Starea I 9. Mai frumos cu chipul 17. Cela ce în palmă 25.

Pe pământ ai venit,
Decât oamenii toţi,  Tot pământul ţine.  Pe Adam să-l mântui. 
1.  În mormânt, Viaţă, Ca un om se vede mort şi fără de chip,  Sub pământ acum cu trupul Se află mort,  Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît; 
Pus ai fost, Hristoase,  Cel ce toată firea a-nfrumuseţat. Slobozind pe morţii cei legaţi în iad. Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, 
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. 10. Iadul cum va răbda  18. Din stricare, Doamne,  26. Pământul de frică
Intrarea Ta, Doamne,  Viaţa mea o ridici;  S-a mişcat, Cuvinte, 
2. Dar cum mori, Viaţă,  Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,  Căci murind acum, la cei morţi Te-ai Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, 
Şi cum şezi în mormânt ?  De-a luminii Tale fulgere orbind ? pogorît  Apunând a Ta lumină sub pământ.
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti  Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ? 11. Dulcea mea lumină 27. Ca un om, ai murit
Şi mântuitoare,  19. Ca lumina-n sfeşnic,  De-a Ta voie, Doamne; 
3. Te mărim pe Tine, Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai Se ascunde acum  Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai
Iisuse Doamne,  ascuns ?  Sub pământ, ca sub obroc, Trupul sculat 
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,  O, răbdare de nespus şi negrăit ! Domnului  Şi din întunericul păcatelor.
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit. Şi din iad goneşte întunericul.
12. Nici lumea de duhuri 28. Vărsând râu de lacrimi
4.  Cel ce-ai pus pământul Nu pricepe, Doamne,  20. Mulţimea de oştiri,  Peste Tine, Doamne, 
Cu măsuri, Hristoase,  Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti  Cea duhovnicească,  Cea Curată, ca o maică, a glăsuit: 
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,  Taina îngropării Tale, neştiind. Împreună cu Iosif şi Nicodim  „Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi. Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
13. O, minuni străine !  29. Ca grăuntul de grâu,
5. Iisuse al meu, O, ce lucruri nouă !  21. Murind Tu de voie,  Ce-ncolţeşte-n pământ, 
Împărat a toate,  Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,  În mormânt ai fost pus;  Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, 
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al Îngropat de mâinile lui Iosif. Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
meu ? meu, 
Vrei să dezrobeşti neamul omenesc. 14. În mormânt ai apus,  De amara mea greşeală m-ai scăpat. 30. Sub pământ Te-ai ascuns
Dar de-al Tatălui sân  Ca un soare, acum, 
6. Stăpânul a toate Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al 22. S-a schimbat făptura Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai
Mort se vede acum  meu.  Prin a Tale patimi,  învelit; 
Şi deşertătorul gropilor celor morţi  Acest lucru e străin şi nefiresc ! Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,  Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !
Se încuie-n groapă nouă ca unom. Ţiitor a toate cunoscându-Te.
15. Întreaga făptură  31. Cum ascunde luna 
7. În mormânt, Viaţă, Recunoaşte-n Tine:  23. Luând în pântece  Faţa sa de soare, 
Pus ai fost, Hristoase,  Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,  A vieţii Piatră,  Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, 
Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut  Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat  Cel ce prin trupească moarte ai apus.
Şi viaţă lumii Tu ai izvorât. meu ! Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
32. Iisus, Viaţa,
8. Cu cei răi, Hristoase, 16.  Tu-n mormânt fiind pus  24. În mormânt nou Te-au pus,  Gustând moartea acum, 
Ca un răufăcător  Ziditor Hristoase,  Înnoind, Hristoase,  Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit 
Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi  Temelia iadului s-a cutremurat  Firea oamenilor, prin învierea Ta,  Şi viaţa tuturor le-a dăruit.
Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău. Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis. După cum se cade unui Dumnezeu.
1 din 6
33.  Pe întâiul Adam, 41. Cine dar va spune  49. O, ce bucurie,  Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în
Prin păcat omorât,  Chipul groaznic şi nou ?  Ce dulceaţă multă,  trup 
La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,  Cel ce stăpâneşte toate făpturile  A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,  Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
Adam nou în trup Te-ai arătat acum. Pătimeşte azi şi moare pentru noi. Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.
   58. Ascultând, Cuvinte,
34. Cereştile cete,  42. Cuprinzându-i spaima,  50. Îngroparea-Ţi laud,  De al Tău Părinte, 
Mort întins, pentru noi,  Au strigat îngerii:  Patimilor mă-nchin;  Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît, 
Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au „Cum Se vede mort Stăpânul vieţii  Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,  Înviind tot neamul muritorilor.
spăimântat  Şi de ce-n mormânt se-ncuie Prin care de patimi am fost dezlegat.
Şi cu aripile s-au acoperit. Dumnezeu ?” 59. „Vai, Lumina lumii ! 
51. Asupra Ta, Doamne,  Vai, a mea Lumină ! 
35. Pogorându-Te mort, 43. Din coasta Ta, Doamne,  Sabie-au ascuţit  O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !” 
De pe lemn, Cuvinte,  Cea însuliţată,  Şi-a puternicului sabie s-a tocit,  Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;  Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,  Iar cea din Eden se biruieşte-acum.
Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi ! Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea. 60. Vino, necurate,
   52. Văzând mieluşeaua  Ucigaş ucenic, 
36. Bucurie, Doamne,  44. Răstignit pe cruce,  Pe-al său Miel înjunghiat, Şi pricina răutăţii arată-mi-o: 
Fiind îngerilor, Ai chemat pe oameni,  Doborâtă de dureri striga şi-ndemna  Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi
Întristare lor acum le-ai pricinuit,  Iar curată coasta Ta împungându-se,  Ca şi turma să se tânguie cu ea. ?
Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te. Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.
53. În mormânt de Te-ngropi, 61. Iubitor de oameni
37. Suind Tu pe cruce, 45. Cel cu chip cuvios Şi în iad de pogori,  Te prefaci, nebune, 
Împreună-ai suit  Te găteşte-ngrozit  Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat  Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule, 
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,  Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit. Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi. smerenie, 
De-ngroparea Ta înfricoşându-se. 54. De-a Ta voie, Doamne, 62. Cu ce preţ ai vândut
38. Ca un leu, Tu Doamne, Pogorând sub pământ,  Sfântul Mir cel ceresc ? 
Adormind cu trupul,  46.  Sub pământ, de voie, Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat  Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai
Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost Pogorând ca un mort,  Şi la slava Tatălui i-ai înălţat. luat ? 
mort,  Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer  Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !
Lepădând şi bătrâneţea trupului. Pe cei ce de-acolo au căzut de demult. 55. Unul din Treime, 
Cu trupul, pentru noi,  63. De iubeşti pe săraci,
39. Cela ce din coasta 47. Deşi Te-ai văzut mort, Defăimată moarte rabdă, binevoind;  Şi mâhnit eşti de mir 
Lui Adam cel dintâi  Dar eşti viu Dumnezeu  Se cutremură şi soare şi pământ. Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, 
Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă- Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,  Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină
mpuns  Pe cei ce de-acolo au căzut de demult. 56. Ca un vinovat, stă vinzi ?
Şi izvor curăţitor ne izvorăşti. Cel Preadrept la Pilat    
48. Deşi Te-ai văzut mort, Şi la moartea cea nedreaptă e osândit  64. „O, Cuvinte, Doamne,
40. Se-njunghia-n taină Dar eşti viu Dumnezeu  Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn. A mea bucurie, 
Mai-nainte mielul,  Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,  Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ? 
Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,  Omorând de tot pe-al meu omorâtor. 57. Plăsmuind pe Adam Mi se rupe inima ca unei maici”.
Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti. Din pământ, cu mâna, 
2 din 6
65. „Cine-mi va da lacrimi  73. În mormânt, Viaţă, 5. „Una-ntre femei   Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti, 
Şi izvor nesecat,  Pus ai fost, Hristoase,  Te-am născut Fiu, fără de durere;   Celor din adâncurile iadului.
Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”  Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti  Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”, 
A strigat Fecioara, Maica Domnului. Plecăciunea Ta cea multă preamărind. Cea curată, mult jelindu-se, zicea. 14. „Ca să înnoiesc 
 Firea oamenilor cea zdrobită, 
66. O, munţi şi vâlcele  6.  Sus văzându-Te,   Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu,
Şi mulţimi de oameni,   De Părinte nedespărţit, Doamne,  voind; 
Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi  Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,   Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica
Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc ! Serafimii s-au înfricoşat acum. Mea”.

67. „Când am să Te mai vad,  7. Răstignindu-Te,  15. Sub pământ apui, 

Veşnică Lumină,  S-a rupt tâmpla templului prin mijloc  Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii, 
Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,  Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,  Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn
A strigat Fecioara, tânguindu-se. Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te. greu, 
Alungând din iad tot întunericul.
68. Deşi ca o piatră,  8. Cela ce cu-n semn 
Tare şi tăioasă,  A făcut la început pământul,  16. Bob cu două firi: 
Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât  Azi apune sub pământ, ca un muritor;  Dătătorul de viaţă, astăzi, 
Râu de viaţă vie, veşnice Izvor. Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule ! În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; 
Răsărind El iar, lumea va bucura.
Starea a II-a
69. Ca dintr-o fântână,  9. Sub pământ apui       
Din îndoitul râu,  Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,  17. S-a temut Adam, 
1. Cuvine-se, dar, 
Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm   Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,   Dumnezeu umblând în rai, atuncea, 
Săcădem Ia Tine, Ziditorul, 
Şi viaţa veşnică o moştenim. Cu puterea Ta atotputernică.  Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; 
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins, 
 Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
70.  Voind Tu, Cuvinte,  10.  Veniţi să cântăm 
 În mormânt Te-ai văzut;   Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,  18. Maica Ta acum 
 2. Cuvine-se, dar, 
 Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai  Ca femeile, ce mir au adus atunci,   Varsă râuri de lacrimi, Hristoase, 
Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul, 
spus,   S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !” Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n
Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima
 Cu-nvierea Ta, Mântuitorule. mormânt: 
Ta, 
11. Cu adevărat,   „Înviază, Fiule, precum ai spus !”
Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.       
71. Te cântăm, Cuvinte,  Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;
Doamne al tuturor,   Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,  19.   losif Te-a ascuns, 
3. Soarele-a apus 
Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt   Celui viu, ca unui mort şi îngropat. Cu evlavie, în groapă nouă; 
Iar pământul s-a clătit, Cuvinte, 
Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim. Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, 
Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos, 
12. Cu-ngroparea Ta  Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
Şi cu trupul în mormânt punându-Te.
72.  Fericimu-Te toţi, Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, 
Maica lui Dumnezeu,  Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,  20. Doamne, Maica Ta,
4. Somn învietor 
Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim  Şi din stricăciune lumea mântuieşti. Pironit văzându-Te pe cruce,
În mormânt dormind, Hristoase Doamne, 
A  Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu. De amară întristare, sufletul ei
Din cel greu somn al păcatului ai sculat 
13. Râu de viaţă eşti  S-a pătruns de cuie şi de sabie.
Întreg neamul omenesc cel păcătos.
 Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune, 
3 din 6
21. Maica Ta, văzând 29. O, Hristoase-al meu ! 37. A dormit Adam   45. Tins fiind pe lemn, 
Adăparea Ta cu fiere, Doamne,  Iosif şi Nicodim cu miruri, Şi din coasta lui-’şi scoase moarte;  Cel ce spânzuri pământul pe ape, 
 Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,  Într-un chip deosebit, acum Te gătesc Tu dormind acum, Cuvinte-al lui În pământ, fără suflare, acum cobori; 
 Faţa ei cu-amare lacrămi a udat. Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !” Dumnezeu,  Care lucru nerăbdându-l, tremură.
Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.
22. „Rău m-am întristat  30. Doamne, ai apus  46. „Vai, o, Fiul meu !”, 
Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,   Şi cu Tine-a soarelui lumină;  38. Ai dormit puţin  Preacurata jeleşte şi zice 
Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,   Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,  Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,  Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat, 
Zis-a Preacurata, tânguindu-se.  Făcător al tuturor vestindu-Te. Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,  Osândit acum pe cruce îl privesc !”
Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.
23. „Cum am să-Ţi închid  31. Piatra cea din unghi  47. „Astfel mi-a vestit 
 Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,  O acoperă piatra tăiată  39. De ai şi murit,  Gavriil, venind din cer la mine: 
 Şi cum dar ca pe un mort Te voi Şi pe Domnu-L pune-n groapă un  Dar ai dat vinul de mântuire,  El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu 
îngropa ?”,  muritor.   Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;  Este o împărăţie veşnică.”
 losif a strigat, înfiorându-se. Înfioară-te, de-acum, pământule !  Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.
48. „Vai, s-a împlinit 
24. Jalnice cântări  32. „Vezi-ne aici:  40. Cum au suferit  A lui Simeon proorocie 
 Iosif şi cu Nicodim cântă   Ucenicul cel iubit şi Maica,  Cereştile cete îndrăzneala   Căprin inima mea sabie a trecut; 
 Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în  Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,  Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,   O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”
mormânt   A strigat Curata, cu amar plângând. Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?
 Şi cu dânşii cântă cetele cereşti. 49. Fariseilor ! 
33. Nici chip ai avut,  41. În batjocură  Ruşinaţi-vă măcar de morţii 
25. Sub pământ apui  Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;  Tu îmbraci pe Împodobitorul,  Înviaţi de Dătătorul vieţii lor, 
Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;  Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,  Care cerul a-ntărit şi-a împodobit  Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.
Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,  Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit. Tot pământul, într-un chip preaminunat.
De dureri se stinge, nevăzându-Te. 50. S-a cutremurat 
34. Ai apus în trup,  42. Ca un pelican,   Şi lumina soarele şi-a stins-o, 
26. Iadul s-a-ngrozit  Sub pământ, nestinsule Luceafăr;  Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;   Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit; 
Dătătorule de viaţă, Doamne,  Şi aceasta neputând vedea soarele,  Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,   Nevăzuta mea lumină, Bunule !
Când prădată şi-a văzut bogăţia lui  În amiază-zi el s-a întunecat. Răspândind asupra lor izvoare vii.
Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac. 51. Cu amar plângea
35. Luna, soarele  43. Oarecând Navi,  Preacurata Maica Ta, Cuvinte, 
27. Soare luminos   Se întunecă-mpreună, Doamne,  Opri soarele, zdrobind duşmanii;  Când pe Tine Te-a văzut acum în
După noapte străluceşte, Doamne;   Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat  Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,  mormânt; 
Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai  Şi în mantii negre s-au înveşmântat. Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor. Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !
mult, 
Înviind din groapă ca un Dumnezeu. 36. „Chiar de-ai şi murit,  44. Nu Te-ai despărţit  52.  Maica Precista 
 Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;   De-al Părintelui sân, Milostive,   Omorârea Ta văzând, Hristoase, 
28.  Ziditorule,   Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,   Chiar binevoind a lua chip de muritor;   Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia: 
 Primindu-Te în sân pământul   Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.  Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.  „Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”
 S-a clătit de frica Ta, Preaputernice, 
 Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
4 din 6
53. Iadul celcumplit  9. Rob ajunge-acuma  19.  Curse de ciulini sunt
 Tremura, când Te-a văzut pe Tine,  Vicleanul de Iuda,  Căile lui Iuda, 
 Veşnic Soare al măririi, Hristoase al Cel ce-a vândut pe Domnul. Celui nebun şi viclean.
meu, 
 Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi. 10. losif şi Nicodim                        20. „Fiule din Tatăl,
Pe Domnul îngroapă,             Împărat a toate, 
54. Ce privelişte  Cu toată cuviinţa. Cum ai primit patima ?”
 Mare şi grozav-acum se vede; 
 Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,  Starea a III-a 11. Slavă Ţie, Doamne, 21. Maica, mieluşeaua,
 Voind El să dea viaţă tuturor ! Cel ce dai viaţă  Mielul ei pe cruce
1. Neamurile toate  Şi-n iad, puternic, cobori. Văzându-L, s-a tânguit.
55. Coasta Ţi-au împuns, Laudă-ngropării 
Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;  Ţi-aduc, Hristoase-al meu. 12. Maica Preacurata 22. Trupul ce dă viaţă
Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat  Se jelea, Cuvinte, losif împreună 
Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor. 2. Arimateanul Pe tine mort văzându-Te. Cu Nicodim îngroapă.
Jalnic Te pogoară 
56. Oarecând jelea  Şi în mormânt Te-ngroapă. 13. „Primăvara dulce,  23. Mult înlăcrimată
Toată casa pe fiul Rahilei;  Fiul meu preadulce.  A strigat Fecioara,
Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc  3. De mir purtătoare, Frum’seţea unde Ţi-a apus ?” Rărunchii pătrunzându-şi:
Maica Lui şi ceata Ucenicilor. Mir Ţie, Hristoase,
Ţi-aduc cu sârguinţă. 14. Plângere pornit-a 24. „O, a mea lumină,
57. Palme şi loviri  Maica Preacurata,  Fiul meu preadulce, 
I s-au dat lui Hristos peste faţă,  4. Vino-întreagă fire, Când ai murit, Cuvinte. Cum Te-ai ascuns în groapă ?”
Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,  Psalmi de îngropare
Și-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci. Lui Hristos să-I aducem, 15. Vin cu mir, să-L ungă, 25. „Nu mai plânge Maică;
De mir purtătoare,  Pe Adam şi Eva 
58. Toţi cei credincioşi, 5. Pe Cel viu cu miruri,  Pe Hristos, Mirul ceresc. Ca să-i slobod, Eu sufăr”.
Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,  Ca pe-un mort să-L ungem, 
Îţi cinstim,  Hristoase-al nostru, cu laude, Cu mironosiţele. 16. Cu moartea pe moarte  26.  „Fiul meu, slăvescu-Ţi
Răstignirea şi-ngroparea Ta acum. O omori Tu, Doamne,  Înalta-ndurare 
6. Fericite losif ! Cu sfânta Ta putere. Prin care rabzi acestea”.
59. Ceea ce-ai născut, Trupul ce dă viaţă, 
Preacurată Fecioară, Viaţa, Al lui Hristos, îngroapă. 17. Piere-amăgitorul,  27. Cu oţet şi fiere
Potoleşte dezbinarea-n Biserică Scapă amăgitul  Te-au adăpat, Doamne,
Şi dă pace, cao bună, tuturor. Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne. Gustarea veche s-o strici.
7. Cei hrăniţi cu mană,
Oţet şi cu fiere 
60. Cuvine-se, dar,  Ţi-aduc, Hristoase al meu. 18.  Cade vânzătorul 28. Te-ai suit pe cruce,
Să cădem la Tine, Ziditorul,  În fundul gheenei,  Cel ce altădată
Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins  În groapa stricăciunii. Umbrişi poporul sub nor.
8. Ca rob făr’ de minte, 
Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
A trădat Iuda 
Pe-Adâncu-nţelepciunii.

5 din 6
29. De mir purtătoare, 39. Până-n zori, cu miruri 
Venind la a Ta groapă,  Ţi-au stropit mormântul 
Ţi-aduceau, Doamne, miruri. Cele înţelepţite.

30. Scoală-Te, ’ndurate, 40. Pace în Biserici,

Şi pe noi ne scoate Lumii mântuire,
Din a gheenei groapă ! Prin învierea-Ţi dă-ne !

31. „Doamne, înviază”, 41. O, Treime Sfântă,

Zicea, vărsând lacrimi, Tată, Fiu şi Duh Sfânt,
Maica Ta ce Te-a născut. Lumea o mântuieşte.

32. Înviază-n grabă, 42. Robilor tăi, Maică,

Alungând durerea Dă-le ca să vadă
Curatei Tale Maice ! ’Nvierea Fiului tău !

33. Prinse-au fost de frică 43. Neamurile toate

Cereştile cete,  Laudă-ngropării
Când Te-au văzut mort, Doamne. Ţi-aduc, Hristoase al meu.

34. Iartă de greşale

Pe cei ce, cu frică,
Cinstesc ale Tale patimi.

35. O, înfricoşată, 
Străină vedere; 
Pâmântul cum Te-ascunde !

36. Altădat’ un losif 

Ţi-a slujit în fugă 
Şi-acum Te-ngroapă altul.

37. Plânge, Te jeleşte, 

Preacurata-Ţi Maică, 
Fiind Tu mort, Cuvinte.

38. Spaimă ia pe îngeri 

De grozava-Ţi  moarte, 
O, Făcător a toate !

6 din 6