Biserica Jui Mateiu Basarab �i a Jui Varlaam, maica spirituaJii a neamuJui romanesc,

care a niiscut unitatea Jimbei �i unitatea etnicii a poporuJui.

Arhanghelul
(M. Eminescu)

Revista trimestriala de cu/tura �i religie rura/a, editata de Asociafia Arhanghe/u/" din Birdo, 2023, an XII, nr. 3(47)
11

Editorial:

Viața și învățăturile Sfântului Paisie de la Neamț. Aplicabilitatea în

contemporaneitate (II)
În colecţia românească a Filocaliei, în dumnezeiesc. Cu dulceaţă să rostiţi numele lui
volumul al IX-lea, Avva Dorotei vorbeşte despre Hristos. Să ziceţi unul câte unul cuvintele,
această cale ca fiind: „calea cea strâmtă şi largă“, „Doamne... Iisuse... Hristoase... miluieşte-mă...!“
iar părintele Dumitru Stăniloae, alt mare teolog al lin, delicat, iubitor, în tăcere, în chip mistic, cu
sfârşitului de secol al XX-lea, comentând în nota de duhul, dar şi cu elan; cu dor, cu eros, fără
subsol această afirmaţie, spune că prin „îngustimea încordare, constrângere sau afectare necuvenită,
ei sufletul se ridică în lărgimea iubirii nesfârşite a fără sforţare şi îmbrâncire“4.
lui Dumnezeu şi în înţelegerea şi Aceasta este lumea comună
gustarea vieţii Lui nehotărnicite“1. cu cea a sfântului Paisie de la
Pentru a ajunge la această Neamţ. Pentru sfântul Paisie,
lucrare isihastă de rugăciune rugăciunea lui Iisus e lucrarea prin
neîncetată, taina vieţii duhovniceşti excelenţă de a combate gândurile şi
este dată de „tânjirea după patimile, dar şi adevărata cale de
Domnul“. Spune Sfântul Siluan: cunoaştere a lui Dumnezeu. Toţi
„Sufletul meu tânjeşte după pot să se dedice practicii acestei
Domnul şi-L caut cu lacrimi“2. În rugăciuni încă de la primii lor paşi
lucrarea Dogmatica Bisericii în viaţa duhovnicească, şi tocmai în
Ortodoxe a părintelui Iustin această „lucrare lăuntrică“ stă
Popovici se vorbeşte tot despre specificul identitar şi de
această „tânjire după Domnul“, ca angajament în viaţa monahală.
fiind caracteristica adevăratei „Astfel, Paisie introduce în viaţa
teologii3. Cum are loc rugăciunea mănăstirilor de obşte seva
omului/monahului care tânjeşte spiritualităţii isihaste. Iar prin
după Domnul? Ne spune părintele aceasta el nu face decât să urmeze,
Porfirie Kavsokalyvitul: „să vă la o scară mai mare, învăţătura şi
rugaţi lui Dumnezeu cu dor exemplu povăţuitorului său,
fierbinte şi iubire, în linişte, stareţul Vasile de la Poiana
blândeţe, delicat, fără silire. Şi când spuneţi Mărului. Redescoperirea Scripturii şi a Părinţilor
rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte- merge astfel mână în mână cu redescoperirea
mă!", să o spuneţi rar, smerit, gingaş, cu eros rugăciunii lui Iisus.

1
Protos. dr. Ioanichie Petrică
Filocalia, trad., note, comentarii, păr. Dumitru Staniloae, ed.
IBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 476. (Continuare în p. 9)
2
Cuv. Siluan Athonitul, Intre iadul deznădejdii şi iadul
smereniei, editia a IV-a revizuită, ed. Deisis, Sibiu, p. 53.
3 4
Sf. Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol I, ed. Sf. Porfirie Kavsokalyvitul, Cuvinte despre rugăciune si
Doxologia, Iasi, 2017, p. 98. pocăinţă, ed. Sophia-Metarfraze, Bucureşti, 2016, p. 63.
1
 Rămâi ce ești: Făptură de pământ,
Mai crudă și mai tragică-ntre toate!
Vor mai înflori zile ca Te macină-ndoiala, deprimarea.
acestea… Și crima, și minciuna. Gândul tău
Hrănește doar pornirea către rău.
Și te-nconjoară spaimele, ca marea.
Un val în râu, un fir de iarbă verde:
Nina Ceranu
Așa ai fost și ești dintru-nceput.
O, blestemat să fii că te-ai pierdut!
Dintr-un turn al Penelopei
Și lăudat Acel ce nu te pierde!
Am privit soarele
(15.03.1992)
Până ce ochii mi s-au umplut de lumină.

Jos,
Satul se-nsorea ca o rufă
Pusă la-nălbire 2
Pentru cămaşa de mire Yah Elohim, o simt, m-ai exilat
A rătăcitului Ulise. În suferință. Duhul Tău îmi spune:
„Destul ai rătăcit în lung și-n lat.
Dar… sus, pe deal, Oprește-te acum! Și te supune!”
Timpul va mai albi cruci. Eu? Nu-s nimic. Aștept și mă supun.
Rămân unde m-ai pus și dau târcoale,
Cuiburi de păsări naive Ca o incertă umbră de lăstun,
Vor mai cloci şi ouă de cuci. Peste genunea Parusiei Tale.
Și-aceasta-i fericire. Dar altcum.
Noi vom fi departe, Cu nimeni nu mai semăn. Nici cu mine.
Aparte, Sunt frânt, ca o cetate în ruine.
Fiecare. Și curg spre El și ceruri, ca un fuior de fum.
(05.12.1992)
Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu
Ca un prunc,
Nu va intra în ea.
3
Ne vom aduce aminte Ne-apropiem treptat de primăvară,
Că aici, Ca de-un liman dorit, ca de-un ostrov.
Pe pământ, Cu pomi de-argint, cu flori și păsări mov,
Am căutat vindecare. Într-un miraj de suflete ce zboară.
De unde știu tablourile-aceste?
Ploile vor limpezi, Căci toate primăverile ne-au fost
Mereu, Urâte, dezlânate, fără rost.
Obrazul pătat al pământului Vai, noi o știm pe-aceea ce nu este.
Şi-l vor întineri. Și totuși, amintirea nu ne minte.
Am fost cândva acolo și-am văzut.
Din amvonul lui Dumnezeu Am fost mai înainte de-nceput,
Vor mai înflori zile ca acestea… De ființa noastră însăși mai ʼnainte.
Orbecăim acum. În căutarea
Psalmi A ceea ce, desigur, vom găsi.
Scurtează-ne această cruntă zi,
Eugen Dorcescu Yah Elohim! Retează-ne cărarea!
(14.02.1993)
1
Umblând doar printre cele revelate
Și cele-adânc ascunse ignorând∗,

∗
Cf. Deuteronomul 29, 29: „Cele ascunse sunt ale Domnului fiilor noştri pe veci, ca să plinim toate cuvintele legii
Dumnezeului nostru, iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale acesteia”.
2
Restituiri:
Din amintirile unui colonist din Gătaia
(XVIII)
„Unui soldat îi sunt necesare, mai
presus de toate, rezistența și răbdarea,
curajul este
al doilea lucru”
Napoleon I
Dreptate avea fostul împărat al Franței.
Numai că aceste virtuți nu sunt neapărat
native. Ele se cultivă, se formează în dezvoltarea
umană, pentru a putea să îndurăm provocările la
care suntem supuși. „Oamenii nerăbdători iau
decizii pentru prezent, iar cei răbdători le iau pentru
viitor” spunea germanul Marcus Cerenac. Omul de
azi, la o privire de suprafață, se pare, că are toate
motivele să fie nerăbdător. Istoria însăși are un
parcurs accelerat, lumea este mereu nesățioasă, toți
suntem grăbiți, pripiți, nestăpâniți uneori și mereu
nemulțumiți. Însă un om
răbdător cu greu va face
față epocii digitale în care
trăim. El ar trebui să
sufere fără să se
lamenteze, să îndure fără
se umilească, să fie tare
ca o stâncă bătută de
valurile prezentului. De
aceea, această obișnuință
a așteptării senine,
devine, de fapt, o formă
de rezistență umană. Și
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că atunci când
răbdăm, ni se dezvoltă curajul de a rezista în fața
încercărilor și devenim mai puternici. Totul stă însă
în voința fiecăruia de a discerne și a acționa în fața
provocărilor.
Pentru noi, tinerii de atunci, la orizontul
anilor 60, experiențele și așteptările erau altele. Ne
aflam încorsetați în verdele cazon și asta însemna
reguli aspre, ordine și supunere fără crâcnire.
Civilia cu libertinajul caracteristic a rămas în urmă.
De-acum caracterul și personalitatea ne erau
modelate după alte criterii. Învățam că în viață nu
poți face totdeauna doar ce vrei, că nu ești singur în
spațiul de supraviețuire, că ești dependent și de
semenii cu care coexiști și că aparținem unui neam,
unei limbi străvechi și unei binecuvântate patrii.
Doamne, cât de benefică le-ar ar fi cătănia multora
dintre adolescenții greu educabili de azi!
Dar să revin la evocarea mea. Dezechipările
la comandă, prea dure pentru copilul mamii de ieri,
nu puteau fi înțelese de un alintat de acasă, dar
trebuia să le răbdăm și să le executăm după voința
gradaților, altfel eram înscriși la munci de corvoadă
cu care nu eram obișnuiți cei mai mulți. Așa, vrând-
nevrând, am acceptat totuși, până la urmă, ideea că
traseul unei pozitive dezvoltări a societății umane, a
unui echilibru în comunicarea dintre semeni,
depinde de respectarea unor restricții și de renunțare
la unele mofturi personale.
Programul matinal, deasemenea, presupu-
nea, în peisajul militar, un cumul de reguli. Și le
respectam, ne obișnuiam cu ele. Trezirea se făcea la
comandă. Soldatul de serviciu poruncea cu glas
tăios, de-ți săgeta și cel mai adânc vis: „Deșteptarea,
băieți!” Toate mișcările se făceau de-acum cu
iuțeală. Timpul ne presa. De la spălător ne
întorceam cu pași grăbiți, ne echipam sub privirea
dură a caporalului sau a sergentului, ne aranjam
patul, (nu le mai făcea aceste treburi mama de-
acasă...) hainele rămâneau în ordine și tot acest
jurnal de dimineață, sus la dormitoare, se încheia
iarăși la comandă: „Pe platou, adunarea!”
Ei, acum urma
coborârea pe scările largi,
care tremurau sub
încălțările greoaie ale
răcanilor. Cei mai înceți
erau împinși cu sonore
gâfâieli înspre curtea
unității de acest val uman
speriat de alte neprevăzute
pedepse. Însă, ajunși pe
platoul înțesat de militari
pregătiți de înviorare,
văzând că unii au întârziat
la aceste exerciții de
sănătate și de vigoare fizică, ofițerul de serviciu, cu
un glas năvalnic trimis peste mulțimea înțepenită în
poziția de „drepți”, ni se adresă poruncitor: „Fiți
atenți la mine! Sunteți de-acum într-o unitate
militară. Ordinele nu se discută, ci se execută
întocmai. Dacă nu puteți ajunge la timp pe platou,
săriți pe ferestre !!!, da, nu vă mirați, iar, dacă
sunteți în aer, la comanda drepți, acolo, rămâneți
nemișcați” Pe obrajii liceenilor de acum câteva luni,
mângâiați cu drag de mama sau de bunica, se
întrezăreau cute ale mirării. Se poate așa ceva?!
Visam sau era real ce trăiam!? Era întrebarea care
ne-a trezit de-a binelea și ne punea răbdarea la
încercare. Strângeam din dinți neputincioși,
acceptând totuși încă o lecție din procesul de
maturizare a noastră.
3
 Au fost și zile plăcute, interesante, fără
vijelii verbale și ordine ciudate. Făceam parte
dintr-o unitate de transmisiuni. Urma să ne instruim.
Era în anul 1963. Această armă a transmisiunilor
are rădăcini adânci în istoria militară și la noi. Am
aflat că drumul ei a fost sinuos, deloc neted, cu
ascensiuni, dar și cu căderi inexplicabile. În 1836,
americanul Samuel Morse și asistentul său au
dezvoltat un sistem de telegraf electric, având la
bază codul inventatorului (Codul Morse) care
permitea ca literele și sunetele să fie transmise prin
cablu, folosind impulsurile electrice, transformate în
linii și puncte împrimate pe o bandă îngustă de
hârtie de pe o rolă. Mi-amintesc că în anii copilăriei
mele, am văzut cum funcționa sitemul la C.F.R.
(Tata lucra în domeniu). Sistemul a evoluat, iar, ca
radiotelegrafie, a fost utilizat în domeniul aviației și
în cele două războaie mondiale. Și la noi, în anul
1855, s-a înființat o școală absolvită de primii șapte
telegrafiști. În același an, se inaugurează liniile
telegrafice între București-Giurgiu-Ruse și Iași-
Cernăuți, realizându-se astfel legătura cu Viena și
Paris.
De la clasicul manipulator, folosit și în 1999, până
la circuitele integrate de azi. drumul a fost anevoios,
dar benefic pentru dezvoltarea tehnologică a
civilizației umane. Iar noi, cu evocarea aceasta, am
prins perioada de folosire deplină a sistemului în
armată. Veți afla cu câtă răbdare și cum ne-am
pregătit la Cluj, în această armă a transmisiunilor.
(continuare
în numărul viitor al revistei)
Fererndia, 17 iulie, 2023
Prof. Iosif Marius Circa
Fundațiile școlare și rolul lor în
formarea intelectualității românești
bănățene (III)
1865-1918
O altă categorie de fundaţii o reprezintă
fundaţiile foste comune ale episcopiei Arad şi
Caransebeş, şi anume: Fundaţiunea „Balla” şi
Fundaţiunea „Rajačsičs”.
O a treia categorie de fundaţii o reprezintă
fundaţiile administrate (dependente) de Consistoriul
diecezan Caransebeş, prin epitropii fondurilor.
Desigur, şi în cazul primelor două categorii,
4
Consistoriul diecezan avea un rol foarte important,
dar în cazul stipendiilor, a sumei alocate lor, trebuia
stabilită legătura cu Consistoriul mitropolitan,
respectiv Consistoriul episcopal arădean.
Persoanele sau comunele bisericeşti care
doreau să întemeieze fundaţii, de care au beneficiat
tinerii episcopiei Caransebeşului, dar şi şcolile
româneşti, trebuiau să prezinte Consistoriului
diecezan „Literile fundaţionale”–respectiv Statutele
de funcţionare ale fundaţiei (valoare, scop,
beneficiari, administratorii fundaţiei). De regulă,
aceste Statute erau publicate în Protocoalele
Sinoadelor eparhiale5 şi mai apoi în organe de
presă, respectiv „Foaia Diecezană”6. Pentru a se
decide asupra petiţionarilor, Consistoriul publica
Concurs în organele de presă ale timpului,
analizându-se în detaliu şi cu simţ de răspundere
actele doveditoare prezentate de petiţionarii
stipendiilor. Concursurile se publicau şi aveau loc,
de regulă, în „Feriile de vară”, în Şedinţele
Senatului Şcolar al Consistoriului diecezan7, de
fiecare dată amintindu-se condiţia de a prezenta
Consistoriului rezultatele obţinute la învăţătură,
după fiecare semestru, rezultate care trebuiau să fie
bune şi foarte bune, cât şi o comportare morală
demnă. Sumele (de 300 coroane) se ofereau, de
regulă, în două rate: „Acest stipendiu să fie livrat
petentului în rate semestriale anticipative de câte
150 coroane, dintre care rata primă o poate ridica,
pe lângă chitanţă timbrată în regulă, acum îndată,
iar rata a doua la începutul semestrului al II-lea al
anului şcolar curent, după ce numitul elev va
prezenta prezidiului consistorial Testimoniul şcolar
de pe semestrul prim…”8 şi se continuă în alte
documente cu: „… Numitul elev se îndatorează ca
până la 1/14 VII 1916 să subştearnă Consistoriului
testimoniul de la sfârşitul anului şcolar 1915/16
împreună cu atestatul de paupertate, căci în caz
contrar stipendiul avut se va declara vacant şi se va
vota altui reflectant”9.
5
Protocolul Sinodului Eparhial al diecezei gr. ort. române a
Caransebeşului, 1888, p. 55, 56-58, 59; 1917, p. 102-104,
105-109, 110-114.
6
„Foaia Diecezană”, I, 1886, nr. 14, 16, 44; XI, 1896, nr. 7.
7
Câteva exemple: AEC, Protocolul Şedinţei Consistoriale a
Senatului Şcolar, 1866/13, 101, 112, 117, 118, 126, 312, 437,
445, 526; 1876/87, 173, 217, 242, 284, 420; 1882/529, 562,
778; 1884/103, 125, 257, 339, 490, 593; 1885/16, 95, 132,
720, 752; 1910/3606; 1913/2344, 7299, 1380, 3339, 4100,
4587, 6421, 8979, 305, 759, 5208, 6421; 1914/5786;
1915/1858, 4786, 5645, 4695, 6668, 4543, 7233, 1340, 898,
4226, 3940; 1916/737, 547, 3503, 3706, 3690, 4022, 3332,
1533, 2901, 4177, 4371; 1917/6157, 1206, 6615, 6851, 4755,
4757, 4758; 1918/4215, 1896, 260, 2203, 3607, 3855, 4428,
4428, 3870, 4771, 4795.
8
Ibidem, 13 IX 1910, doc. 6410/1910.
9
Ibidem, 13 VII 1915, doc. 3934/1915.
 Remarcăm corectitudinea respectării acestor
condiţii ale Statutelor fundaţionale, cât şi sârguinţa
tinerilor „reflectanţi” la stipendiul respectiv.
De obicei, stipendiile acordate elevilor de la
clasele civile, „studenţilor” de la gimnazii sau de la
Institutul pedagogic şi teologic diecezan, erau mai
modeste, între 50-300 coroane. Cele acordate pentru
desăvârşirea studiilor
universitare erau mai consistente,
situându-se între 400-1000
coroane.
Din cercetarea documente-
lor rezultă că numărul
solicitanţilor, atât pentru
învăţământul secundar, cât şi
pentru cel universitar, sporeşte în
perioada 1900-1918 faţă de
perioada anterioară, dovadă a
conştientizării importanţei
studiilor pentru tineri.
În foarte multe cazuri,
stipendiul obţinut într-un an de
studiu se acorda şi în anul sau
anii următori, dacă stipendistul
îndeplinea „literile fundaționa-
le”10.
O noutate de importanţă
remarcabilă este faptul că, în rândul solicitanţilor
pentru stipendii, apar şi foarte multe fete care
doresc să urmeze învăţământul mediu, dar mai ales
Institutul pedagogic11 gr. cat. de fete din Lugoj,
dovadă a schimbării mentalităţii populaţiei, a
modernizării societăţii. Chiar dacă fetele erau de
confesiune gr. ort., ele au fost bine primite la Lugoj,
Consistoriul diecezan sprijinind material şi moral
elevele Institutului.
În foarte multe cazuri, în statutele fundaţiilor
sau în dispoziţiile testamentare, binefăcătorii
precizau ca, în afară de stipendii, o parte din fonduri
să fie destinată pentru construirea unor noi edificii
şcolare, ştiut fiind faptul că şcolile trebuiau să
îndeplinească anumite condiţii (să fie spaţioase,
luminoase etc.), pentru a nu fi transformate în şcoli
comunale sau de stat12.
Precizarea, în unele dispoziţii testamentare, a
ideii că fondul lăsat este pentru şcoala din localitate,
cu condiţia ca „şcoala să rămână confesională”, este
de importanţă majoră pentru a aprecia conştiinţa
10
Ibidem, 1913/5208; 1915/3940, 1916/4297; 1917/6157;
1918/4215.
11
Ibidem, 1916/2901; 1917/4755; 1918/3855, 4411 (În
Episcopia Caransebeşului, Institut pedagogic pentru fete există
la Lugoj până în 1918 – era greco-catolic).
12
Ibidem, 1877/522; 1885/124, 424; 1916/3332, 3503.
ridicată a românilor în lupta împotriva
maghiarizării13.
Este foarte important să menţionăm că tinerii
care se bucurau de sprijinul Consistoriului, prin
acordarea de stipendii, erau obligaţi ca, după
terminarea studiilor, să revină în dieceză şi să
servească interesele ridicării neamului românesc.
Exemplu: stipendiştii Ştefan
Velovan şi Patriciu Drăgălina
erau obligaţi de a servi Institutul
pedagogic diecezan din
Caransebeş cel puţin şase ani, ca
profesori, după terminarea
14
studiilor .
Fundaţii administrate de
Mitropolia de la Sibiu
O importantă contribuţie în
ajutorarea tineretului studios din
episcopia Caransebeşului şi-a
adus Fundaţia „Emanoil Gojdu”.
Fundaţia „Emanoil Gojdu”
în sprijinul tineretului român la
învăţătură a fost una dintre cele
mai mari şi importante fundaţii
de acest fel din sud-estul
monarhiei austro-ungare15.
Preocuparea de a sprijini tineretul român la
învăţătură l-a determinat pe Emanoil Gojdu să
întemeieze o fundaţie capabilă să acorde stipendii
(burse) şcolare. Actul testamentar prin care se
stabilea că averea sa va fi administrată de o
reprezentanţă, în cadrul unei fundaţii care-i va purta
numele, şi din veniturile căreia se vor acorda
stipendii tinerilor români dornici de învăţătură, a
fost semnat la Pesta în ziua de 4 noiembrie 186916.
Prof. Dr. Virginia Ardelean
13
Ibidem, 1885/571; 1886/308; „Foaia Diecezană”, I, 21/1886.
14
AEC, Protocolul Şed. Sen. Şc., 1876/420.
15
Un studiu amplu şi detaliat despre Fundaţia Gojdu, la
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti
din Transilvania şi Banat în epoca modernă, Presa
Universitară Clujeană, 2000. Emanoil Gojdu, fruntaş al
Revoluţiei din 1848, s-a născut la 9 februarie 1802 la Oradea.
Urmează cursurile şcolii confesionale şi liceale în oraşul natal,
apoi ştiinţele juridice, obţinând diploma de avocat în 1824, la
Pesta. După terminarea stagiului avocaţial, câştigând mereu
procese penale, ajunge în scurt timp un avocat renumit.
Aceasta a permis lui Gojdu să-şi realizeze o situaţie materială
foarte bună, din care o parte a fost destinată fundaţiei ce-i va
purta numele. Se stinge din viaţă la 22 ianuarie / 3 februarie
1870, la Pesta (Ion Georgescu, Fundaţia „Emanuil Gojdu” în
sprijinul studenţilor şi elevilor români din Austro-Ungaria, în
„Studii”, tom 26, nr. 2, 1973, p. 354.
16
Ibidem, p. 355.
5
Documentar:

Ioan Pop – Reteganul 170 ani de la A citit mult despre preocupările pedagogilor din
naștere. țară dar și a celor din străinătate: Ungaria, Franța,
Elveția ș. a..
În relație cu elevii a menținut o „caldă legătură
MOTTO : „Pentru el,
sufletească”3.
satul era vatra
A format la copiii deprinderi practice de muncă
cea mai calda a
mai ales în domeniile: pomiculturii și legumiculturii.
neamului românesc”
L-au mai preocupat: legătura școlii cu familia
V. Netea
,frecvența elevilor, exprimarea corectă.
Dar, mai mult decât toate aceste preocupări a
În 10 iunie, anul 1853, în localitatea fost aceea de redactare a manualelor pentru elevi între
Reteag, din Transilvania, s-a născut Ion Pop– care cel mai important rămâne. „Cartea poporului.
Reteganul, marele folclorist al Ardealului și al Carte de citire pentru anii din urmă ai școlilor
neamului întreg. poporale , școlilor de repetițiune, cursurile de adulți și
Departe de mine gândul de-a mă compara pentru poporul nostru” (1892).
cu acest distins etnolog care În palmaresul realizărilor
în copilărie păștea vitele și – sale se înscriu și contribuțiile
„îi de tot putrezeau cioarecii privind istoria învățământului
pe mine de atâta umezeală”, românesc din Transilvania.
mă mândresc de câte ori am Amintim doar câteva titluri
ocazia , că până în clasa a - cu un astfel de conținut : „Școalele
IV-a am purtat opinci. din Blaj”, „Gimnaziul român din
Sigur, o astfel de copilărie Năsăud”; „Românul în glumele și
nefericită, a dus la scurtarea datinile lui” ; „Cum își crește
firului vieții la doar 52 românul pruncii?”
ani(1905). O apreciere succintă a
A profesat ca personalității dascălului Pop-
învățător în mai multe Reteganul a făcut-o dr. Ilie Dăian
localități din Ardeal și Banat „Dăscălia lui îi umplea tot sufletul
fiind îndrăgit de elevii săi , de și-i cuprindea tot timpul zilei și
părinții acestora și de toată viața sa”4.
autorități. Aflând din monografia lui
Colegii, de pretutin- Ion Apostol Popescu despre dilema
deni și-au exprimat folcloristului Emil Eleftărescu, care
„încrederea în experiența și nu avea certitudinea că Reteganul a
părerile lui1”. Până și George funcționat ca învățător în localitatea
Cătană , al nostru, a admirat Grădiștea (Sarmizegetusa), în anul
la el „zelul, diligența și talentul”2. 1986 împreună cu colegul meu, profesorul Trandafir
Ca învățător , așa cum vom vedea , mai Tămaș, cu permisiunea părintelui paroh din
întâi de toate s-a preocupat de crearea spațiilor Sarmizegetusa, am cercetat arhiva Bisericii. Ce am
didactice a școlilor aflate în ruină, de multe ori, aflat? Că, Reteganul a participat la un concurs pentru
cu mijloace proprii. ocuparea postului vacant de acolo împreună cu mai
Odată rezolvate aceste probleme a trecut la mulți candidați. Concursul a fost câștigat de Pop
transmiterea cunoștințelor și formarea priceperilor Reteganul, care însă a renunțat în favoarea unui coleg
și deprinderilor de : scriere, aritmetică, de cântare din localitate ,bolnav de ftizie.
etc. fără să neglijeze a doua componentă, Gestul vorbește de la sine despre sufletul mare
educația. al lui Reteganul.

3
Ion Apostol Popescu, op. cit., p.44.
1 4
Ion Apostol Popescu, Ion Pop-Reteganul , București, Ilie Dăian, dr., Din viața dascălului Ion Pop Reteganul, Cluj,
Editura Didactică și Pedagogică,1965,p.83 Casa de Editură ”Alex Anca”, 1938, p.15; Ilie Popescu Teiușan,
2
V. Convorbiri pedagogici ( Panciova ), 1887,10, f. p. Pedagogi și oameni de școală din România, București, Editura
Apud Ion, Apostol Popescu , op. cit., p. 83. Didactică și Pedagogică, 1975, p. 128-130.
6
Ilie Popescu Teiușan îl situează pe învățător în
rândul pedagogilor practici pe tărâm social.
Invățătorul- folclorist a funcționat între anii 1879
– 1881 la Școala Primară din localitățile Băuțaru
Inferior și Superior.
Din comuna Marga și cătunul Vama
Marga, situat în imediata apropiere, Reteganul a
cules o seamă de creații populare în versuri și în
proză.
Curiozitatea ne-a îndemnat să ne adresăm
conducerii Școlii din Reteag, locul nașterii
folcloristului. Profesorul-director Cornelia Borza
ne-a răspuns cu multă amabilitate, oferindu-ne o
seamă de informații referitoare la problema care
ne-a interesat.
Domnia sa a găsit un număr de 40 de
cântece populare din același spațiu etno-folcloric.
Între acestea și un text din Marga, pe care îl redăm
acum:
”Fă-mă, Doamne, ce mi-i face
Fă-mă o cl[e]oambă uscată
Pesti Marga aruncată
S(e)[ă] văd neica cum se poartă
Cu cămeș(i)a de bumbac(u)
Și cu laiber de postav(u)
Pe la apa Bistriții5
Merge calu’ bădiții
Nu ști[i] suie o să coboare
Bate boii6 de-i omoare
Și să duce să se-nsoare”7.
Aparent, „la prima vista”, folcloristul
transilvănean nu a avut nici o legătură cu
Banatul. Și, totuși, a fost învățător, așa cum am
arătat, în Băuțarul Inferior și Superior doar 2 ani.
”În toamna anului 1879 – menționa el – m-am
dus ca învățător la școala confesională din
Băuțariu(l) Inferior și Superior în dieceza
Lugojului, chiar în pasul Porțile de Fier. Acolo
aveam salariul numai [de] 200 florini. Școala o
aflai părăsită, desgrădită, ruptă, ca vai de loc.
Îndată, primăvara o îngrădii, reparai cvartirul
(locuința) învățătorului, pusăi bază unei pomării
5
Din nevoia de a rima, în realitate e vorba de râul Bistra,
din Valea Bistrei.
6
Firește, ar fi fost ”Bate calu’ de-l omoare~
7 8
Poezia a fost culeasă de Remus Agliceriu de la ”un june cu
mândr(i)uța sa cântând luni, la Paști” (conf. Dumitru
Jompan, „Corespondență” (scrisori primite), vol. I (A-C),
Reșița, Editura Banatul Montan, 2008, p. 111
și provăzui cu cărți pe toți băieții, că nu aflai la
mergerea mea niciun umil abecedar...”8.
Din Băuțar s-a retras ”în munții lui Iancu și
Horia”.
Prima Antologie de poezii populare, apărută în
anul 1884, a intitulat-o „Trandafiri și viorele”. Să
compari versurile → culese din popor cu aceste două
flori de o frumusețe coloristică și un miros irezistibil,
vorbește de la sine de sufletul folcloristului, căci în
concepția noastră → Cine iubește florile, copiii și
muzica, are sufletul bun.
În respectiva culegere, alături de poezii populare
din arealul transilvan, am descoperit producții populare
culese din zona noastră: Bucova, Marga, Vama Marga
și impresionant de multe „din Banat”.
Între învățătorul transilvănean și bănățeanul
George Cătană au existat oarecare relații colegiale.
Cătană și-a dorit ca într-una din adunările generale a
Reuniunii Învățătorilor din dieceza Caransebeșului să-l
dea exemplu ca fiind ”cel mai meritat” pe terenul
acesta (învățământului).
Ion Pop Reteganul n-a fost doar un învățător și
folclorist cunoscut, ci a avut preocupări în domeniile:
etnografiei, publicisticii, horticulturii, pomiculturii,
contabilității. A învățat și limbi străine și a făcut
traduceri.
Au scris despre viața și activitatea acestui mare
cărturar români: Ion Breazu, Ilie Dăian, Octavian Goga,
Nicolae Iorga, Ion Mușlea, Horia Petrea Petrescu, Ion
Apostol Popescu, Sebastian Stanca, Ilie Popescu
Teiușan, Gheorghe Popovici și Al. Viciu.
Ion Pop Reteganul a excelat și în domeniul
folclorului comparat. Astfel, a pus față în față, arătând
asemănările și deosebirile în jocul ”Călușarilor” din
Transilvania și Banat.
La colocviile revistei „Nedeea”, credem noi, se
cuvine să cunoaștem opiniile lui Reteganul despre
acest obicei străvechi-nedeia.
Folcloristul la întrebarea: Ce e nedeia? A
răspuns „Nedeia e o sărbătoare strălucită o zi mare de
bucurie , împreună cu: jocuri praznice și prânzuri la
care aleargă cunoscuții și neamurile chiar și din cele
mai îndepărtate sate de origine tare veche . Se pare că
sunt zilele solemne de bucurie ale vechilor romani în
onoarea zeilor patroni , căci chiar și acum nedeia se
face în fiecare sat la ziua patronului parohiei. Nedeia
se aseamănă mult și convenirilor grecilor antici. ”9
Pentru Ioan Pop, nedeile sunt o „școală a
adulților” la care, prin socializare unii învață de la alții
și , totodată un prilej de „întemeiere a unor căsnicii ”.
Ion Pop Reteganul, Eu, despre mine. În Idem, Legende povești și
obiceiuri românești, București, Editura Casa Școalelor, 1943, p.
12.
9
Ion Pop Reteganul , Legende, povestiri și obiceiuri românești ,
București, f. e., 1943, p.220
7
 Cercetând acest obicei, folcloristul a aflat
că , partea muzicală a nedeilor din Ardeal era
susținută de lăutarii din Dalci (Banat), care cântă
„cum știu ei mai frumos ”.
Referindu-se la aceste idei, monografistul
Ion .Apostol Popescu concluzionează : „Nedeia e
un obicei complex în care sfatul înțelept și cu voia
bună se împletesc cu jocul și petrecerea10, ea are
bogate implicații educative, întrucât fiecare
voiește a întrece pe celălalt în diferite calități
morale...”11
Zestrea moștenită de la Ion Pop Reteganul,
în materie de folclor și etnografic, adunată în cele
peste 25 de volume, unele publicate în mai multe
ediții, a îmbogățit tezaurul culturii spirituale
populare românești.
Prin aceasta,
el și-a asigurat
nemurirea, figura sa
fiind așezată în
galeria de portrete a
marilor folcloriști ai
neamului românesc.
Marga,
08.06.2023
Prof. dr.
Dumitru Jompan
Coruri bisericești și școlare din zona Deta
(II)
Tot la Deta activa și Reuniunea germană
de cântări (1922)12.
La Ferendia a existat odată cu
funcționarea bisericii și un cor bisericesc, care
dădea răspunsurile la slujbele religioase, și înainte
de corul de copii instruit de învățătorul Achim
Miloia.
La începutul secolului al XIX-lea pe lângă
învățătorul Achim Miloia au activat alți dirijori de
cor, învățătorii Trifu Cozac, Aurel Crăciun,
Gheorghe Câmpeanu și Ana Olde.
Potrivit unor mărturii avem informația că
la Ferendia, în anii 1935-1936, a funcționat un cor
bisericesc dirijat de Ilie Leu.
10
Ion Apostol Popescu, op. cit.p.220
11
Idem, Ib.
12
Dan N. Buruleanu, Ioan Traia, Deta. Album monografic,
Editura Solness, Timișoara, 2012, p. 140-141.
8
Pe lângă cor, comunitatea mai avea și fanfară13.
Primul Cor bisericesc ortodox din Folea
datează din anul 1924 și a fost dirijat de Traian Gavrilă
(1934), Ilie Bagiu (1934) și S. Bagiu, plugar.
Formația lui Traian Gavrilă s-a deplasat la
Timișoara la două festivaluri de muzică (1934; 1936) și
a ocupat locul al II-lea, respectiv calificativul ,,foarte
bine”.
Reorganizarea ansamblului a fost posibilă doar
în anul 1965. Gruparea aceasta a depășit numărul de 35
de coriști14.
Primele inițiative ale organizării unui cor școlar
la Gătaia s-au datorat învățătorului Dumitru Bulgea în
1909. Potrivit mărturiei cântărețului de strană Pavel
Olariu acest an este și anul înființării corului bisericesc.
Acest cor și-a continuat
existența, pentru că în
1919 a fost consemnat un
alt dirijor, învățătorul
Dumitru Superceanu.
Cântecul coral a
fost organizat statutar în
perioada interbelică, anii
1925-1928, când comer-
cianții din Gătaia au pus
bazele Corului bărbătesc
,,Harmonia”. Țăranii din
localitate au pus bazele
Corului ,,Doina” în anul
1936, dirijat de Iorgu
Lina țăran din Folea.
Din anul 1957
începe renașterea Corului ,,Doina”, precum și perioada
sa de afirmare pe plan local și regional. Corul a fost
condus de dirijorul Trifu Petcu, profesor la Școala din
Gătaia, căruia i-au succedat prof. Dumitru Buda,
Ladislau Csizmaric, prof. Achim Pele.
Corul a devenit al Casei Naționale (1975) a avut
în perioada de apogeu 70 de coriști.
După 1989 corul a fost condus de prof. Nicolae
Pușcașu și preotul Adam Rugaci (1996-2015).
Corul ,,Doina” a participat la diverse concursuri
și recitaluri la București, Deva, Pitești, Timișoara,
precum și în numeroase sate bănățene.
Corul ,,Doina” al Parohiei Gătaia funcționează
și astăzi15.
Corul din Ghilad datează din anul 1892 și a
purtat mai multe nume: Corul Vocal al Plugarilor
Români (1892), Corul ,,Doina”, Corul Vocal (1896),
Corul Vocal Greco-Ortodox (1904).
13
Ioan Traia, Ferendia. Satul de pe șapte coline, Editura
Eurostampa, Timișoara, 2017, p. 282-286.
14
Dumitru Jompan, Coruri I…, p. 141.
15
Valentin Bugariu, Gătaia. Monografie, Editura Sitech, Craiova,
2021, p. 224-225.
 Sunt cunoscuți șase dirijori între care Ion
Chișodan (1894), ,,teolog absolvent”. Aceștia au
condus o formație compusă din 28 de membri în
1891, până la 60 de membri în 1964, într-o
alcătuire de voci egale bărbătești, de femei sau
mixtă16.
Corul de Plugari din Jebel a apărut în
1899 și a fost reînființat în 1900. Acesta a purtat
denumirea de Corul Reuniunii Române Greco-
Ortodoxe (1902) și apoi de Ansamblu bisericesc
până în 1935.
Între cei 13 dirijori cunoscuți îi amintim pe
Ioan Surlașiu (1905-1912; Adam Fiștea (1920),
învățător; Liviu Surlașiu (1933); Ion Bojin (1964-
1999)17.
Atestat documentar pentru prima oară în
anul 1926, corul din Lățunaș s-a numit Cor
Bisericesc (1935); Cor al Căminului Cultural
,,Mihai I” (1937). În funcția de președinte a
acestei alcătuiri muzicale vocale au fosr
desemnați Emilia Stoica (1941-1946), învățătorul
și preotul Ștefan Turcu (1937), director al
Căminului. Părintelui i s-a datorat obținerea
dreptului de întrunire la repetiții și concerte a
coriștilor.
Între cei șase instructori de cor este
pomenit și Vidu Guga (1928), dirijor-țăran din
Mercina, jud. Caraș-Severin.
În anul 1945 formația era alcătuită doar
din bărbați și număra 65 de inși.
Din repertoriul corului am identificat
colinde și cântece patriotice: ,,Colo sus și mai în
sus”, Colindița”, ,,Doamne a Tale cuvinte”, ,,Noi
umblăm și colindăm” și imnul ,,Hora Unirii”.
Corul s-a desființat în 1958 după
participarea la Concursul Regional al Artiștilor
Amatori de la Timișoara, la care Corul a obținut
Premiul al III-lea18.
Corul din Macedonia a fost înființat în
anul 1884 de învățătorul Simeon Miloș, care a
funcționat la școala confesională între anii 1884-
1905. Conducătorii corului au fost învățătorii
Teodor Săvescu, Victor Preda și Iosif Boldea.
În perioada interbelică, corul s-a despărțit
în două, apoi s-a reunit și a avut sub conducerea
cântărețului Gheorghe Ciorogar, un real progres
valoric.
Dacă la început corul și-a desfășurat
activitatea numai în biserică, dând răspunsurile la
serviciile divine, la praznicele bisericești mai
16
Dumitru Jompan, Coruri I…, p. 148.
17
Dumitru Jompan, Coruri I…, p. 170.
18
Dumitru Jompan, Coruri din Banat. Lexicon, vol. II, (K-
R), Editura Nagard, Lugoj, 2011, p. 10 (Se va prescurta în
continuare Coruri II…).
mari, sau participând la înmormântări și cununii, mai
târziu și-a lărgit sfera de activitate organizând serbări
culturale, răspândind prin cântec lumina ziditoare a
culturii19.
(Continuarea în numărul viitor)
Pr. Valentin Bugariu
(Urmare din p. 1)
Esenţa marii înnoiri inaugurate de Paisie cu
toată ardoarea sufletului şi înţelegerii sale, stă tocmai
în aceea de a fi aşezat aceste trei elemente: Scriptură,
Părinţi, rugăciunea lui Iisus, la temelia vieţii de obşte,
cu toate consecinţele pe care le comporta aceasta în
organizarea vieţii comunitare şi a ascezei personale“20.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele
nostru Paisie de la Neamț21 s-a născut în orașul Poltava
din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o
binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea
copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan
și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema
Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul
a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia
teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul
moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind
școala, a intrat în viața monahală la Mănăstirea
Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici a fost făcut
rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere
în Mănăstirea Pecerska, a venit în Moldova în anul
1745 și s-a stabilit la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat
și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.
În vara anului 1746 s-a dus la Muntele Athos,
unde s-a nevoit ca sihastru patru ani de zile. În anul
1750 a fost tuns, în monahism de Cuviosul Vasile de la
Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de
Paisie. Apoi, a fost hirotonit ieromonah și a întemeiat o
obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde s-a
nevoit până în vara anului 1763, adunând în jurul său
64 de călugări români, ucraineni și ruși.
Din motive binecuvântate, în vara aceluiași an,
s-a reîntors în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și
s-a stabilit la Mănăstirea Dragomirna, unde s-a nevoit
doisprezece ani, până în anul 1775.
(Continuare în nr. următor)
19
Ioan Traia, Cornel Bercea, Viorel Jiva, Macedonia. Un sat cu
nume și oameni cu renume, Editura Orizonturi Universitare,
Timișoara, 2006, p. 122-123.
20 Sf. Paisie de la Neamţ, Autobiografia şi Vieţile unui stareţ,
ediţia a III-a revizuită, ed. Deisis, Sibiu, 2015, p. 16.
21Aceste date au fost preluate de pe site-ul
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-paisie-de-la-
neamt.
9
Pagini de literatură:
Monografia existenței umane în
romanul românesc interbelic
JAR (1934)
Romanul are ca temă psihologică iluzia
iubirii.
“Romancierul a amestecat monografia
deprimării cu poemul, împărţind cartea în cânturi
mensuale: octombrie, noiembrie, decembrie…
într-o simetrie artificială”.22 Eroina romanului
este studenta la filizofie: Liana Rosmarin. Este o
tânără frumoasă, inteligentă şi cu multe iluzii în
găsirea unui soţ bun. În concepţia familiei
măritişul fetei trebuia să-i aducă acesteia o
situaţie materială stabilă. Lipsită de experienţă,
naivă şi plină de nerăbdare şi elan, Liana cade în
braţele primului bărbat mai insistent, curtenitor:
locotenentul Dandu. Ea se îndrăgosteşte de el,
dar el profită grosolan de frumuseţea şi puritatea
ei. Fata devine, pe parcursul mai multor luni,
amanta lui Dandu; dându-şi seama că Dandu
nu o iubeşte, că nu o va lua de nevastă niciodată
şi că a fost pentru el o simplă joacă şi distracţie,
Liana suferă o adâncă dezamăgire. Relaţia dintre
Liana şi Dandu nu poate fi numită iubire. Liana a
confundat iluzia iubirii cu sentimentul autentic,
minciuna cu adevărul. Iar Dandu a fost conştient
mereu că ea nu a reprezentat decât o cucerire în
plus. Relaţia este pur instinctuală, pasiunea
mistuitoare din sufletul Lianei e amestecată cu
resentimentele şi mustrările de conştiinţă datorate
greşelii făcute faţă de ea însăşi şi faţă de familia
ei. Conştietizând faptul că şi-a înşelat familia,
pierzându-şi unica ei comoară: cinstea, Liana nu
are curajul mărturisirii adevărului de teama de a
nu fi iertată; nu are puterea a se ierta pe sine, de a
depăşi această durere. Are, totuşi, momente de
luciditate şi stări raţionale: când mărturiseşte
bunicii ei o parte din adevăr, când participă la
Liturghii, lăsând pomelnice pentru ca să
reuşească în iubirea ei cu Dandu. Nu reuşeşte să
găsească credinţa salvatoare şi cade în cel mai
adânc abis al nefericirii prin sinucidere. Liana
este o tânără care a conştientizat situaţia mult
prea tragică şi fără ieşire, văzând în sinucidere
unica salvare din lâncezeala vieţii pe care o
ducea.
22
Călinescu, George, op. cit., p. 735
10
CAMIL PETRESCU
Acest “trudnic în ale scrisului” cum se
autodefinea, s-a remarcat prin puternica aspiraţie spre
absolut. Actul de creaţie este pentru Camil Petrescu un
act de cunoaştere, de descoperire, nu de invenţie.
Scriitorul nu numai că a scris romane, piese de teatru,
chiar poezii, dar a fost preocupat şi de promovarea
unei idei despre înnoirea literaturii române. El era de
părere că trebuie să existe o sincronie între literatură şi
filozofie, chiar alte domenii de cunoaştere. Gândirea
camilpetresciană se apropie de cea a lui Marcel Proust;
romanele celor doi scriitori au elemente comune:
timpul este subiectiv, construcţia romanescă devine
mai liberă, determinată de condiţia memoriei şi
introspecţiei: să nu descriu decât “ceea ce văd, ceea ce
aud, ceea ce înregistrează simţurile, ceea ce gândesc
eu, … din mine însumi nu pot ieşi, eu nu pot vorbi
onest decât la persoana întâi”.
Gustul pentru analiză se regăseşte şi în
mărturisirile sale: “un nebun încearcă până la
exasperare ocolind o casă şi pe el însuşi, să se
prindă”23.
Autenticitatea este una dintre trăsăturile cele
mai importante ale creaţiei sale. Chiar el dezvăluie
opinii referitoare la această concepţie: “În faţa morţii şi
a dragostei omul apare în autenticitatea sa
structurală”,24 sau “un scriitor e un om care exprimă în
scris ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a
întâmplat în viaţă lui şi celor pe care i-a cunoscut sau
chiar obiectelor neînsufleţite.”25 Camil Petrescu a fost
un anticalofil afirmând cu fermitate: “cuvântul e un
mijloc imperfect de comunicare” sau “orice rând e o
23
Idem, p. 122
24
Idem, p. 123
25
Idem, p. 124
falsitate”26; nu pune accent nici pe scrierea
corectă din punct de vedere ortografic: “arta n-
are nimic de-a face cu ortografia – scrisul corect
e pâinea profesorilor de limba română.”27
Romanele autorului sunt “monografii de
idei”; nu au propriu-zis un subiect, ci pornesc de
la un sentiment, o idee. Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui
Procust analizează iubirea, gelozia, orgoliul rănit
şi neînţelegerile dintre soţi sau parteneri.
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE ÎNTÂIA
NOAPTE DE RĂZBOI (1930)
Geneza romanului trebuie căutată în
preocuparea autorului de a scrie despre război;
încă din 1929 în revista litarară “Omul liber”
acesta anunţă apariţia unor nuvele şi a unui
roman pe această temă.
Construcţia romanescă apare ca o
confesiune a eroului, dar îl recunoaştem pe autor
şi în vorbirea altor personaje. Din punct de
vedere al compoziţiei, romanul cuprinde două
părţi: prima parte este dedicată iubirii dintre
Ştrefan Gheoghidiu şi Ela, iar partea a doua este
jurnalul eroului aflat pe frontul primului război
mondial.
În ceea ce priveşte structura romanului
putem vorbi de planul subiectiv care constă în
descrierea monografică a unei iubiri şi planul
obiectiv care reprezintă fundalul pe care se
desfăşoară evenimentele; cele două planuri
evoluează paralel, iar uneori interferează.
În Ultima noapte…, eroii se cunosc din
anii studenţiei, sentimentul se naşte din
admiraţie, orgoliu, chiar duioşie. Deşi, iniţial
Ştefan nu era îndrăgostit de Ela, îi descoperă
treptat sufletul bun, jertfelnic pentru cei din jur,
felul deschis şi expansiv de a fi. Când iubirea
devine reciprocă cei doi se vor căsători. Autorul
surprinde fazele sentimentului: geneză,
stabilizare şi declin.
Căsătoria este liniştită o vreme, cei doi
îndrăgostiţi duc o existenţă cuminte şi modestă,
fiind vizitaţi de prieteni săraci. Moştenirea
primită de Ştefan schimbă totul. Ela se tranformă,
îşi pierde naturaleţea, curăţenia sufletească,
devine frivolă şi cochetă determinându-l pe
Ştefan să fie gelos. Nefiind sigur dacă e înşelat
sau nu de Ela cu Grigoriade, Ştefan pleacă pe
front ros de îndoieli. Aici descoperă valoarea pe
26
Idem, p. 125
27
Idem, p. 121
care o are viaţa care merită trăită în fericire şi nu în
zbucium şi îndoieli.
Problema războiului este dezbătută intern, în
Cameră, în ziarele vremii, ca şi cea a ţăranilor din
Răscoala.
Spre deosebire de Duiliu Zamfirescu, care
evocase războiul pentru a evidenţia virtuţile
Comăneştenilor, de Cezar Petrescu care a surprins
mutilarea fizică şi psihică a celor ce au fost pe front, de
Rebreanu ce analizează cazuri de conştiinţă în situaţii
“limită”, Camil Petrescu mărtuiseşte că a prezentat
viaţa interioară a celor ce participă la luptă şi starea
psihică în timpul bătăliilor. Scriitorul a dedicat mai
multe pagini ce surprind vizual şi mai ales auditiv,
retragerea şi momentele de groază ale combatanţilor.
Războiul este un distrugător de energie, un generator
de moarte.
PATUL LUI PROCUST (1933)
Scriitorul menţine aceleaşi preocupări din
romanul Ultima noapte…: societatea e dominată de
afaceri, politică, aere de mondenitate, este tratată în
mod special drama intelectualului neînţeles şi
subapreciat de o societate meschină şi mediocră, prin
imaginea personajului George Demetru Ladima.
Perspectiva asupra evenimentelor se relativizează;
personajele principale sunt prezentate din mai multe
puncte de vedere.
Romanul are o construcţie unică: trei scrisori
ale d-nei T. spre autor, jurnalul lui Fred Vasilescu în
care sunt incluse şi scrisorile luli G. D. Ladima către
Emilia, un epilog povestit de Fred, un epilog al
autorului. Acestora li se adaugă notele de la subsol ale
autorului care se constituie, el însuşi, ca personaj. În
centrul evenimentelor se află iubirea neîmplinită dintre
Fred şi d-na T. şi drama omului de geniu într-o
societate lipsită de scară valorică.
Titlul cărţii aminteşte de celebrul tâlhar din
Atica, în patul căruia erau scurtaţi sau lungiţi călătorii;
simbolul din titlu poate fi interpretat ca un “spaţiu al
nepotrivirii”, deoarece scriitorul face o analiză de o
mare subtilitate psihologică a mutilărilor pe care
sentimentul neîmpărtăşit al iubirii le poate provoca în
sufletul omenesc: Ladima cunoaşte umilinţa şi
deznădejdea, confundă iubirea cu iluzia, d-na T.
trăieşte dezgustul şi suferinţa unui refuz din partea
bărbatului iubit, Fred îşi reprimă o mare pasiune din
cauza unui complex de inferioritate faţă de aleasa
inimii sale.
Personajele sunt tipuri care se constituie prin
mărturisire fie directă, fie prin jurnal; personajele
principale sunt reflectate în simţirea celorlalţi.
Camil Petrescu este un promotor al romanului
citadin, considerând scrisul o eliberare:
11
 “Din câteva convorbiri… am înţeles ce
uimitoare descoperire a fost pentru el
posibilitatea de eliberare prin scris. Refuzând ani
de zile un mister ca pe un germene distructiv în
adâncul organic, închis cu taina lui în el însuşi, ca
şi cum ar fi fost încadrat ca un dement, expresia
devenită posibilă capătă pentru el sensul unei
evadări”28.
Prof. Manuela Matits
Director Școala Gimnazială Săcălaz
Cateheza:
Ierurgiile și rolul lor in viața
credincioșilor
Pregătirea aperceptivă:
Dragi credincioși,
Cunoastem cu totii rolul sfintelor Taine în
cadrul Bisericii Ortodoxe, prin care omul se
unește cu Hristos în grade diferite, ținându-se
seama de trebuințele permanente ale mântuirii în
vederea vieții sale veșnice. Așa cum în Sfintele
Taine, Hristos se unește cu noi, sau ne dă harurile
Lui pentru susținerea noastră în general pe calea
mântuirii, tot așa ajutoarele ce ni se dau în
împrejurările concrete ale vieții noastre, ne vin
obiectiv de la Hristos, sau prezența lui Hristos
aflat în noi de la primirea Tainelor, se face activă
în tot felul de împrejurări și trebuinte concrete ale
noastre, rugând pe preot să-I ceara activarea
acestei prezențe.
Anunțarea temei:
Despre aceasta activare a prezenței lui
Hristos vom vorbi astăzi, si anume, cum se face
aceasta prin intermediul ierurgiilor.
Tratarea subiectului:
În afară de rânduiala Sfintelor Taine,
Molitfelnicul ortodox cuprinde şi alte rânduieli,
slujbe şi rugăciuni, pe care le numim, cu un
termen general, ierurgii, din grecescul ierourgia ce
înseamnă lucrare sau slujbă sfântă. Dacă Tainele
sunt întemeiate, direct sau indirect, de Mântuitorul
Însuşi se referă exclusiv la persoana şi viaţa
noastră, sfinţind momentele şi actele sau
împrejurările de căpetenie din cursul ei, ierurgiile
sunt orânduite în cea mai mare parte de Biserică şi
28
Petrescu, Camil, Patul lui Procust, Bucureşti, Ed.
Minerva, 1989, p. 250
12
au o sferă de înrâurire mult mai largă, adică efectele lor
se aplică nu numai la viaţa omenească, ci şi la natură şi
la făpturile necuvântătoare. Sfintele Taine sunt
fundamentale pentru mântuirea noastră, unele dintre ele
fiind absolut obligatorii şi indispensabile pentru orice
creştin (ca de exemplu, Botezul şi Mirungerea, Pocăinţa
şi Sfânta Euharistie), pe cand ierurgiile, chiar acelea
care privesc viaţa noastră, nu au acest caracter de
absolută necesitate. Lipsa lor nu atrage nedobândirea
sau pierderea mântuirii, dar prezenţa lor sporeşte şi
întăreşte harul şi sfinţenia primită prin Sfintele Taine.
Acestea sunt rugăciuni de binecuvântare şi sfinţire a
omului în diferite momente şi împrejurări ale vieţii,
precum şi de binecuvântarea şi sfinţirea firii
înconjurătoare şi a diferitelor obiecte sau lucruri de
folos omului.
Scopul acestor slujbe este de a curăţi şi a
binecuvânta pe om şi firea înconjurătoare sau vietăţile
şi lucrurile de care omul are nevoie pentru trai sau
pentru mântuirea sufletului şi preamărirea lui
Dumnezeu. Căci păcatul primilor oameni a adus
stricăciunea şi nefericirea nu numai în viaţa omenească,
ci a stricat şi armonia dintru început a firii
înconjurătoare, când toate cele ce făcuse Domnul „erau
bune foarte" (Fac. 1, 31). Urmările păcatului au păgubit
deci nu numai fiinţa omenească, ci s-au răsfrânt asupra
întregii firi, făcând-o să sufere împreună cu omul, să
aştepte şi să dorească şi ea izbăvirea din stricăciune.
De aceea, Biserica Ortodoxă binecuvintează
toate lucrurile firii: florile și iarba câmpului, țarinile,
livezile și lanurile, roadele pământului şi fructele
pomilor, ramurile arborilor, mâncărurile şi tot ceea ce
vine în atingere cu omul, după folosul şi trebuinţele
fiecăruia. Ea binecuvintează, de asemenea și munca
credinciosului, ocupaţiile și îndeletnicirile cu care
acesta îşi întreţine viaţa, începutul şi sfârşitul oricărei
munci, precum şi momentele, întâmplările şi
împrejurările cele mai de seamă din viaţa noastră, atât
cele de bucurie cât şi cele de întristare. Toate
rugăciunile şi slujbele săvârşite cu un astfel de scop şi
în asemenea împrejurări poartă în general numirea de
ierurgii. Cu alte cuvinte, prin Biserică, adică prin
slujitorii ei, se împărtăşeşte şi firii neînsufleţite, precum
şi vietăţilor necuvântătoare, harul dumnezeiesc, în
măsura care le este de trebuinţă.
Ierurgiile sunt foarte vechi. Pe unele le
moştenim chiar din Vechiul Testament, în special cele
legate de naştere, pe unele le-a practicat însuşi
Mântuitorul, cum ar fi vindecările de tot felul,
binecuvântările diverselor lucruri: pâine, vin, peşte,
foarte multe erau practicate de Sfinţii Părinţi din
primele veacuri. La acestea s-au adăugat şi altele mai
noi, în funcţie de evoluţia vieţii bisericeşti şi de nevoile
spirituale ale credincioşilor. Unele se săvârşesc în
biserică, de pildă: molitva mamei la 40 de zile după
naştere, sfinţirea vaselor şi a veşmintelor
bisericeşti etc., altele, în case: sfeştaniile,
ierurgiile în legătură cu înmormântarea iar altele,
afară din case, pe câmp: binecuvântarea țarinilor;
a holdelor și a fântânilor s.a.. Și precum în Taine
preotul indica lucrarea cerută lui Hristos, însoțind
aceasta indicare cel puțin prin semnul crucii și
prin invocarea Sfintei Treimi, tot așa face și în
ierurgii. Deosebirea este că în ierurgii lucrarea
indicată e restrânsă la o lucrare sau la un dar
concret ce se cere lui Dumnezeu, nu la o trebuință
prelungită pentru tot cursul vieții pământești și
veșnice. Ierurgiile săvârșite de preot în afara
lăcasului bisericesc arată cat de superficială e
afirmația unor preoți că ei sunt preoți numai în
biserică. Ei sunt preoti, și ca atare organe prin care
Hristos sfințește și binecuvintează în orice clipă se
ivește o trebuință, toate ale universului și prin
rugaciunile lor se împlinesc cererile cele bune de
tot felul ale oamenilor în orice loc s-ar face. Căci
alături de săvârșirea ierurgiilor, preotul are și
datoria de a binecuvânta prin rugăciune sau măcar
prin semnul crucii și cu invocarea Sfintei Treimi,
orice lucru spre folosul oamenilor și pe oamenii
înșiși in orice împrejurare.
Cum putem răspunde acelora care
dispreţuiesc ierurgiile, socotindu-le o invenție a
Bisericii? Răspundem că puterea de înrâurire a
lucrării dumnezeieşti nu poate fi marginita numai
la sufletul omului. Căci omul este nu numai suflet,
ci şi trup, este o fiinţă legată de pământ şi de
întreaga fire văzută, în mijlocul căreia trăieşte:
trupul lui e zidit din pământ, adică din aceleaşi
elemente din care e alcătuită întreaga zidire; din
aceasta îşi trage hrana şi izvoarele de întreţinere a
fiinţei sale trupeşti, e înfrăţit cu ea. Firea văzută
trăieşte deci în om, face parte din alcătuirea fiinţei
sale şi trebuie deci sfinţită ca şi sufletul lui. Căci
Mântuitorul nu este numai Mântuitor al sufletelor,
ci şi al trupurilor. Când mâncăm ceva sfinţit, noi
înşine ne sfințim şi, dimpotrivă, dacă mâncăm
ceva necurat, noi înşine ne întinăm. Sfinţirea
naturii este deci o condiţie a sfânţirii sufletului.
Or, tocmai acesta este rostul sau scopul
ierurgiilor. Este important de precizat că Biserica
se bazează în creația doxologică pe texte din
Sfânta Scriptură. Cel mai important dintre acestea
este consemnat în epistola către Timotei I, 4, 4-5:
„Pentru că toată făptura lui Dumnezeu este bună
și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu
mulțumire, căci se sfințește prin cuvântul lui
Dumnezeu și prin rugăciuni”.
Ierurgiile sunt săvârșite de episcopi si
preoti:
a).Unele pentru lucruri. b). Altele pentru persoane.
Legat de lucruri, cea mai obişnuită sau cea mai
des săvârşită la noi este sfinţirea apei (Aghiasma),
deoarece apa este lucrul cel mai de trebuinţă şi mai des
folosit în viaţa de toate zilele; iar cea mai sărbătorească
şi mai dezvoltată este sfinţirea bisericii (slujba
târnoşirii). Privitor la persoane, Sunt cele ce se
săvârşesc la naşterea omului şi cele care se săvârşesc la
moartea lui, sau în legătură cu pomenirea morţilor.
Împărțirea ierurgiilor se mai face și după scopul sau
efectele lor: exorcisme, curăţiri, dezlegări,
binecuvântări şi sfinţiri.
4. Recapitulare:
Stimați credincioși și credincioase, ce sunt deci
ierurgiile? Sunt rugăciuni speciale care se fac de către
preoți și episcopi, de binecuvântare şi sfinţire a omului
în diferite momente şi împrejurări ale vieţii, precum şi
de binecuvântarea şi sfinţirea firii înconjurătoare şi a
diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului, pentru
lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletului.
5. Asocierea:
Ca și Sfintele Taine, ierurgiile se administrează de către
preoți credincioșilor, dar și lucrurilor de care au aceștia
nevointa. Si unele, și altele se exprima și se impartasesc
prin elemente materiale, sfințite in scopul transmiterii
harului. Multe ierurgii anticipeaza sunt pregătitoare și
anticipează Sfintele Taine, pentru ca prin ele se sfintesc
elementele materiale care vor deveni purtătoare ale
harului Sfintelor Taine.
6. Generalizarea:
Prin ierurgii, puterea sfințitoare și curatitoare a
Bisericii se revarsă nu doar asupra omului, ci și asupra
întregii creații, scotand-o de sub blestem și sfințind-o.
Natura, care ajunsese in dezacord si in lipsa de armonie
cu omul, își reia locul care îi fusese hărăzit in Taina
Creației.
7. Aplicarea:
Vedem cum, omul, apasat de griji și păcate, nu
trebuie sa se sfiasca in a alerga la Dumnezeu și la
Biserica pentru a fi iertat de păcate și pentru a i se face
rugăciuni speciale de sfintire si iertare. Roadele
ierurgiilor sunt următoarele:omul devine din nou vas al
Duhului Sfânt; patimile se linistesc; Vrăjmașii fug;
bolile se vindeca; oamenii se întăresc în dreapta
credință și primesc binecuvântare și har; natura
conlucreaza din nou cu omul in scopul spre care a fost
creată.
Firea văzută, care pană aici era mai degrabă
potrivnică omului, devine in felul acesta un mijloc
prielnic de trai și un ajutor spre mantuire, fiind
impreuna partasa cu omul la preamărirea Ziditorului.
Omul, împăcat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu
sine toata zidirea din nou spre Dumnezeu. Să nu
pregetăm a chema preotul să ne binecuvinteze casa, să
ne sfințească ogorul, animalele, muncile noastre.
13
Acestea fac parte din viața de zi cu zi a creștinului (Florin-Corneliu Popovici) etc. Probabil că dispunerea
ortodox, acestea îl definesc. Așadar să spunem cu lucrărilor ține cont de modul cum s-au grupat și
psalmistul David: „Să se umple gura mea de lauda succedat comunicările de la baza lor, în cele trei
Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviința secțiuni ale colocviilor desfășurate sub egida revistei
Ta” ( Ps.70, 9). „de cultură și religie rurală «Arhanghelul» din Birda”,
după cum aflăm din Argumentul semnat de neobositul
Gavril Ioan Georgiu, și dăruitul Preot dr. Valentin Bugariu (p. 9). Reținem de
Student teolog aici și o prețioasă explicație pentru titlul volumului:
„Credința, Educația și Tradiția sunt cele trei valori
promovate de Parohie” (Ibidem). (Autorul se referă,
desigur, la Parohia Birda, din județul Timiș.) Această
Bucurii editoriale: triadă a mobilizat o serie de aderenți din rândul
preoților, profesorilor și jurnaliștilor din Vestul țării,
dar și din străinătate, care au pledat, la unison, dar
DESPRE CREDINȚĂ, EDUCAȚIE, nuanțat, pentru o direcție culturală aptă să ilustreze cele
TRADIȚIE trei valori, distinct sau în interrelaționarea firească pe
care o presupun.
Volumul intitulat Credință. Educație. Articolele ce alcătuiesc Sumarul sunt inegale. Și nu
Tradiție (Editura EUROBIT, doar cantitativ. Totuși, ele se
Timișoara, 2021) mi-a solidarizează și își dovedesc
parvenit prin bunăvoința unitatea la mai multe nivele: la
coordonatorului său, Preot dr. nivel atitudinal, susținând ,,bănățe-
Valentin Bugariu, foarte nismul” în contextul ,,românis-
cunoscut cărturar bănățean, mului” – preocupare veche a presei
ce continuă, cu entuziasm și din Banat, mai cu seamă a celei
convingere, tradiția reprezen- culturale; la nivel teleologic,
tanților Bisericii Ortodoxe cultivând spiritualitatea din
Române de a se implica, până perspectiva credinței ortodoxe, dar
la devoțiune, în identificarea și a idealurilor școlii românești; și
și slujirea valorilor naționale. la nivelul expresiei, datorită
În acest fel înțelege Sfinția Sa sobrietății și eleganței clasice din
să împlinească, cu toată expuneri.
răspunderea, o datorie sfântă După lectură, impresia de
față de comunitatea căreia îi eterogenitate dispare. Coerența
aparține și, implicit, față de discursivă și fluența ideologică
neamul său românesc. unifică textele la nivelul
Redactată conform structurilor adânci. Funcționează
rigorilor unei opere ca lianți textuali, ca elemente de
științifice, cartea recenzată se autopropulsare, idei care ies în
remarcă prin ținuta sa relief prin acuitate, utilitate,
intelectuală: posedă un aparat critic elaborat îndemn la reflecție, deschidere de perspective etc. și
conform exigențelor actuale, oferă o mulțime de care salvează de monotonie derularea textelor,
informații din sfera religiei, a școlii, a literaturii și îndemnând lectorul să nu le abandoneze (chiar dacă,
presei bănățene, problematizează, interpretează prin previzibilitate și expresie ternă, unele îl mai și
fenomene, pune în circulație idei importante etc. plictisesc, obligându-l la pauze destul de frecvente), să
La o primă vedere, volumul derutează. le trateze cu interes și respect. Bunăoară, la pagina 39,
Autorii articolelor nu sunt dispuși, cum se se aduce în discuție o abordare franceză, de largă
obișnuiește, în ordine alfabetică. La secțiunea cuprindere, a educației creștine a copiilor („Într-o
Credință, apar titluri ce par a se încadra mai revistă ce apare în Franța, am găsit articolul «Locul
degrabă în celelalte secțiuni: Educația ortodoxă în copiilor în Biserică», care insistă asupra datoriei ca «cei
lumina publicației „Învierea” (Marius Florescu); mici să fie învățați și ajutați să crească în rugăciune, în
Ioachim Miloia, cercetător și protector al ascultare de Dumnezeu și de părinți, în dragoste și în
monumentelor istorice din Banat. Secțiunea discernământ pentru a alege voia Domnului” (Marius
Educație începe cu articolul intitulat Cuvinte – Florescu, Educația ortodoxă în lumina publicației
prescuri: mărturii de credință din țara icoanelor „Învierea”); la pagina 87, când se vorbește despre
14
Mitropolitul Dr. Vasile Lazarescu (bănățean din
Jadani, care își spunea astfel fiindcă se știa
descendent al lui Lazar), se formulează limpede,
în termeni axiomatici, un adevăr pe care l-am
intuit eu însămi, dar n-am reușit să-l exprim atât
de convingător: „El nu avea de ce să fie reabilitat
moral. Trebuia doar să-i fie recunoscute meritele”
(Iacob Vasilie, Jadani – un sat de creștini); la
pagina 126, aflăm că Împăratul Iustinian și-a
publicat legile Noii Constituții în limba greacă,
„pentru a fi înțelese de tot poporul”: «Nu am scris
această lege în limba națională, ci în limba
comună, cea grecească, pentru ca să fie cunoscute
de toți, datorită ușurinței cu care o vor înțelege”;
la pagina 187, descriindu-se situația Școlii
normaliste de fete din Bitola (Macedonia), la
început de secol XX, se precizează, pentru a se
sugera standardele de exigență la care se ridica
aceasta, că „planul și programele de învățământ
erau aceleași ca la școlile normale din România”;
la pagina 198, se strecoară gândul că orice
transcendere de sine îl situează pe om pe calea
spre Dumnezeu sau că orice călătorie (=
înstrăinare), încheiată cu drumul spre casă, este o
întoarcere la sine și, implicit, la moralitatea
creștină, având ascendent biblic în parabola Fiului
risipitor (Lavinia Șerban, Prin educație spre
credință. Basmul sau cunoașterea lui Hristos). Și
exemplele, evident, se pot înmulți. Ei bine,
asemenea afirmații nebănuite, ce apar, din loc în
loc, ca pentru a îmboldi cititorul, au avut,
realmente, asupra mea un efect de acroșaj – m-au
readus la text, m-au determinat să particip la viața
ideilor, să fiu mai atentă la variatele mesaje
teologice, ecleziastice, pedagogice, istorice,
publicistice, literare, sociale etc., care compun o
carte complexă și incitantă. La consistența
indiscutabilă a volumului se adaugă, deci, și
calitatea pragmatică a unor secvențe de acest fel,
care mizează pe impactul asupra receptorului.
În contextul pandemic actual,
surprinzătoare și binevenite, de-a dreptul
pilduitoare, sunt paginile despre campania de
informare și îndrumare a Episcopiei
Caransebeșului, din vremea ilustrului episcop
Miron Cristea, ce avea să devină patriarh al
României, în legătură cu „bolile epidemice și
lipicioase”: „… în scopul prevenirii bolilor
contagioase și a epidemiilor, la 30 mai 1917,
episcopul Miron Cristea a emis un ordin circular
referitor la acoperirea sicrielor și la obiceiul de a
se săruta mortul. Ordinul arăta că «uzul acesta al
sărutului morților este foarte periculos cu
deosebire la cazuri de moarte în urma bolilor
epidemice și lipicioase. Prin sărutare se
molipsește și cel sănătos și astfel boala se lățeșce și se
curmă viața multora” (Daniel Alic, Implicarea
Episcopiei Caransebeșului în viața socială a
comunităților rurale bănățene la începutul secolului al
XX-lea, p. 54); „… la 6 noiembrie 1918, episcopul
Miron Cristea a trimis preoților din eparhie o notă
informativă prin care îi îndemna să citească
credincioșilor sfaturi medicale pentru prevenirea gripei
spaniole și să le explice metodele recomandate de
doctori pentru vindecarea de această boală. Circularul a
fost publicat în 11 noiembrie și în Foaia diecezană, în
numărul dedicat comemorării asesorului Ștefan Jianu,
răposat la 2 noiembrie în urma contractării virusului
gripei spaniole” (Ibidem, p. 55).
Evidențierea personalității Mitropolitului dr.
Ioan Selejan se realizează admirabil. Trăsăturile
definitorii pentrul înaltul ierarh se degajă dintr-o
recenzare excepțională a cărții Înalt Prea Sfinției Sale,
intitulată Pe cărarea Raiului. Recenzia, semnată de Dr.
Florin-Corneliu Popovici, debutează puternic, cu o
memorabilă aserțiune a Mitropolitului Ioan: „Banatul
va fi pentru mine pridvorul Raiului” (p. 157), aserțiune
ce probează o cinstire fără seamăn a locului care l-a
„adoptat”, fiindcă drumul său spre Rai trecea pe aici.
Autorul recenziei are propriile instrumente de analiză
hermeneutică. Original este, de exemplu, modul său de
a privi cartea ca pe o prismă, de a o dezvălui
potențialilor cititori ca pe un obiect spiritual, făcând să-i
strălucească toate suprafețele, toate muchiile, toate
ungherele tainice, toate împrejurimile, oferindu-ne
astfel inconfundabile pasaje de altitudine critică: „Pe
cărarea Raiului poate primi oricare dintre următoarele
accepțiuni: carte-izvor, carte despre «Cartea vieții lui
Hristos» (care este Crucea), manual despre cum «să
dobândim cetățenia de om al Împărăției lui Dumnezeu,
al Raiului”, carte a bucuriei declanșate de întâlnirea
fericită cu Dumnezeu, carte de dragoste (Dumnezeu
înseamnă Iubire), carte de re-lectură (lectură repetată,
întru învățare și punere în practică a celor învățate),
cartea de pe noptieră, carte memento, carte despre
întoarcerea «Acasă», carte despre locuire (în credință,
în trup, în duh, în Iubire), carte despre redobândirea
identității (sacrale) pierdute (o identitate fără
ortodoxism este o identitate precară, incompletă,
scindată, schizoidă), manual de construire (a propriei
vieți, din «cărămizile» puse la dispoziție de
Constructorul-Dumnezeu), manual de arhitectură și de
mobilare-înnobilare interioară, pledoarie pentru «a fi»
(în Dumnezeu), carte despre Viață, salbă de nestemate
duhovnicești, colecție de vorbe de duh, carte-oglindă
de-a lungul drumului propriei noastre vieți, carte-reper,
punct de sprijin și balsam sufletesc, mărturisiri fără
anateme, carte de tip năvod (care prinde și ne prinde), a.
b. c. soteriologic, carte a purtării de grijă, a restaurării
omului căzut în păcat, carte de ascultare, carte de
15
dezîntemnițare, carte eliberatoare, carte de
«bucate» duhovnicești, carte de călătorie
(duhovnicească)” (p. 161).
Portrete-model (Miron Cristea, Vasile
Lazarescu, Mitropolitul Banatului Ioan Selejan,
Ioachim Miloia, Vasile Goldiș, Constantin
Gruescu ș. a.), prezentări ale bisericilor din Banat,
așa cum se reflectă ele în ochii istoricilor/preoților
de ieri și de azi (Biserica Ortodoxă Română din
Zăvoi, Biserica Ortodoxă Română „Sf. M. Mc.
Dimitrie” din Sărcia, Biserica Ortodoxă din
Săcălaz), proiecte educativ-formative (Centrul
Româno-German de Pregătire Agricolă din
Voiteg, înființarea Asociației învățătorilor români
în Dieceza Caransebeșului ca tribună de
consolidare a românismului, Atlasul etnografic al
Banatului istoric etc.), informări despre
actualitatea culturală
bănățeană (v. primul
volum din Jurnalul lui
Eugen Dorcescu,
intitulat Îngerul
Adâncului. Pagini de
jurnal 1991-1998 –
Timișoara, Editura
Mirton, 2020, volum
în care se profilează,
angelic, figura
Părintelui-Profesor
Nicolae Neaga,
emblematică pentru
învățământul
universitar teologic
timișorean; literatura dialectală bănățeană, singura
literatură dialectală din țară, de care se ocupă
Ioan-Viorel Boldureanu, difuzarea mondială a
revistei „Suflet Nou” etc.) etc. asigură structura de
rezistență a cărții, dar nu epuizează aria ei de
referință. Limitele unei culturi locale sunt depășite
prin evocarea unor personalități circumscrise
istoriei Bisericii universale. Asemenea breșe
completează domeniul de interes, dovedindnd și
preocuparea unor cercetători pentru îndepărtate
zări spiritual-creștine (v. Ion Liuba, Legiferarea
monahismului în timpul împăratului Justinian cel
Mare; Veronica Bugariu, Viața apostolică după
Clement Romanul).
La reușita acestui volum contribuie
exemplar, nu numai prin coordonare, ci și printr-o
lucrare foarte bine structurată și documentată, cu
o vibrație aparte, Preot dr. Valentin Bugariu.
Acesta tratează relația clerului ortodox cu
diaspora românească, subliniind sprijinul calificat
și decisiv acordat de Biserica Ortodoxă Română
comunităților creștin-ortodoxe din afara
16
granițelor. Dragostea, grija și abilitatea Bisericii noastre
de a menține românii din străinătate în interiorul său s-
au manifestat concret: prin dotarea corespunzătoare a
parohiilor, prin asigurarea unui personal deservent cu
virtuți pastorale, prin veghea permanentă asupra
activităților ecleziastice etc. Am reținut, pentru folosul
personal, numeroase fraze, bogate în informație, care
oglindesc cu acuratețe o realitate dinamică, de amploare
mondială. Românismul izbândește și departe de patrie
prin forța credinței, care-i strânge laolaltă, mai ales
duminica și de Sfintele Sărbători, pe românii de
pretutindeni sub streașina Bisericii străbune. Întrucât
această realitate este insuficient cunoscută în România
de astăzi, îi datorăm Preotului dr. Valentin Bugariu o
descriere amănunțită, persuasivă, o mediere de
încredere, oferită cu generozitate și competență, pe
această temă.
Datorită relațiilor
fructuoase ale Parohiei Birda
cu instituții culturale și
religioase din Vestul
României și din diaspora
românească, datorită
„Arhanghelului” și
colocviilor organizate, sub
bune auspicii, de Preot dr.
Valentin Bugariu, această
personalitate tot mai vizibilă
a Banatului, de bună seamă,
cu voia lui Dumnezeu,
succesul primului volum al
lucrărilor Colocviului
Credință. Educație. Tradiție
va fi reiterat curând, fiindcă cei ce au scris vor mai scrie
și lor li se vor alătura și alții, întru cinstirea perpetuă a
valorilor spiritualității creștine, ale ortodoxismului și
ale românismului. S-a așezat la Birda temelia de piatră
a unei mirabile zidiri intelectuale și religioase. Zidirea
aceasta trebuie să dureze. Să slujească Dumnezeului
treimic și ideii că „un bun român (oriunde s-ar afla în
lume) trebuie să fie, mai întâi, un bun creștin”
(Mitropolit dr. Vasile Lazarescu).
Mirela-Ioana Dorcescu
Cronica parohială:
• Omagierea lui Avram Iancu la Sângeorge,
jud. Timiș. La 15 septembrie a fost sărbătorit Sfântul
Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului.
În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Slujba Privegherii
(Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în biserica cu
hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din parohia Birda.
 În ziua sărbătorii, a fost săvârșită Sfânta
Liturghie, în biserica cu hramul ,,Sfinții
Arhangheli Mihail și Gavriil”, din filia Sângeorge.
După otpustul Sfintei Liturghii a fost
organizată o cateheză cu tema: ,,150 de ani de la
înveșnicirea lui Avram Iancu”. Cateheza ilustrată
și expoziția de carte au fost pregătite de către P.
C. Părinte Valentin Bugariu, parohul locului.
De-a lungul catehezei au fost subliniate
principalele etape ale cronologiei vieții și luptei
revoluționarului pașoptist, elemente din viața și
opera prof. Silviu Dragomir, principalul monograf
a lui Avram Iancu, dar și legăturile celor doi cu
Banatul.
La această activitate au fost prezenți elevii
Școlii Primare din Sângeorge îndrumați de prof.
Maria Miron și credincioși din filie.
• Lansare de carte la Birda. În 16
septembrie 2022 a fost sărbătorită revista de
cultură și religie rurală ,,Arhanghelul”, din Birda
printr-o activitate religios-culturală organizată în
biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”
din parohia Birda.
Aniversarea a debutat
prin oficierea slujbei
Tedeumului de mulțumire
de către P. C. Părinți Iliia
Pavlovici-Pătruț (parohia
Mașloc), Călin Negrea
(parohia Gătaia) și Valentin
Bugariu, parohul locului.
După otpustul slujbei
religioase, părintele
Valentin Bugariu, redactor-
șef al publicației
,,Arhanghelul” a rostit un
cuvânt de bun venit participanților din localitate,
din Timișoara și din județele Caraș-Severin și
Timiș. Vorbitorul a prezentat revista, precum și
publicațiile care au însoțit revista în cei zece ani
de apariție: Colecția Arhanghelul în cinci volume,
cercetarea de istoria presei: Biserică și presă în
Banat (2015), tomul omagial Arhanghelul – 5 ani
în slujba comunității parohiale (2017), lucrările
simpozionului organizat cu prilejul împlinirii a
110 de ani de la ridicarea bisericii
parohiale: Credință. Educație. Tradiție (2021) și
prezentul volum care marchează împlinirea a 10
ani de presă sătească la Birda și
Sângeorge: Arhanghelul. 10 ani în slujba
comunității parohiale, Editura Sitech, Craiova,
2022, 277 p..
Au felicitat revista mai mulți colaboratori și
cititori. Șirul acestora a fost deschis de prof. Sofia
Mihaela Coman de la Școala Gimnazială din
Birda care a vorbit de rolul revistei în comunitatea
rurală spunând: ,,În mediul rural, acolo unde oamenii au
mai puțin acces la evenimentele culturale, acolo unde
interesele oamenilor sunt de altă natură, inițiativa
părintelui, susținută de munca neobosită, este una
salutară”. Tot de la Școala din Birda, prof. Germer
Hilde a punctat misiunea revistei: ,,Arhanghelul” –
revistă trimestrială de cultură și religie rurală, realizată
cu pricepere și talent de către un colectiv de redacție
dedicat, împlinește 10 ani de la prima apariție. De 10
ani este sursă de informare pentru locuitorii comunei
Birda dar și pentru cititorii de pe alte meleaguri, odată
cu apariția revistei în format electronic. Prin
diversitatea subiectelor abordate, atenta documentare,
prin ilustrațiile de calitate grafică remarcabilă, revista
„Arhanghelul” își găsește locul binemeritat în galeria
publicațiilor de acest gen”.
Prof. Iosif Marius Circa a prezentat o recenzie
amănunțită a volumului lansat acum. După prezentarea
capitolelor, vorbitorul a încheiat cu ,,Cronica parohială”
din ultimii cinci ani ai parohiei Birda: ,, ,„Cronica
parohială” , se întinde pe un spațiu de 80 de pagini, cu
referire doar la ultimii cinci
ani, o adevărată broșură cu
informații concrete și chiar
detaliate. Este un jurnal al
întregii vieți parohiale de la
Birda. Vă rog, să citiți, măcar
selectiv, și vă veți încărca
pozitiv sufletul cu un belșug de
activități: concursuri de religie
(20), concurs de toacă (2),
pelerinaje (5), participări și
organizări de întâlniri ale
Forumului publiciștilor
bănățeni (11), lansări de cărți
(8), comemorări și pomeniri ale unor personalități (22),
prezența activă la simpozioane (6), împărtășiri ale
copiilor (14), sărbători religioase și naționale ale
neamului (27), unele secondate de concerte în parcul
bisericii, donări de rechizite pentru elevii din parohie
(9), recitaluri de colinde (5), sfințiri (3), inaugurări (2),
activități catehetice cu copiii (numeroase), daruri de
sărbători (5), taina maslului (10) și multe, multe alte
acțiuni. Rămâi impresionat de volumul mare de
activițăți cu rol educativ, formativ săvârșite de acest
supraom. Te întrebi de unde atâta energie, atâta pasiune
și atâta dragoste pentru credință, cultură, neam, țară și
limbă!...”.
Au mai luat cuvântul dl. Ghiță Blejușcă, secretarul
Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat, care s-a
oprit asupra volumelor de popularizare dedicate
Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și pictorului Filip
Matei; Prof. Ioan Traia care a prezentat cărțile tipărite
de redactorul-șef al revistei ,,Arhanghelul”; Prof. univ.
17
dr. Ioan Viorel Boldureanu, cunoscutul etnolog
bănățean a făcut vorbire despre însemnătatea
revistei ,,Arhanghelul” în cuprinsul literaturii
bănățene.
Eleva Flavia Noje de la Școala Gimnazială din
Birda printr-o intervenție simțită a împărtășit celor
prezenți despre participarea sa la prima lansare de
carte.
La final, părintele Valentin Bugariu a
mulțumit colaboratorilor, cititorilor, elevilor și
profesori și credincioșilor prezenți pentru această
sărbătoare oferită revistei ,,Arhanghelul” și prin
intermediul acesteia comunității parohiale și
filiale din Birda și Sângeorge.
• Concursul Național Catehetic
,,Rugăciunea în viața mea” la final. Joi, 29
septembrie 2022, cu începere de la orele 16,00, a
avut loc festivitatea de premiere, a participanților
din cadrul Concursului Național Catehetic
,,Rugăciunea în viața mea”, din
Arhiepiscopia Timișoarei.
Festivitatea, găzduită de
Liceul Teologic ,,Sfântul Ierarh
Antim Ivireanul”, din
Timișoara i-a reunit într-o
întrunire pe coordonatorii și
elevii care au participat la
derularea acestui Concurs,
inițiatorii și finanțatorii acestei
mari întreceri județene.
Cuvântul de bun venit a fost
rostit de P. C. Părinte Cristian
Tomescu, referentul catehetic al
Arhiepiscopiei Timișoarei, care
a vorbit de continuarea acestui
Concurs până în luna
septembrie a acestui an.
P. On. Părinte Cristian Păiș,
protopopul Protopopiatului Timișoara II a
mulțumit printr-o alocuțiune Consiliului Județean
Timiș, pentru finanțare și protopopiatelor și
parohiilor pentru implicare, asigurând pe cei
prezenți de arhiereasca binecuvântare a
Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al Banatului.
Din partea Consiliului Județean a fost prezent
dl. Laurențiu Moldovan a subliniat importanța
educației tinerilor.
Un gând bun a fost exprimat de prof. Adela
Panait, directorul Liceului Teologic din Timișoara
și gazda acestei manifestări în instituția în care
educația este învăluită de credință.
Părintele Prof. Marius Ioana de la Facultatea
de Teologie din Timișoara, a subliniat importanța
acestui Concurs în dezvoltarea tinerelor caractere.
18
În prima parte a festivității au fost premiate
proiectele catehetice parohiale care au fost înscrise în
Concursul Național Catehetic de anul acesta:
Premiul I: Parohiile Timișoara-Elisabetin și
Dumbrăvița;
Premiul al II-lea: Belinț; Fabric-Est; Clopodia,
Stamora Germană, Cebza; Timișoara-Martirilor,
Timișoara-Zona Soarelui; Margina; Timișoara-Zona
Tipografilor; Sânmihaiu Român; Ghiroda
Veche; Birda; Șag; Liebling; Făget I; Făget II; Voiteg;
Pietroasa;
Premiul al III-lea: Ionel, Timișoara-Calea Lugojului,
Gătaia; Timișoara-Fabric; Lugoj I; Lugoj-Dealul Viilor;
Nădrag; Jena; Iecea Mică; Sinersig; Răchita; Cliciova;
Măguri-Cireșu; Sânpetru Mic;
Diplomă de Participare: Bulgăruș și Uihei.
În partea a doua au fost răsplătiți copiii care au
participat la continuarea acestui Concurs și care a fost
compus din trei secțiuni: 1). Priceasnă; 2). Eseu; 3).
Realizarea unui colț de rugăciune.
Din partea parohiei Birda au fost
premiați tinerii: Weisz Markus,
Mențiunea I la secțiunea Priceasnă;
Roșu Cristina, Premiul I la secțiunea
Eseu și Orășanu Alexandru, Premiul
I la secțiunea Colț religios.
Bucuria revederii, emoția
evenimentului festiv și speranța unei
noi colaborări i-a unit pe toți
participanții.
• Taina Sfântului Maslu în
parohia Birda. În Duminica a 20-a
după Rusalii, a fost oficiată Taina
Sfântului Maslu, în biserica cu
hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”,
din parohia Birda, protopopiatul
Deta.
Cu acest prilej, au slujit P. On.
Părinte Ciprian Boșca, protopopul Detei și P. C. Părinți
Ioan Emanuel Popescu (parohia Ciacova), Dragan
Giorgiev (parohia Voiteg), Zoran Milovanov (parohia
Berecuța), Ionuț Mania (parohia Liebling), Sebastian
Andrei Petrescu (parohia Pădureni) și Valentin Bugariu,
parohul locului.
Cuvântul de învățătură a aparținut Preaonoratului
Părinte Protopop care plecând de la textul pericopei
duminicale (Luca 7, 11-16) a dezvoltat semnificația
bolii și a morții trupești și sufletești, așa cum apar ele în
Evangheliile citite la Taina Sfântului Maslu. În
concluzie vorbitorul a evidențiat importanța citirii
Sfintei Scripturi, a rugăciunii particulare și publice
pentru vindecarea sufletească și trupească a celor
bolnavi.
S-au împărtășit de bucuria comuniunii, a rugăciunii
și a împărtășirii de această Sfântă Taină mai mulți
credincioși din localitate, din filia Sângeorge și
din parohiile învecinate.
• Aniversarea Mitropoliei Banatului. În
pragul toamnei a fost omagiată Mitropolia
Banatului, cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la
reînființarea acesteia. Cu binecuvântarea
Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan s-a desfășurat
Simpozionul ,,Istorie, Cultură și Spiritualitate în
Banat”, în coordonarea P. On. Părinte dr. Daniel
Alic.
Manifestarea a fost posibilă în organizarea a
trei instituții: Mitropolia Banatului, Filiala
Timișoara a Academiei Române și a Asociației
Cultural-Filantropice ,,Ioan Oprea” din Timișoara.
Lucrările Simpozionului au debutat cu o
slujbă de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor
Mitropoliei Banatului,
oficiată de Preasfințitul
Paisie Lugojanul,
episcop-vicar al Arhiepi-
scopiei Timișoarei în
fruntea unui sobor de
clerici, în biserica cu
hramul ,,Învierea Dom-
nului”, din incinta
reședinței mitropolitane.
Deschiderea
lucrărilor Simpozionului
a avut loc în sala festivă a
Centrului Eparhial cu
susținerea a unui mesaj și două comunicări
pregătite de Acad. Mircea Dumitru,
vicepreședintele Academiei Române (mesajul a
fost citit de P. On. Părinte. Dr. Nichifor Tănase),
Acad. Dan Dubină, Președintele Filialei Timișoara
a Academiei Române și Acad. Ion Păun Otiman,
Președinte de onoare al Filialei Timișoara.
Prin intervenții Înaltpreasfințitul Mitropolit
Ioan, cât și Acad. Ion Păun Otiman au ilustrat
episoade din trecutul Mitropoliei de la păstorirea
Sfântului Iosif la Timișoara și realizările notabile
ale Mitropoliților Vasile Lazarescu, Nicolae
Corneanu și Ioan Selejan.
Filmul documentar ,,75 de ani de la
reîntemeierea Mitropoliei Banatului” realizat de
regizorul dr. Victor Popa de la Timișoara a oferit
celor prezenți o cronică vie a vieții bisericești
ortodoxe din Banat.
În partea a doua a Simpozionului a avut loc
susținerea comunicărilor în trei secțiuni:
,,Mitropolia Banatului la moment aniversar”;
,,Rugăciune și Teologie” și ,,Istorie ecleziastică
bănățeană”.
Părintele dr. Valentin Bugariu a pregătit
comunicarea ,,Biserica din microzona Gătaia”.
Din partea Protopopiatului Deta au fost prezenți la
această sărbătoare a Mitropoliei, P. C. Părinți Gheorghe
Florea (parohia Ghilad); Georgian Popovici (parohia
Stamora Germană); Radu-Mihai Codreanu (parohia
Folea) și Valentin Bugariu (parohia Birda).
• ,,Întâlniri săptămânale” la sediul Filialei
UZPR Timiș. Credința ca stare de spirit. Recent, în
cadrul ,,Întâlnirilor săptămânale”, la sediul Filialei
UZPR Timiș, preotul dr. Valentin Bugariu – parohia
Birda, jud.Timiș și membru UZPR, a prezentat revista
,,Arhanghelul” în calitate de redactor șef și antologia cu
același nume la care este coordonator, cu prilejul
împlinirii a 10 ani în slujba comunității, o adevărată
revistă de cultură și religie rurală. Publicații scrise cu
mult suflet și sacrificiu, cu un impact emoțional
purificator și deopotrivă ca o fereastră deschisă spre
iubire de semeni și credință.
Revista ,,Arhanghelul”, publi-
cație cu apariție trimestrială,
se distribuie gratuit credin-
cioșilor din comunitate și nu
numai.
Antologia ,,Arhanghelul” este
structurată pe mai multe
capitole relevante cum ar fi:
Misiune și propovăduire prin
presa rurală, Colocviile de la
Birda, Tinere Condeie,
Olimpiada de Religie, Tradiții
și obiceiuri, Creștinismul în
societate, sunt repere de spiritualitate pe care se sprijină
orizontul de sănătate morală al unei comunități, în
contextul în care omenirea e tot mai tulburată. De
remarcat faptul că în derularea acestor evenimente,
simpozioane, școala prin învățători și profesori și tinerii
au o implicare semnificativă.
Au mai rostit alocuțiuni despre revista
,,Arahanghelul” prof. Gheorghe Lungu, Ioan Medoia,
preot Horia Țăru, Dumitru Mnerie, Ștefan Tat – istoric,
Ion Traia – președinte al Asociației Publiciştilor Presei
Rurale din Banat, care ne reține atenția prin următorul
text înserat pe coperta 4 a antologiei: ,,Arhanghelul este
un periodic sătesc orientat spre toate arterele vremii,
încercarea de a realiza o deschidere și un dozaj fin între
,,local” și ,,naţional”, a fost și este o mare provocare.
Cred în continuare în revista ,,Arhanghelul” ca periodic
local de cultură reprezentativ al Banatului și pot
mărturisi că a ajuns aici datorită muncii competente și
plină de avânt a colegului de redacție pr. dr. Valentin
Bugariu dar și afilierii asociației noastre, care a dat un
nou imbold creativității revistei” (A consemnat Dumitru
Buțoi, moderatorul Întâlnirii).
• Taina Sfântului Maslu la Sângeorge. În
Duminica a 23-a după Rusalii, a fost oficiată Taina
19
Sfântului de obște, în biserica cu hramul ,,Sfinții
Arhangheli Mihail și Gavriil”, filia parohiei Birda.
Cu acest prilej au slujit P. C. Părinți Zoran
Milovanov (parohia Berecuța), Călin Negrea
(parohia Gătaia), Sebastian Andrei Petrescu
(parohia Pădureni) și Valentin Bugariu, parohul
locului.
Cuvântul de învățătură ocazional a fost
pregătit de către P. C. Părinte Călin Negrea care a
vorbit celor prezenți despre binefacerile
participării la Taina Sfântului Maslu pentru
redobândirea sănătății
sufletești și trupești.
S-au bucurat de
comuniunea
rugăciunii și de cel al
eleoungerii mai mulți
credincioși din filia
Sângeorge, parohia
Birda și parohiile
învecinate.
• Hramul
bisericii din Sân-
george. La sărbă-
toarea Sfinților Ar-
hangheli Mihail și
Gavriil, comunitatea
bisericească creștin-ortodoxă română din
localitatea Sângeorge și-a cinstit hramul lăcașului
de cult.
În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Slujba
Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia)
urmată în ziua de 8 noiembrie de Sfânta Liturghie
și ritualul tăierii colacului, în biserica cu hramul
Sf. Arhangheli din Sângeorge.
Cuvântul de învățătură a fost susținut de P. C.
Părinte Valentin Bugariu, parohul locului care a
vorbit despre rostul Sfinților Îngeri și rolul
acestora în procesul mântuirii, de bucuria cinstirii
hramului pentru comunitatea euharistică locală.
După otpustul Sfintei Liturghii au fost înălțate
rugăciuni pentru cei care au trecut pragul acestei
vieți, iar trupurile lor au fost așezate în cimitirele
din Sângeorge și Birda.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și
Gavriil a fost încă o zi în care am simțit mai bine,
ca niciodată împlinirea comuniunii cu Dumnezeu,
cu sfinții îngerii, cu drepții și sfinții și cu înaintașii
credinței ortodoxe din cele două comunități ale
parohiei Birda.
• Lansare de carte la Mănăstirea Partoș.
Sâmbătă, 12 Brumar a avut loc lansarea
volumului Partoș. Contribuții monografice, la
Mănăstirea Partoș.
20
Activitatea culturală a debutat în biserica cu
hramul ,,Înălțarea Sfintei Cruci” și ,,Sfântul Ierarh Iosif
cel Nou de la Partoș”, cu o slujbă de pomenire pentru
ieromonahul Varlaam Almăjanu, oficiată de P. Cuv.
Arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din
Arhiepiscopia Timișoarei și starețul mănăstirii.
Cartea a fost lansată în sala Așezământului
cultural-social, al Mănăstirii Partoș. A fost vizionat un
film documentar realizat în 2018, de regizorul Victor
Popa, care l-a adus mai aproape de sufletele
participanților pe ieromonahul Varlaam Almăjanu, cel
care a redeschis vatra
monahală a Partoșului.
Despre volumul Par-
toș. Contribuții monografi-
ice, Editura Eurostampa,
Timișoara, 2022, 286 p.,
iscălită de Ioan Traia și
Dan Radosav au vorbit
prof. Iosif Marius Circa
(Deta) care a făcut o
recenzie a volumului de la
general la particular.
Vorbitorul a apreciat
paginile noi care s-au
adăugat volumului la cea
de-a doua ediție.
Preotul dr. Valentin Bugariu (parohia Birda) a
prezentat volumul doldora de date istorice, cultură
rurală (credință creștină, școală, tradiții, obiceiuri și
datini) și a apreciat sursele bibliogafice folosite (arhivă,
cărți, studii, articole, site-uri), dar și importanța avestui
volum în orizontul cercetării monografice bănățene.
Cu prilejul hramului bisericii ortodoxe din Birda,
,,Nașterea Maicii Domnului” dorim credincioșilor,
cititorilor și colaboratorilor revistei ,,Arhanghelul” un
praznic luminat cu sănatate și bucurie!
COLEGIUL DE REDACŢIE:
Dr. Nina Ceranu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel
Boldureanu, Dr. Florin-Corneliu Popovici, Prof.
Ioan Traia, Pr. dr. Iliia Pavlovici Pătruț
Redactor-şef:
Pr. dr. Valentin Bugariu
ISSN 2284 – 7731
Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel.
0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-
mail: parohiabirda@yahoo.com