

Comparatia succesiva consta in compararea  etapelor unui proces, eveniment istoric sau a

unor notiuni istorice.

Exemple : Compararea formelor de organizare statala la romani in diferite epoci istorice

; Compararea procesului de formare a poparelor si limbilor romanice ; Compararea regimului
democratic din anii 1918 – 1938 cu regimurile dictatoriale de dupa 1940 etc.

Studiul de caz este una dintre cele mai active metode, de mare valoare euristica si
aplicativa. Specificul ei consta in tendinta de apropiere a invatarii de viata reala, pornindu-se de
la premiza ca acolo unde exista o oarecare similitudine intre situatia de invatare  si situatia de
viata, invatarea devine mult mai eficienta. Pentru aceasta se ia ca punct de plecare o reprezentare
a unei situatii desprinse din realitatea istorica si problemele care decurg din ea. Sursa invatarii o
reprezinta aceste probleme, mai degraba decat informatiile communicate de catre cadrul
didactic.94 Caci problema este aceea care creeaza o structura care inglobeaza prin participare
la analiza sidiscutie.

Metoda poate fi utilizata fie ca suport al cunoasterii deductive, fie ca baza unei cunoasteri
deductive. Studiul de caz la istorie, in clasele primare, se poate aplica in varianta, mai des
intalnita ,anume prin metoda situatiei, bazata pe prezentarea completa a cazului selectat, in fata
elevilor, acestia  primind toate informatiile necesare solutionarii cazului – problema dat.

Studiile de caz trebuie bine alese, atat in manuale cat si de catre invatator / institutor.
Cazurile trebuie sa contribuie la consolidarea cunostintelor de istorie, iar rolul cadrului didactic
in discutii este acela a unui animator ce impulsioneaza activitatea copiilor, fara sa se substituie
efortului insusi al celor care trebuie sa dezbata cazul.

Daca pornim de la programa actuala de istorie pentru clasa a IV-a , se pot formula foarte
multe teme pentru studiile de caz.

Exemple : Tezaurul de la Pietroasa (Closca cu puii de aur); Cetatea medievala

a Clujului ; Costume si vesminte la curtea lui Stefan cel Mare ; Primirea lui Al.I.Cuza
in Bucuresti; Constitutia de la 1866; Ne invata Marasestii; Incoronarea regelui Ferdinand I
de la Alba Iuliaetc.

O alta metoda activa, des intalnita in procesul de predare – invatare a istoriei la clasele
primare, este invatarea  prin descoperire, care se bazeaza  pe investigatia proprie a elevului, cu
scopul de a dobandi cunostinte noi, a descoperi adeseori adevarul istoric, cauzele, evolutiile si
consecintele evenimentelor istorice.95 Aceasta metoda ofera posibilitatea de a achiizitiona
abilitati, deprinderi, priceperi, prin efort propriu si are o stransa legatura cu problematizarea.De
altfel, problematizarea si descoperirea constituie doua momente ale aceluiasi demers euristic,
ceea ce urmeaza  a fi descoperit  presupune ca, in prealabil, sa fie provocat, iar orice situatie –
problema ce apare urmeaza sa se incheie cu descoperirea solutiei.

Ocupandu-se de avantajele acestei metode J.S.Bruner scoate in evidenta ca pe langa

efectele iminente asupra dezvoltarii intelectuale, metoda descoperirii contribuie la
metamorfozarea motivatiei extrinseci, intemeiate pe recompensare si pedepse intr-o motivatie
intrinseca, intemeiata pe curiozitate si satisfactii pe care descoperirea insasi le declanseaza.96

Invatarea prin descoperire se bazeaza pe teste din manual, izvoare istorice sau alte  surse,
fotografii, harti istorice.Sarcinile didactice stabilite de cadrul didactic trebuie sa puna elevul in
fata unei activitati de cunoastere.

Exemple : Elevilor clasei a IV-a li se pune la dispozitie  textul proclamatiei de la Islaz

(1848) si li se cere sa descopere cauzele Revolutiei de la 1848 din Muntenia;
 Pe baza fragmentelor din opera istoricului Dio Carsius elevii trebuie sa descopere cauzele
razboiului daco – roman; Avand  ca suport Declaratia  lui M.Kogalniceanu in Parlamentul
Romaniei din 9 mai 1877, elevii trebuie sa descopere imprejurarile si cauzele proclamarii
independentei de stat si a intrari tarii noastre an razboiul ruso – turc etc.

Metoda modelarii se poate utiliza la randu-i cu eficienta in optimizarea procesului de

predare – invatare a istoriei la clasele primare, fiind, in esenta, o metoda de cercetare, o metoda
de dobandire de cunostinte, in urma careia sunt simplificate, micsorate, esentializate unele
realitati istorice dupa proprietatile originalului. Modelarea permite reflectarea unei realitati
istorice, este o metoda prin care se investigheaza in profunzime domeniul unor procese, structura
obiectelor cu caracter istoric.

Modelul unui fapt istoric nu este o copie a originalului, ci o analogie cu realitatea istorica
pe care o reproduce in linii simplificate si caracteristici.97 Modelele  sunt inlocuitori  ai
sistemului obiectual si au drept scop  oferirea unor date esentiale sau particulare, in mod
accesibil, despre obiecte, fenomene, procese istorice.

Dupa natura lor, modelele cu aspecte istorice pot fi : modele obiectuale: machete, mulaje,
asezari, necropole, unelte, arme ;modele grafice, reprezentate prin desen.Exemplu : desenul de pe
o harta a dispunerii trupelor romane si germane la Marasesti (1917);modele
simbolice (matematice) reprezinta realitatea istorica conventional sau prin analogia, prin semne,
obiecte sau imagini ;modele fotografice ; modele verbale, care sunt reprezentari logice ce cuprind
teorii, concepte, tabele sintetice in cuvinte si propozitii.Exemple : tabele cu cuvinte de origine
latina si slava pastrate in limba romana; tabel cu notiuni  crestine de origine latina pastrate in
limba romana; planul unei biserici ortodoxe din evul mediu; planul unei batalii importante etc.

O metoda moderna, activa, tot mai mult utilizata este  evocarea prin

brainstorming (asaltul de idei).Face parte dintre metodele interogative folosite in predarea –
invatarea istoriei. Brainstormingul implica intrebari productive, cauzale, ipotetice, de formulare a
unor definitii sau idei, judecati de valoare, observatii si anchete prin care sunt extrase informatii
dintr-un grup sau mai multe grupuri de elevi.98

 Aceasta metoda implica mai multe etape : cunoasterea  regulilor (se refera la procedura
si sarcini pentru fiecare elev, la imaginatia copiilor care trebuie sa produca cat mai multe idei);
acoperirea unui subiect ; emisia, inregistrarea si emiterea ideilor ; evaluarea ideilor.Trebuie
remarcat faptul ca fiecare idee este inregistrata in scris in forma emisa de elev , fara a se face
evaluri negative asupra ideilor emise, fiecare avand dreptul la opinie personala. Emisia de
idei  nu implica discutie si sunt ordonate dupa anumite criterii.Dupa emisia de idei, fiecare are
dreptul sa comenteze si sa opteze pentru ideile cele mai bune, evident sub atenta coordonare a
cadrului didactic.

Continuturile istorice ofera subiecte diferite pentru brainstorming, sub forma unor
intrebari, a unei cerinte imperative sau a unei propozitii neterminate. Cele mai intalnite
procedeee de formare a unui subiect referitor la continuturile istorice sunt intrebarile
productive. Exemple : Care sunt consecintele imediate (urmarile) infrangerii dacilor din anul
106 d.Chr.? Care sunt consecintele victoriei romanesti de la Posada (1330) ? Care sunt cauzele
instaurarii regimului fanariot in Moldova si Muntenia ?

Se pot formula si intrebari ipotetice, de genul : Ce s-ar intampla daca toti romanii s-ar
afla uniti in acelasi granite statale ?

Subiectul brainstormingului se poate formula : prin diferite notiuni, concepte : Ce sunt

razboaiele ? Ce este crestinismul ? Ce este institutia bisericeasca ?  Ce este suzeranitatea ? Ce
este suveranitatea ? Ce este o cetate ?prin asociere spontana de idei : Spuneti tot ce credeti
despre razboiul de intregire nationala a Romaniei (1918 – 1918); Spuneti tot ce credeti despre
trasaturile regimurilor totalitare; prin cautarea judecatilor de valoare :  Argumentati ca
democratia este un element pozitiv ; prin observatii: Ce ati observat din prezentarea imaginii ,
obiectului arheologic, mulajului ?

Evaluarea este facuta la solicitarea cadrului didactic si sub conducerea sa, elevii alegand
raspunsul, ideile cele mai valoroase, Aceasta activitate canalizeaza increderea in sine a fiecarui
elev, incurajeaza emisia de opinii,  judecati etc.

Metoda exercitiului se poate folosi si la istorie, aceasta fiind o actiune,  o metoda

didactica bazata pe actiunea autentica, prin care elevii efectueaza constient si repetat actiuni
mintale, dar si motrice pentru insusirea unor continuturi, notiuni, evenimente istorice. Finalitatea
exercitiilor consta in formarea deprinderilor, dar si in acte interioare, operatii de gandire cu
caracter reversibil.99   

Exercitiul nu trebuie sa se reduca la repetarea mecanica a notiunilor, conceptelor

specifice continuturilor istorice (exercitii de memorare ).Exercitiul trebuie sa stimuleze
imaginatia, capacitatile intelectuale cu caracter reversibil , asociativ, pentru ca operatiile exersate
sa fie utilizate in situatii de invatare noi. In aceasta metoda se  pot
include jocul didactic si  studiul de caz, ambele, asa cum am demonstrat, continuandu-se in
metode didactice distincte, in anumite conditii speciale ale procesului de predare – invatare.

In capitolul metodologia didactica se inscriu si procedeele si instrumentele cu rol

complementar, utilizate in predarea – invatarea istoriei, intre care se remarca lucrul cu cartea pe
teme de istorie sau cu manualul de istorie, care este o metoda de activitate independenta de
studiu si investigare, de documentare, informare, pentru a intelege procesele istorice. Lucrul cu
manualul este obligatoriu pentru fiecare elev, deprinderea de a lucra cu manualul se
perfectioneaza pe tot parcursul  ciclului primar, la indicatiile cadrului didactic. In clasa a IV-a
putem sa apreciem ca elevii au aceasta deprindere, necesara in insusirea, consolidarea si
intelegerea istoriei nationale si a celei europene.

 
 In metodologia instruirii si autoinstruirii nu trebuie sa omitem, ca un auxiliar important in
procesul de predare / invatare / evaluare, folosirea tablei si a caietului de notite.Tabla, prin
schema lectiei si prin desene, este un model de organizare a caietului de notite, permitand
elevilor o vizualizare de ansamblu a schemei logice pe care cadrul didactic o elaboreaza pe baza
ideilor – ancora, in functie de continuturi.

Folosirea tablei si caietului de notite contribuie la cultivarea spiritului estetic al elevilor,

la perfectionarea scrierii ordonate si corecte in limba romana sau limbi straine, deprinderii de a
esentializa continuturi, de a intocmi scheme etc.

De retinut

-        Metodologia  activitatilor didactice presupune natura, functiile, locul si clasificarea

metodelor pedagogice , principiile necesare aplicarii lor in procesul didactic.

-        Aplicarea oricarei metode sau procedeu didactic utilizat in predarea – invatarea

istoriei trebuie sa asigure o imbinare judicioasa a muncii independente a elevilor cu
activitatea colectiva.

-        Eficientizarea invatamantului istoric la clasele primare presupune activizarea

metodelor expozitive si folosirea pe scara tot mai larga a metodelor active, moderne,
in vederea cresterii rolului elevilor in procesul didactic, gandirii si creativitatii lor.