LITURGHIA CUVÂNTULUI

Sfânta Liturghie a fost întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină
când "a luat pâinea si, binecuvântând, a frânt si a dat ucenicilor săi zicând: Luati mâncati
acesta este trupul Meu. Si luând paharul si mulțumind le-a dat zicând: Beți dintru acesta toti,
Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă spre iertarea
păcatelor" (Mt. 26, 26-28). Sfinţii Evanghelisti Marcu si Luca precum si Sfântul Pavel
precizează cã Mântuitorul a lãsat Bisericii porunca expresă de a oficia Sfânta Liturghie: ”Să
faceți aceasta întru pomenirea Mea”(Mc.14,22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25). Dupa
pogorarea Duhului Sfânt, primii creștini, urmând porunca Mântuitorului, "stăruiau în
învățătura apostolilor si în împartașire, în frângerea pâinii și in rugăciuni" (FA 2,42) adica in
slujirea Sfintei Liturghii care, încă de la început, a fost centrul vieții Bisericii, Taina
actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos si a unirii depline cu El. Într-adevăr, atât în
cântări si în citire, cât si în toate cele savârșite de sfinții liturghisitori în cursul întregii slujbe,
este simbolizata lucrarea izbavitoare a Mântuitorului: partea întâi a sfintei slujbe ne arată
începutul acelei lucrări, cea de a doua pe cele urmatoare, iar cea de la sfârsit pe cele de după
aceea. Asa încât, urmarind cu privirea aceste parti ale slujbei, putem avea în fata ochilor toată
lucrarea mântuirii1. Liturghia e plină de procesiuni sau mişcări. Procesiunile arată ce se
intimplă in Liturghie. Dumnezeu se mişcă către om, iar omul se mişcă către Dumnezeu. Noi
toţi ne mutăm mai aproape de a Doua Venire a lui Hristos. Pentru creştinul ortodox, viaţa nu
se desfăşoară in cicluri. Este o miscare către o ţintă. Ţinta este impărăţia lui Dumnezeu. Chiar
de la inceput se vesteşte ţinta Liturghiei. Primele cuvinte ale Liturgiei sunt "Binecuvantată
este Impărăţia, a Tatălui si a Fiului şi a Sfantului Duh ... ". Aşa cum şoferul unui autobuz
anunţă la inceput unde merge autobuzul, tot aşa şi preotul vesteste incă de la inceput că ţinta
Liturghiei este de a ne duce in Impărăţia Cerurilor. Auzim şi răspundem, zicand "Amin",
adică: "Tocmai acolo şi voiam să mergem2”. Dar s-ar putea sa spună cineva ca aceste citiri și
cântări ar avea un alt rost si anume că au fost alese ca sa ne îndemne spre virtute sau ca să
faca pe Dumnezeu îndurator spre noi. Totusi, nu le împiedică să poată face si una si alta, adică
pe de o parte să îndemne pe credinciosi spre virtute, iar pe de alta să închipuie lucrarea
mântuitoare a lui Hristos. E ca și cu hainele: acestea satisfac în primul rând nevoia de
îmbrăcăminte, acoperind trupul; dar, fiind croite într-un fel sau altul, ele oglindesc adesea si

1
Nicolae Cabasila, Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii, trad. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Editura Arhiepiscopiei
Bucureștilor, 1989, pg. 3.
2
Anthony M. Coniaris, Introducere în credința și viața Bisericii Ortodoxe, trad. C. Făgețean, Editura Sophia, București,
2001, pg 56.
îndeletnicirea, felul de viata sau rangul celor ce le poartă. Tot asa si cu rânduiala Sfinte
Liturghii: fireste ca Sfintele Scripturi, cuprinzând cuvinte de Dumnezeu insuflate si laude
pentru Dumnezeu, îndeamnă la virtute si sfințesc pe cei ce le citesc si le cântă; dar fiind alese
si orânduite într-anumit fel, ele au si un alt rost, adica pot sa închipuiască întruparea și
lucrarea pământească a lui Hristos3.
Deși in Noul Testament nu avem o descriere amănunțită a Liturghiei pe care o
săvârșeau Sfinţii Apostoli si urmasii lor, putem totusi ca, in lumina informatiilor patristice
ulterioare, pornind de la citatul de mai sus (FA II,42) si de la alte texte nou-testamentare, sa
reconstituim structura acesteia. Remarcam faptul ca slujba era mult mai simpla insa cuprindea
elementele esenţiale care se vor pastra până azi si anume:
- adunarea in Biserică - (vezi I Cor XI,18)
- "învățătura apostolilor"- lecturi si predici (vezi si I Tes V,27; Col IV,16; FA XX,7,11; I Tim
IV,13; I Cor XVI,26) având in centru impărtășirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt.
Această parte se va dezvolta in Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor.
- "frângerea pâinii si rugăciuni" - este ceea ce se va numi, mai tărziu, Liturghia Euharistică
sau a credincioșilor.
La Liturghia Cuvântului, in timpul căreia in centrul Sfintei Mese se afla Sfânta
Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeste si ni se împărtășeste prin cuvânt: citirile din
Sfânta Scriptură, predica, rugăciunea si cântarea căci "cel ce asculta cuvântul Meu si crede în
cel ce m-a trimis pe Mine are viață veșnică" (Ioan 5, 24) iar "cuvintele Mele duh sunt si viață"
(Ioan 6, 23).

Despre citirile din Sfânta Scriptura, ordinea si simbolismul lor

Deci prima parte a Liturghiei este vorbire cu Dumnezeu. Incepem prin a ne ruga
pentru lume şi nevoile ei. Apoi Hristos vine să ne vorbească. Spre a ne aduce aminte că vine
Hristos să ne vorbească, preotul face ceva ca să ne atragă atenţia. El ia Evanghelia şi o aduce
dinaintea poporului. O ţine sus, ca fiecare să o poată vedea, şi spune Inţelepciune, să luăm
aminte. El ne spune că urmează să vină Hristos spre a ne spune cuvintele inţelepciunii Sale.
Hristos vine la fiecare Liturghie ca să ne vorbească şi să ne arate calea. Preotul ţine sus
Evanghelia spre a ne arăta că nu preotul, ci Hristos este Cel ce ne va vorbi. Deci la fiecare
Liturghie ne aflăm acolo unde Hristos ne vorbeşte. El vine mereu la noi, ne vorbeşte mereu.
Aşa cum a vorbit odinioară ucenicilor Săi, la fel ne vorbeşte şi nouă astăzi spre a ne da lumină

3
Nicolae Cabasila, op. cit, pg 4.
şi călăuzire. Intrarea Mică (Vohodul Mic) cu Evanghelia ţinută sus trebuie să ne amintească
mereu că Hristos vine să ne vorbească personal in fiecare Liturghie4.
Dupa cântarea întreit-sfânta, se citeste Apostolul apoi si Evanghelia dupa ce adunarea
credinciosilor a cântat, mai întâi, un imn de slava lui Dumnezeu: („Slava Tie, Doamne, slava
Tie”).Dar de ce înainte de citirile din Scriptura laudam pe Dumnezeu? – Pentru ca acest lucru
se cuvine sa-l facem ori de câte ori El ne daruieste ceva si deci cu atât mai mult atunci când e
vorba sa dobândim un bun asa de pretios, cum este auzirea cuvintelor dumnezeiesti. Înainte de
Apostol, cântarea (întreit-sfânta) e amestecata cu cererea, caci se termina prin cuvintele
„miluieste-ne pe noi!”. Dar înainte si dupa Evanghelie înaltam o cântare adevarata, de lauda,
fara cerere, ca unii care stim ca Sfânta Evanghelie întruchipeaza pe Hristos si ca daca L-am
aflat pe Hristos, am dobândit totul. Caci într-însa se afla Mirele si avându-L pe el, nu mai
avem nevoie sa-I cerem nimic. Caci nu se cade ca fiii Mirelui sa posteasca, atâta vreme cât
Mirele este cu dânsii, ci numai sa-l cinsteasca si sa-L laude. Pentru acelasi motiv, si imnul
serafimilor, asa cum îl redau Proorocii, este tot o cântare de lauda curata, fara cerere 5. În
gândirea Părintilor răsăriteni. fundamentată, ca atare, pe natura atotcuprinzătoare a viziunii
apostoli ce, Cuvântul şi Taina sunt inseparabile. Împreună formează un mediu unic şi unitar
de comuniune între Dumnezeu şi om, o părtăşie reciprocă între viata dumnezeiască şi cea
omenească6. Astfel Sf. Apostol Pavel poate declara că ”Evanghelia este puterea lui Dumnezeu
spre mântuirea tuturor celor care cred” (Rom. 1,16), tocmai deoarece ”cuvântul lui
Dumnezeu lucrează (energeitai) în voi cei ce credeţi” (1 Tes. 2, 13). Pasajul din ( I Pt. 1,22-
23) ne face să înţelegem că, în perioada apostolică, puterea mântuitoare a cuvântului - ca şi
cea a Tainelor era considerată a fi contingentă cu credinta şi căinta: ”Curăţindu-vă sufletele
prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi fiind născuţi a doua oară nu din
sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin Cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care
rămâne în veac”7. Vohodul Mic sau Intrarea Mică işi are inceputul in vechime, cand
Evangheliarele se scriau de mană, căci tiparul nu fusese incă inventat. Era o carte deosebit de
costisitoare şi preţioasă. Spre a o feri de furt sau ardere, era ţinută intr-o tainiţă sau
ascunzătoare. Preotul trebuia să meargă la acea ascunzătoare, să o descuie şi să aducă
Evanghelia la altar pentru Liturghie. Vohodul Mic s-a alcătuit in jurul acestei aduceri8.

4
Anthony M. Coniaris,op. cit. pg 50.
5
Nicolae Cabasila, op. cit, pg. 32.
6
John Breck, Puterea Cuvântului în Biserica dreptmăritoare, Traducere de Monica E. Hergheleglu, Editura EIBMBOR,
București, 1999, pg 9.
7
Idem, pg 13.
8
Anthony M. Coniaris, op. cit, pg 51
 Dar ce rost au citirile din Scriptura în acest moment al slujbei? – Dacă vrei să stii
folosul lor, i-am spus: ele ne pregatesc si curatesc mai dinainte, pentru sfintirea cea mare a
Sfintelor Taine. Iar daca vrei sa afli care este însemnarea lor, afla ca ele închipuiesc aratarea
în lume a Domnului prin care El s-a facut cunoscut, pe încetul, dupa învierea Sa. De aceea
mai întâi ni se arata sfânta Evanghelie închisa, închipuind prima aratare. Tatal a marturisit pe
Fiul, care era înca necunoscut, când Fiul, negrăind nimic despre Sine, avea nevoie de glasul
unui vestitor. După aceea, citirile din Scriptură închipuiesc arătarea mai vădita a
Mântuitorului, când El vorbea tuturora, în public si S-a facut cunoscut nu numai prin cele ce a
grăit El Însuși, ci si prin ce a învățat pe Apostoli să propovăduiască, trimițându-i către oile
cele pierdute ale casei lui Israel. De aceea se citeste atât din cărțile sfinților Apostoli, cât si din
Sfânta Evanghelie însăși9.
La Sfânta Jertfă, prin Citirile Sfinte, Apostol și Evanghelie, Domnul ne vorbește direct
înainte de aceste citiri, se cântă Prochimenul Apostolului, alcătuit din versete luate din psalmi,
asfel prochimenul simbolizează descoperirea Sfintelor Taine făcute prin profeți. În timpuri
vechi se cânta un psalm alternativ de credincioși.La fiecare prochimen se aude îndemnul
preotului: Să luăm aminte! Trebuie să fim atenți pentru că urmează înțelepciunea cuvântului
divin. Formula se repetă și la citirea Evangheliei. 10Citirea din Apostol nu înseamnă repetarea
unui simplu text, ci prezența persoanei sfinte. 11 Dar de ce nu se citeste mai întâi Evanghelia?
Stim însa că Mântuitorul nu a aratat oamenilor dintr-odata si pe de-antregul Mărimea puterii
si a bunatatii Sale (aceasta o va face la a doua Sa venire), ci a înaintat treptat de la ceea ce era
mai nevadit la ceea ce era mai vadit. De aceea este potrivit sa se citeasca Apostolul înaintea
Evangheliei, vrând sa se arate astfel ca manifestarea Domnului în lume s-a facut treptat. Tot
pentru acest motiv, lucrurile care amintesc aratarea Lui deplina, sunt pastrate pentru partea de
la urma a slujbei, dupa cum se va vedea din cele ce urmează12.
Bucuria pentru vestea minunată a mântuirii se arată prin întreitul ”Aliluia” care se
cântă de cântăreți la sfârșitul citirii din Apostol și înseamnă ”Lăudați pe Dumnezeu”,dezvăluie
că este vorba despre un strigăt de bucurie, un minunat bun venit adresat Domnului. ”Aliluia”
nu este legat de citirea din Apostol, ci de cittirea din Evanghelie,de aceea se cântă măreț, pe
larg și melodic.În același timp preotul tămâiază și urmează citirea din Evanghelie.Cuvântul
este amintit și în capitolul XIX al Apocalipsei, o mulțime de îngeri începe să psalmodieze cu

9
Nicolae Cabasila, op.cit., pg 32.
10
Stefanos Anagnostopoulos , Explicarea dumnezeieștii Liturghii , trad. Pr. Victor Manolache, Editura
Bizantină, București, 2005, pg 137.
11
Idem, pg138.
12
Nicolae Cabasila, op.cit., pg 33.
glasuri melodice și armonioase cântarea Aliluia.Ce înseamnă însă Aliluia? Cuvântul înseamnă
slăviți pe Domnul Căruia se cuvine toată slava, cinstea, închinăciunea și mântuirea noastră!
Preamăriți-L pe Dumnezeu, căci hotărârile Lui sunt adevărate și drepte!
”Amin.Aliluia..”Aliluia înseamnă triumful adevărului împotriva minciunii, a dreptății
împotriva nedreptății, o revărsare de bucurie și desfătare pentru biruința Mielului înjunghiat
împotriva duhurilor lui Antihrist.”Aliluia” îndeamnă sufletul să se avânte spre cele cerești, să
urmeze îngerilor, acestor puteri netrupești care nu încetează să mărească pe Dumnezeu ”cu
guri neobosite și doxologii nesfârșite”.Fiecare moment adaugă pentru vecii vecilor, slavă
peste slavă, desfătare peste desfătare, pace, iubire peste iubire, o nouă lumină dumnezeiască
necreată, vorbirea și cunoașterea lui Dumnezeu și atâtea manifestări variate și nemărginite ale
iubirii și proniei dumnezeiești fașă de făpturile cuvântătoare, oameni și îngeri, dar și față de
cele neînsuflețite13.
Înainte să citim Sfânta Evanghelie în cadrul Sfintei Liturghii, preoții cer de la
Dumnezeu Lumina cunoașterii dumnezeiești, iar aceasta este dată de Domnul prin pericopa
evanghelică, oricât de simplă ar fi relatarea. De aceea citirea zilnică și studiul Noului
Testament sunt indispensabile, căci mintea se luminează, inima se îmblânzește, voința se
întărește iar omul se curăță de patimi14. Legătura dintre citirea și studierea Sfintei Scripturi și
Euharistie este cel mai bine redată de episodul descris de Lc. 24, 13-32 cu privire la Luca și
Cleopa în timp ce aceștia mergeau spre Emaus.Observăm de aici că tuturor nedumeririlor în
materie de credință, pe care cei doi le aveau , li se aduce de către Mântuitorul Hristos o serie
de răspunsuri din Sfânta Scriptură, iar numai după aceea li se dă Euharistia dumnezeiască. În
acest sens se poate spune că Scriptura călăuzește spre Euharistie, iar Euharistia dă putere
înțelegerii cuvântului scripturistic, deoarece, după cum se poate observa din evenimentul
descris mai sus, nu săvâșirea Euharistiei Îl descoperă pe Hristos. Scriptura naște dorința după
Euharistie, iar Euharistia dă sens Scripturii, face ca toate cuvintele ei să fie dătătoare de
viață.Există întrepătrundere între Scriptură și Euharistie prin care credincioșii sunt întăriți din
ce în ce mai mult în vederea perceperii realităților dumnezeiești: Prin ascultarea și împlinirea
cuvântului lui Dumnezeu ne pregătim mereu pentru primirea Tainei și înțelegem ttot mai bine
conținutul ei inepuizabil, iar prin Taina Euharistiei primim, în mod sacramental-tainic, însăși
realitățile dumnezeiești, semnificate, anunțate și descoperite prin cuvântul lui Dumnezeu. În
același timp, Cuvântul lui Dumnezeu către noi, ca chemare la comuniune, naște cuvântul

13
Stefanos Anagnostopoulos, op. cit. pg 141-142.
14
Idem, pg 144.
nostru către El, rugăciunea de laudă, mulțumire și cerere, care ne unește duhovnicește și
mintal cu Hristos și întrega Sfântă Treime.15

15
Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Theologia Orthodoxă, LV, 1, 2010, N. Răzvan Stan, Intercorelația dintre
Sfânta Scriptură și Sfânta Liturghie în viața bisericii și a credincioșilor, pg 148.