“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 12 N °2 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 3 IANUARIE 2021

C UVÂNTUL D OMNULUI
D UMINICA DINAINTEA B OTEZULUI D OMNULUI

Fiule Timotei, fii treaz în
toate, suferă răul, fă lucru de
evanghelist, slujba ta fă-o deplin!
Că eu de-acum mă jertfesc şi vre-
mea despărţirii mele s-a apropiat.
II TIMOTEI 4, 5-8
Lupta cea bună m-am luptat, călă- Judecător, şi nu numai mie, ci şi
toria am săvârşit, credinţa am pă- tuturor celor ce au iubit arătarea
zit. De acum mi s-a gătit cununa Lui.
dreptăţii, pe care Domnul îmi va
da-o în ziua aceea, El, Dreptul

Începutul Evangheliei lui
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
precum este scris de proroci:
«Iată, Eu trimit pe îngerul Meu
înaintea feţei Tale, care va pregăti
calea Ta. Glasul celui ce strigă în
pustie: Gătiţi calea Domnului,
drepte faceţi cărările Lui». loan
boteza în pustie, propovăduind
MARCU 1, 1-8
botezul pocăinţei spre iertarea
păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul
Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi
se botezau de către el în râul Ior-
dan, mărturisindu-şi păcatele. Iar
loan era îmbrăcat în haină de păr
de cămilă, avea cingătoare de pie-
le împrejurul mijlocului şi mânca
lăcuste şi miere sălbatică. Şi pro-
povăduia, zicând: Vine în urma
mea Cel ce este mai puternic de-
cât mine, Căruia nu sunt vrednic,
plecându-mă, să-I dezleg cureaua
încălţămintelor. Eu v-am botezat
pe voi cu apă, El însă vă va bote-
za cu Duh Sfânt.

Pericopa Sfintei Evanghe-
lii de azi ne înfăţişează pe Sfântul
Ioan Botezătorul - cel mai mare
profet născut din femeie predi-
când botezul pocăinţei, pregătind
calea Domnului, prin îndemnul
său, ce va rămâne peste veacuri,
chemarea vieţii creştineşti: „Gătiţi
calea Domnului, drepte faceţi că-
rările Lui”!
În împrejurimile Iordanu-
lui, răsună glasul de chemare al
aceluia ce s-a învrednicit a fi Îna-
intemergător Fiului lui Dumne-
zeu: „Faceţi roade vrednice de
pocăinţă”. Mesia, Fiul lui Dumne-
zeu era aşteptat de mii de ani.
Popoarele, prin ce aveau
T ÂLCUIRI
ele mai bun şi mai de valoare au
încercat să pregătească Calea
Dumnezeului întrupat. Marii
filozofi ai antichităţii, ca şi profeţii
Vechiului Testament, prin
scrierile lor inspirate, au pregătit
inimile, minţile şi sufletele
oamenilor pentru primirea
demnă, vrednică şi sărbătorească
a Aceluia ce avea să aducă pe
pământ pace, bună înţelegere şi
mântuirea între oameni.
Glasul ultimului şi celui
mai mare prooroc - în ajunul
marelui eveniment al coborârii
printre noi a lui Mesia cel mult
aşteptat a răsunat puternic, de la o
margine la cealaltă a lumii: „Gătiţi
calea Domnului, drepte faceţi
cărările Lui”! „Pocăiţi-vă că s-a
apropiat împărăţia cerurilor”.
„Calea Domnului” este calea
vieţii, este calea nouă şi vie (Evrei
10, 20), este „calea adevărului” (II
Petru 2, 2), este „calea cea dreaptă
(II Petru 2, 15), este „calea
dreptăţii” (II Petru 2, 21), este
„calea păcii” (Luca 1 7-9),
(Romani 3, 17) şi a mântuirii
(Fapte 16, 17).
Calea morţii, în schimb,
este calea Satanei, a păcatului (Ps.
1, 16), a minciunii, a strâmbătăţii,
a nedreptăţii, a zavistiei, a
războiului dintre fraţi şi a tuturor
păcatelor.

Un ucenic al Apostolilor scrie:
„Calea vieţii este aceasta: Întâi să
iubeşti pe Dumnezeu, care te-a
creat; al doilea pe aproapele, ca pe
tine însuţi. Tot ce tu nu voieşti să
ţi se întâmple, să nu faci nici tu
altuia. Drumul morţii însă este
acesta: mai întâi de toate este rău
şi plin de blestem, omor, divorţ,
stricăciune, desfrâu, furt, idolatrie,
vrăjitorie, otrăvire, răutate,
deznădejde, lăcomie, vorbire
deşănţată, invidie, obrăznicie,
semeţie, dorinţă de laudă”.
Această cale din urmă,
a morţii, a venit Sfântul Ioan
Botezătorul să o netezească şi
să o curăţe de spinii şi ghimpii
fărădelegilor, prin chemarea la
pocăinţă adevărată şi sinceră.
Pocăinţa înseamnă
schimbarea fundamentală a
orientării gândirii, simţirii şi
voinţei dinspre păcat înspre
virtute. Înseamnă negarea
egoismului şi acceptarea slujirii lui
Dumnezeu şi a oamenilor. Căinţa
este cerinţa fără de care nu poate
fi formată şi înfăptuită o viaţă
nouă, o viaţă în acord cu cerinţele
fundamentale ale firii umane şi cu
cele ale poruncilor lui Dumnezeu.
Împărăţia cerurilor despre
care vorbeşte proorocul este
Mesia Însuşi. Este împărăţia
Aceluia care era pe punctul de a-şi
începe public activitatea menită să
-i asigure stăpânirea spirituală
asupra credincioşilor, asupra
întregii lumi.
În strânsă legătură cu
chemarea la pocăinţă, Ioan
administra botezul prin care cei ce
-l primeau se recunoşteau angajaţi
pe calea schimbării fundamentale
de orientare şi viaţă. Botezul lui
Ioan nu conferă Harul Sfinţilor
pentru că nu avusese încă loc
jertfa Mântuitorului. Botezul lui
Ioan avea doar un caracter
pregătitor.
T ÂLCUIRI
Când evanghelistul spune
că Botezul lui Ioan era un „botez
al pocăinţei spre iertarea
păcatelor” (Marcu 1, 4), el vrea să
spună că proorocul urmărea să
determine pe ascultători la căinţă
pentru a le deschide astfel
sufletele în vederea primirii lui
Mesia, singurul care le putea da
iertarea păcatelor.
Căinţa înseamnă stingerea
orgoliului, părerea de rău pentru
păcatele săvârşite, hotărârea de a
trăi o viaţă plăcută lui Dumnezeu,
fapte care asigură accesul liber la
Hristos, dătătorul tuturor
harurilor.
Se cuvine să ne amintim
apoi că Ioan Botezătorul însuşi a
făcut o clară distincţie între
Botezul său şi Botezul
Mântuitorului. „Eu vă botez cu
apă, iar cel ce va veni după mine
vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu
foc” (Mat. 3, 11; Marcu 1, 8).
Botezul lui Ioan care, deşi
e mare prooroc, e totuşi numai
om, e un botez cu apă, adică e un
botez care simbolizează numai,
Harul, fără să-l dea; Botezul lui
Hristos însă, care e nu numai om
ci şi Dumnezeu, simbolizează şi în
acelaşi timp dă Harul care, ca un
foc purifică fiinţa primitorului.
Cei ce primeau botezul lui Ioan
mărturiseau că sunt angajaţi în
procesul căinţei. Cei angajaţi în
căinţă se arătau prin însuşi acest
PAG. 2
fapt doritori de primirea
Mântuitorului, a Celui ce
desăvârşea căinţa prin acordarea
Harului sfinţitor.
Dar Ioan îşi pregătea
ascultătorii şi prin exemplul său
personal, prin ţinuta şi
comportamentul său. Fireşte,
proorocul înfăţişa un chip care,
oricui îl privea, îi lăsa impresia
unui om de neobişnuită tărie şi
măreţie sufletească. Întreaga
făptură a sfântului respira
linişte, stăpânire de sine, un
calm deplin şi radia puterea
învăluitoare a aceluia deprins
să trăiască în vecinătatea lui
Dumnezeu.
Într-o anumită măsură
şi înfăţişarea aceasta fizică
neobişnuită a sfântului a făcut
dintr-însul un centru de
atracţie pentru credincioşi. Şi
mai mult a trezit curiozitatea
şi interesul credincioşilor felul
de a propovădui al proorocului.
Cuvântul său era blând
dar energic; mustrător dar şi
încurajator; aspru dar şi plin de
căldură şi înţelegere; răscolitor dar
şi liniştitor şi totdeauna
subordonat unui înalt ideal, acela
de a înlătura din suflete
prejudecăţi religioase şi obstacole
de ordin moral, pe de o parte, iar
pe de alta, de a le deschide
sufletul pentru primirea lui Mesia,
pentru participarea la viaţa cea
nouă care avea să constituie
conţinutul epocii mesianice.
Dar ceea ce a determinat
mai mult pe credincioşi a fost
exemplul său personal. Ioan
predica nu numai cu cuvântul, nu
numai cu o parte a persoanei, ci
cu întreaga sa fiinţă. El cerea
ascultătorilor căinţă. O făcea însă
ca unul care-şi trecuse propria
făptură prin flacăra purificatoare a
căinţei.
Întreaga sa activitate de

propovăduire a botezului, căinţei,
precum şi cea de nevoitor întru
împlinirea prescripţiilor Legii,
Sfântul Ioan le-a desfăşurat în
strânsă legătură cu Mesia, cu Iisus
Hristos Domnul.
Ioan s-a străduit să-şi
formeze ascultătorii în aşa fel ca
ei să fie lămuriţi că botezul şi
căinţa propovăduită de el, n-au
valoare decât în măsura în care
conduc spre Mesia. Mesia avea să
vină după el şi avea să se arate
purtător al unor puteri infinit mai
mari.
Botezul lui Iisus va fi un
Botez cu Duhul Sfânt şi cu foc,
va da în chip real iertarea
păcatelor şi va turna în fiinţa
primitorilor puterile necesare
trăirii efective a unei vieţi cu
adevărat noi. Totodată Mesia se
va arăta şi ca un purtător al puterii
de judecată în temeiul căreia la
vremea potrivită El va face
separarea între cei păcătoşi şi cei
drepţi; pentru ca pe unii să-i
pedepsească, iar pe alţii să-i
răsplătească (Mat. 3, 12).
Poate niciodată cuvintele
Sfântului Ioan Botezătorul:
„Gătiţi Calea Domnului” n-au
fost mai actuale ca azi. Fiecare
creştin trebuie să devină o biserică
vie, înlăuntrul căreia sufletul,
Sunt două căi: una a vieţii
şi alta a morţii; (Ier. 21, 8; Deut.
30, 15-19) şi este mare deosebirea
între cele două căi.
Calea vieţii este aceasta:
Mai întâi, să iubeşti pe
Dumnezeu, Creatorul tău; al
doilea, pe aproapele tău ca pe tine
însuţi (Mt. 22, 37-39; Mc. 12, 30-
31; Înţ. Sir. 7, 30; Deut. 6, 5; Lev.
19, 18) şi toate câte voieşti să nu
ţi se facă ţie, nu le face şi tu altora
(Mt. 7, 12; Lc. 6, 31; Tob. 4, 15).
T ÂLCUIRI
asemenea unui preot oficiază, pe
altarul inimii, luminat de candela
credinţei, slujbe sfinte lui
Dumnezeu.
În realitate însă cei mai
mulţi dintre creştinii de azi sunt
ca nişte peşteri reci, umede,
murdare şi întunecoase, ca şi
peşterea de la Betleem dinaintea
naşterii Mântuitorul: „Nu este cel
ce face bunătate, nu este până la
unu! Toţi s-au abătut, împreună
netrebnici s-au făcut” (Irimia 7,
11).
Candela credinţei în multe inimi s
-a stins. Trăind o viaţă plină de
întuneric fără bucuria lui Hristos,
oamenii zilelor noastre nu mai
sunt capabili a înţelege sensul cu-
vintelor: iubire, milă, jertfă, pace,
armonie, lumină, cinste.
Predica Sfântului Ioan
este o înaltă chemare către noi,
către întreaga lume, către pocăinţă
şi smerenie. Ea ne obligă să
urmăm lui Hristos cu toată
dăruirea şi smerenia. Printr-o
curată şi sinceră examinare a
conştiinţei, prin lacrimi de căinţă,
prin post şi rugăciune, prin fapte
de milostenie, prin vorbe alese
„drese cu sare” (II Cor. 4, 6), prin
slujire creştină şi mai ales prin
mărturisirea păcatelor şi prin
Sfânta Împărtăşanie vom găti, zi
S CRIERI A POSTOLICE
Iar învăţătura acestor cuvinte este
aceasta: «Binecuvântaţi pe cei ce
vă blestemă şi rugaţi- vă pentru
duşmanii voştri; postiţi pentru cei
ce vă prigonesc; că ce mulţumită
aveţi, dacă iubiţi pe cei ce vă
iubesc? Nu şi păgânii fac acelaşi
lucru? Voi, însă, iubiţi pe cei ce vă
urăsc» (Mt. 5, 44. 46. 47; Lc. 6,
27. 28. 32. 35) și nu veţi avea
duşman.
«Depărtează-te de poftele
trupeşti şi lumeşti (1 Pt. 2, 11).
PAG. 3
de zi, calea Domnului în inimile
noastre.
Vom săvârşi astfel opera
de restaurare a omului din lăuntru
(II Cor. 4, 16) şi tainic al inimii;
vom reaprinde candela stinsă a
credinţei pe altarul profanat de
simţiri şi cugete deşarte. Vom îm-
podobi cu semnele biruinţei - pe
care ne-am „răstignit patimile şi
poftele” - şi cu florile virtuţilor
drumul lui Iisus în templul restau-
rat al vieţii noastre, în care nu noi,
ci El va trăi, dând momentului
trecător caracter de veşnicie.
Când fiecare din noi va
duce zi de zi lupta cea bună împo-
triva tuturor patimilor şi răutăţi-
lor, luptă în care suntem angajaţi
prin Sfântul Botez, numai atunci
vocea profetului şi a tuturor pre-
dicatorilor Evangheliei nu va mai
răsuna în pustiu.
Numai astfel patimile şi
răutăţile vor amuţi, iar omenirea
dezmeticită şi trezită la viaţă nouă
evanghelică, va fi vrednică de nu-
mele lui Iisus şi va putea să înalţe
alături de îngeri, imne de slavă şi
biruinţă Celui ce prin naşterea,
moartea şi Învierea Sa, a adus în-
tre oameni bucuria, fericirea, ar-
monia şi pacea eternă. Amin. (Pr.
Ion Cârciuleanu; Sursa:
Doxologia.ro)
Dacă-ţi dă cineva o palmă pe
obrazul drept, întoarce-i lui şi pe
celălalt (Mt. 5, 39; Lc. 6, 29) şi vei
fi desăvârşit (Mt. 5, 48). Dacă te
sileşte cineva să mergi o milă,
mergi cu el două; dacă-ţi ia haina,
dă-i şi cămaşa» (Mt. 5, 41. 40; Lc.
6, 29); dacă cineva ia de la tine ce-
i al tău, nu cere, că nici nu poţi.
«Oricărui cere de la tine, dă-i şi nu
cere înapoi» (Lc. 6, 30 ; Mt. 5, 42)
că Tatăl vrea să dea tuturor din
darurile Sale. Fericit este cel ce dă

S CRIERI
potrivit poruncii, că este
nevinovat. Vai de cel ce ia! Dacă
ia, având nevoie, va fi nevinovat;
dar cel care ia neavând nevoie, va
da socoteală de ce a luat şi pentru
ce; dus la închisoare, va fi cercetat
de cele ce a făcut şi «nu va ieşi de
acolo până ce nu va da şi cel din
urmă ban» (Mt. 5, 26). Dar şi
despre acestea s-a zis: «Să asude
milostenia ta în mâinile tale până
cunoşti cui dai!» (Text necunoscut.
Dictonul acesta se găseşte în:
Fericitul Augustin, La Psalmul 102,
n. 12; La Psalmul 146, n. 17; Sfântul
Grigore cel Mare, Liber regulae
pastoralis, III, 20; Casiodor, La
R UGĂCIUNI DE MULȚUMIRE
Mulţumim Ţie, Doamne
Dumnezeul nostru, pentru toate
ale Tale faceri de bine, pe care le-
ai făcut nouă, nevrednicilor, din
vârsta cea dintâi până întru
aceasta de acum; pentru cele pe
care le ştim şi pe care nu le ştim,
pentru cele arătate şi cele
nearătate, ce s-au făcut cu lucrul şi
cu cuvântul. Cela ce ne-ai iubit,
încât şi pe Unul Născut Fiul tău
voit-ai a-L da pentru noi,
învredniceşte-ne, şi pre noi, a ne
face vrednici iubirii Tale. Dă-ne,
întru cuvântul Tău, înţelepciune
şi, întru frica Ta, insuflă-ne tărie
din puterea cea de la Tine. Şi câte,
cu voie sau fără voie am greșit,
iartă şi nu socoti. Şi păzește
sufletul nostru sfânt şi pune-l
înaintea divanului Tău, având
cunoștinţa cugetului curată şi
dobândind sfârșit vrednic iubirii
tale de oameni. Şi-Ţi adu aminte,
Doamne, de toţi cei ce cheamă
Numele Tău întru adevăr.
Pomeneşte-i pre toţi cei ce ne vor
binele sau cele protivnice voiesc
nouă, că toţi oameni suntem şi în
deşert tot omul. Pentru aceasta ne
APOSTOLICE
Psalmul 50; şi la alţii (la: H.
Hemmer, op. cit., p. XCI).
A doua poruncă a
învăţăturii: «Să nu ucizi, să nu
săvârşeşti adulter» (Ieş. 20, 13-14;
Deut. 5, 17-18; Mt. 19, 18); să nu
strici băieţi, să nu fii desfrânat,
«să nu furi» (Ieş. 20, 15; Deut. 5, 19;
Mt. 19, 18), să nu vrăjeşti, să nu
faci otrăvuri, să nu ucizi copil în
pântece, nici pe cel născut să nu-
l ucizi, «să nu pofteşti cele ale
aproapelui» (Ieş. 20, 17 2). Să nu juri
strâmb (Mt. 5, 33), să nu dai
mărturie mincinoasă (Mt. 19, 18;
Ieş. 20, 16), să nu vorbeşti de rău,
să nu ţii minte răul. Să nu fii cu
rugăm Ţie, Doamne, dă nouă
marea milă a îndurării Tale. Amin.
(Rugăciunea de la sfârșitul
Catismei a 6-a din Psaltire)
Doamne, Dumnezeul
meu, ca un bun şi de-oameni-
iubitor, multe mile ai făcut cu
mine, pe care nu mă aşteptam să
le văd. Şi ce voi răsplăti bunătăţii
tale, Doamne al meu? Doamne,
mulţumesc Numelui Tău celui
mult cântat; mulţumesc
milostivirii tale celei nepovestite,
pe care o ai spre mine; mulţumesc
îndelung-răbdării tale celei
PAG. 4
două gânduri, nici cu două feluri
de vorbă, pentru că două feluri de
vorbă este cursa morţii. Să nu fie
cuvântul tău mincinos, nici în
deşert, ci plin de faptă. Să nu fii
lacom, nici răpitor, nici făţarnic,
nici rău, nici mândru. Să nu ai
gând rău împotriva semenului tău.
Să nu urăşti pe nici un om, ci pe
unii să-i mustri, pe alţii să-i
miluieşti, pentru alţii să te rogi, iar
pe alţii să-i iubeşti mai mult decât
sufletul tău. (Didahia sau
Învățătura celor 12 Apostoli;
Trad. Pr. Dumitru Fecioru)
neasemănate. Şi de acum înainte,
mă sprijineşte şi-mi ajută şi mă
acoperă, Stăpâne al tuturor, ca să
nu mai greşesc înaintea Ta; că tu
cunoşti alunecarea cea lesnicioasă
a firii mele, tu ştii fără-de-mintea
mea, tu cunoşti cele de mine
lucrate, cele întru cunoştinţă şi
întru necunoştinţă, cele de voie şi
cele fără de voie, cele din noapte
şi din zi, cele cu mintea şi cu
gândul. Deci, ca un bun şi de-
oameni-iubitor Dumnezeu, şterge
-le, Preabunule Doamne, cu roua
milei Tale, şi mântuieşte-ne pe
noi, pentru Sfânt Numele Tău, cu
judecăţile pe care le ştii. Că Tu
eşti Lumina şi Adevărul şi Viaţa,
şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi
Fiului şi Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin
(Rugăciunea de la sfârșitul
Catismei a VII-a, din Psaltire)
Gândul zilei
„Alege viața,ca să tră-
iești...” (Deut 30, 19)