Predică la Botezul Domnului

„Și după ce a fost botezat, Iisus a ieșit îndată din apă, și iată cerurile I s-au deschis; și Ioan a
văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porunmbel și venind peste Dânsul. Și iată, glas
din cerruri s-a auzit: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Mt. 3, 16-17).

Iubiți credincioși,

În constelația sărbătorilor creștine, botezul Domnului are o semnificație teologică aparte.

În vechime, acestă sărbătoare se numea epifanie sau teofanie deoarece la botezul Domnului a
avut loc descoperirea Sfintei Treimi, pe de o parte, și certificarea faptului că Iisus Hristos este
Fiul lui Dumnezeu, pe de altă parte.
Însă, înainte de a prezenta momentul întâlnirii lui Iisus cu Ioan Botezătorul voiesc să vă prezint
contextul care exista la acea vreme. La un moment dat – cam când Hristos avea 30 de ani – la
apele Iordanului apare un profet de mare avengură, cu o personalitate remarcabilă și o putere în
cuvânt extraordinară. Numele lui era Ioan – fiul preotului Zaharia – care după ce a stat în pustie
vreme îndelungată în post și rugăciune a simțit de la Domnul că este vremea să-I gătească calea.
Astfel, el a instituit botezul pocăinței care era unul premergătorul Botezului Domnului cu
Duh Sfânt și cu foc precum el însuși mărturisea. Majoritatea oamenilor îl iubeau pe Ioan întrucât
oferea sfaturi utile și îi primea pe toți cei care veneau la el cu pocăință încât a ajuns să se creadă
în popor că el este Mesia. Totuși, Ioan a risipit această imagine despre el din mintea
conaționalilor, afirmând: „Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine,
căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt
și cu foc” (Lc. 3, 16).
Probabil, auzind aceste cuvinte ucenicii lui și-au pus câteva întrebări? Dacă tu, care ești așa de
puternic în cuvânt; care ai atâta iubire pentru oameni; care vorbești cum altul nu a mai vorbit
până acum; care viețuiești foarte asupru și propovăduiești pocăința, nu ești Mesia, atunci cum
va fi Cel ce vine în urma ta, despre care tu zici că e mai mare și că botează cu Duh Sfânt și foc?
Deci, în acest context Iisus și-a făcut apariția în fața Sf. Ioan care era la apele Iordanului.
Gingășia spirituală, sensibilitatea duhovnicească pe care o avea Sf. Ioan i-a dat posibilitatea să-L
recunoască pe Iisus din toată mulțimea și să-I zică: „Eu sunt cel ce am trebuință să fie botezat de
Tine, și Tu vii la Mine...?”, deoarece Iisus nu avea nevoie de botezul pocăinței, El fiind fără de
păcat. La care Domnul îi spune că trebuie să se plinească toată dreptatea. Aici, IPS Ierotheos
Vlachos afirma că Hristos s-a făcut model pentru noi, deoarece, prin propriul Său botez a
introdus în Biserică taina botezului. Precum lucrarea de mântuirea a lumii a început prin botez,
tot așa și viața noastră cea duhovnicească începe prin botez.
După ce Sf. Ioan a auzit aceste cuvinte, cu mare cutremur l-a botezat pe Mântuitorul;
adeverirea că El este Mesia acum are loc: în momentul în care Domnul a ieșit din apă, a avut loc
epifania, descoperirea Sfintei Treimi: cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a pogorât ca un
porumbel peste El și glasul Tatlui s-a auzit grăind în chipul tunetului: „Acesta este Fiul Meu Cel
iubit, întru Care am binevoit”.
Trei sunt motivele principale pentru care a avut loc această epifanie:
1. Să ni se descopere Taina Sfintei Treimi; sau structura supremei iubiri precum zice Pr. D.
S.; iar, potrivit Sfântului Evanghelist Ioan: „Trei sunt Cei ce mărturisesc în Cer: Tatăl,
Cuvântul și Sfântul Duh; și Acești Trei Una sunt” (I In. 5, 7).
2. Să i se adeverească lui Ioan - și prin el, nouă, tuturor – că Iisus Hristos este Mesia, Fiul
lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Cel pe care îl propovăduia cu atâta patos, spunându-le
ucenicilor: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”.
3. Ieșirea lui Hristos din anonimatul în care se afla până atunci prin mărturia pe care Ioan –
cel care avea credibilitate – a dat-o despre Domnul.
Iubiți credincioși,
Duhul Sfânt care s-a pogorât peste Hristos în chip de porumbel a sfințit și firea
apelor – precum citim în sinaxar - și prin ele, întreaga zidire. Astfel, dacă Duhul Sfânt se
purta la începuturile lumii pe deasupra apelor pentru a răsări viață, la botezul Domnului
El a venit peste Hristos ca să ne reînnoiască viață, să ne curățească viața și întrega natură.
Astăzi, prin slujba sfințirii aghiasmei mari, ne vom ruga împreună Domnului ca să-și
reverse al său Duh și peste noi și peste toată natura. Prin aceste rugăciuni, apele devin
purtătoare de Duh Sfânt (B.V.A), iar prin faptul că vom consuma această apă sfințită,
cred cu tărie că și noi vom deveni purtători de Duh Sfânt, vom fi sfințiți, vom fi vindecați,
vom fi reînnoiți. Amin.