Predică Întâmpinarea Domnului

Dreptul Simeon și proorocită Ana L-au așteptat toată viața pe Mesia și nu L-au
găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râvnei lor, Domnul i-a învrednicit nu nu-
mai să-L vadă, ci să-L și poarte pe brațe în casa lui Dumnezeu. Urmând exemplul lor,
să pășim cu credință sinceră și cu smerenie în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească
și Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii și primirii lui Hristos, mai ales în
Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L purtăm în brațe, ci și în sufletul
nostru și în viața noastră de zi cu zi, devenind astfel teofori și hristofori.
Bucuria duhovnicească pe care am trăit-o cu o caldă și adâncă emoție cu prile-
jul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, „Soarele dreptății” și „Răsăritul cel de
sus”, o retrăim acum în această zi de praznic cu aceeași intensitate și evlavie.
Nimic nu poate fi mai evocator decât aducerea Pruncului Iisus la Templul din
Ierusalim pentru a fi predat Părintelui Său care „atât de mult a iubit lumea, încât pe în-
suși Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viață veșnică” (Ioan III, 16).
Potrivit Legii iudaice, orice femeie, la patruzeci de zile după naștere, trebuia să
se prezinte la Templu ca să primească curățirea prin rugăciunea preotului. Pentru
aceasta, ea trebuia să aducă ca dar”un miel de un an ca ardere de tot și un pui de po-
rumbel sau o turturea, ca jertfă pentru păcat, iar dacă mamei pruncului nu-i va da
mâna să aducă un miel, să aducă atunci două turturele sau doi pui de porumbel”
(Levitic XII, 6-8).
De asemenea, tot cu acel prilej era rânduiala ca fiecare nou-născut de parte băr-
bătească să fie închinat Domnului în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană.
Toate jertfele care se aduceau la Templu aveau menirea să mențină în popor conștiința
trează a vinovăției lor înaintea lui Dumnezeu, ele nefiind capabile să restabilească
pacea deplină între Creator și creatură. Voind „să plinească toate după Legea lui
Moise” (Luca II, 22), Sfânta Fecioară și bătrânul Iosif, la patruzeci de zile după
Nașterea după trup a Domnului, au luat pe Pruncul Iisus și s-au dus la Templul din Ie-
rusalim pentru a-L închina Domnului, și apoi a-L răscumpăra și a plini toate cele rân-
duite pentru curățirea Maicii Sale.
Fiind oameni săraci, ei au adus pentru răscumpărare și curățire două turturele
sau doi pui de porumbel. Din istorisirea Sfintei Evanghelii aflăm că la Templul din
Ierusalim trăia un om drept și temător de Dumnezeu, pe nume Simeon. Vârsta aces-
tuia depășea cu mult măsura vârstei unui muritor. O veche tradiție ne spune că Simeon
era unul dintre cei șaptezeci de bărbați învățați care pe vremea lui Ptolemeu Filadelful
a fost însărcinat să traducă Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din limba ebraică
în limba greacă. Când a ajuns cu traducerea la proorocia lui Isaia, unde acesta vestea
Nașterea lui Mesia dintr-o fecioară: „Iată, fecioara va lua în pântece și va naște fiu și

1
se va chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Isaia
VII, 14), Simeon a avut o mare nedumerire și voia să omită acest pasaj. Atunci, i s-a
arătat un înger și i-a spus să traducă textul integral, înștiințându-l că nu va muri până
ce nu va vedea cu ochii lui pe Pruncul și pe Fecioara care-L va naște.
Au trecut anii, oamenii se nășteau, creșteau, îmbătrâneau, mureau, dar dreptul
Simeon nu se trecea cu vârsta. Dumnezeu i-a întărit viața peste rânduiala firii ca să se
poată încredința de realitatea proorociei lui Isaia. Și într-adevăr, „la plinirea vremii”
acesta a văzut în brațele neprihănitei Fecioare pe Pruncul cel mult așteptat, pe însuși
Fiul lui Dumnezeu. Atunci, i s-a deschis inima și cu puterea minții a cunoscut toată
taina mântuirii. A simțit și a văzut dinainte jertfa sângeroasă de Răscumpărare a nea-
mului omenesc, chemarea neamurilor păgâne la mântuire și suferința grea a Maicii
Sale. Inspirat de Duhul Sfânt și cuprins de un simțământ tainic, acesta s-a apropiat de
Maica Domnului și a luat în brațe pruncul, exclamând: „Acum slobozește pe robul
Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care
ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și
slavă poporului tău, Israel” (Luca II, 29-32). În cuvinte simple și puține, dar de un
sens adânc și de o frumusețe negrăită, asemenea marilor profeți din Vechiului Testa-
ment, el vestește misiunea Fiului lui Dumnezeu în lume. Acesta va fi lumina prin care
neamurile vor putea cunoaște pe Dumnezeu, „fiind pus spre căderea și ridicarea mul-
tora din Israel, ca un semn ce va stârni împotriviri” (Luca II, 34).
Într-adevăr, în acești două mii de ani, mulți L-au hulit, L-au dușmănit și L-au
batjocorit pe Hristos, neînțelegând scopul și misiunea Lui de salvare, înnoire și trans-
figurare a lumii. Tot atunci, Dreptul Simeon i-a vestit Sfintei Fecioare Măria că prin
sufletul ei va trece sabie, anticipând astfel durerea pe care o va trăi la vederea Fiului
ei, bătut, schingiuit și răstignit pe cruce.
Alături de Dreptul Simeon l-a întâmpinat și o femeie văduvă proorocită Ana,
fata lui Fanuel din neamul lui Așer, „în vârstă de 84 ani, care nu se depărta de la Tem-
plu, slujind noaptea și ziua în post și rugăciune”. Venind și ea în acel moment și
văzând pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe, a recunoscut în El pe Mântuitorul lu-
mii, grăind despre dânsul „celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim”. După ce au plinit
toate acestea, losif și Măria s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
Privind acum cu ochii minții și ai inimii la acest minunat eveniment din istoria
mântuirii, ne întrebăm și noi astăzi: Oare, putem să-L întâmpinăm și să-L primim pe
Mântuitorul Iisus Hristos așa cum L-au primit și întâmpinat Dreptul Simeon și
proorocită Ana?
Desigur, sunt nenumărate căi prin care noi putem ieși întru întâmpinarea Dom-
nului și putem găsi și primi pe Hristos în inima noastră. Fiind Dumnezeu adevărat și
Om adevărat, El este pretutindeni și întregul univers se face mesager al măreției Lui:
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Psalmul
XVIII, 1).

2
 De asemenea, fiecare avem sădit prin creație în sufletul nostru conștiința
morală, care ne mustră atunci când săvârșim răul și ne produce alese bucurii când
facem binele, dându-ne astfel mărturie despre Dumnezeu. întâlnirea cu Hristos o
putem face și atunci când cercetăm și mângâiem pe un bolnav, ajutăm pe un sărac, în-
dreptăm pe un păcătos sau săvârșim o faptă bună față de semenii noștri, după cum în-
suși Hristos ne mărturisește: „Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești
frați ai Mei, prea mici, Mie mi-ați făcut” (Matei XXV, 40).
Dreptul Simeon și proorocită Ana L-au așteptat toată viața pe Mesia și nu L-au
găsit decât la Templu, iar ca o încununare a râvnei lor, Domnul i-a învrednicit nu nu-
mai să-L vadă, ci să-L și poarte pe brațe în casa lui Dumnezeu.
Urmând exemplul lor, să pășim cu credință sinceră și cu smerenie în Biserica
cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, unde avem posibilitatea întâlnirii și
primirii lui Hristos, mai ales în Sfintele Taine. Aici vom fi în măsură nu numai să-L
purtăm în brațe, ci și în sufletul nostru și în viața noastră de zi cu zi, devenind astfel
teofori și hristofori.
Nu ne rămâne astfel decât să ne supunem și șă ne predăm lui Dumnezeu, așa
cum ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel: Înfățișați-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii,
sculați din morți și mădularele voastre ca arme ale dreptății lui Dumnezeu” (Romani
VI, 3). Purtându-L pe Hristos în noi, El ne va deveni ocrotitor, mângâietor și sprijini-
tor în viață, oferindu-ne posibilitatea de a dobândi viața cea veșnică. Amin!