Sunteți pe pagina 1din 117

PETRU DANES

PETRU DANES
08.08.2018
CUPRINS

INTRODUCERE pag. 4

ZIUA DE NAȘTERE pag. 6

DESTINUL pag. 9

TABELUL NUMEROLOGIC PERSONAL – TNP pag. 21

TABELUL NUMEROLOGIC AL ZILEI DE NAȘTERE – TNZ pag. 54

ELEMENTUL DOMINANT ÎN TNP pag. 89

ANALIZA NUMELUI COMPLET pag. 92

TABELUL NUMEROLOGIC AL NUMELUI – TNN pag. 94

TABELUL NUMEROLOGIC AL TEMPERAMENTULUI – TNT pag. 102

CICLUL EVOLUTIV pag. 109


Gânduri de bine,
Călătoria omului prin viață începe dintr-un punct în care nimic nu-i este
cunoscut. Omul este definit de suma alegerilor pe care le face, de cele pe care
nu le face și de cele pe care ar fi în stare să le realizeze la un moment dat.
Datorită comportamentului său aproape invariabil, acesta devine previzibil și
ușor de influențat. Tot ceea ce este, tot ceea ce face și tot ceea ce îl înconjoară
pe om îi trădează caracterul și predispoziția. Modul de gândire, emoțiile
predominante, preconcepțiile, credințele, fricile, plăcerile sau bucuriile vieții,
toate acestea și multe altele sunt ușor de identificat la o persoană, prin simpla
observare a acesteia de către cineva antrenat în acest sens sau descifrând
secretul numerelor care o definesc. Numerograma Completă te provoacă la o
călătorie în profunzimea ființei umane. Este poate cea mai mare aventură cu
care se poate întâlni omul pe parcursul vieții sale și cu siguranță cea mai
captivantă poveste pe care o poate trăi cineva. Drumul spre tine însuți a fost,
este și va rămâne proba esențială a vieții. Numerograma Completă te ghidează
pas cu pas pe această cale și îți va fi un sprijin de nădejde oricând vei avea
nevoie de un răspuns la o întrebare, de un indiciu cu privire la o acțiune
viitoare și de orice alte sfaturi și confirmări.
Paginile următoare îți vor înfățișa trăsăturile care te definesc cel mai
bine, atributele cele mai intime și darurile pe care le-ai primit încă de la
naștere dar pe care e posibil să nu le fi descoperit până acum. Multe dintre
descrierile care urmează ți se vor părea extrem de coerente și de personale. De
foarte puține ori spre deloc se întâmplă ca omul să nu se identifice cu
adevărata sa natură sau să refuze conștient să recunoască adevărul. Această
lectură îți recomand să o parcurgi de mai multe ori și să meditezi îndelung
asupra aspectelor care ți se par cele mai importante. Este esențial să înțelegi
foarte bine semnificația structurii numerologice descrise și apoi interpretarea
valorii care o guvernează. Fie că este vorba despre o Casă, despre Ziua de
Naștere, despre analiza Numelui, despre Destin, o Pereche specială, o
diagonală, o linie, o coloană sau orice altă structură formată în numerograma
ta, îți recomand să te familiarizezi foarte bine cu noțiunea respectivă și cu
interpretarea sa.
Acest gen de interpretare numerologică este de o complexitate aparte și
pătrunde adânc în intimitatea fiecărei persoane. Așa cum funcționalitatea
optimă a unui mecanism depinde de corectitudinea cu care funcționează și de
integritatea fiecărei piese, la fel și ființa umană este compusă din foarte mulți
parametri diferiți și faptul de a duce o viață împlinită, depinde în totalitate de
fiecare dintre ei. Ar fi absurd să caracterizăm viața unui om după doar câteva
criterii superficiale și să-l catalogăm ca fiind bun sau rău doar pentru că îl
regăsim sau nu într-o descriere anume.
Observăm cu ușurință cât de diferiți sunt oamenii din jurul nostru și
frumos ar fi să ajungem să învățăm să cinstim unicitatea fiecăruia.

4
Numerograma Completă își propune să ofere o interpretare originală,
pertinentă, avizată și profesionistă a studiului numerologic. Este singura
lucrare de acest fel luând în calcul complexitatea calculelor pe care le
abordează, nivelul ridicat de cunoștințe transmise și interpretările extrem de
elaborate pe care le cuprinde. Întregul efort este pentru a veni în sprijinul
celor care își doresc mai mult de la propria persoană. Numerograma Completă
își propune să-i călăuzească pe drumul cunoașterii de sine pe cei care au
curajul să înainteze pe această cale și să-i încurajeze pe aceia care au simțit o
sclipire aparte în ei înșiși dar pe care teama sau timiditatea îi țin încă pe loc.
Cunoașterea este ca o lumânare aprinsă care îți lumineze calea devenirii
personale. Numerograma Completă este un felinar al înțelepciunii și al
tainelor de demult. Această lucrare îți va dezvălui secrete pe care doar tu vei
ști cum să le interpretezi cel mai corect pentru că fac referire la lumea ta
interioară, la realitatea pe care ți-ai creat-o pe acest pământ și care este
codificată în numele tău și în data ta de naștere. Numerograma Completă este
cheia care deschide poarta către o lume nouă, o lume amplă și personalizată
după stilul tău. Este lumea în care te-ai născut și în care trăiești dar fără să o
fructifici la adevărata valoare. Orice suferință, orice neajuns, fiecare sentiment
de tristețe și fiecare dezechilibru din viața ta sugerează cât de puțin te cunoști
pe tine și cât de departe ești de o manifestare ideală. Se spune că suferința
devine cu atât mai severă cu cât omul se îndepărtează mai mult de natura sa
și de adevăr.
Rândurile acestei lucrări te vor îndruma pas cu pas în ceea ce privește
cunoașterea de sine și îți vor descoperi într-o manieră calmă și îngăduitoare
rolul tău în această viață. Citește aceste pagini mai întâi cu ochii minții și apoi
cu ochii sufletului. Lasă fiecare raționament să pătrundă în tine și să-și
găsească realitatea cu care rezonează. Poate să scoată la suprafață un
eveniment din trecut, poate va vindeca o rană, poate va aduce lumină într-o
cauză la care ai renunțat de mult ori poate că te va face să te apreciezi mai
mult ca niciodată. Vor fi numeroase reacții pe care le va stârni în tine și cu
siguranță te va uimi acuratețea cu care îți sunt explicate detaliile din viața ta.
Scopul este acela de a te însoți în fiecare moment mai simplu sau mai dificil al
vieții tale pentru că printre rândurile acestei lucrări vei găsi întotdeauna un
răspuns la situațiile cu care te confrunți. Nu-ți rămâne așadar decât să reiei
lectura cu răbdare și să meditezi un timp la pasajele care simți că reprezintă
mai mult pentru tine.
numerolog Eduard Agachi

5
ZIUA DE NAȘTERE

Dragă Petru, ziua ta de naștere este guvernată de o energie puternică,


are înscris în profunzimea ei un destin cu o misiune specială și conține
secretul evoluției personale. Toate acestea ți-au fost transmise ție în chip
misterios și tainic pentru ca să-ți fie de folos pe drumul vieții. Natura te-a
înzestrat încă de la naștere cu talente și abilități unice, cu trăsături fizice
aparte, cu un caracter deosebit, cu bagajul genetic al părinților și cu un viitor
strălucit spre care pășești astăzi cu încredere. Momentul nașterii tale este
unic și irepetabil pentru că în acea clipă ai luat contact cu o lume nouă, cu
oamenii pe care nu i-ai mai întâlnit niciodată, cu un mediu aflat în continuă
schimbare și cu posibilitățile infinite de manifestare personală. Acel moment
te-a marcat pentru totdeauna și îți va influența fiecare alegere pe care o vei
face de-a lungul vieții.
Ziua ta de naștere îți dezvăluie o parte din aceste însușiri, îți descrie cele
mai intime caracteristici și pictează întregul tablou al naturii tale interioare.
Aceasta trasează reperele morale care îți vor forma caracterul și conturează
principalele trăsături psihice și emoționale care se vor observa mai târziu în
comportamentul tău. Ziua de naștere este echivalentă cu filtrele particulare
prin care percepi lumea și care îți modelează universul interior. Adesea, cei
din jur nici nu-și vor da seama de profunzimea acestor diferențe care în
definitiv îți marchează întreaga existență.
În rândurile de mai jos vei găsi descrierea zilei tale de naștere urmând ca
în paginile ce-i urmează să descoperi un studiu cu mult mai aprofundat al
tabelelor numerologice formate din data de naștere și din numele tău complet.
Te îndrum să le parcurgi fără grabă, preferabil în timp ce savurezi un ceai
bun, stând comod într-un loc confortabil.
Lasă aceste pagini să te încânte, să te înfurie, să te contrarieze, să te
motiveze, să te uimească, să-ți trezească amintiri, să te facă să visezi și să te
poarte pe culmile extazului, pentru ca în final să te facă să-ți dorești mai mult,
să vrei să cunoști și tu persoana descrisă în aceste pagini, să o feliciți și să o
încurajezi așa cum merită și să o prețuiești din ce în ce mai mult.

6
Ziua de naștere 8

Ziua de naștere 8 indică un om plin de energie, viguros și categoric. Știi


foarte bine ceea ce vrei de la viață și ești genul de persoană care spune
lucrurilor pe nume. Nu-ți place să amâni desfășurarea evenimentelor și alegi
să îți organizezi treburile după importanța lor. Planificarea, managementul și
execuția sunt activitățile care ți se potrivesc cel mai bine, împreună cu tot
ceea ce ține de dobândirea și gestionarea resurselor. Ai un spirit
antreprenorial foarte bun și te descurci de minune în afaceri. Simți că dintre
toate lucrurile pe care le-ai putea face, cel mai tare te atrag banii și afacerile.
Îți plac negocierile și înțelegerile cu oameni importanți, influenți și care au un
cuvânt de spus în comunitatea din care fac parte.
Îți dorești să ai mereu alături oameni importanți și să te înconjori de
oameni profesioniști împreună cu care să atingi cele mai înalte culmi ale
succesului. Bineînțeles că scopul tău este să-i domini pe toți aceștia pentru că
nu vei accepta o poziție inferioară decât dacă aceasta te va ajuta să-ți atingi
un scop din viitor. Tinzi mereu spre cele mai importante funcții și oamenii din
jur se raportează la tine ca la o persoană decisivă. De foarte multe ori ceilalți
vor veni să-ți ceară opinia înainte de a lua decizii importante sau de a acționa.
Plăcerea ta de a-i controla pe ceilalți este foarte mare și asta se vede în
ambițiile pe care le emani. Nu-ți este frică să țintești departe și nu te
descurajează nici efortul pe care îl ai de depus. Ai o rezistență fizică
apreciabilă dar indiferent de acest aspect, atunci când îți pui ceva în minte,
vei găsi în tine resursele pentru a izbuti. Nu ești genul care să dea înapoi și
nici care să se plângă foarte mult de eventualele condiții vitrege pe care le are
de îndurat. Într-o manifestare negativă a acestei trăsături, poți ajunge mai
degrabă să dezvolți o ură adresată celor care se descurcă mai bine ca tine sau
să te răzbuni pe oricine ți se împotrivește în orice fel.
Răzbunarea face parte din stilul tău de viață. Orgoliul este foarte
amplificat și de o sensibilitate aparte. Iei adesea lucrurile foarte personal și te
poziționezi într-o ipostază de confruntare pe viață și pe moarte față de oricine
crezi că vrea să te depășească. Pe termen lung acest lucru te va face să-i urăști
pe ceilalți și să nu mai ai încredere în nimeni. Vei găsi motive de trădare și
înșelare în orice gest și în modul de exprimare al celor apropiați, chiar dacă
aceștia nu s-au gândit și nici nu ți-ar face rău niciodată.
Tensiunea din corpul tău se menține constantă și simți nevoia să te
apuci de sport sau să practici activități intense.

7
Chiar și în astfel de situații vei alege să vezi totul ca pe o competiție în
care vei dori să obții din nou o poziție dominantă. Totul în viața ta pare să fie
ierarhic și acest lucru te marchează puternic. Dorința ta de a fi deasupra
celorlalți se va materializa cu siguranță într-o carieră de succes sau chiar în
cadrul familiei. Cel mai bine pentru toată lumea este să te canalizezi spre o
carieră care să-ți permită ascensiunea pe care ți-o dorești și să-ți ofere
beneficii materiale pe măsură.
Ești o persoană tolerantă dar ai limite foarte sensibile chiar dacă
standardele tale sunt ridicate. Îți plac provocările și îi apreciezi pe cei care îți
spun în față ceea ce au de zis. Ai o abordare simplă a lucrurilor și acționezi
ferm și decisiv. Nu-ți plac compromisurile și te străduiești să le eviți pentru că
mai presus de toate crezi într-o judecată dreaptă și în franchețe. Pe de altă
parte nu eziți atunci când este necesar să încalci o regulă sau chiar propriul
cuvânt, mai ales dacă câștigul promis este pe măsură.
Îți plac riscurile și aventura. De asemenea îi apreciezi pe oamenii care
au curajul să se aventureze alături de tine în experiențe provocatoare.
Mentalitatea te recomandă ca fiind un foarte bun lider printre ceilalți. Îi poți
controla cu ușurință sau îi poți manipula să facă exact ceea ce îți dorești tu.
Ai propriile metode prin care reușești să intri pe sub pielea celorlalți și să-i
îndrumi în direcția convenabilă. De foarte multe ori toată lumea are de
câștigat atâta vreme cât îți urmează sfaturile.
Cariera este clar că ar fi bine să fie în domeniul afacerilor sau al
managementului de nivel înalt. Cu sau fără o astfel de activitate,
comportamentul tău va fi corespunzător unei poziții de conducere. Pentru tine
câștigul material este cel mai important și pentru asta ești în stare să sacrifici
foarte multe. Este bine să nu uiți de cei dragi și să nu-i lași pe un plan inferior
al vieții tale personale deoarece vei avea foarte mult de suferit de-a lungul
timpului.

8
DESTINUL

Idealul descifrării Cifrei de Destin este reprezentat de abilitatea omului


de a deveni o ființă cu simțuri rafinate. Câtă vreme omul nu cunoaște
funcționalitatea și nu stăpânește foarte bine cele cinci simțuri de bază (gust,
miros, văz, auz și tactil), este considerat departe de a fi capabil să-și controleze
singur destinul. Va rămâne în continuare unicul responsabil pentru viața sa
însă nu este obligatoriu și cel care va lua decizii în mod conștient. Rafinarea
simțurilor ține de procesul de desăvârșire al omului și presupune implicarea
acestuia cu întreaga sa ființă în experiențele care îi definesc existența.
Fiecare om este descris printr-un set limitat de trăsături și abilități
psihice, fizice și emoționale. Poate că potențialul său este într-adevăr
nelimitat, însă realitatea curentă demonstrează incapacitatea acestuia de a
depăși constrângerile și blocajele pe care cel mai adesea le generează de unul
singur. Cert este însă că fiecare are un rol bine definit și odată ce reușim să
privim cu detașare întregul tablou al existenței vom realiza faptul că totul în
această viață este interconectat. Vom ajunge astfel să înțelegem rostul
oamenilor din jurul nostru și modul în care aceștia intervin în evoluția
celorlalți. Este o rețea complexă de evenimente declanșate de alegerile pe care
cu toții le facem. Nimic nu rămâne la voia întâmplării și coincidențele sunt
numite astfel doar în momentul în care logica umană este depășită de
amploarea celor întâmplate. Cu cât un om se cunoaște mai în detaliu, cu atât
va ajunge să se recunoască pe sine și în lumea exterioară și astfel să
descopere în adevăratul sens realitatea în care trăiește. Totul devine mai
simplu și mai ușor de perceput, cauzalitatea evenimentelor este mult mai
clară și multe dintre obstacole dispar de la sine.
Cifra Destinului exprimă poate cea mai amplă limitare a omului. Când
vorbim despre destin, nu vorbim în niciun caz despre predestinare sau
ghinion. Omul aflat în deplinătatea facultăților mintale, echilibrat emoțional și
cu un fizic sănătos, este în măsură în orice clipă să intervină conștient asupra
drumului pe care îl parcurge în această viață.Dincolo de toate acestea,
condiționarea planului material face ca exprimarea omului să fie limitată. În
realitate, frontierele descrise de Cifra Destinului asigură un grad foarte ridicat
de libertate însă practica demonstrează că omul eșuează în a descoperi cea
mai mare parte a potențialului său.

9
Cauzele principale ale eșecului sunt fricile și condiționările care îl fixează
pe om într-o lume ostilă și incertă. Astfel, pentru cei mai mulți, destinul este
un drum de la care nu se pot abate deoarece caracterul lor nu este suficient
de puternic și de pregătit pentru a-i determina să-și ia viața în propriile mâini.
Omul are adesea impresia că pe parcursul vieții se confruntă cu greutăți
pe care nu le poate trece sau că este încercat peste măsură. Adevărul este că
în virtutea cauzalității faptelor sale, omul nu este nici răsplătit și nici pedepsit
pentru viața pe care o trăiește ci se supune continuu și în mod inevitabil unei
legi care pune bazele existenței însăși. Acest fapt demonstrează că omul este
rezultatul propriilor alegeri și că stă în puterea lui să-și transforme viața așa
cum poate și cum își dorește în deplină coordonare cu trăsăturile sale de
caracter, cu personalitatea și individualitatea acestuia.
Cifra Destinului înglobează întreaga potențialitate a omului, ceea ce nu
presupune o acțiune sau o anumită dinamică în viața sa. Cifra Destinului se
obține prin reducerea Numărului de Destin la o singură cifră, iar acesta din
urmă rezultă din însumarea tuturor cifrelor din data de naștere. Există 9 cifre
ale destinului (de la 1 la 9) și 45 de Numere de Destin (de la 4 la 48). Dacă
Cifra Destinului este o simplificare a descrierii categoriilor de oameni care
există, Numărul de Destin cuprinde toate pozițiile în care omul s-ar putea afla
la un moment dat în viață, indică capacitățile acestuia, trăsăturile generale de
caracter, modul predominant de comportament, atuurile și slăbiciunile sale.
Pe scurt, putem spune despre cifrele care compun Numărul de Destin că
reprezintă pilonii principali pe care se dezvoltă întreaga viață a omului și baza
pe care se fundamentează orice acțiune a acestuia.
Devenind conștient de întreaga sa potențialitate, omul devine stăpân pe
propriul destin. Originea Casei Destinului reprezintă prima poziție din planul
uman al Tabelului Numerologic Personal, ceea ce presupune responsabilitate
și asumare. Casa Destinului este întruchiparea personalității, a dorințelor și a
mentalității omului prin urmare definește caracterul acestuia, modul său de
gândire și de acțiune precum și cursul principal al său prin viață și direcțiile
secundare pe care le poate aborda la un moment dat. Împlinind sinteza
perfectă a trinității umane, Casa Destinului este cea care indică capacitatea
de realizare a omului în planul existențial. Pe de altă parte poate sugera
misiunea care i-a fost încredințată fiecărei ființe sau planul pe care Dumnezeu
îl are pregătit pentru fiecare om. Această ultimă expresie poate părea puțin
exagerată pentru unii însă să nu uităm că din cele mai vechi timpuri oamenii
au crezut în misiunea lor pe acest pământ și au știut mereu că fiecare are un
rol bine determinat în timpul și spațiul în care viețuiește.

10
DESTINUL

9
DESTINUL 27
Dacă te-ai născut sub semnul Cifrei de Destin 9 ești o persoană extrem
de sensibilă, de atentă la nevoile celorlalți și de profundă în simțuri și în
gândire. Acorzi timp suficient fiecărui eveniment important din viața ta și
adopți un comportament simplu și elegant. Alegi să vezi partea bună din ceea
ce se întâmplă în jurul tău și promovezi o atitudine optimistă în scopul de a-i
face pe oameni mai veseli și mai încrezători. În sinea ta rămâi o persoană
realistă care înțelege foarte bine ceea ce i se întâmplă iar alegerile optimiste pe
care le faci sunt uneori pur și simplu involuntare. Te-ai obișnuit să mai acorzi
o șansă celor care îți greșesc sau să-i încurajezi pe cei cărora nu le ies
lucrurile din prima. O parte din tine încă visează cu ochii deschiși la o lume
mai bună și vei continua să faci asta indiferent de reacțiile pe care le vei primi
din exterior. Nu emani acel tip de optimism molipsitor însă îți faci cu ușurință
marcată prezența prin modul în care te exprimi și prin curajul de a merge
mereu înainte.
Viața pare să te încerce mai tare, de ca și cum drumul tău ar fi mai
complicat decât al altora. În realitate este vorba doar de modul în care
abordezi evenimentele dificile din viața ta și cât de multă importanță le acorzi.
Este adevărat că te impresionează foarte mult întâmplările care pentru alții nu
înseamnă nimic și că ai tendința să exagerezi atunci când depui efort pentru a
schimba ceva în viața personală. Intensitatea cu care trăiești fiecare
experiență este cu adevărat ridicată și nu te menajezi deloc. Chiar dacă cei din
preajma ta vor considera că amplifici nejustificat unele situații, doar
frământările din sufletul tău mai pot demonstra ceea ce trăiești cu adevărat.
Într-un fel sau altul ajungi să intensifici importanța lucrurilor și asta face ca
viața ta să fie mai plină de savoare. Dramatismul și suspansul fac parte
comună din viața ta astfel că reușești să-ți intri în rol foarte repede și extrem
de bine. Chiar și atunci când ceilalți te atenționează cu privire la acest aspect,
tendința ta este să-i ignori și să consideri până și gestul lor ca pe un
eveniment dramatic pentru tine.
Ți-ai dori să te eliberezi de prejudecăți și de așteptările celorlalți însă în
același timp n-ai putea trăi departe de gura lumii și de părerile celor din jur.
Te sperie mai tare o viață în singurătate decât suspansul constant pe care îl
creezi în viața ta. Îți dorești o mulțime de lucruri și în același timp te
deranjează tot ceea ce îți dorești. Este o revoltă continuă în tine însuți și ți-e
foarte greu să te hotărăști. Adevărul este că toată această dezordine interioară
este produsă în mare parte de idealismul tău. Întrevezi o versiune mai bună a
propriei tale vieți și chiar și a celor care îți sunt în preajmă însă nu ai la
îndemână mijloacele necesare pentru a opera toate modificările în timp util.

11
Natura ta altruistă poate observa într-o manieră obiectivă abilitățile și
neajunsurile celorlalți și astfel vei trage concluzii foarte clare și utile. Acest
lucru te face un bun diagnostician și asta te apropie mai mult de oameni. Ai
inima deschisă și te bucură prezența oricui. Îi inspiri pe ceilalți cu viziunile
tale mărețe și prin faptul că prezinți lucrurile într-o manieră cu adevărat
realizabilă.
Câtă vreme păstrezi o notă realistă a visurilor tale, lucrurile vor evolua
într-o direcție ușor de preconizat. Dacă însă începi să te pierzi în detalii ireale
sau încerci să apelezi la forțe și la energii din alte planuri, riscul de a te pierde
complet în himere este foarte mare. Ești o persoană care are nevoie de
rezultate concrete pentru a putea avansa cu succes pe drumul pe care și l-a
propus. Nu uita că meritele și răsplata se obțin pe baza efortului depus și a
rezultatelor produse. De multe ori efectele produse de acțiunile tale sunt
resimțite după o perioadă îndelungată de timp iar acest detaliu solicită foarte
multă răbdare și consecvență din partea ta. O abordare corectă a acestei
trăsături va duce la dezvoltarea cumpătării și a bunăvoinței. Vei învăța să nu
grăbești lucrurile și să te bucuri de fiecare etapă în parte, cu bune și cu rele,
sub forma unui întreg la care nu mai este nimic de adăugat.
Capacitățile tale intelectuale sunt indiscutabile și te remarci prin
cunoașterea pe care o deții. Te atrag personalitățile culturale și ți-ai dori să fii
un om la fel de elogiat. Ai multă dragoste de împărtășit celor de lângă tine așa
că odată cu simpatia pe care o emani concentrează-te și pe faptul de a le
stârni oamenilor interesul pentru cultură. Ești un om vesel și în permanență
alături de cei care au nevoie de tine. Sunt totuși momente în care simți nevoia
să te retragi și atunci adopți o atitudine distantă și rezervată. Te învălui astfel
într-o aură enigmatică și te îndepărtezi încet, fără să deranjezi. Până și în
astfel de momente te comporți onest și cinstit pentru că nu ți-ai dori ca stările
tale să-i supere pe cei dragi.
Spiritul tău aventuros și revoluționar își face simțită prezența în
momentele sensibile ale vieții. Te aprinzi rapid atunci când lucrurile îți scapă
de sub control și te agiți foarte mult până când restabilești ordinea. Înveți
mult din tot ceea ce ți se întâmplă și ai grijă să-i sfătuiești și pe ceilalți cu
privire la evenimentele prin care ai trecut. Prea multă insistență și adevărul
spus fără menajamente se întâmplă să deranjeze surprinzător de mult. Nici
pentru tine nu a fost ușor să accepți unele lucruri și ți-a luam mai mult timp
până când le-ai integrat în conștiința ta astfel că străduiește-te să ții cont de
același lucru atunci când te adresezi celorlalți. Faptul de a împinge pe cineva
de la spate nu îl va scuti pe acesta de pericole sau de vânătăi. Obișnuiește-te
să aștepți ca cineva să-ți solicite ajutorul și abia atunci să te poziționezi
înaintea sa pentru a-i ghida pașii. Evită superficialitatea și adoptă o atitudine
mai clară și lipsită de mister. Exprimă-te în cuvinte simple și nu complica
lucrurile atunci când nu este cazul. Chiar dacă îți place să transformi viața
într-o poveste, păstrează contactul limpede cu realitatea și fă lucrurile cât mai
simple cu putință.
Ai o latură artistică foarte fină și sofisticată. Apreciezi natura și
frumosul, esteticul și originalitatea.

12
Accepți cu ușurință atât convenționalul cât și tradițiile. Ești o persoană
pasionată de istorie și de trecut însă privirea ta este orientată predominant
către viitor. Te folosești cu succes de cunoașterea pe care o deții și de
obiceiurile învățate de la părinții tăi pentru a te orienta pe cel mai potrivit
drum în viață. Îți place să explorezi pe cont propriu și îți recomand să faci asta
cât mai des.
Ești o persoană responsabilă atâta vreme cât deții controlul situației în
care te afli. Atunci când lucrurile se precipită și nimic nu mai funcționează
cum ți-ai dori tu, ai tendința să cedezi și să renunți la tot ce ai construit. Nu
ai ambiția și rezistența celor guvernați de destinul 8 însă nici nu cedezi în fața
grijilor și a temerilor precum cei cu destinul 2. Ai în schimb o doză de
neîncredere și eziți înainte de a face alegeri importante. Experiența de viață te
va ajuta să treci mai ușor peste încercările cu care te confrunți și îți va întări
încrederea în tine.
Empatizezi puternic cu ceilalți pentru că la rândul tău ai depus mult
efort de-a lungul vieții. Te implici cu seriozitate în ceea ce faci și uneori poți să
exagerezi cu efortul. Conștientizezi sacrificiul necesar în fața unui proiect de
anvergură și accepți mai ușor decât alții faptul că progresul nu este ușor de
obținut. Toate aceste lucruri te fac să apreciezi și mai mult viața și să te
implici cu responsabilitate în ajutorarea celorlalți. Ești o persoană iubitoare și
generoasă și știi să te bucuri de fericirea celor din preajma ta. De multe ori cea
mai mare satisfacție pentru tine este să-i vezi pe ceilalți fericiți și cu atât mai
mult când poți participa personal la asta.
Adevăratul comportament filantropic sau altruist este atunci când i se
oferă celui aflat în nevoie exact ceea ce îi este de folos în acel moment. Orice
exagerare în plus sau în minus nu face decât să creeze un dezechilibru foarte
greu de gestionat. Capacitatea de a-i ajuta pe alții este aproape imposibil de
realizat înainte de a te ajuta mai întâi pe tine. În afara unei astfel de situații,
toate celelalte cazuri sunt forme subtile de manifestare a unui egoism fin, a
dorinței de popularitate, a nevoii de atenție sau chiar a fricilor și anxietăților
personale. Neidentificate la timp, toate acestea te vor eroda continuu pe
interior până în punctul în care nu vei mai putea face diferența între ceea ce
îți face bine și ce îți face rău. Poți continua să manifești un comportament pe
care să îl consideri benefic, însă în realitate nu vei face decât să-ți exprimi
suferințele și chiar să le amplifici.

13
DESTINUL

PARTICULARITĂȚILE DESTINULUI

Principala temă a vieții tale constă în a dobândi încrederea în propria


persoană astfel încât să te poți încrede în procesele din jurul tău și în oamenii
care îți sunt în preajmă. A rămâne dependent de ceilalți nu face decât să-ți
îngreuneze evoluția și viața în general. Chiar dacă urmezi sfaturile și
îndrumările altora, neîncrederea și nehotărârea îți vor bloca manifestarea
creativă a energiei care te animă. Te atrage domeniul spiritual însă pentru a
pătrunde adevăratele taine ale lumii în care trăim este necesară o abordare
mai serioasă a lucrurilor. Intuiția ta este ridicată și poți să-i simți ușor pe cei
din preajma ta. Le înțelegi emoțiile, nevoile și uneori intențiile. Experiența cu
oamenii te recomandă pentru domenii precum psihologia, medicina,
pedagogia, mentoratul și alte meserii asemănătoare. Scena este locul în care
trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Teatrul, filmul, muzica sau dansul
sunt îndeletniciri pe care le poți începe ca și hobby dar care se pot transforma
într-o carieră de succes.
Compasiunea și idealismul sunt atributele care te definesc cel mai bine.
Îți pasă de cei din preajma ta și te implici constant în proiecte care au de-a
face cu dezvoltarea oamenilor. Visezi la o lume mai bună și este înălțător ceea
ce îți dorești să realizezi. Ești o persoană motivată și tolerantă motiv pentru
care nu grăbești lucrurile și ai răbdare să avanseze fiecare în ritmul lui. Nu te
remarci prin acțiunea fizică și prin faptul de a pune lucrurile propriu-zis în
mișcare în schimb compensezi prin imaginația bogată pe care o ai și prin
faptul că oferi o speranță fiecăruia. Suportul pe care îl acorzi aduce
numeroase beneficii în viața celor care se bucură de prezența ta. Ești un om
simplu, elegant și îndemânatic. Reușești să eficientizezi tot ceea ce îți propui
și te dovedești o persoană competentă în multe domenii. Sunt puține
momentele în care te dai înapoi și propui altcuiva să se ocupe de o sarcină
prea complicată pentru tine. Atunci când de implici în ceva o faci cu
responsabilitate. Asumarea ta este uneori atât de mare încât te suprasoliciți
nejustificat de mult.

14
Dacă în schimb rezultatul obținut este favorabil, satisfacția pe care o
trăiești face ca totul să merite din plin.

PUNCTELE TALE FORTE

Profunzimea gândurilor și sentimentelor tale este de-a dreptul


impresionantă. Ești o persoană foarte delicată și senzorială astfel că vei ști
exact cu cine ai de-a face atunci când cunoști oameni noi. Îți place să stai de
vorbă cu oamenii, să-i cunoști, să intri în viețile lor și să-i sprijini cum poți
mai bine. Experiența și cunoașterea acumulate de-a lungul timpului te pot
transforma într-un adevărat lider spiritual. Fie că pășești voluntar în această
direcție, fie că natura evenimentelor din viața ta te va aduce până aici, ai darul
de a atrage mulți oameni în jurul tău. Aceștia te vor urma și îți vor asculta
necondiționat îndemnurile pe care le vor considera adevărate predici. Ești o
persoană credincioasă însă și foarte sensibilă în același timp astfel că nu de
puține ori credința îți va fi pusă la încercare. Răbdarea și iubirea te vor ajuta
să treci peste orice obstacol și să mergi mai departe cu capul sus. Rămâi cu
picioarele pe pământ și acordă ajutorul de care ești în stare celor care ți-l cer.
Ai spirit artistic și asta te face să afișezi o atitudine romantică în fața
provocărilor vieții. Extragi frumosul din orice întâmplare și reușești să
stârnești interesul tuturor prin comportamentul tău delicat. Ești o persoană
cu mult bun simț și cu un nivel ridicat de toleranță. Spiritul tău critic nu este
îndreptat atât de mult împotriva oamenilor ci mai degrabă împotriva unui
comportament deviant. Din acest motiv reușești să le rămâi alături celor care
exagerează și să-i ajuți să depășească momentele dificile din viața lor. Ești
ușor de fascinat și te încântă tot ceea ce are o poveste impresionantă.
Imaginația ta bogată creează la rândul ei o istorie impresionantă a trecutului
mai mult sau mai puțin îndepărtat. Reușești să aduci savoare în propria viață
dar și în a celorlalți, cu toate că puțini sunt capabili să observe asta. Mergi
mereu mai departe cu speranța unui viitor mai bun însă nu te îndepărta prea
tare de realitatea prezentă.

PRINCIPALELE PROVOCĂRI DIN VIAȚA TA

Încăpățânarea de a considera că totul este la locul potrivit în viața ta și


în legătură cu tot ceea ce se petrece în jurul tău îți creează o realitate iluzorie
pe care o alimentezi continuu.
15
Ești o persoană foarte emoțională și ai nevoie să trăiești evenimente ieșite
din comun care să te hrănească cu emoții puternice. O viață banală sau
petrecută în rutina cotidiană te va face să-ți pierzi mințile. Preferi mai degrabă
să-ți creezi o lume imaginară în care toți se simpatizează între ei iar tu ai
puteri speciale. Nu accepți și nu crezi în reproșurile sau în atenționările celor
din preajma ta. Alegi să consideri că faci totul bine și că nimic rău nu ți se
poate întâmpla. În extrema opusă, o manifestare la fel de eronată a
convingerilor tale te va transforma într-o persoană pesimistă, negativistă și
care nu-și mai găsește satisfacția în nimic. Ulterior vei încerca să-i convingi și
pe cei apropiați că nimic din viața ta nu e bine și că nici măcar ei nu
conștientizează cât de rău o duc.
Faptul de a rămâne conectat la problemele reale din viața ta poate fi o
probă recurentă care apare de multe ori de-a lungul timpului. Preferi să visezi
la o rezolvare frivolă a lucrurilor, care să nu presupună o intervenție
consistentă din partea ta. Amâni prea mult o acțiune fermă și categorică și te
complaci într-un stil de viață condus de incertitudine. Ai impresia că dacă nu
te implici lucrurile se vor rezolva de la sine sau că altcineva va prelua inițiativa
în locul tău. În ambele situații expuse riști un deznodământ pe care îl vei
regreta cu siguranță mai târziu. Accepți prea ușor scuzele celorlalți și îngădui
prea multă nesupunere din partea acestora. Pentru a-i face pe ceilalți să te
respecte, să te urmeze sau măcar să-ți asculte sfaturile pline de folos, este
necesar să-ți demonstrezi valoarea și să fii un exemplu de urmat. Degeaba ai
un potențial impresionant de a face bine, dacă acțiunile tale sunt risipite în
neant.

VULNERABILITĂȚI

Teama și incertitudinea te împing tot mai adânc într-o stare de confuzie.


Dezamăgirile și deziluziile pe care le trăiești amplifică o suferință la care de
multe ori nici nu vrei să renunți. În definitiv, durerea pe care o simți în suflet
este mai reală decât fanteziile pe care le construiești în imaginația ta. Trăind
mereu cu aceste sentimente extreme în suflet, nu-ți rămâne decât să începi să
cauți oriunde în jurul tău o soluție care să te scape de chin. Pentru că nu-ți
dorești cu adevărat să renunți la propriile vise și la multe dintre suferințele
închipuite, nici nu vei fi în măsură să găsești o rezolvare relevantă la
problemele cu care te confrunți. Etapa următoare presupune atașamentul față
de unele forțe superioare, față de religii, de preoți sau de vindecători
miraculoși de la care începi să speri din nou la o salvare.

16
În ultimă instanță vei începe să te consideri pe tine o persoană
tămăduitoare și cu puterea de a vindeca pe oricine de orice. Îți creezi propriile
ritualuri și credințe pe care la început nu le împărtășești ușor însă cu timpul
există șanse să faci o afacere profitabilă din toate acestea.
Idealismul din viața ta te împiedică să-ți recunoști greșelile și astfel să
operezi ajustările care se impun. Îți dorești atât de mult să fii o persoană
admirată și îndrăgită încât refuzi pur și simplu să-ți accepți părțile negative
din comportament și din caracter. Crezi că dacă vei face asta totul se va
rezolva de la sine și că nu va mai trebui să răspunzi niciodată pentru ceea ce
nu faci bine în viața ta. Te afunzi într-o iluzie fără limite și nici măcar acest
proces nu-l vei recunoaște. Ajungi să te ascunzi după himere însă emotivitatea
te va presa tot mai tare. Ceva din tine te avertizează că lucrurile nu sunt clare
în viața ta și în funcție de seriozitatea cu care vei trata aceste lucruri, te vei
bucura de o rezolvare mai facilă a lor. Există riscul ca aceleași motivații
iluzorii să le promovezi și în rândul celor pe care îți dorești să-i ajuți și să-i
convingi să-ți urmeze comportamentul vicios. Ai abordări simple și practice ale
tuturor tipurilor de probleme și de aceea mulți vor fi atrași de purtarea ta.

RELAȚII, PARTENERIATE ȘI FAMILIE

Te atașezi puternic de cei din jurul tău și nu de puține ori îți alegi o
persoană pe care o percepi ca fiind mai categorică în comportament și în
gândire și o înzestrezi cu puterea de a te salva. Îți place să crezi că există
undeva o persoană specială doar pentru tine și că odată ce o vei întâlni viața
ta se va schimba miraculos. Ideea aceasta nu este neapărat departe de adevăr
însă te influențează în atât de mare măsură încât chiar dacă omul respectiv ar
apărea în viața ta, îl vei da la o parte îndreptându-te în continuare spre un alt
ideal și mai înalt. Pe de altă parte, ești o persoană extrem de sensibilă și de
emoțională, ceea ce te transformă într-un partener empatic și grijuliu. Mulți
și-ar dori să aibă un prieten/ o prietenă ca tine pentru că ai darul de a te
adapta la nevoile tuturor. Știi să respecți intimitatea și dorințele celor de lângă
tine și te mulțumești cu satisfacția obținută atunci când aceștia îți zâmbesc.
Nu-ți stă în fire să insiști pentru a primi mulțumirile care ți se cuvin însă este
bine să nu le treci complet cu vederea.
În mod categoric ești o persoană sentimentală și foarte romantică.

17
Chiar dacă romantismul tău nu este mereu împărtășit de cel/ cea cu care
alegi să-ți împarți viața, plăcerea de a avea alături persoanele dragi
compensează din plin. Câtă vreme în numerograma ta nu apar alte valori care
să indice o altă manifestare, rămâi genul de om care își pune sufletul pe tavă
în fața celorlalți. În funcție de evoluția ulterioară a relațiilor pe care le ai,
rezultatele pot fi încântătoare sau din contră te pot face să te transformi într-o
persoană plină de frustrări și de neajunsuri. Ți-ai dori ca ceilalți să te
iubească necondiționat însă pentru asta este necesar ca și tu să te admiri și
să te accepți cu bune și rele. Impresia ta este că oferi la rândul tău o iubire
necondiționată însă în realitate foarte puțini ajung până în acest punct. Este
vorba mai curând despre un atașament combinat cu fiorii fierbinți ai
îndrăgostelii, împreună cu dorința ta eternă de a trăi o poveste de dragoste
frumoasă.
În relație cu alte persoane din afara familiei, lucrurile decurg
îmbucurător. Ceea ce ține de tine se petrece aproape fără reproș deoarece ții
foarte mult la etichetă și la eleganța cu care te prezinți. Ești un partener de
încredere și cel mai bine te remarci prin maniera în care îi susții pe cei
apropiați în a-și împlini visurile. În poziția de profesor, învățător sau mentor îți
stă cel mai bine. Vei fi apreciat mereu pentru sfaturile bune pe care le oferi și
pentru faptul că reușești să înțelegi exact ce-și dorește fiecare. Nu îți stă în
fire să intervii în plăcerile celorlalți și nici nu-ți impui punctul de vedere. Știi
să păstrezi distanța înainte să ți se ceară asta și te apropii să-i aperi pe cei
vulnerabili exact la momentul potrivit. Ești exact ceea ce-și pot dori oamenii
de la un prieten și faci toate lucrurile acestea cu o naturalețe aparte. Ești
probabil cel mai bun părinte și cel mai bun sprijin pentru cineva aflat la
început de drum.

TALENTE, CARIERĂ ȘI CĂȘTIGUL MATERIAL

Lucrul cu copiii te avantajează foarte mult. Împreună cu aceștia îți poți


canaliza într-o direcție constructivă surplusul de energie din viața ta. Ești o
persoană veselă dar ai și momente în care totul se întunecă în jurul tău astfel
că o activitate creativă în compania unor persoane dragi îți va face foarte bine.
Te poți îndrepta cu succes spre lumea muzicii sau a cinematografiei, fie ca un
simplu muzician sau actor, fie ca și compozitor, dirijor sau scenarist.
Imaginația te ajută foarte mult în aceste domenii. Tot ceea ce ține de terapii,
mai ales cele alternative sau complementare, îți prinde foarte bine.

18
La fel de potrivit pentru tine ar fi să te ocupi de culegerea și promovarea
tradițiilor, a datinilor și chiar a rețetelor culinare din diferite regiuni. Te atrage
tot ceea ce are legătură cu istoria și cu rădăcinile neamului dar mai ales tot
ceea ce prețuiește natura și promovează un stil de viață sănătos.
Câștigul financiar nu este o prioritate pentru tine. Dacă în
numerograma ta se găsesc alte valori care să întărească atașamentul tău față
de bani și față de bunurile materiale, atunci acestea vor amplifica exponențial
interesul tău în acest domeniu. Dorința de a trăi în confort și de a avea tot
ceea ce îți dorești există și va persista în continuare, doar că nu ești persoana
dispusă la eforturi considerabile în acest sens. Ești o persoană comodă și
visul tău este ca ceilalți să te întrețină în timp ce tu îi susții în drumul lor spre
succes. Pentru tine succesul nu se măsoară neapărat în valoarea rezultatelor
pe care le obții ci poate fi reprezentat și de faptul că ai reușit să convingi pe
cineva să te îngrijească pentru o perioadă. Pornind de la aceste premise este
foarte important să-ți canalizezi atenția către domenii care nu te vor solicita
foarte mult fizic ci care îți vor pune mai degrabă în evidență abilitățile
intelectuale. Ai o gândire limpede și profundă iar planurile tale de viitor au de
multe ori un final fericit.
Funcțiile de conducere nu sunt cele mai indicate pentru tine deoarece îți
pasă prea mult de binele tuturor. Îți este greu să faci compromisuri care ar
afecta bunăstarea unuia sau mai multor angajați ori a colaboratorilor tăi.
Lumea afacerilor este și va rămâne prea brutală pentru o figură atât de
sensibilă cum ești tu, motiv pentru care este mai convenabil fie să lucrezi pe
cont propriu fie să te angajezi. Dacă te afli într-o poziție autoritară, este
benefic să apelezi la serviciile unor consilieri de încredere. Atunci când te
ocupi strict de activitățile care îți fac plăcere, câștigul financiar se
îmbunătățește însă nu mai este atât de important. Adevărata satisfacție
pentru tine provine din bucuria pe care o împărtășesc cu tine cei care
beneficiază de pe urma serviciilor tale. Ești o persoană competentă și atentă la
detalii așa că te vei descurca foarte bine în orice ipostază te-ai afla. Încă un
lucru pozitiv este acela că nu eziți niciodată să ceri ajutorul și asta te face să
te perfecționezi constant.

SĂNĂTATE

Multe din suferințele tale pot proveni din trecut și sunt activate de
amintiri subconștiente. Ești precum un burete care absoarbe foarte ușor
stările și trăirile emoționale puternice ale celor din jur.

19
Te impresionează prea ușor cuvintele oamenilor și îți schimbi imediat
starea de spirit în funcție de interlocutor. Aceste furtuni emoționale sunt
dificil de controlat sau de prevăzut astfel că îți este necesar să înveți să te
detașezi de problemele altora și să te concentrezi mai mult asupra propriilor
nevoi. Activitatea fizică de orice fel te va ajuta să-ți revii foarte repede din orice
suferință. Cu cât activitățile tale sunt mai complexe, cu atât mai bine.
Comunicarea te ajută la fel de mult însă este obligatoriu să exprimi sincer și
deschis tot ceea ce te frământă. Evită excesele alimentare și apelează la
specialiști atunci când ai o problemă de sănătate.
Teama de a nu greși ori de a nu-i îndepărta pe ceilalți de tine prin
acțiunile inadecvate pe care le întreprinzi provoacă numeroase piedici în viața
ta. Neîncrederea și frica sunt dușmanii principali ai sănătății tale. Sistemul
nervos, sistemul muscular și cel osos pot fi cel mai serios afectate chiar dacă
nu conștientizezi tensiunea sub care trăiești pentru foarte mult timp.
Imaginația bogată nu face decât să întrețină spaima că lucrurile se pot
înrăutăți în orice moment și că viața îți va scăpa de sub control. Învață să
comunici mai mult despre vulnerabilitățile pe care le identifici în viața ta și
apelează la ajutor de specialitate ori de câte ori poate fi necesar. Ești o
persoană apropiată de tratamentele alternative însă orice ai face este
important să iei în serios fenomenele cu care te confrunți. Trebuie să înțelegi
că omul în sinea sa este un complex care acționează simultan în toate cele 3
planuri existențiale și o boală sau suferință trebuie tratată în același timp atât
fizic cât și mental și sufletește. Dacă insiști într-o singură direcție, există
șanse mari să faci mai mult rău decât să îndrepți ceea ce deja nu
funcționează.

ÎNTREBĂRI UTILE

- De ce am nevoie pentru a aduce bucurie în viața mea?


- Care este sentimentul dominant pe care îl simt acum?
- Ce pot face pentru a deveni o persoană de încredere în fața celorlalți?
- Care este sursa mea de inspirație?

DE REFLECTAT

Simpla rugăciune nu face de multe ori decât să-ți definească și mai clar20
situația delicată în care te afli. Rezolvările din viața omului vin în urma
deciziilor și a acțiunilor sale. Adesea soluția presupune un minim de efort și o
implicare mai serioasă în chestiunea respectivă. Privește lucrurile realist și dă-
ți silința să rămâi cu picioarele pe pământ.

TABELUL NUMEROLOGIC PERSONAL

Numerele au o profunzime uimitoare și oglindesc într-o manieră


incontestabilă realitatea înconjurătoare. Existența lor este strâns legată de
fenomenele și legile universale care stau la baza formării lumii văzute și
nevăzute. Înțelese corect și interpretate într-o manieră eficace, numerele pot
oferi răspuns la orice întrebare.
Rolul Tabelului Numerologic Personal este acela de a descoperi scânteia
divină din om și de a-i oferi acestuia răspuns la toate întrebările pe care le
are. El poate fi utilizat pe toate planurile vieții și în orice perioadă de timp.
Cele 9 Case care îl compun acoperă toate domeniile importante din viața ta și
astfel se transformă într-o hartă care te va ghida spre centrul labirintului
propriu. Viața în sine este o călătorie complexă pe care fiecare o parcurge
diferit iar aceste amănunte sunt vizibile în numerograma personală. În
paginile următoare vei găsi interpretările tuturor caselor din Tabelul
Numerologic Personal împreună cu o scurtă descriere a rolului acestora. Te
invit să le parcurgi pe fiecare cu atenție și să iei în calcul foarte serios
semnificația casei în sine.
Fiecare casă are o descriere detaliată care îți arată aspectele principale
din domeniul respectiv al vieții tale. Ele trebuie înțelese în contextul dat și
corelate corect cu rolul casei. Cu alte cuvinte, interpretarea vibrației din Casa
Dorințelor, de exemplu, va face referire strict la planul tău emoțional, la
idealurile și visurile pe care le nutrești și la celelalte detalii explicate în
descrierea casei. Pe parcurs ce avansezi în studiul Numerogramei Complete,
vei descoperi că toate tabelele numerologice sunt interconectate și că anumite
case au o legătură strânsă între ele. Acest fapt nu face decât să aducă și mai
multă lumină în descrierea fiecărui domeniu și să-ți ofere explicații cu atât
mai ample și mai detaliate despre cine ești de fapt. Parcurge fiecare pagină cu
răbdare și supune-te unei introspecții amănunțite pe măsură ce avansezi.
Rezultatul final te va încânta cu siguranță.

21
Casa 1 – PERSONALITATE

Casa Personalității descrie cele mai fine trăsături ale individualității


omului și pătrunde în cele mai intime particularități ale acestuia. Această casă
definește nevoia omului de independență, abilitatea și intenția acestuia de a-și
impune punctul de vedere precum și felul în care individul se percepe pe sine
însuși. Încrederea în forțele proprii, ambiția de care este capabil, determinarea
cu care inițiază proiecte noi dar și cele mai fine caracteristici ale ego-ului sunt
de asemenea atribute determinate de vibrația care guvernează această casă.
Casa Personalității este fundamentul pe care se construiește de-a lungul
timpului caracterul. Este casa centrală a Tabelului Numerologic Personal și
singura care interacționează direct cu toate celelalte case. Această casă
ascunde diamantul pe care îl vei șlefui de-a lungul întregii vieți și care este un
dar primit încă de la naștere. Din aceste motive, tot ce poți face mai bun în
legătură cu acest aspect al vieții tale este să-l descoperi și să-l îmbunătățești
în mod constant. Reține însă faptul că nu poți interveni într-atât de mult încât
să modifici atributele esențiale care definesc această casă și care, în definitiv,
te descriu ca om.

22
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Opt este simbolul superiorității, al aspirațiilor înalte și al controlului.


Omul al cărei Casă a Personalității este guvernată de vibrația opt se remarcă
prin forța sa autoritară, prin puterea de decizie și prin influența pe care o are
în mediul din care face parte. Interesele tale sunt extrem de personale și în
marea lor majoritate se referă la câștigul material ori la poziții ierarhice în
societate. Ai o gândire logică și foarte clară. Ești o persoană robustă care nu
lasă loc de interpretări și care preferă să spună lucrurilor pe nume indiferent
de reacțiile celorlalți. Atunci când îți convine alegi chiar să stârnești de
bunăvoie reacțiile altora doar pentru a le testa loialitatea sau pentru a obține
un anumit rezultat. Aproape că nu cunoști poziția de inferioritate iar acest
lucru te ajută să ajungi departe în carieră și în alte domenii din viața ta.
Ești o persoană etică, justă și curajoasă. În funcție de mediul din care
faci parte, sistemul de valori și regulile după care îți ghidezi viața pot să difere
foarte mult. Ești în măsură să acționezi fără scrupule atunci când îți dorești
cu orice preț să obții un rezultat și asta fără să ai resentimente sau regrete
față de ceea ce lași în urma ta. Ești o persoană talentată și consideri că
norocul ți-l faci cu mâna ta. Nu agreezi oamenii lipsiți de ambiție și nici pe cei
fără caracter. Preferi mai degrabă pe cineva care te minte și te înșală dar care
are un motiv întemeiat să facă asta decât o persoană cu două fețe care nici
măcar nu știe clar ce vrea. Ești în schimb o persoană răzbunătoare pe care
nimeni nu și-ar dori să o aibă ca dușman. În ciuda afirmațiilor de reconciliere,
nu uiți și nu renunți la revanșa pe care o ai de luat. Orgoliul și mândria sunt
probabil cei mai mari dușmani ai tăi care te vor face să pierzi totul în viață.
Ești un organizator excelent și un manager de succes. Mintea ta este
făcută să profite la maxim de toate resursele pe care le are la îndemână și să
obțină cele mai mari câștiguri. Ai mult fler și tact în discuțiile cu persoanele
importante din viața ta. Te atrage sfera înaltă a societății și adevărul este că
arăți de parcă te-ai născut pentru așa ceva. Eleganța și farmecul tău vor
atrage foarte mulți oameni de partea ta. Dacă îți îmbunătățești și discursul, ai
deja toate ingredientele unei cariere de succes. Ambiția și perseverența nu pot
fi puse niciodată în balanță atunci când este vorba de tine. Ești o persoană
radicală dar extrem de eficientă care știe cum, când și cât să riște. Scopul tău
este să-ți rafinezi toate aceste atribute iar pentru asta este necesar să ai
curajul să greșești. În lipsa experienței și a încrederii în propriile forțe, puține
alternative îți mai rămân pentru a atinge succesul pe care ți-l dorești.

23
Casa 2 – DORINȚE

Casa Dorințelor descrie suma idealurilor, năzuințelor, speranțelor și


tuturor visurilor unui om, transpuse în exteriorul său prin gesturile sale, prin
inițiativele pe care le are și prin activitățile pe care le desfășoară. Cu alte
cuvinte, Casa Dorințelor reprezintă relația dintre om și tot ceea ce îl
înconjoară precum și maniera în care acesta se reportează la mediul
înconjurător prin prisma sferei sale afectiv-emoționale. Casa a 2-a este o casă
a emoțiilor, a sentimentelor, a comunicării și relaționării. Ea descrie în
termeni foarte exacți modul în care fiecare persoană se apropie de cei din
preajma sa și cât de interesată este de contactul cu aceștia.
Visurile, idealurile, stările afective, iluziile, fanteziile, fricile sau
intensitatea suferințelor tale sunt descrise de această casă și de cele cu care
este asociată. Nivelul de empatie și carisma de care dai dovadă sunt de
asemenea atribute ale acestei case. Atracția față de un anumit domeniu ori
față de alte persoane, pasiunea cu care te aventurezi în diferite situații,
tendința către acțiuni pătimașe ori către fanatism, șocurile emoționale, crizele
de istericale sau decepțiile pe care le trăiești, excesele pe care cel mai probabil
le vei face, toate acestea și altele asemănătoare sunt descrise pe larg în Casa
Dorințelor.

24
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Opt este o vibrație energică și descrie un om capabil, impunător și


inimos. Valoarea opt în Casa Dorințelor indică un om care nu ia în calcul
decât o singură variantă în viață – și anume aceea de a obține tot ce își
dorește. Atitudinea, tonul, comportamentul și propriile convingeri, dezvăluie
un caracter puternic și îndrăzneț, care nu cunoaște poziția de inferioritate.
Totul în viața ta trebuie să fie la superlativ și să-ți scoată în evidență statutul
ridicat pe care îl deții. În caz contrar, vei ignora pur și simplu aspectele
respective și te vei concentra mai departe pe ceea ce îți stârnește interesul.
Ești astfel o persoană foarte practică și care știe foarte bine ce vrea. Obținerea
rezultatului dorit ține doar de timpul trecut până la împlinirea acestuia pentru
că nimic nu te poate abate din drum. Acționezi simplu, concis și categoric,
ceea ce nu lasă loc de nicio interpretare sau de completări.
Mulți te-ar putea acuza că idealurile tale nu sunt realiste și că îi forțezi
prea mult pe cei de lângă tine însă adevărul este că tot ceea ce-ți propui este
realizabil doar că necesită un efort imens. Ești o persoană obișnuită cu
greutățile și faci față ușor la numeroase situații complicate ce se ivesc din
senin. Uneori aceste obstacole sunt ridicate chiar de tine doar pentru a-i testa
încă o dată pe cei care îți sunt alături. Neîncrederea și suspiciunile vor face
mult rău în relațiile pe care vrei să le întemeiezi. Orgoliul și mândria te vor
împiedica să-ți atingi potențialul maxim și vei rămâne pentru multă vreme la
un nivel cu mult inferior talentului tău. Important pentru tine este să acționezi
și să preiei inițiativa. Ideile și planurile îți vor veni din mers și motivația de
asemenea. Ești printre puținii care pot pune atât de bine și de rapid piesele
cap la cap pentru a scoate imediat profit din ele așa că nu ai niciun motiv să
mai întârzii să acționezi.
Planurile tale sunt grandioase și mereu cauți să te autodepășești. Cea
mai utilă competiție pentru tine este cea cu tine însuți pentru că atâta vreme
cât te vei compara cu alți oameni din jurul tău, vei pierde timp, încredere și
resurse importante în dezvoltarea ta. Îi poți folosi pe ceilalți sau realizările lor
pe post de repere însă nu te strădui niciodată să-i depășești. Talentul tău te
poate duce cu mult mai departe decât au ajuns aceștia însă drumul pe care
trebuie să pășești este absolut personal. Învață să te concentrezi pe ceea ce
este esențial pentru tine și nu mai urmări idealuri sociale. Primul om pe care
trebuie să-l satisfaci în lumea asta ești chiar tu. Apreciezi profesionalismul și
te asociezi doar cu oamenii care au aceleași convingeri cu tine.

25
Casa 3 – MENTALITATE

Casa Mentalității și a intelectualității descrie tiparele de gândire ale


omului, capacitatea cognitivă a acestuia și gradul de conștientizare a propriei
vieți. Modul în care judecă o persoană, gândurile care mai târziu se vor
transforma în expresii verbale și nonverbale sau mimica și gesturile acesteia,
toate pot fi interpretate prin intermediul cele-i de-a 3-a case – a mentalității.
Gândirea este facultatea superioară a omului care îl deosebește pe acesta de
alte ființe. Odată cu conștientizarea propriei identități, omul și-a dezvoltat
capacitatea de a interpreta imaginile, senzațiile și tot ceea ce percepe în
interacțiunea cu mediul înconjurător. Casa Mentalității este răspunzătoare de
abilitatea omului de a emite teorii, de a filosofa și de a-și conduce viața după
ideologii proprii sau împrumutate.
Casa Mentalității este prima casă activă din Tabelul Numerologic
Personal și are atât o funcție activă – emițătoare cât și o funcție pasivă –
receptoare. Astfel, omul devine capabil să-și însușească concepte și noțiuni pe
care le percepe în mod simbolic sau prin intermediul limbajului articulat și la
rândul lui poate emite alte elemente asemănătoare. Un alt efect benefic al
gândirii omului este posibilitatea acestuia de a acționa în urma deciziilor
raționale pe care le emite. Impactul total al gândirii în viața omului este
definitoriu pentru a contura destinul acestuia. Nimic nu este la voia
întâmplării și fiecare alegere pe care o face reprezintă un reper important de-a
lungul vieții.

26
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Doi ca simbol al dualității și al maleabilității în Casa Mentalității


sugerează o gândire antagonică dar și extrem de flexibilă. Această vibrație
indică o persoană sinuoasă și extrem de iscusită în a-și justifica în orice
moment acțiunile și deciziile, făcând astfel încât să pice întotdeauna în
picioare. Este foarte dificil să prinzi pe picior greșit o astfel de persoană iar o
discuție în contradictoriu va fi aproape fără sfârșit. Lasă impresia că
argumentează un subiect doar de dragul de a continua discuția și de a avea cu
cine să converseze în mai departe. Toate acestea însă vin și cu un consum
enorm de energie deoarece atenția ta este disipată în mai multe direcții în
același timp. Îți dorești să controlezi totul și faci astfel încât nimic să nu te ia
prin surprindere însă cursivitatea vieții mereu te va pune într-o ipostază nouă.
Relaxează-te mai mult și bucură-te de ceea ce se întâmplă.
Imaginația ta devine cu atât mai bogată cu cât vibrația doi reprezintă
profunzime și receptivitate. Atenția la detalii se amplifică însă concentrarea ta
nu ține mereu pasul cu aceasta, motiv pentru care vei trăi senzația că în jurul
tău se întâmplă lucruri pe care nu le poți pricepe. Ești ca vânătorul care
încearcă să prindă mai mulți iepuri de-o dată și la final nici nu mai știe de ce
a plecat la vânătoare. Între timp, pe parcursul acestei călătorii, poți face
numeroase descoperiri, poți atinge profunzimi nebănuite și poți înțelege
lucruri la care credeai că nu mai poți găsi răspuns. Concentrarea ta în astfel
de momente trebuie să fie foarte bună pentru că nu vei putea repeta aceste
episoade în mod conștient. Ele se întâmplă aproape de la sine și tot ce poți
face mai bun este să profiți de ele atunci când se petrec.
Suspiciunea, teama, îndoiala și invidia se pot acumula de-a lungul
timpului în tine și îți pot întuneca judecata pe care o ai despre ceilalți. Chiar
și încrederea în propria persoană îți va fi foarte ușor clătinată de către oamenii
care îți intuiesc slăbiciunea și vor să te influențeze. Atașamentele, credințele
eronate și superstițiile sunt alte elemente care îți pot altera serios gândirea. Ai
tendința să te agăți de promisiuni, speranțe sau explicații convenabile, fără să
supui o situație clară unei judecăți raționale și veridice. Există înclinația să te
îndoiești de orice însă fă-o doar atunci când ai argumente serioase pentru asta
și când te bazezi pe o logică sănătoasă. Temperează-ți ieșirile impulsive și
acordă mai multă atenție valorii de adevăra a propriilor credințe, enunțuri și
ideologii. Nu neapărat ceea ce e mai simplu este și mai util.

27
Casa 4 – DESTIN

Casa Destinului este în egală măsură o casă a restricțiilor și o casă a


descătușării. Restricțiile reprezintă substratul limitărilor care te descriu ca
ființă umană, din punct de vedere fizic, psihic și emoțional. Poate că
potențialitatea omului este infinită însă materialitatea care îi definește actuala
existență impune cu siguranță o mărginire incontestabilă a abilităților sale.
Casa Destinului definește astfel în cele mai exacte amănunte totalul
însușirilor tale care te descriu din toate punctele de vedere. Această valoare
oferă cea mai precisă interpretare a vieții tale, fiind cea mai fidelă copie a
însușirilor care guvernează atât lumea ta interioară cât și cea exterioară. Cifra
de Destin îți delimitează trăsăturile de caracter, stările emoționale,
obișnuințele, comportamentul, abilitățile psihice, convingerile, modul de
acțiune și multe alte puncte esențiale din viața ta.
Aspectul de descătușare al Casei a patra este oferit de faptul că odată
descifrate toate aceste limite personale, vei avea la îndemână o hartă complexă
a propriei vieți care te va ajuta să te descurci mai ușor prin labirintul extrem
de complex pe care îl ai de parcurs spre propria desăvârșire. Limitele vor
rămâne în continuare, asemeni pereților dintr-un labirint însă nuanța
revelatoare a acestei case este că îți oferă o soluție de deplasare pe cel mai
potrivit drum. În general oamenii își folosesc extrem de puțin din întregul
potențial cu care se nasc astfel că dezvoltarea personală nu este în realitate
decât un proces de cunoaștere de sine. Putem vorbi cel mult despre un
antrenament în vederea stăpânirii mai precise a propriilor talente și abilități
însă până la a depăși propriile limite, mai este drum foarte lung. Calea
propriului Destin ne este momentan mai mult decât suficientă pentru că la
finalul ei ne așteaptă bogății pe care cu greu ni le putem imagina.

28
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Casa Destinului guvernată de vibrația nouă excelează la capitolul


generozitate. Tot ce ai de făcut este să-ți canalizezi energia constructivă în
direcții favorabile și să-ți păstrezi concentrarea asupra scopului propus. Te
remarci ca un lider demn de urmat și de susținut deoarece dârzenia și ambiția
cu care îți susții punctul de vedere se îmbină de minune cu generozitatea și
noblețea caracterului tău. Ești omul care nu de puține ori i-a pus pe ceilalți
mai presus de propriile interese și a crescut de-a lungul timpului odată cu cei
pe care i-a ajutat. Ești un om carismatic, energic, dornic și capabil să facă o
schimbare reală în lume. Ai spirit artistic și asta te face să afișezi o atitudine
romantică în fața provocărilor vieții. Extragi frumosul din orice întâmplare și
reușești să stârnești interesul tuturor prin comportamentul tău delicat.
Principala temă a vieții tale constă în a dobândi încrederea în propria
persoană astfel încât să te poți încrede în procesele din jurul tău și în oamenii
care îți sunt în preajmă. A rămâne dependent/ă de ceilalți nu face decât să-ți
îngreuneze evoluția și viața în general. Chiar dacă urmezi sfaturile și
îndrumările altora, neîncrederea și nehotărârea îți vor bloca manifestarea
creativă a energiei care te animă. Te atrage domeniul spiritual însă pentru a
pătrunde adevăratele taine ale lumii în care trăim este necesară o abordare
mai serioasă a lucrurilor. Intuiția ta este ridicată și poți să-i simți ușor pe cei
din preajma ta. Le înțelegi emoțiile, nevoile și uneori intențiile. Experiența cu
oamenii te recomandă pentru domenii precum psihologia, medicina,
pedagogia, mentoratul și alte locuri asemănătoare. Scena este locul în care
trebuie să ajungi măcar o dată în viață. Teatrul, filmul, muzica sau dansul
sunt îndeletniciri pe care le poți începe ca și hobby dar care se pot transforma
în cariere de succes.
Pe lângă idealism și speranță, viața ta mai este definită și de
perfecționism și ambiții. Toată această combinație te transformă într-o
persoană al cărei succes poate fi garantat sau care poate să eșueze
lamentabil. Nimic în afară de alegerile pe care le faci nu-ți poate predefini
destinul și nici soluții miraculoase nu vei afla în curând. Orice îmbunătățire
ți-ai dori să aduci în viața ta, aceasta nu se poate întâmpla decât în momentul
de față așa că este foarte important să rămâi constant în aici și acum. Ai
visuri mărețe și planuri impresionante pe care abia aștepți să le inițiezi. Sunt
puține lucruri care te descurajează pentru că ai o abordare optimistă a vieții și
găsești câte ceva bun în tot ceea ce te înconjoară.

29
Casa 5 – MANIFESTARE

Casa Manifestării înfățișează modul în care omul își împlinește Destinul


și maniera în care acesta reușește să-și ducă la îndeplinire planurile și
proiectele pe care le are. Vibrația care guvernează această casă este un indiciu
al performanței pe care o poți atinge și al triumfului pe care viața l-a pregătit
pentru tine. Fiecare persoană este absolut diferită și drumul pe care îl are de
parcurs în această existență este personalizat după propriile abilități și
putințe. Omul coerent și conștient de talentele sale are șansa de a-și
concentra eficient efortul în vederea obținerii celor mai benefice rezultate.
Casa Manifestării descrie comportamentul potrivit pe care să-l abordezi în
orice situație dar mai ales în momentele cheie ale vieții. Scopul acestui studiu
este acela de a-ți îndrepta pașii către cele mai productive rezultate și de a-ți
oferi confirmarea de care ai nevoie atunci când pornești la drum.
Dacă Destinul îți sugerează drumul optim de parcurs, Casa Manifestării
îți descrie comportamentul pe care să-l adopți de-a lungul călătoriei tale prin
viață. Tipul și intensitatea acțiunilor, nivelul de implicare, preluarea inițiativei
sau ascultarea de un îndrumător, asumarea deciziilor și capacitatea de
conștientizare a momentului prezent, toate acestea sunt elemente pe care se
fundamentează Manifestarea omului și care descriu una dintre cele mai
importante case din Tabelul Numerologic Personal. Comportamentul este
dependent de caracterul omului și acesta la rândul lui depinde de factori
interni și externi pe care îi vei înțelege mai bine accesând vibrația care
controlează această casă. Exercițiul și experimentarea sunt cele mai utile
instrumente pe care le poți folosi în acest punct dar și mai importantă este
conectarea cu momentul prezent.

30
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Totul în viața ta se întâmplă cu precizie și siguranță. Nimeni nu poate fi


mai precis în rezultatul final pe care urmează să-l obțină decât o persoană cu
vibrația opt în Casa Manifestării. Ești omul care nu-și asumă riscuri inutile și
nu pornește la drum dacă nu este convins de rezultat. Îți calculezi șansele cu
precauție și nu te sperie faptul de a risca mai mult. Apreciezi oamenii cu simț
de aventură și îți place să-i provoci pe cei care pot mai mult. La rândul tău îți
împingi mereu limitele și te străduiești să te cunoști mai bine. Dorința de a
cunoaște se extinde și la mediul în care trăiești deoarece ești o persoană care
are nevoie să cunoască totul în jurul său. Gestionezi cu eficiență resursele pe
care le ai la îndemână și obții rezultate remarcabile de cele mai multe ori. Ești
un om capabil și demonstrezi asta ori de câte ori ți se oferă ocazia, fără a face
un mare caz din asta.
Adevărata ta putere constă în convingerea pe care o ai că vei reuși. Nici
nu concepi o altă desfășurare a evenimentelor așa că pe jumătate deja ai
reușit în momentul în care te-ai hotărât. Este foarte important să nu intri în
competiție cu nimeni și să nu te lași pradă unor atacuri ademenitoare. Sunt
mulți cei care și-ar dori să fie în locul tău însă în mod evident nu știu cu cine
au de-a face. Ai o atitudine blândă în cea mai mare parte din timp însă poți
deveni o adevărată fiară atunci când cineva se pune cu tine. Agresivitatea și
violența sunt mereu prezente în comportamentul tău atunci când lucrurile nu
se desfășoară după placul tău. Îți impui punctul de vedere și nu accepți alte
opinii în afară de ale tale. Adopți o atitudine de falsă superioritate și orgoliul
tău creează o distanțare de netrecut între tine și ceilalți.
Ești o sursă de inspirație pentru cei care se află la început de drum. Dai
dovadă de ambiție, de cutezanță și de perseverență. Ai un caracter robust și
dai dovadă de asumare. Responsabilitatea este foarte important să facă parte
din viața ta și să-ți asumi mai ales proiectele importante în care te implici.
Poți transforma astfel generații întregi de tineri sau poți să-i faci dependenți de
tine și de resursele tale. Dacă vei acționa înțelept, îi vei susține pe tineri spre o
carieră de succes și îi vei îndemna să-și șlefuiască caracterul. Ai mult fler în
ceea ce privește descoperirea de noi talente așa că nu-ți rămâne decât să te
apropii mai mult de oameni. Nu uita niciodată de propriul talent și de nevoile
tale pentru că randamentul cel mai bun îl vei obține atunci când tu la rândul
tău vei fi dobândit tot ce ai nevoie.

31
Casa 6 – PROVOCĂRI

Casa Provocărilor sau casa Motivației descrie atracția, hotărârea,


determinarea și voința care stau la baza acțiunilor tale. Pentru a te decide să
pornești la drum, să începi o activitate nouă, să inițiezi un proiect sau pur și
simplu să te autodepășești, ai nevoie pe lângă ținta pe care îți propui să o
atingi și de determinarea necesară. Planul în sine nu ar duce la niciun
rezultat dacă ceva din tine nu te-ar aprinde suficient de tare și nu ți-ar oferi
motivația necesară demarării acțiunii în acest sens. Casa Provocărilor
definește ambiția interioară și argumentele care îți justifică deciziile pe care le
iei. Cu alte cuvinte, această casă poate fi interpretată precum sacrificiul pe
care trebuie să-l faci pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus.
Nimic în viață nu se întâmplă de la sine și fiecare efect obținut are o
cauză declanșatoare. Motivația pe care o ai la un moment dat descrie atât
scânteia activatoare cât și combustibilul care îți susține acțiunea până la
sfârșit. Provocările iau naștere din ambițiile personale și sunt în strânsă
legătură cu rezultatele pe care ți le dorești dar mai ales cu activitățile tale. O
provocare presupune o acțiune care se poate desfășura atât în interiorul tău
cât mai ales în lumea exterioară și în mod obligatoriu implică un sacrificiu pe
care trebuie să-l faci. Vorbim aici despre un efort conștient, asumat și
obligatoriu pe care nimeni din exterior nu ți-l poate impune vreodată.
Provocările sau motivațiile sunt întotdeauna personale și au legătură cu
modul în care te raportezi la propria persoană și la sarcinile pe care le ai de
realizat.

32
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Casa Provocărilor guvernată de vibrația șapte îndeamnă la o atitudine


autoritară, tranșantă și lipsită de prejudecăți. Totul în viața ta se poate
schimba de la un moment la altul și la fel este și atitudinea pe care o afișezi în
fața evenimentelor asemănătoare sau diferite. Ai motivele tale pentru care
acționezi în felul în care o faci și puțini din cei din jur îți vor înțelege
raționamentul. Până și ție îți este dificil uneori să te justifici și să găsești un
tipar după care îți ghidezi comportamentul și alegerile. Câtă vreme deciziile
tale se bazează pe principii juste și pe idealuri înalte, rezultatele vor fi cu
siguranță benefice pentru toată lumea. Chiar dacă unii se pot simți ofensați de
maniera în care îi tratezi, mai devreme sau mai târziu îți vor înțelege viziunea
și îți vor accepta gesturile.
La început este posibil ca nici măcar tu să nu înțelegi care a fost motivul
pentru care ai luat o anumită decizie la un moment dat însă cu timpul
lucrurile vor deveni mai clare. Este important să-ți păstrezi consecvența și să
nu dai înapoi pentru că atunci vei aduce mult haos în viața ta. În egală
măsură este necesar să-ți dezvolți aptitudinile de comunicare astfel încât să-i
abordezi într-o manieră elegantă și plăcută pe cei apropiați. Este ca și cum te-
ai arunca cu capul înainte într-un mediu neclar și improbabil. Lucrurile însă
se vor clarifica de la sine în timp ce înaintezi pe drumul pe care ți l-ai propus.
Rezultatele obținute vor fi în strânsă dependență de claritatea din mintea și
din sufletul tău. Cu cât te încrezi mai mult în forța intuitivă care te ghidează,
cu atât vei duce o viață mai relaxată și mai chibzuită. Nu da de-o parte
raționamentul și nici nu te lăsa pradă impulsurilor de moment.
Este necesar pentru tine să înveți să-ți îmbunătățești intuiția și să
verifici mereu dacă semnele pe care le interpretezi se dovedesc a fi conforme
cu realitatea. Este foarte ușor ca propriile interese și nevoi să-ți înșele
simțurile și să ai impresia că o voce interioară, superioară ție, te ghidează. De
cele mai multe ori este vorba doar de temerile ascunse ori de atașamentele pe
care le-ai format de-a lungul timpului și la care în mod inconștient nu vrei să
renunți. Această muncă poate să dureze întreaga viață însă te va ajuta să
rămâi cu picioarele bine înfipte în pământ. Puțini sunt cei care reușesc să
stăpânească energia lui șapte în această casă și aceștia vor avea parte de
multă recunoștință din partea celor din jurul lor. Ai răbdare și înaintează cu
încredere. Timpul îți va fi mereu alături dacă intențiile tale sunt curate și
bune.

33
Casa 7 – RESURSE

Din momentul în care te-ai născut ai primit în dar un set se resurse pe


care le vei putea folosi toată viața și care nu se vor epuiza niciodată. În plus
față de resursele exterioare la care ai acces periodic și care pot fi dependente
de alte criterii pe care nu le controlezi permanent, resursele tale interioare îți
sunt disponibile în orice moment din viață și în orice condiții. Tot ce ai de
făcut este să conștientizezi care sunt cele mai mari talente ale tale, cât de
complexe pot deveni acestea și cum poți să profiți de abundența lor în viața ta.
Încă de la naștere ai pășit pe calea propriului Destin pentru împlinirea căruia
Dumnezeu te-a înzestrat cu abilități și daruri potrivite astfel încât să poți
depăși prin propriile forțe orice încercare îți iese în cale. În funcție de hărnicia
cu care îți fructifici toate aceste aptitudini cu care te-a înzestrat mama natură,
drumul tău prin viață va fi mai plăcut sau din contră, mai încărcat de greutăți
și de necazuri.
Nimeni nu poate accesa toate aceste talente în locul tău însă inspirația
poate veni din numeroase direcții. Casa Resurselor îți poate descrie adevărata
ta vocație, îți descoperă chemarea spre cariera potrivită caracterului tău sau
domeniul în care poți atinge măiestria. Indiferent de drumul pe care te afli la
un moment dat, atributele care te definesc vor scoate la suprafață ceea ce ești
cu adevărat în sinea ta și nu ceea ce îți dorești să pari. Din acest motiv, Casa
Resurselor poate fi accesată predominant în sensul benefic și mai puțin în cel
distructiv. Din contră, ratarea unor șanse sau îndepărtarea de cine ești cu
adevărat, vor provoca multă suferință în ființa ta și vei simți cum te cuprinde
sentimentul de neputință. Acestea nu sunt decât semne ale unei înstrăinări
față de tine însuți și totodată șansa de a-ți îndrepta pașii către cea mai bună
variantă a ta.

34
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Vibrația șapte în Casa a șaptea deschide orizonturi puțin perceptibile


pentru cei mai mulți dintre oameni. Talentele tale sunt dificil de enumerat și
uneori chiar de exprimat în cuvinte. Sunt multe domenii în care poți excela și
lași impresia că nimic nu ți s-ar putea potrivi mai bine. Spre deosebire însă de
toate celelalte vibrații, energia lui șapte nu descrie un domeniu atât de limitat
sau de clar definit, ci oferă oportunitatea de a excela în multiple direcții. În
funcție de atracțiile tale din copilărie, de nevoile de moment sau de pasiunile
pe care le dezvolți de-a lungul vieții, Casa Resurselor guvernată de vibrația
șapte îți va susține visul cel mai arzător. Această casă te înzestrează deci cu
abilitățile necesare împlinirii oricărui vis. Este evident faptul că efortul de a
excela într-un domeniu îți revine în totalitate și că nimic nu este cu putință în
afara sacrificiului personal. Casa în sine nu îți va aduce nici un beneficiu de la
sine însă te favorizează în numeroase rânduri.
Cu cât înveți să profiți mai mult de talentele tale, cu atât vei descoperi
mai multe abilități cu care te-ai născut. Așa cum am spus anterior, toate
aceste aptitudini nu dispar niciodată și ai acces la ele oricând te hotărăști să
le accesezi. Doar hărnicia de care dai dovadă și seriozitatea cu care perseverezi
te pot ajuta să fructifici tot ceea ce este mai bun în tine. Dumnezeu susține
oamenii harnici și pe cei care își pun viața în folosul celorlalți așa că îi
binecuvântează cu și mai multe daruri. Este important să reții faptul că nu
trebuie să demonstrezi nimic nimănui. Ispite vor fi multiple și poate la fel de
multe cât gândurile de a renunța. Nu ceda și caută în tine tăria de a merge
mai departe și de a excela. Fii cu băgare de seamă la schimbările ce se petrec
în lume și vei ști mereu ce ai de făcut. Poți să te remarci în lumea sportivă, în
muzică și dans, oriunde în lumea artistică – pe scenă sau în afara ei, în funcții
de conducere sau în poziții cheie ale societății din care faci parte.
Calmul și luciditatea te vor ajuta cel mai mult să iei decizii înțelepte și să
acționezi la momentul potrivit. Toate acestea solicită multă concentrare,
răbdare și experiență pe care le vei îmbunătăți în timp. Abilitatea ta este de a
vedea dincolo de aparențe și de a oferi o îndrumare, un sfat sau o încurajare
atunci când omul are nevoie cel mai mult. Trebuie să ai încredere în primul
rând în tine și să treci ușor peste greșelile celor din jur. Ai o judecată
profundă, dreaptă dar și aspră, motiv pentru care este necesar să tratezi
lucrurile cu răbdare și să nu lași impulsivitatea să te conducă. Stabilește-ți
câteva reguli clare pe care să le urmezi de-a lungul vieții și nu te abate de la
ele.

35
Casa 8 – OBSTACOLE

Cea de-a opta casă din TNP aduce în fața omului cele mai dificile piedici
din calea destinului său sub forma unor încercări menite să-i îndrepte
comportamentul, să-l aducă din nou pe calea cea bună sau pur și simplu
pentru a-l face să plătească din greșelile pe care le-a făcut în trecut. Este
vorba aici despre o judecată superioară celei mai înalte forme de gândire
umane și de o cauzalitate divină a faptelor comise în trecut. Nimeni nu
primește mai mult decât i se cuvine și nici decât îi este necesar pentru a fi mai
bun. Casa Obstacolelor determină în egală măsură direcția din care pot
apărea cele mai mari eșecuri în viața omului și forma pe care este cel mai
probabil să o ia acestea. Casa a opta poate fi asemănată cu un justițiar tăcut
dar foarte aspru și precis. Este foarte important de reținut faptul că nu vorbim
nicidecum despre pedepsire ci doar despre o corecție necesară omului.
Casa Obstacolelor descrie greutățile cele mai mari, temerile și chiar
conflictele interioare care pot sta la baza eșecului tău în orice domeniu.
Această casă este corelată pe diagonală cu Casa Mentalității, astfel că aspectul
particular despre care omul vrea să afle mai multe în legătură cu eventualele
riscuri, poate fi identificat cu ușurință în funcție de gândurile di acel moment.
Vibrația din această casă este cea care impune limite și determină bariere mai
greu sau mai ușor de trecut. Sunt momente când această energie poate
reprezenta o influență pozitivă în viața ta pentru că în definitiv, scopul ei este
acela de a-ți îndrepta pașii spre o formă ideală de comportament. Așadar, nu-
ți fie teamă de caracteristicile acestei case însă trateaz-o cu foarte mult
respect, seriozitate și responsabilitate. De împlinirea corectă a acesteia
depinde și ultima casă a TNP – Casa Realizărilor.

36
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Rar se întâmplă să-ți pierzi cumpătul și să ajungi într-o stare din care
poți face lucruri cu adevărat regretabile, însă vibrația șase din Casa
Obstacolelor îți poate întuneca din când în când judecata într-atât de puternic
încât să nu-ți mai amintești faptele comise. Acest tip de comportament este
într-adevăr foarte rar însă este și cel mai grav care ți se poate întâmpla. În cea
mai mare parte din timp ești o persoană cumpătată și atentă la detalii. Chiar
dacă nu-ți dai seama de modul în care te apleci asupra detaliilor în momentul
în care trebuie să faci o alegere, naturalețea cu care faci asta ajunge să
eclipseze comportamentul tău exagerat. Ai un stil de viață care inspiră calm și
încredere. Nu-ți stă în fire să inițiezi conflicte și mai degrabă cauți o cale de
mijloc care să împace pe toată lumea. Atunci când lucrurile îți scapă de sub
control, reacțiile tale bruște și necontrolate contrastează enorm cu blândețea
și acceptarea pe care le manifești în cea mai mare parte din timp.
Cel mai serios inamic al tău este persoana din oglindă. Nimeni și nimic
nu te poate încurca mai tare și nu-ți poate crea mai multe greutăți decât
generezi cu propriile mâini și prin intermediul alegerilor pe care le faci. Ești o
persoană tipicară și îți place să trăiești după standarde înalte. Chiar dacă
acest lucru nu se reflectă în viața ta, în situația materială sau în cariera pe
care o ai, imaginația te va împinge mereu spre mai bine și te vei strădui să
obții mai mult. Sarcina ta este să descoperi la fiecare pas care este măsura de
care ai nevoie în acel moment. Adesea vei experimenta faptul de a-ți împinge
limitele peste măsură și faptul de a nu înțelege lumea în care trăiești. Reține
că orice exces ai face în această viață, îți va fi la fel de dăunător. Tot ceea ce
este prea mult strică și te face să te îndepărtezi de propria persoană.
Experimentarea evenimente neplăcute prin care treci te ajută totuși să-ți
găsești mai ușor centrul de echilibru.
Relațiile cu cei din jur pot de asemenea să fie un obstacol dificil pentru
tine. Îți dorești foarte mult ca cei din preajma ta să împlinească un anumit set
de reguli și să se comporte într-un anumit fel astfel că ajungi să-i sperii pe cei
dragi cu pretențiile tale. Pentru tine poate fi vorba despre amănunte
importante însă cei mai mulți le vor considera exagerate și inutile. Mulți
oameni aleg să se comporte așa cum le vine pe moment și se simt extrem de
încorsetați de ideea că trebuie să respecte un set de norme. Același lucru se
întâmplă în numeroase domenii din viața ta. Pui mare preț pe etichetă și
ratezi astfel momente care pot fi mult mai prețioase alături de cei dragi.

37
Casa 9 – REALIZĂRI

Realizările omului reprezintă tot ceea ce acesta lasă în urmă după


trecerea sa prin această viață. Fiecare acțiune, fiecare gest, fiecare decizie pe
care o iei are un efect și toate acestea stârnesc mai departe fenomene care îți
influențează decisiv viața sau care îi pot marca pe cei din jur. Realizările devin
astfel consecințe ale viețuirii tale, sunt valorile pe care le cultivi și tot ceea ce
produci prin existența ta. Nu este necesar ca omul să fie conștient de fiecare
dintre acestea pentru că ele se întâmplă oricum de la sine. Vibrația care
guvernează această casă descrie meritele omului și direcția spre care este bine
ca acesta să-și îndrepte pașii din timp. Alături de Casa Destinului, Casa
Realizării are un impact deosebit în viața fiecărui om deoarece descrie cel mai
bine misiunea pe care acesta o are de îndeplinit.
Încă de la naștere ai primit în dar toate resursele și talentele necesare
pentru a-ți împlini destinul care ți-a fost hărăzit. Tot ceea ce ai de făcut este
să traversezi cu încredere acest ocean plin de trăiri minunate și să-ți asumi
rolul pe care îl ai de îndeplinit. Cele nouă case îți sunt cel mai bun sfetnic și
îndrumător astfel încât fiecare decizie pe care o iei să fie cea mai înțeleaptă.
Trăiește-ți viața după bunul plac și consultă ori de câte ori ai nevoie propriile
tabele numerologice astfel încât să primești ghidarea potrivită atunci când ai
nevoie cel mai mult. Casa Realizărilor este cea mai înaltă casă și împlinirea ei
presupune desăvârșirea omului. Sensul pozitiv sau negativ de manifestare
contează mai puțin în acest moment, cu atât mai mult cu cât nu suntem încă
pe deplin conștienți de rolul nostru pe acest pământ. Alegerea de a fi buni și
de a-i ajuta pe cei de lângă noi ne aparține. Avem șansa în fiecare clipă să
schimbăm lumea în care trăim, transformând în propria ființă ceva în mai
bine.

38
6 4
7 7
8
9 8
8 2

Indiferent de imaginea pe care ți-o creezi în fața celor din preajma ta,
rezultatele tale vor fi mereu bine definite, structurate și consolidate. Ceea ce
lași în urma ta este trainic și rezistent. Poți face aceste lucruri în liniște sau
profitând de agitația care se stârnește în jurul tău însă calitatea activităților
tale nu va avea de suferit. Ești o persoană care apreciază profesionalismul și
pune mare preț pe calitate. Știi să prețuiești ceea ce e mai bun în fiecare om și
ai talentul de a scoate aceste lucruri la suprafață. Uneori metoda prin care o
faci nu este cea mai plăcută însă rezultatul face ca tot efortul să merite din
plin. Perseverența cu care mergi înainte și îți urmărești propriile idealuri este
demnă de toată lauda. Poate că uneori îți vine să renunți și din când în când
chiar faci acest lucru însă mai devreme sau mai târziu te întorci la proiectele
tale cele mai importante pentru a le finaliza. Acest fapt se observă cel mai bine
și în capacitatea ta de a-i ierta pe ceilalți și în faptul că nu uiți totuși cu ce ți-
au greșit.
Este important să nu te grăbești în ceea ce faci și să abordezi fiecare
sarcină cu nădejde și fără să-ți pierzi din interes. Ai ritmul și stilul propriu în
care alegi să acționezi și asta te ajută să-ți menții integritatea în fața tuturor.
În timp ai posibilitatea să-ți îmbunătățești tehnica acolo unde consideri că
este nevoie și reușești să obții rezultate vizibil mai bune. Orientarea ta este
predominant spre activitățile practice și care solicită o implicare fizică totală.
Nu te sperie efortul fizic însă nici nu îl îndrăgești. Dacă este posibil ocupă-te
mai mult de organizare și de control însă nu pierde foarte mult timp cu fiecare
detaliu. Rezultatele pe care le obții trebuie să fie palpabile și ușor de valorificat
în lumea în care trăiești. Acest lucru te va încuraja să mergi mai departe și să
te implici cu și mai mare folos. Ai încredere în priceperea ta și nu privi înapoi
oricât de dificil ar fi. În momentele cele mai grele, desparte sarcinile pe care le
ai în altele mai mici și ocupă-te pe rând de fiecare.
Nu este necesar să excelezi la fiecare pas însă este bine să nu-ți pierzi
ritmul și concentrarea. Fă lucrurile în felul tău și renunță la așteptările pe
care le ai de la ceilalți. Acceptă faptul că fiecare va vedea lucrurile altfel, va
înțelege diferit ceea ce are de făcut și va acționa într-un mod unic. Măiestria
constă în a pune cap la cap toate aceste diferențe și a face tot acest angrenaj
să funcționeze precum un întreg. Ești printre puținii oameni capabili să se
implice în astfel de proiecte, motiv pentru care misiunea ta este foarte
importantă în această viață.

39
RĂSCRUCEA REALIZĂRII

Răscrucea Realizării este un instrument numerologic complex ce se


formează doar în Tabelul Numerologic Personal și care reprezintă într-o formă
personalizată intersecția vizibilului cu invizibilul. Răscrucea Realizării te va
îndruma pe drumul optim de urmat pentru a-ți împlini obiectivele și pentru a
duce cu succes la final ceea ce ți-ai propus. Fiecare om are un sistem propriu
de valori și credințe împreună cu un comportament original și irepetabil.
Trăsăturile interioare care te definesc îți vor influența deciziile și îți vor ghida
pașii spre fapte care se potrivesc cel mai bine profilului tău psihologic, fizic și
emoțional. Reperele exterioare au și ele rolul lor însă alegerile le vei face
întotdeauna pe baza însușirilor personalității tale. Instrumentul pe care îl ai
acum la îndemână se numește Răscrucea Realizării și descrie în cele mai mici
detalii parcursul pe care să-l urmezi pentru a atinge desăvârșirea. Cele două
diagonale care formează Răscrucea sunt guvernate de vibrații personalizate,
calculate în funcție de data în care te-ai născut. Tainele propriului tău drum
prin această viață sunt ascunse în numerele care caracterizează această zi iar
Răscrucea Realizării vine să-ți descifreze limbajul lor.
Răscrucea este un simbol al sacrificiului pe care îl ai de făcut pentru a-ți
îndeplini visele. Totul în această lume reprezintă un schimb constant de
energie și o interacțiune continuă între diferite planuri existențiale. Orice
acțiune presupune un efort fizic și implică un consum de resurse ce pot fi
foarte variate. De la simpla concentrare, la implicarea voinței, a răbdării, a
perseverenței și până la efortul fizic și susținerea emoțională care sunt
necesare în orice proces al creației și al devenirii personale, omul se vede
nevoit să sacrifice în fiecare moment al existenței o parte din propria sa ființă
sau din ceea ce deține în exteriorul său. Sacrificiul în acest context trebuie
înțeles în sensul său sacru, ca fiind efortul personal al omului în drumul spre
succes. Răscrucea Realizării te va îndruma spre forma ideală de manifestare
astfel încât prețul pe care îl vei plăti la fiecare pas, să fie cel corect. Vei evita
astfel consumul inutil de energie și vei rămâne departe de orice drum care nu-
ți aparține.

40
Răscrucea Realizării este formată din două axe – două Diagonale ale
Tabelului Numerologic Personal și ele reprezintă axa orizontală sau terestră,
formată între Casa Provocărilor (6) și Casa Manifestării (5) și respectiv axa
verticală sau legătura dintre cer și pământ, formată între Casa Dorințelor (2)
și Casa Realizării (9). În lipsa axei verticale sau altfel spus dacă omul nu s-ar
mai afla în contact cu componenta invizibilă și misterioasă a propriei vieți,
întreaga axă orizontală – viața sa terestră – ar fi dezechilibrată.

7 8 8

8
Casa Manifestării guvernată de vibrația 8 este primul element activ al
Răscrucii Realizărilor și descrie un comportament hotărât și energic. Atunci
când te-ai convins că drumul pe care înaintezi este cel corect, nimic nu-ți mai
poate sta în cale. Ai o atitudine autoritară și îți place să-i știi pe toți ceilalți
sub nivelul tău. Ești o persoană ambițioasă și nu renunți la planurile tale
decât atunci când le-ai dus la bun sfârșit. Sunt mulți cei care te apreciază și
care și-ar dori să te urmeze însă asta depinde doar de tine și de ușurința cu
care îi accepți în preajma ta. Nu renunța la planurile tale și dezvoltă-te atâta
de mult încât să-i faci pe toți să-și dorească să vină alături de tine.. Energia
din Casa Manifestării este ceea ce te animă și îți oferă impulsul necesar
desfășurării acțiunilor esențiale din viața ta. În egală măsură, această vibrație
îți indică parcursul optim de urmat atunci când ai o idee nouă sau când
trebuie să pui în practică un proiect.

41
Casa Provocărilor completează axa orizontală sau terestră și reprezintă
sursa care îți asigură progresul constant. Ea îți oferă motivația necesară
pentru a înainta spre împlinirea propriilor idealuri și reprezintă susținerea pe
care o vei găsi mereu în interiorul tău. Valoarea 7 din Casa Provocărilor indică
faptul că prin încredere, cunoaștere, tupeu și o judecată limpede, vei putea
atinge cel mai rafinat mod de manifestare. Ai nevoie de mai multă determinare
în acțiunile tale. Ești o persoană care se ghidează mult după etică și morală
astfel că poți ezita în anumite momente. Învață să te încrezi în propriile forțe
și îmbină mai mult teoria cu practica. Rezultatele pe care le obții te vor face
să-ți dorești să experimentezi mai mult.
Interdependența dintre idealuri și realizări unește două planuri opuse –
cel material-inferior cu cel spiritual-superior. Prin corespondență, cele două
planuri pot fi atribuite subconștientului și supraconștientului uman. Acesta
este doar unul dintre motivele pentru care de multe ori nu ești pe deplin
conștient/ă de efecte propriilor dorințe și nici nu-ți asumi responsabilitatea în
fața rezultatelor pe care le obții. Fiecare gest și toate acțiunile pe care le
desfășori au la bază o intenție care la rândul ei este susținută de o pasiune
sau de o dorință pe care o ai. Emoțiile devin astfel combustibilul și uneori
declanșatorul alegerilor pe care le faci iar Casa răspunzătoare de idealurile pe
care le nutrești, de dorințele pe care le ai și de întreaga ta sferă emoțională
este Casa Dorințelor.
Vibrația 8 îți guvernează Casa Dorințelor și asta indică faptul că ești o
persoană generoasă și prolifică. Idealurile tale sunt cu adevărat înalte și se
rezumă în cea mai mare parte la beneficiile materiale pe care le poți obține
rapid. Pasiunea și romantismul le transformi în atașamente și patos iar aceste
detalii îți vor schimba viața radical. Nu-ți plac jumătățile de măsură și preferi
totul sau nimic. Ai gusturi foarte bune și te remarci prin alegerile excelente pe
care le faci. Toate acestea se manifestă continuu în interiorul tău fie că îți dai
sau nu seama de prezența lor în cel mai intim sălaș al sufletului tău. Sunt
trăsăturile care te animă și care îți dau energia să mergi mai departe. Capătul
opus al axei verticale – spirituale – este controlat de Casa Realizării, casa
activă și dinamică din această pereche. Aceasta este Casa care descrie cel mai
bine scopul tău în viață și misiunea pe care o ai de îndeplinit. Într-o formă sau
alta, fiecare acțiune pe care o desfășori are o finalitate care se apropie de
însemnătatea vibrației 4 care guvernează această Casă.
Casa Dorințelor ți-a dezvăluit deja care sunt stările emoționale care te
influențează cel mai puternic, Casa Provocărilor ți-a indicat principala
motivație care te urnește de pe loc și Casa Manifestării îți arată modul optim
de comportament. Toate acestea formează o hartă personalizată a labirintului
interior în centrul căruia vei descoperi cele mai mari satisfacții. Acest drum
este presărat deopotrivă cu beneficii și cu greutăți menite să te perfecționeze și
să-ți delimiteze calea către desăvârșire. Reiau aici tema sacrificiului personal
și simbolul sacru al crucii pe care fiecare om o are de dus în această viață și
care are ca punct central Casa Personalității – Casa în care se intersectează
cele două axe.

42
În concluzie, Casa Realizărilor indică faptul că eforturile tale vor fi pe
deplin răsplătite atunci când vor fi îndreptate către activități concrete,
durabile și utile. Nu-ți stă în fire să acționezi cu superficialitate însă chiar
dacă o faci, rezultatul final va fi întotdeauna de excepție. Implică-te total în
proiectele tale și efortul îți va fi pe deplin răsplătit. Ești printre puținii oameni
capabili să obțină rezultate durabile și să influențeze puternic viața celor din
jur. Acționează cu răbdare și cu perseverență și asumă-ți cu încredere proiecte
pe termen lung.

43
RĂSCRUCEA OBSTACOLELOR

Depășirea unui obstacol se realizează nu prin lupta împotriva lui, ci prin


abandonul luptei. Atunci când omul devine una cu ceea ce îi opune rezistență,
opoziția în sine dispare și rămâne doar experiența sub forma unei treceri prin
spațiu și prin timp. Opoziția presupune antiteză și dă naștere tensiunii între
cele două extreme contrare. Calea realizării propriului destin este calea care
duce le depășirea obstacolelor pe care le întâlnești de-a lungul vieții. Nimeni și
nimic altceva în afară de propria persoană nu va reprezenta o piedică mai
dificil de depășit în această aventură și tot în interiorul tău vei găsi
instrumentele necesare pentru a face acest lucru.
Răscrucea Obstacolelor este un alt instrument numerologic de o
complexitate aparte care se formează în Tabelul Numerologic Personal. Cele
două axe care formează Răscrucea Obstacolelor sunt într-o continuă
interacțiune și dinamica lor îți oferă în mod continuu indicii despre
oportunitatea și eficiența alegerilor pe care le faci zi de zi. Axa orizontală
corespunzătoare planului terestru și realității imediate, este alcătuită din Casa
Destinului (4) și Casa Resurselor. Aceasta îți dezvăluie calea de urmat și
delimitează în cel mai limpede mod principalele caracteristici ale vieții tale.
Axa verticală este corespunzătoare devenirii personale și reflectă aspirația
individului către perfecțiune. Ea este alcătuită din Casa Mentalității (3) și din
Casa Obstacolelor (8).

44
6

9 8 7

2
Casa Destinului este o casă pasivă și conține întregul tău potențial
evolutiv. Îți oferă indicii despre drumul principal pe care să-l urmezi în viață
dar și despre limitele de care să ții cont. Valoarea 9 din Casa Destinului
sugerează un drum relaxant și lipsit de evenimente complicate. Te îndrepți cu
modestie spre ceea ce-ți dorești însă nu întotdeauna cu suficientă ambiție.
Renunți prea ușor la planurile tale și îți schimbi opțiunile din mers.
Detașează-te de agitația cotidiană și alege să faci lucrurile în ritmul tău.
Rezultatele bune pe care le obții te vor impulsiona să crești și mai mult și să
te implici în mai multe proiecte. Menține un echilibru constant între propriile
visuri și ceea ce faci în viața de zi cu zi, astfel încât să ai o viață cursivă și
lipsită de griji.
Casa activă și cu un rol dinamic în împlinirea propriului Destin este
Casa Resurselor. Această Casă descrie darurile, talentele și abilitățile cu care
te-ai născut și la care poți apela în orice clipă din viața ta. Ele nu sunt
dependente de nici un factor și nici nu se epuizează. Sunt talentele proprii pe
care trebuie doar să le descoperi și să le fructifici la adevărata lor valoare.
Abundența caracterizează această Casă însă în egală măsură ea se manifestă
în viața omului harnic și bine organizat. Resursele pot fi atât interioare,
descrise cel mai sugestiv sub forma celor șapte virtuți împreună cu păcatele
corespunzătoare fiecăreia, cât și exterioare, care se referă la bunurile
materiale, la finanțele pe care le gestionezi, la prietenii pe care îi ai alături și
chiar la timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a îndeplini sarcinile de zi cu zi.

45
Vibrația 7 care îți guvernează Casa Resurselor indică modul optim în
care se te folosești de darurile pe care le-ai primit încă de la naștere și îți
amintește că ele rămân la orice vârstă și în orice împrejurare la îndemâna ta.
Casa Resurselor te descrie ca fiind o persoană inteligentă, meditativă și cu idei
deosebit de interesante. Ai o minte analitică și o privire clară asupra realității
înconjurătoare. Pătrunzi cu ușurință dincolo de aparențe și ești în stare să
înțelegi diferit viața în care trăiești. Mulți te recunosc pentru judecata precisă
și tranșantă de care dai dovadă și chiar dacă cuvintele tale pot fi dureroase
uneori, cel puțin reflectă foarte bine adevărul. Păstrează-ți luciditatea și nu te
aventura în medii pe care nu le stăpânești pentru că este posibil să pierzi
complet contactul ceilalți.
Negarea posibilității de a evolua la o etapă mai bună a propriei vieți
împreună cu încăpățânarea cu care te agăți de siguranța unei vieți modeste,
nu face decât să-ți ofere o cale din ce în ce mai dificil de parcurs.
Prejudecățile, credințele false, credințele limitative și în general modul de
gândire sau mentalitatea, sunt elementele care ridică cele mai mari piedici în
calea devenirii tale. Casa Mentalității este casa activă de pe axa verticală a
Răscrucii Obstacolelor și este cea care îți coordonează atenția și modul de
gândire. În funcție de propriile convingeri și prejudecăți, acțiunile tale vor
stârni efecte corespunzătoare pe care le vei depăși mai ușor sau mai greu.
Vibrația 2 din Casa Mentalității indică o judecată alternativă sau nehotărâre
în momentul luării deciziilor. Ideile tale sunt ușor de influențat de evenimente,
lucruri, fenomene sau de către oamenii din jurul tău și asta te face să te
răzgândești foarte ușor. Beneficiul constă în faptul că poți privi o situație din
mai multe perspective simultan însă asta poate să-ți îngreuneze uneori
alegerea. Un alt avantaj este acela că poți intra mai ușor în mintea celor din
jurul tău pentru că înțelegi rapid ceea ce vor să zică.
Casa Obstacolelor este casa pasivă de pe această axă și cea care descrie
natura celor mai frecvente greutăți cu care te confrunți. Reține faptul că
acestea nu reprezintă decât efecte ale modului în care gândești și ale alegerilor
pe care le faci în baza credințelor tale. Rolul acestei case este de a te corecta și
de a-ți arăta care sunt limitele de care să ții cont astfel încât drumul tău prin
viață să fie cât mai lin și lipsit de suferințe. Vibrația 6 din Casa Obstacolelor ia
forma celor mai mari greutăți din viața ta atunci când este manifestată sub
formă de perfecționism, nerăbdare și neacceptare a realității înconjurătoare.
Toate acțiunile, deciziile și gândurile tale sunt supuse unor analize atente și
epuizante fără a oferi în schimb un rezultat cât de cât eficient. Îți dorești prea
mult să duci o viață perfectă și astfel ajungi să te sufoci sub greutatea
propriilor judecăți și îndoieli. Este necesar să acționezi mai mult și să te
confrunți cu realitatea așa cum este de fapt. Abia acest lucru te va ajuta să-ți
îmbunătățești comportamentul și să excelezi în ceea ce faci. Încetează să te
mai prefaci că trăiești într-o lume ideală și revin-o cât mai repede cu picioarele
pe pământ.

46
În lipsa unui efort personal constant, al unei judecăți lucide și
constructive, a unui stil de viață sănătos și a valorificării propriilor talente și
virtuți, depășirea obstacolelor cu care te confrunți devine aproape imposibilă.
Străduiește-te să te ghidezi în viață după principii etice și să adopți un
comportament moral. Dezvoltă virtuțile și împărtășește cu ceilalți tot ceea ce ai
mai bun. Învață să discerni informațiile utile de cele care îți sunt de prisos și
nu-i încuraja pe cei care răspândesc bârfe și informații false. Străduiește-te să
faci lumea în care trăiești mai bună și faptele îți vor fi răsplătite pe măsura
sacrificiului depus.

47
PERECHI REPETITIVE

Perechile Repetitive sunt alte structuri numerologice complexe care se


formează în interiorul Tabelului Numerologic Personal cu rolul de a indica
trăsături particulare de caracter pe care le dezvolți de-a lungul timpului.
Acestea pot avea o manifestare atât pozitivă cât și negativă însă prezența lor în
Numerograma ta reprezintă deja un avantaj. Perechile Repetitive se formează
între două sau mai multe case ale Tabelului Numerologic Personal care sunt
guvernate de aceeași vibrație. Ele indică o legătură suplimentară care se
realizează între Casele respective, ceea ce înseamnă că vei putea rezolva
același tip de problemă din mai multe perspective diferite. Perechile Repetitive
se transformă astfel într-un aliat de nădejde indiferent de conjunctura în care
te afli.
Pentru o înțelegere aprofundată a legăturii care se formează între Casele
guvernate de aceeași vibrație, îți recomand să citești pe rând semnificația
fiecărei case care face parte din perechea respectivă. Faptul că aceste case au
o Vibrație comună care le unește, creează o punte de legătură între ele și
astfel rolul lor se amplifică. Perechea Repetitivă este o trăsătură aparte a
caracterului tău și descrie o însușire care te deosebește cu atât mai mult de
cei de lângă tine. Valoarea care guvernează perechea respectivă este o altă
particularitate care merge cu atât mai mult în profunzimea acestei descrieri și
care are un sens aparte în viața ta.

48
Un grup de trei și o pereche de valori repetitive

OBSTACOLE REALIZĂRI
6 NA
4
PROVOCĂRI 7 SO L
7 RESURSE

P ER

IT AT E
8
DESTIN 9 8 MANIFESTARE
8 2
DORINȚE MENTALITATE
Casa Personalității – Casa Dorințelor – Casa Manifestării = 8 – punte de
legătură: cuvintele cheie folosite în relația dintre casele care formează această
structură suntdominator, cuceritor, impresionant, viguros, responsabil,
tolerant, răbdător, autoritar, puternic, bogat, organizat, de nădejde.
Casa Provocărilor – Casa Resurselor = 7 – punte de legătură: cuvintele
cheie folosite în relația dintre casele care formează această structură
suntcredincios, curios, cercetător, creator, profund, filosofic, spiritual, mistic,
analitic, intuitiv, perfecționist, intelectual, rațional.
Ești o persoană talentată însă nu găsești cu ușurință modul prin care să
arăți acest lucru. Te atrag numeroase domenii și de-a lungul vieții vei
experimenta mai multe activități diferite. Îndemânarea de care dai dovadă te
îndreptățește să încerci mai multe meserii însă dacă ai parte de șansa
necesară, te vei îndrepta de la o vârstă fragedă spre ceea ce ți se potrivește cel
mai bine. Ai nevoie de răbdare, de consecvență, de disponibilitate la efort și de
un pic de curaj. Rezultatele nu le vei obține foarte ușor însă ceva din tine te va
susține să insiști atunci când vei descoperi drumul potrivit. Ai toate șansele
să dobândești succesul pe care simți că îl meriți și că îl poți atinge iar cei mai
mari dușmani ai tăi vor rămâne teama de eșec și neîncrederea în propriile
forțe.

49
PERECHI COMPLEMENTARE

Ce–ai zice dacă ți–aș spune că absolut toate problemele cu care te


confrunți au mai multe moduri de abordare și că tu ai la îndemână
numeroase soluții prin care să le depășești? Cum ar fi ca tocmai ziua ta de
naștere să–ți ofere codul necesar descifrării acestor mistere? Există în Tabelul
Numerologic Personal o structură numerologică complexă denumită Pereche
Complementară care este în măsură să–ți indice cu precizie punctele tale forte
și caracteristicile personale care te vor ajuta să treci cu bine peste orice
piedică vei întâlni în drum. Perechea Complementară se formează între două
case ale căror valori însumate dau cifra 9 și indică modul în care vei obține pe
cont propriu rezolvarea la o situație complicată din viața ta. Cu alte cuvinte o
Pereche Complementară este considerată un atu de care te poți folosi oricând
ai nevoie.
Interacțiunea dintre cele două Case ale Perechii Complementare este
continuă și reciprocă. Vibrațiile care le guvernează se susțin una pe cealaltă și
rolul perechii astfel formate este de a completa eventualele lipsuri care se pot
manifesta într–una dintre Case. Greșelile, omisiunile și erorile sunt firești în
viața fiecărei persoane însă în complexitatea sa omul este înzestrat cu abilități
care îl fac să depășească de unul singur cele mai complicate momente.
Indiferent de vibrația care le guvernează, de poziționarea și de semnificația lor,
între cele două Case există mereu o punte de legătură care conține elemente
comune și pe care le ai la îndemână în mod necondiționat în calea devenirii
tale. Tot ce ai de făcut este să le recunoști și să le folosești cu chibzuință.

50
OBSTACOLE REALIZĂRI
6 NA
4
PROVOCĂRI 7 SO L
7 RESURSE

P ER

IT AT E
8
DESTIN 9 8 MANIFESTARE
8 2
DORINȚE MENTALITATE
Prezența unei singure Perechi complementare indică faptul că ești o
persoană capabilă să depășească ușor problemele cu care se confruntă însă
alegi mai degrabă să le eviți. Cântărești rapid situația în care te afli și iei
decizii radicale asupra cărora vei reveni mai târziu. Dacă ești o persoană
mândră și orgolioasă, vei trece foarte ușor peste ceea ce s-a întâmplat și nu vei
mai privi înapoi însă este posibil să suferi din cauza asta mai târziu. O
abordare benefică constă în asumarea greutăților cu care te confrunți și
rezolvarea sistematică a acestora. Timpul și experiența te vor ajuta să te
îmbunătățești constant.
Casa Mentalității (2) + Casa Provocărilor (7)
Puntea de legătură din Perechea Complementară formată între 2 și 7 te
îndeamnă la introspecție, concentrare, contemplare și mediere. Îndreaptă-ți
atenția predominant spre profunzimea evenimentelor la care iei parte și
descoperă adevăratul sens al acestora în viața ta. Ai o mare deschidere către
lumea spirituală și te poți implica cu succes în procesul educațional. Nu te
grăbi să iei decizii pripite ci oprește-te puțin să cugeți fiecare alegere pe care o
faci.
.

51
PERECHI PROVOCATOARE

Dacă Perechea Complementară este instrumentul pe care îl ai la


îndemână pentru a depăși pe cont propriu cele mai complexe situații în care
te afli la un moment dat, o altă structură numerologică complexă formată în
Tabelul Numerologic Personal te ajută să-ți depășești propriile limite și este
indiciul scânteii interioare care menține aprins focul devenirii personale.
Perechea Provocatoare este un alt instrument pe care îl ai la îndemână pentru
a descifra noi taine ale darurilor pe care le-ai primit încă de la naștere.
Aceasta se formează între două case ale căror valori însumate dau rezultatul
10.
Perechea Provocatoare definește abilitatea ta de a ieși în evidență și de a
atrage atenția asupra propriei persoane. Această pereche în sine nu este
despre nevoia de a fi în prim plan ci mai degrabă despre faptul că orice ai face
ajungi să te remarci cu ușurință și să strălucești. Faima și prestigiul pot fi
beneficii involuntare și adiacente de care poți profita foarte mult în
dependență de componența altor Case din Numerograma ta. Denumirea de
Pereche Provocatoare definește foarte bine rolul și funcția acestei perechi
deoarece prezența ei nu face decât să te inspire și să te impulsioneze în
vederea autodepășirii constante. În funcție de numărul de Perechi
Provocatoare prezente în TNP, vei ajunge să-ți îmbunătățești mai ușor
rezultatele pe care le obții și să-ți depășești continuu propria condiție.

52
OBSTACOLE REALIZĂRI
6 NA
4
PROVOCĂRI 7 SO L
7 RESURSE

P ER

IT AT E
8
DESTIN 9 8 MANIFESTARE
8 2
DORINȚE MENTALITATE
Prezența a două Perechi provocatoare în TNP indică o personalitate
extrem de ambițioasă și cutezătoare. Te pricepi foarte bine să te pui în valoare
și ai numeroase motivații să faci asta. În interiorul tău simți o scânteie care
arde continuu și care îți menține veșnic aprinsă dorința de a excela. Este
foarte important să-ți coordonezi comportamentul astfel încât să-ți
îmbunătățești abilitatea de a comunica cu ceilalți. Nu lăsa timiditatea, teama
sau lipsa de experiență să-ți stea în cale pentru că vei suferi foarte mult.
Ocupă-te pe rând de îmbunătățirea fiecăruia dintre aceste aspecte și
continuă-ți dezvoltarea personală în mod constant.
Casa Personalității (8) + Casa Mentalității (2)
Puntea de legătură din Perechea Provocatoare formată între 2 și 8 te
îndeamnă să-ți asculți sufletul și să alegi mai mult cu inima. Pentru asta este
nevoie să începi să colaborezi mai mult cu cei din preajma ta, să lucrezi mai
mult în echipă, să socializezi mai mult și chiar să faci voluntariat. Nu te
îndepărta de oameni ci interacționează cu aceștia ori de câte ori ai ocazia.
Acordă mai multă atenție trăirilor pe care le experimentezi și descoperă care
sunt emoțiile care te motivează să mergi mai departe. Interacțiunea dintre cele
două case te va ajuta să-ți îmbunătățești relaționarea cu ceilalți și să obții
rezultate mai bune odată cu transformarea interioară pe care o trăiești.
Casa Obstacolelor (6) + Casa Realizărilor (4)
Puntea de legătură din Perechea Provocatoare formată între 4 și 6 te
îndeamnă la perseverență, la muncă cinstită și la o dezvoltare armonioasă pe
baza propriilor valori. Ambele vibrații scot în evidență profesionalismul și
onestitatea și promovează evoluția bazată pe propriul efort. Nu-ți rămâne
decât să fructific la maxim tot ceea ce există mai bun în casele respective și să
te ajuți de interacțiunea dintre ele pentru a-ți păstra condiția morală
nealterată. Printr-o implicare hotărâtă și cu perseverență poți ajunge mereu
acolo unde îți dorești..

53
TNZ

Tabelul Numerologic al Zilei de Naștere este un instrument de o


complexitate impresionantă. Este schema fundamentală care descrie
alcătuirea și funcționarea oricărei ființe vii și care poate fi folosită cu succes în
descifrarea etapelor și evenimentelor importante din viața unui om. Studiul
îndelungat și aprofundat al fiecărei case îți va oferi cheile secrete necesare
descifrării celor mai ascunse taine ale ființei tale. Primul pas constă în
lecturarea propriu zisă a interpretărilor aferente celor nouă case ale tabelului
și ulterior îți recomand să le corelezi cu casa corespunzătoare din Tabelul
Numerologic Personal. Legătura dintre case este simplă pentru că se respectă
numerotarea acestora. Astfel, Casa Personalității (1) din TNP este corelată cu
Casa 1 din TNZ, Casa Destinului (2) din TNP este corelată cu Casa 2 din TNZ
și așa mai departe până la cea de-a 9-a casă.
Modul de alcătuire al Tabelului Numerologic al Zilei de Naștere îl găsești
detaliat în Manualul de Numerologie începând cu pagina 489 sau îl poți obține
direct din aplicația Secretul Numerelor. În paginile următoare vei descoperi o
analiză profundă a tabelului format având la bază ziua ta de naștere. Fiecare
interpretare este absolut personalizată și descrie în amănunt cele mai intime
trăsături ale ființei tale. Scopul acestui tabel este acela de a te aduce mai
aproape de cine ești cu adevărat și de a te ghida în călătoria pe care ai pornit-
o în această viață. Fiecare dintre cele nouă care are o însemnătate aparte pe
care o vei regăsi alături de interpretarea sa. Îți recomand să le parcurgi pe
fiecare cu atenție și să meditezi intens asupra descrierilor. Fiecare aspect pe
care îl citești în aceste rânduri face parte din viața ta și mai devreme sau mai
târziu se va manifesta ca atare.
Toate amănuntele descrise, puse cap la cap, alcătuiesc ceea ce ești astăzi
și îți relevă în egală măsură ceea ce poți să devii. Desăvârșirea personală este
poate cea mai importantă provocare a omului din toate timpurile și cel mai
important pas în această aventură îl reprezintă Cunoașterea de sine. Folosește
acest tabel ca pe o carte de instrucțiuni despre tine și extrage de fiecare dată
esența de care ai nevoie pentru a depăși un moment dificil, pentru a identifica
punctele forte care te avantajează sau pentru a-ți întări vulnerabilitățile.
Reține faptul că nu te afli într-o competiție, nu trebuie să fii mai bun/ă decât
nimeni altcineva și nici nu este necesar să te comporți ca alții. Numerologia
este un instrument care prețuiește și valorifică unicitatea fiecărei persoane și
cu ajutorul ei te poți transforma în cea mai bună versiune a ta.

54
CASA 1

Prima casă a tabelului zilei de naștere descrie fundamentul ființei umane


în forma sa cea mai intimă și mai personală. Aceasta reprezintă locul în care
iau naștere toate procesele mai mult sau mai puțin complexe care definesc
personalitatea și caracterul persoanei respective, care îi vor determina
comportamentul și întregul parcurs prin viață. Această casă descrie voința
unei persoane, modul în care aceasta realizează construcția mentală a
propriilor intenții și hotărârea cu care își impune punctul de vedere. Avem aici
de-a face cu cele mai fine trăsături de personalitate care stau la baza
întregului parcurs al evoluției tale. Determinare, curaj, integritate, unitate,
egoism, capacitate de mobilizare, unicitate sau autocontrol sunt doar câțiva
din termenii cheie ai acestei case. Casa cu numărul 1 din Tabelul Zilei de
Naștere se interpretează în corelație cu Casa Personalității din Tabelul
Numerologic Personal și determină atât intensitatea, cât și modul de
manifestare al acesteia.
Prima casă din TNZ descrie tăria cu care sunt emise gândurile, ideile sau
intențiile tale. În acest punct ia naștere fiecare decizie, acțiune și reacție a ta,
precum și modul în care te vei orienta spre ceea ce prezintă interes pentru
tine. Prima casă simbolizează sursa deciziilor și a acțiunilor independente,
precum și sistemul nervos care facilitează exprimarea omului în mediul
ambiant. Este o casă asupra căreia nu vei putea interveni atât de ușor din
proprie inițiativă și care este răspunzătoare de tensiunea psihică resimțită de
tine. Cu cât sunt prezente mai multe unități în această casă, cu atât
intensitatea presiunii psihice la care poți face față este mai mare. În plus,
numărul ridicat de unități prezent în această casă indică un comportament cu
atât mai aspru, mai direct și mai agresiv. Nu este obligatoriu ca agresivitatea
să fie însoțită și de violență astfel că această trăsătură poate fi folosită cu
ușurință în scopuri nobile. Singurul lucru pe care îl poți face în legătură cu
această casă este să-ți recunoști adevăratele aptitudini și să-ți desăvârșești
comportamentul.

55
111 - 7
222 - 888
- - 9
Ești o persoană cu un caracter plăcut, amabil și chiar atractiv. Reușești
foarte ușor să realizezi ceea ce îți propui și nu te lovești de multe piedici, asta
dacă nu ți le creezi fără să-ți dai seama. Ai tot timpul câte ceva de făcut și rar
se întâmplă să te plictisești. Dacă totuși ajungi până în acest punct, înseamnă
că ceva se întâmplă greșit în viața ta și ai nevoie de o schimbare. Ai o
atitudine prietenoasă și jovială, îți faci cu ușurință prieteni din toate
categoriile sociale și reușești să vorbești cu fiecare pe limba lui. Pentru tine
aceste lucruri nu reprezintă un sacrificiu pentru că reușești foarte ușor să te
adaptezi la diferite condiții din mediul înconjurător. Chiar îți face plăcere să
întâlnești oameni diferiți și să experimentezi situații inedite. Nu ai neapărat
un șablon după care îți ghidezi viața iar acest lucru îți asigură libertatea de
care ai nevoie. Poți oricând să-ți impui un set de reguli și să-ți schimbi
complet perspectiva asupra a ceea ce faci.
Puțini oameni sunt mai versatili și mai adaptabili decât tine și aici mă
refer la capacitatea de a înțelege fenomenele care se întâmplă în jurul tău și al
diferențele dintre oameni. Acestea sunt principalele elemente care determină
schimbările ce se manifestă în fiecare moment în preajma noastră și pe care
nu le vom putea niciodată controla. Tu nu-ți propui în mod deosebit acest
lucru și dai dovadă de o flexibilitate mai mare din acest punct de vedere.
Accepți ușor diversitatea și dai o șansă fiecăruia, fără să-i condiționezi pe
ceilalți și fără să simți presiunea cuiva din exterior. Toate aceste detalii nu te
transformă neapărat într-o persoană lipsită de griji pentru că în funcție de alte
trăsături din numerogramă, acestea pot fi reduse sau din contră, numeroase.
Cei trei de unu din prima casă a TNZ îți asigură o percepție eliberată de
greutatea unor prejudecăți foarte dure și un caracter maleabil.
Adânc în interiorul tău simți că nu este necesar să te justifici în fața
nimănui și nici să-ți demonstrezi abilitățile. Reușești cu succes să-ți duci la
bun sfârșit proiectele pe care le inițiezi și apreciezi munca altora. Colaborezi
foarte bine cu partenerii tăi și comunici de asemenea suficient de constructiv.
Atunci când este nevoie știi să-ți impui punctul de vedere fără însă a exagera
foarte mult. Atunci când îți pierzi controlul și întinzi coarda prea mult într-o
direcție, nu doar tu ci și cei apropiați vor avea de suferit. Rezultatele tale sunt
impresionante nu doar în sensul pozitiv ci și în cel negativ atunci când ceva
nu merge bine. Când te enervezi, te agiți foarte tare și readuci în discuție
evenimente mai vechi pentru care te răzbuni cu întârziere. Străduiește-te să
spui lucrurilor pe nume la momentul potrivit și să nu amâni pentru altă dată,
oricare ar fi subiectul discuției și oricare ar fi persoana cu care te confrunți.

56
CASA 2

A doua casă a tabelului zilei de naștere corespunde stărilor afectiv-


emoționale și rezervei energetice a omului. Când vorbesc despre energia unei
persoane, mă refer la capacitatea biologică de regenerare a tonusului și de
revigorare a organismului. De asemenea, este vorba despre capacitatea
omului de a-și găsi în sine forța necesară desfășurării activităților zilnice și a
împlinirii tuturor celorlalte planuri pe care le-a inițiat. Pe lângă calitatea
energetică sau bio-fizică a acestei case, cu rol în susținerea efortului, a
mișcării fizice și a funcționării optime a organismului, cea de-a 2-a casă
influențează în mod direct și stările emoționale ale sale. Funcționalitatea
întregului sistem de emoții și sentimente este descrisă în cele mai mici detalii
de numărul unităților din această casă și de vibrația care guvernează Casa
Dorințelor din TNP – asociată în interpretare cu această casă. Atât simpatia
cât și antipatia se manifestă la nivelul acestei case dar într-o manieră profund
subconștientă. Este important ca, pe lângă stăpânirea voinței, de care este
responsabilă prima casă din tabel, omul să ajungă să-și controleze
sentimentele în măsura în care să se folosească voluntar de energia acestora.
Casa a doua este răspunzătoare și de modul în care omul comunică cu
cei din jurul său, în special în ceea ce privește cantitatea de informații și
încărcătura emoțională a mesajului transmis. Cu cât apar mai mulți de doi în
această casă, cu atât persoana respectivă va fi mai expresivă și mai
comunicativă. Trei de doi îi caracterizează pe oamenii carismatici și care au
darul de a se face foarte plăcuți în orice împrejurare indiferent de ceea ce au
de spus. Vibrația doi este responsabilă de imaginație și de închipuire, de
fantezie și visare. Cu cât apar mai mulți de doi în această casă, cu atât omul
va fi mai sensibil la reacțiile celor din jurul său și la emoțiile pe care le
percepe. În egală măsură, acesta va fi mai ușor de impresionat și mai dornic
să experimenteze trăiri cât mai intense. Este o sabie cu două tăișuri care
poate facilita capacitatea extrasenzorială a persoanei respective, sau, în lipsa
unei pregătiri adecvate, poate fi sursa unor fantezii inepuizabile, a
nenumărate frici și a unei imaginații distructive.

57
111 - 7
222 - 888
- - 9
Cei trei de doi te transformă probabil în cea mai carismatică persoană și
cu foarte mici excepții toți cei din jur te vor considera astfel. Ești o persoană
foarte jovială și plină de viață, efervescentă și mereu binedispusă. Lași
impresia că vezi doar lucrurile pozitive din jurul tău și că nimic nu-ți poate
afecta starea de bine. Trăiești totul la intensitate maximă și te bucuri pentru
orice întâmplare din viața ta. În funcție de atitudinea pe care o ai în fața
noutăților cu care te întâlnești, vei păstra o conduită realistă și pozitivă sau
una iluzorie și negativă. Extrema pozitivă este susținută de sinceritate și de
sentimente plăcute precum bucuria, serenitatea și blândețea. La capătul opus
se află minciuna, născocirile, bârfele și amăgirea. Este adevărat că ai nevoie
de multă intensitate în trăirile pe care le experimentezi însă spre binele tău și
al celor apropiați străduiește-te să-ți păstrezi capul pe umeri și să rămâi în
zona tangibilă a realității.
Mulți dintre cei cu un număr ridicat de valori în această casă (trei sau
mai multe) obișnuiesc să se afunde în realități imaginare pentru a
experimenta diverse trăiri din ce în ce mai intense. Nici consumul de băuturi
alcoolice sau de alte substanțe cu efect psihotrop nu este departe de o
practică obișnuită pentru tine așa că fii cu mare băgare de seamă. Dacă la
început lucrurile rămân încă într-o zonă controlabilă, în timp dependența și
nevoia de mai mult te vor duce pe un drum fără cale de întoarcere. De regulă
cei mai mulți încep să-și ridice semne de întrebare abia când este prea târziu.
Poți înlocui toate acestea cu activități sportive intense, cu dansuri sau
călătorii. Înscrie-te în diverse cercuri, cunoaște mai mulți oameni și împarte
cu ei din plăcerile și nevoile tale. Activitățile fizice sunt cele mai benefice
pentru tine și sănătatea ta.
Cei trei de doi te fac una dintre cele mai comunicative persoane. Îți poți
adapta cu ușurință tonul vocii și ai abilitatea de a vorbi cu fiecare om pe limba
sa. Pe lângă informația pe care o transmiți, încărcătura energetică din
cuvintele tale este cea care captivează cel mai puternic atenția celorlalți.
Oamenii ar sta în preajma ta doar ca să te audă povestind ceva frumos, chiar
dacă o repeți pentru a 10-a oară. Ai un dar deosebit din acest punct de vedere
și este bine să-l folosești cu înțelepciune. Ai multă energie pe care să o
consumi de-a lungul unei zile așa că nu trebuie să te limitezi de la absolut
nimic. Este bine totuși să nu te angajezi în activități care nu-ți fac plăcere.
Entuziasmul tău de neegalat te va face să le împlinești pe toate însă gustul
amar cu care rămâi te va afecta o vreme. Iubești să trăiești viața din plin și
faci din orice întâmplare o sărbătoare.

58
CASA 3

Cea de-a treia casă din tabelul zilei de naștere este mai degrabă un
centru de control al interacțiunii continue dintre primele două case și punctul
în care se definitivează gândirea sub formă de noțiuni și repere concrete.
Dezvoltarea acestei case are loc ca efect al relației dintre activitatea mentală și
cea emoțională a omului. Îmbinarea dintre cele două dă naștere experienței
care este descifrată și stocată prin intermediul celei de-a treia case. Este o
casă activă și pasivă în același timp. Dinamismul și operativitatea sa sunt
marcate de însăși interacțiunea dintre primele două case, iar aspectul său
pasiv și receptor este dat de capacitatea de stocare a informației precum și de
rolul de gestionare a memoriei. Avem de-a face aici atât cu memoria de scurtă
durată cât și cu cea de lungă durată. De asemenea, această casă este
răspunzătoare și de instinctul de supraviețuire precum și de funcționarea în
parametri corecți a proceselor care mențin vitalitatea organismului.
Un alt rol al celei de-a treia case din tabelul numerologic al zilei de
naștere este acela de a explora lumea și de a acumula cât mai multă
cunoaștere. Diferitele tipuri de comportament se manifestă și în dependență
de numărul de unități din cea de-a doua casă a TNZ, care indică
disponibilitatea la comunicare a omului. Cu cât apar mai mulți de trei în
această casă cu atât omul va fi mai dornic să experimenteze, să cunoască și să
împărtășească cu cei din jurul său cunoștințele dobândite. Una din
provocările acestei case constă în menținerea coerenței și a lucidității în
gândire. De asemenea, definește capacitatea omului de a rămâne logic și
consecvent și susține abilitatea de a avea o exprimare cursivă. Această casă
este corelată cu Casa Mentalității din TNP. Tipul de comportament al omului
este de asemenea în strânsă legătură cu această casă deoarece la acest nivel
se formează conexiunile logice necesare unei manifestări raționale.

59
111 - 7
222 - 888
- - 9
Lipsa unităților din această casă nu înseamnă câtuși de puțin absența
trăsăturilor descrise de semnificația acesteia. Este posibil ca din când în când
randamentul activității mentale, corelațiile logice pe care le faci sau memoria
în general, să-ți joace feste sau să experimentezi dificultăți de concentrare de
scurtă durată. Acest gen de manifestare a fost întâlnit de mai multe ori în
cazul celor care au casa a treia din TNZ goală. De multe ori nici nu vei observa
aceste detalii în viața ta și vei merge mai departe fără să le bagi în seamă.
Recomandarea mea este să te apleci totuși cu mai mare responsabilitate
asupra acestui fenomen din viața ta și să faci ceva pentru asta. Există
numeroase exerciții care ajută și stimulează memoria sau capacitatea de
concentrare și de comunicare. În timp este bine să-ți întărești punctele
vulnerabile astfel încât să eviți situațiile mai grave. În definitiv nu avem de-a
face cu o problemă de sănătate evidentă însă există o predispoziție de care
merită să ții cont.
Interesele tale sunt foarte variate și nu pot fi descrise foarte clar. Dacă
în cazul celor cu una sau mai multe unități în această casă, lucrurile sunt
mai ușor de descifrat, pentru tine fiecare zi poate să aducă ceva absolut nou la
orizont. Poți trece mult mai ușor de la un subiect la altul iar nivelul tău de
atașament este ceva mai scăzut. Asta nu se întâmplă pentru că nu-ți pasă ori
pentru că nu îți dorești să-ți menții atenția asupra aceluiași subiect pentru
mai mult timp, ci pentru că interesele tale se modifică foarte ușor. Acest
detaliu poate fi un indiciu al flexibilității mentale și al unei judecăți lipsită de
șabloane limitative. Vei găsi mai ușor soluții la problemele cu care te confrunți
sau pe care le au cei din jur și te vei putea implica cu mai mare detașare în
rezolvarea lor. Nu reprezintă nici o slăbiciune și nici un punct forte însă poți
să transformi această însușire într-o unealtă pe care să o folosești în viața ta.
Obișnuiește-te să te ajuți de repere suplimentare care să-ți amintească
detaliile importante din viața ta. Este posibil ca în momente de presiune,
atunci când te cuprind emoțiile puternice sau când stresul pune stăpânire pe
tine, să ai blocaje complete ale memoriei și să nu mai știi ce e cu tine. În astfel
de situații reperele pe care ți le stabilești anterior, te vor ajuta să ieși mai ușor
din orice încurcătură. Ești pe de altă parte o persoană obișnuită să se
adapteze foarte repede la situații noi din viață. Acest fapt te forțează să trăiești
mai mult în prezent și să-ți rezolvi problemele cu ceea ce ai acum la
îndemână. Abilitățile tale cognitive sunt normale și eficiente pentru a-ți
îndeplini strictul necesar de activități de pe parcursul unei zile.

60
CASA 4

A patra casă a tabelului zilei de naștere corespunde cu noțiunea de


integritate a persoanei respective. Casa a patra definește rezistența fizică și
robustețea omului, precum și tăria sistemului său imunitar. Această casă
privește omul în ansamblul său și îi descrie existența din prisma capacității de
a rămâne consecvent propriilor principii, de a se comporta în concordanță cu
valorile sale morale și de a se exprima sincer și direct. Sfera emoțională are o
importanță foarte mare, deoarece 4 = 2 x 2, ceea ce reprezintă manifestarea în
plan fizic a emoțiilor și a sentimentelor care descriu omul în intimitatea sa. În
plus, este cunoscută influența directă pe care o au emoțiile asupra întregului
organism și a stării generale de sănătate. Unitățile prezente în această casă
indică, deci, starea generală a persoanei supuse analizei numerologice, atât
din punct de vedere fizic, cât și mental, emoțional și spiritual.
Această casă corespunde proiectelor de anvergură, disciplinei și
comportamentului protocolar. Unitățile din această casă indică importanța pe
care o acordă omul valorilor morale și etice, precum și înclinația acestuia
către respectarea unor procese logice, definite de o evoluție ierarhică și bazată
pe principiul cauză-efect. Suferința poate apărea în viața unui om sub
numeroase forme cum ar fi durerea fizică sau sufletească, senzația de
insecuritate și de frică, disconfortul psihic sau senzația de singurătate și de
neacceptare. Inhibițiile și blocajele emoționale sunt cele mai dese cauze ale
efectelor enumerate anterior. Toate acestea sunt, în definitiv, dezechilibre
produse de un comportament haotic, care, la rândul său, nu reprezintă decât
efectul lipsei de cunoaștere de sine. Valoarea din această casă se interpretează
împreună cu Casa Destinului din TNP, astfel că este un indiciu suplimentar al
receptivității personale față de drumul cel mai favorabil de parcurs.

61
111 - 7
222 - 888
- - 9
O bună parte din temerile tale, din fobii și mai ales din reținerile pe care
le ai vis-a-vis de implicarea ta mai serioasă în activități fizice îndelungate sau
pe care le consideri periculoase pentru integritatea ta fizică, se datorează
lipsei lui patru din TNZ. Bineînțeles că acestea sunt amplificate și susținute și
de alte valori din întreaga numerogramă însă doar lipsa lui patru te va face să
ai rețineri serioase în ceea ce privește riscurile pe care ești în stare să ți le
asumi. Vorbim aici despre o atitudine rezervată în ceea ce privește implicarea
în activități îndelungate sau care ți se pare că te pot epuiza foarte repede.
Acest aspect poate să lipsească complet din viața ta mai ales în prima parte a
vieții. Chiar te pot atrage sporturile foarte dure și cele extreme pe care le vei
practică fără nici un fel de problemă până în jurul vârstei de 30 de ani.
Ulterior sunt șanse mari să renunți complet la orice formă de mișcare fizică.
Este totuși indicat să menții un minim de antrenament periodic astfel încât să
fii mereu în formă.
Frica de înălțime este un alt semn al acestei caracteristici, împreună cu
toate formele acesteia de manifestare. Este posibil să nici nu-ți dai seama de
aceste detalii care îți definesc stilul de viață însă la o analiză mai atentă le vei
identifica fără excepție. Nu este nici cazul să-ți faci griji pentru așa ceva însă
este indicat să începi să-ți conștientizezi aceste aspecte. În timp vei avea mai
mult de câștigat dacă vei începe să-ți depășești temerile, fricile și orice altfel de
înfrânări asemănătoare. Ele nu vor face decât să-ți pună piedici nedorite și să-
ți încetinească evoluția în orice direcție. Cu timpul vei descoperi numeroase
scuze și explicații pentru refuzul de a ieși împreună cu prietenii în oraș la ore
târzii după o zi de lucru sau pentru faptul că alegi să rămâi la cabană atunci
când toți ceilalți ies la săniuș ori să se dea cu schiurile. Sunt activități pe care
ai putea foarte ușor să le practici doar conștientizând acest blocaj cu care te
confrunți.
Ai nevoie de exerciții care să-ți întărească încrederea în tine și care să-ți
dea mai mult avânt în activitățile pe care le inițiezi. Lipsa lui patru produce și
o concentrare mai dificilă în momentele tensionate din viața ta, atunci când
vei prefera să iei decizii bruște, uneori iresponsabile, în loc să optezi pentru o
soluționare calmă și eficientă. Poate că șansa va fi de partea ta din când în
când și alegerile pe care le faci se vor dovedi mult mai bune decât orice alt
plan elaborat însă rareori vei putea reproduce acele momente. Cu alte cuvinte,
vei depinde mereu de împrejurări și de starea ta de moment în ceea ce privește
eficiența alegerilor pe care le faci. În funcție de încărcătura celei de-a doua (2)
case din TNZ, sistemul tău imunitar se poate regenera mai rapid sau mai lent.

62
CASA 5

Casa a cincea face un pas către exterior și oferă indicii despre


interacțiunea omului cu mediul ambiant și despre modul în care acesta își
găsește locul potrivit în lume. Odată ce își stăpânește la un nivel superior
calitățile interioare, omul devine liber să experimenteze și să încerce să-și
depășească propriile limite. În lipsa autocontrolului și a cunoașterii de sine,
acesta va hoinări prin viață în dependență de nevoile și intențiile altora, ori
sub stăpânirea propriilor impulsuri și instincte. Omul superior are intelectul
bine dezvoltat, face alegeri asumate, își cunoaște talentele și limitele, nu-și
inhibă sentimentele și se folosește cu eleganță de puterea emoțiilor sale. Casa
a cincea din TNZ are ca și corespondent Casa Manifestării, ceea ce
demonstrează caracterul său dinamic precum și influența constantă pe care o
are față de parcursul omului prin viață. Aceasta funcționează precum o
oglindă a manifestării individului în mediul ambiant.
Casa a cincea reprezintă modul în care omul, conștient de sine și de
talentele sale, își exprimă personalitatea în întreaga sa splendoare. Este un
test al maturității și al desăvârșirii sale. Această casă este centrul încrederii în
forțele proprii și al transparenței față de sine. Onestitatea și adevărul sunt
virtuțile care ar trebui să guverneze această casă, ele fiind în măsură să
inspire omului comportamentul cel mai corect cu putință. Casa a cincea este
centrul prin intermediul căruia omul primește cele mai fine corecții și
atenționări în ceea ce privește drumul pe care îl urmează. Experiența de viață
este un bun profesor cu condiția ca lecțiile să fie învățate la timp și
conștiincios. Cu cât omul devine mai atent la reacțiile stârnite de propriul
comportament, cu atât va fi mai în măsură să înțeleagă corectitudinea propriei
manifestări și să se bucure de beneficiile unei vieți armonioase. Casa a cincea
este așadar o casă a onestității și a curajului de a ne vedea așa cum suntem
cu adevărat, în scopul perfecționării noastre continue.

63
111 - 7
222 - 888
- - 9
La fel ca în cazul oricărei alte case lipsite de unități, lipsa lui cinci din
cea de-a cincea casă a TNZ nu presupune în niciun caz absența trăsăturilor
sale caracteristice din viața ta. Doresc să menționez foarte clar acest lucru
mai ales din cauza neînțelegerilor grave și a surselor eronate de informație
care oferă o astfel de interpretare a caracteristicii în sine. Însușirile acestei
case le vom regăsi și în viața ta la fel cu se regăsesc și în viețile altora, în
limitele impuse de numărul de unități existente, în cazul de față: zero. Asta nu
înseamnă decât o manifestare mai slabă a trăsăturilor casei a cincea și
necesitatea unui efort suplimentar pentru a dobândi o influență mai mare a
casei respective în viața ta. Lipsa lui cinci te face o persoană mai vulnerabilă
din toate punctele de vedere. Casa a cincea funcționează precum un manager
principal al întregii tale ființe și din această cauză orice informație emisă de
aceasta îți va influența în mod direct și inevitabil întreaga existență.
Această casă este în permanență în conexiune directă cu toate celelalte
case pe care le influențează sau din partea cărora primește influențe
ireversibile. În mod asemănător, Casa Manifestării din TNP – casa pe care o
interpretăm în corelație cu aceasta, le implică pe toate celelalte 8 case
deoarece fiecare acțiune a omului – determinată de manifestarea sa, este la
rândul ei influențată de trăsăturile și fenomenele interioare și exterioare
acestuia. Așadar, lipsa unităților din această casă poate fi interpretată precum
o stare de spirit slăbită sau o conștiință neclară. Dai senzația că nu stăpânești
foarte clar activitățile pe care le desfășori și nu acționezi cu suficient de multă
convingere. Din această cauză mulți vor fi tentați să profite de slăbiciunea pe
care o afișezi și de multe ori vor avea câștig de cauză. Tot acest fenomen
trebuie înțeles precum un joc al cauzelor și efectelor deci nu precum o
slăbiciune personală.
Din aproape în aproape este necesar să-ți redobândești încrederea în
propria persoană și să nu le mai permiți altora să te desconsidere. În primul
rând trebuie să înțelegi faptul că acest lucru depinde în întregime de tine și de
alegerile tale deci va trebui să încetezi să te mai victimizezi sau să cauți
vinovați pentru eșecurile personale. Abia acesta este primul pas al devenirii
tale. În lipsa acestei puteri, tot ceea ce vei face va fi în permanență supus unei
vulnerabilități artificiale create de propriile tale impresii și iluzii. Cele mai
multe dintre temerile tale sunt profund nefondate și ireale însă și acest aspect
va trebui să ți-l rezolvi pe cont propriu. Chiar dacă ajungi să recunoști toate
aceste detalii, va trebui ca la un moment dat să-ți iei viața în propriile mâini și
să ai curajul să spui lucrurilor pe nume.

64
CASA 6

Cea de-a șasea casă a TNZ guvernează instinctele omului și intensitatea


acestora. În sinea lor, acestea nu sunt decât forțe sau legi ale firii care își
urmează necondiționat scopul pentru care au fost create. Omul este singurul
capabil să denatureze într-atât de mult funcțiile instinctuale, încât să separe
rostul acestora de plăcerea pe care o oferă, căutând să profite de satisfacția
obținută pe moment. De reținut este că plăcerile trupului sunt trecătoare și
distrugătoare. Ele sunt limitate ca durată în timp și satisfacerea lor
necontrolată îl condamnă pe om la o viață în care el însuși se poziționează în
slujba acestora. În consecință, omul ajunge să fie consumat de ceea ce odată îi
făcea plăcere. Casa a 6-a oferă indicii despre modul în care omul poate
interveni în mod conștient asupra propriei vieți, prin acțiuni conștiente și
asumate. Cu cât numărul unităților din această casă este mai mare, cu atât
intensitatea cu care persoana respectivă se implică în evenimentele din viața
sa este mai crescută.
Casa a șasea se interpretează în corelație cu Casa Provocărilor, ceea ce
presupune un efort constant în vederea obținerii echilibrului interior dar și a
armoniei în relație cu exteriorul. Acest fapt nu poate fi posibil decât prin
experimentare, ceea ce presupune desfășurarea unor activități în planul
concret al existenței. Casa a șasea definește deschiderea omului către acțiuni
mai mult sau mai puțin complexe și modul în care se implică în derularea lor.
Sunt oameni care preferă să se folosească în mod exclusiv de capacitățile
intelectuale pentru a rezolva problemele cu care se confruntă, unii care vor
apela la impactul emoțional pe care îl au asupra celorlalți și alții care preferă
forța brută pentru a-și impune punctul de vedere. Cu cât apar mai multe
unități în cea de-a șasea casă a TNZ, cu atât omul se va vedea nevoit să
depună mai mult efort în vederea stăpânirii de sine dar și pentru a rezolva
situațiile din viața sa

65
111 - 7
222 - 888
- - 9
Lipsa vibrației șase din TNZ descrie un om calm, ordonat și care preferă
să nu-și aglomereze viața cu tot felul de activități inutile. Te dovedești a fi o
persoană extrem de eficientă în numeroase situații dar mai degrabă inactivă și
indolentă în cea mai mare parte din timp. Nu-ți place să depui efort și faci
totul pentru a evita acest lucru sau pentru a-i convinge pe alții să muncească
în locul tău. În funcție de cât de bine îți vei dezvolta abilitățile de comunicare
și de persuasiune, pe atât de mult vei avea de câștigat. Te preocupă mai mult
să-i faci pe ceilalți să-ți urmeze sfaturile și să-ți împlinească nevoile decât să
te organizezi astfel încât să-ți împlinești prin propriile forțe sarcinile și
îndatoririle. Nici nu încape vorba să-ți asumi răspunderi suplimentare mai
ales în ceea ce privește activitățile fizice. Preferi să te rezumi la strictul
necesar și să finalizezi cât mai curând esențialul pe care îl ai de realizat.
Nu ai suficientă răbdare să te ocupi de amănunte decât dacă sarcina pe
care o îndeplinești îți trezește un interes special. Din această cauză riști
numeroase accidente puse pe seama neatenției și a grabei cu care îți desfășori
activitatea. Te atrag mai mult funcțiile de conducere și de control decât cele
operative – care au de-a face cu partea practică în sine. Cu timpul îți vei
dezvolta predominant abilitățile de lider sau de persoană care dă ordine. Nu
este obligatoriu că o vei face mai bine decât ceilalți pentru că acest detaliu va
fi puternic influențat de cifra de destin și de alte case din TNP, însă interesul
tău va fi crescut în această direcție. Înveți astfel să te mulțumești și cu puțin
câtă vreme nu ai acces la mai multe resurse ori beneficii în urma activităților
pe care le desfășori. Riști în același timp să devii o persoană invidioasă și
geloasă pe realizările altora fără însă a te implica mai mult în dezvoltarea
proprie.
Amânarea și evitarea ajung să fie practicile tale preferate și le aplici
aproape în orice situație. Nu-ți place ca evenimentele să te ia prin surprindere
și reacțiile tale sunt destul de lente așa că preferi să-ți iei mai mult timp de
reflecție. Există și momente în care te mobilizezi exemplar și finalizezi în mod
miraculos unele sarcini. Astfel de întâmplări sunt rare în viața ta și nu le
controlezi după bunul plac. Ele sunt dependente de numeroși factori printre
care atracția ta față de un eveniment în sine sau de beneficiile pe care
urmează să le obții. Poftele tale bazale sunt relativ ușor de satisfăcut și nu
sunt decisive pentru alegerile pe care le faci. Sunt alte aspecte care contează
mai mult pentru tine astfel că plăcerile imediate, acumularea de averi sau
confortul material ridicat nu sunt primordiale.

66
CASA 7

Casa a șaptea din TNZ reflectă abilitățile raționale și capacitatea omului


de abstractizare. Una din facultățile superioare ale ființei umane constă în
puterea acesteia de a înțelege, de a emite și de a opera cu noțiuni și concepte
simbolice sau figurative. A șaptea casă evidențiază aptitudinea metafizică a
omului și capacitatea acestuia de a-și depăși condiția de ființă
supraviețuitoare. Odată cu pătrunderea în sferele înalte ale înțelegerii, omul
își îndreaptă curiozitatea atât spre originile sale, cât și spre finalitatea
drumului pe care se află. Dincolo de toate acestea, poate cea mai evidentă
căutare a omului este cea a rostului său pe acest pământ. Cea de-a șaptea
casă este un indiciu al nivelului de interes pe care îl acordă omul căutării
spirituale. Cu cât această casă este mai bine aspectată, cu atât omul va fi mai
atras de lumea simbolurilor și a mesajelor ascunse și se va arăta cu atât mai
preocupat de artele abstracte sau de retorică, de filosofie sau de logică.
Cea de-a șaptea casă este poarta prin care omul pătrunde în sferele
tainice ale existenței. În acest punct, condiția umană este depășită prin
desăvârșirea personală realizată în primele 6 case, iar omul devine din ce în ce
mai conștient de natura sa duală. Rolul acestei case este de a aprinde în om
scânteia infinității și să-i ofere o rază de speranță care să-l ghideze pe drumul
său evolutiv. Maturitatea din prisma celei de-a șaptea case a TNZ este
dovedită prin măsura în care omul înțelege rostul său în această viață și
deosebește ceea ce îi este util de ceea ce nu-i folosește cu adevărat. A vedea
dincolo de simpla manifestare a evenimentelor și a înțelege cauzalitatea
întâmplărilor din mediul înconjurător, precum și modul și scopul în care
decurge propria viață sau viețile celor dragi, este un semn de înaltă
înțelepciune și inteligență. Casa a șaptea ascunde numeroase talente și
abilități pe care omul le va descoperi de-a lungul vieții și este corelată cu Casa
Resurselor din Tabelul Numerologic Personal.

67
111 - 7
222 - 888
- - 9
Un singur șapte în cea de-a șaptea casă a TNZ indică o persoană logică și
rațională care nu crede în orice și care se bazează predominant doar pe ceea
ce poate percepe prin cele cinci simțuri. Nu-ți place să te afunzi în filosofii
complicate și nici nu te încântă promisiunile diferitelor culte și religii. Este
posibil să aderi însă la una dintre acestea doar că alegerile pe care le faci sunt
bazate pe cu totul alte considerente decât cele profund ideologice. Interesele
tale lumești primează înaintea altor credințe și ești în stare să folosești în
favoarea ta orice șansă ți se oferă. Îți exprimi simplu și clar opiniile și le susții
fără a ridica pretenții în fața tuturor. Preferi să găsești o cale de mijloc decât
să optezi pentru extremismul ideologic și nici nu-ți stă în fire să-ți impui
părerile tale cu orice preț. Ești în stare să accepți cu ușurință opiniile altora și
împărtășești fără să judeci foarte aspru concepțiile lor de viață.
Nu te remarci ca fiind un lider de opinie și nici nu ai idei atât de
originale care să facă diferența în mediul în care trăiești (asta doar cu condiția
să nu existe alte înclinații asemănătoare în tabelele tale). Acorzi în schimb
atenție ideilor pe care le transmit ceilalți și ești în stare să le preiei și să le
distribui mai departe. În funcție de tăria ta de caracter vei recunoaște acest
lucru sau te vei ascunde în spatele unor justificări ineficiente. Dacă te dezvolți
mai puternic într-un domeniu, odată cu experiența vei dobândi și cunoașterea
necesară care îți va permite să-ți formezi convingeri personale și chiar să te
împotrivești regulilor deja existente. Altfel, în condițiile în care nu stăpânești
suficient de bine o specialitate sau dacă nu ai o scară de valori exploatată
suficient de mult, este mai înțelept să-i lași pe cei capabili să decidă și să
formuleze cele mai decente enunțuri în aria lor de acțiune. Un singur șapte în
această casă te va învăța esența răbdării și te va răsplăti cu înțelepciunea
binemeritată la momentul potrivit.
Un singur șapte în această casă este dovada faptului că interesele tale
predominante sunt încă de natură terestră. Adică, sfera spirituală nu
reprezintă un element de maxim interes în viața ta decât în scopul împlinirii
altor avantaje imediate. Dacă va fi să alegi la un moment dat între a purta o
discuție revelatoare cu o persoană înțeleaptă sau a discuta cu șeful pentru a
obține o mărire de salariu, cel mai probabil satisfacția mai mare va veni din
partea câștigului financiar. O persoană interesată cu adevărat de aspectul
spiritual al vieții va alege întotdeauna să-și satisfacă curiozitatea și să-și
hrănească spiritul înaintea trupului. Securitatea fizică și integritatea corporală
este mai importantă pentru tine decât claritatea judecății pe care o ai și decât
originalitatea ideilor pe care le emiți.

68
CASA 8

Casa a opta este casa asumării și a responsabilizării precum și a iubirii


necondiționate. În forma sa cea mai elevată de manifestare, omul care își
stăpânește valoarea din această casă va da dovadă de compasiune și respect
față de orice ființă din jurul său. Comportamentul acestuia va fi unul din cale
afară de onest și va refuza cu eleganță orice formă de manipulare ori șantaj.
Acesta își ghidează acțiunile după valori precum iubirea, acceptarea și pacea.
Răzbunarea nu îl caracterizează, însă poate dovedi un comportament
necruțător atunci când situația o impune. A opta casă este centrul
responsabilizării și al transformării energiei afective în cele mai concrete
forme. 8=2³ - prin această operație, pitagoreicii considerau că energia trece din
forma sa cea mai subtilă într-o formă grosieră și cuantificabilă. Dacă în casa
cu numărul 4 aceeași energie emoțională (2) se manifestă prin somatizare în
boală sau se transformă în rezistență fizică la efort, în casa a 8-a aceasta se
manifestă sub forma celor mai pasionale emoții ori prin lipsa totală a acestora.
Aici este centrul geloziei și al indiferenței, al invidiei și al resentimentelor.
Cu cât sunt mai intense sentimentele unui om, cu atât mai pătimaș va deveni
acesta. O altă nuanță, puțin diferită de cea a iubirii necondiționate pe care o
poate lua manifestarea valorii din această casă, este cea a responsabilității și
a spiritului justițiar. În forma pozitivă a experimentării sale omul va da dovadă
de loialitate, onestitate, justețe și devotament. Asocierea cu Casa Obstacolelor
din TNP subliniază caracterul corectiv și disciplinar al acestei case. Din punct
de vedere al sexualității, această casă este un indiciu al celor dominați de
plăceri carnale ieșite din comun. Există anumite combinații care indică un
potențial ridicat sau înclinații puternice către o sexualitate divagantă și spre
un comportament extravagant. Prin urmare, această casă ascunde un
puternic conflict interior al cărui echilibru poate fi dobândit printr-o conduită
exemplară și un caracter rafinat.

69
111 - 7
222 - 888
- - 9
Abundența unităților din această casă indică intensitatea crescută a
trăsăturilor specifice acesteia care se manifestă în viața omului. Cu trei de opt
în cea de-a opta casă vei da dovadă de enorm de multă ambiție în ceea ce faci.
Te implici cu extrem de multă hotărâre și nu concepi să nu obții ceea ce-ți
propui. Pentru asta ești în stare să apelezi la orice fel de compromisuri și să te
transformi foarte mult. Dorința arzătoare de a-ți atinge scopul cu orice preț te
face să renunți aproape la tot ceea ce te definește ca om, la obișnuințele tale,
la convingeri, la credințe, la familie, la prieteni și la orice altceva, mai puțin la
avere și la bogățiile materiale de care te vei folosi pentru a-ți împlini ceea ce-ți
propui. Pentru tine scopul scuză mijloacele este deviza cea mai reală din
această lume, este mai mult decât un crez după care îți ghidezi viața. Ambiția
și orgoliul imens te vor împinge la acțiuni necugetate pentru care nu vei mai
pierde vremea să le cântărești moralitatea. Preferi mai degrabă să-ți
construiești propria religie decât să fii inferiorul altora într-a lor.
Este mai mult o exacerbare a ego-ului și o manifestare nefirească a
orgoliului tău, conștient de numeroasele vulnerabilități și slăbiciuni care te
definesc din toate punctele de vedere. Nu-ți mai rămâne astfel decât să-i
judeci și să-i critici aspru pe ceilalți, sperând că cei mai slabi de înger se vor
teme și te vor urma. Ai într-adevăr capacitatea să conduci cu ușurință mase
mari de oameni și un magnetism aparte care îi atrage foarte ușor. Te manifești
cu multă patimă și îi înșeli imediat pe cei mai sensibili. Știi să te folosești de
seducție și nu ierți pe nimeni care îți stă în drum. Planurile tale sunt imense
și nu te oprești niciodată din visat. Acționezi mult prea puțin și pui în practică
o parte nesemnificativă din planurile tale, motiv pentru care frustrările pe care
le aduni sunt din ce în ce mai mari. Ți-ai dori să salvezi întreaga lume sau să
te implici în schimbări care să transforme definitiv înfățișarea realității pe care
o percepi în prezent însă idealurile tale te copleșesc înainte de a face primul
pas.
Probabil din rușine sau din mândrie refuzi să ceri ajutorul celor care
sunt capabili să te susțină în ceea ce-ți propui și aici greșești foarte mult.
Schimbările pe care trebuie să le faci este necesar să înceapă cu cele mai
simple aspecte din viața ta și abia la final să se răsfrângă în exteriorul
persoanei tale. Poftele tale sexuale sunt ieșite din comun și ai nevoie de timp
pentru a le descoperi în totalitate. De asemenea, partenerii pe care îi ai alături
va trebui să fie extrem de permisivi și de deschiși pentru a fi în stare să
accepte toate abaterile tale. Ești o persoană care riscă mult să cadă în
idolatrie față de o altă persoană, față de o idee, de un fapt sau de o mișcare
socială.

70
CASA 9

Casa a noua a TNZ descrie intelectul omului în forma sa superioară de


manifestare. Atât în mod voluntar cât și involuntar, creierul începe să facă
conexiuni între cauzele care declanșează evenimentele din viața omului și
evoluția sau deznodământul lor. Ne întâlnim aici cu un sistem complex și
inteligent al cărui rol este de a emite așa-zise pronosticuri sau variante
probabile de desfășurare a evenimentelor din viitorul apropiat și îndepărtat.
Una din caracteristicile importante ale acestei case este prudența, ceea ce face
ca omul să devină foarte interesat de modul în care evoluează viața sa. Casa a
noua se interpretează în corelație cu Casa Realizărilor, una din cele mai
importante case din TNP. Ambele case reprezintă încununarea evoluției
omului ca ființă inteligentă. Doar printr-un comportament exemplar și printr-o
disciplină interioară absolută omul va deveni capabil să-și controleze în
totalitate abilitățile pe care le posedă.
Casa a noua funcționează după un sistem simplu, logic și bazat pe
rezultate concrete. Rezultatele unei imaginații scăpate de sub control pot fi cu
atât mai nefavorabile cu cât percepțiile senzoriale prelucrate în această casă
sunt cât se poate de reale. Aspectul negativ constă în exagerarea nejustificată
a posibilelor consecințe dezastruoase. Într-o formă de manifestare pozitivă a
valorii din această casă, omul poate da dovadă de o inteligență sclipitoare, de
capacitatea de a lua decizii într-un timp record, de acțiuni impresionant de
eficiente și de un nivel al adaptabilității foarte ridicat. Atunci când învață să-și
controleze simțurile și să interpreteze corect mesajele primite prin intermediul
lor, omul începe cu adevărat să se apropie de accesarea celui de-al șaselea
simț. Cel mai înalt nivel al evoluției va fi dobândit odată ce omul se va
cunoaște cu adevărat și va da dovadă de iubire de sine. Acest fapt va facilita
contopirea sa cu întreaga existență și identificarea binelui și a răului în jurul
său.

71
111 - 7
222 - 888
- - 9
Un singur nouă în această casă este semnul unei persoane ancorate în
realitatea în care trăiește și care este în măsură să-și ducă cu ușurință
planurile la bun sfârșit. Pentru că îți intuiești suficient de bine limitele, nu-ți
stă în fire să-ți asumi mai multe decât poți realiza. Ai un ritm propriu în care
te ocupi de ceea ce ți-ai propus și înaintezi încet dar în siguranță. Dacă ai în
numerograma ta și alte trăsături care să-ți favorizeze o implicare mai hotărâtă
în procesul creației ori al devenirii personale, atunci prezența unui singur
nouă va facilita cu ușurință acest lucru. Important de reținut este faptul că
exagerările de orice fel nu-ți sunt favorabile și că mai bine acționezi în ritmul
pe care îl simți că te reprezintă decât să-i copiezi pe alții. Nu ai motive să intri
în competiție cu cei din jur și nici nu trebuie să demonstrezi cuiva de ce ești în
stare. Poți ajunge acolo unde ți-ai propus și pe alte căi decât printr-o
ambiționare nefirească.
Dai dovadă că ai forța necesară pentru a depăși greutățile cu care te
confrunți și te adaptezi ușor la condițiile noi care apar în viața ta. Cu cât
acumulezi mai multă experiență cu atât îți va fi din ce în ce mai bine. Nu te
închide în tine și nu refuza experiențele noi din viața ta. Fiecare zi este o nouă
șansă și o nouă încercare pentru tine. Ia lucrurile pe rând și nu te speria de
abundența evenimentelor cu care te confrunți. Străduiește-te să te concentrezi
asupra a ceea ce ai de făcut în prezent și evită să te pierzi în detalii legate de
un viitor improbabil. În cea mai mare parte din timp vei face asta cu ușurință
însă în funcție de obișnuințele tale este posibil să te îndepărtezi câte puțin de
ceea ce aduce cu adevărat fericirea în viața ta. Pune accent pe lucrurile simple
și bucură-te de fiecare reușită oricât de mică ar fi. Tendința pentru tine va fi
să grăbești lucrurile astfel încât să le arăți tuturor rezultatele grozave pe care
le-ai obținut.
Cu cât te liniștești mai mult și te implici cu mai multă relaxare în ceea
ce faci, cu atât rezultatele tale vor fi mai bune. Este necesar să-ți definești
foarte clar scara de valori după care îți ghidezi acțiunile și deciziile. În funcție
de aceasta drumul tău prin viață va lua o direcție semnificativă. Este
important să-ți armonizezi interesele cu forțele interioare și cu resursele de
care dispui. Această casă este și despre abilitatea de a face alegeri înțelepte și
de aceea graba nu te va ajuta. Un singur nouă este o valoare scăzută care nu-
ți permite să te agiți foarte mult și care nu te avantajează în stare de criză. Ai
nevoie în astfel de momente de mai multă luciditate și de stăpânire de sine pe
care le vei putea îmbunătăți în timp. Nu te grăbi și nu da înapoi indiferent de
întâmplările cu care te confrunți.

72
STRUCTURI SPECIALE ÎN TNZ

Tabelul Numerologic al Zilei de Naștere descrie omul în toată splendoarea


sa. Acesta delimitează structura unică și irepetabilă a ființei umane
manifestată prin expresia trinitară a Divinității. Tabelul alcătuit din cele 9
Case formează în structura sa 3 Linii, 3 Coloane și 2 Diagonale. Fiecare astfel
de structură are funcții și roluri diferite, atât în structura generală a tabelului,
cât și în viața particulară a individului. Acestea sunt menite să descopere
particularități deosebite și moduri de comportament care pot face diferența în
momente cheie ale vieții. Interpretarea lor poate fi atât pozitivă, cât și negativă
și ne va ajuta să completăm numerograma personală cu informații valoroase.
Asupra acestor structuri omul poate interveni cu mai multă ușurință deoarece
are la dispoziție 3 case prin intermediul cărora poate acționa și între care se
realizează o conexiune puternică.

Coloana Energetică

Corpul tău dispune de un sistem energetic propriu care generează


vitalitatea necesară desfășurării activităților pe care le inițiezi și la care iei
parte. Cele 3 case care formează coloana energetică au o activitate
independentă de voința ta și asigură organismului forța și vigoarea necesare
pentru a susține activitățile de zi cu zi. Coloana Energetică descrie trăsăturile
ce țin de planul inconștient al ființei tale și care îți asigură funcțiile vitale. Cu
cât este mai încărcată această coloană, cu atât te vei simți mai plin/ă de viață
și mai dornic/ă să experimentezi tot ceea ce te atrage din punct de vedere
instinctual.

73
Coloana Energetică se află în strânsă legătură cu primele 3 case din TNP:
Casa Personalității, a Dorințelor și a Mentalității, case de sine stătătoare și ale
căror valori sunt independente de orice influență exterioară. Acest fapt
demonstrează odată în plus caracterul autonom al acestei coloane și faptul că
nu vei putea interveni voluntar asupra intensității acesteia însă poți gestiona
cu înțelepciune ceea ce îți este deja dat.

111
222
-
Ai o coloană energetică moderată ceea ce înseamnă că organismul tău
este înzestrat cu absolut tot ceea ce are nevoie pentru a duce o viață de
calitate și pentru a nu-ți face niciodată griji cu privire la rezistența fizică,
psihică și emoțională. Ești o persoană distractivă, empatică, foarte sociabilă și
creativă. Ai foarte multe idei și în orice moment ești gata să dai curs
provocărilor care vin spre tine. Nu te dai înapoi de la nici o competiție și faci
față cu brio oricărui eveniment la care participi. Te încadrezi ușor în orice
colectiv și oamenii simt că pot avea încredere în tine. La rândul tău știi că te
poți baza pe propriile forțe pentru a-ți îndeplini sarcinile pe care ți le asumi și
faci totul pentru a nu rămâne în urmă.
Atitudinea ta dinamică te ajută să inițiezi proiecte noi și să descoperi
drumuri pe care nu le-ai mai explorat. Îți place să călătorești și să fii în
preajma oamenilor. Preferi să te afli alături de cei dragi decât să stai doar cu
tine și de multe ori apropierea acestora te va ajuta chiar să te vindeci mai ușor
atunci când suferi. Cu cât vei oferi mai mult de la tine, cu atât te vei bucura
de mai multe daruri din partea celorlalți.

74
Coloana Voinței

Coloana Voinței așa cum îi spune și numele descrie capacitatea de a te


responsabiliza și de a prelua din proprie inițiativă controlul asupra acțiunilor
pe care le desfășori sau pe care îți dorești să le împlinești. Este coloana care
reprezintă intensitatea și modul în care îți impui propria voință în ceea ce
privește aspectele importante din viața ta. Putem asocia această coloană cu
coloana vertebrală a omului, cu verticalitatea acestuia, cu onestitatea și cu
orientarea sa în viață către activități mai mult sau mai puțin virtuoase.
Numărul de unități indică ușurința cu care vei prelua frâul evenimentelor din
viața ta și gradul de implicare de care vei da dovadă în momentele cheie.
Coloana Voinței este în strânsă legătură că Casa Destinului, a
Manifestării și a Provocărilor din TNP. Cele 3 case reprezintă acțiunile concrete
pe care le desfășori de-a lungul vieții și motivația care stă la baza acestora.
Voința este virtutea care trebuie dezvoltată și susținută astfel încât să-ți duci
la bun sfârșit cu succes inițiativele pe care le ai dar și pentru a-ți împlini calea
destinului. Această coloană are cel mai mult de-a face cu aspectul cursiv al
vieții deci cu flexibilitatea și cu perseverența.

75
-
-
-
Cu o coloană a voinței slab încărcată se întâmplă să dai dovadă de mai
puțină determinare și ambiție. Ai nevoie de o motivație foarte puternică pentru
a acționa cu hotărâre iar pentru aceasta poți consulta Casa Provocărilor din
TNZ. În funcție de valoarea care guvernează această casă, îți poți îndrepta
eforturile predominant în sfera reprezentată de vibrația respectivă.
Este indicat pentru tine să eviți excesele de orice fel, mai ales cele
alimentare și efortul fizic excesiv. Orice exagerare te poate costa foarte mult
pentru că îți vei forma un sistem de autoapărare care te va împiedica să repeți
anumite alegeri pe care le-ai făcut în trecut. Este util pe de o parte să nu
repeți greșelile însă este și mai sănătos să poți să le îndrepți.
Îți recomand să faci mai multă mișcare și chiar să te îndrepți către un
sport pe care să-l practici constant sau către dans. Este posibil să obții
rezultate bune și într-un sport de performanță pentru asta ai nevoie de o
motivație suplimentară foarte puternică. Chiar și așa, riscul de a te accidenta
și de a renunța complet la ceea ce faci este foarte mare. Important este să nu
renunți la visurile tale și să-ți adaptezi mereu pașii la etapele pe care le ai de
parcurs. Ține capul sus și continuă orice ar fi.

76
Coloana Proiecțiilor

Coloana proiecțiilor corespunde unui nivel rafinat al imaginației pe care o


poți controla în mod conștient. În acest spațiu, situat la limita dintre realitate
și închipuire, creațiile mentale au la bază experiențe trecute concrete,
rezultate precise și resurse evidente. Sunt posibile exagerări aleatorii, însă, în
cea mai mare parte, acest gen de gândire urmărește transformări clare și
definite exact în timp și spațiu. Este o coloană a raționamentelor fine și al
intelectualității. Rol acesteia este de a asigura evoluția ta continuă. Cu alte
cuvinte, această coloană ține de capacitatea personală de a face planuri
viabile și de abilitatea de a le elabora cât mai complex în imaginația ta. Putem
spune că arată cât de mult ești în stare să visezi cu ochii deschiși dar te și
îndrumă în egală măsură să-ți pui proiectele în practică. Este o coloană
elevată care descrie nivelul intelectualității de care poți da dovadă și al
raționamentelor pe care le emiți.
Această coloană este în strânsă legătură cu ultimele 3 case din TNP:
Casa Resurselor, Casa Obstacolelor și Casa Realizărilor, motiv pentru care are
ca rol principal fructificarea propriilor talente și obținerea de rezultate
favorabile.

77
7
888
9
Cauți în permanență să optimizezi activitățile pe care le desfășori, mai
ales pe cele plictisitoare și care presupun multă rutină. Îți prinde bine să
călătorești mai des, măcar la fiecare sfârșit de săptămână pentru că acest
obicei te va ajuta să te deconectezi de activitățile recente și îți va oferi
orizonturi noi pe care să le explorezi. Vorbesc aici atât de frontierele exterioare
cât și de cele interioare care merită provocate din când în când. Ești o
persoană cu o imaginație complexă și care se adaptează foarte ușor. Nu este
obligatoriu să fii și o persoană flexibilă pentru că în numeroase aspecte ale
vieții este posibil să demonstrezi încăpățânare și rigiditate.
Coloana proiecțiilor supraîncărcată indică o viziune complexă asupra
vieții și multiple unghiuri de vedere asupra aceluiași subiect. Asta înseamnă
că ai mereu la îndemână mai multe alegeri pentru care poți opta iar acest
lucru este un mare avantaj. A vedea lumea din perspective diferite îți permite
să preiei mai ușor controlul asupra propriei vieți și, la nevoie, asupra vieților
altora. Ești o persoană capabilă și care își poate asuma responsabilitatea unor
fapte care îi implică și pe cei din jurul tău. Punctul în care te vei opri depinde
doar de tine.

78
Linia Materială

Linia materială reprezintă planul cel mai realist al vieții, cuprinde tot
ceea ce poate fi cuantificat și definește nevoile de bază ale omului. Cele 3 case
poziționate la baza inferioară a Tabelului Numerologic al Zilei de Naștere îți
descriu trăsăturile instinctuale, capacitatea de a-ți asigura cele necesare vieții
și modul în care acționezi în acest sens. Linia materială indică nivelul tău de
înrădăcinare și atracția pe care o ai spre tot ceea ce reprezintă tradiție,
rânduială sau convențional.
Poți de pildă să te identifici foarte puternic cu tradițiile dintr-o anumită
zonă geografică, cu un grup de oameni, cu o îndeletnicire sau cu un set de
norme și valori. Îți vei organiza astfel întreaga viață în jurul criteriilor
respective, pe care le vei păstra cu sfințenie și le vei pune mai presus de orice
sau, din contră, vei duce o viață total independentă și vei neglija în totalitate
cele de mai sus.

79
- - 9
Linia materială slab încărcată este indiciul faptului că ai cu siguranță
înclinații mai degrabă filosofice decât practice, adică te pricepi mai bine la
planificare și organizare decât la îndeplinirea sarcinilor propriu-zise. Ești o
persoană foarte ușor de satisfăcut din punct de vedere al confortului. Te
adaptezi cu ușurință în aproape orice fel de mediu și nu ai pretenții foarte
mari în acest sens. Nu agreezi în mod deosebit munca fizică și dacă este
posibil vei găsi pe altcineva care să se ocupe în locul tău de sarcinile care îți
revin. Pe de altă parte, efortul fizic periodic îți este recomandat și chiar
benefic.
Este bine să te menții în formă și să practici sport regulat. Acest detaliu
îți va menține organismul într-o stare optimă de funcționare și îți va asigura
flexibilitatea de care ai nevoie. Reține faptul că o viață sănătoasă implică pe
lângă un psihic echilibrat, atât o stare emoțională moderată cât și un fizic
robust și rezistent. Tendința ta va fi să neglijezi aspectul fizic astfel că
sedentarismul și rutina pot pune stăpânire pe viața ta.
Din anumite puncte de vedere îți lipsește agresivitatea și cedezi prea
ușor la ceea ce ți se cuvine. Învață să-ți impui punctul de vedere fără să
exagerezi și fără să-i șochezi pe ceilalți.

80
Linia umană

Linia Umană cuprinde tot ceea ce te caracterizează din punct de vedere


al sferei emoționale și al activităților pe care le desfășori. Linia umană descrie
felul și intensitatea trăirilor afective care te definesc ca om, nivelul de
sociabilitate și atracția față de cei din jur. Nivelul de încărcare al acestei linii
indică printre altele și capacitatea ta de comunicare dar și modul cel mai
potrivit de face acest lucru. Linia mediană din TNZ este responsabilă de stările
și de sentimentele tale, de apariția și intensitatea cu care se manifestă emoțiile
în sufletul tău, de modul în care se produc și de durata acestora. Indică în
egală măsură caracterul mai timid sau mai efervescent al omului, răceala din
sufletul tău ori compasiunea și dragostea. În funcție de cât de încărcată este
această linie ne vom da seama dacă interacționezi ușor cu ceilalți, dacă îți
place să spargi gheața sau dacă aștepți ca altcineva să facă primul pas.
Relațiile de orice fel sunt guvernate de această linie deci este una extrem de
importantă în viața ta.

81
222 - 888

Ești o persoană extrem de vioaie și de distractivă. Ai nevoie să fii mereu


în mijlocul oamenilor și ți-ai dori ca aceștia să te urmărească și să te urmeze.
În mod cert vei tinde către o funcție de conducere sau către scena de teatru,
muzică sau film. Ai atât de multe de transmis încât exprimarea verbală devine
limitativă pentru tine. Ai nevoie să trăiești fiecare clipă la intensitate maximă
și pentru asta te implici în numeroase proiecte. Îți place să faci voluntariat și
să fii mereu acolo unde este foarte multă lume. Aderi ușor la orice mișcare ale
cărei principii și valori le consideri acceptabile și te implici puternic în multe
activități.
Dansul și călătoririle nu ar trebui să lipsească din viața ta pentru că
sângele tău ajunge să clocotească dacă stai prea mult timp în același loc.
Activitățile pe care le desfășori trebuie să fie cât mai complexe și să-ți solicite
serios atenția și concentrarea. Sarcinile care presupun rutină și repetitivitate
te obosesc peste măsură și chiar ajungi să provoci numeroase accidente.
Exprimă-te deschis în fața oamenilor și trăiește totul din plin fără însă a-i
forța pe cei apropiați să țină pasul cu tine.

82
Linia Spirituală

Linia Spirituală reprezintă structura care îți definește mentalitatea,


descrie modul în care gândești, îți evaluează capacitatea de a realiza
raționamente complexe și analizează profunzimea gândurilor tale. Cu cât
această linie este mai încărcată, cu atât capacitatea ta de abstractizare va fi
mai mare. O Linie Spirituală puternic încărcată arată că poți trăi mai ușor în
izolare și departe de alți oameni. Izolarea ta se va manifesta chiar și atunci
când te afli în sânul familiei sau printre prieteni deoarece activitatea mentală
intensă te va proiecta într-un spațiu intim și discret. Cu cât Linia Spirituală
este mai slab încărcată, cu atât te vor atrage mai puternic plăcerile acestei
vieți și îți vei da mai mult interesul pentru a-ți satisface nevoile imediate.
Această linie te ajută foarte mult în procesul de introspecție. Linia
superioară din TNZ reprezintă mentalitatea, gândirea și raționamentele tale,
astfel că definește foarte clar modul în care percepi viața dar și cum te percepi
pe tine însuți. De aici pornesc cele mai multe întrebări existențiale și căutările
spirituale. Linia Spirituală are rolul de a te ghida pe calea devenirii tale și de
a-ți descoperi adevărata putere psihică pe care o deții.

83
111 - 7

Interesul tău în ceea ce privește sfera filosofică, spirituală sau religioasă


a vieții este unul moderat. În măsura în care se nasc în tine întrebări
ontologice, vei fi în măsură să cauți și să găsești răspunsul potrivit într-o carte
de specialitate sau apelând la un specialist. Nu ești o persoană ignorantă și
nici nu te pripești atunci când se întâmplă fenomene mai puțin explicabile în
viața ta. Nu-ți stă în caracter să pui evenimentele complicate pe seama
paranormalului și nici nu te afunzi în misticism. Dacă însă te cuprinde acest
curent misterios al interpretărilor improbabile, îți recomand să apelezi la
ajutorul unor specialiști avizați în domeniul respectiv.
Interesul tău este mai crescut în alte domenii ale vieții și cel mai
probabil căutările tale se bazează pe temerile pe care le ai sau pe pura
curiozitate. În cea mai bună situație nu vei păți absolut nimic și viața ta va
continua la fel ca înainte însă prezinți un risc la fel de mare să te rătăcești
complet. Reușești să îți coordonezi foarte bine viața și să te ții de planurile pe
care ți le faci până la sfârșit. Ai aspirații înalte și te remarci prin
comportamentul elevat de care dai dovadă. Îți place să fii o persoană elegantă
atât în vorbă cât și în port dar știi la fel de bine să ai și o atitudine relaxată.

84
Diagonala Realizărilor

Diagonala Realizărilor este alcătuită din 3 case active, dinamice și


guvernate de elementul Foc. Detaliul respectiv amplifică natura efervescentă a
acestei structuri și justifică comportamentul zbuciumat al omului. Precum
flacăra care arde necontrolat, atributele celor 3 case care formează Diagonala
Realizărilor descriu trăsături specifice de caracter care pun în evidență
prezența spiritului de inițiativă, dorința de afirmare, exprimarea
neconvențională, nevoia de libertate, dependența față de un sistem de
referință sau față de un suport fizic, psihic ori emoțional, spiritul de sacrificiu
dar și capacitatea de adaptare la nou. Forma negativă de manifestare indică
un nivel necontrolat al grandomaniei, foarte multă aroganță, orgoliu și
îngâmfare; atenția ta va începe să se disperseze în direcții total inutile și
superficialitatea va pune stăpânire pe numeroase domenii din viața ta. Gradul
de încărcare al caselor care compun Diagonala Realizărilor indică abilitatea de
a-ți păstra concentrarea asupra proiectelor pe care le inițiezi și seriozitatea cu
care le vei duce la bun sfârșit. De asemenea, reflectă pasiunea cu care te
implici în activitățile pe care le desfășori dar și șansele acestora de reușită.
Diagonala Realizărilor din Tabelul Numerologic al Zilei de Naștere,
alcătuită din Casa cu numărul 1, 5 și 9 poate fi interpretată în corelație cu
prima diagonală a Tabelului Numerologic Personal, alcătuită din Casa
Dorințelor și Casa Realizărilor, dar și cu Răscrucea Realizărilor, formată în
același tabel între prima și a 4-a diagonală (Casa Dorințelor – Casa
Realizărilor –și respectiv Casa Manifestării – Casa Provocărilor).

85
111
-
9
Cu Diagonala realizărilor moderat încărcată te remarci ca fiind o
persoană implicată activ în proiectele personale, indiferent de amploarea
acestora. Nu-ți place să lași nimic la voia întâmplării și acorzi atenție tuturor
lucrurilor importante din viața ta. Ești în stare să te concentrezi puternic
asupra unei singure activități și insiști până când obții rezultatul pe care l-ai
visat. Această stare poate să varieze în funcție de interesul personal pe care l-
ai asociat cu activitatea respectivă și ai disponibilitatea de a depune foarte
mult efort. Ești o persoană pretențioasă și nu te impresionează orice subiect
însă atunci când ceva te atrage cu adevărat vei face totul pentru a ajunge
acolo unde îți dorești.
Apreciezi când cei apropiați te susțin și îți sunt aproape pentru că simți
o motivație suplimentară care te ajută să depășești momentele dificile din
viața ta. Același suport îl oferi la rândul tău celor care au nevoie și te pricepi
de minune să-i consiliezi pe cei care trec prin situații pe care le-ai depășit
deja. Pune mai mult accentul pe calitatea serviciilor pe care le oferi și pe
profesionalism. Nu lăsa superficialitatea să te domine pentru că vei avea foarte
mult de suferit.

86
Diagonala Obstacolelor

Diagonala Obstacolelor este un indiciu al gradului de implicare în


proiectele asumate și al clarității mentale de care dai dovadă. Atunci când
activitatea desfășurată este în acord cu nevoile personale și cu interesul
propriu, îți vei păstra cu ușurință concentrarea asupra fiecărui pas pe care îl
faci. Dacă activitatea pe care o desfășori nu corespunde cu propriile planuri și
nu reprezintă decât o obligație sau un serviciu temporar, atunci poți
întâmpina numeroase blocaje pe parcursul desfășurării acesteia. Pentru ca
Diagonala Obstacolelor să se manifeste în viața ta la cel mai înalt nivel este
necesar să dai dovadă de un control mental exemplar. Răbdarea, limpezimea
judecății, tăria credinței, cultura generală bogată, cunoașterea vastă și
corectă, respectarea propriilor angajamente, stăpânirea de sine, exprimarea
coerentă și multe alte atribute specifice celor 3 case trebuie perfecționate până
la desăvârșire.
Diagonala Obstacolelor este un instrument care îți indică de unde provin
cele mai multe dintre greutățile cu care te confrunți pe parcursul vieții, care
este natura lor și modul în care le poți rezolva. De asemenea, această
diagonală este un instrument eficient în procesul de cunoaștere de sine și în
dobândirea calmului interior. Diagonala Obstacolelor din Tabelul Numerologic
al Zilei de Naștere, alcătuită din Casa cu numărul 3, 5 și 7 poate fi
interpretată în corelație cu a 2-a diagonală a Tabelului Numerologic Personal,
alcătuită din Casa Mentalității și Casa Obstacolelor, dar și cu Răscrucea
Obstacolelor, formată în același tabel între a 2-a și a 3-a diagonală (Casa
Mentalității – Casa Obstacolelor –și respectiv Casa Destinului – Casa
Resurselor).

87
7
-
-
Unii ar putea spune despre tine că ești o persoană total dezinteresată de
ceea ce se petrece în general în viața ta și că nu iei lucrurile suficient de în
serios. Acest lucru se întâmplă pe de o parte din cauza Diagonalei
Obstacolelor slab încărcate din TNZ și pe de altă parte se datorează faptului că
într-adevăr nu ții cont de orice detaliu. Detaliu este puțin cam mult spus în
cazul tău pentru că nu te interesează decât informațiile pe care le consideri cu
adevărat esențiale și care îți pot influența vizibil viața. Lași multe fapte la voia
întâmplării și asta te obligă să înveți să profiți pe moment de tot ceea ce îți iese
în cale. Obișnuiești să urmezi strategiile altora sau să le folosești pe cele vechi
care au funcționat pentru tine și în trecut.
Nu-ți dai interesul să faci schimbări importante în viața ta decât foarte
rar și atunci ele sunt de regulă radicale. Ai viziuni simple și eficiente despre
cum trebuie să te comporți și ce este mai bine pentru tine. Nu ești genul care
să încerce să-i convingă pe alții de adevărul propriu. Poți fi în schimb foarte
ușor de influențat de către cei din jur, mai ales de către persoanele foarte
ferme și care se pricep să folosească bine cuvintele. Alege-ți cu atenție
prietenii și pe cei în care te încrezi.

88
ELEMENTUL DOMINANT ÎN TNP
Sistemul celor 4 elemente primordiale este de o complexitate superioară
în ceea ce privește gradul de detaliere și nuanțare a realității înconjurătoare,
însă, în adevăratul sens al cuvântului, cu cât crește numărul elementelor, cu
atât ne îndepărtăm mai tare de simplitate și universalitate. Elementul
dominant din Tabelul Numerologic Personal este elementul care guvernează
cele mai multe dintre cele 9 Case ale tabelului. Fiecare vibrație este asociată
cu unul dintre cele 4 Elemente Primordiale și astfel vom identifica elementele
care guvernează fiecare casă. Elementul care se repetă de cele mai multe ori
este considerat elementul dominant. Tabelele care au două elemente
dominante au o interpretare aparte și se consideră că omul respectiv este
influențat în egală măsură de fiecare dintre acestea.

Interpretarea pe care o vei citi în continuare trebuie considerată precum


o imagine foarte generală a ta. Cele 9 Case din Tabelul Numerologic Personal
reprezintă principalele 9 domenii ale existenței tale: Personalitatea – cine ești
tu în intimitatea ta; Dorințele – care sunt idealurile tale în această viață;
Mentalitatea – tipul de judecată și modul în care gândești; Destinul – calea ta
de urmat în această viață; Manifestarea – comportamentul de care dai dovadă;
Provocările – motivația care te face să avansezi; Resursele – talentele și
darurile cu care te-ai născut; Obstacolele – încercările cu care te confrunți;
Realizările – misiunea pe care o ai de împlinit. Astfel spus, elementul care
domină acest tabel este elementul care îți controlează în mod majoritar viața
și care se suprapune precum o pelerină peste toate domeniile importante din
existența ta.
În interpretările următoare îți recomand să ții cont de această descriere și
să o consideri ca un fundal pictat pe tabloul vieții tale. În mod cert și celelalte
elemente produc influențe aparte, mai ales la nivelul fiecărei case pe care o
guvernează însă aspectul general se menține același pentru toate. Amănuntele
fac de fiecare dată diferența așa că va urma în paginile următoare și
descrierea detaliată a tuturor tabelelor numerologice care te caracterizează.
Studiază-le pe rând în tihnă și străduiește-te să le pătrunzi exact înțelesul.
Meditează asupra fiecărui aspect atât cât simți nevoia pentru a-l înțelege pe
deplin și pentru a-l integra corect în propria ființă. Cu fiecare pas vei ajunge
mai aproape de tine și, fără să-ți dai seama, mai aproape de locul în care ai
fost menit să fii.

89
PAMANTUL

OBSTACOLE REALIZĂRI
NA
PROVOCĂRI SO L RESURSE

IT A E
P ER

T
DESTIN MANIFESTARE
DORINȚE MENTALITATE

Pământul este elementul cel mai grosier și singurul care susține


existența celorlalte. Pământul este sursa hrănitoare, este mama fertilă care
asigură perpetuarea speciilor și elementul care susține necondiționat tot ceea
ce viețuiește la suprafața sa. Resursele sale sunt nelimitate însă de sine
stătător nu le poate prelucra. Este nevoie în permanență de o intervenție
exterioară pentru ca bogăția pământului să fie pusă în valoare. Acest element
reprezintă deci o sursă inepuizabilă de susținere, hrană, adăpost, control și
multe alte asemenea caracteristici. În mod asemănător, și tu dai dovadă de
foarte multe calități care fac din tine un părinte ideal, un prieten deosebit sau
un șef grijuliu care are în vedere pe toată lumea. Îți pasă foarte mult de tot
ceea ce se întâmplă în jurul tău deoarece te implici mereu în activitățile
comunității din care faci parte.
Dacă te izolezi de cei dragi și nu mai ai parte de interacțiune umană,
riști să te împietrești asemeni unui pământ nelucrat și să te usuci încet pe
interior. Suferi foarte mult când nu-i ai pe cei dragi în preajmă și când nu poți
petrece timpul cu ei. Ai nevoie ca cineva să te stârnească și să-ți ofere mereu
senzația că trăiești. Îți place rutina și obișnuiești să te cufunzi în sarcini
repetitive și plictisitoare. Te simți în siguranță pe drumul pe care îl cunoști
deja și foarte rar ajungi să faci schimbări majore în viață. Dacă totuși se
întâmplă așa ceva atunci totul trebuie să fie calculat cu precizie cu mult timp
înainte. Nu suporți să pierzi controlul și pare că totul se destramă în jurul tău
atunci când nu te simți bine.
Influențezi foarte mult viața celor de lângă tine mai ales că te asiguri din
timp să creezi dependențe celorlalți. Chiar dacă nu o faci intenționat, prin
comportamentul excesiv de grijuliu pe care îl manifești te îndrepți categoric
către asta. Teama și prudența fac parte integrantă din viața ta. Tot ceea ce faci
trebuie să se întâmple între câțiva parametri foarte clari și nimic să nu
depășească aceste limite. Când te înfurii nu mai ții cont de nimeni și de nimic.
Se întâmplă foarte rar să-ți ieși complet din fire însă atunci când ajungi până
acolo este mai bine ca toți din jur să se retragă. Mai târziu ajungi să te calmezi
și să regreți foarte mult gesturile făcute însă îți schimbi prea puțin
comportamentul încât să previi același lucru pe viitor.
Te atrag domeniile în care se lucrează după reguli clare și unde nimic nu
este lăsat la voia întâmplării.

90
Ajungi să faci și voluntariat atunci când rezonezi cu o anumită cauză și
te implici total în situațiile în care consideri că poți ajuta cu ceva. Te
interesează ca toți cei cu care lucrezi să-și facă treaba foarte bine, îi încurajezi
și îi înveți tot ceea ce știi. Nu ai însă suficient de multă răbdare cu toată lumea
și te deranjează atunci când ai de-a face cu oameni superficiali. Tu ești genul
care respectă orele de întâlnire și termenele de predare ale unui proiect însă
nu mereu vei avea de-a face cu oameni care procedează la fel. Nu-ți rămâne
decât să-ți dai silința mai tare și să te ocupi personal și de sarcinile celor cu
care nu te înțelegi.
Considerat elementul care susține existența, pământul este simbolul
suportului și al progresului. Omul al cărui Tabel Numerologic Personal este
guvernat de acest element are majoritatea caselor dominate de energia
constructivă a pământului. Cum cele 9 case reprezintă domeniile principale
din viața ta, pământul devine sursa și resursa principală a vitalității tale.
Petrece cât mai mult timp în natură și locuiește cât mai aproape de sol.
Organizează-ți cu responsabilitate viața și nu lăsa multe lucruri la voia
întâmplării. Oferă cu generozitate din ceea ce ai și bucură-te alături de ceilalți
de rezultatele obținute.

1
2
2
4
.

91
ANALIZA NUMELUI COMPLET

Cuvântul este alcătuit dintr-o haină fizică reprezentată de literele și


sunetele din care este format și dintr-un spirit care îl animă. Limbajul este
considerat a fi exprimarea gândirii iar cuvintele iau naștere în urma proceselor
cognitive și raționale. Fiecare gând și fiecare idee are o anumită încărcătură
informațională și energetică.
Filozofii din Grecia antică au evidențiat necesitatea numelor datorită
faptului că acestea definesc cel mai bine natura unui lucru. Cu alte cuvinte, ei
considerau că fiecare lucru își atrage propriul nume prin însăși existența sa,
prin trăsăturile care îl definesc și prin funcționalitatea pe care o are. În
vremuri străvechi numele proprii descriau anumite virtuți, abilități sau calități
interioare. Ulterior, în perioade mai apropiate de zilele noastre, numele proprii
au început să preia din denumirea meseriilor, din numele zonelor geografice
sau alte repere asemănătoare. În mod identic, în antichitate, oamenii
obișnuiau să preia numele zeilor ori faptele săvârșite de aceștia și să le
personifice sub forma numelor proprii, cu scopul de a oferi celui care îl poartă
din virtuțile și calitățile acestora. O astfel de practică continuă și în prezent
prin utilizarea numelor de sfinți ori a altor personaje marcante din istorie,
având la bază aceeași motivație subtilă de a prelua în mod simbolic atributele
celui al cărui nume este purtat.
Numele propriu este precum un simbol pe care îl primești la naștere.
Este ceea ce te definește și codul prin care toți ceilalți te vor recunoaște de-a
lungul vieții. Numelui tău îi vor fi atribuite de către cei cu care intri în contact
diferite experiențe, amintirea evenimentelor care i-au marcat, un set de
trăsături fizice, psihice, emoționale sau morale, o anumită conduită, un stil
vestimentar, ticuri verbale sau gesturi și multe alte astfel de elemente
specifice. Tot ceea ce reprezinți va ajunge să fie asociat cu numele pe care îl
porți. Ai nevoie de nume pentru a te diferenția de ceilalți și pentru a
interacționa eficient cu aceștia. Dincolo de semnificația etimologică a numelui
pe care îl porți sau de valoarea semantică și lexicală a acestuia, cunoașterea
numerologică îți propune un studiu obiectiv al numelui tău complet. Studiul
respectiv îți va dezvălui adevărata identitate a acestuia și puterea cu care te-a
înzestrat din momentul în care ți-a fost oferit.

92
5 3 1 5 14 5

P E T R U D A N E S 42 6 6

7 2 9 4 5 1 28 1

Semnificația numelui este totuși inferioară celei a zilei de naștere. Astfel,


recomandarea mea este ca toate interpretările care vor fi obținute din cele
două tabele ale numelui și care vor fi explicate în paginile următoare să fie
corelate cu pozițiile corespondente din Tabelul Numerologic Personal și
Tabelul Numerologic al Zilei de naștere. Acestea pot fi considerate completări
sau descrieri detaliate ale valorilor care guvernează casele tabelelor respective.
Interpretarea individuală a numelui nu este eronată însă nu atinge aceeași
profunzime pe care o oferă împreună cu studiul zilei de naștere. Numerograma
numelui complet îți va descoperi calități care au puterea de a-ți potența sau
de a diminua trăsăturile descrise de ziua de naștere. Acestea pot veni în
conflict cu atributele tale înnăscute, pot reprezenta un factor inhibator pentru
acestea sau din contră le pot amplifica extrem de mult. Studiul în sine își
propune să identifice relația dintre numele pe care îl porți și data ta de naștere
și să-ți ofere o imagine completă și eficientă a modului în care te poți folosi cel
mai corect de abilitățile de care dispui. Reține faptul că ești o persoană
înzestrată cu tot ceea ce ai nevoie pentru a-ți împlini cu succes misiunea din
această viață iar lucrarea pe care o ai acum în față te va ghida pe drumul cel
mai potrivit pentru a obține ceea ce-ți dorești.

93
TABELUL NUMEROLOGIC AL NUMELUI
Atât numele cât și prenumele conțin coduri care descriu parcursul vieții
tale. Modul în care acționezi, deciziile pe care le iei și variațiile generate de
toate acestea în viața ta sunt înscrise în numele pe care îl porți și te însoțesc
pretutindeni. Consoanele din numele tău formează și susțin structura
personalității tale iar vocalele sunt cele care te animă și care te inspiră.
Inițiala prenumelui este precum o marcă personală care te reprezintă iar
vibrațiile dominante sau cele care lipsesc îți colorează viața în mii de nuanțe
diferite. Totul este atât de bine organizat încât îl va surprinde și pe cel mai
meticulos dintre cercetători. Tabelul Numerologic al Numelui oferă indicii
suplimentare extrem de profunde și de precise și care este indicat să fie
asociate în descriere cu casele corespondente din tabelele anterioare.

Pentru alcătuirea Tabelului Numerologic al Numelui este bine să se


folosească numele complet care apare în actul de identitate în momentul
efectuării analizei. Acest studiu poate fi aplicat cu aceeași acuratețe doar
asupra prenumelui și mai este folosit pentru a alege un nume favorabil în
raport cu ziua de naștere. Analiza numelui este la fel de importantă și atunci
când vrei să-ți schimbi numele, prenumele sau poate ambele. Utilitatea sa
este de necontestat pentru alegerea unui pseudonim, a unui nume de scenă, a
denumirii unei companii sau a sloganului acesteia. În toate aspectele în care
avem de-a face cu nume, cu denumire ori cu o serie de cuvinte cheie, analiza
completă a numelui se dovedește a fi de o importanță indiscutabilă. Atribuirea
unui nume face parte dintr-un ritual sacru astfel încât încărcătura energetică
a acestuia să producă efectele dorite.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

94
CONSOANE
Caracterul este o expresie a personalității, a trăirilor interioare și a
efectelor produse de acestea, precum și a comportamentului ființei umane.
Toate aceste repere alcătuiesc o imagine unică și irepetabilă a omului
conștient și liber, care se exprimă prin felul relației pe care o dezvoltă cu sine
însuși dar și prin interacțiunea cu ceilalți. Interpretarea acestei vibrații
reflectă comportamentul tău generat de cele mai fine trăsături de
personalitate. Sunt detalii despre cine ești și cum te simți atunci când poți fi
în largul tău și când manifești un comportament natural și sincer.
Suma consoanelor numelui poate fi studiată în corelație cu Casa
Personalității din Tabelul Numerologic Personal și cu prima casă a Tabelului
Numerologic al Zilei de Naștere. Spre deosebire de valoarea obținută din ziua
de naștere, care definește strict aspectul intim al personalității, suma
consoanelor reflectă în egală măsură manifestarea exterioară a acesteia.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Vibrația 1 adaugă personalității tale un plus de inițiativă, de


independență și de originalitate. Ești în stare să depui un efort suplimentar
pentru a ieși în evidență și pentru a-ți dovedi abilitățile. Te prinzi rapid de
modul în care merg lucrurile în jurul tău și nu ar trebui să stai prea mult pe
gânduri înainte de a lua o decizie. Bazează-te pe abilitățile tale pentru că ești o
persoană cu un nivel ridicat de inteligență și precizie. Odată ce ai ales o
metodă de lucru, puține sunt motivele pentru care te vei răzgândi sau vei da
înapoi. Îți place să înaintezi pe calea pe care ai ales-o de prima dată și nu-ți
stă în fire să privești înapoi. Ești totuși o persoană dinamică și rezultatele tale
vor fi mai bune câtă vreme te vei afla în mișcare. Cuvântul tău este important
printre cei apropiați așa că ai face bine să-ți cântărești cu atenție exprimarea.
Oamenii tind să te considere un reper și să te urmeze aproape necondiționat.
Străduiește-te să dai dovadă de un comportament cumpătat și rezonabil
pentru că doar acest lucru te va ajuta să-ți pui în valoare într-un sens
constructiv calitățile. Vibrația 1 în casa Consoanelor aparține unui lider în
devenire.

95
VOCALE
Există în interiorul tău un stimul care te face să înaintezi spre ceea ce te
pasionează și să nu renunți la propriile vise. Acesta te determină să te ridici de
jos atunci când ai căzut și să-ți continui drumul indiferent cât de greu ți se
pare. Stimulul respectiv este generat și întreținut de o forță a cărei descriere
este oferită de vibrația care guvernează casa Vocalelor. Este o ambiție
inconștientă care pornește ca o simplă scânteie și care se aprinde cu cât i se
acordă mai mult interes. Vocalele din numele tău sunt elemente spirituale
care te însuflețesc, te inspiră și care susțin idealurile tale cele mai înalte.
Suma vocalelor poate fi studiată în corespondență cu Casa Dorințelor din
TNP și cu cea de-a doua casă din TNZ deoarece reprezintă în egală măsură un
atribut calitativ al sferei tale emoționale. Înțelegerea acestei case te va ajuta
să-ți descoperi mai ușor și chiar să-ți depășești propriile limite, ghidat/ă fiind
de cele mai ascunse dorințe ale tale și de focul interior care nu se stinge
niciodată. Tot ce ai de făcut este să-i menții vigoarea și vitalitatea și să nu te
pierzi în amănunte care nu te avantajează și care nu fac parte din destinul
tău.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Vibrația 5 din Casa Vocalelor te descrie ca fiind o persoană emotivă,


sensibilă și fragilă. Sunt multe lucruri care te influențează și care îți pot
schimba starea de spirit foarte ușor. Ești o persoană ușor de impresionat și
care se implică energic în tot ceea ce face. De aici apar și așteptările tale foarte
mari și vulnerabilitatea crescută în fața eșecurilor. În timp este posibil să
începi să te ferești tot mai mult de astfel de suferințe și să eviți complet să mai
interacționezi cu ceilalți sau chiar să te implici în activități de orice fel. Îți
schimbi foarte ușor starea de spirit și asta te debusolează până și pe tine. În
funcție de valorile din celelalte case corespunzătoare cu Casa Vocalelor,
atitudinea ta poate fi una justificată și chiar descrisă de o prudență necesară
sau din contră să reacționezi cu patos și să exagerezi cu temerile tale. Ai
idealuri înalte și chiar dacă nu ajungi să-ți pui planurile personale în practică,
sunt șanse mari să-i inspiri pe alții. Dezavantajul pe plan personal constă în
faptul că ești genul de om care consumă rapid, din punct de vedere emoțional,
orice eveniment, lucru sau persoană care apare în viața ta și apoi îți dorești să
o iei imediat de la capăt pe un alt drum.

96
INIȚIALA
Încă de pe vremea romanilor se considera faptul că numele atrage soarta,
conform dictonului latin atât de cunoscut: nome omen. Rostirea numelui unei
persoane, chiar și în gând, produce un impact energetic profund în ființa care
face acest lucru. Inițiala este cea care îți descrie deciziile pe care urmează să
le iei și care corespunde inițiativelor pe care le vei avea de-a lungul vieții.
Inițiala prenumelui produce primul impact în viața celor care te cunosc și este
cea care indică modul în care poți interacționa cel mai eficient cu ceilalți.
Rolul acesteia este la fel de important cu al unei chei care deschide porțile
prin care urmează să pășești. Valoarea inițialei indică modul optim
personalizat de acțiune și dezvăluie indicii care pot fi de un real folos în
comportamentul tău.
Interpretarea Inițialei se face în corespondență cu Casa Mentalității din
Tabelului Numerologic Personal deoarece oferă indicii suplimentare despre
modul tău de gândire și despre concepțiile care îți delimitează realitatea.
Reacțiile tale din momentele cheie ale vieții sunt guvernate de această vibrație
care descrie totodată șansa de reușită pe care o vei avea. În plus, poți ține
cont de încărcătura celei de-a treia case din TNZ pentru a descoperi mai multe
informații despre impactul Inițialei în viața ta.

Litera P își pune puternic amprenta asupra existenței tale și se remarcă


prin faptul că îți aduce în prim plan aspectele mai puțin vizibile ale vieții.
Litera P ca inițială aparține căutătorilor și celor cu preocupări excentrice. Îți
place să experimentezi lucrurile mai puțin obișnuite și să testezi pe propria
piele cele mai interesante fenomene. Ești o persoană simplă și care nu se dă
înapoi de la provocările pe care le primește, indiferent de natura acestora și de
momentul în care se întâmplă. Îți place să cercetezi și să descoperi și asta te
transformă într-o persoană aventurieră dar discretă. Indiferent de amploarea
evenimentelor în care te implici, vei păstra o limită decentă în ceea ce privește
spațiul tău personal dar mai ales al celorlalți. Ești omul care apreciază
respectul și care face totul pentru a se ține de promisiuni.

97
MANIFESTAREA NUMELUI
Numele primit la naștere conține codificat în el însuși întregul tău
potențial evolutiv din această viață. Analiza numelui pe care îl porți indică
talentele, însușirile, caracterul și direcția generală pe care o ai de urmat și
care te va duce la împlinirea propriului destin. Este valoarea care conturează
imaginea reală a personalității tale deoarece cuprinde atât cele mai intime
trăsături psiho-emoționale, cât și dorințele, năzuințele și manifestarea
exterioară a acestora. Fiecare literă a numelui reprezintă un simbol care
acumulează o cantitate specifică de energie și care produce transformări în
structura ta fizică, psihică și emoțională.
Valoarea corespondentă Manifestării Numelui poate fi interpretată în
corelație cu următoarele trei case din TNP: Casa Destinului, Casa Manifestării
și Casa Provocărilor dar și cu Casele patru, cinci și șase din TNZ.
Interpretările pot fi realizate separat între casele situate pe aceeași poziție în
tabelele numerologice sau între mai multe case în același timp. Vibrația care
guvernează Manifestarea Numelui întărește valorile din casele amintite și
susține efortul depus prin intermediul acestora.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Manifestarea Numelui 6 descrie un comportament simplu, elegant și


impunător. Nu-ți place să te complici în activitățile pe care le desfășori însă te
implici cu maxim de seriozitate în realizarea lor. Păstrezi totul simplu și
decent, căutând mereu echilibrul dintre plăcut și util. Îți place să profiți de
orice ocazie pentru a obține mai multe beneficii și pentru a-ți pune în valoare
calitățile. Te apropii ușor de oameni și reușești să-i cucerești atunci când îți
propui acest lucru. Ești un partener de nădejde și un prieten devotat. Față de
familie și prieteni îți dai tot interesul și nimic nu te poate responsabiliza mai
mult. Te dovedești a fi un adevărat protector al celor dragi și un susținător
impecabil. Prin comportamentul tău excesiv de prudent și prin atenția care o
acorzi fiecărui detaliu, vei face ca cei dragi să se simtă de-a dreptul sufocați.
Chiar dacă intențiile tale sunt admirabile, presiunea pe care o pui pe ceilalți
poate deveni de nesuportat. Decența din comportamentul tău se poate
transforma într-o formă subtilă de tiranie și suportul pe care îl ofereai anterior
devine o formă severă de control. Totul numai pentru a-ți împlini visul pe care
ți-l imaginezi de atâta timp și pentru a trăi o viață lipsită de griji. Controlul
excesiv nu te va feri de probleme și nici nu te va ajuta să le previi mai ușor
evenimentele neplăcute din viața ta.

98
VALOAREA DOMINANTĂ
Așa cum sugerează însăși denumirea acestei case, Valoarea Dominantă
descrie una sau mai multe trăsături care domină în caracterul tău și care îți
influențează în mod decisiv comportamentul. Putem întâlni în această casă
una sau mai multe vibrații iar atributele lor se activează în condiții speciale
din viața ta. Aceste trăsături există în stare latentă în tine însă nu ai acces la
ele decât dacă depui un efort considerabil în ceea ce privește autocontrolul
sau dacă te educi în acest sens. Uneori este posibil ca aceste talente să nu-ți
fie cunoscute pentru o perioadă îndelungată de timp cu toate că le ai la
dispoziție câte vreme porți numele din care s-au format.
Valoarea Dominantă este dată de vibrațiile care se repetă de cele mai
multe ori în numele tău și se interpretează în corelație cu Casa Resurselor din
Tabelul Numerologic Personal și cu casa a șaptea din Tabelul Numerologic al
Zilei de Naștere deoarece toate oferă indicii despre talentele tale ascunse.
Avantajul oferit de valoarea dominantă susține într-o manieră pozitivă
manifestarea ta curentă. Aceasta se comportă precum un amplificator al
propriilor talente și abilități.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Valoarea Dominantă 1 îți amplifică trăsăturile de lider și capacitatea de a


lua decizii rapid, fără să stai mult timp pe gânduri. Te poți baza pe forțele
proprii atunci când ai ceva important de realizat dar și pe faptul că oamenii te
vor urma câtă vreme te exprimi sincer în fața lor și le respecți cerințele. Este
important să găsești o cale deschisă de dialog astfel încât ultimul cuvânt să-ți
aparțină dar să nu trebuiască să-l impui cu orice preț. Te descurci foarte bine
atunci când trebuie să inovezi sau să vii cu idei noi într-un proiect. Îndreaptă-
ți atenția predominant spre activități dinamice și care te pun pe tine în prim
plan.
Valoarea Dominantă 5 îți amplifică trăsăturile de curiozitate, de
versatilitate și de om aventurier. Ești o persoană dornică să exploreze lumea și
să-și facă prieteni noi la orice pas. Dai dovadă de multă euforie și te încântă
să-i vezi pe ceilalți fericiți lângă tine. Ești în stare de multe sacrificii dacă asta
presupune ca prietenii tăi să ducă o viață mai bună și să aibă parte de ce-și
doresc. Ar trebui să cântărești foarte bine aceste decizii și să pui mereu
propriile interese mai presus de orice. Îți place să călătorești și să te afli în
continuă mișcare așa că nu ai de ce să stai foarte mult în același loc. Ești un
om al improvizațiilor și care trece ușor peste supărări și peste frământări.
Această lejeritate de a merge mai departe îți oferă șansa să te apropii mai ușor
de scopul propus.

99
VALOAREA LIPSĂ
Valoarea Lipsă din numele tău indică sursa unui posibil blocaj sau o
întâmplare neplăcută cu care te confrunți periodic. Aceasta nu se va repeta la
nesfârșit însă cel mai probabil majoritatea dificultăților cu care te confrunți au
la bază același tip de problemă. Putem vorbi deci despre o obișnuință
nefavorabilă, despre o gândire limitativă sau despre un comportament imatur,
repetat constant fără să-ți dai seama de gravitatea faptelor tale. Valoarea lipsă
denotă o slăbiciune sau o vulnerabilitate a trăsăturilor psiho-emoționale care
necesită o atenție deosebită. Chiar dacă ajungi la un moment dat la un
compromis și ai senzația că ai rezolvat problema respectivă, este posibil ca
peste foarte puțin timp aceeași întâmplare să se repete în viața ta sub o altă
formă.
Valoarea Lipsă se interpretează doar în corelație cu Casa Obstacolelor și
cu casa a opta din Tabelul Numerologic al Zilei de Naștere. Așa cum îi spune
și numele, Valoarea Lipsă reprezintă vibrațiile care nu se regăsesc deloc în
numele tău și acest aspect se adaugă obstacolelor descrise în tabelele
anterioare. Misiunea ta este să-ți îmbunătățești comportamentul vis-a-vis de
acele aspecte care sunt guvernate de valorile lipsă din numele pe care îl porți.
Nu recomand schimbarea numelui doar din cauza acestei case deoarece
procesul în sine presupune modificarea întregii structuri a numelui complet și
asta îți poate cauza alte deficiențe pe care le vei gestiona mai greu.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Valoarea Lipsă 6 evidențiază principalele tale vulnerabilități sub forma


exceselor, a extremismului și a dorinței de răzbunare. Ai nevoie să-ți asumi
rezultatele propriilor fapte și să te străduiești să faci totul din ce în ce mai
bine. Câtă vreme vei căuta responsabilii în exterior nu vei îmbunătăți nimic
din ceea ce greșești. Străduiește-te să te controlezi pentru că ajungi să te
precipiți și să pierzi complet controlul asupra ta. După mai multe astfel de
momente nici măcar scuzele nu-și mai au rostul. Dacă nu te redresezi îi vei
pierde și pe cei dragi de lângă tine iar asta te va afecta foarte mult.
Valoarea Lipsă 8 evidențiază principalele tale vulnerabilități sub forma
exceselor, a mândriei și a aroganței. Îți pierzi prea ușor simțul
responsabilității și iei decizii care îi pot afecta pe ceilalți. Te implici în mod
abuziv doar asupra unui tip de activități și astfel poți intra în conflict cu mulți
dintre cei apropiați. Aroganța și mândria de care ești în stare nu vor face decât
să-ți amplifice furia și să-ți afecteze starea de sănătate. Ești o persoană
răzbunătoare și care nu cedează până nu simte că și-a luat revanșa. Uneori
mândria și orgoliul te orbesc atât de tare încât nici nu-ți mai dai seama că
trebuia să te oprești de mult. Pare că ajungi să te hrănești din suferința altora.

100
VALOAREA ENERGETICĂ
Valoarea Energetică reprezintă cea mai complexă abordare a
personalității deoarece descrie întregul potențial al evoluției tale și marchează
principalele repere care îți delimitează viața. Vibrația din această casă se
obține prin însumarea vibrației care guvernează Manifestarea Numelui cu cea
din Casa Destinului și este cea mai complexă reprezentare a ta. Această casă
descrie cele mai înalte țeluri ale tale și reprezintă o formă rafinată de
manifestare către care să tinzi. Este ceea ce te va ajuta cel mai mult de-a
lungul timpului să-ți împlinești visurile și să ajungi acolo unde îți propui.
Valoarea energetică se interpretează împreună valoarea din cu Casa
Realizării din Tabelul Numerologic Personal și cu cea de-a noua casă din
Tabelul Numerologic al Zilei de Naștere. Împreună îți vor reliefa direcția de
urmat pentru a-ți împlini misiunea personală din această viață și maniera în
care să abordezi drumul respectiv. Aceasta este o vibrație care ar trebui să se
manifeste predominant pozitiv în viața ta însă un comportament abuziv ori
nefavorabil te va duce către un deznodământ total nefericit.

7 6

5 6 6,8

1 1,5

Valoarea Energetică 6 vine să-ți completeze misiunea pe care o ai de


împlinit conform Casei Realizării și să aducă un plus de confort și de armonie
în viața ta. Atunci când simți că lucrurile îți scapă de sub control este
suficient să iei o pauză și să te calmezi. Vei găsi în tine resursele necesare
pentru a-ți continua drumul și pentru a ieși cu succes din orice încurcătură.
Nu ai neapărat nevoie de sprijin din exterior ba chiar te-ai putea transforma
tu însuți într-un sprijin pentru alții. Vibrația acestei case te ajută să verifici o
dată în plus că toate lucrurile sunt în ordine și că totul se desfășoară în
condiții optime. Prin comportamentul tău transmiți o stare de calm și sporești
încrederea tuturor. Atât cât îți permite timpul și dacă ai plăcerea să o faci, te
poți apleca și asupra celor dragi pentru a-i îndruma pe calea cea mai potrivită
destinului lor.

101
TABELUL NUMEROLOGIC AL TEMPERAMENTULUI

Datorită dependenței tipului de temperament de activitatea sistemului


nervos, psihologii au determinat faptul că omul temperamental este
caracterizat de un anumit ritm al proceselor mentale și sentimentele sale pot fi
exprimate gradual. Intensitatea acțiunilor pe care le desfășoară prezintă
variații ce pot fi clasificate în patru categorii bine delimitate iar stimulii
percepuți atât din mediul exterior cât și din cel interior produc reacții diferite.
Practica studiului numerologic a dus la performanța obținerii unor
corespondențe extrem de precise între însușirile cele mai intime determinate
de numele pe care îl porți și ceea ce am explicat puțin mai sus că înseamnă
temperamentul. Rezultatul obținut prin analiza atentă a numelui nu face
decât să pună în evidență tipul de temperament corespunzător structurii tale
psiho-fizice și emoționale. În realitate poți manifesta un temperament total
diferit față de ceea ce rezultă din calcule însă această diferență nu înseamnă
decât o abatere gravă de la forma ta optimă de comportament. Diferența
respectivă se va manifesta în viața ta prin intermediul greutăților, a
suferințelor și a blocajelor pe care le vei întâlni pe numeroase planuri.
În lucrarea pe care o ai în față vei regăsi descris detaliat tipul de
temperament care corespunde casei dominante, dintre cele 4 existente:
Creativ, Emoțional, Mental și Fizic. În funcție de valorile care guvernează
celelalte trei case, acestea au o însemnătate aparte. Ele se vor interpreta doar
împreună cu casele corespondente din celelalte tabele numerologice însă acest
tip de analiză este mult mai avansat și face parte strict din studiul numelui.
Este posibil ca în Tabelul Numerologic al Temperamentului să găsești două
sau chiar trei case dominante din cele patru. Asta înseamnă că sunt
guvernate de aceeași valoare și că sunt la fel de influente în viața ta. Este
dificil totuși de afirmat că cele două sau trei temperamente se vor manifesta la
fel de puternic, dar cu siguranță vei da dovadă de un comportament extrem de
versatil și de sinuos.
Interpretarea următoare trebuie considerată ca fiind o descriere generală
a comportamentului tău. Vibrația care guvernează tipul temperamental din
care faci parte poate fi corelată cu primele patru Case din TNP și din TNZ.
Această conexiune scoate în evidență influența temperamentului asupra
trăsăturilor cele mai intime ale individului, cele care în definitiv sunt cel mai
vizibile în comportamentul său. Parcurge cu atenție rândurile de mai jos pe
care le poți considera drept un îndreptar al conduitei tale uzuale. Acest tip de
temperament este mai degrabă o provocare pentru tine și te încurajează să
afișezi tot ce ai mai bun.

102
Interpretarea următoare trebuie considerată ca fiind o descriere generală
a comportamentului tău. Vibrația care guvernează tipul temperamental din
care faci parte poate fi corelată cu primele patru Case din TNP și din TNZ.
Această conexiune scoate în evidență influența temperamentului asupra
trăsăturilor cele mai intime ale individului, cele care în definitiv sunt cel mai
vizibile în comportamentul său. Parcurge cu atenție rândurile de mai jos pe
care le poți considera drept un îndreptar al conduitei tale uzuale. Acest tip de
temperament este mai degrabă o provocare pentru tine și te încurajează să
afișezi tot ce ai mai bun.

3 1

3 3 5

1 4

103
MENTAL
Atunci când valoarea din Casa Mental este mai mare decât valorile
celorlalte trei case, avem de-a face cu o persoană echilibrată mental și care își
bazează deciziile pe raționamente ample și complexe. O mare parte
evenimentele din viața ta se desfășoară în imaginația bogată pe care o ai,
înainte de a se întâmpla fizic în realitatea concretă. Nu-ți stă în fire să cedezi
în fața emoțiilor și nici nu te lași condus/ă de impulsurile de moment. Dai
dovadă de tărie de caracter și te comporți cu fermitate în fața evenimentelor
majore din viața ta. Îți place să descoperi intențiile celorlalți și să prevezi
fiecare decizie a acestora, astfel că ai un răspuns pregătit pentru aproape
orice întâmplare.

3 1

3 3 5

1 4

Ești o persoană expresivă și nu-ți ascunzi stările pe care le trăiești. Cei


din jur îți pot citi cu ușurință emoțiile pe figură, în comportament sau în
replicile pe care le ai. Nu cauți în mod deosebit să-i impresionezi pe ceilalți
prin ceea ce transmiți însă îți dorești mai degrabă să-ți păstrezi autenticitatea
și să spui lucrurilor pe nume. Este simplu pentru tine să ascunzi adevărul și
să-i descoperi pe cei care mint. Activitatea ta mentală intensă te ajută să
procesezi rapid o cantitate mare de informații în timp ce ții cont de mulți alți
factori care indică gradul de veridicitate al cuvintelor celui din fața ta. Preferi
totuși să spui adevărul pentru că îți dai seama de consecințele pe care le
atrage după sine un comportament îndoielnic. Ar trebui să-ți încarci memoria
cu prea multe explicații și scenarii iar acest lucru nu face decât să te
obosească și mai mult.
Privești viața cu optimism și ești o persoană dinamică. Nu-ți place să
stai prea mult în același loc și alegi să faci multe schimbări în viața ta. Îți
planifici cu atenție activitățile principale și apoi urmărești îndeaproape
desfășurarea lor. Nu de puține ori se întâmplă ca pe parcurs să-ți vină idei noi
și să schimbi totul din mers. Nu te deranjează însă acest aspect și te adaptezi
cu ușurință atâta vreme cât nu simți constrângerea din partea unor factori pe
care nu-i agreezi. Pentru că ești o persoană agitată ajungi să faci numeroase
greșeli din care vei învăța totuși foarte mult. Nu-ți negi erorile însă nici nu te
mândrești cu ele.

104
Ai un temperament sangvin și asta îți asigură o exprimare fluentă și
energică. Ești în stare să-ți justifici faptele prin cuvinte bine alese și să-i
convingi pe ceilalți de aproape orice. Printre prieteni te remarci mereu ca fiind
o persoană distractivă și veselă. Devii sufletul petrecerii și îi strângi cu
ușurință pe toți în jurul tău. Te atrag experiențele inedite și nu întorci spatele
provocărilor.
Copilăria este perioada cea mai importantă din viața ta. Modul în care o
vei parcurge te va influența foarte mult de-a lungul vieții. Prima parte a zilei
este de asemenea foarte importantă pentru tine pentru că îți trasează direcțiile
principale pentru restul activităților pe care le vei realiza. Ești așadar omul
pentru care prima impresie contează și la fel de important este startul pe care
îl ai într-o activitate. Dacă ceva nu funcționează cum îți dorești sau dacă simți
că pierzi controlul, alegi mai degrabă să renunți complet și să o iei de la capăt
decât să repari totul din mers. Deții abilitățile necesare pentru oricare dintre
cele două abordări însă îți stă în fire să resetezi totul din când în când.
Ai parte de numeroase accidente de-a lungul timpului care nu sunt
neapărat grave însă pun în evidență lipsa de atenție și caracterul tău rebel. Ai
face bine să te organizezi cu mai mare atenție altfel vei avea mult de suferit. În
momentul în care pierzi controlul lucrurile se precipită și te agiți foarte mult.
Cu cât te vei calma mai repede, cu atât deciziile pe care le vei lua ulterior vor
fi mai eficiente. Păstrează-ți atitudinea veselă în fața evenimentelor cu care te
confrunți și caută mereu o soluționare favorabilă a acestora.

105
TABELUL NUMEROLOGIC AL TEMPERAMENTULUI

Dincolo de natura temperamentului dominant, sugerat de însăși numele


pe care îl porți, un alt calcul special constă în determinarea gradului de
implicare în activitățile la care participi în mod curent. Un set de 3 însușiri
aparte vor scoate în evidență trăsătura dominantă a temperamentului tău.
Aceste însușiri fac referire la abilitatea ta de a te implica predominant în
activități inovative și de creație, de susținere și de suport ori în acțiunile care
pun accentul pe finalizarea unui proiect și pe concretizarea șanselor care îți
ies în cale.
În funcție de valoarea dominantă dintre cele trei case, în tabelul tău se
vor remarca una sau două astfel de trăsături care îți vor marca întregul
comportament. Cele trei însușiri sunt denumite simplu: inițiator, continuator
și finalizator iar în rândurile următoare vei găsi detaliat aspectul care te
caracterizează pe tine. Cel mai probabil vei descoperi tipul de comportament
descris în continuare în rutina ta de zi cu zi. În cazul în care simți o
discrepanță majoră între ceea ce citești și realitatea pe care o consideri, este
bine să-ți iei ca reper descrierea următoare și să înveți să te comporți ca atare.
Este modul cel mai benefic de comportament în dependență de numele pe care
îl porți și acest detaliu va face ca viața ta să se desfășoare în deplină armonie
și echilibru cu cine ești tu de fapt. Toate acestea trebuie înțelese precum o
formă optimă de comportament care îți va îmbunătăți vizibil randamentul
obținut și nu precum o constrângere sau ceva asemănător. Astfel nu vei face
decât să te apropii și mai mult de propria ta cale și să-ți împlinești mai ușor
destinul pe care îl ai de parcurs.

106
CONTINUATOR
Dacă valoarea din Casa „Continuator” este mai mare decât valorile din
celelalte două case, înseamnă că ești o persoană care se implică cu maxim de
interes în tot ceea ce face. Inițiativa nu este punctul tău forte însă ai răbdarea
necesară să te îngrijești de fiecare detaliu al activităților la care iei parte. Ești
o persoană bine organizată și îți place să faci totul ca la carte. Pui mare preț
pe amănunte și ții cont de mai multe criterii atunci când iei o decizie. Nu-ți
stă în fire să acționezi impulsiv ori să te grăbești în ceea ce faci însă cu timpul
este posibil să-ți îmbunătățești viteza de reacție. Cu cât prinzi mai multă
încredere în tine, cu atât mai ușor îți va fi să-ți asumi responsabilități mai
mari.

3 1

3 3 5

1 4

Îți place să ai reguli clare după care îți desfășori activitatea sau
proceduri pe care să le urmezi. Te preocupă ca tot ceea ce faci să funcționeze
impecabil și depui foarte mult efort în acest sens. Nu-ți place să renunți însă
dacă este neapărat necesar să o faci nu o mai iei de la capăt cu același
proiect. Alegi mai degrabă să faci cu totul altceva decât să trebuiască să te
confrunți din nou cu aceleași sarcini. La fel se întâmplă și în viața personală,
în sensul în care odată ce te-ai certat cu cineva apropiat, cu greu ajungi să
ierți și să mergi mai departe.
Te concentrezi pe momentul prezent și tot ce te interesează este să-ți faci
treaba cât mai bine. Nu dai dovadă de multă originalitate în schimb dai
dovadă de o tehnică de invidiat. Rutina și răbdarea te ajută să-ți
îmbunătățești abilitățile atât de mult încât de multe ori nici nu mai simți
efortul pe care îl depui. Nu-ți rămâne decât să-ți optimizezi modul de lucru și
să te folosești într-o manieră din ce în ce mai eficientă de resursele pe care le
ai la dispoziție. Nu-ți stă în fire să abuzezi de fondurile de care dispui și nici
nu le irosești fără să renteze iar acest lucru te recomandă ca fiind un
profesionist desăvârșit.
Nu-i grăbești pe cei din preajma ta pentru că ești conștient/ă de faptul
că fiecare proces are nevoie de un anumit timp pentru a fi realizat cu succes.
Ești în stare să-i susții pe ceilalți și la rândul tău te bucuri atunci când alții îți
oferă sprijinul lor. De regulă îți ia puțin timp până îți stabilești modul de
acțiune și apoi treci direct la treabă. Ți-ar plăcea să ai în jurul tău mai mulți
oameni care acționează la fel de precis ca tine însă nu mereu vei avea parte de
ei.

107
Asta poate duce la conflicte iscate între tine și colaboratorii tăi și la
numeroase neînțelegeri. Cu cât veți accepta mai curând nevoile și abilitățile
fiecăruia, cu atât lucrurile se vor desfășura mai ușor. Pentru o mai bună
colaborare este bine ca în echipa din care faci parte să existe persoane din
toate cele trei categorii: inițiator, continuator și finalizator. În funcție de
natura proiectului la care lucrați și de alți factori care vă influențează direct
munca, sunt favorizate diferite combinații între numărul de persoane din
fiecare categorie.
În realitate, persoanele care au această casă dominantă sunt cele mai
puține deci te poți considera un om rar. Pune-ți în valoarea talentul cât poți
de bine și munca îți va fi apreciată la cel mai înalt nivel. Ai nevoie de respectul
și de admirația celorlalți pentru că doar tu știi cât de mult efort depui, iar
susținerea celorlalți este foarte importantă pentru tine.

108
CICLUL EVOLUTIV DE 9 ANI

Din ziua în care te-ai născut în această lume ai pătruns într-un nou
ciclu al evoluției tale delimitat de trecerea prin actuala viață. Motivul real al
încarnării tale pe acest pământ este probabil rezervat doar pentru cunoașterea
ta intimă și îl vei descoperi atunci când vei fi în stare să valorifici o astfel de
informație. Privind în jurul tău vei observa că toate fenomenele care se
întâmplă sunt compuse dintr-o anumită periodicitate a ciclurilor care le
delimitează în timp și spațiu. Inspirația și expirația, ziua și noaptea, mișcarea
valurilor, înverzirea și ofilirea plantelor, cele patru anotimpuri și multe altele
asemănătoare sunt definite de evoluția ciclică la care sunt supuse în mod
constant. Este un parcurs natural și firesc asupra căruia omul nu poate
interveni în niciun chip. Cu sau fără voia noastră natura își va continua
progresul în mod transparent și neclintit, respectând mereu aceleași cicluri
evolutive care descriu etapele necesare din existența fiecărui fenomen.
Totul începe cu clipa în care te-ai născut pentru că din acel moment
pornește parcursul tău în această viață. Din acel moment ceasul vieții tale
începe să bată într-un ritm specific și personalizat, sincronizat cu data ta de
naștere. Studiul numerologiei te va ajuta să identifici acest ritm și să
descifrezi semnificația fiecărei etape pe care o ai de parcurs. Întreaga ta viață
se va desfășura de-a lungul unei traiectorii ciclice, formată din mai multe
intervale ce se repetă la perioade fixe sau variabile de timp. Perioada fixă
descrie Ciclul Evolutiv de 9 Ani iar perioada variabilă se referă la Subciclurile
Personale pe care le parcurgi de-a lungul fiecăruia dintre cei 9 ani.
Anul personal se calculează începând din momentul nașterii tale și nu
are legătură cu începutul anului calendaristic. Data de 1 ianuarie este o
simplă zi din calendar și nu este nici pe departe atât de importantă pe cât este
ziua ta de naștere, cu o singură excepție – atunci când te-ai născut chiar pe 1
ianuarie. Ciclul evolutiv personal este alcătuit din 9 ani personali care se
repetă cât timp trăiești. Fiecare serie de câte 9 ani are o însemnătate aparte
însă acest aspect face parte dintr-un alt studiu mai elaborat al Numerogramei
Anuale.
Fiecare dintre cei 9 ani reprezintă o etapă distinctă din viața ta, timp în
care ai de parcurs un anumit set de probe și de încercări menite să te formeze,
să te maturizeze și să te aducă mai aproape de misiunea pe care o ai de
împlinit. Așa cum fructul are de trecut prin numeroase etape până să ajungă
la maturitatea sa deplină, înainte de a fi cules, la fel și omul se naște în
această viață pentru a atinge desăvârșirea personală înainte de a păși la un
alt nivel. Fiecare clipă are o valoare deosebită și un impact crucial în viața ta.
Important este să descifrezi aceste semnificații și să-ți însușești
comportamentul potrivit în raport cu momentul prezent.

109
Anul personal descrie în linii mari misiunea pe care o ai de îndeplinit
între două zile de naștere consecutive. Descrierea acestuia scoate în evidență
cele mai potrivite activități pe care să le desfășori, principalele obiective spre
care să țintești, cele mai probabile dificultăți pe care le vei întâmpina în
drumurile tale și multe alte astfel de amănunte fundamentale în dezvoltarea
ta. Într-un fel sau altul, din proprie inițiativă sau forțat de împrejurări, viața
te va face să treci fix prin reperele respective. Având la îndemână calculul
numerologic, tot ce ai de făcut este să te adaptezi schimbărilor și chiar să
anticipezi cele mai potrivite acțiuni pe care să le inițiezi de bunăvoie.
Reține faptul că tot ceea ce trăiești este simplul rezultat al alegerilor
făcute de tine și că pentru a avea parte de un viitor mai bun va trebui să te
îngrijești mai bine de acțiunile pe care le desfășori în prezent. O vorbă din
bătrâni amintește cu înțelepciune faptul că fiecare lucru este bine să fie făcut
la vremea lui și nu de puține ori am experimentat cu toții acest adevăr. Te
îndemn așadar să iei bine aminte la îndrumările din paginile următoare și să
meditezi îndelung la ceea ce e mai înțelept de făcut.
Putem spune că Universul în sine are un plan din care face parte și
existența ta însă modul în care planul este dus la îndeplinire și detaliile care
însoțesc evenimentele particulare pe care le trăiești, sunt dependente de
alegerile pe care le faci.

Graficul Ciclului Evolutiv Personal

1 2 3 4 5 6 7 8 9
2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024 2025 2026
2027 2028 2029 2030 2031 2032 2033 2034 2035

110
Anul personal 5
Anul personal 5 se remarcă prin faptul că este un an aproape în
totalitate lipsit de limite. Curajul și entuziasmul care te animă în tot acest
timp te împing de la spate să accepți tot felul de provocări, care mai de care
mai interesante. Vei da curs anul acesta unor activități pe care în nici o altă
conjunctură nu le-ai fi acceptat. Chiar și peste o vreme, vei privi înapoi și te
vei minuna de aventurile prin care ai trecut, gândindu-te că ție nu-ți stătea în
fire să faci așa ceva. Este adevărat că ai mai multă îndrăzneală însă este bine
să rămâi cu capul pe umeri. Poți sări foarte ușor calul în tot acest timp și vei
ajunge să greșești mai mult decât de obicei.
Aspectul pozitiv din anul 5 constă în faptul că deși vei repeta adesea
unele greșelile pe care le faci în prezent, ceilalți te vor ierta mai ușor. Este ca
și cum în toată această perioadă ți se dă voie să-ți experimentezi limitele și să
descoperi universul care te înconjoară. Este adevărat că după anul extrem de
riguros guvernat de vibrația 4, libertatea oferită de anul personal 5 este mai
mult decât binevenită. Pe de o parte ți se oferă șansa să pui în practică tot
ceea ce ai învățat și să probezi disciplina însușită anterior. În anul 5 încă ți se
permite să exagerezi în scopul de a-ți îndrepta comportamentul.
Poate cel mai important în acest timp este faptul că ai ocazia să-ți testezi
limitele și să descoperi ce-ți place și ce nu. Este un an încărcat de veselie și de
optimism în care nimic nu ar trebui să-ți stea în cale. Călătoriile sunt cele mai
frecvente acum și nici măcar nu ar trebui să stai foarte mult pe gânduri.
Pleacă pur și simplu de acasă și descoperă lumea așa cum este ea, fără să-ți
faci planuri și fără bagaje. Vei întâlni oameni care te vor uimi și care se vor
simți foarte bine în preajma ta. Ai șansa să descoperi o variantă complet
schimbată a ta și poate să aduci modificări esențiale în comportamentul tău.
Anul 5 îți permite să-ți ajustezi din nou traiectoria pe care te afli, să
elimini ceea ce nu te încântă suficient de mult și să aduci în viața ta acele
lucruri pe care ți le dorești. Este suficient doar să îndrăznești și lucrurile se
vor mișca mult mai lesne. Dinamica continuă te va ajuta să treci mai ușor
peste suferințele mai vechi și chiar să uiți de durerile care te apasă. Multe
dintre grijile tale vor dispărea de la sine și în măsura în care te angajezi în
proiecte noi, acestea nu vor mai reveni niciodată. Ține doar de tine să-ți
încarci timpul cu sarcini plăcute și să te înconjori de oameni dragi, alături de
care să te bucuri de tot ceea ce ți se întâmplă.
Fără să-ți dorești asta în mod deosebit, vei ajunge să atragi mai ușor
atenția asupra ta. Oamenii te vor remarca cu mai mare ușurință și se vor
apropia natural de tine. Chiar și prietenii actuali vor observa ceva diferit la
tine însă nu-și vor putea explica în cuvinte despre ce este vorba. Nu-ți rămâne
decât să profiți de tot acest avantaj și să te bucuri de popularitatea ta
crescută. Reține că după data de naștere vei intra în anul 6 personal și toată
această euforie interioară se va transforma în mai multă responsabilitate și
tact.

111
Poți să-i stârnești pe ceilalți și să-ți exprimi deschis punctul de vedere.
Cu cât lucrurile sunt mai agitate în jurul tău, cu atât vei descoperi mai multe
șanse pentru tine. Chiar dacă nu-ți stă în fire să ai o viață dinamică sau să-i
provoci pe ceilalți, măcar în acest an lasă lucrurile să se întâmple de la sine.
Sunt foarte mici șansele să greșești și chiar dacă ai face-o, efectele pot fi
remediate imediat. Ai mai mare grijă la emoțiile și sentimentele pe care le
experimentezi în această perioadă. Excesele îți pot crea multe neplăceri și în
plus riști să exagerezi fără să-ți dai seama. Controlează-ți reacțiile și acordă
mai multă atenție celor dragi.
Pentru a reuși într-un astfel de an ai nevoie de multă îndrăzneală dar și
de multă disciplină. Străduiește-te să depășești normele pe care le-ai respectat
cu strictețe cu un an în urmă însă nu-ți pierde cumpătul și concentrarea.
Progresul se obține cu răbdare și cu stăruință însă și prin inițiativă și voință.
Ai înaintea ta numeroase șanse așa că alege să profiți de fiecare dintre ele. La
final contează experiența acumulată și rezultatul pe care îl obții, deci
concentrează-te pe ceea ce este cu adevărat esențial.

112
SUBCICLURI
La fel cum două ore succesive, două zile sau două luni nu sunt identice
între ele, nici anii personali nu se aseamănă și nici nu se repetă în mod
asemănător. Fiecare an personal este la rândul lui împărțit în etape numite
Subcicluri Personale. Aceste subcicluri au o formulă de calcul personalizată
pentru ziua în care te-ai născut și care este valabilă doar pentru tine. Ele pot
fi în număr de maxim 10 pe parcursul unui an personal, ori un singur
subciclu care se suprapune anului pe care îl tranzitezi. Adică, anul personal
1, de exemplu, poate avea un singur subciclu sau poate să conțină 10 astfel
de perioade care îl delimitează în mod egal. Fiecare combinație are o
semnificație specială, așa cum vei descoperi mai jos, și favorizează un anumit
tip de comportament. Cu cât apar mai multe subcicluri, cu atât vor exista mai
multe variații pe parcursul anului personal respectiv însă asta nu înseamnă în
mod obligatoriu că vei avea parte de o viață zbuciumată. Anii personali impari
sunt favorizați, de exemplu, de existența mai multor tranziții de-a lungul
acestora, pe când anii personali pari presupun mai puțină dinamică și prin
urmare ar fi de dorit să nu ai parte de multe variații. Indiferent de vibrațiile
care îți guvernează subciclul și anul personal în care te afli, cu ajutorul
instrumentului numit Numerologie ai șansa să-ți adaptezi comportamentul la
perioada pe care o tranzitezi.

Pentru subciclurile personale vei descoperi cu exactitate ziua în care are


loc tranzitul dintre două astfel de etape. Dacă adaugi câte o zi înainte și după
aceasta vei obține o perioadă de 3 zile în care te poți considera într-o stare
ridicată de vulnerabilitate. Sensibilitatea cea mai mare va fi indicată de
aspectele corespunzătoare fiecărui subciclu în parte, atât cel care se încheie
cât și cel care începe. Influența subciclului personal în viața ta este
asemănătoare cu cea a anului personal doar că aceasta se va manifesta la o
scară mai redusă, pentru o altă perioadă de timp și se va afla în permanență
sub influența anului personal. Cu alte cuvinte, anul personal rămâne cel care
îți guvernează la nivel global viața iar subciclul personal pe care îl tranzitezi,
pe lângă faptul că își pune în mod direct amprenta asupra ta, este la rândul
lui influențat de energia anului personal. Concret, subciclul personal 2 din
anul personal 1 va fi complet diferit de subciclul personal 2 din anul personal
2 sau din oricare alt an personal.
În lucrarea de față vei găsi explicațiile generale ale anului personal și
subciclului pe care îl tranzitezi însă o analiză aprofundată care ține cont de
toate combinațiile posibile și de interpretările corelate ale anilor personali cu
subciclurile care îi compun face parte dintr-o lucrare mult mai vastă pe care o
vei putea accesa în curând. Pe lângă toate acestea, Numerograma Anuală
(disponibilă din decembrie 2021)va conține mult mai multe cicluri personale,
calculate în baza a numeroși parametri numerologici personali.

113
Acestea vor genera mai multe grafice care îți vor pune în evidență zilele
favorabile și cele nefavorabile dintr-o lună, perioadele de timp în care un
anumit domeniu din viața ta (carieră, sănătate, relații, câștiguri financiare,
etc.) este bine aspectat sau din contră, când tranzitează o perioadă
nefavorabilă.
Graficul Subciclurilor personale
9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
2024 2025 2026 2027 2028 2029

Subciclul 5
Subciclul 5 aduce în viața ta un moment de diversitate, de veselie și de
noutate. Cu toate că vine după subciclul 4 sau 6, care sunt ceva mai palide
din punct de vedere al dinamicii care le caracterizează, subciclul 5 te
îndeamnă la metamorfoză. Acceptă schimbarea care stă să se întâmple în
viața ta sau pe care ți-o dorești de mai multă vreme. Dacă nu vine de la sine
atunci poți să o cauți din proprie inițiativă sau să experimentezi cu încredere
tot ceea ce îți iese în cale. Este un subciclu în care aproape totul îți este
permis și asta te ajută să explorezi mediul înconjurător, să te cunoști pe tine
și să-i descoperi pe cei din preajma ta. Ai înainte o mulțime de beneficii care te
așteaptă să te decizi ce vrei să faci cu viața ta. Nu-ți fie teamă să-ți dai lumea
peste cap pentru că fix despre asta este acest subciclu. Lucrurile vor reveni
aproape singure la normal și dacă nu se întâmplă astfel înseamnă că ți-a priit
schimbarea pe care ai îmbrățișat-o. Caută în tine curajul de a fi tu însuți și
chiar dacă nu știi cine și cum ești tu de fapt, străduiește-te să afli asta. Este o
perioadă benefică din toate punctele de vedere, doar ai grijă să nu te comporți
exagerat.
Domeniul pe care îți recomand să-l răscolești este indicat de vibrația
anului personal pe care îl parcurgi în prezent. Acest subciclu este precum o
invitație la cercetare, la descoperire sau în unele cazuri chiar la aventură. Cu
cât se adună mai multe vibrații impare în numerograma ta, cu atât este bine
să acționezi cu mai multă prudență și responsabilitate. Dacă în schimb în
viața ta domină vibrațiile pare și pasive, atunci este cazul să profiți la maxim
de vibrația lui 5 și să ieși complet din rutină. Nu aștepta după confirmarea
celorlalți ci fă doar ceea ce te face să te simți mai bine. Profită de orice șansă ți
se oferă pentru că în curând vor dispărea din fața ta.

114
Cuvânt de încheiere

Lucrarea de față se adresează tuturor acelora care doresc să pătrundă


dincolo de înțelesul sărac al cuvintelor și al fenomenelor din lumea
înconjurătoare. Interpretările pe care le-ai descoperit reprezintă principalele
ghidaje care îți vor îndruma pașii spre o cunoaștere amănunțită atât a propriei
persoane, cât și a universului exterior.
Începând din acest moment călătoria ta nu face decât să se transforme,
ca rezultat al transformărilor care s-au petrecut deja în interiorul tău. Felul în
care te percepi pe tine este complet diferit și modul în care înțelegi lumea este
altul. După fiecare reluare a lecturii acestei lucrări vei descoperi noi și noi
particularități interesante despre cine ești cu adevărat. Astfel, etapă după
etapă, vei pătrunde în sferele cele mai intime ale personalității tale și te vei
cunoaște așa cum n-ai mai făcut-o până acum.
Ori de câte ori ai nevoie de o îndrumare, de un sfat sau de o confirmare,
caută acel capitol care se potrivește cel mai bine cu situația în care te afli
acum și studiază-l în amănunt. În acele rânduri vei găsi răspunsul de care ai
nevoie. Vei descoperi trăsături care te îndeamnă să-ți temperezi reacțiile și
altele care te susțin să acționezi imediat. Consultă în egală măsură Ciclul
Evolutiv în care te afli și ia decizia care se potrivește cel mai bine în acel
moment.
Numerograma Anuală Personalizată îți va descrie în amănunt natura și
specificul etapelor principale din viața ta și le va delimita foarte clar pornind
de la câteva calcule aplicate zilei tale de naștere. Anii personali și subciclurile
personale sunt deci etape marcante ale existenței tale și fiecare descrie un
comportament ideal către care este indicat să tinzi în perioada respectivă de
timp. Vei descoperi că până și fără aceste îndrumări comportamentul tău va fi
în mare parte asemănător însă nu la fel de eficient. Starea ta de spirit, ceea ce
te atrage să faci mai mult și ceea ce îți vine să eviți complet, ușurința cu care
abordezi un anumit tip de activități și naturalețea cu care te îndepărtezi de
altele, avantajele și greutățile cu care te confrunți în fiecare perioadă marcantă
din viața ta, toate acestea și altele asemănătoare sunt puternic influențate de
etapa în care te afli. Studiul numerologic îți va descrie pe larg tot ceea ce
trebuie să știi despre ciclurile respective și care este modul optim de abordare
al lor. În mod cert comportamentul tău va suferi mici abateri însă este extrem
de important să te ghidezi cât poți de mult după aceste repere.
Numerograma Anuală nu-ți relevă viitorul așa cum se va întâmpla pas cu
pas însă te îndrumă în detaliu cu privire la ce e mai potrivit să faci în fiecare
zi. Vei găsi în rândurile acestei lucrări sfaturi și îndrumări extrem de utile și
de practice pe care să le pui în aplicare după bunul plac. Timpul și experiența
îți vor demonstra valoarea lor de adevăr.

115
Alcătuire:
✍️ Graficul și interpretarea anului personal
✍️ Graficul și interpretarea subciclurilor personale
Calendare anuale cu evenimentele importante, sfaturi și îndrumări pentru
următoarele domenii:
✍️ Carieră
✍️ Relații
✍️ Finanțe
✍️ Sănătate
✍️ Comunicare
✍️ Creativitate
✍️ Mental
✍️ Reușite
✍️ Concentrare
✍️ Încercări
✍️ Calendarul Evenimentelor Critice pe un an
Cartea Manual de Numerologie și aplicația Secretul Numerelor sunt alte
instrumente special create pentru cei care își doresc să pătrundă mai atent
sensul numerelor din viața lor și care înțeleg faptul că descifrarea acestora le
va aduce armonia pe care și-o doresc. Cursul de Numerologie format din 9
module este disponibil pe platforma de cursuri online și vine cu cele mai
detaliate explicații ale tehnicilor predate.
Lumea este într-o continuă schimbare și vremurile pe care le trăim ne
demonstrează acest lucru din ce în ce mai des. Rapiditatea cu care se schimbă
lumea este tot mai mare și omul este nevoit să se adapteze la cerințe cu care
nu s-a mai confruntat anterior, la reacții cărora nu a fost pregătit să le facă
față și la numeroase alte întâmplări noi. Numerologia te va ajuta să le
descoperi sensul și îți va permite să ai în orice moment la îndemână un
instrument prin care să găsești cel mai potrivit mod de acțiune. Toate acestea
sunt posibile cu ceea ce ai acum la îndemână și pe drumul pe care ți-a fost
dat să-l parcurgi încă de la naștere.
Propunerea mea este să investești în tine pentru că ești cea mai de preț
resursă a propriei tale vieți. O persoană inteligentă va miza mereu pe tot ceea
ce are la îndemână și nimic nu este mai prezent în viața ta decât ceea ce
reprezinți. Capacitatea ta de înțelegere, de procesare a informației și de
acțiune va face diferența dintre cine ai fost și ceea ce vei deveni.

Gânduri de bine,
numerolog Eduard Agachi

116

S-ar putea să vă placă și