Biserica se află între om şi Dumnezeu, între istorie şi metaistorie, între timp şi veşnicie şi,

în cele din urmă, între păcat şi sfintenie, între două realităti nu pentru a le despărti, ci pentru a le
uni şi a o desăvârşi pe prima în cea de-a doua. Având în vedere una din realitătile fundamentale
ale existentei - legea - putem spune că Biserica se află şi între legile pozitive, create de om, ca
expresie unică şi inconfundabilă a asemănării cu Dumnezeu, şi Legea cea Nouă a Mântuitorului
Hristos (Legea Vietii, Legea iubirii). Primele se regăsesc în Biserică în sensul în care ele caută
desăvârşirea şi împărtăşirea cu Legea Vietii. Dar, pe de-o parte, legile pozitive nu sunt şi nu vor
putea fi mântuitoare, deci întru totul acceptate de Biserică, pentru că ele nu depăşesc în ultimă
instantă ura, păcatul şi moartea2, şi, totodată, nu pot fi nici înlăturate sau ignorate, căci altfel
lumea, încă nedesăvârşită, ar degenera în haos. Pe de altă parte, Legea lui Hristos, Legea iubirii,
singura mântuitoare, nu se poate regăsi întrupată întru totul în Biserică pentru că Împărătia lui
Dumnezeu, deşi ni s-a dăruit tuturor, nu se va instaura deplin decât abia la sfârşitul veacurilor.
Din acest motiv în Biserică s-a născut o lege proprie, o lege care tine atât de legile pozitive, date
de oameni, cât şi de Legea Vietii revelată şi dăruită întregii umanităti de Hristos, o lege care are
în vedere atât dreptatea relativă a umanitătii decăzute, cât şi dreptatea desăvârşită a Împărătiei lui
Dumnezeu. Legea aceasta se numeşte canon. Acest specific al canonului a trezit interesul
cercetării multor teologi canonişti şi nu numai, pentru a-l întelege în esenta lui, în context
eclesiologic, în raport cu dogma şi cu viata Bisericii. Aici, de exemplu, contributia
arhiepiscopului Peter L'Huillier este fundamentală. Rostul canonului este acela de a împărtăşi
legile pozitive de Legea Vietii sau de a face ca Legea lui Hristos să desăvârşească legile date de
oameni. Prin urmare canonul poate fi definit ca extinderea Legii lui Hristos asupra legii pozitive,
care urmăreşte plasticizarea dreptătii divine desăvârşite în dreptatea relativă a oamenilor, aflati în
comuniunea mântuitoare a Bisericii.
În felul acesta, canoanele au o fiintă teandrică şi, potrivit acesteia, canoanele cuprind
elemente netrecătoare care tin atât de Legea Vietii, dar şi elemente schimbătoare care tin de legea
pozitivă. Ele sunt, astfel, reflexul realitătii din Biserică. Câteodată canoanele reflectă mai mult
sfintenia şi Revelatia (canoanele de cuprins dogmatic), alteori au în vedere mai mult păcatul şi
umanul (canoanele de cuprins disciplinar), dar niciodată între ele nu s-a făcut vreo diferentiere
sau clasificare, ci canoanele formează un tot, un întreg. Deşi canoanele sunt de cuprins teandric

1
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de
învătământ la distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 8-9
ele sunt numite şi „sfintele canoane" pentru că au fost acceptate de către întreaga Biserică cea
infailibilă şi pentru că Legea Vietii, prin perfectiunea ei, desăvârşeşte imperfectiunea legii
pozitive sau, altfel spus, iubirea, esenta Legii celei Noi, inundă egoismul ca deficientă maximă a
legii pozitive. Canoanele ne apropie şi ne tin aproape de Legea lui Hristos îndepărtându-ne,
astfel, de fărădelege. Dacă am fi perfecti nu am avea nevoie de canoane, dar noi suntem mereu
sub pericolul păcatului, de aceea canoanele sunt pentru noi călăuza sigură pe calea cea bună. Dar
călăuza, fireşte, nu ne conduce prin constrângere, pentru că sfintele canoane nu constrâng, ci,
dimpotrivă, canoanele eliberează de pericolul păcatului şi de aceea lor li se atribuie şi un
oarecare rol mântuitor. Chiar şi atunci când canoanele dau epitimii, rostul lor nu este de a
pedepsi, ca în teoria satisfactiei tomiste, ci de a îndrepta cu iubire

2
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de
învătământ la distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 8-9
Fundamentele organizarii canonice Bisericii Ortodoxe romane
In cursul evoluției organizării bisericești s-a dezvoltat o practică ce a revelat un caracter
de principiu, după care fiecare cetate are propriul episcop, dar aceasta nu avea un caracter
absolut. Unitatea episcopatului nu însemna neapărat un singur episcop într-o dioceză. Sursele
vorbesc despre faptul că la Roma, într-o primă fază, ar fi existat mai mulți episcopi în cadrul
unui episcopat prezidat de un protos. Roma era o cetate imensă pentru acea epocă, unde erau
comunități de cartier, comunități de emigranți cu episcopi-prezbiteri proprii. Sfântul Ignatie al
Antiohiei se adresează Bisericii Romei și episcopului de acolo care prezida comuniunea. Această
adresare este considerată un semn că la Roma ar fi slujit în comuniune mai mulți episcopi-
prezbiteri. În scrisoarea lui Clement adresată corintenilor li se reproșează acestora depunerea a
doi episcopi. Sfântul Ieronim vorbește despre unitatea episcopatului Alexandriei și despre
desemnarea prin aclamare a celui ce prezidează.
În Spania sunt menționate Sinoadele naționale ale vizigoților, iar același tip de sinoade
este întâlnit și la gali. Yves Congar afirmă: „Convertirea francilor și vizigoților la credința
creștină, ca urmare a convertirii conducătorilor lor, a dat naștere la Biserici naționale sau etnice
(secolele VI-VII). Regimul vizigoților din Spania este reprezentativ, cu sinoadele naționale care
reglau în mod autonom și fără intervenție romană viața Bisericii naționale. Yves Congar este de
părere că în Occident sinoadele naționale nu mai sunt de actualitate începând cu secolele VIII-
IX. Este evident că Biserica a reținut ca principiu general de organizare principiul teritorial și că
în condiții normale s-a ajuns la organizarea bisericească în jurul unui episcop, dar Biserica nu a
ezitat să dea un răspuns corespunzător situațiilor specifice unui loc și unui timp. Este interesant
de observat în acest sens situația prezentată de canonul 39 Trulan privitor la prezervarea
continuității unei Biserici autocefale chiar dacă teritoriul său canonic a fost ocupat și episcopul
împreună cu o parte din popor au fost nevoiți să se exileze. Astfel, putem spune că organizarea
teritorială a fost și este în serviciul misiunii Bisericii, dar misiunea Bisericii nu poate fi
subordonată în mod absolut organizării teritoriale.
Chiar dacă putem constata o diversitate de mijloace puse la dispoziția organizării
bisericești, nu putem pierde din vedere că orice formă de organizare bisericească este și trebuie
să fie subordonată slujirii pastoral-misionare și este determinată în cadrul sinodalității, în
3
Patriciu Vlaicu, Lege si comuniune, Organizarea statuara a Bisericii ortodoxe romane(2007-20012), Presa
universitara clujeana 2013, pag 11-13
conformitate cu conștiința doctrinară și canonică a Bisericii. Teritorialitatea a ajuns să fie un
principiu ce stă la baza organizării bisericești clasice, pentru situații tipice. În același timp, pentru
situațiile excepționale, Biserica are capacitatea de a se înzestra cu oficii și structuri canonice
adecvate. Într-o astfel de situație se găsesc structurile de organizare bisericească extrateritorială.
Problema organizării bisericești din teritoriile ce nu fac parte din organizarea Bisericilor
autocefale teritoriale a făcut să curgă multă cerneală31 . Este evident însă că mișcările de
populații cauzate de diferite probleme survenite în timp și evoluțiile geopolitice trebuie să
provoace o reacție adecvată din partea Bisericii. Manifestarea grijii pastorale a Bisericilor
autocefale pentru organizarea vieții religioase a comunităților de migranți care se găsesc în afara
jurisdicțiilor teritoriale, este un lucru firesc ce trebuie însă să fie situat la temelia unei soluții
canonice de lungă durată.

4
Patriciu Vlaicu, Lege si comuniune, Organizarea statuara a Bisericii ortodoxe romane(2007-20012), Presa
universitara clujeana 2013, pag 11-13
Principiile canonice fundamentale
1. PRINCIPIUL IERARHIC
- este rânduiala potrivit căreia Biserica lucrează şi se conduce în mod ierarhic.
- are la bază învătăturile Bisericii despre preotie şi prin aceste învătături despre Taina
Hirotoniei; ierarhia este formată din 3 trepte, care se deosebesc unele de altele prin starea lor
harică.
- temeiul dogmatic: Biserica nu poate exista fără preotie
Preotia a fost instituită de către Mântuitorul Hristos, este purtătoare a succesiunii apostolice şi
are rolul mijlocirii harului în Biserică. De aceea, negarea principiului ierarhic duce la afectarea
fiintei Bisericii
. - importanŃa ierarhiei este subliniată şi de Sfântul Ioan Gură de Aur – „dacă ar înceta hirotonia,
ar înceta toate Tainele Bisericii şi ar fi periclitată mântuirea”.
2. PRINCIPIUL SINODAL
- este rânduiala potrivit căreia organele de conducere ale Bisericii sunt cele sinodale sau că
Biserica, în toată activitatea ei, ia deciziile în comun, cu toti membrii Bisericii (clerici şi
mireni ).
Din punct de vedere ortodox Biserica există numai în mod sinodal, ca expresie a comuniunii
Sfintei Treimi, dar şi a refacerii comuniunii noastre şi a comuniunii cu Dumnezeu, adică a
dobândirii mânturirii.
3. PRINCIPIUL ORGANIC
- este rânduiala potrivit căreia Biserica se conduce ca un organism unitar => în Biserică sunt
organe de conducere şi organe aflate sub ascultare, dar între ele nu trebuie să fie antagonism. Se
numeşte şi principiul alcătuirii şi lucrării organice a Bisericii sau principiul constitutional
bisericesc.
Sfânta Scriptură vorbeşte despre mădularele Bisericii, care trebuie să fie în armonie, dar în
acelaşi timp ele trebuie să fie şi complementare.
- principiul organic = la fiecare lucrare a Bisericii trebuie să participe toate mădularele din
organism, de aceea, acestui principiu i se mai spune principiul participării mirenilor la
conducerea Bisericii .
5
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de învătământ la
distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 26-30
4.PRINCIPIUL TERITORIAL
Este rânduiala potrivit careia, împărtirea unitătilor bisericeşti locale se face după împărtirea
administrativ – teritorială a statului
Reforma administrativă a împăratului Diocletian, a dus la împărtirea Imperiului Roman în: cetăti,
provincii, dieceze şi prefecturi. Biserica a preluat această împărtire şi în jurul cetătilor a întemeiat
episcopia. Provinciilor le-au corespuns mitropoliile. Diecezelor le-au corespuns arhiepiscopiile.
Prefecturilor le-au corespuns patriarhiile.
În canonul 17 al sinodului IV ec. s-a stabilit principiul teritorial: „Împărtirea parohiilor să
urmeze alcătuirilor civile şi de stat.”
5. PRINCIPIUL JURISDICłIONAL
Unul din principiile fundamentale ale dreptului canonic ortodox – despre care, din păcate, s-a
scris destul de putin în literatura canonică de specialitate – este principiul jurisdictional. Într o
formulare concisă, principiul jurisdictional poate fi definit ca rânduiala potrivit căreia taina
hirotoniei se săvârşeşte numai cu o destinatie precisă, anterior stabilită. Această destinatie poartă
numele de jurisdictie - termen preluat din dreptul roman, adică competenta sau contextul clar
delimitat în care clericul - episcop, preot sau diacon - îşi poate exercita drepturile şi îndatoririle
sale ce decurg din hirotonie.
6. PRINCIPIUL NOMOCANONIC
Este rânduiala potrivit căreia Biserica se conduce atât dup legi proprii, cât şi după legi de stat.
Acest principiu s-a născut din ideea că Biserica trebuie să tină cont de realitătile în care trăieşte,
iar cea mai importantă realitate este statul. Initial între Biserica si stat a fost conflict, care a
incetat in momentul in care statul si-a schimbat atitudinea, mai exact odata cu Constantin cel
Mare, care in anul 313 a dat Edictul la Milano, prin care se acorda libertate religioasa - statul
devenind tolerant. In acelasi timp si Biserica nu doreste sa intre in conflict cu legile statului care
nu-i ating libertatea de existent.
Urmare acestui principiu s-au nascut asa-numitele nomocanoane care erau colectii care
cuprindeau legile bisericesti si legile de stat. Termenul slavon al nomocanonului este pravilă.

6
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de învătământ la
distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 26-30
Drept matrimonial ortodox
Căsătorie, Cununie, nuntă. Pentru actul întemeierii familiei se folosesc, în limba română, trei
termeni: căsătorie, Cununie şi nuntă. Toti aceşti termeni definesc, în esentă, una şi aceeaşi
realitate, totuşi, între ei există şi o diferentiere specifică, diferentiere care s-a impus, mai ales, sub
influenta relatiilor istorice dintre Biserică şi stat. În Bizant, între căsătorie şi Cununie nu s-a făcut
niciodată deosebire, întrucât Taina Cununiei săvârşită în Biserică era recunoscută de către stat şi
ca act de căsătorie civil.
Şi la români a existat această tradiŃie simfonică dintre Biserică şi stat. Din păcate ea a încetat
odată cu reformele din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când, sub influenta
iluminismului revolutiei franceze, s-a impus separarea dintre actul civil al căsătoriei şi actul
religios al Cununiei. Astfel, Codul Civil al lui Cuza din anul 1865, valabil, cu multe modificări,
şi astăzi, alcătuit preponderent după Codul Civil al lui Napoleon din anul 1807, a mutat actele de
stare civilă din seama Bisericii, în seama statului132, fapt care a marcat încetarea traditiei
bizantine la români, prin separarea statului de Biserică. În Transilvania separatia s-a produs abia
din anul 1925, adică după întemeierea României Mari.
Conditii la Taina Cununie
Taina Cununiei în Biserica Ortodoxă poate fi săvârşită numai dacă se împlinesc unele conditii
prevăzute de dreptul matrimonial ortodox, care dau siguranta că atât mirii, cât şi preotul
(episcopul) săvârşitor, se află pe calea cea bună a mântuirii, în afara pericolelor sacrilegiului, a
părtăşiei la păcate străine, a formalismului sau fărădelegii.
A. Conditii dogmatice la Taina Cununiei
Primele conditii care trebuie respectate la Cununie sunt cele dogmatice, întrucât ele tin de esenta
tainei, de credinta ortodoxă, de apartenenta la Biserică, şi urmăresc păstrarea nealterată a
învătăturii de credintă a Bisericii Ortodoxe. Acestea sunt, la rândul lor, două:
1. Apartenenta mirilor la Biserica Ortodoxă În Biserica Ortodoxă, Taina Cununiei se
săvârşeşte asupra mirilor care mărturisesc credinta ortodoxă şi care sunt, în mod valid,
membrii ai Bisericii Ortodoxe

7
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de învătământ la
distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 40-49
 2. Apartenenta naşilor la Biserica Ortodoxă Biserica Ortodoxă a pus întotdeauna accent pe
îndrumarea duhovnicească de care au nevoie toti creştinii, pe calea desăvârşirii lor. Un
adevărat creştin nu poate trăi şi spori duhovniceşte fără sfat şi fără îndrumare. Aşa s-a
născut institutia naşilor (sau a năşiei) în Biserică. Naşii sunt noii părinti duhovniceşti ai
finilor, care au misiunea de a-i ajuta pe tinerii soti în tainele vietii de familie şi de a-i
îndruma spre Tainele vietii bisericeşti. Ei trebuie să fie mereu preocupati de soarta finilor
lor şi de evolutia lor duhovnicească, intervenind ori de câte ori este nevoie cu un sfat bun
şi un sprijin obiectiv.
B. Conditii morale la Taina Cununiei
Conditiile cu caracter moral la Taina Cununiei se referă la viata duhovnicească a mirilor, dar şi
a naşilor, conditii care pregătesc şi realizează comuniunea între miri şi Hristos, şi între mirii
înşişi.
Ele pot fi sintetizate în felul următor:
1. Prima conditie morală priveşte pregătirea duhovnicească a mirilor
2. O altă conditie la Taina Cununiei priveşte pregătirea duhovnicească a naşilor.
3. In strânsă legătură cu conditia anterioară este şi conditia ca naşii să fie căsătoriti civil şi
cununati în Biserica Ortodoxă
4. Traditia bisericească mai mentionează binecuvântarea părintilor mirilor ca şi conditie morală
la Taina Cununiei. Este o conditie care vorbeşte de la sine
5. O altă conditie la Taina Cununiei este vârsta matrimonială a mirilor
6. O altă conditie morală la Taina Cununiei este fecioria mirilor

8
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de învătământ la
distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 40-49
 Bibliografie

Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de

învătământ la distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009.
Patriciu Vlaicu, Lege si comuniune, Organizarea statuara a Bisericii ortodoxe romane(2007-
20012), Presa universitara clujeana 2013, pag 11-13

9
Pr.Conf.Univ.Dr.Irimie Marga, Drept canonic, Manual pentru uzul studentilor la forma de învătământ la
distanta, Editura Universitatii Lucian Blaga din Sibiu 2009, pag 40-49