Duminica

după Nașterea Domnului [2023]

,, Femeie, ești dezlegată de neputința ta”

Dreptmăritori creștini,

PREDICA LA DUMINICA DUPĂ

NAŞTEREA DOMNULUI
 DE EDITOR
 30 DECEMBRIE 2017

În numele Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh: „Bucură-te tu, cel care din veacuri rânduit ai fost
să vesteşti înaintea venirii Domnului slava cea mare a Învierii
Sale!”.

Iubiţii mei, minunate maici, n-am înţeles multă vreme ce

înseamnă, în cântarea bisericească, cu-vântul „Podobie”.
Vedeam acolo câteva cuvinte şi puncte, puncte, mai apoi,
semn că Sfinţii Părinţi ştiau înainte bine podobia pe de rost.

1
Astăzi am înţeles ce înseamnă podobia. Podobia înseamnă
împodobire, podobia înseamnă podoaba cerurilor coborâtă pe
pământ şi glasul îngerilor împreună slujind cu noi. Podobia
înseamnă că atunci când chemăm personal pe Sfinţi în
ajutorul nostru, ei vin ca să ne îmbogăţească sufletele, să ne
împodobeas-că slujbele cu adevărat şi să ne dăruiască
podobia cea mare a Bisericii. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu
că mi-a îngăduit ca în această noapte de Înviere să fiu alături
de frăţiile voastre şi mai cu seamă mă rog lui Dumnezeu ca
mireselor Sale, celor care şi-au ales mai presus de iubirea
pământească iubirea Mirelui Hristos, să le dăruiască mântuire.
Şi aşa cum astăzi au cântat pentru noi la strana Maicii
Domnului, tot aşa să facă şi în Împărăţia cerurilor.

M-am gândit multă vreme ce semnificaţie deose-bită trebuie să

descoperim noi astăzi împreună în sărbători şi ascultat-am. Mi-
am şi notat, dar n-am să citesc, ca să nu creez un precedent,
că darul cel mai mare pe care l-a dăruit Dumnezeu prin Sfântul
Botez a fost, spune la un moment dat, conştiinţa mântuirii.
„Dăruit-ai prin dânsul poporului Tău conştiinţa mântuirii sale,
Dumnezeule mare”. Ce minune mare a dăruit Domnul
poporului celui ales: conştiinţa mântuirii. Dacă aş fi fost undeva
deasu-pra Sibiului aş fi spart zidurile acestei capele, pen-tru că
întreaga slujbă de astăzi, ca şi toate slujbele ortodoxe, nu
cheamă la altceva decât la conştiinţa mântuirii. Să ai conştiinţa
că e posibilă mântuirea şi mai cu seamă să ai conştiinţa că
trebuie să te mân-tuieşti, în sinergie, în împreună lucrare cu
Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. În Evanghelia de astăzi, din
zorii zilei, s-a vestit bucuria cea mare a Naşterii Sfântului Ioan
Botezătorul şi este consemnat în Sfânta Scriptură, acolo, în
câteva cuvinte, un lucru fantastic ce se întâmplă cu poporul
care aude că Elisabeta naşte: şi s-au bucurat dânşii cu
Elisebeta de naşterea pruncului. Ierusalime, Ierusalime, – şi de
data aceasta mă adresez fiecăruia dintre noi – astăzi am fost
în Iudeea, unde am tresăltat de bucu-rie că ni s-a născut nouă
prunc ceresc, să-i spunem înainte-vestitor al marelui Prunc
care uneşte ceruri-le cu pământul.
2
Sfântul Ioan Botezătorul nu este un oarecare, cum ar vrea să-l
desemneze fraţii de-a dreapta şi de-a stânga Sfintei Scripturi,
nicidecum ancoraţi în miezul Sfintei Scripturi. Şi dacă Hristos-
Domnul este harponul care S-a prins în fiinţa Treimii, ca să ne
arate nouă unde este locul omenirii, fără îndoială că Sfântul
Ioan Botezătorul este cel care a pregătit întreaga vânătoare de
oameni la care mai târziu au fost chemaţi Apostolii. V-aţi
gândit vreodată că Sfântul Ioan Botezătorul este mucenicul lui
Hristos înainte ca ei, ceilalţi, să priceapă că Hristos este
Domnul? De fiecare dată mă gândesc cum va fi arătând
Iordanul în ochii cerului când se deschide şi numai unul singur
de acolo aude glasul din cer tunând: „Acesta este Fiul Meu Cel
prea iubit întru Care bine am voit”. Şi acela este Sfântul Ioan
Botezătorul. Şi mai cu seamă mă gândesc ce dar mare de duh
a avut Sfântul Ioan Botezătorul. Vă aduceţi aminte că, la un
moment dat, Maica Dom-nului urcă într-un ţinut muntos la ruda
sa, Elisa-beta, şi pruncul în pântece saltă pentru că vede în
apropiere, simte în aer Duhul lui Dumnezeu? Aşa se întâmplă
întotdeauna cu un om al lui Dumnezeu, în pântecele gândului
celui mai pătimaş dacă ar fi, la apropierea tainei celei mari a
Duhului, tresaltă, iese din pântece, simte că trăieşte şi că viaţa
lui nu este acolo în pântece, ci în afara pântecelui pătimaş, în
întâlnirea cu Dumnezeu.

Ne spun unii că n-avem argument pentru a susţine că pruncii

ar simţi botezul. Iată argumentul: Sfântul Ioan Botezătorul este
argumentul că acolo este locul pruncilor, în pântecele
cristelniţei, să sal-te de întâlnirea cu Hristos, Pruncul Care vine
să-l ridice de-a dreapta Tatălui.

Ni se spune, de asemenea, că n-are ce căuta preoţie în

biserică. Tot Sfântul Ioan Botezătorul ne dovedeşte că Domnul
Însuşi Şi-a ales prin el om ca să-I slujească drept preot
înaintea altarului celui mare al lui Dumnezeu. Şi ce imens altar
este Iorda-nul şi câtă binecuvântare ne-a dăruit Iordanul no-
uă!…

3
Şi, iată, ni se spune mai nou că n-ar mai trebui să postim şi
dacă am putea limita postul cât de mult. Şi argumentul pentru
postirea noastră este tot Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că
darul pe care l-a primit nu şi-l putea întreţine decât într-un vas
cu-rat, nealterat de nici una dintre patimile lumii în care trăia.
Să nu vă închipuiţi că ceea ce trăim noi astăzi este altceva
decât perioada aceea! N-aţi auzit încă de conducători de state
care-şi omoară fraţii ca să le ia nevestele?! N-aţi văzut destul
desfrâu? N-aţi văzut destulă beţie?! N-aţi văzut destule maici
uci-gându-şi pruncii?! Nu suntem, oare, noi în vremea
Sfântului Ioan Botezătorul? Şi dacă Domnul ne-a rânduit să
fim creştini, ne-a rânduit să fim în ace-eaşi vreme de tăria
sufletului Sfântului Ioan Bote-zătorul.

„Te Deum laudamus” – „Pe tine, Dumnezeule, Te lăudăm”,

este cântarea pe care o lasă veşniciei un alt Sfânt pomenit
astăzi, Niceta de Remessiana, cel pomenit de noi a fi unul
dintre cei care i-au încreş-tinat pe strămoşii noştri şi dacă ar fi
să fim cinstiţi, alături de ei, Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava, cum ne place nouă să-i spunem, martirul, face fru-
moasă înstelare treimică.

Haideţi să ne gândim puţin ce modele ne-a oferit şi ne oferă

ziua de astăzi: Sfântul Ioan Botezătorul, înainte mergătorul
Domnului, primul martir pentru legea lui Hristos, cea nouă, şi
mai cu seamă propo-văduitorul Învierii Domnului. Niceta de
Remessiana, mai marele cântăreţilor peste sufletele latinilor şi
mai cu seamă cel care poate să ne facă să înţelegem că la
Dumnezeu, dacă intri în stare de cântec, intri în stare de jertfă.
Al treilea model, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava,
necanonisitul, neridicat în slăvi de nici o altă biserică, pentru
că aşa sunt Sfinţii, smeriţi şi pe lumea cealaltă. Se pare că nu
va fi avut mai mult decât vârsta noastră, a fiecăruia dintre noi
în parte şi aşa trebuie să-l vedeţi pe Sfântul Ioan cel Nou de la
Suceava ca un ţăran care a înţeles că dacă nu te porţi ca
Sfântul Ioan Botezătorul, lău-dându-L pe Domnul ca Niceta de
Remessiana, nu vei avea niciodată tăria să recunoşti că eşti al
4
lui Hristos. Iată, aşadar, taina cea mare a zilei de as-tăzi, taina
cea mare consemnată şi într-una dintre cântări: „Naşterea ta,
Sfinte Ioane Botezătorule, sa-bie cu două tăişuri s-a arătat
împotriva vrăjmaşilor: tăişul smereniei şi tăişul duhului”.

Dumnezeu să ne învrednicească să primim a-ceastă sabie

îndoit tăietoare împotriva patimilor şi împotriva vrăjmaşilor din
afară. Şi Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia dintre voi că
într-o vreme când unii s-au ancorat prea mult de rezultatul
exa-menelor lor, aţi avut picătura de tărie de a veni să staţi în
casa slavei lui Dumnezeu. Şi nu pot să închei înainte de a
mulţumi încă o dată stranei din dreapta mea şi stranei din
stânga mea sau altfel spus, din dreapta altarului şi din stânga
altarului şi vă spun că mare minune este Biserica Ortodoxă.
Dacă nu v-aţi dat seama de bogăţia ei până acum, sunt
convins că în seara aceasta aţi priceput ce minunat este
Dumnezeu, Cel care ne-a dăruit nouă o asemenea minune a
Bisericii.

Dumnezeu Cel smerit să ne întărească în smere-nie,

Dumnezeu Cel slăvit să ne dăruiască slava, iar noi, păcătoşii,
cu glasuri înălţate către cer, să pu-tem lăuda pururea pe
Sfântul Ioan Botezătorul şi înintemergătorul Domnului, pe
Sfântul lăudător Ni-ceta de Remessiana şi pe fratele nostru
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava care să ne dăruiască
puterea mărturiei lui.

Eu mă rog ca în sufletele voastre să pomeniţi pe maicile care

astăzi ne-au cântat, pentru ca pururi să ne întâlnim în
rugăciune cu ele, ele de acolo din afară de lume rugându-se
pentru noi cei din lume, iar noi, cei din lume, păcătoşii,
nemaiavând timp să ne rugăm nici măcar pentru noi, dar
rugăciunile noastre sigur vor fi auzite de Dumnezeu Cel care
cântăreşte în ceruri stranele, cum spune Sfântul Ioan
Damaschin. Aşadar, frăţiile voastre, maicilor, şi frăţiile voastre,
iubiţilor, grijă mare pentru sufletele voastre! Dumnezeu să ne

5
dăruiască putere în rugă-ciune, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin!