“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET

Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °66 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 25 DECEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
(†) N AȘTEREA D OMNULUI NOSTRU I ISUS H RISTOS
(C RĂCIUNUL )
GALATENI 4, 4-7
Fraților, când a venit pli- Lege să-i răscumpere, ca să do- tre, care strigă: Avva, Părinte!
nirea vremii, Dumnezeu a trimis bândim înfierea. Și, pentru că Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu;
pe Fiul Său, născut din femeie, sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe iar de ești fiu, ești și moștenitor al
născut sub Lege, ca pe cei de sub Duhul Fiului Său în inimile noas- lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

Atunci când S-a născut
Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele
regelui Irod, iată magii de la Răsă-
rit au venit în Ierusalim, între-
bând: Unde este împăratul Iudei-
lor, Cel ce S-a născut? Căci am
văzut la Răsărit steaua Lui și am
venit să ne închinăm Lui. Însă
regele Irod, auzind, s-a tulburat, și
tot Ierusalimul împreună cu el. Și,
adunând pe toți arhiereii și cărtu-
rarii poporului, căuta să afle de la
ei unde era să Se nască Hristos.
Iar ei i-au zis: În Betleemul Iude-
ei, că așa este scris de prorocul:
Matei 2, 1-12
«Și tu, Betleeme, pământul lui
Iuda, nu ești nicidecum cel mai
mic între căpeteniile lui Iuda, căci
din tine va ieși Conducătorul, Ca-
re va paște pe poporul Meu Isra-
el». Atunci Irod, chemând în as-
cuns pe magi, a aflat de la ei lă-
murit în ce vreme s-a arătat stea-
ua. Și, trimițându-i la Betleem, le-
a zis: Mergeți și cercetați cu de-
amănuntul despre Prunc și, dacă
Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca,
venind și eu, să mă Închin Lui.
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat
și iată, steaua pe care o văzuseră
în răsărit mergea înaintea lor, pâ-
nă ce a venit și a stat deasupra,
unde era Pruncul. Și, văzând ei
steaua, s-au bucurat cu bucurie
foarte mare. Și intrând în casă, au
văzut pe Prunc împreună cu Ma-
ria, Mama Sa, și căzând la pă-
mânt, s-au închinat Lui; apoi, des-
chizând vistieriile lor, I-au adus
Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.
Dar, luând înștiințare în vis să nu
se mai întoarcă la Irod, pe altă
cale s-au dus în țara lor.

Crăciunul - ziua Naşterii
Domnului şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos ziua pe care cu
aproape 2000 de ani în » urmă
corul îngerilor a salutat-o cu cân-
tarea cerească: „Mărire întru cei
de sus lui Dumnezeu şi pe pă-
mânt pace, între oameni binevoi-
re ” şi în care îngerul Domnului
bine vestea păstorilor de pe câm-
pia Vitleemului: „bucurie mare,
T ÂLCUIRI
care va fi pentru tot poporul, căci,
în oraşul lui David, astăzi vouă S-
a născut Mântuitor, care este
Hristos Domnul”, indicându-le
totodată şi semnul de recunoaşte-
re al celui născut: „ veţi găsi un
prunc înfăşat, culcat în ies-
le” (Luca II, 10-14).
„Un prunc înfăşat, culcat
în iesle”... Cine este acesta? Este
„Cuvântul cel veşnic”, persoana a
doua a Sfintei Treimi, Fiul lui
Dumnezeu, Domnul nostru Iisus
Hristos, care a luat firea
omenească, s-a întrupat din
Sfânta Fecioară Maria şi a trăit ca
om între oameni.
„Cuvântul S-a făcut trup
şi S-a sălăşluit întru noi...” (Ioan I,
14). În ce condiţii? Pe când
primul Adam în rai a ieşit din
mâna Creatorului în plenitudinea

frumuseţii şi puterii bărbatului
matur, al doilea Adam,
Mântuitorul, intră în lume ca un
copil slab, neajutorat, asemenea
unui nou-născut, care-şi poate
exprima dorinţele numai prin
lacrimi, având trebuinţă de
îngrijire totală din partea mamei
iubitoare. Şi nu se naşte în cadru
de splendori exterioare, ci în
sărăcie, ieslea unui
şubred adăpost de
animale servindu-i de
leagăn, alături stând
Maria şi Iosif, amândoi
bogaţi în virtuţi cereşti,
dar săraci în bunuri
pământeşti.
După ce
terminase măreţul
templu, aducându-şi
aminte de făgăduinţa că
Dumnezeu va locui în el,
Solomon exclamă: „Oare
adevărat să fie că
Domnul va locui cu
oamenii pe pământ? Dar
dacă cerul şi cerul
cerurilor nu Te încap, cu
atât mai puţin această
casă pe care am zidit-o
numelui Tău ” (III Regi
VIII, 27). Şi ce-ar fi spus
Solomon dacă l-ar fi
văzut pe Domnul nu într
-un templu splendid, împodobit
cu aur şi pietre scumpe, ci în iesle,
alături de animale?
Desigur, pentru a aprecia
corect sărăcia unui om nu-i
suficient a considera numai
lipsurile sale momentane, ci
trebuie considerate şi pretenţiile la
care ar avea drept după situaţia sa.
Cel obişnuit din tinereţe cu
lipsurile simte mult mai puţin
sărăcia decât cel crescut în
abundenţă. Dar „copilul din iesle”
este Fiul lui Dumnezeu, „Domnul
cerului şi al pământului”, după
cuvântul psalmistului: „Al
T ÂLCUIRI
Domnului este pământul şi toate
cele de pe el... ” (Ps. XXIII, 1). Şi
cum a apărut Fiul lui Dumnezeu
pe pământ? „întru ale Sale a venit,
dar ai Săi nu L-au primit" (Ioan I,
11). „ Vulpile au vizuini şi păsările
cerului cuiburi, Fiul Omului însă
nu are unde să-şi plece
capul” (Matei VIII, 20). Cel care a
creat totul renunţă de bunăvoie la
orice splendoare, bogăţie, lux şi
onoare pământească.
Motivul? Să fi pretins
Acesta mântuirea noastră?
Nicidecum. Căci orice act al
Mântuitorului ar fi fost suficient
să mântuiască lumea de toate
păcatele. Deci? Motivul pentru
care Mântuitorul a renunţat la
orice splendoare este nemărginita
Sa iubire de om, care îl determina
ca în zilele copilăriei, când gura Sa
încă nu rostea cuvinte, să ne
înveţe, prin exemplul Său, la
smerenie.
Astfel, „ieslea din Vitleem” este
PAG. 2
primul amvon al Mântuitorului pe
pământ - s-ar putea spune primul
amvon creştin, de pe care nu s-au
rostit cuvinte, din care însă s-a
învăţat cu pilda vieţii.
Smerenia este virtutea
specific creştină prin care
creştinul recunoaşte că toate
darurile şi însuşirile sale bune nu
sunt roadele vredniciei sale, ci
sunt primite de la
Dumnezeu şi deci nu
trebuie să se mândrească
cu ele. ,Nu că prin noi
înşine suntem destoinici
să socotim ceva ca venind
de la noi, ci destoinicia
noastra este de la
Dumnezeu” (II Cor. III,
5). Şi Mântuitorul a
utilizat orice ocazie
pentru a stărui asupra
smereniei, dându-se pe
Sine ca pildă: „învăţaţi de
la mine că sunt blând şi
smerit cu inima ” (Matei
XI, 29).
După relatările
evangheliştilor,
Mântuitorul se străduia
totdeauna să evite
senzaţia produsă de
minunile Sale. Astfel,
după minunea înmulţirii
pâinilor, când mulţimea
voia să-I facă mari onoruri, se
retrage în munte (Ioan VI, 15).
Căci „oricine se înalţă pe sine se
va smeri, iar cel ce se smereşte pe
sine se va înălţa ” (Luca XIV, 11).
Mai citim în Sfânta Scriptură că
Mântuitorul nu s-a socotit înjosit
spălând picioarele ucenicilor Săi,
inclusiv lui Iuda (Ioan XIII, 5). Şi
cu ce măsură s-ar putea aprecia
smerenia de care a dat dovadă
Mântuitorul în Patimile Sale? „S-a
smerit pe Sine, făcându-se
ascultător până la moarte” (Filip.
II, 8). Este trădat de unul dintre
ucenici (Iuda), renegat de altul

(Petru) şi părăsit de toţi - în
smerenia Sa, tace; fiinţe umane,
demne de milă, îl judecă şi îl
condamnă la moarte pe Creatorul
- şi smerenia Sa tace: mulţimea îl
batjocoreşte - şi smerenia Sa tace;
„ca un miel fără slas înaintea celui
ce-L tunde, aşa nu şi-a deschis
sura Sa” (Isaia L, 7).
Scumpă şi măreaţă virtute
este smerenia, căci a înnobilat-o
Mântuitorul. Ea este podoaba de
preţ a creştinului şi-i este necesară
pentru însuşirea şi păstrarea
celorlalte virtuţi. Da, credinţa este
suportul virtuţilor creştine, dar
fără smerenie ea este lipsită de
consistenţă, după cum iubirea
creştină autentică nu poate fi
lipsită de podoaba smereniei, care
este ocrotitoarea şi a nădejdii şi a
tuturor celorlalte virtuţi.
Şi „copilul Iisus” este
adus de părinţi la Templu „ca să
se facă pentru El după datina
legii”. La vederea „copilului”,
Simeon, un om din Ierusalim,
drept şi temător de Dumnezeu,
care aştepta mângâierea lui Israil
şi căruia Duhul Sfânt îi vestise că
nu va muri până nu va vedea pe
Domnul, exclamă: „Acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne,
după cuvântul Tău, în pace, că
ochii mei văzură mântuirea Ta, pe
care ai gătit-o înaintea feţei
tuturor popoarelor, lumină spre
descoperirea neamurilor şi slavă
poporului Tău Israel. ” (Luca II,
29-32).
Acesta, înaintat în vârstă
şi simţind apropierea morţii -
C ÂNTAȚI DOMNULUI TOT PĂMÂNTUL !
Naşterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lu-
mina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce
slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat
să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi
T ÂLCUIRI
singurul fapt din viaţă despre care
omul are certitudine deplină că se
va întâmpla - nădăjduia, asemenea
întregului popor, în izbăvirea de
sub apăsarea străină, deşi unora li
se părea nădejde zadarnică. Dar
bătrânul Simeon avea nădejdea
tare că odată va veni totuşi
mântuirea, căci aşa-i vestise
Duhul Sfânt. Şi, iată, în pruncul
Iisus adus de părinţi la Templu
bătrânul recunoaşte pe
purtătorul .şi împlinitorul nădejdii
sale. Pentru el viaţa a ajuns acum
la punctul culminant, căci şi-a
văzut cu ochii mântuirea. In
„copilul din Vitleem” şi-a văzut
împlinite toate nădejdile, ochii
credinţei des coperindui aceasta -
fapt ce-l determină să rostească,
cu deplină bucurie şi mulţumire
sufletească, „rugăciunea
funerară”: „Acum slobozeşte pe
robul Tău...”.
Pentru cei obişnuiţi a
aprecia posibilităţile istoriei după
relaţiile de forţă, de influenţă
economică, de prestigiu social etc.
poate părea inexplicabil faptul că
„vederea unul copil” l-a
determinat pe bătrânul Simeon să
-şi vadă împlinite toate dorinţele
vieţii şi deci cu deplină mulţumire
sufletească să poată părăsi viaţa
pământească.
Dar „copilul din Templu”
era Fiul lui Dumnezeu întrupat
pentru mântuirea noastră. în El
recunoscuse bătrânul Simeon pe
„Unsul Domnului”, de care-i
vestise Duhul Sfânt. Şi „văzând
cu ochii mântuirea”, el putea
să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua
de sus, Doamne, Slavă Ţie!
Fecioara astăzi, pe Cel mai
presus de fiinţă naşte şi pământul peşte- înainte de veci. (Troparul și Condacul
ra Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu Praznicului Nașterii Domnului)
PAG. 3
acum să-şi încheie „în pace” viaţa
pământească, în deplină
mulţumire sufletească.
Dar „Pace pe pământ”
vestesc şi îngerii în cântarea lor la
Naşterea Mântuitorului şi pace
dorea poporul din ţara în care s-a
născut Iisus. Şi pace aduce Aces-
ta, dar nu una de ordin politic,
naţional, economic, ci „pacea lui
Dumnezeu”, înfăptuită prin mân-
tuirea obiectivă a lumii de păcatul
originar, generând pacea credin-
ciosului cu Dumnezeu, pace în
interiorul său sufletesc, pace cu
semenii şi care, însuşită de credin-
cios, duce la împlinirea dorinţelor
şi aspiraţiilor sale bune.Prăznuim
Naşterea Domnului dar prăznui-
rea noastră să nu se rezume la
anumite datini: brăduleţi cu lumâ-
nări şi obiecte diferite, la daruri
reciproce ş.a., ci să ne interiori-
zăm continutul acestei sărbători,
cu suflet curat să medităm asupra
mântuirii aduse de Cel ce astăzi S-
a născut şi care a spus despre Sine
că este „Calea, Adevărul şi Via-
ţa” (Ioan XIV, 6) şi să ne ducem
viaţa după învăţătura Sa şi după
pilda vieţii Sale, spre binele nostru
individual şi social. Atunci va fi
„marea bucurie” de care vorbesc
îngerii la Naşterea Domnului”.
„Cel Veşnic a devenit vremelnic”
„Cel Atotputernic - slab”
„Cel Invizibil - vizibil”
„Cel Infinit bogat - sărman!”
Amin.
(Diac. prof Orest Bucevschi,
Glasul Bisericii, nr. 11-12, 1974;
Sursa: Doxologia.ro)
călătoresc. Că pentru noi s-a născut
Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai

G RĂIT - AU
Întru început a făcut
Dumnezeu Cerul şi pământul; şi
pământul era nevăzut, şi netocmit,
şi întuneric era deasupra adâncu-
lui, şi Duhul lui Dumnezeu se
purta pe deasupra apei. Şi a zis
Dumnezeu : Să se facă lumina, şi
s-a făcut lumină, şi a văzut Dum-
nezeu lumina că este bună, şi a
despărţit Dumnezeu între lumină,
şi între întuneric, şi a numit Dum-
nezeu lumina ziuă, şi întunericul l-
a numit noapte. Şi s-a făcut seară,
şi s-a făcut dimineaţă, zi una. Şi a
zis Dumnezeu : Să se facă tărie în
mijlocul apei, şi să fie despărţind
apa de apă, şi s-a făcut aşa. Şi a
făcut Dumnezeu tăria, şi a despăr-
ţit Dumnezeu între apa care era
deasupra tăriei, şi între apa care
era sub tărie, şi a numit Dumne-
zeu tăria Cer; şi a văzut Dumne-
zeu că este bine, și s-a făcut seară,
şi s-a făcut dimineaţă, ziua a doua.
Şi a zis Dumnezeu : Să se adune
apa de sub Cer întru o adunare, şi
să se arate uscatul, şi s-a făcut aşa.
Şi s-a adunat apa cea de sub Cer
întru adunările sale, şi s-a arătat
uscatul. Şi a numit Dumnezeu
uscatul pământ, şi adunările ape-
lor le-a numit mări, şi a văzut
Dumnezeu ca este bine. Şi a zis
Dumnezeu : Să răsară pământul
C UVÂNT
Hristos Se naște, slăviți-L!
Hristos Se naște pentru a
mântui pe toți oamenii. Bucurați-vă,
deci, și vă veseliți cu îngerii și cu
păstorii, împreună cu toată zidirea,
iubiți fii ai lui Iisus Hristos, Domnul
nostru.
Mai întâi vă aduc, precum
Magii, vestea strălucitoare că dulcele
Iisus Se naște și întreaga fire se bucură
și răspândește bună mireasmă, deoarece
vede purtat în brațe pe Creatorul ei.
Îngerii se bucură împreună și cântă cu
glas melodios: „Slavă întru cei de sus
PROOROCII
iarbă verde, care să semene să-
mânţă după fel şi asemănare, şi
pom roditor, care să facă roadă,
căruia să fie sămânţa lui într-însul
după fel pe pământ; şi s-a făcut
aşa. Şi a dat din sine pământul
iarbă verde care seamănă sămânţă
după fel şi după asemănare pe
pământ, şi pom roditor, care face
roadă, a căruia sămânţă este într-
însul după fel pe pământ; şi a vă-
zut Dumnezeu că este bine; şi s-a
făcut seară, şi s-a făcut dimineaţa,
ziua a treia. (Facere 1, 1-13)
În zilele acelea, zice Dom-
nul, aduna-voi pe cea sfărâmată, şi
pe cea lepădată voi lua, şi pe care
am lepădat. Şi voi pune pe cea
sfărâmată întru rămăşiţă, şi pe cea
lepădată întru neam tare. Şi va
împărăţi Domnul peste ei în mun-
tele Sionului de acum şi până în
veac. Şi tu Vitleeme casa Efratei,
au doară mic eşti a fi întru miile
ludei ? Că dintru tine va ieşi mie
căpetenie, ca să fie Domn întru
Israil, şi ieșirea Lui din început,
din zilele veacului. Pentru aceasta
dai-va pe ei, până la vremea întru
care Născătoarea va naşte, şi ră-
măşiţele fraţilor Lui se vor întoar-
ce la fiii lui Israil. Şi va sta şi va
vedea, şi va paşte turma Sa cu tă-
rie Domnul. Şi întru slava
DE LA P ĂRINȚI
lui Dumnezeu și pe pământ pace”!
Pentru că S-a născut Domnul
păcii. Cel care a făcut veacurile și îna-
inte de veacuri era, și care în tăcere de-
plină a făcut Puterile cerești ale sfinților
Îngeri. Acela, astăzi, este ținut în brațe
de Preadulcea Sa Mamă. Este alăptat
și crescut ca să ne mântuiască pe noi
toți.
S-a născut dulcele Iisus ca să
ne nască din nou pe noi. S-a făcut om,
pentru ca să ne arate modul în care
putem să-L urmăm și să imităm faptele
Lui. Ne-a lăsat porunci pentru ca să
PAG. 4
numelui Domnului Dumnezeului
lor vor fi; pentru că acum se vor
mări până la marginile
pământului. (Miheea 4,6)
Fost-a Duhul lui
Dumnezeu peste Valaam. Şi
luându-şi pilda sa a zis : Cât sunt
de bune casele tale Iacove, şi
corturile tale Israile ! Ca nişte văi
umbroase, ca nişte grădini lângă
izvoare, ca nişte corturi care le-a
înfipt Domnul şi ca nişte cedri
lângă ape. Ieşi-va un Om din
seminţia lui, şi va stăpâni neamuri
multe, şi se va înălţa împărăţia lui,
şi va creşte. Dumnezeu l-a
povăţuit din Egipt; a Cărui slavă
este ca a inorogului; mânca-va
neamurile vrăjmaşilor Lui, şi
grăsimea lor va suge, şi cu săgeţile
sale va săgeta pe vrăjmaşi.
Culcându-se a adormit ca un leu,
şi ca un pui de leu; cine îl va
deştepta pe el ? Cei ce te
binecuvântează pe tine, sunt
binecuvântaţi, şi cei ce te
blesteamă, s-au blestemat, Răsări-
va o stea din Iacov, şi se va scula
un Om din Israil, şi va zdrobi pe
domnii lui Moab şi va prăda pe
toţi feciorii lui Set. Şi va fi Edom
stăpânirea lui; şi va fi moştenirea
Isav vrăjmaşul lui; şi Israil a făcut
putere. (Numeri 24, 2-9; 17)
nu ne rătăcim alături de cale și să
pășim în întuneric.
A luat trup dulcele Iisus
pentru că noi să ne bucurăm de această
fericită înrudire. Să devenim frați ai lui
Hristos și fii ai Preacuratei Sale Maici.
Și, în cele din urmă, să devenim întru
toate următori lui Hristos și fii după
har ai Tatălui Ceresc. ( Gheron Iosif
Isihastul, 1898-1959, Mărturii din
viața monahală, Scrisoarea 56 –
fragment-, editura Bizantină, pp. 263-
264)