Rusaliile (din latină rosalia), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh

(Sfântului Spirit), sunt o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întoteauna duminica, la 50 de

zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus
din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a
avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus din Nazaret. De
aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză
Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.). În Vechiul Testament, Rusaliile
sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului
(Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și "Sărbătoarea săptămânilor" (Ex 34, 22; Lv 23,
15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la
ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului
Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea
solemnă a Bisericii întemeiate de Isus Christos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în
ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la
Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și
o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte
2) încununarea Paștelui lui Christos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor adunarea
comunității mesianice, potrivit profețiilor deschiderea Bisericii către toate popoarele începutul
misiunii
Cuvântul românesc "rusalii" derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr.
medie ρουσάλια și sl. rusalija.
"Cincizecime" este un calc după gr. πεντηκοστή, "(ziua) a cincizecea", denumire care arată că
sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști.
Deja Apostolul Pavel acorda importanță acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunitățile
creștine care aveau vii înaintea ochilor roadele și mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii,
împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine
înțeles.
Potrivit informațiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim,
sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineața, prima slujbă se ținea pe Golgota, iar a
doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ținea o
celebrare în amintirea Înălțării Mântuitorului.
La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea,
vigilia și săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei și săptămânii Paștelui. Deja în
vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din
ciclul Quattuor tempora. În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor;
în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care
Rusaliile încheie ciclul pascal.
Întemeierea Bisericii Creștine
„Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat,
trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!”.
Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii noastre, de fapt ziua de naștere a
Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană,
întemeiată în chip nevăzut, o dată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.
Apostolii au grăit în limbile neamurilor
Duminica de astăzi mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului
Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere.
Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul
Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia
căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea
multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura
Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei
prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.
Începerea propovăduirii
Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar
Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate
și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt
S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți „de lumina, râvna și
toate harurile dumnezeiești” - așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian. Abia după acest
moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la
închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință.
Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului
Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor
care credeau în Hristos.
Sărbătoare legală în România
Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate ca fiind zile libere. (cf.
Legea nr. 202/2008 - MO 728 din 28.10.2008)
Sărbătoare legală în alte țări
Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, în
unele cantoane elvețiene, în Norvegia, Danemarca, Islanda, Madagascar, în Grecia, Senegal,
Togo, România. În Suedia nu mai este zi nelucrătoare din 2006, an în care la 6 iunie (sărbătoare
națională suedeză) a devenit zi nelucrătoare.
Nu este zi lucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada,
Portugalia, Polonia, Camerun și nici în Rusia, țară cu tradiție ortodoxă.

Rusaliile - Făpturi fantastice şi ritualuri de exorcizare la români

La 50 de zile după Paşti, poporul român serbeaza, timp de trei zile sau o saptamâna, Rusaliile.

Cine sunt Rusalcele?

Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană. La romani,
Rosalia, “Sărbătoarea Trandafirilor” era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele
celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi.
La români, Rosalia s-a transformat, suferind influenţe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone,
iar cele noua zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice
tinere,frumoase, capricioase şi răzbunătoare.
Acestea sunt personaje feminine (cvasi)malefice a căror existenţă se petrece în văzduh si in
padure. Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere şi fiicele lui Rusalim Împarat.Similar
Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de
frumos. Danseaza în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar daca sunt zărite de un
muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte
foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, "luat de Rusalii".
Ele umblă în cete formate din spirite făra soţ (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite
de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească.Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi
bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

Zâne rele

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare, care
dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau
sluţesc. Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc “luat de Rusalii” sau
“ologit de Rusalii”. De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din carti la
mânastire, intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe
pămant.
După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză
întoarcearea în lăcaşurile lor.
Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară. La marile lor
praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf.Petru), când aceste spirite ale
morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în
hora Căluşului în ziua de Rusalii.
Remediul magic-ritual impotriva bolilor provocate de rusalce, erau in sudul tarii şi în
Moldova,Caluşarii. Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

Căluşul- ritual de exorcizare

Căluşarii sunt o confrerie magică în care anume indivizi sunt iniţiaţi după un ritual foarte sever
pentru a dobândi puterile necesare cerute de tradiţie.
Mulţi cercetători au atribuit caluşarilor origine pur romană, cu menţiunea că unii au pus această
origine pe seama Salilor sau a Colisalilor romani. Alţii, plecând mai ales de la prezenţa femeilor
în jocul caluşarilor, le-au considerat originea tot romana, dar în legatură cu ,, jocul romanilor
intocmit de Romulus spre rapirea Sabinelor '', cum considera Hediale Radulescu, de pilda . Apoi
Theodor Sperantia crede în (,,Miorita si Caluşarii") că ,, obiceiul acesta noi il avem de la daci ,
dar el trebuie căutat mult mai adanc în timp, la egipteni".
Ovidiu Birlea vede in Jocul Calusarilor ,, contopite doua reprezentari principale: una legata de
venerarea Ielelor , si a doua ,legata de cultul CABALIN , respectiv de ,, cultul totemic al calului
". H.B. Oprisan admite si ,,descendenta romana " a Calusarilor la care adauga ,,unele infeuente
dacice".
Mircea Eliade vede in jocul Calusarilor un ritual de initiere a tinerilor, la geto – daci.

Ceata de căluşari

Formata din 9-11 membrii, organizata ierarhic, ceata este condusa de un vataf (staret) caruia toti
ii sunt supusi. Un alt personaj important al cetei este "mutul": mascat, in timpul dansurilor
Calusarilor, el ii penalizeaza pe cei care gresesc si executa tot felul de gesturi comice, adesea
obscene. Mutul nu danseaza.
In perioada Rusaliilor, Calusarii poarta un costum specific, au zurgalai la picioare, iar in mina tin
o bata. Ceata are un steag impodobit cu fire de usturoi si pelin.
Posesori ai unui repertoriu coreic bogat, ce consta din dansuri rituale foarte complicate si
spectaculoase, Calusarii vindeca dansind.
Pe linga calitătile sale curative, despre dansul Caluşarilor se crede că are efecte fertilizatoare
manifestate asupra pamintului şi femeilor. Astfel, dansurile caluşăresti au acelasi efect cu al
beţiilor rituale de la Anul Nou (Revelionul, Ingropatul Craciunului, Iordanitul Femeilor). Jocul
Căluşarilor poartă cu sine funcţii şi semnificatii diferite ca vechime si semnificatie:
- desfătarea zeului cabalin substituit de o masca purtata de Mut, de o efigie (Steagul Calusului),
un totem (Ciocnitul Caluşului) în care apar excese, urme ale unor practici orgiastice;
- transferul magic al fertilitaţii divine prin vrajirea, in timpul jocului, a bolovanului de sare, dat
apoi vitelor pentru prasire şi inmulţire, şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea şi rodnicia
ogoarelor;
- grabirea casătoriei fetelor şi fertilizarea simbolică a tinerelor neveste prin intrarea lor, la
incheierea jocului, în hora caluşarilor şi prin atingerea phalusului purtat de Mut;
- vindecarea persoanelor "luate din Rusalii", "luate din Caluş" etc. prin transferul magic al
sufletului sanatos de la oala de lut spartă cu baţul de Mut sau Vataf, de la puiul de gaina
sacrificat violent sau de la caluşarul supus unei morti rituale, numita Doborarea calusarilor, la
omul bolnav;
- jucatul copiilor purtaţi in brate in hora Caluşului sau saritul lor, intinsi pe pamant, de catre
caluşari pentru alungarea bolilor, in special a "frigurilor";
- alungarea Ielelor sau Rusaliilor prin ameninţarea lor cu diferite arme preistorice (beţe, săbii din
lemn, arcuri cu sageţi), prin scenele razboinice (Razboiul), prin plantele vrajite (pelin, usturoi),
prin impetuozitatea dansurilor caluşăresti care imită, uneori, mersul la trap sau in galop al cailor,
prin formule indescifrabile şi zgomote produse de zurgălai şi clopoţei.
La incheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Caluşarii revin la locul în care depuseseră juramântul,
despodobesc steagul şi îl îngroapă într-un loc secret. Apoi ceata se rasfiră. Toţi se întâlnesc în
sat,se salută ca dupa o absenţă indelungată şi reintră în existenţa cotidiană.

Rusaliile, Ielele – Datini, traditii, obiceiuri si superstitii legate de Rusalii – Sarbatoarea

Coborarii Sfantului Duh la 50 de zile dupa Pasti

Cuvantul Rusalii vine din latinescul „rosalia”, care inseamna sarbatoarea trandafirilor.
Sarbatoarea Rusaliilor sau Coborarea (Pogararea) Sfantului Duh (Spirit) este o sarbatoare
crestina care se praznuieste in duminica de la 50 de zile dupa Sarbatoarea de Paste.
n aceasta zi Sfanta se comemoreaza coborarea Sfantului Spirit asupra ucenicilor lui Isus Hristos.
Dupa pogorarea Sa asupra Apostolilor, Sfantul Duh a ramas pentru totdeauna prezent, viu si
activ in Biserica crestina. Duhul este comoara darurilor celor bune pe care credinciosii le primesc
de la Dumnezeu: viata, sanatatea, puterea de munca, sfintenia si virtutea. In fiecare an, cei
adunati in biserici de Rusalii asteapta toate acestea. Duhul ne invata adevarul si ne calauzeste
pasii si vointa spre tot ceea ce este bun si placut lui Dumnezeu. Biserica spune ca toti crestinii
primesc darul Sfantului Duh indata dupa botez. Astfel, devin purtatori de Duh, iar lor trupul lor
devine cum provaduia Sfantul Pavel “templul Sfantului Duh“.
In Ajunul Rusaliilor se tin Mosii de Vara sau de Rusalii cu targuri unde oamenii gasesc cele
necesare pomenilor dar si prilej de veselie. Se crede ca sufletele mortilor (mosilor), dupa ce
parasesc mormintele in Joia Mare (cea de dinaintea Pastilor), se preumbla printre cei vii,
inapoindu-se la locul lor in Ajunul Rusaliilor. Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara
incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor:
impodobeau gospodariile si mormintele cu ramuri de tei si faceau pomeni fastuoase, practici ce
s-au pastrat pana astazi in satele bucovinene.
Crestinii sarbatoresc Rusaliile timp de 3 zile, in zona Moldovei si a Transilvaniei, 7 zile in zona
Munteniei si a Olteniei, iar in zona Banatului, timp de 8 zile.
Incepand de anul acesta, 2009, ne vom bucura de o zi legala libera de Rusalii. Rusaliile cad in
data de 7 iunie, plus ziua oferita acum liber, deci vom beneficia in ziua de luni, 8 iunie, de o zi
libera.
In mitologia romaneasca, Rusaliile sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele
lui Rusalim Imparat. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele
personal feminin “ele“, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sarbatoarea
crestina postpascala a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor.

Traditii, obiceiuri, legende si supersitii de Rusalii, de Iele

In traditie se spune ca cei care nu tin sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsiti de Iele. Acestea le
vor lua mintile sau ii vor schilodi. Rusaliile, cunoscute in mitologia romaneasca sub denumirea
de ” Iele”, sunt fapturi fabuloase, inzestrate cu puteri magice, de seductie, salasuiesc in vazduh,
munti, pesteri, paduri si pe malul apelor si cascadelor. Pe timpul noptii, in lumina lunii, Rusaliile
se spune ca se scalda goale in izvoare, despletite si dezlantuite. Sunt temute mai ales dansurile
Ielelor si din vremuri indepartate se cunoaste ca dansul lor este numit Hora Ielelor, ele adorand
sa danseze cu sanii goi in cerc, avand parul despletit, clopotei la glezne, picioare si purtand
voaluri subtiri, transparente, dansul lor fiind unul magic, bogat in taine si simboluri de neinteles
pentru muritori. Ielele nu fac rau celor ce care le evita, ele devin rele numai daca sunt provocate
sau daca dansul lor este privit. Atunci se spune ca  se razbuna pe ” vinovat ” luandu-i mintile
definitiv. Ele, Rusaliile, pedepsesc si pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului
lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.
O superstitie spune ca daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la
fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.
La sate in special se pastreaza traditia ca in aceasta zi sa se duca la biserica pentru sfintire crengi
de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste
Sfintii Apostoli.  Aceste crengute se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca
acestea te vor apara de cele rele si in plus se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase
pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.
Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile
de alungare a furtunilor si a grindinii.
Preotii si satenii ies pe camp in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul,
crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.
In ziua de Rusalii exista si obiceiul numit “udatul nevestelor“. Conform traditiei se spune ca
numai femeile care vor fi udate vor fi sanatoase tot anul si vor si mai frumoase.
Rusaliile, Ielele, au atributele unor Nimfe, Elfe, Sirene, Naiad, nu li se cunoaste numele, numele
lor este tainic si inaccesibil si de aceea au fost inlocuite cu simboluri cum ar fi Fetele Codrilor,
Imparatesele vazduhului, Ielele Noptilor Magice, Maiestrele, Izmele Pesterilor si padurilor,
Fetele lui Rusalin Imparat, Elfele padurilor si grotelor… .
Legat de Rusalii este si faimosul joc al Calusarilor, dans ritual care vine de la saritul peste foc
pentru a scapa de iele, zanele rele.  Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru
vindecarea unui suflet care a privit Dansul Ielelor ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac.
Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi si care urmareste sa indeparteze vraja
picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.
In vremuri vechi barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia
noptii de Rusalii, de Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru
indepartarea puterii misterioase a Ielelor .
Se mai spune si ca nu este de dorit sa te prinda in Noapte de Rusalii, noaptea tainica a dansului
Ielelor, nici la rascruci de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti, nici pe malul intunecat
al apelor, caci aceia au sanse mari de a surprinde dansul Ielelor si de a-si pierde mintile.
Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor in timp s-a suprapus peste Sarbatoarea Crestina a Sfintelor
Rusalii, iar din sarbatoare pagana, a devenit sarbatoare crestina, pastrandu-se de atunci aceste
obiceiuri, datini, superstiti si legende cu Iele…

La 50 de zile dupa Pasti, poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina
(diferentieri zonale), Rusaliile.
Acestea sint personaje feminine (cvasi)malefice a caror existenta se petrece mai ales in
vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor*, cu care uneori sint confundate, una dintre
calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos. Danseaza in aer sau pe pamint,
noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva
calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav
de o boala numita, in limbaj popular, "luat de Rusalii".
Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in
Moldova,Calusarii. 
Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri -
rosae - pe morminte; rusaliile - femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia
romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau
oamenilor mintile. Acest mit - sarbatoare pagina - , a fost suprapusa ulterior peste
sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si
devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este
legata de abundenta vegetala a verii. Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri
in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc,
insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea
romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta
de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.
* Iele, fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite
in superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a
variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sint descrise ca niste fecioare zanatice,
cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele,
Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in
pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se
adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se
in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci, vetre parasite
sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu
vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor
specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe
locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din
nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine
prielnic inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei".Ielele apar uneori cu trup, alteori
sint doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le
reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la
delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice. Ielele vin fie in numar
nelimitat, fie umbla in cete de sapte, uneori chiar 3, in acest ultim caz (raspindit in Oltenia),
legenda le considera fiicele lui Alexandru Machedon si le numeste Catrina, Zalina si
Marina. Nu sint considerate, in general, genii rele; ele se rabuna doar atunci cind sint
provocate, ofensate sau vazute in timpul dansului (in mod obisnuit sint invizibile, putind fi
zarite rareori si numai noaptea), insa atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, dupa ce l-
au adormit cu cintecul si cu virtejul horei jucate in jurul acestuia de trei ori. Principalele
lor insusiri sint coregrafia si cintecul vocal cu care, ca si Sirenele, isi vrajesc ascultatorii. O
traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca "ielele beau noaptea apa de prin
fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc". Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor
se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot  deplasa cu viteze fabuloase,
parcurgind "noua mari si noua tari" intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai
de foc. Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul,
rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar
acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea. Vesmintele
lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar
stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de
periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a
dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia
greaca (la romani, Furii).
In "Description Moldaviae", Dimitrie Cantemir numea Ielele "nimfe ale aerului,
indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi". Nu se cunoaste originea acestui mit. "Iele"
nu este un nume, ci pronumele personal feminin "ele", rostit popular. Numele lor real,
tainic si inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei in doua
categorii: epitete impartiale - Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode,
Vintoase si epitete flatante, cum sint Domnite, Maiestre, Frumoase, Musate, Fetele
Codrului, Imparatesele Vazduhului, etc. In folclor, apar insa si nume individuale pentru
iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda,
Trandafira, rar Cosinziana. Aceste nume nu pot fi rostite intimplator, deoarece pot deveni
invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaste 9 dintre aceste pseudonime, pe care le
poate utiliza in vraji. Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele - Rusaliile, Stratul,
Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca - ce trebuie
respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si
femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint,
chinuiti si "smintiti", la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in
aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la
nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii
catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi. Toti cei
care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei
care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele,
din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste
noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care
refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le
aude cintecul, ramine mut. Poporul a inventat si remedii impotriva acestor actiuni ale
Ielelor, fie preventive - pelinul si usturoiul purtate la briu, in sin ori la palarie - fie medical-
exorciste, jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav "de Iele" (Calusarii). Tot pentru a
evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai
semnificativ atribut al Ielelor. Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor.
Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare. Tacitus, in "Anale",
vorbeste despre un grup de romani care "cuprinsi  de delir, se napustesc cu sabiile scoase
asupra centurionilor", dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care "le-a dat
sminteala si delir". Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii
locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe
Erlkonig.

Inaltarea sau Ispasul

Praznicul Inaltarii la cer a Domnului, numit in popor si Ispas, se sarbatoreste intotdeauna in

Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa Inviere, cand Domnul S-a inaltat la
cer (Marcu 16, 19; Luca 24, 50; Fapte 1, 2-12). In cea mai veche mentiune despre aceasta
sarbatoare (Eusebiu al Cezareei - Despre sarbatoarea Pastilor) se arata ca Inaltarea era
sarbatorita pe atunci in Orient in ziua a 50-a dupa Pasti, o data cu Rusaliile, si nu in ziua a 40-a.
predici frumoase pentru aceasta sarbatoare (secolul al IV-lea): Sfantul Ioan Gura de Aur,
Sfantul Atanasie al Alexandriei, Sfantul Grigorie de Nissa.
La Ierusalim, sarbatoarea din ziua a patruzecea dupa Pasti avea loc in biserica Nasterii din
Bethleem, iar sarbatoarea Inaltarii era praznuita la Cincizecime, adica in aceeasi zi cu
Pogorarea Sfantului Duh. Spre sfarsitul secolului al IV-lea, sarbatoarea Inaltarii s-a separat
de cea a Pogorarii Sfantului Duh, caci se generalizase praznuirea ei in ziua a patruzecea dupa
Pasti. In secolul al VI-lea, Sfantul Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar
in secolele urmatoare, Sfantul Ioan Damaschinul si Sfantul Iosif Imnograful compun
canoanele din slujba Inaltarii.
  Aceasta sarbatoare a capatat o importanta deosebita atunci cand Sfanta Imparateasa Elena,
mama imparatului Constantin cel Mare, a ridicat o biserica (Eleona) pe Muntele Eleonului (sau
al Maslinilor) - acolo unde Mantuitorul S-a ridicat la cer -, in care Inaltarea era praznuita cu
mare fast si solemnitate, incepand de la miezul noptii. Desi astazi biserica este in ruina, in ziua
Inaltarii se aduna acolo o multime de crestini si clerul diverselor confesiuni savarseste acolo
Sfanta Liturghie pe altare portative.
  In unele locuri, in aceasta zi, crestinii se saluta cu formula: "Hristos S-a inaltat!"
  Slujba zilei are legatura cu Invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh

Legende ale Inaltarii Domnului Iisus Hristos

Crestinii ortodocsi praznuiesc astazi, 13 mai 2010, la 40 de zile de la Inviere, Inaltarea
Domnului, sarbatoare care poarta in popor si numele de Ispas.
Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare se gaseste la Eusebiu din Cezareea, in
lucrarea “Despre Sarbatoarea Pastilor”, in care se mentioneaza ca Inaltarea Domnului era
sarbatorita in Orient (secolul IV), in a 50-a zi dupa Pasti, odata cu Rusaliile. Insa, incepand cu
secolul al V-lea, sarbatoarea Inaltarii lui Hristos s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh
(Rusaliile). De acum si pana la Rusalii, deci timp de 10 zile, salutul crestinilor este „Hristos S-a
Inaltat”, iar raspunsul este „Adevarat S-a Inaltat!”.
Biblia spune ca Mantuitorul i-a chemat in aceasta zi pe cei doisprezece apostoli pe Muntele
Maslinilor pentru ultima data, unde le-a vorbit despre rolul pe care il au in propovăduirea
credintei crestine.
Conform unei legende populare, la nasterea lui Hristos, in grajdurile lui Craciun, boii au fost
blanzi si linistiti, In schimb caii nu. Maica Domnului i-ar fi blestemat sa nu fie satui decat In ziua
de Ispas sau de Inaltare, careia i s-a spus si “Pastele Cailor”. In timp, expresia “la Pastele Cailor”
a capatat semnificatia de “niciodata”.
Ziua Inaltarii Domnului mai este cunoscuta si ca „ Ziua de Ispas”. Ispas este personajul mitic
despre care se spune ca ar fi asistat la Inaltarea Domnului si la ridicarea sufletelor mortilor la
Domnul.
In Biserica Ortodoxa Romana sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii
eroilor cazuti la datorie pentru mantuirea neamului. Astfel Ziua Inaltarii este sarbatorita ca si Zi a
Eroilor si in aceasta zi toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe fac pomenirea tuturor
eroilor cazuti de-a lungul veacurilor pe campurile de lupta.
Aceasta Sarbatoare are loc la exact 40 de zile de la Paste, sarbatorindu-se in fiecare an intr-o zi
de joi. Deloc intamplator, cifra 4 are multiple semnificatii religioase. Cifra 4 este des intalnita, ea
reprezinta cele 4 Evanghelii, 4 colturi ale lumii, 4 anotimpuri si 4 faze ale lunii.

Tradiţii de Ispas

Ispas – Înălţarea Domnului, joi, 13 mai - Sărbătoare populară cu dată mobilă (ziua de joi, din a
şasea săptămână după Paşte), dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispas ar fi asistat la
Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel,
credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau
patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă (Muntenia, Moldova, Oltenia).
Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas se săvârşesc, local, sacrificii sângeroase
(mielul), se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei, cel
mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj.
La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea
sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu
flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor. Formulele de salut în ziua de Ispas sunt, sub
influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. În drumul lor din
mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe
Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte
şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici
magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de
alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se
prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu
leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.
Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în
special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin
crestarea urechilor (cu unele variante locale, sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în
România).
Pastele Cailor - Ispasul

Inceputurile vorbei „la Pastele Cailor”

Traditia spune astfel: atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea
grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment, pline de atentie. Se zice ca pe cat
de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca
pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus
cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltare Domnului, cand Fiul ei se
va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii „isi praznuiesc” Pastele, pentru un ceas, ei se satura de
pascut iarba campului.
Aceasta traditie mai este cunoscuta, inca din vechime, si sub denumirea de Joia Iepelor. Aceasta
zi mai este numita, in popor, si Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, traditia
locurilor a pastrat o alta legenda. Se zica ca, Ispas era un om ce a participat, alaturi de cei trei
Apostoli, la Inaltarea Domnului. Tinand seama ca Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in
aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare. Vorba poporului spune ca acel
om care moare de Ispas ajunge direct in Rai. Pentru a aminti de aceasta credinta populara, cum
ca cel mort in aceasta zi ajunge direct in Rai, oamenii isi legau de mijloc un sir de frunze de nuc.
Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului si a traditiilor, aceasta sarbatoare
populara ar fi de provenienta romaneasca, mai ecact, din zona Translivaniei. Se mai crede, dupa
cate se stiu momentan, ca acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Despre cele
petrecute, in vechime, in Transilvania, citim astfel: „In Evul Mediu, pe cand in Ardeal exista o
componenta multietnica si religioasa, sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai
exact, cand ungurii isi serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar
cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit
calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in
aceeasi zi. De aici a venit si vorba „la Pastele Cailor”, acest an, in care toti serbau Pastele la
aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau.
Cand are loc Pastele Cailor?
Pastele Cailor este sarbatorit in ziua de Inaltarea la Cer a Mantuitorului, adica in joia din
saptamana a sasea de dupa Pasti. Spre deosebire de alte sarbatori, Pastele Cailor nu are o data
fixa, aceasta fiind influentata de data serbarii Pastilor. Probabil ca si din aceasta cauza a luat
fiinta vorba "la Pastele Cailor", insemnand o data nestiuta inca, fara o zi exacta in calendar.
Ce fac romanii de Pastele Cailor?
Traditii savarsite pentru cei adormiti. Pe alocuri se tin „Mosii de Ispas”, casele si mormintele
cimitirului fiind impodobite cu crengi de pom tanar (paltin, nuc), iar la ferestre punandu-se
frunze de leustean. Despre leustean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Acum
se fac pomeni pentru morti, impartindu-se in mod special paine calda, branza, ceapa verde si
rachiu. Aceasta este ultima zi in care se mai pot rosi oua.
In ograda casei, animalele au si ele randuiala lor. Acum sunt marcate vitele si taiati unii miei. In
aceasta zi, caii nu erau pusi la caruta, primeau fan proaspat pe saturate, iar in unele sate
romanesti se faceau chiar unele rugaciuni, pentru belsug si sanatatea animalelor. Tot in aceasta
zi, manjii cailor de munte erau dusi la pascut in goluri montane, spre a paste iarba cea tanara si
revigoranta a pasunilor. Aici se cauta o planta speciala, care era vazuta ca medicament pentru o
boala cabalina.
Targurile vedeau si ele, in aceasta zi, un moment special. Ciudata serbare a Cailor se facea pe
sine prilej pentru organizare de targuri si pentru incheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate
cazurile erau reusite, de aici nascandu-se si expresia „la Pastele cailor”. Aceasta zi era vazuta ca
una „a soroacelor”, cand se incheiau diferite calcule. In aceasta zi se faceau platile intarziate,
neachitate la Sfantul Gheorghe, dupa cum era obiceiul. Se mai zice si ca plantele sadite dupa
aceasta zi nu vor da rod.
Ce intelegem astazi prin „Pastele Cailor”?
Astazi, prin expresia „la Pastele cailor”, omul de rand intelege „niciodata”, insa aceasta este o
greseala, pentru ca vorba se refera mai degraba la ceva instabil, la ceva ce se va petrece cu
siguranta, insa nu se stie inca in ce moment. De asemenea, cuvantul mai poate insemna si ca
facand referinta la ceva ce se petrece foarte rar. Greseala intelegerii actuale asociaza aceasta
vorba cu aceea de „la Sfantul Asteapta”, care ar putea insa avea acelasi sens.
In ultimii ani, "sarbatoarea cailor" a luat o amploare deosebita. Se cunoaste deja „Festivalul
Cailor” de la Rasnov, cat si multele intreceri si defilari ce se petrec in Transilvania, unde caii au
inceput sa devina o ocupare predilecta a multora. „Festivalul cailor” este un eveniment ce are loc
in Rasnov, fiind organizat in duminica de dinaintea "Pastelui Cailor". In judetul Brasov, de pilda,
au aparut mici herghelii private, unde se cresc animale de rasa, iar Rasnovul a devenit un "bazin"
care ii "alimenteaza" cu diversi cai pe producatorii filmelor de epoca.
Pastele Cailor sarbatorit de bulgari - Konski Veligden
Comunitatea bulgara din Targoviste sarbatoreste Pastele Cailor, numit de ei si „Tudorita”, un
obicei care, pe langa elementul religios, simbolizeaza inceputul muncilor agricole de primavara.
„Konski Veligden” sau Pastele Cailor are loc in fiecare an, in prima sambata din Postul Pastelui,
de Sfantul Toader, diferit de randuiala amintita mai sus.
''Este sarbatoarea primaverii, menita sa pregateasca muncile agricole ale gospodarilor. Acesta
sarbatoare intareste legatura dintre gradinar si ajutorul de nadejde, calul. In semn de apreciere
gradinarul bulgar considera calul ca facand parte din viata si activitatea lui. Pentru aceasta
gradinarul sfinteste la biserica animalul, sa fie sanatos si ascultator tot anul'', a declarat
presedintele Asociatiei bulgare„Zaedno” din Targoviste, Vasile Costache.
In casa, femeile pregatesc o turta numita „konceta”, in forma de cal. Dupa ce sunt binecuvantate
la biserica, ele se dau proprietarilor de cai, care le mananca impreuna cu caii lor. Dupa acest
„desert” stapanii si caii lor merg pe pasune, unde petrecerea si intrecerile parca nu se mai opresc.

A şasea săptămână după Paşti – Ispasul

Miercuri; Bălţatele; Pestriţele; Ajunul Ispasului; Moşii de Ispas

Ajunul Ispasului, amplasat în săptămâna ce precede marea sărbătoare a Rusaliilor, constituie o
nouă acumulare de sacralitate, manifestată concret în credinţe prin irupţia magicului (arderea
comorilor, culegerea plantelor de leac). O serie de tradiţii inedite este dată de reprezentarea
Bălţatelor – o sărbătoare neomogenă, ţinută în două episoade, fie în segmente de zi diferite, fie în
zile diferite, alternând.
Tradiţii: Bălţatele e în ajunul Ispasului. Se serbează jumătate de zi pentru primejdii. Unii
serbează până la amiază, şi alţii după amiază. Bălţatele se ţin pentru că se mănâncă într-o
săptămână miercurea şi vinerea, înainte de Moşii de Vară, carne, şi în alta post. Se zice Bălţatele
sau Pestriţele. Bălţatele sunt două zile, se serbează primăvara. Muncesc în prima zi dimineaţa
până la prânz, restul sărbătoresc, şi a doua zi fac invers, dimineaţa sărbătoresc, după masă
muncesc. O femeie spunea că a lucrat într-o zi din Bălţate şi i s-a îmbolnăvit copila şi a murit,
aşa că le serbează pentru boli.
Joi; Ispas; Înălţarea Domnului; Paştele Cailor
Sărbătoare compozită, în acelaşi timp hotar între anotimpuri, constituie în fapt punctul final al
sărbătorii Paştelui. Nota dominantă a acestui prag o constituie şi orfandele funerare aduse în
aceste zile, precum şi practicile apotropaice împotriva morţilor care nu reuşesc acum să se înalţe
la cer. În calitate de apogeu al primăverii, paradisul verde este o notă specifică a praznicului
(aducerea de verdeaţă la biserică, bătaia cu leuştean), aşa cum se observă şi în colindele speciale,
cântecele de Ispas, ce se cântă cu această ocazie. Acum este celebrat un al treilea Paşte, cel al
cailor (în fapt, urmare a unui blestem vechi).
Tradiţii: Ispas ar fi personajul mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea
sufletelor morţilor la cer. Întrucât Ispas ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine
dispuşi de ziua acestuia. Din ziua de Paşti şi până în ziua de Ispas, oamenii se salută numai cu
cuvintele: „– Hristos a înviat!/ – Adevărat c-a înviat“. În ziua de Ispas se salută cu: „– Hristos s-a
înălţat!/ – Adevărat că s-a înălţat“. După Ispas încep a se saluta obişnuit. De la această dată nu se
mai mănâncă ouă roşii. Cine moare la Ispas, se duce în cer. Se poartă foi de nuc la brâu, pentru
că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat. Este Paştele Cailor: numai în această zi scapă caii la iarbă
verde şi pasc atât până se satură, şi apoi se culcă şi dau din cap, în semn că sunt sătui, de aceea
azi e Paştile lor. Însă deoarece un ceas e mai nimica toată şi mai ales pentru cai, care, de ar paşte
sau ar mânca orişicât de mult, tot nu se satură cumsecade, de aceea oamenii consideră Paştile lor
ca unul care nici n-ar exista. „Preacurata Fecioară Măria, după ce a născut pe fiul său, Domnul
nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfăşat şi l-a culcat în ieslea lui Crăciun,
unde erau legaţi boii şi caii acestuia. Boii mâncară cât mâncară şi, săturându-se, se culcară şi
prinseră a rumega. Caii, însă, obraznici, nu numai că mâncară tot fânul cât era în iesle, ci-l
mâncară până şi pe cel de pe pruncul Iisus, pe care-l puse maica sa acolo anume ca să nu-l afle
Irod şi să-l taie. Văzând Maica Domnului aceasta, s-a supărat pe dânşii şi i-a blestemat să nu se
mai sature de mâncare decât o dată pe an, şi anume în ziua de Ispas, iar pe boi i-a binecuvântat“.
La Ispas e codrul încărcat de frunză, toate vitele sunt sătule de păşune. Numai în ziua de Ispas se
satură şi calul o dată pe an, şi atunci numai vreme de un ceas, că a fost blestemat de Maica
Domnului, căci caii tropotiră când Maica Domnului voi să nască pe Domnul Hristos, deci îi
blestemă:
Fire-aţi cai afurisiţi,
De mine, de Dumnezeu,
Mai tare de fiul meu.
Voi să nu mai aveţi saţ
Numa-n ziua de Ispas
Şi-atuncea vreme de-un ceas
Obiceiuri: În ziua de Înălţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart azime calde,
ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-se că în acea zi se înalţă sufletele lor la
cer şi să aibă merinde de drum. Femeile împart lapte dulce fiert cu păsat şi la cine dau trebuie să
dea şi un buchet de mături de pe câmp. Ciobanii primesc în dar câte un caş (uneori şi câte un
miel). Mieii se taie abia în această zi („Primăvara mai multe piei de miei decât de oaie“). La
Ispas se face de obicei serviciu divin afară la câmp, pe iarbă verde, la holdele de grâu, şi se
botează toţi oamenii. Este sărbătoarea fânului şi a grâului, a holdelor. În biserică se aşterne fân
pe jos. Praporii bisericii erau împodobiţi de către femei şi fete cu verdeaţă sau flori de câmp şi
spice de grâu, aşezate în formă de cruce, apoi întreaga procesiune ocolea holdele, în timp ce
femeile cântau:
Azi îi joi de dimineaţă,
Crucea-n grâne şi-o ieşitu.
Roagă tânăr pe bătrânu
Ca lor crucea să le-o dară,
Că frumoasă le-o purtară
Tot prin grâne până-n brâne,
Prin ovese tot alese,
Prin ierburi bune de coasă.
La biserica de chiatră
Joacă-un june şi c-o fată.
Ce stai fată de jurare,
Biserica a luminare?
Se făceau târguri de fete (nedei, ca şi de Paşti, de Rusalii), unde tinerii veneau să le peţească.
Fetele îşi aduceau zestrea şi podoabele. În Mărginimea Sibiului a fost înregistrat un obicei,
cunoscut sub numele de Cântecele de Ispas, la care participa întregul sat. Fetele erau îmbrăcate
în rochii albe lungi, purtând pe cap cununi de „holdă verde“. Alaiul se desfăşura în rânduri largi,
de câte opt-zece fete, alăturea cu feciori călări şi lăutari în frunte. Fetele şi feciorii străbăteau
lanurile date în pârg, ocolind troiţele de pe hotar, cântând următoarele versuri:
Astăzi joi de dimineaţă
Mânecat-a mânecat
Fetele ªoimanului
Să cerce grânele de bune
ªi ovesele de dese,
Secările de-nflorite,
Mălaiele de rodite
(Pavelescu, p. 101).
După ocolirea crucilor din sat, tineretul pornea în aceeaşi formaţie spre pădure, iar fetele cântau:
Codreo, ce ţi-ai d-auzitu
De frumos te-ai podobitu?
Codreo, cu podoabe verzi,
Tu din frunză nu te vezi?
O, codreo, cucul cântând,
Oile pe câmp zbierând
Şi ciobanii fluierând,
Mieluşeii aplecând.
După ce soseau în pădure, îşi petreceau cu jocuri până seara târziu. Căluşarii joacă în zilele de la
Înălţare până la Rusalii. În acest timp ei cutreieră toate satele şi oraşele, pururea jucând şi
săltând, şi în tot timpul nu se culcă să doarmă într-alt loc, decât sub acoperişul bisericilor, căci,
dacă s-ar culca într-alt loc, i-ar munci strigoaicele sau, cum le zic ei, Frumoasele. Dacă se
întâlneşte o ceată de căluşari cu alta pe drum, ele trebuie să se bată, şi ceata învinsă se pleacă
celeilalte; apoi pun condiţiuni de pace, după care cei învinşi trebuie să rămână nouă ani supuşi
celor învingători. De se întâmplă ca în lupta aceasta să rămână vreun mort dintr-o parte sau alta,
în acest caz nu se începe judecată, nici judecătorul nu urmăreşte pe făptuitor. Cel care e primit
într-o ceată de căluşari trebuie să rămână nouă ani într-însa şi în tot anul să fie de faţă la termenul
ştiut; dacă nu s-ar prezenta o dată, atunci zic că are boala cea rea (ducă-se pe pustii) şi-l muncesc
Frumoasele.
Sâmbătă; Nedea lui Ispas; Nedeea
În aşteptarea sărbătorii Rusaliilor, zilele din această perioadă desfăşoară un arsenal de credinţe şi
obiceiuri prin care se integrează sistemului de reprezentări mitice. Pe lângă interdicţiile ce au
urmări din sfera tulburărilor mentale sau meterologice, sâmbăta de după Înălţarea Domnului se
bucură de un statut aparte, fiind o frumoasă sărbătoare a bucuriei, a întâmpinării colective a
primăverii.
Tradiţii: E rea de trăsnet. Se zice că a trăsnit mulţi oameni care au lucrat în acele zile. Nedeea e
rea de viforniţe. A lucrat un om şi a venit o vijelie care a frânt porumbi şi a luat acoperişul la
multe case. Cine munceşte în această zi e luat de volbură în sus. Nedea (Nedelea) e rea de
lovituri. O femeie care a spălat rufe şi-a pierdut cunoştinţa şi a plecat cu albia în spinare pe luncă,
fără să ştie ce face. Poporul zice: „Nedelea, Nedelea s-aruncă pe luncă, cu albia-n cârcă“ sau:
„Nedelea pe luncă cum se mai aruncă“.
Obiceiuri: Nedeia e o sărbătoare strălucită, zi mare de bucurie, împreunată cu jocuri, praznice şi
prânzuri, la care aleargă cunoscuţii şi neamurile chiar şi din cele mai îndepărtate sate şi cu toţii
împreună se uspătă. Cu o săptămână înainte se încep pregătirile de lipsă pentru nedeie. Casa se
văruie frumos, toate mobilele se spală curat şi se pun în ordine. Curtea (ocolul) se mătură frumos
ca oglinda. Se aduc ramuri de stejar, frunză verde, flori etc. şi se împodobeşte casa şi curtea cu
ele. Cu o zi mai înainte se pun deoparte răchia, vinul şi bucatele menite pe această zi. În preseara
zilei se mai pun o dată toate în rând şi se aşează la foc oalele cu curechi şi carne etc. De altă
parte, neamurile din alte sate ce voiesc a lua parte la nedeie asemenea-s pregătesc ţoale noi şi
frumoase. Feciorii şi fetele din deosebite sate îşi formează jocuri şi danţuri deosebite şi prin
chiuituri şi jocuri se silesc a se întrece unii pe alţii, din ce de multe ori urmează şi bătăi.
Ostenindu-se de joc, se pun pe cântate, se iau la luptă etc.