“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °64 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 13 DECEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A 28- A DUPĂ
(A S F . S TRĂMOȘI DUPĂ TRUP AI D OMNULUI )
P ILDA CELOR POFTIȚI LA CINĂ
Coloseni 3, 4-11
Fraților, când Hristos, nezeu peste fiii neascultării, în
Care este viața voastră, Se va ară- care păcate ați umblat și voi odi-
ta, atunci și voi, împreună cu El, nioară, pe când trăiați în ele.
vă veți arăta întru slavă. Drept Acum, deci, lepădați și voi toate
aceea, omorâți mădularele voastre acestea: mânia, iuțimea, răutatea,
cele pământești: desfrânarea, ne- defăimarea, cuvântul de rușine
curăția, patima, pofta rea și lăco- din gura voastră. Nu vă mințiți
mia, care este închinare la idoli, unul pe altul, fiindcă v-ați dezbră-
pentru care vine mânia lui Dum- cat de omul cel vechi, dimpreună
R USALII
cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu
cel nou, care se înnoiește, spre
deplină cunoștință, după chipul
Celui ce l-a zidit, unde nu mai
este elin și iudeu, tăiere împrejur
și netăiere împrejur, barbar, scit,
rob ori liber, ci toate și întru toți,
Hristos.

Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda
aceasta: Un om oarecare a făcut
cină mare și a chemat pe mulți; și
a trimis la ceasul cinei pe slujito-
rul său ca să spună celor chemați:
Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și
au început toți, câte unul, să-și
ceară iertare. Cel dintâi i-a zis:
Am cumpărat un ogor și trebuie
să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă.
Și altul a zis: Cinci perechi de boi
am cumpărat și mă duc să-i în-
cerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a
zis: Femeie mi-am luat și de aceea
nu pot veni. Și, întorcându-se,
slujitorul a spus stăpânului său
acestea. Atunci, mâniindu-se, stă-
pânul casei a zis: Ieși îndată în
piețele și ulițele cetății, și pe săraci
și pe neputincioși, și pe orbi și pe
șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a
zis: Doamne, s-a făcut precum ai
poruncit, și tot mai este loc. Și a
zis stăpânul către slujitor: Ieși la
drumuri și la garduri și silește-i să
intre, ca să mi se umple casa, căci
zic vouă: Nici unul din bărbații
aceia care au fost chemați nu va
gusta din cina mea.

Iarăși vine Crăciunul, iubi-
ții mei. Cu adevărat S-a născut
Hristos și S-a arătat în mijlocul
oamenilor. Un imn de la înainte-
prăznuire zice că Născătoarea de
Dumnezeu a fost cuprinsă de ui-
mire atunci când L-a născut pe
Fiul ei, de aceea s-a plecat și s-a
închinat ca o roabă Împăratului
împăraților și L-a întrebat: „Cum
Te-ai semănat în pântecele
T ÂLCUIRI
meu?”. Și fiindcă nu a primit nici
un răspuns, s-a închinat din nou
Pruncului Iisus, întrucât știa că
este Dumnezeu, Singurul care a
putut aduce din Cer firii omenești
darul unic al dumnezeirii.
O asemenea plecare și
îmbrățișare întâlnim și la Sfântul
Sfințit Mucenic Elefterie, a cărui
pomenire o săvârșim astăzi. Sfân-
tul a făcut multe minuni și sute de
oameni au crezut din pricina lui.
Au preferat să devină mucenici,
apostoli veșnici ai Bisericii și cetă-
țeni ai Cerului, decât să-și salveze
propria viață. Dar și sfântul și-a
vărsat sângele pentru Hristos, pre-
cum și mama lui, Anthia, cea bine
înfloritoare[1] în inima și în viața
ei, care în loc să plângă pentru

feciorul ei s-a avântat în arenă și l-
a îmbrățișat pe fiul ei ca pe niște
sfinte moaște, cu scopul de a fi
junghiată și ea de călău.
Însă îmbrățișarea și săru-
tarea Preasfintei Maicii Domnului
și a mamei mucenicului nu a avut
loc numai atunci. Ea se
face neîncetat de la Prea-
sfânta, de la sfinți și de la
Însuși Hristos, către toți
cei care mărturisesc pentru
slava lui Hristos. Astăzi,
însă, Biserica noastră îi
îmbrățișează pe toți cei
care au umplut bisericile
ei. Vă îmbrățișează pe voi,
fiindcă voi sunteți martorii
prin credință și prin pilda
slavei Domnului nostru.
Ochii voștri cei strălucitori
și bătăile inimii voastre
pentru Dumnezeu mă fac
să vă spun cuvintele pe
care Apostolul Pavel le
spunea
Colosenilor: Nădejdea
voastră, bucuria voastră,
bogăția voastră nu sunt
nimic altceva decât
„Hristos cel dintru voi,
nădejdea slavei”[2]. El cu-
tremură inima voastră și El Însuși
vă îmbrățișează.
S-a născut, așadar, Hris-
tos. Dar din cine S-a născut? Este
nevoie să ne aruncăm ochii în
adâncurile veacurilor și ale miilor
de ani, ca să aflăm de când Hris-
tos a început să vină pe pământ și
când a venit în cele din urmă.
Astăzi se prăznuiesc toți
Strămoșii de la Adam până la
„Întru credinţă pe Strămoşi i-ai îndreptat, printr-înşii logodindu-Ţi mai înainte Biserica cea din păgâni;
sunt lăudaţi întru mărire Sfinţii, că din sămânţa lor este Rodul care Te-a născut pe Tine fără de sămân-
ţă. Cu rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufle­tele noastre”.
Tropar la Duminica Sfinților Strămoși, Glasul II
T ÂLCUIRI
Iosif și Preasfânta, toți aceia care
au contribuit la Nașterea lui
Hristos. Adam este primul
strămoș. Plăsmuindu-l Domnul
pe Adam și punându-l în Rai, a
slujit nașterii și lucrării neamului
omenesc. Adam însă a păcătuit și
ne-a transmis și nouă firea lui
păcătoasă. Cu toate acestea,
Adam a devenit chip al Celui de-al
doilea Adam, al lui Hristos. Dar
Adam s-a născut „din pământ
feciorelnic”, cum spun Părinții,
fiindcă atunci pentru prima dată
pământul a născut. Când un cuplu [1] Joc de cuvinte; Anthia, în grea-
dobândește copil, bărbatul dă că, înseamnă floare. [2] Col. 1, 27.
sămânța lui femeii, dar în clipa 3] Fc. 2, 7.4] Fc. 3, 15.
zămislirii Însuși Dumnezeu pune
PAG. 2
sufletul. În clipa aceea se
întâlnește Dumnezeu cu omul, cu
bărbatul și femeia care au devenit
un singur om.
Dar cum a născut pămân-
tul? Pământul a născut prin faptul
că a fost plăsmuit omul din lut.
Dumnezeu a luat țărână din
pământ[3]. Aici se ascunde o
taină. Adam s-a născut din
pământul feciorelnic, ca să fie
preînchipuire a lui Hristos,
Cel născut din pururea Fe-
cioara Maria. Prin urmare,
istoria lui Hristos începe din
clipa nașterii lui Adam. Dar
moartea lui Adam a devenit
pretext să coboare Hristos, în
acord cu prorocia Facerii[4],
ca să fie ridicat Adam și (prin
el) noi toți.
Adam a murit pentru
că nu a ascultat. Hristos a
murit fiindcă a ascultat. Aici
avem o altă corespondență
între cel dintâi Adam și Cel
de-al doilea. Adam a murit
pentru că a mâncat din po-
mul cunoștinței, va trăi totuși
prin pomul vieții. Pe acesta l-
a luat Hristos și l-a făcut Cru-
ce. Așa cum Adam a murit
mâncând din lemn, la fel și Hris-
tos a murit pe lemn, pe Cruce, și a
înviat. (Arhimandritul Emilianos
Simonopetritul, Cuvinte
praznicale mistagogice, Indiktos,
Athena, 2014, Sursa:
doxologia.ro)

G RĂIT - AU
Şarpele însă era cel mai
şiret dintre toate fiarele de pe
pământ, pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. Şi a zis şarpele către
femeie: «Dumnezeu a zis El, oare,
să nu mâncaţi roade din orice
pom din rai?». Iar femeia a zis
către şarpe: «Roade din pomii
raiului putem să mâncăm; Numai
din rodul pomului celui din
mijlocul raiului ne-a zis
Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el,
nici să vă atingeţi de el, ca să nu
muriţi!». Atunci şarpele a zis către
femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar
Dumnezeu ştie că în ziua în care
veţi mânca din el vi se vor
deschide ochii şi veţi fi ca
Dumnezeu, cunoscând binele şi
răul». De aceea femeia, socotind
că rodul pomului este bun de
mâncat şi plăcut ochilor la vedere
şi vrednic de dorit, pentru că dă
ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi
a dat bărbatului său şi a mâncat şi
el. Atunci li s-au deschis ochii la
amândoi şi au cunoscut că erau
goi, şi au cusut frunze de smochin
şi şi-au făcut acoperăminte. Iar
când au auzit glasul Domnului
Dumnezeu, Care umbla prin rai,
în răcoarea serii, s-au ascuns
Adam şi femeia lui de faţa
Domnului Dumnezeu printre
pomii raiului. Şi a strigat Domnul
Dumnezeu pe Adam şi i-a zis:
«Adame, unde eşti?». Răspuns-a
acesta: «Am auzit glasul Tău în rai
şi m-am temut, căci sunt gol, şi m
-am ascuns». Şi i-a zis Dumnezeu:
«Cine ți-a spus că eşti gol? Nu
cumva ai mâncat din pomul din
care ți-am poruncit să nu
mănânci?». Zis-a Adam: «Femeia
pe care mi-ai dat-o să fie cu mine,
aceea mi-a dat din pom şi am
mâncat». Şi a zis Domnul
Dumnezeu către femeie: «Pentru
ce ai făcut aceasta?». Iar femeia a
zis: «Şarpele m-a amăgit şi eu am
mâncat». Zis-a Domnul
PROOROCII
Dumnezeu către şarpe: «Pentru că
ai făcut aceasta, blestemat să fii
între toate animalele şi între toate
fiarele câmpului; pe pântecele tău
să te târăşti şi ţărână să mănânci
în toate zilele vieţii tale!
Duşmănie voi pune între tine şi
între femeie, între sămânţa ta şi
sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi
capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul».
Iar femeii i-a zis: «Voi înmulţi
mereu necazurile tale, mai ales în
vremea sarcinii tale; în dureri vei
naşte copii; atrasă vei fi către
bărbatul tău şi el te va stăpâni».
Iar lui Adam i-a zis: «Pentru că ai
ascultat vorba femeii tale şi ai
mâncat din pomul din care ţi-am
poruncit: «Să nu mănânci»,
blestemat va fi pământul pentru
tine! Cu osteneală să te hrăneşti
din el în toate zilele vieţii tale!
Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te
vei hrăni cu iarba câmpului! În
sudoarea feței tale îţi vei mânca
pâinea ta, până te vei întoarce în
pământul din care eşti luat; căci
pământ eşti şi în pământ te vei
întoarce». Şi a pus Adam femeii
sale numele Eva, adică viaţă,
pentru că ea era să fie mama
tuturor celor vii. Apoi a făcut
Domnul Dumnezeu lui Adam şi
femeii lui îmbrăcăminte de piele şi
i-a îmbrăcat. Şi a zis Domnul
Dumnezeu: «Iată, Adam s-a făcut
ca unul dintre Noi, cunoscând
binele şi răul. Şi acum nu cumva
să-şi întindă mâna şi să ia roade
din pomul vieţii, să mănânce şi să
trăiască în veci!...». De aceea l-a
scos Domnul Dumnezeu din
grădina cea din Eden, ca să
lucreze pământul, din care fusese
luat. Şi izgonind pe Adam, l-a
aşezat în preajma grădinii celei din
Eden şi a pus heruvimi şi sabie de
flacără vâlvâitoare, să păzească
drumul către pomul vieţii. (Facere
cap. 3)
PAG. 3
Iar când era Avram de
nouăzeci şi nouă de ani, i S-a ară-
tat Domnul şi i-a zis: «Eu sunt
Dumnezeul cel Atotputernic; fă
ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără
prihană; Şi voi încheia legământ
cu tine şi te voi înmulţi foarte,
foarte tare». Atunci a căzut
Avram cu faţa la pământ, iar
Dumnezeu a mai grăit şi a zis:
«Eu sunt şi iată care-i legământul
Meu cu tine: vei fi tată a mulţime
de popoare, Şi nu te vei mai
numi Avram, ci Avraam va fi nu-
mele tău, căci am să te fac tată a
mulţime de popoare. Am să te
înmulţesc foarte, foarte tare, şi am
să ridic din tine popoare, şi regi se
vor ridica din tine.Voi pune legă-
mântul Meu între Mine şi între
tine şi urmaşii tăi, din neam în
neam, să fie legământ veşnic, aşa
că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al
urmaşilor tăi de după tine. Şi-ţi
voi da ţie şi urmaşilor tăi pămân-
tul în carte pribegeşti acum ca
străin, tot pământul Canaanului,
ca moştenire veşnică, şi vă voi fi
Dumnezeu». Apoi a mai zis
Dumnezeu lui Avraam: «Iar tu şi
urmaşii tăi din neam în neam să
păziţi legământul Meu. Iar legă-
mântul dintre Mine şi tine şi ur-
maşii tăi din neam în neam, pe
care trebuie să-l păziţi, este acesta:
toţi cei de parte bărbătească ai
voştri să se taie împrejur. Să vă
tăiaţi împrejur şi acesta va fi
semnul legământului dintre Mine
şi voi. În neamul vostru, tot
pruncul de parte bărbătească,
Gândul zilei
„Frumusețea sufletului
niciodată nu se veștejeș-
te, ci totdeauna înfloreș-
te...”
Sf. Ioan Gură de Aur
 PAG. 4

G RĂIT - AU
născut la voi în casă sau cumpărat
cu bani de la alt neam, care nu-i
din seminţia voastră, să se taie
împrejur în ziua a opta.
Numaidecât să fie tăiat împrejur
cel născut în casa ta sau cel
cumpărat cu argintul tău şi
legământul Meu va fi însemnat pe
trupul vostru, ca legământ veşnic.
Iar cel de parte bărbătească
netăiat împrejur, care nu se va tăia
împrejur, în ziua a opta, sufletul
acela se va stârpi din poporul său,
căci a călcat legământul Meu».
După aceea a zis iarăşi Dumnezeu
către Avraam: «Pe Sarai, femeia
ta, să nu o mai numeşti Sarai, ci
Sarra să-i fie numele. Şi o voi
binecuvânta şi-ţi voi da din ea un
fiu; o voi binecuvânta şi va fi
mamă de popoare şi regi peste
popoare se vor ridica dintr-însa».
Avraam a căzut atunci cu faţa la
PROOROCII
pământ şi a râs, zicând în sine: «E
cu putinţă oare să mai aibă fiu cel
de o sută de ani? Şi Sarra cea de
nouăzeci de ani e cu putinţă oare
să mai nască?». Apoi a mai zis
Avraam către Domnul: «O,
Doamne, măcar Ismael să trăiască
înaintea Ta!». Iar Dumnezeu a
răspuns lui Avraam: «Adevărat,
însăşi Sarra, femeia ta, îţi va naşte
un fiu şi-i vei pune numele Isaac
şi Eu voi încheia cu el legământul
Meu, legământ veşnic: să-i fiu
Dumnezeu lui şi urmaşilor lui.
Iată, te-am ascultat şi pentru
Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl
voi creşte şi-l voi înmulţi foarte,
foarte tare; doisprezece voievozi
se vor naşte din el şi voi face din
el popor mare. Dar legământul
Meu îl voi încheia cu Isaac, pe
care-l va naşte Sarra la anul pe
vremea aceasta!». Încetând apoi
Dumnezeu de a mai vorbi cu
Avraam, S-a înălţat de la el.
Atunci a luat Avraam pe Ismael,
fiul său, pe toți cei născuţi în casa
sa, pe toţi cei cumpăraţi cu
argintul său şi pe toţi oamenii de
parte bărbătească din casa lui
Avraam şi i-a tăiat împrejur, chiar
în ziua aceea, cum îi poruncise
Dumnezeu. Şi era Avraam de
nouăzeci şi nouă de ani, când s-a
tăiat împrejur. Iar Ismael, fiul său,
era de treisprezece ani, când s-a
tăiat împrejur. Avraam şi Ismael,
fiul său, au fost tăiaţi împrejur în
aceeaşi zi. Şi cu ei au fost tăiaţi
împrejur toţi cei de parte
bărbătească din casa lui Avraam,
născuţi în casa lui sau cumpăraţi
cu argint de la cei de alt neam.
(Facere cap.17)

Despre Avva Spiridon
(Sfântul Ierarh Spiridon al
Trimitundei, Făcătorul de minuni)
se spunea, că avea atâta sfinţenie
(hosiotês „cuvioşenie“ în traduce-
rea veche.) ca păstor, încât s-a
învrednicit şi să fie păstor de oa-
meni. El a şi fost ales episcop al
unuia din oraşele Ciprului, pe nu-
me Trimitunde. Şi din multa lui
smerenie, fiind episcop, mai păş-
tea şi oile. La miezul nopţii au
intrat pe ascuns nişte hoţi în stâ-
nă, încercând să fure oi. Dar
Dumnezeu, care-l mântuieşte pe
păstor (Adică pe oameni în gene-
ral.), a scăpat şi oile, căci tâlharii
au fost legaţi de stână de o putere
nevăzută. La crăpat de zori a venit
şi păstorul la oi. Când îi găsi cu
mâinile la spate, pricepu ce se în-
tâmplase, şi, mulţumind, îi dezlegă
pe hoţi. După ce i-a dăscălit din
belşug şi i-a sfătuit să se străduias-
că să trăiască din osteneli cinstite,
F ILE DE PATERIC
şi nu din fărădelegi, le-a dat dru- podoabă de mare preţ. Ea, ca să
mul, şi un berbec pe deasupra, fie mai bine păzit, a ascuns
zălogul371(parathêkê.) în pământ.
În scurt timp s-a dus din viaţă.
După o vreme a venit acela, şi,
negăsind fata, l-a prins pe tatăl ei,
pe avva Spiridon, ba silindu-l, ba
rugându-l. Fiindcă bătrânul privea
ca un necaz paguba zălogitorului,
se duse la mormântul fiicei,
rugându-l pe Dumnezeu să-i arate
înainte de vreme Învierea cea
făgăduită. Şi n-a greşit nădăjduind,
că îndată fata i s-a arătat vie.
Apoi, arătându-i locul unde zăcea
podoaba, a pierit îndată. Iar
bătrânul luă zălogul, dându-l
înapoi.
zicându-le în glumă: ca să nu pă- (Despre Avva Spiridon -
reţi că aţi stat treji degeaba! Patericul Egiptean)
Se mai spunea că avea şi o
fiică fecioară, la fel de evlavioasă
ca tatăl său, pe nume Irina. Un
cunoscut i-a încredinţat o

T ÂLCUIRE
Despre camătă - Argintul său nu l
-a dat cu camătă şi daruri împotriva
celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face
acestea nu se va clătina în veac (Ps. 14,
5). „Profetul, înfățișând în acest
psalm pe bărbatul desăvârșit care
are să urce la viața cea netulbura-
tă, a enumerat printre faptele lui
mari și pe aceea că n-a dat cu ca-
mătă argintul său. În multe locuri
din Scriptură este hulit păcatul
acesta. Iezechil pune între cele
mai mari păcate „camăta și adao-
sul” (Iez. 22, 12), iar Legea le in-
terzice în termeni preciși: „Să nu
iei camătă de la fratele tău și de la
aproapele tău” (Deut. 23, 10); și
iarăși: „Viclenie peste viclenie și camă-
tă peste camătă”(Iez. 9, 6). Iar des-
pre cetatea plină de păcate, ce
spune psalmistul? „N-a lipsit din
piețele ei camătă și vicleșug” (Ps. 54,
11). Și acum, în psalmul acesta,
profetul a adăugat același lucru
pentru a-l caracteriza pe omul de-
săvârșit, zicând: „Argintul
său nu l-a dat cu camătă” (Ps. 14, 5)
Într-adevăr. Este culmea
neomeniei ca de la cel lipsit de
cele necesare vieții, care-ți cere
împrumut ca să se ajute în viață,
tu să nu te mulțumești cu capita-
lul, ci să născocești venituri și să
aduni bogății de pe urma nenoro-
cirilor săracului. Domnul ne-a
poruncit lămurit, zicând: „De la cel
ce voiește să se împrumute de la tine nu
DUHOVNICEASCĂ LA
întoarce fața” (Mt. 5, 42).
Iubitorul de argint însă,
văzând pe omul silit de nevoi că îi
cadă la picioare, rugându-l – că ce
umilințe nu face, ce nu grăiește?-,
n-are milă de cel care se înjosește
atâta, nu se gândește că și el e om;
nu-i înduplecat de rugămințile lui,
ci rămâne nemișcat și aspru; nu se
uită la rugăciunile lui, nu-l mișcă
lacrimile lui; stăruie în refuzul său,
se jură și se blestemă că și el n-are
deloc bani; că și el caută, de-ar
găsi, pe cineva care să-l împrumu-
te; își întărește cu jurăminte min-
ciuna și adaugă neomeniei sale un
nou păcat: jurământul fals. Dar,
când cel care cere împrumut îi
amintește de camătă și-i numește
vreo ipotecă, atunci iubitorul de
argint, coborându-și sprincenele,
începe să zâmbească și-și aduce
aminte de prietenia de părinte, îl
numește cunoscut și prieten și-i
spune: „Am să caut să văd dacă n-
am ceva bani puși deoparte. Da,
am o sumă de bani dată mie de un
prieten spre păstrare pentru a-i
aduce venit; acela însă a hotărât
dobânzi mari; eu voi micșora ne-
greșit ceva din dobânzi și-ți voi
împrumuta banii cu dobândă mai
mică”. Cămătarul ia o înfățișare ca
aceasta; îl mângâie pe nenorocit
cu astfel de cuvinte și-l ademeneș-
te; îl leagă cu polițe, și nenorocitul
pleacă; și, pe lângă sărăcia care-l
doboară, îi mai ia și libertatea. Că
cel care-și ia sarcina să plătească
dobânzi, pe care nu le poate plăti,
se supune de bună voie unei robii
pe viață.
Spune-mi! Ceri bani și
câștig la acești bani de la cel să-
rac? Dacă ți-ar fi putut spune că e
mai bogat, ce-ar mai fi căutat la
ușa ta? A venit să-l ajuți, și a dat
de un dușman! A căutat leacuri, și
a găsit otravă! Ar fi trebuit să ușu-
PAG. 5
P SALMI
rezi sărăcia omului, dar tu i-ai mă-
rit lipsa. Cauți ca pustia să rodeas-
că! Întocmai ca un doctor care se
duce la bolnavi, dar în loc să-i vin-
dece le mai ia și bruma de sănăta-
te ce le-a mai rămas, tot așa faci și
tu din suferințele nenorociților
prilej de îmbogățire. Și după cum
plugarii se roagă să plouă ca să li
se înmulțească semințele, tot așa
și tu ceri ca oamenii să fie săraci și
lipsiți, ca banii să-ți producă bani.
Nu-ți dai seama că, născocind din
camătă creșterea bogăției tale, îți
faci mai mare adaosul de păcate?
Cel care-ți cere bani cu împrumut,
simțindu-se amenințat, nu știe ce
să facă; când se uită la sărăcia lui,
este deznădăjduit, că nu știe de va
putea achita împrumutul și do-
bânzile; dar când se uită la nevoia
ce o are, îndrăznește să se împru-
mute. În urmă, unul, silit de nevo-
ie, este învins; celălalt e vesel, că l-
a înlănțuit cu polițe și ipoteci (…)
Scriptura spune:
„Creditorul și datornicul se întâlnesc
unul cu altul dar Dumnezeu pe amân-
doi îi cercetează” (Pilde 29,13).
Unul, ca un câine, urmărește pra-
da; celălalt, ca un vânat gata prins,
se teme de întâlnire. Sărăcia i-a
răpit îndrăzneala. Amândoi numă-
ră pe degete scadența: unul se bu-
cură de creșterea dobânzilor, celă-
lalt suspină de adaosul nenorociri-
lor. „Bea apă din vasele tale!” (Pilde
5, 15), spune Scriptura; adică: cer-
cetează puterile tale, nu merge la
izvoare străine, ci culege din live-
zile tale cele ce-ți pot ușura viața!
Ai lucruri de aramă, haine, vite,
vase fel de fel! Vinde-le! Caută să
dai totul, afară de libertate!
(Sfântul Vasile cel Mare, Omi-
lia a II-a la Psalmul 14, Tâlcui-
re duhovnicească la Psalmi,
EIMBOR, București, 2000, p. 55-
58)