Sunteți pe pagina 1din 3

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Mt.

4,4)

M ERINDE P ENTRU S UFLET


Apare cu binecuvântarea PS Părinte Episcop Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Foaie de învățătură duhovnicească și cateheză a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

A NUL 11 N °67 S ERIA SĂPTĂMÂNALĂ 26 DECEMBRIE 2020

C UVÂNTUL D OMNULUI
†) S OBORUL M AICII D OMNULUI

Evrei 2, 11-18
Fraților, Cel ce sfințește și nezeu». Deci, de vreme ce pruncii luat firea îngerilor, ci sămânța lui
cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt s-au făcut părtași sângelui și tru- Avraam a luat. Drept aceea, dator
toți; de aceea, nu se rușinează să-i pului, în același fel și El S-a îm- era întru toate să Se asemene fra-
numească pe ei frați, zicând: părtășit de acestea, ca să surpe ților, ca să fie milostiv și credin-
«Spune-voi fraților mei numele prin moartea Sa pe cel ce are stă- cios arhiereu în cele către Dum-
Tău. În mijlocul Bisericii Te voi pânirea morții, adică pe diavolul, nezeu, pentru curățirea păcatelor
lăuda». Și iarăși: «Eu voi fi încre- și să izbăvească pe acei pe care poporului. Că, prin ceea ce a păti-
zător în El»; și iarăși: «Iată Eu și frica morții îi ținea în robie toată mit, fiind El însuși ispitit, poate și
pruncii pe care Mi i-a dat Dum- viața. Pentru că, într-adevăr, nu a celor ce se ispitesc să le ajute.

Matei 2, 13-23
După plecarea magilor, iată, înge- tare și, trimițând, a ucis pe toți Israel, căci au murit cei ce căutau
rul Domnului se arătă în vis lui pruncii care erau în Betleem și în să ia viața Pruncului. Iosif,
Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul toate hotarele lui, de doi ani și sculându-se, a luat Pruncul și pe
și pe Mama Sa, fugi în Egipt și mai în jos, după timpul pe care îl Mama Sa și au venit în pământul
stai acolo până ce-ți voi spune, aflase de la magi. Atunci s-a îm- lui Israel. Dar auzind că domneș-
fiindcă Irod va căuta Pruncul ca plinit ceea ce se spusese prin Iere- te Arhelau în Iudeea, în locul lui
să-L omoare. Iar el, sculându-se, a mia Prorocul: «Glas în Rama s-a Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să
luat noaptea Pruncul și pe Mama auzit, plângere și tânguire multă; meargă acolo și, luând poruncă în
Sa și au plecat în Egipt. Și au stat Rahela își plânge copiii și nu vo- vis, s-a dus în părțile Galileei. Și,
acolo până la moartea lui Irod, ca iește să fie mângâiată, pentru că ei venind, a locuit în orașul numit
să se împlinească cuvântul spus nu mai sunt». După moartea lui Nazaret, ca să se împlinească ceea
de Domnul prin prorocul: «Din Irod, iată că îngerul Domnului s-a ce s-a spus prin proroci, că Naza-
Egipt am chemat pe Fiul Meu». arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i- rinean Se va chema.
Iar când Irod a văzut că a fost a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe
amăgit de magi, s-a mâniat foarte Mama Sa și mergi în pământul lui

T ÂLCUIRI
Colinde, colinde!/E vre- Copiii şi fetele,/De dragul Mari- Începem cuvântul consa-
mea colindelor, /Căci gheaţa se- ei,/Îşi piaptănă pletele,/De dragul crat Soborului Maicii Domnului,
ntinde/Asemeni oglindelor./Şi Mariei/Şi-a Mântuitorului,/ sărbătoarea zilei a doua a Crăciu-
tremură brazii/Mişcând rămurele- Luceşte pe ceruri/O stea călăto- nului, cu această splendidă poezie
le,/Căci noaptea de azi-i/Când rului.../(M. Eminescu, „Colinde, eminesciană, pentru că descrie în
scânteie stelele./Se bucur' copiii,/ colinde”). mod admirabil atmosfera şi sem-
PAG. 2

T ÂLCUIRI
nificaţia acestei frumoase zile: cin- smerenie desăvârşită, L-a născut scrisă şi pictată: la Buna-Vestire,
stirea Sfintei Fecioare Maria în într-o iesle din Betleem. Astfel, îngerul a găsit-o rugându-se; la
ambianţa plăcută a colindelor. ceea ce ne-a învăţat Biserica îm- Naşterea Pruncului Iisus este fi-
Nu cu multă vreme în urmă, ne-a plinim şi noi: a doua zi de Cră- resc să ne-o imaginăm rugându-se
întrebat un credincios dacă nu ciun, aducând slavă lui Dumne- lui Dumnezeu s-o ajute spre a
cumva greşeşte prin faptul că cele zeu, toţi credincioşii mărturisim învinge teama şi condiţiile precare
mai multe rugăciuni pe care le recunoştinţă şi faţă de Maica legate de sălaşul sărăcăcios în care
rosteşte sunt închinate Maicii Preacurată, în sfântă comuniune, i-a fost rânduit să devină mamă; la
Domnului... În primele momente, la Sfânta Liturghie. Căci cuvântul nunta din Cana L-a rugat pe Fiul
în locul unui răspuns direct i-am „sobor” înseamnă „adunare, com- ei să salveze o situaţie neplăcută,
amintit că potrivit rându- atunci când se terminase
ielilor Bisericii există o vinul; trecând peste cele-
ierarhie liturgică în cult: lalte momente din lucra-
Dumnezeu în Treime, rea Mântuitorului, la care
Căruia se cuvine adorare, Maica Sa a fost adesea
Maica Domnului, căreia părtaşă, nu doar cu simpla
îi acordăm supra- prezenţă, ci mereu cu ru-
venerare (sau supra- găciunea către Dumne-
cinstire) şi sfinţii, cărora zeu, nu ne-o putem ima-
le facem venerare (sau gina altfel în ceruri decât
cinstire). Logic, potrivit în ipostaza rugăciunii,
acestei rânduieli, întâi mijlocind pentru neamul
trebuie să ne adresăm lui omenesc.
Dumnezeu şi apoi Maicii De aceea, când
Domnului... Dar, peste spunem „Maica Domnu-
câteva clipe i-am spus că lui”, spunem
nu credem a fi o greşeală „Rugăciune”. Aşa se ex-
ca cea mai mare parte a plică faptul că una dintre
timpului de rugăciune să- cele mai frumoase icoane
i fie consacrată Maicii ale ortodoxiei poartă nu-
Domnului, pentru că ea mele Deisis
niciodată nu este despăr- (=Rugăciune), cu Mântui-
ţită de Iisus Hristos torul în mijloc, la dreapta
Dumnezeu, Care a bine- Lui - Maica Domnului, iar
voit a se face fiu al ei... la stânga - Sfântul Ioan
Rugându-ne Maicii Prea- uniune”. Botezătorul, amândoi în ipostază
curate nu îi cerem altceva decât să Aşadar, când spunem de rugăciune.
mijlocească, să poarte doleanţele „Soborul Maicii Domnului”, înţe- Plecând de la înţelesul
noastre spre Fiul ei şi Dumnezeul legem adunarea dreptmăritorilor numelui „Maria” („Miriam” în
nostru. Pe de altă parte, nici Iisus creştini în jurul Maicii care-L ţine ebraică), care se traduce prin „Cea
- Fiul, nu este niciodată despărţit în braţe pe Dumnezeiescul Prunc, bine mirositoare, Cea plăcută,
de Tatăl şi de Duhul Sfânt, astfel Iisus Hristos. Doamnă, Stăpână, Steaua mării”,
că orice rugăciune se îndreaptă, de Revenind la întrebarea ne gândim şi la alte nume care i se
fapt, către Preasfânta Treime. credinciosului (care poate fi şi în- pot atribui Maicii Domnului: Ma-
Nu întâmplător s-a rânduit ca a trebarea noastră), ne dăm seama mă - cel mai adesea, pentru că ea
doua zi de Crăciun să fie dăruită că noi îi adresăm o mare parte a este nu doar mama lui Iisus ci şi a
Macii Domnului. Aducând prino- rugăciunilor, pentru că întotdeau- noastră, a celor care am devenit
sul de adorare pentru Dumneze- na ea apare înaintea ochilor noştri fraţi cu El prin Botez; Fecioară,
iescul Prunc, Biserica n-a uitat-o sufleteşti ca o caldă Rugătoare. fiind, din darul Domnului, singura
nici pe cea care L-a primit şi L-a Imaginea ei luminoasă aşa este mamă-fecioară din istoria omeni-
purtat în pântece şi care, într-o consemnată în Tradiţia Bisericii, rii; Chivot (şi Biserică) pentru că
PAG. 3

T ÂLCUIRI
L-a purtat în pântece pe Hristos „Rugăciune”, poezie care încheie pământului/Rugămu-
euharistic; Scară către cer, pentru cuvântul nostru de acum: Crăiasă ne'ndurărilor/ Luceafărului
că prin lucrarea ei leagă pământul alegându-te,/Îngenunchem mărilor;/Ascult-a noastre
cu cerul. Acestor preafrumoase rugându-te/Înalţă-ne, ne plîngeri/Regină peste îngeri/Din
nume se pot adăuga desigur şi mântuie/Din valul ce ne neguri te arată/Lumină dulce,
altele. Cu deosebire cel de bântuie;/ Fii scut de întărire/Şi clară,/O, Maică Prea Curată/Şi
Rugătoarea sau Rugăciune, pe zid de mântuire/Privirea-ţi pururea fecioară,/Marie! Amin.
temeiurile arătate mai sus. Aceste adorată/Asupră-ne coboară/O,
(Preot Vasile Gordon;Sursa:
temeiuri credem că l-au inspirat şi Maică Preacurată/Şi pururea Doxologia.ro)
pe Eminescu, poetul nostru cel de fecioară,/Marie!/Noi ce din mila
toate zilele, când a scris Sfântului/Umbră facem

C UVÂNT DE LA P ĂRINȚI
După plecarea magilor, iată îngerul în Egipt. Am fost avertizaţi de la încoronat imediat pentru
Domnului se arată în vis lui Iosif, zi- început să fim atenţi la ispite şi necazurile tale. Ci mai vârtos să ţii
când: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama comploturi și le observăm încă de în minte exemplul suferinţei
Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până când am venit în scutece. Deci îndelungate a Maicii Pruncului,
ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute vezi încă de la naşterea Domnului suportându-le pe toate cu nobleţe,
Pruncul ca să-L ucidă. (Mt. 2, ştiind că asemenea viaţă în
13) pribegie este potrivită cu
De ce pruncul Hris- orânduirea lucrurilor
tos a fost trimis în Egipt? duhovniceşti. Tu
Textul face referire clară la împărtăşeşti aceeaşi muncă
acest lucru: trebuia să se nevoitoare pe care Fecioara
împlinească ceea ce Dum- Maria însăşi a gustat-o.
nezeu a zis prin profet: Din Acelaşi lucru l-au făcut şi
Egipt am chemat pe Fiul Meu- magii. Şi Fecioara Maria, şi
(Osea 11, 1). De aici magii doreau să se retragă în
înainte, putem vedea că taină în rolul smerit al
nădejdea mântuirii este pribeagului. (Credincioşii sunt
descoperită lumii întregi. învăţaţi să ţină minte, în mijlocul
Babilonul şi Egiptul reprezintă Iisus un tiran furios care se ispitelor şi smintelilor, fuga Sfintei
lumea întreagă. Chiar dacă ele au împotriveşte, o familie care fuge şi Familii în Egipt şi întoarcerea magilor
fost înghiţite de nelegiuire, o plecare dincolo de hotar. pe alt drum – n.tr.)
Dumnezeu a făcut cunoscut Deoarece nu a fost vorba despre
faptul că dorea să le corecteze şi vreo fărădelege pentru care (Sfântul Ioan Gură de
să le schimbe. Dumnezeu a dorit familia Sa a fost exilată. Aur, Evanghelia după Matei, Omilia
ca întreaga lume să aştepte Şi tu, dacă ai probleme şi 8, 2, traducere pentru
însutitele Sale daruri. Aşadar, a suferi numeroase încercări, nu Doxologia.ro de Alexandra
chemat din Babilon pe cei trebuie să te tulburi. Să nu te Zurba)
înţelepţi şi a trimis Sfânta Familie aştepţi să fii răsplătit sau

C ÂNTAȚI DOMNULUI TOT PĂMÂNTUL !


Naşterea Ta, Hristoase, să Te cunoască pe Tine, Răsăritul Cel păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua
Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lu- de sus, Doamne, Slavă Ţie! călătoresc. Că pentru noi s-a născut
mina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai
Fecioara astăzi, pe Cel mai
presus de fiinţă naşte şi pământul peşte- înainte de veci. (Troparul și Condacul
slujeau stelelor de la Stea s-au învăţat
să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii şi ra Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu Praznicului Nașterii Domnului)

S-ar putea să vă placă și