Prohodul Domnului+prohodul Maicii Domnului - Cartea nr.8 - Bun

PROHODUL DOMNULUI ȘI
MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS

HRISTOS
PROHODUL MAICII DOMNULUI
8
BRAȘOV
2020
7528
HRISTOS
PROHODUL MAICII DOMNULUI
8
BRAȘOV
2020
7528
1
HRISTOS
care se citește la Denia Prohodului Domnului
din seara de Vinerea Mare
(neschimbat)
La Dumnezeu este Domnul..., troparul, glasul al

2-lea:
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând precurat
Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L și cu
miresme, în mormânt nou îngropându-L L-a pus.
Slavă…
Când Te-ai pogorât la moarte , Cel ce ești viața
cea fără de moarte, atunci iadul L-ai omorât cu
strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei
morți din cele de dedesupt, toate puterile
cerești au strigat : Dătătorule de viață,
Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Și acum…
Mironosițelor femei, stand lângă mormânt,
îngerul a grăit : Miresmele morților sunt
cuviincioase, iar Hristos putrejunii S-a arătat
străin.
După aceasta, preoții și credincioșii aprind
lumânări de ceară curată și se rânduiesc în
jurul mesei, pe care se află așezat Sfântul
Epitaf. Urmează Catisma a 17-a, stările
2
Prohodului, care se cântă dulce și cu mare

cuviință:
Starea întâi
Preotul cădește sfântul Epitaf în chipul crucii,
altarul și stranele; dacă sunt mai mulți, cădește
protosul. Apoi se cântă rar întâiul tropar, glasul
al 5-lea:
1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă proslăvind
2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi?
3
3. Te slăvim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.
5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu?
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.
6. Stăpânul a toate
Mort se vede acum
Şi deşertătorul gropilor celor morţi
Se încuie-n groapă nouă ca un om.
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.
8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
4
9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,
Ca un om se vede mort şi fără de chip,
Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
10. Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne,
Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,
De-a luminii Tale fulgere orbind?
11. Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,
Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns?
O, răbdare de nespus şi negrăit !
12. Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,
Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti
Taina îngropării Tale, neştiind.
13. O, minuni străine !

O, ce lucruri nouă !
Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,
Îngropat de mâinile lui Iosif.
14. În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatălui sân
Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.
Acest lucru este străin şi nefiresc !
5
15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:
Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,
Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu!
16. Tu-n mormânt fiind pus

Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
17. Cela ce în palmă

Tot pământul ţine.
Sub pământ acum cu trupul Se află mort,
Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
18. Din stricare, Doamne,

Viaţa mea o ridici;
Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât
Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
19. Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum
Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului
Şi din iad izgoneşte întunericul.
20. Mulţimea de oştiri,

Cea duhovnicească,
Împreună cu Iosif şi Nicodim
Merg să-ngroape pe Cel ce este ne-ncăput.
6
21. Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus;
Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,
De amara mea greşeală m-ai scăpat.
22. S-a schimbat făptura

Prin a Tale patimi,
Căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt,
Ţiitor a toate cunoscându-Te.
23. Luând în pântece

A vieţii Piatră,
Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat
Pe toţi morţii ce din veac înghiţii.
24. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,
Firea oamenilor, prin învierea Ta,
După cum se cuvine unui Dumnezeu.
25. Pe pământ ai venit,

Pe Adam să-l mântui.
Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât;
Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
26. Pământul de frică

S-a mişcat, Cuvinte,
Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,
Apunând a Ta lumină sub pământ.
7
27. Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.
28. Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,
Cea Curată, ca o Maică, a glăsuit:
„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu?”
29. Ca grăuntul de grâu,

Ce-ncolţeşte-n pământ,
Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,
Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
30. Sub pământ Te-ai ascuns

Ca un soare, acum,
Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;
Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !
31. Cum ascunde luna

Faţa sa de soare,
Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,
Cel ce prin trupească moarte ai apus.
32. Iisus, Viaţa,

Gustând moartea acum,
Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit
Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
8
33. Pe întâiul Adam,

Prin păcat omorât,
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,
Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
34. Cereştile cete,

Mort întins, pentru noi,
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat
Şi cu aripile s-au acoperit.
35. Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !
36. Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,
Întristare lor acum le-ai pricinuit,
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.
37. Suind Tu pe cruce,

Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
38. Ca un leu, Tu Doamne,

Adormind cu trupul,
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,
Lepădând şi bătrâneţea trupului.
9
39. Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
40. Se-njunghia-n taină

Mai-nainte mielul,
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
41. Cine dar va spune

Chipul groaznic şi nou?
Cel ce stăpâneşte toate făpturile
Pătimeşte astăzi şi moare pentru noi.
42. Cuprinzându-i spaima,

Au strigat îngerii:
„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii
Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu?”
43. Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată,
Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,
Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.
44. Răstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,
Iar curată coasta Ta împungându-se,
Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
10
45. Cel cu chip cuvios

Te găteşte-ngrozit
Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,
De-ngroparea Ta înfricoşându-se.
46. Sub pământ, de voie,

Pogorând ca un mort,
Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
47. De Te-ai și văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu
Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,
Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.
48. De Te-ai și văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu
Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,
Omorând de tot pe-al meu omorâtor.
49. O, ce bucurie,
Ce dulceaţă multă,
A fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad,
Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
50. Îngroparea-Ţi laud,

Patimilor mă-nchin;
Şi puterea Îţi slăvesc, Milostivule,
Prin care de patimi am fost dezlegat.
11
51. Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascuţit
Şi-a puternicului sabie s-a tocit,
Iar cea din Rai se biruieşte-acum.
52. Văzând mieluşeaua

Pe-al său Miel înjunghiat,
Doborâtă de dureri striga şi-ndemna
Ca şi turma să se tânguie cu ea.
53. În mormânt de Te-ngropi,

Şi în iad de pogori,
Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat
Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
54. De-a Ta voie, Doamne,

Pogorând sub pământ,
Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat
Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.
55. Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi,
Defăimată moarte rabdă, binevoind;
Se cutremură şi soare şi pământ.
56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
12
57. Ca un vinovat, stă

Cel Preadrept la Pilat
Şi la moartea cea nedreaptă este osândit
Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Baraba, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?
59. Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna,
Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup
Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,
Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât,
Înviind tot neamul muritorilor.
61. „Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Lumină !
O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”
Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.
13
63. Vino, necurate,

Ucigaş ucenic,
Şi pricina răutăţii arată-mi-o:
Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi?
64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,
Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,
Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
65. Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc?
Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat?
Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !
66. De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir
Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,
Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi?
67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,
Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda?
Mi se rupe inima ca unei Maici”.
68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu?”
A strigat Fecioara, Maica Domnului.
14
69. O, munţi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !
70. „Când am să Te mai vad,

Veşnică Lumină,
Bucuria şi dulceaţa sufletului?”,
A strigat Fecioara, tânguindu-se.
71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.
72. Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm
Şi viaţa veşnică o moştenim.
73. Voind Tu, Cuvinte,

În mormânt Te-ai văzut;
Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,
Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
74. Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preaslăvim.
15
75. Fericimu-Te toţi,

Maica lui Dumnezeu,
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim
A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti
Plecăciunea Ta cea multă preaslăvind.
(Cântă toate strănile)
Starea a doua
Cădește al doilea preot, când sunt mai mulți preoți,

la fel ca la starea întâi sau însuși preotul, dacă este
un singur preot. Apoi, începe rar și cu glas lin pe
glasul al 5-lea:
16
1. Cuvine-se, dar,
Să cădem Ia Tine, Ziditorule,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
2. Cuvine-se, dar,
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorule,
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
3. Soarele-a apus
Iar pământul s-a clătinat, Cuvinte,
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
4. Somn învietor
În mormânt dormind, Hristoase Doamne,
Din cel greu somn al păcatului ai sculat
Întreg neamul omenesc cel păcătos.
5. „Una-ntre femei
Te-am născut Fiu, fără de durere;
Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,
Cea Curată, mult jelindu-se, zicea.
6. Sus văzându-Te,
De Părinte nedespărţit, Doamne,
Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,
Serafimii s-au înfricoşat acum.
17
7. Răstignindu-Te,
S-a rupt catapeteasma templului prin mijloc
Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,
Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
8. Cela ce cu-n semn

A făcut la început pământul,
Azi apune sub pământ, ca un muritor;
Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
9. Sub pământ apui

Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,
Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,
Cu puterea Ta atotputernică.
10. Veniţi să cântăm

Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”
11. Cu adevărat,
Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,
Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,
Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,
Şi din stricăciune lumea mântuieşti.
18
13. Râu de viaţă eşti

Ce din Tatăl curgi, Înţelepciune,
Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,
Celor din adâncurile iadului.
14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea zdrobită,
Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;
Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.
15. Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,
Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,
Alungând din iad tot întunericul.
16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,
În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;
Însă răsărind, lumea va bucura.
17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;
Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
18. Maica Ta acum

Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,
Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n
mormânt:
„Înviază, Fiule, precum ai spus !”
19
19. Iosif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;
Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,
Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe Cruce,
De amară întristare, sufletul ei
S-a pătruns de cuie şi de sabie.
21. Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,
Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.
22. „Rău m-am întristat

Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.
23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,
Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa?”,
Iosif a strigat, înfiorându-se.
24. Jalnice cântări

Iosif şi cu Nicodim cântă
Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt
Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
20
25. Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,
De dureri se stinge, nevăzându-Te.
26. Iadul s-a-ngrozit

Dătătorule de viaţă, Doamne,
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.
27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne;
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,
Înviind din groapă ca un Dumnezeu.
28. Ziditorule,
Primindu-Te în sân pământul
S-a clătinat de frica Ta, Preaputernice,
Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
29. O, Hristoase-al meu !

Iosif şi Nicodim cu miruri,
Într-un chip deosebit, acum Te gătesc
Strigând: „O, pământule-nfricoşează-te !”
30. Doamne, ai apus

Şi cu Tine-a soarelui lumină;
Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,
Făcător al tuturor vestindu-Te.
21
31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată
Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.
Înfioară-te, de-acum, pâmântule !
32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,
Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,
A strigat Curata, cu amar plângând.
33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
34. Nici chip ai avut,

Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;
Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,
Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.
35. Ai apus în trup,

Sub pământ, nestinsule Luceafăr;
Şi aceasta neputând vedea soarele,
În amiază-zi el s-a întunecat.
36. Luna, soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,
Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat
Şi în mantii negre s-au înveşmântat.
22
37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;
Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,
Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
38. A dormit Adam

Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,
Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
40. De ai şi murit,
Dar ai dat vinul de mântuire,
Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;
Patima şi Crucea Ta Ţi le slăvesc.
41. Cum au suferit

Cereştile cete îndrăzneala
Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,
Când Te văd gol, sângerat şi osândit?
42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit?
23
43. În batjocură
Tu îmbraci pe Împodobitorul,
Care cerul a-ntărit şi-a împodobit
Tot pământul, într-un chip preaminunat.
44. Ca un pelican,
Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;
Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,
Răspândind asupra lor izvoare vii.
45. Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind duşmanii;
Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,
Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.
47. Tins fiind pe lemn,

Cel ce spânzuri pământul pe ape,
În pământ, fără suflare, acum cobori;
Care lucru nerăbdându-l, tremură.
48. „Vai, o, Fiul meu !”,

Preacurata jeleşte şi zice
Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,
Osândit acum pe cruce îl privesc !”
24
49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu
Este o împărăţie veşnică.”
50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocie
Că prin inima mea sabie a trecut;
O, Iisus, Cel ce eşti cu noi !”
51.O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
52. S-a cutremurat

Şi lumina soarele şi-a stins-o,
Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;
Nevăzuta mea lumină, Bunule !
53. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,
Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;
Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !
54. Maica Preacinstita

Omorârea Ta văzând, Hristoase,
Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:
„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”
25
55. Iadul cel cumplit

Tremura, când Te-a văzut pe Tine,
Veşnic Soare al slăvirii, Hristoase al meu,
Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.
56. Ce privelişte
Mare şi grozav-acum se vede;
Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,
Voind El să dea viaţă tuturor !
57. Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
58. Oarecând jelea

Toată casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc
Maica Lui şi ceata Ucenicilor.
59. Palme şi loviri

I s-au dat lui Hristos peste faţă,
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,
Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,
Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
26
61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăraţilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.
62. Ceea ce-ai născut,

Preacurată Fecioară, Viaţa,
Potoleşte dezbinarea-n Biserică
Şi dă pace, ca o bună, tuturor.
63. Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorule,
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
Starea a treia
Cădește al treilea preot; sau însuși preotul, dacă
este numai unul. După aceea, începe cu glas dulce
și sfântă cuviință a cânta, pe glasul al 3-lea:
27
1. Neamurile toate
Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase-al meu.
2. Arimateanul
Jalnic Te pogoară
Şi în mormânt Te-ngroapă.
3. De mir purtătoare,
Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă.
4. Vino-întreagă fire,
Psalmi de îngropare
Lui Hristos să-I aducem,
5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,
Cu mironosiţele.
6. Fericite Iosif !
Trupul ce dă Viaţă,
Al lui Hristos, îngroapă.
7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.
8. Cei hrăniţi cu mană,

Oţet şi cu fiere
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
28
9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe prooroci.
10. Ca rob făr’ de minte,

A trădat Iuda
Pe-Adâncu-nţelepciunii.
11. Rob ajunge-acuma

Vicleanul de Iuda,
Cel ce-a vândut pe Domnul.
12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”
13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.
14. Iosif şi Nicodim

Pe Domnul îngroapă,
Cu toată cuviinţa.
15. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai viaţă
Şi-n iad, puternic, pogori.
16. Maica Preacurata

Se jelea, Cuvinte,
Pe tine mort văzându-Te.
29
17. „Primăvara dulce,

Fiul meu preadulce.
Frum’seţea unde Ţi-a apus?”
18. Plângere pornit-a

Maica Preacurata,
Când ai murit, Cuvinte.
19. Vin cu mir, să-L ungă,

De mir purtătoare,
Pe Hristos, Mirul ceresc.
20. Cu moartea pe moarte

O omori Tu, Doamne,
Cu sfânta Ta putere.
21. Piere-amăgitorul,
Scapă amăgitul
Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
22. Cade vânzătorul

În fundul gheenei,
În groapa stricăciunii.
30
23. Curse de ciulini sunt

Căile lui Iuda,
Celui nebun şi viclean.
24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.
25. Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiurilor.
26. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,
Cum ai primit patima?”
27. Maica, mieluşeaua,

Mielul ei pe Cruce
Văzându-L, s-a tânguit.
28. Trupul ce dă Viaţă

Iosif împreună
Cu Nicodim îngroapă.
29. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,
Rărunchii pătrunzându-şi:
31
30. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,
Cum Te-ai ascuns în groapă?”
31. „Nu mai plânge Maică;

Pe Adam şi Eva
Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Înalta-ndurare
Prin care rabzi acestea”.
33. Cu oţet şi fiere

Te-au adăpat, Doamne,
Gustarea veche s-o strici.
34. Te-ai suit pe Cruce,

Cel ce altădată
Umbrişi poporul sub nor.
35. De mir purtătoare,

Venind la a Ta groapă,
Ţi-aduceau, Doamne, miruri.
36. Scoală-Te, Îndurate,

Şi pe noi ne scoate
Din a gheenei groapă !
32
37. „Doamne, înviază”,

Zicea, vărsând lacrimi,
Maica Ta ce Te-a născut.
38. Înviază-n grabă,

Alungând durerea
Curatei Tale Maice !
39. Cuprinse-au fost de frică

Cereştile cete,
Când Te-au văzut mort, Doamne.
40. Iartă de greşale

Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.
41. O, înfricoşată,
Străină vedere;
Pâmântul cum Te-ascunde !
42. Altădat’ un Iosif

Ţi-a slujit în fugă
Şi-acum Te-ngroapă altul.
43. Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,
Fiind Tu mort, Cuvinte.
33
44. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi moarte,
O, Făcător a toate !
45. Până-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormântul
Cele înţelepţite.
46. Pace în Biserici,

Lumii mântuire,
Prin învierea-Ţi dă-ne !
47. O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Lumea o mântuieşte.
48. Robilor tăi, Maică,

Dă-le ca să vadă
Învierea Fiului tău !
49. Neamurile toate

Laudă-ngropării
Ţi-aduc, Hristoase al meu.
Și îndată se cântă pe glasul al 5-lea:

34
Binecuvântările Învierii
Stih: Bine ești cuvântat, Doamne, învață-ne pe
noi îndreptările Tale.
Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te pe Tine
între cei morți socotit fiind, și puterea morții
surpând, Mântuitorule, și împreună cu Tine pe
Adam ridicându-l, și din iad pe toți slobozindu-i.
Stih: Bine ești cuvântat, Doamne...
Pentru ce miruri, din milostivire, cu lacrimi
amestecați, o ucenițelor? îngerul cel ce a
strălucit la mormânt a zis mironosițelor: Vedeți
voi groapa și înțelegeți, că Mântuitorul a înviat
din mormânt.
Foarte de dimineață mironosițele au alergat la
mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a
stat îngerul și a zis: Vremea tânguirii a încetat,
nu mai plângeți, ci Apostolilor spuneți învierea.
Mironosițele femei, cu miruri venind la groapa
Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către
dânsele a grăit, zicând: De ce socotiți pe Cel viu
cu cei morți? Căci, ca un Dumnezeu, a înviat
din mormânt.
Slavă... a Treimii:
Închinămu-ne Tatălui și Fiului Acestuia și
Duhului celui Sfânt, Preasfintei Treimi întru o
ființă, cu Serafimii grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt
ești, Doamne.
35
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe Dătătorul de viață născându-L, Fecioară, de
păcat pe Adam l-ai mântuit; și bucurie Evei în
locul întristării i-ai dăruit, și pe cei căzuți din
viață i-a îndreptat la aceeași, Cel ce S-a întrupat
din tine, Dumnezeu și om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule!
(de trei ori)
Apoi Sedelnele, glasul 1:
Cu giulgiu curat și cu miresme dumnezeiești, a
uns precurat trupul Tău Iosif, cerându-L la Pilat,
și L-a pus în mormânt nou. Pentru aceasta, dis-
de-dimineață venind mironosițele femei, au
grăit: Arată nouă precum ai zis mai înainte,
Hristoase, Învierea Ta.
Slavă... Şi acum...
Spaimântatu-s-au cetele îngerilor, văzând pe
Cel ce șade în sânurile Tatălui cel nemuritor,
cum a fost pus în mormânt ca un mort; pe Care-
L înconjoară cetele îngeresti și-L slăvesc
împreună cu morții cei din iad, ca pe un Făcător
și Domn.
Și cealaltă slujbă a utreniei.
36
PROHODUL ADORMIRII MAICII

DOMNULUI
Prohodul Presfintei Născătoare de Dumnezeu
se cântă în seara de 14 august, în jurul
Epitafului sau icoanei Maicii Domnului.
Epitaful Adormirii Maicii Domnului – sau, dacă
nu este Epitaf, icoana Maicii Domnului – se
aduce din Sfântul Altar și se așează pe o masă
în mijlocul Bisericii, sub policandru, la Slava
Stihoavnei Vecerniei mici, întocmai cu
rânduiala scoaterii Epitafului Domnului în
Sfânta și Marea Vineri, iar dacă nu se face
Vecernie mică, Epitaful Adormirii Maicii
Domnului se scoate în mijlocul Bisericii înainte
de Vecernie.
Acest Prohod se săvârșește, acolo unde se face
Privegherea, în cadrul Utreniei, după ce s-a
cântat Dumnezeu este Domnul...., iar acolo
unde se face doar vecernie, el se poate săvârși
înainte de otpustul Vecerniei, fiind urmat sau nu
de procesiune.
Astfel, la Utrenia din cadrul Privegherii, la
Dumnezeu este Domnul...,sau la Vecernie după
Acum slobozește...,se cântă la strană troparul
preznicului, glasul 1:
Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire
lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare.
Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții, și, prin
37
rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele

noastre.
În acest timp, preoții îmbracă epitrahilul și
felonul, se trag clopotele, se aprind toate
luminile din policandru și din sfeșnice, clericii
iau făclii aprinse, protosul ia și cădelnița și ies
toți, doi câte doi, din Sfântul Altar, prin Ușile
Împărătești, în mijlocul Bisericii. Protosul
începe să cânte prohodul, cădind împrejur
masa cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului și
pe cei de față.
Starea I
1.În mormânt Viaţă

Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.
38
2.Tu născând Viaţa,

Pe a tot-Dumnezeu
Şi viaţa, Prea Curată schimbând-o
La viaţa cea de sus te-ai şi mutat.
3.Te slăvim pe tine,

Maică prea curată,
Şi-adormirea ta cinstim, prăznuind-o
Cu solirea-ţi pururea fiind păziţi.
4.Fericimu-te toţi,
O, prea sfântă Maică,
Închinându-ne cinstitei tale mutări,
Cea de care îngerii s-au minunat.

Maică a Lui Hristos,
Care fără de sămânţă ai zămislit
Şi a a ta mutare toţi o preaslăvim.
Maică a Lui Hristos
Ceea ce-ai pricinuit pe noul Adam,
Şi-adormirea-ţi cu credinţă o cinstim.
7.Te mărim, Fecioară

Pururea cinstită
Şi icoanei tale ne închinăm,
Ca la oglindirea sfântului tău chip.
39
Maică a Lui Hristos,
Ca pe rugătoarea pururea pentru noi
Şi ca pe o solitoare pentru toţi.
9.A fericiţilor
Tăi părinţi străluciţi,
Tu prea fericită fiică lor te-ai făcut
Şi pe toate neamurile ai întrecut.
10.Drept-măritori preoţi
Şi popor credincios
Cu smerenie cădem la sicriul tău
Prea curată Maica Lui Emanuil.
11.Mulţimea de pustnici,
Cete de cuvioşi
O, voi tineri şi fecioare, cu cei bătrâni
Cântaţi adormirea prea Curatei Maici.
12.O voi domnitori mari,

Toţi acum lăudaţi
Strămutarea prea curatei Împăratese
Ce-a născut pe Împăratul tuturor.
13.Cine dar va spune

Bucuria multă
Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus
Când i s-a vestit mutarea Ei la cer.
40
14.Suind Prea Curata

Muntele Eleon
Şi în mână de la înger floare luând
Către Cel născut din Ea se închina.
15.A muntelui saduri

Ţie ţi se-nchină,
Prea Curată, văzând ramura de finic
Ca la Maica Celui atotziditor.
16.Glasul Celui de sus

Fără veste-a grăit
De mutarea ta iubitului ucenic,
În Efes fiind cu slujba lui Hristos.
17.“Mergi la Ghetsimani
Iute şi prea degrab,
Căci se mută Maica Domnului sus la cer,
Făcând cea de pe pământ mutarea sa”.
18.O, minuni străine,

Mari şi dumnezeieşti,
Cum de nori pe sus, Curată, s-aduseră
La înmormântarea ta, Apostolii!
19.Venind de la margini
Ceata de ucenici
Minunat de nori purtatu-s-a prin văzduh,
Ca să-ngroape trupul Maicii Lui Hristos.
41
20.De la margini vine

Ceata de ucenici,
Ca să-ngroape în mormânt preasfântul său trup,
Cea mutată negrăit de pe pământ.
21.Dintre ale lumii

Margini pân-la margini,
Adunându-se soborul apostolesc
Pe Cea fără de prihană preaslăvesc.
22.Coruri de la Arhangheli
Şi de la îngeri cete
Adunându-se la sfântă mutarea ta,
Te slăvesc în cânturi, spăimântându-se.
23.Stăpânul ca Fiu dând

Daruri Maicii Sale,
Din cereştile lăcaşuri s-a pogorât,
Ca pe-al Maicii Sale Duh să-l poarte sus.
24.La a ta curată,
Cinstit-adormire,
A venit întreg soborul cel îngeresc,
Iară ceata de apostoli te plângea.
25.Adevăr minune
Străină-i a privi
Şi-a vedea pe Dumnezeu ca un om primind
În mâini sufletul prea sfintei Sale Maici.
42
26.Ceea ce înălțat-ai
La lăcaşuri cereşti
Nu lipsi, Stăpâna noastră, privind spre noi,
Spre cei ce cu drag cinstim mutarea ta.
27.Înălţând Fecioara
Mâinile sale-n sus
Credincioşii toţi se roagă a fi păziţi
Prin mutarea Ei la Fiul său iubit.
28.Mori acum şi te duci

La viaţa de sus
Ci să nu ne părăseşti pe noi, robii tăi,
Veşnic trează Solitoare pentru toţi.
29.Minune prea mare

Este a se vedea,
Cum ceea care Viaţa lumii născu
Morţii cei fireşti părtaşă s-a făcut.
30.Prunc fiind Iisus,

Fiul Celui de sus,
Se purta de prea curatele tale mâini,
Iar acum El poartă-n mâini sufletul tău.
31.Ucenice Petre
Şi ceilalţi ucenici
Bun rămas de petrecanie cuvântând
A cânta începeţi Maicii Domnului.
43
32. Fericimu-te toţi,

Maică prea curată,
Şi mutarea-ţi prăznuind, cu toţi te cinstim,
Căci te-ai dus de pe pământ la cei de sus.
33.Mutatu-te-ai de jos
La viaţa de sus,
Dară oştile de îngeri s-au înspăimântat,
Când al tău duh Tatălui ceresc ai dat.
34.Duşmanii tăi cei răi,

Şi prea înşelători
Vrând să-ţi ardă trupul ca nişte păgâni
S-au orbit de dreapta Celui Prea Înalt.
35.Sabie grozavă
Cu tăierea sclipi
Împotriva celui singur semeţ pornit
Spre curata Maică a Lui Dumnezeu.
36.Nemernicul vrăjmaş,
Patul vrând a-ţi surpa,
Nevăzut a pătimit tăierea de mâini
Ticaloase ce de pat s-au fost atins.
37.A cereştilor oşti,

Dulci cântări şi frumos
Potrivite s-auzeau de toţi ce erau
Privind adormirea Maicii Domnului.
44
38.Ceea ce născut-ai
Pe Hristos Viaţa,
Spune dară cum de moarte te-mpărtăşişi?
O cunoaşte numai Cel născut al tău.
39.Prea curată Maică

Prea cinstită Sfântă,
După strălucit-acum adormirea ta,
Apără pe cei ce cred întru Hristos.
40.Pe cei ce mutarea-ţi

Credincios prăznuiesc,
Tu-i acoperă şi-i apără de nevoi,
Prea curată totdeauna rămânând.
41.Din grele primejdii

Şi de limbi viclene
Scapi pe cei ce cântă-acum adormirea ta,
Prea cinstită Solitoare-a tuturor.
42.Către Domnul te am
Solitoare şi-ajutor,
Prea curată Născătoare de Dumnezeu,
Ca Tu din primejdii să mă mântuieşti.
43.Înainte îţi stăm,

Maica Lui Dumnezeu,
Pomenirea ta din inimă lăudând,
Cântări sfinte cu buzele versuim.
45
44.Însufleţite Cer
Ce-ncăpuşi pe Domnul,
La cerească locuinţă te-ai ridicat
Şi pe lumea cea de sus ai luminat.
45.Cei ce cu dorinţa
Săvârşim, prea sfântă
Maică şi Fecioară, astăzi mutarea ta,
Mântuiţi să fim de patimi ne rugăm.
46.Proorocul David,
Strunindu-şi lăuta,
Te mareşte Prea Curată, cântându-te
Şi-adormirea ta cu drag vestind-o.
47.Credincioase cete
Cântă chivotului
Împletite versuiri de cereşti cântări
Celei duse la odihna cea de sus.
48.Ţie, ce născut-ai
Pe Hristos Viaţa
Cu credinţă îţi cântăm şi te prea cinstim
Şi mutarea ta, Fecioară o slăvim.
49.Mulţime de oameni
Laudă pe Pruncă,
Slăvind, Prea Curată, şi adormirea ta
Cea cântată de soborul îngeresc.
46
50.A toţi credincioşii

Din nevoi scăpare,
Miluieşte, Născătoare de Dumnezeu,
Pe câţi cântă astăzi adormirea ta.
51.Proorocii cândva,
Prea Curată, vestind
Adormirea ta, Fecioară, o au vazut
Şi mulţimi de îngeri o au lăudat.
52.Într-a morţii umbră

Se Îngroapă acum
Ceea ce născu Viaţa, mutându-se
De la voi la Tronul cel veşnic de sus.
53.Certaţi cu Dumnezeu
Fiind, ne-am împăcat
Întru tine, Născătoare de Dumnezeu,
Deci Fecioară adormirea ta slăvim.
54.Prea lumii, Stăpână,

Prea curată privind,
Strălucit ca să se-ncuie-n mormânt acum,
O, tu sat Ghetsimani, te bucură!
55.Mult dumnezeiescul
David s-a bucurat
Psalmi cântând sculării tale celei din morţi,
O, Tu al Lui Dumnezeu sicriu sfinţit.
47
56.Săvârşim toţi astăzi

Ducerea de la noi
A Maicii Cuvântului, curăţindu-ne
Mintea, inima, trupul şi sufletul.
57.A Domnului Maică,

Pe cei drept-măritori
Care cinste dau mutării tale, fă-i tari
Împotriva luptătorilor vrajmaşi.
58. Dar cum mori, Fecioară,

Care Viaţă ai dat,
Ca şi oamenii fireşti supuindu-te
Şi cum rabdă Cel născut făr-de păcat?
59.Strângându-vă margini,
Veniţi să fericim
Cea de-aci dumnezeiască petrecere
Către cer a Maicii Domnului acum.
60.Din curate-ţi sângiuiri

Luând trup Iisus,
Pe flamânzi i-a săturat prea îndestulat
Şi afară pe bogaţi i-a scos deşerţi.
61.De a ta mutare
Saltă firea acum,
Veselindu-se cu îngerii, oamenii,
Îngroparea ta de obşte săvârşind.
48
62.Ceea ce trup de lut

Lui Hristos dăruişi,
Zămislindu-l, Născătoare de Dumnezeu,
Rugăciunile noastre să nu le treci.
63.La puteri mai-nalte,

Cereştile Puteri
Au strigat zicând, acum pregătiţi-vă,
Ca pe Maica Domnului să o primiţi.
64.Preoţi şi norodul
Şi toţi cei credincioşi,
Cu smerenie te roagă, ca să primeşti,
O, Stăpână, rugăciunile lor azi.
65.Una Prea Curată,

Ţie toţi ne rugăm,
Ca prin blânzii şi miloşii tăi ochi frumoşi
Să priveşti spre noi smeriţii pururea.
66.Născând Tu, Curată,

Pe Hristos Ziditor,
Din nevoi să mântuiască, roaga-te Lui,
Pe cei ce cu drag cinstesc mutarea ta.
67.Solitoarea lumii,
Scutul creştinilor,
Pe cei câţi scapă la tine acoperă-i,
De ispite şi nevoi păzind pe toţi.
49
68.Nădejdea toţi având

La tine, Prea Sfântă,
Nenuntită, Născătoare de Dumnezeu,
În nădejdea ta noi nu ne poticnim.
69.Strigăm toţi cinstitul

Glas al lui Gavriil,
Bucuria tuturor credincioşilor:
Bucurie fie-ţi, Maica Domnului.
70.De orice ispite

Şi de multe nevoi
Ceea ce pe Dumnezeu, Prea Sfânt-ai născut,
Şi pe robii tăi acum să-i izbăveşti.
Maica Lui Dumnezeu,
Pe care te-a închipuit stâlpul cel de foc
Şi pe noul Israil povăţuieşti.
Maica Lui Dumnezeu,
Pe care Moisi de mult te-a văzut în rug
Ce nears ardea în muntele Sinai.
Maica Lui Dumnezeu,
Scara-naltă insuflată, ce oarecând
S-a văzut de către dreptul Iacov.
50
Maica Lui Dumnezeu,
Cea pe care Ghedeon te-a închipuit
Lâna udă ce pământul rourezi.
75.Te slăvim, Lumina

Cea în trei străluciri
Pe Parintele, pe Fiul şi Duhul Sfânt,
Pe Treimea cea Atotputernică.
76.Fericimu-te toţi
Credincioşii tăi fii,
Căci purtaşi pe Dumnezeu cel neîncăput
Ce în tine-a încăpea a primit.

Preacurată Maică,
Şi prea sfântă adormirea ta o cinstim,
Şi mutarea ta de pe pământ la cer.
78.În mormânt Viaţă

Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.
Urmează: Ectenia mică şi ecfonisul:

”Că s-a binecuvântat numele Tău…”
51
Starea a doua
52
1. Cuvine-se, dar,
Ca să te slăvim, Fecioara Maică
Mai cinstită fiind şi mai slăvită mult
Decât toate cetele cele de sus.
2.Cuvine-se acum
Să te fericim, Fecioara Maică,
Fericită totdeauna cu-adevărat,
Mai slăvită decât cei ce au ochi mulţi.
3.A te ferici
Se cuvine, pururea Fecioară,
Ca născând pe Făcătorul tău te-ai făcut
Decât cerurile cu mult mai presus.
4.Ca să te slăvim
Se cuvine, Născătoare, Doamnă
Ca prin ale tale rugi să ne-acoperim
Pentru adormirea ta cea sfânt-acum.
5.Toţi cei credincioşi

Ai curatei Maice şi Fecioare
Adormirea-ţi cântând, zicem: bucură-te,
Solitoarea noastră caldă-a tuturor;
6.Primeşte-acum
De petrecere cântări, Fecioară,
Maică a Tot-Împăratului Dumnezeu
Şi trimite pace credincioşilor.
53
7.Cîlugări mulţi şi sfinţi

Şi-ale cuvioşilor soboare,
Cum şi cetele bărbaţilor credincioşi,
Din evlavie cu toţii te slăvesc.
8.Cete tinereşti,
Cu fecioarele drept credincioase,
De petrecere cântare strigaţi acum,
Pentru Maica sfânt-a lui Emanuil.
9.Trupul pământesc
Văzând ceata ucenicească,
Al tău, Maica Ziditorului tuturor,
Cu sfială tronul tău ţi l-au purtat.
10.Credincioşii toţi
Fericim pe cea acum mutată
Către ceruri, Născătoarea de Dumnezeu,
Că pe dânsa solitoare s-o avem.
11.Noul Israel,
Acum după sfânta datorie.
Cu cântări dumnezeieşti preaslăvește-n cor
A Fecioarei ducere la cei de sus.
12.Pe cei ce-ţi cântăm

Cu credinţă, Preacurată Maică
Ce-ai născut pe Împăratul cerurilor,
Binecuvânteaza-ne pe noi de sus.
54
13.Prea curate mâini

Tinzând către Dumnezeu, Fecioară,
Ca o buna miluieşte şi-acoperă
Pe toţi care-şi pun nădejdea-n mila ta.
14.Priveghelnică
Rugăciune, curată Fecioară,
Primeşte acum cu milă şi cererea
Celor ce cinstim cu drag mutarea ta.
15.Pomeneşte-ne,
Maică şi Fecioară Preacurată,
Prin a ta mutare sfânta, rugâmu-te
Şi a noastre greşeli nu le socoti.
16.Din multe nevoi,

Întâmplări, necazuri, izbăveşte
Pe acei care în tine nădăjduiesc
Şi cinstire adormirii tale dau.
17.Ucenicii toţi
La sicriul tău sosind în grabă,
Prin văzduh fiind purtaţi de pe unde-au fost,
În genunchi, Fecioară, ţi s-au închinat.
18.Toţi au povestit
Celei sfinte şi neprihănite,
Cum au fost răpiţi de nori din locurile
Unde stau şi propovăduiau noroadelor.
55
19.Fără de bărbat
Ai născut, Fecioară Preacurată
Dar şi moartă tu fiind, nu ai putrezit
Şi-ndoită închinare ai primit.
20.Cel de Dumnezeu
Primitor trup, ceata de Apostoli
Îl îngroapă-acum strigând cu-ale tale rugi,
Moştenirea ta, Stăpână, apără.
21.Toţi Arhanghelii,
Stăpânii, Domnii şi Puteri toate,
Limbi, popoare, neamuri ale pământului
Adormirea Preacuratei lăudaţi
22.Vas ales fiind,

Pavel a cântat pe Preacurata,
De petrecere cântare a glăsuit
Pentru ceea ce e mai presus de cer.
23.Sfărâmă Moisi
Mânios, a Sinaiului table,
Iar Stăpânul pe aceea ce L-a născut
O păzeşte-n ceruri vie pururea.
24.De mâini fu lipsit

În chip nevăzut semeţul vrăjmaş
Care-n faţa ucenicilor a încercat
Sicriul tău să răstoarne, o Maică!
56
25.Versuia cu glas
Mulţimea de oştire cerească,
De la margini pe pământ tainic alergând
La-ngroparea Maicii Lui Emanuil…
26.Cu dumnezeieşti,
Cuvioase cântări împletite,
Îngroparea Născătoarei de Dumnezeu
Veniţi ca şi noi, acum, să lăudăm.
27.La mutarea ta,

Ţi-au cântat cu duioşie îngerii toţi,
Şi mulţime mare de popor creştin.
28.Tu, dintre femei

Întrecut-ai hotarele firii,
Căci tu singură avuşi adormirea ta,
Mai mărită decât orice muritor.
29.Preoţi şi popor
Adormirea-ţi cântă lăudând-o
Dezlegarea datoriilor ne rugăm
Dă-ne Maica Domnului la toţi acum.
30.Pe cei ce-au greşit,

Sfântă Pruncă, miluieşte-i, că cugetă
La locaşul tău cel ce-i dumnezeiesc.
57
31.Lanţurile rup
Ale tale rugi, curată Pruncă,
Şi din toată munca scapi pe cei ce cinstesc
Cu credinţă sfântă adormirea ta.
32.Strigă, o David,
Născătoarei de Dumnezeu, lira
Răsunându-ţi: auzi fiică mutarea ta
Către ceruri sus, de jos de pe pământ.
33.Minunat a fost
A privi de jos spre cer cum pleacă
Cerul cel însufleţit, Dumnzeule!
Minunate-s, Doamne, lucrurile Tale.
34.Cete îngereşti
Al tău pat cu bună-cuviinţă,
Maică şi Fecioară, ţi l-au acoperit
În vremea când Tu, Curat-ai adormit.
35.Danţuri netrupeşti
Cu dumnezeiască cuviinţă
Cânt-acum, Curată, Cerul însufleţit,
Spre cereştile odihne Tu mergând.
36.Către cer de jos

Al lui Aaron toiag se mută,
Care pe Hristos nespus L-a fost odrăslit
Şi rodeşte pomul vieţii veşnice.
58
37.Pe cea de demult

Scară-naltă de Iacov văzută,
Cea pe care o întări Iisus cu trup,
S-a mutat acum de pe pământ la cer.
38.Patul tăinuit,
Ne-ntinată Maică şi Fecioară,
La prea-sfinte locuinţe se înalță acum
Nelipsit a locui cu Fiul Său.
39.Cartea curată,
În care cu trup s-a scris Cuvântul,
Se închide şi se mută, puindu-se
Întru ale Fiului curate mâini.
40.Daruri daţii-ţi-a
Peste fire, Fiul tău, Fecioară,
Nelipsit, Preasfântă Pruncă păzindu-te
Şi înălțându-te la viaţa veşnică.
41.Cu adevărat
Ca pe o aleasă smirnă sfântă
Te sălăşluieşte-n Sfânta Preasfintelor
Cel Atoateziditor şi Fiul Tău.
42.Viaţa a răsărit
Dintru tine, Preasfântă Fecioară,
În ce chip, dar trupul cel neîntinat
Se făcu acum morţii împărtăşit?
59
43.Casă te-ai văzut,

Preacurată Fecioară, vieţii,
Deci murind, îndată te-ai şi învrednicit
Totdeauna cu Hristos a vieţui.
44.Înstrunind acum
Buze prea curate-n loc de coarde,
Maicii Atotfăcătorului Dumnezeu
Imnuri de petrecere să întocmim.
45.Înălţarea-n cer
A curatei Maicii Tale, Doamne,
A unit acum pe oamenii cu îngerii,
Ţie lăudări de obşte aducând.
46.Pământeşti numiri,
Domnitori ce judecaţi noroade,
Tineri, tinere, cântare toţi să-nălţăm
Maicii Împăratului Hristos din cer.
47.Pomenirea ta
Cea cinstită, Preacurată Maică,
Lăudându-ţi, o slăvesc toţi cei ce trăiesc
Şi făptura toată cu smerenie.
48.Prunca odrăslind
Dintru a lui Iesei tulpină,
Omeneşte Maica Lui Dumnezeu muri
Şi-mpreună cu Fiul tău vieţuieşti.
60
49.Pământenilor,
Săltaţi şi vă minunaţi acuma,
Ca Muntele cel Preasfânt şi dumnezeiesc
Desfătare a aflat la Fiul său.
50.Arătatu-s-a,
Preacurată, moartea ta pod vesel,
Pe care-ai trecut la ceruri de pe pământ
Şi la Fiul tău odihnă ai aflat.
51.Uşile cereşti
Se deschiseră ţie, Preasfântă,
Şi Puterile cereşti mult te-au lăudat
Şi pe-al tău trup Fiul l-a primit în cer.
52.Norii luminaţi
Au adus mulţimea de Apostoli
De la marginea pământului, cuvios
Pe curata Maică Fiului s-o dea.
53.Preasfânt trupul tău,

Ucenicii plângându-l, Curată,
Fu stropit cu lacrimi alăturând cântări
De petrecerea cea de aici la cer.
54.Margini pământeşti
Glăsuiescu-ţi Maică şi Fecioară,
Că născând pe Fiul tău cel dumnezeiesc,
Amăgirea idolilor ai sfârşit.
61
55.Laudă strigând
Toată sfânta adunare mare
Pe aceea ce nascut-a pe Dumnezeu:
Pază fii la toţi prin ale tale rugi.
56.Duhul tău luând

Chiar Cuvântul ce din tine, Pruncă;
Ce născuse fără ispită de bărbat,
Ca un Fiu în slavă l-a sălăşluit.
57.Pe Stăpânul lor

Îngereştile Puteri văzându-L
Duhul Maicii sale singur în mâini luând,
Spăimântatu-s-au şi mult s-au bucurat.
58.Firea cea de om
Întreci, de Dumnezeu Născătoare,
Căci Fecioară ai rămas după naştere
Şi murind te duci la Fiul tău Preasfânt.
59.Cete îngereşti,
Oameni şi făptura toată,
Laude ţi-aduc, o Maică, toţi la un loc,
Că Tu, mai presus de orice fire eşti.
60.Strajă tare fii

Celor ce te laudă, Curată,
Împotriva bântuielilor duşmăneşti
A văzuţilor şi nevăzuţilor vrajmaşi.
62
61.Întru rugăciuni
Pe Fecioara, Maica Ta, primeşte-o
Ca pe o caldă Solitoare pentru noi toţi,
Iar pe noi, ca un bun, mântuieşte-ne.
62.Pe Cel ne-nceput

Împreună cu Fiul slăvescu-L
Şi pe Duhul, in trei feţe un Dumnezeu,
Cel ce este Ziditorul tuturor.
63.Lucru minunat
Eşti cu totul fără de prihană,
Căci mormântu-ţi tuturor credincioşilor
Se arată rai prea-înţelegător.
64.Cuvine-se acum,
Ca să te slăvim, Fecioara Maică
Mai cinstită fiind şi mai slăvită mult
Decât toate cetele cele de sus.
Urmează: Ectenia mică şi ecfonisul:

”Că s-a binecuvântat numele Tău…”
63
Starea a treia
1.Neamurile toate
Laudă-ngropării
Tale Fecioară, cântă.
2.Neamurile toate
Te fericesc Doamnă,
Că eşti Lui Hristos Maică.
3.Neamurile toate
Te fericesc, Maică
Cu daruri dăruită.
64
4.Limbile pe tine
Te fericesc Preasfântă,
A Lui Dumnezeu Maică.
5.Ceata de Apostoli
Alergaţi cu râvnă
La îngroparea Maicii.
6.Ceata de Apostoli
A venit din margini
Să-ngroape Fecioara.
7.Fricos te-mpresoară
Cetele de îngeri
La prea slăvita-ţi moarte.
8.Cu sobor de îngeri
Se pogoară Fiul
Să ia al Maicii Lui duh.
9.Deşi mori, Fecioară
Dar te-nalţi la ceruri,
La prea-iubitul tău Fiu.
10.Preoţi lăudaţi toţi
Pe a Domnului Maică
Ce în cer se strămută.
11.Laudă din ceruri,
Să se glăsuiască
La adormirea Maicii.
65
12.Satul Ghetsimani
Slăveşte mormântul
De-a pururea Fecioarei.
13.La cereşti lăcaşuri

Acum mergând Maica
Pe cei ce-ţi cântă scapă-i.
14.Cetele slăvite
Trecând pe Fecioara
La cer, au proslăvit-o.
15.Prea curată Maică,

Fericimu-te cu
Ai tăi prea-sfinţi născători.
16.Tu, născând viaţa,

Preacurată, cum mori
Biruind legea firii?
66
17.O, minuni străine,

Ziditorul cum ia
Al Maicii Sale suflet!
18.S-alergăm îndată
La groapa Preasfintei
Şi dobândi-vom milă.
19.Bucură-se totul
De a ta Preasfântă
Şi cerească mutare.
20.Cerul şi pâmântul
Cântec de mutare
Glăsuiesc Preacuratei.
21.Lumii mântuire,
Stăpână, arată
Întru a ta mutare.
22.De finic mlădiţe.

Ca Lui Hristos, Maică
Ţie-acum aduc.
23.Din a lumii margini,

Cei trimişi la tine
Se adunară, Maică.
24.Către a Sa Maică,
Astăzi de la ceruri
S-a pogorât Stăpânul.
67
25.Astăzi lumea toată,

S-a sfinţit cu totul
Prin Sfânta-ţi adormire.
26.Astăzi dar, Fecioara

Şi Maica Vieţii,
Sus, către ceruri s-a dus.
27.Mă spăimânt, Fecioară,

Petru striga ţie
Când stai întinsă moartă.
28.Mă spăimânt, Fecioară,

Văzându-te-ntinsă
Pe pat, stigat-a Pavel.
29.La cereşti lăcaşuri,

Te-ai mutat cu totul
De jos, Fecioară Maică.
30.Frică ia mulţimea,
De cinstita-ţi moarte
Trupească Preacurată.
31.Cete credincioase,
Slăvescu-ţi, Fecioară,
Slăvita-ţi adormire.
32.Vie eşti şi-n moarte,

Fără de sămânţă
Născând Viaţa lumii.
68
33.Soarele cel mare

Te-a luat la Sine,
Norule cel uşurel.
34.Din părţile depărtate,

Corul de Apostoli
S-a strâns să cânte ţie.
35.Cetele de îngeri,
Coruri de Apostoli,
Slăvescu-te, Fecioară.
36.Pe cei care cântă

Şi veghează, Doamnă,
La tronul tău păzeşte-i.
37.Limbi, noroade, neamuri,

Îngropaţi cu frică
Pe Solitoarea voastră.
38.Ingerii te canta,
Maica si Fecioara,
Intru a ta mutare.
39.Se întărâtară,
În zadar Iudeii
Asupra ta, Fecioară.
40.Gânduri pângărite,
Cugetat-au, Doamnă
Asupra trupului tău.
69
41.Preasfântă Fecioară,
A Domnului Maică,
Pe cântăreţi mângâie.
42.Sfântă Maică, Doamnă

Roagă pe al tău Fiu
Pentru toţi care-ţi cântă.
43.Robitor ce cântă,
Cere mântuire
De la Hristos Cuvântul.
44.Din toată nevoia

Scapă, Preacurată,
Pe ai tai dreptcredincioși.
45.Din toată ispita,

Scapă, Preacurată,
Pe ai tăi dreptslăvitori.
46.Dă-ne mântuire,
Celor ce cu lacrimi
Icoana ta o cinstim.
47.O Treime Sfântă,

Tatăl, Fiul şi Duh Sfânt
Mântuieşte-ne pe noi.
48. Candela luminii

Prea curată Pruncă,
Nu ne lăsa uitării.
70
49.Neamurile toate
Laudă-ngropării
Tale Fecioară, cântă.
Și îndată se cântă, pe glasul al 5-lea
Binecuvântările Adormirii Maicii

Domnului
Binecuvântată ești, cu totul Curată, păzește și
acoperă pe cei ce te laudă, cântându-ți.
Soborul îngeresc s-a înspăimântat, văzându-te
între cei morți socotită fiind și lui Dumnezeu al
tău suflet dăruind și a treia zi cu trupul către cer
ridicându-te, Tu Stăpână, Mireasa lui
Dumnezeu.
Binecuvântat ești tu, chivot preasfânt, lauda
celor ce-ți ție, Preacurată.
Pentru ce la groapa Maicii lui Dumnezeu stați,
în taină lăcrimând? Dintru înălțime fulgerând,
mințile cele netrupești către ucenici au zis: Iată,
vedeți semnele îngropăciunii, că acum Curata
din mormânt s-a ridicat.
Binecuvântată ești tu, toiag odrăslit, slava celor
ce-ți cântă ție, Preacurată.
Piatra mormântului tău, Doamnă, ridicându-se,
a alungat întristarea cea grea a credinciosului
celui ce a ajuns după trei zile cu zăbavă; drept
aceea te-a preamărit și adormirea-ți la toți a
adeverit.
71
Binecuvântat ești tu, munte umbrit, cinstea

celor ce-ți cântă ție, Preacurată.
Miruri izvorând mormântul tău, Preasfântă
Fecioară, s-a făcut izvor tămăduitor, că tu,
Cinstită, vas de miruri te-ai arătat tuturor
credincioșilor, izvorând și împărtășindu-le
neîncetat darurile de mir purtătoare.
Slavă Tatălui…
Închinămu-ne cu credință Sfintei Treimi cu
îngerii, strigând: Fire mai presus stăpânitoare,
apără și păzește de ispite pe credincioșii care
strigă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Doamne”.
Și acum și pururea…
Izvor de viață purtător pe tine cunoscându-te,
Fecioară, toți, ca Maica Vieții îți strigăm cu
căldură, să ne înviezi pe noi, cei omorâți de
păcate, și bucuriei celei veșnice să ne
învrednicești, de Dumnezeu dăruită.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție Dumnezeule (de
trei ori).
Apoi diaconul rostește Ectenia mica și preotul,
la sfârșitul ecteniei, acest ecfonis:
Că s-a sfințit și s-a preaslăvit preacinstitul și de
mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului
și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii
vecilor.
72
De la margini, o, Apostoli
De la margini, o, apostoli,
La Ghetsimani v-adunați,
Și-al meu trup, zice Fecioara,
Cu cântări mi-l îngropați.
Fiu meu iubit mă cheamă

Azi la sine-n cerul sfânt,
Vă las binecuvântarea
Și mă-nalț de pe pământ.
Sus în cer se întocmește

Sărbătoare-n jurul meu,
Și cu cinste mă primește,
Fiul meu și Dumnezeu.
O, primește dar, Curată

Umilințele-mi cereri,
Și la noi cu milă cată,
În necazuri și dureri.
Iar noi drept recunoștință,

Îți cinstim icoana Ta,
Totdeauna cu credință
Adormirea-ți vom cânta.
73
CANONUL CEL MARE AL SF.

ANDREI CRITEANU
Cântarea întâia, Glas 6:
Irmosul:
Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre
mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi
slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi
înălţa pe El, căci cu slava S-a preaslăvit.(de
două ori)
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele
celei ticăloase? Ce începere voi pune,
Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un
milostiv, dă-mi iertare greşelilor.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău,
de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi te
părăseşte de acum de dobitocia cea mai
dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de
pocăinţă.
Râvnind neascultării lui Adam celui întai zidit,
m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de
Dumnezeu, şi de Împărăţia cea vecuitoare şi de
desfătare, pentru păcatele mele.
Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat
Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit
amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu
îndrăzneală mâncarea dobitocească.
74
Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am

adus fapte spurcate Făcătorului tuturor şi jertfă
cu pricină şi viaţă netrebnică; pentru acestea
ne-am şi osândit dimpreună.
Ziditorule, făcând lutul viu, ai pus întru mine
trup şi oase şi suflare şi viaţa; ci, o! Făcătorul
meu, Izbăvitorul meu şi Judecătorule, primeşte-
mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti
Iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti
fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un
Părinte, chemând pe cel curvar.
Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale,
Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lepăda
în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un
Iubitor de oameni, dă-mi iertare greşelilor.
Alunecările mele cele de voie şi cele fără de
voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse,
cele ştiute şi cele neştiute, toate iertându-le, ca
un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă
mântuieşte.
Stih: Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Tu-mi dă darul luminător, din osârdia Ta cea
Dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul
patimilor; şi să laud cu osârdie faptele vieţii tale
cele frumoase, Marie.
Stih: Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui
75
Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de

patimile cele fără de cinste şi ne arată părtaşi
acum Împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te
lăudăm pe tine, slăvite, cu credinţa şi cu
dragoste, rugămu-ne.
Treime mai presus de fiinţă, Căreia ne închinăm
întru Unime, ridică de asupra mea lanţul cel
greu al păcatului şi, ca o Milostivă, dă-mi
lacrimi de umilinţă.
Şi acum... a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi
folositoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de
asupra mea lanţul cel greu al păcatului şi, ca o
Stăpână Curată, mă primeşte pe mine, cel ce
mă pocăiesc.
Cântarea a 2-a
Irmosul:
Ia aminte, Cerule, şi voi grăi; şi voi lăuda pe
Hristos, Care a venit din Fecioara cu trup.(de
două ori)
Ia aminte, Dumnezeule, Mântuitorul meu, cu
ochiul Tău cel blând şi îmi primeşte
mărturisirea mea cea călduroasă.
Lacrimile curvei, Îndurate, şi eu le vărs înaintea
Ta; milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu
milostivirea Ta.
76
Întunecatu-mi-am, frumuseţea sufletului cu

dulceţile patimilor, şi cu totul toată mintea
ţărâna mi-am făcut.
Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe
care mi l-a ţesut mie Ziditorul din început; şi
pentru aceasta zac acum gol.
Îmbracatu-m-am cu haina ruptă, pe care mi-a
ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez.
Căutat-am spre frumuseţea pomului, şi mi s-a
amăgit mintea, şi acum zac gol şi mă ruşinez.
Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă
de haină cea dintâi ţesută de Dumnezeu.
Murdăritu-mi-am haina trupului meu, şi am
spurcat pe cel după chip şi după asemănarea
Ta, Mântuitorule.
Îngrijitu-m-am cu de-adinsul numai de buna
podoabă cea din afară, nebăgând seama de
cortul dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu.
Uşa Ta să nu mi-o închizi atuncea, Doamne,
Doamne! Ci să o deschizi mie, celui ce mă
pocăiesc către Tine.
Iubitorule de oameni, Cel ce voieşti ca toţi să se
mântuiască, Tu mă cheamă ca un bun şi mă
primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
A Născătoarei: Preasfântă Născătoare
deDumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu,
ceea ce una eşti prea lăudată, roagă-te cu de-
adinsul, să ne mântuiască pe noi.
77
Alt canon
Irmosul:
Vedeţi, vedeţi! că Eu sunt Dumnezeu, Care am
plouat mană, şi apă din piatră am izvorât de
demult, în pustie, poporului Meu, cu singură
dreapta şi cu tăria Mea.
Cui te-ai asemănat, mult păcătoase suflete? Vai
mie! Lui Cain celui dintâi şi lui Lameh aceluia,
cu pietre ucigându-ţi trupul cu fapte rele, şi
omorându-ţi mintea cu pornirile cele
dobitoceşti.
Pe toţi cei mai înainte de lege întrecându-i, o,
suflete, lui Set nu te-ai asemănat, nici lui Enos
ai urmat, nici lui Enoh cu mutarea, nici lui Noe;
ci te-ai arătat sărac de viaţa drepţilor.
O, cum am râvnit lui Lameh, ucigătorului celui
mai dinainte! Sufletul ca pe un bărbat, mintea
ca pe un tânăr şi trupul ca pe un frate mi-am
ucis, ca şi Cain ucigătorul, cu pornirile cele
poftitoare de dezmierdări.
Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând
fărădelegea cea înfierbântată a sodomiţilor; iar
tu ţi-ai aprins focul gheenei, întru care va să
arzi, o, suflete.
Cunoaşteţi şi vedeţi că Eu sunt Dumnezeu, Cel
ce ispitesc inimile, înfrânez cugetele şi vădesc
faptele, ard păcatele, judec pe orfan, pe smerit
şi pe sărac.
78
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te

luiDumnezeu pentru noi.
Cu toată osârdia şi cu dragoste ai alergat către
Hristos, urând calea cea dintâi a păcatului; şi în
pustiile cele neumblate hrănindu-te, şi
poruncile Lui cele Dumnezeieşti curat
săvârşind.
Dumnezeu pentru noi!
Vedem, vedem, o suflete, iubirea de oameni a
lui Dumnezeu şi a Stăpânului; pentru aceasta,
mai înainte de sfârşit să cădem înaintea Lui cu
lacrimi, strigând: cu rugăciunile lui Andrei,
Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Treime fără început, nezidită, nedespărţită
Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă
pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am
păcătuit; a Ta zidire
sunt, nu mă trece cu vederea; ci mă iartă şi mă
izbăveşte de osânda focului.
Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul
celor înviforaţi, pe Milostivul şi Făcătorul, şi Fiul
tău, fă-L milostiv, şi mie cu rugăciunile tale.
Şi iarăşi irmosul: Vedeţi, vedeţi...
79
Cântarea a 3-a
Irmosul:
Pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale,
Hristoase, întăreşte inima mea. (de două ori)
Foc de la Domnul plouând, oarecând, a ars
Domnul de demult pământul Sodomei.
În munte scapă, suflete, ca Lot acela şi fugi în
Sigor.
Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea
Sodomei! Fugi de stricăciunea Dumnezeieştii
văpăi!
Mărturisescu-mă Ţie, Mântuitorule: greşit-am,
greşit-am Ţie; ci lasă-mi, iartă-mi, ca un
Milostiv.
Greşit-am Ţie, singur eu, greşit-am mai mult
decât toţi; Hristoase, Mântuitorule, nu mă trece
cu vederea.
Tu eşti Păstorul cel Bun; caută-mă pe mine
mielul şi, rătăcit fiind, nu mă trece cu vederea.
Tu eşti dulcele Iisus, Tu eşti Ziditorul meu; întru
Tine, Mântuitorule, mă voi îndrepta.
A Treimii: Preasfântă Treime, Dumnezeulnostru,
miluieşte-ne pe noi.
O, Treime-Unime Dumnezeule, mântuieşte-ne
pe noi de înşelăciune şi de ispite şi de
primejdii!
A Născătoarei: PreasfântăNăscătoare de
Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
80
Bucură-te, pântece primitor de Dumnezeu!

Bucură-te, scaunul Domnului! Bucură-te, Maica
vieţii noastre!
Alt irmos:
Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale,
inima mea cea clintită. Că singur eşti Sfânt şi
Domn.(de două ori)
Izvor de viaţă Te-am câştigat pe Tine,
surpătorul morţii, şi strig Ţie din inima mea mai
înainte de sfârşit: Gresit-am, milostiv fii mie şi
mă mântuieşte.
Celor curvari din vremea lui Noe am urmat,
Mântuitorule, moştenind osândirea acelora,
întru cufundarea potopului.
Lui Ham aceluia, batjocoritorul de tată, urmând,
suflete, n-ai acoperit ruşinea aproapelui, cu faţa
înapoi întorcându-te.
Binecuvântarea lui Sem nu ai moştenit-o,
ticălosule suflete, nici moştenire desfătată n-ai
luat, ca Iafet în pământul iertării.
De Avraam ai auzit, suflete al meu, care şi-a
lăsat oarecând pământul părinţilor şi s-a făcut
pribeag; ci voirii aceluia urmează.
Auzit-ai, suflete al meu, de Ismail, că s-a izgonit
ca un fecior din slujnică; trezeşte-te, vezi, ca nu
cumva să păţeşti ceva asemenea, curvind.
Agarei celei de demult, egiptencei, te-ai
asemănat, suflete, făcându-te rob de bună voia
ta, şi născând semeţia, ca pe un nou Ismail.
81
Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-

te înapoi; să te înfricoşeze focul Sodomei; sus
în Sigor mântuieşte-te!
Stih: Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui
Aducând, Cuvioasă, rugăciunea cea cucernică
acum, către milostivă Născătoarea de
Dumnezeu, cu solirea ta deschide-mi
Dumnezeieştile tale intrări.
Cu rugăciunile tale, dăruieşte-mi şi mie iertare
datoriilor, o Andreie, arhiereule al Cretei; că tu
eşti pre ales învăţător de taină al pocăinţei.
Treime neamestecată, nezidită, fire fără început,
Care eşti lăudată în Treimea Feţelor,
mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm
stăpânirii Tale cu credinţă.
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl, sub vreme L-ai
născut, neştiind de bărbat, Născătoare de
Dumnezeu. Minune străină! Că alăptând, ai
rămas fecioară.
Şi iar irmosul: Întăreşte, Doamne...
Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu aleşi,
aduceţi acum rugăciune lui Hristos, ca să
trecem toţi curgerea postului, săvârşind
rugăciuni cu umilinţă, şi făcând bunătăţi cu
osârdie; ca întru acest chip să ajungem să
82
vedem Învierea cea slăvita a lui Hristos

Dumnezeu, slavă şi laudă aducând.
Şi acum... a Născătoarei,acelaşi glas şi
podobie:
Născătoare de Dumnezeu, roagă-te împreună
cu Apostolii, Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu,
Celui necuprins, Care S-a născut negrăit din
tine mai presus de minte, să dăruiască lumii
pace curată şi să ne dea nouă iertare păcatelor
mai înainte de sfârşit, şi să învrednicească pe
robii tăi Împărăţiei Cereşti, pentru bunătatea Sa
cea prea multă.
Cântarea a 4-a
Tricântarea (fără metanii), glas 8, facerea lui
Iosif:
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, auzul Tău şi m-am temut,
înteles-am lucrurile Tale şi am slăvit, Stăpâne,
puterea Ta.
Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu
pentru noi.
Apostolii lui Hristos cei luminaţi, care au vieţuit
cu înfrânare, uşurează nouă vremea înfrânării
cu Dumnezeieştile lor mijlociri.
A Treimii: Preasfântă Treime, Dumnezeul
nostru, slavă Ţie.
Sfânta Treime, Care eşti mai presus
Stăpânitoare, cea cu un chip Preaputernică,
83
Părinte, Cuvântule şi Duhule Sfinte,

Dumnezeule, Lumină şi Viaţă, păzeşte turma Ta.
A Născătoarei:Preasfântă Născătoare de
Bucură-te, scaun în chipul focului. Bucură-te,
sfeşnic purtător de făclie. Bucură-te, muntele
sfinţeniei, chivotul vieţii, cortul cel sfânt al
Sfintelor.
Alt irmos, al Canonului cel Mare, glas 6:
Auzit-a Proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a
temut: că aveai să Te naşti din Fecioară, şi
oamenilor să Te arăţi, şi a grăit: Auzit-am auzul
Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne!
(de două ori)
Lucrurile Tale nu le trece cu vederea, zidirea Ta
nu o părăsi, drepte Judecătorule; că deşi am
greşit eu însumi ca un om, şi mai mult decât tot
omul, Iubitorule de oameni, dar ai putere ca un
Domn al tuturor a ierta păcatele.
Se apropie, suflete, sfârşitul, se apropie şi nu te
grijeşti, nu te găteşti; vremea se scurtează,
scoală-te; aproape lângă uşi este Judecătorul;
ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru
ce ne tulburăm în deşert?
Deşteaptă-te, o, suflete al meu! Ia seama
faptelor tale pe care le-ai făcut, şi le adu pe ele
înaintea ochilor tăi, şi picături de-a tale lacrimi
slobozeşte;
84
spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele

tale lui Hristos, şi te îndreptează.
N-a fost în viaţă păcat, nici faptă, nici răutate, în
care să nu fi căzut eu, Mântuitorule, cu mintea
şi cu cuvântul, şi cu voinţă şi cu gândul şi cu
ştiinţa, şi cu fapta păcătuind, ca nimeni altul
vreodată.
Două femei să-mi înţelegi lucrarea şi cunoştinţa
întru vedere; adică prin Lia-lucrarea, ca pe cea
cu mulţi copii; iar prin Rahila, cunoştinţa-ca pe
cea cu multă osteneală. Că fără de osteneli nici
lucrarea, nici gândirea nu se va săvârşi, suflete.
Priveghează, o, suflete al meu, şi stai vitejeşte,
ca cel mare între Patriarhi; ca să dobândeşti
lucrarea cu conştiinţă; ca să te faci minte
văzătoare de Dumnezeu, să ajungi în norul cel
neapus întru vedere şi să te faci neguţător de
lucruri mari.
Edom s-a chemat Isav, pentru marea
înverşunare a amestecării cu muieri. Căci cu
neînfrânarea pururea aprinzându-se şi cu
dezmierdările spurcându-se, Edom s-a numit,
ce se zice înfierbântarea sufletului celui iubitor
de păcate.
De a fost acela drept şi mai fără prihană decât
toţi, şi n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile
înşelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate,
ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla
să vină asupra ta ceva din cele negândite?
85
Trupul mi-am spurcat, duhul mi-am întinat,

peste tot m-am rănit; ci ca un doctor, Hristoase,
amândouă prin pocăinţă mi le tămăduieşte,
spală-le, scaldă-le, curăţeşte-le, Mântuitorul
meu, arată-le mai curate decât zăpada.
Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului,
Îndurate, ca să ne mântuim; de bună voie pe
Lemn Te-ai răstignit, Raiul cel ce se încuiase s-
a deschis; cele de sus şi cele de jos, făptura şi
toate neamurile mântuindu-se, se închină Ţie.
Gol sunt de a intra în cămară, gol sunt şi de a
merge la nuntă, asemenea şi la cină; candela mi
s-a stins, ca una fără de untdelemn, cămara mi
s-a închis dormind eu, cina s-a mâncat; iar eu
legându-mă de mâini şi de picioare, m-am
lepădat afară.
Vremea vieţii mele este puţină şi plină de dureri
şi de vicleşug; ci întru pocăinţă mă primeşte şi
întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac
câştigare, nici mâncare celui străin;
Mântuitorule, însuţi Tu mă miluieşte.
Stih: Cuvioasa Maică Marie, roagă-te lui
Petrecând viaţă fără de trup, Cuvioasă, fiind cu
trup, ai luat mare dar de la Dumnezeu cu
adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu
credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie,
izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate
încercările.
86

Andrei, lauda Părinţilor, nu uita rugându-te cu
rugăciunile tale, stând lângă Treimea-
Dumnezeirea cea prea-înaltă, ca să ne izbăvim
de muncă noi, cei ce cu dragoste te chemăm pe
tine, Dumnezeiescul folositor şi podoaba Cretei.
Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în Fete,
Dumnezeu Te cunosc pe Tine Dumnezeire, Una
în Treime, ca Ceea ce eşti întocmai cu Împărăţia
şi întocmai cu Scaunul; şi strig Ţie cântarea cea
mare, ce se cântă întreit întru cele de sus.
Şi ai născut şi fecioreşte, şi ai rămas întru
amândouă cu firea, Fecioară. Cel ce S-a născut
înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut
nesimţind dureri. Dumnezeu unde voieşte, se
biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
Şi iarăşi irmosul: Auzit-a proorocul de venirea
Ta...
Cântarea a 5-a
Irmosul:
De noapte cugetând, Iubitorule de oameni, mă
rog luminează-mă şi mă îndreptează pe mine la
poruncile Tale, şi mă învaţa, Mântuitorule, să
fac voia Ta. (de două ori)
87
În noapte viaţa mea mi-am petrecut pururea; că

întuneric s-a făcut mie şi negură adâncă
noaptea păcatului; ci ca pe un fiu al zilei arată-
mă, Mântuitorule.
Mărturisescu-mă Ţie, Hristoase Împărate;
greşit-am, greşit-am, ca mai înainte fraţii lui
Iosif, vânzând rodul curăţiei şi al înţelepciunii.
Lui Iosif celui drept, şi minţii lui celei curate,
urmează, ticălosule şi neiscusitule suflete, şi nu
te spurca cu pornirile cele dobitoceşti, făcând
pururea nelegiuire.
De s-a şi sălăşluit în groapă oarecând Iosif,
Stăpâne Doamne, dar spre închipuirea
îngropării şi a sculării Tale a fost aceasta; iar eu
ce-Ţi voi aduce Ţie întru acest chip vreodată?
De ai auzit, ticălosule suflete, de moaşele ce
ucideau oarecând lucrarea curăţiei cea
bărbătească, fără de vârstă, suge acum
înţelepciunea ca marele Moisi.
În pustietăţi a locuit marele Moisi; vino dar,
suflete, de urmează vieţii lui, ca să te
învredniceşti a vedea şi arătarea lui Dumnezeu
cea din rug.
Milostiveşte-te, milostiveşte-te, Doamne, spre
zidirea Ta; greşit-am, iartă-mă, Cel ce Însuţi eşti
din fire curat şi afară de Tine nimeni altul nu
este fără spurcăciune.
Pentru mine ai luat chipul meu, Dumnezeu fiind;
arătat-ai minuni vindecând pe cei leproşi şi
întărind pe slăbănogi; curgerea celei ce-i
88
curgea sânge ai oprit-o, Mântuitorule, cu

atingerea de poalele Tale.
Celei ce-i curgea sânge urmează, ticălosule
suflete, aleargă, apucă-te de poalele lui Hristos,
ca să te izbăveşti de bătăi şi să auzi de la
Dânsul: ”Credinţa ta te-a mântuit!”
Siloam să se facă mie lacrimile mele, Stăpâne
Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile inimii şi să
Te văd cu mintea pe Tine, Lumina cea mai
înainte de veci.
Cu neasemănată dragoste, prea-fericită, dorind
să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit
doririi; învredniceşte-mă dar şi pe mine, ca să
dobândesc slava cea de sus.
Repejunea Iordanului trecând, ai aflat odihnă,
fugind de dulceaţa trupului cea cu durere; din
care şi pe noi ne scoate, Cuvioasă, cu
rugăciunile tale.
Ca pe un păstor prea ales, înţelepte Andrei, pe
tine cel preacinstit, cu dragoste multă şi cu
frică te rog, ca să dobândesc mântuire şi viaţa
veşnică, prin rugăciunile tale.
89
Pe Tine, Treime, Te slăvim, pe Unul Dumnezeu;

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Părinte şi Fiule şi
Duhule, Fiinţă singură prin Sine, Unime căreia
pururea ne închinăm.
Din tine S-a îmbrăcat întru a mea frământătura
Dumnezeu, Cel ce a făcut veacurile, Maică
Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de
bărbat, şi a unit Luişi firea omenească.
Şi iarăşi irmosul: Dis-de-dimineaţă...
Cântarea a 6-a
Irmosul:
Strigat-am cu toată inima mea către milostivul
Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos;
şi a scos din stricăciune viaţa mea. (de două
ori)
Lacrimi din ochii mei, Mântuitorule, şi suspinuri
dintru adânc, curat aduc Ţie, strigând inima
mea: Dumnezeule, greşit-am Ţie, milostiveşte-
Te spre mine.
Mâna lui Moisi ne va încredinţa pe noi, suflete,
cum viaţa cea leproasă Dumnezeu poate a o
albi şi a o curăţi; ci nu te deznădăjdui, măcar că
eşti şi lepros.
Voie slobodă fără pricepere ai avut, suflete, ca
şi Israil mai înainte; că mai mult decât
Dumnezeiasca mană, ai ales dobitoceşte
lăcomia patimilor cea iubitoare de dulceţuri.
90
Cărnurile cele de porc şi căldările şi bucatele

cele egipteneşti, mai vârtos decât cele cereşti ai
ales, suflete al meu; ca şi de demult
nemulţumitorul popor în pustie.
Cearcă, suflete, şi iscodeşte ca Isus al lui Navi,
ce fel este pământul făgăduinţei şi locuieşte în
dânsul cu bună legiuire.
Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea
pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul; al
căror dar dă-mi-l şi mie, robului tău.
Cunoscându-te păstor şi arhiereu al Cretei, şi
rugător pentru lume pe tine, Andrei, alerg şi
strig ţie: Scoate-mă, Părinte, dintru adâncul
păcatului.
Treime sunt neamestecată, nedespărţită;
despărţită după Fete, şi Unime sunt din Fire
unită: Tatăl, zice, şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu,
cu chipul precum suntem noi; deci ca pe un
Ziditor al tuturor, roagă-L, Născătoare de
Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să ne
îndreptăm.
Şi iarăşi irmosul: Strigat-am cu toată inima
mea...
91
Condac - glasul al 6-lea

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce
dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi.
Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre
tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este
pretutindeni, şi toate le plineşte.
Icos
Cămara cea de doftorie a lui Hristos văzând-o
deschisă, şi sănătatea care izvorăşte dintr-însa
lui Adam, a pătimit şi s-a rănit diavolul, şi
primejduind s-a tânguit şi a strigat către
prietenii săi: Ce voi face Fiului Mariei? Mă ucide
Vitleemiteanul, Cel ce este pretutindeni şi toate
le plineşte.
Sinaxar
Stihuri:
Dă, Hristoase al meu, acum chip de umilinţă
Celor ce-ţi cântă acest Mare Canon cu credinţă.
Cu ale cărui rugăciuni Hristoase , Doamne,
miluieşte-ne pe noi. Amin.
Stih: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor
mângâia.
Râvnind lenevirii lui Samson, suflete, ţi-ai tuns
slava lucrurilor tale, dându-ţi celor de alt neam
viaţa cea curată şi fericită, pentru iubirea poftei.
Stih: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni
pământul.
Cel ce a biruit mai înainte cu falca măgarului pe
cei de alt neam, acum se află prădat de patima
92
curviei; ci fugi, suflete al meu, de asemănarea,

şi de fapta şi de slăbirea lui.
Stih: Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui
Dumnezeu se vor chema.
Înţelege, suflete al meu, ce este lâna lui
Ghedeon; primeşte roua din cer şi te pleacă,
precum câinele,de bea apă care curge din Lege
prin stoarcerea Scripturii.
Stih: Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a
acelora este Împărăţia Cerurilor.
Osânda lui Ili preotul ai luat-o, suflete al meu,
pentru lipsa minţii, suferind a lucra întru tine
patimile, ca şi acela pe feciorii cei fără de lege.
Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Stăpâne, când vei
veni întru Împărăţia Ta.
Alegându-se David spre împărăţie, ca un
împărat s-a uns din corn cu Dumnezeiescul mir;
deci şi tu, suflete al meu, de voieşti Împărăţia
cea de sus, în loc de mir, unge-te cu lacrimi.
Stih: Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni
întru Împărăţia Ta.
Miluieşte zidirea Ta, Milostive; îndură-Te spre
făptura mâinilor Tale, şi iartă tuturor greşiţilor,
şi mie, celui ce am trecut poruncile Tale mai
mult decât toţi.
Împreunăşi Naşterii celei fără de început, şi
Purcederii mă închin: Tatălui, Cel ce a născut,
slăvesc pe Fiul, Cel ce S-a născut, laud pe
93
Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte împreună cu

Tatăl şi cu Fiul.
Naşterii tale celei mai presus de fire ne
închinăm, nedespărtind slava cea după fire a
Pruncului tău, Născătoare de Dumnezeu; că Cel
ce este unul după faţă, se mărturiseşte îndoit
după fire.
Cântarea a 7-a
Irmosul:
Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am
indreptat înaintea Ta; nici am păzit, nici am
făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne da
pe noi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor. (de
două ori)
Greşit-am, păcătuit-am, şi am lepădat porunca
Ta; că întru păcate m-am zămislit, şi am
adăugat rănilor mele rană; ci Tu mă miluieşte,
ca un milosârd, Dumnezeul Părinţilor.
Amestecat-a David oarecând nelegiuirea cu
nelegiuire, că a amestecat prea-curvia cu
uciderea; dar îndată pocăinţă îndoită a arătat;
iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut,
necăindu-te către Dumnezeu.
David oarecând a însemnat cântărea, scriind-o
ca într-o icoană, prin care îşi mustră fapta ce a
lucrat, strigând: Miluieşte-mă! Că Ţie Unuia am
94
greşit, Dumnezeului tuturor; Însuţi Tu mă

curăţeşte.
Purtându-se chivotul în car, când s-au întors
junicile, numai cât s-a atins Zan acela de
dânsul, s-a certat de mânia lui Dumnezeu; deci
de îndrăzneala aceluia fugind, suflete, cinsteşte
bine cele Dumnezeieşti.
Solomon cel minunat şi cel plin de darul
înţelepciunii, acesta făcând vicleşug înaintea lui
Dumnezeu oarecând, s-a depărtat de la Dânsul;
căruia şi tu ţi-ai asemănat blestemata viaţa ta,
suflete.
De desfătările poftelor sale silindu-se, s-a
spurcat, vai mie, iubitorul înţelepciunii,
făcându-se iubitor de muieri curve şi înstrăinat
de la Dumnezeu; căruia tu, o suflete, ai urmat
cu mintea, prin dezmierdări spurcate.
Necurăţiilor lui Ahab ai râvnit, suflete al meu!
Vai mie! Te-ai făcut locaş întinăciunilor trupeşti
şi vas urât al patimilor. Ci dintru adâncul tău
suspină şi spune lui Dumnezeu păcatele tale.
Greşelile lui Manase ţi-ai câştigat cu voinţa,
suflete, punând ca nişte urâte chipuri patimile
şi înmulţind idolii; ci pocăinţei lui râvnind
fiebinte, câştiga-ţi umilinţă.
Îngropat-am chipul Tău, şi am stricat porunca
Ta; toată podoaba mi s-a întunecat şi cu
patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Ci,
milostiveşte-Te, dă-mi bucurie, precum cântă
David.
95

Pe Hristos pe Care L-ai iubit, de Care ai dorit,
pentru Care ţi-ai topit sufletul, Cuvioasă, roagă-l
acum pentru noi, robii tăi,ca fiind milostiv nouă
tuturor, să ne dea stare paşnică celor ce-L
cinstim pe El.
Pe piatra credinţei întăreşte-mă, cu rugăciunile
tale, Părinte, îngrădindu-mă cu frica cea
Dumnezeiască, şi pocăinţă dăruieşte-mi mie
acum rogu-te, Andreie; şi mă izbăveşte de
cursa vrăjmaşilor celor ce mă caută pe mine.
Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă,
Unime Sfântă; Lumini şi Lumină, şi Trei Sfinte,
şi Unul Sfânt, este lăudată Treimea-Dumnezeu;
ci laudă şi preaslăveşte, suflete, Viaţa şi Vieţi,
pe Dumnezeul tuturor.
Lăudămu-te, bine te cuvântam, închinămu-ne
ţie, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe
Unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi
Dumnezeu; şi tu singură ne-ai deschis nouă
celor de pe pământ cele cereşti.
Şi iarăşi irmosul: Greşit-am, fărădelege am
făcut...
96
Cântarea a 8-a
Tricântarea (fără metanii), glas 8:
Irmosul:
Pe Împăratul slavei, Cel fără început, de Care se
înfricoşează Puterile cereşti, şi se cutremură
cetele îngerilor, preoţi lăudaţi-L, popoare
preaiînălţaţi-L întru toţi vecii .
pentru noi.
Ca nişte cărbuni ai focului celui fără materie,
ardeţi patimile mele cele uscăcioase, aprinzând
întru mine acum dorul dragostei celei
dumnezeieşti, Apostolilor.
Sfărâmaţi chipurile patimilor sufletului meu, cei
ce aţi sfărâmat capiştile şi idolii vrăjmaşului,
Apostoli ai Domnului, cei ce sunteţi biserici
sfinţite.
A Născătoarei: Preasfântă Născătoare de
Încăput-ai pe Cel neîncăput din fire; purtat-ai pe
Cel ce poartă toate; hrănit-ai cu lapte, Curată,
pe Cel ce hrăneşte făptura, pe Hristos dătătorul
de viaţă.
Altă tricântare, Irmos - acelaşi:
pentru noi.
Cu meşteşugirea cea înaltă a Duhului, aţi zidit
toată Biserica, Apostoli ai lui Hristos; întru
aceasta binecuvântaţi pe Hristos în veci.
97
Trâmbiţând cu trâmbiţa dogmelor, au surpat

Apostolii toată înşelăciunea idolească,
preaînăltând pe Hristos întru toţi vecii.
nostru, slavăŢie.
Dumnezeiască Stăpânie cea întreit strălucitoare
şi prea-luminată, fire întocmai slăvită şi de un
scaun, Părinte A-tot-făcătorule, Fiule şi Duhule
cel Dumnezeiesc, pe Tine Te laud în veci.
Ca pe un Scaun cinstit şi prea-înălţat să lăudăm
neîncetat, popoare, pe Maica lui Dumnezeu, pe
ceea ce singură este după naştere Maică şi
Fecioară.
Alt Irmos al Canonului cel Mare, glas 6:
Pe Cel pe Îl slăvesc Oştile cereşti şi de El se
cutremură Heruvimii şi Serafimii, toată suflarea
şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L prea-
înălţaţi întru toţi vecii. (de două ori).
Miluieşte-mă pe mine cel ce am greşit,
Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre
întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă
pocăiesc; îndură-te de mine cel ce strig: Greşit-
am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-
mă.
Ilie cel ce s-a purtat în căruţă, suindu-se în
căruţa bunătăţilor, s-a înălţat ca spre ceruri
oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci
la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.
98
Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de

la Domnul dar îndoit; iar tu, o, suflete al meu,
acestui dar nu te-ai împărtăşit, pentru
neînfrânare.
Sumaniteanca oarecând a primit pe cel drept cu
gând bun; iar tu, o, suflete, n-ai adus în casă
nici străin, nici călător. Pentru aceasta tu vei fi
lepădat afară de cămară de nuntă, tânguindu-te.
Minţii celei spurcate a lui Ghiezi pururea te-ai
asemănat, ticălosule suflete; a cărui iubire de
argint leapăd-o măcar la bătrâneţe. Fugi de
focul gheenei, depărtându-te de răutăţile tale.
De niniviteni ai auzit, suflete, că s-au pocăit
către Dumnezeu cu sac şi cu cenuşa; acestora
n-ai urmat, ci te-ai arătat mai rău decât toţi cei
ce au greşit mai înainte de Lege şi după Lege.
Iona a fugit în Tarsis, cunoscând mai înainte
întoarcerea ninivitenilor. Că a cunoscut ca un
Prooroc milosârdia lui Dumnezeu; pentru
aceasta se ferea să nu mintă proorocia lui.
Pe toţi cei din Legea Veche, i-am adus ţie,
suflete, spre pildă; urmează faptelor iubite de
Dumnezeu ale drepţilor şi iarăşi fugi de
păcatele celor vicleni.
Deşi n-a greşit nimeni precum eu, dar încă
primeşte-mă, Milosârde Mântuitorule, şi pe
mine, care cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste
strig: Greşit-am Ţie Unuia, nelegiuit-am,
miluieşte-mă.
99
Când vei şedea Judecător ca un milosârd, şi vei

arăta slavă Ta cea înfricoşată, Hristoase, o! ce
frică va fi atunci. Cuptorul arzând şi toţi
temându-se de suferita Judecată Ta.
Minune nouă cu adevărat văzând întru tine,
Maică, Dumnezeiescul Zosima s-a spăimântat;
că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a
umplut, lăudând pe Hristos în veci.
Ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Andrei
cinstite, lauda Cretei, pe tine te rog: Roagă- te,
ca să aflu acum dezlegare de legătura
fărădelegii prin rugăciunile tale, învăţătorule al
pocăinţei şi slava cuvioşilor.
A Treimii: Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi
pe Sfântul Duh, Dumnezeu.
Părinte, Cel ce eşti fără început, Fiule, Cel
împreună fără de început, Mângâietorule cel
bun, Duhule cel drept, Născătorule al lui
Dumnezeu-Cuvântul, Cuvinte al Tatălui celui
fără început, Duhule cel viu şi Făcător, Treime-
Unime, miluieşte-mă.
Ca dintr-o vopsea sângerie s-a ţesut trupul lui
Emmanuil în lăuntru în pântecele tău,
Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare;
100
pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu

adevărat pe tine te cinstim.
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm
Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe
Dânsul întru toţi vecii.
Şi iarăşi irmosul: Pe Cel pe Care-L slăvesc...
Cântarea a 9-a
Tricântare, glasul 8:
Irmosul:
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te
mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi
prin tine, cu cetele cele fără de trupuri slăvindu-
te pe tine.
pentru noi.
Apostolilor, cei ce v-aţi arătat izvoare de ape
mântuitoare, răcoriţi sufletul meu cel topit de
setea păcatului.
Pe mine cel ce înot în noianul pierzării şi acum
mă înec, mântuieşte-mă, Doamne, cu dreapta
Ta, ca şi pe Petru.
Ca una ce ai născut Bucuria, dă-mi mie
plângere prin care să pot afla mângâiere
Dumnezeiască Stăpână, în ziua cea viitoare.
Alt Irmos:
101
Pe tine, ceea ce eşti mijlocitoare între cer şi

pământ, toate neamurile te slăvim; că trupeşte a
locuit întru tine plinirea Dumnezeirii, Fecioară .
pentru noi.
nostru, slavăŢie.
Pe Tine, Unimea cea în trei Ipostasuri, Părinte,
Fiule,împreună cu Duhul, pe un Dumnezeu de-
o-fiinţă laud; pe Treimea cea întocmai puternică
şi fără de început.
Pe tine, Născătoare de Prunc şi Fecioară, toate
neamurile te fericim, ca cei ce ne-am izbăvit
prin tine din blestem; că ai născut pe Domnul,
bucuria noastră.
Alt Irmos al Canonului cel Mare, glas 6:
Naşterea zămislirii celei fără de sămânţă este
netâlcuită; Rodul Maicii celei fără de bărbat este
nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte
firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca
pe o Maică Mireasă a lui Dumnezeu, cu
dragoste te mărim.
Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.
Mintea s-a rănit, trupul s-a trândăvit, duhul
boleşte; cuvântul a slăbit, viaţa s-a omorât,
sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta,
ticălosul meu suflet, ce vei face când va veni
Judecătorul să cerce ale tale?
102
Adusu-ţi-am aminte ţie, suflete, de la Moisi

facerea lumii, şi toată Scriptura cea aşezată de
acela; care îţi povesteşte ţie de cei drepţi şi de
cei nedrepţi; din care celor de al doilea, adică
celor nedrepţi,iar nu
celor dintâi ai urmat, o, suflete, greşind lui
Dumnezeu.
Legea s-a făcut neputincioasă, Evanghelia nu
lucrează şi toată Scriptură întru tine nu este
băgată în seamă; proorocii au slăbit şi tot
cuvântul Celui Drept. Şi rănile tale, o, suflete, s-
au înmulţit, nefiind doctor să te vindece pe tine.
Pildele Scripturii celei noi îţi aduc ţie, ca să te
ducă pe tine, suflete, spre umilinţă; râvneşte,
dar, drepţilor, iar de păcătoşi te leapădă, şi
îmblânzeşte pe Hristos cu rugăciunile tale, şi cu
postul, şi cu curăţia, şi cu smerenia.
Hristos S-a făcut Om, chemând la pocăinţă pe
tâlhari şi pe curve; suflete, pocăieşte-te, că s-a
deschis uşa Împărăţiei acum, şi o apucă mai
înainte fariseii şi vameşii şi preacurvarii,
pocăindu-se.
Hristos S-a făcut Om, unindu-Se cu mine prin
trup, şi toate câte sunt ale firii, cu voia le-a
plinit, afară de păcat, arătându-ţi ţie, o, suflete,
pilda şi icoana smereniei Sale.
Postind Domnul patruzeci de zile în pustie, mai
pe urmă a flămânzit, arătând firea cea
omenească. Suflete, nu te lenevi; de ar năvăli
103
asupra ta vrăjmaşul, cu rugăciunea şi cu postul

departe îl izgoneşte de la picioarele tale.
Hristos era ispitit, diavolul Îl ispitea, arătându-I
pietrele ca să le facă pâini. În munte L-a suit să
vadă toate împărăţiile lumii toate într-o clipită.
Teme-te, o, suflete, de înşelăciune; trezeşte-te,
roagă-te în tot ceasul lui Dumnezeu.
În pustie a locuit Înainte-mergătorul darului, şi
Iudeea toată şi Samaria auzind, au alergat şi şi-
au mărturisit păcatele lor, botezându-se voioşi;
cărora tu, suflete, n-ai urmat.
Nunta cinstită este şi patul nespurcat, că
Hristos amândouă le-a binecuvântat mai
înainte, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana
Galileii la nuntă apa în vin prefăcând, arătând
întâia minune, ca tu să te prefaci, o, suflete.
Hristos a întărit pe slăbănogul cel ce şi-a ridicat
patul, şi pe tânărul cel mort l-a sculat, pe fiul
văduvei şi pe al sutaşului şi, samarinencei
arătându-Se, a închipuit mai înainte ţie, suflete,
închinarea întru Duhul.
Vameşul s-a mântuit şi curva s-a înţelepţit; iar
fariseul, lăudându-se, s-a osândit. Că vameşul
striga: Milostiveste-Te; şi curva: Miluieşte-mă.
Iar fariseul se trufea strigând: Dumnezeule,
mulţumescu-Ţi, şi celelalte graiuri ale nebuniei
lui.
Zaheu vameş era, dar s-a mântuit; şi fariseul
Simon s-a smintit, şi curva şi-a luat dezlegările
de iertare, de la Cel ce are puterea a ierta
104
păcatele; căreia sârguieşte de-I urmează,

suflete.
Un tâlhar Te hulea; un tâlhar pe Tine Te
teologhisea. Că amândoi împreună pe cruce
erau spânzuraţi. Dar, o, mult-milosârde! Ca şi
tâlharului celui credincios al Tău, care Te-a
cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi
mie uşa slăvitei Împărăţiei Tale.
Făptura s-a mâhnit văzându-Te pe Tine
răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au
despicat, pământul s-a cutremurat şi iadul s-a
golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te
pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-
ai spăimântat cu petrecerea ta cea străină; ca
cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind;
pentru care ca şi cum ai fi fost fără materie, te-
ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai
trecut.
Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite,
păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei
ce te laudă, ca să ne izbăvim de toată mânia,
necazul şi stricăciunea, şi de greşeli
necuvioase, noi, cei ce cinstim pururea
pomenirea ta cu credinţă.
105
Treime de-o-fiinţă, Unime în trei Ipostasuri, pe

Tine Te lăudăm; pe Tatăl slăvind, pe Fiul
slăvind şi Duhului închinându-ne, unui
Dumnezeu într-o fire cu adevărat; Viaţa şi Vieţi,
Împărăţiei celei fără de sfârşit.
Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de
Dumnezeu; că întru tine aceasta cu credinţă
împărăţind, întru tine se şi întăreşte, şi prin
tinebiruind, înfrânge toată ispita, şi robeşte pe
vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
Şi iarăşi irmosul: Naşterea zămislirii celei...
Luminânda glasului (de trei ori)
La Stihoavna,Stihira, glas 8
Căzând în căile cele tâlhăreşti, suflete al meu,
cumplit te-ai rănit de greşelile tale, dându-te
vrăjmaşilor celor neînţelegători; ci având vreme
acum strigă cu umilinţă: Nădejdea celor fără de
nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule,
ridică-măşi mă mântuieşte.
A mucenicilor:
Cu platoşa credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu
chipul Crucii întrarmându-vă, ostaşi viteji v-aţi
arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivăşi
înşelăciunea diavolului aţi surpat; biruitori
făcându-vă, cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-
vă pururea pentru noi, ca să se mântuiască
sufletele noastre.
Slavă... Şi acum... a Născătoarei:
106
Primeşte glasurile robilor tăi, Preacurată

Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă
neîncetat, să se dăruiască nouă pace şi
dezlegare de păcate..
LITIA SAU TRISAGHIONUL LA

MORŢI
Rugăciunile începătoare
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne învaţă-ne pe
noi îndreptările Tale.
1. Ceata sfinţilor a aflat izvorul vieţii şi uşa
Raiului; să aflu şi eu calea prin pocăinţă: eu
sunt oaia cea pierdută; cheamă-mă, Mântuitorul
meu, şi mă mântuieşte.
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne...
2. Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu aţi mărturisit şi
aţi fost junghiaţi ca nişte miei, fiind mutaţi la
viaţa cea neîmbătrânitoare şi pururea veşnică,
sfinţilor, Aceluia cu dinadinsul, mucenicilor, vă
rugaţi să ne dăruiască nouă dezlegare
datoriilor.
3. Cei ce aţi umblat pe calea cea strâmtă şi cu
chinuri, toţi care în viaţă Crucea ca jugul aţi luat
şi Mie urmatu-Mi-aţi cu credinţă, veniţi de luaţi
darurile ce am gătit vouă şi cununile cereşti.
107
4. Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi

port rănile păcatelor; miluieşte zidirea Ta,
Stăpâne, şi o curăţeşte cu milostivirea Ta şi
moştenirea cea dorită dăruieşte-mi, făcându-mă
pe mine iarăşi cetăţean al raiului.
5. Cela ce cu mâna Ta dintru nefiinţă m-ai zidit
şi cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit,
iar pentru călcarea poruncii iarăşi m-ai întors în
pământ din carele am fost luat, la Cel după
asemănare mă ridicăşi cu frumuseţea cea dintâi
iarăşi împodobindu-mă.
6. Odihneşte Dumnezeul nostru cu drepţii pe
robii tăi şi ii aşează în Rai, unde cetele sfinţilor
Doamne şi drepţii ca luminătorii strălucesc; pe
adormiţii robii tai odihneşte-i, trecându-le lor
toate greşalele
Pe o Dumnezeire în trei străluciri cu bună
credinţă să o lăudăm strigând: Sfânt eşti,
Părinte fără de început, Fiule Cel împreună fără
de început şi Duhule cel dumnezeiesc;
luminează-ne pe noi, care cu credinţă slujim Ţie
şi ne scoate pe noi din focul cel de veci.
Şi acum... a Născătoarei de Dumnezeu:
Bucură-te, Curată, ceea ce ai născut pe
Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor, căci
neamul omenesc a aflat mântuire prin tine, şi
108
noi să aflăm Raiul, Născătoare de Dumnezeu

curată şi binecuvântată.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Slavă Ţie,
Dumnezeule.(de trei ori)
Nu este Sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul
meu, Carele ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi
Bunule, şi ne-ai întărit pre piatra mărturisirii
Tale.
Sedelna, glas 6:
Cu adevărat deşertăciune sunt toate, şi viaţa
aceasta este umbră şi vis; că în deşert se
turbură tot pământeanul, precum a zis
Scriptura: când dobândim lumea, atunci în
mormânt ne sălăşluim, unde împreună sunt
împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase
Dumnezeule, pre robul Tău acesta mutat de la
noi odihneşte-l ca un Iubitor de oameni.
Slavă… Şi acum… a Născătoarei:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea
vieţii mele nu mă părăsi pre mine; ajutorului
omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă apără
şi miluieşte.
Irmosul:
Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul
ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig
Ţie; Scoate din stricăciune viaţa mea, mult-
Îndurate.
Condac glasul al 8-lea:
109
Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul

adormitului robului Tău, unde nu este durere,
nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.
Icos:
Tu singur eşti fără de moarte, Cela ce ai făcut şi
ai zidit pre om; iar noi pământenii din pământ
suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge,
precum ai poruncit Cela ce m-ai zidit şi mi-ai
zis: că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce;
unde toţi pământenii mergem, făcând tânguire
deasupra gropii cu cântarea: Aliluia. (de trei ori)
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă
oamenilor, spre Care nu cutează a privi oştile
Îngereşti; iar prin tine, Preacurată, s-a arătat
oamenilor Cuvântul întrupat, pre Carele
slăvindu-L cu oştile cereşti, pre tine te fericim.
Apoi: Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă
Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este
împărăţia…, şi Troparele, glasul al 4-lea:
Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit,
odihneşte, Mântuitorule, sufletul robului Tău,
păzindu-l pre dânsul întru viaţa cea fericită,
care este la Tine, iubitorule de oameni.
Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi Sfinţii Tăi se
odihnesc, odihneşte şi sufletul robului Tău, că
Însuţi eşti iubitor de oameni.
Slavă…
110
Tu eşti Dumnezeu Carele Te-ai pogorât la iad şi

ai dezlegat durerile celor ferecaţi; Însuţi şi
sufletul robului Tău odihneşte-l.
Şi acum… a Născătoarei:
Una curată şi preanevinovată Fecioară, care ai
născut pre Dumnezeu mai presus de fire, pe
Acela roagă-L să mântuiască sufletul
adormitului robului Său.
Apoi ectenia:
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare
mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne, şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru odihna sufletelor
adormiţilor robilor lui Dumnezeu (N) şi pentru
ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi
cea fără de voie.
Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor
unde drepţii se odihnesc,
Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi
iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul
Cel fără de moarte şi Dumnezeul nostru să
cerem, Domnului să ne rugăm.
Ectenia (Preotul):
Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare
mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne
miluieşte.
Mila lui Dumnezeu, Împărăţia Cerurilor şi
iertarea păcatelor noastre, de la Hristos,
Împăratul cel fără de moarte şi Dumnezeul
nostru, să cerem.
111
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne

miluieşte.
Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai
călcat moartea şi pe diavol l-ai surpat şi ai
dăruit viaţă lumii Tale, Însuţi Doamne,
odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi (N), în
loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă,
de unde a fugit toată durerea, întristarea şi
suspinarea. Şi orice greşeală au săvârşit ei cu
cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, ca un
Dumnezeu bun şi iubitor de oameni iartă-i
(credincioşii zic: Dumnezeu să-i ierte). Că nu
este om care să fie viu şi să nu greşească;
numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta
este dreptate în veac şi cuvântul Tău este
adevărul.
Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna adormiţilor
robilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie
Slavă înălţăm, împreună cu Cel fără de început
al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de
viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin!
În credinţă şi în dragoste, în nădejde şi în
blândeţe, în smerenie şi în curăţie să petrecem
viaţa noastră. Ştii Dumnezeul nostru, că în
păcate ne-am născut.
Despărţirea sufletului de trup, este o taină
înfricoşătoare şi înspăimântătoare pentru toţi
căci sufletul se duce tânguindu-se iar trupul se
acoperă fiind dat pământului.
112
Pe cei ce s-au mutat îi aşteaptă judecata cea

nemitarnică. Moartea şi groapa şi judecata care
vădeşte toate faptele ne aşteaptă pe noi. Oare
unde se duc acum sufletele? Oare cum petrec
acolo? Aşi dori să ştiu taina, dar nu este nimeni
în stare să mi-o spună ca s-o pot înţelege.
Nimic nu se uită aşa de uşor ca omul când se
desparte de om;căci deşi ne aducem aminte de
el câtăva vreme, dar repede uităm de moartea
lui, ca şi cum n-ar fi fost.
Părăsind toate, ne ducem şi ne vom înfăţişa goi
şi amărâţi, că frumuseţea ca iarba se vestejeşte,
dar noi ne înşelăm, o oamenilor cu toate
deşertăciunile lumii.
Cumplită este calea pe care mă duc şi pe care
niciodată n-am mai umblat; şi locul acela îmi
este necunoscut unde nimeni nicidecum nu mă
cunoaşte, înfricoşător lucru este.
Cei ce se supun patimilor trupeşti, aceia nu vor
avea acolo, nicidecum iertare dacă nu şi-au
mărturisit păcatul la duhovnic.
Câţi n-au fost răpiţi fără de veste din cămările
lor de nuntă în mormânt.
O, ce ceas înfricoşător aşteaptă pe păcătoşi
fraţilor.
O, ce frică îi va cuprinde atunci pe toţi.
Cine va putea suferi, Hristoase ameninţarea
venirii Tale celei înfricoşătoare? Care desfătare
lumească este lipsită de întristare?
Care slavă stă pe pământ neschimbată.
113
Toate sunt mai neputincioase decât umbra,

toate mai înşelătoare decât visurile.
O clipă numai şi pe toate acestea moartea le
primeşte.
Vai câtă luptă are sufletul când se desparte de
trup, vai cât lăcrimează atunci sărmanul şi nu
este cine să-l miluiască pe dânsul.
Veniţi cu toţii să vedem minune, mai presus de
minte, că cel ce ieri cânta cu noi acum zace în
mormânt.
Veniţi să cunoaştem cum peste puţin şi noi cei
tulburaţi ne vom sfârşi în curând.
Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti.
Câte nu rămân după moarte.
Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte slava
lumii acesteia, căci venind moartea, toate
acestea pier.
O oamenilor, pentru ce ne tulburăm zadarnic?
Calea pe care alergăm este repede şi scurtă;
fum este viaţa; abur: cenuşă şi ţărână ne facem
peste puţin şi ca floarea ne veştejim.
Unde este dezmierdarea cea lumească?
Unde este nălucirea celor trecătoare; Unde este
aurul şi argintul?
Unde este mulţimea slugilor şi strigarea?
Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră şi
vis.
Adusu-mi-am aminte de prorocul ce strigă: eu
sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m-am uitat în
mormânt şi am văzut oase goale şi am zis: Oare
114
cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau

săracul,dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte
Doamne cu drepţii pe adormiţii robii tăi.
După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit
din început pe om şi l-ai pus în rai să
stăpânească făpturile Tale; dar din invidia
diavolului fiind amăgit, a căzut şi a fost alungat
pe pământ şi vieţuind aşteaptă moartea.
Pe Cel pe Care îl slăvesc oştile cereşti şi de
care se cutremură heruvimii şi serafimii, pe
Acela toată suflarea şi făptura lăudaţi-L;
binecuvântaţi-L şi-L praînălţaţi întru toţi vecii.
Ca să faci pe oameni părtaşi Împărăţiei celei
dumnezeieşti,Cruce ai răbdat, şi moarte de
bunăvoie ai primit Hristoase.
Morţii cei din veac cu cutremur stând înaintea
judecăţii Tale celei înfricoşătoare şi
înspăimântătoare aşteaptă răspunsul Tău cel
drept Mântuitorule şi primesc dumnezeiasca
judecată cea dreaptă. Tu eşti Dumnezeul
nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele
Tău numim.
Început şi temei mi-a fost mie hotărârea Ta de a
mă zidi; căci voind să mă faci fiinţă vie din firea
cea nevăzută şi din cea văzută, ai plăsmuit
trupul meu din pământ şi mi-ai dat sufletul prin
insuflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de
viaţă. Cel ce eşti Stăpânul vieţii şi al morţii
odihneşte în locaşurile drepţilor pe acesta pe
care l-ai mutat din cele trecătoare.
115
Somn s-a arătat moartea celor ce cred întru

Tine Doamne celui pus în mormânt
Stăpânitorule a toate.
Cu adâncul înţelepciunii Tale celei de negrăit
pui hotar vieţii, şi mai înainte vezi moartea şi la
o altă viaţă muţi pe om.
Ce despărţire este, o fraţilor, ce tânguire, ce
plângere în ceasul de acum.
Pământule deschide-te, şi primeşte pe cel
plăsmuit din tine mai înainte cu mâna lui
Dumnezeu care acum iarăşi se întoarce la tine,
cel ce l-ai născut. Căci Ziditorul a luat ceea ce a
fost după chipul Său, iar tu primeşte trupul lui
ceea ce este al tău.
Fraţilor ce vă uitaţi la mine în mormânt aşa de
miraţi!
Unde sunteţi voi, am fost şi eu.
Unde sunt eu veţi veni şi voi în curând.
Cel ce ai necuprinsă milostivire, spre noi şi
izvor nedeşertat de bunătăţi dumnezeieşti, Mult-
Milostive Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte
după mare mila Ta.
Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L
şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cine se v-a sui pe muntele cel sfânt al
Domnului? Şi cine va sta în locul cel sfânt al
Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima,
care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a
jurat cu vicleşug aproapelui său. Acesta va lua
binecuvântare de la Domnul şi milostivire de la
116
Dumnezeu Mântuitorul său. Acesta este neamul

celor ce caută pe Domnul şi umblă cu frică
pururea în faţa Lui.
Viaţa omului este de 70 de ani, iar cel ce este în
putere 80 de ani, şi ce este mai mult decât
aceştia osteneală şi durere, şi trece viaţa
noastră şi ne vom duce, pe toate le vom lăsa şi
nimic nu vom lua.
Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol
mă voi întoarce în pământ. Pământ eşti şi în
pământ te vei întoarce, dintru care ai fost făcut.
Otpustul:
Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevăratul
Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile
Preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor şi întru tot
lăudaţilor apostoli, ale preacuvioşilor şi de
Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri, ale
sfântului şi dreptului Lazăr, celui a patra zi
înviat şi ale tuturor sfinţilor, sufletele robilor Săi
celor mutaţi de la noi, în corturile drepţilor să le
aşeze (cântăreţii: Amin); în sânurile lui Avraam
să le odihnească(cântăreţii: Amin); cu drepţii să
le numere (cântăreţii: Amin); iar pe noi să ne
miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin.
117
CUGETAREA LA MOARTE ȘI LA
JUDECATA DE APOI
Unele din lucrările duhovniceşti, folositoare
pentru mântuire şi ajutătoare minţii noastre
este cugetarea la moarte, la chinurile iadului şi
la ziua cea mare a înfricoşatei judecăţi cea de
apoi.
Cine va avea în minte mereu ziua şi ceasul
ieşirii sale din viaţa aceasta şi a stării lui
înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la
judecată, acela va petrece zilele vieţii sale cu
frică şi cu cutremur, îşi păzeşte ochii, îşi
înfrânează limba şi îşi cumpăneşte cuvintele,
nevoindu-se şi luptându-se până la moarte
pentru a-şi stăpâni trupul şi sufletul ca să fie
curat, să nu alunece în păcate şi mai pe urmă în
ghearele morţii.
Dacă doreşti cu adevărat să te înalţi la cer,
pogoară-te mai întâi în
adâncurile iadului, cugetând la chinurile de
acolo, ca să nu te pogori în iad
murind. Că atunci vreme de pocăinţă nu va mai
fi - ci întru pierzare în veci vei fi, zice Domnul
Atotțiitorul.
Cugetarea la moarte este mai de trebuinţă decât
toate lucrurile – ca pâinea pentru mâncare.
Pomenirea morţii şi a păcatelor este înainte-
mergătoarea plânsului şi a tânguirii. Teama de
118
moarte este o însuşire a firii, adăugată ei din

neascultare – dar cutremurarea de moarte este
semn al nepocăinţei păcatelor. Din cugetarea la
moarte se nasc aceste trei virtuţi: 1.
neîmpătimirea, 2. necontenita rugăciune şi 3.
paza minţii. Cei ce nu rabdă tăierea voii lor –
tulburare li se naşte întru pomenirea morţii.
Cercat şi sporit este cel ce pe aceasta în fiecare
zi o aşteaptă – dar sfânt este cel ce pe aceasta
în fiecare ceas o pofteşte să vină.
Pomenirea morţii cea cu dinadinsul
împuţinează mâncărurile – iar mâncărurile
puţine, cu smerenie, împuţinează patimile. De
am trăi şi noi ca şi cum în fiecare zi am muri nu
am mai păcătui. Când mă gândesc la moarte
calc în picioare semeţia – şi înţeleg că sunt
nimic. Cel ce nu poate să se îndeletnicească cu
pomenirea morţii încă mai are patimi. Acela
care trăieşte fiecare zi a vieţii sale ca ultima zi
din viaţă, ca fiind pe patul de moarte – acela
nicicând nu va greşi. Să munceşti ca şi când ai
trăi veşnic – şi să trăieşti ca şi când ai muri
mâine. Închipuieşte-ţi că eşti mort, în sicriu, şi
în jurul tău stând cei apropiaţi, întristându-te şi
grăieşte – iată, aceştia nu pot să te ajute cu
nimic, dacă nu ai vrut şi nu te-ai silit să faci tu
mai mult pentru mântuirea ta cât ai fost viu.
Trebuie ca întotdeauna să fim pregătiţi de
moarte. Trezindu-ne din somn noaptea, să
119
cugetăm – oare nu va fi aceasta ultima noapte,

ori ultima mea zi din viaţă?
Gândul la moarte ajută să împlinim poruncile lui
Hristos. Pomenirea morţii ne îndeamnă să fim
mai activi la lucrarea mântuirii noastre. Sf. Ap.
Pavel spune: "Oare nu ne înşeală pe noi
timpul?" Zicând mereu "lasă că avem vreme".
Anii trec şi noi nu facem nimic – iar când timpul
a trecut, unele lucruri este cu neputinţă să le
mai putem face. Fiecare clipă este unică pentru
noi. Preţuiţi timpul, căci zilele rele sunt.
Călugărul trebuie să aibă trei gânduri:
pomenirea morţii, a judecăţii şi a răsplătirii.
Trebuie să ne nevoim ca să dobândim câte ceva
– căci nimic nu vine de la sine. În vremea
descurajării – este mai uşor să avem gândul la
milostivirea lui Dumnezeu, la harul Lui.
DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ

MOARTE PÂNĂ LA 40 DE ZILE
Fraţilor să ne aducem aminte de nemurirea
sufletului. Căci suntem străini şi călători pe
pământ. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta.
Aici este o trecere, am răsărit prin naştere şi
asfinţim prin moarte. Să nu ne lipim de viaţa
aceasta că-i umbră şi vis. Sufletul rămâne în
veci că este duh şi nu poate să moară, iar trupul
se preface în ţărână.
120
Sufletul din trup iese când bea paharul amar al

morţii. Înainte de a ieşi sufletul din trup, vin
duhurile rele cu tot felul de momeli şi îngroziri,
ca să-l piardă pe suflet în ultima clipă. Unii vin
cu învinuirea că ai făcut păcate grele zicând că
Dumnezeu este drept şi nu te va ierta şi nu te
vei putea mântui ca să te deznădăjduiești. Alţii
vin cu laude zicând că ai multe fapte bune şi că
eşti aproape sfânt, ca să te mândreşti şi prin
aceasta să-ţi pierzi mântuirea. Şi este o mare
luptă. Şi de aceea sufletul se teme să iasă din
trup şi i se leagă limba când vede toate acestea.
El vede atunci multe dar nu poate să spună
nimic, ci numai tresaltă, murmură, şi se
cutremură de frică. Imediat după ce moare omul
şi iese sufletul din trup, apar în faţa lui atâţia
diavoli, câte feluri de păcate a făcut omul şi
atunci apar şi îngeri şi se ceartă între ei pentru
acel suflet. Atunci vine îngerul de la botez care
a fost păzitorul şi ocrotitorul sufletului şi toţi se
dau la o parte şi zice: nu te teme frate suflete
căci împreună cu mine vei călători pe unde
trebuie să mergi. Când iese sufletul din trup
toate îi sunt străine. Vede lucruri pe care nu le-a
văzut niciodată, el nu ştie nimic ce să facă şi
unde trebuie să zboare.
În prima zi sufletul rămâne în camera unde
trupul zace mort. El zboară din colţ în colţ,
nedumerindu-se şi cugetând de ce sunt doi, el
socotindu-se cu totul întreg, dar vede şi trupul
121
lui ca o a doua persoană. Atunci îngerul păzitor

îi zice : Iată trupul tău, frate suflete, aceasta-i
casa în care ai stat până acum, cu acesta te-ai
zămislit în pântecele mamei tale şi ai trăit până
acum, câţi ani a voit Dumnezeu să-ţi dea pe
pământ. Iar la trâmbiţa cea de apoi a
arhanghelului va să învie acest trup, dar
nematerialnic, nemuritor şi ai să intri într-însul,
ca să mergi la judecată, să iei plata, pentru a
merge ori la bine ori la rău, după cum ai lucrat
în viaţă, cât ai fost pe pământ. Sufletul după ce
iese din trup, foarte multe ţine minte şi le vede
ca în oglindă.
În a doua zi după moarte îl ia îngerul păzitor şi îl
duce unde a umblat omul toată viaţa şi îi arată
unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i
arată decât adevărul. Căci şi sufletului i se dă o
luminare la minte ca să-şi aducă aminte toate
şi să recunoască ce a făcut.
Atunci sufletul vede toate rudeniile din casă dar
el nu mai poate face nimic, el vorbeşte şi strigă,
dar nu-l aude nimeni, îi atinge pe cei din casă,
dar ei nu simt şi nu văd nimic căci sufletul este
duh. Şi sufletul văzând acestea cade în uimire
şi spaimă purtând grijă numai de el. Şi gândind
mereu unde va merge şi ce se va întâmpla cu el.
El neputând face nici o mişcare să călătorească
fără a fi însoţit de îngerul păzitor. De aceea
trebuie ca toată viaţa să ne rugăm şi la îngerul
păzitor să aibă grijă de noi.
122
În a treia zi i se mai dau sufletului încă şase

îngeri şi cu cel de la botez se fac şapte ca să
treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului care
sunt în număr de douăzeci şi patru.
La fiecare vamă este întrebat sufletul de un fel
de păcate. În ceasul acela vede sufletul cât de
folos îi era să fi fost mărturisit la duhovnic
curat de toate păcatele, să facă canon să fie
iertat cu toţi, să fie împărtăşit cu Sfintele Taine.
Când omul s-a îmbolnăvit trebuie chemat
imediat preotul duhovnic, să-şi mărturisească
păcatele, nu mai târziu când deja i s-a legat
limba, sau şi-a pierdut cunoştinţa. Dacă omul
moare şi nu a făcut canonul îl va face în iad.
Dacă omul are păcate grele de moarte
nemărturisite la duhovnic, este ca şi cum ar fi
nebotezat.
Să ştiţi că omul de la botez în afară de îngerul
păzitor mai are şi un diavol permanent care îi
scrie numai faptele rele, dar spre deosebire de
îngerul păzitor care scrie şi cele bune şi cele
rele.
Duhul Sfânt şterge păcatele de pe zapisul
diavolului, dar numai cele mărturisite la
duhovnic şi la care s-a făcut canonul. Sufletul
când vede atâţia mii de draci tremură de frică şi
se bagă sub aripile îngerului. Şi de aceea se
face pomenire şi se dă de pomană a treia zi
după moarte că sufletul are nevoie de ajutorul
nostru.
123
Tot în a treia zi într-o clipă ajunge la tronul

Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Iată ce
vede el acolo după mărturiile Sf. Părinţi „El nu
vede pe Dumnezeu, căci pe Dumnezeu nu-L
poate vedea nimeni vreodată. El vede strălucind
o lumină negrăită, puternică de miliarde de ori
mai tare decât soarele şi simte mireasma
Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi
serafimilor, şi apar nişte nori de aur azurii
mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchiază
pe ei împreună cu sufletul şi se opresc norii
aceştia şi îngerii care stau în genunchi şi cu
sufletul omului că-i la fel ca ei. Şi se aude acest
glas pe limba aramaică a lui Adam: „Duceţi
sufletul acesta şase zile în Rai”.
Atunci cei şapte îngeri duc sufletul către
grădinile Raiului după porunca lui Dumnezeu.
Nimeni nu poate explica în cuvinte ce frumuseţi
sunt acolo, cântările îngerilor şi a păsărilor,
pomi roditori, izvoare de ape, acolo toate sunt
nemuritoare. Apoi vede sub pomi corturi de
felurite frumuseţi : aur, argint, mărgăritar,
smarald, iachint, topaz, diamant, opal, agată,
hrisolit, iaspias, onix, sardonix, ametist, rubin,
safir şi altele. Acolo este lumină de la
Dumnezeu, veşnic lumină fără noapte.
Atunci sufletul uită cu totul că a trăit pe pământ,
că a avut mamă, tată, frate, soră. Acolo vede
sufletul ce a câştigat de va rămâne acolo după
124
judecată, sau ce a pierdut şi nu va mai vedea

niciodată ceea ce a văzut acolo.
În a noua zi vin iarăşi cu toţii înaintea
Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi şi aud
glas : dacă sufletul a fost drept :”Acest suflet
să aibă desfătarea şi bucuria cea fără de
margini a celor nouă cete îngereşti ! (iar dacă
sufletul a fost păcătos) „Acest suflet să nu aibă
parte de fericirea şi slava celor nouă cete
îngereşti”!
Şi apoi iar aud glas: ”Duceţi sufletul acesta prin
iad treizeci de zile. Atunci îl iau îngerii pe suflet
şi îl întorc spre miază-noapte la apus, la locuri
întunecate şi fără margini ale iadului. Acolo
vede sufletul : fântâna adâncului, iezerul de foc,
viermele neadormit, gheena cu foc negru,
tartorul cu scrâşnirea dinţilor, şi aude ţipete,
urlete, vaiete, şi simte fum, miros împuţit şi
diferite chinuri din iad, tremurând de frica celor
văzute.
În a patruzecea zi îngerii iau sufletul din iad şi îl
duc pentru a treia oară la tronul Preasfintei şi
de viaţă făcătoarei Treimi spre închinare şi
sentinţa provizorie până la ziua cea mare a
judecăţii de obşte. Şi aud glas în limba
aramaică (dacă sufletul a fost drept)” Duceţi
sufletul acesta în desfătarea şi bucuria fără
margini ale Raiului! (iar dacă sufletul a fost
păcătos).”Duceţi sufletul acesta în întunericul şi
chinurile veşnice ale Iadului.
125
De aceea Biserica Creştin-Ortodoxă mama

noastră cea duhovnicească are grijă să facă
pomeniri după ce moare omul: la trei zile, la
nouă zile şi la patruzeci de zile. Pentru că la
patruzeci de zile se hotărăşte unde va sta
sufletul nostru la bine ori la rău.
Dacă sufletul n-a avut păcate grele de moarte şi
dacă a fost mărturisit şi împărtăşit, Biserica îl
poate scoate din chinurile iadului prin sfintele
slujbe.
Dacă ar vedea sau ar auzi atunci cineva cum se
roagă sufletul la îngeri când vede că-l duc la
chinuri, ar plânge temeliile pământului.
Se vaită sufletul şi zice: ”Îngerilor lui Dumnezeu
cei prea buni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?
Cine or să mă mai scoată pe mine de acolo?
Iar îngerii îi plâng şi ei de milă şi-i spun: ”Frate
suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi
aşa avem poruncă şi nu putem face nimic mai
mult decât cum a poruncit Ziditorul, să te
ducem la locul după cum ai lucrat în viaţă şi cât
ai fost pe pământ.
126
CEI 12 PSALMI ALEŞI

(26,31,56,33,38,40,69,70,76,101,50,142)
Pe aceşti 12 psalmi aleşi, părinţii pustnici, ziua
şi noaptea îi cântau şi îi rosteau cu evlavie.
Psalmul 26
1. Domnul este luminarea mea şi mântuirea
mea; de cine mă voi teme?
2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine
mă voi înfricoşa?
3. Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac
rău, ca să mănânce trupul meu;
4. Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia
au slăbit şi au căzut.
5. De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va
înfricoşa inima mea.
6. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El
nădăjduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi
căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate
zilele vieţii mele,
8. Ca să văd frumuseţea Domnului şi să
cercetez locaşul Lui.
9. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua
necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel
ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat
127
capul meu peste vrăjmaşii mei.

11. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă
de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am
strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
13. Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta.
Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi
căuta.
14. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te
abaţi întru mânie de la robul Tău;
15. Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi
să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
16. Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar
Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi
mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din
pricina vrăjmaşilor mei.
18. Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă
necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea
martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
19. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în
pământul celor vii.
20. Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi
săse întărească inima ta şi aşteaptă pe
Domnul.
Psalmul 31
128
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi

cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul
păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele,
când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine
mâna Ta şi am căzut în suferinţă când
ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea
mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea
Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea
păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot
cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape
multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă
cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei
ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea
aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre
tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este
pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi
strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce
nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
129
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi,

drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.
Psalmul 56
1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că
spre Tine a nădăjduit sufletul meu
2. Şi în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, până
ce va trece fărădelegea.
3. Striga-voi către Dumnezeul Cel Preaînalt,
Dumnezeul Care mi-a făcut bine.
4. Trimis-a din cer şi m-a mântuit, dat-a spre
ocară pe cei ce mă necăjesc pe mine.
5. Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său
şi a izbăvit sufletul meu din mijlocul puilor
de lei. Adormit-am tulburat.
6. Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi
şi limba lor sabie ascuţită.
7. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste
tot pământul slava Ta!
8. Curse au gătit sub picioarele mele şi au
strâmtorat sufletul meu;
9. Săpat-au înaintea mea groapă şi au căzut în
ea.
10. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este
inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda slava Ta.
11. Deşteaptă-te slava mea! Deşteaptă-te
psaltire şi alăută! Deştepta-mă-voi
130
dimineaţa.
12. Lăuda-Te-voi între popoare, Doamne, cânta-
voi ţie între neamuri,
13. Că s-a slăvit până la cer mila Ta şi până la
nori adevărul Tău.
14. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste
tot pământul slava Ta!
Psalmul 33
1. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată
vremea, pururea lauda Lui în gura mea.
2. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă
cei blânzi şi să se veselească.
3. Slăviţi pe Domnul împreună cu mine şi să
înălţăm numele Lui împreună.
4. Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din
toate necazurile mele m-a izbăvit.
5. Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele
voastre să nu se ruşineze.
6. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit
pe el şi din toate necazurile lui l-a izbăvit.
7. Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor
ce se tem de El şi-i va izbăvi pe ei.
8. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit
bărbatul care nădăjduieşte în El.
9. Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au
lipsă cei ce se tem de El.
10. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L
131
caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

11. Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica
Domnului vă voi învăţa pe voi;
12. Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care
iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba
de la rău şi buzele tale să nu grăiască
vicleşug.
13. Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o
urmează pe ea.
14. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile
Lui spre rugăciunea lor.
15. Iar faţa Domnului spre cei ce fac rele, ca să
piară de pe pământ pomenirea lor.
16. Strigat-au drepţii şi Domnul i-a auzit şi din
toate necazurile lor i-a izbăvit.
17. Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă
şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui.
18. Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate
acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.
19. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul
din ele nu se va zdrobi.
20. Moartea păcătoşilor este cumplită şi cei ce
urăsc pe cel drept vor greşi.
21. Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu
vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc în El.
Psalmul 38
1. Zis-am: "Păzi-voi căile mele, ca să nu
132
păcătuiesc eu cu limba mea;

2. Pus-am gurii mele pază, când a stat
păcătosul împotriva mea".
3. Amuţit-am şi m-am smerit şi nici de bine n-
am grăit şi durerea mea s-a înnoit.
4. Înfierbântatu-s-a inima mea înăuntrul meu şi
în cugetul meu se va aprinde foc.
5. Grăit-am cu limba mea: "Fă-mi cunoscut,
Doamne, sfârşitul meu,
6. Şi numărul zilelor mele care este, ca să ştiu
ce-mi lipseşte".
7. Iată, cu palma ai măsurat zilele mele şi statul
meu ca nimic înaintea Ta.
8. Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază.
9. Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se
tulbură.
10. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele.
11. Şi acum cine este răbdarea mea? Oare, nu
Domnul? Şi statul meu de la Tine este.
12. De toate fărădelegile mele izbăveşte-mă;
ocară celui fără de minte nu mă da.
13. Amuţit-am şi n-am deschis gura mea, că Tu
eşti Cel ce m-ai făcut pe mine. Depărtează
de la mine bătăile Tale.
14. De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu
mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om
15. Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul
133
său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul.

16. Auzi rugăciunea mea, Doamne, şi cererea
mea ascult-o; lacrimile mele să nu le treci,
17. Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi
părinţii mei.
18. Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de
a mă duce şi de a nu mai fi.
Psalmul 40
1. Fericit cel care caută la sărac şi la sărman;
în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.
2. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi
să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în
mâinile vrăjmaşilor lui.
3. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui;
în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.
4. Eu am zis: "Doamne, miluieşte-mă; vindecă
sufletul meu, că am greşit ţie".
5. Vrăjmaşii mei m-au grăit de rău zicând:
"Când va muri şi va pieri numele lui?"
6. Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni
grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea
afară şi grăia.
7. Împreună împotriva mea şopteau toţi
vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de
mine rele.
8. Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea,
zicând: "Nu zace, oare? Nu se va mai scula!"
134
9. Chiar omul cu care eram în pace, în care am

nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a
ridicat împotriva mea călcâiul.
10. Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi
voi răsplăti lor.
11. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că
nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.
12. Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai
sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac.
13. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui
Israel din veac şi până în veac. Amin. Amin.
Psalmul 69
1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte!
Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
2. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută
sufletul meu;
3. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-
mi voiesc mie rele;
4. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc
mie: "Bine, bine!"
5. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi
cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să
zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta:
"Slăvit să fie Domnul!"
6. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule,
ajută-mă!
7. Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu,
135
Doamne, nu zăbovi!
Psalmul 70
1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu
ruşinat în veac.
2. Întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă
scoate, pleacă urechea Ta către mine şi mă
mântuieşte.
3. Fii mie Dumnezeu apărător şi loc întărit, ca
să mă mântuieşti,
4. Că întărirea şi scăparea mea eşti Tu.
5. Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mâna
păcătosului, din mâna călcătorului de lege şi
a celui ce face strâmbătate,
6. Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul
este nădejdea mea din tinereţile mele.
7. Întru Tine m-am întărit din pântece; din
pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul
meu; întru Tine este lauda mea pururea.
8. Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti
ajutorul meu cel tare.
9. Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să
laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.
10. Nu mă lepăda la vremea bătrâneţilor; când
va lipsi tăria mea, să nu mă laşi pe mine.
11. Că au zis vrăjmaşii mei mie şi cei ce păzesc
sufletul meu s-au sfătuit împreună,
12. Zicând: Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriţi-
136
l şi-l prindeţi pe el, că nu este cel ce

izbăveşte.
13. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine;
Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia
aminte!
14. Să se ruşineze şi să piară cei ce defăimează
sufletul meu, să se îmbrace cu ruşine şi
înfruntare cei ce caută să-mi facă rău.
15. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine şi voi
înmulţi lauda Ta.
16. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua
mântuirea Ta, al căror nume nu-l cunosc.
17. Intra-voi întru puterea Domnului; Doamne,
îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.
18. Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţile mele
şi eu şi astăzi vestesc minunile Tale.
19. Până la bătrâneţe şi cărunteţe,
20. Dumnezeule, să nu mă părăseşti,
21. Ca să vestesc braţul Tău la tot neamul ce va
să vină,
22. Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule,
până la cele înalte, măreţiile pe care le-ai
făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ţie?
23. Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea,
dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din
adâncurile pământului iarăşi m-ai scos.
24. Înmulţit-ai spre mine slava Ta şi întorcându-
137
Te m-ai mângâiat şi din adâncurile

pământului iarăşi m-ai scos.
25. Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare
adevărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi ţie din
alăută, Sfântul lui Israel.
26. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta
ţie şi sufletul meu pe care l-ai mântuit.
27. Încă şi limba mea toată ziua va rosti
dreptatea Ta, când vor fi ruşinaţi şi înfruntaţi
cei ce caută să-mi facă rău.
Psalmul 76
1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu
glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre
mine.
2. în ziua necazului meu pe Dumnezeu am
căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau
întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-
a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am
cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-
m-am şi n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii
cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam şi se
frământa duhul meu zicând:
138
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va

mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui,
din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească
Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui
îndurările Sale?
10. Şi am zis: Acum am început să înţeleg;
aceasta este schimbarea dreptei Celui
Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului
şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale,
dintru început.
12. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la
faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine
este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta.
Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii
lui Iacob şi ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-
au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat
adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au
fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a
cutremurat pământul.
139
18. În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape

multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
19. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu
mâna lui Moise şi a lui Aaron.
Psalmul 101
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea
mea la Tine să ajungă!
2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi
mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele
mele ca uscăciunea s-au făcut.
5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba;
că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit
de carnea mea.
7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu;
ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre
singuratică pe acoperiş.
9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei
ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi
băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că
ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca
140
iarba m-am uscat.

13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea
Ta din neam în neam.
14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea
este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna
lui le va fi milă.
16. Şi se vor teme neamurile de numele
Domnului şi toţi împăraţii pământului de
slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru
slava Sa.
18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a
dispreţuit cererea lor.
19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să
vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe
Domnul;
20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui,
Domnul din cer pe pământ a privit,
21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să
dezlege pe fiii celor omorâţi,
22. Să vestească în Sion numele Domnului şi
lauda Lui în Ierusalim,
23. Când se vor aduna popoarele împreună şi
împărăţiile ca să slujească Domnului.
24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui:
Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
141
25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii

Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai
întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt
cerurile.
27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca
o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi
vei schimba şi se vor schimba.
28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor
împuţina.
29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi
seminţia lor în veac va propăşi.
Psalmul 50
Psalmul 142
1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă
cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă,
întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că
nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa
mea o calcă în picioare; făcutu-m-a
sălocuiesc în întuneric ca morţii cei din
veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea
încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de
demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la
faptele mâinilor Tale m-am gândit.
142
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul

meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul
meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să
nu mă asemăn celor ce se coboară în
mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi
este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi
merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg,
Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti
Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă
povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi
viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz
sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi
pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu,
că eu sunt robul Tău.
CĂLĂTORIA OMULUI PRIN VIAŢA

ACEASTA PĂMÂNTEASCĂ
Omul călătoreşte prin viaţa aceasta fiind ca un
străin printre străini. Vine de undeva şi trebuie
neapărat să ajungăşi să se oprească undeva.
Omul prin naştere vine şi intră în lumea aceasta
143
începând viaţa călătoreşte spre mormânt, dar

nu se termină acolo. În ultimele clipe ale vieţii
acesteia primeşte paharul morţii ca fiecare
muritor şi sfârşind călătoria iese din lumea
aceasta trecând în cealaltă, ori în raiul ceresc
ori în iad fiind judecat şi răsplătit după faptele
ce le-a lucrat şi nu piere niciodată – iar trupul
rămâne în mormânt şi putrezeşte prefecându-se
în pământul din care a fost luat.
Viaţa omului este ca un ghem de sfoară care
odată cu trecerea zilelor el se desfăşoară pe
firul vieţii, se scurtează mereu până ce se
termină.
Zilele omului sunt 70 de ani, iar cei ce vor fi în
putere 80 de ani şi ce este mai mult decât
aceştia osteneală şi durere.
Viaţa omului este o cale care grăbeşte spre
moarte. Cu cât omul în viaţă a încercat să rupă
legăturile cu faptele păcătoase, patimi şi
păcate, el se va simţi în ceasul morţii mai fericit
şi va lua cununa vieţii.
Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne
înstrăinăm din lumea cea deşartă şi mintea spre
cele dumnezeieşti să o suim, că pentru aceasta
Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne
ridice la ceruri pe noi, cei care-I cântăm Lui:
Aliluia!
144
VIRTUTEA
Virtutea este învingerea sau biruinţa asupra
patimilor. Virtutea creştină este deprinderea
statornică de a făptui binele datorită puterilor
fireşti ale sufletului şi ajutorul harului
Dumnezeiesc. Virtutea creştină este calea
adevărată care duce pe om la starea de fericire.
Cele mai însemnate virtuţi sunt: Credinţa,
Nădejdea şi Dragostea, apoi înţelepciunea,
dreptatea, bunătatea şi cumpătarea, bărbăţia,
rugăciunea, smerenia, blândeţea, îndelunga
răbdare, suferinţa, nemânierea.
Credinţa, nădejdea şi dragostea, această treime
de virtuţi este legătura ce strânge şi ţine laolaltă
toate celelalte virtuţi. Din acestea izvorâsc şi
celelalte virtuţi. Acestea trei virtuţi stau la
temelia mântuirii noastre.
Credinţa poate să facă şi să făurească toate.
Nădejdea de mila lui Dumnezeu este
înconjurată şi pe cel ce o are nu ruşinează.
Dragostea nici nu cade, nici nu stă din alergare
şi este putere dumnezeiască şi însuşi numele
lui Dumnezeu.
Unora li se pare greu de a lupta cu gândurile și
renunțând se întorc înapoi la păcate în Egiptul
patimilor. Sufletul are nevoie de încercări
pentru a se curăți și pentru a se slobozi din
obiceiurile rele. Dorințele noastre cele rele se
întorc mereu spre Egipt, neavând nimic din
145
ceea ce înseamnă comoara harului

dumnezeiesc. Ne lepădăm de micile încercări
care le suferim și cădem în apele negre ale unei
Mări Roșii. Chiar de nu vom putea să intrăm în
Pământul Fâgâduinței, mai bine este să ne cadă
oasele noastre în pustie decât să ne întoarcem
în Egiptul lui Faraon.
FECIORIA
Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Fecioria este
veşmântul şi floarea Bisericii creştine ortodoxe.
Ea nu este o izbândă omenească – ci este mai
presus de fire. Prin fecioria în trup şi în suflet
se dobândesc trăsăturile puterilor celor
netrupeşti ale îngerilor. Fecioria singură nu este
de ajuns pentru mântuire – ci mai sunt
necesare alături de ea şi celelalte virtuţi
creştineşti. Ea de una singură nu-l mântuieşte
pe om, cu toate că luptă pentru dobândirea ei –
este mai presus de puterile omeneşti – dar totul
este cu putinţă cerând ajutorul lui Dumnezeu.
Fecioria trupească fără cea sufletească este ca
o cetate fără ziduri de apărare. Fecioria ţine de
voinţă – este un război dogoritor necontenit în
suflet şi în trup. Fecioria este minunată, că este
mai strălucitoare decât nunta, cu cât cârmaciul
corabiei este mai mare decât marinarii.
Fecioria se îngrijeşte mai mult de cele ale lui
Dumnezeu. Aceasta este un sfat, un îndemn –
nu o poruncă. Nu toţi pot să înfăptuiască acest
146
sfat şi îndemn – ci doar celor ce li s-a dat acest

dar. Cine poate să înţeleagă – să înţeleagă.
CURĂŢIA
Curăţia este înveşmântarea omului în firea cea
netrupească- este casa lui Hristos prea iubită şi
cer pământesc al inimii. Este lepădare a firii,
mai presus de fire şi întrecere cu adevărat cu
puterile îngereşti. Dreptarul şi hotărnicia
desăvârşitei şi preacuratei curăţii este a avea
cineva aceleaşi simţăminte la atingere şi vedere
faţă de trupurile însufleţite a făpturilor
cuvântătoare sau necuvântătoare, faţă de trupul
femeiesc sau bărbătesc – neavând nici o
mişcare trupească ori vreo schimbare a stării
sale.
SMERENIA
Definiţia smereniei nu vine să-ţi spună ce este –
ci doar îţi arată de ce ar trebui căutată.
Smerenia uşurează viaţa. Smerenia şi frica de
Dumnezeu întrec toate virtuţile. Smerenia
înseamnă să te depărtezi de tine însuţi, ca să-i
poţi vedea pe ceilalţi, să-ţi poţi vedea aproapele
prin ochii lui Dumnezeu. Sihaştrii după un
încordat efort şi printr-o îndelungată
însingurare au primit pe Dumnezeu în chipul
unei adieri de vânt subţire.
147
Smerenia este haina lui Dumnezeu. Smerenia

se naște din ascultare,tăierea voii,fecioria,
curăția. Smerenia ucide mândria.
CONŞTIINŢA
După trecerea omului din această lume în
cealaltă i se va deschide cartea vieţii şi a
conştiinţei înaintea lui Dumnezeu şi a omului la
care omul va răspunde pentru faptele lui
înaintea Celui ce ştie şi vede toate.
La Dumnezeu nu încape cuvânt de îndreptăţire
sau de tăinuire pentru că însăşi conştiinţa
omului care este glasul lui Dumnezeu în inimă
ca un pîrîş va protesta înaintea Tronului.
Conştiinţa va fi judecătoarea sufletului pentru
că nu poate să falsifice adevărul.
Nu amânaţi pocăinţa. Proorocul Isaia spune:
„Nu mai faceţi rău înaintea ochilor mei. Încetaţi
odată”. „Astăzi de veţi auzi glasul Meu nu vă
învârtoşaţi inimile voastre”. Astăzi pocăiţi-vă –
nu mâine, căci nu ştim dacă mai este a noastră.
Avva Pimen spune: Inima omului este plină de
rădăcini şi înţelenită de buruieni. Şi cel ce vrea
să smulgă aceste rădăcini ale buruienilor
păcatelor înfipte adânc, acestea sângerează şi
doare şi dacă nu ar sângera şi nu ar avea
dureri, omul nu s-ar vindeca. Dacă omul se va
strădui să înceapă – Dumnezeu va face această
lucrare de smulgere a buruienilor după care
148
inima omului se va curăţi şi va deveni curată şi

sănătoasă.
Cine poate să se laude că şi-a păstrat inima
nespurcată? Nimeni!
Sf. Vasile spunea: „Nu cunosc femeia, dar nu
sunt nici fecior”. Aici se referea la războiul
trupului, la închipuirea plăcerilor şi la cele
petrecute în timpul somnului şi prin cele cinci
simţuri.
Cine calcă ascultarea lui Dumnezeu, acela este
supus pedepsei cu moartea, precum a păţit
Adam. Ai păcătuit, aşteaptă pedeapsa. Un păcat
aduce pe celelalte păcate. Neascultarea a adus
grăirea împotrivă şi dezvinovăţirea. În loc să se
smerească, să-şi recunoască păcatul şi să se
pocăiască ca să fie iertat – a grăit împotriva lui
Dumnezeu şi a dat vina pe altul – iar aceasta a
adus osânda morţii.
Dumnezeu vrea să ne facă prinţi moştenitori ai
Împărăţiei Sale şi El luptă şi lucrează pentru noi
dar noi nu înţelegem, nu facem nici un pas
chiar şi refuzăm.
Moştenirea pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea
şi chiar este pregătită nu este pe gratis – noi
trebuie să luptăm şi să lucrăm împreună cu
Dumnezeu la mântuirea noastră.
PĂCATUL
Păcatul este desfrânare, adică neînfrânarea sau
neabţinerea de la plăcerile şi poftele păcătoase
149
şi învoirea cu diavolul. Prin acestea se ajunge

la depărtarea de Dumnezeu prin călcarea
poruncilor. Păcatul este întrebuinţarea greşită a
ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a
lucrurilor.
Păcătuim fiind amăgiţi de draci, dar şi de către
însăşi mintea noastră. Vinovatul păcatului este
omul – cănimeni nu forţează pe om să facă rău,
ci numai îl îndeamnă. Dacă ai păcătuitai mort în
casa sufletului tău cu doliu cu o pânză neagră.
Ai păcătuit, negreşit vei lua pedeapsă de la
Dumnezeu. Patima este păcatul făcut de mai
multe ori într-un timp îndelungat devenind o
plăcere şi o obişnuinţă.
Păcatul nepocăit este o rană înfricoşată a
sufletului nostru, iar urmele lui rămân pentru
întreaga viaţă. Numai prim pocăinţă se poate
curăţi şi tămădui sufletul. Ai păcătuit de multe
ori – eşti robit de păcat. Cine te robeşte – acela
te şi te stăpâneşte.
TRUFIA
Nu există păcat care să aducă atâta slăbire
tuturor virtuților și să-l jefuiască și golească pe
om de toată dreptatea și sfințenia, ca patima
trufiei. Trufia prăvălește tot întregul vituților
printr-o distrugere totală și tocmai pe cei
așezați pe culmea cea mai înaltă a virtuțiilor.
Trufia o dată ce a pus stăpânire pe biata minte,
ca un tiran crud, când a cucerit cea mai înaltă
150
fortăreață, surpă si nimicește din temelii

întreaga cetate a virtuților și de aici încolo nu
mai îngăduie să mai existe nici o umbră de
bunăvoire a sufletului supus ei. Cu cât era mai
bogat în virtuți, acel om va fi chinuit de jugul
robiei satanice.
POCĂINŢA
Pocăinţa este prima poruncă de foc şi singura
uşă de intrare în Împărăţia cerurilor.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: Pocăiţi-
vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Ea este o
datorie pe care trebuie să o împlinim cei ce
voim să ne mântuim. Începutul mântuirii şi a
iertării celor ce cred în Hristos este pocăinţa, cu
părere de rău pentru păcatele făcute şi
părăsirea lor.
Pocăinţa este cel mai mare dar de la Dumnezeu
pentru mântuirea oamenilor.
Mărturisiţi-vă păcatele la preotul duhovnic şi
prin el Dumnezeu credincios fiind vă va ierta
păcatele voastre.
Unde nu este pocăinţă nu este nici dor de
sfinţenie. Mare bucurie se face în cer pentru un
păcătos care se pocăieşte.
De nu vrei să te pocăieşti te vei chinui în iad cu
diavolii.
151
RUGĂCIUNE DE MĂRTURISIRE A
PĂCATELOR
Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, Celui
în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate
zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă: cu
lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu
toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin
care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu şi
am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate
acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să
mă pocăiesc. De aceea cu smerenie mă rog,
iartă-măşi mă dezleagă de toate păcatele prin
preotul şi părintele meu duhovnic ca un bun şi
de oameni iubitor. Amin!
PĂCATELE TINEREŢILOR ŞI ALE

NEŞTIINŢEI (SF. TEOFILACT)
În decursul celor nouă luni în care copilul se
află în pântecele mamei sale, însufleţit fiind şi
desăvârşit - creierul lui nu lucrează şi nici nu
mijloceşte vreo lucrare a minţii prin care să se
arate.
- Iar după ce se naşte în cursul unui an întreg şi
chiar maimult, acelaşi creier nu se mişcă şi nici
nu lucrează nimic.
152
Proorocul David spune: Că iată întru fărădelegi

m-amzămislit - şi întru păcate m-a născut maica
mea. Animalele după ce ies din pântecele
mamei lor, imediat se scuturăşi după câteva
ceasuri încep a merge – iar omului după
naştere îi trebuie un an şi mai mult ca să poate
merge şi vorbii şi alţi ani pentru a înţelege cele
ce se petrece cu el, cum şi ce trebuie să facă.
- De ce mintea a fost robită de dezmierdările
simţurilor
Pricina este că după călcarea poruncii de către
strămoşul nostru Adam - trupul îşi ia toată
existenţa şi alcătuirea prin dezmierdările cele
simţite, împătimite asemenea
necuvântătoarelor.
Căci prin dezmierdare ia fiinţă - prin
dezmierdare se zămisleşte, creşte şi se
desăvârşeşte în cele nouă luni din pântece
până ce se naşte. Şi după naştere se hrăneşte
cu dezmierdarea. Vieţuirea în lumea aceasta
este ca o carte pe care fiecare şi-o scrie pe
tabla vieţii sale prin faptele săvârşite - de este
rea, omul are putere şi timp ca să o schimbe în
bine.
Omul nu are nici o bunătate în el cât este copil -
ci o bunătate simplă fără de imaginaţie şi fără
formă, este ca o tablă sau cao foaie de hârtie
nescrisă precum avea Adam înainte de cădere –
gol cu simplitatea.
153
Gândul omului este plecat spre cele rele din

tinereţile lui.
- În prelungirea celor 12 ani ai vieţii copilăriei în
timpul căreiamintea este ca adormită fiind
purtată şi stăpânită de simţuri
deoareceorganele copilului nu sunt încă apte,
capabile pentru a lucra minteaprin ele.
Vârsta de 12 ani era socotită la evrei trecerea de
la copilărie latinereţe - şi vârsta de admitere în
şcoala rabinică.
De aceea Copilul Iisus când era de 12 ani fiind
dus depărinţii lui la Ierusalim de praznicul
Paştelui a intrat în templu şi acolopunea
întrebări şi răspundea din Scriptură, bătrânilor
şi cărturarilor luiIsrail şi le mişca inimile lor.
- De la vârsta de 12 ani copilul începe a înţelege
sădeosebească binele de rău.
- Iar de la vârsta de 30 ani omul era socotit
desăvârşit cu mintea şi avea dreptul la cuvânt
în Templu de a învăţa şi pe alţii. De
aceeaMântuitorul nostru Iisus Hristos a început
propovăduirea la vârsta de 30 de ani. De la 30 la
40 de ani, omul poate să facă lucruri minunate
bune – dar şi rele. 40 de ani este hotarul dintre
tinereţe şi bătrâneţe.
Lucrul cel mai rău este însă faptul că mintea
însăşi este atrasă de trupîn aceleaşi
dezmierdări şi este robită de ele şi privită şi
socotită ca onedesăvârşită şi nepricepută.
154
- Aici şi acum simţurile nu judecă binele că ele

provoacă bucurie sauplăcere trupească.
- Organele simţurilor au gustat şi s-au săturat
ca niştenecugetătoare şi dobitoceşti de
dulceaţa celor simţite trupeşti şimaterialnice.
MinteaSe arată acum ca un împărat amorţit -
adormit şilegat cu cinci lanţuri de către cele
cinci simţuri pătimaşe - Şi tânguieşte văzând că
din cinstea de împărat a devenit roabă a
trupului şi vrând nevrând se pleacă asupra
îndulcirii cu dulceaţa cea simţită
şidobitocească.
Sf.Teodor al Ierusalimului spune: Mai întâi
mintea este robită desimţuri şi apoi îi urmează
pofta şi mânia - acestea sunt
patiminecuvântătoare, animalice.
- Sufletul se deprinde şi el cu ele şi sunt foarte
greu de ştersfiind intrate în toate cotloanele lui.
- Mintea este convinsă şi ea de lucrurile lumii.
- Cea rânduită să conducă si să stăpânească,
este robită decea mai rea.
- Mintea ca un împărat peste trup trebuie să se
lupte cu toatăbărbăţia - voinţa şi înţelegerea ei,
având mai întâi dumnezeiescul darsă
slobozească simţurile din tirania amară a
dulceţurilor, celorpurtătoare de moarte pe care
le-au pătimit - şi apoi să le supună cuuşurinţă
voii sale.
Multă nevoinţă va fi când mintea va veni târziu
spre cunoştinţaadevărului.
155
- În tinereţe stăpâneşte plăcerea şi nicidecum

înfrânarea.
- Greu este tinerilor să se înfrâneze şi să se
nevoiască.
- Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu
mine - ci Însuţi Mă sprijineşte şi Mă mântuieşte
Mântuitorul meu!
- Din tinereţile mele vrăşmaşul mă ispiteşte şi
cu desfătări mă aprinde, dar eu nădăjduind spre
Tine Doamne, îl biruiesc pe el!
- Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a
păcatului se cuvine să gustăm şi amărăciunea
cea dulce a leacului pentru vindecare.
- Adună la tinereţe, ca să ai la bătrâneţe.
- De vrei să scapi din capcanele diavolului,
trebuie să te lupţi să rupi verigile lanţului
păcatelor prin care te-a legat satana prin diferite
momeli.
- După vârsta copilăriei de 12 ani mintea nu mai
suferă săfie robită şi supusă sub ascultare de
trup - nu mai rabdă ca simţurile să fie robite
trupului ştiind că acestea duc la pieire şi la
chinuri veşnice.
- Cele cinci organe ale simţurilor sau ferestre
care până lavârsta de 12 ani ai copilului din
cauza neputinţei de a deosebi şi a
nedesăvârşirii părţii cugetătoare se îndulcesc
de dezmierdările celesimţitoare apoi plătind
astfel tribut diavolului şi cele 3 patimi
156
începătoare şi cuprinzătoare: 1 - uitarea, 2-

necunoştinţa, 3-lenevirea.
După ce partea cea cugetătoare va începe să
deosebească binelede rău, din cauza vătămării
ce i-a pricinuit-o această robie – celecinci
organe ale simţurilor sunt oprite de către partea
cea cugetătoarea minţii şi nu mai vor să mai
plătească tribut trupului - lumii şidiavolului -
adică nu mai vor să se îndulcească de
dezmierdările luicele poftitoare.
Cu timpul puterile din copil încep să se
trezească una după alta. Prima trebuinţă a vieţii
trupeşti este hrana. Să nu socotească cineva că
copilul este mic şi nu ştie nimic, ci din primii
ani trebuie supus înfrânării şi ascultării.
Trebuie învăţat să nu ceară mâncare ori de câte
ori vrea el să mănânce, ci să aştepte până la
vremea cuvenită, că mai târziu numai cu mare
chin va mai reuşi el să renunţe la mâncare ca să
postească de bunăvoie, dacă i s-au îndeplinit
toate poftele lui.
Dacă este obişnuit să-şi facă voia lui oricând şi
reuşeşte să capete orice doreşte sau i se dă
orice cere, mai pe urmă părinţii nu-l mai pot
stăpâni, el devenind nervos, îngâmfat şi
neascultător.
Şi somnul ar trebui supus unei asemenea
măsuri la un program. Trebuie silit să se
nevoiască după cum i se porunceşte.
157
Iar Iisus Hristos fiind chemat în ajutor aude şi

venind întăreşte partea cea cugetătoare cu
harul Său. Le slobozeşte pe simţuri prin El de
sub stăpânirea diavolului.
Căci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slavă,
iar ostenelile pricinuiesc cununi”.
Iar dacă te-au biruit odată, care ar fi bine să nu
fie, sau chiar de două ori - dar să nu cazi
desăvârşit - să stai cu bărbăţie chemându-L în
ajutor pe Dumnezeu şi nu te va lăsa să fi biruit
desăvârşit de vrăjmaşul.
Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea
o calcă în picioare.
Fii îndelung răbdător întru toate.
La sfârşitul veacului, învăţătura Dumnezeului
Celui Viu Iisus Hristos nu va mai trezi sufletele
către dorirea ei, de vreme ce sufletele vor fi
murdărite din copilărie şi haina Sf. Botez mult
prea spurcată. După vârsta de 12 ani firea
copilului îşi schimbă rânduielile ei – se dezvoltă
în mod special instincte. Pentru aceea trebuie
pregătit copilul a nu cădea în păcate, a duce o
viaţă curată, ca să poată primi pe Duhul Sfânt.
Şi mai departe el va putea lupta cu poftele, cu
gândurile care apar în sufletul său. Iar dacă
până la vârsta de 12 ani se va spurca, numai o
minune îl va mai putea scăpa. Trebuie ca
copilul de 12 ani să ajungă la rugăciunea
neîncetatăşi să o practice în continuare.
Dumnezeu a făcut pe om după chipul şi
158
asemănarea Sa. Chipul îl are orice om, căci

Dumnezeu nu se căieşte de darurile pe care le-a
dat. Iar asemănarea o au foarte puţini oameni,
doar cei virtuoşi, cuvioşi, sfinţi şi cei care pe
cât este cu putinţă omului a urma lui Dumnezeu
prin: milă, bunătate, dreptate şi adevăr.
Dumnezeu a făcut pe om stăpân pe sine,
arătându-i calea cea strâmtăşi cea largă – ca
omul să umble pe care va voi.
A fi viu duhovniceşte înseamnă a trăi în Hristos
şi a muri pentru El. Că nu este mântuire fără
chinurile lepădării de sine şi de lume. Că nimic
nu te scapă de înşelare afară de rugăciunea
curată, fără de gânduri şi imagini, fără simţuri şi
mintea este călăuzită de Sf. Dogme ale dreptei
credinţe. Nu este încercare mai mare decât
mucenicia. Fiecare clipă pierdută este o osândă
în plus pe care ne-o punem în desaga cu care
vom merge la judecată.
DIN SFĂTUIRILE LUI TOBIT CĂTRE

FIUL SĂU TOBIE
Adu-ţi aminte în toate zilele fiule de Domnul
Dumnezeul nostru şi să nu doreşti a greşi şi a
călca poruncile Lui. Să faci fapte bune în toate
zilele vieţii tale şi să nu umbli pe căile nedrepte.
De la nici un sărac să nu-ţi întorci faţa ta – şi
atunci nici de la tine, nu se va întoarce faţa lui
Dumnezeu.
159
Păzeşte-te fiule de orice desfrânare şi curvie.

Să nu te trufeşti sau să te mândreşti, pentru că
din mândrie izvorâşte pieire şi mare
neorânduire, iar din lene – sărăcie, căci lenea
este mama foamei. Ceea ce urăşti tu însuţi
aceea nimănui să nu faci. Vin până la îmbătare
să nu bei şi beţia să nu călătorească cu tine pe
cale! De la tot înţeleptul să ceri sfat şi sfatul
folositor să nu-l dispreţuieşti. Tot ce ţi se va
întâmpla primeşte cu plăcere ca de la
Dumnezeu, toate necazurile şi supărările.
DIN CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI

SOLOMON
Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală
înaintea celor ce l-au prigonit şi au dispreţuit
ostenelile lui, iar ei văzându-l se vor tulbura cu
cumplită fricăşi se vor minuna de minunata
mântuire a dreptului.
Ei vor zice, căindu-se în inimile lor şi gemând
întru strâmtoarea duhurilor lor. Nebunii de noi!
Am socotit viaţa lui o nebunie şi moartea lui o
ticăloşie. Şi iată cum a fost socotit el între fii lui
Dumnezeu şi partea lui între sfinţi!. Aşadar noi
am rătăcit de la calea adevărului şi lumina
dreptăţii nu a strălucit pentru noi şi nouă
soarele nu ne-a răsărit.
Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale
pierzării, am străbătut pustietăţi neumblate iar
160
calea Domnului n-am cunoscut-o. Ce folos ne-a

adus nouă trufia? La ce ne-a slujit nouă bogăţia
şi toată mândria, trufia şi slava ei? Toate
acestea au trecut ca umbra şi ca o veste care se
duce pe aici încolo.
Ţine cu tărie învăţătura dreptei credinţe şi nu o
părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta. Calea
drepţilor este ca zarea dimineţii ce se măreşte
mereu până ce va răsări soarele şi se face ziua
mare. Iar calea celor fărădelege este întunericul
şi ei se vor întuneca căci urăsc lumina ca să nu
se vădească faptele lor cele rele.
Nu te uita la vin cât este el de roşu, cum
scânteiază în pahar şi cum alunecă pe gât –
căci la urmă el ca un şarpe te va muşca şi ca o
viperă împroaşcă venin.
Vinul mult întunecă mintea.
Pune rar piciorul în casa prietenului tău ca nu
cumva să se sature de tine şi apoi să te urască.
Toate sunt deşertăciune ce se lucrează sub
soare – atunci mi-am dat seama privind
lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să
înţeleagă câte se fac dar se osteneşte
căutându-le fără să le dea de rost.
Iar dacă înţeleptul crede că le cunoaşte, însă nu
poate să le pătrundă. După cum nu ştim care
este calea vântului, cum se întocmesc oasele în
pântecele maicii, tot aşa nu ştii şi nu cunoşti
lucrarea lui Dumnezeu care face toate.
161
Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt

deşertăciune. Un neam trece şi altul vine dar
pământul rămâne!
Soarele răsare şi apune zorind către locul lui ca
să răsară iarăşi. Vântul suflă către miazăzi şi se
întoarce către miazănoapte şi făcând roată,
roată el trece neîncetat prin cercurile sale.
Toate râurile curg în mare şi din mare în ocean
dar oceanul nu se umple, căci ele se întorc din
nou la locul de unde au plecat.
Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât
poate omul să le spună. Ochiul nu se satură de
câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
M-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile ce
se fac sub soare şi iată totul este deşertăciune
şi vânare de vânt.
Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat
şi am strâns înţelepciune mai mult decât toţi cei
care au fost înaintea mea în Ierusalim, căci
inima mea a avut din belşug înţelepciune. Şi mi-
am silit inima ca să pătrund înţelepciunea,
ştiinţa, nebunia şi prostia dar am înţeles căşi
acesta este vânare de vânt. Că unde este multă
înţelepciune este şi multă amărăciune şi cel ce
îşi înmulţeşte ştiinţa – acela îşi sporeşte
îngâmfarea. Cu cât eşti mai mare cu atât te
smereşti şi înaintea lui Dumnezeu vei afla har.
Cele mai presus de tine nu le căuta şi cele mai
tari decât tine nu le iscodi. Grăita-m inimii mele:
vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac să
162
guşti plăcerea! Şi iată căşi aceasta este

deşertăciune, întristare şi durere. Am întrecut
pe toţi cei ce au trăit înaintea mea în Ierusalim
în înţelepciune, bogăţie, ospeţe şi tot ceea ce
au dorit ochii şi inima mea m-au veselit pe
deplin. Căci ce poate să facă un om de rând
peste ceea ce a făcut un rege. Mai bine este să
mergi în casa de plâns unde este un mort decât
să te duci în casă de ospăţ, căci acolo se vede
sfârşitul omului şi cine îl vede pune la inimă.
Până la moarte luptă-te pentru adevăr şi
Dumnezeu se va lupta pentru tine şi-ţi va da
biruinţa.
Nu te lăsa atras şi târât a doua oară în păcat,
căci şi pentru o singură dată vei fi pedepsit. Din
tot sufletul teme-te de Dumnezeu. Nu privi pe
uliţele cetăţii la trecătorii care curg ca apa căci
sminteală este.
Nu tăia nimănui şirul cuvintelor.
Mai bun este cel care înţelege puţin cu frica şi
smerenia decât cel care prisoseşte cu mintea şi
calcă legea.
Nu te da în mâinile unei femei ca să nu aibă
stăpânire asupra ta.
Nu te întâlni cu femeia desfrânată ca să nu cazi
în laţurile ei. Să nu priveşti îndelung asupra
unei fecioare, ca să nu ai a suferi pentru ea.
Întoarce-ţi ochii de la femeia frumoasă şi nu
privi îndelung la frumuseţe străină căci iute te
vei aprinde ca un foc. Nu te aşeza nicidecum
163
lângă femeia măritată şi nu petrece cu ea la

masă mâncând şi bând ca nu cumva inima ta să
fie cucerită de vrăjile ei. De la femeie este
începutul păcatului şi prin ea toţi murim. Nu te
pleca plăcerilor femeilor că vor ajunge stăpâne
pe trupul tău şi tu vei fi robul lor.
Nu întârzia a te întoarce la Dumnezeu şi la
pocăinţă din zi în zi şi nu vieţui fără de grijă. Că
mila şi mânia de la El sunt. Că precum este
slava Lui aşa este şi mila Lui. Că cine se va
putea ascunde de ochii Lui că neîncetat privesc
spre căile oamenilor. Ochii Domnului de zeci de
mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele şi
privesc şi văd toate părţile cele mai ascunse
căci toate sunt cunoscute, descoperite înaintea
Lui.
Greu scapă neguţătorul de greşealăşi
cârciumarul nu este fără de păcat. Căci
cârciumarulşi lăutarul sunt tovarăşii diavolului,
ei le iau banii la oameni iar diavolul sufletele.
DIN CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI

ISUS FIUL LUI SIRAH
Fugiţi de păcat – ca de faţa şarpelui. Fugi de
păcat că de te vei apropia de el te va muşca.
Pentru curăţie să nu fi fără de frică, ca să nu
adaugi păcate peste păcate. Şi să nu zici: Mila
lui Dumnezeu este mare şi va curăţa mulţimea
164
păcatelor mele!. Nu întârzia a te întoarce la

Dumnezeu şi nu amâna pocăinţa din zi în zi.
Gândiţi-vă la moarte. Adu-ţi aminte că moartea
nu zăboveşte, nu cruţă pe nimeni şi hotărârea
iadului nu s-a arătat ţie.
O, moarte! Cât de amară este amintirea ta
omului care trăieşte fericit întru avuţiile sale. În
tot ce faci adu-ţi aminte de sfârşitul tău, de
judecată, de chinurile iadului şi nu vei păcătui
niciodată.
Rugăciunea de umilinţă (Sf. Efrem Sirul)
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul
trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de
stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. (o
metanie)
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării
şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. (o
metanie)
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi
văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele
meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Amin.(o metanie)
Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului.(o

închinăciune)
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul.(o
închinăciune)
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuieşte-mă.(o
închinăciune)
165
Fără de număr am greşit, Doamne, iartă-mă.(o

închinăciune)
PASCALIA 2000-2064
Data Paştelui este
- după echinocţiu de primăvară 21 martie
- prima duminică după lună plină
- prima duminică după lună plină care
urmează după 21 martie echinocţiu de
primăvară
! Dacă luna plină este înainte de echinocţiu de
primăvară data Paştilor se amână cu 29 zile,
adică luna plină viitoare şi dacă ziua aceea
cădea duminica Paştile urma să fie duminica
viitoare.
! Dacă cad Paştile odată cu Paştile iudeilor 14
Nisan: atunci data Paştilor creştinilor se amână
peste o săptămână.
Data Paştilor după vechea Pascalie scoasă din

Sf. Evanghelie, până în 2118, când diferenţa
dintre vechi şi nou va fi cu 13 zile.
Anii bisecţi, când luna februarie cade din 29 de
zile sunt îngroşaţi.
Se ştie că în anul 1924 Biserica Ortodoxă
Română ca şi Bisericile surori din Patriarhia
Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia
Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, Bisericile din
Grecia şi Cipru, Bisericile din Albania, Polonia,
166
Finlanda şi Cehoslovacia au început să

întrebuinţeze calendarul îndreptat – nou.
Printr-o înţelegere stabilită aceste Biserici au
hotărât să păstreze unicitatea Bisericilor.
Biserica Ortodoxă din Rusia, Bulgaria, Serbia şi
Ierusalim care nu au îndreptat până acum
calendarul ci îl folosesc pe cel vechi rămas în
urmă cu 13 zile faţă de cel îndreptat.
Anii de la Anii de la Data Luna

Adam Hristos
7508 2000 30 Aprilie
7509 2001 15 Aprilie
7510 2002 5 Mai
7511 2003 17 Aprilie
7512 2004 11 Aprilie
7513 2005 1 Mai
7514 2006 23 Aprilie
7515 2007 8 Aprilie
7516 2008 27 Aprilie
7517 2009 19 Aprilie
7518 2010 4 Aprilie
7519 2011 24 Aprilie
7520 2012 15 Aprilie
7521 2013 5 Mai
7522 2014 20 Aprilie
7523 2015 12 Aprilie
7524 2016 1 Mai
7525 2017 16 Aprilie
167
7526 2018 8 Aprilie

7527 2019 28 Aprilie
7528 2020 19 Aprilie
7529 2021 2 Mai
7530 2022 24 Aprilie
7531 2023 16 Aprilie
7532 2024 5 Mai
7533 2025 20 Aprilie
7534 2026 12 Aprilie
7535 2027 2 Mai
7536 2028 16 Aprilie
7537 2029 8 Aprilie
7538 2030 28 Aprilie
7539 2031 13 Aprilie
7540 2032 2 Mai
7541 2033 24 Aprilie
7542 2034 9 Aprilie
7543 2035 29 Aprilie
7544 2036 20 Aprilie
7545 2037 5 Aprilie
7546 2038 25 Aprilie
7547 2039 17 Aprilie
7548 2040 6 Mai
7549 2041 21 Aprilie
7550 2042 13 Aprilie
7551 2043 3 Mai
7552 2044 24 Aprilie
7553 2045 9 Aprilie
7554 2046 29 Aprilie
168
7555 2047 21 Aprilie

7556 2048 5 Aprilie
7557 2049 25 Aprilie
7558 2050 17 Aprilie
7559 2051 7 Mai
7560 2052 21 Aprilie
7561 2053 13 Aprilie
7562 2054 3 Mai
7563 2055 18 Aprilie
7564 2056 9 Aprilie
7565 2057 29 Aprilie
7566 2058 14 Aprilie
7567 2059 4 Mai
7568 2060 25 Aprilie
7569 2061 10 Aprilie
7570 2062 30 Aprilie
7571 2063 22 Aprilie
7572 2064 13 Aprilie
CREŞTINISMUL
Credinţa creştin-ortodoxă nu îngăduie donarea
şi prelevarea de sânge şi organe, eutanasierea,
incinerarea, disecţia trupului mort şi alte
experimente moderne care profanează trupul
sub pretextul extinderii vieţii altuia prin metode
ştiinţifice în detrimentrul vieţii donatorului şi în
detrimentrul moral al supravieţuitorului.
169
MÂNTUIREA
Mântuirea este pentru toţi oamenii – şi sunt
multe căi de mântuire. Toţi sunt chemaţi fără
deosebire, fără părtinire să vină la mântuirea lui
Hristos. Cei ce vor să se mântuiască trebuie să
caute în chip smerit, curat şi cinstit mântuirea.
Cel ce mântuieşte este Iisus Hristos Mântuitorul
lumii. Mântuirea constă în mult sfat. Cine vrea
să se mântuiască cu întrebarea să călătorească.
Mântuirea este undar din partea lui Hristos
Dumnezeu – iar din partea omului se cere:
credinţă dreaptă unită cu faptele cele bune.
Cine vrea să se mântuiască săţină poruncile
dumnezeieşti, învăţăturile şi rânduielile Bisericii
Ortodoxe.
Mântuirea înseamnă dobândirea vieţii veşnice
întru fericire şi bucurie cerească.
De vă veţi opinti în vreo greşeală aflată aici,
smerită iertare cere mâna pământească cea
neputincioasă ce a săvârşit-o.
170
CUPRINSUL
Prohodul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus

Hristos ........................................................................ 1
Starea întâi .............................................................. 2
Starea a doua ......................................................... 15
Starea a treia ......................................................... 26
Binecuvântările Învierii .......................................... 34
Prohodul adormirii Maicii Domnului ......................... 36
Starea I .................................................................. 37
Starea a doua ......................................................... 51
Starea a treia ......................................................... 63
Binecuvântările Adormiriii Maicii Domnului ........... 70
De la margini, o, Apostoli ....................................... 72
CANONUL CEL MARE AL SF. ANDREI CRITEANU ........ 73
LITIA SAU TRISAGHIONUL LA MORŢI ....................... 106
CUGETAREA LA MOARTE ȘI LA JUDECATA DE APOI . 117
DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE PÂNĂ LA 40 DE
ZILE ......................................................................... 119
CEI 12 PSALMI ALEŞI ................................................ 126
171
CĂLĂTORIA OMULUI PRIN VIAŢA ACEASTA

PĂMÂNTEASCĂ ....................................................... 143
VIRTUTEA................................................................ 144
FECIORIA ................................................................. 145
CURĂŢIA ................................................................. 146
SMERENIA ............................................................... 146
CONŞTIINŢA ............................................................ 147
PĂCATUL ................................................................. 149
TRUFIA .................................................................... 149
POCĂINŢA ............................................................... 150
RUGĂCIUNE DE MĂRTURISIRE A PĂCATELOR .......... 151
PĂCATELE TINEREŢILOR ŞI ALE NEŞTIINŢEI (SF.
TEOFILACT) ............................................................. 151
DIN SFĂTUIRILE LUI TOBIT CĂTRE FIUL SĂU TOBIE ... 158
DIN CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON ............. 159
DIN CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ISUS FIUL LUI SIRAH163
PASCALIA 2000-2064 ............................................... 165
CREŞTINISMUL ........................................................ 168
MÂNTUIREA ............................................................ 169

Prohodul Domnului+prohodul Maicii Domnului - Cartea nr.8 - Bun

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prohodul Domnului+prohodul Maicii Domnului - Cartea nr.8 - Bun

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROHODUL DOMNULUI ȘI

MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS

La Dumnezeu este Domnul..., troparul, glasul al

Prohodului, care se cântă dulce și cu mare

2. Dar cum mori, Viaţă,

4. Cel ce-ai pus pământul

8. Cu cei răi, Hristoase,

9. Mai frumos cu chipul

10. Iadul cum va răbda

11. Dulcea mea lumină

12. Nici lumea de duhuri

13. O, minuni străine !

14. În mormânt ai apus,

15. Întreaga făptură

16. Tu-n mormânt fiind pus

17. Cela ce în palmă

18. Din stricare, Doamne,

19. Ca lumina-n sfeşnic,

20. Mulţimea de oştiri,

21. Murind Tu de voie,

22. S-a schimbat făptura

23. Luând în pântece

24. În mormânt nou Te-au pus,

25. Pe pământ ai venit,

26. Pământul de frică

27. Ca un om, ai murit

28. Vărsând râu de lacrimi

29. Ca grăuntul de grâu,

30. Sub pământ Te-ai ascuns

31. Cum ascunde luna

32. Iisus, Viaţa,

33. Pe întâiul Adam,

34. Cereştile cete,

35. Pogorându-Te mort,

36. Bucurie, Doamne,

37. Suind Tu pe cruce,

38. Ca un leu, Tu Doamne,

39. Cela ce din coasta

40. Se-njunghia-n taină

41. Cine dar va spune

42. Cuprinzându-i spaima,

43. Din coasta Ta, Doamne,

44. Răstignit pe cruce,

45. Cel cu chip cuvios

46. Sub pământ, de voie,

47. De Te-ai și văzut mort,

48. De Te-ai și văzut mort,

50. Îngroparea-Ţi laud,

51. Asupra Ta, Doamne,

52. Văzând mieluşeaua

53. În mormânt de Te-ngropi,

54. De-a Ta voie, Doamne,

55. Unul din Treime,

56. Urmaşii lui Iuda,

57. Ca un vinovat, stă

58. Îngâmfat Israil,

59. Plăsmuind pe Adam

60. Ascultând, Cuvinte,

61. „Vai, Lumina lumii !

62. Pizmăreţ popor,

63. Vino, necurate,

64. Iubitor de oameni

65. Cu ce preţ ai vândut