SFÂNTA TAINĂ A MIRUNGERII

Sfânta Scriptură justifică existenţa, originea şi forma de administrare a

fiecăreia dintre Sfintele Taine, arătând că ele au fost deja prefigurate în
Vechiul Testament, că au fost instituite de Mântuitorul şi apoi practicate de
Biserica primară, fiind expresia modului constant al lucrării divine.
În Legea Veche, ungerea cu untdelemn sfinţit era săvârşită ca ungere
sacerdotală, pentru sfinţirea preoţilor. După porunca lui Dumnezeu, Moise îl
investeşte ca preot pe Aaron, turnând pe capul lui mir: „Apoi să aduci pe
Aaron şi pe fiii lui la intrarea cortului adunării şi să-i speli cu apă…Apoi să
iei untdelemn de ungere, şi să-i torni pe cap si să-l ungi” (Ieşire 29, 4 şi 7).
De notat că aici apar, în legătură şi succesiune cele două acte: spălare-
ungere.
Mirul era preparat din cele mai bune mirodenii, iar cei unşi cu el se
sfinţeau ca slujitori ai lui Domnului. Porunca lui Dumnezeu a fost implicită
întocmai : „După aceea a turnat Moise mir pe capul lui Aaron şi l-a uns şi la
sfinţit”. (Levitic 8, 12).
Prin ungere erau investiţi şi regii. Samuel îl unge rege pe Saul,şi
Duhul Domnului coboară peste el, primind darul proorociei (I Regi 10, 1 -
10). Ungerea cu mir era considerată în Vechiul Testament ca pecetea unei
împărtăşiri sfinte (Ps. 2, 2).
Prin ungere erau consacraţi, deci, preoţii, regii şi profeţii Vechiului
Legământ, aceasta însoţind o lucrare dumnezeiască, o ungere cu Duhul lui
Dumnezeu.
În cartea lui Isaia, ungerea cu mir şi cu Duh devine semnul distinctiv
al „Alesului” lui Dumnezeu, al „Unsului ” prin excelenţă, adică a lui
Mesia : „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să
binevestesc săracilor ( Isaia 61,1). „Ungerea cu Duhul Sfânt va fi semnul
1
caracteristic al Preotului, Profetului, Alesului şi Slujitorului (Robului) lui
Dumnezeu, al Mântuitorului aşteptat, de unde îi va veni şi numele de Mesia,
Unsul, Hristos.”
Ultimul dintre profeţii Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul,
va recunoaşte pe „Alesul” lui Dumnezeu în momentul ungerii Sale cu Duhul
Sfânt, la ieşirea din apa Iordanului: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela
mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-se şi rămânând peste
El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1,33).
Îndată după ieşirea Mântuitorului din apa Iordanului – ne spun Sfintele
Evanghelii – „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut
pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri
zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit ” (Matei 3, 16 -
17).
Prin coborârea asupra lui Iisus, Duhul Sfânt a desăvârşit în mmod
solemn consacrarea Sa mesianică, ungerea Sa cerească, în virtutea căreia El
se va numi „Unsul” – „Într-adevăr,este vorba aici de ungerea, de mirungerea
Domnului Iisus. Deci, Fiul s-a făcut om pentru a da oamenilor acest Duh
care se odihneşte peste El din veşnicie. Acesta este darul lui Dumnezeu –
Dumnezeu dăruit – despre care va vorbi Samarinencei. Deci, dacă El este
Unsul, El s-a făcut om pentru a transmite ungerea Sa fraţilor Săi oamenii.
Mirungerea ucenicilor este raţiunea de a fi a întrupării Fiului” (Cyrille
Argenti, art. cît. P. 102 - 103).
Dar nu numai întruparea constituie o premisă a mirungerii, ci şi
moartea, şi învierea Mântuitorului, care trebuiau să preceadă Cincizecimea.
Moartea şi învierea Domnului sunt o pregătire a Cincizecimii
Cele două evenimente, afundarea lui Iisus în apă şi ungerea Sa cu
Duhul Sfânt, s-au petrecut într-o succesiune imediată, fiind nu numai
distincte ci şi inseparabile unul de celălalt. În aceasta îşi află temei practica
2
creştină privind administrarea în cadrul aceleiaşi rânduieli a celor două taine
ale iniţierii creştine, Botezul şi Mirungerea.
Instituirea Tainei: În Sfânta Scriptură găsim numai mărturii
indirecte dar suficiente, privind instituirea divină a tainei Mirungerii.
Noua revărsare a Duhului, prevestită de profeţii Vechiului
Testament, a fost făgăduită Sfinţilor Apostoli, în repetate rânduri, de către
Mântuitorul Hristos. (Ioan XIV, 16; XVI, 7, 13). În „ziua cea mare a
praznicului, Iisus, chemând la Sine pe toţi cei însetaţi i-a asigurat că Cel ce
crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din
pântecele lui. Iar aceasta a zis-o – explică Sfântul evanghelist – despre
Duhul care aveau să-l primească acei ce cred în El. Căci încă nu era dat
Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan VII, 38 - 39). Este
evident că această făgăduinţă nu se referea numai la harismele despre care se
vorbeşte, de pildă în 1 Cor. XII,. 29 – 30. „Ea se adresează instinctiv tuturor
creştinilor din toate generaţiile până la sfârşitul veacurilor, şi se realizează
particular şi peste toate prin Taina Mirungerii. Aceasta se poate deduce din
comportarea ulterioară şi din doctrina Sfinţilor Apostoli, care n-ar fi putut
nici face nici învăţa nimic, dacă nu le-ar fi auzit la Învăţătorul lor şi n-ar fi
fost îndrumaţi de Acesta” (Panagiotis Trembelas, op.cit. p. 133).
Această făgăduinţă s-a împlinit la Cincizecime, când Duhul Sfânt s-a
pogorât peste Sfinţii Apostoli şi se revarsă – după încredinţarea Sfântului
Apostol Petru – şi asupra tuturor celor ce vor crede în Hristos (Fapte II, 1 -
38).

Tradiţia apostolică privind ritualul Mirungerii

Administrarea Tainei Mirungerii în epoca apostolică se făcea prin

două acte: punerea mâinilor sau ungerea cu Sfântul Mir.
3
 Sfinţii Aposoli Petru şi Ioan, venind în Samaria,s-au rugat şi şi-au pus
mâinile peste cei botezaţi de diaconul Filip, „ca să primească Duh Sfânt, căci
nu se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în
numele Domnului Iisus” (Fapte VIII, 14 - 17).
Sfântul Apostol Pavel, găsind câţiva ucenici la Efes, „a zis către ei:
Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut?Iar ei au zis către el: Dar nici n-
am auzit dacă este Duh Sfânt. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis:
În botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul căinţei, spunând
poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Şi
auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel
mâinile peste ei. Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi
prooroceau” (Fapte XIX, 1 - 6).
Din aceste texte rezultă că botezul creştin implică primirea darurilor
Sfântului Duh, ceea ce se realizează printr-un act distinct de afundare, prin
punerea mâinilor apostolilor.
Împărtăşirea darurilor Duhului Sfânt, adică a Tainei Mirungerii s-a
făcut încă din epoca apostolică şi prin ungere cu mir. Sfântul Apostol Pavel
le scrie corintenilor: „Iar Cel ce ne întărteşte pe noi împreună cu voi, în
Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a
dat arvuna Duhului, în inimile noastre” (II Cor. I, 21 - 22). Este neîndoielnic
faptul că această ungere despre care vorbeşte Apostolul neamurilor nu este
numai spirituală, ci o ungere ca pe timpul lui Moise şi David, cu mir
preparat din mirodenii. De aici şi remarca Sfântului Apostol în II, 15: „Noi
suntem lui Dumnezeu mireasmă a lui Hristos”. Dacă n-ar evoca un ritual
cunoscut cititorilor creştini, imaginea folosită ar fi artificială. Prin mirungere
noi devenim buna mireasmă a lui Hristos (Cyrille Argenti, art. cit. p. 105)
Despre ungerea cu Sfântul Mir vorbeşte şi Sfântul Evanghelist Ioan,
când zice: „Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi toţi ştiţi…Cât despre voi,
4
ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să
vă înveţe cineva…” (I Ioan II, 20, 27).
Formula ortodoxă de administrare a Tainei Mirungerii :” Pecetea
darului Duhului Sfânt”, care exprimă efectul lăuntric al ungerii cu Sfântul
Mir, îşi are originea în cuvintele pauline :”aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh
al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii noastre….” (Efeseni I, 13 - 14)
Apariţia şi răspândirea încă din epoca apostolică a practicii
administrării Tainei Mirungerii prin ungerea cu Sfântul Mir s-a datorat
condiţiilor noi create odată cu înmulţirea comunităţilor creştine. Apostolii,
neputând îndeplini toate cerinţele privind administrarea acestei taine, au
încredinţat acest lucru şi preoţilor, care ungeau cu Sfântul Mir pe cei nou
botezaţi practică bine cunoscută la evrei. (Cyrille Argenti art. cit. p. 105).
Doctrina apostolică privind Taina Mirungerii se poate deduce din
multe texte ale Noului Testament.
Prin Taina Mirungerii, „iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile
noastre, prin Duhul Sfânt” (Romani V, 5) şi am primit Duhul înfierii, prin
care strigăm :” Avva! Părinte!” (Rom. VII, 12; Gal. IV, 6). Dumnezeu care
ne întăreşte în Hristos, ne-a pecetluit şi ne-a dat arvuna Duhului în inimile
noastre prin această ungere sfântă. (II Cor. I, 21-22); Duhul făgăduinţei ne-a
pecetluit în „ziua răscumpărării” (Efes. I, 13); sălăşluindu-se în noi ca Duh
al înţelepciunii (cf. I Ioan II, 20-27).
Pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos
în noi. Pecetea nu este decât prezenţa activă a Sfântului Duh în creştin, care-i
imprimă un caracter de sfinţenie, de consacrare în Dumnezeu. Arvuna
Duhului garantează împărtăşirea darurilor viitoare, adică dobândirea
moştenirii cereşti. „Începând din această zi, Duhul Sfânt în persoană
locuieşte permanent în fiecare creştin, care devine prin trupul şi prin sufletul
său templu al Duhului Sfânt” (I Cor. III,16)
5
 Continuitatea tradiţiei apostolice privitoare la Mirungere în epoca
postapostolică şi cea patristică, după unele documente ale vremii

Rânduiala Mirungerii cu semnificaţia ei atestată în scrierile Noului

Testament este confirmată de documentele primelor veacuri creştine,
evidenţiindu-se continuitatea tradiţiei apostolice privitoare la această taină.
Vom face o succintă prezentare a principalelor documente care
dovedesc pe lângă apostolicitatea rânduielii Mirungerii, păstrată cu fidelitate
în Ortodoxie, şi legătura de nedespărţit dintre aceasta şi taina Botezului.
a) În epistola lui Barnaba, scrisă între anii 70 şi 130 – 131, întâlnim
consemnaţi pentru prima dată în scrierile postapostolice termenii de „pecete”
şi „a pecetlui”, deveniţi mai târziu termeni clasici pentru desemnarea acţiunii
harului Duhului Sfânt în Botez şi Mirungere.
b) Tratatul de Baptismo al lui Tertulian (scris pe la anul 206) atestă şi
el rânduiala apostolică privitoare la săvârşirea tainei Botezului şi a
Mirungerii. Tertulian aminteşte o singură ungere în cadrul rânduielii
botezului, cea postbaptismală, fiind o ungere integrată a neofitului cu
untdelemn sfinţit. (De Baptismo, VII, 1, P. L. t. 1, col. 1315; Tertulien, Le
bapteme). Această ungere era considerată ca o sfinţire „sacerdotală”, care
conferă primitorului numele de creştin, de la Hristos, Unsul. Mirungerea se
administra îndată după actul botezului prin ambele forme apostolice,
ungerea şi punerea mâinilor.
„La ieşirea din baia botezului zice Tertulian – am primit o ungere
sfântă, care este vechea ceremonie de a lua untdelemnul păstrat în vasul de
sticlă pentru a unge pe cei consacraţi, slujirii sacramentale. Astfel Aaron a
fost sfinţit de fratele său Moise. Numele de „creştin” vine de la acest mir
(ungere), care a dat de asemenea numele Domnului, pentru că El a fost uns
6
spiritual de Duhul, în Tatăl….Astfel ungerea pe care noi o primim se face
într-adevăr pe trup, dar efectul său se revarsă în suflet.
După aceea se pun mâinile peste noi, invocând şi chemând pe Duhul
Sfânt, prin rugăciunea care însoţeşte această ceremonie sfântă…deci, Duhul
Cel Prea Înalt coboară de bună voie din sânul Tatălui asupra trupurilor astfel
curăţite şi binecuvântate….El a coborât asupra Mântuitorului ca un
porumbel….aşa precum, după potop, care a spălat nelegiuirile oamenilor şi
care a fost, ca să spunem aşa, botezul lumii…tot aşa, într-un mod
asemănător, însă cu un efect spiritual, de îndată ce pământul nostru – adică
trupul pământesc - a fost spălat de vechile sale păcate prin apa mântuitoare
a botezului, Duhul Sfânt, acel porumbel ceresc, zboară peste noi, aducându-
ne pacea lui Dumnezeu” (După Cyrille Argenti, art. cit. p. 109 - 110).
Tertulian exprimă aici întreaga teologie a Mirungerii, păstrată până azi
în tradiţia ortodoxă.
c) Sfântul Ipolit al Romei ne prezintă în lucrarea sa Tradiţia apostolică
o rânduială completă a Botezului şi Mirungerii, de pe la jumătatea secolului
al II-lea, deşi această operă a fost scrisă pe la anul 215.
Ungerea postbaptismală cuprindea două acte: ungerea (completă) de
către preot la baia botezului, şi însemnarea frunţii de către episcop în
biserică, după punerea mâinilor.
După ieşirea neofitului din baia baptismală, preotul îl ungea „cu
untdelemnul mulţumirii” (Sf Ipolit îl numeşte aşa deoarece se sfinţea la altar
printr-o rugăciune de mulţumire), zicând: „Te ung cu untdelemn sfinţit în
numele lui Iisus Hristos.”
Cei botezaţi şi unşi se îmbrăcau şi intrau în biserică, la episcop, care,
punându-şi mâinile peste ei, se ruga: „Doamne Dumnezeule, Care i-ai
învrednicit pe aceştia să dobândească iertarea păcatelor prin baia naşterii din
nou, arată-i vrednici să se umple de Duhul Sfânt şi trimite peste ei harul Tău,
7
1
ca să-ţi slujească după voia Ta. Căci a Ta este Slava, a Tatălui şi a Fiului şi
a Sfântului Duh, în Sfânta Biserică, acum şi în vecii vecilor.”
Ideea de bază a acestei rugăciuni este păstrată în rugăciunea
mirungerii din rânduiala ortodoxă.
Episcopul lua apoi acelaşi untdelemn şi cu mâna sa însemna fruntea
celor botezaţi, ca o completare a ungerii postbaptismale săvârşite de preot,
zicând: „Te ung cu untdelemn sfinţit în Dumnezeu Tatăl, Atotputernicul, în
Iisus Hristos şi în Sfântul Duh . Apoi îl săruta pe fiecare zicând: „Domnul să
fie cu tine”, iar neofitul răspundea: „şi cu duhul tău” (La tradition
apostolique, op. cit. p. 89)
d) Pe la jumătatea secolului al III-lea, Sfântul Ciprian, episcopul
Cartaginei,spunea despre Mirungere: „Cei nou botezaţi trebuie să se prezinte
înaintea mai marilor Bisericii pentru a primi Duhul Sfânt prin invocare şi
punerea mâinilor şi a fi desăvârşiţi prin pecetea Domnului” (Epistola
LXXVII, la Jean Danielou, op. cit. p. 163.)
Pentru a apăra unitatea şi indivizibilitatea rânduielii baptismale,
Sfântul Ciprian face o reconsiderare a actelor botezului, arătând că acelaşi
Duh Sfânt lucrează la sfinţirea apei şi la punerea mâinilor. În acelaşi timp
însă, el distinge renaşterea prin botez, pentru a primi Duhul ca un nou născut
(Cyrille Argenti, art. cit,p. 110)
e) O nouă mărturie a continuităţii tradiţiei apostolice este consemnată
în documentele numite „rânduielile bisericeşti” din secolele IV – V.
Constituţiile Apostolice, cea mai bogată colecţie canonico – liturgică
din primele veacuri creştine, scrisă probabil în Siria sau la Constantinopol,
spre anul 380, cuprinde, în cartea a VII-a, formule de rugăciuni şi prescripţii
privind administrarea tainelor iniţierii creştine.

8
 După întreita cufundare în apa sfinţită a botezului, neofitul primea
ungerea cu Sfântul Mir, însoţită de rugăciunea : „Doamne Dumnezeule, Cel
ce eşti născut şi fără stăpân, Domnul tuturor, Cel ce ai făcut cunoscut în
toate neamurile mirosul bineplăcut al Evangheliei Tale, Tu fă şi acum acest
mir să fie lucrător în cel botezat ca să rămână în el singur şi nestatornic
bunul miros al Hristosului Tău, şi murind împreună cu el să învieze şi să fie
viu împreună cu El” (VII, 44 din Constituţiile Apostolice”
Aceeaşi rânduială a administrării Tainei Mirungerii, ca pe vremea
Sfântului Ipolit o întâlnim consemnată în lucrarea pseudoepigrafă
„Testamentum Domini”. Mirungerea este începută de preot, lângă fântâna
baptismală, care îl unge ce cel nou botezat cu „untdelemnul mulţumirii”. Ea
este completată de către episcop, în biserică. După ce se roagă, cu punerea
mâinilor ca Dumnezeu să reverse harurile Duhului Sfânt peste neofit,
episcopul îl unge zicând: „Ungându-te te ung în Dumnezeu Cel
Atotputernic, în Iisus Hristos şi în Duhul Sfânt, ca să fii lucrător cu credinţă
desăvârşită şi vas plăcut ”. Apoi îl sărută pe frunte, zicând: „Dumnezeul
celor smeriţi să fie cu tine” , iar el răspunde : „Şi cu duhul tău”.

Rânduiala şi semnificaţia Mirungerii în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă păstrează întreaga semnificaţie teologică a celei de

a doua taine a iniţierii creştine, evidenţiind caracterul său de taină, însă n-a
încercat niciodată să o separe de Taina Botezului, ci le administrează pe
amândouă, în cadrul aceleiaşi rânduieli.
În însăşi rugăciunea de sfinţire a apei baptismale, Biserica mijloceşte
pentru catehumen primirea atât a binefacerilor Botezului, cât şi cele ale
Mirungerii: „Arată-Te, Doamne, în apa aceasta şi dă acestuia ce se botează
să se schimbe prin ea, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele
9
înşelăciunii, şi să se îmbrace în cel nou, care este înnoit după chipul
Ziditorului său, ca fiind împreună-sădit cu asemănarea morţii Tale prin
Botez, să se facă părtaş învierii Tale şi păzind darul Sfântului Tău Duh şi
sporind aşezământul harului, să ia plata chemării celei de sus şi să se numere
cu cei dintâi născuţi înscrişi în cer, întru Tine, Dumnezeu şi Domnul nostru
Iisus Hristos” (Molitfelnic ed. cit. p. 34)
Această rugăciune subliniază în acelaşi timp legătura intimă, dar şi
deosebirea dintre misterul pascal – la care noi participăm prin Botez – şi
misterul Cincizecimii la care participăm prin Mirungere.
Îndată după întreita afundare, preotul rosteşte rugăciunea Mirungerii,
preamărind pe Dumnezeu, Izvorul Bunătăţilor şi Soarele dreptăţii şi
mijlocind pentru noul botezat, ca să-i dăruiască lui pecetea darului Sfântului
Duh şi cuminicarea Sfântului Trup şi a scump sânge al Mântuitorului
Hristos. Dumnezeu este rugat apoi să-l păzească întru sfinţenia Sa, întărit în
credinţa ortodoxă, în curăţenie şi dreptate, spre a deveni fiu şi oştean al
împărăţiei cereşti. (Molitfelnic ed. cit. p. 37 - 38)
Urmează ungerea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale trupului
(frunte, ochi, nări, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare), în chipul
crucii, însoţită de formula : ” Pecetea darului Sfântului Duh.”Amin.
Rânduiala se încheie cu actele postbaptismale, după care neofitul este
împărtăşit cu Sfânta Euharistie. Semnificaţia ungerii fiecărei părţi în parte
am întâlnit-o descrisă de Nicolae Cabasila.
În ceea ce priveşte formula de administrare, este singura formulă a
unei taine care nu aminteşte numele primitorului, „socotindu-se că s-a rostit
acest nume la scufundarea în apă” (Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Teologie
Dogmatica Ortodoxă, Vol. III, 1978, p. 65), aceasta fiind o nouă dovadă a
legăturii indisolubile a celor două taine.

10
 Mâna dreaptă a preotului, care unge cu Sfântul Mir, este într-un fel
prelungire a mâinii episcopului, care a sfinţit untdelemnul şi constituie, în
acelaşi timp, o punere a mâinilor. (P. Trembelas op. cit. p.144).
Efectele taine ale ungerii cu Sfântul Mir pot fi rezumate în aceste
cuvinte: „Prin Mirungere începe epifania lui Hristos în comportarea omului
botezat, sau a luminii Duhului lui Hristos asupra fiinţei lui, arătându-l ca un
chip activ al lui Hristos şi ca un locaş viu al Lui, întrucât îl ajută să
actualizeze chipul Lui imprimat virtual în el”. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
op. cit.p. 67)

Taina Mirungerii în Bisericile Vechi Orientale

Bisericile Vechi Orientale, numite şi necalcedonene,au luat naştere

prin separarea lor de Biserica Ortodoxă, în timpul marilor frământări
religioase şi politice care au urmat Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon
(451). Rânduielile lor baptismale, în cadrul cărora se administrează şi Taina
Mirungerii, sunt foarte ample, păstrând însă o unitate de concepţie cu
rânduiala Ortodoxă. Prin aceasta ele confirmă originea comună apostolică, a
lor şi a rânduielii ortodoxe.

Rânduiala Mirungerii în Biserica Sirienilor monofiziţi (Biserica

Iacobită)

Îndată după actul botezului, preotul, ţinând în mâna stângă „cornul”

cu Sfântul Mir, pune mâna dreaptă pe capul celui botezat şi rosteşte prima
rugăciune a Mirungerii. Dumnezeu este rugat să umple de bună mireasmă
duhovnicească, prin pecetea Sfântului Mir, pe cel nou botezat, spre a fi păzit
de uneltirile vrăjmaşului şi a deveni fiu al luminii, zicând: „ În numele Tău
11
Doamne, acest rob al Tău, care se numără între cei ce-Ţi slujesc, în credinţa
Sfântului Botez, să primească această pecete pentru ca să se umple de bună
mireasmă prin acest Sfânt Mir; să nu se mai unească cu puterile vrăjmaşului
şi să nu se mai teamă de căpeteniile şi oştirea întunericului, ci, umblând în
lumina Ta, să fie fiu al luminii şi astfel să umble în Tine şi să vină la Tine,
căci Tu eşti Lumina cea adevărată şi în lumina Ta vom vedea lumină (Ps.
36,10) şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,acum şi
pururi şi în vecii vecilor”
Credincioşii prezenţi, întăresc această rugăciune, răspunzând:
„Amin”.
Preotul ia cu degetul mare Sfântul Mir şi înseamnă fruntea celui nou
botezat, de trei ori, în chipul crucii, la pomenirea numelui fiecărei persoane a
Sfintei Treimi, din următoarea formulă: „Cu Sfântul Mir, buna mireasmă a
lui Hristos Dumnezeu şi cu pecetea adevăratei credinţe şi cu darul Sfântului
Duh, (N) se înseamnă în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului celui viu şi
sfânt, spre viaţa cea veşnică. Amin”
Continuă ungerea, însemnând cu Sfântul Mir o cruce mare pe faţa
neofitului, de la frunte până la gură şi de la urechea dreaptă la stângă,
ungându-l apoi la nas, la gură, la piept, la mâini şi la picioare cu Sfântul Mir.
Cel botezat şi miruit primeşte îndată Sfânta Euharistie. După aceasta vor
urma actele postbaptismale, care vor încheia rânduiala iniţierii.
Neofitul îmbracă acum haina albă , iar preotul rosteşte rugăciunea
Mirungerii, identică cu cea din ritul bizantin care precede actul ungerii (în
faţă şi în spate), fără a rosti vreo formulă.
Rânduiala baptismală a iacobiţilor, ca şi cea ortodoxă, evidenţiază
unitatea indisolubilă a Tainelor de iniţiere creştină. În plus, iacobiţii au
păstrat ambele forme de administrare a Mirungerii, punerea mâinilor şi
ungerea cu Sfântul Mir.
12
 Asemănările acestei rânduieli cu cea ortodoxă, ajunsă uneori până la
identitate, pune în lumină originea lor comună, apostolică.

Rânduiala Mirungerii în Biserica Siriacă din Malabar

a) Rânduiala Mirungerii în Biserica Siriacă de Răsărit, din India.

Biserica Siriacă de Răsărit, din India, care, deşi necalcedoneană, se declară
pe deplin ortodoxă, administrează Taina Mirungerii, asemenea tuturor
Bisericilor Răsăritene, îndată după actul Botezului, urmată fiind de primirea
Sfintei Euharistii în cadrul aceleaşi rânduieli.
După ridicarea lui din baia botezului, pruncul este primit de către naş
pe o pânză albă, în timp de comunitatea intonează o cântare baptismală.
Preotul ia sticla cu Sfântul Mir şi rosteşte rugăciunea Mirungerii,
asemănătoare celei din rânduiala iacobiţilor. Se mijloceşte pentru cel nou
botezat dobândirea bunei miresme a darurilor Sfântului Duh, prin pecetluirea
cu Sfântul Mir. Apoi, cu degetul mare ia Sfântul Mir şi pecetluieşte, de trei
ori, fruntea celui botezat, zicând: „(N) este pecetluit în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh, cu Sfântul Mir, care este parfumul lui Hristos şi
semnul credinţei ortodoxe şi împlinirea darului Sfântului Duh, pentru viaţa
veşnică. ”Apoi îl miruieşte pe tot trupul, începând de la frunte până la
picioare, cântând imnul: „Primeşte harul şi puterea divină prin Sfântul Duh.”
Încheie acest imn doxologia: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ” , iar
credincioşii continuă: „acum şi pururea şi în vecii vecilor amin”. Urmează
apoi punerea cununei şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie.
Asemănările acestei rânduieli cu cea iacobită şi cu cea ortodoxă
confirmă originea lor comună. Deosebirile existente sunt neesenţiale şi nu
alterează semnificaţia apostolică a tainei. Ele constituie dezvoltări ale
riturilor liturgice surse, în medii diferite.
13
 b) Rânduiala Mirungerii în Biserica Siriană unită din Malabar
Reforma liturgică din Biserica Siro-Malabară urmează întru totul
schimbările şi reformele liturgice din Biserica Romano-Catolică. În urma
acestor reforme, Mirungerea a fost complet separată de slujba Botezului,
administrându-se împreună numai în cazul Botezului de necesitate sau
atunci când se botează adulţi, care primesc apoi şi Sfânta Euharistie. Ea este
săvârşită tot de către preot, nu de episcop, ca în ritul roman.
Noua rânduială a Mirungerii este constituită după structura rânduielii
Botezului.
Înainte de începerea rânduielii, cei care vor primi Taina Mirungerii
sunt întrebaţi (după rânduiala apuseană) : „Iubiţilor, ce doriţi?”, iar ei
răspunzând: „Dorim să primim Duhul Sfânt”.
Preotul începe slujba Mirungerii prin rostirea doxologie : „În numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, folosită ca binecuvântare în
Bisericile vechi-orientale. Partea introductivă se continuă cu imnul îngeresc:
„Slavă întru cei de sus….”, urmat de Tatăl nostru şi psalmodie. Urmează
imnul „lacu mara”, având alt text decât la Botez trisaghionul cu text
prescurtat şi rugăciunea premergătoare, lecturile biblice: „Luminează
Doamne, Dumnezeul nostru, mintea şi gândul nostru, pentru ca să auzim şi
să înţelegem solia dumnezeiască şi dătătoare de viaţă. Ajută-ne ca prin ea să
sporim în noi iubirea şi nădejdea şi să Te mărim în toată vremea ca
Izbăvitor.”
În timpul Mirungerii se intonează un imn nou. Cei miruiţi primesc
apoi veşmântul alb.
Urmează o rugăciunea şi o ectenie cu rolul de a pregăti pe candidaţi
pentru primirea Sfintei Euharistii. Rânduiala se încheie cu binecuvântarea
finală.

14
 S-a putut observa deci, o vădită tendinţă de introducere a inovaţiilor
latine într-o rânduială tradiţională siriană, ale cărei rădăcini sunt adânc
înfipte în tradiţia Bisericii primare.

Rânduiala Mirungerii în Biserica Armeană

Rânduiala Mirungerii la armeni are nota ei specifică între rânduielile

orientale, adăugându-se la vechea structură apostolică, pentru sporirea
solemnităţii, un Apostol si o Evanghelie, cu caracter sacramental, iar nu
catehetic, precum şi unele imne închinate Duhului Sfânt.
Îndată după actul Botezului şi predarea noului botezat naşului,
diaconul intonează un nou imn închinat Duhului Sfânt şi citeşte o nouă
pericopă de Apostol.
Urmează un nou imn de preamărire a Duhului Sfânt, care pregăteşte
atmosfera rostirii rugăciunii de mijlocire pentru noul botezat. Prima
rugăciune mijloceşte pentru neofit dobândirea unei vieţuiri drepte şi
neprihănite, spre a se număra între drepţii şi Sfinţii lui Dumnezeu. După
binecuvântarea păcii, preotul rosteşte a doua rugăciune, mijlocind
împărtăşirea harului Duhului Sfânt prin cuvintele: „Dumnezeule, care eşti
mare şi veşnic şi cunoscător al tuturor celor ascunse, ca Cel ce eşti Sfânt şi
între Sfinţi te odihneşti, Mântuitorule al tuturor oamenilor care ai dăruit
cunoştinţa adevărului tuturor credincioşilor şi le-ai dat putinţa să devină fii ai
lui Dumnezeu, prin a doua naştere din apă şi din duh, Care şi pe robul tău
(N), l-ai reînnoit prin iertarea păcatelor în Sfânta Ta cristelniţă, sfinţeşte-l,
Doamne, cu adevărul Tău şi cu lumina harului Duhului Tău Celui Sfânt
pentru ca să fie templu şi locaş al Dumnezeirii Tale, ca să poată merge pe
toate căile dreptăţii şi să stea cu îndrăzneală în faţa înfricoşatului scaun de
judecată al Unuia Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu
15
Tine, Părinte, Atotputernice şi cu Duhul Tău cel de viaţă făcător şi
mântuitor, se cuvine slava, stăpânirea şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.” (Arhim. Zareh Baronian, Slujba Botezului şi a Mirungerii în
Biserica Armeană, în rev. „Mitropolia Banatului” p. 248 – 249.).
După un nou imn adresat persoanelor Sfintei Treimi, intonat de
diacon, urmează ungerea cu Sfântul Mir a principalelor părţi ale trupului,
rostindu-se pentru fiecare o formulă specială. Preotul unge pruncul cu
Sfântul Mir, în chipul crucii zicând:
a) La frunte : „Untdelemn dulce, în numele lui Iisus Hristos se revarsă
asupra ta, pecetea darurilor cereşti nestricăcioase”.
b) La ochi : „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să lumineze
ochii tăi, ca să nu adormi niciodată în moarte”.
c) La Urechi : „Mirungerea sfinţită să-ţi fie spre ascultarea poruncilor
dumnezeieşti”.
d) La nas : „Pecetea aceasta în numele lui Iisus Hristos, să-ţi fie ţie miros
dulce de viaţă spre moarte”.
e) La gură : „Pecetea aceasta în numele lui Iisus Hristos, să-ţi fie ţie pază
gurii şi uşă de îngrădire buzelor tale” (Ps. 140, 3)
f) La mâini : „Pecetea aceasta în numele lui Iisus Hristos să-ţi fie
îndemn spre fapte bune, spre virtute şi vieţuire creştină”
g) La piept : „Pecetea aceasta dumnezeiască să zidească în tine inimă
curată şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale tale” (Cf. Ps.
50. 11)
h) La spate : „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să-ţi fie pavăză

ocrotitoare cu care să poţi stinge săgeţile şi focul cel rău”

i) La picioare : „Pecetea aceasta dumnezeiască să îndrepteze căile tale
spre viaţa de veci, ca să nu te abaţi (din drumul cel drept) ”.

16
Preotul adaugă binecuvântarea : „Pace ţie celui de Dumnezeu mântuit!
Pace ţie celui de Dumnezeu uns!” . Naşul răspunde: „Şi duhului tău”
Actele postbaptismale, împărtăşirea cu Sfânta Euharistie şi predarea
solemnă a pruncului mamei sale , încheie rânduiala baptismală.
Această rânduială cuprinde multe asemănări cu rânduiala ortodoxă,
confirmând originea lor comună. Cele trei taine ale iniţierii creştine sunt
administrate în cadrul aceleaşi rânduieli.
Ungerea cu Sfântul Mir a principalelor părţi ale trupului diferă de cea
din rânduiala ortodoxă mai ales prin cele nouă formule folosite la
săvârşirea tainei. Ele nu sunt altceva decât amplificări ale formulelor
ungerii prebaptismale cu untdelemnul catehumenilor, care a dispărut din
rânduiala armeană.
Sfânta Scriptură ne oferă suficiente mărturii privind originea divină a
Taine Mirungerii cât şi a caracterului său sacramental, ca Taină a
împărtăşirii darurilor Duhului Sfânt celor nou botezaţi. În epoca
apostolică, Taina Mirungerii se administra fie prin punerea mâinilor, fie
prin ungerea cu Sfântul Mir, ultima formă împlinindu-se mai târziu.
Rânduiala apostolică privind administrarea Mirungerii şi întreaga
semnificaţie teologică a acesteia, cuprinsă în Sfânta Scriptură sunt
confirmate de documentele primelor veacuri creştine, constituind nucleul
original care stă la baza amplelor rânduieli de mai târziu.
Rânduiala apostolică a Mirungerii cât şi teologia ei, dezvoltată de
Părinţii Bisericeşti, s-au păstrat cu fidelitate în Ortodoxie. Rânduiala
Mirungerii din diferitele biserici vechi orientale dovedeşte o unitate de
concepţie care urcă până la tradiţia apostolică. Bisericile vechi orientale
la fel ca Biserica Ortodoxă au păstrat cu sfinţenie unitatea tainelor
iniţierii creştine, administrându-le pe toate trei în cadrul aceleaşi
rânduieli.
17
 Deci, Bisericile Vechi Orientale sunt şi prin Taina Mirungerii, cele
mai apropiate de Biserica Ortodoxă, datorită păstrării tradiţiei apostolice.

18