Prof.

Victoria DOROBANŢIU
Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanţa

PREAMBUL

EDUCAŢIA & ÎNVĂŢAREA sunt procese specific umane, conştiente (inteligibile,

raţionale, logice), intenţionate (cu un anumit scop, ţel, obiective şi cu o anumită
finalitate), active şi interactive, care produc numeroase achiziţii (acumulări) în
planurile informativ şi formativ, ceea ce constituie factorii esenţiali ai dezvoltării
personalităţii.

ÎNVĂŢAREA INFORMATIVĂ & FORMATIVĂ

Învăţarea este procesul dobândirii experienţei individuale de comportare. Datorită

învăţării nu se acumulează doar informaţii, ci se formează găndirea, sentimentele şi
voinţa – întreaga personalitate.
Nu predăm o materie oarecare pentru a produce mici biblioteci vii în acea materie, ci
pentru a-l face pe elev să găndească el însuşi (...), să ia parte la procesul de creare
a cunoştinţelor (Bruner, J.).

Psihologul american R. Gagne distinge mai multe tipuri de învăţare, de complexitate

crescândă. El menţionează printre cele mai simple forme: învăţarea de semnale,
descrisă de Pavlov, şi învăţarea stimul – răspuns (însuşirea de acţiuni simple),
caracterizată de E. Thorndike. Gagne distinge formele tipice ale învăţării umane:
 Asociaţiile verbale;
 Învăţarea conceptelor, a regulilor (legilor);
 Rezolvarea de probleme.

TIPURI DE ÎNVĂŢARE
 Teoretică şi practică;
 Empirică şi ştiinţifică;
 Euristică şi algoritmică;
 Senzorială / logică / motrică;
 Conştientă / subconştientă / inconştientă;
 INFORMTIVĂ & FORMATIVĂ;
 Individuală şi colectivă;
 Învăţarea de semnale;
 Învăţarea stimul – răspuns;
 Asociaţiile verbale;
 Învăţarea prin discriminare;
 Învăţarea noţiunilor, regulilor( a principiilor);
 Rezolvarea de probleme.

Invăţarea informativă & formativă 1

Învăţarea poate fi definită ca un proces evolutiv, de esenţă formativ-informativă,
constând în dobândirea (recepţionarea, stocarea, şi valorificarea internă) de către
fiinţa vie, întro manieră activă, explorativă, a experienţei proprii de viaţă, şi pe
această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi
perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului
ambiant.
Abordările sistematico-cibernetice ale învăţării realizate de psihologia cognitivă au
insistat asupra mecanismelor de procesare a informaţiei care au loc în cutia
neagră a elevului în momentul învăţării.
Ce fac educatorii sau ce ar trebui sa facă educatorii?
 Să identifice tehnici de organizare a informaţiei (reţeaua semantică, organizatorul
grafic cu aplicaţii în Taxonomie).
 Sa-l ajute pe elev în realizarea unui demers metacognitiv.
Altfel spus:
 Educatorul să-i înveţe pe elevi să înveţe, să-i abiliteze cu diferite tehnici de
învăţare eficientă (studiul cu manualul, portofoliul, proiectul, problematizarea),
pregătindu-i pentru autoînvăţare şi educaţie permanentă.
 Educatorul să proiecteze un dispozitiv pedagogic de calitate.
CONCLUZII
 Învăţarea este / ar trebui să fie tot mai mult un proiect personal al elevului ,
asistat de către educator care este mai degrabă un organizator, un animator, un
manager al unor situaţii de instruire care să faciliteze învăţarea eficientă.
 Esenţa unui proces eficient de învăţare constă în dezvoltarea gândirii
abstracte, în crearea independenţei şi iniţiativei în soluţionarea problemelor
complexe. Se bazează pe cultivarea memoriei şi este necesar un progres al tuturor
proceselor psihice.

ESENŢA ÎNVĂŢĂRII
 Învăţarea socială (spontană) & (sistematică);
 I.P.Pavlov – învăţarea ca o succesiune de reflexe condiţionate;
 E. Thorndike – învăţarea ca substituire de reacţii;
 I.J.Piaget – formarea gândirii = interiorizarea unor acţiuni reale;
 J. Bruner – nu memorare pasivă, ci să-l facem pe elev să gândească;
 R. Gagne – specificul învăţării umane – înţelegerea conceptelor, rezolvarea
problemelor.

Învăţarea INFORMATIVĂ / Teoria culturii materiale

 Informaţiile sunt necesare / sunt elemente cognitive (Curriculum naţional şi
local);
 Ne ajută să înţelegem şi să fundamentăm teoriile şi acţiunile (procesele
specializate) întrun domeniu (teria sistemică, teoria lui Heackel, studiul
ecosistemelor).
De reţinut:
 Creierul uman are, însă, limite de stocare;

Invăţarea informativă & formativă 2

 În condiţiile exploziei informaţionale nu se poate stoca decât o parte a
informaţiilor.
IMPORTANT:
Este nevoie de o selecţie pentru a reţine ceea ce este mai valoros, mai important,
mai fiabil, înlăturându-se stocarea elementelor secundare, descriptive şi cu uzură
morală mare.

Învăţarea FORMATIVĂ / Teoria culturii formale

 În învăţare sunt importante aspectele formative, obiectivate în competenţe /
deprinderi intelectuale, profesionale, cetăţeneşti;
 Acestea sunt componente ale personalităţii mai fiabile (cu bătaie lungă), capabile
să ne ajute să ne adaptăm la schimbări şi să creăm elemente noi cerute de
progesul continuu.
NOTE COMUNE:
 Elementele formative s-au dezvoltat în strânsă legătură cu asimilarea
informaţiilor:
 Transpunerea în practică a competenţelor nu poate opera şi nu are eficienţă
decât prin vehicularea (aplicarea) de informaţii (construirea de modele pentru
evidenţierea unor funcţii fundamentale ale organismelor vii).
 Învăţarea formativă şi informativă determină formarea conştiinţei moral-
civice, estetice, a conduitei civice, a comportării civilizate.
 Formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter.

CONCLUZII
Strategia învăţării contemporane cere relalizarea unui echilibru între ce, cât şi cum
să înveţe elevul, folosind demersul personal-faptic şi logic, adică învăţarea
independentă, personală, strâns legată de fapte, de acţiuni practice, de logică
(raţiune, ştiinţă) şi creativitate.
În funcţie de natura rezultatelor, putem disocia:

ÎNVĂŢAREA ÎNVĂŢAREA FORMATIVĂ

INFORMATIVĂ
Achiziţii în planul Formarea de competenţe, dezvoltarea aptitudinilor
cunoştinţelor generale şi de specialitate (profesionale), valorificarea şi
valorizarea talentului, comportamentului
Formarea concepţiilor Exersări în competenţe (explicarea unor adaptări
funcţionale ale organismelor la mediu, observarea şi
recunoaşterea comportamentelor în lumea vie)
Formarea culturii Formularea ipotezelor
generale şi de
specialitate
Organizarea şi desfăşurarea unor exeperimente de
laborator
Stabilirea de concluzii argumentate ştiinţific

Invăţarea informativă & formativă 3

 Luarea unor decizii
Realizarea autoevaluării şi interevaluării
Dezvoltarea atenţiei concentrate şi a spiritului de
observaţie
Dezvoltarea imaginaţiei, a gândirii creatoare.

METODE INFORMATIVE & FORMATIVE

Metode Metode Metode formative Metode
informative informative neparticipative formative
neparticipative participative participative
prelegerea prelegerea algoritmizarea învăţarea prin
dezbaterea descoperire
povestirea observaţia instruirea experimentul
programată
demonstraţia problematizarea
conversaţia modelarea
gândirea critică

REŢINEM:
 Deşi învăţarea nu este un fenomen exclusiv uman, la nivelul oamenilor ea
suportă o modelare socio-culturală, devenind o trăsătură definitorie pentru
fiinţele umane.
 Autorii Raportului către Clubul de la Roma, intitulat Orizontul fără limite al
învăţării (1981), argumentau că decalajul uman, inclusiv cel dintre societăţi are la
bază faptul că nu se învaţă cât şi cum ar trebui.
 Dinamismul fără precedent al timpului storic actual impune învăţarea de tip
inovator, care are drept caracteristici esenţiale – caracterul anticipativ şi
participativ.
 Cei patru piloni ai educaţiei în secolul XXI sunt: a învăţa să cunoşti; a învăţa să
faci: a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti.
Data: 13 iulie 2009

BIBLIOGRAFIE

Invăţarea informativă & formativă 4

 1. Bontaş, I. – Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 1994
2. Dragu, A., Cristea, S. – Psihologie şi Pedagogie şcolară
3. Gagne, R. – Condiţiile învăţării, E.D.P., Bucureşti, 1975
4. ***Învăţarea activă, M.E.C., Consiliul naţional pentru pregătirea profesorilor,
Bucureşti, 2001
5. ***Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed.
Polirom, Iaşi, 1998.

Invăţarea informativă & formativă 5