Prohodul Domnului

Starea întâi

Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta
rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:

1.  În mormânt, Viaţă, 3. Te mărim pe Tine, 4.  Cel ce-ai pus pământul
2. Dar cum mori, Viaţă, 
Pus ai fost, Hristoase,  Iisuse Doamne,  Cu măsuri, Hristoase, 
Şi cum şezi în mormânt ? 
Şi s-au spăimântat oştirile Şi-ngroparea îţi cinstim şi Astăzi şezi în mic mormânt,
Şi împărăţia morţii Tu o
îngereşti,  patimile,  Ziditorule, 
zdrobeşti 
Plecăciunea Ta cea multă Că din stricăciune Tu ne-ai Şi din gropi, pe cei ce-au murit
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
preamărind. izbăvit. înviezi.
5. Iisuse al meu, 8. Cu cei răi, Hristoase,
6. Stăpânul a toate 7. În mormânt, Viaţă,
Împărat a toate,  Ca un răufăcător 
Mort se vede acum  Pus ai fost, Hristoase, 
De ce vii la cei din iad, o, Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat
Şi deşertătorul gropilor celor Şi cu moartea Ta pe moarte o ai
Hristoase-al meu ? pe toţi 
morţi  pierdut 
Vrei să dezrobeşti neamul Şi ne-ai scos din amăgirea celui
Se încuie-n groapă nouă ca unom. Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
omenesc. rău.
10. Iadul cum va răbda  11. Dulcea mea lumină 12. Nici lumea de duhuri
9. Mai frumos cu chipul
Intrarea Ta, Doamne,  Şi mântuitoare,  Nu pricepe, Doamne, 
Decât oamenii toţi, 
Şi cum nu se va zdrobi Cum în groapă-ntunecoasă Tu Nici mulţimea făr’ de trup poate
Ca un om se vede mort şi fără de
întunecându-se,  Te-ai ascuns ?  povesti 
chip, 
De-a luminii Tale fulgere O, răbdare de nespus şi negrăit ! Taina îngropării Tale, neştiind.
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
orbind ?
13. O, minuni străine !  14. În mormânt ai apus,  15. Întreaga făptură  16.  Tu-n mormânt fiind pus 
O, ce lucruri nouă !  Dar de-al Tatălui sân  Recunoaşte-n Tine:  Ziditor Hristoase, 
Cel ce-mi dă suflare mie Se Nicicum nu Te-ai despărţit, Împărat adevărat, pe pământ şi-n Temelia iadului s-a cutremurat 
poartă mort,  Hristoase al meu.  cer,  Şi-ale  morţilor morminte s-au 
Îngropat de mâinile lui Iosif. Acest lucru e străin şi nefiresc ! Deşi în mormânt Te-ncui, deschis.
 Hristoase-al meu !
17. Cela ce în palmă 18. Din stricare, Doamne, 
19. Ca lumina-n sfeşnic,  20. Mulţimea de oştiri, 
Tot pământul ţine.  Viaţa mea o ridici; 
Se ascunde acum  Cea duhovnicească, 
Sub pământ acum cu trupul Se Căci murind acum, la cei morţi
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Împreună cu Iosif şi Nicodim 
află mort,  Te-ai pogorît 
omnului  Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-
Slobozind pe morţii cei legaţi în Şi-ale iadului zăvoare le-ai
Şi din iad goneşte întunericul. ncăput.
iad. zdrobit.
21. Murind Tu de voie,  23. Luând în pântece  24. În mormânt nou Te-au pus, 
22. S-a schimbat făptura
În mormânt ai fost pus;  A vieţii Piatră,  Înnoind, Hristoase, 
Prin a Tale patimi, 
Şi pe mine ce-am fost mort, Cel a toate mâncător, iadul, a Firea oamenilor, prin învierea
Căcicu Tine-au pătimit toate câte
Iisuse-al meu,  vărsat  Ta, 
sunt, 
De amara mea greşeală m-ai Pe toţi morţii ce din veac i-a După cum se cade unui
Ţiitor a toate cunoscându-Te.
scăpat. înghiţit. Dumnezeu.
25. Pe pământ ai venit, 26. Pământul de frică
27. Ca un om, ai murit 28. Vărsând râu de lacrimi
Pe Adam să-l mântui.  S-a mişcat, Cuvinte, 
De-a Ta voie, Doamne;  Peste Tine, Doamne, 
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai Şi luceafărul lumina sa şi-a
Dar ca Dumnezeu pe morţi din Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: 
pogorît;  ascuns, 
groap-ai sculat  „Oare, cum Te voi îngropa, Fiul
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai Apunând a Ta lumină sub
Şi din întunericul păcatelor. meu ?”
căutat. pământ.
30. Sub pământ Te-ai ascuns 31. Cum ascunde luna 
29. Ca grăuntul de grâu, 32. Iisus, Viaţa,
Ca un soare, acum,  Faţa sa de soare, 
Ce-ncolţeşte-n pământ,  Gustând moartea acum, 
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te- Aşa groapa Te-a ascuns şi pe
Spic aducător de rod nouă Te-ai Pe toţi oamenii de moarte i-a
ai învelit;  Tine-acum, 
făcut,  izbăvit 
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai Cel ce prin trupească moarte ai
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam. Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
strălucit ! apus.
33.  Pe întâiul Adam, 35. Pogorându-Te mort,
34. Cereştile cete,  36. Bucurie, Doamne, 
Prin păcat omorât,  De pe lemn, Cuvinte, 
Mort întins, pentru noi,  Fiind îngerilor,
La viaţă ridicându-l cu moartea Iosif cel cu bun chip Te pune-n
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s- Întristare lor acum le-ai pricinuit, 
Ta,  mormânt; 
au spăimântat  Cu trup mort, ca pe un om,
Adam nou în trup Te-ai arătat Ci-nviază, Doamne, mântuind pe
Şi cu aripile s-au acoperit. văzându-Te.
acum. toţi !
37. Suind Tu pe cruce, 38. Ca un leu, Tu Doamne, 39. Cela ce din coasta 40. Se-njunghia-n taină
Împreună-ai suit  Adormind cu trupul,  Lui Adam cel dintâi  Mai-nainte mielul, 
Şi pe muritorii vii; iar stând sub Iar acum Tu, pătimind fără să
Ca un pui de leu Te scoli, Cela Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în
pământ,  cârteşti, 
ce-ai fost mort,  coastă-mpuns 
Ai sculat de-acolo pe cei Eşti făţiş junghiat şi firea
Lepădând şi bătrâneţea trupului. Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
adormiţi. curăţeşti.
42. Cuprinzându-i spaima, 
44. Răstignit pe cruce, 
41. Cine dar va spune  Au strigat îngerii:  43. Din coasta Ta, Doamne, 
Ai chemat pe oameni, 
Chipul groaznic şi nou ?  „Cum Se vede mort Stăpânul Cea însuliţată, 
Iar curată coasta Ta împungându-
Cel ce stăpâneşte toate făpturile  vieţii  Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta, 
se, 
Pătimeşte azi şi moare pentru noi. Şi de ce-n mormânt se-ncuie Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
Dumnezeu ?”
46.  Sub pământ, de voie, 47. Deşi Te-ai văzut mort, 48. Deşi Te-ai văzut mort,
45. Cel cu chip cuvios
Pogorând ca un mort,  Dar eşti viu Dumnezeu  Dar eşti viu Dumnezeu 
Te găteşte-ngrozit 
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, Şi ridici de pe pământ, Hristoase Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi,
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu
la cer  la cer,  înviezi, 
smerenie, 
Pe cei ce de-acolo au căzut de Pe cei ce de-acolo au căzut de Omorând de tot pe-al meu
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
demult. demult. omorâtor.
49. O, ce bucurie,  50. Îngroparea-Ţi laud, 
51. Asupra Ta, Doamne,  52. Văzând mieluşeaua 
Ce dulceaţă multă,  Patimilor mă-nchin; 
Sabie-au ascuţit  Pe-al său Miel înjunghiat,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi Şi puterea Îţi măresc,
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,  Doborâtă de dureri striga şi-
ceidin iad,  Milostivule, 
Iar cea din Eden se biruieşte- ndemna 
Strălucind lumina Ta-n adâncul Prin care de patimi am fost
acum. Ca şi turma să se tânguie cu ea.
lui. dezlegat.
  53. În mormânt de Te-ngropi,
54. De-a Ta voie, Doamne, 55. Unul din Treime,  56. Ca un vinovat, stă
Şi în iad de pogori, 
Pogorând sub pământ,  Cu trupul, pentru noi,  Cel Preadrept la Pilat 
Dar mormintele, lisuse, le-ai
Pe toţi oamenii din moarte i-ai Defăimată moarte rabdă, Şi la moartea cea nedreaptă e
deşertat 
înviat  binevoind;  osândit 
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat. Se cutremură şi soare şi pământ. Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
golit.
57. Plăsmuind pe Adam 58. Ascultând, Cuvinte, 59. „Vai, Lumina lumii !  60. Vino, necurate,
Din pământ, cu mâna,  De al Tău Părinte,  Vai, a mea Lumină !  Ucigaş ucenic, 
Pentru dânsul Te-ai făcut om Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai O, lisuse-al meu ! O, Fiule Şi pricina răutăţii arată-mi-o: 
firesc în trup  pogorît,  preadorit !”  Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit. Înviind tot neamul muritorilor. Cu amar, striga Fecioara şi jelea. să-L vinzi ?
 61. Iubitor de oameni 62. Cu ce preţ ai vândut 63. De iubeşti pe săraci,
Te prefaci, nebune,  64. „O, Cuvinte, Doamne,
Sfântul Mir cel ceresc ?  Şi mâhnit eşti de mir 
Orb, nemernic, ne-mpăcat, A mea bucurie, 
Sau ce lucru de El vrednic în Ce se varsă, curăţind suflet
vânzătorule,  Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi
schimb ai luat ?  păcătos, 
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe răbda ? 
Nebunie-aflaşi, preablestemat Cum pe-arginţi pe-a tuturor
bani. Mi se rupe inima ca unei maici”.
satan ! Lumină vinzi ?

65. „Cine-mi va da lacrimi  66. O, munţi şi vâlcele 

68. Deşi ca o piatră, 
Şi izvor nesecat,  Şi mulţimi de oameni,  67. „Când am să Te mai vad, 
Tare şi tăioasă, 
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine Veşnică Lumină, 
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai
Fiu ?”  toţi  Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”, 
izvorât 
A strigat Fecioara, Maica Şi jeliţi cu Maica Domnului A strigat Fecioara, tânguindu-se.
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
Domnului. ceresc !

71. Te cântăm, Cuvinte, 72.  Fericimu-Te toţi,

69. Ca dintr-o fântână,  70.  Voind Tu, Cuvinte, 
Doamne al tuturor,  Maica lui Dumnezeu, 
Din îndoitul râu,   În mormânt Te-ai văzut; 
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Şi-ngroparea de trei zile noi o
Ce din coasta Ta a curs, noi ne  Dar eşti viu şi Te ridici din
Sfânt  cinstim 
adăpăm   morţi, cum ai spus, 
Şi-ngroparea Ta cea sfântă A  Fiului tău şi-al nostru
Şi viaţa veşnică o moştenim.  Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
preamărim. Dumnezeu.
73. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, 
Şi s-au spăimântat oştirile
îngereşti 
Plecăciunea Ta cea multă
preamărind.

  Starea a doua

Cadeste al doilea preot, când sunt mai multi preoti, la fel ca la starea întâi sau însusi preotul, daca este un singur
preot. Apoi, începe rar si cu glas lin pe glasul al 5-lea:
1. Cuvine-se, dar,   2. Cuvine-se, dar,  3. Soarele-a apus  4. Somn învietor 
Săcădem Ia Tine, Ziditorul,  Să-Ţi dăm slava-a toate Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,  În mormânt dormind, Hristoase
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai Ziditorul,  Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Doamne, 
întins,  Căci din patimi Tu ne-ai scos, Hristos,  Din cel greu somn al păcatului ai
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui prin patima Ta,  Şi cu trupul în mormânt punându- sculat 
rău. Şi din stricăciune toţi ne-am Te. Întreg neamul omenesc cel
izbăvit.        păcătos.
5. „Una-ntre femei  6.  Sus văzându-Te,  7. Răstignindu-Te,  8. Cela ce cu-n semn 
Te-am născut Fiu, fără de durere;   De Părinte nedespărţit, Doamne,  S-a rupt tâmpla templului prin A făcut la început pământul, 
Dar acum sufăr dureri, prin Iară jos cu trupul mort, sub mijloc  Azi apune sub pământ, ca un
patima Ta”,  pământ fiind,  Şi şi-ascund luminătorii lumina muritor; 
Cea curată, mult jelindu-se, zicea. Serafimii s-au înfricoşat acum. lor,  Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
Sub pământ Tu, Soare,
ascunzându-Te.
9. Sub pământ apui        10.  Veniţi să cântăm  11. Cu adevărat,  12. Cu-ngroparea Ta 
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,   Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns  Nesecat Mir eşti, Cuvinte Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, 
Ca pe oameni să-i înalţi din cu jale,  Doamne; Şi cu moartea Ta pe moarte ai
căderea lor,   Ca femeile, ce mir au adus  Pentru-aceea şi femeile mir Ţi- omorât, 
Cu puterea Ta atotputernică. atunci,  aduc,  Şi din stricăciune lumea
 S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”  Celui viu, ca unui mort şi mântuieşti.
îngropat.
13. Râu de viaţă eşti  14. „Ca să înnoiesc  15. Sub pământ apui,  16. Bob cu două firi: 
 Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,   Firea oamenilor cea zdrobită,  Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,  Dătătorul de viaţă, astăzi, 
 Iar în groapă apunând, viaţă  Eu cu moartea Mi-am rănit Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr- În adânc pământ, cu lacrimi se
dăruieşti,  trupul Meu, voind;  un somn greu,  seamănă; 
 Celor din adâncurile iadului.  Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Alungând din iad tot întunericul. Răsărind El iar, lumea va bucura.
Maica Mea”.
17. S-a temut Adam,  18. Maica Ta acum  19.   losif Te-a ascuns,  20. Doamne, Maica Ta,
 Dumnezeu umblând în rai,  Varsă râuri de lacrimi, Cu evlavie, în groapă nouă;  Pironit văzându-Te pe cruce,
atuncea,  Hristoase,  Şi cântări dumnezeieşti, de- De amară întristare, sufletul ei
 Iar acum s-a bucurat c-ai venit la Şi-a strigat, când Te-a văzut cu ngroparea Ta,  S-a pătruns de cuie şi de sabie.
iad;  trupu-n mormânt:  Ţi-a cântat, cu lacrimi
 Căci căzând atunci, acum s-a  „Înviază, Fiule, precum ai împletindu-le.
ridicat. spus !”
21. Maica Ta, văzând 22. „Rău m-am întristat  23. „Cum am să-Ţi închid  24. Jalnice cântări 
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,  Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,   Ochii dulci şi-ale Tale buze,  Iosif şi cu Nicodim cântă 
 Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre Junghierea Ta nedreaptă văzând- Doamne,   Lui Hristos ce S-a-ngropat,
întregi,  o”,   Şi cum dar ca pe un mort Te voi acum, în mormânt 
 Faţa ei cu-amare lacrămi a udat. Zis-a Preacurata, tânguindu-se. îngropa ?”,   Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
 losif a strigat, înfiorându-se.
25. Sub pământ apui  26. Iadul s-a-ngrozit 27. Soare luminos  28.  Ziditorule, 
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;  Dătătorule de viaţă, Doamne, După noapte străluceşte,  Primindu-Te în sân pământul 
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a Când prădată şi-a văzut bogăţia Doamne;   S-a clătit de frica Ta,
născut,  lui Iar Tu, după moartea Ta, Preaputernice, 
De dureri se stinge, nevăzându- Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din străluceşti mai mult,   Şi pe morţi cutremurul i-a
Te. veac. Înviind din groapă ca un deşteptat.
Dumnezeu.
29. O, Hristoase-al meu ! 30. Doamne, ai apus  31. Piatra cea din unghi  32. „Vezi-ne aici: 
Iosif şi Nicodim cu miruri,  Şi cu Tine-a soarelui lumină;  O acoperă piatra tăiată   Ucenicul cel iubit şi Maica, 
Într-un chip deosebit, acum Te  Iar făptura de cutremur cuprins-a Şi pe Domnu-L pune-n groapă un  Şi cu dulce glas răspunde-ne,
gătesc fost,  muritor.  Fiule !”, 
Strigând: „O, pământe-  Făcător al tuturor vestindu-Te. Înfioară-te, de-acum, pământule !  A strigat Curata, cu amar
nfricoşează-te !” plângând.
33. Nici chip ai avut,  34. Ai apus în trup,  35. Luna, soarele  36. „Chiar de-ai şi murit, 
Nici frum’seţe, când pătimeai,  Sub pământ, nestinsule  Se întunecă-mpreună, Doamne,   Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; 
Doamne;  Luceafăr;   Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat   Iar eu cum Te-oi pipăi,
Dar mai mult ai strălucit, când ai  Şi aceasta neputând vedea  Şi în mantii negre s-au Dumnezeul meu, 
înviat,  soarele,  înveşmântat.  Mă cutremur”, a strigat cel cu
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.  În amiază-zi el s-a întunecat. bun chip.

37. A dormit Adam  38. Ai dormit puţin  39. De ai şi murit,  40. Cum au suferit
Şi din coasta lui-’şi scoase Şi-ai dat viaţă celor morţi,  Dar ai dat vinul de mântuire,  Cereştile cete îndrăzneala 
moarte;  Hristoase,   Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;  Celor ce Te-au răstignit,
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Şi-nviind ai înviat pe cei  Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc. Dumnezeule, 
Dumnezeu,  adormiţi,  Când Te văd gol, sângerat şi
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ce-adormiseră din veacuri, osândit ?
Ta. Bunule.
41. În batjocură  42. Ca un pelican,  43. Oarecând Navi,  44. Nu Te-ai despărţit 
Tu îmbraci pe Împodobitorul,  Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;  Opri soarele, zdrobind duşmanii;   De-al Părintelui sân, Milostive, 
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi  Chiar binevoind a lua chip de
Tot pământul, într-un chip murit,  lumina Ta,  muritor; 
preaminunat. Răspândind asupra lor izvoare Ai zdrobit pe-al iadului  Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai
vii. stăpânitor. pogorât.
 45. Tins fiind pe lemn,  46. „Vai, o, Fiul meu !”,  47. „Astfel mi-a vestit  48. „Vai, s-a împlinit 
Cel ce spânzuri pământul pe ape,  Preacurata jeleşte şi zice  Gavriil, venind din cer la mine:   A lui Simeon proorocie 
În pământ, fără suflare, acum Că „pe care-L aşteptam ca pe-un El mi-a spus că-mpărăţia Fiului  Căprin inima mea sabie a trecut; 
cobori;  Împărat,  meu   O, Emanuile, Cel ce eşti cu
Care lucru nerăbdându-l, tremură. Osândit acum pe cruce îl Este o împărăţie veşnică.” noi !”
privesc !”
49. Fariseilor !  50. S-a cutremurat  51. Cu amar plângea 52.  Maica Precista 
Ruşinaţi-vă măcar de morţii   Şi lumina soarele şi-a stins-o,  Preacurata Maica Ta, Cuvinte,   Omorârea Ta văzând, Hristoase, 
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,   Când în groapă Te-a văzut Când pe Tine Te-a văzut acum în  Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi neînsufleţit;  mormânt;  grăia: 
ucis.  Nevăzuta mea lumină, Bunule ! Ne-nceput şi negrăite  „Să nu zăboveşti, Viaţă, între
Dumnezeu ! morţi !”
53. Iadul celcumplit  54. Ce privelişte  55. Coasta Ţi-au împuns, 56. Oarecând jelea 
 Tremura, când Te-a văzut pe  Mare şi grozav-acum se vede;  Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;  Toată casa pe fiul Rahilei; 
Tine,   Căci al vieţii Dătător moarte-a Şi cu rana Ta din coastă ai Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl
 Veşnic Soare al măririi, suferit,  vindecat  jelesc 
Hristoase al meu,   Voind El să dea viaţă tuturor ! Ne-nfrânarea mâinilor Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
 Şi în grab’ a dat din el pe cei strămoşilor.
legaţi.
57. Palme şi loviri  58. Toţi cei credincioşi, 59. Ceea ce-ai născut, 60. Cuvine-se, dar, 
I s-au dat lui Hristos peste faţă,  Cu-ngroparea Ta scăpaţi de Preacurată Fecioară, Viaţa, Să cădem la Tine, Ziditorul, 
Celui ce cu mâna Sa pe om moarte,  Potoleşte dezbinarea-n Biserică Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai
plăsmui,  Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, Şi dă pace, cao bună, tuturor. întins 
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei cu laude, Şi-ai zdrobit de tot puterea celui
fălci. Răstignirea şi-ngroparea Ta rău.
acum.
Starea a treia

Cadeste al treilea preot; sau însusi preotul, daca e numai unul. Dupa aceea, începe cu glas dulce si sfânta cuviinta a
cânta, pe glasul al 3-lea:

1. Neamurile toate  2. Arimateanul 3. De mir purtătoare, 4. Vino-întreagă fire,

Laudă-ngropării  Jalnic Te pogoară  Mir Ţie, Hristoase, Psalmi de îngropare
Ţi-aduc, Hristoase-al meu. Şi în mormânt Te-ngroapă. Ţi-aduc cu sârguinţă. Lui Hristos să-I aducem,
5. Pe Cel viu cu miruri,  6. Fericite losif ! 7. Cei hrăniţi cu mană, 8. Ca rob făr’ de minte, 
Ca pe-un mort să-L ungem,  Trupul ce dă viaţă,  Oţet şi cu fiere  A trădat Iuda 
Cu mironosiţele. Al lui Hristos, îngroapă. Ţi-aduc, Hristoase al meu. Pe-Adâncu-nţelepciunii.
9. Rob ajunge-acuma  10. losif şi 11. Slavă Ţie, Doamne, 12. Maica Preacurata
Vicleanul de Iuda,  Nicodim                        Cel ce dai viaţă  Se jelea, Cuvinte,
Cel ce-a vândut pe Domnul. Pe Domnul îngroapă,             Şi-n iad, puternic, cobori. Pe tine mort văzându-Te.
Cu toată cuviinţa.
13. „Primăvara dulce,  14. Plângere pornit-a 15. Vin cu mir, să-L ungă, 16. Cu moartea pe moarte 
Fiul meu preadulce.  Maica Preacurata,  De mir purtătoare,  O omori Tu, Doamne, 
Frum’seţea unde Ţi-a apus ?” Când ai murit, Cuvinte. Pe Hristos, Mirul ceresc. Cu sfânta Ta putere.
17. Piere-amăgitorul,  18.  Cade vânzătorul 19.  Curse de ciulini sunt 20. „Fiule din Tatăl,
Scapă amăgitul  În fundul gheenei,  Căile lui Iuda,  Împărat a toate, 
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne. În groapa stricăciunii. Celui nebun şi viclean. Cum ai primit patima ?”
21. Maica, mieluşeaua, 22. Trupul ce dă viaţă 23. Mult înlăcrimată 24. „O, a mea lumină,
Mielul ei pe cruce losif împreună  A strigat Fecioara, Fiul meu preadulce, 
Văzându-L, s-a tânguit. Cu Nicodim îngroapă. Rărunchii pătrunzându-şi: Cum Te-ai ascuns în groapă ?”
25. „Nu mai plânge Maică; 26.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi 27. Cu oţet şi fiere 28. Te-ai suit pe cruce,
Pe Adam şi Eva  Înalta-ndurare  Te-au adăpat, Doamne, Cel ce altădată
Ca să-i slobod, Eu sufăr”. Prin care rabzi acestea”. Gustarea veche s-o strici. Umbrişi poporul sub nor.
29. De mir purtătoare, 30. Scoală-Te, ’ndurate, 31. „Doamne, înviază”, 32. Înviază-n grabă,
Venind la a Ta groapă,  Şi pe noi ne scoate Zicea, vărsând lacrimi, Alungând durerea
Ţi-aduceau, Doamne, miruri. Din a gheenei groapă ! Maica Ta ce Te-a născut. Curatei Tale Maice !
33. Prinse-au fost de frică 34. Iartă de greşale 35. O, înfricoşată,  36. Altădat’ un losif 
Cereştile cete,  Pe cei ce, cu frică, Străină vedere;  Ţi-a slujit în fugă 
 Când Te-au văzut mort, Doamne. Cinstesc ale Tale patimi. Pâmântul cum Te-ascunde ! Şi-acum Te-ngroapă altul.
37. Plânge, Te jeleşte,  38. Spaimă ia pe îngeri  39. Până-n zori, cu miruri  40. Pace în Biserici,
Preacurata-Ţi Maică,  De grozava-Ţi  moarte,  Ţi-au stropit mormântul  Lumii mântuire,
Fiind Tu mort, Cuvinte. O, Făcător a toate ! Cele înţelepţite. Prin învierea-Ţi dă-ne !
41. O, Treime Sfântă, 42. Robilor tăi, Maică, 43. Neamurile toate
Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Dă-le ca să vadă Laudă-ngropării
Lumea o mântuieşte. ’Nvierea Fiului tău ! Ţi-aduc, Hristoase al meu.

In Sfanta si Marea Vineri, in toate bisericile ortodoxe, se savarseste Denia Prohodului Domnului. Prohodul este slujba de inmormantare
a Mantuitorului Iisus Hristos. Versurile Prohodului au fost compuse de Sfantul Ioan Damaschin. Textul Prohodului este impartit, ca structura,
in trei parti, prima parte avand 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe si a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecarei stari este reluata si la
sfarsitul ei.

Prohodul a fost tiparit pentru prima data in tara noastra pe 6 februarie 1836, de catre ieromonahul Macarie, prin purtarea de grija a
episcopului Chesarie Capatana al Buzaului. A fost retiparit in alte doua editii in 1846 si 1853, de catre Anton Pann, insa prima editie ramane
normativa pana astazi.