PRAZNICUL BUCURIEI

Profesor COMAN ION

Colegiul Tehnic „Dimitrie Dima” PITEȘTI

Pentru praznicul bucuriei și păcii, care este Nașterea Domnului, pe care-l Așteptăm cu toții în
fiecare an cu o sfîntă și mare emoție, s-a răspîndit să ne pregătim creștinește cu post și rugăciune,
pentru ca atunci cînd vom vedea cerurile deschzîndu-se și îngerii din ceruri coborînd și cîntînd
" Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bunăvoire!" ( Luca 2, 14)
și cînd glasul Bisericii lui Dumnezeu din stranele ei va vesti "Hristos se naște, mariți-L; Hristos
din ceruri, întîmpinați-L; Hristos pe pămînt, înălțați-vă, cîntați Domnului tot pamîntul căci cu
slavă s-a preamărit", să fim pregătiți cu sufletul și pe Cel ce se naște în peștera săracă, sa-l
premărim, dupa cuviință, ca pe un Stăpîn al cerului, să-L întîmpinăm cu cinstea ce se cuvine,
împodobiți ca niște fii luminați, încărcați cu alese virtuți spirituale, să-I ieșim în cale înălțîndu-ne,
eliberați de răutate, de fărădelegi și de păcate.
Mi-a rămas întipărit adânc în suflet, într-un amurg, cînd privirea mi se pierdea departe-n zări,
un orășel învăluit într-o mantie de liniște și uitare. În ultimele raze ale soarelui, clădirile scunde se
profilau pe cerul auriu, înmărmurite parcă de vraja unui vis, plin de melancolie. Departe, peste
aceasta, plutea armonia plină de suavă dulceață a clopotelor unei biserici, care cîntau atît de
melodios, încît nu mi-a fost dat sa aud un glas mai dulce pe lume.Toate cele din jur picurau de
cucernicie, și pe aripi de bucurie sufletul se înălța spre alte lumi, mai pline de lumină și de pace.
În clipa aceea am înțeles mai bine ca oricînd menirea sfîntă a Bisericii pe pămînt și, dimpreună cu
Psalmistul, am strigat: "Cît îmi sînt de iubite locașurile Tale, Doamne al Puterilor, dorește și se
sfîrșește sufletul meu spre curțile Domnului, spre altarele Tale, Împăratul meu și Dumnezeul meu.
Că mai bună este o zi in curțile Tale și mai bine să fiu lepădat în casa Domnului meu, decît să
locuiesc în locașurile păcătoșilor" (Ps. 83). Glasul clopotelor le îmbrăca pe toate într-o lumină ce
nu avea nimc pămîntesc. Iluminare și trîmbiță ce cheamă la viață întru sfințenie făptura,- care
pînă acum, plină de dor, suspină cu suspinuri negrăite,- era acel glas. Și rouă cerească era, care
picura stropii de îmbucurătoare nădejde, peste o lume ce plutește pe margini de întunecoase
prăpăstii, cîtă vreme vor dăinui și nu vor fi distruse arsenalele distrugătoare de pe planeta noastră.
Dar nu numai acum, ci întotdeauna, noi crestinii nu vom putea îndeajuns prețui lumina pe care
Sfînta Biserică a lui Iisus Hristos a împrăștiat-o pe Pămînt! Cîte n-a făcut Ea pentru credincioși?
În vremurile de demult Ea a fost palatul săracilor. Ea a inițiat poporul dreptcredincios în
sentimentul binelui și frumosului. Ea a fost marea "școală" care, , pe lînga învățătura despre
Dumnezeu, a slujit și arta, și poezia, și muzica. Biserica s-a făcut punte între pămînt și cer, între
vremelnicie și veșnicie, a deșertat în mîinile noastre lumina de har și pace cerească din harul și
pacea lui Iisus Hristos, care umple ființa omenească de atîta bucurie negrăită, pe care nu o poate
pricepe nici gusta- chiar de ar stăpîni toate bogățiile pămîntului- cel ce nu-l știe pe Hristos.
Cel dintîi dar pe care ni-l dă Biserica este numele de creștin. Acest prea frumos nume, pe care-l
purtăm noi, fiii Bisericii lui Hristos, este însoțit și de o mare răspundere. A fi și a te numi creștin
înseamnă să fii așa cum a poruncit Hristos: "Fiți dar voi desăvîrșiți, precum și Tatăl vostru Cel
ceresc este desăvîrșit" ( Matei, 5, 48). Desăvîrșirea în toate este culmea spre care tind toți cei care
poartă acest nume sfînt, numele de creștin. A fi și a te numi creștin înseamnă să-ți amintești
mereu că tu faci parte dintre cei cărora Iisus Hristos "le-a dat putere ca să se facă fiii lui
Dumenzeu" ( Ioan, 1, 22). A fi și a te numi creștin înseamnă să fii om deplin. Pentru că nu te poți
numi și nu poți fi creștin cu adevărat, dacă nu ești om deplin. Grija cea mai sfîntă a unui
credincios trebuie să fie aceea de a nu face de rușine numele de creștin. Dacă unii creștinii nu-L
cunosc pe Iisus Hristos, sau nu-L cunosc în adevărata Sa lumină, vinovați pentru acest lucru
sîntem noi slujitorii Evangheliei Sale, pentru că nu-I prezentăm chipul destul de adevărat.
Oamenii, lumea judecă pe Iisus Hristos de cele mai multe ori nu după Evanghelie și nici după
lumina vieții Lui adevărate, ci Îl judecă, Îl cunosc, Îl prețuiesc pe Iisus Hristos după chipul
nostru, al creștinilor și al slujitorilor Lui, Îl cunosc după felul cum EL se oglindește în viața
credicioșilor, precum și după cum văd reflectîndu-se spiritul Evangheliei în viața celor ce poartă
numele de creștini dreptcredicnioși, următori și ascultători ai lui Iisus Hristos.
De aceea, orice calitate avem: preoți sau credincioși, se cade ca acolo unde ne aflăm să purtăm
cu noi chipul cel adevărat al lui Iisus Hristos: Să vorbim cum a vorbit Hristos, să ne comportăm
cum S-a comportat El, să prezentăm lumii, prin viața noastră chipul adevarat al lui Hristos, după
cum ne poruncește și Scriptura ce zice: " Cugetați în voi la fel ca și Hristos Iisus"( Filipeni 2, 5).
Hristos a luat chip omenesc pentru ca omul să poată lua chipul și asemănarea lui Dumnezeu,
chipul și asemănarea lui Dumnezeu, după cum e voia Fiului Său( Rom. 8, 29); în iubire ( COl 3,
14); în dreptate( I Ioan 2, 29); în sfințenie (Efes. 4, 24); în toate faptele bune (Efes. 2, 10). În mod
firesc, oricine primește un nume își pune întrebarea: Care sînt datoriile pe care le are față de
numele pe care-l poartă? Și creștinul își pune această întrebare, pentru că el știe că poartă un
nume "care este mai presus de orice nume" ( Filip. 2,9); el știe că numele lui e scris " în ceruri"
( Luca 10, 20). Un nume ales obligă sa fii un om ales. Orice creștin luminat știe că va răspunde în
fața lui Dumnezeu cum a purtat numele de creștin. Va răspunde în fața lui Hristos cum a purtat
numele Său. Va răspunde în fața Bisericii, deci în fața tuturor sfinților și a drepților, mucenicilor
și cuvioșilor, în fața tuturor celor care fac parte din Biserică, cum a purtat acest frumos și ales
nume, care este numele de creștin, pe care l-a primit de la Dumnezeu prin Biserică, ca pe un dar
acoperitor. Nimic nu este mai frumos și mai vrednic de cinste pentru noi ca acest nume, numele
de creștin, pe care cei care au crezut în Hristos l-au primit și l-au purtat cu vrednicie de la început,
din timpul Sfinților Apostoli( F. Ap. 11, 26; 26,28), care-i îndemna pe toți cei care purtau acest
nume "să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta" (I Petru 4,16).
Noi am primit acest nume de cînd ne-am botezat și ne-am lepădat de Satana și ne-am îmbrăcat în
Hristos ( Gal. 3, 27; Rom. 6,2-4). Numele de creștin pe care l-am primit la botez, demnitatea
înaltă și sacră de creștini, pe care o avem de la Hristos, ne obligă să împlinim porunca celui care
ne-a dat acest nume, care zice " Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încît să vadă
faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri"( Matei5, 16). Iar una din
marile noastre datorii este să ajutăm lumea din zilele noastre să realizeze marele ei vis: formarea
omului iubitor de virtute, om pe care și societatea noastră îl dorește. Acest om este același cu cel
vestit de creștinism de aproape două mii de ani. Chipul acestui om nou îl avem în Evanghelia
Domnului, iar modelul desăvîrșit pentru acest om este Iisus Hristos. El se poate realiza de fiecare
în persoana lui, în primul rînd ascultînd, urmînd cu fidelitate cuvîntul lui Dumnezeu, descoperit
nouă prin Iisus Hristos. Ce ideal ne pune în față astăzi Biserica lui Iisus Hristos: Înnoirea!
Iată, repet, pentru noi creștinii avem model pe Iisus Hristos. Iată, avem un ghid după care să ne
orientăm: Evanghelia Domnului. Iată, avem așezămînt în care să ne înnoim: Biserica. Iată, avem
un nume, care este mai frumos decît orice nume și care ne cere o necontenită înnoire: numele de
creștin. Toate sînt pregătite, toate sînt gata: nu mai trebuie decît ca și noi să ne trezim, să vrem, să
urmăm și să realizăm omul dorit de Biserică și iubit de Dumnezeu.
Biblia sau Sfânta Scriptură, EIB, Bucureşti, 1995
Dumea, Emil 2002 Istoria Bisericii, vol. 1, Ed. Sapienția, Iași, 2002.
Gaster, M. 1883 Literatura popularã românã, f. ed., București.
Herseni, Traian 1970 Forme strãvechi de culturã poporanã româneascã, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
Teodorescu, G. Dem. 1874 Încercãri critice asupra unor credințe, datine și moravuri ale poporu-
lui român, București, Tipografia “Petrescu-Conduratu”.
Theodorescu, Barbu – Pãun, Octav 1967 Folclor literar românesc, Editura didacticã și peda-
gogicã, București.