Sunteți pe pagina 1din 4

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET


Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 10. N °32 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 9 FEBRUARIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA A 33- A DUPĂ R USALII
( A V AMEșULUI șI A F ARISEULUI )

II Timotei 3, 10-15

Fiule Timotei, tu mi-ai ur- dat!, şi din toate m-a izbăvit rămâi în cele ce ai învăţat şi de ca-
mat în învăţătură, în purtare, în Domnul. Şi toţi care voiesc să tră- re eşti încredinţat, deoarece ştii de
năzuinţă, în credinţă, în îndelungă iască în chip cucernic întru Hris- la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de
-răbdare, în dragoste, în stăruinţă, tos Iisus, vor fi prigoniţi. Iar oa- mic copil cunoşti Sfintele Scrip-
în prigonirile şi suferinţele care mi menii răi şi amăgitori vor merge turi, care pot să te înţelepţească
s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, spre tot mai rău, rătăcind pe alţii spre mântuire, prin credinţa cea
în Listra; câte prigoniri am răb- şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu, însă, întru Hristos Iisus.

Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi milostiv fii mie, păcătosului! Zic
aceasta: Doi oameni s-au suit la acest vameş. Postesc de două ori vouă că acesta s-a coborât mai
templu ca să se roage: unul era pe săptămână, dau zeciuială din îndreptat la casa sa decât acela.
fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, toate câte câştig. Iar vameşul, Fiindcă oricine se înalţă pe sine se
stând drept, aşa se ruga în sine: departe stând, nu voia nici ochii să- va smeri, iar cel ce se smereşte pe
Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu şi ridice către cer, ci-şi bătea sine se va înălţa.
sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, pieptul, zicând: Dumnezeule,

T ÂLCUIRI

Iată că au venit din nou să vă spun prea multe. Nu întâm­ povăţuiri întinse? Este îndeajuns să
săptămânile pregătitoare pentru pinaţi acest răstimp pentru prima spunem: Fraţi şi părinţi! Faceţi aşa
Marele Post! - Să mulţumim Dom- oară; nu o dată aţi ascultat tâlcuirea cum deja ştiţi, aşa cum vă insuflă
nului, Care ne-a învrednicit să apu- însemnătătii acestor zile şi arătarea conştiinţa voas­tră şi vă învaţă
căm această vreme mântuitoare de învăţăturilor pe care trebuie să le cercarea [experienţa], numai să se
suflet! Să ne ru­găm ca El să ne tragem din ele; nu o dată, cred, aţi întoarcă toate spre zidirea voastră
ajute şi să ne folosim de această cunoscut şi cu lucrul cum sunt şi mântuirea sufletelor voastre.
vreme potri-vit bunelor Lui petrecute ele în chip ziditor şi cum Cu toate acestea, nu vreau,
hotărâri privitoare la noi. În această sunt petrecute în chip stricător. Şi totuşi, să vă las fără a vă aminti
privinţă, totuşi, nu cred că e nevoie atunci, ce nevoie mai este de câte ceva, măcar în mare, spre a vă
PAG. 2

T ÂLCUIRI
călăuzi la petrecerea în chip risipitor ea ne în­vaţă că oricât de bogăţia faptelor tale bune, toată
mântuitor a răstimpului care a adâncă ar fi căderea cuiva, dacă cel nădejdea mântuirii să ţi-o pui în
venit. căzut se întoarce cu inimă înfrântă milostivirea lui Dumnezeu,
Sunt unii bolnavi care merg şi smerită către Domnul, strigând: strigând din adâncul sufletului:
să se trateze la staţiuni. Gân­diti-vă "nu sunt vrednic să mă numesc fiu „Dumnezeule, milostiv fii mie,
cum încep ei din vreme a cugeta la al Tău; primeşte-mă ca pe unul păcătosului!”
călătoria ce îi aşteaptă şi cu câtă dintre argaţii Tăi", va fi primit în Privind la fariseu - cel
grijă pregătesc tot ce este de braţele Părintelui Ce­resc Celui dojenit, să nu credeţi că faptele
trebuinţă ca să ajungă repede şi Multmilostiv. Dacă sufletul cuiva s- dreptăţii, cucerniciei, binefacerii şi
uşor la apele vindecătoare şi să se a arătat prea împietrit şi nesimţitor, înfrânării aspre nu înseamnă nimic
folo­sească în chip cât mai roditor sfânta Biserică, în continuare, vrea în ochii lui Dumnezeu. Nu!
de răstimpul hotărât pentru să îl frângă, zugrăvindu-i Domnul l-a doje-nit pe fariseu nu
tratament. Iată că şi la noi s-a pentru faptele lui, ci pentru că
apropiat şedinţa de tratament a acesta a înce­put să se laude cu ele,
sufletelor noastre: sfântul post. pentru că îşi pusese în ele toată
Aici şi noi ne vom scălda - în apele nădejdea sa, uitând de păcate - de
de lacrimi ale pocăinţei, şi vom lua care, bineînţeles, nu era slobod.
înlăuntrul nostru doctoria cea Deopotrivă, privind la vameş, să
multvindecătoare - Trupul şi nu credeţi că păcatele au pu­ţină
Sângele Domnului nostru. Este însemnătate înaintea lui
nevoie să ne pregătim şi noi pentru Dumnezeu. Nu! Domnul îl lau­dă
acest trata-ment - şi pe cât e pe vameş nu fiindcă prin păcatele
sufletul mai presus de trup, pe sale s-a pus în starea de a nu fi
atâta şi grija noastră pentru vrednic nici să privească la cer, ci
tratamentul lui trebuie să fie mai pentru că, după ce s-a adus aici
puternică şi mai lucrătoare ca la prin voia sa cea rea, i-a părut rău şi
bolnavii amintiţi. Înfricoşata Judecată. Iar dacă s-a străpuns pentru aceasta,
Pentru prima dată, nu e cineva s-a obişnuit până într-atât aşteptând să îşi afle izbăvire doar în
nevoie să ne împovărăm cu multe. cu starea sa cea înjositoare întru milostivirea lui Dumnezeu - îl
Să ne îngrijim doar a pătrunde în păcat, că a început să îl socotească laudă pentru această întoarcere de
voile Maicii noastre Biseri­ca şi să pe acesta drept starea sa firească şi la păcat la Domnul, pentru duhul
dăm naştere în noi înşine aşezărilor nu-şi închipuie cele mai bune, smereniei şi durerii inimii întru care
[dispoziţiilor] su­fleteşti sfânta Biserica aminteşte pentru striga: „Doamne, milostiv fii mie,
pregătitoare arătate de către ea. În unul ca acesta de căderea păcătosului!”.
post să ne ostenim pentru curăţirea protopărintilor, pentru a stârni în După ce am luat acum ceea
conştiinţei şi îndreptarea vieţii inima lui întristarea pentru ceea ce ce e adevărat şi de la unul şi de la
noastre - iar întrucât reuşita acestor a pierdut şi a trezi în el râvna de a celălalt, primim lecţia aceasta:
osteneli depinde de înmuierea redobândi aceasta, aducându-i în osteneşte-te şi lucrează Domnului
inimii prin străpungere, iată că gând mărimea pierderii şi cât de cu o osârdie, după toată lărgimea
sfânta Biserică ne pregăteşte din mult merită să îi pară rău pentru poruncilor Lui - însă nădejdea
vre­me pentru simţământul acesta aceasta şi să se ostenească pentru a mântuirii să ţi-o pui - toată - în
şi vrea prin felurite mijloace să îl deveni iarăşi stăpânitor al milostivirea lui Dumnezeu.
stârnească şi să îl întărească în noi. moştenirii pierdute. Niciodată nu vei ajunge să fii
Acum, prin pilda despre vameş şi Iată voile sfintei Biserici a îndreptat în ochii lui Dumnezeu
fariseu ea ne insuflă că cea mai de lui Dumnezeu! Pătrundeţi în ele şi întotdeauna şi în toate: de aceea,
nădejde cale pentru a ne străpunge umblaţi după cum arată Maica oricât ai părea de îndreptat pe
este nimicirea în noi înşine a părerii voastră cea grijulie! dinafară, nu înceta niciodată să
de sine fariseice şi înrădăcinarea în În ziua de astăzi şi în toată strigi din inimă: „Dumnezeule,
inimă a tânguirii de pocăinţă a săptămâna următoare să luăm lecţie milostiv fii mie, păcătosului!”
vameşului: "Dumnezeule, milostiv de la vameş şi fariseu şi să învăţăm Iată lecţia: pecetluiţi-o în
fii mie, păcătosului !" În duminica această lecţie. Ea este scurtă: nu te inimile voastre! Drept mijloc, iată
următoare, prin pilda despre fiul nădăjdui în dreptatea ta, ci, cu toată ce să faceţi: parcurgeţi repede în
PAG. 3

T ÂLCUIRI
gând viaţa voastră şi uitaţi-vă dacă cred că rar se găseşte cineva care să sfântul Părinte; cu atât mai mult se
nu sunt în ea păcate - cu cuvântul, nu fi căzut în părere de sine şi cuvine să facem astfel noi,
cu fapta şi cu gândul. O! Fireşte, se încuviinţare de sine atunci când păcătoşii.
vor găsi în ea mulţime de păcate! prin inimă trec fără cuvinte gânduri În lucrarea duhovnicească
Dar dacă lucrurile stau aşa, cum să ce dau nu puţină însemnătate nu este nici un gând mai rău decât
nu strigăm fiecare: „Dumnezeule, ostenelilor noastre şi lucrării gândul părerii de sine. El năvăleşte
milostiv fii mie păcătosului!” noastre în mijlocul celorlalţi. Nici pieptiş asupra simtă­mântului
Adunaţi după aceea toate acest simţământ al mulţumirii de smereniei şi îl răceşte. Focul nu
faptele voastre bune - sau cele pe sine nu este bun! Trebuie, să poate fi pus împreună cu apa - iar
care lauda noastră de sine le simţim, şi să simţim adânc, că nu străpungerea nu poate vieţui
socoate drept bune - şi vedeţi: oare împreună cu simţământul că eşti
multe vor ieşi la socoteală? Câte „Ușile pocăinței deschide-mi mie, drept. Precum loveşte paralizia
am putea, şi câte am fi datori să Dătătorule de viață, că mânecă organele mişcării, aşa şi părerea de
facem în cele 365 de zile ale anului; sine taie toată încordarea puterilor
dar ce am făcut?! Şi această duhul meu la Biserica Ta cea omeneşti spre bine. Precum roua
putinătate să o scoatem la arătare, sfântă, purtând locaș al trupului vătămătoare strică florile minunate,
trâmbiţând: "nu sunt ca ceilalţi" - cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat aşa şi mulţumirea de sine
mai ales atunci când împo-triva ei curațește-l cu mila milostivirii amăgitoare strică în noi tot binele -
stau păcate cărora nu este număr? aşadar, alegeţi, fraţilor, binele şi
Tale!”
Fiindcă din cele 24 de ceasuri ale lepădaţi răul!
fiecăreia dintre cele 365 de zile ale În cântările bisericeşti,
anului se vor afla, oare, vreunele „În cărările mântuirii îndreptează fariseul este asemănat cu cineva
care să nu fi fost însemnate prin -mă, Născătoare de Dumnezeu, care pluteşte pe mare într-o
vreun păcat? Iar de vreme ce am căci cu păcate grozave mi-am corabie, iar vameşul care se urgisea
priceput acest fapt, cum să nu spurcat sufletul și cu lenevire mi- pe sine - cu cineva care face acelaşi
strigăm: „Dumnezeule, milostiv fii lucru într-o barcă proastă. Pe cel
am cheltuit toată viața mea; ci cu
mie, păcătosului!” dintâi, însă, l-a înecat furtuna
Şi apoi oare şi aceste puţine rugăciunile tale spală-mă de toată înălţării de sine lovindu-l de stânca
fapte bune sunt curate oare? Oare necurăția”. trufiei, iar pe cel din urmă seninul
asupra fiecăreia dintre aceste adânc al urgisirii de sine şi suflarea
neputincioase fapte bune se vede „La mulțimea păcatelor mele celor lină a suspinelor de pocăinţă l-au
răsfrângerea slavei lui Dumnezeu? rele, cugetând eu, ticălosul, mă dus fără pri­mejdie la limanul
Ostenindu-ne asupra lor oare nu îndreptării Dumnezeieşti. În
cutremur de înfricoșata zi a
am făcut mai mult pe placul nostru aceleaşi cântări, fariseul mai este
şi al oamenilor decât pe placul lui judecății, ci îndrăznind spre mila asemănat cu cineva care merge în
Dumnezeu? Iar dacă este aşa, cum milostivirii Tale, ca David strig car, iar fari-seul - cu cineva care
să punem vreun preţ pe ele şi, Ție: Miluiește-mă Dumnezeule merge pe jos. Cel din urmă, însă,
privind la ele, să ne seme­ţim întru după mare mila Ta”. adău­gând la străpurgere smerenia,
înşelare de sine, spunând în sinea a luat-o înaintea celui dintâi, care şi
noastră: „nu sunt ca ceilalţi”? Nu! -a pus în cale stâncile laudei de
Puneţi, doar, faptele voastre în faţa merităm absolut nimic şi nu putem sine.
neamă­gitoarei oglinzi a dreptei pune temei pe nimic din cele ale Auzind asemenea
judecăţi însemnate în Cuvântul lui noastre. Temeiul nostru este unul îndemnuri, fraţilor, înţelepţiţi-vă
Dumnezeu: este greu de crezut că singur - milostivirea lui Dumnezeu; pentru a alerga în aşa fel încât să
pe fiecare dintre voi con­ştiinţa nu- iar aceste laude lăuntrice de sine ajungeţi la ţintă. În voi mare să fie
l va îndemna să trebuie alungate. Un sfânt la-crimile, luntre - defăimarea de
strige: „Dumnezeule, milostiv fii nevoitor, de fiecare dată când sine, vânturi - suspinele, iar glas al
mie, păcătosului!” gândul îi spunea: „cutare şi cu­ tare vameşului - toate cele pe care le-aţi
Poate că între voi nici nu lucru este bun la tine”, bănuind că rânduit pentru plutire. Şi fără
sunt oameni care ar cuteza să este vorba de o linguşire a îndoială veţi ajunge la limanul
spună în gura mare, lăudându-se pe vrăjmaşului, răspundea: „blestemat milostivirii lui Dumnezeu şi veţi
sine: „nu sunt ca cei­lalţi”; însă eu să fii tu cu «binele» tău”. Aşa făcea atinge grabnic ţărmul îndreptării,
PAG. 4
T ÂLCUIRI
unde veţi gusta dulcea tihnă a bine nouă, tuturor, preaîndura­ta rea pentru spovedanie şi Sfânta
conştiinţei întru atotiertarea lui bunătate a lui Dumnezeu! Amin. Împărtăşanie. Predici la Triod,
Dumnezeu. (12 februarie 1861) Editura Sophia, 2002, pp. 5-10).
Să ne dăruiască acest mare (SfântulTeofanZăvorâtul, Pregăti Sursa: Doxologia.ro

D ICțIONAR LITURGIC

Acatist, e ( ἀκάτθιστος, ό – Acatistului Maicii Domnului apar- de ființă naște, și pământul peștera
akathistos = care nu e așezat, care ține lui Roman Melodul (sec. VI), Celui neapropiat aduce, îngerii cu
stă în picioare, de aici, ό fiind însă atribuită și altora (lui păstorii slavoslovesc și magii cu
ἀκάτθιστος ὒμνος – ho akathistos Serghie al Constantinopolului și steaua călătoresc”). Scenele 13-14
imnos = imnul care se cântă stând unui diacon de la Sfânta Sofiam și scenele finale arată locul Sfintei
în picioare) –imne, rugăciuni de Grigorie din Pisidia). În iconogra- Fecioare în evlavia credincioșilor
laude și preamărire aduse Mântui- fia ortodoxă, acest Acatist consti- (e înconjurată de persoane de dife-
torului, Maicii Domnului și altor tuie o temă principală, atât în pic- rite vârste, cu aureole în jurul ca-
sfinți, prin care se cere ocrotire și tura pronaosului cât, mai ales, în pului); scena 23 (ilustrare a Icosu-
ajutor pentru cei ce se roagă (se cea exterioară (în Moldova). An- lui 12, care preamărește pe Maica
cunosc în Moldova mai multe va- samblul se constituie din 24 de Domnului) arată grupuri mari de
riante pentru cuvântul acatist: scene (tablouri) așezate pe registre personaje și preoți în veșminte de
acatism, acafist, aclatist). Un aca- orizontale, despărțite prin linii de slujbă, închinându-se icoanei care
tist dintre cele mai vechi și mai culori, fiecare registru cuprinzând apare pictată pe un steag (un pra-
cunoscute este Imnul Acatist al scene care, pe lângă evenimente pur) înălțat peste zidurile unei ce-
Maicii Domnului sau al Bunei- legate strâns de viața Sfintei Fe- tăți: scena 24 (Condacul
Vestiri (…). Este compus din 24 cioare și de istoria mântuirii, redau „Prealăudată Maică și Fecioară…”)
de condace și icoase (condacele se și motive laice, ca de exemplu: reprezintă pe Sfânta Fecioară ca
termină cu „Aliluia”, icoasele cu asedierea Constantinopolului de mijlocitoare, Biserică vie, ce se
„Bucură-te, Mireasă, pururi Fecioa- către avari și perși (prima jumătate roagă pentru noi credincioșii. Aca-
ră!”), care preamăresc diferite epi- a sec. VII) și de către arabi (a doua tistul Bunei-Vestiri se cântă la sluj-
soade ale vieții Sfintei Fecioare, jumătate a sec. VII), ceea ce se ba Utreniei, sâmbătă (slujbă care
începând cu Buna-Vestire; conda- deduce din costumația personaje- se face de fapt vineri seara, la de-
cul Apărătoare Doamnă se crede lor pictate. La Moldovița tabloul nie), în săptămâna a V-a a Postului
că a fost compus pentru preaslăvi- asediului e zugrăvit în partea de Mare. După modelul acestui aca-
rea minunilor săvârșite de icoana jos a panoului. Scenele religioase tist s-au făcut și acatiste pentru
Maicii Domnului (Odighitria – (Buna-vestire, îngerul Gavriil, în- sfinți, cu date din viața acestora;
Călăuzitoarea, Apărătoarea) aflată tâlnirea Mariei cu Elisabeta, mama ele se citesc în ajunul prăznuirii
în Biserica din Valherne din Con- Sfântului Ioan Botezătorul, Iosif și sfântului respectiv. Tot acatist se
stantinopol, căreia i se atribuie Maria, Nașterea Domnului, Fuga numesc și listele cu numele cre-
salvarea minunată a cetății, de mai în Egipt, Întâmpinarea Domnului) dincioșilor care cer preotului să se
multe ori, din mâna dușmanilor; urmează strict textul biblic, dar roage pentru ei în anumite slujbe
icoana, numită Vlahernitissa, era scena Nașterii, cu elemente de (pomelnic). (Dicționar de cu-
socotită ca una dintre cele mai detaliu (cerul luminos, îngerii, ma- noștințe religioase, Pr. Prof. Ene
vechi, aceasta fiind pictată de gii ș.a) e inspirată și din cântările Braniște și Ecaterina Braniște,
Sfântul Evanghelist Luca, pentru bisericești (din Condacul Nașterii: Editura Andreiana)
Sfânta Fecioară. Compunerea „Fecioara astăzi pe Cel mai presus

S-ar putea să vă placă și