Sunteți pe pagina 1din 157

ISBN 978-973-0-30634-7

VOCEA NUMERELOR

VOCEA NUMERELOR

Capitolul I

INTRODUCERE

„Vocea Numerelor ” spune că:


”numerele ne vorbesc” prin energia pe
care o dețin și prin vibrația pe care fiecare
o transmite.
Toate acestea se realizează prin
intermediul științei numită Numerologie.
Numerologia este un limbaj ce
permite lărgirea orizontului și conștiinței
spirituale a fiecăruia dintre noi.
Deschide uși către sufletul nostru, uși
de care nu știam că există. Studiul
1
VOCEA NUMERELOR

numerelor este o știință străveche


transmisă odată cu învățăturile filosofului
și matematicianului grec Pitagora (581-
500 Î. Hr.) denumit părintele
numerologiei ce considera că “numerele
sunt elemente supreme ale Universului“.
Cu ajutorul numerelor putem găsi
“CHEIA CĂTRE SINE“.
Prin arta numerologiei putem învăța
să folosim puterea numerelor în favoarea
noastră, având șansa de a cunoaște
destinul nostru, putem folosi vibrațiile
numerice pentru a transforma în plus
aspectele marcate cu minus în
personalitatea noastră și în același timp
avem posibiltatea să învățăm să activăm
momentele cele mai potrivite pentru a
profita de vibrațiile pozitive, să temperăm
și să așteptăm să treacă momentele mai
puțin favorabile.

2
VOCEA NUMERELOR

Această știință complexă reprezintă


arta de a pune întrebări și de a găsi
răspunsuri către “cunoașterea de sine“ și
către cunoșterea legăturii cu universul a
fiecăruia dintre noi.
La începuturi știința numerelor se
învăța doar în țările orientale și era
accesibilă numai în grupuri reduse de
persoane, în special celor inițiați.
Numerologia este în primul rând o
unealtă de auto-ajutorare ce oferă un alt
punct de vedere asupra propriei
persoane. “Cunoașterea de sine este cheia
către succes și libertate.“
Această artă permite a ne cultiva
forțele și în același timp a ne depăși
slăbiciunile. Pentru fiecare dintre noi din
punct de vedere numerologic cel mai
important este momentul nașterii, fiind
vorba de: ziua, luna și anul în care ne-am
3
VOCEA NUMERELOR

născut precum și de numele și prenumele


ce le primim la naștere.
Toate aceste elemente ne
influențează în mod direct și profund pe
fiecare dintre noi. Data de naștere ne
influențează pentru totdeauna, pe când
numele și prenumele ce pot fi schimbate,
ne influențează pe o perioada limitată,
atâta timp cât purtăm numele respectiv.
Cartea “Vocea Numerelor“ dorește să
transmită informațiile de bază ale
numerologiei, informațiile cu care se
poate opera ușor pe înțelesul tuturor, un
fel de abecedar al numerologiei, lăsând ce
este mai dificil în seama celor care au
studiat și aprofundat această știință
privind analiza complexă a tuturor
aspectelor subtile ce apar la fiecare
persoană în CNP-ul astral și în matricea-

4
VOCEA NUMERELOR

psiho-energo-informativă (M.P.E.I.) sau


tablou numerologic.
Atât pentru CNP-ul astral, cât și
pentru M.P.E.I. se va învăța calculul în
capitolele următoare.
Până atunci vom vorbi despre
interpretarea și analiza fiecărei cifre de la
1 până la 9 și despre combinațiile dintre
ele.
Cifrele și numerele ne influențează
în viața de zi cu zi, ne influențează
vibrația fiecărei zile din calendar,
numărul apartamentului sau al casei în
care locuim, cât și numărul de la mașina
pe care o conducem.
Numerologia este valabilă și se
aplică în fiecare moment al vieții noastre,
atât pentru cei care cred în ea, cât și

5
VOCEA NUMERELOR

pentru cei care sunt sceptici în această


privință.
Din experiența se poate spune că
există mai multe categorii de oameni, în
funcție de cum se raportează la
numerologie.
O primă categorie ar fi a celora care
cunosc noțiuni, cred în această ‘’artă,, și se
folosesc de ea.
O altă categorie ar fi cei care sunt
sceptici în primă fază și nu cred în
numere și în știința lor, ca ulterior să li se
pară interesant.
O ultimă categorie sunt cei care nu
cunosc nimic despre aceasta, dar când
intră în contact cu o primă informație își
doresc să afle cât mai multe, mergând pe
intuiție și simțurile lor.

6
VOCEA NUMERELOR

Indiferent în ce categorie vă aflați


după răsfoirea sau citirea completă a
acestei cărți aveți posibilitatea de a testa
informațiile primite în viața personală și
în viața de zi cu zi și de a constata că totul
are un sens, o logică, bazându-se pe
noțiuni simple și elementare ale
matematicii.

7
VOCEA NUMERELOR

Capitolul II

Informații despre vibrațiile cifrelor de


bază și reprezentarea simbolistică a
acestora
Conform definiției cifrele de la 0,1
până la 9 reprezintă un simbol grafic ce
ajută la scrierea numerelor.
Cifra 1
Este simbolizată de o săgeată
întotdeauna cu vârful în sus.
1. ↑
Reprezintă:
- Începuturile, originea, este cifra
impulsului primar.
- Individualismul, dorința de a fi
conducător, inovator, lider.
- Este cifra ambiției și determinării.

8
VOCEA NUMERELOR

- Este cifra care ne introduce în scara


numerologică.
- 1 este cifra cea mai independentă,
neconvențională și individualistă dintre
toate cifrele.
- Are direcție, fără a pune la îndoială calea
de urmat.
- Este o cifră masculină, încăpățânată, cu
păreri foarte clare despre bine și despre
rău.
- Este o forță dinamică și plină de energie
cu o determinare de neoprit în a-și urma
destinul, este cifra instigatorul.
Elemente caracteristice cifrei 1:
- Planeta: Soarele
- Zi favorabilă: Duminica
- Culoare: Roșu.

9
VOCEA NUMERELOR

Cifra 2
Este simbolizată de două săgeți, una
cu vârful în sus și una cu vârful în jos, sau
una cu vârful în dreapta și una cu vârful
în stânga.
2. ↑↓ →

Cifra 2 este privită ca un întreg sau


atragerea contrariilor.
Reprezintă:
- Asocierea, simbolul perechii dar și
simbolul dualului și al îndoielii.
- Este cea mai blândă dintre toate cifrele.
- Susține, jucând adesea rolul sfetnicului.
- Complementaritatea,comunicarea
afectivă și emoțională fiind elemente de
bază.

10
VOCEA NUMERELOR

- Este o cifră feminină și subtilă, iubitoare,


vulnerabilă și umilă.
- Adoră armonia și îi displac confruntările
directe, este ușor de rănit și foarte
sensibilă la critici.
- Totuși este extrem de rezistentă și
împăciuitoare.
Elemente caracteristice cifrei 2:
- Planeta: Luna
- Zi favorabilă: Luni
- Culoare: Orange.
Cifra 3
Este simbolizată prin forma
geometrică triunghi, întotdeauna cu
vârful în sus.
3.

11
VOCEA NUMERELOR

Reprezintă:
- Trinitatea – Sfântă Treime, cifra 3 vorbește
de atragerea și armonia contrariilor.
- Este cea mai ludică dintre toate cifrele.
- Este creativă, artistică, inspirațională și
motivantă.
- Exprimarea de sine și comunicarea sunt
calitățile sale de bază.
- Este un cifră fără de griji, optimistă cât și
entuziastă, îi înalță pe cei din jur, se
bucură de viață.
- Este raza de soare a cifrelor.

Elemente caracteristice cifrei 3:


- Planeta: Jupiter
- Zi favorabilă: Marți
- Culoare: Galben

12
VOCEA NUMERELOR

Cifra 4

Este simbolizată printr-un pătrat sau


o cruce.
4.

Reprezintă:
- Cadru de cunoaștere, munca, construcția
și reconstrucția, responsabilitate,
rezistență la sănătate.
- Este cea mai practică cifră dintre toate, cu
un ochi format pentru detaliu.
- Este ordonată, sistematică, metodică și
precisă, fiind rigidă și îi displace
schimbarea.
- Este de nădejde, punctuală și de cuvânt.
- Este onestă, de încredere și total lipsită de
artificii.

13
VOCEA NUMERELOR

- Are nevoie de predictibilitate, obiceiurile


și ritualurile facându-i o deosebită
plăcere.
- Pune bazele fiecărui proiect, este baza de
temelie.

Elemente caracteristice cifrei 4:


- Planeta: Marte
- Zi favorabilă: Miercuri
- Culoare: Verde

Cifra 5

Este simbolizată de steaua cu 5


colțuri sau de un pătrat cu o săgeată cu
vârful în sus.

5. ⛤
14
VOCEA NUMERELOR

Reprezintă:
- Perfecțiunea, intuiția, imaginea de sine,
ieșirea din zona de confort și plafonare.
- Este cea mai dinamică dintre cifre.
- Este persuasivă, vânzătoare și promotoare
prin excelență, versatilă și adaptabilă.
- Este experimentatoare și exploratoare.
- Este strălucită, isteață și cu reflexe
extraordinare.
- 5-ul este un jongler de proiecte,ușor de
distras, cu o afinitate spre plăceri
senzuale.
- Imprimă aventură, curaj, fiind cifra
călătorului.

Elemente caracteristice cifrei 5:


- Planeta: Mercur
- Zi favorabilă: Joi
- Culoare: Albastru

15
VOCEA NUMERELOR

Cifra 6

Este simbolizată prin două


triunghiuri, unul cu vârful în sus și unul
cu vârful în jos sau steaua cu 6 colțuri/
Steaua lui David.

6.

Reprezintă:

- Armonia, echilibrul, casa, familia, bani,


sexualitate.
- Este cea mai iubitoare dintre toate cifrele.
- 6 este devotat, sufletist, înțelegător,
protectiv, matern dar în același timp
responsabil, gata de a se sacrifica și lipsit
de pretenții.
- Este o cifră domestică, orientată spre
căsătorie și familie.
16
VOCEA NUMERELOR

- 6 este profesorul și tămăduitorul,


pasându-i de cei defavorizați.
- Este cifra maternității/paternității.

Elemente caracteristice cifrei 6:


- Planeta: Venus
- Zi favorabilă: Vineri
- Culoare: Indigo

Cifra 7

Este simbolizată printr-un pătrat și


un triunghi sau un triunghi și o cruce.

7.

17
VOCEA NUMERELOR

Reprezintă:
- Divinitatea, apropierea de Dumnezeu,
perfecțiunea spirituală, profunzimea
interioară.
- Este cea mai spirituală dintre toate cifrele.
- Este o cifră intelectuală, analitică,
contemplativă și meditativă.
- 7 este acumulatorul conștiințelor și
înțelepciunii dar și gânditorul abstract.
- Este o cifră perspicace și înțelegătoare,
orientată spre sine și adesea retrasă.
- Călătoria sa este una către propriul
interior.
- 7 este omul de știință, filozoful, teologul,
cărturarul și magul.
- Este reflecție, singurătatea fiind cifra
pustnicului.

Elemente caracteristice cifrei 7:


- Planeta: Neptun

18
VOCEA NUMERELOR

- Zi favorabilă: Sâmbătă
- Culoare: Violet

Cifra 8

Este simbolizată prin două pătrate


suprapuse sau semnul infinitului.

8. ∞
Reprezintă:
- Forță, putere și dreptate supremă, formă
de cunoaștere superioară.
- Este cifra cea mai orientată spre rezultate.
- Reprezintă balanța dintre lumea materială
și cea spirituală.
- Este o cifră puternică, ambițioasă și
conștientă de valoarea banilor, percepând
banii ca fiind o unealtă.
19
VOCEA NUMERELOR

- 8 este liderul și omul de afaceri cu vise și


planuri mărețe.
- Este supraveghetorul și managerul.
- Este puterea și perseverența de a duce
lucrurile la bun sfârșit.
- Este o cifră generoasă, înțelegătoare,
iertătoare și deschisă la minte.
- Este cifra vizionarului.

Elemente caracteristice cifrei 8:


- Planeta: Saturn
- Zi favorabilă: Luni
- Culoare: Roz/ Argintiu

Cifra 9

Este simbolizată printr-un pătrat


care include steaua în 5 colțuri sau două
pătrate suprapuse cu un punct în centru.
20
VOCEA NUMERELOR

9.

Reprezintă:

- Transformarea, înnoirea, trecerea la un alt


nivel, dezvoltarea spre o altă formă de
cunoaștere, progres.
- Este cifra filantropului, darnic, grijuliu și
iubitor.
- Este efort și sacrificiu fără nevoia unei
recompense.
- 9 este demnitarul, politicianul, avocatul,
scriitorul, filosoful dar mai presus de
toate idealistul.
- Este conștiința globală, geniu și un
sintetizator.
- Este creativ și artistic, fiind arhitectul,
peisagistul și designerul.

21
VOCEA NUMERELOR

- Este distant, nobil, aristocratic și un


tămăduitor al celor mulți.

Elemente caracteristice cifrei 9:


- Planeta: Uranus
- Zi favorabilă: Marti
- Culoare: Auriu

Cifra 9 reprezintă încheierea unui


ciclu, o întoarcere la început. Acest aspect
manifestându-se și în faptul că orice
număr adunat cu 9 revine la el însuși.
Exemplu:
1) 9 + 2 = 11 1+1=2

Adunând 9 cu 2 rezultatul obținut ne


aduce înapoi la 2.

2) 9 + 6 = 15 1+5 =6

22
VOCEA NUMERELOR

Adunând 9 cu 6 rezultatul obținut ne duce


înapoi la 6.
Numerele de la 1 până la 9 acoperă
întreaga arie de caracteristici umane.
Combinate într-o varietate infinită,
formează baza personalității fiecărui
individ.
Cifra 0

Este simbolizată printr-un cerc.

0.

Ridică valoarea de zece ori a cifrei


langă care stă sau transformă valoarea
cifrei respective în stare latentă.

23
VOCEA NUMERELOR

Clasificarea cifrelor

- Cifre masculine - cifrele impare:


1,3,5,7,9
- Cifre feminine – cifrele pare: 2,4,6,8
- Cifre de foc: 1,5,9
- Cifre de apă: 2,6
- Cifre de aer: 3,7
- Cifre de pământ: 4,8
Numerele Maestre
Numerele maestre sunt numerele
duble precum: 11, 22, 33. Aceste numere
posedă un potențial diferit și la un nivel
mai mare decât celelalte numere.
Sunt foarte puternice și ceva mai
dificil de folosit potențialul din ele. Este
nevoie de timp, înțelepciune și efort
pentru a putea fi integrate în
personalitatea cuiva.

24
VOCEA NUMERELOR

Numarul 11 – ‘’Maestrul Mistic,,

- Este cel mai intuitiv dintre toate


numerele, cel mai creativ și cel mai
original.
- Reprezintă iluminarea, calea spre
subconștient.
- Este un visător, posedă calitățile și
caracteristicile lui 2 dar sporite, încărcate
cu carismă.
- Deține spirit de lider și inspirație.
- Este un număr cu o dualitate înnăscută.
- Traversează muchia între măreție și
autodistrugere.
- Este numărul acelor persoane care au
rolul și misiunea de a-i ajuta pe alții să se
vindece prin schimbare de mentalitate și
de tipare învechite prin introducerea unor
noi sisteme de valori si de gândire.
25
VOCEA NUMERELOR

- Adevărații 11 reușesc să-și domine


tendințele negative, să depășească
obstacolele pe care viața le oferă, muncesc
pentru liniștea și armonia lor interioară,
sunt născuți ca să lumineze și să îndrume
viața semenilor lor.

Numărul 22 – ‘’Maestrul Arhitect,,

- Este maestrul constructorului.


- Este cel mai puternic dintre toate
numerele.
- Este numărul care poate transforma cele
mai mărețe vise în realitate, finalizează tot
ce își propune.
- Este un constructor desăvârșit fiind un
bun strateg, inventator, cercetător,
consultant în afaceri sau politică.
- Este un bun organizator cu o capacitate
mare de a-i mobiliza pe ceilalți.

26
VOCEA NUMERELOR

- Este pragmatic, disciplinat, potrivit să


ajungă lider al unei organizații.
- Are idei și planuri mărețe și o încredere în
sine extraordinară.
- Dacă nu sunt practici își pot risipi
potențialul.
- 22-ul are de atins țeluri mai mari decât
ambiția personală, având de antrenat o
forță colectivă.
- Punctul sensibil poate apărea în zona
sănătății datorită supra solicitării.
- 22-ul dispune de forță ce este capabilă să
construiască și să manevreze lumea.
- Este un număr norocos ce deține puterea
de a-și domina semenii.
- Poate ocupa cele mai înalte poziții în
ierarhia socială și a valorilor.
- Poate fi periculos atunci când ajunge în
vârful piramidei sociale, cea mai mare
greșeală este ca ambiția lor să cunoscă
puncte extreme, fără să țină seamă de
27
VOCEA NUMERELOR

mijloace, de faptul că distruge sau


ruinează tot ce întâlnesc în cale.

Numărul 33 – ‘’Maestrul Compasiunii,,

- Reprezintă dragostea pentru întreaga


omenire.
- Presupune dăruire, sacrificiu și înțelegere
pentru cei din jur.
- Reprezintă echilibru deplin între
însușirile morale și spirituale.
- Armonia, echilibrul și generozitatea
acestui număr îi atrage pe cei neliniștiți și
dezorientați care găsesc sprijin și ocrotire
în acesta.
- Nativii acestei vibrații sunt persoane
cinstite, oneste, iubitoare de dreptate.
- Posesorii acestei vibrații sunt oratori,
actori, scriitori, mari învățători.
- Cea mai importantă și puternică motivație
va fi aceea de ‘’învățat,, care simte nevoia
28
VOCEA NUMERELOR

de a împărtăși și celorlalți din cunoștințele


sale.
- Capacitatea intuitivă a acestui număr este
extraordinară, orientată către latura
artistică.
- 33 este un visător și un idealist.
- Percepția și intuiția îl ajută pentru a
explora lumile ascunse, mistice și
fenomenele paranormale.
- Convingerile, aptitudinile, acțiunile și
reacțiile sale arată ca este cel mai exigent
judecător al propriei persoane.
- Această vibrație conferă renume,
popularitate și succes.
- Nativii acestui Număr Maestru e necesar
să folosească vibrațiile caracteristice cu
atenție, prudență și respect datorită
influenței pe care o au asupra celorlalți.

29
VOCEA NUMERELOR

Capitolul III

Calculul CNP-ului astral și al cifrei de


destin

Fiecare dintre noi este născut într-o


zi, o lună și un an calendaristic. Toți avem
o parte exterioară și una interioară, o
parte văzută și una nevăzută.
CNP-ul astral al fiecăruia conține o parte
văzută și o parte nevăzută.
Partea văzută este compusă din
ziua, luna și anul de naștere. Toate acestea
sunt elemente pe care le cunoaștem.
Partea nevăzută este cea pe care
inițial nu o cunoaștem dar o putem afla
prin formula de calcul pentru CNP-ul
astral, unde găsim partea nevăzută și
aflăm destinul fiecăruia.
30
VOCEA NUMERELOR

Toate cifrele și numerele care apar în


partea nevăzută reprezintă examenele
vieții sau provocări ale vieții. Acestea sunt
de fapt vârstele pe la care am trecut sau
urmează să trecem și care într-un fel sau
altul își pun amprenta asupra noastră.
Așa cum spuneam în capitolul
introductiv prin calculul și interpretarea
datei de naștere ne ajută să ne cunoaștem
destinul cu drumul său de parcurs.

Exemplu 1:
5. 3. 1980 Partea văzută / exteriorul
Cum calculăm partea nevăzută
/interiorul?
Formula de calcul este următoarea:
se adună toate cifrele care compun data
de naștere.

31
VOCEA NUMERELOR

5 + 3 + 1 + 9 + 8 + 0 = 26 2+6=8
8– Cifra Destinului
2 și 6 – Drumul Destinului
Următorul pas este: înmulțirea cifrei
zilei de naștere cu 2, adică 5x2= 10.
Întotdeuna se înmulțește cu 2, 2-ul
reprezentând cele doua părți: cea vazută
și cea nevăzută ( exteriorul și interiorul).
Din totalul obținut, adică din 26
scădem 10.
26-10=16 1+6=7
CNP-ul astral al persoanei născute în
5. 3. 1980 este următorul:
5. 3. 1980 / 26. 8. 16. 7
8 – Cifra Destinului
2 și 6 – Drumul Destinului

32
VOCEA NUMERELOR

7 – este Lecția de Viață


1 și 6 Drumul Lecției de Viață
În situația în care cifra destinului
obținută este: 10, 11 sau 12 acestea nu se
mai reduc la o singura cifră.
În cazul în care ziua de naștere
conține 2 cifre, se înmulțește cu 2 doar
prima cifră.
Exemplu 2:
29. 6. 1973
CNP–ul astral al persoanei născută
în 29.06.1973 este:
2+9+6+1+9+7+3=37
3+7=10
În acest caz:
Cifra Destinul este 10
3 și 7 Drumul Destinului
33
VOCEA NUMERELOR

Conform formulei de calcul se


înmulțește cifra 2 (de la 29) cu 2 (cele
două părți: interior și exterior), 2x2= 4
Din 37 se scade 4
37 – 4 = 33 3 + 3 = 6
6 este Lecția de Viață
3 și 3 Drumul Lecției de Viață
Deci CNP-ul astral al persoanei
născută în 29.06.1973 este:
29.06.1973/37.10.33.6
10 este cifra destinului
3 și 7 Drumul Destinului
6 este Lecția de Viață
3 și 3 Drumul Lecției de Viață
Elementele principale în analiza
unui CNP astral sunt Cifra de Vibrație
Interioară și Cifra de Destin.
34
VOCEA NUMERELOR

Cifra Lecției de Viață fiind principala


lecție pe care fiecare o are de învățat
comform caracteristicilor și vibrațiilor
cifrelor rezultate.
Pentru o analiză completă și
profundă este necesar a cunoaște
caracteristicile fiecărei Cifre de Vibrație
Interioară cât și ale Cifrei de Destin.

35
VOCEA NUMERELOR

Capitolul IV

Caracteristicile zilei de naștere – cifra de


vibrație interioară- C.V.I.

Ziua de naștere reprezintă cifra de


vibrație interioara C.V.I.
C.V.I. are legătură doar cu noi și cu
interiorul nostru. Are o semnificație în
descoperirea sinelui nostru și în
descoperirea talentelor personale.
Vibrația zilei de naștere imprimă
personalității fiecăruia dintre noi propriile
trăsături.
CVI se analizează atât ca cifră cât și
ca număr format din două cifre. Numărul
zilei format din două cifre transmite
carcteristicile celor două cifre pe care le
conține și nu poate releva în mod direct
cifra de bază.
36
VOCEA NUMERELOR

Exemplu:

O persoană născută într-o zi de 12 se


poate spune că are CVI: 3 compusă din
1+2. Cele două cifre 1 și 2, relevă abilități
și caracteristici pe care 3 nu le poate
transmite de unul singur.
Acest aspect este deosebit de
important pentru a înțelege CVI (cifra de
vibrație interioară).
Atunci când sunt două cifre
conținute în numărul zilei de naștere se
analizează fiecare cifră separat și
împreună transmit toate caracteristicile
conținute în data de naștere.
În cazul exemplului dat ziua de
naștere 12, analizăm toate caracteristicile
cifrei 1, apoi caracteristicile cifrei 2 și la
sfârșit caracteristicile cifrei 3.

37
VOCEA NUMERELOR

Cifrele 1 și 2 influențează în mod


direct CVI dar și abilitățile cifrei 3
influențează analiza CVI.
În această situație, când ziua de
naștere este alcătuită din 2 cifre, dar ea de
fapt conține 3 cifre în vibrația interioară se
analizează și se ține cont de toate
caracteristicile celor 3 cifre.

C.V.I. 1

- Persoană cu caracter de lider, cu ambiție


și determinare, individualistă și cu o mare
ambiție pentru obținerea succesului.
- Persoane egocentrice având o bună părere
despre sine.
- 1 este inițiator, posedând o minte ascuțită
și agilă, devine un pionier în tot ce va
întreprinde.
- Voință mare și perspectivă largă, având
capacitatea de a-i motiva pe cei din jur.
38
VOCEA NUMERELOR

- Persoană predispusă la furie și frustrare


atunci când lucrurile nu decurg și nu
evoluează în ritmul său așa cum își
dorește.
- Au de învățat să și dăruiască, având grijă
ca imboldul pe care îl au de a conduce să
nu se transforme în dominație.

C.V.I. 2

- Persoană cooperantă, înțelegătoare,


diplomată.
- Sensibilă, intuitivă, vulnerabilă, poate
cădea victimă a depresiei și a lipsei de
încredere.
Persoană cultă și rafinată, apreciază
laturile astistice și cele spirituale.
- Poate crea într-o atmosferă liniștită și
armonioasă în jurul lor, pot lucra bine în
parteneriate.

39
VOCEA NUMERELOR

- Caldă și afectuoasă dar în același timp


simte nevoia de a fi imbrățișată și
dezmierdată.
- 2 este liantul într-un proiect sau într-o
echipă, deosebit de atent la detalii.
- Minunatul spirit de cooperare îi conferă
titlul de cel mai bun partener sau asociat.

C.V.I. 3

- Persoane deosebit de creative, artistice.


- Inteligență și imaginație bogată.
- Simpatice, optimiste și expresive, posedă
darul vorbirii având un entuziasm
debordant.
- 3 este prietenos, sociabil, afectuos și
iubitor, șarmant cu un nivel ridicat de
carismă.
- Dispun de simțul armoniei și al artei în tot
ceea ce fac.

40
VOCEA NUMERELOR

- Persoanele cu CVI 3 au farmec și eleganță


înnăscute, dispun de simțul armoniei și al
artei în tot ceea ce fac.
- Au tendința de a pierde timpul și energia
în lucruri neînsemnate.
- 3 deține darul de a fi curios și adaptabil.
- Poate fi capricios, cu schimbări rapide de
dispoziție.
- Persoanele ce dețin această vibrație au
tendința de a deveni volubili, frivoli și
superficiali.

C.V.I. 4

- Persoană conștiincioasă, muncitoare, fiind


disciplinată și responsabilă în tot ceea ce
face, luându-și în serios toate obligațiile.
- Practică, metodică și tipicară, acceptă cu
greu schimbările și inovațiile.
- Persoană rațională, lentă, răbdătoare și
sănătoasă.
41
VOCEA NUMERELOR

- 4 este un bun organizator și manager


fiind sigur pe resursele sale.
- Încăpățânat și rigid, având nevoie să
învețe să devină mai flexibil și mai relaxat.
- Introvertit și puțin comunicativ, tinzând
a-și minimaliza sentimentele, având
adesea parte de frustrări și reprimări.

C.V.I. 5

- Iubește schimbarea, călătoriile și


aventura.
- Dispune de o minte vioaie, imaginație
bogată și o curiozitate enormă.
- Persoană adaptabilă ce relaționează bine
și ușor cu cei din jur.
- 5 este entuziat, iubește libertatea, dorind
să trăiască viața intens, fără restricții.
- Având o minte ascuțită și analitică, poate
fi prea încrezător și încăpățânat.

42
VOCEA NUMERELOR

- Capabil de a găsi soluții la problemele


sale și ale celor din jur.
- Poate fi ușor iresponsabil și are nevoie să
învețe să fie disciplinat și organizat.
- Uneori se poate simți sufocat dacă nu
există schimbare și varietate în viața sa.

C.V.I. 6

- Cifră echilibrată, armonioasă, devotată


familiei.
- Are rol de a-i lega pe cei dragi și de a uni
oamenii.
- Posedă talent în aplanarea de conflicte,
găsind în mod instinctiv calea de mijloc,
dornică să-i ajute pe alții.
- 6 are rol de tămăduitor putând fi doctor
sau terapeut în medicina alternativă.
- Fiind sensibil și vulnerabil are nevoie de
aprecieri și măguliri.

43
VOCEA NUMERELOR

- Persoană cu CVI 6 este generoasă,


amabilă și înțelegătoare, își sacrifică
propriul confort pentru a-i sprijini și ajuta
pe alții.

C.V.I. 7

- Persoane inteligente, înzestrate cu talent


în investigarea lumii și a misterelor ei.
- Instrumentele principale de care dispun
aceste persoane fiind intuiția și orientarea
spre spiritualitate.
- Serioase, analitice și profunde, abordează
relațiile într-un mod rațional deși sunt
persoane emotive.
- Au nevoie să învețe să capete încredere în
propria intuiție.
- Preferă să muncească individual și în
ritmul propriu.

44
VOCEA NUMERELOR

- 7 este sensibil și simte totul la un nivel


profund, deși nu împărtășește cu ușurință
sentimentele nefiind abil în a le comunica.
- Poate fi încăpățânat, rece și cinic uneori,
extrem de critic și egocentric.

C.V.I. 8

- Persoane înzestrate cu talent deosebit și


original pentru afaceri și bani.
- Cifră competitivă, puternică și ambițioasă.
- 8 este un bun organizator având
capacitate de muncă și puteri de
concentrare extraordinare.
- Fiind un bun manager poate direcționa
grupuri mari de oameni către viziunea sa,
uneori recurgând la intrigă și manipulare.
- Caracter puternic care poate deveni
mândru și autoritar.

45
VOCEA NUMERELOR

- Lipsit de răbdare când este vorba de


slăbiciuni indiferent că sunt ale sale sau
ale celor din jur.
- Întâlnește des obstacole care sunt
provocări ale vieții, atitudinea sa fiind cea
care face diferența dintre succes și eșec.

C.V.I. 9

- Persoană altruistă și plină de compasiune,


fiind deschisă la minte, idealistă și
deosebit de creativă.
- Deține șarm, sunt plăcute și admirate de
cei din jur, având un rol important de
jucat în societate.
- Persoană sensibilă, onestă și dezintersată,
are nevoie să se simtă liberă pentru a
putea defășura o activitate în favoarea
celor neajutorați.
- Marea plăcere este să călătorească, având
posibilitatea să atragă bani din alte surse.
46
VOCEA NUMERELOR

- Această persoană își exprimă cu ușurință


sentimentele, dar uneori poate deveni
ușor dramatică.

C.V.I. 10

- Ziua de naștere proprie liderilor și


individualiștilor.
- Caracteristică persoanelor ambițioase care
tânjesc după independență.
- Este ziua celor care își construiesc drumul
în viață fără sprijin din afară.
- Dispun de calități care îi ajută să-și vadă
realizate țelurile propuse.
- Persoanele cu CVI 10 au o fire puternică și
posesivă, ce radiază și siguranță și
stăpânire de sine.
- Au nevoie să învețe a se impune fiind în
adâncul lor adevărați pionieri.

47
VOCEA NUMERELOR

- Aceste persoane pot deveni încăpățânate


și rigide când vine vorba de idei în care
cred cu tărie.
- Adesea devin frustrate de activitatea de
rutină.

C.V.I. 11

- Persoană idealistă cu intuiție deosebită.


- Are nevoie să se lase condusă de
presimțirile și pornirile inimii.
- Inteligență strălucitoare, minte practică și
plină de soluții.
- Prezintă tendința de a inspira oamenii să
urmeze o anumită cale.
- Posedă calități deosebite de lider și de
vizionar.
- Persoane sensibile, emotive, fiind ușor de
rănit la criticile altora.
- 11 lucrează bine împreună cu alții,
putând fi un bun exemplu.
48
VOCEA NUMERELOR

- Poate avea rol de consilier, nefiind făcut


pentru lumea afacerilor.
- Persoană visătoare, gândurile și faptele
sale tinzând uneori spre dramatism.
- Cel mai preocupat de binele umanității.

C.V.I. 12

- Caracteristica principală este


entuziasmul.
- Persoanele cu CVI 12 dețin farmec și o
personalitate de invidiat, poate păstra
echilibru dacă urmează latura pozitivă a
puterilor sale.
- Persoane prietenoase, simpatice și
plăcute.
- Au o imaginație bogată, talentele fiind
îndreptate spre laturile astistice și literare.
- 11 este emotiv și afectuos, dar poate fi și
capricios și predispus la excese.

49
VOCEA NUMERELOR

- Dragostea înseamnă totul având de dăruit


profunzime emoțională nelimitată.
- Are nevoie să învețe a se concentra pe un
singur domeniu de activitate.
- Dispune de tendința de a pierde timp și
energie pe lucruri mărunte, având de
învățat a se concentra pe priorități.

C.V.I. 13

- Cuvântul de bază al acestei vibrații este


tradiționalismul.
- Persoane harnice, conștiincioase, își
realizează țelurile lent dar sigur.
- Aceste persoane pot fi manageri și
organizatori buni fiind metodici și
disciplinați.
- Introvertite și puțin comunicative, tind să
ia decizii fără să țină seama de părerea
celorlalți.

50
VOCEA NUMERELOR

- Simte nevoia de a fi acceptate și iubite, dar


le este greu să își arate adevăratele
sentimente.
- Au nevoie să-și folosească determinarea și
perseverența și să-și cultive încrederea.
- Cheia succesului este de a menține
ordinea și disciplina.

C.V.I. 14

- Caracteristica principală este


adaptabilitatea și dorința de schimbare.
- Persoană cu o minte neîngrădită,
originală și constructivă.
- Își dorește o viață dinamică și plină de
emoții, nu suportă rutina.
- Uneori inconstantă și imaginativă,
încăpățânați fiind exagerat de
încrezătoare în sine.
- Persoană norocoasă prin excelență.

51
VOCEA NUMERELOR

- Posedă o turbulență emoțională ce se


reflectă în schimbările rapide ale stărilor
de spirit.
- Este versatilă și talentată, dar uneori
poate fi împrăștiată și predispusă la
excese.

C.V.I. 15

- Persoane tandre și generoase.


- Casnice, familiste, au nevoie de sprijinul și
prezența celor dragi.
- Au nevoie de libertate neîngăduind altor
persoane să-i domine.
- Persoane sensibile, critica având un efect
negativ asupra lor.
- Au de cultivat talentul creativ prin muncă
și specializare.
- Pe lângă latura artistică, posedă instincte
foarte bine legate de afaceri și finanțe.

52
VOCEA NUMERELOR

- 15 deține calități de tămăduitor, ce este


bine a fi dezvoltate pentru a putea fi de
ajutor altora.
- Este preocupat de promovarea egalității și
a dreptății ca un adevărat umanist.

C.V.I. 16

- Cifră caracterizată de latura spirituală și


orientată către aspectele filozofice ale
vieții.
- Persoane introspecte ce caută
perfecțiunea.
- Preferă singurătatea, le este greu să-și
exteriorizeze sentimentele.
- Provocarea acestor persoane este de a
împărtăși și altora din tărâmul
spiritualității.
- Posedă o putere mare de concentrare
privind contemplarea și meditarea.

53
VOCEA NUMERELOR

- Există posibilitatea de a deveni distante,


obsedate și critice, ceea ce poate duce la
izolare și amărăciune.
- Au nevoie să-și cultive încrederea în
intuiția de care dispun și să se lase
ghidate de către aceasta în viață.
- Să lase oportunițățile să vină de la sine
fără să le caute sau să forțeze nota pentru
a nu le rata.

C.V.I. 17

- Catacteristica principală este ambiția.


- Persoană independentă cu simț practic și
cu instincte excelente pentru afaceri și
finanțe.
- 17 este un bun manager și organizator,
înzestrat cu abilitatea de a vedea
imaginea în ansamblu.
- Eficient și capabil să ducă la bun sfârșit
proiecte de anvergură.
54
VOCEA NUMERELOR

- Încrezător în forțele proprii și cu așteptări


mari.
- Simte nevoia de un statut social și nevoia
de a face achiziții care să demonstreze cât
de mare este venitul.

C.V.I. 18

- 18 este un lider înnăscut, capabil de a-i


inspira și organiza pe cei din jur.
- Persoane independente, exigente și
selective, preferă un drum singuratic.
- Pot relaționa cu oameni din toate păturile
sociale, fiind o prezență calmă și
aristocratică.
- Persoanele acestei vibrații trec prin multe
schimbări și le place să călătorească.
- Capabile de a împărtăși sentimentele
uneori într-un mod ușor dramatic.
- Provocarea vieții este de a învăța să
accepte și să ierte.
55
VOCEA NUMERELOR

- Au de lăsat în urmă toate atașamentele


negative, altfel orice gând de răzbunare se
poate întoarce împotriva sa.

C.V.I. 19

- Persoane idealiste, exaltate, schimbătoare.


- 19 este deosebit de ambițios, căutând
succesul și puterea, trăind intens și
curajos.
- Are de învățat să-și domine
temperamentul său năvalnic.
- Este dispus să își asume riscul pentru a
obține ceea ce își dorește.
- Muncește din greu și reprezintă o piesă de
bază a oricărui proiect în care este
implicat.
- Foarte sensibil, cu multe suișuri și
coborâșuri emoționale.

56
VOCEA NUMERELOR

- Dacă idealurile sale nu se îndeplinesc,


devine acid și negativist.
- Are potențialul de a reuși să obțină
beneficii financiare.

C.V.I. 20

- Sensibilitate, divinitate și nesiguranță.


- Persoane bune, calme și liniștite ce dispun
de simțul armoniei și al artei în tot ceea ce
fac.
- Au nevoie de dragoste, sprijin și ajutor
pentru a-și demonstra adevărata valoare.
- Diplomația și temperamentul echilibrat le
ajută să întrețină relații bune.
- Fiind sensibile și suspicioase pot fi ușor
influențabile.
- Dăruiesc afecțiune și au nevoie să
primească la fel de mult.

57
VOCEA NUMERELOR

- 20 deține rol de consilier, un partener


cooperant și detestă să fie singur.
- Este atent la detalii și are nevoie să învețe
să vadă cât este de necesar oricărui
proiect.
- Reprezintă liantul care ține totul
împreuna, confortul personal fiind
ultimul lucru de care are grijă.

C.V.I. 21

- Persoane comunicative și sociabile, având


șarm și carismă, iubitori de viață socială
veselă și activă.
- Expansive cu o dorință puternică de a
reuși.
- Creative cu imaginație deosebit de activă.
- Persoane inteligente, fiind capabile de a
rezolva problemele din mers.
- Posedă multe talente pe care le folosește
în sens profitabil.
58
VOCEA NUMERELOR

- Pline de entuziasm fiind o sursă de


inspirație pentru ceilalți.
- Persoane pasionale cu sentimente
profunde.
- Provocarea acestor persoane este de a
rămâne cu picioarele pe pământ, uneori
având tendințe paranoice atunci când
sunt stresați sau imaginația le scapă de
sub control.

C.V.I. 22

- Persoane idealiste și practice, posedă


viziune și capacitatea de a o materializa.
- Dețin potențial de organizator sau
fondator al unei afaceri.
- 22 reprezintă putere și ambiție la nivel
înalt, provocarea fiind de a începe de la
un nivel mai mic.
- Ordonate și răbdătore, abordând
probleme în mod metodic și sistematic.

59
VOCEA NUMERELOR

- Prezintă intuiție deosebit de bună și o


percepție neobișnuită.
- Posedă un potențial enorm pentru
obținerea succesului, prin perseverență
pot realiza tot ce își doresc.
- 22 – constructor suprem – arhitectul
universului.

C.V.I. 23

- Persoane perspicace, analitice și sigure pe


sine, abile și adaptabile.
- Iubește schimbarea și relaționează ușor cu
majoritatea persoanelor.
- Posedă dar pentru comunicare și talente
oratorice.
- Persoane afectuoase și sensibile, versatile
și talentate.
- Creative și inteligente, dar fug de
responsabilitate.

60
VOCEA NUMERELOR

- Pot lucra în echipă atâta timp cât nu sunt


îngrădite de prea multe restricții.
- Are de învățat în a-și canaliza energia,
disciplina și ordinea fiind necesare pentru
a avea succes în viață.

C.V.I. 24

- Reprezintă armonie și echilibru.


- Persoane familiste, responsabile și
energice, gata să sară mereu în ajutor.
- Pesimiste ce își fac prea multe griji.
- Au de învățat să evite să nu se profite de
persoana lor ținând cont de empatia de
care dau dovadă.
- 24 excesiv de emotiv, chiar uneori
melodramatic.
- Posedă talent artistic, dar se poate
descurca și în domeniul afacerilor.

61
VOCEA NUMERELOR

- Persoanele cu CVI 24 sunt parteneri de


încredere, prieteni buni, capabili de a
atrage în jurul lor oameni practici.
- Depun toate eforturile pentru realizări
benefice, muncesc din greu, uneori
exagerat.

C.V.I. 25

- Persoane ce dispun de mari resurse


morale și o profundă viață interioară,
având putere percepție deosebită
- Riguroase, exigente, rezervate în gânduri
și emoții.
- Logice și intelectuale, dispun de o fină
intuiție.
- Posedă capacitate neobișnuită de a
înțelege lucrurile mistice.
- Au tendința de a se subestima, de a
deveni melancolici și depresivi.

62
VOCEA NUMERELOR

- Pot deveni ușor dezechilibrați.


- Muncesc din greu pentru a dezvolta și a
menține relații profunde.

C.V.I. 26

- Persoane puternice, încrezătoare și


ambițioase, cu talent în afaceri.
- Suave, tandre, binevoitore și amabile.
- Generoase și dispuse să ajute în momente
de criză, având dorință de a-i învăța și pe
alții dragostea pentru casă și familie.
- Dau dovadă de înțelegere, compasiune și
iubire, diplomate și pline de tact.
- Înzestrate cu aptitudini de conducere în
afaceri sau acțiuni caritabile.
- Având caracterul puternic, uneori pot
deveni autoritare.
- Dețin capacitatea de a se ridica după ce a
fost pus la pământ.

63
VOCEA NUMERELOR

C.V.I. 27

- Persoane extravagante, călătoresc și trec


prin multe schimbări.
- Înzestrate cu capacitatea de a-i inspira pe
cei din jur, posedă o bună înțelegere.
- Se dedică rezolvării problemelor și
nevoilor celorlalți.
- Cu greu își dezvăluie adevăratele
sentimente.
- Contemplarea este forma preferată de
relaxare.
- Versatilitatea și varietatea le determină să
caute subiecte sau domenii de activitate
ieșite din comun.

C.V.I. 28

- Originalitatea și creativitatea evidențiază


aceste persoane într-un grup.

64
VOCEA NUMERELOR

- Posedă un caracter puternic, emancipat,


ambițios.
- 28 este un lider oriunde este implicat.
- Mintea este mereu preocupată, analitică și
rațională.
- Persoană emotivă dornică să își manifeste
dragostea, având nevoie de relații calde.
- Prieteniile sunt foarte importante și nu
riscă să le piardă.
- Deține potențial pentru realizări majore și
succese financiare.

C.V.I. 29

- Persoane intuitive, emotive și idealiste.


- Temperamentale și schimbătoare,
sensibile și ușor de influențat.
- Posedă o minte sănătoasă și viziune
pătrunzătoare, influențate de interesele
spirituale.

65
VOCEA NUMERELOR

- Au propriul cod de maniere și le este greu


să se adapteze normelor stabilite.
- În ciuda sensibilității posedă calități de
lider.
- Dețin oportunitatea de a atrage faima și
succesul atâta timp cât nu fug de ele.
- Caută metode de a-i ajuta pe alții, căminul
și grija lui constituie o preocupare majoră.
- Mintea acestor persoane cuprinde întreg
Universul.

C.V.I. 30

- Persoane simpatice, populare.


- Exprimarea de sine este cea mai
importantă.
- Au nevoie să gândească mereu despre
ceea ce simt și ceea ce gândesc.
- Dețin talent creator, deosebit de dezvoltat.
- Aceste persoane au o imaginație
dezvoltată, posedă darul vorbirii.

66
VOCEA NUMERELOR

- 30 este prietenos, sociabil, afectuos și


iubitor.
- Viața socială este foarte importantă.
- Au nevoie să fie încurajați de oameni în
permanență.
- Dragostea e important a fi exprimată în
termeni romantici.
- Este necesară utilizarea inteligentă a
magnetismului acestei vibrații.

C.V.I. 31

- Persoane muncitoare și tradiționaliste,


intransigente, inflexibile, cu greu înțeleg și
iartă greșelile altora.
- Persoane valoroase pentru orice partener,
fiind oneste și de încredere.
- Preocuparea pentru alții este întodeauna
înaintea preocupării față de propria
persoană.
- Dispune de simțul discernământului.

67
VOCEA NUMERELOR

- Materializează ideile creative până la cel


mai mic detaliu având o minte bună și
echilibrată.
- Cheia succesului o reprezintă ordinea și
disciplina.

68
VOCEA NUMERELOR

CAPITOLUL V

CIFRA DE DESTIN

Așa cum vorbeam în capitolul II


Cifra de Destin se obține din calculul
total, adunând ziua, luna și anul de
naștere.

Exemplu

5. 3. 1980 / 26. 8

5 + 3 + 1 + 9 + 8 = 26 2+6=8

8 - reprezintă cifra de destin.


2 și 6 – reprezintă drumul pe care se
ajunge la destin, conform caracteristicilor
celor doua cifre.

69
VOCEA NUMERELOR

Fiecare dintre noi are o cifră de


destin de la 1 până la 9, 10, 11 sau 12.
Cifra de destin este cifra care ne
guvernează viața, aceasta reprezintă
trăsături generale ale personalității,
calitățile, oportunitățile care apar de-a
lungul vieții.

Cifra de destin 1

- Persoane egoiste, preocupare excesiv de


aparențe.
- Au de învățat a se feri de excesul de zel,
furie și agresivitate.
- Persoanele cu cifra de destin 1
performează mai bine când sunt lăsați în
pace.
- Ideal este ca cei cu cifra de destin 1 să fie
propriul lor șef.
- De evitat a lăsa mândria și încrederea
excesivă să domine.
70
VOCEA NUMERELOR

- Cifra de destin 1 în gerenal impresionează


și se evidențiază în jurul său, uneori
atragând antipatia multor persoane care îl
consideră pe cel cu cifra de destin 1 ca
având aere de superioritate.
- Persoane mereu tinere în suflet, duc o
viața intensă și plină de aventuri.
- De regulă sunt extrovertiți în problemele
generale dar introvertiți în viața intimă și
în problemele personale.
- Sunt persoane cinstite, spontane și cu
simțul umorului.
- Ca și prieteni sunt loiali, generoși și
capabili de orice sacrificiu, simt cu
adevărat prietenia și în acest domeniu au
tendința de a fi dominatori, când sunt
atacați devin sarcastici.
- De cele mai multe ori persoanele cu cifra
de destin 1 pot realiza multe în viață atâta
timp cât determinarea, creativitatea și

71
VOCEA NUMERELOR

originalitatea sunt foosite la potențial


maxim.
- Persoanele cu cifra de destin 1 în viața
profesională vor avea succes ca șefi sau
ghizi pentru ceilalți.
- Dinamismul și îndemânarea îi ajută să
obțină posturi de conducere.
- De regulă merg prin viață impunând
propriile idei și condiții, le place să lupte
pentru ceea ce își doresc să obțină și să nu
datoreze nimic, nimănui.
- Energia pe care o au, avântul și geniul îi
ajută să aibă succes în lumea afacerilor.
- Viziunea, intuiția și inițiativa sunt
elemente cheie în luarea de hotărâri
rapide și pentru a fi în fruntea oricărui
proiect sau organizații.
- Persoanele acestei vibrații au calitățile
necesare pentru a cunoaște succesul și
bogăția.

72
VOCEA NUMERELOR

- În dragoste sunt afectuoase, perseverente


și pasionale în cuceririle lor.
- Sunt dominante și posesive în relațiile de
dragoste, geloase și schimbătoare.
- Copiii născuți sub semnul acestei vibrații
se împotrivesc oricărui tip de autoritate
paternă.
- Menirea celor cu cifra de destin 1 este de
a-și pune în valoare propriile calități și de
a-i sfătui pe ceilalți să dea tot ce e mai bun
din ei ca si părinți tind să devină
autoritari.

Cifra de destin 2 – COOPERANTUL

- Cuvântul cheie este ‘’cooperarea,,.


- Persoanele cu cifra de destin 2 preferă
armonia și buna înțelegere.
- Persoane sensibile, receptive și timide.

73
VOCEA NUMERELOR

- Aceste caracteristici sunt atuuri cât și


slăbiciuni.
- Sensibilitatea în doză ridicată atât pentru
sentimentele proprii cât și pentru cei din
jur, poate să influențeze reprimând
talentele persoanelor cu cifra de destin 2.
- Ca și trăsături dominante pe lângă dorința
de colaborare mai sunt tactul și respectul
pentru ceilalți.
- Sunt oamenii cei mai prudenți, diplomați,
serviabili și amabili din întreaga scară
numerologică.
- Este singura vibrație care întreține relații
bune cu celelalte vibrații.
- Este o cifră feminină care apreciază
finețea, spiritualitatea, intelectul.
- Persoane calme, liniștite și nehotărâte în
luarea deciziilor, având nevoie de acordul
și sprijinul celor din jur.

74
VOCEA NUMERELOR

- Cumpătarea și înțelepciunea de care dau


dovadă în momente critice, le câștigă
admirația și respectul celorlalți.
- Persoane timide, modeste, liniștite,
deschise și nepretențioase, au capacitatea
de a șlefui asperitățile, să atenueze
discrepanțele, să ridice moralul, să aducă
liniști și armonie în jurul lor.
- Colegi plăcuți, prieteni generoși, prin
înțelegerea deosebită a naturii umane,
sunt psihologi înnăscuți.
- Întotdeauna vor acționa ținând seama de
glasul inimii și nu al rațiunii.
- Când sunt atacați sau se simt răniți, se
închid în ei înșiși.
- Persoane plăcute, pașnice și amabile, când
sunt într-o atmosferă încordată sau între
oameni agresivi, își pierd stăpânirea de
sine.

75
VOCEA NUMERELOR

- Preferă să stea în umbră, trecând peste


propriile dorințe și interese pentru binele
celorlalți.
- Au nevoie de siguranță și confort, de
mediu liniștit și de compania celor dragi.
- De regulă sunt creduli și refuză să accepte
sau să recunoască intențiile sau faptele
rele ale oamenilor cu care intră în contact.
- În profesie numărul 2 va ieși în evidență
în toate activitățile care cer tact și
diplomație.
- În afaceri vor fi parteneri ideali pentru că
acceptă ordinele și se supun lor.
- Familiali, căminul și armonia în relații,
sunt foarte importante.
- În dragoste sunt persoane romantice,
dispuse să dea tot pentru a-l face fericit pe
celălalt.
- Copiii sunt în general timizi și lesne de
educat, au nevoie de o atmosferă de

76
VOCEA NUMERELOR

liniște și armonie, de impulsuri pentru a-


și depăși complexele de inferioritate.
- Ca părinți, caută să-și manifeste dragostea
și înțelegerea față de copii, dar tind să fie
prea indulgenți.

Cifra de destin 3 – ANIMATORUL

- Cifra 3 vorbește de atragerea și armonia


contrariilor.
- Persoane vivace, ingenioase și cu interese
multiple.
- Posedă un talent deosebit pentru
creativitate și exprimarea sinelui, uneori
poate risipi talentul ducând o viață
haotică.
- Optimiste și încrezătoare, refuză să
priveasc lucrurile dintr-o perspectivă
negativă,tandre, afectuoase și generose.

77
VOCEA NUMERELOR

- Vibrația cifrei de destin 3 conferă grație și


strălucire.
- Persoane plăcute, admirate și populare,
emotive și vulnerabile, în cazul în care
sunt rănite se retrag în tăcere.
- Dacă sunt deprimate pot deveni
capricioase și cinice și se poate lăsa pradă
remarcilor sarcastice.
- Dacă talentul este folosit în sens pozitiv,
pot deveni inspiraționale pentru cei din
jur.
- În general au mulți prieteni și admiratori,
sunt sufletul petrecerilor, fără a-și
propune în mod deosebit acest lucru.
- Au o energie și o vitalitate ce inspiră și pe
ceilalți.
- Uneori sunt prefăcute, capricioase și
indulgente cu propria persoana.
- Mintea lor este trează, abilă și creativă,
fapt ce le permite să domine rapid orice
tip de acțiune.
78
VOCEA NUMERELOR

- Uneori le lipsește siguranța necesară


pentru realizarea obiectivelor propuse.
- Sunt atrăgătoare, cochete și deseori
vanitoase și sunt preocupate de ținuta lor
fizică și vestimentară.
- Câteodată naivitatea și bunătatea este
pusă la încercare de persoane fără
scrupule care pot profita de nobilitatea
sufletului lor.
- Dacă nu vor învăța să-și canalizeze
eforturile într-un anumit domeniu pentru
care au fost dotați cu calitățile necesare,
vor eșua.
- Împingând caracteristicile vibrației 3 la
extreme, pericolul este de a deveni
ostentativă, prefăcută și superficială prin
refuzul de a înfrunta necazurile și de a
fugi de responsabilitate.
- Profesional se poate remarca în actorie,
poet, sciitor, ziarist sau se poate dedica
oricărei forme de exprimare.
79
VOCEA NUMERELOR

- Persoane norocoase în situațiile legate de


job-ul lor, deseori rezolvă totul cu mare
ușurință.
- De regulă nu sunt inhibate, nu au
complexe, le place să fie în centrul
atenției.
- Imprevizibile în latura financiară, este
bine să învețe să se tempereze sau să-și
încredințeze administrarea bugetului
altor persoane.
- Pasionale în dragoste, trăiesc din plin
experiențele pe care viața le oferă.
- Până își vor găsi jumătatea vor fi
nestatornice, zburând din floare în floare.
- Sunt afectuoase, tandre, pasionate și
pedante dar imaginația și fantezia îi
îndepărtează de realitate.
- Ca și copii fiind emotivi și visători, au
nevoie permanent de dovezi de afecțiune.
- Ca și părinte tinde să neglijeze disciplina
pentru că nu-i place să-și complice viața,
80
VOCEA NUMERELOR

deseori obligațiile sociale îl acaparează


complet, lăsând în urmă viața de familie.
- Persoane îngăduitoare și tandre cu copiii.

Cifra de destin 4 – CONSTRUCTORUL

- Persoanele acestei vibrații sunt profunde,


responsabile și demne de încredere.
- Ordonate, organizate, controlate și
metodice.
- Abordează situațiile în mod rațional, cu
maximă concentrare și precizie.
Cifra 4 simbolizează eficacitatea, ambiția,
dreptatea, logica și disciplina.
- Muncesc din greu pentru a-și construi
imaginea și cariera pe o bază solidă.
- Dispun de un simț critic ascuțit, fiind
foarte atente la detalii, orientate să verifice
și să corecteze.
- 4 este un bun coechipier și loial celor
apropiați.
81
VOCEA NUMERELOR

- Uneori poate fi rigid în ideile sale și prea


grăbit în a-l judeca pe cel de lângă el.
- Este bine de evitat a fi autoritar și
nepoliticos având în vedere că posedă o
disciplină și o perseverență deosebită cu
care nu mulți pot ține pasul.
- Știe să lucreze cu banii și îi place
siguranța oferită de economiile puse
deoparte.
- Este precaut atunci când vine vorba de
schimbare fiind nevoie de cultivarea
flexibilității în caracterul său.
- Posedă voință și tărie de caracter.
- Persoane liniștite, temperate,
perseverente, statornice, care se
exteriorizează puțin.
- Opiniile acestor persoane spuse direct și
concret devin uneori brutale și tăioase;
- 4 este un bun observator și rezervat.
- Îi plac lucrurile clare și hotărâte.

82
VOCEA NUMERELOR

- Uneori este prea realist, tipicar și


intolerant în ceea ce face.
- Este introvertit și în același timp prieten
adevărat pe care te poți baza.
- Este fidel, loial, serios și cu caracter
puternic.
- În plan profesional se remarcă în
domeniul afacerilor știind să profite de
calitățile sale.
- Se poate remarca în domeniile tehnice,
matematicieni, economiști, contabili,
bancheri dar și ca dramaturgi, critici
literari sau cronicari teatrali.
- Ca funcționari sunt demni de toată
încrederea.
- Ca șefi dau dovadă de prea multă
exigență și nu le place dezordinea și
neglijența.
- În dragoste se poate avea încredere în
sentimentele sale sincere, stabile și

83
VOCEA NUMERELOR

trainice, chiar dacă în aparență este timid,


introvertit și rezervat.
- În general se simt bine în compania
prietenilor care au aceleași interese și mai
puțin în cadrul reuniunilor sociale.
- Având în vedere că este neîncrezător și
prudent, își exteriorizează trăirile numai
când are garanția că nu este respins.
- Copiii sub semnul acestei vibrații sunt
liniștiți, serioși, disciplinați și ascultători,
își îndeplinesc cu conștiinciozitate
obligațiile dar uneori devin o enigmă
pentru părinții lor, prin firea pe care o au,
introvertită și greu de pătruns în sufletul
lor pentru a le cunoaște gândurile.
- Ca și părinți sunt foarte responsabili și
caută să-i ferească pe copii de orice fel de
grijă.

84
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 5 –COMUNICATORUL


(JOKERUL)

- Cheia acestei vibrații este libertatea,


acestor persoane le plac schimbările,
lucrurile și orizonturile noi.
- Iubitoare de călătorii, aventuri, varietate
și dorință de a întâlni oameni noi.
- Posedă darul vorbirii dar și o abilitate de
a-i motiva pe ceilalți.
- Persoane cu o strălucită inteligență,
gândire abilă, pătrunzătoare, dinamică.
- Este cifra cea mai vioie, neliniștită și
schimbătoare din întreaga scară
numerologică.
- Persoane originale, impulsive în gândire
și acțiune, dispuse să accepte și să
experimenteze necunoscutul.
- Iubesc fiecare clipă, nu se retrag în trecut
având privirea mereu către viitor.
- Dispun de o percepție ieșită din comun.
85
VOCEA NUMERELOR

- Libertatea și nevoia de aventură uneori


scapă de sub control, ceea ce poate duce
la exces de mâncare sau sex, sau în
general abuz de viață.
- Persoane senzuale cărora le place să guste
din toate plăcerile vieții.
- Sexul, mâncarea sau orice altă experiență
senzorială sunt esențiale.
- Este greu a se dedica unei singure relații
dar o dată ce o face este loial precum un
câine.
- Foarte versați și curioși, își distribuie
atenția în mai multe direcții.
- Sunt deschiși, romantici, întreprinzători,
îndrăzneți, entuziaști.
- Dispun de un instinct foarte bine
dezvoltat.
- În plan profesional având în vedere
curajul de care dispun, care uneori atinge
eroismul, ignorând pericolul, spiritul lor
temerar, îndrăzneț și aventurier se
86
VOCEA NUMERELOR

încadrează foarte bine în categoria


profesiilor: navigatori, exploratori,
sportivi de performanță, aviatori,
reporteri, fotografi.
- În plan artistic pot fi producători teatrali,
dansatori, muzicieni, compozitori,
dirijori.
- Indiferent în ce domeniu vor profesa,
aceste persoane au nevoie să-și
concentreze eforturile, să dea dovadă de
perseverență.
- Principalul lor defect este irosirea forțelor
în activități pe care mai târziu le vor
abandona, dând altora prilejul de a le
folosi ideile.
- Succesul nu va însemna pentru ele putere
și bani, ci înfruntarea vieții, căutând
satisfacțiile și plăcerile prezentului.
- În baza simpatiei de care se bucură poate
lega multe prietenii, însă puține
adevărate.
87
VOCEA NUMERELOR

- Persoanele de sex opus sunt captivate de


farmecul și puterea lor de atracție, deseori
irezistibile, însă cifra 5 conștientizează
aceste calități.
- Dat fiind vorba de un temperament atât
de inflexibil, este nevoie să dea dovadă de
multă atenție în alegerea partenerului de
viață.
- Fiind romantice, tandre, pasionale și
senzuale, pot oferi o existență fascinantă
persoanei dragi.
- Pot fi foarte fericite alături de persoana
potrivită firii lor, dar față de ceilalți devin
ușor agresive, ironice și certărețe.
- Ca și copii sunt inteligenți, profunzi,
activi, creativi și neliniștiți.
- Ca părinte este indulgent, își dorește
relații de prietenie cu copiii săi, deși
uneori ajunge să fie prea neliniștit și
agresiv.

88
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 6 – DASCĂLUL

- Cuvântul cheie al acestei vibrații este


compasiunea.
- Persoană tămăduitoare și ajutor pentru
alții.
- Capabilă să ofere confort celor nevoiași și
un sprijin celor care nu mai pot sta pe
propriile picioare.
- Persoane generoase, îngăduitoare, demne
de încredere prin corectitudinea și
fidelitatea lor.
- Scopul în viață este de a dezvolta abilități
necesare pentru a putea fi de un real
ajutor altora și nu doar un simpatizant.
- Tandre, liniștite, se fac iubite de cei din jur
prin tactul și farmecul de care dispun.
- Dăruiesc deschis dragostea, dar la rândul
lor simt nevoia să se știe iubite și ocrotite.

89
VOCEA NUMERELOR

- Emotive, sensibile și romantice, devin


foarte vulnerabile în probleme care
privesc latura sentimentală.
- Bunul simț de care dau dovadă, validează
încrederea pe care ceilalți o manifestă în
sfaturile și sugestiile lor.
- Idealul altruist cunoaște o amploare în
cadrul acestei vibrații.
- Sunt persoane autentice ,apărătoare ale
drepturilor omului.
- Uneori pot avea o comportare oscilantă
sau se vor înclina să urmeze fără
împotrivire linia vieții.
- Câteodata cunosc a doua personalitate
care le face de nerecunoscut, devenind ele
însele cauza eșecului lor.
- Sunt foarte conservatoare și tradiționaliste
în idei și opinii.
- Permanent atenția trebuie să fie
îndreptată și concentrată asupra cuiva

90
VOCEA NUMERELOR

pentru că dispun de reale însușiri de


sfătuitoare și îndrumătoare.
- Sunt prea posesive și intransigente cu
familia și prietenii.
- Ceea ce este caracterizat cu minus în
această vibrație este lipsa idealurilor,
neglijarea responsabilităților, tendința de
a amplifica dificultățile, de a medita prea
mult asupra unor probleme, deseori
ireale.
- Tendința și totodata pericolul este să
creadă că poate salva lumea purtând toate
greutățile celorlalți pe umeri.
- În plan profesional se remarcă în ramurile
educației, științei și religiei.
- Pot cunoaște succese remarcabile ca
scriitori, poeți, desenatori, pictori, actori,
decoratori, cântăreți.
- Orice activitate legată de latura estetică
sau design poate fi desfășurată de cei cu
vibrația cifrei 6.
91
VOCEA NUMERELOR

- Ca și funcționari sunt persoane serioase,


oneste și de încredere, își îndeplinesc cu
plăcere și înalt simț al responsabilității
obligațiile de serviciu.
- Ca șefi sunt generose și mărinimose, dar
în egală măsură exigente, riguroase și vor
perfecțiune uneori imposibil de atins
pentru subalterni.
- Prețuiește banul și îl adminstrează
chibzuit.
- În general, o cifră 6 poate intra în posesia
unor averi însemnate în urma unor
moșteniri.
- Copiii născuți sub semnul vibrației 6 sunt
plăcuți, tandri și încântători dar și timorați
și imaginativi.
- Ca și adult, numărul 6 este ‘’adevăratul
părinte,, însă e bine să se ferească să
devină prea dominant și posesiv.

92
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 7 – INDIVIDUALISTUL

- Cifra de destin 7 este cea a exploratorului


și căutătorului de adevăr.
- Posedă o înțelegere clară și riguroasă a
propriei persoane ca și ființă spirituală.
- Țelul este îndreptat către incursiunile în
necunoscut și găsirea răspunsurilor la
misterele vieții.
- Persoană cu gândire analitică, minte
ascuțită cu putere mare de concentrare.
- Preferă singurătatea și modul de a lucra
singură.
- Persoană a cărei viață stă sub semnul
propriilor idei și metode, fiind un lup
singuratic.
- Este greu de păstrat o relație în căsnicie.
- Persoane inspirate, receptive, care au
nevoie de încredere în presentimentele lor
întrucât dispun de forțe psihice deosebite.

93
VOCEA NUMERELOR

- Persoane studioase și analitice ce dispun


de resurse și capacități mentale speciale.
- Investighează și analizează totul cu
minuțiozitate.
- Au un spirit de observație foarte
accentuat și o curiozitate fără limite.
- Caută perfecțiunea, frumosul, adevărul și
‘’de ce-ul,, lucrurilor.
- Fiind persoane individualiste și
independente, se află deseori în
contradicție cu ceilalți astfel ajung să-și
urmeze singuri drumul în viață.
- Precaute, cumpătate și uneori rezervate
preferă singurătatea, o caută și se bucură
de ea.
- Enigmatice și introvertite, devin chiar
ciudate și greu de înțeles.
- Prezența lor rece și distantă îndepărtează
orice mișcare de apropiere fiind catalogate
vanitoase și antipatice.

94
VOCEA NUMERELOR

- Nici o altă vibrație nu conferă atâta


profunzime intelectuală.
- Atrase de tot ce înseamnă mister, de
științele oculte și de tot ceea ce înseamnă
parapsihologie, citesc, studiază și
cercetează fără întrerupere.
- În plan profesional rezultatele vor fi mai
bune dacă vor munci, în primul rând
pentru ele și apoi pentru alții.
- Pot fi psihologi și psihiatri, pot deveni
celebri romancieri, dramaturgi, eseiști,
scenariști, critici literari.
- Deseori sunt pasionate de cercetări
arheologice, geologice, fizice.
- Aspectul financiar este important numai
în măsura în care va asigura suma
necesară pentru un trai confortabil.
- Bogăția și gloria nu le va căuta, pentru că
centrul lor de atenție este orientat către
latura meditativă a existenței și
perfecționarea spiritului.
95
VOCEA NUMERELOR

- Visătoare, emotive și sensibile, devin


timide și introvertite în problemele
sentimentale.
- Copiii născuți sub semnul acestei vibrații
se disting încă de mici prin seriozitatea
lor, sunt așa numiții ‘’copii bătrâni,,.
- Cifrei 7 îi va fi greu să-și asume rolul de
părinte.
- Uneori cere prea mult copiilor, întru-cât
nici un copil nu poate fi atât de serios și
responsabil.
- 7 conferă existență datoriei de a munci
pentru a atinge perfecțiunea interioară și
pentru a putea servi ca îndrumător și
sfătuitor celor care și-au propus elevarea
spirituală.

96
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 8 – AMBIȚIOSUL

- Caracteristica acestei vibrații o reprezintă


ambiția.
- Persoane cu abilități de lider înnăscut și
capacitatea de a acumula o avere
considerabilă.
- Talent deosebit pentru management în
orice domeniu.
- Posedă abilitatea de a inspira oamenii.
- Este cea mai puternică vibrație din
întreaga scară numerologică.
- Persoanele acestei vibrații sunt capabile,
energice și sigure pe ele însele.
- Extremiste, impulsive, luptătoare, hotărâte
și foarte îndrăznețe.
- Curajul se naște din marea încredere pe
care o au în ei.
- Conștient de puterea de cunoștere și de
stăpânirea de sine pe care le are, 8 este

97
VOCEA NUMERELOR

hotărât să muncească cu tenacitate pentru


a-și atinge scopul.
- Este capabil să riște totul, știe că totul
depinde de propria-i voință, este eficient,
autoritar și are succes.
- Sunt persoane care reușesc întotdeauna să
ajungă în vârful ierarhiei.
- Au gândire practică, realistă și concretă.
- Extremist și radical, 8 nu acceptă jumătăți
de măsură.
- Forța și puterea de atracție acestor
persoane sunt contagioase.
- Au mare putere de convingere, devenind
persoane influente.
- 8 este viclean, are o viziune amplă asupra
lucrurilor, este dispus să lupte numai ca
să o câștige, vrea totul sau nimic.
- În plan profesional pot străluci mai mult
în lumea finanțelor, politicii și afacerilor.
- 8 un bun organizator, dispune de forță
fizică și rezistență.
98
VOCEA NUMERELOR

- Cei cu cifra de destin 8 pot fi avocați,


judecători, executori, profesori, lideri în
politică, finanțe, chirurgi, inventatori,
directori.
- Pot fi buni contabili, economiști, experți în
informatică, conducători ai unor
corporații sau chiar președinți.
- Banii îi câștigă cu mai multă ușurință
decât alții și sunt administrați cu
chibzuință grație judecării corecte și a
lucidității de care dispun.
- Chiar dacă îi dezaprobă pe cei risipitori,
obișnuiesc să fie generoși contribuind
dezinteresați la acte de binefacere.
- În dragoste au tendința să fie persoane
acaparatoare și posesive.
- Ca prieteni sunt loiali, integri, dispuși să
dea totul, sunt ‘’oameni dintr-o bucată,,.
- Personalitatea puternică și magnetismul îi
face atrăgători, captând interesul celor de
sex opus.
99
VOCEA NUMERELOR

- Cer partenerului dăruire și supunere


completă.
- Copiii născuți sub semnul acestei vibrații,
manifestă de mici o puternică
personalitate.
- Sunt hotărâți, curajoși, expeditivi și
mulțumiți.
- Ca părinți tind să fie acaparatori și
posesivi, uneori aspri, dar întotdeauna își
vor învăța copiii să fie sinceri și onești.

Cifra de destin 9 – FILANTROPUL

- Cuvântul cheie pentru vibrația cifrei 9


este filantropic-umanitar.
- Conștient din punct de vedere social și cu
adevărat îngrijorat de starea lumii, este
plin de compasiune și idealism.
- Cea mai mare satisfacție o are în a dărui.

100
VOCEA NUMERELOR

- 9 atrage în mod natural oamenii din toate


părțile vieții, rareori având prejudecăți.
- Persoane care sunt observatori abili,
posedă o gândire clară, ascuțită căreia nu-
i scapă nici un amănunt.
- Persoane desăvârșite, energice, active și
eficiente.
- Profunde și vehemente, au deseori un
simț al dramaticului foarte dezvoltat.
- Extrem de independente și orgolioase nu
acceptă constrângeri sau opreliști de nici
un fel.
- Caracter enigmatic, păstrează permanent
o rezervă, o distanță care nu lasă loc
intimităților.
- În societate par vesele, comunicative,
deschise, dar legăturile lor cu ceilalți sunt
superficiale și de scurtă durată.
- Au sete continuă de cunoaștere și
înțelepciune.

101
VOCEA NUMERELOR

- Pot fi impulsive, irascibile și arogante,


curajoase, aventuriere și revoluționare,
întotdeauna cosecvente principiilor lor.
- Idealiste și emotive, prin setea lor de
dreptate, sunt capabilie de fapte mari
dacă simt că au o cauză pentru care să
lupte.
- Această vibrație simbolizează
regenerarea, reîntinerirea.
- Posedă o energie înnoitoare ce va inspira
omenirea.
- Își risipesc viața în capriciu, acordând
prea mare importanță propriei persoane.
- Indulgente cu sine, fataliste, nevrotice și
egoiste, mereu în poziție de apărare.
- Foarte ușor devin colerice și nu suportă
nici un fel de contradicție.
- În plan profesional obțin succes în
domeniul ajutorului social și umanitar.

102
VOCEA NUMERELOR

- Pot fi excelenți medici, psihiatrii,


psihologi, asistenți, infirmieri, misionari
sau cercetători științifici.
- Firi rezervate, împărtășesc cu greu
gândurile lor ascunse, deși se exprimă cu
lejeritate.
- Pot fi teologi, filozofi sau profesori în
învățământul universitar.
- Ca funcționari își vor concentra atenția
numai asupra muncii lor.
- Ca șefi sunt binevoitori și corecți, dar cer
calitate și dăruire în muncă.
- Din punct de vedere financiar, un număr
9 se dovedește mai puțin practic în
administrarea veniturilor.
- Nu este un supus al veniturilor și nu
acceptă să fie supusul nimănui.
- Pot fi posesori ai unei averi moștenite sau
obținute printr-un noroc.
- În dragoste sunt sentimentali, emotivi și
tandri.
103
VOCEA NUMERELOR

- Idealiste, romantice și visătoare, se


îndrăgostesc de multe ori până întâlnesc
dragostea adevărată.
- Chiar dacă au puțini prieteni,
sentimentele lor vor fi întotdeauna
adevărate.
- Căsătoria este un lucru scris pentru ei.
- Iubesc libertatea, sunt aventuriere, dar în
același timp pot iubi casa și familia.
- Copiii vibrației 9 sunt generoși, nobili și
responsabili, au multă imaginație.
- Se revoltă împotriva unei autorități
arbitrare incorecte.
- Părintii sunt foarte liberali, încercând să
insufle copiilor ideea de respect, altruism
și libertate.

104
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 10

- Când rezultatul final al adunării tuturor


cifrelor din data de naștere este 19, 28, 37
cifra de destin este 10 care se tratează ca
un destin 1 doar că cifra zero îi dă putere
lui 1 sau scade valoarea acestui număr
aducându-l în stare latentă.
- În rest toate caracteristicile cifrei 1 sunt
valabile și pentru cifra de destin 10.
- Destinele 11 și 12 sunt destine speciale.
Cifra de destin 11 poate fi obținută când
rezultatul total este 29 sau 38.
- Cifra de destin 12 poate fi obținută când
rezultatul total este 39.
- Atât destinul 10, 11 cât și 12 nu se mai
reduc la o cifră, rămânând număr întreg.

105
VOCEA NUMERELOR

Cifra de destin 11

- Are de ajuns la o formă de cunoaștere


superioară.
- Deține misiunea de a alege atât pentru el
cât și pentru alții.
- Este supus la tot felul de încercări.
- Pe lângă toate acestea prezintă toate
caracteristicile lui 11.

Cifra de destin 12

- Posedă în general calitățile lui 12.


- Fiind un destin special, se consideră al lui
Dumnezeu, cu puterea minții schimbă
totul.
- Aceste persoane au premoniții, pot fi
clarvăzători talentați, au cunoștiințe multe
și ajută semenii.

106
VOCEA NUMERELOR

- Pot fi materialiști, fără sentimente, ’’nu au


mamă, nu au tată,,, fiind oameni cu puteri
fantastice benefice sau malefice.

107
VOCEA NUMERELOR

CAPITOLUL VI

Matricea psiho energo informatică


M.P.E.I.

M.P.E.I. sau tabloul numerologic,


cuprinde toate informațiile și
caracteristicile despre funcționalitatea
persoanei.
- Aici se găsesc toate capacitățile și calitățile
ascunse în interiorul fiecăruia.
- Matricea conține nouă cadrane: fiecare
cadran corespunde unei cifre de la 1 pâna
la 9.

108
VOCEA NUMERELOR

1 4 7
2 5 8
3 6 9

Exemplu pentru calcul MPEI:

5. 3. 1980 / 26. 8. 16. 7

5+3+1+9+8+0=26

2+6=8

5 x 2 = 10 26 – 10 = 16 1+6=7

CNP – 5. 3. 1980 / 26 8 16 7

În urma obținerii CNP-ului se vor


trece toate cifrele din CNP în cadranele

109
VOCEA NUMERELOR

alocate, conform tiparului de matrice


format din 9 cadrane.
După modelul următor, se
construiește matricea persoanei născute în
05.03.1980.
M.P.E.I. (matricea psiho energo
informativă) pentru 5.8.1980/26.8.16.7. În
fiecare cadran din matrice de la 1 până la
9 se trec cifrele din CNP.
Model: în cadranul lui 1 în acest
exemplu se trec 2 cifre de 1 fiindcă așa
apare în CNP, în cadranul lui 2 se trece
numai un singur 2, în cadranul lui 3 se
trece un singur 3, în cadranul lui 4 nu se
trece nimic fiindcă în acest CNP nu apare
cifra 4. Așa se procedează în continuare
cu toate cadranele.

110
VOCEA NUMERELOR

1 4 7 11 7
2 5 8 2 5 88
3 6 9 3 66 9

- Pentru interpretarea matricei se


analizează fiecare vector și fiecare cadran.
- Interpretarea matricei se face de sus în jos
și de la stânga la dreapta începând cu
vectorul 147, urmat de 258 și la final de
369.
- Excepție face vectorul 357 care se
interpretează de jos în sus, dar de la
stânga la dreapta.
- Cadranul 1 reprezintă individualitatea,
energia psihică, caracterul, egoul,
personalitatea.
- Cadranul 2 reprezintă sistemul de
comunicare, emoții, sentimente, trăiri,
bioenergie.

111
VOCEA NUMERELOR

- Cadranul 3 reprezintă instinctele, analiza,


cunoașterea, memoria, prelucrarea
datelor, deșteptaciunea.
- Cadranul 4 răspunde de sănătatea
corporală, fizică, autovindecare,
echilibrul.
- Cadranul 5 reprezintă stâlpul de bază al
ființei omenești, imaginea de sine,
imunitatea, intuiția.
- Cadranul 6 reprezintă armonia, echilibrul,
sexualitatea, pragmatismul, bogăția
materială.
- Cadranul 7 reprezintă axa spirituală,
interioară, cunoașterea intuitivă, norocul,
capacitatea de a învăța din experiența de
zi cu zi.
- Cadranul 8 reprezintă simțul datoriei,
capacitatea de sacrificiu pentru alții,
capacitatea de a iubi, exercitarea unei
forme de putere, societatea.

112
VOCEA NUMERELOR

- Cadranul 9 reprezintă capacitatea


intelectuală, capacitatea de a acumula
cunoștiințe noi, inteligența.
Adaptabilitatea, capacitatea de asimilare
și stocare.

Vectorii de influență

Vectorul 123 – vectorul energetic


- Răspunde de energia fiecărei persoane.
- Reprezintă cantitatea și calitatea
energiilor cu care fiecare persoană
operează.
- Reprezintă capacitatea omului de
autoapreciere și individualitate.

Vectorul 456 – vectorul voinței


- Capacitatea omului de a-și exprima
dorința prin fapte și acțiuni.

Vectorul 789 – vectorul creativ


113
VOCEA NUMERELOR

- Răspunde de gradul de creativitate al


fiecărei persoane.
- Răspunde de talentele evidente și ascunse
ale omului.

Vectorul 147 – vectorul


supraconștient
- Răspunde de puterea mentală a
individului și de relația cu mediile
superioare.
‘’A FI,,

Vectorul 258 – vectorul social


- Răspunde de puterea afectivă a
individului și de relația cu societatea.
‘’A AVEA,,

Vectorul 369 – vectorul material


- Răspunde de capacitatea individului de a
se adapta la mediul pământean,
instinctual.
114
VOCEA NUMERELOR

‘’A FACE,,
Vectorul 159 – vectorul gândurilor și
faptelor
- Reprezintă capacitatea omului de a se
dezvolta în domeniul profesional.

Vectorul 357 – vectorul scopurilor


- Acest vector reprezintă viața intimă.
Matricea psiho energo informatică
poate conține în fiecare cadran, una sau
mai multe cifre sau poate să nu conțină
niciuna. Acest lucru nu înseamnă că e bun
sau că e rău.
Conform interpretării cifrei zero, în
cadranele cu cifră lipsă pot fi amplificate
valorile acelor cifre sau închiderea lor ca
intr-un vid.
Acolo unde sunt mai multe cifre se
face interpretarea fiecărui cadran, în
funcție de numărul de cifre din cadranul
115
VOCEA NUMERELOR

respectiv conform interpretărilor cifrelor


de bază de la 1 până la 9.
În cazul în care, într-un cadran, este
un exces de cifre, acesta înseamnă că este
necesară o compensare cu altceva pentru
găsirea echilibrului.
Fiecare individ prin matricea sa are
anumite caracteristici, anumite puncte
forte și este reprezentat de cel puțin o
cifră dominantă. Cifra dominantă fiind
cifra care este prezentă de mai multe ori
într-un cadran.
Dupa modelul următor, se
construiește matricea persoanei născute în
29.06.1973.
Exemplu: 29. 06. 1973 / 37. 10. 33. 6

1 4 7 11 77
2 5 8 2
3 6 9 3333 66 99

116
VOCEA NUMERELOR

În acest caz cifra dominantă este ‘’3,,


3 reprezintă esența și se interpretează
conform caracteristicilor cifrei 3.

117
VOCEA NUMERELOR

Capitolul VII

PERIOADELE VIEȚII

Perioadele vieții sau ciclurile


evolutive reprezintă dezvoltarea umană
din toate punctele de vedere.

Ciclurile evolutive:
0-9 ani – I ciclu evolutiv
9-18 ani –al II lea
18-27 ani –III
27-36 ani –IV
36-45 ani – V
45-54 – VI
54-63 – VII
63-72 – VIII
72-81 - IX
Anii astrali reprezintă etapele prin
care trece omul la diferite vârste. În

118
VOCEA NUMERELOR

fiecare ciclu evolutiv se trece prin câte un


an astral de la 1 până la 9. Anul astral ne
indică oportunitățile și zonele sensibile
din viața noastră.
Anul astral se calculează de la ziua de
naștere a anului în curs până la ziua de
naștere a anului viitor.
Este important pe ce să punem preț,
ce să evităm și cum să ne raportăm la
situațiile de criză ce apar în viața noastră.
Exemplu: 29.06.1973
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1973 1974 1975 1976 1977 1978 1978 1980 1981
1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026
2027 2028 2029 2030 2031 2032 2033 2034 2035

119
VOCEA NUMERELOR

Anul astral 1 din primul ciclu


evolutiv este anul nașterii, fiind primul an
de viață.

Exemplu: 29.06.1973

Primul an astral în primul ciclu


evolutiv este de la 29.06.1973-29.06.1974.
-Anul astral 2 de la 29.06.1974-29.06.1975.
Dupa acest model așa se calculează
fiecare an astral, în fiecare ciclu evolutiv.
La 29.06.2018 persoana a împlinit 45 ani.
4+5=9

9 + 1 = 10 = 1 + 0 = 1

Începând cu 29.06.2018 până la


29.06.2019, când persoana împlinește 46
de ani, se află pe anul astral 1, în al VI lea
ciclu evolutiv.

120
VOCEA NUMERELOR

Întotdeauna se adună cele 2 cifre ale


vârstei împlinite la momentul efectuării
calculului, la care se adaugă 1, ( vezi
exemplu) această metodă fiind cea mai
simplă sau se poate face totalul începând
cu anul nașterii pe orizontală de la 1 până
la 9.

Anul astral 1- Învățătorul

- An de acțiune, de entuziasm.
- An favorabil pentru a începe ceva nou
sau pentru a da un nou sens vieții.
- E bine să îndrăznești să faci orice, să pui
sămânță la ceva.
- An în care se petrec schimbări calitative.
- Ceea ce inițiem într-un an personal 1
marchează un întreg ciclu de 9 ani.

121
VOCEA NUMERELOR

Anul astral 2 – Nerăbdătorul

- An potrivit pentru a aștepta ca lucrurile


să se intâmple.
- An bun pentru asocieri mai ales cu
persoanele de sex opus.
- An al relațiilor, an în care se produc foarte
multe schimbări.
- Pot apărea persoane noi sau se pot rupe
relații mai vechi.
- An de selecție a relațiilor, de rezolvare a
situațiilor de familie.
- An bun pentru o analiză profundă a
propriei personalități.
- Este nevoie de multă autodisciplină,
diplomație și atenție la relația cu
interiorul.

122
VOCEA NUMERELOR

Anul astral 3 – Culegătorul

- Cel mai benefic, cel mai norocos an din


viața unui om.
- An în care culegem sămânța pe care am
pus-o în anul astral 1.
- Perioadă bună din punct de vedere
creativ.
- An bun pentru exprimarea activităților în
plan social.
- Sunt favorizate reușitele în plan afectiv și
financiar.
- An al distracției, al succesului și al
exprimării artistice.

Anul astral 4 – Muncitorul

- An al reconstrucției și reorganizării.
- An favorabil muncii, al responsabilităților
și al efortului susținut.

123
VOCEA NUMERELOR

- Perioadă bună pentru a clădi o nouă


fundație a vieții.
- E nevoie să muncim fără a ne gândi la
succes sau la altceva.
- An ce necesită o atenție mărită, fiind un
an epuizant atât pe plan mental cât și
emoțional, fizic și material.
- An de perseverență și de supunere
privind depășirea anumitor obstacole.

Anul astral 5 – Călătorul

- An de schimbări, cel mai dinamic an.


- Anul fericirii și al schimbărilor
neașteptate în sens pozitiv.
- Apare dorința de cunoaștere, de ceva nou
și dorința de a risca.
- An favorabil pentru dragoste, iubire,
prieteni noi, cunoștințe noi.
- An al libertății, al călătoriilor, al
vacanțelor, dedicat plăcerilor de viață.
124
VOCEA NUMERELOR

- An în care se pot rupe legături vechi și


apariția unor legături noi.
- Pot apărea probleme legate de imaginea
de sine.
- An în care se testeaza fidelitatea: înșeli
sau pleci de acasă.

Anul astral 6 – Familistul

- Cel mai bun an pentru căsătorie sau


divorț.
- Bunăstarea materială depinde de
bunăstarea în plan sexual.
- Se dau examene astrale pentru cuplu și
familie.
- An de rezolvat orice problemă de familie.
- An magic pentru doamne fiind cifră
feminină.

125
VOCEA NUMERELOR

Anul astral 7 – Misticul

- An al introspecției, al gândirii intuitive.


- Anul revizuirii tuturor evenimentelor
exterioare și a trăirilor spirituale.
- Anul roadelor din trecut.
- Anul care nu suportă minciuna și
falsitatea.
- Anul întoarcerii la credințele spirituale.
- Anul răsplatei divine pentru activitățile
noastre

Anul astral 8 – Justițiarul

- Anul banilor și al puterii.


- Anul dobândirii succesului financiar, dar
și anul falimentelor.
- An al diverselor cumpene în toate
domeniile.
- Se verifică orice fel de putere dobândită și
exercitată în mod real în societate
126
VOCEA NUMERELOR

Anul astral 9 – Altruistul

- Anul finalizării unui ciclu evolutiv și anul


examenelor vieții.
- An al bilanțului în care se verifică
cunoștiințele din ultimii 8 ani.
- An foarte bun pentru acumulare de noi
cunoștiințe în domenii noi.
- Favorabil și pregătitor pentru următorul
cilcu de 9 ani.
Universul intervine în viața
fiecăruia, este indicat să ținem cont de toți
acești ani pentru că, în fiecare perioadă, se
întâmplă o schimbare majoră în viața
noastră.
În cadrul ciclurilor evolutive un
aspect interesant ar fi de punctat pentru
vârsta de 36 ani.
La 36 ani ne aflăm pe an astral 1,
adică 3 + 6 = 9 / 9 + 1 = 10 1 + 0 = 1.

127
VOCEA NUMERELOR

Acest an astral 1 aparține ciclului


evolutiv V de la 36 la 45 ani. Cum
spuneam, semnificația cifrei 5 este ieșirea
din pătrat.
In această perioadă fiecare dintre noi
se află pe un an astral 1 de un nou început
într-un ciclu evolutiv 5 în care ieșim din
cadru de cunoaștere sau din zona de
confort, adică la fiecare dintre noi se
produce o schimbare majoră în plan
personal profesional sau poate chiar
amândouă.
Acest moment reprezintă un punct
de transformare majoră a fiecăruia dintre
noi, fie că vrem fie că nu, lucrurile se
petrec, astfel încât energia care ne
influența până atunci, se schimbă, se
transformă.

128
VOCEA NUMERELOR

Capitolul VIII

Semnificația numelui din punct de


vedere numerologic

Fiecărei litere din alfabet îi


corespunde un număr de la 1 la 9. Pentru
cifrarea numerelor se folosește alfabetul
standard fără folosirea diacriticelor.
Tabel corespondent dintre litere și
numere
1 2 3 4 5 6 7 8 9
A B C D E F G H I
J K L M N O P Q R
S T U V W X Y Z

Așa cum data completă de naștere,


zi, lună și an, ne influențează din punct de
vedere numerologic, așa ne influențează și

129
VOCEA NUMERELOR

prenumele pe care îl primim la naștere,


inclusiv numele de familie din care
provenim.
Prenumele ne influențează doar pe
noi, se referă strict la propria persoană, pe
când numele de familie ne influențează
atât pe noi cât și pe ceilalți membrii ai
familiei.
Fiecare nume are corespondent o
cifră și vibrația acelei cifre își pune
amprenta asupra noastră.

Exemplu: STANCU MIHAI


1+2+1+5+3+3 / 4+9+8+1+9

STANCU
1 + 2 + 1 + 5 + 3 + 3 = 15 1+5=6
MIHAI
4 + 9 + 8 + 1 + 9 = 31 3+1=4

130
VOCEA NUMERELOR

Vibrația prenumelui este cifra 4.


Vibrația numelui este cifra 6.
Vibrația numelui complet este 6 + 4 = 10
1+0=1
Conform numelui complet, fiecare
are un destin personal în funcție de cifra
rezultată din adunarea numelui și
prenumelui și este influențat de vibrația
acelei cifre.

Exemplu: STANCU MIHAI

Din acest exemplu destinul personal


este dat de vibrația cifrei 1.

Destinul personal 1

- Rol de lider, puterea exemplului,


independență, individualitate.

131
VOCEA NUMERELOR

- Persoana are rolul de a-i inspira pe alții,


de a-și concepe un stil propriu, să fie un
exemplu de urmat pentru ceilalți.
- Are succes când își folosește propriile
idei.
- Evoluează prin competiție, luptă, conflict.
- Are nevoie să se descurce singur fără a se
baza pe alții.
- Să acționeze, să ia inițiativă pentru
afirmarea independenței.
- Are nevoie să învețe să renunțe la idea de
a deține controlul.

Destinul personal 2 – cooperarea în


relații

- Persoana are nevoie să învețe să


coopereze, să funcționeze în relații chiar
dacă preferă să fie pe cont propriu.

132
VOCEA NUMERELOR

- Are nevoie să învețe să folosească


diplomația.
- Este de preferat să stea în plan secund.
- Are de învățat empatia.

Destinul personal 3 – analiză/creativitate

- Valorificarea talentului artistic.


- Concentrarea pe o anumită direcție.
- Stabilirea principalelor scopuri din viața
sa.
- Obținerea succesului financiar prin
expunerea în societate.
- Să învețe a nu mai analiza și critica.
Destinul personal 4 -
organizare/planificare

- Persoana este un bun organizator.


- Dă dovadă de calități manageriale.

133
VOCEA NUMERELOR

- Are de învățat lecția răbdării.


- Este o persoană care muncește mult și
rezistă la stres.
- Tot timpul are noi idei de implementat
sau ceva de construit.
- Se luptă pentru supraviețuire având parte
de mari provocări.
- Are de învățat să se preocupe de propria-i
sănătate.
- Să învețe să găsească echilibrul.

Destinul personal 5 –
comunicare/adaptare

- Are de învățat să-și asume


responsabilitatea propriilor alegeri.
- Pentru această persoană schimbarea
reprezintă esența vieții.
- Persoană potrivită pentru cercetări și
investigații.
134
VOCEA NUMERELOR

- Are rol de mesager, simte nevoia de


libertate, având nevoie mereu de
schimbare de cadru.
- Are de traversat mai multe experiențe în
același timp.
- Fiind o persoană mai superficială are de
învățat seriozitatea.

Destinul personal 6 – familia, armonia,


iubirea

- Principala lecție de învățat este iubirea.


- Caracteristica principală fiind armonia.
- Persoana cu cifra de destin 6 are de ieșit
din poziția de salvator.
- Îi place să stea în preajma oamenilor cu
aceleași valori.
- Rolul principal pe care îl are este de
‘’mama răniților,,.

135
VOCEA NUMERELOR

- Poate fi un bun duhovnic având


capacitatea de a asculta, înțelege și alina
supărările celorlalți.

Destinul personal 7 – cunoaștere,


spiritualitate

- Persoana cu destin 7 are ca și misiune


mentor, maestru spiritual.
- Oferă ajutor, este un bun vindecător,
având har.
- Puterea și armonia interioară le găsește
stând în izolare.
- Are de învățat cum să folosească puterea
și asupra altora.
- Este preocupat tot timpul pentru studiu și
cercetare având ca dorință evoluția sa
spirituală.

136
VOCEA NUMERELOR

Destinul personal 8 – putere/organizare

- Misiunea acestei persone este să


organizeze, să gestioneze și să
administreze.
- Succesul personal vine dintr-o formă de
putere, cunoaștere, bani sau funcție.
- Dobândește un statut social prin eforturi
personale.
- Performanța cea mai mare o poate obține
stând în ‘’spatele cortinei,,.
- Are de învățat să respecte autoritatea.
- Poate trece prin transformări și schimbări
radicale.

Destinul personal 9 – altruism/ umanism

- Misiunea acestei persoane o reprezintă


contribuția pe care o aduce la nivel social.
- Are de învățat să își asume un rol public.

137
VOCEA NUMERELOR

- Lecția sa este de a se dedica oamenilor, de


a le oferi cunoaștere, vindecare și
protecție.
- Are de oferit compasiune, de făcut acte de
caritate.
- Calea sa în viață este de sfătuitor,
îndrumător, consilier.

Numărul ereditar

Numărul ereditar se referă la


moștenirea pe care o avem de la familia al
cărui nume îl purtăm.

Exemplu: STANCU

1+2+1+5+3+3=15 1+5=6

6 este numărul ereditar în acest caz.

138
VOCEA NUMERELOR

Acest număr indică calitățile,


defectele și lecțiile pe care le avem de
învățat în familia în care ne naștem.
Pentru bărbați acest nume, de
regulă rămâne valabil pentru toată viața,
în afara cazurilor în care din anumite
motive, pe parcurs este necesar ca
bărbatul să-și schimbe numele.
În cazul femeilor, în general după
căsătorie își schimbă numele de familie cu
cel al soțului.
În aceste condiții persoana preia din
energia noului nume care numerologic
manifestă vibrația altei cifre.
Pot fi și situații în care noua vibrație
să fie a aceluiași număr, dar cu o altă
energie conform trăsăturilor, valorilor și
slăbiciunilor ce aparțin noii familii.

139
VOCEA NUMERELOR

Numărul ereditar 1 este caracterizat de:


- Independență, capacitatea de a se
descurca pe cont propriu, încredere, curaj
de a acționa dar și de încăpățânare,
agresivitate, individualism, aroganță,
egocentrism

Numărul ereditar 2 - este caracterizat de:


- Cooperare, diplomație, relaționare,
exprimarea sentimentelor, familism, dar
și de indecizie, amânare, îndoială,
dependență, atașament, emotivitate.

Numărul ereditar 3- este caracterizat de:


- Creativitate, comunicare, adaptabilitate,
expansiune, dar și de orgoliu, judecător,
nevoia de a exagera.

140
VOCEA NUMERELOR

Numărul ereditar 4 este caracterizat de:


- Organizare, strategie, planificare,
devotament, loialitate, dar și de rezistență
la schimbare, opoziție, încăpățânare,
sarcasm.

Numărul ereditar 5 este caracterizat de:


- Inteligență, strategie, perseverență,
mobilitate, curiozitate, extindere relații,
dar și de nerăbdare, instabilitate,
indecizie, duplicitate, lipsă de finalitate.

Numărul ereditar 6 este caracterizat de:


- Generozitate, corectitudine, loialitate, rol
de ocrotire, familist dar și de atașament,
posesivitate, sufocare sau tendința de a se
amesteca în viața altora.

141
VOCEA NUMERELOR

Numărul ereditar 7 este caracterizat de:


- Spiritualitate, înțelepciune, credință,
independență, inteligență, expansivitate
dar și de izolare, fuga de realitate, viață
interioară secretă, idei autodistructive.

Numărul ereditar 8 este caracterizat de:


- Autoritate, reputație, imagine socială,
demnitate, performanță, forța de a o lua
de la capăt, dar și de control, scepticism,
lipsă de scrupule, agresivitate,
dependență, victimizare.

Numărul ereditar 9 este caracterizat de:


- Altruism, implicare, dăruire, toleranță,
compasiune, devotement, dar și de
izolare, frica de singurătate și de a spune
nu fiind tentat să trăiască pentru alții.

142
VOCEA NUMERELOR

Capitolul IX

Culori și cifre

Tot ce ne înconjoară are culoare,


inclusiv cifrele de la 1 până la 9
corespund unei culori, fiecare culoare
având o vibrație energetică.

- ROȘU:

- Corespunde cifrei 1, culoare activă de foc.


- Roșu simbolizează căldură, pasiune.
- Captează ușor atenția și are un efect
stimulator general provocând și incitând
la acțiune.
- Culoare puternică ce scoate în evidență
sensibilitățile observatorului influențând
alegerea pe care urmează să o facă.

143
VOCEA NUMERELOR

- ORANGE:

- Corespunde cifrei 2, culoare pasivă de


apă.
- Are efect stimulator emotiv ce oferă
sentimentul de apropiere.
- Creează posibilitatea de a transmite
ideiile prin cuvinte, reprezentând
culoarea confesiunii.
- Imprimă optimism și veselie cu condiția
să nu fie folosită pe suprafețe mari.
- Semnifică senzualitate fiind totodată un
stimulent sexual.

- GALBEN:

- Corespunde ciferi 3, culoare activă de aer.


- Stimulează și întreține starea de vigilență.
- Sporește capacitatea de mobilizare,
concentrare și atenție.

144
VOCEA NUMERELOR

- Culoare ce influențează decizia la nivel de


analiză.
- Fiind culoare a luminii este cea mai
însuflețită culoare.
- Este caracteristică persoanelor
expansioniste și cu nivel ridicat de
aspirație.

- VERDE:

- Corespunde cifrei 4, culoare pasivă de


pământ.
- Are efect liniștitor relevând starea de
spirit interioară.
- Transmite bună dispoziție, relaxare,
meditație echilibru, siguranță.
- Este culoarea speranței și a introspecției.
- Imprimă siguranță fiind o culoare
excelentă pentru realizări financiare.

145
VOCEA NUMERELOR

- ALBASTRU:

- Corespunde cifrei 5, culoare activă de foc.


- Culoare a intelectului ce influențează
stima de sine a unui om.
- Are un efect puternic curativ, calmează
stresul și emoțiile.
- Ajută la deschiderea față de tot ce este
elevat și minunat.
- Este o culoare foarte bună pentru
comunicare, atrăgând publicul.

- INDIGO:

- Corespunde cifrei 6, culoare pasivă de


apă.
- Culoare cu o frecvență de vibrație înaltă.
- Reprezintă combinația dintre intuiție și
spiritualitate, ajutând la realizarea
meditației.
- Permite accesul direct la înțelepciune.

146
VOCEA NUMERELOR

- Accelerează gândirea și creativitate


maximă.

- VIOLET:

- Corespunde cifrei 7, culoare activă de aer.


- Culoarea iubirilor pure, sublime, a tainei
și a misterului.
- Transmite luciditate, detașare,
clarviziune.
- Folosind această culoare se pot găsi soluții
rapid pentru anumite situații.
- Lărgește orizontul înțelegerii și ajută la
împlinirea dorințelor.
- Imprimă stare de fuziune și unitate cu tot
ceea ce ne înconjoară.

147
VOCEA NUMERELOR

- ROZ:

- Corespunde cifrei 8, culoare pasivă de


pământ.
- Armonizează relațiile și stimulează
simțurile inimii.
- Este cea mai romantică și cea mai afectivă
culoare.
- Are rol de a calma și de a îmbunătății
sentimentele.
- Este culoarea dezvoltării intelectuale.
- Roz fiind cea mai potrivită culoare în
domeniul investițiilor.

- ARGINTIU:

- Corespunde cifrei 8, culoare pasivă de


pământ.
- Este o culoare a puterii, bună pentru
intelect.

148
VOCEA NUMERELOR

- Ajută la purificare transmițând o stare de


bine.

- AURIU:

- Corespunde cifrei 9, culoare activă de foc.


- Culoare transformaționalistă a
perfecțiunii spirituale, asociată cu
Divinitatea.
- Fiind o culoare solară a căldurii emană
pozitivitate și optimism.
- Este specifică zonei de lux și a
învingătorilor.
Culoarea dominantă a caracterului
unui om se regăsește în CNP-ul astral.
Aceasta se obține prin reducerea pe rând
a cifrelor din exterior către interior, la
final rămânând o singură cifră.
Cifra rămasă reprezentând culoarea
dominantă cu caracteristicile aferente.

149
VOCEA NUMERELOR

Exemplu: CNP astral


290619733710336
9061973371033
6197337103
19733710
973371
7337
33
3
În acest caz cifra rămasă este 3
asociată cu galben și reprezintă culoarea
dominantă a persoanei nascută în
29.06.1973.
După modelul expus se poate
calcula și afla pentru fiecare persoană
cifra și culoarea reprezentativa la nivel
individual.

150
VOCEA NUMERELOR

”Adevărul matematic există într-o lume


independentă de om și mintea recunoaște
aceste adevăruri prin contemplare.”

PITAGORA

151
VOCEA NUMERELOR

Concluzii

După finalizarea acestei cărți-


abecedar acum fiecare poate să își facă o
idee și să înțelegă mai bine cum
funcționează această știință și ce influență
poate avea în viața de zi cu zi.
La finalul lecturii acestor pagini
intrând în poziția de observator se poate
concentra atenția la toate aspectele
prezentate, având posibilitatea de înțelege
mai bine mesajul pe care îl transmite
acestă ” artă” de a găsi ”Cheia Succesului
Către Sine”.
De aici înainte totul depinde numai
de propria persoană cum primește și cum
fructifică informația magică transmisă pe
această cale.

Consultant numerologie:
Cristina Rozorea
152
VOCEA NUMERELOR

CUPRINS

Capitolul I – Introducere
Capitolul II – Informații despre cifrele de
bază și reprezentarea lor
Capitolul III – Calculul CNP-ului astral
Capitolul IV – Ziua de naștere – cifra de
vibrație interioară (CVI)
Capitolul V – Cifra de destin (CD)
Capitolul VI – Matricea psiho-energo-
informatică (M.P.E.I.)
Capitolul VII – Perioadele vieții – Cicluri
evolutive
Capitolul VIII – Semnificația numelui din
punct de vedere numerologic
Capitolul IX- Culori și cifre

153
VOCEA NUMERELOR

Bibliografie selectivă

1. Cursuri numerologie – Romeo Popescu


2. Numerologie pentru începători – Gerie
Bauer
3. Numerologie magică – Gladys Lobos

154

S-ar putea să vă placă și