Sunteți pe pagina 1din 23

Strategii didactice tradiționale și moderne utilizate în educația timpurie

Strategia didactica semnifica modalitati de abordare a predarii,


învatarii si evaluarii printr-o combinatie optima a metodelor, mijloacelor
si tehnicilor de instruire, precum si a formelor de organizarea, prin care
sa se poata înfaptui obiectivele, finalitatile stabilite la parametri superiori
de performanta.
Strategia a fost definita ca un mod de combinare si organizare cronologica a ansamblului
de metode si mijloace alese pentru a atinge anumite obiective

Metode de invatamant - reprezinta acele cai prin care elevii ajung,


in procesul de invatamant, sub coordonarea educatorilor, la dobandirea
de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la
valorificarea aptitudinilor specifice.
Mijloace de invatamant reprezinta ansamblul de obiecte,
instrumente, produse, aparate, echipamente si sisteme tehnice care sustin
si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi,
evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului
instructiv-educativ.
Metodologia didactică reprezintă ansamblul metodelor şi procedeelor didactice posibil de
utilizat în procesul de învăţământ.
Procedeul didactic reprezintă o secvenţă a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai
limitată de acţiune, o componentă sau chiar o particularizare a metodei.
Activitatea de instruire, de învăţare tinde să ia o formă optimă de organizare a acţiunii
instructiv-educative prin îmbinarea eforturilor cadrului didactic, dar şi ale copilului. Acest lucru
se înfăptuieşte graţie şi a ceea ce reprezintă metoda de învăţământ.

1
Etimologic, termenul metodă este derivat din grecescul methodes, care
înseamnă ,,drum spre”, până în zilele noastre, el fiind însă extins şi îmbogăţit succesiv pe baza
cercetărilor de didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei şi conţinutului noţiunii de
metodă.
Predominantă este însă perspectiva acţionară, prin prisma căreia metodele sunt
instrumente cu ajutorul cărora copiii, sub îndrumarea cadrului didactic sau în mod independent,
avansează în acţiunea de cunoaştere şi de formare a priceperilor şi deprinderilor.
Metodele sunt aşadar, în acelaşi timp, planuri de acţiune (suite de operaţii ce se derulează
conştient în vederea atingerii unui scop) şi modalităţi de acţiune (strategii acţionale graţie cărora
copilul dezvăluie sau i se dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor sau fenomenelor).
Procesul de educaţie, fiind foarte divers, necesită în ansamblul său metode diferite,
fiecare utilă în anumite situaţii, singură sau în asociaţii cu altele şi nepotrivită în alte situaţii. În
condiţiile în care obiectivele sunt simple, restrânse, este mai utilă o anumită metodă. Pentru
obiective complexe se apelează la strategii didactice, adică la asamblări în care metode diferite
îşi completează reciproc efectele şi constituie un demers coerent de educare.
Este necesar de menţionat că procedeul este subordonat metodei, este un caz particular
sau un detaliu, fiecare metodă cuprinde mai multe procedee (de exemplu explicarea cuvintelor
poate fi folosită şi în conversaţie şi în expunere), de asemenea o metodă poate deveni procedeu
în raport cu altă metodă.
Modul de organizare a învăţării este un concept supraordonat celor de metodă şi
procedeu didactic.Unii autori definesc noua ipostază a metodologiei didactice ca fiind un grupaj
de metode sau procedee care operează într-o anumită situaţie de învăţare.
În cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactică trebuie să fie consonantă cu
toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei,
conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale elevilor şi societăţii. Metodologia se cere a fi suplă
şi permisivă la dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv-educativ.
O metodă se defineşte prin predominanţa, la un moment dat, a unor caracteristici ce se
pot metamorfoza astfel încât metoda să gliseze imperceptibil într-o clasă complementară sau
chiar contrară. De exemplu, o metodă aşa-zis tradiţională poate evolua spre modernitate în
măsura în care secvenţele procedurale care o compun îngăduie restructurări inedite sau atunci

2
când circumstanţele de aplicare a acelei metode sunt cu totul noi, după cum şi în unele metode
aşa-zis moderne se regăsesc secvenţe tradiţionale.
Cel mai adesea, metodele nu se manifestă izolat, în stare pură. Ele apar şi se
concretizează în variante metodologice prin difuziunea permanentă a unor trăsături şi prin
articularea a două sau mai multor metode. Există însă o serie de metode primare din care derivă
combinaţii inedite, precum şi o serie de combinaţii metodologice.

Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în


funcţie de diferite criterii:
I. după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea,
conversaţia, exerciţiul etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda
proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:1) metode
de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting: a) metodele de
transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea,
lectura etc.; b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi
deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.; 2) metode de evaluare;
III. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale
(expunerea, demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura);
metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode
combinate, care se pretează mai multor modalităţi de organizare a
activităţii (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate:
algoritmice (exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a
omenirii, explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea
3
personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt,
imagine, acţiune etc).
Profesorul Cerghit propune o altă clasificare şi anume:
1. metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate);
discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă) a
realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin cercetarea
documentelor şi vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii:
metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice):
a) metode bazate pe acţiune reală / autentică: exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema
de cercetare; lucrările practice;
b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor (metoda
dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare).

Metoda didactică este „o cale eficientă de organizare şi conducere


a învăţării, un mod comun de a proceda care reuneşte într-un tot familiar
eforturile profesorului şi ale elevilor săi“ .Ea este „calea de urmat în
activitatea comună a educatorului şi educaţilor, pentru îndeplinirea
scopurilor învăţământului, adică pentru informarea şi formarea
educaţilor. Metoda de învăţământ poate fi privită şi ca„o modalitate de
acţiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea
profesorului sau în mod independent, îşi însuşesc şi aprofundează

4
cunoştinţe, îşi informează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi intelectuale
şi practice, aptitudini şi atitudini.
În didactica modernă „metoda de învăţământ este înţeleasă ca un
anumit mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de
învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată care să se apropie până la
identificare cu una de cercetare ştiinţifică, de urmărire şi descoperire a
adevărului şi de legare a lui de aspectele practice ale vieţii“
Strategii moderne de predare – invatare
I . TEHNICA,, MOZAICULUI ’’

Are ca scop învăţarea prin cooperare într-un grup mic de copii a


unui conţinut mai dificil. În procesul instructiv-educativ din grădiniţă,am
aplicat această metodă în cadrul activităţii de cunoaşterea mediului,
folosind ca mijloc de realizare observarea. Astfel, în activitatea de
observare cu tema ,,Toamna’’, am respectat etapele impuse de tehnică :

Constituirea grupurilor cooperative s-a lucrat în grupuri egale


numeric.Toţi cei din grupa 1 au învăţat despre aspectele caracteristice
ale anotimpului. Cei din grupa 2 au învăţat despre legume,fructe si flori.
Copiii de la grupa 3 au învăţat despre fenomene, iar cei de la grupa 4 au
învăţat despre mediul de viaţă al acestora
Activitatea cu grupuri de experţi. Toţi copiii cu acelaţi număr au
format un grup nou, în care au clarificat toate aspectele, au extras ideile
esenţiale, au căutat modalităţi eficiente de transmitere a conţinutului
colegilor din grupul cooperativ.
5
Activitatea în grupurile cooperative. Fiecare copil a revenit în
grupul cooperativ din care a provenit şi a prezentat celorlalţi conţinutul
învăţat. ,,Expertul’’ a răspuns întrebărilor adresate de către ceilalţi şi
astfel s-au clarificat unele nelămuriri. Obiectivul grupului a fost ca toţi
copiii să înveţe tot materialul prezentat şi grupurile au fost responsabile
de aceasta.
Evaluarea individuală a copiilor am realizat-o prin răspunsuri orale
la întrebări şi prin fişe individuale.
Utilizând tehnica MOZAICULUI în activităţi, am observat
multiple avantaje pentru copii.Am constatat adevărul aserţiunii ,,cel mai
bine învăţ când îl învăţ pe altul’’.Dialogul pentru copii a fost foarte
valoros deoarece a dispărut teama de a formula întrebări şi de a răspunde
la ele. Faptul că toţi colegii au ascultat, a scăzut din anxietatea celor
timizi care au dobândit încredere în sine şi curaj.

II . TEHNICA ,,ŞTIU – VREAU SĂ ŞTIU –AM ÎNŢELES’’


Modelul de structurare a activităţii conform acestei metode l-am
utilizat eficient îndeosebi în activitîţile de convorbire.Astfel, în
convorbirea intitulată ,,Aspecte caracteristice ale anotimpului toamna’’
am parcurs mai mulţi paşi:
Prima etapă, centrată pe întrebarea,,Ce ştiu despre subiect ?’’ s-a
suprapus momentului de actualizare a cunoştinţelor anterioare(,,idei
ancoră’’).Copiii au exprimat enunţuri afirmative,pe care le-am

6
consemnat în rubrica,,Ştiu’’.Am urmărit ca întregul grup să fie de acord
cu ideile scrise.
A doua etapă, centrată pe întrebarea ,,Ce vreau să ştiu?’’a presupus
realizarea unei liste de întrebări prin care subiectul a fost înscris în sfera
de interes a copiilor( ex.,ce stim despre toamna ?De ce se usuca
frunzele ?,etc’’).A fost deosebit de interesant să ascultăm ce anume i-a
interesat pe copii şi un câştig faptul că au scos la suprafaţă frământările
lor şi le-au exprimat în colectiv.
Etapa a treia – începutul învăţării – a fost desfasurata in
natura .Copiii s-au confruntat astfel cu noi cunoştinţe, au căutat
răspunsuri, dând sensuri noi informaţiilor primite.
Etapa a patra, centrată pe aserţiunea ,,Am învăţat’’,a presupus o
monitorizare şi o conştientizare a cunoştinţelor noi, o comparare cu
vechile cunoştinţe.
III. JOCUL DE ROL este cea mai folosită şi eficientă tehnică
utilizată în învăţământul preşcolar.Prin jocul de rol, copiii se transpun în
diferite ipostaze ale vieţii sociale reale, cu scopul de a exersa multiple
comportamente şi de a dobândi abilităţi diverse, de a acţiona conform
unei anumite poziţii sau funcţii sociale, de a rezolva pozitiv situaţii
problemă,de a-şi adecva comportamentul în situaţii similare.
Am utilizat jocul de rol ca metodă în cadrul unei activitîţi de
cunoaşterea mediului cu tema,,Cosul cu fructe de toamna’’ şi ca mijloc
de realizare în cadrul activităţii liber-creative cu tema ,,La piata’’.În

7
urma folosirii acestei metode am constatat că am realizat o stimulare a
dialogului dintre copii şi o bună interacţiune a acestora.Copiii au dat
dovadă de spirit de echipă,au emis idei personale fără reţineri,au folosit
limbajul verbal,nonverbal,paraverbal în contextul interrelaţionării copil-
copil, copil-educatoare, valorificând fondul imaginativ şi creativ al
copiilor.
Un rol important în activităţile creatoare desfăşurate cu copiii îl are
imaginaţia. Preşcolaritatea este prima perioadă în care copilul îşi
manifestă şi îşi dezvoltă aptitudini. Domeniile muzicii, ale desenului, ale
picturii, colajului, pirogravurii, modelajului, lecturii după imagini,
jocurile de rol şi de creaţie sunt abordate cu dezinvoltură, plăcerea
deosebită oferindu-i ocazii de a trăi satisfacţia.
Problema creativităţii individuale şi colective este de natură să fie
mai atent studiată şi cercetată. Copiii se imită unii pe alţii, copiază
desenul vecinului, apar creaţii originale, poveşti noi după consultarea
colegilor de grupă. Există metode specifice de stimulare a creativităţii de
grup: Brainstorming, Gordon, Sinectica; dar mai greu accesibile vârstei
preşcolare. Desenele colective, machetele, colajele, serbările şi
spectacolele grupei, pot amplifica potenţele creatoare ale indivizilor şi
colectivului în ansamblu.

8
1. Brainstormingul - ,,metoda asaltului de idei”; ,,furtună în
creier”

Brainstormingul poate fi definit ca: ,,o modalitate de a obţine, într-


un răstimp scurt, un număr mare de idei de la un grup de oameni”.
Brainstormingul este cea mai răspândită metodă de stimulare a
creativităţii în condiţiile activităţii în grup, încurajând participarea
tuturor membrilor grupului.
Prin această strategie se află: ce anume ştiu copii despre un anumit
subiect, ideile sau soluţiile referitoare la un subiect sau situaţie
problemă, opinii despre o experienţă comună. Fiecare este determinat să
se implice activ. Copiii învaţă să asculte, să emită păreri, să colaboreze,
să respecte ideile celorlalţi, să compare, să argumenteze şi să decidă. Ei
devin mai curajoşi şi au mai multă încredere în propria persoană.

2. Tehnica ciorchinelui

Este o tehnică de predare – învăţare care încurajează pe copii să


gândească liber şi deschis, este o metodă brainstorming neliniară care
stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. ,,Ciorchinele” constă în
utilizarea unei modalităţi grafice de organizare a brainstorming-ului
pentru a ilustra relaţiile, conexiunile dintre idei, o modalitate de a
construi asociaţii noi de idei sau de a releva noi sensuri ale ideilor.

9
,,Ciorchinele” ca metodă se poate folosi atât în evocare cât şi în
reflexie, fiind o tehnică flexibilă care se poate utiliza atât individual cât
şi în grup. Când se aplică individual, tema pusă în discuţie trebuie să fie
familiară copiilor care nu mai pot culege informaţii şi afla idei de la
colegi. Folosită în grup, această tehnică, dă posibilitatea fiecărui copil să
ia cunoştinţă de ideile altora, de legăturile şi asociaţiile dintre acestea.

3. Turul galeriei

Este o metodă de învăţare prin colaborare care încurajează


exprimarea propriilor idei şi opinii dar şi a părerilor cu privire la soluţiile
de rezolvare a unei probleme sau efectuare a unor sarcini de către colegii
lor, membrii ai celorlalte grupuri.

Metoda a fost adaptatã pentru vârstele timpurii de Kats & Chard în


anul 1989, pentru Europa, dar la noi în ţarã a putut fi aplicatã doar în
anul 2000, odatã cu apariţia primei programe preşcolare care oferea
libertate în educaţie cadrelor didactice. Experimental aceasta şi-a dovedit
eficienţa în judeţele pilot în care a fost iniţiatã şi apoi a fost extinsã în
toatã ţara printr-un modul de formare în cascadã al educatoarelor, în
vederea generalizãrii acestei metode de lucru cu preşcolarii.

10
Este evident cã asistãm la o abordare educaţionalã a cãrei valoare
pedagogicã se poate explica prin faptul cã interesele şi nevoile copilului
nu sunt în opoziţie cu curriculumul, copiii se pot exprima pe ei înşişi,
învãţarea este activã, şi în acelaşi timp, pentru educatoare este un bun
instrument de prognosticare, întrucât indicã modul real de a dispune de
anumite aptitudini de cãtre copil, dar şi un instrument de diagnosticare,
fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacitãţilor intelectuale şi
a aptitudinilor creatoare ale copiilor. Astfel, pe parcursul desfãşurãrii
acestor proiecte educatoarea poate sã stabileascã dacã copilul
beneficiazã de ceea ce înseamnã “aptitudinea de şcolaritate”, sau o poate
forma dupã caz.
Activităţile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan, să
contribuie la dezvoltarea independenţei în gândire şi acţiune.
Metodele interactive de grup stimulează comunicarea, activizarea
tuturor copiilor şi formarea de capacităţi ca : spiritul critic constructiv,
independenţă in gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative, îndrăzneţe
de rezolvare a sarcinilor de învăţare.
Copiii descoperă o nouă experienţă, inter- relaţionănd în grupuri de
învaţare activă aceea de a studia, investiga şi capta încrederea în
capacităţile individuale şi ale grupului.
Metodele interactive sunt prezentate sub forma jocurilor de
învăţare, de cooperare, distractive, nu de concentrare, acestea învăţând şi

11
îndrumând copiii să rezolve problemele cu care se confruntă, să ia
decizii în grup şi să aplaneze conflictele.
Procedeele didactice reprezinta operatiile subordonate actiunii
declansate la nivelul metodei de instruire propusa de profesor si adoptata
de elev. Ele includ "tehnici mai limitate de actiune" care "contribuie la
practicarea unei metode". in diferite conditii si situatii concrete
( Cerghit, Ioan, , . -).
Definirea operationala a conceptului evidentiaza faptul ca
procedeul constituie "o componenta sau chiar o particularizare a
metodei", care conditioneaza - din interior sau din exterior - calitatea
acesteia; din interior, prin capacitatea de reordonare a operatiilor in
cadrul actiunii declansate la nivelul metodei; din exterior, prin preluarea
unor responsabilitati ale metodei in situatia in care aceasta intra intr-un
anumit impas sau blocaj pedagogic ( Cucos, Constantin, , .).
Relatia procedeu-metoda didactica angajeaza un ansamblu de
interactiuni de mare mobilitate operationala, dependenta de evolutia
concreta a activitatii de predare-invatare-evaluare. Astfel, o metoda
poate deveai imediat procedeu, la fel cum un procedeu poate fi convertit
in metoda atunci cand desfasurarea actiunii didactice o impune. De
exemplu, metoda exercitiului, propusa initial de profesorul de limbi
straine, devine procedeu in cadrul metodei conversatiei in momentul in
care clasa de elevi realizeaza stapanirea deplina a materiei. Invers,
profesorul poate renunta la metoda conversatiei, proiectata initial, in

12
cazui constatarii unor probleme care solicita promovarea exercitiului de
la statutul de procedeu didactic ia cel de metoda didactica, determinanta
pentru desfasurarea cu succes a activitatii de predare-invatare-evaluare.
Majoritatea metodelor de instruire au capacitatea de a functiona ca
procedee didactice convertibile in metode, pe parcursul desfasurarii
activitatii de predare-invatare-evaluare. Exercitiul este, din acest punct
de vedere, un procedeu cu mari resurse pedagogice. El trebuie inclus in
structura oricarei metode datorita, posibilitatilor sale de promovare
imediata la conducerea actiunii didactice, ca metoda efectiva de predare-
invatare-evaluare.
Mijloacele didactice reprezinta ansamblul instrumentelor
materiale, naturale, tehnice etc, selectate si adaptate pedagogic la nivelul
metodelor si al procedeelor de instruire pentru realizarea eficienta a
sarcinilor proiectate la nivelul activitatii de predare-invatare-evaluare.
Valoarea mijloacelor didactice depinde de calitatile pedagogice
angajate in masura in care ele sunt simultan sau succesiv: purtatoare de
informatii semnificative; puncte de sprijin material necesar pentru
activarea deplina a metodelor alese; resurse practice, disponibile sa
diminueze sau chiar sa anuleze "verbalismul" propriu metodologiilor
traditionale.
Mijloacele didactice intervin ca instrumente subordonate actiunii
imprimata la nivelul metodelor de invatamant, pe baza unui ansamblu de
procedee operationale.

13
Modernitatea tehnica a mijloacelor didactice (televizor, video,
computer etc.) creeaza premisa optimizarii metodelor de predare-
invatare-evaluare. Ea nu asigura insa, in mod automat, modernitatea
pedagogica a metodelor didactice, dependenta de capacitatea
eficientizarii instruirii la nivelul raporturilor dintre subiectul si obiectul
activitatii de predare-invatare-evaluare. in acest context, exista metode
de instruire e-ficiente datorita creativitatii profesorului, chiar daca acesta
beneficiaza doar de mijloace didactice clasice: tabla, manual, planse etc.
in mod analogic alte metode de instruire raman ineficiente pedagogic,
chiar daca beneficiaza de mijloace didactice ultramoderne din punct de
vedere tehnic.
Clasificarea mijloacelor didactice angajeaza calitatea acestora de
"instrumente auxiliare" care ofera o baza de sustinere senzoriala a
activitatii de instruire/educatie. Acest criteriu, devenit clasic, permite
urmatoarea clasificare ( Dottrens. Robert. coord., , .-): a) mijloace
didactice vizuale: imagini, ilustrate, proiectii fixe; b) mijloace didactice
sonore: discuri, radio, magnetofon (casetofon); c) mijloace didactice
audio-vizuale: filme sonore, televiziune - completate in ultimele decenii
de tehnicile video si de folosirea computerului in procesul de
invatamant.
Mijloace didactice si suporturi tehnice de instruire: rol, functii,
valente formative.

14
Mijloacele de învăţământ = totalitatea materialelor, dispozitivelor
şi aparatelor cu ajutorul cărora se realizează transmiterea şi asimilarea
informaţiei didactice, înregistrarea şi evaluarea rezultatelor obţinute.
Mijloacele didactice = ansamblul instrumentelor materiale,
naturale, tehnice selectate şi adaptate la nivelul metodelor şi al
procedeelor de instruire pentru realizarea sarcinilor proiectate.
Mijloacele tehnice de instruire sunt constituite din ansamblul
aparatelor, instalaţiilor, precum şi al procedeelor şi cerinţelor pedagogice
de utilizare a lor, la care profesorii şi elevii recurg în scopul de a uşura
perceperea, înţelegerea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor, abilităţilor
practice.
Mijloacele de învăţământ îndeplinesc următoarele funcţii
pedagogice:
- informare-demonstrare;
- de exersare şi formare a deprinderilor;
- de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor;
- de evaluare a rezultatelor învăţăturii.
Aceste mijloace tehnice de instruire prezintă anumite caracteristici:
flexibilitatea, generalitatea, accesibilitatea, siguranţa în funcţionare etc.
Clasificarea mijloacelor de învăţământ:
- mijloace didactice vizuale ( imagini, ilustraţii etc);
- mijloace didactice sonore ( discuri, radio, casetofon);
- mijloace audio-vizuale ( filme, televiziune);

15
Cerghit realizează o altă clasificare a mijloacelor de învăţământ:
-mijloace didactice informativ-demonstrative:
- instrumente naturale ( insectar, colecţii de plante);
- instrumente tehnice ( instalaţii tehnice);
- instrumente elaborate ca substitute ale realităţii de tip
bidimensional, tridimensional, simbolic.
-mijloace didactice de exersare-formare a deprinderilor
( instrumente de laborator, cabinet, atelier);
-mijloace didactice de raţionalizare a timpului didactic ( hartă,
contur, grile didactice, tablă electronică, dispozitive automate de
instruire);
-mijloace didactice de evaluare a rezultatelor ( teste docimologice, şabloane pentru
evaluare).
Prin mijloace didactice se înţelege ansambluri de instrumente/ obiecte folosite în
desfăşurarea procesului de învăţământ pentru a-i creşte randamentul în realizarea unor scopuri
ca: transmiterea de cunoştinţe, formarea de priceperi şi deprinderi, dezvoltarea de abilităţi şi
formarea / dezvoltarea de atitudini.
Pentru a folosi corect şi cu maximă eficienţă mijloacele de învăţământ în cadrul strategiei
didactice se cer a fi cunoscute şi respectate funcţiile pedagogice ale acestora.
Funcţia de comunicare reflectă proprietăţile mijloacelor didactice de a transmite direct
informaţii despre obiectele, faptele, fenomenele, evenimentele sau procesele studiate. Mijloacele
didactice, prin îndeplinirea acestei funcţii, se constituie în instrumente obiective de facilitare a
asimilării noilor cunoştinţe.
Funcţia ilustrativă – demonstrativă reflectă capacitatea mijloacelor educaţionale de a
susţine şi a ameliora comunicarea didactică bazată pe limbajul vorbit.
Funcţia stimulativă evidenţiază rolul mijloacelor didactice în provocarea şi dezvoltarea
suportului motivaţional al educabilului pentru problemele studiate. Unele mijloace educaţionale

16
folosite corespunzător şi corelate adecvat cu metodele didactice sunt capabile să trezească
interesul şi curiozitatea elevului pentru conţinutul informaţional ce urmează a fi abordat în cadrul
procesului de învăţământ.
Funcţia ergonomică decurge din posibilitatea anumitor mijloace de învăţământ de a
contribui la raţionalizarea eforturilor de învăţare ale educabililor (adap. Jinga, I., Istrate, E.,
2001, pp.298 - 299).
Funcţia de evaluare este evidenţiată de posibilitatea utilizării mijloacelor didactice în
actul de evaluare. Utilizarea mijloacelor didactice în procesul de evaluare constituie un factor
important pentru diminuarea erorilor de evaluare şi, în consecinţă, pentru creşterea eficienţei
procesului ca atare.
Abordând criteriul funcţiei pedagogice îndeplinite în cadrul procesului de învăţământ
putem considera următoarea taxonomie a mijloacelor didactice. Înainte de a trece în revistă
taxonomia mijloacelor didactice, trebuie specificat faptul că gruparea acestora în diverse
categorii este oarecum relativă, deoarece contextualizarea şi corelarea adecvată a mijloacelor
educaţionale cu metodele didactice şi cu obiectivele educaţionale urmărite determină, uneori,
diverselor instrumente educaţionale caracteristici ce le pot integra lesne în altă categorie,
limitrofă dacă nu chiar diametral opusă (în cazul unor clasificări dihotomice).

A) Mijloace informativ – demonstrative:


a) Materiale intuitive – naturale: ierbare, insectare, minerale,
roci, metale, diverse animale (conservate sau în stare biologică) etc.
b) Substitute tridimensionale ale realităţii: mulaje, machete,
corpuri geometrice etc.
c) Substitute bidimensionale ale realităţii: ilustraţii, fotografii,
albume, desene la tablă, hărţi, atlaseetc.
d) reprezentări simbolice: formule, scheme, grafice, embleme,
simboluri etc.

17
B) Mijloace de formare şi dezvoltare a deprinderilor: aparate şi
instrumente de laborator, materiale şi aparate de educaţie fizică,
instrumente muzicale etc.
C) Mijloace de optimizare a timpului în cadrul lecţiei: hărţi de
contur, şabloane, ştampile didactice etc.
D) Mijloace de evaluare: chestionare, tabele, texte utilizate
pentru verificarea cunoştinţelor dobândite anterior etc. (acestora le vom
acorda un spaţiu mult mai mare în cadrul temei XII).
E) Mijloace tehnice audio-vizuale: diaproiectorul (diapozitivul),
retroproiectorul (foliile transparente), televizorul, pickup-ul,
magnetofonul, calculatorul etc.
Mijloacele tehnice cunosc în ultima perioadă o evoluţie explozivă, mai cu seamă cele
legate de tehnica informatică. Acest fapt determină un efort de informare şi achiziţionare susţinut
din partea cadrelor didactice. Eficienţa dovedită, dar şi comoditatea folosirii lor, odată abilităţile
necesare deprinse, au dus la fetişizarea lor de către ambii actori ai procesului educaţional. Faptul
în cauză ne face să prezentăm avantajele, dar şi dezavantajele didactice ce pot apărea în urma
utilizării acestor mijloace tehnice:
Avantaje:
* suplimentează explicaţiile verbale;
* consolidează cunoştinţe şi abilităţi;
* eficientizează folosirea timpului didactic;
* provoacă motivaţii cognitive
* prezintă în detaliu realităţi greu accesibile pe cale verbală.
Dezavantaje:
* determină o uniformizare a percepţiei realităţilor discutate;
* determină un oarecare spirit pasiv (mai cu seamă dacă nu sunt utilizate corect din
punct de vedere didactic);

18
* produc unele denaturări ale fenomenelor etalate, prezentând o imagine artificială
În concluzie, trebuie precizat că nu se pot determina aprioric mijloace mai mult sau mai
puţin eficiente, ci că eficienţa oricărui mijloc didactic este dată de modul în care acesta este
racordat în permanenţă la obiectivele educaţionale urmărite, la conţinutul învăţământului ce
urmează a fi transmis şi, nu în ultimul rând, de gradul de corelare şi interacţiune cu metodele şi
procedeele folosite în paralel. Aceste operaţiuni de racordare şi corelare nu trebuiesc, însă,
scoase din contextul situaţiei concrete de învăţare în care este integrat educabilul, educabil
considerat prin prisma particularităţilor sale atât de vârstă, dar mai cu seamă individuale.
Materialele didactice propriu-zise, cumpărate sau confecţionate de educatoare şi chiar
de copii uneori, care slujesc realizării activităţilor cu apel !a contactul direct-acţional cu
conţinutul abordat. Enumerăm câteva dintre materialele ce aparţin acestei categorii: obiecte
concrete (fructe, jucării de toate tipurile, obiecte de uz caznic. de uz didactic etc.) ce sunt supune
observaţiei; tablouri sau planşe cu imagini utilizate în povestiri, repovestiri, conversaţii etc; o
jetoane cu imagini, piese - figuri geometrice(trusele LOGI) pentru activităţile matematice şi nu
numai; creioane, culori, acuarele, plastilină, hârtie, lipici, pânze de diferite tipuri etc. cu care se
lucrează la abilitaţi manuale, la exerciţii grafice, la activităţile plastice; instrumente muzicale:
muzicuţe, instrumente de percuţie, de suflat cu care se lucrează la muzică; costume, măşti pentru
dramatizări; n material mărunt de construcţii (trusele LEGO); planşe de lucru individual cu
sarcini interdisciplinare (uneori sub formă de caiete speciale); diafilme, diapozitive, cărţi cu
imagini şi text scurt, pentru copii etc.
Instruirea asistata de calculator - directie strategica in perfectionarea metodologiei
si tehnologiei instruirii (aplicatii in domeniul prescolar).

Societatea modernă, calificată ca societate a dinamicii continue a cunoştinţelor şi


deprinderilor intelectuale şi profesionale, plasează instituţiile de învăţământ într-o poziţie cheie
de o copleşitoare responsabilitate. Acesta este marea provocare a sistemului educaţional în
prezent; greşelile de abordare în educaţia modernă putând conduce la consecinţe greu de estimat
chiar pentru intervale de timp scurte.
Instituţiile de învăţământ trebuie să-şi adapteze metodele şi practicile clasice şi să
găsească metode şi procedee didactice noi care să permită a "produce" elevi cu noi aptitudini:
autonomie, flexibilitate, capacitate de cooperare şi dialog. Trebuie să găsească mijloace de a

19
stimula şi favoriza autoinstruirea şi de a păstra echilibrul întren"individualism" şi "socializare".
Trebuie să pregătească individul pentru un nou stil de viaţă şi de instruire: învăţarea continuă.
„Supravieţuirea omului depinde de capacitatea sa de a învăţa, de a se recalifica, de a uita ce a
învăţat cândva şi de a se instrui cu totul altfel pe viitor.‖ (Horst Siebert)
În sprijinul educaţiei intervin noile tehnologii ale societăţii informaţionale - tehnologia
informaţiei şi comunicaţiilor. Metodele învăţământului tradiţional nu pot face faţă avalanşei de
cunoştinţe şi acestei dispersii accentuate a calificărilor, meseriilor şi domeniilor de activitate,
care devin tot mai specializate, dar în mod paradoxal tot mai interconectate.
Avantajele oferite de utilizarea calculatoarelor în procesul de instruire impun stabilirea
cât mai exactă a modului în care, calităţile acestora ca interactivitatea, precizia operaţiilor
efectuate, capacitatea de a oferi reprezentări multiple şi dinamice ale fenomenelor şi, mai ales,
faptul că pot interacţiona consistent şi diferenţiat cu fiecare elev în parte, pot fi cât mai bine
valorificate.
Experienţa didactică a profesorului este integrată în programul de învăţare, prezenţa
activă a profesorului fiind aici hotărâtoare; în momentul aplicării metodei prezenţa profesorului
este discretă, dar importantă prin faptul că acesta stabileşte momentul şi modalităţile de aplicare
a metodei, ca o alternativă importantă la metodele clasice. Prin urmare, metoda nu diminuează
rolul profesorului în procesul de instruire, ci îi adaugă noi valenţe, îi creează noi modalităţi
exprimare profesională. Primele realizări în domeniul instruirii asistate de calculator au fost
orientate mai mult pe învăţare prin verificarea cunoştinţelor, ulterior au început să apară softuri
complexe, care să încurajeze construcţia activă a cunoştinţelor, să asigure contexte semnificative
pentru învăţare, să promoveze reflecţia, să eliberează elevul de activităţi de rutină şi să stimuleze
activitatea intelectuală asemănătoare celei depuse de adulţi în procesul de producţie. Aceste
elemente au produs modificări esenţiale în sfera activităţii didactice, atât sub aspect cantitativ cât
şi calitativ. Învăţarea asistată de calculator impune o regândire şi o restructurare a procesului
educativ, o intensificare a cercetărilor privind psihologia cognitivă; profesorul trebuie să înveţe
să gândească altfel, să-şi formuleze altfel problemele, să-şi revizuiască conceptele, să-şi coreleze
obiectivele şi să-şi orienteze
arsenalul metodic în direcţia eliminării activităţilor intelectuale de rutină.
Informatizarea învăţământului evidenţiază resursele pedagogice angajate la nivel de
politică a educaţiei prin:

20
• Valorificarea noilor tehnologii în direcţia procesării, esenţializării şi amplificării
activităţii intelectuale la parametrii de eficienţă individuală şi socială;
• Dezvoltarea unui sistem de autoinstruire eficientă, (auto)perfectabil în diferite
condiţii şi situaţii de timp şi spaţiu;
• Promovarea unei educaţii / instruiri individualizate în contextul (auto)evaluării
formative / continue a rezultatelor acţiunii didactice / educative care reflectă calitatea corelaţiei
funcţional-structurale dintre subiectul şi obiectul educaţiei;
• Stimularea creativităţii „actorilor educaţiei‖ în condiţii de productivitate inventivă-
inovatoare şi de procesualitate optimă în raport cu posibilităţile maxime ale fiecărei personalităţi
implicate în activitatea didactică / educativă;
• Antrenarea tuturor dimensiunilor educaţiei (intelectuală-morală-tehnologică-
estetică- fizică) în contextul unor acţiuni de instruire formală-nonformală-informală, integrate /
integrabile în sensul educaţiei permanente.
Practica informatizării învăţământului presupune valorificarea calculatorului în sens larg,
„în vederea realizării scopurilor educaţiei‖( Gilbert De Landsheere, „Dictionnaire de l‘évaluation
de la recherche en éducation‖, pag. 109). Această perspectivă teleologică depăşeşte viziunea
didacticistă care evidenţiază avantajele tehnice ale instruirii asistate de calculator – metodă care,
faţă de instruirea programată, „oferă posibilitatea urmăriri elevului pas cu pas în activitatea de
învăţare‖.
Instruirea asistată de calculator reprezintă o metodă didactică / de învăţământ, care
valorifică principiile de modelare şi de analiză cibernetică a activităţii de instruire în contextul
noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale, caracteristice societăţii de tip postindustrial.
Instruirea asistată de calculator reprezintă o nouă cale de învăţare eficientă, valabilă la
toate nivelurile, treptele şi disciplinele preşcolare, şcolare şi universitare. Resursele sale
interactive angajează practic „o modalitate de articulare a diferitelor categorii de valori, teorii şi
cunoştinţe existente în planurile şi programele şcolare de astăzi şi de mâine‖(George Văideanu,
„Educaţia la frontiera dintre milenii‖, pag.239). Apariţia învăţământului electronic a fost
determinată de mai mulţi factori: dinamica foarte mare a informaţiei, necesitatea învăţării rapide,
nevoia de a eficientiza costurile, plus ocazia de a avea acces flexibil
la învăţare de-a lungul întregii vieţi.

21
Metoda instruirii asistată de calculator valorifică următoarele operaţii didactice integrate
la nivelul unei acţiuni de dirijare euristică şi individualizată a activităţii de predare – învăţare –
evaluare:
• Organizarea informaţiei conform cerinţelor programei;
• Provocarea cognitivă a elevului prin secvenţe didactice şi întrebări care vizează
depistarea unor lacune, probleme, situaţii – problemă;
• Rezolvarea sarcinilor didactice prezentate anterior prin reactivarea sau dobândirea
informaţiilor necesare de la nivelul resurselor tehnologice activate de / prin calculator;
• Asigurarea (auto)evaluării rezultatelor elevului prin medierea resurselor
autoreglatorii existente la nivelul calculatorului;
• Realizarea unei sinteze recapitulative după parcurgerea unei teme, lecţii, grupuri
de lecţii, subcapitole, capitole, discipline şcolare.
asigurarea unor exerciţii suplimentare de stimulare a creativităţii elevului.
Învăţarea asistată de calculator încearcă să depăşească modelul linear al comunicării
didactice, realizând o diversitate a modurilor de construcţie a realităţii de către participanţii la
actul învăţării, o compatibilizare a noilor conţinuturi – prin trimiteri la realităţi abstracte,
ştiinţifice şi culturale – cu constructele subiecţilor, o circumscriere a caracterului operaţional al
cunoştinţelor predate, contextualităţii procesului de cunoaştere, relevanţei personale şi
profesionale a situaţiilor de învăţare.
În contrast cu metodele tradiţionale, învăţarea asistată de calculator, prin caracterului
procesual al învăţării: construcţie, reconstrucţie şi deconstrucţie permanentă a realităţii, permite
transmiterea de cunoştinţe şi sugerează semnificaţiile acestora, dar lasă în egală măsură acest
aspect şi la „aprecierea individuală, condiţionată biografic şi fundamentată emoţional‖. Se pune
accent mai mult pe CUM decât pe CE cunoaştem. Cunoaşterea este, mai degrabă, un drum ce se
deschide pe măsură ce-l parcurgem, o construcţie şi reconstrucţie permanentă.
Prin această metodă, elevul devine centrul de greutate al şcolii. De acum înainte se poate
vorbi de elev ca persoană, ca individ, şi nu de profesor sau de clasă ca entitate amorfă. Prin
metoda instruirii asistată de calculator nu se mai recurge la antica schema expunere-întrebare-
răspuns, ci discutăm de răspunsuri de la care se construiesc întrebări. Elevul construieşte
fenomenul, din răspunsuri, prin experienţă, experiment, simulare, modelare de fenomene, de
procese. Pe de altă parte, educaţia din manualele de pedagogie se axează pe cum predă

22
profesorul. Nicăieri nu scrie „elevul va înţelege; elevul va pune întrebarea‖. Pedagogia modernă
pune elevul în faţă. Profesorul nu dispare, dar centrul şcolii este elevul. Şcoala o facem pentru
elevi, nu pentru profesori.

23

S-ar putea să vă placă și