Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Starea întâi
Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta
rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:
1. În mormânt, Viaţă, 3. Te mărim pe Tine, 4. Cel ce-ai pus pământul
2. Dar cum mori, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase, Iisuse Doamne, Cu măsuri, Hristoase,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi s-au spăimântat oştirile Şi-ngroparea îţi cinstim şi Astăzi şezi în mic mormânt,
Şi împărăţia morţii Tu o
îngereşti, patimile, Ziditorule,
zdrobeşti
Plecăciunea Ta cea multă Că din stricăciune Tu ne-ai Şi din gropi, pe cei ce-au murit
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
preamărind. izbăvit. înviezi.
5. Iisuse al meu, 8. Cu cei răi, Hristoase,
6. Stăpânul a toate 7. În mormânt, Viaţă,
Împărat a toate, Ca un răufăcător
Mort se vede acum Pus ai fost, Hristoase,
De ce vii la cei din iad, o, Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat
Şi deşertătorul gropilor celor Şi cu moartea Ta pe moarte o ai
Hristoase-al meu ? pe toţi
morţi pierdut
Vrei să dezrobeşti neamul Şi ne-ai scos din amăgirea celui
Se încuie-n groapă nouă ca unom. Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
omenesc. rău.
10. Iadul cum va răbda 11. Dulcea mea lumină 12. Nici lumea de duhuri
9. Mai frumos cu chipul
Intrarea Ta, Doamne, Şi mântuitoare, Nu pricepe, Doamne,
Decât oamenii toţi,
Şi cum nu se va zdrobi Cum în groapă-ntunecoasă Tu Nici mulţimea făr’ de trup poate
Ca un om se vede mort şi fără de
întunecându-se, Te-ai ascuns ? povesti
chip,
De-a luminii Tale fulgere O, răbdare de nespus şi negrăit ! Taina îngropării Tale, neştiind.
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
orbind ?
13. O, minuni străine ! 14. În mormânt ai apus, 15. Întreaga făptură 16. Tu-n mormânt fiind pus
O, ce lucruri nouă ! Dar de-al Tatălui sân Recunoaşte-n Tine: Ziditor Hristoase,
Cel ce-mi dă suflare mie Se Nicicum nu Te-ai despărţit, Împărat adevărat, pe pământ şi-n Temelia iadului s-a cutremurat
poartă mort, Hristoase al meu. cer, Şi-ale morţilor morminte s-au
Îngropat de mâinile lui Iosif. Acest lucru e străin şi nefiresc ! Deşi în mormânt Te-ncui, deschis.
Hristoase-al meu !
17. Cela ce în palmă 18. Din stricare, Doamne,
19. Ca lumina-n sfeşnic, 20. Mulţimea de oştiri,
Tot pământul ţine. Viaţa mea o ridici;
Se ascunde acum Cea duhovnicească,
Sub pământ acum cu trupul Se Căci murind acum, la cei morţi
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Împreună cu Iosif şi Nicodim
află mort, Te-ai pogorît
omnului Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-
Slobozind pe morţii cei legaţi în Şi-ale iadului zăvoare le-ai
Şi din iad goneşte întunericul. ncăput.
iad. zdrobit.
21. Murind Tu de voie, 23. Luând în pântece 24. În mormânt nou Te-au pus,
22. S-a schimbat făptura
În mormânt ai fost pus; A vieţii Piatră, Înnoind, Hristoase,
Prin a Tale patimi,
Şi pe mine ce-am fost mort, Cel a toate mâncător, iadul, a Firea oamenilor, prin învierea
Căcicu Tine-au pătimit toate câte
Iisuse-al meu, vărsat Ta,
sunt,
De amara mea greşeală m-ai Pe toţi morţii ce din veac i-a După cum se cade unui
Ţiitor a toate cunoscându-Te.
scăpat. înghiţit. Dumnezeu.
25. Pe pământ ai venit, 26. Pământul de frică
27. Ca un om, ai murit 28. Vărsând râu de lacrimi
Pe Adam să-l mântui. S-a mişcat, Cuvinte,
De-a Ta voie, Doamne; Peste Tine, Doamne,
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai Şi luceafărul lumina sa şi-a
Dar ca Dumnezeu pe morţi din Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:
pogorît; ascuns,
groap-ai sculat „Oare, cum Te voi îngropa, Fiul
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai Apunând a Ta lumină sub
Şi din întunericul păcatelor. meu ?”
căutat. pământ.
30. Sub pământ Te-ai ascuns 31. Cum ascunde luna
29. Ca grăuntul de grâu, 32. Iisus, Viaţa,
Ca un soare, acum, Faţa sa de soare,
Ce-ncolţeşte-n pământ, Gustând moartea acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te- Aşa groapa Te-a ascuns şi pe
Spic aducător de rod nouă Te-ai Pe toţi oamenii de moarte i-a
ai învelit; Tine-acum,
făcut, izbăvit
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai Cel ce prin trupească moarte ai
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam. Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
strălucit ! apus.
33. Pe întâiul Adam, 35. Pogorându-Te mort,
34. Cereştile cete, 36. Bucurie, Doamne,
Prin păcat omorât, De pe lemn, Cuvinte,
Mort întins, pentru noi, Fiind îngerilor,
La viaţă ridicându-l cu moartea Iosif cel cu bun chip Te pune-n
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s- Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Ta, mormânt;
au spăimântat Cu trup mort, ca pe un om,
Adam nou în trup Te-ai arătat Ci-nviază, Doamne, mântuind pe
Şi cu aripile s-au acoperit. văzându-Te.
acum. toţi !
37. Suind Tu pe cruce, 38. Ca un leu, Tu Doamne, 39. Cela ce din coasta 40. Se-njunghia-n taină
Împreună-ai suit Adormind cu trupul, Lui Adam cel dintâi Mai-nainte mielul,
Şi pe muritorii vii; iar stând sub Iar acum Tu, pătimind fără să
Ca un pui de leu Te scoli, Cela Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în
pământ, cârteşti,
ce-ai fost mort, coastă-mpuns
Ai sculat de-acolo pe cei Eşti făţiş junghiat şi firea
Lepădând şi bătrâneţea trupului. Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
adormiţi. curăţeşti.
42. Cuprinzându-i spaima,
44. Răstignit pe cruce,
41. Cine dar va spune Au strigat îngerii: 43. Din coasta Ta, Doamne,
Ai chemat pe oameni,
Chipul groaznic şi nou ? „Cum Se vede mort Stăpânul Cea însuliţată,
Iar curată coasta Ta împungându-
Cel ce stăpâneşte toate făpturile vieţii Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
se,
Pătimeşte azi şi moare pentru noi. Şi de ce-n mormânt se-ncuie Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
Dumnezeu ?”
46. Sub pământ, de voie, 47. Deşi Te-ai văzut mort, 48. Deşi Te-ai văzut mort,
45. Cel cu chip cuvios
Pogorând ca un mort, Dar eşti viu Dumnezeu Dar eşti viu Dumnezeu
Te găteşte-ngrozit
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, Şi ridici de pe pământ, Hristoase Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi,
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu
la cer la cer, înviezi,
smerenie,
Pe cei ce de-acolo au căzut de Pe cei ce de-acolo au căzut de Omorând de tot pe-al meu
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
demult. demult. omorâtor.
49. O, ce bucurie, 50. Îngroparea-Ţi laud,
51. Asupra Ta, Doamne, 52. Văzând mieluşeaua
Ce dulceaţă multă, Patimilor mă-nchin;
Sabie-au ascuţit Pe-al său Miel înjunghiat,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi Şi puterea Îţi măresc,
Şi-a puternicului sabie s-a tocit, Doborâtă de dureri striga şi-
ceidin iad, Milostivule,
Iar cea din Eden se biruieşte- ndemna
Strălucind lumina Ta-n adâncul Prin care de patimi am fost
acum. Ca şi turma să se tânguie cu ea.
lui. dezlegat.
53. În mormânt de Te-ngropi,
54. De-a Ta voie, Doamne, 55. Unul din Treime, 56. Ca un vinovat, stă
Şi în iad de pogori,
Pogorând sub pământ, Cu trupul, pentru noi, Cel Preadrept la Pilat
Dar mormintele, lisuse, le-ai
Pe toţi oamenii din moarte i-ai Defăimată moarte rabdă, Şi la moartea cea nedreaptă e
deşertat
înviat binevoind; osândit
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat. Se cutremură şi soare şi pământ. Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
golit.
57. Plăsmuind pe Adam 58. Ascultând, Cuvinte, 59. „Vai, Lumina lumii ! 60. Vino, necurate,
Din pământ, cu mâna, De al Tău Părinte, Vai, a mea Lumină ! Ucigaş ucenic,
Pentru dânsul Te-ai făcut om Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai O, lisuse-al meu ! O, Fiule Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
firesc în trup pogorît, preadorit !” Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit. Înviind tot neamul muritorilor. Cu amar, striga Fecioara şi jelea. să-L vinzi ?
61. Iubitor de oameni 62. Cu ce preţ ai vândut 63. De iubeşti pe săraci,
Te prefaci, nebune, 64. „O, Cuvinte, Doamne,
Sfântul Mir cel ceresc ? Şi mâhnit eşti de mir
Orb, nemernic, ne-mpăcat, A mea bucurie,
Sau ce lucru de El vrednic în Ce se varsă, curăţind suflet
vânzătorule, Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi
schimb ai luat ? păcătos,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe răbda ?
Nebunie-aflaşi, preablestemat Cum pe-arginţi pe-a tuturor
bani. Mi se rupe inima ca unei maici”.
satan ! Lumină vinzi ?
Starea a doua
Cadeste al doilea preot, când sunt mai multi preoti, la fel ca la starea întâi sau însusi preotul, daca este un singur
preot. Apoi, începe rar si cu glas lin pe glasul al 5-lea:
1. Cuvine-se, dar, 2. Cuvine-se, dar, 3. Soarele-a apus 4. Somn învietor
Săcădem Ia Tine, Ziditorul, Să-Ţi dăm slava-a toate Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, În mormânt dormind, Hristoase
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai Ziditorul, Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Doamne,
întins, Căci din patimi Tu ne-ai scos, Hristos, Din cel greu somn al păcatului ai
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui prin patima Ta, Şi cu trupul în mormânt punându- sculat
rău. Şi din stricăciune toţi ne-am Te. Întreg neamul omenesc cel
izbăvit. păcătos.
5. „Una-ntre femei 6. Sus văzându-Te, 7. Răstignindu-Te, 8. Cela ce cu-n semn
Te-am născut Fiu, fără de durere; De Părinte nedespărţit, Doamne, S-a rupt tâmpla templului prin A făcut la început pământul,
Dar acum sufăr dureri, prin Iară jos cu trupul mort, sub mijloc Azi apune sub pământ, ca un
patima Ta”, pământ fiind, Şi şi-ascund luminătorii lumina muritor;
Cea curată, mult jelindu-se, zicea. Serafimii s-au înfricoşat acum. lor, Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
Sub pământ Tu, Soare,
ascunzându-Te.
9. Sub pământ apui 10. Veniţi să cântăm 11. Cu adevărat, 12. Cu-ngroparea Ta
Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns Nesecat Mir eşti, Cuvinte Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Ca pe oameni să-i înalţi din cu jale, Doamne; Şi cu moartea Ta pe moarte ai
căderea lor, Ca femeile, ce mir au adus Pentru-aceea şi femeile mir Ţi- omorât,
Cu puterea Ta atotputernică. atunci, aduc, Şi din stricăciune lumea
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !” Celui viu, ca unui mort şi mântuieşti.
îngropat.
13. Râu de viaţă eşti 14. „Ca să înnoiesc 15. Sub pământ apui, 16. Bob cu două firi:
Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune, Firea oamenilor cea zdrobită, Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, Dătătorul de viaţă, astăzi,
Iar în groapă apunând, viaţă Eu cu moartea Mi-am rănit Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr- În adânc pământ, cu lacrimi se
dăruieşti, trupul Meu, voind; un somn greu, seamănă;
Celor din adâncurile iadului. Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Alungând din iad tot întunericul. Răsărind El iar, lumea va bucura.
Maica Mea”.
17. S-a temut Adam, 18. Maica Ta acum 19. losif Te-a ascuns, 20. Doamne, Maica Ta,
Dumnezeu umblând în rai, Varsă râuri de lacrimi, Cu evlavie, în groapă nouă; Pironit văzându-Te pe cruce,
atuncea, Hristoase, Şi cântări dumnezeieşti, de- De amară întristare, sufletul ei
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la Şi-a strigat, când Te-a văzut cu ngroparea Ta, S-a pătruns de cuie şi de sabie.
iad; trupu-n mormânt: Ţi-a cântat, cu lacrimi
Căci căzând atunci, acum s-a „Înviază, Fiule, precum ai împletindu-le.
ridicat. spus !”
21. Maica Ta, văzând 22. „Rău m-am întristat 23. „Cum am să-Ţi închid 24. Jalnice cântări
Adăparea Ta cu fiere, Doamne, Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, Ochii dulci şi-ale Tale buze, Iosif şi cu Nicodim cântă
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre Junghierea Ta nedreaptă văzând- Doamne, Lui Hristos ce S-a-ngropat,
întregi, o”, Şi cum dar ca pe un mort Te voi acum, în mormânt
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat. Zis-a Preacurata, tânguindu-se. îngropa ?”, Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
losif a strigat, înfiorându-se.
25. Sub pământ apui 26. Iadul s-a-ngrozit 27. Soare luminos 28. Ziditorule,
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii; Dătătorule de viaţă, Doamne, După noapte străluceşte, Primindu-Te în sân pământul
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a Când prădată şi-a văzut bogăţia Doamne; S-a clătit de frica Ta,
născut, lui Iar Tu, după moartea Ta, Preaputernice,
De dureri se stinge, nevăzându- Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din străluceşti mai mult, Şi pe morţi cutremurul i-a
Te. veac. Înviind din groapă ca un deşteptat.
Dumnezeu.
29. O, Hristoase-al meu ! 30. Doamne, ai apus 31. Piatra cea din unghi 32. „Vezi-ne aici:
Iosif şi Nicodim cu miruri, Şi cu Tine-a soarelui lumină; O acoperă piatra tăiată Ucenicul cel iubit şi Maica,
Într-un chip deosebit, acum Te Iar făptura de cutremur cuprins-a Şi pe Domnu-L pune-n groapă un Şi cu dulce glas răspunde-ne,
gătesc fost, muritor. Fiule !”,
Strigând: „O, pământe- Făcător al tuturor vestindu-Te. Înfioară-te, de-acum, pământule ! A strigat Curata, cu amar
nfricoşează-te !” plângând.
33. Nici chip ai avut, 34. Ai apus în trup, 35. Luna, soarele 36. „Chiar de-ai şi murit,
Nici frum’seţe, când pătimeai, Sub pământ, nestinsule Se întunecă-mpreună, Doamne, Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Doamne; Luceafăr; Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat Iar eu cum Te-oi pipăi,
Dar mai mult ai strălucit, când ai Şi aceasta neputând vedea Şi în mantii negre s-au Dumnezeul meu,
înviat, soarele, înveşmântat. Mă cutremur”, a strigat cel cu
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit. În amiază-zi el s-a întunecat. bun chip.
37. A dormit Adam 38. Ai dormit puţin 39. De ai şi murit, 40. Cum au suferit
Şi din coasta lui-’şi scoase Şi-ai dat viaţă celor morţi, Dar ai dat vinul de mântuire, Cereştile cete îndrăzneala
moarte; Hristoase, Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor; Celor ce Te-au răstignit,
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Şi-nviind ai înviat pe cei Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc. Dumnezeule,
Dumnezeu, adormiţi, Când Te văd gol, sângerat şi
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ce-adormiseră din veacuri, osândit ?
Ta. Bunule.
41. În batjocură 42. Ca un pelican, 43. Oarecând Navi, 44. Nu Te-ai despărţit
Tu îmbraci pe Împodobitorul, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; Opri soarele, zdrobind duşmanii; De-al Părintelui sân, Milostive,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi Chiar binevoind a lua chip de
Tot pământul, într-un chip murit, lumina Ta, muritor;
preaminunat. Răspândind asupra lor izvoare Ai zdrobit pe-al iadului Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai
vii. stăpânitor. pogorât.
45. Tins fiind pe lemn, 46. „Vai, o, Fiul meu !”, 47. „Astfel mi-a vestit 48. „Vai, s-a împlinit
Cel ce spânzuri pământul pe ape, Preacurata jeleşte şi zice Gavriil, venind din cer la mine: A lui Simeon proorocie
În pământ, fără suflare, acum Că „pe care-L aşteptam ca pe-un El mi-a spus că-mpărăţia Fiului Căprin inima mea sabie a trecut;
cobori; Împărat, meu O, Emanuile, Cel ce eşti cu
Care lucru nerăbdându-l, tremură. Osândit acum pe cruce îl Este o împărăţie veşnică.” noi !”
privesc !”
49. Fariseilor ! 50. S-a cutremurat 51. Cu amar plângea 52. Maica Precista
Ruşinaţi-vă măcar de morţii Şi lumina soarele şi-a stins-o, Preacurata Maica Ta, Cuvinte, Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor, Când în groapă Te-a văzut Când pe Tine Te-a văzut acum în Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi neînsufleţit; mormânt; grăia:
ucis. Nevăzuta mea lumină, Bunule ! Ne-nceput şi negrăite „Să nu zăboveşti, Viaţă, între
Dumnezeu ! morţi !”
53. Iadul celcumplit 54. Ce privelişte 55. Coasta Ţi-au împuns, 56. Oarecând jelea
Tremura, când Te-a văzut pe Mare şi grozav-acum se vede; Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; Toată casa pe fiul Rahilei;
Tine, Căci al vieţii Dătător moarte-a Şi cu rana Ta din coastă ai Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl
Veşnic Soare al măririi, suferit, vindecat jelesc
Hristoase al meu, Voind El să dea viaţă tuturor ! Ne-nfrânarea mâinilor Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
Şi în grab’ a dat din el pe cei strămoşilor.
legaţi.
57. Palme şi loviri 58. Toţi cei credincioşi, 59. Ceea ce-ai născut, 60. Cuvine-se, dar,
I s-au dat lui Hristos peste faţă, Cu-ngroparea Ta scăpaţi de Preacurată Fecioară, Viaţa, Să cădem la Tine, Ziditorul,
Celui ce cu mâna Sa pe om moarte, Potoleşte dezbinarea-n Biserică Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai
plăsmui, Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, Şi dă pace, cao bună, tuturor. întins
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei cu laude, Şi-ai zdrobit de tot puterea celui
fălci. Răstignirea şi-ngroparea Ta rău.
acum.
Starea a treia
Cadeste al treilea preot; sau însusi preotul, daca e numai unul. Dupa aceea, începe cu glas dulce si sfânta cuviinta a
cânta, pe glasul al 3-lea:
In Sfanta si Marea Vineri, in toate bisericile ortodoxe, se savarseste Denia Prohodului Domnului. Prohodul este slujba de inmormantare
a Mantuitorului Iisus Hristos. Versurile Prohodului au fost compuse de Sfantul Ioan Damaschin. Textul Prohodului este impartit, ca structura,
in trei parti, prima parte avand 73 de strofe, a doua parte 60 de strofe si a treia parte 43 de strofe. Prima strofa a fiecarei stari este reluata si la
sfarsitul ei.
Prohodul a fost tiparit pentru prima data in tara noastra pe 6 februarie 1836, de catre ieromonahul Macarie, prin purtarea de grija a
episcopului Chesarie Capatana al Buzaului. A fost retiparit in alte doua editii in 1846 si 1853, de catre Anton Pann, insa prima editie ramane
normativa pana astazi.