Duminica a 23 a dupa Rusalii

„Mergi și spune cât bine ți-a făcut ție Domnul!”

Frați creștini,

Lumea în care trăim este una bulversată, asemenea

unei mări agitate, care niciodată nu mai are linişte, şi care,

din nefericire, nu se bucură de pace şi de seninătate, ci

mereu este într-o stare de agitaţie continuă, că, aproape

nicăieri nu mai găsim un loc liniştit în care să ne aflăm

pacea şi liniştea noastră.

Evanghelia de astăzi tocmai confirmă cele spuse

mai înainte, arătându-ne iubirea milostivă a Domnului

nostru Iisus Hristos față de oamenii aflați în suferință,

precum și puterea Lui dumnezeiască, pe care o

mărturisesc chiar demonii.

Parcurgând acest obstacol, valuri ale mării agitate,

care ameninţau să scufunde corabia și ajungând pe uscat,

o altă mare agitată şi foarte puternică, care aducea frică şi

multă nelinişte locuitorilor acestor ţinuturi, îi întâmpină,

1
pe Mântuitorul Hristos şi pe apostolii Săi. Este vorba

despre ţinutul Gadarenilor sau a Gherghesenilor, cu cetăţi

mai multe, cetăţi care făceau parte din cele 10 cetăţi sau

Decapole, unde exista populaţie amestecată de canaaneni,

sirieni, romani, greci, fenicieni, dar şi puţini evrei.

Deci, venind în acel teritoriu Mântuitorul Hristos,

L-a întâmpinat o altă mare puternic agitată. Un om chinuit

de diavoli, care se manifesta faţă de conaţionalii săi foarte

violent. Aceștia, de teamă că îi rănea, l-au legat în lanţuri,

dar el rupea lanţurile, şi astfel, devenea un om foarte

periculos pentru cei normali, fireşti. El era nefiresc. Când a

intrat Domnul în acest ţinut, nefericitul om a alergat

înaintea Lui şi a început să vorbească: „Ce ai cu mine

lisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit ca să mă chinui mai

înainte de vreme?" (Luca 8, 28). Deci, omul respectiv

suferea în două moduri. În primul rând, suferea pentru că

nu se putea controla şi vorbea ceea ce nu gândea. Apoi,

era chinuit trupeşte, pentru că era lovit, şi lovea şi el pe

alţii. Deci, acest dialog dintre un om bolnav şi Mântuitorul

Hristos a arătat că, în mod ascuns, diavolul vorbea prin

gura lui. Dar Domnul l-a întrebat pe diavol: „Care este

2
numele tău?“ Diavolul nu şi-a dezvăluit identitatea, ci a

dat un răspuns mincinos: „Legiune”. Ce înseamnă acest

substantiv? Legiunea era o unitare militară romană, care

aduna 1000 de soldaţi. Într-o legiune intrau mai multe

cohorte romane, aşa cum astăzi, în organizarea militară,

există un regiment militar sau unitate militară. Deci,

diavolul nu şi-a dezvăluit identitatea. Sfântul Evanghelist

Luca spune că s-a numit „legiune", pentru că mulţi

demoni intraseră în acel om.

Apoi diavolul, în faţa strălucirii lui Dumnezeu, a

început să-L roage. Dacă îl scoate din om să-i dea voie să

intre în turma de porci, care păştea pe malul Mării

Galileii. Domnul i-a îngăduit, iar diavolul părăsind pe om,

a intrat în turmă, iar turma s-a aruncat de pe țărm în mare

şi s-a înecat. Apoi, cel care a fost vindecat a devenit un om

firesc, normal şi sănătos, şi şedea la picioarele

Mântuitorului, ca gest de recunoştinţă, pentru că îl salvase

din cea mai grea suferinţă pe care o poate suporta un om

pe acest pământ. Această agitaţie a făcut ca, lumea din

oraş, să alerge către Domnul, să vadă ce se întâmplă, şi,

spre uimirea lor, au văzut un om normal, firesc, întreg la

3
minte, şi s-au spăimântat cumplit, pentru că, din cel care

provoca şi aducea suferinţa, teroarea şi spaima, deodată,

un om normal stătea jos, epuizat, dar vindecat de propriul

Mântuitor, care venise şi acolo să aducă lumina, în locul

întunericului, şi bucuria, în locul întristării.

Reîntoarcerea în iad constituie, pentru îngerii

căzuţi, un plus de suferinţă, de aceea, ei vor să îşi

prelungească șederea pe pământ cât mai mult, revenirea

în iad fiindu-le stare insuportabilă, de chin, chiar şi pentru

ei. Aşa se explică şi faptul că Mântuitorul Iisus Hristos le

ascultă rugămintea, permiţându-le să intre în turma de

porci. Oare aici Domnul a arătat, încă o dată, milă

nesfârşită, chiar şi faţă de îngerii căzuţi? Fără îndoială,

Domnul Iisus Hristos a voit să arate că sufletul omului are

o valoare infinită, care nu se poate compara cu nimic din

lumea aceasta, nici cu prețul animalelor, nici cu cel al

obiectelor, indiferent cât de multe și de scumpe ar fi

acestea.

Vedem că diavolul, abia ieşit din om, produce o

nouă suferinţă, scopul lui fiind de a prăbuşi omul în

suferinţă şi haos. Astfel explicăm de unde atâta ură, luptă,

4
suferinţe provocate de războaie, popoarele se ridică unele

împotriva altora, în familii fără credinţă şi fără participare

la viaţa Bisericii există numai conflicte, lupte şi mari

neînţelegeri, nimeni nu voieşte să cedeze în favoarea

biruinţei binelui asupra răului.

Etimologic, „diavol” înseamnă cel care dezbină. El

face ca lumea aceasta să fie una agitată, doritoare de rău,

și luptă împotriva Bisericii prin oameni, dar nu poate să o

biruiască, pentru că el a fost biruit prin Crucea

Mântuitorului Hristos.

Frați creștini,

Să nu credeți că în zilele noastre nu trăim acest

război nevăzut, această luptă grea în care putem birui

doar cu puterea lui Hristos, din apa Botezului şi până în

momentul plecării noastre de aici. Izvor de putere este

semnul Sfintei Cruci şi Taina Sfintei Euharistii prin care

câștigăm iertarea păcatelor și viața veșnică.

De altfel, când a venit Mântuitorul Hristos în lume,

diavolul n-a încetat a-L urmări. De cum S-a născut, prin

regele Irod a căutat să-L omoare. Apoi, prin fariseii şi

saducheii timpului Său, a căutat să-i zădărnicească

5
planurile, dar El ştia că în spatele lor se află diavolul, şi,

de aceea, nu i-a condamnat, ci i-a deplâns, ca pe nişte

fiinţe demne de plâns, purtătoare de duh rău.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus că acest război

a fost un război minunat, pentru că Cel care era urât,

iubea pe cei care îl urau, şi îi deplângea, răspunzând cu

binecuvântare în locul urii.

Apoi, mai observăm că atitudinea celor din Gadara

a fost una specifică şi zilelor noastre. Când au văzut că un

conaţional de-al lor s-a vindecat, nu s-au bucurat prea

mult, ci le-a fost teamă şi L-au rugat pe Mântuitorul

Hristos să plece de la ei. Iar Domnul a plecat, pentru că

respectă libertatea omului. A plecat trist, pentru că lor le

părea rău după porci şi nu se bucurau că un om a fost

izbăvit de rău şi de suferinţă.

Cine vizitează Ţara Sfântă vede că, în locul cetăţilor

Gadarei, nu există decât pustietate, totul s-a distrus, a fost

nimicit, şi nimeni nu a mai locuit acolo, pentru că nu a

mai fost prezent Dumnezeu, pentru că au dorit să rămână

departe, departe şi fără El.

6
 Să luăm aminte ca nu cumva să ne înstrăinăm și noi

de Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu nu are nădejde, nu

are pace, cade în disperare și greu se luptă sufletul său cu

ispitele care se ivesc. O luptă continuă este viaţa

creştinului şi a Bisericii. Sfântul Apostol Petru ne învață:

„Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă

răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi

împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe

îndură şi fraţii voştri din lume.” (I Petru 5, 8-9).

Vedem că Hristos nu l-a luat cu Sine pe cel

vindecat, ci i-a încredințat misiunea de a binevesti iubirea

lui Dumnezeu printre cei care-l știau ca fiind chinuit de

duh rău. Așa și noi, să devenim mărturisitori și să vestim

tuturor „cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu”, Amin!