“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 12 N °38 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 29 IUNIE 2021

C UVÂNTUL D OMNULUI
(†)S FINȚII A POSTOLI P ETRU ȘI P AVEL

II Corinteni 11, 21-30; 12, 1-9

Fraţilor, în orice ar cuteza
cineva – întru neînţelepţie zic –
cutez şi eu! Sunt ei evrei? Evreu
sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Israelit
sunt şi eu. Sunt ei sămânţa lui
Avraam? Sunt şi eu. Sunt ei sluji-
tori ai lui Hristos? Nebuneşte
spun: Eu sunt mai mult decât ei!
În osteneli mai mult, în închisori
mai mult, în bătăi peste măsură, la
moarte adeseori. De la iudei, de
cinci ori am luat patruzeci de lovi-
turi de bici fără una. De trei ori
am fost bătut cu vergi; o dată am
fost bătut cu pietre; de trei ori s-a
sfărâmat corabia cu mine; o noap-
te şi o zi am petrecut în largul
mării; în călătorii adeseori, în pri-
mejdii de râuri, în primejdii de la
tâlhari, în primejdii de la neamul
meu, în primejdii de la neamuri,
în primejdii în cetăţi, în primejdii
în pustie, în primejdii pe mare, în
primejdii între fraţii cei mincinoşi;
în osteneală şi în trudă, în prive-
gheri adeseori, în foame şi în sete,
în posturi de multe ori, în frig şi
în lipsă de haine. Pe lângă cele din
afară, ceea ce mă împresoară în
toate zilele este grija de toate Bi-
sericile. Cine este slab şi eu să nu
fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să
nu ard? Dacă trebuie să mă laud,
mă voi lăuda cu cele ale slăbiciu-
nii mele! Dacă trebuie să mă laud,
nu-mi este de folos, dar voi veni
totuşi Ia vedenii şi la descoperiri
de la Domnul. Cunosc un om în
Hristos, care, acum paisprezece
ani – fie în trup, nu ştiu, fie în
afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu
ştie – a fost răpit unul ca acesta
până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe
un astfel de om – fie în trup, fie
în afară de trup, nu ştiu, Dumne-
zeu ştie – că a fost răpit în rai şi a
auzit cuvinte de nespus, pe care
nu se cuvine omului să le grăiască.
Pentru unul ca acesta mă voi lău-
da; iar pentru mine însumi nu mă
voi lăuda, decât numai în slăbiciu-
nile mele. Căci chiar dacă aş vrea
să mă laud, nu voi fi fără minte,
căci voi spune adevărul; dar mă
feresc de aceasta, ca să nu mă so-
cotească nimeni mai presus decât
ceea ce vede sau aude de la mine.
Şi, pentru ca să nu mă trufesc cu
măreţia descoperirilor, datu-mi-s-
a mie un ghimpe în trup, un înger
al satanei, să mă bată peste obraz,
ca să nu mă trufesc. Pentru aceas-
ta, de trei ori am rugat pe Dom-
nul ca să-l îndepărteze de la mine,
şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul
Meu, căci puterea Mea se desă-
vârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte
bucuros, mă voi lăuda mai ales
întru slăbiciunile mele, ca să locu-
iască în mine puterea lui Hristos.

Matei 16, 13-19

În vremea aceea, venind
în părţile Cezareii lui Filip, a între-
bat Iisus pe ucenicii Săi, zicând:
cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul
Omului? Iar ei au răspuns Lui:
unii zic că eşti Ioan Botezătorul,
alţii Ilie, iar alţii Ieremia sau unul
dintre prooroci. Atunci Iisus le-a
zis: dar voi cine ziceţi că sunt Eu?
Şi răspunzând Simon Petru, a zis:
Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumne-
zeu celui viu. Iar Iisus răspun-
zând, i-a zis: fericit eşti tu Simo-
ne, fiul lui Iona, că nu trup şi sân-
ge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci
Tatăl Meu, cel din ceruri. Şi Eu îţi
spun ţie că tu eşti Petru şi pe
această piatră voi zidi Biserica
Mea şi porţile iadului nu o vor
birui. Şi-ţi voi da ţie cheile împă-
răţiei cerurilor şi orice vei lega pe
pământ, va fi legat şi în ceruri; şi
orice vei dezlega pe pământ, va fi
dezlegat şi în ceruri.

Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel sunt doi oameni diferiţi,
chemaţi de Iisus Hristos să ves-
tească aceeaşi Evanghelie a iubirii
milostive şi a mântuirii lumii.
Sfântul Petru se numea
Simon înainte de a se fi întâlnit cu
Iisus Cel ce i-a schimbat numele
în Chefa, care înseamnă piatră.
Acesta s-a născut în Betsaida
Galileii, tatăl său se numea Ioná,
iar fratele său, Andrei, a fost cel
dintâi chemat de Iisus să fie
Apostol. Andrei l-a prezentat pe
Simon lui Iisus după ce i-a spus:
„Am găsit pe Mesia“ (cf. Ioan 1,
41). Simon Petru era căsătorit şi
era pescar de profesie. Această
îndeletnicire l-a învăţat să înfrunte
valurile mării, să se ostenească, să
se bucure de pescuire bogată sau
să-şi asume eşecul. Era o fire
dinamică, spontan şi plin de zel.
Într-o zi l-a întâlnit pe Iisus din
Nazaret Cel care i-a schimbat
viaţa şi l-a făcut din pescar
obişnuit „pescar de oameni”, adică
Apostol ca să adune oameni
pentru împărăţia cerurilor pe care
o predica Sfântul Ioan
Botezătorul şi apoi Iisus zicând:
„Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia
cerurilor.” (Matei 4, 7). Credinţa sa
iudaică a moştenit-o din familie şi
a cultivat-o la sinagogă, într-un
context iudaic, dar elenizat, al
Galileii, populat cu amestec de
grupuri etnice diferite. Totuşi,
Simon Petru era un om simplu, el
nu vorbea limba greacă, de aceea,
mai târziu a fost ajutat în misiunea
sa de ucenicul său, Ioan Marcu,
fiind traducător pentru el din
ebraică în greacă.
Sfântul Pavel se numea
iniţial Saul. S-a născut în Tarsul
Ciliciei (azi, în Turcia), în diaspora
evreiască, era fiu al unor evrei de-
portaţi de romani. Sfântul Pavel
avea o vastă cultură teologică do-
T ÂLCUIRI
bândită în Tars şi la Ierusalim. Era
cetăţean roman, adică un interna-
ţional. Vorbea limba greacă, era
zelos şi ucenic al învăţatului
Gamaliel, un mare tâlcuitor al Le-
gii lui Moise. A fost contemporan
cu Iisus din Nazaret, dar nu L-a
întâlnit niciodată cât timp Iisus a
trăit pe pământ. Din zel pentru
tradiţia iudaică, Saul a persecutat
noua comunitate a ucenicilor lui
Iisus din Nazaret. Dar, pe când
persecuta pe creştini, în Siria, lân-
gă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus
Cel viu din ceruri, într-o lumină
copleşitoare. Iisus l-a întrebat:
„Saule, Saule, de ce mă prigo-
neşti?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a
înţeles că Iisus din Nazaret este
viu şi că El este cu adevărat Me-
sia. Tot atunci, Saul a învăţat că
Iisus Hristos este Capul Bisericii,
iar Biserica este Trupul Său. Saul
lovea în creştini, iar Iisus Hristos
simţea durerea lor, căci viaţa lor
era viaţa Lui şi viaţa Lui era viaţa
lor. Apoi, Saul, persecutorul,
convertit şi botezat, devine Pavel
Apostolul, misionarul cel mai
zelos al lui Iisus Hristos şi al
Bisericii Sale.
Diferiţi ca loc de naştere
şi cultură sau formare
profesională, Sfinţii Petru şi Pavel
au fost chemaţi la apostolat tot în
mod diferit şi au primit de la
Hristos şi de la Biserică misiuni
diferite: Sfântul Petru începe
predicarea Evangheliei la iudei, iar
Sfântul Pavel la neamuri (etnii
PAG. 2
diferite). Sfântul Petru apare
primul în listele celor doisprezece
Apostoli, iar Sfântul Pavel este cel
de-al treisprezecelea Apostol. În
planul Său de mântuire a
lumii, Hristos preferă pe fiecare
om. Sfântul Andrei este cel dintâi
chemat, Sfântul Petru este cel
dintâi în liste, Sfântul Ioan este cel
mai iubit ucenic, iar Sfântul Pavel,
deşi chemat ultimul ca timp,
devine primul ca zel misionar. Cu
fiecare persoană şi cu fiecare
popor, Hristos are în iubirea Sa o
relaţie preferenţială şi unică,
fiindcă El Se dăruieşte total
fiecăruia din cei care cred în El şi
Îl iubesc pe El.
Ce au în comun Sfinţii
Apostoli Petru şi Pavel?
Esenţialul şi plenitudinea,
mai precis, credinţa fierbinte în
Hristos Fiul lui Dumnezeu şi
comuniunea vie cu El. Sfântul
Petru a mărturisit dumnezeirea lui
Iisus Hristos: „Tu eşti Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu celui
Viu!“ (Matei 16, 16), iar Sfântul
Pavel a mărturisit că în Hristos
„locuieşte trupeşte toată plinătatea
dumnezeirii” (Coloseni 2, 9); pentru
el, credinţa creştină este taina lui
Dumnezeu Cel ce „ S-a arătat în
trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost
văzut de îngeri, a fost propovăduit între
neamuri, a fost crezut în lume, S-a
înălţat întru slavă. “ (1 Timotei 3,
16).
Amândoi Apostolii aveau
o puternică experienţă a pocăinţei
sau a convertirii: Sfântul Petru s-a
lepădat de Hristos de trei ori, apoi
a plâns cu amar (Luca 22, 62 ), L-
a iubit şi L-a mărturisit pe Hristos
până la moarte martirică; Sfântul
Pavel a persecutat Biserica lui
Hristos, dar ulterior a regretat
aceasta în tot timpul vieţii lui şi a
lucrat apoi în şi pentru Biserică
mai mult ca oricare altul.

Sfinţii Petru şi Pavel mai
aveau în comun dragostea lor
puternică pentru Hristos şi pentru
Biserica Sa. Biserica este zidită pe
piatra credinţei mărturisită de
Petru, adică pe mărturisirea
dumnezerii lui Iisus Hristos
(Matei 16, 13- 20). De aceea,
Sfântul Petru însuşi mărturiseşte
că nu el, ci Hristos este piatra din
capul unghiului, care ţine în unire,
în Biserică, pe iudei şi pe celelalte
popoare ale lumii: „Apropiaţi-vă de
El, piatra cea vie, de oameni într-
adevăr neluată în seamă, dar la
Dumnezeu aleasă şi de preţ; şi voi
înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă
duhovnicească, preoţie sfântă, ca să
aduceţi jertfe duhovniceşti, bine-plăcute
lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos….
Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie
împărătească, neam sfânt, popor
agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în
lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din
întuneric, la lumina Sa cea minunată,
voi care odinioară nu eraţi popor, iar
acum sunteţi poporul lui Dumnezeu;
voi care odinioară n-aveaţi parte de
milă, iar acum sunteţi miluiţi.” (1
Petru 2, 4-5; 9-10). De aceea,
Sfântul Petru cere să fie păstrată
dreapta credinţă şi unitatea
Bisericii, neluând în seamă
profeţiile mincinoase: „Dar au fost
în popor şi proroci mincinoşi, după cum
şi între voi vor fi învăţători mincinoşi,
care vor strecura eresuri pierzătoare şi,
tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a
răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică
pieire…. ” (2 Petru 2, 1-22).
Sfântul Pavel, arătând
iubirea lui jertfelnică faţă de
Hristos zice: „Cine ne va despărţi pe
noi de iubirea lui Hristos? Necazul,
sau strâmtorarea, sau prigoana, sau
foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte,
sau primejdia, sau sabia? … Căci sunt
încredinţat că nici moartea, nici viaţa,
nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de
acum, nici cele ce vor fi, nici
T ÂLCUIRI
puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi
nici o altă făptură nu va putea să ne
despartă pe noi de dragostea lui
Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus,
Domnul nostru.” (Romani 8, 35, 38-
39). Iar în altă parte, el arată grija
pentru Biserică în lucrarea sa
misionară: „Pe lângă cele din afară,
ceea ce mă împresoară în toate zilele este
grija de toate Bisericile.” (2
Corinteni 11, 28).
Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel mai aveau în comun marti-
riul sau mucenicia lor în Roma, a
cărui dată a fost considerată de
tradiţia Bisericii ca fiind 29 iunie,
anul 67, în timpul persecuţiilor
împăratului Nero împotriva creş-
tinilor.
Cu ce s-au confruntat ei
în lumea din timpul lor?
În primul rând, cu o reli-
giozitate panteistă sau politeistă,
idolatră şi confuză, care confunda
pe Dumnezeu Creatorul cu crea-
tura (cf. Romani 2, 25) şi care su-
primă libertatea sau diminua dem-
nitatea persoanei umane, înmul-
ţind formele de sclavie spirituală
şi socială.
În al doilea rând, ei s-au
confruntat cu autosuficienţa şi
aroganţa filosofiei greco-
romane care nu putea accepta
Crucea şi Învierea lui Hristos, adi-
că iubirea smerită a lui Dumnezeu
Cel Atotputernic şi nici învierea
trupului din moarte, deoarece fa-
talismul morţii ţinea toată lumea
păgână antică într-o sclavie a spi-
ritului. De aceea, Iisus Hristos
voia „să izbăvească pe acei pe care
frica morţii îi ţinea în robie toată via-
ţa.” (Evrei 2, 15). Aşadar, credinţa
în Dumnezeu Cel veşnic viu, Care
nu Se confundă cu lucrurile trecă-
toare şi Care a biruit moartea prin
învierea lui Hristos, era eliberare
pentru păgânii robiţi de idolatrie
şi de frica morţii trupului.
PAG. 3
În al treilea rând, aceşti
Apostoli s-au confruntat cu
autosuficienţa şi ostilitatea puterii
politice imperiale. Sfinţii Petru şi
Pavel cer în epistolele lor să fie
respectată atât autoritatea politică
imperială, cât şi autoritatea
administrativă şi militară, ba chiar
ei le numesc slujitori ai binelui
comun şi pedepsitori ai
răufăcătorilor. (cf. 1 Petru 2, 13-
14; Romani 13, 1-13). Cu toate
acestea, ei n-au confundat şi n-au
înlocuit niciodată puterea
bisericească spirituală cu puterea
politică seculară, nici n-au
confundat Imperiul Roman cu
Împărăţia Cerurilor sau pe
împăratul roman pământean şi
trecător cu Domnul Iisus Hristos,
Împăratul Cel veşnic viu din
ceruri. De aceea, ei au pătimit
slujind şi mărturisind pe Hristos
până la moarte martirică.
Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel rămân pentru noi mari
învăţători ai credinţei, misionari
model şi rugători statornici pentru
viaţa şi unitatea Bisericii lui
Hristos. Prin viaţa, faptele şi
scrierile lor, ei ne îndeamnă să
iubim pe Hristos, Evanghelia şi
Biserica Sa, să lucrăm pentru
vindecarea şi mântuirea tuturor
oamenilor fără deosebire de rasă
şi gen, de etnie şi clasă socială. Ei
sunt pentru noi dascăli ai
reconcilierii, ai iertării, ai unităţii şi
ai sfinţeniei. Ei ne învaţă să ne
rugăm neîncetat, să săvârşim cu
iubire milostivă faptele bune, dar
să nu contăm niciodată pe noi
înşine mai mult decât pe harul lui
Dumnezeu Cel viu, arătat în Iisus
Hristos. În iconografia ortodoxă,
Sfinții Petru şi Pavel, primul şi
ultimul între Apostoli, reprezintă
Biserica sau comuniunea lui Israel
(Petru) cu toate popoarele lumii
(Pavel). Cheile Sfântului Petru

reprezintă pocăinţa şi iertarea
păcatelor, smerenia şi iubirea
milostivă, prin care omul intră în
împărăţia lui Dumnezeu. Iar sabia
Sfântului Pavel reprezintă puterea
Cuvântului sfânt, care distinge
între erezie şi adevăr, între egoism
şi iubire, între moarte şi viaţă.
Ce înseamnă a fi
misionari creștini în acest
secol?
A fi misionar creştin în
acest secol înseamnă a fi martor şi
propovăduitor al lui Dumnezeu
cu argumente scoase din
rezultatele ştiinţei însăşi; a pune în
evidenţă incapacitatea tuturor
sistemelor filosofice prin care a
trecut omenirea de a arăta un sens
al vieţii, de a face vădită neputinţa
lumii şi a mijloacelor descoperite
C ÂNTAȚI D OMNULUI TOT PĂMÂNTUL !
Cu ce cununi de laudă
vom încununa pe Petru şi pe Pa-
vel, pe cei despărţiţi cu trupurile şi
împreunaţi cu duhul, pe maimarii
propovăduitorilor de Dumnezeu,
pe acesta adică ca pe o căpetenie a
Apostolilor; iar pe acela ca pe cel
ce mai mult decât alţii s-a ostenit;
că pe aceştia cu adevărat după
vrednicie, cu cununile slavei celei
nemuritoare îi încununează Hris-
tos Dumnezeul nostru, Cel ce are
mare milă.
Cu ce frumuseţi de cântări
vom lăuda pe Petru şi pe Pavel, pe
cei ce sunt aripile cunoştinţei de
Dumnezeu, care au zburat pe la
margini şi la Cer s-au înălţat, mâi-
nile Evangheliei Darului, picioare-
le propovăduirii adevărului, râurile
înţelepciunii, cornurile Crucii. Prin
care sprânceana dracilor Hristos o
a surpat, Cel ce are mare milă. De
T ÂLCUIRI
Să ne rugăm Sfinților Pe-
tru şi Pavel, cei doi corifei ai
Apostolilor, să ne ajute să fim şi
noi mărturisitori ai lui Hristos în
lumea de astăzi, cum au fost ei
mărturisitori în lumea din timpul
lor, pentru a putea spune tuturor
celor care cred în Hristos:
reflecȚII
în ea de a ne face cu adevărat
fericiţi, a arăta din insuficienţele
lumii acesteia că ea nu poate fi
singura realitate, dar şi minunea
raţionalităţii ei care nu-şi are o
explicare fără un Creator
conştient, raţional, sau mai presus
de raţiune. A arăta că lumea
aceasta trebuie să aibă un scop,
dar acest scop nu e în ea însăşi.
Dar a fi misionar înseamnă şi a
arăta că se poate trăi şi o viaţă cin-
stită, curată, în duh de ajutorare a
trei ori.
Cu ce cântări duhovni-
ceşti, vom lăuda pe Petru şi Pavel,
pe cei ce au junghiat
nedumnezeirea, şi gurile cele neas-
tupate, săbiile Duhului cele înfri-
coşate, frumuseţile Romei cele
luminoase, desfătările a toată lu-
mea, lespezile cele înţelegătoare
ale legii noi, de Dumnezeu scrise
în Sion, pe care Hristos i-a che-
mat, Cel ce are mare milă. De
două ori.
Cu întrebarea cea de trei
ori, aceasta, Petre, Mă iubești,
lepădarea cea de trei ori Hristos o
a îndreptat. Pentru aceasta şi către
cunoscătorul tainelor a zis Simon;
Doamne, Tu toate le cunoşti,
toate le ştii, Tu ştii că te iubesc;
pentru aceasta către dânsul
Mântuitorul a zis : Paşte oile Mele,
paşte alegerea Mea, paşte mieluşeii
PAG. 4
„bucuraţi-vă pururea în Domnul şi
iarăşi zic, bucuraţi-vă!” (Filipeni 4,
4). (PF DANIEL, Patriarhul
României, Predică la
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli
Petru şi Pavel; Sursă: basilica.ro)
altora, neegoistă şi neduşmănoa-
să într-un secol în care neîncrede-
rea între oameni şi lupta unora
împotriva altora pentru idei nee-
senţiale şi neputincioase nu pot să
dea un sens automulţumitor exis-
tenţei. (Arhimandritul Ioanchie
Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru
Stăniloae, Ed. Episcopiei
Romanului, 1993, pp. 128-129;
Sursa: doxologia.ro)
Mei, pe care cu sângele Meu i-am
agonisit spre mântuire. Pe Acela
roagă-L de Dumnezeu fericite
Apostole, să ne dăruiască nouă
mare milă. (Stihiri de la Vecernie)
Gândul zilei
„Pentru aceasta, puneţi şi din partea
voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la
credinţa voastră: fapta bună, iar la
fapta bună: cunoştinţa, la cunoştinţă:
înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la
răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea
frăţească, iar la iubirea frăţească: dra-
gostea. Căci dacă aceste lucruri sunt în
voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa
nici trândavi, nici fără roade în cu-
noaşterea Domnului nostru Iisus
Hristos.”
(II Petru 1, 6-8)