TEMA:Metode tradiționale vs interactive

de învățământ
1. Introducere;
2. Metodele tradiționale;
3. Metodele interactive;
4. Metode tradiționale vs interactive de
învățământ;
5. Concluzii.
1. Introducere

 Procesul de învăţământ este activitatea instructiv – educativ

complexă, prin care elevii dobândesc un sistem de cunoştinţe,
priceperi, deprinderi, capacităţi, competente, achiziţii
intelectuale şi motrice, prin care îşi formează concepţia despre
lume, convingerile morale, trăsăturile de caracter, precum şi
aptitudinile de cunoaştere, cercetare şi creaţie.
Alegerea, din varietatea metodelor de învăţământ, pe cele
considerate cele mai eficiente pentru o anumită activitate didactică,
este în exclusivitate rezultatul deciziei profesorului. În luarea
acestei decizii, cadrul didactic ţine seama de următoarele
considerente:

obiectivele
pedagogice
urmărite

specificul
particularităţile
conţinutului de
elevilor
învăţat

competenţe
condiţiile timpul
pedagogice şi
materiale locale disponibil
metodice
Alternarea metodelor de învăţământ, diversificarea
procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie
o expresie a creativităţii cadrului didactic.
2.Metodele tradiționale
 Metodele tradiționale cu un lung istoric în instituţia
şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării
şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern
sunt : Expunerea
didactică

Lucrul cu Demonstrația
manualul

Conversația Exercițiul

Observarea
Expunerea didactică:
 Importanţa utilizării metodei expunerii în general
reiese din faptul că, pe de o parte, scurtează timpul
însuşirii de către elevi a culturii multimilenare a
omenirii, ceea ce prin metode bazate pe descoperire ar
fi mult mai dificil; pe de altă parte, ea constituie o
ocazie permanentă pentru învățător de a oferi
educatului un model (sau o sugestie de model) de
ordonare, închegare, argumentare, sistematizare a
informaţiei din diverse domenii.Metoda poate îmbrăca
mai multe variante: povestirea, explicaţia, prelegerea
şcolară.
Conversația:
 Este metoda de învăţământ constând din valorificarea
didactică a întrebărilor şi răspunsurilor. Este o metodă
verbală mai activă decât expunerea.Sunt 2 forme de
conversaţie didactică:
Conversația Conversația
euristică examinatoare

se prezintă sub forma are ca funcţie principală

unor serii legate de constatarea nivelului la
întrebări şi răspunsuri, la care se află cunoştinţele
finele cărora trebuie să elevului la un moment
rezulte, ca o concluzie. dat.
Demonstrația:
 Este încadrată în categoria metodelor intuitive şi
definită ca metodă de predare - învăţare, în cadrul
căreia mesajul de transmis către elev se cuprinde într-
un obiect concret, o acţiune concretă sau substitutele
lor; după gradul de angajare a elevului, poate fi
considerată metodă expozitivă (când se combină cu
expunerea), sau ca metodă activă (când se combină cu
conversaţia sau presupune activitatea elevului în
paralel cu a profesorului, de pildă, în cadrul unora
dintre experienţele de laborator).
Lucrul cu manualul:
 în cadrul căreia învăţarea are ca sursă esenţială şi ca
instrument de formare a elevului cartea şcolară sau alte
surse similare.
Metoda exercițiului:
presupune anumite secvenţe riguroase, prescrise, sau o suită
de acţiuni ce se reiau relativ identic şi care determină apariţia
unor componente acţionale automatizate ale elevilor.
3.Metodele interactive
 Sunt determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele
dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare
ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele
printr-un efort propriu de investigaţie experimentală.Ele sunt:
Algoritmizarea

Brainstorming Problematizarea

Studiul de Metode de
caz simulare
Învăţarea
prin
descoperire
Algoritmizarea:
 care ţine de dimensiunea „mecanică" a învăţării, deoarece în
anumite situaţii, încorporarea de către elevi a unor reguli fixe,
rigide ) poate constitui o premisă a rezolvării operative ale unor
sarcini didactice determinate.

Problematizarea:
 constă în crearea unor dificultăţi teoretice sau practice, a căror
rezolvare să fie rezultatul activităţii proprii de cercetare,
efectuate de subiect; este o predare şi o însuşire pe baza unor
structuri cu date insuficiente. O situaţie-problemă desemnează o
situaţie contradictorie, conflictuală, ce rezultă din trăirea
simultană a două realităţi: experienţa exterioară (cognitiv-
emoţională) şi elementul de noutate şi de surpriză, necunoscutul
cu care se confruntă subiectul.
Studiul de caz:
 Este metoda care valorifică în învăţare „cazul”, adică o situaţie reală,
semnificativă pentru un anumit domeniu şi care se cere a fi analizată şi
rezolvată. „Cazul” ales trebuie să fie autentic, reprezentativ, accesibil, să
conţină o problemă de rezolvat prin adunare de informaţii şi luarea
unei decizii.

Metode de simulare:
 Eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea
participanţilor de a se transpune în rol şi de a-şi valorifica
experienţa în acest context. Profesorului, aflat mai ales în
ipostază de animator, i se cer şi calităţi regizorale.
Brainstorming:
 Se poate utiliza în discuţii, dezbateri, atunci când se
urmăreşte formarea la elevi a unor calităţi imaginative,
creative sau chiar a unor trăsături de personalitate
(spontaneitate, altruism).

Instruirea programată:
 Este o metodă multifuncţională, cuprinzând o
înşiruire de algoritmi, dar şi de probleme de
rezolvat, în cadrul căreia conţinutul de învăţat este
prezentat sub forma unui program.
4. Metode tradiționale vs interactive de
învățământ
ANALIZA COMPARATIVĂ : metode tradiționale –
metode interactive.
Metode tradiționale – Metode moderne –
centrate pe profesor centrate pe elev
Acordă prioritate instrucției. Educaţia înaintea instrucției.
Orientare intelectualistă (accent Prioritate dezvoltării integrale a
însușirea materiei). personalitatii,dezvoltarea
capacităților si aptitudinilor.
Sunt centrate pe activitatea Axarea pe activitatea elevului.
profesorului.
Pune accentul pe predare. Tinde să deplaseze accentul pe
învațare, simultan cu exigențe sporite
față de predare.
Elevul este privit mai mult ca obiect al
instruirii.
Neglijarea activităţii independente.
Relaţii rigide, autoritare, didacticiste
între P si E.
Orientarea pe produs (ştiinţa ca suma de
cunoştinţe finite).
Sunt abstracte, prea puţin legate de
realitate.
Impun o conducere rigidă a instrucției,
conformism.
Impun un control formal, adeseori
agresiv.
Promoveaza competiţia.
Exagerează caracterul individual sau pe
cel social.
Se bazează pe o motivaţie exterioară.
Profesorul este transmițătorul și
depozitarul instruirii.
Elevul devine obiect și subiect al instruirii.
Orientarea pe însusirea tehnicilor de
muncă independentă.
Centrarea pe acţiune, cercetare,
descoperire, prin experienţa dobândită.
Atentia pe proces, pe elaborări proprii.
Au un contact direct cu viața si practica
reală.
Încurajează independența, inițiativa,
inventivitatea, creativitatea.
Stimulează autocontrolul, autoevaluarea,
autoreglarea.
Stimuleaza cooperarea și ajutorul reciproc.
Îmbină armonios învățarea individuală cu
cea socială.
Dezvoltă motivaţia interioară.
Profesorul este organizator, animator și
facilitatorul învățării.
5.Concluzii
 Pentru atingerea finalităţilor educaţiei,contextualizarea
metodelor didactice la specificul demersului educativ
reprezintă o importantă sarcină a cadrului didactic. Este
stimulată învăţarea şi dezvoltarea personală, favorizând
schimbul de idei, de experienţe şi cunoştinţe, asigură o
participare activă, promovează interacţiunea, conducând la o
învăţare activă cu rezultate evidente. Metodele „eficiente”
prezentate poate să ofere un sprijin în dezvoltarea personală în
cariera de viitor cadru didactic. Metodele descrise pot fi
experimentate, adaptate şi combinate pentru a atinge conceptul
de învăţare eficientă.