Universitatea din Piteşti

Facultatea de Teologie, Litere, Istorie şi Arte

Istoria Bisericească Universală

“Canoanele Sinodului Quinisext”

Prof coordonator:

Asis.univ. Dumitrescu Horia Student: Preda Eftimia

PITEŞTI

2021

1
 Pe lângă doctrina divină, de credinţă şi morală ce reprezintă însuşi principiul existenţii ei
în lume, Biserica Mântuitorului Iisus Hristos a primit şi o armătură organică menită să-i asigure o
durabilitate pentru toate veacurile: canonicitatea. Lumea creştină ştie cum au luat naştere
canoanele şi legile bisericeşti.

Au fost frământări în masa creştină, sfâşieri chiar. Atunci căpeteniile Bisericii s-au
întrunit în Sinoade. Ceea ce s-a stabilit acolo au fost dogmele, norme de credinţă, şi canoanele,
norme de viaţă şi disciplină bisericească. Totdeauna învăţătura sfântă, dogma în propovăduirea ei
a fost urmată de îngrădirea sigură a canonului, a legii, un fel de “barieră între aluatul gingaş,
subtil precizat al dogmei şi felul de gândire al lumii profane, din afară” 1. Canonul a fost deci,
menit să fie totdeauna un dreptar şi temei, un stâlp pentru menţinerea prestigiului şi autorităţii
dogmei, şi astfel al Bisericii.

Normă de viaţă şi disciplină, legea are deosebită însemnătate înlăuntrul unei societăţi
organizate. Aceste legi formează însăşi structura, scheletul ei de bază. Canoanele bisericeşti
însumează nu numai nesfârşitele mărturii de biruinţă, repurtate de Biserică asupra atâtor
răzvrătiri şi vrăjmăşii în cursul veacurilor de zbucium, ci şi timbrul specific, unic pe care îl
împrumută Bisericii, caracterul ei, nota ei de sfinţenie ca instituţie.

Prin prisma acestor constatări înţelegem de ce marii împăraţi ai Bizanţului îşi făceau titlu
de glorie din cunoaşterea canoanelor şi din grija ce purtau pentru respectarea lor, sau din
pasiunea ce puneau în adunarea şi codificarea legilor bisericeşti.

Sinodul VI ecumenic s-a ţinut între 7 noiembrie 680 şi 16 septembrie 681 la

Constantinopol, într-o sală boltită a palatului imperial, din care cauza i s-a mai zis şi «sinodul I
trulan» la care au participat 174 episcopi. Împăratul, Iustinian al II-lea a arătat un interes deosebit
sinodului, participând la primele şedinţe importante, precum şi la ultima. Lucrările celor 18
şedinţe au fost foarte critice. În şedinţa a 18-a din 16 septembrie 681, în prezenţa împăratului, s-a
publicat în mod solemn mărturisirea de credinţă, care învăţa că “în Iisus Hristos sunt două voinţe
şi două lucrări sau energii, corespunzătoare celor două firi, neamestecate şi neschimbate,
neîmpărţite şi nedespărţite, precum şi neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul

1
Nicolae Cornean, înapoi, la canoane!, Foaia Diecezană, nr.7, 1941, p. 1

2
voinţei şi lucrării celei divine”2. Nici una din cele două naturi nu poate fi socotită fără lucrare sau
fără voinţă.

La cererea Sinodului, mărturisirea de credinţă a fost lucrată în cinci exemplare şi trimisă

celor cinci scaune patriarhale. Monotelismul, care mai bine de o jumătate de secol agitase
spiritele, a fost înfrînt. Pacea din sânul Bisericii fusese restabilită.

Disputele monofizite şi monotelite au slăbit mult disciplina Bisericii. Tot mai mult s-a
simţit nevoia întăririi ei, din cauză că nici la Sinodul al V-lea şi nici la Sinodul VI ecumenic nu s-
au dat canoane. Atunci împăratul Iustinian al II-lea (685— 695; 705—711), un monarh foarte
credincios, a convocat pentru anul 691-692 un sinod la Constantinopol, care s-a ţinut tot în sala
boltită a palatului imperial în care se ţinuse şi Sinodul VI ecumenic. Din această cauză a căpătat
numele de «al doilea sinod trulan». Sinodul din 692 a fost întrunit în vederea completării
lucrărilor Sinoadelor precedente în acest sens. De aceea a și primit numele de Sinodul Quinisext,
sau al Cinci-Șaselea. La el au participat pînă la 240 episcopi. Cele 102 canoane date de acest
Sinod au căutat să reglementeze diferite întregiri ale disciplinei şi ritului bisericesc, năzuindu-se
mai ales să se ridice morala creştină în rînduielile clerului şi ale poporului 3. Sinodul a întărit
hotărîrile dogmatice şi canoanele apostolice şi ale Sinoadelor ecumenice de pînă atunci, precum
şi ale mai multor sinoade locale şi ale câtorva Părinţi bisericeşti, în număr total de 660. S-a
recunoscut din nou egalitatea patriarhilor de Constantinopol şi Roma, s-a oprit pictarea
Mântuitorului în chip de miel: s-a condamnat celibatul clerului admis de Biserica Romană,
precum şi practica apuseană de a mânca brînză, lapte şi, ouă în Postul cel Mare şi s-au luat o
mulţime de măsuri pentru oprirea relelor din Biserică.

Din cauza că acest Sinod a confirmat pentru a treia oară drepturile patriarhului de
Constantinopol şi a condamnat unele practici şi obiceiuri ale Bisericii Romane, papii şi teologii
latini nu l-au recunoscut ca ecumenic, silinţa împăratului Iustinian al II-lea de a înfrînge opoziţia
titularului de la Roma printr-un împuternicit n-a avut succes, pentru că timpurile se schimbaseră:
autoritatea împăratului bizantin în Italia nu mai era cea de odinioară, iar prestigiul papei crescuse
mult.

Câteva dintre canoanele reprezentative ale sinodului:

2
Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1987, p. 394
3
Ibidem, p. 395

3
 Canonul 1: (Învăţătura celor dintâi şase sinoade ecumenice să se ştie nestrămutat)

Însemnătatea canonului constă în faptul că prin el se confirmă toate hotărârile dogmatice

ale primelor sinoade ecumenice. Canon emis în al VI-lea sinod ecumenic, în anul 692.

De asemenea mai trebuie reţinut faptul că, întreaga învăţătură de credinţă predanistă,
adică încredinţată de Dumnezeu Bisericii, este păstrată în Biserică prin asistenţa Sfântului Duh,
care li s-a dat sinoadelor ecumenice şi că ea este mărturisită neîntrerupt de către toţi sfinţii Părinţi
şi marii luminători ai lumii care aveau într-înşii cuvântul vieţii ca scriitorii Sfintei Scripturi, dar
nu că ei ar fi fost infailibili, ci numai că au învăţat în majoritatea lor adevărurile păstrate de
Biserică, deci trebuie consideraţi păstrători ai adevărului lămurit de Biserică prin asistenţa
Duhului Sfânt în sinoadele ecumenice.4

Canonul 3: (Cei căsătoriţi de doua ori nu pot fi clerici)

Canonul prevede îndepărtarea din slujba preoţească, dar nu şi din starea clericală, a celor
care, clerici fiind, s-au căsătorit a doua oară. “Socotim aşadar împreuna ca cei care s-au încurcat
cu două căsătorii, să fie supuşi caterisirii canonice”5

Canonul 22: (Osânda hirotoniei simoniace)

Hirotonia pe bani, calificată drept simonie, se pedepseşte cu caterisirea ambelor părţi, şi a

celui hirotonit şi a celui ce hirotoniseşte.

Canonul 28: (Să nu se amestece vinul euharistic cu mustul de struguri)

Canonul 29: (Postul Mare să fie ţinut în întregime)

Canonul 30: (Preoţia nu se moşteneşte)

Canonul 43: (Orice păcătos se poate călugări)

Canonul stabileşte principiul că nici o greşelă săvârşită de cineva, nu poate constitui o

piedică în calea intrării în monahism, pentru motivul că starea monahală este o stare de pocăinţă,
iar cei ce vor să se pocăiască trebuie neapărat adimşi la aceasta, nimeni neputând fi respins.

Canonul 45: (Luxul sminteşte pe călugăriţe)

4
Arhidiacon prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Editura Polsib, 1992, p. 99-100
5
Ibidem, p. 103

4
 Canonul 49: (Mănăstirile să nu se secularizeze)

După cum textul canonului arată, el reprezintă reînnoirea disoziţiei cuprinse în canonul
24 al sin. IV ec., prin care se interzice ca mănăstirile să fie transformate în lăcaşuri lumeşti.

Canonul 51: (Creştinii să nu se facă mascărici)

Canonul condamnă anumite manifestări, care sub pretextul distracţiei sau al artei,
profesioniştii să apară pe scene în atitudini imorale sau în ţinută indecentă. Biserica nu a
condamdat arta şi nici distracţiile morale şi decente. Nu a condamnat şi nu condamnă
spectacolele de artă şi nici alte reprezentaţii cu caracter distractiv, educativ etc.

Canonul 60: (Osânda celor ce se prefac îndraciţi)

Canonul prevede măsurile de vindecare ale celor care, pentru amăgirea oamenilor şi
pentru exploatarea credulităţii lor simulează demonizarea.

Canonul 61: (Osândirea superstiţiilor şi a celor ce le practică)

Orice practici, superstiţii, ca şi îndeletnicirile menite să ducă în eroare, sunt condamnate

de Biserică, indiferent cum s-ar numi acestea. Cei ce le practică, umblând cu vrajitorii, cu
preziceri, şi nu le abandonează, urmează a fi supuşi pedepsei excomunicării.6

Canonul 70: (Femeile să tacă în biserică)

Să nu se îngăduie femeilor să vorbească în timpul dumnezeieştilor liturghii, ci după

cuvântul apostolului Pavel, să tacă, pentru că nu li s-a îngăduit lor a vorbi, şi să se supună,
precum şi legea zice: “Iar cele ce voiesc să înveţe ceva, să-şi întrebe acasă pe bărbaţii lor” (Fac.
3, 16; I Cor. 14, 34-35)7

Canonul 72: (Creştinii să nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini)

Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege cu femeia eretică, nici femeia ortodoxă

să se unească cu un bărbat eretic, şi de s-a făcut un lucru ca acesta, căsătoria să se socotească fără
de tărie, ca şi credinţa slabă a celor căsătoriţi, şi căsătoria să se desfacă. Căci nu se cade a

6
Ibidem, p. 141
7
Ibidem, p. 145

5
amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul, şi nici turmei lui Hristos
cu ceata păcătoşilor; iar daca cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.

Canonul 73: (Semnul crucii să nu se pună oriunde)

Canonul relevă importanţa sfintei cruci şi ia măsuri pentru ca semnul ei să nu fie expus în
nici un chip batjocoritor (pe jos, pe pardoseli, pe tălpi, etc)

Canonul 75: (În biserică să se cânte cu evlavie, fără vaiete şi răgnete)

Se rânduieşte ca în biserică să se cânte în mod cuviincios şi cu toată evlavia, evitându-se

vaietele, adausele, cuvintele nepotrivite şi strigătele.

Canonul 76: (Se opreşte negoţul în curtea bisericii)

Canonul 80: (Osânda clericilor şi laicilor care nu merg regulat la biserică)

Se impune pentru toţi membrii clerului ca şi pentru toţi credincioşii laici, obligativitatea
frecventării bisericii cel puţin odată la trei săptămâni, sub pedeapsa caterisirii pentru clerici, sau a
excomunicării, pentru laici. Se înţelege însă că aşa precum arată textul caonului, obligativitatea
aceasta nu exista decât atunci, când intervin cauze de forţă majoră care să oprească pe clerici sau
pe laici de la a participa la sfintele slujbe.

Canonul 87: (Osânda adulterului):

Canonul pune problema despăţirii sau divorţului, arătând că divorţul fără motive este
asimilat cu adulterul, dacă cel ce are iniţiativă se căsătoreşte sau convieţuieşte cu o persoană
străină.

Canonul 90: (Rânduiala îngenuncherii în biserică)

Canoul dispune când se cuvine a îngenunchea în biserică, oprind îngenuncherea în zilele

de duminică, cu motivarea că numai neîngenunchind duminica se cinsteşte Învierea lui Hristos.
Această rânduiala nu s-a păstrat în Biserică, cel puţin în Biserica Ortodoxă Română.

Canonul 91: (Avortul are canonul uciderii)

Canonul interzice atât avorturile cît şi evitarea naşterilor prin contracepţie, calificând
acestea drept crimă, identică cu ale ucigaşilor.

6
 Canonul 96: (Osândirea împodobirii deşarte)

Canonul condamnă nu îngrijirea sau gătirea decentă a făpturii omeneşti, ci

extravaganţele, adică gătirea şi împodobirea indecentă, făcută în scopuri imorale.

Canonul 100: (Se osândeşte pictura imorală)

“Ochii tăi să privească spre cele drepte”, şi “cu toată paza tinereţii inima ta”, porunceşte
Înţelepciunea (Proverbe 4, 23, 25). Poruncim aşadar că de acum înainte, în niciun chip să nu se
mai zugravească, chipuri care amăgesc vederea şi care strică mintea şi împing spre aţâţările
placerilor ruşinoase. Iar dacă cineva s-ar încumeta să facă acest lucru, să se afurisească.8

Deşi se ocupă numai de pictură, condamnând folosirea ei pentru propagarea imoralităţii,

hotărârea canonului prezent cuprinde condamnarea în principiu a folosirii oricărei arte în scopuri
imorale.

Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise
de duhovnici fiecărui credincios, în funcţie de multi factori, avându-se în vedere sănătatea lui
sufletească.

8
Ibidem, p. 159-160

7
Sfantul Sinod de la Niceea

sursa foto: https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1570752000

8
Bibliografie

1. Cornean Nicolae, revista înapoi, la canoane!, Foaia Diecezană, nr 7, 1941

2. Floca N. Ioan, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Editura Polsib, 1992
3. Rămureanu Ioan, Istoria Bisericească Universală, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987