Condac care se cântă în Vinerea Mare, având acrostihul acesta:

Εις το πάθος ψαλμος Ρωμανου

La Patimă, psalm al lui Roman

Glas 3, idiomelă

SC 128, p. 202-231

Prooimion 1
Astăzi se tulburau temeliile pământului
soarele se schimba nesuferind să vadă;
că pe cruce mâinile’Și întindea al tuturora Dătătorul de viață,
raiul se deschisede călcării de poruncă celei de demult
numai Adam dănţuieşte.

Prooimion 2
Tirania vrăjmăşiei s-a dezlegat
şi lăcrimarea Evei a încetat
prin Patima Ta, de-oameni-Iubitorule,
Hristoase Dumnezeule.
că’ntru aceasta cel care moare se înnoieşte iarăși
şi prin aceasta tâlharul înlăuntrul raiului se sălăşluieşte.
numai Adam dănţuieşte.

1
Ieși’ți din tine astăzi, cerule!
Afundă-te în haos, o, pământule!
soare, nu îndrăzni pe-al tău Stăpân să Îl priveşti
pe lemn de bună voie spânzurat.
Să se sfărâme pietrele
fiindcă Piatra Vieţii acum cu cuie Se străpunge.
Să se sfâşie catapeteasma templului,
că Trupul Domnului cu suliţa este împuns de cei fără de lege.
Pe drept toată zidirea de pătimirea Ziditorului se tânguieşte, se cutremură,
numai Adam dănţuieşte.

2
Luat-ai, Mântuitorul meu, cele-ale mele,
ca eu să iau cele-ale Tale.
A pătimi primit-ai,
ca eu acum patimile să îmi urăsc.
Cu moartea Ta eu am trăit din nou.
Tu în mormânt Te-ai pus
Şi, cu sălăşluirea [Ta acolo],
raiul mi-ai dăruit.
Întru adânc Tu pogorându-Te m-ai înălţat.
Porţile iadului zdrobindu-le,
 deschisu-mi-ai porţile cerurilor.
Cu-adevărat toate le-ai suferit
pentru omul căzut,
toate le-ai îndurat
ca Adam să dănţuiască.

3
Pe Tine Cel care ţii cu mâna
toate cele ce-nconjură pământul,
Prinzându-Te cei făr’ de lege,
adusu-Te-au acum
În curtea lui Caiafa, pe Cel neîncăput de lume (cosmos/univers).
Şi numai ce văzându-Te
Cei ce nu văd cu mintea strigat-au cu furie:
Venit-a Cel ce Legea şi pe Moise-a ocărât!
Deci cel ce cinsteşte pe Moise
Şi Legea o cinsteşte (respectă) arată zelul.
Să nu vă pese! Că-nşelătorul a veni
Să pătimească, precum a zis,
ca Adam să dănţuiască.

4
Strigând poporului astfel [de vorbe]
Preotul zis-a:
Nu am zis bine mai ’nainte!
Mai de folos este să piară Acesta singur şi nu tot neamul!
Cine-a văzut aspida să facă miere dulce în loc de-al său venin?
Cine-a văzut flacăra răcorind?
Cine a auzit vreodată o minciună adeverindu-se
Ca cea a lui Caiafa?
Fără să vrea el prooroceşte pentru toţi:
Tu mori Mântuitorul mei
Ca să dănţuiască Adam.

5
Aşa grăit-a preotul, dar nu a înţeles aceasta,
Că nu l-a lăsat ura (invidia)
Ci l-a întărâtat către ucidere; fiindcă uciderea urmează urii (invidiei).
Şi martor [este] Abel
Fiind urât de Cain, după aceea fiind şi omorât;
Pe-acesta l-a urmat şi Hristos:
Pătimind ura poporului
Mânia a mişcat-o
Dragoste [părintească] arătând.
Pe cei bolnavi i-a vindecat
Şi-n loc de mulţumire pătimeşte,
Se răstigneşte
ca Adam să dănțuiască.
 6
Mulţime de minuni nesuferind mulţimea celor fără de lege,
Ucide-L (Ridică-L)! Răstigneşte-L! au strigat
Dând lui Pilat ce Cel ce toate le-a întemeiat,
Pe Cel care va judeca
Pe împăraţi şi pe săraci, la judecată L-au trimis.
Pe Dreptul Judecător îl judecă judecătorul cel nedrept
Şi pe Izbăvitorul ca pe un tâlhar
Ameninţă să îl omoare cel ce trăieşte-n întuneric.
Iară Acesta, ca să pătimească,
Tăcând până atunci rabdă
Fără de grai şezând
ca Adam să dănțuiască.

7
Fără de glas stătea cel care tună,
Fără cuvânt Cuvântul;
Căci dacă glasu-şi ridica n-ar fi fost biruit,
Şi biruind n-ar fi fost răstignit şi-Adam nu s-ar fi mântuit.
Deci pentru ca să pătimească
Cel ce are la degetul cel mic pe înţelepţi,
Tăcând a biruit.
Văzând dară judecătorul pe cel ce nu spunea nimic,
Cu întrebarea s-a legat de el zicând:
Ce să fac celui care nu vorbeşte?
Iar ei: E vinovat Acesta pe care noi Îl cerem!
De-aceea el face pe surdul
ca Adam să dănțuiască.

8
Acuma Eu mă folosesc de moarte, a zis Mântuitorul meu
Către poporul cel fără de lege,
Iar pe Pilat nici de-un cuvânt nu l-a învrednicit,
Ca pe un necuvântător El socotindu-l,
Pentru că fiica lui Iair
Odinioară numai cu cuvântul am răpit-o morţii,
Pentru că fiul, singurul născut al văduvei, l-am ridicat
Şi pe Lazăr, cu strigarea, pe cel fără suflare alergând l-am arătat tuturor?
Nu numai pentru-acestea, ci mai degrabă împotriva acestora
Eu pătimesc şi mor
ca Adam să dănțuiască.

9
Când a auzit poporul cuvintele de miere izvorâtoare,
Ca de amărăciune umplându-se a răspuns:
Nu pentru-acestea eşti răstignit, ci ca cel ce ai dezlegat sabatul.
Şi ce este mai bine,
 Să-i miluieşti pe cei bolnavi
Sau să cinsteşti sabatul?
Adesea voi aţi dezlegat sabatul,
iar Eu din sânurile părinteşti nu am venit pentru sabat;
Firea se-mbolnăvise, iar Eu văzând dintru-nălţimi
grabnic M-am pogorât
ca Adam să dănțuiască.

10
Sabatul nu înfricoşează iadul, de el nu fuge boala,
Bolnavii nu-i tămăduiește [el], ci numai al sabatului Stăpân, Eu, răstignitul.
Căci păzitor al multor sâmbete s-a făcut orbul
şi întunericului făcutu-i-s-a rob (şi cu-ntunericul s-a înjugat);
Cinstit-a ’n multe rânduri multe sâmbete cel paralitic,
Fiind bolnav de treize’ş’opt de ani,
dar nu s-a vindecat, din patul său el nu s-a ridicat
până nu am venit Eu
ca Adam să dănţuiască.

11
Aţi auzit învinuirea1 de la mulţi din cei ce vă-nconjoară
Că ei ţin sâmbăta şi sunt bolnavi.
Căci neamurile, cu siguranţă, au zis:
Unde e Dumnezeul lor
s-alunge bolile?
Departe este de la ei Cel ce-i cinstit de ei prin Lege.
Aste spunând vrăjmaşii voştri
Vă iau în râs, vă ocărăsc şi împotrivă vă grăiesc.
Iar Eu, mântuind pe toţi, sabatului mai mult i-am dat [cinstire/nume de laudă]
ca Adam să dănţuiască.

12
Nedrept părut-am îndreptând
pe desfrânata ce se pocăia
cea care a dobândit picioarele Mele
învăţători ai [pe calea] înţelepciunii,
cea care a crezut în Mine bine
Atunci cu lacrimile ei uşoare Mi-a udat talpa
Pe care-adâncul n-a udat-o;
Capul cu mir mi-a uns
Pe care Înainte-mergătorul a-l atinge
s-a temut până nu i s-a poruncit,
mai dinainte povestiind cele ce le suport acum
voind şi din iubire
ca Adam să dănțuiască..

1
Sau: critica.
 13
Pe când Iisus spunea acestea a auzit
Poporul cel sălbatic însetoşat de sânge,
Ce ca un leu răgea
ca să răpească sufletul mielului Hristos.
Iară Pilat voia acelora-mplinind, pe Tine,
Cel blând, Te-a biciuit;
Pe spatele Tău astfel a lucrat
Iar Tu coasta lui muncind-o
Ţi-ai arătat puterea.
Fiindcă femeia lui atunci descoperitu-i-a strigând:
Tu-L judeci pe Judecătorul
ca Adam să dănțuiască..

14
Biciuire rabdă Izbăvitorul,
Cel ce dezleagă era în legături;
Gol şi întins pe stâlp
Cel ce odinioară în stâlp de nor grăit-a cu Moise şi cu Aaron.
Cel ce a întărit stâlpii pământului,
Cum a zis David, de stâlp este legat;
Cel ce a arătat poporului calea-n pustie
- căci stâlpul înaintea lor se arăta de foc –
de stâlp se alipeşte.
Piatra [este] pe stâlp şi pentru mine Piatra se va tăia,
ce va zidi Biserica,
ca Adam să dănțuiască..

15
Pilat, dar, biciuind pe doctorul
Îşi spală mâinile de El,
Si prin aceasta se aşteaptă să fie [socotit] nevinovat,
Dar s-a aflat răspunzător
Căci bătându-L cu bice
L-a dat spre răstignire şi zice
Nevinovat sunt!
Cine a auzit vreodată un ucigaş zicând cuţitului:
Prin tine-am omorât; Nu voi da socoteală!
De sabia celor fărădelege folosindu-se Pilat,
junghie pe Ziditorul,
ca Adam să dănţuiască.

16
Răstignește-L! a auzit ucigaşul pe cei nelegiuiţi strigând
Şi voia lor a împlinit-o
Dând, fără-a fi silit, pe Cel care de voie răstignitu-S-a.
Căci auzind
Vei fi vrăjmaş Cezarului!
 Fricosul s-a temut.
Al Atotţiitorului sau al Cezarului
Vrea el să fie potrivnic (împotrivitor),
Preferând Vieţii viaţa sa acum?
Nevinovat dar nu vei fi tu, cel care prin nelegiuiţi,
Ai omorât pe Cel viu
ca Adam să dănţuiască.

17
Aruncând vina asupra lor, ucide pe Hristos prin ei,
Aflând solii ai lor pe cei care ziceau
Că sângele Lui peste ei să fie şi peste-ai lor copii.
Fiilor încă nenăscuţi
Părinţii-au pregătit haina blestemului,
Nepoţilor cu rana rană adaugă
Pedeapsa răutăţilor ei atrăgând
În neamurile lor în veac.
Iar noi luând Sângele Mântuitorului
Afllat-am izbăvire
ca Adam să dănţuiască.

18
Cel din pământ se petrecea de sete,
de dogoare mistuit,
în pustie s-a înşelat, în [loc] fără de apă,
şi n-a aflat, nefericitul, nimic să-şi stingă setea;
pentru aceasta, Mântuitorul meu,
Izvorul bunătăţilor, valurile vieţii a izvorât
Strigând: Prin coasta ta ai însetat;
Bea, dar, din coasta Mea şi nu vei mai înseta în veac!
Curgerea ei e îndoită:
Spală şi-adapă pe cei întinaţi
ca Adam să dănţuiască.

19
Nimeni dar să nu spună că coasta lui Hristos a fost a unui simplu om,
Căci om era Hristos şi Dumnezeu
Nu rupt în două; unul este din Tatăl unul,
Şi pătimind Însuşi era
Şi nepătimind Acelaşi
Murind şi nefiind mort.
Căci cu Dumnezeirea viu fiind,
Moare cu trupul.
Al cărui chip părintele Isaac făcându-se în munte,
în miel [el ] a fost junghiat
şi viu s-a coborât,
precum Mântuitorul meu,
ca Adam să dănţuiască.
 20
Alt chip al lui Iisus făcutu-s-a proorocul Iona în pântecele fiarei (chitului);
El a fost înghiţit, nu mistuit,
precum Domnul în groapă.
Acela a ieşit din chit după trei [zile],
precum Hristos din groapă.
Acela ninivitenilor vestind i-a mântuit,
iară Hristos întreg pământul izbăvit-a
și lumea’ntreagă.
Toate cele ce-n proorocii ni le-a vestit mai dinainte
venit-a ca să le plinească,
ca Adam să dănţuiască.

21
Dând biruinţă celor smeriţi,
Purtând ca pe-un trofeu
Pe umeri crucea, ieşit-a
Să se răstignească şi să răstignească
Pe cel ce ne-a străpuns pe noi.
Căci El plătind
Toate câte le datoram, şi către moarte-a alergat.
Faţa şi-a pus spre pălmuiri odinioară
Cel pe care Serafimii nu pot să Îl privească
Căci feţele-şi acoperă;
Dispreţuind ruşinea, s-a îmbrăcat voind
În veşmânt de batjocură
ca Adam să dănţuiască.

22
Oţetul adăpat-a izvorul pâraielor [prea]dulci
Şi fiere-au dat Celui ce mana
A plouat şi pâraie a izvorât din piatră.
Capul care-ncuviinţa alungarea vrăjmaşilor
cu trestie lovitu-i-au.
Gol, pe cruce întins, a dezbrăcat
Pe cei potrivnici vieţii,
Arătându-i de râs celor morţi şi celor vii.
S-a înălţat pe lemn, S-a învelit cu giulgiu
S-a dat mormântului
ca Adam să dănţuiască.

23
Caută-L pe Acesta, o pământeanule!
Laudă pe Cel care-a pătimit
și pentru tine a murit, pe Care şi viu
peste puţin Îl vei vedea!
Primeşte-L înăuntrul sufletului,
 căci din mormânt Hristos
va să Se scoale şi va să te’nnoiască, omule!
Deci pregăteşte’I suflet curăţit
ca în acesta sălăşluind, cer să îl facă Împăratul tău.
Puţin încă şi va veni;
și va umple de bucurie pe cei ce se-ntristează
ca Adam să dănţuiască.