Alivizatos

Pag. 29

Rânduiala aceasta nu este nimic altceva decât așa numitul Kanonicon sau Dreptul eccleziastic al
Bisericii Ortodoxe, a cărui cunoaștere este nu numai indispensabilă pentru înțelegerea clară a ființei
Biserici văzute, ci și pentru cuvenita ei administrare și chivernisire.

Pag. 29

Conform acestora, Biserica se împarte în două părți, prima, alcătuită din credincioșii care intră în viața
veșnică după moarte(Biserica triumfătoare și nevăzută) a doua, alcătuită din toți credincioșii
ortodocși vii. Această a doua parte este aproape exclusiv obiectul Dreptului canonic, în raport cu
ordinea păstrată în Biserică, care se și păstrează prin el.

Pag. 31

De acum încolo, evoluția Bisericii și extinderea ei aritmetică au contribuit la înmulțirea dispozițiilor

eccleziastice, care sunt cuprinse în detalierile administrării bisericești și ale vieții de zi cu zi și au
alcătuit corpul Dreptului bisericesc, corpus juris canonici, prin care se conducea și se conduce
Biserica.

Relațiile dezvoltate în chip firesc între Biserica apărută și dezvoltată într-un cadru politic și
forma de guvernare lumească au creat noi dispoziții, alcătuind după cum apare, o addenda a
Dreptului Eccleziastic. Aceste dispoziții, în funcție de caracterul relațiilor apărute între Stat și Biserică,
au fost acceptate mai ușor sau mai greu de către Biserică...

Pag. 32

Sursele principale ale Dreptului Canonic al Bisericii Ortodoxe sunt următoarele:

1. Sfânta Scriptură și îndeosebi Noul Testament, care cuprind principiile și dispozițiile

eccleziastice generale și fundamentale(întemeierea Bisericii, conducere-tagmă preoțească,
Taine, Căsătoria ș.a.)
2. Sfânta Tradiție, credința, în înțelesul învățăturii lui Vicențiu de Lerin, recunoscută în general în
întreaga Biserică, care nu se găsește în niciun mod în contradicție cu Sfânta Scriptură și nu
introduce niciun element nou în învățătura Bisericii
3. Cutuma (obiceiul)ecclesiastică, de vreme ce nu contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții
4. Canoanele Sinoadelor Ecumenice
5. Canoanele numite ale Sfinților Apostoli, canoanele celor 8 Sinoade locale și canoanele celor
13 Părinți ai Bisericii, care au fost confirmate de canonul al-2-lea al Sinodului Quinisext și au
dobândit astfel autoritate ecumenică
6. În izvoarele Dreptului Ecumenic ale Bisericii Ortodoxe sunt cuprinse și anumite hotărâri ale
unor sinoade locale și patriarhale, îndeosebi ale Patriarhului Ecumenic, care din secolul al
9lea și până în zilele noastre în condițiile grele confirmate ale întregii Biserici Ortodoxe a
dobândit o mare autoritate-deși nu absolută-în toată Biserica Ortodoxă
7. În chip asemănător, între izvoarele Dreptului Canonic sunt cuprinse păreri și hotărâri și
erminii ale canoanelor unor canonologi însemnați, în special ai perioadei medievale(în mod
deosebit ale lui Balsamon, Zonara și Aristin).
8. Relațiile care au fost create între Biserică și Stat au fost dictate în epoca mai veche în principal
de împărații bizantini
Numărul mare al sfintelor canoane și al legilor bisericești arată ca necesară și imperativă
codificarea lor. În antiteză cu lucrarea în fapt, vrednică de laudă, a Bisericii Romano-Catolice,
Biserica Ortodoxă, din cauza diferitelor greutăți suferite, n-a ajuns să materializeze necesara și
indispensabila codificare a canoanelor.
Înainte vreme s-au folosit în Biserică diferite colecții care conțineau canoane(colecții
canonice) sau canoane și legi bisericești(nomocanoane), precum cele mai vechi(în special
nomocanonul numit al lui Fotie) mai ulterioare și mai noi(Pidalion, Rali și Potli și Alivizatou).
Nicăieri nu există însă o colecție ecleziastică oficială. Și acest Pidalion în chip greșit este numit
așa, deoarece în limbajul ermineutic simplu al canoanelor căruia îi datorează în principal larga
răspândire în Biserica Ortodoxă, a fost recunoscut în chip tacit ca o colecție semioficială
ecleziastică.

Pag. 37
În Biserica de Răsărit, dimpotrivă, episcopul concret, în pofida acestui titlu pompos, de
Patriarh Ecumenic al Constantinopolului, nu este altceva decât episcop de Constantinopol,
primul între egali.

Pag. 42
Sinodul Ecumenic întâmplat al VI- lea, între horos-urile hotărârilor formulate asupra
chestiunilor dogmatice și a învățăturii morale, editează și „canoane”în care sunt cuprinse
hotărârile acestuia, raferitoare la buna rânduire a problemelor conducerii și ordinii
ecleziastice.

Hotărârile Sinodului Ecumenic formulate în horos-uri sunt neschimbabile și sunt socotite și

infailibile-neprimind schimbarea adevărului dogmatic și moral. Hotărârile formulate în
canoane nu sunt infailibile, ci schimbătoare, modificabile, sau desființabile, în funcție de
necesitățile existente, dar numai prin hotărârile unui nou Sinod Ecumenic.

Pag. 54
Monitorizarea aceasta transpare nu numai dintr-o grijă pastorală privighetoare și
neîntreruptă, ci și prin săvârșirea diferitelor taine și a celorlalte slujbe sfințitoare prin care se
primește harul dumnezeiesc și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Pag. 57
Cât despre relațiile dintre Biserică și Stat, Ortodoxia are principiul colaborării armonioase și
absolute a celor două organisme, sau al solidarității???convergenței???

Pag. 58
Ideal este, așa cum s-a spus, sistemul colaborării sau al convergenței, acesta fiind materializat
în mod special de împăratul Iustinian. Lucrul acesta însă nefiind posibil, sistemul ideal direct
între Biserică și Stat este despărțirea lor, sub forma statului areligios, prin care Împărăția,
neamestecându-se din punct de vedere religios, o consideră pe aceasta doar obiectul unui
caz particular și de ordine publică, Biserica fiind pe deplin liberă să-și reglementeze propriile
treburi religioase exclusiv după rânduiala ei canonică. Sistemul acesta poate reglementeze în
bine amândouă organismele, cu condiția exclusivă că Statul să ajungă la cea mai înaltă
treaptă de civilizație, în timp ce Biserica să dețină instrumentele formării celei mai
înalte(morale și spirituale), prin care poate să se impună în mod absolut asupra credincioșilor
ei, aplicând în toate voia lui Hristos.