Vedeţi cât de mare este harul preoţiei?
Spiritull Sfânt dă preoţia preotului, ca să sfinţească şi să
binecuvânteze pe toţi şi pe toate. Aici însă vedem că şi Dumnezeu Însuşi S-a smerit, ca să fie
binecuvântat de preot, de dreptul Simeon. Dumnezeu-Cuvântul Care a făcut cerul şi pământul,
vine să se facă prunc întru smerenie şi blândeţe şi, tacând, se lasă binecuvăntat de un preot al
Legii Vechi. Dar atunci cu cât este mai mare un preot al Legii harului? De aceea preotul trebuie
cinstit de către credincioşi pentru harul pe care îl are, căci arhiereii şi preoţii în lumea aceasta
sunt "izvoarele binecuvântării", spun Sfinţii Părinţi.
Deci fericit şi de trei ori fericit este acela care doreşte pururea să fie binecuvântat de
arhiereu şi de preot. Credincioşii când trec pe lângă un preot sunt datori să-i dea îndoită cinste
şi să-i zică cu evlavie: "Binecuvântează, părinte!" Căci zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur:
"A preotului este numai a deschide gura, că harul le lucrează pe toate". Mai zice Sfântul Ioan
Gură de Aur: "Sfântă este limba preotului şi preasfântă este gura lui". Deci, când te-ai dus direct
la preot şi te-a binecuvântat, Domnul te-a binecuvântat, Domnul te-a umplut de toată
binecuvântarea Spiritului Sfint cu care este îmbrăcat.
Iată deci ce pildă de adincă smerenie ne-a dat Mântuitorul la această sărbatoare . El, Care
binecuvântează în cer pe toţi sfinţii şi arhiereii, pe toţi îngerii şi heruvimii, Se binecuvântează
pe pământ de un preot, de un bătrân cinstit al Legii Vechi.
Tradiţia Bisericii spune că dreptul Simeon, după ce a rostit acele cuvinte profetice despre
Cristos şi despre Maica Domnului, şi-a dat duhul acolo în templu, iar oasele lui s-au risipit şi au
fost îngropate afară, lângă zidul templului. După aproape o mie de ani, împăratul bizantin
Roman i-a adus osemintele la Constantinopol. Iată bunătatea şi mila lui Dumnezeu pâna unde
se pogoară, că vrea să fie binecuvântat de om, vrea să fie purtat de om în braţe şi în inimi, în
nemărginita Lui dragoste, ca şi noi la vreme să dorim binecuvântarea Lui şi să-L purtăm pe El
în inimile noastre.
Acum se cuvine să ne întrebăm: Oare purtăm şi noi pe Isus Cristos în inimile noastre? Oare
numai bătrânul Simeon L-a purtat? Ba nu, fraţilor. Noi Îl purtăm în noi pe Cristos mai mult
decât Sfântul Simeon prin taina Sfântului Botez. Sufletul omului are chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu, căci are minte, gând şi cuvânt. Mintea noastră, sufletul nostru, sunt chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu, care stă în minte şi în inimă şi s-a vărsat în toată firea trupului ca
focul prin fier. Deci, fiecare creştin care s-a botezat, s-a şi îmbrăcat în Cristos, după cum cânta
Biserica: Câţi în Cristos v-aţi botezat, în Cristos v-aţi şi îmbrăcat. Aleluia. De aceea ne
numim cu toţii creştini, căci purtăm pe Cristos în noi împreună cu Tatăl şi cu Spiritul Sfânt.
Să nu uităm că Sfântul Simeon L-a purtat pe Cristos în braţe, iar noi Îl purtăm pururea în
inimă şi în minte, prin Botez, prin rugăciune, prin dragoste şi Sfânta Euharistie. Toţi creştinii
botezaţi în numele Preasfintei Treimi, suntem purtători de Dumnezeu
Dacă purtăm pe Dumnezeu în noi şi acesta este adevărul pe care nimeni nu poate să-l
tăinuiască, atunci cum trebuie să ne fie viaţa şi faptele noastre? Cum trebuie să trăim pe pământ
ca să păstrăm pe Cristos în inimile noastre?
Să iubim pe toţi oamenii, să iertăm pe cei ce ne greşesc şi să ne rugăm neîncetat la biserică
şi acasă, că rugăciunea este scara ce urcă la cer pe om şi coboară în inimă pe Tatăl, pe Fiul şi pe
Spiritul Sfânt. Apoi să ne smerim, că Dumnezeu celor smeriţi le dă har, şi să ne facem
vrednici de Trupul şi Sângele Domnului, căci prin toate acestea devenim biserici vii ale
Spiritului Sfânt şi purtători de Dumnezeu.
De vom împlini cu credinţă, cu dragoste şi cu smerenie toate faptele bune, ne vom
învrednici să purtăm şi noi în braţele şi în inimile noastre pe Cristos Mântuitorul, şi vom putea
închide ochii cu pace, rostind împreună cu dreptul Simeon: Acum slobozeşte pe robul Tău,
Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta... Amin!
4
ADOREMUS
Parohia Greco –Catolică nr. 1 Tg Mureş
Str. Cuza Vodă nr 8
BISERICA SF. NICOLAE
Preot Paroh Flavius Miheţ
1 FEBRUARIE 2009 Săptămâna 15
Euharistia este Mântuirea văzută de ochii bătrânului Simeon şi
purtată pe braţele sale, Ea este Lumina neamurilor şi splendoarea
Adevărului şi a Bunătăţii încununate de Iubire.
"O, înflăcărează-mă cu totul, aprinde inima mea în focul mistuitor
al iubirii: fă să fiu una cu tine în spirit, prin harul unirii lăuntrice, prin
contopirea în văpăile dragostei! Nu mă lăsa să plec de la tine înfometat
şi mai departe secătuit la suflet: fii milostiv, precum te-ai arătat de-atîtea
ori într-un chip atât de minunat faţă de sfinţii tăi".
(Thomas a Kempis- Imitaţiunea lui Cristos)
ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI
"Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău,
în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta..." (Luca 2, 29-32)
La 2 februarie, când se împlinesc 40 de zile de la Naşterea Mântuitorului nostru Isus
Cristos, sărbătorim una din cele douasprezece sărbători împărăteşti, cunoscută sub numele de
"Întâmpinarea Domnului".
Despre acest moment principal din viaţa pământească a lui Cristos spune Sfântul
Evanghelist Luca următoarele: când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după Legea lui Moise, L-
au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea
Domnului, că orice întâi născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului şi să dea
jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel
(Levitic 12, 2-8; Iesire 13, 2-12; Numerii 3, 13; 8, 16).
Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de
Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Spiritul Sfint era asupra lui. Ş lui i se vestise de
către Spiritul Sfint că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe "Cristosul Domnului". Şi din
îndemnul Spiritului Sfânt a venit în templu. Şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Isus, ca
să facă pentru El după obiceiul Legii, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe
Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că
văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumina
spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.
 Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat
Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea
multora din Israel şi ca un semn care va stârniîimpotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie,
ca să se descopere gândurile din multe inimi (Luca 2, 34).
Aşadar, se împlinesc 40 de zile de la naşterea Domnului. Este adus la templul din Ierusalim
Pruncul Isus să fie închinat lui Dumnezeu-Tatăl, după rânduiala Legii Vechi. Asfel Fiul lui
Dumnezeu întrupat este purtat în braţe de către Fecioara Maria şi de bătrânul Simeon. Simeon
vede cu ochii pe Isus Cristos Mântuitorul lumii şi de bucurie strigă: Acum slobozeşte pe robul
Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta! Mare a fost
bucuria Maicii Domnului că S-a învrednicit să nască pe Cristos. Mare a fost bucuria dreptului
Simeon că s-a învrednicit să ţină în braţe pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ţine în mâinile Sale
cerul şi pământul. Mare este bucuria lumii şi a noastră a tuturor că a venit Dumnezeu la noi, că
avem un Mântuitor şi Mijlocitor înaintea Tatălui.
Dar cine a fost Sfântul şi dreptul Simeon şi cum s-a învrednicit să poarteîin braţele sale pe
Isus Cristos, Mesia Cel mult aşteptat?
Unii Sfinţi Părinţi, ca si marii istorici bizantini spun că dreptul Simeon era preot la templul
din Ierusalim şi mare cărturar al Legii Vechi. El s-a născut cu trei sute de ani înainte de naşterea
Domnului şi avea o viaţă sfânta. Şi iată că în acel timp, adică cu 250 de ani înainte de Cristos,
era faraon, adica împărat al Egiptului, Ptolemeu Filadelful, un om foarte învăţat. El a hotărât să
traducă din limba ebraică în limba greacă Sfânta Scriptură, adică Vechiul Testament ce se
păstra cu mare sfinţenie la templul din Ierusalim. Pentru aceea a adus în Egipt 70 de înţelepţi şi
cărturari iudei, printre care se număra şi Simeon, care avea pe atunci peste 70 de ani. Împărţind
între ei textul Sfintei Scripturi, lui Simeon i-a fost rânduit de Dumnezeu să traducă pe profetul
Isaia.
Când a ajuns să traducă profeţia despre întruparea Domnului, adică cuvintele acestea: Iată
fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care înseamnă
"cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14), Simeon socotea că aici ar fi o greşeală în text. Căci se
întreba: "Cum poate să nască o fecioară fără de bărbat şi să rămână fecioară?" De aceea Simeon
a ras textul de pe original şi l-a corectat astfel: "O tânără tăinuită de bărbatul ei va lua în
pântece..." A doua zi, când a vrut să continue traducerea, a găsit acest verset îndreptat de o
mână nevăzută, mai frumos ca la început: Iată fecioara va lua în pântece... Deci,
nedumerindu-se, credea că unul dintre ceilalţi cărturari i-a corectat textul; apoi a şters şi
schimbat textul a doua oară, iar dimineaţa iar l-a găsit îndreptat ca mai înainte.
A treia oară, când voia să schimbe textul după mintea lui, arhanghelul Gavril l-a apucat de
mână la porunca lui Dumnezeu şi i-a spus: "Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că la
Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Că Dumnezeu care a făcut femeia din bărbat,
adica pe Eva din coasta lui Adam, oare nu poate să nască barbat, pe Fiul lui Dumnezeu, din
fecioara fără bărbat şi fără stricăciune? Iaă, pentru că n-ai crezut acest cuvânt proorocit de
Spiritul Sfânt, nu vei muri, zice Dumnezeu, până nu se vor împlini cuvintele acestea şi până nu
vei vedea şi purta în braţele tale pe Cristosul Domnului!"
Acest cuvânt al lui Gavril arhanghelul s-a împlinit întru totul, căci a trăit Simeon peste 300
de ani, până S-a născut Cristos în Betleemul Iudeii. Astfel a aşteptat prea bătrânul Simeon pe
Mesia Cel făgăduit şi se mirau de el toţi locuitorii Ierusalimului de ce nu mai moare, căci nu
ştiau taina că a fost legat de Spiritul Sfânt să nu guste paharul morţii până nu va vedea cu ochii
săi pe "Cristosul Domnului". Iar după naşterea lui Cristos, la 40 de zile a fost dus Pruncul Isus
de către Fecioara Maria şi dreptul Iosif să-L închine în templul din Ierusalim, aducând cu ei ca
jertfă de curăţire doi pui de porumbel, după rânduiala Legii Vechi.
Când Fecioara Maria a intrat cu Isus Pruncul în templu, în clipa aceea Spiritul Sfânt l-a
îndemnat pe dreptul Simeon să vină la templu ca să vadă pe Cristos, Mântuitorul lumii. Şi a
2
venit cu mare credinţă să-L vadă pe Domnul, să-L ia în braţe şi să fie dezlegat de către El de
legăturile trupului, cu care fusese legat de arhanghelul Gavril pentru că nu crezuse în profeţia
lui Isaia. Intrând Sfântul Simeon în templu, cu totul bătrân şi gârbov, a văzut strălucind ca
fulgerul o rază de lumină deasupra Fecioarei cu Pruncul.
Atunci a înteles ăa aceea este fecioara care a născut Prunc pe Emanuel, din Spiritul Sfânt,
cum spune Isaia şi, umplându-se de negrăită bucurie, s-a închinat Lui până la pământ. Apoi, ca
un preot ce era, a luat pe Isus Cristos în braţe, zicând cu lacrimi aceste cuvinte: Acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei
mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor... (Luca 2, 29-32). Adică
cerea iertare de la Dumnezeu pentru îndoiala sa în credinţă şi dezlegare cu pace de legăturile
trupului, ca să se odihneasă cu sufletul dincolo în odihna cea veşnică: "Dezleagă-mi, Stăpâne,
păcatele, dezleagă-mi legăturile bătrâneţii care mă apasă, dezleagă-mi cu pace sufletul de trup
şi-mi dă odihnă întru împărăţia Ta".
Mare era credinţa, nădejdea şi răbdarea dreptului Simeon. Să aştepţi cu răbdare trei secole,
cu nădejdea că vei vedea cu ochii pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Să suferi povara
bătrâneţii îndelungate cu atâta pace în suflet şi credinţă în inimă că Cel făgăduit va veni, că
Mesia nu va întârzia, că Fiul lui Dumnezeu se va face Fiul Fecioarei Maria, pentru a
răscumpăra neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii veşnice.
Dar bătrânul Simeon, prin cuvintele rostite în templu: că văzură ochii mei mântuirea Ta,
care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor...,
vedem că era nu numai drept şi temător de Dumnezeu, ci era înca şi prooroc. El vedea în
întruparea Domnului mântuirea şi salvarea, nu numai a poporului ales, ci a tuturor popoarelor
lumii, pe care o vedea cu spiritul strălucind ca o stea călăuzitoare, ca o lumină spre
descoperirea neamurilor. Iată deci care este salvarea, mântuirea şi lumina lumii: credinţa în
Isus Cristos, Mântuitorul şi în Evanghelia adusă de El pe pământ. Căci credinţa în Dumnezeu
eliberează conştiinţele oamenilor de povara păcatelor şi slobozeşte sufletele noastre, ale celor ce
credem în El, din temniţa cea întunecată a iadului.
Apoi, spune Luca evanghelistul, că Simeon, după ce a purtat în braţe pe Cristos Domnul,
Care ţine în braţele Sale cerul şi pământul, stelele şi vânturile, apele, munţii şi întreaga zidire, a
dat Pruncul Fecioarei Maria şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui:
Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care
va stârni împotriviri. La urmă a adăugat: Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se
descopere gândurile din multe inimi (Luca 2, 35). În aceste puţine cuvinte Sfântul Simeon s-a
dovedit un mare prooroc. El a profeţit aici de necredinţa iudeilor şi de căderea ereticilor care
aveau să răstălmăcească Evanghelia, cum fac sectanţii în zilele noastre. De la faţa lui Cristos
mai cad cei mândri, că zice apostolul: Dumnezeu, celor mândri le stă împotrivă, iar celor
smeriţi le dă har (Iacob 4, 6). De la faţa Lui cad cei ce hulesc pe Dumnezeu, necredincioşii,
desfrânaţii şi toţi cei care zac în păcate. Că auzim pe Apostolul Pavel, zicând: Nu vă amăgiţi:
nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici
furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni împărăţia
lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10). Apoi a profeţit tainic despre patima lui Cristos, când avea
să treacă sabia suferinţei şi a durerii de mamă prin sufletul Maicii Domnului.
Dar pe cine binecuvântează Simeon? Pe Maica Domnului şi pe Pruncul ce-L ţine în braţe.
Vedeţi şi aici smerenia lui Cristos? Vedeţi bunătatea Lui cea fără de margini? Se lasă
binecuvântat de un om drept, Cel ce binecuvântează toate popoarele pământului, toate ţarinile şi
toate viile. Cela ce a zidit toate cele văzute şi nevăzute, pe îngeri şi pe oameni şi toate
vieţuitoarele din apă, de pe uscat şi din aer, se lasă binecuvântat de un om care avea harul Tău,
Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta... Amin!
3