“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °68 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 27 DECEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA DUPĂ N AȘTEREA D OMNULUI
(A S FINȚILOR I OSIF L OGODNICUL , D AVID PROOROCUL
ȘI I ACOV , RUDA D OMNULUI )
† S F . A POSTOL , Î NTÂIUL M C . ȘI A RHIDIACON ȘTEFAN

Fraților, vă fac cunoscut
că Evanghelia cea binevestită de
mine nu este după om; pentru că
nici eu n-am primit-o de la om,
nici n-am învățat-o, ci prin desco-
perirea lui Iisus Hristos. Căci ați
auzit despre purtarea mea de altă-
dată în iudaism, că prigoneam
peste măsură Biserica lui Dumne-
zeu și o pustiam și spoream în
iudaism mai mult decât mulți din-
GALATENI 1, 11-19
tre cei care erau de vârsta mea în
neamul meu, fiind mult râvnitor
al datinilor mele părintești. Dar,
când a binevoit Dumnezeu, Care
m-a ales din pântecele mamei me-
le și m-a chemat prin harul Său,
să descopere pe Fiul Său întru
mine, pentru ca să-L binevestesc
la neamuri, îndată nu am primit
sfat de la trup și de la sânge, nici
nu m-am suit la Ierusalim, la
apostolii cei dinainte de mine, ci
m-am dus în Arabia și m-am în-
tors iarăși la Damasc. Apoi, după
trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca
să-l cunosc pe Chefa și am rămas
la el cincisprezece zile. Iar pe altul
dintre apostoli n-am văzut, decât
numai pe Iacov, fratele Domnu-
lui.

Fapte 6, 8-15; 7, 1-5; 47-60

În zilele acelea, Ştefan,
fiind plin de har şi de putere, fă-
cea minuni şi semne mari în po-
por. Şi s-au ridicat unii din sina-
goga ce se zicea a liberţilor şi a
cirenenilor şi a alexandrinilor şi a
celor din Cilicia şi din Asia,
sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu pu-
teau să stea împotriva înţelepciu-
nii şi a Duhului cu care el vorbea.
Atunci au pus pe nişte bărbaţi să
zică: L-am auzit spunând cuvinte
de hulă împotriva lui Moise şi a
lui Dumnezeu. Şi au întărâtat po-
porul şi pe bătrâni şi pe cărturari
şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l
-au dus în sinedriu. Şi au pus mar-
tori mincinoşi, care ziceau: Acest
om nu încetează a vorbi cuvinte
de hulă împotriva acestui loc
sfânt şi a Legii. Că l-am auzit zi-
când că Iisus, Nazarineanul Aces-
ta, va strica locul acesta şi va
schimba datinile pe care ni le-a
lăsat nouă Moise. Şi, aţintindu-şi
ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau
în sinedriu au văzut faţa lui ca o
faţă de înger. Şi a zis arhiereul:
Adevărate sunt acestea? Iar el a
zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascul-
taţi! Dumnezeul slavei S-a arătat
părintelui nostru Avraam, când
era în Mesopotamia, mai înainte
de a locui în Haran şi a zis către
el: Ieşi din pământul tău şi din
rudenia ta şi vino în pământul pe
care ţi-l voi arăta. Atunci, ieşind
din pământul caldeilor, a locuit în
Haran. Iar de acolo, după moar-
tea tatălui său, l-a strămutat în
această ţară, în care locuiţi voi
acum. Şi nu i-a dat moştenire în
ea nicio palmă de pământ, ci i-a
făgăduit că i-o va da lui spre stă-
pânire şi urmaşilor lui după el,
neavând el copil. Iar Solomon I-a
zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt
nu locuieşte în temple făcute de
mâini, precum zice prorocul:
«Cerul este tronul Meu şi pămân-
tul aşternut picioarelor Mele. Ce
casă îmi veţi zidi Mie – zice
Domnul – sau care este locul
odihnei Mele? Nu mâna Mea a
făcut toate acestea?». Voi, cei tari
în cerbice şi netăiaţi împrejur la
inimă şi la urechi, voi pururea
staţi împotrivă Duhului Sfânt,
precum părinţii voştri aşa şi voi!
Pe care dintre proroci nu l-au pri-

C UVÂNTUL D OMNULUI
gonit părinţii voştri? Şi au ucis pe
cei ce au vestit mai dinainte sosi-
rea Celui Drept, ai Cărui vânzători
şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi,
care aţi primit Legea întru rându-
ială de la îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar
ei, auzind acestea, fremătau de
furie în inimile lor şi scrâşneau din
dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fi-
ind plin de Duh Sfânt şi privind la
După plecarea magilor,
iată, îngerul Domnului se arătă în
vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia
Pruncul și pe Mama Sa, fugi în
Egipt și stai acolo până ce-ți voi
spune, fiindcă Irod va căuta Prun-
cul ca să-L omoare. Iar
el, sculându-se, a luat noaptea
Pruncul și pe Mama Sa și au ple-
cat în Egipt. Și au stat acolo până
la moartea lui Irod, ca să se împli-
nească cuvântul spus de Domnul
prin prorocul: «Din Egipt am che-
mat pe Fiul Meu». Iar când Irod a
văzut că a fost amăgit de magi, s-a
Zis-a Domnul pilda aceas-
ta: Era un om oarecare stăpân al
casei sale, care a sădit vie; a îm-
prejmuit-o cu gard, a săpat în ea
teasc, a clădit un turn şi a dat-o
lucrătorilor, iar el a plecat departe.
Când s-a apropiat vremea roade-
lor, a trimis pe slujitorii săi la lu-
crători ca să ia partea lui de roa-
de. Dar lucrătorii, punând mâna
pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe
altul l-au omorât, iar pe altul l-au
ucis cu pietre. Din nou a trimis
alţi slujitori, mai mulţi decât cei
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa
cei ce slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi să Te cu-
noască pe Tine, Răsăritul Cel de sus, Doamne, Slavă Ţie! ”
cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi
pe Iisus stând de-a dreapta lui
Dumnezeu, şi a zis: Iată văd ceru-
rile deschise şi pe Fiul Omului
stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au
astupat urechile şi au năvălit asu-
pra lui. Şi scoţându-l afară din
cetate îl băteau cu pietre. Iar mar-
torii şi-au pus hainele la picioarele
Matei 2, 13-23
mâniat foarte tare și, trimițând, a
ucis pe toți pruncii care erau în
Betleem și în toate hotarele lui, de
doi ani și mai în jos, după timpul
pe care îl aflase de la magi. Atunci
s-a împlinit ceea ce se spusese
prin Ieremia Prorocul: «Glas în
Rama s-a auzit, plângere și tângui-
re multă; Rahela își plânge copiii
și nu voiește să fie mângâiată,
pentru că ei nu mai sunt». După
moartea lui Irod, iată că îngerul
Domnului s-a arătat în vis lui Io-
sif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia
Pruncul și pe Mama Sa și mergi în
Matei 21, 33-44
dintâi, şi au făcut acelora tot aşa.
La urmă, a trimis la ei pe fiul său,
zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul,
au zis între ei: Acesta este moşte-
nitorul; veniţi să-l omorâm şi să
avem noi moştenirea lui. Şi, pu-
nând mâna pe el, l-au scos afară
din vie şi l-au ucis. Deci, când va
veni stăpânul viei, ce va face ace-
lor lucrători? I-au răspuns: Pe
aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar
via o va da altor lucrători, care vor
da roadele la vremea lor. Zis-a lor
Troparul Nașterii Domnului
PAG. 2
unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau
cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi
zicea: Doamne Iisuse, primeşte
duhul meu! Şi, îngenunchind, a
strigat cu glas mare: Doamne, nu
le socoti lor păcatul acesta! Şi, zi-
când acestea, a murit. Iar Saul se
învoise la uciderea lui Ştefan.
pământul lui Israel, căci au murit
cei ce căutau să ia viața Pruncului.
Iosif, sculându-se, a luat Pruncul
și pe Mama Sa și au venit în pă-
mântul lui Israel. Dar auzind că
domnește Arhelau în Iudeea, în
locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a
temut să meargă acolo și, luând
poruncă în vis, s-a dus în părțile
Galileei. Și, venind, a locuit în
orașul numit Nazaret, ca să se
împlinească ceea ce s-a spus prin
proroci, că Nazarinean Se va che-
ma.
Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în
Scripturi: «Piatra pe care au neso-
cotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să
fie în capul unghiului. De la
Domnul a fost aceasta şi este lu-
cru minunat în ochii noştri»? De
aceea vă spun vouă că Împărăţia
lui Dumnezeu se va lua de la voi
şi se va da neamului care va face
roadele ei. Cine va cădea pe piatra
aceasta se va sfărâma, iar pe cel
peste care va cădea ea, îl va
zdrobi.

Suntem încă în zilele Cră-
ciunului. Suntem încă sub impre­
sia marelui fapt sărbătorit acum
două zile în urmă. în min­tea şi în
inima noastră încă mai stăruie
prea frumoasele cântări închinate
Naşterii Domnului şi minunatele
cuvinte cu care Biserica, prin con-
ducătorii şi slujitorii ei, a întâmpi-
nat venirea pe pământ a Mântui-
torului nostru Iisus Hristos. Căci
prin înaripate imne de
slavă, într-adevăr, ni s-
a arătat bucuria Naşte-
rii Domnului şi în cu-
vinte cu adânc tâlc s-a
tălmăcit credincioşilor
noştri rostul acestui
măreţ praznic pentru
zilele noastre. Suntem
adică în mij­locul trăirii
bucuriei creştine, în
cursul marelui praznic,
care a fă­cut începutul
mântuirii noastre. În
acest timp de deosebi-
tă bucurie duhovnicească, de aţin-
tire a atenţiei noastre asupra săr-
bătorii Naşterii lui Hristos Dom-
nul, în aceste momente în care
Biserica ne-a transpus mintea şi
inima pe planul cel mai înalt al
bucuriilor sufleteşti – Naşterea
Celui din veac aşteptat tot ea, Bi-
serica, ne smulge din toate aceste
mari bucurii şi ne înfăţişează o
altă latură a desfăşurării vieţii
creştine, înfiripată o dată cu naş-
terea lui Hristos.
Astăzi, Biserica sărbătoreşte pe
sfântul martir, Arhidiaconul
Ştefan. Sărbătoreşte pe primul
mucenic al ei.
Dacă Domnul Hristos
este prima şi suprema jertfa
pentru mân­tuirea noastră,
Sfântul Arhidiacon Ştefan este
prima jertfa pentru Hristos. Dacă
Domnul Hristos este jertfa
Dumnezeirii pentru om, Sfântul
Ştefan este prima jertfa a omenirii
T ÂLCUIRI
pentru Dumnezeu, în acea vreme
de odrăslire a vieţii creştine. Dacă
Domnul Hristos a adus cerul pe
pământ, Sfanţul Ştefan a reuşit –
primul – să ducă în ceruri o
părticică din pământ.
Întreaga creştinătate ortodoxă
aduce astăzi prinos de laudă
Sfântului Arhidiacon Ştefan, celui
care deschide seria martiriului
creştin, căci jertfa omenească
pentru Hristos şi adevărul creştin
nu se termină cu el.
Iată, iubiţi fraţi
credincioşi, pe Sfântul Arhidiacon
Ştefan în scurta-i, dar plina-i de
lumină viaţă pământească:
După ce Biserica creştină începu
să se dezvolte în Ierusalim, Sfinţii
Apostoli nemaiputând face faţă
singuri tuturor nevoilor
apostoliceşti, îşi luară ca ajutoare
şapte diaconi. Primul dintre ei –
arhidiaconul – era Ştefan. Acesta,
după cum spune Sfânta Car­te,
„era plin de har şi de putere şi
făcea minuni şi semne mari în
popor”. Îşi făcea slujba diaconiei
ajutând la predicarea cuvân-tului
lui Dumnezeu şi mai ales – după
cum îi era şi rostul – la ajutorarea
celor bolnavi, la cercetarea lor, la
servirea la mesele de la agapele
creştine, pe care Biserica le regulat
dădea săracilor. Îşi dăruise viaţa
întreagă lui Hristos şi operei
PAG. 3
sociale a Bisericii. Simţea cea mai
mare bucurie a sufletului său sfânt
şi bun să facă binele, să ajute pe
cel nevoiaş, să-l cerceteze în
suferinţă, să-l scoată din nevoi,
salvându-i atât viaţa trupului, cât
mai ales pe cea a sufletului. Însă îi
era dat Arhidiaconului Ştefan să
nu zăbo­vească mult în lucrarea
atât de minunată a tinerei Biserici
din Ie-rusalim. Pentru ca Biserica
lui Hristos să se întindă
şi să se întă­rească, a
fost nevoie ca mulţi
din fiii săi să-şi dea
viaţa, după cum însuşi
întemeietorul ei,
Domnul Hristos, şi-o
dăduse. Îi era dat
arhidiaconului Ştefan
să se bucure de cea mai
mare cinste şi feri­cire,
aceea de a primi cel
dintâi dintre
credincioşii Bisericii
marti-riul, pentru a se
prezenta în ceruri cu cununa
muceniciei pe frunte.
Adeseori, în răspândirea
cuvântului evanghelic, avea
prilejul să se întâlnească şi să
poarte discuţii contradictorii cu
iudeii care rămăseseră în trăirea
Legii celei vechi. Mulţi îl
provocau la dis­cuţii aprinse,
mulţi încercau a-l prinde în
cuvânt pe Ştefan. Dar, după cum
spune tot Cartea Sfântă, nimeni
„nu putea să stea îm­potriva
înţelepciunii şi duhului cu care
vorbea el”. Însă ura şi za­vistia
învăţăturii Legii vechi nu voiau să
se ştie înfrânte, să dea înapoi.
Drama osândirii pe nedrept, cu
mărturii mincinoase împo­triva
Domnului Hristos se repetă şi cu
Ştefan, ca şi cu alţi martiri
creştini. Se căutară, prin urmare,
mărturii mincinoase împotriva lui
Ştefan, care să zică despre el că ar
fi fost auzit rostind cuvinte de

ocară împotriva Legii, împotriva
lui Moise şi împotriva lui
Dumnezeu. Mărturiile sunt găsite
şi Sfântul Arhidiacon Ştefan este
târât înaintea Sinedriului, unde
Marele Preot îi cere lămuriri
asupra învinuirii ce i se aducea.
Ura clocotea în piepturile tuturor
celor prezenţi, fară măcar să
rămână impresionaţi de faptul că
fa­ţa lui Ştefan strălucea şi se arăta
tuturor ca o faţă de înger. Printr-o
lungă cuvântare, pe care aţi auzit-
o citindu-se astăzi în mijlo­cul
bisericii, la Apostol, Ştefan
încearcă să-şi dovedească nevi­
novăţia lui. Iluminatul arhidiacon
nu este crezut şi iertat, mai ales că
începe să le arunce în faţă atâtea
adevăruri care îi usturau. În-
dreptându-şi apoi ochii către cer,
Ştefan zice: „Iată, văd cerurile
deschise şi pe Fiul Omului stând
în picioare la dreapta lui
Dumnezeu”. Într-adevăr, Ştefan
se simţea acum întărit; dumne­
zeiescul său Stăpân îl apăra, îl
încuraja, era gata să-i primească
sufletul şi să-i dea cununa
muceniciei.
Luând ca o supremă
insultă afirmaţia lui Ştefan de a fi
văzut chiar în momentul acela pe
Fiul lui Dumnezeu în cer – pe
care ei, cu ochii lor orbiţi de
patimă şi ură, nu puteau să-L vadă
tot so­borul se năpusti cu un gând
asupra sa, târându-l la marginea ce
­tăţii, unde-l uciseră cu pietre.
Iar Ştefan, primind toate
loviturile, se ruga şi zicea:
„Doamne Iisuse, primeşte duhul
meu”. Apoi îngenunchind, a
strigat cu glas tare: „Doamne, nu
le socoti lor păcatul
acesta” (Fapte VII, 60). Şi, apoi,
ultima piatră aruncată într-însul
tăindu-i ultimele cuvinte de iertare
creştinească pe care o dădea
ucigaşilor săi, şi-a dat duhul.
Iată, binecredincioşi
T ÂLCUIRI
creştini, sfârşitul primului
mucenic creş­tin. Eu văd însă
atâta asemănare între acest sfârşit
şi cel al Dom­nului nostru Iisus
Hristos! Oare nu şi Domnul
Hristos, când era gata să-şi dea
viaţa pentru mântuirea lumii,
chemând pe Tatăl Său din ceruri,
îi încredinţează sufletul Său
zicându-I: „Părinte, în mâinile
Tale îmi dau sufletul Meu”? Şi
când îl batjocoreau şi-L chinuiau
călăii nu se ruga El de Tatăl Său
din ceruri să le ierte păcatul pe
care aceştia îl făceau? „Părinte
Sfinte, iartă-le lor păcatul acesta,
pentru că nu ştiu ce fac”.
Da, binecredincioşi
creştini, pentru toţi martirii
creştini, sfâr­şitul de pe cruce al
Domnului Hristos, felul în care a
suferit moartea fară să cârtească,
ba, dimpotrivă, primind-o cu
seninătate şi iertându-i pe cei ce-l
crucificau, sfârşitul acesta, zic, a
fost un îndemn şi o pildă.
Cine crede cu adevărat în
Dumnezeu şi nu are nici o rezervă
faţă de tot ceea ce El cere de la un
suflet creştin poate la un mo­
ment dat să-şi dea şi el viaţa
pentru Dumnezeu, dacă este
nevoie. Cine este convins că
sufletul este mai mare decât lumea
aceasta toată, cine crede că
dincolo ne aşteaptă o altă viaţă şi
cine doreşte această viaţă de veci
poate să ajungă la martiriu dacă
este nevoie. Convingerea adâncă
religioasă deci, a făcut să avem un
sfânt martir Ştefan şi atâţia alţii, al
căror nume şi număr stă scris
acolo sus, în Cartea Vieţii.
E timpul să amintim că
această dragoste pentru Hristos şi
con­vingere religioasă a odrăslit
nu numai atunci, în primele secole
ale creştinismului, dar şi mai
târziu, până aproape de zilele noas
­tre. E în memoria noastră a
tuturor – şi aceasta face mândria
PAG. 4
Bi-sericii noastre – că acum
aproape 250 de ani [predică scrisă
în 1955 n.n], un Constantin
Brâncoveanu murea tot pentru
credinţa creştină.
Dacă sărbătorirea unor sfinţi ne
îndeamnă la smerenie, la rugă­
ciune, la iubirea aproapelui, la mi-
lă, la cinste, la muncă, la curăţie
sufletească, sărbătorirea sfinţilor
martiri, în frunte cu Sfântul Ar­
hidiacon Ştefan, ne inspiră şi ne
îndeamnă la curaj, la bărbăţie, la
jertfa. Pentru că, dacă astăzi nu ni
se mai cere deloc jertfa trupu­lui,
jertfa vieţii noastre fizice pentru
credinţă – fiecare fiind liber să
creadă în Dumnezeu şi să practi-
căm în deplină libertate cre­dinţa
noastră creştină avem totuşi şi noi
ceva de jertfit. Avem de jertfit
înclinările spre păcat. Avem de
jertfit dorinţa de a trăi o viaţă uşu-
ratică, o viaţă de plăceri. Avem de
înfruntat pasiunile de tot felul, pe
cele care ne duc la păcat. Avem
de luptat cu toate is­pitele care ne
provoacă pierderea sufletului,
moartea acestuia. Avem nevoie de
jertfa, de bărbăţie, de martiriu,
pentru a crea în noi omul nou,
pentru care a venit Domnul pe
pământ: omul so­bru, cinstit,
muncitor, respectuos, curajos,
iubitor de pace, iubitor de Dum-
nezeu şi de oameni, credincios.
Avem nevoie ca fii ai lui Dumne-
zeu şi ai Bisericii Sale de jertfa şi
eroism, pentru ca să luptăm în
felul acesta „să cucerim viaţa veş-
nică la care am fost chemaţi”. De-
sigur că toţi vom fi de acord a
mărturisi că a-ţi da viaţa pentru
credinţă este mult mai greu decât
a crea în tine – luptându-te cu
păcatul – omul cel nou. Dar dacă
martirii şi eroii sunt în admiraţia
tuturor, nu mai puţin sunt eroi cei
care, mânaţi de o adâncă convin-
gere religioasă, se luptă pentru a
dobândi viaţa în lumea cea fără de

sfârşit.
Acest eroism şi această
singură jertfa le cere Biserica
astăzi, cu insistenţă, de la fiii săi.
Iubiţi fraţi, vom pune în cumpănă
o viaţă de câţiva ani de plă­ceri
inutile, ridicole şi câteodată josni-
G RĂIT - AU P ROOROCII
Dreptul de va ajunge sa
se sfârșească, întru odihnă va fi;
că bătrâneţele sunt cinstite, nu
cele de mulţi ani, nici cele ce se
numără cu numărul anilor, şi
cărunteţile sunt înţelepciunea oa-
menilor, şi vârsta bătrâneților via-
ţă nespurcată. Plăcut lui Dumne-
zeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţu-
ind între păcătoşi, s-a mutat.
Răpitus-a, ca să nu schimbe
răutatea mintea lui sau
înşelăciunea să înşele sufletul lui.
Că râvna răutăţii întunecă cele
bune, şi neînfrânarea poftei
schimbă gândul cel fără de
răutate. Sfârşindu-se peste puţin,
a plinit ani îndelungaţi; că plăcut
era Domnului sufletul lui. Pentru
aceea S-a grăbit a-l scoate din
mijlocul răutăţii; şi popoarele
văzând şi necunoscând, nici
punând în gând una ca aceasta, că
Dar şi milă este între cuvioşii Lui,
şi cercetare întru aleşii Lui.
(Înțelepciunea lui Solomon 4,
7-15)
Iubiţilor, Hristos a pătimit
pentru noi, nouă lăsându-ne pildă
ca să urmăm urmelor Lui. Carele
păcat nu a făcut, nici s-a aflat
vicleşug în gura Lui. Carele
ocărându-Se, împotrivă nu a
ocărât, pătimind, nu a îngrozit, ci
dă celui ce judecă cu dreptul.
Carele păcatele noastre însuși le-a
ridicat în trupul Său pe lemn, ca
păcatelor murind, să vieţuim
dreptăţii, cu a Căruia rană v-aţi
vindecat. Că eraţi ca nişte oi
rătăcite, şi v-aţi întors acum la
T ÂLCUIRI
ce, de plăceri mincinoase, cu idea-
lul înalt şi sfânt: trăirea cu Hristos
Domnul şi cu Sfinţii Săi în veci?
Să nu fie!
Sfântul Arhidiacon Şte-
fan, întâiul mucenic al Domnului
Hristos, să ajute prin rugăciunile
Păstorul şi păzitorul sufletelor
voastre. Așijderea şi femeile
plecându-vă bărbaţilor voştri, că
deşii nu se pleacă oarecarii
cuvântului, prin viața femeilor
fără de cuvânt să se dobândească.
Văzând viaţa voastră cea
dimpreună curată întru frică. A
cărora podoabă să fie nu cea din
afară a împletirii părului şi a
înfășurăturii aurului sau a
îmbrăcăminții hainelor, ci omul
cel ascuns al inimii, întru
nestricăciunea duhului celui blând
şi lin, care este înaintea lui
Dumnezeu de mult preţ. Că aşa
odinioară şi sfintele femei, care
nădăjduiau întru Dumnezeu, se
împodobeau pe sine plecându-se
bărbaţilor lor. Precum Sarra
asculta pe Avraam, domn pe acela
chemându-l, căruia v-aţi făcut fii,
făcând bine, şi netemându-vă de
nici o frică. Bărbaţii așijderea
împreună locuind cu femeile lor
cu cunoştinţă, ca unui vas mai
slab celui femeiesc dându-le
cinste ca şi celor împreună
moştenitoare Darului vieţii, ca să
nu se curmeze rugăciunile
voastre. Iar la sfârşit toţi să fiţi cu
un gând, milostivi, iubitori de
fraţi, îndurători, blânzi, smeriţi,
nerăsplătind rău pentru rău, sau
ocara pentru ocară, ci dimpotrivă,
binecuvântând, ştiind că spre
aceasta sunteţi chemaţi, ca să
moşteniţi binecuvântarea.
(I Petru 2, 21 – 3, 1-9)
PAG. 4
sale tuturor celor ce doresc şi se
străduiesc să capete mântuirea, de
care Dumnezeu pe toţi să ne în-
vrednicească. Amin. (Sursă: Pr.
Petre F. Alexandru, Glasul Bi-
sericii, nr. 12, 1955, pp. 295-297;
doxologia.ro)
Binevesteşte Iosif lui Da-
vid, Dumnezeiescului părinte, mi
­nunile: văzut-ai pe Fecioara năs-
când; cu magii te-ai închi­nat; cu
păstorii ai slăvit şi prin îngeri în-
ştiinţare ai primit. Roagă pe
Hristos Dumnezeu să mântuias-
că sufletele noastre.
De veselie astăzi, Dum-
neze­iescul David se umple; şi
Dreptul Iosif împreună cu Iacob,
laudă aduce; că luând cunună
pentru înrudirea cu Hristos se
bucură; şi pe Cel Ce s-a născut în
chip de negrăit pe pământ, Îl lau-
dă şi strigă: mântuieşte, Îndurate,
pe cei ce Te cinstesc pe Tine.
(Troparul și Condacul Dumi-
nicii de după Nașterea Dom-
nului)
Încununatu-s-a creştetul
tău cu diademă împărătească, pe
urma luptelor pe care le-ai păti-
mit pentru Hristos Dumnezeu,
luptătorule cel dintâi printre mu-
cenici. Că vădind nebunia iudei-
lor, ai văzut pe Mântuitorul tău,
de-a dreapta Tatălui. Pe Acela
roagă-L totdeauna pentru sufle-
tele noastre. Stăpânul nostru,
ieri a venit la noi cu Trup, iar
astăzi sluga Lui a ieşit cu totul
din trup; ieri Împăratul nostru S-
a născut cu Trup, astăzi sluga cu
pietre este ucisă; că pentru Dân-
sul se şi sfârşeşte întâiul mucenic
şi Dumnezeiescul Ştefan.
(Troparul și Condacul Sfân-
tului Apostol, Întâiului Muce-
nic și Arhidiacon Ștefan)