“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °58 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 27 OCTOMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
(S F . C UV . D IMITRIE CEL N OU ,O CROTITORUL B UCUREȘTILOR )

Fraţilor, fiecăruia dintre
noi i s-a dat harul după măsura
darului lui Hristos. Pentru aceea
zice: «Suindu-Se la înălţime, a ro-
bit robime şi a dat daruri oameni-
lor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce
înseamnă decât că S-a pogorât în
EFESENI 4, 7-13
părţile cele mai de jos ale pămân-
tului? Cel ce S-a pogorât, Acela
este Care S-a suit mai presus de
toate cerurile, ca pe toate să le
umple. Şi El a dat pe unii apos-
toli, pe alţii proroci, pe alţii evan-
ghelişti, pe alţii păstori şi învăţă-
tori, spre desăvârşirea sfinţilor, la
lucrul slujirii, la zidirea trupului lui
Hristos, până vom ajunge toţi la
unitatea credinţei şi a cunoaşterii
Fiului lui Dumnezeu, la starea
bărbatului desăvârşit, la măsura
vârstei deplinătăţii lui Hristos.

MATEI 11, 27-30

Zis-a Domnul către uce-
nicii Săi: Toate Mi-au fost date de
către Tatăl Meu şi nimeni nu cu-
noaşte pe Fiul, decât numai Ta-
tăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte
nimeni, decât numai Fiul şi cel
căruia va voi Fiul să-i descopere.
Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi
împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe
voi. Luaţi jugul Meu asupra voas-
tră şi vă învăţaţi-vă de la Mine, că
sunt blând şi smerit cu inima, şi
veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun şi povara
Mea este uşoară.

uÂLCwIRI
Dragi fraţi şi surori, având în minte cuvintele Sfântului Mântuitor, pe Domnul Iisus
Pavel: „deci, vă rog, să-mi fiţi mie Hristos, Care va schimba la
Vă salutăm astăzi, în ca-
următori, precum şi eu lui înfăţişare trupul smereniei noastre
drul acestei slujbe solemne,
Hristos!” (1 Corinteni 4, 16). ca să fie asemenea trupului slavei
aducându-vă harul Sfântului Mor-
Vieţuind astfel, el a dat mărturie Sale, lucrând cu puterea ce are de
mânt al Domnului nostru Iisus
despre adevărul mântuitor al a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni
Hristos şi rugăciunile comunităţii
Logosului Dumnezeiesc întrupat. 3, 20-21). Această experienţă de
creştine din Biserica Ierusalimu-
Prin viaţa sa plină de evlavie, transfigurare în Hristos a
lui. Este o mare bucurie pentru
asemenea vieţuirii altor cuvioşi şi Apostolilor este pentru noi ca un
noi să fim astăzi aici, la luminata
martiri, Sfântul Dimitrie a dorit să far călăuzitor care, prin stăruinţă
sărbătoare a Sfântului Cuvios
vadă slava lui Hristos, care s-a şi credincioşie, ne ajută să trecem
Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
descoperit pe Muntele Taborului prin lumea care se sufocă până la
Bucureştilor.
în ziua Schimbării la Faţă înaintea stricăciune şi moarte, biruite doar
Sfântul Dimitrie cel Nou
apostolilor. Şi aceasta pentru că în prin Învierea cea slăvită a lui
ne aminteşte de sensul vieţuirii în
viaţa sa evlavioasă el a renunţat la Hristos.
Iisus Hristos şi de forţa de
toate bunătăţile pământeşti, În vremea noastră, un
transfigurare a iubirii lui Hristos.
ascultător fiind cuvintelor nou val de suferinţă şi persecuţie
Ca simplu păstor şi, mai târziu, ca
Sfântului Apostol Pavel, care creştină a aruncat o umbră
monah fidel, Sfântul Dimitrie L-a
zice: „Cetatea noastră este în întunecată asupra multor părţi ale
urmat întru totul pe Hristos,
ceruri, de unde şi aşteptăm lumii, mai ales asupra Orientului

Mijlociu, care este leagănul
creştinătăţii. În timp ce evoluţiile
social-politice au adus frica şi
disperarea în inimile multor
oameni, noi facem apel
permanent la cuvintele lui
Hristos: „Acestea vi le-am grăit,
ca întru Mine pace să aveţi. În
lume necazuri veţi avea; dar
îndrăzniţi. Eu am biruit
lumea” (Ioan 16, 33).
Puterea cerească a Această Evanghelie a
sfinţilor, ce vine de la
Dumnezeu, chiar şi în faţa
persecuţiilor, a suferinţei şi
a morţii, este iubirea
statornică a lui Iisus
Hristos. Şi aceasta pentru
că drumul acestei iubiri
întrupate este drumul
îndumnezeirii (theosis),
adică adevărata unire cu
Dumnezeu şi aceasta este
cea din urmă chemarea a
fiecărui creştin, după cum
spune şi Sfântul Apostol
Petru despre noi, că
trebuie să ne facem
„părtaşi dumnezeieştii
firi” (2 Petru 1, 4).
Sărbătorim astăzi
pe Sfântul Cuvios Dimitrie
cel Nou, Ocrotitorul
Bucureştilor, atât de iubit
de poporul român, ale cărui
moaşte nestricăcioase au fost
aduse la Bucureşti în vremea
mitropolitului Grigorie al Ţării
Româneşti, iar mai apoi păstrate
cu sfinţenie ca o comoară de
mare preţ a credinţei noastre
ortodoxe vii, care i-a ajutat pe
oameni să îndure suferinţele
războaielor. Biserica Ortodoxă
Română a prins rădăcini adânci,
pentru că a fost stropită,
asemenea unui copac, de sângele
nenumăraţilor martiri în anii de
prigoană, mai ales în deceniile de
persecuţii împotriva Bisericii din
timpul regimului totalitar al
uÂLCwIRI
vremurilor de curând încheiate.
Astăzi, noi „ne lăudăm şi în
suferinţe, bine ştiind că suferinţa
aduce răbdare, şi răbdarea
încercare, şi încercarea nădejde.
Iar nădejdea nu ruşinează pentru
că iubirea lui Dumnezeu s-a
revărsat în inimile noastre, prin
Duhul Sfânt, Cel dăruit
nouă” (Romani 5, 3), după cum
ne spune Sfântul Apostol Pavel.
Acum, Biserica Ortodoxă
Română culege roadele renaşterii
credinţei în ţara voastră. Suntem
martorii acestei vieţi noi şi
martori ai încredinţării noastre de
către Domnul, cum citim în
Evanghelia după Matei, că porţile
iadului nu vor birui Biserica (cf.
Matei 16, 18).
După cum vedem din
viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie,
vocaţia ascetică este o altă formă
de mucenicie, „căci lupta noastră
nu este împotriva trupului şi a
sângelui, ci împotriva
începătoriilor, împotriva
PAG. 2
stăpâniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui
veac, împotriva duhurilor răutăţii,
care sunt în văzduh. Pentru aceea,
luaţi toate armele lui Dumnezeu,
ca să puteţi fi împotrivă în ziua
cea rea, şi, toate biruindu-le, să
rămâneţi în picioare … Şi încălţaţi
picioarele voastre, gata fiind
pentru Evanghelia păcii” (Efeseni
6, 12-13;15).
păcii şi a mântuirii este
împlinită de bărbaţii şi
femeile care o mărturisesc
prin alegerea vieţii îngereşti
monahale. Aceştia ne arată
că se poate ajunge la
pregustarea împărăţiei
cerurilor, unde se află
„Biserica celor întâi născuţi,
care sunt scrişi în ceruri şi
duhurile drepţilor celor
desăvârşiţi” (Evrei 12, 23).
Fiecare creştin este
chemat să urmeze calea lui
Hristos pentru a da o
mărturie vie a credinţei sale.
Fie că îndură persecuţii sau
se dedică vieţii monahale sau
trăieşte o viaţă de familie,
creştinul este întotdeauna un
martor al luminii lui Hristos
în lume. Subliniem aceasta
pentru că lumea noastră suferă
greutăţi teribile, iar oameni din
diferite părţi ale ei sunt zdrobiţi
de războaie, sărăcie, boli,
degradare, foamete, nedreptate,
umilinţă şi înjosire. Peste tot
vedem lipsă de respect pentru
persoana umană, creată după
chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu.
În lumea noastră
tulburată, Iubirea Întrupată a lui
Dumnezeu în persoana
Domnului nostru Iisus Hristos şi
învierea Sa, precum şi moaştele
nestricăcioase ale slujitorilor lui
Hristos, aşa cum este Sfântul

Cuvios Dimitrie, sunt farul viu al
nădejdii noastre. Creştinul, ca
membru al Trupului lui Hristos,
Biserica Sa, este chemat să fie
martor viu al iubirii. De aceea, la
praznicul Sfântului Cuvios
Dimitrie, ocrotitorul acestei cetăţi
istorice, ne reafirmăm această
chemare, străduindu-ne să-i
urmăm pilda, pentru că doar aşa,
după cum ne spune Sfântul Vasile
Cel ce se iubeşte pe sine
nu poate iubi pe Dumnezeu. Dar
cel ce nu se iubeşte pe sine, din
pricina bogăţiei covârşitoare a
iubirii lui Dumnezeu, îl iubeşte pe
Dumnezeu, fiindcă unul ca acesta
nu caută niciodată slava sa, ci pe a
lui Dumnezeu. Căci cel ce se
iubeşte pe sine caută slava sa. Iar
cel ce iubeşte pe Dumnezeu
iubeşte slava Celui ce l-a făcut pe
el. Fiindcă e propriu sufletului
simţitor şi iubitor de Dumnezeu
să caute, pe de o parte, pururea
slava lui Dumnezeu în toate
poruncile pe care le împlineşte,
iar pe de alta, să se desfăteze întru
smerenia sa. Căci lui Dumnezeu I
se cuvine slavă pentru măreţia
Lui, iar omului smerenie, ca prin
ea să ajungem să fim ai lui
Dumnezeu. De vom face aceasta
şi noi, bucurându-ne întocmai ca
Sfântul Ioan Botezătorul de slava
Domnului, vom începe să zicem
neîncetat: „Acesta trebuie să
crească, iar noi să ne
micşorăm“ (Ioan III, 30).
13. Ştiu pe cineva care iubeşte aşa
de mult pe Dumnezeu, plângând
totuşi că nu-l poate iubi cât vrea,
încât sufletul lui este necontenit
într-o astfel de dorinţă fierbinte,
că Dumnezeu se slăveşte în el, iar
el este ca şi când n-ar fi. Despre
sine nu ştie ce valoare are, iar
T ÂLCUIRI
cel Mare, îi putem cinsti cel mai
bine pe sfinţi.
Să dăm slavă Domnului şi
Dumnezeului nostru Iisus Hristos
pentru mărturia nestinsă a sfinţi-
lor Săi cuvioşi! Fie ca Hristos
Dumnezeu, pentru rugăciunile
Preasfintei Maicii Sale, Născătoa-
rea de Dumnezeu şi Pururea Fe-
cioara Maria şi pentru rugăciunile
Sfântului Cuvios Dimitrie cel
C UVÂNT FILOCALIC
laudele cuvintelor nu-l îndulcesc.
Căci din multa dorire a smereniei
nu-şi cunoaşte vrednicia sa, ci
slujeşte lui Dumnezeu după
rânduiala preoţilor. Iar din multa
iubire de Dumnezeu îşi ascunde
amintirea vredniciei, îngropând cu
smerenie undeva, în adâncul
dragostei de Dumnezeu, lauda ce
i se cuvine din pricina acestei
vrednicii, ca să-şi pară în
cugetarea sa totdeauna o slugă
netrebnică, fiind cu totul străin de
vrednicia sa, prin dorul după
smerenie. Acest lucru suntem
datori să-l facem şi noi, fugind de
orice cinste şi slavă, pentru
covârşitoarea bogăţie a dragostei
Domnului, care ne-a iubit aşa de
mult pe noi.
14. Cel ce iubeşte pe Dumnezeu
întru simţirea inimii, acela este
cunoscut de El. Căci în măsura în
care primeşte cineva în simţirea
sufletului dragostea lui
Dumnezeu, în aceeaşi măsură
ajunge în dragostea lui
Dumnezeu. De aceea unul ca
acesta nu încetează să se dorească
după lumina cunoştinţei cu o
dragoste aşa de puternică, încât să
-şi simtă topindu-se până şi tăria
oaselor, nemaiştiindu-se pe sine,
ci fiind prefăcut întreg de
dragostea lui Dumnezeu. De unul
ca acesta putem spune şi că este
PAG. 3
Nou, să ocrotească poporul
binecredincios român, pe Preafe-
ricitul Părinte Daniel, Patriarhul
României, fratele nostru preaiubit
şi împreună liturghisitor cu Noi,
şi să dăruiască pace lumii şi inimi-
lor noastre. Amin
(Cuvântul Patriarhului Ierusali-
mului la Sărbătoarea Sfântului
Cuvios Dimitrie cel Nou; Sursa:
basilica.ro)
în viaţa aceasta, şi că nu este. Căci
petrecând în trupul său,
călătoreşte, datorită dragostei,
afară din el, mişcându-se
necontenit cu sufletul către
Dumnezeu. Arzând cu inima
neîntrerupt de focul dragostei, s-a
lipit de Dumnezeu prin puterea
neslăbită a unui mare dor, ca unul
ce a ieşit o dată pentru totdeauna
din iubirea de sine pentru
dragostea de Dumnezeu: „Căci
dacă ne-am ieşit din minte, zice,
este pentru Dumnezeu, iar de
suntem cu mintea întreagă, este
pentru voi“ (2 Cor. V, 13).
Când începe cineva să
simtă cu îmbelşugare dragostea
lui Dumnezeu, începe să iubească
şi pe aproapele întru simţirea du-
hului. Şi aceasta este dragostea
despre care grăiesc toate Sfintele
Scripturi. Căci prietenia după trup
se desface foarte uşor când se
găseşte o cât de mică pricină.
Pentru că nu a fost legată cu sim-
ţirea duhului. Dar în sufletul ce
stă sub înrâurirea lui Dumnezeu,
chiar dacă s-ar întâmpla să se pro-
ducă vreo supărare, totuşi legătu-
ra dragostei nu se desface dintr-
însul. Căci aprinzându-se pe sine
însuşi din nou de focul dragostei
lui Dumnezeu, îndată revine iarăşi
la starea cea bună şi cu multă bu-
curie primeşte dragostea aproape-

lui, chiar dacă a fost ocărât sau
păgubit mult de către acela. Pen-
tru că acest suflet topeşte în dul-
ceaţa lui Dumnezeu amărăciunea
iscată de gâlceavă.
Nimenea nu poate să iu-
bească pe Dumnezeu din toată
inima, dacă nu se va teme de El
mai întâi întru simţirea inimii.
Căci numai curăţindu-se şi
înmuindu-se sufletul prin înrâuri-
rea temerii vine la dragoste lucră-
toare. Dar nu va veni cineva la
temerea de Dumnezeu în chipul
arătat, dacă nu va părăsi toate gri-
jile lumeşti. Căci numai când
ajunge mintea la linişte multă şi la
negrijă o strâmtorează frica de
Dumnezeu, curăţind-o întru sim-
ţire multă de toată grosimea pă-
mântească, ca astfel să o aducă la
marea dragoste a bunătăţii lui
Dumnezeu. Astfel frica este o
stare proprie a drepţilor care încă
se curăţesc, fiind împreunată pe
Canon de rxgăcixne căvre tf. Cxvios dimivrie
„Întru tine, părinte, cu
osârdie s-a mântuit cel după chip;
că, luând crucea, ai urmat lui
Hristos; şi lucrând, ai învăţat să
nu se uite la trup, căci este trecă-
tor; ci, să poarte grijă de suflet, de
lucrul cel nemuritor. Pentru
aceasta şi cu îngerii împreună se
bucură, Preacuvioase Părinte Di-
mitrie, duhul tău”.
Troparul Sf. Cuv. Dimitrie cel
Nou, Ocrotitorul Bucureștilor ,
glasul 8
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte
Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu
pentru noi.
Pururea fiind cu Dum-
nezeu, cu toiagul neador-mitelor
tale rugăciuni, pe Faraon cel
gânditor, cu toată oas­tea lui
îneacă-l, rugămu-ne, pă­rintele
nostru, ca să te mărim cu laude.
C UVÂNT FILOCALIC
jumătate cu dragoste. Iar dragos-
tea desăvârşită este proprie drep-
ţilor curăţiţi deplin, în care nu mai
este frică. „Căci dragostea desă-
vârşită, zice, scoate afară frica“ (1 d r e a p t a
Ioan IV, 18). Dar de amândouă
au parte numai drepţii, care lu- de capete, Filocalia I)
crează virtuţile cu ajutorul Duhu-
Stih: Sfinte Cuvioase
Părinte Dimitrie, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Rod bun din părinţi
binecredincioşi născându-te,
Părinte Dimitrie, iar mai ales prin
Sfântul Duh şi prin Botez
renăscându-te, ai ajuns la mă­sura
vârstei plinirii lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh.
Edenul încă de aici l-ai do
­bândit cu blândeţe şi smerenie
vieţuind; unde acum locuind şi
îndulcindu-te de faţa Stăpânu­lui,
stăruitor roagă-L pentru noi, Sfin-
te Dimitrie.
Şi acum şi pururea şi în
vecii vecilor. Amin (a Născătoa-
rei).
David mai întâi, strămo-
şul tău, Împărăteasă te-a numit şi
PAG. 4
lui Sfânt. De aceea zi-
ce Scriptura într-un loc: „Temeţi-
vă de Domnul, toţi sfinţii
Lui“ (Ps. XXXIII, 10); iar în alt
loc: „Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii
Lui“ (Ps. XXX, 25). Prin acestea
învăţăm limpede că frica de Dum-
nezeu este proprie drepţilor ce se
curăţesc încă, fiind împreunată,
cum s-a zis, pe jumătate cu dragos-
te; iar dragostea desăvârşită e pro-
prie drepţilor curăţiţi, în care nu
mai este gândul vreunei temeri, ci o
ardere neîncetată şi o alipire a su-
fletului de Dumnezeu prin lucrarea
Duhului Sfânt. Căci s-a zis: „Lipitu
-s-a sufletul meu de Tine şi dreapta
Ta m-a sprijinit“ (Ps. LXII, 9).
(Sf. Diadoh al Foticeii, Cuvânt
ascetic despre viaţa morală,
despre cunoştinţă şi despre
socoteală
duhovnicească , împărţit în 100
Munte Închegat, în care bine a
voit Dumnezeu a locui cu Trup
omenesc. Deci şi noi, Preacurată,
Născătoare de Dumnezeu, te ves-
tim. (Cântarea I din Canonul
Sfântului)
„Apărător al său nebiruit şi neîn-
frânat, ca unul care prin tine din
nevoi s-a mântuit, te pune înainte
oraşul tău, Sfinte Preacuvioase
Dimi­trie. Ci, ca cel ce ai îndrăz-
neală către Dumnezeu, apără-ne
de toate nevoile, ca să strigăm ţie:
bucură-te, făcătorule de mi­nuni,
Sfinte Dimitrie! ”
Condacul Sf. Cuv. Dimitrie cel
Nou, Ocrotitorul Bucureștilor,
gl.asul 8