Introducere în latura financiar-contabilă a administraţiei parohiale

Pr. lect. Alexandru Gabriel GHERASIM

În mod tradiţional, ca prelungire a întreitei slujiri a Mântuitorului Hristos, puterea,
respectiv activitatea Bisericii, se manifestă în trei laturi: învăţătorească, sfinţitoare şi cârmuitoare.
Această „putere cu care Hristos a înzestrat Biserica ... în mod văzut o deţin şi o exercită în
numele Bisericii episcopii şi ceilalţi membrii ai clerului, fiecare în proporţie corespunzătoare
stării lui harice şi funcţiei pe care o îndeplineşte în Biserică”1. La rândul ei, cea de-a treia latură a
puterii bisericeşti a fost împărţită, la fel ca şi puterea statală, în trei subramuri: legiuitoare,
executivă sau administrativă şi judecătorească. Funcţia sau activitatea administrativă are şi o
componentă financiar-contabilă care s-a dezvoltat şi s-a diversificat abia în ultimele două veacuri,
inspirându-se după modelul administraţiei statale. Prin urmare, slujitorii Bisericii, începând chiar
de la nivelul parohiei trebuie să aibă anumite cunoştinţe şi în acest domeniu. La nivelul parohiei,
responsabilul principal este preotul paroh care „administrează patrimoniul parohiei în
conformitate cu hotărârile Adunării parohiale şi ale Consiliului parohial” (art. 50 lit. k din
Statutul B.O.R.).
Prin urmare, preotul paroh „în activitatea administrativă este conducătorul administraţiei
parohiale” (art. 49 al. 1 Statut). Atât numirea, cât şi revocarea din oficiul de paroh se fac „de
chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, având în vedere calitatea activităţii
desfăşurate” (art. 49 al. 2 Statut). În momentul numirii, cel numit în oficiul de paroh s-ar putea
afla într-una din următoarele situaţii:
1. Să fie mirean; evident, cu pregătirea necesară şi îndeplinind toate condiţiile pentru ocuparea
unui oficiu de paroh. În acest caz, va fi hirotonit, mai întâi întru diacon, apoi întru preot;
2. Să fie diacon. Acesta va primi şi hirotonia întru preot;
3. Să fie deja preot. În acest caz apar două sub-situaţii:
a. Să nu fi ocupat până atunci (sau cel puţin în momentul numirii) un oficiu de paroh;
b. Să ocupe deja un oficiu de paroh, numirea sa echivalând cu un tranfer pe un post/oficiu
similar.
Cei numiţi fără a avea hirotonia întru preot la momentul numirii (situaţiile 1 şi 2), după ce
o primesc, vor avea de împlinit un stagiu de practică liturgică, la catedrala chiriarhală sau într-o
altă biserică pe care o va indica chiriarhul.
Apoi, în oricare dintre situaţii s-ar afla cel numit într-un oficiu de paroh, după numire,
până să ajungă să conducă efectiv administraţia parohiei în care a fost numit, el va mai trece prin
două etape disticte:
1. Una de ordin mai mult ceremonial, anume instalarea în oficiul de paroh. De regulă,
instalarea se face de protoiereu, de consilierul administrativ-bisericesc sau de un alt
delegat al chiriarhului;
2. Cealaltă de ordin practic, anume preluarea gestiunii şi a inventarului parohiei pentru care
a fost numit paroh. Această operaţiune desfăşurată în faţa unei comisii de predare-primire
este supravegheată şi supervizată, de regulă, de protoiereu sau de un delegat al Centrului
eparhial, reprezentant al compartimentului de control financiar şi audit intern. Predarea
către parohul nou-numit se face fie de parohul care şi-a încheiat mandatul (dacă este în
viaţă şi sănătatea îi permite acest lucru), fie de Consiliul parohial în frunte cu
epitropul/epitropii.

1
Arhid. prof. dr. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox, legislaţie şi administraţie bisericească, Ed. I.B.M.B.O.R.,
Bucureşti, 1990, vol. I, p. 217.
 După ce a preluat gestiunea şi inventarul parohiei, preotul paroh va fi nevoit să înveţe
foarte repede să înregisteze şi să lucreze cu toate registrele care i-au fost încredinţate. Chiar dacă
bagajul cunoştinţelor teoretice dobândite în această privinţă – în timpul anilor de studii şi cu
prilejul pregătirii examenului de capacitate preoţească – este considerabil, inevitabil, în practică
va întâmpina unele dificultăţi. Pentru depăşirea acestor dificultăţi, am gândit o prezentare
sistematică a celor mai importante registre şi documente financiar-contabile, a modului în care
trebuie operat în ele, precum şi a neajunsurilor pricinuite de unele formulare şi formule mai vechi
care n-au fost încă puse în acord cu noile legiuiri ale Bisericii noastre, în primul rând cu noul
Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, intrat în vigoare la 22
ianuarie 2008, şi căruia i-au fost aduse mai multe completări şi modificări prin Hotărârea
Sfântului Sinod nr. 385/17.02.2011.
I. Bugetul de venituri şi cheltuieli – Cu prilejul preluării gestiunii parohiei, când a semnat
procesul-verbal pentru „primirea averii mobile şi imobile a parohiei”, noul preot paroh a luat act
de situaţia financiară a parohiei, mai exact de soldul de care dispune parohia, în bancă şi în casă.
Apoi, primul document pe care ar trebui să-l cerceteze preotul paroh este bugetul de venituri şi
cheltuieli, mai exact cele două formulare, de câte patru pagini fiecare, intitulate Buget de venituri
şi cheltuieli, unul de execuţie - pentru anul precedent, celălalt de prevederi - pentru anul în curs.
De fapt, formularul este unic (Anexa nr. 1); imediat sub titlul cu litere mari al formularului sunt
tipărite cuvintele „execuţie” şi „prevederi”, urmând ca la întocmirea bugetului să se suprime
situaţia care nu corespunde scopului urmărit şi să se indice anul. Astfel, la începutul fiecăruia an,
în fiecare parohie se completează două astfel de formulare: bugetul de execuţie pe anul care s-a
încheiat (suprimându-se cuvântul prevederi, de sub titlul formularului) şi bugetul de prevederi pe
anul care tocmai începe (suprimându-se cuvântul execuţie, de sub titlul formularului). În subsolul
primei pagini a formularului se indică ce sume trebuie înscrise în cele două coloane de completat
ale formularului. Astfel, la întocmirea bugetului de execuţie în prima coloană sunt trecute pentru
fiecare capitol şi subcapitol bugetar prevederile aprobate la începutul anului care tocmai s-a
încheiat; iar în cea de-a doua coloană sunt trecute realizările la finele anului care tocmai s-a
încheiat (la data de 31 decembrie). La întocmirea bugetului de prevederi în prima coloană se trec
realizările la finele anului care tocmai s-a încheiat, adică se transcriu exact sumele de pe cea de-a
două coloană a bugetului de execuţie a anului încheiat; iar în cea de-a doua coloană se trec
prevederile pe anul care tocmai începe.
În practică, există o oarecare dificultate în identificarea dispoziţiilor Statutului pentru
organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române referitoare la cele două bugete, din
pricina termenilor diferiţi utilizaţi. Căutarea reglementărilor privind celor două bugete trebuie
pornită de la dispoziţiile statutare referitoare la Consiliul Parohial. Mai exact de la două atribuţii
ale acestui organ care: „întocmeşte bugetul parohial şi urmăreşte modul de chivernisire a
acestuia” (art. 61 al. 1 lit. b) şi „întocmeşte raportul anual privind situaţia economico-financiară a
parohiei” (art. 61 al. 1 lit. c). Prima dintre aceste două atribuţii se referă expres la „bugetul
parohial” şi la două acţiuni ale Consiliului care au ca obiect bugetul: întocmirea şi urmărirea
modului de chivernisire. Cea de-a doua acţiune, în perspectivă, ne indică faptul că este vizat
bugetul de prevederi. Cât priveşte „raportul anual privind situaţia economico-financiară a
parohiei”, acesta se materializează în bugetul de execuţie2. După stabilirea corespondenţei dintre

2
Sintagma „raportul anual privind situaţia economico-financiară a parohiei” a înlocuit, prin Hotărârea Sfântului
Sinod nr. 385/17.02.2011, sintagma „raportul privind contul de execuţie şi bilanţul financiar-contabil al parohiei” din
forma iniţială a noului Statut; deşi nici forma iniţială a textului nu facea o trimitere clară către bugetul de execuţie,
cele două bugete cu cele două atribuţii statutare ale Consiliului Parohial, se impun câteva
observaţii:
1. Expresiile „întocmeşte bugetul” şi „întocmeşte raportul” nu sunt cele mai potrivite pentru
a desemna o atribuţie a unui organ colectiv, pentru că în realitate bugetul şi raportul sunt
întocmite de o persoană, anume de preotul paroh, cel mai adesea cu sprijinul unuia dintre
epitropi sau al unui contabil. Abia după ce proiectul de buget sau raport prinde contur, el
este prezentat şi dezbătut în Consiliul Parohial, care în final trebuie să-l avizeze, pentru a
se putea continua procedurile de aprobare.
2. În mod firesc, mai întâi se întocmeşte bugetul de execuţie (raportul privind situaţia
economico-financiară în anul încheiat) şi apoi se întocmeşte bugetul de prevederi pentru
anul care începe, pornind tocmai de la soldul anului precedent, stabilit prin bugetul de
execuţie. Or, în dispoziţiile statutare această ordine logică privind întocmirea bugetelor
este inversată.
3. Formularea „dezbătut şi aprobat (sic!) în şedinţa Consiliului parohial din data...”, de sub
titlul formularului Buget de venituri şi cheltuieli, nu este concordantă cu realitatea şi nici
n-a fost vreodată. Chiar în partea superioară a primei pagini a formularului este prevăzut
un loc pentru viza Protopopiatului şi, deasupra acestuia, un loc pentru viza Centrului
Eparhial. Or, vizele acestea, în special cea de deasupra, echivalează cu aprobarea propiu-
zisă, orice aprobare anterioară acestei aprobării finale având valoarea doar a unui aviz.
Prin urmare, Consiliul Parohial nu are competenţa să aprobe, ci doar să avizeze bugetele
care sunt înaintate pe linie ierarhică, adunând alte avize, până la aprobarea dată de Centrul
Eparhial.
Pe de altă parte, modificările succesive ale dispoziţiilor statutare au ajuns, treptat, la o
terminologie care exprimă mai exact ceea ce se întâmplă în fapt, de la întocmirea
bugetelor până la aprobarea lor la Centrul Eparhial.
În vechiul Statut, aprobarea bugetului de execuţie era indicată în mod expres ca
atribuţie a Adunării Parohiale (art. 53 al. 1 lit. i: „verifică şi aprobă gestiunea anuală a
parohiei”), subînţelegându-se că acest buget este întocmit de Consiliul Parohial. În
privinţa bugetului de prevederi, întocmirea sa era prevăzută printre atribuţiile Adunării
Parohiale (art. 53 al. 1 lit. d); însă această atribuţie nu era trecută printre atribuţiile
Adunării pe care Consiliul Parohial nu le-ar fi putut exercita „pe timpul cât Adunarea
Parohială nu este întrunită” (art. 63 al. 1). Prin urmare, Consiliul avea îndreptăţirea să
întocmească bugetul de prevederi al parohiei, şi chiar aşa se întâmpla în practică. În ceea
ce priveşte aprobarea acestui buget, nu exista nicio prevedere statutară expresă.
În Noul Statut, forma iniţială, deşi printre atribuţiile Permanenţei Consiliului Eparhial
s-a prevăzut şi faptul că „aprobă proiectele de buget şi conturile de execuţie bugetară ale
protopopiatelor, ale parohiilor şi ale mănăstirilor” (art. 102 lit. k), în secţiunea consacrată
parohiei, aprobările celor două bugete de la nivelul parohiei au fost prevăzute în
competenţa Adunării Parohiale (art. 55 al. 1 lit. d şi i). Prin Hotărârea Sfântului Sinod nr.
385/17.02.2011, se îndreaptă această inadvertenţă, în aşa fel încât, atât pentru bugetul
anual al parohiei (i.e. bugetul de prevederi), cât şi pentru raportul anual privind situaţia
economico-financiară (i.e. bugetul de execuţie), ambele întocmite de Consiliul Parohial,
se prevede că, după ce fiecare este avizat de Adunarea Parohială, este înaintat „spre a fi
aprobat de către Permanenţa Consiliului eparhial” (art. 55 al. 1 lit. d şi i). Se crează însă o

totuşi conţinea termenul „execuţie” care ar fi putut sugera această trimitere. În vechiul Statut, sintagma
corespondentă bugetului de execuţie era „gestiunea anuală a parohiei” (art. 53 al. 1 lit. i).
 altă inadvertenţă: adaosul: „iar o copie a acestui raport se va înainta spre informare
Centrului eparhial”, la atribuţia Consiliului Parohial de a întocmi raportul anual privind
situaţia economico-financiară (art. 61 al. 1 lit. c), nu concordă cu dispoziţiile statutare care
prevăd înaintarea respectivului raport spre a fi aprobat de Permanenţa Consiliului
Eparhial, nu spre informare (art. 55 al. 1 lit. i şi art. 102 lit. n)3.
Bugetul de venituri şi cheltuieli este structurat pe patru pagini. Pe prima pagină, de titlu,
aşa cum s-a văzut, se înscriu datele referitoare la felul bugetului, anul pentru care s-a întocmit,
datele de identificare a parohiei, în partea superioară a paginii vizele Protoieriei şi Centrului
Eparhial, iar în partea inferioară instrucţiuni privind modul de completare.
Pe cea de-a doua pagină se trec veniturile; mai întâi veniturile proprii, adică cele care
aparţin parohiei şi pe care parohia le utilizează pentru buna ei funcţionare; apoi sunt trecute
veniturile numite tranzitorii, adică acelea pe care parohia le realizează, dar nu pentru a fi folosite
de ea, ci pentru a fi transmise mai departe în vederea îndeplinirii unor obligaţii legale sau
contractuale.
La rândul lor, cheltuielile sunt şi ele de două feluri; pe cea de-a treia pagină sunt înscrise
cheltuielile efective, adică cele făcute de parohie pentru propria ei funcţionare şi activitate; pe
prima jumătate a paginii a patra sunt înscrise cheltuielile tranzitorii, acestea corespunzând
întrutotul veniturilor tranzitorii. Adică, aceste cheltuieli sunt de fapt plăţile sumelor care s-au
constituit venituri tranzitorii ale parohiei. În practică este posibil ca mai întâi să se realizeze
venitul tranzitoriu şi apoi să se facă cheltuiala tranzitorie4, dar şi ordinea inversă a operaţiunilor,
adică să se facă mai întâi cheltuiala tranzitorie şi apoi să se realizeze venitul tranzitoriu5.

3
De asemenea, ordinea în care sunt prezentate cele două bugete, şi în articolul care prevede întocmirea lor de către
Consiliul Parohial (art. 61 al. 1 lit. b şi c), şi în articolul care prevede avizarea lor de către Adunarea Parohială (art.
55 al. 1 lit. d şi i), precum şi în cel care prezintă atribuţia Permanenţei Consiliului Eparhial de a le aproba (art. 102
lit. n), a rămas aceeaşi din vechiul Statut, nefiind cea logică.
4
e.g. Parohia organizează o colectă pentru sinistraţi; banii adunaţi sunt înregistraţi în contabilitatea parohiei ca venit
tranzitoriu (art. 772.01.05), foarte curând parohia transmiţând respectiva sumă către Protoierie, deci făcând o plată pe
care o va înregistra în contabilitate ca fiind cheltuială tranzitorie (672.01.05). Sau cazul reţinerilor din salarii: în
momentul în care preotul paroh primeşte statul de plată salarii, reţine impozitul şi cele trei contribuţii aferente din
salariile brute ale angajaţilor parohiei, adică emite o chitanţă pentru întreaga sumă; chitanţa o transcrie în Jurnalul de
venituri şi cheltuieli, apoi în registrul Partizi Venituri, defalcat de la art. 772.02.01 la 772.02.04. Dar, în aceeaşi zi
sau foarte curând, preotul paroh va plăti către Protoierie această sumă reţinută din salarii, înregistrând în contabilitate
cheltuiala tranzitorie aferentă acestor reţineri; adică va emite un ordin de plată (această plată va cumula însă reţinerile
din salarii, adică contribuţiile angajaţilor, cu suma reprezentând contribuţia angajatorului, adică a parohiei, aceasta
din urmă fiind o cheltuială efectivă) pe care îl va transcrie în Jurnalul de venituri şi cheltuieli, apoi în registrul
Partizi Cheltuieli, defalcat de la art. 672.02.01 la 672.02.04 (restul sumei, reprezentând contribuţia angajatorului,
deci cheltuiala efectivă, fiind defalcat de la art. 645.01 la 645.06).
5
e.g. Preotul paroh aprovizionează pangarul parohiei cu lumânări; plăteşte Protoieriei lumânările, adică face o
cheltuială tranzitorie, pentru că această sumă plătită (preţul de cost) va fi recuperată odată cu distribuirea
lumânărilor; ordinul de plată emis va fi transcris în Jurnalul de venituri şi cheltuieli, apoi în registrul Partizi
Cheltuieli, la art. 672.01.01. Lumânările sunt distribuite la pangar cu un adaos ce reprezintă contribuţia parohiei la
distribuirea lumânărilor. În momentul înregistrării în contabilitate a lumânărilor distribuite (vor fi cu siguranţă mai
multe înregistrări pentru a se acoperi întreaga cantitate de lumânări achiziţionată) se emite o chitanţă pentru
cantitatea distribuită, cu valoarea integrală (preţul de cost + contribuţia parohiei); chitanţa se transcrie în Jurnalul de
venituri şi cheltuieli, apoi în registrul Partizi Venituri, defalcat la art. 731.01.03 (contribuţia parohiei, adică venitul
propriu) şi la 772.01.01 (venitul tranzitoriu, adică preţul de cost încasat, corespunzător cheltuielii tranzitorii făcute la
achiziţionarea lumânărilor).
 Pe ultima jumătate a paginii a patra a formularului Buget de venituri şi cheltuieli, care se
completează doar în cazul bugetului de execuţie, se înscriu stocurile la finele anului şi situaţia
lumânărilor vândute în cursul anului. La final semnează epitropii şi preotul paroh.
II. Chitanţierul – După vizualizarea prevederilor bugetare, preotul paroh trebuie să se
familiarizeze cu documentele financiar-contabile ce se emit pentru veniturile realizate de parohie,
atât pentru încasările în numerar, cât şi pentru sumele intrate, prin virament, în contul bancar al
parohiei. Documentul care se emite pentru fiecare venit realizat este chitanţa. Chitanţele sunt
prinse în carnete de câte 50 sau de câte 150 - câte trei pe o pagină (Anexa nr. 2A), numite
chitanţiere. Acestea se procură de la Protoierie. La nivelul parohiei, care ţine o contabilitate în
partidă simplă, fiecare chitanţă are un original şi o copie; adică carnetul, fie că are 50 de chitanţe,
fie 150 - câte trei pe pagină, va avea 100 de file. Pe fiecare chitanţă, în partea stângă sus este
tipărit antetul în care este indicată cel puţin Protoieria (unitatea în subordinea directă a căreia se
află parohia), indicaţie ce poate fi precedată şi de menţionarea Eparhiei, a Mitropoliei sau a
apartenenţei de Patriarhia Română; sub denumirea Protoieriei urmează trei-patru rânduri punctate
pe care preotul paroh va completa datele de identificare a parohiei: denumirea, sediul, codul de
identificare fiscală şi contul bancar. Pentru simplificarea operaţiunii de completare a acestor date,
se poate confecţiona o mică ştampilă dreptunghiulară care să se aplice pe fiecare chitanţă. În
partea dreaptă sus, fiecare chitanţă (din chitanţierele actuale) are imprimată seria şi un număr.
Acest număr nu-l interesează pe preotul paroh decât pentru a utiliza chitanţierele păstrând ordinea
numerelor; de fapt, atunci când parohia solicită Protoieriei noi chitanţiere, Protoieria le vizează şi
le numerotează, urmărindu-se cursivitatea numerelor chitanţelor. Preotul paroh, în momentul
când trece la un alt chitanţier, urmăreşte cursivitatea numerelor date de Protoierie chitanţierelor;
însă este indicat să verifice şi cursivitatea numerelor de pe ultima chitanţă a chitanţierului
terminat şi de pe prima chitanţă a celui pe care îl începe, pentru a se asigura că Protoieria nu a dat
o numerotare eronată chitanţierelor, deşi acestă verificare ar trebui s-o facă pe loc, în momentul
în care Protoieria eliberează chitanţierele solicitate.
Pentru contabilitatea parohiei numărul chitanţei se înscrie de preotul paroh, imediat sub
titlul „Chitanţa”, în fiecare an reîncepându-se numerotarea de la 1. Chitanţa nr. 1 reprezintă
întotdeauna soldul anului precedent (disponibilul din anul precedent în bancă şi în casă). Apoi
chitanţele sunt numerotate de preotul paroh în ordinea cronologică a realizării veniturilor.
Excepţie de la regula emiterii chitanţelor în ordinea cronologică a realizării veniturilor se
face pentru sumele pe care parohia le primeşte prin virament bancar. Despre unele venituri prin
intermediul băncii preotul are cunoştinţă dinainte de a fi făcut viramentul6; însă în cazul altora,
preotul paroh nu ştie cu exactitate când vor intra în contul parohiei. Apoi şi cele cărora le
cunoaşte, teoretic, data scadentă, ar putea fi plătite cu întârziere. De aceea, pentru ca preotul
paroh să nu fie nevoit să urmărească zilnic la bancă intrările în contul parohiei, la sfârşitul lunii,
primind extrasul de cont pentru întreaga lună, va emite chitanţe pentru toate sumele intrate în
contul parohiei, în ordinea cronologică a realizării veniturilor (ordinea din extrasul de cont),
datându-le cu ultima zi a lunii în care s-a realizat venitul respectiv sau cu ziua în care i se
eliberează extrasul de cont7.
Chitanţierele actuale sunt realizate din hârtie autocopiativă, nemaifiind necesară utilizarea
hârtiei-carbon (indigo) între original şi copie. Pentru a avea în permanenţă reprezentarea exactă a
veniturilor realizate de parohie, precum şi pentru a uşura verificările, pe copii se înscrie totalul.
6
e.g. plata unei chirii la data stabilită în contract; o donaţie despre care donatorul a înştiinţat mai înainte când o va
face.
7
Extrasul de cont pentru întreaga lună nu poate fi obţinut de la bancă decât în prima zi lucrătoare a lunii următoare.
Nu este necesară înscrierea totalului pe fiecare chitanţă; în cazul chitanţierelor care au câte trei
chitanţe pe pagină, totalul se înscrie, de regulă, la finalul fiecărei pagini; în cazul chitanţierelor
simple, totalul se înscrie secvenţial, de regulă din cinci în cinci chitanţe. Copiile chitanţelor din
chitanţierele actuale nu mai au prevăzută rubrică pentru înscrierea articolului bugetar pentru care
se realizează venitul, precum cele vechi (Anexa nr. 2B); se uşurează, oarecum, emiterea chitanţei,
însă se îngreuiază operaţiunea de transcriere a chitanţelor în Jurnalul de venituri şi cheltuieli,
după cum se va vedea mai jos.
III. Carnetul ordinelor de plată – Aşa cum pentru fiecare venit realizat se emite o chitanţă,
pentru fiecare cheltuială făcută se emite un ordin de plată. Un carnet de ordine de plată, ca şi un
chitanţier conţine 100 de file: 50 pentru originale, 50 pentru copii, informaţie tipărită pe coperta
carnetului (Anexa nr. 3A). Pe fiecare filă sunt câte trei ordine de plată (Anexa nr. 3B), în total
fiecare carnet având 150 ordine de plată. Fiecare ordin de plată este numerotat de emitent, în
ordinea cronologică a efectuării plăţilor, numerotarea reluându-se de la 1, ca şi în cazul
chitanţelor, la începutul fiecărui an. Imediat sub titlul „Ordin de plată nr. ...”, emitentul trebuie să
înscrie numărul articolului bugetar pentru care se face plata; apoi se indică cui s-a plătit, suma
plătită, în cifre şi în litere, şi pentru ce s-a plătit. Urmează apoi semnătura casierului, adică a
preotului paroh, data şi menţionarea anexelor, adică a actelor justificative care pot fi: facturile pe
baza cărora s-au făcut plăţile, însoţite de chitanţe (dacă plăţile s-au făcut în numerar) sau de
ordinul de plată de bancă (dacă plăţile s-au făcut prin virament bancar); bonuri fiscale; chitanţe de
mână primite în baza unei hotărâri a Consiliului Parohial sau însoţite de un referat întocmit de
unul din serviciile Comitetului Parohial ş.a.
După emiterea sa, originalul ordinului de plată se taie din carnet, se capsează deasupra
actelor justificative şi se îndosariază în ordinea emiterii, dosarul actelor justificative fiind anexat
carnetului în care rămân copiile ordinelor de plată.
Spre deosebire de venituri, în cazul cărora există situaţii de necunoaştere exactă a datei
intrării lor prin virament în contul parohiei, chitanţele emiţându-se pentru acestea odată cu
obţinerea extrasului de cont de la bancă, în cazul cheltuielilor se cunoaşte întotdeauna cu
exactitate momentul plăţii, ordinul de plată emiţându-se în aceeaşi zi în care se face plata, fie în
numerar, fie prin virament. Există totuşi o situaţie în care ordinul de plată se emite la final de
lună, odată cu obţinerea extrasului de cont lunar de la bancă, aceasta fiind plata comisioanelor
bancare. După fiecare operaţiune bancară, atât de intrare, cât şi de ieşire din contul parohiei a
unei sume de bani, banca percepe un comision care variază de la bancă la bancă şi în funcţie de
suma intrată/ieşită. Pentru plăţile făcute prin bancă, teoretic, preotul paroh poate verifica care este
comisionul perceput de bancă, îndată după ce a făcut plata respectivă. Aceasta ar însemna ca, în
ziua în care a făcut plata (dacă a făcut-o în prima parte a zilei) sau a doua zi (dacă a făcut-o spre
finalul zilei de lucru), preotul paroh să se deplaseze din nou la bancă pentru a solicita un extras
sau o fişă de interogare cont pentru a afla care este comisionul perceput de bancă pentru
respectiva operaţiune, urmând ca el să emită în aceeaşi zi un nou ordin de plată corespunzător
acelui comision. Ar fi împovărător şi inutil de procedat astfel; şi, în final, tot ar rămâne
comisioanele percepute de bancă pentru sumele intrate în contul parohiei a căror dată de intrare
nu este cunoscută de preotul paroh, precum şi comisionul lunar perceput de bancă pentru
administrarea contului, operaţiune care, de regulă, se face în mod automat în aceeaşi zi a fiecărei
luni, chiar dacă este zi nelucrătoare. Aşadar, deşi preotul paroh poate cunoaşte cu exactitate data
la care banca îşi trage din contul parohiei respectivul comision, totuşi el nu poate şti valoarea
exactă a comisionului deoarece acesta variază (nu foarte mult) în funcţie de numărul zilelor lunii
şi de numărul operaţiunilor făcute. Prin urmare, pentru a rezolva corect şi eficient problema
înregistrării comisioanelor bancare, preotul paroh va aştepta finalul de lună când, obţinând
extrasul de cont lunar, va însuma valoarea comisioanelor bancare percepute (pentru intrări, pentru
ieşiri şi pentru gestionarea contului) şi va emite un singur ordin de plată pentru suma totală a
comisioanelor percepute de bancă în luna respectivă.
Carnetele de ordine de plată nu sunt realizate din hârtie autocopiativă, astfel încât este
necesară utilizarea hârtiei-carbon (indigo) între original şi copie. Ca şi în cazul chitanţelor, pentru
a avea în permanenţă reprezentarea exactă a plăţilor făcute de parohie, precum şi pentru a uşura
verificările, pe copiile ordinelor de plată se înscrie totalul, la fiecare final de pagină.
În privinţa semnării ordinelor de plată, pe fiecare ordin de plată există loc pentru două
semnături: cea a casierului, în partea de jos, stânga; şi cea de aprobare, în extremitatea superioară,
dreapta. Formularul ordinului de plată cu aceste două semnături era în concordanţă cu dispoziţiile
vechiului Statut, care prevedea că „epitropul este administratorul averii parohiale sub controlul
parohului (art. 66 al. 1), printre atribuţiile sale regăsindu-se şi aceea de „a încasa sumele cuvenite
parohiei şi a face plăţile curente, cu aprobarea parohului” (art. 66 al. 2 lit. f). Astfel că, pe ordinul
de plată epitropul avea de semnat în calitate de casier, iar preotul paroh pentru aprobarea
respectivei plăţi. Or, noul Statut a diminuat rolul epitropului, preotul paroh fiind „administratorul
întregii averi parohiale mobile şi imobile împreună cu Consiliul parohial, sub controlul Centrului
eparhial” (art. 64 al. 1). Aşadar, pe fiecare ordin de plată preotul paroh va avea de aplicat două
semnături, cu excepţia cazului în care parohia ar avea un administrator-casier angajat care să se
ocupe de plăţi.
IV. Jurnalul de venituri şi cheltuieli – În acest registru sunt trecute în ordine cronologică toate
veniturile şi toate cheltuielile parohiei, adică fiecare chitanţă şi fiecare ordin de plată, imediat ce
au fost emise. Altfel spus, acest registru este oglinda tuturor veniturilor realizate şi a tuturor
plăţilor făcute de parohie într-un an. Pentru uşurarea calculelor şi a transcrierilor care urmează a
se mai face, dacă într-o zi se realizează mai multe venituri şi se fac mai multe cheltuieli, preotul
paroh ar trebui să transcrie în Jurnalul de venituri şi cheltuieli mai întâi toate chitanţele şi apoi
toate ordinele de plată din ziua respectivă (chiar dacă, în fapt, operaţiunile de încasare şi cele de
plată s-au făcut intercalat). Pagina din Jurnalul de venituri şi cheltuieli are 10 coloane (Anexa nr.
4). În prima coloană se trece numărul curent al operaţiunii (în mod cursiv, fie că e vorba de un
venit sau de o cheltuială); în următoarele două coloane se trece luna şi ziua (anul se înscrie în
capul paginii; de altfel Jurnalul se încheie la finele fiecărui an, odată cu noul an începându-se un
alt Jurnal). Când e vorba de un venit, în coloana a patra se trece numărul chitanţei; când e vorba
de o cheltuială, coloana a patra se lasă liberă şi se înscrie în coloana a cincea numărul ordinului
de plată. În coloana a şasea se trece numărul articolului bugetar pentru care se realizează venitul
sau se face cheltuiala. În coloana a şaptea se descrie succint operaţiunea făcută. În coloana a opta
se înscrie suma realizată venit, când e vorba de un venit. Când e vorba de o cheltuială, coloana a
opta se lasă liberă şi se înscrie în coloana a noua suma de pe ordinul de plată. Ultima coloană este
pentru sold, care nu trebuie calculat în mod obligatoriu după fiecare operaţiune, ci la final de
pagină, reportându-se la începutul paginii următoare, precum şi atunci când se doreşte o
verificare la o anumită dată. Ultimele trei coloane, în care se înscriu sume, sunt împărţite în două,
pentru a delimita cifra miilor de cifra sutelor, înlesnindu-se astfel orientarea pentru calcule.
După ce au fost transcrise în Jurnalul de venituri şi cheltuieli, chitanţele se transcriu şi în
registrul Partizi Venituri, iar ordinele de plată şi în registrul Partizi Cheltuieli. Registrele Partizi
Venituri şi Partizi Cheltuieli sunt o dezvoltare a Bugetului de venituri şi cheltuieli.
V. Registrul Partizi Venituri – În capul fiecărei pagini (Anexa nr. 5) se înscrie un număr de
articol bugetar şi nomenclatura acelui articol, precum şi prevederea bugetară pentru respectivul
articol, făcută şi aprobată la începutul anului. Registrul se începe cu primul articol din capitolul
„Venituri” din Bugetul de prevederi al anului, lasându-se pagini suficiente pentru articolele
bugetare pentru care se preconizează că vor fi mai multe încasări8 şi având grijă să rămână pagini
pentru toate articolele pentru care există prevedere bugetară9. La nevoie, se poate utiliza şi un al
doilea registru, în cazul în care se constată că cele 24 de file sunt insuficiente; sau, pentru a
economisi spaţiu, evitând crearea a două registre Partizi Venituri, în cazul veniturilor pentru care
există certitudinea că nu se va înregistra mai mult de o operaţiune pe lună, adică cel mult 12 în
întregul an, se poate împărţi o pagină în două, pentru două articole bugetare10.
Transcrierea chitanţelor în acest registru se face îndată după transcrierea lor în Jurnalul de
venituri şi cheltuieli, deci tot în ordine cronologică, însă trecându-se fiecare venit realizat sub
articolul său bugetar. În momentul unei verificări, se calculează totalul veniturilor pe fiecare
articol bugetar, după care se calculează totalul general al tuturor articolelor bugetare. Suma
rezultată trebuie să fie identică cu totalul veniturilor calculat după Jurnalul de venituri şi
cheltuieli, la ziua la care se face verificarea, precum şi cu suma totală a chitanţelor, calculată pe
copiile chitanţelor rămase în chitanţier, până la ultima chitanţă emisă înainte de verificare.
VI. Registrul Partizi Cheltuieli – Ca şi la registrul Partizi Venituri, în capul fiecărei pagini
(Anexa nr. 6) se înscrie un număr de articol bugetar şi nomenclatura acelui articol, precum şi
prevederea bugetară pentru respectivul articol, făcută şi aprobată la începutul anului. Toate
regulile aplicabile pentru transcrierea chitanţelor în registrul Partizi Venituri se aplică, în mod
similar, pentru transcrierea ordinelor de plată în registrul Partizi Cheltuieli. În cazul cheltuielilor
sunt mai multe articole bugetare pentru care există certitudinea că nu se vor face mai mult de 12
operaţiuni pe an11; prin urmare, acestea pot fi grupate câte două pe pagină, economisindu-se mai

8
e.g. De regulă, o pagină are 35 de rânduri; dacă veniturile din distribuirea lumânărilor se înregistrează în fiecare
săptămână, anul având 52 de săptămâni, o pagină va fi insuficientă; deci vor trebui rezervate câte două pagini, atât
pentru venitul propriu realizat din contribuţia la distribuirea lumânărilor (i.e. adaosul de preţ pe care este îndrituită
fiecare parohie să-l pună peste preţul de cost, fiind vorba de art. 731.01.03), cât şi pentru venitul tranzitoriu
reprezentat de preţul de cost (art. 772.01.01), cu care, de fapt, sunt achitate lumânările achiziţionate şi distribuite.
9
e.g. Cele mai multe parohii nu au cimitir, deci nu vor avea prevedere în buget la articolul „Contribuţii pentru
concesionarea şi îngrijirea locurilor în cimitir” (731.01.06); de asemenea, cele mai multe dintre parohii nu au venituri
din activităţi agricole, deci nici prevedere în buget (739.04). Neavând prevederi bugetare, pentru aceste articole nu
trebuie rezervate pagini în registrul Partizi Venituri, sărindu-se peste fiecare dintre aceste articole la următorul articol
cu prevedere bugetară.
10
În cazul veniturilor, o astfel de împărţire a paginilor poate fi făcută pentru veniturile din reţinerile salariale (adică
impozitul şi celelate contribuţii ale angajaţilor pe care angajatorul, adică parohia, le reţine făcându-le venituri
tranzitorii, pentru ca în final să le transmită Protoieriei, care la rându-i le virează către Stat). Acestea sunt aferente
salariilor, deci 12 pe an. Fiind în număr de patru: impozite salarii (772.02.01), fondul sănătate(772.02.02), ajutorul de
şomaj (772.02.03) şi contribuţia individuală la asigurările sociale (772.02.04), ele pot fi grupate câte două pe o
pagină a registrului Partizi Venituri, economisindu-se astfel două pagini pentru articolele bugetare pentru care se
preconizează mai multe operaţiuni.
11
În afara cheltuielilor tranzitorii reprezentate de plăţile reţinerilor salariale (de la art. 672.02.01 la 672.02.04)
corespondente veniturilor tranzitorii din reţinerile salariale (de la art. 772.02.01 la 772.02.04), mai sunt cheltuielile
privind asigurarea şi protecţia socială, adică contribuţiile angajatorului (parohiei) aferente salariilor, deci tot 12 pe
an, în număr de şase, putând fi grupate câte două pe pagină, ocupând în total trei pagini. În privinţa acestor
contribuţii ale angajatorului, formularul Buget de venituri şi cheltuieli este depăşit, având doar trei rubrici pentru ele,
anume: contribuţia la asigurări sociale (645.01), contribuţia la ajutor de şomaj (645.02) şi contribuţia la Fond
sănătate (645.03); pe statele de plată salarii apar însă încă trei contribuţii ale angajatorului: contribuţia la fond
accidente, contribuţia la fond indemnizaţie copil şi contribuţia la fond garanţie, numerotate în registrul Partizi
multe pagini, de care este într-adevăr nevoie, pentru că numărul total al articolelor bugetare ale
secţiunii „Cheltuieli” (cuprinse în pagina a treia şi prima jumătate a paginii a patra a Bugetului de
venituri şi cheltuieli) este mai mare decât numărul total al articolelor bugetare ale secţiunii
„Venituri” (cuprinse în pagina a doua a Bugetului de venituri şi cheltuieli).
VII. Registrul special de evidenţă a lumânărilor – Una dintre cele mai importante surse de
venit pentru parohie este distribuirea lumânărilor. De aceea i se acordă o atenţie deosebită,
situaţia lumânărilor vândute în cursul anului cerându-se a fi evidenţiată separat (cantităţi şi valori)
la finalul Bugetului de venituri şi cheltuieli, în Carnetul de pangar (toate cantităţile intrate şi
valoarea acestora), precum şi în Registrul special de evidenţă a lumânărilor, fiecare intrare şi
fiecare ieşire, pentru diferitele tipuri de lumânări. În privinţa intrărilor (Anexa nr. 7A), fiecare
parohie se aprovizionează în funcţie de necesităţi de la Protoierie sau, direct, de la fabrica de
lumânări a eparhiei. În privinţa ieşirilor (Anexa nr. 7B) există rânduiala, cel puţin în
Arhiepiscopia Bucureştilor, ca ele să fie evidenţiate săptămânal; adică, în fiecare săptămână se
emite o chitanţă pentru cantitatea de lumânări distribuite, chitanţa se transcrie în Jurnalul de
venituri şi cheltuieli, apoi în registrul Partizi Venituri (defalcat la cele două articole bugetare:
731.01.03 şi 772.01.01) şi în Registrul special de evidenţă a lumânărilor, în care sunt evidenţiate
şi stocurile (cantitatea rămasă).
VIII. Carnetul de pangar – Acest carnet are trei secţiuni: 1. Lumânări (Anexa nr. 8A), în care
sunt evidenţiate cantităţile şi tipurile de lumânări procurate, precum şi valoarea acestora; 2.
Colportaj (Anexa nr. 8B), în care sunt evidenţiate toate obiectele cu care parohia se
aprovizionează spre a fi distribuite la pangar; 3. Resturi lumânări (Anexa nr. 8C), în care sunt
evidenţiate resturile de lumânări pe care parohia le predă şi valoarea acestora care, în cele mai
multe cazuri, nu se încasează faptic, ci se deduce din preţul pe care parohia îl are de achitat
pentru cantitatea de lumânări cu care se aprovizionează după ce a predat resturile; însă în
contabilitatea parohiei această valoarea trebuie înregistrată la venituri, iar preţul integral al
lumânărilor achiziţionate înregistrat la cheltuieli.

Este adevărat că misiunea principală a Bisericii este aceea de sfinţi şi de a conduce pe

calea mântuirii, în aşteptarea Dreptului Judecător „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”. La fel de
adevărat este că „Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti” (FAp 17, 24). Însă
în lumea aceasta, în traversarea sa către „viaţa veacului ce va să fie”, Biserica are nevoie şi de
ziduri, şi de toate cele necesare trupurilor, şi de o evidenţă financiar-contabilă, care se va
desfiinţa şi ea atunci când va rămâne doar dragostea care nu cade niciodată (1 Cor 13, 8).

Cheltuieli, în mod firesc, de la 645.04 la 645.06. Problema apare la întocmirea bugetelor, la început de an, când
neavând rubrici pentru aceste trei contribuţii, trebuie găsită o soluţie de a le prinde în bugete. În practică, cel puţin în
Arhiepiscopia Bucureştilor, sumele aferente acestor trei contribuţii ale angajatorului care n-au rubrică în formularul
Buget de venituri şi cheltuieli se adaugă la suma primei contribuţii a angajatorului: asigurări sociale, atât în bugetul
de execuţie, cât şi în cel de prevederi. O altă problemă o constituie schimbarea ordinii contribuţiilor datorate de
angajator pe statele de plată salarii; astfel, de mai multă vreme, contribuţia la Fondul de sănătate a urcat de pe
poziţia a treia pe a doua, iar contribuţia la ajutorul de şomaj a coborât de pe poziţia a doua pe a treia; în ianuarie
2014, cel puţin în Arhiepiscopia Bucureştilor, contribuţia la fond indemnizaţie copil a urcat de pe poziţia a cincea pe
a patra, iar contribuţia la fond accidente a coborât de pe poziţia a patra pe a cincea. Aşadar, până la actualizarea
formularului Buget de venituri şi cheltuieli, transcrierea acestor cheltuieli din statele de plată salarii în registrul
Partizi Cheltuieli necesită o atenţie sporită. Alte cheltuieli pentru care există certitudinea că nu se fac mai mult de 12
plăţi pe an, şi deci pot fi comasate câte două articole bugetare pe pagină, sunt cele pentru utilităţi: încălzire, iluminat,
apă şi canal, salubritate (de la 605.01 la 605.04).