Mit

Preliminarii
Universul cunoştinţelor despre existenţa, apariţia şi finalitatea noastră pe acest pământ este infnit.
Aceasta, cu atât mai mult, cu cât fantezia noastră, a tuturor, nu are, în timp şi spaţiu, nicio limită.
Tot astfel, tezaurul creaţiilor geniului uman este extrem de bogat; el cuprinde opere de o reală
valoare, oricând şi oriunde ar fi apărut şi ar fi fost folosite. Poezia, proza, ca şi artele, au dat primele
semne de existenţă a unei rninţi mai mult sau mai puţin inventive, mai mult sau mai puţin
consistente; producţiile tuturor popoarelor sunt nenumărate şi de o rară bogăţie spirituală, începând
chiar cu acelea ale celor mai primitive. Folclorul, această sursă inepuizabilă de probe concrete ale
prezenţei noastre variate, interesante şi frumoase în lume, este o mină de aur.
Miturile, în special, formează o parte din ceea ce fantezia pură a oamenilor a conceput şi cuprind
sâmburii unor adevăruri istorice de care trebuie să ţinem neapărat seama. Ele constituie istoria
poetizată, idealizată, redarea acesteia sub forma unor povestiri care încântă curiozitatea noastră,
mereu însetată, chiar atunci când sunt crude sau groteşti. Sublimul altora iese deci cu atât mai uşor
în evidenţă şi este gustat şi apreciat ca atare.
Eroii tuturor aparţin unei lumi imaginare, dar sunt creaţii verosimile, legate de viaţa de toate zilele,
de faptele şi de aspiraţiile, ca şi de eroismul sau de injusteţea unor acţiuni ale noastre. Cele mai
multe, dacă nu chiar toate, conţin în sine o morală, a cărei durabilitate ne este confirmată mereu.

Definiţie
Identitatea culturală a fiecărui popor poate fi reflectată de miturile și legendele care l-au însoțit pe
tot parcursul dezvoltării lui.
Mitul este o povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea
universului (cosmogeneză) și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi legendari. Mitul implică fiinte
spirituale, precum Dumnezeu, înger sau demoni, si personaje fantastice ca de exemplu: oameni-
animale, precum și existența unei alte lumi. Încercând să definească mitul, Eliade arată că acesta
„povestește o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul
fabulos al «începuturilor». Altfel zis, mitul povestește cum, mulțumită isprăvilor ființelor
supranaturale, o realitate s-a născut, fie că e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai de un
fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instituție. E așadar întotdeauna
povestea unei «faceri»: ni se povestește cum a fost produs ceva, cum a început «să fie». Mitul nu
vorbește decât despre ceea ce s-a întâmplat «realmente», despre ceea ce s-a întâmplat pe deplin“.

Clasificări ale miturilor

De-a lungul timpului s-au evidențiat diferite tipuri de mituri. Miturile rituale explică eficiența unei
anumite practici religioase sau sunt legate de un templu sau de un sanctuar. Miturile originii explică
începerea unui obicei sau apariția unui obiect sau a unui nume. Miturile unui cult sunt cele ce redau
importanța și semnificațiile unui ritual dedicat unei anumite zeități. Miturile de prestigiu sunt
asociate adesea unui erou, unui oraș sau unor oameni, aleși și sprijiniți de o divinitate. Miturile
escatologice descriu un eveniment catastrofal care de obicei pune capăt lumii oamenilor, sau chiar
întregului univers. Miturile sociale întăresc, justifică sau apără niște valori morale și practicile unei
societăți.
Miturile memoriale sunt păstrătoarele faptelor ancestrale și se poate presupune că ele au înregistrat
fie psihoze colective provocate de evenimente de mari proportii cu caracter insolit (cunoașterea
focului, revoluția agrara), fie încercarea empirică de a explica diverse fapte neobișnuite, petrecute
de obicei la confluența existențială a două populații de nivel spiritual foarte diferit. Exemple: omul
primordial, invenția uneltelor, modificările condiției umane (revoluția agrară,), războaiele cerești,
potopul și reconstrucția universului.
Miturile fenomenologice privesc fenomele de nivel cosmic, alcătuind narațiuni explicative în jurul
marilor întrebări omenești asupra existenței omului și a cadrului său vizibil și nevăzut:
(a) actul cosmogonic ( facerea lumii mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din
întâlnirea principiului feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert);
(b) antropologia (crearea omului, ca pereche arhetipală sincronică sau diacronica, printr-un singur
act definitiv sau în câteva etape experimentale;
(c) escatologia (vizând ideea de moarte);
(d) repetiția manifestărilor naturii (succesiunea zilelor și a nopților, anotimpurilor, erelor terestre si
cosmice);
(e) regnurile fabuloase;
(f) cadrul astral (astrele fiind, în concepția mitologică, nu corpuri cerești ci ,,luminători dependenți
de voința patronală a anumitor zei, locuințe divine, iar uneori chiar formele vizibile de întruchipare
a zeilor);
g) elementele (apa, focul, aerul, eterul).
Miturile cosmografice includ întregul cadru divin, adică pe zei și locuințele lor universale :
(a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, întrucât zeii inșiși se autocreează sau sunt
creați;
(b) panteonul (sau totalitatea);
(c) lumile coexistente (de obicei trei fundamentale: cerul, pamântul și subpământul, adică lumea
divină, cea umană și cea demonică).
Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidării contradicțiilor existențiale
aparente, pe care el nu le accepta decat ideal: (a) eroul arhetipal;
(b) suprastructura demonologică;
(c) destinul (ca lege în sine sau sistem de legi implacabile și întrepătrunse, supunandu-și întregul
univers, până la detalii, omul, omenirea și chiar zeii);
(d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in principii antagonice, care completează în mod
general întregul: lumină-intuneric, caldură-frig, mișcare-repaos, viata-moarte, bine-rau);
(e) simbolurile conditiei umane (aspirația omului de a-și depăși condiția – mitul lui Icar);
(f) viața și moartea;
(g) aria timpului.
 
Mitologie românească
Românii au avut din toate timpurile, o multitudine de obiceiuri, basme și poeme referitoare la
dragoste, credință, regi, prințese și vrăjitoare. Etnologiștii, poeții, scriitorii și istorici au încercat de
secole să colecționeze și să păstreze basmele, poemele, baladele și au încercat să descrie cât mai
bine posibil obiceiurile și tradițiile legate de diferite evenimente din an. Tradiții legate de perioade
fixe din an sunt colindele de Crăciun, sorcova (Anul Nou) sau mărțișorul, obicei legat de venirea
primăverii sărbătorită pe 1 martie. Alte obiceiuri presupuse a avea origini precreștine sunt Paparuda,
ritualul de evocare a ploii vara, sau teatrul folcloric cu măști sau Ursul și Capra.
 Probabil cel mai mare colecționar de basme din folclor a fost nuvelistul și povestitorul Ion
Creangă, care, printr-un limbaj foarte pitoresc, a dat viațâ unor povești acum clasice ca Povestea lui
Harap Alb sau Fata babei și fata moşului. De asemenea poetul Vasile Alecsandri a publicat cea mai
de succes variantă a baladei Miorița, un poem trist, filozofic, centrat în jurul unei intrigi simple:
complotul a doi ciobani de a-l omorî pe un al treilea din cauza invidei ce i-o poartă. Alt editor
prolific de basme preluate din folclor a fost Petre Ispirescu, care, în secolul al-XIX-lea a publicat un
număr impresionant de volume conținând un număr larg de nuvele scurte și basme din mitologie.
Ele sunt centrate în jurul unor personaje populare asemeni lui Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana,
monștrii, Zmeu sau Căpcăun, dragonul Balaur sau creaturi fantastice ca buna Zână și malefica
Muma Pădurii.