†

MĂRTURISIREA PĂCATELOR
(SPOVEDANIA) PENTRU MIRENI
(ARHIM. CLEOPA ILIE)

10

BRAȘOV
2020
7528
 †
MĂRTURISIREA PĂCATELOR
(SPOVEDANIA) PENTRU MIRENI
(ARHIM. CLEOPA ILIE)

10

BRAȘOV
2020
7528
 1

Mărturisirea păcatelor sau

Spovedania pentru mireni
(Arhim. Cleopa Ilie)
Mărturisirea creștinilor este de două feluri : 1-
Mărturisirea credinței și
2-Mărturisirea păcatelor.
Trebuie să îndrăzneşti să laşi toate şi să te duci la
duhovnic să-ţi mărturiseşti păcatele, ca să nu te
găsească moartea în păcate nemărturisite, că te va
duce în chinurile iadului. Nu amâna pocăinţa, că în
ceea ce te va găsi moartea, în aceea vei fi judecat.
Nu ştii cât vei trăi, ori de vei ajunge seara ori
dimineaţa. Suferă ruşine aici, ca să nu suferi
dincolo veşnic.
Pocăieşte-te aici cât eşti în trup, căci dincolo nu
este pocăinţă, nici iertare.
"Mâinile voastre sunt pline de necurăţie, de sânge.
Spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea
ochilor Mei! Încetaţi odată." (Isaia)
Această pocăinţă este o baie a sufletului cu lacrimi,
cu părere de rău pentru păcatele făcute şi cu
hotărâre de a nu mai greşi. Este ca un al doilea
Botez mai greu decât cel dintâi, dar absolut
necesar pentru mântuire.
"Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor."
Trebuie să ne mărturisim, că toţi greşim în fiecare
clipă şi în fiecare ceas. Trebuie să ne mărturisim
pentru a ne face sănătoşi trupeşte şi sufleteşte,
 2

căci: "Pentru păcatele mele cele multe mi se

îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu"
(Paraclisul Maicii Domnului).
Trebuie să ne mărturisim pentru a ne împăca cu
Dumnezeu şi a fi ascultaţi în rugăciunile noastre.
Să ai zdrobirea şi durerea inimii cum că prin
păcatele tale ai supărat pe Dumnezeu şi ai încălcat
legea Lui. Această durere nu stă numai în suspine
şi lacrimi, ci mai ales în voinţa omului să urască
păcatul şi hotărârea de a nu-l mai săvârşi chiar de
ar fi să moară. Iar dacă lipseşte această durere din
inimă, îndată va lipsi şi pocăinţa.
Pe lângă durerea inimii, să ai şi îngrijorarea pentru
că ai fost lipsit de harul dumnezeiesc, ai pierdut
Raiul şi ai dobândit osânda veşnică.
Mărturisirea păcatelor este Taina împăcării omului
cu Dumnezeu. Şi ruşinea pe care o suporţi când
mergi la duhovnic este socotită ca o mucenicie de
bunăvoie şi este împărţită în trei: una înainte, una
în timpul mărturisirii şi una după dezlegare şi
primirea canonului.
Păcatele sunt multe, şi mari şi mărunte.
Păcatele cine le va pricepe şi cine le va putea
spune pe toate.
Mărturisirea este o înfăţişare de bunăvoie prin
cuvânt a faptelor rele, a vorbelor şi a gândurilor în
faţa lui Dumnezeu, prin mijlocirea preotului
duhovnic care a luat această putere de la Domnul
nostru Iisus Hristos, atunci când după Învierea Sa
din morţi S-a arătat în mijlocul Sf. Apostoli şi
 3

binecuvântându-i şi suflând asupra lor, le-a zis:

"Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, vor fi
iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi."
Întâi trebuie să facem o cercetare a cugetului şi a
păcatelor făcute din copilărie până în prezent.
Această cercetare trebuie făcută în linişte ca să-ţi
aduci aminte de toate păcatele tale şi apoi să le
scrii pe o hârtie tot ce îţi aduci aminte, ajutându-te
îndreptarul pentru mărturisire.
Fă-te judecător al păcatelor tale, iar nu apărător.
Adu-ţi aminte ce păcate ai săvârşit, de ce le-ai
săvârşit, în ce chip le-ai făcut, la ce vreme, era
post, sărbătoare, erai tânăr sau bătrân, în ce loc şi
de câte ori, și ce rang avea acea persoană: rudenii
sau persoane sfințite.
Când te mărturiseşti să nu dai vina pe cineva
pentru păcatele tale, nici pe alţi oameni, nici pe
diavol, ci numai pe tine.
Arată-ţi toate păcatele aşa cum le-ai făcut, dar nici
prea amănunţit să sminteşti duhovnicul, fără să
scapi sau să adaugi, fără a spune o parte din
păcatele tale la un duhovnic şi cealaltă parte la alt
duhovnic, cum fac unii vicleni. Spune cu cuvinte
simple şi drept cu inimă adevărată.
Nu aştepta să te întrebe preotul, ci tu singur să le
mărturiseşti.
Iar de vei ascunde un singur păcat, toate celelalte
nu vor fi iertate şi te vei alege şi cu osândă.
 4

Pocăința
Nichita Stihatul spune: Pocăința ar fi așadar
schimbarea lăuntrică către bine-iar căința ar fi
schimbarea omului văzut către binele
dumnezeiesc. Lacrimile de pocăință sunt ca un
pârâu înecând și stricând toate tăriile păcatului. Iar
cele vărsate din dumnezeiască umilință sunt ca
norul răcoritor asupra holdelor care vin în suflet și
ca roua pe iarbă, spicul cunoștinței crescându-l,
rodindu-l și arătându-l mult revărsat purtător de
rouă.
Sf. Vasile cel Mare spune: Când vei vedea pe
fratele tău că varsă lacrimi de pocăință pentru
păcatele sale atunci să plângi și tu împreună cu el,
luând parte la durerea lui. Și așa vei putea și tu să-
ți îndreptezi și să vindeci propriile tale păcate prin
vărsarea lacrimilor pentru păcatele aproapelui.
Pricinile cele mai generale ale ispitelor și reaua
pătimire de bună voie sunt trei: sănătatea, bogăția
și renumele. Așa și a celor fără de voie sunt tot trei:
pagubele, batjocurile și bolile.
Păcătuirea este întreită: cu gândul, cu cuvântul și
cu fapta.
Nu vei putea să vezi fața virtuții până mai cugeți cu
plăcere la cele ale păcatului. Urâtă și nesuferită îți
va părea cugetarea spre păcat, când vei dori
gustarea virtuții. Amestecă înfrânarea cu
simplitatea și însoțește adevărul cu smerita-
cugetare și te vei vedea șezând la masă cu
 5

dreptatea – cu care ca la un ospăț doresc să se

adune oricare altă virtute.
Începătura vieții lucrătoare este înfrânarea și
adevărul. Mijlocul este neprihănirea sau curăția și
smerita-cugetare. Sfârșitul este pacea gândului și
sfințirea trupului. Dumnezeiasca Scriptură zice:
Spune tu întâi păcatele tale ca să te îndreptezi.
Deci spune tu întâi păcatele înaintea lui Dumnezeu
prin preotul duhovnic ca să scapi de păcat, ca să te
pocăiești, ca nu cumva să te prindă moartea să te
ia nepocăit în chinurile iadului. Dacă spui tu însuți
că ai păcătuit nu vei mai avea acuzator pe diavol,
deci ia-o înaintea lui.

Ce este Mărturisirea păcatelor

Mărturisirea este de două feluri: Mărturisirea
credinței chiar și cu prețul vieții și Mărturisirea
păcatelor la pr. Duhovnic adăugând apoi și
Pocăința. Numele de Spovedanie este folosit în
unele zone ale țării.
Mărturisirea păcatelor este o înfățișare de bună
voie, prin cuvânt, a faptelor rele, a vorbelor și a
gândurilor, în fața lui Dumnezeu, prin mijlocirea
preotului duhovnic, i s-a dat această putere de la
Domnul nostru Iisus Hristos, atunci când, după
Învierea Sa din morți, S-a arătat în mijlocul Sfinților
Apostoli și, binecuvântându-i și suflând asupra lor,
le-a zis: Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta și dezlega
păcatele, vor fi iertate și dezlegate și cărora le veți
lega, legate vor fi(Ioan 20,22-23).
 6

De ce trebuie să mărturisim păcatele?

Întâi trebuie să ne mărturisim pentru că toți multe
greșim: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu știința
sau cu neștiința, cu voie sau fără voie, din ispită de
la trup, de la lume sau de la diavol și, după cum
spune Sfânta Scriptură: Nimic necurat nu va intra
în Împărăția cerurilor;
În al doilea rând, trebuie să ne mărturisim pentru a
ne face sănătoși trupește și sufletește, căci:
„Pentru păcatele mele cele multe mi se
îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul
meu”(Paraclisul Maicii Domnului);
În al treilea rând, trebuie să ne mărturisim pentru
că păcatele noastre sunt cauza îmbolnăvirii, chiar
de la zămislire, a copiilor noștri: Că iată întru
fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut
maica mea(Psalmul 50,6).
În al patrulea, și nu în ultimul rând, trebuie să ne
mărturisim pentru a ne împăca cu Dumnezeu și a fi
ascultați în rugăciunile noastre, ca să nu auzim și
noi: Iar rugăciunea lui să se prefacă în
păcat(Psalmul 108,6).
Cum trebuie să ne pregătim pentru mărturisirea
păcatelor?
Cine vrea să se mărturisească cum se cuvine, întâi
trebuie să părăsească faptele cele rele și să se
întoarcă către Dumnezeu și către o trăire potrivită
cu voia Lui; să lase păcatul și să facă fapta cea
bună.
 7

În al doilea rând, să aibă zdrobirea inimii, o durere

a inimii cum că prin păcatele sale a supărat pe
Dumnezeu și a încălcat legea Lui. Această durere
nu stă numai în suspinuri și lacrimi, ci, mai ales, în
voința omului să urască păcatul și hotărârea de a
nu-l mai săvârși, chiar de-ar fi să moară. Iar dacă
lipsește această durere din inimă, îndată va lipsi și
pocăința.
Pe lângă zdrobire să aibă și îngrijorarea că a fost
lipsit de harul dumnezeiesc; a pierdut raiul și a
dobândit osânda veșnică.
Puterea lucrătoare a mărturisirii păcatelor
La fiecare Sf. Taină se produce în taină câte o
minune. Și la Sf. Taină a Mărturisirii păcatelor este
lucrată în taină între pr. duhovnic, credinciosul și
Dumnezeu. Adevăratul săvârșitor al Tainei este
Mântuitorul Iisus Hristos, iar preotul este iconomul
Sf. Taine. În cazul mărturisirii Cel ce primește
mărturisirea este Hristos iar pr. duhovnic este doar
un martor. După cum citim în Rânduiala Sf.
Mărturisiri: „Iată fiule Hristos stă nevăzut primind
mărturisirea ta cea cu umilință... Și eu sunt numai
un martor ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte
îmi vei spune mie”. Preotul prin virtutea harului
duhovnicesc împărtășește harul și iertarea
păcatelor prin dezlegarea ce o face credinciosului
prin punerea mâinilor preotului cruciș pe capul
credinciosului zicând:„Domnul și Dumnezeul nostru
Iisus Hristos cu harul și cu îndurările iubirii Sale de
oameni să te ierte pe tine fiule și să-ți lase ție toate
 8

păcatele. Iar eu nevrednicul pr. și duhovnic cu

puterea ce-mi este dată te iert și te dezleg de toate
păcatele în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului
Sfânt. Amin!”
Dumnezeu dezleagă și iartă păcatele păcătosului
numai prin gura preotului – deci fără preot
Dumnezeu nu lucrează nici o Taină asupra
oamenilor. Atunci se produce o taină mare simțită
că păcătosul se descarcă de tot răul și simte o
mare ușurare și mângâiere după mărturisire. Din
nefericire la această baie curățitoare de păcate prin
mărturisire puțini sunt cei care vin pregătiți, adică
cu cuvenita cercetare a cugetului și a păcatelor, cu
hotărârea de a nu mai păcătui și de a face canonul
cuvenit cu mulțumire.
Puterea Tainei Sfinte pe care o putem folosi ca pe
o cheie pentru a deschide ușa Raiului este Sf.
Taină a Pocăinței cu Mărturisirea păcatelor.
Trebuie să ne mărturisim cât mai des că se
dezrădăcinează păcatele, slăbește puterea
demonică, se însănătoșează trupul și se întărește
sufletul. Pentru păcatele mele cele multe mi se
îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul meu.
Păcatele noastre sunt cauza îmbolnăvirii întâi a
sufletului și apoi a trupului. Trebuie să te
mărturisești cu hotărâre cum că vrei mai bine să
mori de mii de ori decât să mai păcătuiești cu voia
ta.
De te vei mărturisi doar cu gura că nu vei mai
păcătui, iar cu inima gândești a săvârși iar - te
 9

asemeni cu porcul care după ce s-a scăldat, se

tăvălește iarăși în mocirlă.
La hotărâre adaugă smerenia. Că de vei mărturisiri
păcatele precum se cuvine – se smerește sufletul.
După smerenie este nevoie de multă rugăciune, de
lacrimi multe ziua și noaptea. Și după rugăciune
multă este nevoie de milostenie. Apoi este necesar
a nu se mânia, nici a pomeni răul, a ierta tuturor
greșelile, a întoarce pe frați de la înșelare, a fi cu
dragoste, a fi cu dragoste către preot, a apăra pe
cei nedreptățiți, a suferi toate cu blândețe.

Despre o femeie care a lăsat un

păcat nemărturisit
Într-o cetate era o femeie bogată şi de bun neam.
Ea a preacurvit cu un bărbat şi acest păcat nu l-a
spus la duhovnic pentru ruşinea faptei, ca să nu-l
afle şi altcineva.
Într-una din zile s-a întâmplat că un preot călugăr
străin cu ucenicul său au trecut pe acolo şi se
pregăteau să meargă să se închine la Sfântul
Mormânt. Şi femeia văzându-l în biserică slujind
Sfânta Liturghie, a pus în mintea ei să se
mărturisească la el, fiindcă era străin şi nu o
cunoştea.
Şi după slujbă femeia s-a dus la preot şi i-a spus lui
păcatele sale. Dar când a vrut să spună şi păcatul
cel mare i-a venit atâta ruşine din lucrarea
drăcească încât a roşit şi nu putea ca să-l spună.
 10

Şi se frământa şi tremura şi se forţa să-l spună şi

era cât pe ce să-l spună, dar până la urmă nu l-a
spus. Şi după ce duhovnicul a dezlegat-o, a iertat-
o, s-au dus în calea lor.
Iar ucenicul duhovnicului, privind de departe, fiind
om simplu dar îmbunătăţit, vedea cum iese din
gura femeii câte un şarpe la fiecare păcat
mărturisit, iar la urmă a văzut un şarpe mare care
de trei ori a scos capul ca să iasă din gura ei, dar
se trăgea iarăşi înapoi şi n-a ieşit.
Atunci a văzut şi şerpii de mai înainte că
întorcându-se au intrat iarăşi în gura ei fiindcă n-a
spus şi acel păcat mare.
Iar ucenicul i-a spus duhovnicului vedenia ce a
văzut. Atunci el a înţeles pricina şi s-a întors înapoi
din calea lor, ca să arate femeii vedenia şi să o
îndemne să spună şi celălalt păcat. Şi întrebând
duhovnicul pe cei ce o cunoşteau, s-au dus la casa
ei, dar au găsit-o moartă. Şi plângând, au făcut
rugăciune să le descopere Domnul ce s-a făcut cu
sufletul ei. Şi iată că o văd pe ea şezând pe un
înfricoşat balaur şi doi şerpi o necăjeau şi o
chinuiau cumplit. Atunci a zis către dânşii: "Eu sunt
acea ticăloasă femeie care m-am mărturisit astăzi
şi fiindcă n-am spus un păcat pe care l-am făcut,
pentru că mi-era ruşine, m-a dat Judecătorul să mă
chinuiască acest balaur şi să mă ardă în focul cel
veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l
mărturisesc, iar eu nepriceputa, de ruşine, l-am
ascuns. Şi acum nu am nici o nădejde de mântuire,
 11

nefericita de mine." Acestea zicând, s-a făcut

nevăzută.

Istorisire pentru cei ce sunt sub

canon
Un preot ne-a spus nouă că o femeie oarecare se
îndeletnicea cu descântece şi vrăji. Pe aceasta o
rugase o femeie să-i facă un meşteşug ca să
atragă pe un bărbat la pofta ei spurcată. Deci
vrăjitoarea a trimis la acel bărbat doi draci pentru a-
l birui pe el. Ducându-se acei spurcaţi draci, s-au
întors înapoi, neputând face vreo ispită. Şi
întrebându-i vrăjitoarea din ce pricină s-au întors
fără izbândă acei draci, iar ei fiind siliţi de puterea
lui Dumnezeu, i-au mărturisit: "L-am aflat pe acela
având canon şi făcându-l fără de ştirbire, pentru
acea nici nu am îndrăznit a ne apropia de el, că
acela tocmai se mărturisise la preot de vreo câteva
zile şi luase canon precum poruncesc
dumnezeieştile pravile.
Apoi i-a întrebat pe ei femeia: "Oare cu toţii care
sunt sub canon se întâmplă aşa?" "Ba nu, ci numai
cu aceia cărora le dă porunci acel preot care îi
învaţă pe ei Legea lui Dumnezeu – iar de cei care
de la sine învaţă sau dau porunci, de unii ca
aceştia nu ne temem, nici nu fugim vreodată."
Deci acestea auzindu-le femeia cea vrăjitoare de la
dracii cei necuraţi, şi nădăjduind la învăţătura
preotului, a alergat degrabă, s-a apropiat de dânsul
şi mărturisindu-şi toate păcatele sale cerea canon
 12

cu poruncă. Însă preotul cruţându-o pe ea, nu-i

rânduia canon după poruncile din Pravilă, iar ea se
ruga zicând: "Nu mă cruţa pe mine nicidecum, ci
după Legea lui Dumnezeu şi cu dumnezeieştile
Scripturi să mă judeci pe mine, pentru că de
acestea au mărturisit dracii că se tem."
Sf. Nicodim Aghioritul afirmă clar zicând:
duhovnicul nu este dator să întrebe pe cel care îşi
mărturiseşte păcatele, ci îl poate ajuta prin câteva
întrebări pe credincios ca să-şi poată aduce aminte
de toate greşelile.
Nu trebuie să ne fie ruşine sau să avem vreo
reţinere faţă de duhovnic – ci faţă de păcat.
Mergi de bunăvoie la preotul duhovnic, cu umilinţă,
cu frică, cu durerea inimii, cu evlavie adâncă, ca şi
cum te-ai duce la judecată în faţa lui Dumnezeu şi
îngenunchind cu smerenie în faţa icoanei
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, alăturea fiind
preotul duhovnic stând pe scaun ca un martor,
mijlocitor, ajutător şi doctor duhovnicesc, că numai
prin el ajunge mărturisirea ta la Dumnezeu şi prin el
se face legarea şi dezlegarea păcatelor.
Puţini sunt cei care vin pregătiţi cu cuvenita
cercetare a cugetului şi a conştiinţei cu de-
amănuntul de toate păcatele din copilărie şi până în
prezent şi cu hotărârea de a nu mai greşi şi de a nu
mai repeta păcatele făcute şi de a împlini canonul
dat.
De vei săvârşi iarăşi păcatul te asemeni cu porcul
care după ce s-a scăldat bine cu apă curată iarăşi
 13

intră şi se tăvăleşte şi bălăceşte în mocirla

noroiului.
A merge să-ţi mărturiseşti păcatele nu reprezintă
împlinirea unei simple tradiţii, ci este un proces
complex prin care urmărim să ne tămăduim de
rănile pe care păcatul ni le-a lăsat în suflet. Unii se
mărturisesc numai din obişnuinţă, fiindcă vin
sărbătorile: Paştile, Naşterea Domnului, fără să ştie
ce importanţă are această Sfântă Taină şi cum se
face şi ce pregătire trebuie făcută!
Unii vin la mărturisire cu înşiruirea a multe cuvinte
pe larg şi cu de-amănuntul după îndreptare,
aceasta poate devia scopul şi trăirea interioară a
acestei Taine, lipsindu-i participarea
duhovnicească, emoţia, părerea de rău, suspinarea
şi sârguinţa de a analiza viaţa interioară.
Unii fac aceasta ca să audă duhovnicul multe
cuvinte, şi obosindu-l să nu-şi mai dea seama ce
păcate ai făcut şi nici ţie să nu-ţi mai fie atâta
ruşine – aceasta fiind mai mult o viclenie.
La hotărâre trebuie să adăugăm smerenia, că de
vei mărturisi păcatul precum se cuvine, se
smereşte sufletul. După smerenie este trebuinţă de
mult post şi multă rugăciune, de suspine şi lacrimi
multe şi ziua şi noaptea şi de milostenii. Cu
milostenii şi cu credinţă se curăţesc păcatele,
văpaia patimilor o vor stinge lacrimile de pocăinţă.
Postul şi rugăciunea sunt ca două aripi care ajută
sufletul să zboare uşor prin vămile văzduhului până
 14

la porţile cerului – dar smerenia este cea care

deschide şi milostenia cea care mijloceşte.
Nu este om drept pe pământ care să facă binele şi
să nu greşească sau să nu păcătuiască. Că în
multe chipuri greşim toţi. Dacă zicem că păcat nu
avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este
întru noi.
"Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-
am ascuns-o împotriva mea."
Dacă mărturisim păcatele noastre, Domnul este
credincios şi drept şi milostiv ca să ne ierte
păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată
nedreptatea.
Dumnezeu iartă numai păcatele spuse sau
mărturisite înaintea şi sub epitrahilul preotului
duhovnic – altfel de iertare nu există. Chiar de s-ar
ruga şi un Sfânt pentru un păcat de moarte al
altuia, nu este auzit.
Chiar şi Maica Domnului când s-a rugat pentru un
suflet cu păcat de moarte, a fost ascultată de Fiul ei
şi Dumnezeu – dar nu a fost iertat, ci a trebuit să se
facă o minune, ca sufletul acela să învie şi să vină
în faţa duhovnicului să-şi mărturisească însuşi
păcatul; dar acestea au fost rare cazuri pentru a
înţelege că altfel nu se poate – ci numai după legea
rânduită.
Păcatul nemărturisit, şi mai ales cel de moarte,
este o boală care macină sănătatea sufletească
dar şi cea trupească.
Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit.
 15

Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând: "Am

făcut un păcat mare şi voiesc să mă pocăiesc trei
ani?" I-a zis lui bătrânul: "Este mult." Şi i-a zis lui
fratele: "Dar până la un an?" Şi a zis iarăşi
bătrânul: "Mult este." Iar cei ce erau de faţă au zis:
"Dar până la 40 de zile?" Şi iarăşi a răspuns: "Mult
este." Şi a adăugat bătrânul: "Eu zic că dacă din
toată inima se va pocăi omul şi nu mai adaugă să
facă păcatul, în trei zile îl primeşte pe el Domnul."
(Pateric)
Aşadar, Dumnezeu primeşte pe toţi cei ce se
pocăiesc şi aceasta se poate face într-un timp
scurt.
Omul care are sufletul încărcat de păcate este
chinuit, mustrat de conştiinţă, neliniştit şi împovărat
cu o greutate care apasă mereu pe sufletul lui. El
este într-o veşnică căutare a ceva care să-l
liniştească şi, necăutându-L şi negăsindu-L pe
Dumnezeu îşi caută alinarea zbuciumului său
sufletesc în plăcerile patimilor. Dar patimile nu-i
oferă liniştea pe care o caută, ci dimpotrivă, îi
provoacă alte dureri, de care fugind, caută iarăşi
refugiul în plăcerile trupeşti şi aşa se învârte în
cercul fără ieşire, plăcere-durere.
Preotul duhovnic poate să fie un om simplu şi
smerit, nebăgat în seamă, dar el este sfinţit pentru
a sluji lui Dumnezeu şi prin harul dumnezeiesc el
leagă cerul şi pământul prin puterea de a lega şi
dezlega, şi poate să ne dea o inimă nouă şi un duh
nou, o trăire cu nădejdea celor viitoare şi veşnice, o
 16

arvună a acestora şi dobândirea cărora datori

suntem să năzuim neîncetat.
Apoi este necesar a nu ne mânia, nici a pomeni
răul, a ierta tuturor greşelile, a întoarce pe fraţi de
la înşelare, a fi cu dragoste către preoţi, a apăra pe
cei nedreptăţiţi, a suferi toate cu blândeţe.
Căutaţi adevărul şi feriţi-vă din răsputeri de
minciună! "Puternic dar nedrept este vinul; puternic
dar nedrept este împăratul; puternice dar nedrepte
sunt femeile; puternici dar nedrepţi sunt toţi fiii
oamenilor şi nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele
ce sunt ca acestea şi nu este întru ele adevăr şi
întru nedreptatea lor pier. Adevărul este mare şi
mai tare decât toate şi este unul singur. Adevărul
nu moare niciodată şi nu poate fi îngropat, el iese
mereu la iveală şi rămâne neînvins şi este tare în
veac, trăieşte şi biruieşte în veacul veacului" (III
Ezdra 4, 37-38).
La oameni vine boală pentru încercarea credinţei,
pentru întărirea credinţei, iar aproape de sfârşitul
vieţii omului vin nişte boli sau nişte slăbiciuni ale
trupului pentru înştiinţare de plecare, apoi la urmă
de tot vine boala de moarte
După mărturisire urmează împlinirea prin fapte a
canonului. De aceea eşti dator a primi cu bucurie
canonul de la duhovnic, fie că este post, milostenii,
metanii, citiri din cărţile sfinte sau altceva, fie că
este oprirea de la Sf. Împărtăşanie, fiindcă cu
această pedeapsă mică îmblânzeşti mânia lui
 17

Dumnezeu. Cu acest canon trecător scapi de

canonul veşnic al iadului.
Dacă vei fi oprit de la Sf. Împărtăşanie pentru mai
mulţi ani, nu refuza canonul spunând că eşti bătrân
sau bolnav şi vei muri fără a te împărtăşi, pentru că
în faţa morţii ai voie să te împărtăşeşti chiar dacă
nu au trecut anii cei rânduiţi, iar Bunul Dumnezeu
văzând pocăinţa ta cea adevărată nu te va lăsa să
pleci din această viaţă fără hrana cea veşnică, căci
Cel care te-a ţinut în viaţă atâţia ani te va mai ţine o
oră-două până ce va veni preotul să te
împărtăşească. Numai să o primeşti cu vrednicie
ca să nu-ţi fie spre mai mare osândă.
Cei care nu primesc canonul după Pravila Bisericii
nu se folosesc nici ei şi nici duhovnicul, încă li se
trage şi moartea sufletească şi trupească, căci
înpărtăşindu-se cu nevrednicie, osândă îşi
mănâncă şi beau.
"De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi
bolnavi şi mulţi au murit" (I Corinteni 11, 30). "De
aceea caută şi află pe cel mai aspru şi iscusit
duhovnic care poate să tămăduiască" (Sf. Vasile
cel Mare). Trebuie să ai un duhovnic bun, pe acela
să-l asculţi ca pe Hristos, căci scris este: "Cel ce vă
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se
leapădă de voi, de Mine se leapădă."
După ce te-ai mărturisit şi ţi-ai primit canonul,
pentru a nu cădea din nou în aceleaşi păcate sau
în altele, să nu-ţi uiţi păcatele pe care le-ai făcut, ci
să-ţi aduci aminte de ele ca să le plângi
 18

întotdeauna, după spusa Psalmistului: "Şi păcatul

meu înaintea mea este pururea." Dar să nu-ţi aduci
aminte împrejurările şi oamenii cu care ai păcătuit,
fiindcă îţi întinezi mintea, ci aminteşte-ţi doar că eşti
păcătos şi ai multe păcate prin care ai mâniat pe
Dumnezeu. Fugi de situaţiile şi cauzele care
provoacă şi duc la păcat, de privirile cele rele, de
vorbirea şi prietenia cu cei fără de rânduială şi în
special de vorba şi prietenia cu cine ai păcătuit
trupeşte, să nu te încrezi niciodată în tine.
Pe lângă acestea, adaugă şi mărturisirea deasă,
pentru că slăbeşte puterea demonilor, nu lasă să
prindă rădăcini păcatul, obiceiurile şi deprinderile
cele rele, putând să-ţi cercetezi mai cu uşurinţă
cugetul, ca să nu-ţi uiţi păcatele făcute – primeşti
dezlegare de păcate şi intri din nou în harul lui
Dumnezeu.
Povestire folositoare de suflet - Un preot ce
venise din Ostrovul Ciprului, ne-a spus nouă că o
femeie oarecare se îndeletnicea cu descântece și
vrăji. Pe aceasta o rugase o femeie să-i facă un
meșteșug, ca să atragă pe un bărbsat la pofta ei.
Deci, vrăjitoarea a trimis la el doi draci pentru a-l
birui pe el. Ducându-se acei spurcați draci, s-au
întors înapoi, neputând face vreo ispravă. Și
întrebându-i vrăjitoarea din ce pricină s-au întors
fără izbândă, acei draci, fiind siliți de puterea lui
Dumnezeu, i-au mărturisit: „L-am aflat pe acela
având canon și făcându-l fără de știrbire; pentru
aceea nici nu am îndrăznit a ne apropia de el, că
 19

acela tocmai se mărturisise(la preot) și luase canon

precum poruncesc dumnezeieștile pravile”. Apoi i-a
întrebat pe ei femeia: „Oare cu toți care sunt sub
canon se întâmplă așa?”. „Ba nu, ci numai cu aceia
cărora le dă porunci acel preot care îi învață pe ei
din Legea lui Dumnezeu, iar de cei ce de la sine
învață sau dau porunci, de unii ca aceștia nu ne
temem, nici nu fugim vreodată”.
Deci, acestea auzindu-le femeia de la dracii cei
necurați și nădăjduind la învățătura preotului, a
alergat degrabă, s-a apropiat de dânsul, și
mărturisindu-și toate păcatele sale, cerea porunca.
Însă preotul, cruțând-o pe ea, nu-i rânduia canon
după poruncile din Pravila, iar ea se ruga, zicând:
„Nu mă cruța pe mine nicidecum, ci după Legea lui
Dumnezeu și cu Dumnezeieștile Scripturi să mă
judeci pe mine, pentru că de acestea au mărturisit
dracii că se tem”.
Acestea le-a spus acel preot care s-a iscusit singur
la unele ca acestea. De atunci, el, încredințându-se
și temându-se, cu mai multă grijă învăța și
poruncea din Dumnezeieștile Scripturi, iar nu după
a sa voie.
 20

Pagubele și primejdiile pierzătoare

de mântuire a celor care păcătuiesc
mereu cu nădejdea înșelătoare că se
vor mărturisi și se vor pocăi
( Sfântul Nicodim Aghioritul )
Oare pentru care pricină, omul în toate lucrurile lui
cele trupești se pleacă mai mult spre frică – decât
spre nădejde? Iar în cele sufletești – mai mult
nădăjduiește decât se teme! Socotesc că aceasta
se întâmplă fiindcă omul își iubește foarte puțin
mântuireasa sa și nu priveghează cu adevărat
asupra lui ca să nu-l prindă moartea în ceasul în
care el nici nu se gândește – căci găsindu-l pe el
nepocăit – se va chinui veșnic în iad. Și așa cu
nepăsare își dau cheile sufletelor lor în mâinile
satanei, stăpânitorul întunericului – socotind că le
vor lua inapoi când vor voi ei.
Pentru că fiecare din ei înainte de a păcătui cugetă
în sinea lor și zice: Să păcătuiesc și apoi mă voi
mărturisi și mă voi pocăi. Iar după ce au păcătuit
într-adevăr unii se mărturisesc la duhovnic – dar
după mărturisire, nu se mai îngrijesc de păcat și
zic: M-am mărturisit, m-am pocăit, sunt ușurat, cu
sufletul curat. O ce gând rău! Armele nădejdii în
Dumnezeu le-a folosit diavolul la atăția oameni cu
bune rezultate. Să ne mirăm cum de nu cunosc
creștinii o astfel de amăgire atât de arătată a
diavolului.
 21

Creștinii se vor osândi pentru acestă nădejde

deșartă și amăgitoare care puțin căte puțin îi duce
în prăspastia înfricoșătoare a iadului. Ei nu
încetează de la păcat fiindcă consideră tămăduirea
păcatelor lor foarte ușoară prin mărturisire și un
canon ușor. Cugetând că prin aceasta și-au
îndeplinit toate datoriile cu o oarecare puțină
umilință și mustrare din partea duhovnicului – ar
costa toată pocăința lor. Și făcând multe păcate,
vor lovi de zeci de mii de ori în poarta iadului
zicând: deschide, deschide....!
Dumnezeu nu zice că nu ți-ai mărturisit păcatele –
ci că nu te-ai folosit de leacul tămăduirii prin
mărturisire.
La aceștia li se orbește ochii sufletului, li se
întunecă mintea, li se împietrește inima și nu mai
au grijă de păcat – și se veselesc și încă se și
laudă cu păcatele lor, ca cu niște virtuți și mai pe
urmă nu mai voiesc nici să se mai mărturisească,
nici să mai vină la Biserică, aducându-le diavolul
rușine.
Sufletele ce se mărturisesc și se tămăduiesc de
păcate –apoi iarăși păcătuiesc făcându-i astfel de
nevindecat și vrednici de a fi părăsiți cu totul de
Dumnezeu pentru a fi osândiți în iad.
Sfântul Ambrozie zice: Ușurința iertării – dă îndemn
spre a păcătui!
Sfântul Isaac Sirul zice: Cel ce cu mincinoasă
nădejde de pocăință alunecă a doua oară în păcat
– acesta cu viclenie umblă înaintea Domnului și
 22

este urâciune. Aceștia nu știu ce este mărturisirea

și pocăința – și nu știu ce bunătăți rodnice aduce
această Sfântă Taină. Când le va cunoaște cineva
cu adevărat - se va tămădui. Sângele lui Hristos
slujește la baia pocăinței și a mărturisirii ca să
afunde păcatele oamenilor. Dar numai mărturisirea
păcatelor la duhovnic nu este deajuns - ci trebuie
și o durere lăuntrică a inimii și suspinare și
zdrobire.
1. Să fie hotărâtoare și lăuntrică
2. Să fie zdrobire și sfărâmare desăvârșită
3. Să fie mai presus de fire
De aceea și la mărtuirisirea ta frate, de va lipsi una
din acestea trei întăritoare ale durerii – atunci ea va
fi ca acea căință a lui Cain, Saul și Antioh sau ca a
lui Iuda – căci pocăința acestora a fost numai cu
gura, nu și cu inima, care n-a fost deajuns pentru
mărturisire.
Durerea pe care o ia păcătosul la mărturisire se
împarte în trei: 1. Durere înainte de mărturisire,
care se numește usturime; 2. Cea în timpul
mărturisirii, care se numește zdrobire; 3. Și cea
după mărturisire, care se numește sfărâmare de
tot.
Începutul și pricina acestei dureri este harul lui
Dumnezeu cel mai presus de fire – care zdrobește
și umilește inima, iar nu firea sau o oarecare pricină
firească. Cel ce se mărturisește și nu are în inima
sa o astfel de durere și suspinare – după
mărturisire se întoarce iarăși la casa sa cu toate
 23

păcatele sale. Bună și folositoare este cercetarea

de sine cu deamănuntul de către cel care se
mărturisește – ca să poată afla toate păcatele pe
care le-a făcut: cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul.
Canonul cel primit de la duhovnic pentru pocăință
adică: post, plecarea genunchilor cu metanii și
închinăciuni și alte nevoințe care înrobesc,
chinuiesc numai trupul, adică numai pe omul
dinafară – și astfel taie numai rănile cele dinafară
ale păcatului.
Iar durerea și suspinarea zdrobește și rănește pe
omul cel dinăuntru, pe inima însăși – unde acolo se
găsesc rădăcinile tuturor păcatelor – zdrobește și
pe diavol, care s-a cuibărit în inimă, de unde
aruncă toate gândurile cele rele și hulitoare –
îndemnând pe om la păcate.
Căci din inimă ies toate gândurile ce rele:
furtișaguri, mărturii mincinoase, hulele, curviile,
uciderile și altele. Cele ce se lucrează în ascuns –
rușine este a le grăi.
Dacă această durere va lipsi din inima celui care se
pocăiește, adevărat este că el rămâne nepocăit și
nemărturisit, chuiar dacă s-a mărturisit cu gura la
duhovnic și a luat și dezlegare.
De aceea Dumnezeu a zis cu hotărâre : ”De nu vă
veți pocăi cu adevărat toți veti fi osândiți la iad la fel
ca cei ce a căzut casa peste ei.”
Proorocul Ioil zice: Rupeți-vă inimile voastre – iar
nu hainele voastre.
 24

Vezi frate aceasta este mărturisirea și pocăința cea

adevărată, cea canonică și după Lege.
Această durere a inimii vine numai de la Dumnezeu
– însă nu vine în inimile celor nepricepuți – și chiar
dacă se dă unora ca acestora – se ia degrab de la
ei. Acest dar este din cele mai mari și mai cinstite,
și mai alese pe care îl dă Dumnezeu omului. Să nu
crezi că acest dar atât de scump ți-l dă Dumnezeu
imediat și când vrei tu.
Sfântul Vasile cel Mare zice: Sufletul de multe ori
se silește pe sine să se umilească – dar nu poate
pentru lenevirea din trecut și nici de patimi nu se
poate lăsa așa ușor.
Sfinții Părinți ca să poată dobândi acest dar s-au
nevoit îndelung timp: au ținut post aspru cu
privegheri, au vărsat multe lacrimi și sudoare în
nevoințele lor și cu multă cugetare din Sfintele
Scripturi. Tu crezi că după ce te-ai mărturisit la
duhovnic și ți-a făcut rugăciuni de dezlegare – pleci
curat ca și cum n-ai fi făcut nici un păcat, sau n-ai fi
avut nici o întinăciune? Dar acest gând nu este
adevărat – pentru că la Botez se șterg toate
păcatele – dar nu și necunoștința minții și pofta, și
alunecare spre păcat sădită în fire. Acestea rămân
în firea omului și după Botez, ca o încununare a
luptei și a biruinței celor botezați.
Primim canon de la duhovnic – dar primim și de la
Dumnezeu fără de voie pe care trebuie să le
îngăduim să vină: boli, neajunsuri, supărări și
 25

scârbe și altele, din mila lui Dumnezeu pentru

mântuirea noastră.
Obișnuința și înclinarea spre păcat o putem numi
fiica sau maica păcatelor. Pe inimă o zdrobește
înfrânarea din trei părți: a somnului, a pântecelui și
a odihnei trupești. Securea ascuțită este durerea
inimii – apoi zdrobirea și mâhnirea sufletului.
Această durere și scârbă să apese neîncetat inima
ta ținând-o ca într-un clește ca să scoată când
lacrimi, când suspine. Nici una din faptele bune nu
este mai înaltă ca pocăința. După ce omul va
cădea în păcat și încă de moarte nu mai poate fi
fără de grijă în toate zilele vieții lui. Păcatul rănește
și trupul și sufletul – și rămân semnele cuielor în
toate. Nu merge fără de frică spre păcat – căci
mulți nici de pocăință nu au mai avut vreme – luând
pedeapsa chiar în timpul săvârșirii păcatului.
Cel ce trăiește în credință – trăiește pentru
pocăință!
Dumnezeu face să se nască în inima omului
osteneală și durere pentru cinstea Lui – și îți va
pricinui în suflet multe bunătăți. În care parte a
trupului se simte durerea – acolo aleargă și mintea
cu toată atenția. Inima nu se poate inmuia și smeri
fără durere: Vezi Doamne smerenia mea și
osteneala mea, și-mi iartă toate păcatele mele.
Acestă durere a inimii te va face să-ți schimbi și
felul mâncării și a băuturii și somnul și hainele și
toată petrecerea ce o aveai mai înainte de păcat și
să petreci în rugăciune, plâns, simplitate și sărăcie.
 26

Dar noi petrecem cu nepăsare pentru mântuirea

noastră.
Această durere și mâhire a inimii nu este așa de
amară să aducă deznădejde – ci este dulce și
aducătoare de veselie duhovnicească – căci este
amestecată cu nădejdea mântuirii, cu umilința cea
prea dulce, cu lacrimi dulci și cu ușurarea
conștiinței.
Aceasta este un dar de la Dumnezeu – ca o
plăcere neplăcută! O durere fericită – care
pricinuiește fericirea cea fără de durere! Nu numai
că trebuie să te ferești de rău – ci fă și binele!
După ce ai sădit faptele cele bune în inima ta – se
cuvine să le păzești cât poți până ce vor prinde
rădăcini, vor înfloriși vor face roade vrednice de
pocăință adevărată de iertarea păcatelor pentru
mântuire. Deci păzește rodul ca un dar a lui
Dumnezeu și luptă-te să nu ți-l fure diavolul din
inima ta – adică să te menții statornic în starea
duhovnicească în care ai ajuns, ca să nu cazi în
jos.
Că de vei cădea – cele de pe urmă se fac mai rele
ca cele dintâi.
Va cunoaște cineva că a luat iertarea păcatelor lui
– atunci când va simți în sufletul său – că le-a urât
păcatele desăvârșit din inimă.
Pomenirile păcatelor sunt închipuiri – iar păcatele
sunt cuie care pătrund pe cei ce cad. Nu când
săvârșim păcatul suntem păcătoși – ci când nu-l
urâm și nu ne căim de el.
 27

De vreme ce mintea noastră se mai strică de

păcate încă nu am dobândit iertarea lor – fiindcă nu
am făcut încă roade vrednice de pocăință.
Roada de pocăință este nepătimirea sufletului – iar
nepătimirea este ștergerea păcatelor. Să nu primim
găndul care să ne spună nouă – că ni-i s-au iertat
păcatele, că sunt de la diavol.
Dumnezeu nu este prieten al păcatului, ci vrâjmaș
neînpăcat care urăște orice păcat. Să avem
nădejde prin pocăință – că a oamenilor este a
cădea – și iarăși a se ridica.
Cu cât rana păcatului este mai proaspătă și caldă –
cu atât se va vindeca mai ușor. Cu frică și cu
cutremur lucrează la mântuirea ta. Adevărata
pocăință se naște din frică. Frica este cârmaciul
corabiei adevăratei pocăințe – care te povățuiește
la limanul dragostei dumnezeiești.
Sfântul Isaac Sirul spune: Pocăința este al doilea
dar ce se naște în inimă din credință și din frică.
Pocăința este corabia – iar frica este cârmaciul ei –
iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc.
Deci frate auzind atâtea – hai la pocăință!
Veniți să ne închinăm și să cădem la El și să
plângem înaintea Domnului – Celui ce ne-a făcut
pe noi – Că El este Dumnezeul nostru și noi
poporul Lui și făptura mâinilor Lui!
Și am păcătuit întru toate și poruncile Tale nu le-am
ascultat, nici le-am păzit, nici n-am făcut precum
ne-ai poruncit nouă! Oricine a păcătuit după ce a
luat cerescul Botez – la cer a păcătuit. Căci cel ce
 28

a păcătuit înainte de Botez – pe pământ a păcătuit.

S-a zis lui Adam: Pământ ești și în pământ te vei
întoarce! Iar cel ce s-a îmbrăcat cu Hristos prin
Botez nu mai este pământ – ci cer. În ce chip este
ce ceresc așa sunt și cei cerești. Părinte am greșit
la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic a mă
chema fiul tău, fă-mă ca unul din argații tăi!
Durerea care se pricinuiește dinlăuntru din voia
noastră, este o durere de voie – iar cea dinafară
este fără voia noastră.
Sfântul Grigorie al Tesalonicului zice: Însăși
defăimarea de sine, singură ca o greutate oarecare
gândită punându-se peste sufletul celui ce o cugetă
zâbovind peste el, îl zdrobește, îl tescuiește și
stoarce vinul cel mântuitor – care veselește inima
omului, adică pe omul cel dinlăuntru. Iar acest fel
de vin este umilința care împreună cu lacrimile din
plâns șterge și seacă patimile – și umple sufletul de
bucurie fericită. Fericiți cei ce plâng - că aceia se
vor mângâia!
Și rugăciunea cea nerâspândită a inimii – provoacă
durerea inimii care scoate lacrimi.
Sfântul Ioan Scărarul zice: Setea și privigherea au
necăjit inima – și inima fiind necăjită și strâmtorată
a izbucnit în lacrimi. Nedurerea inimii – întunecă
mintea.
Sfântul Marcu spune: Lucrul pocăinței se țese din
trei fapte bune: din a-ți controla gândurile, a te ruga
neîncetat și a suferi scârbele ce vin asupra ta.
 29

Durerile cele de voie fiind mai ușoare – se

binecuvântează de cele fără de voie că ele sunt
mai grele.
Sfântul Grigorie al Tesalonicului zice: Prin
răbdarea durerilor cele de voie și a celor fără de
voie – orice nevoitor se face desăvârșit.
Pocăința împreună cu vorbăriile – este chip găurit
se alungă pocăința. Să iubim liniștea și fuga de
oameni – fiindcă ele ajută foarte mult la câștigarea
pocăinței. De iubești pocăința – iubește și liniștea.
Cel ce nu a putut să se liniștească și nici să se
pocăiască – nu a putut cunoaște ce este pocăința.
Nu va ajunge ziua să împlinești datoria față de
Stăpânul.
Pocăința este mântuitoare – iar neînțelegerea ei
este moarte. Nu vom fi învinuiți la ceasul ieșirii
sufletului că n-am făcut minuni, că n-am fost înainte
văzători sau propovăduitori – ci vom da seama
înaintea lui Dumnezeu că nu am plâns necontenit
și nu ne-am pocăit pentru păcatele noastre.
I-a iertat Dumnezeu lui Adam greşeala, dar nu şi
pedeapsa.
Prin Taina Sfântului Botez se şterge păcatul
strămoşesc, şi orice păcat ai făcut până atunci,
însă nu se şterge şi necunoştinţa minţii şi pofta şi
aplecarea spre păcat, sădită în fire, şi alte urmări
ce le-a pricinuit acest păcat strămoşesc în firea
oamenilor.
 30

Acestea rămân în firea omului şi după botez ca o

pedeapsă spre încercarea stăpânirii de sine şi spre
încununarea luptei şi a biruinţei celor botezaţi.
Tot aşa şi prin mărturisirea păcatelor ce se face
bine, adevărat, spunând toate păcatele, cu toate că
se iartă şi se şterg păcatele, însă nu se şterge şi
răutatea şi slăbiciunea ce au pricinuit-o ele în
suflet, acestea fiind: orbirea şi întunecarea minţii,
înclinările cele rele ale voinţei, obişnuinţele şi
deprinderile inimii, stricăciunea şi netrebnicia
puterilor şi lucrărilor firii omeneşti. Într-un cuvânt,
toată grozăvia ce a pricinuit-o păcatul în om după
chip şi după asemănare.
Deci mărturisirea nu ia de la noi urmările ce le-au
pricinuit păcatele noastre – nici rănile păcatelor,
nici toată puterea deprinderilor şi a obişnuinţelor
pricinuite de păcat – ci doar le micşorează puţin.
Ele rămân ca noi să le îndreptăm şi să le ştergem
cu durerea cea neîncetată a inimii şi cu ostenelile şi
nevoinţele pocăinţei, ce suntem datori să le facem
în toată viaţa noastră după ce am păcătuit.
Prin mărturisire nu se iartă nici pedeapsa sau
canonul pentru păcatele săvârşite.
Deci să ştii frate că după ce vei face o mărturisire
adevărată, totală, bună şi umilită, se cuvine să
împlineşti canonul sau pedeapsa pe care ţi-o dă
duhovnicul ca o doctorie, ca un leac pentru
vindecarea rănilor păcatelor tale. Adică rugăciune,
post, citiri sfinte, plecarea genunchilor şi înfrânare
 31

de la toate cele ce hrănesc păcatul: mâncare,

băutură, somn, vedere, auz, gust, miros, pipăit.
Ori cele venite de la Dumnezeu fără voia ta: boli,
întristări, pierderi, neajunsuri, moarte a rudelor sau
a celor iubiţi ai tăi înainte de vreme, ori de la
oameni ocări, necinstiri, nedreptăţi, şi cele
pricinuite de diavoli prin ispite sau a oamenilor răi,
sau din firea cea stricată a ta.
Toate acestea, dar mai ales necinstirile şi ocările
nasc durere şi umilinţă în inimă, din care te vei
cunoaşte pe tine însuţi şi mult te vei folosi.
Un Părinte când îi venea vreo scârbă obişnuia a
zice: "Acesta este fierul ars al lui Iisus Hritstos, care
curăţă."
Căci Dumnezeu este Duhovnicul Cel mai înţelept
dintre toţi, şi El ştie toate întru toți ca să îndrepte pe
păcătoşi mai bine decât orice duhovnic cu orice fel
de canon. Dreptatea lui Dumnezeu ar ierta
împreună cu greşeala şi chinul cel veşnic, dar nu o
face aşa uşor şi oricum, ci numai după împlinirea
canonului vremelnic dat de duhovnic, care ajută
păcătosului pentru iertarea păcatelor lui. Dar
iertarea desăvârşită o face mila cea nemărginită a
lui Dumnezeu prin patimile şi moartea Fiului Său.
Dumnezeu obişnuieşte să-i pedepsească pe
păcătoşi mai ales cu mustrarea conştiinţei, topindu-
i şi uscându-i ca pe un păianjen care rabdă
aşteptând prada. Sau prin semne cu vedenii
înfricoşate, aducând chipuri de frică şi de groază.
 32

Dumnezeu nu lasă nimic nepedepsit, dar nici nimic

nerăsplătit, fiind drept dar totodată şi milostiv.
Dumnezeu nu rămâne dator nimănui niciodată.
Fugi de toate pricinile care vatămă sufletul tău.
Sunt mulţi creştini care după cum zice în Sf.
Scriptură la Iov, "beau păcatul ca apa." Că precum
apa alunecă până în adâncul pântecelui aşa şi
păcatul întinează toate cele lăuntrice.
O! Ce rău gând! Ce viclenie amăgitoare şi
vătămătoare, ca o pâclă acoperitoare peste mintea
omului! Ei merg ca boul la junghiere. Unii
păcătuiesc fără frică toată viaţa lor şi încă se mai
laudă la ospeţe cu păcatele lor. Mai la bătrâneţe îi
mai părăsesc unele patimi, dar nu se lasă ei de ele,
din obişnuinţă şi vechimea săvârşirii lor. Dacă nu
mai pot face păcatul cu lucrul sau fapta, ei îl fac
măcar cu gura şi cu gândul până la moartea lor.
Vai! Se află atâţia creştini neînţelepţi sau mai bine
zis nebuni, care îşi leapădă de bunăvoie curăţia
sufletelor lor, voinţa şi darul lui Dumnezeu care
este comoara cea mai de preţ pe care ne-o dă
Dumnezeu în lumea aceasta – ei nădăjduind că le
vor lua înapoi, acea curăţie, voinţă şi darurile
cereşti prin mărturisire şi pocăinţă!
Şi aşa se fac ticăloşii de-a pururi legaţii iadului,
dându-şi cheile sufletului în mâinile lui satana,
luceafărului întunericului, socotind că le vor putea
lua înapoi de la potrivnicul când vor voi ei! Şi după
cum diavolul a amăgit pe primii oameni zicându-le:
 33

"faceţi ce poftiţi că Dumnezeu este mult milostiv şi

bun şi nu vă va pedepsi aşa de rău precum a zis."
Adam n-a fost amăgit ca Eva, dar el de bunăvoie
s-a alăturat Evei, prin ademenire, spre a mânca din
pomul oprit, gândind la dumnezeiasca milă că nu-l
va pedepsi precum l-a înfricoşat.
Şi ce doreşti mai mult frate spre adeverirea aceasta
când vezi că diavolul atât de mult s-a obrăznicit
încât şi asupra Domnului nostru Iisus Hristos a
mers cu război, cugetând să-L biruiască cu însăşi
armele nădejdii în Dumnezeu!
Şi cu toate că ei cred că este pregătită văpaia
veşnică pentru cei ce păcătuiesc, ei nu încetează
de la păcat şi sunt în pace şi fără de grijă, fiindcă
consideră tămăduirea păcatelor lor foarte uşoară
printr-o mărturisire la duhovnic şi cu o oarecare
puţină umilinţă şi printr-un canon uşor pentru
păcatele lor, cugetând că prin aceasta şi-au împlinit
toată datoria lor.
Şi prin această amăgire cad ticăloşii în multe
patimi. Şi după ce cad o dată lasă apoi slobod frâul
părţii cuvântătoare şi a luării aminte şi aleargă ca
nişte dobitoace necuvântătoare pe calea pierzării.
De aceea, cine poate număra căderile lor? De câte
ori va voi pofta lor cea rea, sau de câte ori se află
prilej la îndemână, îndată cad în păcat fără nici o
împotrivire.
Ei au ajuns slăbănogi, clătinându-i uşor orice
adiere de vânt pătimaş.
 34

Ei se îndreptăţesc şi zic: "Noi doar nu suntem

călugări, noi suntem căsătoriţi, trăind în lumea
ispitelor, doar nu o să trăim toată viaţa în întristare
şi suspin şi să plângem ca la mort."
Tu te-ai mărturisit de multe ori şi ai luat doctorii de
la duhovnic şi nu te-ai folosit de doctorie – căci
spre durere te-ai doctorit. Şi cu toate acestea
mărturisirea care trebuie să otrăvească şi să
omoare păcatele, ea a slujit la creşterea lor din
pricina răutăţii tale. Căci tu zici în inima ta: "Dacă
păcătuiesc îmi ajunge să mă mărturisesc. Şi dacă
am păcătuit o dată, mai pot păcătui şi altă dată şi
încă o dată, căci de aş face păcate puţine sau
multe, eu tot trebuie să mă mărturisesc şi să mă
pocăiesc."
Cu adevărat tu te-ai mărturisit, dar nu ai nici un
folos din mărturisirea aceasta. Căci singurul folos
ce-l dobândeşti din atâtea mărturisiri, fără mustrare
de conştiinţă şi supunerea inimii – este că adaugi
păcat lângă păcat la nesfârşit şi nu cunoşti că
această mulţime a păcatelor tale te afundă în iad.
Proorocul Ieremia zice: "Sufletul ce se
mărturiseşte şi se tămăduieşte de păcate, apoi
iarăşi păcătuieşte deschizând şi înnoind iarăşi
rănile, este greu de vindecat, şi chiar de
nevindecat."
Ajungând vrednic de a fi părăsit cu totul de
Dumnezeu şi de a fi osândit.
Şi aceştia ajungând în adâncul răutăţilor,
nemaibăgând în seamă, neavând nici o frică, nici
 35

ruşine – după care nu mai voiesc să se

mărturisească, nici să se pocăiască.
Şi de s-ar întâmpla vreodată a voi, nu vor mai
putea, că obiceiul păcatului s-a făcut deprindere şi
a ajuns în ei ca o a doua fire, că diavolul a luat
cârma sufletului şi hotărârea şi li s-au învârtoşat ca
o piatră inimile lor, ajungând nesimţitoare şi
neprimitoare de pocăinţă şi îndreptare. Şi aşa mor
ticăloşii neîndreptăţiţi şi nepocăiţi.
Şi de mirare este că aceşti creştini, care au ajuns
în cele mai de pe urmă ale păcatelor şi mai ţin şi
credinţa şi nu se leapădă de ea.
Sf. Vasile zice: "Cel ce petrece în păcate cu
nădejde de pocăinţă – acela are chipul vicleşugului
fără de Dumnezeu şi s-a lipsit de pocăinţă." Sf.
Ambrozie zice: "Uşurinţa iertării dă îndemnare la
păcat."
Proorocul Ieremia zice: "Aşa foloseşti tu bunătatea
lui Dumnezeu şi darul sfintei mărturisiri ca să
păcătuieşti şi să-L ocărăşti pe El." Dacă tu
păcătosule n-ai crede că între bunătatea lui
Dumnezeu şi răutate, este o împotrivire nesfârşită,
neîmpăcată şi neschimbată – atunci Dumnezeu n-
ar fi Dumnezeu! Şi dacă-L crezi, apoi voieşti ca
bunătatea Lui s-o faci priciină de a păcătui?
Oare nu ştii că aceasta este vrăjmăşie împotriva
bunătăţii Lui? De aceea frate, roagă-te Domnului
totdeauna să scoată din inima ta această nădejde
mincinoasă şi amăgitoare.
 36

Cei ce păcătuiesc şi nădăjduiesc astfel nu ştiu ce

este mărturisirea şi pocăinţa.
Ei păcătuiesc fiindcă nu ştiu ce rodnice bunătăţi le
aduce mărturisirea şi pocăinţa cea adevărată. De
aceea, când le va cunoaşte pe acestea cu adevărat
se va vindeca.
Unii socotesc că mărturisirea nu este altceva decât
doar a spune duhovnicului cu amănuntul păcatele
lor.
Şi arătând cu luare-aminte, se silesc să nu uite
ceva şi prin aceasta ei socotesc că s-au împăcat cu
Dumnezeu. Ei cred că este mai largă calea spre
Împărăţia cerurilor, decât cum este scris.
Mărturisirea singură şi canonul nu este de ajuns
pentru mântuire – ci trebuie şi o durere lăuntrică a
inimii pentru păcatele făcute. Căci pocăinţa
acestora a fost numai cu gura – nu şi cu inima.
Şi Cain s-a căit, dar n-a fost de ajuns pentru
mântuire. Şi Saul a zis către proorocul Samuil: "Am
păcătuit că am călcat cuvântul Domnului şi
cuvântul tău." Iar Iuda a zis: "Am greşit, vânzând
sânge nevinovat" şi aruncând cei 30 de arginţi s-a
dus de s-a spânzurat.
Oarecare Părinţi despart durerea pe care o ia
păcătosul la mărturisire în trei:
1. Durerea ce o ia înainte de mărturisire, pe care o
numesc usturime, 2. Durerea ce o ia când se
mărturiseşte, pe care o numesc zdrobire, 3. Şi
durerea cea după mărturisire, pe care o numesc
sfărâmare de tot.
 37

Sf. Vasile zice: "Umilinţa care se face de la sine

este un dar al lui Dumnezeu – ca gustând sufletul
din dulceaţa unei dureri ca aceasta să se
sârguiască a o folosi." Pe care voieşte Dumnezeu îl
umileşte, iar pe care voieşte îl împietreşte – dar
împietrirea şi umilinţa sunt două stări potrivnice
direct.
Cel ce se mărturiseşte şi nu are în inima lui o astfel
de durere lucrătoare desăvârşită şi mai presus de
fire – acela după mărturisire se întoarce iarăşi la
casa lui împreună cu toate păcatele lui.
De aceea bună şi folositoare este cercetarea de
sine, de către cel ce se pocăieşte, ca să se poată
afla toate păcatele ce le-a făcut: cu lucrul, cu
cuvântul sau cu gândul, căci aceasta duce la mare
uşurare. Însă cercetarea conştiinţei şi mărturisirea
se cuvine să fie însoţite de zdrobirea şi durerea cea
dinlăuntrul inimii. Căci canonul ce-l primeşte de la
duhovnic cel ce se pocăieşte, pe care unii nu prea
îl dau, acest canon, adică: post, plecări de
genunchi, metanii sau altă rea pătimire – acestea
zdrobesc şi chinuiesc numai trupul, adică numai pe
omul cel dinafară. Dar durerea inimii zdrobeşte şi
chinuieşte şi răneşte omul cel dinăuntru, adică pe
inima însăşi, unde se găsesc rădăcinile tuturor
păcatelor. Aici răneşte păcatul, răneşte pe diavol.
Căci după cum sunt necesare şi întăritoare
mărturisirea păcatelor cu gura de către cel ce se
pocăieşte, împreună şi dezlegarea de la duhovnic –
tot aşa este absolut necesară această durere
 38

lăuntrică a inimii în Taina Pocăinţei. Iar dacă

această durere va lipsi din inima celui ce se
pocăieşte, adevărat este că el rămâne nepocăit şi
nemărturisit, chiar dacă s-a mărturisit cu gura lui, el
rămâne ca şi cel ce nu s-a mărturisit de păcatele
lui, sau a fost legat, sau n-a fost dezlegat de
duhovnic.
Scopul cel mai desăvârşit pentru care trebuie să
provocăm în inimile noastre această durere mai
presus de fire este ca prin ea să ne împăcăm şi să
ne unim cu Dumnezeu, ca apoi să dobândim
fericirea care covârşeşte hotarele firii. Vezi, frate,
care este pocăinţa cea adevărată?
Este cu neputinţă să câştigi această durere mai
presus de fire numai prin osteneala ta. O astfel de
durere vine numai de la Dumnezeu, ca un dar din
cele mai mari.
Însă nu vine în inimile celor nepricepuţi. Şi dacă se
dă în dar, se şi ia degrabă. Să nu crezi că
Dumnezeu îţi dă acest dar, atât de scump şi
preţios, imediat şi oricând vrei tu.Nu vezi în jurul
tău câţi oameni petrec în împietrirea inimilor lor?
Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Sfinţii au ţinut posturi aspre, au vărsat multe lacrimi
şi sudori şi cugetări multe din Sf. Scripturi ca să
poată dobândi acest dar.
Sf. Vasile zice: "Sufletul de multe ori se sileşte pe
sine să se umilească, dar nu poate. Iar a se umili şi
a nu putea, mai întâi dovedeşte lenevirea noastră
din vremea trecută. Căci nu este cu putinţă a o lua
 39

pe aceasta îndată şi fără multă şi deasă cugetare

la cele sfinte, împreună cu multă nevoinţă."
Numai cu mărturisirea speli vasul pe dinafară şi
faţa inimii tale – iar adâncul cel dinlăuntrul inimii
rămâne plin de necurăţie.
Tu gândeşti că după ce vei mărturisi cu umilinţă la
duhovnic păcatele tale pe care le-ai făcut şi după
ce acela îţi va da un canon, îţi va citi rugăciunea de
dezlegare cu mâinile pe capul tău în chipul crucii –
şi pleci de la picioarele duhovnicului crezându-te
curat ca şi cum n-ai fi făcut niciodată vreun
păcat.Acest gând nu este adevărat.
Fără zdrobirea inimii este cu neputinţă a se izbăvi
cineva de păcat. Iar pe inimă o zdrobeşte
înfrânarea din trei părţi: a somnului, a pântecelui şi
a odihnei trupeşti. Însă cea mai ascuţită tăietoare
este durerea inimii şi mâhnirea sufletului. Această
durere a inimii să fie atât de tare provocată şi
lucrătoare ca un şi ac sau un spin mare care ţi-ar
vătăma piciorul tău.
Această durere şi scârbă să apese neîncetat inima
ta şi ţinând inima ca într-un cleşte şi zdrobindu-o să
facă să scoată când lacrimi, când suspine.
Sf. Isaac Sirul spune: "Pocăinţa este inima
zdrobită, înfrântă şi smerită – pe aceasta
Dumnezeu nu o va urgisi. Să părăseşti păcatele
cele dinainte şi să te scârbeşti pentru ele."
Iar Sf. Ioan Scărarul spune: "Pocăinţa este
necăjire şi strâmtorare tare a pântecelui, nevoinţă,
 40

osteneală, priveghere, cugetare la cele sfinte, la

moarte, şi lovire a sufletului spre simţire puterinică."
Sf. Isaac Sirul spune: "Nici una din faptele bune nu
este mai înaltă decât pocăinţa – căci lucrarea ei nu
poate să se sfârşească niciodată, decât pe patul
morţii."
Păcatul de moarte se numeşte aşa pentru că,
îndată ce omul îl face, este vrednic de a fi omorât
trupeşte de Dumnezeu şi de a fi lipsit de viaţa
aceasta, cum era în Legea Veche. Însă Dumnezeu
pentru iubirea Sa de oameni nu-l omoară pe cel ce
a păcătuit, ci îl lasă, dându-i timp de pocăinţă
pentru toată viaţa lui. Şi trăind întru credinţă,
trăieşte pentru pocăinţă. De aceea, după ce omul
va cădea în păcat, şi încă de moarte, nu mai poate
trăi fără de grijă în toată viaţa lui, ci să se
mâhnească în toate zilele, să primească durere, să
se pocăiască.
După cum şi Proorocul David, după ce a preacurvit
şi a ucis om, s-a pocăit în toate zilele vieţii sale,
zicând: "Fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi
îngriji pentru păcatele mele" şi iarăşi "Spăla-voi în
fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele
aşternutul meu voi uda." După cum şi Ap. Petru s-a
căit în toată viaţa lui, mai ales când auzea cocoşul
cântând, pentru că s-a lepădat de Domnul de trei
ori.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Plâng că au pierdut Raiul.
 41

Fiecare păcat face o rană în suflet. Şi deşi rana s-

ar tămădui, însă rămân în suflet semnul sau urma
rănii, neşterse şi nu se pot şterge desăvârşit în
viaţa aceasta.
Sf. Vasile zice: "Pocăinţa poate ierta păcatul celor
ce şi-au stricat fecioria curvind, dar nu o poate face
pe cea stricată ca pe o fecioară. De aceea celor ce
au curvit, acest lucru trebuie să le pricinuiască
plâns în toată viaţa lor."
Că pocăinţa iartă păcatele, dar pe cea stricată
neputând să o facă ca pe cea nestricată, şi în toată
vremea vieţii ei, ea se tânguieşte.
Căci cum se va face nestricat cel care este stricat?
Sf. Ioan Pustnicul zice: "Copilul stricat de cineva
prin sodomie să nu vină la preoţie. Căci deşi acela
n-a păcătuit pentru vârsta lui cea nedesăvârşită şi
nu este vinovat – dar vasul lui s-a spart şi s-a făcut
netrebnic de sfinţita lucrare."
Spre exemplu, un vas stricat ca să-l mai foloseşti îi
aşezi cioburile la loc, îl lipeşti şi îl legi strâns cu
sârmă şi trebuie să umbli mai cu grijă decât cu cel
necrăpat. Iar dacă este spart prea tare nu-l mai poţi
folosi, că nu-l mai poţi repara şi trebuie aruncat la
gunoi. Şi cum cel o dată rănit cu pofta, cu dulceaţa,
cu păcatul, cu patima – se va face ca cel nerănit?
Pentru că el are în trupul şi în sufletul lui semnele
stricăciunii.
Este vindecare şi după rană, dar rămâne semnul.
Nu este ca vasul de mai înainte de păcat, întreg, cu
toate că o vom căuta pe ea cu multe suspine şi
 42

lacrimi, din care de abia vine tămăduirea, dar cu

semne şi urme.
Păcatul răneşte şi trupul şi sufletul, dar rămân
semnele cuielor în toate.
Sf. Isidor Pelusiotul zice: "Pentru că ai auzit că s-
a dat pocăinţă, nu merge fără de grijă şi fără de
frică spre a păcătui, ca şi cum negreşit te vei
vindeca prin pocăinţă. Căci să ştii că mulţi, nici de
pocăinţă n-au mai avut parte şi vreme, căci au luat
pedeapsă chiar după ce au păcătuit."
Sf. Ioan Gură de Aur zice: "Dumnezeu când va
şterge păcatele desăvârşit, nu lasă nici umflătură,
nici urmă nu îngăduie să rămână – ci împreună cu
sănătatea dăruieşte şi frumuseţea. Aceasta o face
pentru iubirea Lui de oameni, nu pentru pocăinţa
păcătosului, ci fiindcă pocăinţa păcătosului se
amestecă cu negrăita iubire de oameni a lui
Dumnezeu şi cu nemărginita Lui bunătate."
Fiecare om, drept sau păcătos, nu este cu putinţă
să rămână fără de păcat şi slobod de el până la
moarte.
Căci cine se poate lăuda că are inima curată? Sau
cine va cuteza să zică că este curat de păcate?
Sf. Ioan Evanghelistul zice: "Cine zice că este
fără de păcat, acela mincinos este şi nu este
adevăr în inima lui."
Căci de ar trăi omul numai o zi, nu este fără de
păcat. Numai Dumnezeu este fără de păcat. Că în
fiecare zi şi în fiecare ceas toţi păcătuim: când cu
 43

lucrul, când cu cuvântul, când cu gândurile rele,

hulitoare şi urâte îl mâniem pe Dumnezeu.
Sf. Grigorie al Tesalonicului zice: "Viaţa
creştinului este o petrecere în pocăinţă, care este şi
început şi mijloc şi sfârşit. Aducerea aminte de
Dumnezeu face să se nască în inimă osteneala şi
durerea pentru cinstirea Lui. Căci fireşte că în care
parte a trupului se simte durerea, acolo aleargă şi
mintea."
Inima păcătosului este vârtoasă, pietroasă şi
mândră – de aceea ea nu se poate înmuia şi smeri
fără durere. Această durere se va sui înaintea lui
Dumnezeu şi îl va îndupleca să ierte păcatele tale,
după cum Proorocul David zice: "vezi smerenia
mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele
mele."
Această durere a inimii te face să schimbi
petrecerea ta la înfrânare de la toate. Aşa se
cuvine să vieţuiască cei ce se pocăiesc: în
smerenie, în plâns, în rugăciune, simplitate ca cel
bolnav cu trupul şi cu sufletul.
Dar mulţi nu se schimbă deloc, trăind în continuare
aceeaşi viaţă şi numai numele de pocăinţă îl au
neroditor şi nelucrător.
Sf. Ioan Scărarul zice: "Alta este înfrânarea ce se
potriveşte celor nevinovaţi şi alta a celor vinovaţi.
Cei dintâi au ca semn mişcarea trupului, iar cei de-
al doilea lupta până la moarte şi până la sfârşit
împotriva lui cu neîmpăcare şi fără milostivire."
 44

Pentru păcat de moarte, pedeapsa obligă pe om să

petreacă o viaţă de nevoinţă călugărească chiar
fiind în lume. Această durere amară este
amestecată cu nădejdea mântuirii, cu umilinţa cea
preadulce şi cu uşurarea conştiinţei. Această
străpungere a inimii este un dar al lui Dumnezeu –
de aceea ea este în suflet ca o plăcere neplăcută
cu care ne mângâie Dumnezeu."
Sf. Grigorie de Nyssa zice: "O, durere prea dulce
care pricinuieşti pocăinţa cea adevărată prin darul
cel dumnezeiesc! O, durere pricinuitoare de
bucurie care faci pe om nemişcat sau greu de
mişcat spre răutate! O, durere fericită care
pricinuieşti fericirea cea fără de durere!"
Dar nu este de ajuns frate, spre câştigarea
pocăinţei celei adevărate şi pentru mântuirea ta, să
scoţi din inima ta numai rădăcinile păcatelor şi apoi
să laşi locul gol – ci trebuie să şi sădeşti în inima ta
pomii faptelor bune – ori de nu iarăşi vor răsări
mărăcinii păcatelor.
Proorocul David zice: "Fereşte-te de rău şi fă
binele." Iar după ce ai sădit fapte bune în inima ta,
se cuvine a le păzi până vor prinde rădăcini, adică
obişnuită deprindere şi până când vor înflori şi vor
da rod de mântuire şi de pocăinţă adevărată şi de
iertarea păcatelor tale.
Căci de nu le vei păzi cu priveghere şi paza minţii
şi te vei lenevi cu somnul şi negrija şi nepăsarea,
atunci va veni diavolul şi va smulge ceea ce tu ai
 45

sădit în inima ta şi în locul lor va sădi el neghina şi

năravul păcatelor.
Dumnezeu la lumina zilei a semănat în țarină grâu
curat – dar noaptea a venit diavolul și a semănat și
el neghină și pălămidă, adică când omul nu a
privegheat țarina sufletului său.
Omul va cunoaşte încredinţarea iertării păcatelor
dacă se va vedea pe sine şi va simţi în sufletul său
că le-a urât desăvârşit şi încă îi este silă dacă aude
de păcat. Nu când săvârşim păcatul suntem
păcătoşi, ci când nu-l urâm pe el şi nu ne căim de
el.
Şi dacă ai primit, mulţumeşte lui Dumnezeu pentru
toate. Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se
lucrează spre bine.
Alta este ispita celor nepocăiţi şi alta este a celor
pocăiţi şi care se îngrijesc de mântuirea lor. Apoi
vin şi diavolii ca nişte prooroci mincinoşi prin
gânduri şi spun că s-a făcut iertarea păcatelor – pe
aceştia să nu-i ascultaţi.
Dacă inima noastră se mai strică de păcate şi nu le
respinge, înseamnă că încă nu am dobândit
iertarea lor, că nu am lucrat roade vrednice de
pocăinţă.
Roadă de pocăinţă este nepătimirea sufletului.
Nepătimirea este ştergerea păcatelor.
Vezi frate cum se câştigă pocăinţa cea adevărată?
Vezi cu ce osteneli şi sudori se dobândeşte
adevărata iertare a păcatelor? De aceea ia seama
înainte, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu mai
 46

păcătuieşti. Şi de îţi va veni gând de păcat, tu zi-i:

"Cine ştie de mă voi mărturisi bine, după ce voi
păcătui? Cine ştie dacă nu cumva acest păcat pe
care cuget să-l fac nu este cel de pe urmă pe care-l
va suferi Dumnezeu, şi săvârşindu-l va tăia funia
răbdării Sale şi mă va lăsa să cad în prăpastia
pierzării? Cine ştie dacă Dumnezeu, după ce voi
păcătui îmi va mai da darul pocăinţei celei
adevărate pe care nu l-a mai dat altor păcătoşi
asemenea mie, şi care acum se ard în iad? Cine
ştie dacă nu cumva obişnuindu-mă cu păcatul, voi
începe să nu mă mai tem de Dumnezeu şi voi
aluneca puţin câte puţin în viaţa desfătată, în
ultimele trepte ale păcatelor, deznădejdea şi apoi
urmând sinuciderea?
Păcătuirea este ca şi cum ai înghiţi cu plăcere şi de
bunăvoie otravă amestecată cu dulceaţă.
Hotărârea de a te pocăi în cutare vreme nu este în
puterea ta, ci în mâna lui Dumnezeu, iar tu trebuie
numai s-o ceri.
Tâlcuirea Sf. Părinţi: "Ai căzut, ridică-te, scoală-
te," "De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei
mântui." Ei au pus aceasta ca o îmbărbătare, ca
oamenii de frică să nu se deznădăjduiască, nu ca
să-i facă pe ei să păcătuiască mereu cu nădejdea
mărturisirii şi a pocăinţei. Nicidecum!
Trebuie să avem nădejdea prin pocăinţă.
Sf. Părinţi n-au zis ridică-te şi cazi din nou, după
cum sucit înţelegi tu păcătosule – aceasta nu este
pocăinţă, este dormire.
 47

Cum a spus Sf. Ap. Petru: "Câine ce se întoarce

la vărsătura sa, şi porc ce se tăvăleşte iarăşi în
murdăria sa." Dar dacă din neputinţa firii lui şi nu cu
voia lui s-ar întâmpla să cadă iarăşi omul acela se
cuvine să nu se deznădăjduiască, ci îndată să se
scoale, să plângă, să-i fie scârbă de păcat, să se
mărturisească şi să se pocăiască fără a pierde
vremea. Căci atunci când rana este proaspătă şi
caldă din fire este uşor de vindecat. Pentru aceasta
şi tu frate, deşi ai căzut în neputinţă, să nu zici: "Eu
acum am căzut de aceea să mai cad şi să mai fac
şi alte păcate fiindcă şi aşa sunt întinat şi pe urmă
mă voi mărturisi şi mă voi pocăi pentru toate şi
după aceea mă voi depărta de păcate."
Nu, frate, pentru Domnul să nu asculţi gândul
acesta căci este al diavolului, care caută pierzarea
ta prin cea mai vicleană înşelare, adică omorârea
pocăinţei.
Sf. Ioan Scărarul zice: "A nu cădea este a
îngerilor! Fiindcă ei nici nu pot. Iar a oamenilor este
căderea şi degrabă a se scula din întunecimea şi
somnul păcatului, de câte ori s-ar întâmpla
aceasta. Iar de nu vei avea timp potrivit să te
mărturiseşti la duhovnic, până atunci pocăieşte-te
înaintea lui Dumnezeu fără să amâni pocăinţa."
Caută să te împaci cu Dumnezeu prin provocări de
dureri, zdrobirea inimii, prin cugetări, nevoinţe după
puterea ta. Şi nici într-o noapte să nu te culci până
ce nu vei cădea înaintea lui Dumnezeu pocăindu-
 48

te, până când vei merge să te mărturiseşti la

duhovnic.
Căci a sta o singură clipă în păcat de moarte este o
îndrăzneală şi nesimţire nemaiîntâlnită, fiind tu în
primejdie de moarte, viaţa ta atârnând numai de un
fir de aţă, deasupra adâncului întunericului iadului.
Dar tu, ticălosule, aştepţi fără frică ziua Învierii sau
alte zile mari ca să te mărturiseşti şi să te pocăieşti.
Iar tu până atunci joci, cânţi, râzi, glumeşti,
mănânci şi bei mult, dormi ca un nesimţit, ca şi cum
nu ar fi sufletul tău în primejdie de moarte. Atenţie!
Păcatele atrag mânia şi răzbunarea lui Dumnezeu
şi a oamenilor. Vino-ţi în fire, vino-ţi în simţire, vino-
ţi te rog frate! Cu frică şi cu cutremur lucrează la
mântuirea ta!
Sf. Ap. Pavel zice: "Adevărata pocăinţă se naşte
din frică." Frica este cârmaciul corăbiei adevăratei
pocăinţe care te povăţuieşte la limanul dragostei
dumnezeieşti. Sf. Isaac Sirul zice: "Pocăinţa este
al doilea dar, după cel de la Botez, şi se naşte în
inimă din credinţă şi din frică." Pocăinţa este
corabia, iar frica este cârmaciul ei. Dragostea este
limanul cel dumnezeiesc.
Fraţilor întru Hristos, pocăiţi-vă! Să alergăm la
pocăinţă fraţilor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, în
braţele ei să scăpăm toţi fără să rămână cineva
afară din corabia mântuirii. Să glăsuim ca David:
"Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El şi să
plângem înaintea Domnului Celui Ce ne-a făcut pe
 49

noi. Căci El este Dumnezeul nostru şi noi poporul

Lui suntem şi oile mâinilor Lui."
Sf. Ioan Gură de Aur zice: "Cel ce păcătuieşte
înainte de Botez, pe pământ păcătuieşte. Iar cel ce
a păcătuit după ce a luat dumnezeiescul Botez, la
cer a păcătuit." Cine s-a îmbrăcat cu Hristos prin
Botez nu mai este pământ – ci cer, acela a luat
chipul cel ceresc. "Am greşit la cer şi înaintea Ta,
primeşte-mă ca pe unul din argaţii Tăi."
Omul prin Sf. Botez a dobândit haina sufletului său
albă şi curată, îndumnezeită ca fiu al lui Dumnezeu
după dar. Iar prin păcat a murdărit, a înnegrit şi a
rupt haina sufletului, ajungând întunecat şi rob al
păcatului, al diavolului.
Hristoase Dumnezeule luminează-mi haina
sufletului meu ca să intru în cămara Ta cea
strălucită şi împodobită şi să mă mântuiesc.
Sf. Ioan Scărarul zice: "Defăimarea de sine, setea
şi privegherea au necăjit şi strâmtorat inima, iar
inima fiind necăjită a izbucnit în lacrimi. Lacrima
este vinul care veseleşte inima cea duhovnicească
a omului."
În acest fel de vin este umilinţa care împreună cu
plânsul stinge şi seacă focul patimilor şi umple
sufletul de bucurie fericită.
Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia.
Acesta este adevăratul plâns. Din bogăţie şi
mâncărurile şi băuturile cele dulci, din dormirea cea
multă şi nelucrare cu trupul se nasc învârtoşarea
 50

inimii, împietrirea sufletului şi desfătarea trupului.

Iar desfătarea primeşte gândurile cele rele.
Sf. Grigorie Teologul zice: "Trebuie să ne luptăm
necontenit. Acest război este cumplit. Această
tabără a dracilor este mare. Şi acest semn de
biruinţă este minunat." Sf. Marcu zice: "Lucrul
pocăinţei se ţese din aceste trei fapte bune: 1. Din
a-ţi controla gândurile, 2. A te ruga neîncetat cu
umilinţă zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul,
Doamne iartă-mă, ajută-mă, învaţă-mă să fac voia
Ta, Doamne nu mă lăsa să pier până în sfârşit", 3.
A suferi fără cârtire scârbele şi ocările ce vin
asupra ta." Cel ce nu iubeşte a se pocăi, a-şi
tămădui rănile păcatelor lui, acela nu suferă cu
mulţumire scârbele, defăimările, ocările şi bolile ce
vin asupra lui, ci se tulbură şi cârteşte şi caută
răzbunare şi chiar unii hulesc şi judecă pe
Dumnezeu. Dumnezeu ţi-a trimis doctorii, dar tu nu
le-ai primit.
Sf. Grigorie al Tesalonicului zice: "Prin răbdarea
durerilor celor de voie, care sunt mai uşoare şi a
celor fără de voie, care sunt mai grele, orice
nevoitor se face desăvârşit. Dar fără primirea şi
suferirea durerilor celor fără de voie ce vin asupra
noastră din mila lui Dumnezeu, nici cele lucrate de
voie nu vor dobândi dumnezeiască binecuvântare."
Sf. Grigorie de Nyssa zice: "Pentru că prin
dulceaţă şi poftă şi plăcere a intrat păcatul în inimă,
tot aşa prin cele împotrivă, adică prin amărăciune şi
 51

durere, negreşit se va scoate afară." Sf. Isaac Sirul

zice: "Să lăsăm întâlnirile dese şi vorbele şi
petrecerile unii cu alţii, căci ele alungă de la noi
pocăinţa. Să iubim liniştea şi fuga de oameni,
fiindcă ele ajută mult la câştigarea pocăinţei."
De iubeşti pocăinţa, iubeşte şi liniştea, şi dacă
cineva va grăi împotrivă despre acestea, să nu te
cerţi cu el.
Ai păcătuit, taci şi roagă-te! Nu mai vorbi mult cu
oamenii, ci cu Dumnezeu. Şi retrăgându-te pentru
Dumnezeu şi pentru suflet numai puţin, unul sau
două ceasuri, mai ales seara, într-un loc deosebit şi
liniştit şi aducând mintea în inimă să cugetăm şi să
ne aducem aminte de toate păcatele ce le-am
făcut: cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul, cu voie
şi fără de voie, pe faţă sau întru ascuns, să ne
forţăm a ne pocăi cu amar, cu întristare, suspinare
şi durerea inimii noastre, cerând iertare de la
Dumnezeu.
Să nu lăsăm să treacă nici o zi fără să facem
mântuitoarea cugetare şi această lucrare
dumnezeiască. Nu te amăgi, lucrătorule fără de
minte, că vei putea înlocui timpul pierdut cu alt
timp, căci nu ajunge ziua să împlineşti datoria de
rob faţă de Stăpânul Dumnezeu.
Răscumpăraţi şi neguţătoriţi timpul, căci zilele rele
sunt.
Sf. Vasile zice: "Pocăinţa este mântuire, iar
neînţelegerea este moarte." Dumnezeu nu ne va
învinui în ziua morţii şi a judecăţii că nu am
 52

teologhisit, că nu am făcut minuni, că nu am ajuns

înainte-văzători. Nu! Ci fiindcă nu ne-am pocăit şi
nu ne-am întristat şi nu am plâns pentru păcatele
noastre. Ziua în care nu ne vom pocăi şi nu ne vom
întrista pentru păcatele noastre, acea zi să o
socotim pierdută.
Sf. Simeon Noul Teolog zice: "Este obligatoriu ca
mai întâi noi toţi să ne tămăduim de patimi şi de
rănile păcatelor, şi apoi să păzim toate poruncile
Domnului şi să lucrăm toată fapta bună. De vom
muri sănătoşi, vindecaţi de păcate şi de patimi prin
pocăinţă, ne vom duce în Împărăţia cerurilor. Iar
dacă vom muri nevindecaţi, neputincioşi, slăbănogi,
urâţi şi nepocăiţi, ne vom duce în iad. De aceea cei
păcătoşi ca şi mine să ne rugăm totdeauna şi să
strigăm din adâncul sufletului către Dumnezeu:
Doamne mult milostive, vindecă neputinţele
noastre pentru numele Tău şi pe noi ne primeşte
întru pocăinţă şi mărturisire, ca un bun şi de
oameni iubitor. Amin!"
 53

Păcatele tinereților și ale neștiinței

(Sf. Teofilact)
În decursul celor nouă luni în care copilul se află în
pântecele mamei sale, însufleţit fiind şi desăvârşit -
creierul lui nu lucrează şi nici nu mijloceşte vreo
lucrare a minţii prin care să se arate.
- Iar după ce se naşte în cursul unui an întreg şi
chiar maimult, acelaşi creier nu se mişcă şi nici nu
lucrează nimic.
Proorocul Davidspune : Că iată întru fărădelegi m-
amzămislit - şi întru păcate m-a născut maica mea.
Animalele după ce ies din pântecele mamei lor,
imediat se scutură și după câteva ceasuri încep a
merge – iar omului după naștere îi trebuie un an și
mai mult ca să poate merge și vorbii și alți ani
pentru a înțelege cele ce se pertrece cu el, cum și
ce trebuie să facă.
- De ce mintea a fost robită de dezmierdările
simţurilor ?
Pricina este că după călcarea poruncii de către
strămoşulnostru Adam - trupul îşi ia toată existenţa
şi alcătuirea prindezmierdările cele simţite,
împătimite asemenea necuvântătoarelor.
Căci prin dezmierdare ia fiinţă - prin dezmierdare
sezămisleşte, creşte şi se desăvârşeşte în cele
nouă luni din pântece pânăce se naşte. Şi după
naştere se hrăneşte cu dezmierdarea. Vieţuirea
înlumea aceasta este ca o carte pe care fiecare şi-
o scrie pe tabla vieţiisale prin faptele săvârşite - de
 54

este rea, omul are putere şi timp ca să oschimbe în

bine.
Omul nu are nici o bunătate în el cât este copil - ci
obunătate simplă fără de imaginaţie şi fără formă,
este ca o tablă sau cao foaie de hârtie nescrisă
precum avea Adam înainte de cădere – golcu
simplitatea.
Domnul a zis: de nu vă veţi întoarce de la păcate şi
să fiţi ca uncopil nu veţi putea intra în împărăţia
Cerurilor.
Gândul omului este plecat spre cele rele din
tinereţile lui.
- Aceasta se întâmplă încă din primii ani ai
copilăriei, deoarecepartea cea cugetătoare a
omului nu este încă desăvârşită - Mintea nuse
poate folosi de organele simţurilor ca să-şi facă
lucrarea sa - şi săse îndulcească astfel cu
dezmierdările cele gândite.
- În prelungirea celor 12 ani ai vieţii copilăriei în
timpul căreiamintea este ca adormită fiind purtată şi
stăpânită de simţuri deoareceorganele copilului nu
sunt încă apte, capabile pentru a lucra minteaprin
ele.
Vârsta de 12 ani era socotită la evrei trecerea de la
copilărie latinereţe - şi vârsta de admitere în şcoala
rabinică.
De aceea Copilul Iisus când era de 12 ani fiind dus
depărinţii lui la Ierusalim de praznicul Pastelui a
intrat în templu şi acolopunea întrebări şi
 55

răspundea din Scriptură, bătrânilor şi cărturarilor

luiIsrail şi le mişca inimile lor.
Copilul Iisus îi întreba mai ales despre locul
proorocului Isaiia în care sunt proorocite suferinţele
lui Mesia despre jertfa Mielului lui Dumnezeu - şi
din psalmi.
Şi s-a sculat să citească şi i s-a dat cartea şi
deschizându-ola Proorocul Isaiia a grăit: Duhul
Domnului peste Mine pentru careM-a trimis să
binevestesc săracilor, să vindec pe cei zdrobiţi cu
inima,să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor
orbi vedere, să slobozescpe cei apăsaţi şi să
vestesc anul milei Domnului.
Şi a închis cartea şi a grăit: „Astăzi s-a împlinit
cuvinteleproorociei cărţii acesteia.”
- De la vârsta de 12 ani copilul începe a înţelege
sădeosebească binele de rău.
- Iar de la vârsta de 30 ani omul era socotit
desăvârşit cu minteaşi avea dreptul la cuvânt în
Templu de a învăţa şi pe alţii. De aceeaMântuitorul
nostru Iisus Hristos a început propovăduirea la
vârsta de 30 de ani. De la 30 la 40 de ani, omul
poate să facă lucruri minunate bune – dar și rele.
40 de ani este hotarul dintre tinerețe și bătrânețe.
De ce mintea copilului a fost robită de
dezmierdările simţurilor?
Doar trupul este cel ce lucrează aceste dezmierdări
nu numaipentru hrana lui cea de trebuinţă ci şi
pentru firea lui cea pătimaşă.
Lucrul cel mai rău este însă faptul că mintea însăşi
 56

este atrasă de trupîn aceleaşi dezmierdări şi este

robită de ele şi privită şi socotită ca onedesăvârşită
şi nepricepută.
Sf.Teodor al Ierusalimului spune: Mai întâi mintea
este robită desimţuri şi apoi îi urmează pofta şi
mânia - acestea sunt patiminecuvântătoare,
animalice.
- Sufletul se deprinde şi el cu ele şi sunt foarte greu
de ştersfiind intrate în toate cotloanele lui.
- Mintea este convinsă şi ea de lucrurile lumii.
- Cea rânduită să conducă si să stăpânească, este
robită decea mai rea.
Se vede de aici că în sufletul omului răutatea este
mai vechedecât fapta bună.
Simţurile sunt treze în noi de la prim început pe
câtă vrememintea cu cugetarea şi înţelegerea ei se
maturizează mai târziu, odatăcu înaintarea în
vârstă. De aceea simţurile caută să-şi
întindăstăpânirea asupra întregii cugetări care cu
timpul aceasta se va supune.
- Aici şi acum simţurile nu judecă binele că ele
provoacă bucurie sauplăcere trupească.
- O cât este de amară această mişcare a simţurilor
!
- Cât de obositoare şi de dureroasă este ea mai pe
urmăpentru mintea cea ticăloasă şi vrednică de
jale!
- Organele simţurilor au gustat şi s-au săturat ca
niştenecugetătoare şi dobitoceşti de dulceaţa celor
simţite trupeşti şimaterialnice.
 57

- Cugetarea vieţii fiind stăpânită de patimi - acestea

ducsimţurile spre păcate.
Sf. Maxim Mărturisitorul întreabă:
- După ce ferestrele ochilor închipul năvoadelor se
vor obişnui cu vederea pătimaşă a frumuseţilor
şiîmpodobirile trupurilor omeneşti.....,
- După ce timpanele urechilor se vor îndulci de
glasurile dulci aleversurilor şi sunetelor.....,
- După ce nasul cu mirosirea se va îndulci de
puternicelemiresme ale mirosurilor şi aromelor ......,
- După ce limba şi gura vor gusta sau mai bine zis
se vor obişnuicu gusturile mâncărurilor şi băuturilor,
vorbelor şi glumelor de totfelul.......,
- După ce simţul pipăitului va zăbovii în haine moi
şi molatice
- Şi atunci spune-mi mie - cine va putea cu uşurinţă
să se înfrâneze?
- Cine va mai putea pe urmă să le înduplece pe
simţuri – peminte şi pe inimă să înţeleagă care este
adevărata dulceaţă gânditoare- cugetătoare -
nestricăcioasă şi nematerialnică ?
MinteaSe arată acum ca un împărat amorţit -
adormit şilegat cu cinci lanţuri de către cele cinci
simţuri pătimaşe - Şi tânguieşte văzând că din
cinstea de împărat a devenit roabă a trupului și
vrând nevrând se pleacă asupra îndulcirii cu
dulceaţa cea simţită şidobitocească.
- Cine să le izgonească pe acestea?
- Iisus Hristos propovăduind oamenilor cum
trebuie să senevoiască în viaţă pentru a a câştiga
 58

Împărăţia cerurilor - Sf. Apostoli -au întrebat:

Doamne dar cine poate să se mântuiască?
Iisus le-a răspuns: ce este cu neputinţă la oameni
este cu putinţăla Dumnezeu! - La Dumnezeu toate
sunt cu putinţă.
- Deci în toată clipa trebuie cerut ajutorul şi mila lui
Dumnezeu.
- Mintea ca un împărat peste trup trebuie să se
lupte cu toatăbărbăţia - voinţa şi înţelegerea ei,
având mai întâi dumnezeiescul darsă slobozească
simţurile din tirania amară a dulceţurilor,
celorpurtătoare de moarte pe care le-au pătimit - şi
apoi să le supună cuuşurinţă voii sale.
Multă nevoinţă va fi când mintea va veni târziu spre
cunoştinţaadevărului.
- Dacă şi sufletul a fost robit şi legat cu lanţuri mai
tari decâtarama - adică cu patimile şi cu amăgirile -
cu atât mai mare va trebuinevoinţă de a rupe
legăturile şi a câştiga deprinderile cele bune.
- În tinereţe stăpânește plăcerea şi nicidecum
înfrânarea.
- Greu este tinerilor să se înfrâneze şi să se
nevoiască.
- Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine -
ci Însuţi Mă sprijineşte şi Mă mântuieşte
Mântuitorul meu!
- Din tinerețile mele vrășmașul mă ispitește și cu
desfătări mă aprinde, dar eu nădăjduind spre Tine
Doamne, îl biruiesc pe el!
 59

- Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceaţă a păcatului

se cuvine să gustăm şi amărăciunea cea dulce a
leacului pentru vindecare.
- Când v-a scăpa omul de toate capcanele ei ?
- Oare va merge cu el toată calea vieţii sau până la
un loc.
- Mulţi rămân în urmă rătăciţi, iubind mai mult
trupul,cuprinzându-i o frică drăcească ca nu cumva
din cauza credinţeicreştine ortodoxe, care cere
înfrânare - să-şi primejduiască viaţa.
- Mântuitorul a zis : Cine îşi va cruţa viaţa, acela o
v-a pierde - iar cine o v-a pierde pentru Mine şi
pentru Evanghelie - acela o va câştiga !
- Gura lumii, a satului, a vecinilor, rudeniilor şi a
casei talete iartă de păcate cât ar fi ele de mari -
dar nu te iartă dacă vrei să tenevoieşti şi să fii cu
un pas înaintea lor - ei dacă nu pot sau nu vor să
se înfrâneze - din invidie - te vor urî pe tine, dar
trebuie să ierţi - să airăbdare şi să-ţi vezi de
rugăciune.
- Suntem făpturi amestecate din materie şi
nematerietrimise vremelnic pe acest pământ pentru
o şcoală a vieţii. Tinerii deastăzi caută mai mult să
cerceteze ca să ştie multe - să ispitească –
săvorbească mult şi mai puţin să se roage sau
chiar deloc şi de nevoinţăpentru ispăşirea păcatelor
nici vorbă.
- Cine ştie mult şi nu face mult se va bate.
- Cine nu vrea să ştie lucrând cu viclenie este o
urâciuneînaintea lui Dumnezeu.
 60

- Cine nu ştie este pedepsit şi el pentru păcatele

neştiinţei.
Păcatul merge în urma omului pândindu-l mereu -
ieşindu-i în cale şi
niciodată nu piere decât înainte de moarte.
- Adună la tinereţe, ca să ai la bătrâneţe.
- Multora le vine greu - amar şi acru - şi le pare
imposibil şiunora le pare rău când trebuie să se
lepede de patimi, gândind cât dedulci sunt ele
pentru trup. Prieteniile, distracţiile şi destrăbălările
căciînvechindu-se ele s-au obişnuit şi au devenit
mai tari decât firea şiomul crezând că aşa trebuie
trăită viaţa şi acestea căpătând puterecomandă și
stăpânește pe om.
- De vrei să scapi din capcanele diavolului, trebuie
să te lupţisă rupi verigile lanţului păcatelor prin care
te-a legat satana prindiferite momeli.
- După vârsta copilăriei de 12 ani mintea nu mai
suferă săfie robită şi supusă sub ascultare de trup -
nu mai rabdă ca simţurile să fierobite trupului ştiind
că acestea duc la pieire şi la chinuri veşnice.
- Cele cinci organe ale simţurilor sau ferestre care
până lavârsta de 12 ani ai copilului din cauza
neputinţei de a deosebi şi anedesăvârşiri părtii
cugetătoare se îndulcesc de dezmierdările
celesimţitoare apoi plătind astfel tribut diavolului şi
cele 3 patimi începătoare şi cuprinzătoare : 1 -
uitarea, 2- necunoştinţa, 3-lenevirea.
După ce partea cea cugetătoare va începe să
deosebească binelede rău, din cauza vătămării ce
 61

i-a pricinuit-o această robie – celecinci organe ale

simţurilor sunt oprite de către partea cea
cugetătoarea minţii şi nu mai vor să mai plătească
tribut trupului - lumii şidiavolului - adică nu mai vor
să se îndulcească de dezmierdările luicele
poftitoare.
De aceea vrăşmaşul diavol dă război mare luptând
prin acesteorgane ale simţurilor şi dezmierdându-
le, îl moleșesc pe om.
- Iar Iisus Hristos fiind chemat în ajutor aude şi
venindîntăreşte partea cea cugetătoare cu harul
Său. Le slobozeşte pe simţuriprin El de sub
stăpânirea diavolului.
- Iată că îngerii stau sus, ţinând cununi în mâini -
iată că Hristospurtătorul de cununi şade şi aşteaptă
şi de câte ori vei biruii în acestrăzboi, şi nu te vei
pleca la dezmierdările organelor, simţurilor tale,
totde atâtea ori te vei încununa cu nevăzute
cununi.
Căci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slavă, iar
ostenelilepricinuiesc cununi”.
Iar dacă te-au biruit odată, care ar fi bine să nu fie,
sauchiar de două ori - dar să nu cazi desăvârşit -
să stai cu bărbăţiechemându-L în ajutor pe
Dumnezeu şi nu te va lăsa să fi biruitdesăvârşit de
vrăjmaşul.
Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o
calcă în picioare.
Diavolul îi îndeamnă pe tineri, direct sau prin
colegi, sauprieteni să guste măcar odată din
 62

curiozitate din paharul morţii – adicăsă păcătuiască

şi să se spurce trupeşte - căci pe urmă de la sine
vor venidoar plăcerea păcatului şi din cauza
slăbănogirii sufletului.
La sfârșitul veacului, învățătura Dumnezeului Celui
Viu Iisus Hristos nu va mai trezi sufletele către
dorirea ei, de vreme ce sufletele vor fi murdărite din
copilărie și haina Sf. Botez mult prea spurcată.
După vârsta de 12 ani firea copilului își schimbă
rânduielile ei – se dezvoltă în mod special instincte.
Pentru aceea trebuie pregătit copilul a nu cădea în
păcate, a duce o viață curată, ca să poată primi pe
Duhul Sfânt. Și mai departe el va putea lupta cu
poftele, cu gândurile care apar în sufletul său. Iar
dacă până la vârsta de 12 ani se va spurca, numai
o minune îl va mai putea scăpa. Trebuie ca copilul
de 12 ani să ajungă la rugăciunea neîncetată și să
o practice în continuare. Dumnezeu a făcut pe om
după chipul și asemănarea Sa. Chipul îl are orice
om, căci Dumnezeu nu se căiește de darurile pe
care le-a dat. Iar asemănarea o au foarte puțini
oameni, doar cei virtuoși, cuvioși, sfinți și cei care
pe cât este cu putință omului a urma lui Dumnezeu
prin : milă, bunătate, dreptate și adevăr. Dumnezeu
a făcut pe om stăpân pe sine, arătându-i calea cea
strâmtă și cea largă – ca omul să umble pe care va
voi.
A fi viu duhovnicește înseamnă a trăi în Hristos și a
muri pentru El. Că nu este mântuire fără chinurile
lepădării de sine și de lume. Că nimic nu te scapă
 63

de înșelare afară de rugăciunea curată, fără de

gânduri și imagini, fără simțuri și mintea este
călăuzită de Sf. Dogme ale dreptei credințe. Nu
este încercare mai mare decât mucenicia. Fiecare
clipă pierdută este o osândă în plus pe care ne-o
punem în desaga cu care vom merge la judecată.

Ca toți să fie una

Condiţia ca toţi creştinii ortodocsi să fie una – ei
trebuie să dobândească aceeaşi putere înflăcărată
a credinţei şi a dragostei de Dumnezeu, să se
asemene îngerilor. Toţi să fie ca un singur trup şi
suflet şi duh şi cugetare întru Iisus Hristos Domnul
nostru. Cei ce nu au frică de moarte, aceia pot fi ca
un singur trup și suflet. Toți ca și cu o singură gură
și cu o singură inimă și cu un singur gând, să fim
uniți întru Hristos.
Iată minunea credinţei şi dragostei creştine
ortodoxe. Nici o putere din lume nu-i poate lega
mai strâns pe oameni ca legătura credinţei şi a
dragostei creştine.
Sf. Apostol Pavel spune : „Până când vom ajunge
la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui
Dumnezeu la starea bărbatului desîvârşit, la
măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. Atunci vom
gândi toţi ca unul singur întru Hristos, și atunci va fi
o turmă și un Păstor .
 64

Din cartea înțelepciunii lui Isus fiul

lui Sirah
Fugiți de păcat – ca de fața șarpelui. Fugi de
păcat că de te vei apropia de el te va mușca.
Pentru curăție să nu fi fără de frică, ca să nu
adaugi păcate peste păcate. Și să nu zici: Mila lui
Dumnezeu este mare și va curăța mulțimea
păcatelor mele!. Nu întârzia a te întoarce la
Dumnezeu și nu amâna pocăința din zi în zi.
Gândiți-vă la moarte. Adu-ți aminte că moartea nu
zăbovește, nu cruță pe nimeni și hotărârea iadului
nu s-a arătat ție.
O, moarte! Cât de amară este amintirea ta omului
care trăiește fericit întru avuțiile sale. În tot ce faci
adu-ți aminte de sfârșitul tău, de judecată, de
chinurile iadului și nu vei păcătui niciodată.

Din cartea înțelepciunii lui Solomon

Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală
înaintea celor ce l-au prigonit și au disprețuit
ostenelile lui, iar ei văzându-l se vor tulbura cu
cumplită frică și se vor minuna de minunata
mîntuire a dreptului.
Ei vor zice, căindu-se în inimile lor și gemând întru
strâmtoarea duhurilor lor. Nebunii de noi! Am
socotit viața lui o nebunie și moartea lui o ticăloșie.
Și iată cum a fost socotit el între fii lui Dumnezeu și
partea lui între sfinți!. Așadar noi am rătăcit de la
 65

calea adevărului și lumina dreptății nu a strălucit

pentru noi și nouă soarele nu ne-a răsărit.
Ne-am săturat de cărările fărădelegii și ale pierzării,
am străbătut pustietăți neumblate iar calea
Domnului n-am cunoscut-o. Ce folos ne-a adus
nouă trufia? La ce ne-a slujit nouă bogăția și toată
mândria, trufia și slava ei? Toate acestea au trecut
ca umbra și ca o veste care se duce pe aici încolo.

Din sfătuirile lui Tobit către fiul său

Tobie
Adu-ți aminte în toate zilele fiule de Domnul
Dumnezeul nostru și să nu dorești a greși și a călca
poruncile Lui. Să faci fapte bune în toate zilele vieții
tale și să nu umbli pe căile nedrepte. De la nici un
sărac să nu-ți întorci fața ta – și atunci nici de la
tine, nu se va întoarce fața lui Dumnezeu.
Păzește-te fiule de orice desfrânare și curvie. Să
nu te trufești sau să te mândrești, pentru că din
mândrie izvorâște pieire și mare neorânduire, iar
din lene – sărăcie, căci lenea este mama foamei.
Ceea ce urăști tu însuți aceea nimănui să nu faci.
Vin pănă la îmbătare să nu bei și beția să nu
călătorească cu tine pe cale! De la tot înțeleptul să
ceri sfat și sfatul folositor să nu-l disprețuiești. Tot
ce ți se va întâmpla primește cu plăcere ca de la
Dumnezeu și în necazurile tale fii îndelung
răbdător.
 66

Smerenia
Definiția smereniei nu vine să-ți spună ce este – ci
doar îți arată de ce ar trebui căutată. Smerenia
ușurează viața. Smerenia și frica de Dumnezeu
întrec toate virtuțile. Smerenia înseamnă să te
depărtezi de tine însuți, ca să-i poți vedea pe
ceilalți, să-ți poți vedea aproapele prin ochii lui
Dumnezeu. Sihaștrii după un încordat efort și
printr-o îndelungată însingurare au primit pe
Dumnezeu în chipul unei adieri de vânt subțire.

Conștiința
După trecerea omului din această lume în cealaltă i
se va deschide cartea vieții și a conștiinței înaintea
lui Dumnezeu și a omului la care omul va răspunde
pentru faptele lui înaintea Celui ce știe și vede
toate.
La Dumnezeu nu încape cuvânt de îndreptățire sau
de tăinuire pentru că însăși conștiința omului care
este glasul lui Dumnezeu în inimă ca un pîrîș va
protesta înaintea Tronului.
Conștiința va fi judecătoarea sufletului pentru că nu
poate să falsifice adevărul.
Nu amânați pocăința. Proorocul Isaia spune: „Nu
mai faceți rău înaintea ochilor mei. Încetați odată”.
„Astăzi de veți auzi glasul Meu nu vă învârtoșați
inimile voastre”. Astăzi pocăiți-vă – nu mâine, căci
nu știm dacă mai este a noastră.
 67

Avva Pimen spune: Inima omului este plină de

rădăcini și înțelenită de buruieni. Și cel ce vrea să
smulgă aceste rădăcini ale buruienilor păcatelor
înfipte adânc, acestea sângerează și doare și dacă
nu ar sângera și nu ar avea dureri, omul nu s-ar
vindeca. Dacă omul se va strădui să înceapă –
Dumnezeu va face această lucrare de smulgere a
buruienilor după care inima omului se va curăți și
va deveni curată și sănătoasă.
Cine poate să se laude că și-a păstrat inima
nespurcată? Nimeni!
Sf. Vasile spunea: „Nu cunosc femeia, dar nu sunt
nici fecior”. Aici se referea la războiul trupului, la
închipuirea plăcerilor și la cele petrecute în timpul
somnului și prin cele cinci simțuri.
Cine calcă ascultarea lui Dumnezeu, acela este
supus pedepsei cu moartea, precum a pățit Adam.
Ai păcătuit, așteaptă pedeapsa. Un păcat aduce pe
celelalte păcate. Neascultarea a adus grăirea
împotrivă și dezvinovățirea. În loc să se
smerească, să-și recunoască păcatul și să se
pocăiască ca să fie iertat – a grăit împotriva lui
Dumnezeu și a dat vina pe altul – iar aceasta a
adus osânda morții.
Dumnezeu vrea să ne facă prinți moștenitori ai
Împărăției Sale și El luptă și lucrează pentru noi dar
noi nu înțelegem, nu facem nici un pas chiar și
refuzăm.
Moștenirea pe care Dumnezeu vrea să ne-o dea și
chiar este pregătită nu este pe gratis – noi trebuie
 68

să luptăm și să lucrăm împreună cu Dumnezeu la

mântuirea noastră.

Rugăciune înainte de mărturisire

Domane Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă și
necuprins întru îndurări, Carele singur din fire ești
fără de păcat și pentru noi, fără de păcat, Te-ai
făcut om, ascultă în ceasul acesta dureroasa mea
rugăciune, că sărac și lipsit sunt eu de fapte bune,
și imima mea s-a tuburat întru mine; că Tu,
Doamne, Înaltule Împărat al cerului și al
pământului, știi că toată tinerețea mea în păcate
am cheltuit și, umblând după poftele trupului meu,
m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am
urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul
poftelor. Că întunecându-mi-se gândul din copilărie
și până acum, niciodata nu am voit să fac voia Ta
cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care
mă înconjoară m-am făcut de râs și de batjocură
dracilor, nicidecum în minte socotind că nesuferită
este urgia îngrozirii Tale cea asupra păcătoșilor și
gătită fiind gheena focului.
Din această pricină întru deznădăjduire căzând, și
nicidecum întru simțire de întoarcere fiind, pustiu și
gol de dragostea cea către Tine m-am făcut. Ce
lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și
înverșunată nu am săvârșit cu covârșire și cu
sârguință? Mintea cu totul mi-am întinat, prin
cugete trupești;trupul mi-am spurcat, prin
 69

amestecări;duhul cu totul mi l-am pângărit cu

învoirea spre păcat. Toate mădularele ticălosului
meu trup, a lucra și a sluji la păcate, le-am pornit.
Și cine oare nu mă va plânge pe mine ticălosul?
Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că
eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu
singur urgia Ta asupra mea o am ațâțat, eu singur
răutatea înaintea Ta am făcut, întrecând și
covârșind pe toți cei din veac păcătoși, fără de
asemânare păcătuind, și fără de iertare.
Ci de vreme ce ești mult milostiv și mult îndurat,
Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea
oamenilor, iată și eu mă arunc pe sinemi înaintea
înfricoșatului și nesuferitului Tău divan, și ca și cum
m-aș atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru
adâncul sufletului strig Ție: milostivește, Doamne,
iartă-mă, îndură-te, ajută neputinței mele; pleacă-te
nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea, și
lacrimile mele să nu le treci. Primește-mă pe mine,
cela ce mă pocăiesc, și, rătăcit fiind, întoarce-mă
și, întorcându-mă, îmbrățișează-mă și mă iartă,
căci mă rog. Pentru că nu ai pocăință drepților, nu
ai pus iertare celor ce nu greșesc, ci ai pus pocănță
asupra mea, a păcătosului, care spre întărâtarea
Ta am lucrat. Gol și descoperit stau înaintea Ta,
cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi
păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să văd
înălțimea cerului, fiind împilat de greutatea
păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii
mele și dă-mi mie umilință spre pocăință și zdrobire
 70

de inimă spre îndreptare, ca, având bună nădejde

și deplină adeverire, să merg la lumea cea de
acolo, lăudând și binecuvântând totdeauna
Preasfânt numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al
Sfântului Duh acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin

Rugăciunea după mărturisire

Mulțumesc Ție, Doamne Dumnezeul nostru, pentru
toate facerile Tale de bine pe care ni le-ai făcut
nouă nevrednicilor, din vârsta cea dintâi, până întru
aceasta de acum, pentru cele ce știm și care nu
știm, pentru cele arătate și pentru cele nearătate,
ce s-au făcut cu lucrul și cu cuvântul.
Cel ce ne-ai iubit pe noi atâta, încât și pe singur
Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat pentru noi;
învrednicește-ne și pe noi să ne facem vrednici
dragostei Tale. Dă-ne, întru cuvântul Tău,
înțelepciune, și întru frica Ta insuflă tărie cu
puterea cea de la Tine.
Și orice am greșit cu voie sau fără de voie, iartă-ne
și nu le socoti. Păzește sufletul nostru sfânt, și-l
pune pe el înaintea divanului Tău, având știință
curată și sfârșit vrednic iubirii Tale de oameni. Adu-
ți aminte, Doamne, de toți cei ce cheamă întru
adevăr numele Tău. Adu-Ți aminte de toți cei ce ne
vor binele, și de cei ce ne vor răul, căci toți suntem
oameni, și în desert este tot omul. Pentru aceea ne
 71

rugăm Ție Doamne, dă-ne nouă mare mila

milostivirii Tale.
Doamne Dumnezeul meu, ca un bun și de oameni
iubitor, multe mile ai făcut cu mine, care nu
așteptam să le văd. Și ce voi răsplăti bunătății Tale,
Doamne al meu? Doamne mulțumesc numelui Tău
celui mult lăudat, mulțumesc îndelung-răbdării Tale
celei neasemănate. Și de acum înainte sprijinește-
mă și-mi ajută și mă acoperă, Stăpâne al tuturor,
ca să nu mai greșesc înaintea Ta; că Tu cunoști
alunecarea cea lesnicioasă a firii mele, Tu știi
nepriceperea mea, Tu cunoști cele lucrate de mine,
cele întru cunoștință, cele de voie și fără de voie,
cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu
gândul. Deci, ca un bun și iubitor de oameni
Dumnezeu, șterge-le pe ele, Prea Bunule Doamne,
cu roua milei Tale, și ne mântuiește pe noi pentru
sfânt numele Tău, cu judecățile care le știi, pentru
că Tu ești lumina și adevărul și viața, și Ție slavă
înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin

Îndreptar de mărturisire a păcatelor

Mărturisesc înaintea Domnului Dumnezeului meu,
Atotţiitorul şi Preamilostivul, Celui închinat şi slăvit
în Preasfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh, înaintea Stăpânei mele, Preasfintei
Născătoarei de Dumenzeu şi pururea Fecioarei
Maria, înaintea tuturor Puterilor cereşti şi a Sfinţilor
 72

lui Dumnezeu şi a sfinţiei tale preacuvioase părinte

toate păcatele mele câte le-am făcut eu păcătosul
în toată clipa şi în tot ceasul am mâniat pe
Preabunul Dumnezeu cu păcatele şi răutăţile mele
cele fără de număr.

Îndreptar de mărturisire a păcatelor

Mai întâi de toate mărturisesc înaintea lui
Dumnezeu, Celui închinat în Preasfânta Treime,
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, înaintea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea
Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor
Sfinţilor Lui Dumnezeu şi înaintea sfinţiei voastre,
cinstite părinte, că eu, păcătosul, în toată clipa şi în
tot ceasul am supărat pe Preabunul Dumnezeu cu
păcatele şi răutăţile mele cele fără de număr:
1. Ai păcătuit cu încrederea prea mare şi
nesocotită împotriva lui Dumnezeu, zicând că El
este milostiv şi te va ierta şi pentru aceea pot să
păcătuiești mereu?
2. Ți-ai pus în minte ca să păcătuiești cât vei putea,
zicând că te vei pocăi la anul, la bătrâneţe, pe patul
morţii. Ai zis că dacă va voi Dumnezeu te vei
mântui, iar dacă nu, te va pierde?
3. Te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, că tot
nu te va ierta, de aceea ai păcătuit mereu?
4. Ți-ai pus în minte să te sinucizi şi chiar ai
încercat să faci aceasta? Ai fost autor moral la
sinuciderea cuiva?
 73

5. Ai stat împotriva adevărului arătat şi dovedit al

Bisericii cuprins în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie
şi istorie, motiv pentru care ai întristat şi alungat
Duhul Sfânt de la tine?(Caz concret).
6. Ți-ai împietrit inima, neprimind şi nepăzind
cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeieştile
Scripturi mincinoase. Ai avut gânduri de hulă
împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a
Sfinţilor sau a altor lucruri sfinte?(Trebuiesc spuse
gândurile de hulă).
7. Ai hulit faptele bune ale aproapelui; ai invidiat pe
aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu?
8. Din răutate nu ai dat învăţătură despre credinţă
(dacă ai ştiut) celor neştiutori?
9. Ai vrut să nu mai auzi vorbindu-se despre
Dumnezeu, credinţă și Biserică?
10. Ai zis că Dumnezeu este o născocire a
preoţilor, că El nu există în realitate; că nu există
suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecată, nici
înviere, nici rai şi iad, nici altă viaţă viitoare; te-ai
lepădat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar
şi în scris?
11. Ai zis că Dumnezeu te-a dat uitării, că nu se
mai ocupă de noi?
12. Ai crezut mai mult în calendar decât în
învăţătura Bisericii, ţinând sărbătorile şi posturile
după calendarul vechi?
 74

13. Ai ţinut calendarul pe vechi, nesocotind

hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii. Ai fost naş la
Botez sau la Cununie la cei care au fost botezaţi
sau cununaţi de către preoţii stilişti?
14. Te-ailepădat de unica şi dreapta credinţă în
Dumnezeu, cea ortodoxă, trecând la alte credinţe
eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei,
musulmani, budhişti, baptişti, penticostali,
adventişti, iehovişti, stilişti, catolici, atei etc.)?Ai
practicat yoga, arte marţiale, dianetică, bioenergie,
parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism,
spiritism, meditaţia transcendentală, zen-budismul
şi alte asemenea acestora? Ai îndemnat şi pe alţii
la aşa ceva?
15. Ai luptat împreună cu potrivnicii Ortodoxiei la
discreditarea preoţilor şi a învăţăturilor Bisericii; ai
făcut glume pe seama lor. Ai participat la slujbe cu
cei de alte credinţe şi te-ai rugat împreună cu ei,
căzând sub afurisenia Bisericii?
16. Aiucis cu voia sau fără de voia ta?
17. Ai asuprit pe cei săraci, pe văduve şi pe orfani;
pe cei neputincioşi sau lipsiţi. Ai oprit plata celor ce
ți-au lucrat?
18. Ai defăimat, batjocorit, bătut pe părinţii tăi
trupeşti sau duhovniceşti?
19. Ai silit pe alţii să păcătuiască sau i-ai ajutat la
păcat (la care anume); ailuat apărarea celui ce
păcătuia?
 75

20. Ai mustrat păcatul altora, când a fost vremea a

face acest lucru?
21. Ai avut îndoială, şi mai ai, de credinţa întru
Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinţă şi
nedespărţită – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
22. Ai avut îndoieli asupra credinţei Ortodoxe şi a
celor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocăinţa
sau Mărturisirea, Împărtăşania, Preoţia, Nunta şi
Sfântul Maslu)?
23. Ai iubit pe Dumnezeu mai presus de orice. Ai
căutat să placi mai întâi oamenilor şi apoi lui
Dumnezeu?
24. Te-ai ruşinat a face fapte urâte înaintea
oamenilor, dar ai făcut în ascuns fără a te ruşina de
Dumnezeu?
25. Aipurtat numele de creştin, dar cu viaţa ai fost
mai rău decât un păgân?
26. Te-ai unit cu ateii, ereticii, sectarii, schismaticii,
primindu-i în casa ta, mâncând, rugându-te
împreună cu ei. Ai fost în casa lor sau la adunările
lor încurajându-i în credinţa lor, zicând că şi ei
vorbesc tot din Scriptură şi cred tot în acelaşi
Dumnezeu?
27. Ai primit binecuvântare, daruri şi ajutor de la
eretici sau sectari. Te-ai căsătorit cu eretic sau
sectar. Te-ai căsătorit prin cununie mixtă (de
exemplu: ai primit Taina Cununiei şi la ortodocşi şi
la catolici); ai îngăduit copiilor tăi să facă o astfel de
 76

căsătorie. Ai avut naşi la Botez sau Cununie

persoane de altă credinţă?
28. Ai avut şi mai ai îndoieli asupra Sfintei Biserici,
a cinstirii Maicii Domnului, a Sfintei Cruci, a
Sfintelor Icoane, a Sfintelor Moaşte sau a altor
învăţături ortodoxe?
29. Ai citit cărţi eretice sau sectare, care sunt
păgubitoare pentru suflet şi potrivnice Bisericii. Ai
vândut publicaţii sectare, eretice, pornografice?
30. Ai făcut glume, ironii; ai făcut pe alţii să râdă pe
seama cuvintelor din Sfânta Scriptură, a Sfinţilor,
precum şi a preoţilor şi a celorlalţi slujitori ai
Bisericii. Ai profanat Biserici, troiţe sau morminte?
31. Aitrăit anticreştineşte şi prin tine s-a hulit
numele lui Dumnezeu între oameni. Te-ai rugat lui
Dumnezeu să-ți ajute la păcat?
32. Ai ţinut ziua sâmbetei, la fel ca adventiştii și
evreii, în loc de Duminică?
33. Ai crezut în spiritism; te-ai dus la cei care
vorbesc cu morţii, la cei care deschid cărţile sfinte
(chiar şi la preoţi); ai crezut în vise şi vedenii?
34. Ai defăimat şchiopii, ologii, ciungii, cocoşaţii,
urâţii etc., nesocotind că şi ei sunt oameni şi zidiri
ale lui Dumnezeu. Te-ai automutilat. Ai fost sau
sunt de acord cu: schimbarea genului,eutanasia,
clonarea sau donarea de organe și sânge etc.?
35. Te-ai ruşinat a face semnul Sfintei Cruci la
arătare, când ai trecut pe lângă biserici sau troiţe.
 77

Ai batjocorit semnul Crucii, făcându-l strâmb pe

faţa ta. Ai făcut semnul Crucii pe cusături, covoare,
pături pe care le-ai aşezat pe jos sau pe pat,
călcând sau aşezându-te pe ele?
36. Ai slujit făpturii mai mult decât lui Dumnezeu,
iubind copiii, părinţii, fraţii, soţia (soţul), rudeniile,
prietenii, sau: averea, luxul, deşertăciunile lumeşti,
jocurile, cântecele, glumele etc. mai mult decât pe
Dumnezeu?
37. Te-ai lăsat amăgit de păcat, de frica şi ruşinea
oamenilor, pentru bunuri trecătoare, păcătoase şi
pentru plăceri trupeşti?
38. Ai slujit idolilor, adică: pântecelui, iubirii de
arginţi, precum şi altor păcate idoleşti, jertfindu-le
din agoniseala ta?
39. Aiocărât pe alţii că sunt blânzi, răbdători, că
merg la Biserică, că postesc şi se roagă. Ai râs de
cei ce se înfrânau de la jocuri, petreceri, glume şi
cântece desfrânate, fumat şi băuturi ameţitoare;
precum şi de cei ce se mărturisesc şi împărtăşesc,
păzind poruncile lui Dumnezeu?
40. Ai oprit pe alţii de la faptele cele bune?
41. Ai fumat, bucurând pe diavol şi mâniind pe
Dumnezeu, cheltuind banii în loc să ajuți pe cei
lipsiţi?
42. Ai ajutat pe cei ce fumează oferindu-le ţigări şi
chibrite. Ai oferit ţigări în schimbul unor servicii,
făcându-te astfel părtaş la păcatul lor?
 78

43. Ai folosit droguri, stupefiante sau multă cafea,

distrugându-ți sănătatea sau viaţa?
44. Ți-ai ras barba şi mustăţile, te-ai tuns după
moda veacului de acum?
45. Te-ai mascat dându-ți o altă înfăţişare,
schimbându-te din bărbat în femeie sau invers, sau
în capră, urs, strigoi, paiaţă sau alte chipuri
urâcioase?
46. Te-ai roşit, vopsit, parfumat; ți-ai tăiat părul, ai
umblat cu capul descoperit, chiar şi în Biserică (ca
femeie). Ai purtat cercei (chiar şi în semnul Sfintei
Cruci), mărgele, inele; te-ai ras pe părţile ascunse
ale trupului. Ca femeie ai purtat pantaloni, devenind
urâciune înaintea lui Dumnezeu ?(vezi:
Deuteronomul 22, 5; canoanele Sinodului din
Gangra).
47. Ai fost la ştranduri, plajă; ai făcut nudism?
48. Ca femeie, ai intrat în Biserică fiind în rânduiala
firii (perioada lunară). Ai sărutat Sfintele Icoane, ai
luat anaforă sau te-ai împărtăşit; ai sărutat mâna
preotului slujitor, fiind în această stare?
49. Ai luat anaforă după ce ai mâncat sau băut, ori
când ai trăit trupeşte cu soţia sau bărbatul, sau
când ai avut scurgeri în vis?
50. Ai hipnotizat, ai adus oameni în transă, ai
prezis lucrurile viitoare?
51. Te-ai ocupat cu telepatia; ai crezut că este un
lucru bun, folositor?
 79

52. Te-ai dus la descântători, ghicitori, la cei care

deschid cărţile sfinte (preoţi, călugări sau la
altcineva) şi ți s-a ghicit în ghioc, cafea, în palmă
etc.?
53. Ai făcut şi tu însu-ți farmece, vrăjitorii, ai ghicit,
ai descântat, ai explicat visele, vedeniile, zodiacul;
ai dat copilul pe geam, ai făcut şi alte lucruri
vrăjitoreşti? (se va spune ce anume).
54. Aicrezut în noroc, destin (predestinaţie),
horoscop, astrologie etc.?
55. Ai crezut în superstiţii sau că este semn rău
când îţi ţiuie urechea, se zbate ochiul; când îţi iese
cu găleata goală în faţă; când îţi trece pisică
neagră prin faţă sau preotul etc. Ai folosit culoarea
roşie împotriva deochiului; ai purtat baiere,
amulete, talismane crezând că-ți pot fi de folos?
56. Ai folosit numele lui Dumnezeu, al Maicii
Domnului şi al Sfinţilor, precum şi semnul Sfintei
Cruci, pentru vrăjitorie, descântece…?
57. Ai crezut că există strigoi, vârcolaci, zmei şi
alte chipuri ale satanei şi din aceste pricini ai ţinut
unele datini sau zile ca să nu ți se întâmple ceva
rău?
58. Ai legat bărbat şi femeie să nu se împreune, să
nu se poată căsători; ai luat mana de la animale, ai
turnat cărbuni şi ai descântat la cei bolnavi?
59. În noaptea de Anul Nou te-ai uitat în oglindă,
verighetă, ai pus busuioc sub cap şi alte multe
 80

obiceiuri drăceşti ca să-ți visez soarta. Pentru a fi

iubită de un anumit bărbat, i-ai pus spurcăciuni în
mâncare sau băutură?
60. Ai sfătuit pe alţii să meargă la vrăjitori sau să
facă lucruri vrăjitoreşti. Ai avut credinţa mincinoasă
că sufletul după ieşirea din trup se reîncarnează în
alt trup sau intră în animale, plante etc.?
61. Ai jurat strâmb la judecată sau în alte
împrejurări ?(urmările jurământului).
62. Ai răul obicei de a folosi numele lui Dumnezeu
şi al sfinţilor fără de rost, la toate nimicurile?
63. Ai mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri,
pentru boli, necazuri, ispite sau ai cârtit, te-ai
blestemat pe mine, dorindu-ți chiar şi moartea; ai
blestemat pe alţii?
64. Te-ai jurat că vei răsplăti cu rău celor ce ți-au
făcut rău?
65. Aisocotit că trebuie să împlinești jurământul
nelegiuit făcut la mânie sau la beţie şi l-ai împlinit?
66. În loc de a te împăca, l-ai dat în judecată pe
aproapele tău?
67. Te-ai jurat să mori, să orbești, să te ardă focul,
să moară mama, tata, copilul tău etc.?
68. Ai silit pe alţii cu bani, prin îngrozire sau
vicleşug ca să jure pentru tine?
69. Ai drăcuit pe cei din casă, pe străini, dobitoace,
lucruri, chiar şi pe tine însuți?
 81

70. Ai jurat pe cele sfinte, fiind singur sau în faţa

copiilor, a oamenilor mari, îndemnând şi pe alţii la
aşa ceva?
71. Te-ai luptat pentru a păzi poruncile lui
Dumnezeu sau pentru a le dispreţui, a le huli?
72. Te-ai împărtăşit cu nevrednicie cu Sfintele
Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos?
73. După mărturisire şi împărtăşanie te-ai întors din
nou la păcate, făcându-te fur de cele sfinte?
74. Ai scuipat după ce te-ai împărtăşit?
75. Ai luat părticele?
76. Ai luat Aghiasmă Mare fără a fi mărturisit?
77. Ai trecut la pomelnicul morţilor pe cei vii care ți-
au făcut rău; i-ai scris pe toacă sau clopot pentru a
fi pedepsiţi de către Dumnezeu?
78. Ai crezut şi ai spus şi altora că nu trebuiesc
botezaţi copiii când sunt mici, zicând că ei nu au
păcate?
79. Ai făcut făgăduinţe bune lui Dumnezeu la
vreme de strâmtoare, la grea cumpănă, iar când ți-
a fost bine le-ai călcat?
80. Aifăgăduit a da daruri la Biserică, la cei necăjiţi,
săraci şi nu ai dat, călcându-ți făgăduinţa?
81. Ai lucrat Duminica şi în sărbătorile bisericeşti,
la tine sau la alţii. Ai făcut lucruri care ai fi putut să
le faci şi în alte zile: cumpărături, mâncare, spălat
etc.?
 82

82. Ai cumpărat şi vândut în acele zile în loc să

mergi la Biserică?
83. Ai făcut clăci cu povestiri necuviincioase, cu
vorbe şi glume murdare, cu lăutari, cu beţii şi jocuri,
ajungându-se la certuri şi scandaluri?
84. Mergând la Biserică ți-ai ales un loc de cinste
şi nu ai stat cu bună rânduială, vorbind şi tulburând
pe cei din jur?
85. Ai ascultat cu toată evlavia şi credinţa slujbele
din Biserică. În timpul slujbelor ai dormit sau te-ai
gândit la lucruri deşarte?
86. Te-ai dus Duminica şi în sărbători la Biserică,
sau ai stat acasă uitându-te la slujba de la televizor
sau ascultând la radio, fără a avea un motiv
binecuvântat?
87. Ai venit la Biserică după ce a început slujba şi
ai plecat înainte de a se termina, asemănându-te
cu Iuda, vânzătorul?
88. Duminica şi în sărbători nu ai făcut fapte bune
potrivite vredniciei zilei?
89. Ai lepădat Sfânta Tradiţie a Bisericii susţinând
că numai Sfânta Scriptură este izvorul de credinţă
şi mântuire?
90. Te-ai dus la Biserică numai de ochii lumii, sau
cu gânduri deşarte, sau spre a te ruga pentru
osânda celor ce ți-au greşit?
91. Ai îndemnat pe alţi creştini să nu meargă la
Biserică?
 83

92. Ți-ai făcut pravila de rugăciune şi canonul

rânduit de către duhovnic, ocupându-te cu cele
lumeşti?
93. Ai postit post negru sâmbăta şi Duminica. Ai
făcut metanii în aceste zile, fără a avea canon de la
duhovnic?
94. Ai stat la masă fără a face rugăciune şi te-ai
ridicat fără a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate
câte ți-a dat?
95. Ai mâncat şi băut cu lăcomie, peste măsură,
fiindu-ți rău; ai vomitat după ce ai stat la masă, din
cauza multei mâncări sau băuturi?
96. Aipostit cele patru posturi, lunea, miercurea şi
vinerea de peste an. Ai postit numai o săptămână
la început şi alta la sfârşit?
97. Ca părinte, ai avut grijă în egală măsură de
fiecare din copiii tăi?
98. Ai împiedicat pe copiii tăi de a merge pe calea
credinţei sau să se călugărească, să meargă la
Biserică, ba i-ai şi pedepsit pentru asta?
99. Nu te-ai îngrijit de mântuirea copiilor mei; nu i-
ai dus la mărturisire şi împărtăşanie şi nu le-ai dat
pildă prin viaţa şi comportarea ta?
100. Când copiii tăi au avut apucături rele nu i-ai
mustrat, nu i-ai pedepsit şi nu i-ai oprit de la
acestea?
101. Ca părinte te-ai purtat prea aspru şi aipedepsit
pe nedrept pe copiii tăi?
 84

102. Ai povăţuit pe copiii tăi sau pe cei din familie

să calce peste semănăturile oamenilor, sau să
strice munca şi avutul altora, să fure, să mintă sau
să facă alt rău?
103. Ai purtat ură împotriva părinţilor tăi pentru că
nu ai fost lăsat în voia ta să faci ceea ce îți place
ție?
104. Ai ascultat părinţii când ți-au dat sfaturi
folositoare de suflet, când ți-au cerut să nu umbli
prin localuri de petreceri şi să nu te întovărăşești cu
cei care au apucături rele şi desfrânate?
105. Ți-ai îndeplinit datoria faţă de părinţii tăi; i-ai
cinstit cu lucrul şi cu cuvântul, ai fost neascultător şi
te-ai purtat urât cu ei?
106. Ți-ai blestemat părinţii, i-ai batjocorit, i-ai
bătut, le-ai spus cuvinte jignitoare; le-ai dorit boală,
necaz şi chiar moartea. I-ai părăsit la nevoie, la
boală şi în neputinţe, neajutându-i?
107. Ca părinte nu te-ai ruşinat de copiii tăi,
dezbrăcându-te în faţa lor?
108. Ai văzut goliciunea părinţilor tăi?
109. Ai ascultat de cei mai mari ai tăi (profesori,
conducători, şefi) atunci când te-au învăţat de
bine?
110. Ai ascultat de părinţii tăi duhovniceşti
(duhovnic şi naşi), te-ai rugat pentru ei; i-ai
batjocorit, i-ai vorbit de rău, i-ai urât?
 85

111. Ca părinte duhovnicesc (naş) ai purtat grijă de

fii tăi sufleteşti, atât cât ți-a stat în putinţă?
112. Ți-ai ales soţie/soţ ţinând seama de
învăţăturile Bisericii şi binecuvântarea părinţilor sau
după voia şi plăcerea ta?
113. Ca bărbat ți-ai iubit soţia ca pe tine însuți; ai
batjocorit-o, ai certat-o, ai bătut-o, ai socotit-o ca pe
o roabă, ai ajutat-o şi te-ai străduit să cauți şi să
găsești armonia şi pacea în viaţa de familie?
114. Ca soţie ai ascultat de soţul tău sau l-ai certat,
l-ai ocărât, încât ai ajuns la ceartă şi scandal?
115. Ai silit pe soţul meu, din pricina mândriei şi a
slavei deşarte, să cheltuiască bani prea mulţi pe
îmbrăcăminte luxoasă şi la modă, pe plăceri şi
deşertăciuni lumeşti?
116. Te-ai supus soţului/soţiei la îndatoririle
conjugale, motiv pentru care a păcătuit?
117. Te-ai despărţit de soţie/soţ fără motiv bine-
cuvântat şi te-airecăsătorit, despărţind familie?
118. Aiavut gând de răzbunare şi chiar te-ai
răzbunat asupra vrăjmaşilor tăi, dorindu-le
necazuri, chiar şi moartea; i-ai pizmuit, i-ai bătut, i-
ai mutilat sau le-ai făcut alt rău?
119. Ai făcut rău aproapelui meu, l-ai ocărât,
defăimat, făcându-i viaţa grea prin tot felul de
insulte şi ponegriri, spunând despre el multe
neadevăruri, ucigându-l sufleteşte. Ai îndemnat şi
pe alţii la bătăi şi ucideri?
 86

120. Ai ucis pe aproapele cu arma, prin junghiere,

sufocare, otrăvire…, cu voie sau fără de voie?
121. Ai ucis pe aproapele tău pentru a-i răpi averea
sau soţia (soţul)?
122. Ai luat diferite doctorii pentru a nu rămâne
însărcinată sau pentru a ucide copiii în pântece; ai
îndemnat şi pe alte femei să facă la fel sau le-ai
ajutat într-un anumit fel?
123. Ai îndemnat, obligat sau ai fost de acord ca
soţia să facă avort. Ai ajutat pe altă femeie (sau pe
medic) să facă avort, sau ai dat bani pentru a face
avort?
124. Ai folosit diferite metode pentru a nu rămâne
însărcinată şi încă nu ai renunţat la ele?
125. Ai făcut avort (cu voie sau fără voie)?
126. Ai născut copil mort?
127. Ai omorât copilul după naştere, nebotezat sau
botezat?
128. Ai avut copil care a murit nebotezat din vina ta
sau a altcuiva?
129. Ai botezat copiii născuţi morţi sau avortaţi, la
sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie)
sau cu altă ocazie?
130. Ai fost neatent şi ai lăsat copilul să cadă în
apă, în foc, de la înălţime sau să umble cu obiecte
tăioase ca astfel să se schilodească, să se
rănească sau chiar să moară?
 87

131. Ai părăsit de bună voie copiii, lăsându-i în

voia soartei?
132. Ai păcătuit în înţelegere cu soţia/soţul sau cu
cine ai avut relaţie sexuală ca să nu aveți copii prin
diferite metode: păzire, anticoncepţionale, leacuri,
băi, calendar, sterilet, prezervativ etc.?
133. Ai păcătuit cu soţia/soţul sau cu altcineva prin
împreunare împotriva firii (gomorie – relaţii orale;
sodomie – relaţii între persoane de acelaşi gen,
între oameni şi animale; pedofilie)?
134. Ți-ai distrus singur sănătatea, scurtându-ți
viaţa, prin mâncare peste măsură, băutură, fumat,
petreceri nesăbuite şi altele asemănătoare?
135. Ai făcut pariuri drăceşti, întrecându-te cu alţii
la fumat, băut, la joc sau alte chipuri năstruşnice,
stricându-ți sănătatea ta sau pe a altora, pricinuind
chiar şi moarte?
136. Ai câştigat bani şi averi cu vicleşug, cu vrăji şi
alte mijloace drăceşti, ucigând sufletul tău şi pe al
altora?
137. Te-ai purtat crud cu animalele, păsările şi alte
vieţuitoare, ucigându-le. Ai pus greutăţi mari pe
animale şi le-ai bătut fără de milă?
138. Ai mâncat sânge de animale; ai mâncat
animale sugrumate, omorâte de fiare sălbatice,
împuşcate fără a curge sângele din ele?
139. Ai avut cugete şi pofte trupeşti necuviincioase
(uneori şi când ai privit la icoane); ai păstrat în
 88

suflet acele cugete şi nu le-ai alungat, îndulcindu-te

de ele?
140. Nu ai săvârşit păcatul cu lucrul dar cu gândul
ai păcătuit iar prin imaginaţie ți-ai închipuit şi cum ai
să-l săvârşești atunci când vei avea ocazia?
141. Ai căutat prilej de a păcătui dar nu ai avut
ocazia?
142. În loc de a-ți stăpâni poftele, ai căutat să le
aprinzi mai tare?
143. Ai cârtit împotriva lui Dumnezeu, cerând să te
scutească de războiul curviei, dar nu te-ai străduit
să te înfrânezi?
144. Ai rostit cuvinte şi ai făcut fapte
necuviincioase în faţa copiilor şi a celor mai în
vârstă. Ai râs fără de socoteală, cu neruşinare; ai
făcut cu ochiul, ai jucat şi aţâţat poftele altora, ai
jucat, ai bătut din palme, ai chiuit şi ai râs cu poftă
la petreceri şi nunţi?
145. Ai plătit cu bani sau ai dat daruri cântăreţilor
sau celor care cântau cântece şi spuneau glume
necuviincioase, sau ai scris tu însuți cântece; le-ai
cântat sau ai făcut alte măscăriciuni şi obscenităţi?
146. Ai păstrat în casă, ai primit diferite tablouri sau
poze cu desfrânări; le-ai pus pe pereţi?
147. Ai cumpărat, ai citit, ai dat şi altora cărţi,
reviste sau poze pornografice?
 89

148. Ai avut vise curvești în timpul somnului,

pătimind şi scurgere; te-ai întinat, fiind treaz, din
dezmierdare sau prea multă îmbuibare?
149. Ți-ai făcut canonul după ce ai pătimit scurgere
în timpul somnului sau chiar treaz fiind?
150. Ți-ai stricat fecioria sau curăţenia prin păcatul
malahiei (masturbare)?
151. Aifăcut păcatul malahiei cu altcineva?
152. Ai privit feţe străine cu gând de poftă
trupească; te-ai unit şi învoit cu mintea şi cu inima
spre a sta de vorbă cu gândurile curvești celei
trupeşti. Ai păcătuit, curvind cu mintea şi cu inima,
îndulcindu-te prin închipuirea păcatelor trupeşti. Ai
curvit prin imaginaţie, mai bine zis cu dracul curviei,
ca şi cu nişte femei (bărbaţi), înfierbântându-te cu
trupul. Ai privit cu poftă la trupul şi la feţele
femeieşti şi ai preacurvit cu ele în inimă. Chiar în
vremea sfintei rugăciuni, uneori, te-ai aflat curvind
şi preacurvind cu mintea şi inima. Ai răpit sau violat
cu forţa?
153. Ai curvit cu fecioară, văduvă, feţe bisericeşti,
cu rudenii sau cu cei de altă credinţă?
154. Ai trăit cu soţia înainte de cununia la Biserică?
155. Ai păcătuit cu dobitoace, păsări. De multe ori
voind să-ți răscolești dezmierdările cele trupeşti şi
să te îndulcești cu ele, ți-ai închipuit cu mintea
împreunări de oameni, de dobitoace, de păsări şi
alte feluri de închipuiri drăceşti prin care ți-ai
 90

spurcat mintea şi inima, aprinzând în tine focul

curviei, cel ce te-a făcut vinovat de focul cel
veşnic?
156. Fiind căsătorit, ai preacurvit cu altcineva,
chiar şi cu femeie măritată, despărţind familii?
157. Ai trăit trupeşte cu soţia în zile de post,
Duminica şi sărbători, în timpul perioadei lunare a
soţiei sau în cele patruzeci de zile după naştere?
158. Te-ai înfrânat de la împreunare când soţia ta
a rămas însărcinată?
159. Ai mers la Biserică (ca femeie) înainte de cele
patruzeci de zile după naştere şi fără a-ți face
molifta de dezlegare?
160. Ca părinte ai culcat în pat cu tine fete sau
băieţi mai mărişori, sau i-ai pus să doarmă
împreună?
161. Ai păcătuit înainte de căsătorie şi ai minţit pe
soţ sau soţie, nespunând adevărul?
162. Fiind copil te-ai jucat diferite jocuri pătimaşe,
curvești, necuviincioase, cu alte fete sau băieţi?
163. Ai fost la nunţi cu lăutari, baluri, hore,
discoteci şi alte petreceri păgâne, necreştine. Te-ai
uitat la televizor, video etc. la filme pornografice,
întinându-ți mintea şi sufletul; nu ai purtat grijă de
copiii tăi şi le-ai îngăduit să privească la filme
imorale, chiar şi în prezenţa ta?
164. Ai jucat table, biliard, cărţi sau alte jocuri de
noroc, păgubindu-te băneşte pe tine sau pe alţii?
 91

165. Ai fost la stadioane, săli de sport, teatre,

pentru a urmări meciuri, spectacole, circuri,
conferinţe sau alte manifestaţii păgâne ori sectare?
166. Ai frecventat case şi locuri unde se spuneau
cuvinte şi fapte de sminteală, necuviincioase şi
nemernice: bar, bordel, sex-shop, striptease etc.?
167. Ai fost şi ai mâncat în casă la cei care trăiau
necununaţi la Biserică; nu i-ai sfătuit să se cunune;
ai primit daruri de la ei şi i-ai pomenit la slujbele
Bisericii?
168. Te-ai căsătorit cu rude de sânge, din cuscrie,
din înfiere sau din botez?
169. Ai avut de gând sau ai furat averea
aproapelui, a Bisericii sau a Mănăstirii. Nu ți-ai
plătit datoriile cuvenite?
170. Ai vândut marfă falsificată, stricată; ai luat un
preţ mai mare decât cel cuvenit?
171. Ai înşelat la cântar; ai folosit vorbe
meşteşugite la vânzare sau cumpărare spre a
înşela pe aproapele, nu ai spus adevărul?
172. Ai silit pe alţii să cumpere scump de la tine
marfă proastă, să-ți lucreze sau să-ți vândă ieftin.
Ai făcut afaceri necurate din care au rămas oameni
înşelaţi, pe drumuri sau chiar în temniţă. Ai făcut
trafic cu droguri, femei, arme etc. Ai
răpit/sechestrat alte personae?
173. Prin viclenia sau falsitatea ta ai înşelat statul,
pe aproapele sau Biserica?
 92

174. Ai luat dobândă (inclusiv cei de la casa de

amanet), mită sau alte daruri?
175. Ai nedreptăţit pe aproapele, ţinând seama de
îmbrăcăminte, avere sau poziţia sa socială,
nesocotind dreptatea legală, căutând şi folosul tău?
176. Te-ai mâhnit pentru sărăcia ta materială,
tulburându-te foarte tare şi ai dorit să te
îmbogăţești?
177. Ai furat de la cei din familie, de la stat, de
unde ai lucrat şi nu ai întors cele furate?
178. Te-ai pornit cu ură împotriva celor ce te-au
furat sau păgubit, dându-i în judecată, bătându-i
sau făcându-le alt rău?
179. Ai păgubit pe aproapele de cinste, de merite,
de funcţie şi de locul său mai bun?
180. Ai găsit lucruri furate şi ştiind ale cui sunt nu
le-ai înapoiat, păstrându-le pentru tine?
181. Ai tăinuit lucruri împrumutate sau date spre
păstrare, neîndurându-te a le înapoia; ai păstrat în
casă lucruri furate, ai cumpărat lucruri care ai ştiut
că sunt furate?
182. Ai jefuit averile morţilor, mormintele?
183. Ai respectat făgăduinţa dată de a face
parastase, liturghii sau praznice după moartea
părinţilor sau a celor care te-au rugat şi le-ai
promis?
184. Ai luat de la Biserică lucruri, bani, lumânări,
untdelemn, icoane etc. şi nu le-ai înapoiat. Ai fost
 93

cu răutate asupra Bisericii sau Mănăstirii, zicând că

au prea mult?
185. Ai răpit cu sila, cu minciuni, jurăminte false
sau prin judecată pământul aproapelui tău?
186. Ai sfătuit pe alţii să fure, să facă rău,
ajutându-i şi tu la acestea; i-ai ascuns în casa ta?
187. Ți-airespectat contractual sau făgăduinţa
făcută aproapelui?
188. Ai lucrat după puterea ta la locul de muncă,
făcându-ți datoria?
189. Ți-ai plătit datoriile faţă de stat; ai făcut
declaraţii false, înşelând statul?
190. Având posibilitatea să înlături pagubele
aproapelui, nu l-ai ajutat?
191. Ai furat în grupuri, îngrozind lumea?
192. Ai bănuit, ai năpăstuit, ai pedepsit pe alţii,
pentru pierderea avutului tău?
193. Ai făcut vrajbă între mireni sau (şi) clerici,
provocând tulburare?
194. Ai mărturisit strâmb asupra aproapelui în faţa
oamenilor, aducându-i astfel necinste, înjosindu-l,
pricinuindu-i păgubire sufletească sau materială,
necazuri şi suferinţe?
195. Ai ţinut seama de datoria de a fi sincer sau ai
grăit minciuni de tot felul?
196. Ai minţit de frică să nu pătimești ceva rău,
fiind ameninţat?
 94

197. La judecată ai dat bani sau alte bunuri ca să-ți

micşorezi pedeapsa?
198. Ai stat la îndoială să spui adevărul?
199. Ai fost nestatornic în cuvântul dat, în credinţă
şi făgăduinţă, minţind pe alţii şi păgubindu-ți
sufletul?
200. Ai vorbit cu două înţelesuri; ai vorbit altfel de
cum ai gândit, căzând în făţărnicie?
201. Ai fost linguşitor cu făţarnicii, cu şarlatanii, cu
oamenii mari şi cu mincinoşii?
202. Ai minţit în faţa judecătorilor ca pârât, ca
inculpat sau ca martor?
203. Ai minţit la mărturisire, de ruşine, din teama
de a dezvălui unele însuşiri rele ale tale sau unele
păcate ruşinoase?
204. Te-ai lăudat, te-ai înălţat cu gândul?
205. Ai voie slobodă şi din mândrie ți-o împlinești?
206. Ai obiceiuri rele şi din mândrie nu le
părăsești?
207. Ești încăpăţânat, nesupus, ambiţios şi mândru
în comportare?
208. Ești orgolios, nu suporți să ți se poruncească,
să ți se arate adevărul sau să fii criticat, deşi
recunoști că ești vinovat?
209. Ești încrezut, te încrezi în bunurile lumeşti, în
oamenii mari şi te lauzi cu toate?
 95

210.Eștiîndrăzneţ, doritor de a face numai ce

dorești, ești batjocoritor, obraznic, fals şi fără de
sfială; te superi repede?
211. Ești potrivnic, neascultător, împietrit, aspru şi
plin de tine însuți?
212. Te mândrești cu podoabele hainelor şi cu
frumuseţea lor?
213. Te mândrești cu podoabele casei tale, pe care
ai dat sume mari de bani, şi cu alte deşertăciuni?
214. Te mândrești cu avere străină, cu rude
bogate, cu ranguri înalte în societate sau cu starea
ta socială?
215. Te mândreșticu podoaba părului, cu chipul tău
frumos, cu sănătatea, cu tinereţea sau cu vârsta
înaintată pe care ai apucat-o, cu tot ce ai frumos şi
bun, uitând că toate sunt de la Dumnezeu?
216. Din mândrie şi ca să arăți bine, îți îngrijesc cu
multă atenţie părul, tenul, unghiile pe care le lași să
crească, le vopsești, îți razi părul de pe picioare, te
coafezi, îți vopsești părul, buzele şi ochii cu diferite
vopsele, arătând prin aceasta lui Dumnezeu că nu
te-a făcut aşa cum trebuia?
217. Ai purtat haine fine, scumpe, la modă şi
extravagante, făcând sminteală celor ce te priveau
şi cu dorinţa de a place celor din jurul meu; te-
aiîmbrăcat necuviincios arătându-ți în felurite feluri
goliciunea trupească prin fuste scurte, rochii
decoltate…?
 96

218. Ai intrat în Sfânta Biserică împodobită ca la

paradă, făcând sminteală celor ce te priveau?
219. Ai stat în faţă ca să fii văzută şi admirată?
220. Te-ai împărtăşit îmbrăcată necuviincios, cu
chipul şi buzele vopsite, cu capul descoperit, cu
pantaloni, atingând înfricoşatele Taine ale lui
Hristos, arătând lipsă de evlavie?
221. Ai postit cu gândul să slăbești, să faci siluetă,
nu din evlavie?
222. Ți-ai cheltuit averea şi chiar ultimul ban din
casă pentru lux şi deşertăciuni lumeşti?
223. Ai purtat la gât mărgele, medalioane, cercei,
inele şi alte bijuterii ca să atragi atenţia şi să te
mândrești cu ele, fără a te gândi că sunt lucruri
idoleşti şi mare urâciune înaintea lui Dumnezeu?
224. Din mândrie ai defăimat portul călugăresc şi
preoţesc, precum şi sărăcia sau nevoinţele lor?
225. Din mândrie ai râs de păcatele altuia,
dispreţuindu-i şi vorbindu-i de rău, iar pe ale tale nu
le-ai socotit?
226. Din mândrie ai defăimat pe cei săraci, lipsiţi,
neştiutori, pe cei ce au greşit cu ceva, pe cei
neputincioşi şi pe cei ce au sărăcit din anumite
motive sau necazuri, în loc să te rogi lui Dumnezeu
pentru ei?
227. Din mândrie te-ai socotit deştept, înţelept,
talentat şi cu multe calităţi?
 97

228. Te-ai mândrit şi te-ai socotit mai presus decât

ceilalţi cu frumuseţea, cu ştiinţa, cu felul de a vorbi,
cu glasul tău, nesocotind că aceste daruri nu sunt
ale tale, ci ale lui Dumnezeu, Care ți le-a dat, şi
pentru care trebuie să-i mulţumești?
229. Te-ai mândrit cu sărăcia, cu hainele modeste,
cu postul, cu slăbiciunea trupului, cu visele şi
vedeniile pe care pretinzi că le-ai avut?
230. Te-ai rugat cu glas tare sau ai cântat mai tare
decât alţii ca să fii auzit şi lăudat?
231. Ai dat milostenii la săraci, în văzul lumii, ca să
fii lăudat, mândrindu-te prin aceasta?
232. Din mândrie şi slavă deşartă ai intrat în
Sfântul Altar. Fiind paracliser, te-ai atins de Sfânta
Masă şi de alte obiecte sfinţite (de ce anume). Ca
femeie, la îndemnul preotului, ai intrat în Sfântul
Altar şi ai făcut curăţenie; te-ai atins de Sfânta
Masă sau de alte obiecte sfinţite?
233. Din mândrie ai iscodit despre casa şi bogăţia
altora; ai ascultat pe la ferestre şi ai vrut să ştii cum
vieţuiesc, pândind tot ce fac. Ai vrut să ştii starea
duhovnicească a fratelui tău, ispitindu-l prin tot felul
de întrebări?
234. Ai căutat să te ţii după moda lumească, fără a
ţine seama de ce-ți este folositor şi îngăduit?
235. Te-ai trufit şi semeţit; ai fost mincinos şi
lăudăros?
 98

236. Ai fost făţarnic şi ți-a plăcut mult să fii cinstit şi

lăudat de oameni?
237. Aipăcătuit cu iubirea de sine, cu părerea de
sine, cu simţirea de sine, cu bizuirea pe sine şi cu
trufaşa încredere în sine?
238. Aipăcătuit foarte mult cu rânduiala de sine,
adică ți-a plăcut să umbli după voia ta şi ai urât
supunerea şi tăierea voii?
239. Aifost stăpânit în toată vremea de duhul
mulţumirii de sine, adică ai fost mulţumit cu starea
şi aşezarea tasufletească, socotind că nu ești ca
ceilalţi oameni?
240. Ai avut adevărata cunoştinţă de sine,
adevărata mustrare de sine sau ai fost stăpânit în
toată vremea de îngâmfarea de sine şi preţuirea de
sine?
241. Ai fost stăpânit în minte şi cuvânt de duhul
îndreptăţirii de sine. Ai vrut şi ți-a plăcut să ai
întotdeauna dreptate, să nu fii contrazis, să
vorbești mult şi să fii ascultat de ceilalţi?
242. Ai fost stăpânit de trâmbiţarea de sine, adică
ai spus altora isprăvile tale cele părute bune?
243. Ai hrănit în toată vremea pe fariseul tău cel
dinlăuntru cu închipuirea de sine şi cu arătarea?
244. Fiind stăpânit de mândrie şi încăpăţânare, ai
vorbit împotrivă faţă de cei mai mari?
245. Fiind mândru şi semeţ, ai urât pe cei ce te-au
mustrat şi ai iubit pe cei ce te-au lăudat?
 99

246. Te-ai mândrit şi te-ai lăudat cu cele patru feluri

de bunătăţi: cu cele fireşti, cu cele câştigate, cu
cele din întâmplare şi cu cele câştigate prin
nevoinţe (duhovniceşti)?
247. Având unele bunătăţi duhovniceşti, ai
recunoscut că le ai de la Dumnezeu?
248. Ai recunoscut că ai unele bunătăţi de la
Dumnezeu, însă nu ai recunoscut că le ai în dar, ci
fiindcă ți s-ar cuveni, socotindu-te vrednic de ele?
249. Ai socotit că ai unele bunătăţi duhovniceşti pe
care niciodată nu le-ai avut?
250. Ai defăimat legile canonice şi liturgice pe care
le-au rânduit Sfinţii Părinţi în Biserică şi nu ai voit
să te supui întru toate predaniilor Bisericii?
251. Ai fost robit şi stăpânit de defăimarea
ascultării, de iscodire, de înşelarea cu mintea, de
trufie, de slava deşartă, de laudă, de înălţarea cu
mintea, de pregetarea cea făţarnică, de voia liberă,
de deprinderea păcatului?
252. Ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu cu gândul
de hulă, de necredinţă, de încăpăţânare, de
îngâmfare, de neînfrânare, de iubirea de stăpânire
şi de altele asemenea acestora?
253. Te-ai mândrit că ești feciorelnic cu trupul,
defăimând în mintea ta pe cei ce au păcătuit?
254. Ai iubit vreodată în viaţa ta de a fi ocărât,
defăimat, necinstit de alţii şi nebăgat în seamă?
 100

255. Te-ai silit a curma din mintea ta vicleşugurile

cele gândite ale slavei deşarte; te-ai silit a face
ceva înaintea oamenilor ca să fii defăimat de către
ei?
256. Ai avut întotdeauna viaţa ta făţarnică, plină de
prefăcătorie, şi fiind tu înlăuntru plin de rănile
conştiinţei şi urâciunea păcatelor tale, pe dinafară
te-ai arătat mormânt văruit prin cuvioşia şi
făţărnicia ta, prin care ai vânat slava şi lauda de la
oamenii cei neiscusiţi care nu au cunoscut vicleniile
tale?
257. Te-ai lăcomit la avuţii?
258. Ai fost zgârcit şi împietrit cu inima?
259. Te-a interesat sărăcia şi lipsurile altora?
260. Eștinesăţios, viclean şi nedrept, însuşindu-ți
bunuri străine pentru a te îmbogăţi?
261. Ai strâns bani sau avere prin vicleşug sau prin
cerşetorie, spre a te îmbogăţi?
262. Ai fost grabnic a lua şi zăbavnic a da?
263. Ai dat milostenii cu îndoială şi cu zgârcenie,
ocărând pe cei cărora le-ai dat?
264. Te-aigândit la viaţa veşnică, dându-ți
milostenie pentru sufletul tău, sau ai socotit că o
să-ți dea alţii, după plecarea ta din această lume?
265. Pentru zgârcenia ta nu ai dat slujbe la
Biserică pentru răposaţii tăi şi pentru uşurarea
păcatelor tale?
 101

266. Ai clevetit, ai şoptit la ureche cuvinte despre

alţii, sau ai făcut semn cu mâna, arătând pe alţii şi
vorbindu-i de rău?
267. Ai zavistuit (invidiat) pe altul pentru
bunăstarea lui şi te-ai bucurat pentru necazurile
lui?
268. Ți-ai reparat greşeala, când ai nedreptăţit pe
aproapele, nici nu ai cerut iertare?
269. Din pricina invidiei nu ai răspuns la salut, nici
nu ai salutat pe cei ce erau mai capabili sau mai
înzestraţi cu darurile decât tine?
270. Din pricina zavistiei ți-ai umplut sufletul de
patimi şi ciudă, întunecându-l cu multe păcate
grele?
271. Ești foarte duşmănos şi rău; nu ai
recunoştinţă faţă de cei ce-ți fac bine; ţii minte răul,
batjocorești pe aproapele şi te bucuri când alţii sunt
batjocoriţi?
272. Ai povestit altora greşeala aproapelui şi ai
încărcat şi mai mult păcatele lui?
273. Te-ai iuţit şi te-ai mâniat de foarte multe ori în
viaţa ta, cu motiv şi fără motiv?
274. Din cauza mâniei care te-a stăpânit ți-ai
pierdut răbdarea şi pacea minţii şi a inimii?
275. Ai avut râvnă sfântă şi te-ai împotrivit celor ce
au călcat şi batjocorit legile canonice ale Bisericii lui
Hristos?
 102

276. Din cauza mândriei şi a lenevirii tale ai devenit

nesimţitor şi împietrit la inimă şi n-ai avut umilinţă şi
lacrimi spre a stinge la vreme de nevoie focul
mâniei şi al iuţimii?
277. De multe ori, în timpul rugăciunii, ți-ai amintit
cu ură şi cu mânie faţa celui care te-a supărat şi ai
urzit în minte gândul de răzbunare?
278. Fiind stăpânit de mânie ai ţinut minte răul
asupra altora?
279. Ai duşmănie asupra aproapelui tău şi nu vrei
să-l ierți?
280. În toată vremea vieţii tale ai fost lacom la
mâncare şi băutură?
281. Te-ai sârguit în toată vremea de a-ți procura
mâncăruri gustoase, scumpe şi de multe feluri?
282. Ți-ai făcut pântecele dumnezeu, slujindu-i lui
şi făcându-i totdeauna voia?
283. Ți-ai îngrăşat trupul cu mâncăruri şi băuturi
peste măsură, din care cauză ți-ai îndobitocit
mintea şi ai devenit leneş, trândav şi greoi la
lucrarea tuturor faptelor bune?
284. Ai fost stăpânit de nesăturare, de cârtire şi
nemulţumire în timpul mesei?
285. Ai fost iubitor de dulceaţă şi ți-a plăcut să bei
băuturi dulci şi cu anumite condiment?
286. Fiind rob al pântecelui, a aşteptat cu mare
nerăbdare să vină Paştile, Crăciunul sau alte
 103

praznice mari spre a face dezlegare la toate

mâncărurile şi băuturile?
287. Ai mâncat carne în săptămâna brânzei?
288. Deşi ai postit posturile, totuşi, ai dat la alţii
mâncare de frupt?
289. Din cauza săturării pântecelui, ți-ai făcut
mintea groasă şi molatică, scăzându-ți trezvia,
atenţia şi memoria?
290. Fiindsătul de tot felul de bucate, ai avut
nebunia de a te face dascăl şi a tâlcui altora din
Sfânta Scriptură, uitând că: În pântecele plin,
cunoştinţa lui Dumnezeu nu locuieşte?
291. Aipostit cu scopul de a face rău vrăjmaşilor
tăi?
292. Ai postit după a ta rânduială şi părere,
încălcând postul rânduit de Biserică?
293. Ai postit numai de mâncare dar nu şi de
păcate, fiind duşmănos şi rău?
294. În post ai mers la petreceri, ospeţe, zile
onomastice?
295. Te-ai lenevit de a lucra toată fapta bună prin
gând, cuvânt şi lucru, după a ta putere?
296. Te-ai lenevit de a te ruga lui Dumnezeu în
toată vremea?
297. Ai dormit prea mult şi nu te-aisârguit de a
priveghea după a ta putere?
298. Te-ai lenevit de a citi Sfânta Scriptură şi
învăţăturile Sfinţilor Părinţi?
 104

299. Te-ai lenevit de a fi veghetor şi treaz cu

mintea în fiecare clipă, spre a nu fi luat prin
surprindere de momelile cele subţiri ale dracilor?
300. Te-ai lenevit de lucrarea cea tainică a minţii,
adică de a cugeta cât mai des la moarte, la
Judecata de apoi, la Rai şi iad, precum şi la alte
cugetări duhovniceşti şi ziditoare de suflet?
301. Ai fost stăpânit de moleşeala trupului, păruta
neputinţă a trupului şi trândăvie?
302. Din lenevie nu te-ai ostenit a face metaniile şi
închinăciunile cum trebuie?
303. De multe ori lenea ta de a te ruga lui
Dumnezeu ai acoperit-o cu unele pricini părute a fi
folositoare?
304. Te-ailenevit de a ajuta pe fratele tău căzut în
îndoială, deznădejde?
305. Seara, din pricina oboselii, te-ai culcat fără
rugăciune, iar dimineaţa, din pricina grabei, ai
plecat la activităţile tale fără a-ți face rugăciunea,
socotind că ai această îngăduinţă din pricina
împrejurărilor. Te-ai lenevit să-i mulţumești lui
Dumnezeu pentru toate, aşteptând să-ți vină cele
de trebuinţă fără osteneala ta de a te ruga şi a
mulţumi?
306. Din lene ai lăsat să se strice icoanele şi alte
podoabe sfinte?
 105

307. Ți-a fost lene să-ți cercetezi cu deamănuntul

păcatele tale, când a trebuit să le mărturisești, şi
din această pricină te-ai împărtăşit cu nevrednicie?
308. Te-ai lenevit să-ți aprinzi candela sau
lumânarea, să îngenunchezi cu amândoi genunchii
în vremea rugăciunii?
309. Ți-ai încurajat lenea zicând, că te-ai ruga mai
mult dacă ai fi călugăr, dar aşa, fiind în lume, nu
este cu putinţă?
310. Te-ailenevit a chema preotul să facă
aghiasmă, Sfântul Maslu, sau alte slujbe, la vreme
potrivită?
311. Ai făcut sfeştanie în casă nouă; ai sfinţit
fântâna şi vasele cele spurcate?
312. Din lene şi nepăsare te-ai lenevit de a te
mărturisii la vreme de ispită şi când ai făcut păcate
grele; ai umblat din duhovnic în duhovnic, căutând
pe cel mai îngăduitor, pentru a nu ți se da canon
potrivit cu păcatele tale cele grele?
313. Din cauza lenevirii şi a trândăviei nu ai voit să
lucrezi după a ta putere faptele cele bune pe care
ai fi putut să le faci cu lucrul?
314. Ai fost leneş, molatec şi nepăsător de a ajuta
în orice chip pe alţii care se aflau în primejdie
trupească sau duhovnicească?
315. Ai putut dar nu ai vrut să împiedici pe
aproapele de a păcătui (Caz concret)?
 106

316. Te-ai rugat pentru aproapele şi pentru toată

lumea?
317. Ai mângâiat pe cei întristaţi?
318. Te-ai împărtăşit fiind supărat şi învrăjbit?
319. Ai pus cuvânt bun şi de garanţie pentru cei
care îi ştiam vrednici?
320. Ai săturat pe cei flămânzi?
321. Ai dat să bea celui însetat?
322. Ai îmbrăcat pe cel gol?
323. Ai cercetat pe cel bolnav, pe cel din
închisoare?
324. Ai primit pe cel strain?
325. Ai îngropat pe cel mort?
326. Te-ai ostenit să cunoști dogmele, învăţăturile
şi rânduielile credinţei?
327. Ai avut dragoste să-L cunoști pe Dumnezeu
din frumuseţile naturii şi din tot ce ne înconjoară?
328. Te-ai ostenit să pătrunzi mai adânc Crezul şi
credinţa Ortodoxă?
329. În necaz, ispite, pagube, suferinţe, ți-ai pierdut
nădejdea în Dumnezeu că te poate ajuta?
330. Când ai păcătuit greu, ți-ai pierdut nădejdea în
Dumnezeu, zicând că nu te va ierta niciodată şi că
nu te poți mântui niciodată, căzând în deznădejde
şi făcând voia satanei?
331. Te-ai ostenit să aprinzi în sufletul tău focul
sfintei dragoste?
 107

332. Te-ai silit să câştigi virtuţile dragostei creştine

în legătură cu Dumnezeu şi cu aproapele?
333. Ai ţinut seama de smerenie şi răbdare, prin
care se învinge răul şi se câştigă virtutea?
334. În toată vremea vieţii mele ai fost stăpânit de
neştiinţă, de nesimţire şi împietrirea inimii?
335. Din cauza nesimţirii tale, în toată vremea te-a
stăpânit uitarea, lenea, nepăsarea, deznădejdea,
neevlavia şi nefrica de Dumnezeu?
336. Din cauza nesimţirii inimii tale ai trăit ca şi
cum nu ai mai muri vreodată, ca şi cum nu ai avea
de dat seamă înaintea lui Dumnezeu pentru toate
faptele tale?
337. Ai fost stăpânit de răceala şi uscăciunea
sufletului faţă de toate lucrurile cele bune şi ai stat
încremenit şi lâncezit cu trupul şi cu sufletul faţă de
tot lucrul duhovnicesc?
338. Fiind cuprins de nesimţire, de împietrirea
inimii, ai pierdut râvna, zdrobirea inimii şi umilinţa,
precum şi orice simţire a lui Dumnezeu din sufletul
tău şi astfel, viu fiind cu trupul, cu sufletul din tine
ești mort?
339. Fiind cuprins de nesimţire pentru păcatele
tale, te-ai apucat ca să înveţi pe alţii?
340. Fiind stăpânit de nesimţire, ai mâncat şi băut
prea mult, ai dormit prea mult, ai vorbit prea mult şi
fără de folos?
 108

341. De multe ori, fiind în biserică, atâta nesimţire

ai avut faţă de acest loc sfânt, încât ai stat cu vorbe
deşarte, cu dormitare şi chiar cu glume şi râs, ca în
mijlocul unui spectacol?
342. Din cauza nesimţirii şi a împietririi inimii tale,
niciodată nu ai putut să ai adevărata desluşire a
gândurilor tale, având mintea oarbă la desluşirea
celor bune şi n-ai priceput că nesimţirea este
moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de
moartea trupului?
343. În toate lucrurile, cuvintele şi gândurile tale nu
te-ai sârguit să ai răbdare şi blândeţe?
344. Neavând răbdare şi blândeţe, te-a stăpânit în
toată vremea iuţimea, nerăbdarea, amărăciunea,
necazul, tulburarea, neliniştea, nealinarea,
neîngăduinţa, răutatea şi viclenia?
345. Fiind fără răbdare şi blândeţe, ai fost străin în
toată vremea de nerăutate, de simplitate şi de
nevinovăţia cea cuvenită unui suflet curat?
346. Neavând răbdare şi blândeţe, ai fost
nemulţumitor şi cârtitor la obligaţiile pe care le
aveai?
347. Ai avut adevărata cunoştinţă de sine, adică ai
avut vedere clară şi desluşită cu mintea despre
toate slăbiciunile şi neputinţele tale?
348. Având mintea întunecată de patimile tale şi
neavând dreaptă socoteală, nu ai putut înţelege
când a fost cu tine ajutorul lui Dumnezeu,
 109

rămânând pururea nesimţitor şi nerecunoscător

faţă de El?
349. Neavând dreapta socoteală, ai început de
multe ori a face lucruri mai presus de puterea şi de
priceperea ta şi în loc de folos, te-ai ales cu pagubă
şi primejdii?
350. Neavândsmerenie şi dreaptă socoteală, te-ai
apucat uneori a face pe dascălul, tâlcuind altora,
după capul tău, unele locuri grele din Sfânta
Scriptură, înşelându-te şi pe tine şi pe alţii?
351. Te-ai lenevit de a te ruga lui Dumnezeu
neîncetat, ziua şi noaptea?
352. Te-ai lenevit de multe ori a merge la biserică,
lipsind mai mult de trei Duminici consecutiv, căzând
sub mare afurisenie?
353. Te-ai lenevit de a te ruga mai mult, uitând că
rugăciunea multă duce la rugăciunea curate?
354. În timpul rugăciunii te-ai silit a bolborosi multe
cuvinte dar nu te-ai silit să-ți concentrezi atenţia
minţii spre a înţelege cele citite, spre simţirea lor cu
inima, hrănind pe fariseul cel din tine?
355. Uneori stând la rugăciune ai avut gânduri
spurcate; alteori ai pierdut rugăciunea prin
răspândirea la lucrurile cele deşarte şi
nefolositoare?
356. În vremea rugăciunii ai avut uneori cereri
nechibzuite către Dumnezeu şi, dacă după o vreme
nu le-ai dobândit, te-ai întristat şi descurajat de a te
 110

mai ruga, neînţelegând că Dumnezeu are mare

grijă de tine, de cele ce sunt spre folosul tău?
357. Ai fost batjocorit de draci în chip jalnic, căci,
sosind vremea de rugăciune, te-ai apucat de alte
treburi, neînţelegând că nici o treabă nu este mai
de folos decât rugăciunea?
358. Ştiind că Dumnezeu cere de la om
rugăciunea curată, fără imaginaţie, în vremea
rugăciunii ai lăsat mintea să-şi închipuiască fel de
fel de forme şi închipuiri?
359. Când mila Domnului te-a cercetat în vremea
rugăciunii şi când sufletul a început a se ruga din
inimă cu cuvinte proprii, tu, păcătosul, ai început a
căuta cuvinte subţiri şi cu meşteşug spre a vorbi în
acele momente sfinte cu Dumnezeu şi prin această
mândrie şi prostie ai alungat darul şi umilinţa de la
ticălosul tău suflet şi ai mâhnit pe Preabunul
Dumnezeu, Care cere de la om cuvinte smerite,
simplitate şi nevinovăţie?
360. În vremea rugăciunii ai ţinut cu toată tăria de
anumite forme, ca poziţia trupului, plecarea capului,
ţinerea respiraţiei, iar de cele de mare nevoie,
adică de atenţia minţii şi de simţirea inimii, prea
puţin te-ai apropiat?
361. Aiavut şi această mare nechibzuinţă că
uneori, când te-a cercetat mila lui Dumnezeu în
timpul rugăciunii, nu ai încetat cititul pravilei, ci fiind
 111

înclinat spre rugăciunea cea citită, ai citit mai

departe psalmi şi rugăciuni?
362. Uneori ai stat la rugăciune având răutate sau
ţinere de minte de rău asupra celor ce te-au
supărat sau nedreptăţit?
363. Fiind leneş şi stăpânit de toată moleşeala şi
nesimţirea, nu ai putut ajunge la treapta cea mai de
sus a rugăciunii, dar cu toate acestea, uneori, ai
început să visezi cu gândul că parcă tot ai sporit
oarecum şi nu ai fi cel mai de jos în asemenea
privinţă?
364. În vremea rugăciunii, de multe ori, te-ai aflat
dormitând cu mintea şi chiar cu trupul, uneori stând
de vorbă cu gândurile şi imaginile care veneau de
la draci şi luând aminte la ele, ai râs şi te-ai tulburat
de alte patimi; şi aşa, stând cu trupul la rugăciune
înaintea Domnului, cu mintea şi cu sufletul te-ai
aflat slujind dracilor şi patimilor tale?
365. Ai avut chibzuinţa şi dreapta socoteală ca în
vremea când ai fost singur să te rogicu rugăciunea
cea dinlăuntru sau te-ai rugat cu glas tare?
366. Când cineva te-a rugat să te rogi pentru el, tu
fiind leneş, ai pus motivul că ești nevrednic şi nu ai
voit, ascunzându-ți lenevirea în spatele unei
smerenii făţarnice?
367. Alteori te-ai rugat pentru alţii, şi dacă
Dumnezeu le-a împlinit cererea lor, pentru a lor
credinţă, tu te-ai mândrit ca şi cum pentru a ta
 112

rugăciune s-a făcut aceasta, lăudându-te cu lucru

strain?
368. Auzind Dumnezeiasca Scriptură spunând că
Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, nu
te-ai silit a căuta pe Dumnezeu înlăuntrul inimii tale
prin chemarea cât mai deasă a Preasfântului Său
Nume: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”?
369. Ai păcătuit foarte mult cu limba înaintea lui
Dumnezeu, în tot felul, în tot locul şi în toată
vremea?
370. Ai osândit pe alţii şi i-ai judecat din ură şi
răutate?
371. Ai clevetit şi ai pârât pe alţii, din care cauză ei
au suferit diferite necazuri (Ce necazuri)?
372. Ai omorât cinstea altora prin vorbirea de rău şi
prin defăimarea lor?
373. Ai ocărât, ai defăimat, ai certat, ai mustrat, ai
blestemat şi ai batjocorit pe alţii?
374. De multe ori nu ți-ai oprit limba de la multe
vorbe deşarte?
375. Prea de multe ori ai avut obiceiul de a te lăuda
şi a spune minciuni?
376. De multe ori ai vorbit cu viclenie şi făţărnicie
spre a fi lăudat de oameni?
377. De multe ori ai lăudat pe cei răi şi lucrurile lor
cele rele şi ai vorbit de rău pe cei buni şi lucrurile
lor cele bune?
 113

378. De multe ori ai avut obiceiul de a spune

poveşti, de a vorbi despre isprăvile cele rele ale
oamenilor care au fost tâlhari, desfrânaţi, beţivi?
379. Aivorbit (făcut) de multe ori glume, chiar şi cu
cuvinte sfinte?
380. Ai râs de multe ori în hohot şi cu glas tare,
până la lacrimi, prin care ai dovedit că ești om
nebun şi fără de minte?
381. De multe ori te-ai lăudat cu lucrurile tale, cu
rudeniile şi prietenii?
382. Ai avut răul obicei de a lăuda pe alţii în faţă şi
ai vorbit de multe ori cu viclenie şi linguşire?
383. Te-ai silit să oprești pe alţii de la vorbirea de
rău, de la clevetire, de la nedreptate şi de la orice
fel de păcat?
384. Te-airuşinat şi te-ai temut de a spune
adevărul şi de a mustra pe faţă nedreptatea şi hula
împotriva lui Dumnezeu, pe care cei necredincioşi
şi hulitori le-au vorbit la arătare?
385. Ai avut tăria cea bună şi cu dreaptă socoteală
sau ai tăcut acolo unde era nevoie de a vorbi şi ai
vorbit acolo unde era nevoie să tac?
386. Ştiind că multa vorbire este scaun al slavei
deşarte, totuşi nu ai încetat de la multa vorbire cea
cu laudă de sine şi de la vorbirea cea deşartă?
387. Neavând dragoste faţă de aproapele, nu te-ai
silit cu toată puterea de a mângâia pe cei întristaţi,
 114

de a învăţa pe cei neştiutori şi de a apăra pe cei

nedreptăţiţi?
388. Din cauza nepăsării şi a cutezanţei de sine,
nu te-ai silit cu toată puterea de a fugi şi de a te feri
de locurile acelea unde se râdea, se glumea şi se
spuneau deşertăciuni?
389. Ai fost stăpânit şi de aceste patimi: uitarea,
neevlavia, iuţimea, amărăciunea, înfurierea, ura de
oameni, pomenirea de rău, osândirea, întristarea
de suflet, îndoiala, laşitatea, rivalitatea,
împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti,
nebărbăţia, nemulţumirea faţă de Dumnezeu şi de
oameni, cârtirea, clevetirea, înfumurarea, părerea
de sine, mila de sine, cruţarea de sine,
îndreptăţirea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de
stăpânire, iubirea de a porunci, iubirea de arătare,
dorinţa de a plăcea oamenilor, neruşinarea,
înşelăciunea, ironia, duplicitatea, îndoiala, rătăcirea
gândurilor, iubirea de slavă, iubirea de argint,
iubirea de plăceri trupeşti, iubirea de sine, care
este maica şi rădăcina tuturor răutăţilor?
390. De asemenea, ai fost stăpânit şi de aceste
patimi: hulă, blasfemie, semeţie, împietrirea inimii,
nesupunere, bârfă, defăimare, amăgire, nebunie,
neînfrânare, nepricepere, neştiinţă, ieşire din minţi,
aiureală, sălbăticie, toropeală, negrija de cele bune,
greşeala de fiecare clipă, risipă, zgârcenie,
cunoştin-ţa mincinoasă, odihna trupească fără de
 115

trebuinţă, moleşeală, răutate, nepăsare, puţina

credinţă, slujirea la multe patimi, înălţare, amăgire,
cutezanţă, întristare, grăirea împotrivă, făţărnicie,
prefăcătorie, curiozitate, învoirea cu păcatele cele
pătimaşe ale sufletului şi deasa cugetare la ele?
Pe lângă acestea mai am şi alte păcate de care nu
îmi aduc aminte sau nu îmi dau seama de ele că
sunt păcate. De toate acestea numai eu sunt
vinovat, pentru care îmi pare rău şi din toată inima
mă căiesc şi mă voi căi. Deci, iartă-mă, părinte, şi
canon să-mi rânduieşti, că de aici înainte, cu
ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii
Domnului, cu ale tuturor Sfinţilor şi cu rugăciunile
sfinţiei voastre, vreau să pun început bun de
viețuire.
 116

CUPRINSUL

Mărturisirea păcatelor sau Spovedania pentru

mireni…………………….………………………………………… 1
Pocăința……………………..……………………………………. 4
Ce este Mărturisirea păcatelor………………….……… 5
Despre o femeie care a lăsat un păcat
nemărturisit……………………………………….…..……..… 9
Istorisire pentru cei ce sunt sub canon…………………11
Pagubele și primejdiile pierzătoare de mântuire a celor
care păcătuiesc mereu cu nădejdea înșelătoare că se
vor mărturisi și se vor
pocăi………………………………………………………………… 20
Păcatele tinereților și ale neștiinței
(Sf. Teofilact)………………………………………..………….. 53
Ca toți să fie una………………………………………………… 63
Din cartea înțelepciunii lui Isus fiul lui Sirah………..64
Din cartea înțelepciunii lui Solomon………………..….64
 117

Din sfătuirile lui Tobit către fiul său Tobie………...…65

Smerenia…………………………………………….………..…….66
Conștiința………………………………………………………….. 66
Rugăciune înainte de mărturisire……………………….. 68
Rugăciunea după mărturisire………………….………… 70
Îndreptar de mărturisire a păcatelor……………..….. 71