Drept Canonic Ortodox. Adminis curs-CONSTANTINESCU IULIAN-MIHAI PDF

Iulian Mihai L.
CONSTANTINESCU
Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe
Comisiile interortodoxe
Conferințele Panortodoxe
Conferințele Panortodoxe Presinodale
O abordare canonică a tematicii
SUPORT DE CURS
pentru studenții Anului IV de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Craiova
Drept canonic
2020
Semestrul II
1
INTRODUCERE
Evoluția istorico-canonică și pregătirea pentru debutul întrunirilor interortodoxe și

panortodoxe (începutul secolului al XX-lea) în perspectiva Sfântului și Marelui Sinod
Schisma cea Mare dintre Răsărit și Apus (1054) a afectat funcționarea instituției sinodale
superioare în Biserică, instituție care dă expresie infailibilității Bisericii în ansamblul ei, a
Sinodului ecumenic. În noile împrejurări istorice de la începutul celui de-al doilea mileniu
creștin, era cu neputință respectarea criteriilor canonice tradiționale privind instituția
Sinodului ecumenic aplicate în primul mileniu creștin al Bisericii nedespărțite. În lipsa unei
convocări a organismului colegial suprem pentru Biserica Ortodoxă, s-a impus autoritatea
Sinoadelor patriarhale, în cadrul Tetrarhiei Patriarhilor (după 1054 nu mai putem vorbi de
instituția canonică a Pentarhiei Patriarhilor), dar și autoritatea Sinoadelor provincial. Este de
necontestat, în primele secole ale celui de-al doilea mileniu creștin, autoritatea de care s-a
bucurat Sinodul Endemousa al Patriarhiei Ecumenice în cadrul Ortodoxiei ecumenice,
hotărârile sale canonice fiind de referință pentru conștiința Bisericii de Răsărit. Spre exemplu,
sinoadele isihaste (1341, 1347, 1351, 1368) au rămas de referință la nivel panortodox, aceste
hotărâri dogmatice fiind receptate și bucurându-se de autoritate, din perspectiva Teologiei
dogmatice, asemenea hotărârilor sinoadelor ecumenice ale Bisericii primelor opt secole (V.
Phidas, Drept canonic…, p. 143).
Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Răsăritului a evitat convocarea formală a vreunui
sinod ecumenic, din rațiuni diverse, pornind de la imposibilitatea respectării principiului
canonic al reprezentării Patriarhiilor din Răsărit (Alexandria, Antiohia și Ierusalim) din cauza
dificultăților istorice în care se aflau, până la eforturile constantale ale Bisericii de Răsărit
pentru restabilirea comuniunii cu Biserica de Apus. Unirea Bisericilor și înlăturarea cauzelor
Schismei de la 1054 ar fi ușurat eforturile pentru convocarea unui sinod ecumenic. Patriarhii
ecumenici de Constantinopol au propus convocarea sinodului ecumenic în ciuda teoriilor
canoniștilor apuseni privind raportul dintre autoritatea papei și instituția sinodului ecumenic.
Deși din secolul al XIV-lea se poate vorbi în Occident de o reconsiderare a autorității
sinodului ecumenic raportat la autoritatea papală, în sensul superiorității sinodului ecumenic,
eforturile de unire au fost un eșec. Deși inițial Scaunul Romei a acceptat condițiile pentru
întrunirea unui sinod ecumenic în Occident, criterii canonice cerute de Patriarhia Ecumenică,
acestea nefiind altele decât ale celor șapte sinoade ecumenice, totuși acestea nu au fost și
respectate până la final în cadrul sinodului de la Ferrara-Florența (1438-1439).
Contextul istoric nefavorabil care a urmat a împiedicat posibilitatea convocării unui sinod
ecumenic. Căderea Constantinopolului sub turci (1453) și a altor popoare ortodoxe care se
aflau în jurisdicția Patriarhiilor din Răsărit a făcut ca situația creștinilor ortodocși aflați sub
stăpânire otomană, în ciuda criteriului unanimității de la nivelul Patriarhiilor Ortodoxe care a
funcționat, să fie o piedică reală în calea convocării sinodului ecumenic.
În schimb, în această perioadă istorică grea a funcționat instituția sinoadelor patriarhale,
crescând în autoritate Sinodul Endemousa al Patriarhiei de Constantinopol. Aceste sinoade
patriarhale aveau să vegheze la respectarea tradiției ortodoxe și respingerea uniatismului și
propagandei protestante. Atunci când era o chestiune de credință, aceasta implica necesitatea
convocării marilor sinoade în care erau reprezentate scaunele patriarhale, cum sunt sinoadele
din secolul al XVII-lea.
Secolul al XIX-lea a reprezentat un punct de cotitură istorică pentru organizarea,
conducerea și funcționarea Bisericilor Ortodoxe locale, dobândirea independenței de stat
2
ducând în mod inevitabil la proclamarea și recunoașterea autocefaliilor (Grecia – 1850; Serbia
– 1879; România – 1885; Polonia – 1924; Albania – 1937), dar și a autonomiei administrative
pentru Bisericile din Cehoslovacia, Finlanda, Estonia și Letonia. Acest fapt nu a facilitat
dialogul interortodox, din contră, proclamarea autocefaliilor a dus la tensionarea relațiilor cu
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, care considera că proclamarea acestor autocefalii,
după o procedură de neacceptat pentru lumea greacă, întărirea instituției canonice a
autocefaliei, se fundamentează pe tendințe etnocratice și etnofiletiste (Gr. Papathomas, Essais
d’économie canonique…, p. 139). Patriarhia Ecumenică a considerat că așa-zisa introversiune
etnocratică a creat tensiuni în sânul Bisericii Ortodoxe (V. Phidas, Drept canonic…, p. 145).
Mai mult, canoniștii greci au catalogat aceste proclamări ale autocefaliilor Bisericilor
Ortodoxe din cadrul statelor independente drept „un sindrom al autocefalismului Bisericilor
statelor nou create de sub oblăduirea puterii statale” (Ibidem), susținând că Patriarhia
Ecumenică a aplicat principiul iconomiei, găsind soluții pentru păstrarea ordinii canonice
(acordarea tomosurilor patriarhale și sinodale de autocefalie).
În prima jumătate a secolului al XX-lea, dar și mai târziu, Bisericile autocefale au devenit
patriarhii, începând cu Patriarhia Rusiei (1917), care a deschis calea pentru ridicarea la rand
de patriarhie a Bisericilor din Serbia (1920), România (1925), Bulgaria (1961) și Georgia
(1990). Dobândirea randului patriarhal pentru aceste Biserici Ortodoxe autocefale și
recunoașterea lor de către Patriarhia Ecumenică a coincis cu instaurarea regimului comunist
ateist care a îngreunat și a întârziat eforturile de consolidare a dialogului interortodox.
Debutul dialogului interotodox de la începutul secolului trecut, în perspectiva pregătirii
Sfântului și Marelui Sinod, s-a realizat la inițiativa Patriarhiei Ecumenice, prin cunoscutele
Enciclice Patriarhale ale Patriarhului ecumenic Ioachim al III-lea (1902-1904), prin care
cheamă Bisericile autocefale la colaborare și la întărirea legăturilor frățești pentru a da un
răspuns unanim acceptat în sânul Ortodoxiei ecumenice la problemele bisericești ale vremii.
Iată un fragment din Enciclica Patriarhală din anul 1902, care marchează primul efort al
Patriarhiei Ecumenice de a chema spre colaborare întâistătătorii Bisericilor autocefale, la
începutul secolului al XX-lea, în perspectiva convocării unui sinod panortodox: „Am găsit de
cuviință că era foarte important să se cerceteze ceea ce spuneau primații Sfintelor Biserici
autocefaleasupra a ceea ce era de folos și nu s-a făcut; să se vadă ce este de făcut și ceea ce
este posibil să se facă de acum înainte pentru o credință unitară, o dragoste frățească și
înțelegere între popoarele ortodoxe; să se vadă ce putem face pentru întărirea sfintei noastre
credințe ortodoxe și pentru mai buna apărare a Bisericilor lui Dumnezeu în fața duhului
acestui veac pornit asupra ei” (V. Phidas, Drept canonic..., p. 146).
Deși nu s-a reușit convocarea imediată a unui sinod panortodox, totuși aceste Enciclice
Patriarhale, precum și discuțiile antrenate la nivel interortodox, au întărit conștiința sinodală a
Bisericilor autocefale.
3
Întrunirile interortodoxe pregătitoare (Constantinopol, 1923; Vatoped, 1930; Atena,
1936; Moscova, 1948) pentru Conferințele Panortodoxe
Un pas important spre convocarea Conferințelor Panortodoxe, dar și a Conferințelor

Panortodoxe Presinodale și a Comisiilor Interortodoxe Pregătitoare l-a constituit întrunirile
panortodoxe (congrese și comisii) din prima jumătate a secolului al XX-lea, care au deschis
calea spre pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe1.
Congresul Panortodox de la Constantinopol (1923) a fost convocat de Patriarhul

ecumenic, Meletie al IV-lea (Metaxakis), personalitate marcantă a vremii, prin scrisoarea sa
din 8 februarie 1923, din dorința de reorganizare a vieții Bisericii Ortodoxe2, invocând ca o
necesitate și abordarea problemei calendarului3. Patriarhul ecumenic solicita Bisericilor
Ortodoxe să trimită specialiști pentru a discuta problema calendarului, dar și alte chestiuni
urgente, dorind să cunoască dacă se impune convocarea unui sinod panortodox pentru a da un
răspuns actual acestor probleme. Congresul Panortodox, așa cum s-a numit pe sine această
întrunire, s-a întrunit la Constantinopol în perioada 10 mai – 8 iunie 1923. Deși unele Biserici
Ortodoxe locale nu au fost reprezentate, această întrunire s-a numit „congres panortodox”
pentru a da autoritate mai mare hotărârilor luate. Biserica Ortodoxă Română a fost
reprezentată de arhimandritul Iuliu Scriban și de senatorul Petre Drăghici, de la Sibiu.
Acest congres s-a remarcat prin implicarea personală a Patriarhului ecumenic, Meletie al
IV-lea, care a invitat și reprezentanți4 ai unor Biserici Apusene, în calitate de observatori, în
același timp existând și unele tulburări create de cei ce se împotriveau Patriarhului ecumenic
și care doreau înlăturarea sa din scaun5.
Congresul de la Constantinopol a avut trei comisii speciale de lucru: Comisia dogmatică,
Comisia practică și Comisia stiințifică (condusă de către delegatul Bisericii noastre, arhim.
Iuliu Scriban). În cadrul congresului au fost și unsprezece ședințe plenare, în care s-au luat
hotărâri importante pentru această fază a dialogului interortodox, fără a fi generale și
obligatorii și, deci, fără un impact la nivel panortodox. De aceea unele teme s-au reluat în
dezbatere în cadrul următoarelor întruniri panortodoxe. Au fost adoptate hotărâri privind șapte
teme6:
1
La aceste întruniri panortodoxe au fost abordate unele probleme canonice comune, precum problema
calendarului sau a căsătoriei preoților după hirotonie (Constantinopol, 1923) și s-a formulat un prim proiect
pentru pregătirea sinodului panortodox, s-a înaintat o listă de teme și s-a elaborat chiar o metodologie de
pregătire (Vatoped, 1930). Profesorii de teologie întruniți la Atena (1936) aveau să reafirme necesitatea unui
astfel de sinod panortodox și locul lui bine determinat în contextul tradiției sinodale a Bisericii Ortodoxe.
2
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul și Marele Sinod
al Bisericii Ortodoxe, Editura Basilica, București, 2013, p. 16.
3
Patriarhul ecumenic Meletie Metaxakis introdusese calendarul gregorian la Patriarhia Ecumenică, din 1 martie
1923, pentru relațiile civile.
4
Acești observatori au fost episcopul anglican Charles Gore și pastorul Adolf Küry, din partea vechilor catolici.
5
Privind aceste evenimente, a se vedea Arhim. Iuliu SCRIBAN, „Conferința interortodoxă din Constantinopol”,
în: Biserica Ortodoxă Română, XLI (1922-1923), nr. 9, pp. 169-170.
6
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 19-20. Dacă tema privind îndreptarea
calendarului a constituit o prioritate a Congresului de la Constantinopol, temele 3, 4 și 5, înrudite între ele și care
vizau disciplina bisericească, au fost dezbătute fără a se lua hotărâri acceptate pentru viitor, o dovadă a acestui
fapt a fost că ele au reapărut, cu excepția problemei recăsătoririi preoților și a diaconilor văduvi , pe agenda
viitoarelor întruniri panortodoxe. Este important că aceste teme au fost semnalate ca fiind de actualitate încă din
acea perioadă.
4
1. Îndreptarea calendarului;
2. Biserica Ortodoxă și adoptarea unui calendar de Națiunile Unite;
3. Întâietatea dintre taina căsătoriei și cea a hirotoniei;
4. Recăsătorirea preoților și a diaconilor văduvi;
5. Vârsta candidaților la hirotonie;
6. Aniversarea a 1600 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, 325;
7. Situația din Biserica Rusă.
Însă, acest Congres Panortodox de la Constantinopol s-a remarcat prin dezbaterea
temei calendarului, hotărându-se îndreptarea calendarului iulian, nu introducerea celui
Gregorian. Deci nu e vorba de un nou caledar, ci de îndreptarea celui existent. Hotărârea
congresului ca toate Bisericile Ortodoxe să treacă la calendarul îndreptat a fost pusă în
aplicare, în timp, de majoritatea Bisericilor Ortodoxe Autocefale, mai puțin de Patriarhia
Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă și Sfântul Munte, care
păstrează până astăzi calendarul neîndreptat, ceea ce l-a determinat pe pr. prof. Ene Braniște
să afirme că „noua reformă a calendarului, realizată de Conferința Interortodoxă de la
Constantinopol din 1923, chiar dacă a venit dintr-o bună inițiativă și este superioară reformei
gregoriene, a complicat și mai mult situația”7. Aceste complicații erau date și de apariția, pe
lângă cele două calendare (iulian și gregorian), ținute de unele Biserici creștine, a unui nou
calendar al Bisericilor Ortodoxe, un fel de „calendar mixt”, celebrându-se Paștile și
sărbătorile mobile după stilul vechi, iar sărbătorile fixe după noul stil, adică în aceleași zile ca
și catolicii și protestanții8.
Pornind de la inițiativa mitropolitului Nicolae Bălan de la Sibiu, anume celebrarea în
anul 1925 a1600 de ani de la primul Sinod ecumenic de la Niceea (325), participanții la
congres au hotărât ca Patriarhia Ecumenică să aibă inițiativa de a organiza un Sinod
Panortodox la care să participe toate Bisericile care mărturisesc Simbolul de credință de la
Niceea. Este pentru prima dată când s-a discutat despre această idee, a convocării unui sinod
la nivel panortodox.
O hotărâre a congresului a vizat și situația din Biserica Ortodoxă Rusă, care revenise la
instituția patriarhatului în urma sinoadelor din 1917/1018, primul patriarh Tihon fiind arestat
și acuzat de uneltiri împotriva regimului comunist. De aceea, în urma așa-zisului „sinod” al
puterii bolșevice, patriarhul Tihon a fost depus din scaun, determinând Congresul din 1923 să
condamne acest fals „sinod”, fiind împotriva tradiției canonice sinodale a Bisericii Ortodoxe.
Hotărârile Congresului Panortodox de la Constantinopol9 erau considerate ca fiind în
acord cu legislația canonică ortodoxă, existând conștiința că acestea devin valabile numai prin
aprobarea lor de către un Sinod Panortodox10. Pentru faptul că aceste hotărâri nu au fost luate
printr-o consultare a Bisericilor Ortodoxe și deci nu se bazau pe consensul Bisericii, ele au
fost puțin receptate.
După acest Congres de la Constantinopol (1923) au existat mai multe încercări ale
Patriarhiei Ecumenice de a convoca un Sinod Panortodox, însă, fie împrejurările politice, fie
lipsa de pregătire aprofundată a lui au condus la amânarea lui. Unele Biserici Ortodoxe
propuneau o pregătire amănunțită, poate chiar un Prosinod, înainte de a se convoca un Sinod
Ecumenic, constatându-se că încercările de convocare a unui asemenea sinod în anii 1925 sau
1926 s-au dovedit a fi grăbite și irealiste. Alte Biserici Ortodoxe, precum Biserica Ortodoxă
7
Rev. Ene BRANIȘTE, „La question d’une célébration commune de Pâques. Brève étude historique et
canonique de la question”, în: Synodica, V, Les Éditions cu Centre Orthodoxe de Chambésy – Genève, 1981, p.
25.
8
Rev. Ene BRANIȘTE, „La question d’une célébration commune de Pâques…”, p. 25.
9
A se vedea aici hotărârile: Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 137-145.
10
Traian D. VALDMAN, „Probleme de drept bisericesc în dezbaterile Congresului Interortodox de la
Constantinopol din anul 1923”, în: Glasul Bisericii, XXVII (1969), nr. 9-10, pp. 1011-1025; Pr. Viorel IONIȚĂ,
Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., p. 23.
5
Română, propuneau diferite tematici care să fie luate în discuție de un apropiat Sinod
ecumenic.
Se observă o stare de confuzie la nivel interortodox cu privire la convocarea sinodului,
ceea ce a determinat Patriarhia Ecumenică să aleagă calea convocării unei comisii
pregătitoare pentru a analiza etapele și agenda de lucru în perspectiva convocării sinodului.
Comisia Interortodoxă Pregătitoare de la Mănăstirea Vatoped (Muntele Athos, 1930).

Această comisie a fost convocată de Patriarhul ecumenic Fotie al II-lea, în data de 8 mai
1930, în scopul fixării unei tematici unanim acceptate de către Bisericile Ortodoxe în
perspectiva unui Prosinod, dar și stabilirea numărului de reprezentanți al Bisericilor în cadrul
acestui Prosinod11. Lucrările acestei comisii s-au desfășurat în perioada 8-23 iunie 1930, la
Mănăstirea Vatoped, finalizându-se cu succes12. La această întrunire nu a fost reprezentată
Biserica Ortodoxă Rusă, iar Bisericile Bulgariei și a Albaniei nu au fost invitate din cauza
relațiile lor cu Patriarhia Ecumenică. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de
episcopul Romanului, Lucian Triteanul și de episcopul Tit Simedrea, Vicar Patriarhal.
Un prim scop al acestei comisii era acela de a întocmi o listă cu cele mai urgente probleme
care urmau să fie discutate într-un viitor Prosinod. Lista acestor teme era foarte generală,
temele trebuind să fie aprofundate de către Bisericile locale. Cele 17 puncte formulate pot fi
grupate astfel: „a) Promovarea relațiilor interortodoxe (punctele 1, 2, 6 și 17); b) Rezolvarea
unor chestiuni cu referință directă la viața și disciplina din cadrul Bisericilor Ortodoxe
(punctele 3, 5, 9, 10, 11, 12, 14 și 16); c) Relațiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici
creștine (punctele 7 și 8); d) Problema calendarului (punctul 13); e) Chestiunea privind
statutul Bisericii Ortodoxe din America (punctul 4); f) Activitatea Bisericilor Ortodoxe în
cadrul popoarelor din care fac parte (punctul 15)”13. Unele teme care priveau viața și
disciplina Bisericii Ortodoxe mai fuseseră dezbătute și la Constantinopol (1923), dar altele
erau noi, cum ar fi „problema diasporei” și relațiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici
creștine. Tot acum apare pentru prima dată la nivel interortodox problema ecumenismului,
fără a se lua hotărâri.
În cadrul acestei comisii s-a propus găsirea mijloacelor adecvate pentru întărirea
contactelor și a legăturilor dintre Bisericile Ortodoxe, punându-se accent pe importanța
educației clerului ortodox. S-a subliniat în acest sens necesitatea de a se organiza
învățământul teologic „sub directa conducere a autorității bisericești, cu înlăturarea oricărei
tendințe contrarii acestui principiu”14, participanții nefiind de acord cu învățământul teologic
încadrat în sistemul de stat, întrucât Biserica nu și-ar mai fi putut exercita autoritatea. În
același timp, comisia nu a fost preocupată numai de propriul învățământ teologic, dar și de
intensificarea culturii ortodoxe printre popoarele în cadrul cărora Bisericile se organizează și
funcționează, adică educarea acestor popoare în spiritul unei culturi și a unui stil de viață
potrivit tradiției ortodoxe.
Privind relațiile interortodoxe, comisia a discutat o problemă de actualitate, chiar și până
astăzi, aceea a definirii „condițiunilor potrivit cărora se proclamă și se recunoaște autocefalia
unei Biserici Ortodoxe, precum și definirea numărului Bisericilor autocefale ortodoxe
recunoscute azi, în vederea intercomuniunii canonice și a participării lor la conferințele și
sinoadele interortodoxe fără împiedicare. De asemenea, definirea condițiunilor după care o
Biserică se proclamă autonomă și deosebirea dintre autocefalie și autonomie”15. Pe lângă
problemele autocefaliei și autonomiei, au existat recomandări privind starea monahismului,
impedimentele la căsătorie, organizarea tribunalelor bisericești, a modului de a fi aleși
11
Pr. Gheorghe SOARE, „De la Vatopedi la Rhodos”, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXIX (1961), nr. 9-10,
p. 846.
12
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., p. 30.
13
14
15
6
episcopii sau codificarea canoanelor și a rânduielilor canonice. Mai mult, comisia a discutat și
o problemă foarte importantă cu privire la relațiile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile eterodoxe,
făcând distincție între Bisericile care tind spre Ortodoxie și nu fac prozelitism printre
ortodocși (Bisericile Vechi-Orientale, Biserica Veche-Catolică și Biserica Anglicană) și unele
Biserici care fac prozelitism și care aduc prejudicii Bisericii Ortodoxe (Biserica Romano-
Catolică, Biserica Unită cu Roma, dar și protestantismul, metodismul, baptismul, adventismul
etc.). În acest context, s-a propus examinarea primirii diferite a acestora în Biserica Ortodoxă,
care prin Taina Botezului, care prin Taina Mirungerii și care prin mărturisirea de credință
scrisă (libelos pisteos).
Această comisie a hotărât și componența delegațiilor Bisericilor Ortodoxe la viitorul
Prosinod (2 arhierei și maximum doi consilieri), dar și procedura de vot, hotărârile nefiind
obligatorii, ci numai cele ale unui Sinod ecumenic16. Patriarhia Ecumenică a dorit convocarea
acestui Prosinod în anul 1932, tot la Vatoped, dar, avându-se în vedere opoziția anumitor
Biserici locale, s-a anulat această întrunire a Prosinodului. Deși ideea s-a menținut la nivel
interortodox, totuși ea a devenit mai greu de pus în practică din cauza evenimentelor istorice,
anume cele legate de al Doilea Război Mondial.
Primul Congres teologic panortodox de la Atena (1936). Acest Congres al Facultăților de

Teologie Ortodoxă sau primul congres de Teologie Ortodoxă s-a desfășurat la Atena (cea mai
veche instituție de învățământ teologic ortodox), în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie
1936, o contribuție importantă la realizarea acestei întruniri având-o profesorul Hamilcar
Alivisatos de la Atena. Aici s-au discutat două teme principale, fiecare având mai multe
subteme17. Prima temă viza locul științei teologiei în Ortodoxia ecumenică și cea de-a doua
temă se referea la contribuțiile teologice asupra unor principii eclesiologice.
Acest Congres de Teologie Ortodoxă a constituit prima contribuție teologică la nivel
panortodox adusă pe marginea temelor propuse și care se aflau în dezbatere la nivel
interortodox încă de la Constantinopol (1923). O temă aprofundată prin mai multe referate a
fost aceea privind posibilitatea convocării în viitor a unui Sinod ecumenic, canoniști
importanți ai vremii prezentând pozițiile lor privind această temă.
Președintele congresului, profesorul H. Alivisatos, s-a pronunțat împotriva posibilității
convocării unui Sinod ecumenic, subliniind anumite obstacole care ar împiedica un astfel de
demers din mai multe perspective. De fapt, aceasta era misiunea congresului de a identifica
aceste obstacole și dificultatea lor. Canonistul grec a arătat că un Sinod ecumenic este foarte
important pentru Biserica Ortodoxă, dacă avem în vedere problemele nerezolvate din viața
Bisericii care îi îngreunează activitatea, însă piedicile sunt pe măsură. Pe de o parte dogmele
și unitatea Bisericii nu sunt amenințate ca în vremea Sinoadelor ecumenice din primele opt
secole, iar pe de altă parte se ridică inevitabil problema participării Bisericilor din Apus care
constituie două treimi din lumea creștină. În același timp, aceste Biserici nu pot fi invitate
16
Pr. Gheorghe SOARE, „De la Vatopedi la Rhodos”, p. 847.
17
1. Locul științei teologiei în Biserica Ortodoxă: a. determinarea principiilor funamentale ale Ortodoxei; b.
cercetarea științifică liberă în teologie și autoritatea bisericească; c. determinarea influențelor exterioare asupra
teologiei ortodoxe, mai ales după căderea Constantinopolului (1. influențe romano-catolice; 2. influențe
protestante; 3. influențe filosofice); d. teologia ortodoxă modernă în raport cu teologia patristică; concepții și
metode teologice moderne. Tradiția în general; e. misiunea și știința teologică pentru iluminarea conștiinței
eclesiale.
2. Contribuții teologice asupra unor principii eclesiologice: a. problema convocării unui Sinod Ecumenic; b.
modalitatea de înțelegere pozitivă a diferitelor Biserici Ortodoxe cu privire la deciziile lor referitoare la unele
teme generale urgente (1.calendarul; 2. căsătoria preoților; 3. postul etc.), în cazul în care se va amâna Sinodul
Ecumenic; c. serviciul pozitiv actual pe care îl aduce Bisericii știința teologiei prin: 1. demersurile codificării
Sfintelor Canoane și determinarea importanței lor; 2. revizuirea și publicarea textelor liturgice originale; 3.
misiunea internă și externă a Bisericii Ortodoxe; d. Ortodoxia și problemele actuale ale vieții: 1. Biserica și
cultura; 2. Biserica și statul; 3. Biserica și problemele sociale. Vezi aici Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile
întrunirilor panortodoxe..., pp. 37-38.
7
până la clarificarea statutului lor, dacă sunt eretice sau schismatice sau dacă sunt creștine cu
adevărat18. Profesorul H. Alivisatos a constatat o lipsă de pregătire a Bisericilor Ortodoxe
pentru un Sinod ecumenic, propunând demararea discuțiilor teologice pentru pregătirea
tuturor temelor și a convocării în viitor a celui de-al VIII Sinod ecumenic, care este un sinod
al întregii Biserici. El respingea ideea unui Prosinod.
Este remarcabilă intervenția canonistului bulgar, Prof. St. Zankov (Sofia), care a subliniat
dificultățile convocării unui Sinod ecumenic, abordând toate aspectele privind noțiunea de
„Sinod ecumenic” (însușirile, participanții, dreptul de convocare, competența, tematica și
hotărârile, timpul și locul, autoritatea sinodului și fundamentele receptării lui). Profesorul
Zankov a susținut argumentat că Sinoadele ecumenice au autoritatea acordată lor de către
Biserică, anume prin receptarea hotărârilor lor. Receptarea hotărârilor unui sinod este
esențială în procesul sinodal, aceasta fiind subliniată prin faptul că „au existat sinoade care s-
au considerat la început ca locale, dar au fost apoi recunoscute ca Sinoade Ecumenice, cum
este cazul cu cel de-al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381), dar au existat și sinoade
care s-au considerat de la început ca ecumenice, dar au fost recunoscute mai apoi doat ca
locale (Sardica, 343) etc.”19. Greutățile convocării unui Sinod ecumenic rezidau în lipsa unei
pregătiri a acestuia, dar și în dificultăți legate de spiritul secularizant, naționalismul și
șovinismul existente la acea vreme. Astfel, se propunea convocarea unui Sinod Panortodox
care să abordeze teme interne ale Bisericii Ortodoxe, în general acele probleme cu implicații
canonice, liturgice sau sociale. Un astfel de Sinod Panortodox, deci care să nu implice și
celelalte Biserici creștine, trebuie să fie pregătit prin contribuțiile tuturor ierarhilor și
teologilor ortodocși.
Un alt canonist erudit, Profesorul Valerian Șesan (Cernăuți), a prezentat un referat în care
a evidențiat poziția teologilor altor Biserici creștine față de problema Sinodului ecumenic.
Canonistul român a arătat că teologii anglicani sau vechi-catolici era prea puțin interesați de
ideea unui Sinod ecumenic, iar catolicii, în urma Conciliului Vatican I (1870) nu mai erau
interesați de problema ecumenicității. Cu privire la participarea la un Sinod ecumenic,
Valerian Șesan a susținut că trebuie invitați toți creștinii care au un botez recunoscut,
dificultatea apărând prin nerecunoașterea hirotoniei unora dintre creștini. Ca teme pentru un
viitor Sinod Panortodox, Profesorul Șesan invoca lista temelor transmisă de Biserica
Ortodoxă Română, în anul 1927, către Patriarhia Ecumenică, susținând tema codificării
canoanelor și a revizuirii lor, dar și adăugarea unora noi: „Revizuirea canoanelor și legilor
bisericești și codificarea lor trebuie să aibă în vedere trebuințele noi ale vieții, dar nu are voie
să se abată de la principiile neschimbabile de bază; de aceea, constatarea efectului canoanelor
vechi o vor face canoniștii practici, adică episcopii”20. Stabilirea locului și a timpului
convocării Sinodului Panortodox ar fi în responsabilitatea Patriarhiilor apostolice21, canonistul
român pledând pentru reactivarea sinoadelor endemice de la Constantinopol22.
Alte două referate au aparținut Profesorilor de Patrologie, M. D. Balanos (Atena) și E.
Granici (Belgrad). Profesorul Balanos a susținut că un Sinod ecumenic nu poate fi convocat
fără o pregătire a lui, trebuind să existe motive serioase pentru a vorbi despre autoritatea
sinodală supremă a Bisericii Ortodoxe, anume Sinodul ecumenic. În același timp există și alte
18
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 39-40.
19
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., p. 42; Într-adevăr, Sinodul ecumenic, după cum
susțin și canoniștii români, „deține ca atare și exercită în numele Bisericii întregi deplina putere cu care a
înzestrat Mântuitorul Biserica pentru a-și putea săvârși lucrarea... această putere este a Bisericii în totalitatea ei,
iar Sinodul ecumenic o deține în calitate de cel mai înalt organ constituit al Bisericii, iar nu în mod independent
de Biserică... Nu orice sinod care a fost convocat și s-a ținut sub numele de Sinod ecumenic a și fost de fapt un
astfel de sinod, ci numai acelea care au fost recunoscute ca atare...”, vezi aici Arhid. Ioan N. FLOCA, Drept
canonic ortodox..., vol. II, p. 341; Detalii privind Sinodul ecumenic: Arhid. Ioan N. FLOCA, Drept canonic
ortodox..., vol. I, pp. 411-430.
20
V. ȘESAN, Curs de Drept bisericesc, p. 119.
21
22
Arhid. Ioan N. FLOCA, Drept canonic ortodox..., vol. I, p. 440.
8
mijloace de rezolvare a problemelor bisericești urgente, Profesorul grec făcând referire la
conștiința comuniunii Bisericii care poate fi afirmată cu autoritate și prin vocea comună a
Bisericii, la nivel panortodox. Profesorul Granici consideră că un Sinod ecumenic nu se poate
convoca în contextul intercreștin existent, însă pledează pentru convocarea unui Sinod
Panortodox, prezidat de Patriarhul ecumenic, cu participarea tuturor ierarhilor diecezani,
profesorii de teologie putând fi admiși în calitate de consultanți.
Referenții congresului au fost de acord că problema întrunirii Sinodului ecumenic trebuie
să fie studiată aprofundat de către teologii Bisericilor locale, lămurirea diferitelor aspecte
impunânu-se ca necesară: cine are dreptul să convoace și să participe la lucrările sinodului?;
ce teme ar urma să fie discutate?; cum urmau a fi publicate hotărârile?; care va fi locul și
ordinea de zi a sinodului și cum vor fi reprezentați cei ce nu puteau participa? 23. Avându-se în
vedere aceste dificultăți și respectiv divergențe privind tema unui Sinod ecumenic, nu s-au
adoptat hotărâri în acest sens.
În cadrul acestui congres s-a discutat și tema privind calendarul, Profesorii H. Alivisatos
(Atena) și Vasile Gheorghiu (Cernăuți) alcătuind referate în acest sens. Deși nu a fost prezent,
referatul Profesorului Vasile Gheorghiu a fost prezentat, fiind recomandă tuturor creștinilor
reforma calendarului care fusese pusă în practică în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, ca
fiind cea mai bună din domeniul cronologiei matematice și tehnice24.
Acest Congres de Teologie Ortodoxă s-a remarcat prin dezbaterile competente privind
convocarea Sinodului ecumenic, acestea stând la baza viitoarelor întruniri interortodoxe și
ajungându-se la concluzia pregătirii unui Sinod Panortodox, care excludea în primul rând
problema participării celorlalte Biserici creștine. El a oferit o bază teologică și canonică solidă
privind mijloacele de rezolvare a celor mai urgente probleme interne bisericești până la
convocarea unui Sinod ecumenic, acesta impunând o pregătire specială și viza raporturile cu
celelalte Biserici creștine. Majoritatea teologilor prezenți au văzut în convocarea unui Sinod
panortodox cea mai bună modelitate de realizare a consensului bisericesc privind rezolvarea
diferitelor probleme bisericești apărute în timp în viața practică a Bisericii.
Deși s-a hotărât ca al doilea Congres de Teologie Ortodoxă să fie convocat la București
(1939), împrejurările istorice au făcut ca acesta să nu mai aibă loc, fiind totuși convocat, mai
târziu, în anul 1976, tot la Atena.
Conferința Ortodoxă de la Moscova (1948). La inițiativa Patriarhului Alexei al Moscovei,

în perioada 8-17 iulie 1948 s-au desfășurat la Moscova lucrările unei consfătuiri ortodoxe a
„întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Orodoxe”25, fiind prima consfătuire
interortodoxă la care au fost prezenți patru întâistătători ai Bisericilor Autocefale, a Rusiei, a
Serbiei, a României și a Georgiei, nefiind reprezentate Patriarhia Ierusalimului și Biserica
Ciprului. Această consfătuire marca comemorarea a cinci sute de ani de la recunoașterea
autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse, remarcându-se contribuția ei pentru relațiile
intercreștine, dar și interortodoxe26. Din partea Bisericii Ortodoxe Române au participat
patriarhul Justinian Marina, mitropolitul Firmilian al Craiovei, episcopul Nicolae de la Cluj,
episcopul Antim al Buzăului, pr. prof. Petre Vintilesci, pr. Simion Neaga (translator), iar în
calitate de secretar, fiul patriarhului Justinian, Ovidiu Marina.
Lucrările acestei consfătuiri s-au concentrat pe patru teme principale: 1. Vaticanul și
Biserica Ortodoxă; 2. Validitatea hirotoniilor anglicane; 3. Calendarul bisericesc; 4. Ortodoxia
și Mișcarea Ecumenică. Astfel, au fost formulate patru rezoluții.
Prima rezoluție se referă la relațiile Vaticanului cu Biserica Ortodoxă. În acest sens,
mitropolitul Nicolae Colan al Ardealului, pe atunci episcop al Clujului, sublinia interesul
23
24
25
26
† NICOLAE, Episcop al Vadului, Feleacului și Clujului, „Conferința de la Moscova”, în: Ortodoxia, I (1949),
nr. 1, p. 19.
9
major al participanților la consfătuire pentru această temă27, delegația Bisericii noastre
prezentând pe această temă un referat întocmit de Profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul
„Atitudinea Vaticanului față de Biserica Ortodoxă în ultimii treizeci de ani” 28. În acest
referat29 se arăta foarte bine ansamblul relațiilor dintre Vatican și Bisericile Ortodoxe după cel
de-al Doilea Război Mondial, ca fiind încordate mai ales din cauza prozelitismului catolic.
Rezoluția adoptată de congres este în termeni critici la adresa Vaticanului, condamnând atât
inovațiile dogmatice, dar și primatul papal, infailibilitatea papală, prozelitismul și uniația.
A doua rezoluție se referă la validitatea hirotoniilor anglicane, stabilindu-se posibilitatea
recunoașterii ca valide a acestor hirotonii, însă numai pe baza unității de credință la care se
poate ajunge prin dialogul celor două Biserici.
A treia rezoluție s-a ocupat de problema calendarului, urmărind unificarea deplină în
această privință în întreaga Biserică Ortodoxă. S-a hotărât serbarea Paștilor în întreaga
Biserică Ortodoxă după stilul vechi sau după calendarul iulian, în conformitate cu pascalia
alexandrină. Cu privire la sărbătorile fixe, acestea urmează să fie ținute după calendarul aflat
în uzul fiecărei Biserici. Pentru evitarea divergențelor pe tema calendarului, clericii și
credincioșii ortodocși sunt obligați să respecte stilul adoptat de fiecare Biserică locală30.
A patra rezoluție a vizat o problemă foarte importantă în cadrul discuțiilor de la Moscova,
anume relațiile Bisericilor Ortodoxe cu Mișcarea Ecumenică, mai precis cu Consiliul
Ecumenic al Bisericilor. Bisericile Ortodoxe, invitate la prima adunare generală a Consiliului
Ecumenic al Bisericilor de la Amsterdam (1948), au refuzat invitația invocând scopul
Consiliului de a se organiza ca o „Biserică ecumenică”, renunțându-se la convingerea că
reunirea Bisericii este posibilă, în același timp minimalizând credința creștină la o singură
condiție, că Iisus Hristos este Domnul. În aceste împrejurări, Consiliul Ecumenic al
Bisericilor a ținut cont de rezoluția de la Moscova (1948) și a precizat la Montreal (1950) că
această organizație este un instrument în slujba Bisericilor și nu o supra-biserică, formulând și
o mărturisire trinitară de bază a Consiliului cu prilejul adunării generale de la New-Delhi
(1961). După aceste schimbări, toate Bisericile Ortodoxe au devenit membre în Consiliul
Ecumenic al Bisericilor31.
Pe lângă cele menționate, Consfătuirea de la Moscova a pus în discuție, fie oficial, fie
neoficial, alte teme de interes pentru relațiile interortodoxe, dar și pentru relațiile Bisericii
Ortodoxe cu lumea creștină: relațiile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile creștine din Orient;
problema Muntelui Athos; problema locurilor Sfinte de la Ierusalim și Palestina etc.
Rezoluțiile acestei Consfătuiri de la Moscova au deschis calea dezbaterilor și a
cercetărilor teologice, fiind probleme care interesau Bisericile Ortodoxe pentru rezolvarea lor
pe calea consensului bisericesc.
27
„Cum era firesc, prima și ultima chestiune au avut darul să stârnească interesul major al conferinței... nu
însemnează că problema hirotoniilor anglicane n-a fost tratată cu seriozitate cuvenită, sau că chestiunea
calendarului bisericesc n-ar fi fost studiată și ea cu aceeași temeinicie”, † NICOLAE, Episcop al Vadului,
Feleacului și Clujului, „Conferința de la Moscova”, p. 20.
28
„Atitudinea Vaticanului față de Biserica Ortodoxă în ultimii treizeci de ani”, în: Ortodoxia, I (1949), nr. 1, pp.
30-90.
29
Iată ce se sublinia în acest referat: „Concepția Vaticanului despre ființa și despre conducerea Bisericii creștine,
acțiunea lui politică și propagandistă în Orient, metodele și mijloacele prezelitiste întrebuințate, îndreptățesc
Biserica Ortodoxă să ia măsurile de apărare împotriva prozelitismului romano-catolic. Vaticanul trebuie făcut să
înțeleagă că terenul misiunii creștine nu sunt popoarele ortodoxe, ci lumea necreștină. Față de scopurile urmărite
de Vatican în Orientul ortodox și de atitudinea lui față de noi în general, aceasta este singura atitudine cu care
poate să-i răspundă Biserica Ortodoxă: Este o atitudine de legitimă apărare cu totul îndreptățită de interesele
bisericești și naționale ale popoarelor ortodoxe”, „Atitudinea Vaticanului față de Biserica Ortodoxă în ultimii
treizeci de ani”, p. 90.
30
31
10
Conferințele Panortodoxe și tematicile propuse (Rhodos, 1961, 1963, 1964;
Chambésy, 1968)
Conferința Panortodoxă de la Rhodos (1961) a marcat debutul celor patru Conferințe
Panortodoxe (Rhodos – 1961, 1963, 1964; Chambésy – 1968), reușindu-se, la inițiativa
Patriarhului ecumenic Atenagoras I, întrunirea reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe
Autocefale și Autonome, fiind întărită și reconfirmată unitatea de nezdruncinat a Ortodoxiei
ecumenice, unitatea dogmatică, liturgică și canonică a ei. La această primă Conferință
Panortodoxă s-a reconfirmat poziția comună a Bisericilor Ortodoxe de a se înainta spre
pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, stabilindu-se și lista de teme care urmau să fie
examinate și puse pe agenda Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
În urma unui proces de pregătire începând din anul 1951, Patriarhia Ecumenică a convocat
Conferința Panortodoxă din anul 1961, care s-a desfășurat în perioada 24 septembrie – 1
octombrie 1961. Această Conferință Panortodoxă a fost așteptată în sânul Ortodoxiei
ecumenice, dar și de reprezentanții altor Biserici creștine. Toate Bisericile Ortodoxe
Autocefale au fost reprezentate, mai puțin Biserica Ortodoxă a Georgiei și cea a Albaniei. Au
participat ca observatori și reprezentanță ai unor Biserici creștine. Biserica Ortodoxă Română
a fost reprezentată de mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei, mitropolitul Nicolae al
Banatului, atunci fiind episcop al Aradului, episcopul Andrei Moldovan al românilor din cele
două Americi și prof. Nicolae Chițescu. Au mai participat în calitate de consilieri teologici,
canonistul pr. prof. Liviu Stan și pr. Grigore Cernăianu, precum și arhiepiscopul Lucian
Florea, pe atunci fiind ieromonah și însoțitor al mitropolitului Iustin.
Lucrările Primei Conferințe Panortodoxe s-au desfășurat după un regulament stabilit
inițial, care prevedea ca toate decizile să fie luate în unanimitate. După profesorul Nikos
Nissiotis, această Conferință a luat în discuție pe lângă regulament și alte probleme privind
prezidiul conferinței, responsabilitățile secretariatului, natura primatului de onoare al
Patriarhiei Ecumenice, dar și catalogul temelor32. Prezidiul a fost asigurat din șase
reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe, între care și mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei.
În ceea ce privește primatul Patriarhiei Ecumenice s-a considerat că acesta nu are decât un rol
de legătură cu un caracter pur funcțional33.
Pe lângă sesiunile plenare, s-au constituit șase comisii care au luat în discuție cele opt
grupe de teme34. Scopul acestei Conferințe era acela de fixare a „catalogului temelor pe care
viitorul prosinod panortodox urmează să le discute și să le prezinte spre competentă
soluționare Sinodului Ecumenic”35. După discutarea temelor, Conferința a adoptat un catalog
de teme pe opt grupe. Dată fiind importanța catalogului de teme stabilit de Prima Conferință
Panortodoxă de la Rhodos (1961) pentru evoluția dezbaterilor interortodoxe viitoare privind
catalogul temelor pentru viitorul Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, redăm aici
integral aceste teme:
„I. Credința și Dogma:

A. Definirea noțiunii de dogmă din punct de vedere ortodox.
B. Izvoarele Revelației divine:
a) Sfânta Scriptură:
1. Inspirația Sfintei Scripturi.
2. Autoritatea cărților anaghinoscomena ale Vechiului Testament în
Biserica Ortodoxă.
3. Editarea științifică a textului bizantin al Noului Testament.
32
N. A. NISSIOTIS, „La Conference Pan-Orthodoxe de Rhodes”, în: Contacts, 37 (1962), p. 54.
33
N. A. NISSIOTIS, „La Conference Pan-Orthodoxe de Rhodes”, p. 56.
34
Nicolae CHIȚESCU, „Note și impresii de la Conferința Panortodoxă de la Rhodos”, în: Biserica Ortodoxă
Română, LXXIX (1961), nr. 9-19, p. 870.
35
Gr. M, „Expunerea Prea Sfințitului Episcop Dr. Nicolae Corneanu al Aradului despre Conferința de la
Rhodos”, în: Mitropolia Ardealului, VI (1961), nr. 11-12, p. 840.
11
b) Sfânta Tradiție (definirea noțiunii și întinderii cuprinsului ei).
C. Texte simbolice în Biserica Ortodoxă:
a) Texte autentice în Biserica Ortodoxă;
b) Texte cu autoritate relativă;
c) Texte cu caracter ajutător;
d) Alcătuirea și editarea unei „Mărturisiri” unice a credinței ortodoxe.
D. Noțiunea și autoritatea Bisericii:
a) Noțiunea de Biserică;
b) Autoritatea Bisericii (definirea noțiunii ei);
c) Conștiința comună a Bisericii;
d) Infailibilitatea în Biserică exprimată prin ierarhia ei, în sinodul ecumenic.
II. Cultul divin:
A. Ortodoxia și Biblia:
a) Folosirea mai largă a Vechiului Testament, în cult;
b) Redistribuirea pericopelor liturgice în general.
B. Uniformizarea Tipicului și textelor liturgice în cult și în săvârșirea Tainelor.
Revizuirea și editarea științifică a lor.
C. Participarea mai largă a elementului mirean la viața cultică și la cealaltă viață a
Bisericii.
D. Studierea mijloacelor pentru sprijinirea și întărirea vieții liturgice în Biserica
Ortodoxă și a artei bizantine și în genere a artei ortodoxe tradiționale, în feluritele lor
manifestări (muzica bisericească, pictura, arhitectura, sfintele veșminte și vase etc.).
III. Administrarea și ordinea bisericească:
A. Codificarea Sfintelor Canoane și a Dispozițiilor Canonice, pentru ca să poată
dobândi la vreme aprobarea Sinodului Ecumenic.
B. Justiția bisericească și Procedura Penală bisericească:
a) Organizarea Consistoriilor Spirituale, pe cât se poate, în mod uniform în
întreaga Biserică Ortodoxă;
b) Alcătuirea, pe cât se poate, a unei Proceduri Penale bisericești identice;
c) Apelul (Recursul).
C. Chestiuni în legătură cu treapta episopală:
a) Studierea modalității alegerii arhiereilor, cât mai conforme, pe cât se poate,
cu Sfintele Canoane;
b) Discuții administrative și de alt fel, în treapta episcopală:
1. Patriarhii
2. Președinții Bisericilor Autocefale (întâistătătorii);
3. Mitropoliții;
4. Arhiepiscopii;
5. Mitropoliții titulari;
6. Episcopii eparhioți;
7. Episcopii titulari și ajutători;
8. Horepiscopii.
D. Viața monahală. Căutarea mijloacelor pentru readucerea vieții monahale ortodoxe la
frumusețea și strălucirea ei veche, prin stăruirea în tradițiile și pravilele monahale și
prin reînnoirea vechii activități a ei.
E. Readaptarea dispozițiilor cu privire la posturile bisericești, la necesitățile epocii
contemporane.
F. Formarea clerului (Pregătirea clerului):
a) Forma, scopul și conținutul pregătirii clerului ortodox;
b) Aducerea pregătirii clerului sub imediata supraveghere bisericească;
c) Seminariile bisericești pentru pregătirea teologică și de altă natură a
clerului ortodox;
12
d) Asociații culturale preoțești.
G. Impedimente la căsătorie. Studierea practicii actuale cu privire la ele, în diferite
Biserici locale și a procedurii bisericești care are loc, cum și asigurarea, pe cât este
cu putință, a unei practici uniforme în toată Biserica Ortodoxă.
H. Costumul clerului. Înfățișarea și veșmântul lui.
I. Chestiunea calendaristică. Studierea chestiunii în raport cu hotărârea celui dintâi
Sinod Ecumenic privitoare la Pascalie și căutarea modalității pentru restabilirea
conlucrării între Biserici în chestiunea aceasta.
IV.Raporturile Bisericilor Ortodoxe între ele:
A. Raporturi interortodoxe:
a) Raporturile Bisericilor Ortodoxe autocefale locale între ele și față de
Patriarhia Ecumenică, după canoane și istorie:
1. Scrisori irenice;
2. Pomelnice (Diptice);
3. Sfântul Mir;
4. Ținerea îndatoririlor care decurg din Tomosurile de înființate;
5. Întâlniri reciproce ale căpeteniilor Bisericilor autocefale.
b) Întărirea raporturilor existente prin:
1. Schimbul de scrisori frățești;
2. Întrunirea congreselor teologice;
3. Delegații de clerici și profesori;
4. Contacte între Facultățile de Teologie;
5. Schimb de profesori și studenți;
6. Burse;
7. Schimb de reviste, scrieri și alte elemente informative, privitoare la
viața și activitatea Bisericilor;
8. Sărbătorirea evenimentelor bisericești de însemnătate interortodoxă.
B. Autocefalia și autoomia în Biserica Ortodoxă:
a) Proclamarea autocefaliei:
1. Cine este cel ce o proclamă?;
2. Premise și condiții;
3. Modalitatea proclamării autocefaliei;
4. Care sunt Bisericile autocefale recunoscute astăzi?.
b) Definirea condițiilor pentru recunoașterea unei Biserici ca autonomă.
C. Ortodoxia și Diaspora. Situația actuală și poziția canonică a Diasporei ortodoxe.
V.Raporturile Bisericii Ortodoxe cu cealaltă lume creștină:
A. Studierea modalităților de apropiere și de unire a Bisericilor, în perspectiva ortodoxă
(panortodoxă);
B. Ortodoxia și vechile Biserici Răsăritene mai mici:
a) Cultivarea raporturilor prietenești pentru restabilirea unirii cu ele prin:
1. Schimb de vizite;
2. Schimb de profesori și studenți;
3. Contacte teologice.
b) Studierea istoriei, credinței, cultului și cârmuirii Bisericilor acestora;
c) Conlucrarea cu ele:
1. La congresele ecumenice;
2. În chestiuni de natură practică.
C. Ortodoxia și Biserica Romano-Catolică:
a) Studierea punctelor pozitive și negative dintre cele două Biserici:
1. Cu privire la credință;
2. Cu privire la cârmuire;
13
3. Cu privire la acțiunea bisericească (în special, propaganda,
prozelitismul, uniația);
b) Cultivarea de raporturi în spiritul dragostei întru Hristos, avându-se în
special în vedere, punctele pevăzute în Enciclica Patriarhală (a Patrarhiei
Ecumenice) din 1920.
D. Ortodoxia și Bisericile și Confesiunile provenite din reformă:
a) Confesiuni care se găsesc mai departe de Ortodoxie:
1. Luteranismul;
2. Calvinismul;
3. Metodiștii;
4. Celelalte Confesiuni protestante.
b) Confesiuni care se găsesc mai aproape de Ortodoxie:
1. Episcopalienii în genere;
2. Biserica Anglicană.
c) Studierea posibilităților de cultivare a relațiilor și a apropierii acestora în
continuare, și în special a episcopalienilor și anglicanilor față de Biserica
Ortodoxă, în lumina premiselor pozitive existente.
E. Ortodoxia și vetero-catolicismul:
Continuarea legăturilor cu vechii-catolici, în spiritul discuțiilor teologice care au avut
loc până acum și a declarațiilor și tendințelor lor, spre unirea cu Biserica Ortodoxă.
F. Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică:
a) Prezența și participarea Bisericii Ortodoxe la Mișcarea Ecumenică, în
spiritul Enciclicii Patriarhale din 1920;
b) Studierea temelor teologice și de altă natură care au legătură cu premisele
participării Bisericii Ortodoxe la Mișcarea Ecumenică;
c) Însemnătatea și contribuția participării în ansamblu a Ortodoxiei pentru
îndrumarea gândirii și acțiunii ecumenice.
VI.Ortodoxia în lume:
A. Studierea și găsirea mijloacelor practice prin care va trebui să se întărească
printre popoarele ortodoxe civilizația ortodoxă, sub toate manifestările ei;
B. Răspândirea învățăturii Evangheliei în lume, potrivit tradiției ortodoxe;
C. Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la instaurarea idealurilor creștine: a
păcii, a libertății, a înfrânării și a dragostei dintre popoare;
D. Dezvoltarea obiceiului pelerinajelor ortodoxe la Locurile Sfinte de închinare, de
pretutindeni.
VII.Teme teologice:
A. „Iconomia” în Biserica Ortodoxă:
a) Noțiunea și exprimarea (aplicarea) termenilor: „exactitate” (acrivie,
strictețe) și „iconomie” în Biserica Ortodoxă;
b) „Iconomia”:
1. În tainele care se săvârșesc atât în Biserică, precum și în afară;
2. În primirea în Biserica Ortodoxă a ereticilor, a schismaticilor și a celor
căzuți (care prin Botez, care prin ungerea cu Sfântul Mir, care prin libel,
care prin rugăciune?);
3. În cult.
B. Recunoașterea sfinților și precizarea (stabilirea) unei practici bisericești ortodoxe
comune în chestiunea aceasta.
C. Ortodoxia și celelalte religii.
D. Modalități tradiționale de mărturisire (afirmare) a Ortodoxiei în lume.
E. Euthanasia și Teologia Ortodoxă.
F. Incinerarea morților și Teologia Ortodoxă.
VIII.Probleme sociale:
14
A. Biserica Ortodoxă și tineretul.
B. Căsătoria și familia:
a) Probleme în legătură cu căsătoria;
b) Nașterea de copii;
c) Creșterea copiilor;
d) Controlul nașterilor de copii și suprapopulația;
e) Divorțurile;
f) Fertilizarea artificială.
C. Așezăminte sociale, azile etc. și asistența bisericească ortodoxă.
D. Ortodoxia și discriminările etnico-rasiale.
E. Ortodoxia și problemele creștinilor în regiunile cu transformări sociale rapide” 36.
Se poate constata vastitatea catalogului de teme de la Rhodos I (1961) care acopereau

întreaga teologie ortodoxă. Prin mesajul participanților37 de la finalul lucrărilor se transmite
tuturor Bisericilor Ortodoxe hotărârea unanimă privind catalogul temelor care urmează să fie
discutate în cadrul unui apropiat prosinod38. Delegații Bisericii noastre au apreciat atmosfera
generală de frățească dragoste, acordul exemplar al delegaților, dar și înțelegerea realizată de
această Conferință care este un model pentru Conferințele viitoare39. Acum, la Rhodos în
1961, s-a instituționalizat „Conferința Panortodoxă” ca formă de cooperare între Bisericile
Ortodoxe Autocefale, fiind superioară tuturor formelor de întrunire interortodoxă care
avuseseră loc în prima jumătate a secolului al XX-lea.
A II-a Conferință Panortodoxă (Rhodos, 1963)

Cele două Conferințe Panortodoxe de la Rhodos (1963, 1964) au confirmat dorința
comună de întărire a relațiilor interortodoxe, completând hotărârile luate de Prima Conferință
Panortodoxă (1961). Aceste Conferințe au fost determinate în mare măsură de relațiile
Bisericilor Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, întrucât în Biserica Apusului se
desfășurau lucrările Conciliului Vatican II (1962-1965), însuși Papa Ioan al XXIII-lea fiind
interesat de apropierea de ortodocși. Dar și ortodocșii erau interesați de acest dialog cu
Biserica Romano-Catolică, în aceste condiții fiind inițiat dialogul iubirii, încă din 1958, care a
culminat cu rircarea reciprocă a anatemelor din 1054, la data de 7 decembrie 1965. Acest
dialog al dragostei trebuia să fie continuat cu un dialog teologic, care a fost inițiat abia în
1980. Deschiderea manifestată de Patriarhul ecumenic Athenagora față de Biserica Romano-
Catolică nu a fost nu era receptată favorabil de toate Bisericile Ortodoxe, ceea ce a determinat
convocarea unei Conferințe Panortodoxe care să se pronunțe asupra acestor relații cu Biserica
Romei.
În acest context a fost convocată a II-a Conferință Panortodoxă de la Rhodos (26-29
septembrie 1963)40 care trebuia să ia în discuție problema trimiterii de observatori la dea de-a
doua sesiune a Conciliului Vatican II și aspectele privind demararea unui dialog teologic
oficial cu Biserica Romano-Catolică41. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o
delegație formată din mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei, mitropolitul Firmilian al
36
Pr. Liviu STAN, „Soborul Panortodox de la Rhodos”, în: Mitropolia Olteniei, XIII (1961), nr. 10-12, pp.723-
728.
37
38
Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 58-59.
39
Nicolae CHIȚESCU, „Note și impresii...”, p. 887; Gr. M, „Expunerea Prea Sfințitului Episcop...”, p. 841; Pr.
Liviu STAN, „Soborul Panortodox de la Rhodos”, pp. 732-733; Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor
panortodoxe..., p. 59.
40
REDACȚIA, „A doua Conferință panortodoxă de la Rodos (26-29 septembrie 1963”, în: Mitropolia Moldovei
și Sucevei, XXXIX (1963), nr. 11-12, p. 682; O. ROUSSEAU, „La troisième conférence panorthodoxe de
Rhodes”, în: Irénikon, 1964, nr. 4, p. 488.
41
15
Olteniei și episcopul Antim Nica Târgovișteanul, Vicar Patriarhal. Bisericile absente (a
Greciei, a Georgiei, a Albaniei și a Poloniei) și-au însușit hotărârile acestei conferințe.
Două teme au fost dezbătute în cadrul lucrărilor acestei conferințe: Problema trimiterii de
observatori la cea de-a doua sesiune a Conciliului Vatican II și Propunerea Patriarhiei
Ecumenice ca Bisericile Ortodoxe să inițieze un dialog oficial cu Biserica Romano-Catolică.
Privind aceste teme, conferința a luat hotărâri de compromis, având în vedere divergențele
apărute față de aceste teme sensibile42.
Problema participării delegaților ortodocși la sesiunile Conciliului II Vativan a arătat
pentru încă o dată în plus divergențele care existau între Bisericile Ortodoxe pe tema relațiilor
cu Biserica Romei, determinate în mare măsură de prozelitism și uniație. Existând aceste
diferențe de opinie privind oportunitatea acestei participări43, conferința a ajuns la o hotărâre
de compromis, în sensul de a lăsa libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale de a hotărî
dacă trimite delegați, cu recomandarea ca aceștia să nu fie arhierei, ci clerici sau laici, urmând
ca această recomandare să fie aprobată de Bisericile locale. Această hotărâre de compromis a
făcut ca unele Biserici Ortodoxe locale să trimită observatori, mai mult, chiar din treapta
episcopatului.
Divergențe au existat și cu privire la inițierea dialogului teologic oficial cu Biserica
Romano-Catolică. Dacă Patriarhul ecumenic Athenagora susținea acest dialog și dorea
comunicarea unei astfel de hotărâri pozitive Papei Paul al VI, chiar în cadrul Conciliului
Vatican II, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe afectate de uniatism s-au împotrivit demarării
necondiționate a unui astfel de dialog. Astfel, reprezentanții Bisericilor Ortodoxe la această
conferință au hotărât că este posibilă inițierea acestui dialog teologic, însă „pe picior de
egalitate” cu Biserica Romei, hotărârea trebuind să fie supusă „Sanctității Sale Patriarhului
ecumenic și celorlalți Preafericiți Conducători ai Bisericilor Ortodoxe pentru punerea ei în
practică”44. Se constată în cadrul acestei decizii importanța acordului Bisericilor Ortodoxe
Autocefale pentru acest dialog teologic, dar și a unei pregătiri pentru acesta, propunându-se
găsirea celor mai potrivite mijloace de realizare a lui în cadrul unei viitoare întruniri
panortodoxe.
Evoluția pozitivă spre un dialog teologic deschis cu Biserica Romano-Catolică, susținut
fervent de Patriarhul ecumenic Athenagora45, a fost influențată negativ de promulgarea
documentului Ecclesiam Suam (6 august 1964) de către papa Paul al VI-lea, emis de Conciliul
Vatican II. În aceste împrejurări, dar și în urma rezultatelor întâlnirii de la Ierusalim dintre
42
„a) Cu privire la prima chestiune, referitoare la trimiterea sau nu de observatori la cea de-a doua sesiune a
Conciliului II de la Vatican, cu toate că delegațiile Bisericilor care au luat parte au exprimat, în majoritatea lor,
păreri deosebite asupra chestiunii acesteia, totuși s-a acceptat de comun acord ca fiecare dinte Bisericile
Ortodoxe să procedeze în mod lier, în chestiunea specială.
Conferința a recomandat ca:
1. Pe cât posibil, observatorii care vor fi trimiși să nu fie din treapta arhieriei, ci dintre clerici sau laici;
2. Delegațiile participante la Conferință să supună recomandarea aceasta Bisericilor lor, pentru a acționa
conform;
3. Bisericile care se vor decide să trimită observatori, să informeze și pe celelalte despre această
hotărâre a lor și să-și transmită reciproc, precum și celorlalte, informațiile adunate de obsevatorii lor, pentru a fi
ținute și ele la curent.
b) Cu privire la chestiunea a doua, adică despre începerea dialogului pe picior de egalitate între Biserica
Ortodoxă și cea Romano-Catolică, propus de Patriarhia Ecumenică, aceasta a fost acceptată de comun acord de
toate delegațiile ortodoxe; s-a căzut de acord totodată ca hotărârea să fie supusă Sanctității Sale Patriarhului
Ecumenic și celorlalți Preafericiți conducători ai Bisericilor Ortodoxe pentru punerea ei în practică de comun
acord”, cf. † ANTIM NICA-TÂRGOVIȘTEANUL, Vicar Patriarhal, „A doua Conferință Panortodoxă de la
Rhodos (26-29 septembrie 1963)”, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXXI (1963), nr. 9-10, pp. 898-915.
43
† ANTIM NICA-TÂRGOVIȘTEANUL, Vicar Patriarhal, „A doua Conferință Panortodoxă de la Rhodos (26-
29 septembrie 1963)”, p. 912.
44
45
A se vedea detalii la Olivier CLÉMENT, „La troisième conférence de Rhodes”, în: Contacts, XVII, 49 (1965),
p. 56.
16
Patriarhul ecumenic Athenagora și Papa Paul al VI-lea, s-a propus, după cum susținea și
Biserica Rusiei, o nouă întrunire panortodoxă.46
A III-a Conferință Panortodoxă (Rhodos, 1964)

Lucrările celei de-A III-a Conferințe Panortodoxe s-au desfășurat în perioada 1-15
noiembrie 1964, în insula Rhodos. La această conferință toate Bisericile Ortodoxe Autocefale
au fost reprezentate, mai puțin Biserica Albaniei. Biserica noastră a fost reprezentată de o
delegație condusă de mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei, din care mai făceau parte
mitropolitul Firmilian al Olteniei și diaconul prof. dr. Nicolae Nicolaescu (rector, Institutul
Teologic, București).
Această Conferință Panortodoxă a avut ca obiective dialogul cu Biserica Romano-Catolică
și reluarea tratativelor cu Bisericile Anglicană și Veche-Catolică, fiind luate hotărâri în acest
sens47.
46
Olivier CLÉMENT, „La troisième conférence de Rhodes”, p. 57.
47
Redăm aici hotărârile acestei Conferințe Panortodoxe (Rhodos III, 1964):
„1. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă proclamă că dorește totdeauna raporturi bune cu toate Bisericile și
confesiunile creștine spre zidirea unității creștinilor în una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică a
Domnului, după cuvântul Lui „ca toți să fie una” (In 17, 21);
2. În acest spirit, prima Conferință Panortodoxă de la Rhodos s-a pronunțat în favoarea cultivării
raporturilor intercreștine în dragostea lui Hristos, iar A II-a Conferință Panortodoxă de la Rhodos a hotărât în
principiu să propună Bisericii Romano-Catolice un dialog în condiții de egalitate;
3. Cea de-A III-a Conferință Panortodoxă de la Rhodos repetă dorința exprimată mai înainte de Biserica
Ortodoxă cu privire la tema aceasta a dialogului, dar, studiind amănuntele acesteia, a constatat că pentru un
început rodnic al unui dialog teologic real, este necesară pregătirea trebuitoare și crearea de condiții
corespunzătoare;
4. Aceasta nu înseamnă că fiecare dintre Bisericile Ortodoxe locale nu este liberă să continue a cultiva,
în numele său propiu, și nu al întregii Ortodoxii, raporturi frățești cu Biserica Romano-Catolică cu convingerea
că, în acest fel, vor putea fi eliminate în mod treptat dificultățile care există în prezent;
5. În acest scop, ca și pentru o mai bună slujire a acestei cauze sacre, cea de-A III-a Conferință
Panortodoxă supune Bisericilor noastre Ortodoxe locale rugămintea de a studia problemele de amănunt ale temei
acestui dialog din punct de vedere ortodox și să schimbe între ele rezultatele acestor studii, precum și orice altă
informație referitoare la aceasta;
6. În ceea ce privește tema continuării discuțiilor teologice între Biserica noastră Ortodoxă și Biserica
Anglicană, Conferința A III-a Panortodoxă hotărăște:
a) Constituirea imediată a unei Comisii teologice interortodoxe din teologi specialiști de la unul până la
maxim trei membri din fiecare Biserică Ortodoxă, rânduiți de Bisericile respective;
b) Acceptarea în principiu, ca listă a temelor de discutat, a listei alcătuite de Patriarhia Ecumenică, pe
baza discuțiilor care s-au purtat până acum;
c) Pregătirea din vreme a acestei Comisii interortodoxe înainte de începerea discuțiilor teologice cu
anglicanii – la locul și timpul care vor fi stabilite prin înțelegerea comună a Bisericilor Ortodoxe locale între ele;
d) Stabilirea datei începerii acestor discuții teologie între cele două părți, potrivit înțelegerii comune
dintre Biserica Ortodoxă și cea Anglicană;
7. În ce privește tema continuării discuțiilor teologice între Biserica noastră Ortodoxă și Biserica Veche-
Catolică, cea de A III-a Conferință Panortodoxă hotărăște:
a) Instituirea imediată a unei Comisii teologice interortodexe din teologi specialiști, al căror număr și
persoane vor fi stabilite prin înțelegere comună între Bisericile locale;
b) Pregătirea sistematică, de către această Comisie a tezelor ortodoxe pentru viitoarele discuții
teologice, pe baza textelor simbolice, dogmatice și liturgice ale Bisericilor Vechi-Catolice, pe baza materialului
strâns până acum, precum și a rezultatelor discuțiilor respective anterioare de mulți ani;
c) Începerea discuțiilor cu o Comisie teologică corespunzătoare a Bisericii Vechi-Catolice, după
înțelegerea comună a ambelor Biserici;
8. În sfârșit, cea de A III-a Conferință Panortodoxă hotărăște:
a) Aceste hotărâri și mesajul Conferinței să fie supuse întrutotul Sfintei Sale Sanctități Patriarhului
ecumenic și celorlalți Înalt Preasfințiți Întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe;
b) Toate informațiile despre cele hotărâte la Conferință să fie date Bisericilor interesate de către
Patriarhia Ecumenică, potrivit cu cele hotărâte, în mod corespunzător”, cf. Diac. N. I. NICOLAESCU, „A treia
Conferință Panortodoxă de la Rodos”, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXXII (1964), nr. 11-12, pp. 571-573.
17
Față de dialogul teologic cu Biserica Romano-Catolică, atitudinea reprezentanților
Bisericilor Ortodoxe a fost diferită. În timp ce unele Biserici pledau pentru începerea unui
dialog imediat cu Biserica Romei, prin trimiterea de legați la conciliu cu scrisoarea Patriarhiei
Ecumenice (Constantinopol, Alexandria, Ierusalim, Cipru, Finlanda), altele, mai moderate, au
susținut începerea unui dialog după Conciliul Vatica II pentru a se vedea toate hotărârile
(Grecia), dar avându-se în vedere și dificultățile teologice, mai ales cele create de primatul
papal (Moscova, Antiohia, Georgia, Bulgaria și Cehoslovacia). În același timp, unele Biserici
(Serbia, România și Polonia), „erau în principiu ostile unui dialog, pe motivul dificultăților pe
care aceste Biserici le aveau acasă din cauza uniaților”48. Însă, în ceea ce privește poziția
oficială a Bisericii noastre cu privire la dialogul cu Biserica Romano-Catolică, Sfântul Sinod a
hotărât în data de 29 octombrie 1964, încă înainte de lucrările aceste conferințe, că, având în
vedere primatul papal, este de dorit ca Biserica Ortodoxă să aștepte finalizarea lucrărilor și a
hotărârilor Conciliului Vatican II și numai apoi să se pronunțe cu privire la problema
dialogului49.
Rezoluția adoptată privind dialogul cu Biserica Romano-Catolică a apelat la o soluție de
mijloc, afirmându-se dorința angajării în acest dialog teologic din partea Bisericii Ortodoxe,
însă numai după o pregătire corespunzătoare. Libertatea Bisericilor locale de a dezvolta
separat raporturi frățești cu Biserica Romano-Catolică, în scopul eliminării dificultăților
existente, a permis Patriarhului ecumenic Athenagora să continuarea relațiilor „frățești” cu
Biserica Romei, în numele Patriarhiei Ecumenice, acestea culminând cu ridicarea reciprocă a
anatemelor în data de 7 decembrie 1965. Participanții la conferință au hotărât ca scrisoarea din
partea acestei întruniri panortodoxe să fie semnată de președintele ei, mitropolitul Meliton de
Heliopolis și Teira, și să fie adresată, nu papei, ci cardinalului Augustin Bea, cel care asigura
conducerea Secretariatului pentru unitatea creștinilor, ceea ce sublinia responsabilitatea
comună, sinodală, a delegațiilor Bisericilor Ortodoxe față de problema dialogurilor cu alte
Biserici creștine.
A III-a Conferință Panortodoxă de la Rhodos a adoptat unele măsuri pentru debutul unui
dialog teologic oficial cu Biserica Anglicană și cu Biserica Vechilor Catolici, existând o mare
disponibilitate a participanților pentru aceste dialoguri, ceea ce s-a și concretizat mai devreme
decât dialogul oficial cu romano-catolicii. Cele două dialoguri teologice, cu anglicanii50 și cu
vechii-catolici51, au fost pregătite prin două comisii interortodoxe întrunite în perioada 1-15
septembrie 1966 la Belgrad.
Cu acest prilej, comisia care s-a ocupat de pregătirea dialogului teologic cu Biserica
Anglicană a întocmit o listă de teme, organizate pe patru grupe52, între care menționăm câteva
teme cu implicații canonice: Taina Preoției, succesiunea apostolică și validitatea hirotoniilor
anglicane; Despre autocefalia Bisericilor și unitatea de credință în Biserică; Împărtășirea
reciprocă cu Sfintele Taine în caz de necesitate. Deși dialogul oficial cu anglicanii a debutat în
anul 1973, totuși până astăzi nu s-a ajuns la niște rezultate complete, neurmându-se linia
trasată la Belgrad.
În ceea ce privește comisia interortodoxă pentru pregătirea dialogului cu vechii catolici, în
cadrul acesteia s-au prezentat mai multe referate care reprezentau pozițiile oficiale ale
Bisericilor Ortodoxe locale față de acest dialog. Părintele Profesor Ioan G. Coman a prezentat
un referat, în două părți, cu titlul: „Recomandările Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe
48
Olivier CLÉMENT, „La troisième conférence de Rhodes”, p. 61.
49
Diac. N. I. NICOLAESCU, „A treia Conferință Panortodoxă de la Rodos” p. 1011.
50
Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei,
din această comisie făcând parte episcopul Antim Târgovișteanul, Vicar Patriarhal și pr. prof. Isidor Todoran
(Sibiu).
51
În cadrul aceastei comisii interortodoxe, din partea Bisericii noastre a participat pr. prof. Ioan G. Coman
(București).
52
Vezi temele la Pr. Isidor TODORAN, „Sesiunea de la Belgrad a Comisiei Teologice Interortodoxe pentru
pregătirea unui dialog teologic cu Anglicanii”, în: Mitropolia Banatului, XVII (1967), nr. 1-3, p. 140; Pr. Viorel
IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., p. 72.
18
Române referitoare la alcătuirea temelor dialogului Bisericii Ortodoxe cu Biserica Vechilor
catolici”53. Rezoluția finală a comisiei a precizat importanța alcătuirii unei Mărturisiri de
credință, oficială, de către vechii-catolici în scopul cunoașterii aprofundate a învățăturii lor
dogmatice. Se impunea o cunoaștere în profunzime a cultului și a organizării comunităților
lor. După cele consemnate de către pr. prof. I. G. Coman, vechii catolici se pare că erau în
acord cu ortodocșii, total sau parțial, față de condamnarea inovațiilor catolice (primatul papal,
infailibilitatea papală sau imaculata concepție etc.), dar și față de unele învățături ortodoxe,
cum ar fi Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiție, Simbolul de Credință niceo-constantinopolitan,
fără adaosul Filioque sau hotărârile celor șapte sinoade ecumenice54. În același timp, există
neclarități privind eclesiologia, adaosul Filioque, succesiunea apostolică și Sfintele Taine.
Însă, o piedică serioasă în calea dialogului cu vechii-catolici era intercomuniunea lor cu
anglicanii și prelungirea acesteia cu Biserica autohtonă a Filipinelor și cu Bisericile
reformate55.
Pe baza alcătuirii unei Mărturisiri de credință, dialogul oficial cu vechii-catolici a început
în anul 1975 și s-a încheiat în anul 1987 prin aprobarea în unanimitate a 26 de declarații
comune privind aspectele esențiale ale credinței creștine56. Introducerea practicii hirotoniei
femeilor în Biserica Veche-Catolică a constituit o piedică pentru apropierea celor două
Biserici.
Această Conferință Panortodoxă de la Rhodos (1964) a continuat ceea ce începuse A II-a
Conferință Panortodoxă (1963), completând hotărârile nu numai cu privire la dialogul
teologic cu Biserica Romano-Catolică, dar a și precizat criteriile inițierii dialogurilor oficiale
dintre Biserica Ortodoxă și Bisericile Anglicană și a Vechilor catolici.
A IV-a Conferință Panortodoxă (Chambésy, 1968)

A IV-a Conferință Panortodoxă de la Chambésy/Geneva, întrunită la Centrul Ortodox al
Patriarhiei Ecumenice, în perioada 8-16 iunie 1968, a avut ca obiectiv găsirea unei modalități
de abordare a catalogului de teme de la Rhodos (1961), care era foarte vast și nu ar fi putut fi
dezbătut la nivel panortodox sau în cadrului unui Sinod ecumenic. Referindu-se la această
problemă, teologul grec Panayotis Trembelas a constatat, cu prilejul Conferinței de la
Chambésy (1968), că în „vremurile de odinioară, se ocupa fiecare sinod cu o singură
problemă, astăzi sunt foarte multe. Nu avem destui teologi și sarcinile par să depășească
puterile omenești; chiar dacă noi am fi ca Origen, nu am putea să le rezolvăm”57.
La această conferință au participat toate Bisericile Ortodoxe, cu excepția Bisericilor din
Georgia, Albania și Cehoslovacia. Lucrările conferinței s-au desfășurat sub președinția
mitropolitului Meliton de Calcedon, secretar fiind mitropolitul Hrisostom de Myra. Biserica
Ortodoxă Română a fost reprezentată de mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei, de
episcopul Antim Târgovișteanul și de pr. prof. Liviu Stan, un erudit canonist al Bisericii
noastre.
După „consfătuirea conducătorilor delegațiilor” s-a adoptat următoarea ordine de zi: 1.
alcătuirea unui plan care să ducă la convocarea unui sinod interortodox sau panortodox și care
să se pronunțe asupra temelor elaborate la Rhodos (1961); 2. evaluarea dialogurilor și a
perspectivelor acestora, atât cu Biserica Romano-Catolică, cât și cu Bisericile Anglicană,
53
Pr. Ioan G. COMAN, „Conferința Interortodoxă pentru pregătirea dialogului cu Biserica Veche Catolică”, în:
Mitropolia Banatului, XVII (1967), nr. 1-3, p. 142.
54
Pr. Ioan G. COMAN, „Conferința Interortodoxă pentru pregătirea dialogului cu Biserica Veche Catolică”, p.
145.
55
Pr. Ioan G. COMAN, „Conferința Interortodoxă pentru pregătirea dialogului cu Biserica Veche Catolică”, p.
146.
56
57
19
Veche-Catolică, Necalcedoniene și Luterane; 3. examinarea posibilității ca Biserica Ortodoxă
să aibă acțiuni mult mai eficace în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor58.
Lucrările acestei conferințe s-au desfășurat prin constituirea a patru grupe de lucru, fiecare
dintre aceste grupe elaborând un text pentru temele aflate pe ordinea de zi, apoi au fost
adoptate în plenară, ca texte oficiale ale conferinței. Din catalogul de la Rhodos (1961) s-au
ales câteva teme care au fost repartizate spre studiu, astfel: 1. Izvoarele Revelației divine
(Patriarhia Ecumenică); 2. Participarea laicilor la viața Bisericii (Biserica Bulgară); 3.
Readaptatea prescripțiilor bisericești privitoare la post (Biserica Sârbă); 4. Impedimente la
căsătorie (Biserica Rusă și Biserica Greciei); 5. Chestiunea calendarului și a sărbătoririi în
comun a Sfintelor Paști (Biserica Rusă și Biserica Greciei); 6. Iconomia bisericească (Biserica
Ortodoxă Română).
Această conferință, care inițial fusese convocată ca o comisie interortodoxă,59 a evaluat
tematica propusă și deciziile Conferințelor Panortodoxe anterioare, hotărând unanim,
următoarele: 1. Necesitatea pregătirii sinodului de către Conferința Panortodoxă Presinodală,
alcătuită din delegațiile oficiale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale și autonome, cu
misiunea de a formula, prin consens, propunerea către sinod a tuturor problemelor rămase în
discuție; 2. Crearea la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy/Geneva, cu
sprijinul Patriarhiei Ecumenice, a Secretariatului pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod,
sub președinția directorului Centrului Ortodox, adică a mitropolitului grec al Elveției (aflat în
jurisdicția Patriarhiei Ecumenice), având îndatorirea de a centraliza și coordona contribuțiile
tematice ale Bisericilor locale în alcătuirea agendei Sinodului; 3. Funcționarea, pe lângă
Conferințele Panortodoxe Presinodale și Secretariatul pentru pregătire Sinodului, a Comisiilor
interortodoxe pregătitoare, alcătuite dintr-un delegat al consilierilor teologici pentru fiecare
Biserică, pentru evaluarea raporturilor Bisericilor locale în scopul unei poziții comune asupra
fiecărei teme aflate pe ordinea de zi a viitoarei Conferințe Panortodoxe Presinodale; 4.
Constituirea Comisiilor interortodoxe din delegații Bisericilor Ortodoxe locale, pentru
dialogurile teologice cu Bisericile Anglicană, Vechi-Catolică, Vechi-Orientală, dar și pentru
continuarea dialogului teologic frățesc cu Biserica Romano-Catolică.
Conferințele Panortodoxe Presinodale și Comisiile Interortodoxe Pregătitoare.

Abordarea tematicii și contribuțiile Bisericilor locale
Pregătirea Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale (Chambésy, 21-28 noiembrie
1976): Comisia Interortodoxă Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod (Chambésy, 15-
28 iulie 1971) și întrunirile teologilor din 1972 și 1973
După trei ani de la a IV-a Conferință Panortodoxă de la Chambésy (1968) s-a întrunit
Prima Comisie Interortodoxă Pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe
(Chambésy, 15-28 iulie 1971)60, la inițiativa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din 16
iulie 1970. Cea de-a IV-a Conferință Panortodoxă hotărâse repartizarea a șase teme Bisericilor
Ortodoxe care trebuiau fi elaborate (dezvoltate în studii) și trimise Secretariatului pentru
pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, apoi, după primirea materialelor, se putea convoca
această Comisie Interortodoxă Pregătitoare61. La această Comisie Pregătitoare (1971) au fost
reprezentate nouă Biserici Ortodoxe Autocefale, dar și Biserica Ortodoxă a Finlandei, fiind
absenți reprezentanții Patriarhiei Antiohiei, ai Bisericilor din Georgia, Albania, Cehoslovacia
și Polonia. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de doi ierarhi, respectiv de către
58
Pr. Liviu STAN, „A patra Conferință Panortodoxă”, în: Biserica Ortodoxă Română, LXXXVI (1968), nr. 7-8,
p. 871.
59
Pr. Liviu STAN, „A patra Conferință Panortodoxă”, p. 870.
60
Deși ar fi trebuit ca această Comisie Interortodoxă să se întrunească în luna martie 1971, ea s-a întrunit mai
târziu, în cursul lunii iulie 1971.
61
20
mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei (viitorul patriarh al Bisericii noastre) și de către
episcopul Antonie, vicar patriarhal (viitorul mitropolit al Ardealului). Comisia a fost prezidată
de către mitropolitul Hrisostom de Myra, având ca secretar pe mitropolitul Damaskinos de
Tranupolis.
În debutul Comisiei Interortodoxe, mitropolitul Hrisostom de Myra s-a adresat
membrilor, spunând:
„Iată înaintea noastră – elaborate cu atenție de Bisericile Ortodoxe locale surori – texte
referitoare la cele șase teme alese de a IV-a Conferință Panortodoxă la Geneva. Venerabilele
delegații ale Bisericilor noastre prezente aici, adică noi toți, avem de studiat aceste texte,
precum și câteva rapoarte și observații făcute asupra lor de unele Biserici surori. Ne revine
nouă, Membrilor Comisiei, să judecăm dacă textele din fața noastră acoperă într-adevăr
câmpul problemelor care se pun astăzi Ortodoxiei..., dacă oglindesc suficient duhul Bisericii
și așteptarea evlavioasă a poporului ortodox, de credință și speranță”62.
Astfel, Comisia Interortodoxă trebuia să analizeze o parte dintre temele pregătite de
către Bisericile locale63, mai precis cele șase teme, constatându-se în final că rapoartele asupra
celor șase teme au fost bine constituite64, în același timp propunându-se în unanimitate o
revizuire65 a Catalogului de teme de la Rhodos (1961) în cadrul Primei Conferințe
Panortodoxe Presinodale, care ar fi trebuit să fie convocată de către patriarhul ecumenic în
iulie 1972, susținându-se de către Comisie respectarea termenelor, în ceea ce privește timpul,
așa cum s-a stabilit de către Conferința Panortodoxă din 1968. Însă, Sfântul Sinod al
Patriarhiei Ecumenice, în frunte cu Patriarhul ecumenic Athenagora, în urma studierii
rapoartelor Comisiei Interortodoxe, a considerat că o convocare a Conferinței Presinodale în
anul 1972 nu este posibilă66, întrucât Bisericile locale au nevoie de un interval mai lung de
timp pentru a reflecta asupra temelor cuprinse în Catalogul de la Rhodos. În această perioadă
ierarhii și teologii urmau să aprofundeze temele și să se exprime cu privire la tematica aflată
în dezbatere la nivel interortodox67. Această întârziere a fost cauzată și de trecerea la cele
62
† Damaskinos PAPANDREOU, Mitropolitul Elveției, Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei: tematică și
lucrări pregătitoare, trad. Pr. Nicolae Dascălu, Editura Trinitas, Iași, 1998, pp. 47-48.
63
† Antonie PLOIEȘTEANUL, „Lucrările Comisiei pregătitoare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 7-8/1971, p. 783; În Biserica Ortodoxă Română aceste teme au
fost aprofundate de către cele patru comisii teologice, sintezele teologilor fiind puse la dispoziția studenților de la
cele două Institute Teologice de grad universitar de la București și Sibiu, dar și în cadrul cursurilor de orientare
pentru preoți. Mai mult, din inițiativa Patriarhului Justinian, pregătirea prosinodului s-a mai realizat prin
publicarea de studii în revistele bisericești privind temele de la Rhodos (1961) și prin abordarea acestor teme în
lucrările de seminar, de licență sau de doctorat. A se vedea aici Pr. Liviu STAN, „Problema unui viitor Sinod
ecumenic și poziția Bisericii Ortodoxe Române față de el”, în: Ortodoxia, nr. 2/1968, p. 334.
64
S-au imprimat mai întâi rapoartele în limba greacă, apoi a fost întocmită o ediție completă care cuprinde și
actele Comisiei Interortodoxe. Această ediție completă a fost tradusă în mai multe limbi (greacă, rusă, franceză,
italiană, germană), inclusiv în limba engleză: Towards the Great Council. Introductory reports of the
Interorthodox Commision, in preparation for the next Great and Holy Council of the Orthodox Church, London
SPCL, 1972. Această publicare largă a referatelor asupra celor șase teme a dus în mod inevitabil la vaste
dezbateri teologice.
65
Recomandarea Comisiei Interortodoxe de revizuire a temelor de la Rhodos, care a marcat evoluția procesului
sinodal panortodox, se impunea cu necesitate, întrucât lista de teme din 1961 a fost considerată ca fiind „haotică”
din perspectiva numărului mare de teme (200) și fără a fi bine structurate sau prioritizate. † Antonie
PLOIEȘTEANUL, „Lucrările Comisiei pregătitoare...”, p. 786. Încă înainte de această Comisie Interortodoxă,
mai precis după a IV-a Conferință Panortodoxă de la Chambésy (1968), canonistul român Pr. Liviu Stan a
subliniat că temele de la Rhodos trebuie să fie resistematizate și redus numărul lor și al capitolelor din care fac
parte. Numărul capitolelor ar putea fi redus de la 8 la 4, astfel: a. probleme dogmatice; b. Probleme cultice; c.
probleme canonice; d. Probleme sociale. Canonistul Liviu Stan propunea reducerea temelor între 15-30, adică
reducerea la esențial pentru ca acestea să poată face obiectul discuțiilor într-un prosinod și apoi într-un sinod
ecumenic. A se vedea Pr. Liviu STAN, „Problema unui viitor Sinod ecumenic...”, p. 334.
66
A se vedea Scrisoarea patriarhală nr. 273/30.04.1972.
67
lucrări pregătitoare, p. 50.
21
veșnice a patriarhului ecumenic, Athenagora, la 7 iulie 1972, urmată de pregătirea alegerii și a
înscăunării noului patriarh ecumenic.
De fapt, această perioadă, din anul 1971 și până în 1976, anul convocării Primei
Conferințe Panortodoxe Presinodale, a marcat o etapă importantă pentru pregătirea Sfântului
și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, prin dezvoltarea de contacte între teologi și Bisericile
locale. Amintim aici două întruniri ale teologilor ortodocși, din 26-31 decembrie 1972
(Chambésy) și din 9-13 octombrie 1973 (Academia Ortodoxă din Creta), pregătite de către
Secretariatul de la Chambésy și care au luat în discuție revizuirea listei de teme de la Rhodos
(1961). La prima întrunire a teologilor ortodocși din 1972 (Chambésy)68 s-a ajuns la concluzia
revizuirii temelor din Catalogul de la Rhodos, atât pentru incoerența sa, cât și pentru faptul că
nu mai corespunde cerințelor vremii. S-a propus o formă îmbunătățită a temelor, repartizate
pe două părți, cu capitole și subcapitole. Iată aici capitolele mari ale celor două părți: A. Omul
ca icoană a lui Dumnezeu (1. Teze fundamentale de antropologie ortodoxă; 2. Viața în
Hristos); B. Unitatea Bisericii (1. Organizarea Bisericii; 2. Biserica Ortodoxă și restul lumii
creștine)69. În cadrul Colocviului teologic de la Academia ortodoxă din Creta (1973),
Profesorul Vlassios Phidas de la Facultatea de Teologie din Atena a prezentat concluziile
întrunirii teologice de la Chambésy (1972), arătând că majoritatea teologilor participanți au
recunoscut că „în tradiția sinoadelor ortodoxe, Biserica a găsit temele sinoadelor convocate nu
multiplicând congresele și conferințele, ci supunând autorității sinodului problemele curente
care tulburau pe credincioșii creștini”70. În același timp s-a susținut teza introducerii între
temele deja reținute și o temă de credință pentru a se face legătura între Sfântul și Marele
Sinod al Bisericii Ortodoxe cu sinoadele anterioare. Astfel, s-a propus înscrierea însemnătății
palamismului și extinderea antropologiei la aplicații moderne, acceptându-se, deși nu în
unanimitate, combinarea temelor de antropologie și eclesiologie care preocupă Ortodoxia
astăzi. La Academia ortodoxă din Creta (1973), teologii au adoptat o temă generală a
Sinodului: „Biserica și lumea: cum poate Biserica să-și asume lumea și pericolele
secularizării”71.
Pe lângă aceste două întruniri ale teologilor, șeful Secretariatului pentru pregătirea
Sinodului a fost invitat să viziteze Patriarhia Română (22-28 septembrie 1973), prilej cu care
s-a subliniat necesitatea Sinodului, precum și restrângerea numărului de teme la cele mai
importante: „calendar, diaspora, relațiile interortodoxe și cu Patriarhia Ecumenică, schisme
interne, recăsătorirea preoților văduvi, raporturi ecumenice – inclusiv față de Consiliul
Ecumenic al Bisericilor – preconizându-se o mai intensă participare a Bisericilor Ortodoxe
locale la pregătirea Sinodului”72. Un an mai târziu, șeful Secretariatului a fost invitat să
viziteze și Patriarhia Serbiei (13-18 octombrie 1974), subliniindu-se în cadrul acesteia că
Marele Sinod este necesar și că toate Bisericile Ortodoxe au datoria de ase implica și a
rezolva problemele referitoare la raporturile interortodoxe și interconfesionale. Pe de altă
parte, o delegație a Patriarhiei Ecumenice în frunte cu Trimisul extraordinar, mitropolitul
Meliton de Calcedon, alături de mitropolitul Damaskinos (secretarul pentru pregătirea
Sinodului) și de marele protoprezbiter Georgios Tsetsis a vizitat Bisericile locale surori, în
perioada 1-31 mai 1976, prin care au reușit să pregătească debutul Conferințelor Panortodoxe
Presinodale.
68
Episkepsis, nr. 84/18.09.1973.
69
A se vedea detaliat † Damaskinos PAPANDREOU, Mitropolitul Elveției, Sfântul și Marele Sinod al
Ortodoxiei: tematică și lucrări pregătitoare, pp. 50-51.
70
71
72
lucrări pregătitoare, pp. 52-53; Episkepsis, nr. 86/16.10.1973.
22
Prima Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 21-28 noiembrie 1976) și
activitatea ulterioară a Secretariatului pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod
privind tema calendarului și a celebrării comune a Paștilor
În cadrul acestei Conferințe Panortodoxe Presinodale s-a subliniat procesul de

pregătire a Conferinței din perioada 1971-1976, fiind menționate întrunirile teologice și
vizitele care au avut loc la invitația Bisericilor locale de către delegațiile Patriarhiei
Ecumenice. Cu acest prilej, mitropolitul Damaskinos Papandreou, secretarul pentru pregătirea
Sfântului și Marelui Sinod, a făcut referire și la un capitol numit „Privire asupra literaturii
create în jurul Sinodului”73, în care în prima parte a prezentat opiniile favorabile, dar și
nefavorabile, ale teologilor ortodocși privind oportunitatea, organizarea și ordinea de zi a
Sfântului și Marelui Sinod, în a doua parte a subliniat opiniile teologilor asupra celor șase
teme alese la Chambésy (1968) și elaborate de către Comisia Interortodoxă Pregătitoare din
1971, pentru ca în ultima parte să arate și ecourile în lumea creștină non-ortodoxă.
Mitropolitul Damaskinos a făcut o sinteză a literaturii care s-a dezvoltat pe marginea
oportunității și a tematicii Sfântului și Marelui Sinod, menționând câteva reacții ale teologilor
ortodocși, fie favorabile și entuziaste, fie nefavorabile convocării unui astfel de Sinod al
Ortodoxiei. Se menționează un „Apel către Biserici”74 al teologilor Paul Evdokimov și Olivier
Clément de la Paris, în care se apreciază efortul pregătirii Sinodului și a adunării Ortodoxiei
ca pe o „garanție plină de speranță”, în același timp solicitându-se să se dea curs liber
„instinctului Ortodoxiei, duhului profetic al poporului lui Dumnezeu” pentru a se putea
răspunde la întrebarea esențială „Ce este creștinismul astăzi?”. Profesorul Olivier Clément a
dezvoltat și în alte articole această temă, considerând că cei doi factori care influențează
negativ reînnoirea Bisericii Ortodoxe și pregătirile pentru acest Sinod al Ortodoxiei sunt
„aucefalismul absolut” al anumitor Biserici locale mari, cât și „ultraconservatorismul” unor
medii ortodoxe, care nefiind schismatice, totuși consideră aceste eforturi de reînnoire ca pe o
influență a ecumenismului și a uniatismului75. De aceea, teologul francez susține că se impune
a discuta în termeni preciși despre Sinod întrucât vremurile impun convocarea acestuia:
„Marile sinoade ecumenice nu s-au întrunit, după cum se știe, ca acțiuni de felicitare
reciprocă, ci în situații tragice și pentru a răspunde unor amenințări precise care puneau în
pericol un aspect sau altul al adevărului. Astăzi însă, Adevărul întreg este în pericol, în
conținutul său și în receptarea bisericească”76. După Profesorul Clément Sinodul ar trebui să
analizeze probleme importante și de actualitate, precum organizarea diasporei, unirea cu
vechile Biserici Orientale, raporturile eclesiale cu diferitele sisteme sociale și politice,
restabilirea structurilor Bisericii universale, în același timp trebuind să fie redactat un program
clar și precis.
Pentru problema diasporei ortodoxe, reprezentative au fost cele două congrese ale
Tineretului ortodox de la Annecy (1 noiembrie 1971) și Marsilia (20 mai 1972), cel de-al
doilea făcând și unele propuneri, cum ar fi evitarea coexistenței inoportune a mai multor
ierarhi ortodocși în același oraș prin aplicarea canonului 8 al Sinodului I ecumenic77.
Adunarea generală a Syndesmos la Boston, precum și comitetul executiv întrunit la Chambésy
(24 august 1972) au exprimat dorința ca tema eclesiologiei ortodoxe să ocupe un loc
important în programul Sinodului.
73
lucrări pregătitoare, pp. 54-77.
74
75
76
77
23
Întrunirea Comisiei Interortodoxe Pregătitoare în anul 1971 a făcut ca începând cu
anul 1972 să se înmulțească reacțiile negative și obiecțiile, întârziind, așadar, convocarea
Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale. Astfel, Arhim. Justin Popovici scria într-un
studiu („Convocarea unui Sinod ecumenic este periculoasă”, în gr., Atena, 1971) că nu se
impune convocarea unui Sinod ecumenic, conjunctura fiind nefavorabilă, părere exprimată și
de teologul grec Christos Yanaras. Aceste opinii au fost împărtășite și de Părintele rus Jean
Meyendorff, acesta susținând că Sinodul trebuie să se axeze pe teme importante, nu pe unele
neesențiale precum codificarea canoanelor sau postul, ci unele substanțiale precum diaspora
ortodoxă78.
Mitropolitul Damaskinos a prezentat și opinii favorabile Sinodului, exemplificând cu
un articol al Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae despre datoria Ortodoxiei actuale de a-și
lega pasul cu sinoadele secolului al IV-lea79. Profesorul Stylinianos papadopoulos susține
simplificarea tematicii Sinodului și reducerea ei la teme, precum raportului omului nou în
Hristos cu omul natural, problema diasporei și problema apropierii de celelalte Biserici
Orientale, Romano-Catolică și Anglicană. Cedomir Drașcovici, profesor la Belgrad, afirmă că
numai Sinodul însuși trebuie să aleagă tematica și că el va fi convocat atunci când nevoile
adevărate vor impune acest lucru. Profesorul Nikolai Afanasiev arată că structura canonică
primordială a Bisericii este sinodalitatea (sobornost), adică „communio in sacris” a Bisericilor
care alcătuiesc Trupul tainic al lui Hristos. El susține că Sinodul ecumenic este instanța
canonică supremă a Ortodoxiei (care dă caracterul de Ecclesia Universalis), extinzându-se la
întreaga Oikoumena, fără a se putea susține că el reprezintă o putere neîntreruptă în timp,
întrucât ele se reunesc la intervale neregulate și atunci când există nevoi grave și urgente80. De
aceea, Bisericile locale, în calitatea lor de comunități euharistice autonome, trebuie să joace
un rol ecumenic prin consens, adică să li se recunoască dreptul în receptarea sau nereceptarea
hotărârilor sinodale (ex. sinoadele de la Hieria, 755 și Florența-Ferrara, 1439, nereceptate ca
ecumenice, deși convocate ca sinoade ecumenice). Mai mult, Profesorul Galitis s-a pronunțat
în „Observațiile” sale în ceea ce privește problematica sinodală în contextul raportului cu
Biserica Romano-Catolică, ridicând întrebări asupra motivelor care îndreptățesc convocarea
Sinodului și asupra tematicii și a pregătirii lui. Conform Profesorului grec Galitis, se impune
cu necesitate clarificarea naturii Sinodului pentru a se cunoaște cu exactitate misiunea lui,
dacă este sau nu un sinod ecumenic cu toate consecințele sale, mai ales în ceea ce privește
participarea catolicilor la un sinod ecumenic. Analizând lista de teme de la Rhodos, Profesorul
Galitis conchide că aceasta este deficitară prin numărul și dezordinea chestiunilor dogmatice
și canonice, afirmând că pregătirea Sinodului nu este adecvată81. Au fost prezentate și
pozițiile unor ierarhi ortodocși, precum episcopul George Wagner de Evdokias, mitropolitul
Hrisostom de Myra, mitropolitul Iakovos de Mytilini și mitropolitul Parthenios de
Cartagina82.
În ceea ce privește opiniile asupra celor șase teme de la Chambésy (1968), elaborate în
cadrul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare (Chambésy, 1971), aproape în unanimitate teologii
ortodocși au susținut că nu este nevoie ca tema tradiției să aibă o tratare sinodală,
considerându-se că problema tradiției nu este amenințată nici de erezie și nici de schismă,
credincioșii Bisericii nefiind preocupați de o astfel de formulare sinodală. În acest sens,
Profesorul Trembelas, într-o scrisoare adresată Secretariatului, afirmă că o astfel de temă este
inoportună și că nu se impune o reformulare a credinței în întregime, ci trebuie să se aibă în
78
Jean MEYENDORFF, „Vers un Grand Concile Orthodoxe”, în: Vers l’unité chrétienne, no. 5 Juin 1972.
79
80
81
82
A se vedea detaliat † Damaskinos PAPANDREOU, Mitropolitul Elveției, Sfântul și Marele Sinod al
Ortodoxiei: tematică și lucrări pregătitoare, pp. 64-66.
24
vedere formulările specific ortodoxe, scurte, concentrate și clare. Profesorul Galitis a susținut
că omul contemporan nu are nevoie de „a fi învățat despre tradiție, ci de a o trăi în Biserică,
după exemplul lui Filip, care nu răspunde la întrebarea lui Nathanael printr-o definiție, ci
printr-o invitație: Vino și vezi (Ioan I, 46)”83.
Privind chestiunea participării intense a mirenilor la activitatea Bisericii, teologii
ortodocși s-au exprimat în sensul că locul și importanța mirenilor în Biserică sunt clare din
perspectivă dogmatică și canonică, fără ca această chestiune să deschidă calea disputelor și a
tulburărilor în Biserică. Cu toate acestea, Profesorul Matsoukas a subliniat că îndepărtarea
mirenilor de Biserică se datorează impresiei lor că au o poziție pasivă în Biserică și deci nu au
responsabilități privind promovarea vieții eclesiale, lăsând aceasta în responsabilitatea
clerului. O reacție la Raportul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare a avut și Profesorul I.
Karmiris care a susținut teza îndatoririi Sinodului de a defini drepturile și îndatoririle
mirenilor în Biserică și de a le recunoaște locul pe care îl au în Biserică în conformitate cu
Noul Testament și cu Tradiția apostolică. O eventuală respingere a lor duce în mod inevitabil
la diminuarea sentimentului lor religios și bisericesc și la îndepărtarea de Biserică și, deci, la
decadența Bisericii. Așadar, Profesorul Karmiris a susținut importanța temei privind
implicarea mirenilor în viașa Bisericii conform principiului organic, susținând că „această
problemă a fost deja pusă de epoca noastră Bisericii, care nu se poate preface că o ignoră”84.
În ceea ce privește problema readaptării rânduielilor bisericești referitoare la post după
cerințele epocii noastre, s-au impus propunerile Bisericii Bulgariei într-un aprofundat studiu,
în care se mai regăsesc și unele propuneri privind apropierea doctrinară de Bisericile
Orientale, impedimentele la căsătorie și participarea laicilor la viața Bisericii.
Cu privire la impedimentele la căsătorie s-a considerat că raportul Comisiei
Interortodoxe Pregătitoare va rămâne sursa de analiză a temei.
O temă importantă a constituit-o calendarul și data Paștilor întrucât aceasta implică
raporturile interconfesionale și evitarea unei schisme în cadrul Bisericii Ortodoxe. Astfel, în
perioada 16-20 martie 1970 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy a
avut loc o consultație organizată de Comisia Credință și Constituție a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor. La această întrunire ortodocșii au fost reprezentați de Patriarhia Ecumenică,
Biserica Rusiei, Biserica României și Biserica Greciei. De cealaltă parte, s-au prezentat
vechile Biserici orientale, Secretariatul Vaticanului pentru unitatea creștinilor, Faderația
Luterană Mondială, Biserica Anglicană și altele.
Cea de-a șasea temă privind iconomia în Biserica Ortodoxă a provocat reacții, cu
referire la raportul Comisiei Interortodoxe, fiind voci care au cerut omiterea ei (Bartolomeu,
actualul patriarh ecumenic, pe atunci arhimandrit), considerând că iconomia nu poate fi
definită și descrisă, ea fiind trăită în Ortodoxie ca o trăsătură caracteristică a ei. Astfel, după
canonistul grec, Bartolomeu Archontonis, nu se impune o pronunțare în Sinod asupra temei
iconomiei privind raporturile cu alte Biserici, întrucât nu se cunoaște evoluția acestor
dialoguri și concluziile, ceea ce face această temă inoportună în virtutea progreselor
ecumenice: „ar fi inoportun să introducem o practică uniformă și obligatorie pentru toate
Bisericile Ortodoxe autocefale în ceea ce ar privi iconomia sancționată de Sfântul și Marele
Sinod”85. Pe această temă s-au pronunțat și Profesorii P. Bratsiotis, P. Trembelas, C.
Mouratides, A. Theodorou și N. Bratsiotis, care, analizând raportul Comisiei Interortodoxe, îl
acuză de superficialitate, de sincretism și de complicitate cu teoriile existente în sânul mișcării
ecumenice, fără a fi în acord cu gândirea autentică ortodoxă și dând impresia că „iconomia
este adesea dăruită de Biserică cu risipă” cu privire la eretici și schismatici.
83
84
85
25
Așadar, în perioada 1971-1976 au existat dezbateri teologice cu privire la raportul
Comisiei Interortodoxe din 1971, dar și cu privire la lista de teme de la Rhodos (1961),
făcându-se unele propuneri de teme noi și de liste mai scurte. Biserica Ortodoxă Română a
propus în cadrul Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale o listă de cincisprezece teme
dintre care patru nu au fost reținute în lista conferinței, patru fiind concentrate în tema a VIII-
a86.
Prima Conferință Panortodoxă Presinodală s-a desfășurat în perioada 21-28 noiembrie
1976 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy/Geneva, fiind reprezentate
treisprezece Biserici Ortodoxe, iar Bisericile absente au fost Biserica Ortodoxă din Georgia și
cea din Albania. Președintele acestei Conferințe a fost mitropolitul Meliton de Calcedon, iar
secretar a fost mitropolitul Damaskinos de Traupolis, Biserica Orodoxă Română fiind
reprezentată de către mitropolitul Iustin al Moldovei și Sucevei (viitor patriarh), episcopul
Antonie Ploieșteanul, Vicar Patriarhal și pr. prof. dr. Dumitru Popescu, iar în calitate de
consultant, pr. prof. dr. Ion Bria, memebru al personalului Consiliului Ecumenic al
Bisericilor.
Înainte de deschiderea oficială a Conferinței, pe data de 20 noiembrie, a avut loc o
întrunire a conducătorilor delegațiilor Bisericilor Ortodoxe pentru a stabili ordinea de zi,
trebuind să se pronunțe și asupra autorității respectivei întruniri întrucât unii participanți au
susținut că totul trebuie discutat în ședință plenară87. Numeroase întrebări se puneau de către
participanți, cum ar fi: cine are competența revizuirii temelor de la Rhodos (1961), dacă ar fi
bine să se menționeaze că Sfântul și Marele Sinod ar trebui să fie de scurtă durată,
recomandarea ca Sinodul să nu dezbată chestiuni dogmatice sau care este competența
Secretariatului sau a Comisiei Interortodoxe Pregătitoare. Se constată lipsa de criterii și a unui
regulament care avea să fie adoptat mai târziu88. Astfel, temele propuse de către conducătorii
delegațiilor au fost patru: 1. revizuirea listei temelor; 2. examinarea metodei de pregătire a
Sinodului cu privire la studiul temelor; 3. privire de ansamblu și evaluarea relațiilorși a
dialogurilor Bisericii ortodoxe cu celelalte Biserici și Confesiuni, dar și cu Consiliul
Ecumenic al Bisericilor; 4. studiu asupra celebrării comune a Paștilor de către toți creștinii în
aceeași duminică89.
Prima Conferință Panortodoxă Presinodală a fost deschisă oficial în ziua de 21
noiembrie 1976, după săvârșirea Sfintei Liturghii în prezența reprezentanților organizațiilor
ecumenice și bisericești internaționale din Geneva, precum: Condiliul Ecumenic al
Bisericilor, Conferința Bisericilor Europene, Federația Luterană Mondială, Alianța Reformată
Mondiala. Au mai fost prezenți reprezentanții Consistorului Bisericii Naționale din Geneva,
precum și reprezentanții celor două Facultăți de Teologie Catolică din Lucerna și Fribourg și
reprezentantul permanent al Vaticanului la ONU90. Lucrările propriu-zise au debutat în
dimineața zilei de 22 noiembrie 1976, președintele prezentând un referat introductiv în care a
arătat aspectele asupra cărora conferința ar fi trebuit să se pronunțe: 1. accelerarea convocării
Sinodului cu posibilitatea convocării în viitor și a altor Sinoade asemănătoare; 2. Sinodul să
fie de scurtă durată; 3. Sinodul ar trebui să se ocupe de un număr restrâns de teme și nu de
unele cu caracter dogmatic, ci fără a înlătura canoane de interpretarea lor pentru a le face
aplicabile din punct de vedere pastoral în contextul vieții bisericești actuale; 4. Sinodul trebuie
să dea un răspuns convenabil problemelor arzătoare care împiedică buna funcționare a
împreună-lucrării Bisericilor locale în sânul Ortodoxiei ecumenice; 5. Sinodul trebuie să ia în
discuție și să se pronunțe asupra aspectelor care vizează viața clerului pentru o uniformitate
panortodoxă; 6. Sinodul trebuie să se preocupe de căsătoria și familia creștină în contextul
86
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, „O privire asupra pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, în:
Ortodoxia, nr. 2/1977, p. 248.
87
Synodica III, Centre Orthodoxe du Patriarcat Oecuménique, Chambésy, Genève, 1979, pp. 11-23.
88
89
90
26
actual, avându-se în vedere criza în care se află căsătoria creștină și deplasările de populație
dintr-o regiune în alta și în sânul altor confesiuni; 7. Sinodul ar trebui să se pronunțe cu
privire la problema calendarului și a datei Paștilor pentru evitarea divizării, înlăturându-se
schismele și prilejul unora de a nu se supune autorității bisericești; 8. Sinodul ar putea să ia
hotărâri privind dialogul Bisericii Ortodoxe cu alte Biserici și confesiuni creștine care vizează
unitatea creștină91.
Se poate constata preocuparea alegerii anumitor teme din lista de teme din 1961, fiind
înlăturate temele dogmatice, în același timp precizându-se că Sfântul și Marele Sinod nu la
înlătura unele canoane, ci numai le va da o interpretare actuală unanim acceptată, urmându-se
tradiția Sinoadelor ecumenice.
În ceea ce privește definirea terminologiei privind sinodul, mitropolitul Damaskinos
de Tranupolis a arătat că în 1968 Conferința Panortodoxă a propus ca titlul sinodului pe care-l
pregătește Biserica Ortodoxă să fie „Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe”,
renunțându-se la cele două numiri de „Sinod Panortodox” și de „Sinod Ecumenic”, întrucât
receptarea lui de către Biserică este importantă, în sensul că numai prin consensul
credincioșilor se poate determina caracterul unui sinod.
Biserica Ortodoxă Rusă, prin reprezentantul său, mitropolitul Filaret de Kiev și
Galiția, a prezentat Raportul nr. 56/18 noiembrie 1976 aprobat de Sfântul Sinod al acestei
Biserici92, prin care se exprima dezacordul privind pregătirea Conferințelor Panortodoxe
Presinodale și arăta că numai Conferința Panortodoxă, asemenea celor întrunite în perioada
1961-1968, poate revizui temele și metodologia de pregătire a sinodului, propunând în același
timp o listă de teme în mare parte aceleași cu cele de la Rhodos din 1961. Totodată a
considerat că studiul temelor nu ar trebui să se facă de către Bisericile locale și apoi să fie
elaborate de către Comisia Pregătitoare, un exemplu de incoerență fiind lipsa convocării
acesteia înaintea Conferințe Panortodoxe Presinodale din 1976, după cum se stabilise în 1971.
Disputa existentă între Patriarhia Moscovei și Patriarhia Ecumenică privind procesul de
pregătire a sinodului a dus în mod firesc la îmbunătățirea metodologiei și la elaborarea unui
regulament care a trasat direcția ce trebuie urmată în acest proces anevoios și dificil de
pregătire.
Pentru a pregăti hotărârile pe care urma să le ia, Prima Conferință Panortodoxă
Presinodală a organizat trei comitete de lucru care trebuiau să se ocupe de revizuirea și de
metodele de studiere a temelor, de relațiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici, confesiuni
creștine și cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor, precum și de sărbătorirea Paștilor de către toți
creștinii în aceeași duminică93.
Primul comitet, cel care trebuia să adopte o metodologie privind propunerea temelor, a
fost prezidată de mitropolitul Iustin Moisescu, cel care a și propus o astfel de metodologie
prin invitarea tuturor delegațiilor Bisericilor să prezinte lista temelor care urmează a fi
discutate la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe94. Doar zece teme au fost propuse
de toate Bisericile Ortodoxe, acestea propunându-se a rămâne ca teme pentru viitorul Sfânt și
Mare Sinod, urmând ca temele care nu fuseseră propuse de nicio Biserică să fie excluse, iar
cinci teme au fost propuse spre studiu (Izvoarele Revelației divine; Codificarea sfintelor
canoane și a prescripțiunilor canonice; Iconomia și acrivia; Semnificația Bisericii și
Monahismul. În același timp, acest comitet a hotărât ca temele pregătite de către Bisericile
locale să fie prezentate Comisiei Pregătitoare și Conferinței Panortodoxe Presinodale sub
forma unor lucrări teologice și nu sub forma unor hotărâri sinodale care nu mai puteau fi
discutate și modificate la nivel interortodox.
91
Synodica III, pp. 39-40.
92
93
94
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, „O privire asupra pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, p.
248.
27
Al doilea comitet a prezentat și a evaluat dialogurile și relațiile cu unele Biserici și
confesiuni non-ortodoxe, prezentând un raport în două părți, prima parte având și un
subcapitol numit „Biserica Ortodoxă și Consiliul Ecumenic al Bisericilor”95. A doua parte a
fost o evaluare a acestor dialoguri și relații, făcându-se unele propuneri reținute în hotărârile
finale.
Cel de-al treilea comitet a luat în discuție problema celebrării Paștilor în aceeași
duminică de către toți creștinii, chestiune adresată Bisericilor de către A V-a Adunare
Generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Nairobi (Kenya, 1975), deci fără să vină
din interiorul Bisericii Ortodoxe. Acest comitet a propus organizarea unei conferințe de
specialiști (astronomi, canoniști și istorici) pentru a se elabora un studiu competent în acest
sens, propunere reținută de către Conferința Panortodoxă.
Hotărârile96 Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale au fost organizate după cele
patru puncte de pe ordinea de zi. A fost revizuit catalogul temelor și au fost reținute numai
95
96
„VIII.1. HOTĂRÂRI: Deciziile primei Conferințe Panortodoxe Presinodale se rezumă după cum urmează: În
ceea ce privește primele două teme ale ordinii de zi – adică a) alegerea unui număr limitat de teme pentru Sfântul
și Marele Sinod, așa după cum a recomandat Comisia interortodoxă pregătitoare, constatând necesitatea
revizuirii catalogului primei Conferințe Panortodoxe de la Rhodos (1961); b) reexaminarea și formularea
metodei de pregătire a acestor teme – Conferința a aprobat recomandările primului său comitet și a votat în
unanimitate hotărârile următoare:
A. Cu privire la alegerea temelor:
1. Agenda Sfântului și Marelui Sinod va include următoarele zece teme:
a) Diaspora ortodoxă;
b) Autocefalia și modul în care trebuie să fie proclamată;
c) Autonomia și modul în care trebuie să fie proclamată;
d) Diptice (adică ordinea de întâietate a Bisericilor în pomenirea liturgică);
e) Problema noului calendar;
f) Impedimente la căsătorie;
g) Readaptarea dispozițiilor bisericești privitoare la post;
h) Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creștine;
i) Ortodoxia și Mișcarea ecumenică;
j) Contribuția Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creștine de pace, libertate,
frățietate și dragoste între popoare și înlăturarea discriminărilor rasiale.
2. Temele următoare: izvoarele Revelației divine; semnificația Bisericii; codificarea sfintelor canoane și
a prescripțiilor canonice; iconomia și acrivia, vor fi trimise Bisericilor locale pentru un studiu special, în vederea
unui eventual examen interortodox, întrucât au primit în comitet un număr inferior față de celelalte teme.
3. În ceea ce privește tema monahismului – deși nu a obținut nici din partea comitetului și nici în ședința
plenară un loc prioritar care ar fi permis un examen imediat – Conferința a acceptat, la insistența delegației
Sfintei Biserici a Bulgariei, ca această chestiune să fie pe viitor de o importanță vitală, să fie supusă unui examen
și să facă obiectul unei decizii panortodoxe, cel puțin în ceea ce privește «definirea normelor viitoare în vederea
hirotoniei episcopilor aleși dintre călugării doar rasofori, și nu dintre aceia care au primit marea schimă».
Acest punct secundar nu a părut să necesite luarea unei decizii sinodale. Totuți, întucât el este de o
importanță vitală pentru Biserica Bulgariei, din cauza urgenței sale ar putea fi tratat în cadrul unei Conferințe
Panortodoxe. Prezenta Conferință a hotărât deci să trimită această chestiune la o Conferință Preconciliară
viitoare; să fie examinată între timp de Bisericile locale, iar Biserica Bulgariei să redacteze un raport pe această
temă. Dosarul acestei chestiuni va fi întocmit de către secretariatul pentru pregătirea Sinodului și supus
următoarei Conferințe Panortodoxe Presinodale.
4. În ceea ce privește celelalte teme din catalog, adică: precizarea importanței dogmei din punct de
vedere ortodox; Sfânta Scriptură; inspirația divină a Sfintei Scripturi; autoritatea cărțilot Vechiului Testament în
Biserica Ortodoxă; importanța și dimensiunea Sfintei Tradiții; textele canonice din Biserica Ortodoxă;
autoritatea Bisericii (cum trebuie înțeleasă); conștiința comună a Bisericii; infailibilitatea Bisericii exprimată prin
ierarhia sa reunită în Sinod Ecumenic; Ortodoxia și Scriptura; redistribuirea tuturor pericopelor liturgice;
uniformizarea tipiconului și a textelor liturgice folosite în cult și la săvârșirea tainelor; revizuirea și editarea
stiințifică a textelor liturgice; o mai bună participare a laicilor la o viață culturală și la întreaga viață a Bisericii;
scrisorile irenice; Sfântul Mir; căsătorirea clerului după hirotonie; recăsătorirea preoților văduvi; Ortodoxia în
lume; Ortodoxia în celelalte religii; eutanasia și teologia ortodoxă; incinerarea morților și teologia ortodoxă;
toate aceste teme, cu referire la problematica Bisericii Ortodoxe, sunt trimise Bisericilor Ortodoxe locale spre
studiu.
B. Cu privire la metoda de urmat:
28
zece teme care impuneau hotărâri panortodoxe de autoritate. Aceste teme, deși au aspect
teologic, ele nu au un caracter dogmatic. Temele cu un pronunțat caracter canonic sunt cele
care privesc viața internă a Bisericii Ortodoxe (problema calendarului; impedimentele la
căsătorie și regulile privind postul), destul de dificil de abordat la nivel interortodox. Însă,
1. Procedura de pregătire și elaborare a temelor desemnate de către cea de A IV-a Conferință

Panortodoxă va fi urmată la toate etapele pregătirii, cu excepția primei etape. În ceea ce privește această etapă,
Bisericile responsabile de elaborarea temelor vor trebui să supună roadele lucrării lor scrutinului interortodox, ca
pe un rezultat pur științific și nu ca o opinie bisericească oficială; aceasta pentru a lăsa curs liber dialogului la
nivel interortodox;
2. Fiecare Biserică după ce a ales una dintre temele Sfântului și Marelui Sinod, este obligată să trimită
raportul său la Secretariatul pentru pregătirea Sinodului, într-un termen de șase luni, cu o întârziere de maximum
un an în caz de piedici majore.
Delegațiile prezente au fost rugate să declare Secretariatului pentru pregătirea Sinodului care vor fi
temele asumate de fiecare Biserică. Îndată după primirea acestor declarații, Secretariatul va trimite lista fiecărei
Biserici locale.
Cu privire la a treia temă de pe ordinea de zi, respectiv «revizuirea și evaluarea generală a progresului
rapoartelor și al dialogurilor Biseriicii Ortodoxe cu alte Biserici și confesiuni creștine, precum și cu Consiliul
Ecumenic al Bisericilor», Conferința a adoptat recomandările celui de-al doilea comitet. După ce a făcut unele
modificări, ea (conferința - n.n.) a adoptat următoarele hotărâri:
1. Dialogurile teologice ale Bisericii Ortodoxe în curs de desfășurare, adică: a) cu anglicaii; b) cu vechii
catolici; c) cu Vechile Biserici Orientale; vor continua și vor fi intensifcate; acesta din urmă va trebui în mod
special activat, scopul principat al acestor dialoguri rămânând căutarea rodnică a unității creștine;
2. O comisie teologică tehnică interortodoxă a fost constituită cu unanimitate panortodoxă, pentru
pregătirea dialogului din partea ortodoxă cu Biserica Romano-Catolică. Funcționarea efectivă a acestei comisii
va trebui activată cât mai curând posibil;
3. După cum a hotărât cea de A IV-a Conferință Panortodoxă, ca Bisericile locale să se îngrijească de
prima etapă de prgătire a dialogului teologic cu luteranii și că această etapă se pare că a fost parcursă cu bine,
datorită unor lucrări locale și a unui mare număr de întruniri teologice la nivel academic, s-a hotărât să se
înființeze o comisie interortodoxă pentru acest dialog, asemănătoare cu cele care exisă pentru celelalte dialoguri.
Sarcina va fi de pregătit, pentru partea ortodoxă, un dialog teologic oficial cu luteranii. Măsuri potrivite trebuie
să fie luate, ca într-un astfel de caz, să se formeze această comisie interortodoxă;
4. Conferința a exprimat dorința Bisericii Ortodoxe de a colabora la înțelegerea dintre diferitele religii,
cu scopul de a înlătura fanatismul din toate părțile și prin aceasta de a se ajunge la împăcarea dinte popoare și la
asigurarea păcii și a libertății în lume, în serviciul umanității, fără deosebire de rasă sau religie; Conferința a
declarat că Biserica Ortodoxă va lucra împreună cu religiile necreștine pentru a atinge aceste obiective;
5. Biserica Ortodoxă, continuând tradiția de pionierat la înființarea și dezvoltarea Mișcării ecumenice și
de fondatoare a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, va trebui să dezvolte contribuția sa organică în sânul
acestuia din urmă și, fără ca să lase deoparte contribuția sa deplină la proiectele «orizontate», va trebui să
concentreze forțele sale la promovarea aspectului «vertical», adică cu privire la teologia unității Bisericii;
Pentru aceasta, se pare că va fi esențial ca un număr adecvat de teologi ortodocși să fie acceptat în
cadrele superioare de la sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în special, în cadrul departamentului
«Credință și Constituție», astfel punctele de vedere teologice și mai ales eclesiologice ale ortodocșilor să poată
găsi un loc potrivit în textele elaborate de Consiliu.
În sfârșit, îndată ce se va ivi o posibilitate de revizuire a statutelor Consiliului, aceasta va trebui să fie
făcută într-o astfel de manieră, încât reprezentarea ortodoxă în organismele administrative și consultative ale
Consiliului să fie conformă cu principiile eclesiologice ortodoxe.
În ceea ce privește cea de-a patra temă de pe agenda Sinodului, respectiv «examinarea chestiunii unei
celebrări comune a Paștilor de către toți creștinii în aceeași duminică», Conferința a adoptat recomandarea celui
de-al treilea comitet, pe care a discutat-o și a decis să ia în considerare, pe de o parte, dorința existentă în
Biserica Ortodoxă de a vedea Paștile sărbătorite de toți creștinii împreună iar, pe de altă parte, ținând cont de
dificultățile pastorale existente în cadrul unor Biserici locale, iar Biserica trebuie să examineze cu atenție această
chestiune sub toate aspectele sale. Ea (Biserica – n.n.) va purta grijă să se țină cont de necesitățile pastorale
actuale ale Ortodoxiei în Occident, ceea ce solicită o viziune echilibrată a lucrurilor și, în consecință, grija de a
evita o decizie panortodoxă pripită. Secretariatul pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod este, deci,
însărcinat să convoace, cât mai curând posibil, un congres de ierarhi responsabili de pastorație și de specialiști în
dreptul canonic, în astronomie, în istorie și sociologie, care vor trebui să prezinte concluziile lor la următoarea
Conferință Panortodoxă Preconciliară, prin intermediul secretariatului”, vezi „Première Conférence
Panorthodoxe Préconciliaire (Chambésy – Genève, 21-28 novembre 1976)”, în: Synodica III, Centre Orthodoxe
du Patriarcat Oecuménique, Chambésy – Genève, 1979, pp. 113-117 apud Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile
întrunirilor panortodoxe..., pp. 190-194.
29
temele care implică o interpretare corectă a legislației canonice ortodoxe și a întregii tradiții
canonice a Bisericii de Răsărit sunt cele care privesc relațiile interortodoxe, precum problema
diasporei, a autocefaliei, a autonomiei și a dipticelor. Dificultatea tratării acestor teme este
dată tocmai de poziția Patriarhiei Ecumenice și a teologilor greci față de abordarea lor, mai
ales prin interpretarea canoanelor de o manieră care justifice propriile poziții.
Prima Conferință Panortodoxă Presinodală nu a hotărât nimic privind caracterul
Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, dar nici în ceea ce privește durata sau
metoda de lucru și cu atât mai mult privind importanta problemă a membrilor viitorului sinod.
Închiderea oficială a avut loc în ziua de 28 noiembrie 1976, constatându-se de către
delegațiile Bisericilor participante contribuția acestei Conferințe Panortodoxe Presinodale la
elaborarea temeticii și a metodologiei ei de pregătire, marcând, într-adevăr, un pas înainte pe
calea pregătirii sinodului ortodox.
Secretariatul pentru Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și

activitatea sa după 1976 privind găsirea unor soluții pentru sărbătorirea Sfintelor Paști în
aceeași duminică de către toți creștinii
La nici un an după încheierea Primei Conferințe Panortodoxe Presinodale (1976),
urmându-se hotărârea acesteia, Secretariatul pentru Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al
Bisericii Ortodoxe a organizat un congres de ierarhi și de specialiști (canoniști, astronomi,
istorici și sociologi), sub președinția mitropolitului Damaskinos de Tranupolis, la Centrul
Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, în perioada 28 iunie – 3 iulie 1977, care să
ia în discuție și să analizeze problema celebrării comune a Sfintelor Paști de către toți creștinii
în aceeași duminică. Au participat atât specialiști ortodocși97, cât și reprezentanți ai Bisericii
Romano-Catolice sau ai Bisericii Anglicane, precum și pastorul Lukas Vischer, directorul
Comisiei „Credință și Constituție” al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, aceștia în calitate de
observatori98.
Mitropolitul Damaskinos de Tranupolis a prezentat un raport detaliat privind
examinarea problemei celebrării comune a Paștilor de către toți creștinii în aceeasși duminică.
El a reamintit participanților la congres că această temă se află încă de la Prima Conferința
Panortodoxă de la Rhodos (1961) pe agenda sinodului, iar cea de a IV-a Conferință
Panortodoxă de la Chambésy (1968) a atribuit-o spre studiu Bisericilor Rusiei și a Greciei.
Tema a fost abordată mai apoi în cadrul Comisiei Interortodoxe Pregătitoare (Chambésy,
1971), unde s-a ținut cont atât de rapoartele celor două Biserici locale, cât și de observațiile
altor Biserici, precum a României, a Bulgariei, a Ciprului, a Cehoslovaciei sau de cele ale
participanților. După prezentarea propunerilor acestei comisii99, mitropolitul Damaskinos a
subliniat atât concluziile delegațiilor ortodoxe la Adunarea generală a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor de la Nairobi (decembrie 1975), cât și raportul comisiei a treia a Primei Conferințe
Panortodoxe Presinodale (Chambésy, 1976), această temă rămânând pe agenda Sfântului și
Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe după stabilirea celor zece teme de către această
Conferință. Raportul comisiei acestei Conferințe privind această temă, din 27 noiembrie 1976,
prezidată de mitropolitul George Khodr, a avut în vedere responsabilitatea față de unitatea
Bisericii, arătând atât dimensiunea pastorală a problemei și necesitatea respectării hotărârilor
Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), cât și faptul că originea acestei cereri privind
celebrarea comună a Paștilor, în aceeași duminică, de toți creștinii nu provine din interiorul
Bisericii Ortodoxe. Factorii exteriori au determinat aceste discuții la nivel interortodox,
întrucât „ortodocșii nu resimt momentan nevoia de a schimba această dată”100, determinându-i
97
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de Pr. Prof. Dr. Ene Braniște.
98
Synodica V, p. 10.
99
Synodica V, pp. 10-12.
100
Synodica V, p. 14.
30
chiar pe unii participanți să susțină că o astfel de temă este inoportună în cadrul tematicii
Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Lucrările congresului au avut în vedere numeroasele aspecte ale acestei probleme,
pornind de la aspectele istorice și canonice, până la cele astronomice, ecumenice, pastorale,
sociologice și culturale, în același timp reflectându-se și asupra raportului dintre Paștile
creștin și cel iudaic. Privind aspectele istorice și canonice, Pr. Prof. Ene Braniște a prezentat
un referat numit „Problema unei celebrări comune a Paștilor. Un scurt studiu istoric și canonic
al problemei”101 în care a întărit ideea strânsei legături existente între problema celebrării
comune a Paștilor de către toți creștinii și problema unificării calendarului bisericesc în cadrul
Bisericii Ortodoxe102, ajungând la concluzia importanței rezolvării cu prioritate a problemei
unificării calendarului bisericesc în Ortodoxie și mai apoi stabilirea datei Paștilor. După
teologul român a urmat studiul istorico-canonic, de referință din perspectiva dreptului
canonic, al episcopului Pierre de Chersonèse, privind „Deciziile Sinodului de la Niceea despre
celebrarea comună a Paștilor și semnificația lor actuală”103 în care a subliniat că după
hotărârile Sinodului ecumenic de la Niceea (325) toți creștinii trebuie să celebreze Paștile în
aceeași zi și aceasta este ziua de duminică, cea de după luna plină și după echinocțiul de
primăvară. După acest canonist, atașamentul față de principiul privind echinocțiul de
primăvară este un element fundamental al Tradiției, fiind strâns legat din punct de vedere
istoric și simbolic de moartea și Învierea lui Hristos, Domnul nostru104.
După vastele discuțiile care s-au purtat în cadrul acestui congres, s-a adoptat un raport
cu concluziile întrunirii, care după amendamentele respective s-a votat de către toți
participanții în data de 3 iulie 1977. Dintre aceste concluzii menționăm105: 1. Cele două
propuneri privind data Paștilor, a doua duminică din luna aprilie sau în prima duminică după a
doua sâmbătă din aprilie, deși susținute de unele Biserici Ortodoxe locale, nu au putut fi
reținute din rațiuni pastorale și avându-se în vedere hotărârile Sinodului I ecumenic de la
Niceea; 2. Se constată că actualul comput pascal care se bazează pe vechiul calendar iulian
este inexact, fiind în întârziere cu 13 zile și deci, echinocțiul de primăvară nu mai corespunde
datei de 21 martie, ci datei de 8 martie. Prin urmare, se recomandă următoarei Conferințe
Panortodoxe Presinodale să convoace o comisie de specialiști astronomi pentru a determina
cu exactitate duminica după lună plină după echinocțiul de primărară; 3. Problema relației
între Paștile creștin și cel iudaic nu s-a mai pus în mod expres, întrucât respectându-se
hotărârea de la Sinodul I ecumenic de la Niceea nu e posibil ca cele două să coincidă, întrucât
Paștile creștin urmează celui iudaic, fiind după luna plină și după echinocțiul de primăvară; 4.
Diaspora ortodoxă minoritară nu trebuie să se conformeze majorității, ci trebuie să păstreze
unitatea Ortodoxiei ecumenice; 5. Referindu-se la raportul Comisiei Interortodoxe
Pregătitoare din 1971, în raportul acestui congres se face referire la necesitatea studierii
acestor probleme în colaborare cu toți creștinii interesați.
Congresul din 1977 a avut propria sa contribuție importantă privind tema avută în
vedere, fiind un pas înainte pe calea eforturilor de a se ajunge la un consens, însă s-a
concluzionat pe bună dreptate că uniformizarea calendarului bisericesc pentru întreaga
Ortodoxie trebuie să fie o prioritate. Concluziile au fost trimise tuturor Bisericilor locale prin
Secretariatul de la Chambésy condus de mitropolitul Damaskinos. Mitropolitul Meliton de
Calcedon, ca președinte al Conferinței Panortodoxe Presinodale, a răspuns Secretariatului în
data de 23 septembrie 1977 și a precizat că nu se impune o Conferință Panortodoxă
Presinodală care să dispună convocarea grupului de astronomi, ci aceasta se presupune că este
o etapă sau o anexă de ordin tehnic a congresului de specialiști. Așadar, Secretariatul a
contactat astronomi de la prestigioase instituții din URSS, Germania, SUA, Grecia și Elveția,
101
102
Synodica V, p. 20.
103
104
Synodica V, p. 42.
105
31
aceștia furnizând tabelele exacte cu data Paștilor, adică prima duminică după lună plină, după
echinocțiul de primăvară. Aceste date au fost analizate de către o comisie de astronomi în
cadrul întrunirii de la Chambésy din data de 3 octombrie 1979 și mai apoi publicate în revista
Synodica V, 1981. Toate aceste eforturi rămân inutile câtă vreme nu se va realiza
uniformizarea calendarului în cadrul Ortodoxiei ecumenice.
A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 3-12 septembrie 1982)

Cea de a II-a Conferință Panortodoxă Presinodală s-a desfășurat în perioada 3-12
septembrie 1982 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, fiind
convocată de către Patriarhul ecumenic Dimitrios I prin Scrisoarea din 1 martie 1982 adresată
Primaților Bisericilor Ortodoxe locale. Cu excepția Bisericii Albaniei, toate Bisericile
Ortodoxe au fost reprezentate. Lucrările acestei Conferințe au fost prezidate de către
mitropolitul Meliton de Calcedon, șeful delegației Patriarhiei Ecumenice, din care făcea parte
și viitorul patriarh ecumenic, mitropolitul Bartolomeu de Filadelfia. Secretarul Conferinței a
fost mitropolitul Elveției, Damaskinos Papandreou. Patriarhia Română a fost reprezentată de o
delegație condusă de mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei (viitor patriarh),
mitropolitul Nicolae el Banatului, episcopul Vasile Târgovișteanul, Vicar Patriarhal și
consilierii: Dr. Daniel Ciobotea (viitorul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), pe atunci în
calitate de lector la Institutul Ecumenic de la Bossey și Pr. Prof. Ion Bria, membru al
personalului Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva.
Temele de pe ordinea de zi au fost: „1. Impedimentele la căsătorie; 2. Definirea
normelor viitoare în vederea hirotoniei episcopilor aleși dintre monahii simpli rasofori și nu
numai dintre cei care au primit marea schimă; 3. Adaptarea rânduielilor bisericești privind
postul, conform cerințelor epocii actuale; 4. Problema calendarului. Studiul acestei probleme
în raport cu hotărârea Primului Sinod ecumenic cu privire la data Paștilor. Încercarea de
stabilire a unei practici comune a Bisericilor Ortodoxe privind această problemă, precum și
tema celebrării comune a Paștilor de toți creștinii în aceeași duminică”106.
Această Conferință trebuia să ia decizii cu privire la temele de pe ordinea de zi a
Sfântului și Marelui Sinod, de aici și responsabilitatea participanților și dificultățile în găsirea
de soluții. Bisericile Ortodoxe locale au participat cu studii pe temele aflate în discuție,
Biserica noastră contribuind cu materiale privind problema calendarului și impedimentele la
căsătorie. Pentru redactarea proiectelor de hotărâri s-au constituit patru comisii de lucru, câte
una pentru fiecare temă de pe ordinea de zi. Aceste grupe de lucru au prezentat în ședință
plenară propunerile elaborate, urmând definirea textelor finale107. Dintre cele patru puncte de
pe ordinea de zi, Conferința a adoptat hotărâri definitive numai privind două dintre teme
(impedimentele la căsătorie și problema calendarului și a datei Sfintelor Paști), celelalte două
rămânând cu un caracter provizoriu108.
106
Synodica VIII, „IIe Conférence Panorthodoxe Préconciliere (Chambésy, 3-12 septembre 1982)”, Les Éditions
du Centre Orthodoxe Chambésy-Genève, 1994, p. 22.
107
108
Iată aici hotărârile acestei Conferințe Panortodoxe Presinodale propuse Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe: „I. În privința temei: Impedimente la căsătorie.
1. Referitor la rudenia de sânge, în linie directă sau colaterală, îngăduirea prin pogorământ până la al
5-lea grad inclusiv (canonul 54 al Sinodului quinisext din Trullo).
2. Referitor la rudenia prin alianță, îngăduirea prin pogorământ până la al 5-lea grad inclusiv
(canonul 54 al Sinodului din Trullo).
3. Referitor la rudenia spirituală prin înfiere sau botez, îngăduirea prin pogoromânt la al doilea grad
inclusiv.
4. Căsătoria care nu este irevocabil dizolvată sau anulată sau a treia căsătorie săvârșită deja
reprezintă impedimente absolute la contractarea căsătoriei, conform tradiției canonice ortodoxe care condamnă
categoric bigamia și a patra căsătorie.
32
5. În ceea ce privește călugării care, după tunderea în monahism nu pot să se căsătorească, se propune
posibilitatea contractării căsătoriei dacă, după ce au părăsit identitatea lor monahală, cu voia sau fără voia lor,
sau în caz de forță majoră au fost reduși, printr-o hotărâre bisericească, la starea de laici.
6. Preoția, în oricare din cele trei trepte, constituie după tradiția canonică în vigoare (canonul 3 al
Sinodului quinisext) impediment la căsătorie.
7. În privința căsătoriilor mixte încheiate între ortodocși și ne-ortodocși, pe de o parte, și între
ortodocși și necreștini, pe de altă parte:
a. Căsătoria între ortodocși și eterodocși este interzisă după acrivia canonică. Totuși, ea poate fi
săvârșită prin pogorământ și iubire de oameni cu condiția expresă ca copiii rezultați din această căsătorie să fie
botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă. Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării
iconomiei după cazuri date și nevoile pastorale particulare.
b. Căsătoria între ortodocși și necreștini sau necredincioși este interzisă cu desăvârșire de acrivia
canonică. Bisericile Ortodoxe locale pot totuși hotărî în privința căsătoriei, asupra aplicării iconomiei pastorale
față de soțul ortodox, ținând cont de nevoile pastorale particulare.
8. La aplicarea tradiției bisericești privind impedimentele la căsătorie, practica bisericească trebuie, de
asemenea, să ia în considerare dispozițiile legislației civile în acest subiect, fără a depăși totuși limitele extreme
ale iconomiei bisericești.
II. Referitor la tema: „Readaptarea rânduielilor bisericești privitoare la post, potrivit cerințelor epocii
actuale”:
• deliberând asupra acestei teme cu toată atenția și grija,
• considerând, totuși, pregătirea făcută până în prezent insuficientă și nepermițând Ortodoxiei
să se exprime în unanimitate asupra acestui punct,
• pentru a evita o hotărâre grăbită și în scopul de a oferi Bisericilor Ortodoxe locale
oportunitatea pregătirii cu fidelitate față de continuarea tradiției poporului lui Dumnezeu, a
II-a Conferință Panortodoxă Presinodală:
1. invită Bisericile Ortodoxe locale să trimită Secretariatului pentru pregătirea Sfântului și Marelui
Sinod remarcile lor asupra acestui subiect pe baza dosarului deja alcătuit,
2. amână problema pentru reexaminarea la o următoare Conferință Panortodoxă Presinodală, după
studierea prealabilă de către Comisia interortodoxă pregătitoare,
3. se pronunță ca practica îndătinată să rămână în vigoare până ce Sfântul și Marele Sinod va examina
problema pe baza propunerilor unei Conferințe Panortodoxe Presinodale însărcinată să o studieze.
III. Referitor la tema: „Problema calendarului”. Studiul problemei în funcție de hotărârile Sinodului I
ecumenic privind data Paștilor. Încercarea stabilirii unei practici comune a Bisericilor Ortodoxe în această
privință, precum și asupra sărbătoririi comune a Paștilor de către toți creștinii în aceeași duminică.
A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală:
1. A ascultat și apreciat în mod deosebit explicațiile științifice date în privința acestei teme de
specialiști în astronomie și a recunoscut că o determinare mai precisă a datei Paștilor – totdeauna în prima
duminică după lună plină, care urmează echinocțiului de primăvară, conform hotărârii Sinodului I ecumenic de
la Niceea – ar putea, pe baza acestor date științifice, să contribuie la rezolvarea problemei.
2. Procedând la o analiză mai aprofundată a acestei probleme, Conferința a căzut de acord asupra
următoarelor puncte de importanță capitală:
a) această problemă este în ansamblu, dincolo de exactitatea științifică, o chestiune de luare de
conștiință bisericească a Ortodoxiei una și nedespărțită, a cărei unitate nu trebuie în niciun fel tulburată,
b) pentru Biserică este vorba de o temă care cere o evaluare responsabilă a sarcinilor sale pastorale și
a nevoilor pastorale ale turmei duhovnicești,
c) în situația actuală a vieții bisericești, poporul credincios al lui Dumnezeu nu este pregătit sau, cel
puțin, nu a fost suficient informat ca să facă față și să accepte o schimbare în problema determinării datei
Paștilor.
3. Pentru toate aceste rațiuni, ea a estimat că orice revizuire – în vederea unei mai mari precizii în
determinarea datei Paștilor, pe cale le sărbătorim de secole în comun – să fie repusă la vremea când Dumnezeu
va binevoi.
4. Consideră ca necesară informarea cât mai sistematic posibilă a credincioșilor fiecărei Biserici
Ortodoxe locale pentru ca Ortodoxia să poată înainta într-o lărgime de duh și inimă, pe calea realizării comune
– în acrivie și totodată în fidelitate față de duhul și litera hotărârii Sinodului I ecumenic – către o prăznuire
comună a celei mai mari sărbători creștine, conform scopului acelui sfânt Sinod I ecumenic.
5. Declară că azi calendarul și opiniile privitoare la acest subiect, precum și situațiile dificile care s-au
creat, nu trebuie să conducă la dezbinări, divergențe sau schisme; chiar și cei care nu sunt de acord cu Biserica
lor canonică trebuie să adopte principiul venerabil și consacrat de tradiție al ascultării canonice față de
Biserică, întrucât „sâmbăta este pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă” (Marcu 2, 27).
6. Recunoaște eficacitatea eforturilor făcute de Secretariatul pentru pregărirea Sfântului și Marelui
Sinod și utilitatea eventualei lor continuări în viitor.
33
În ceea ce privește impedimentele la căsătorie, A II-a Conferință Panortodoxă
Presinodală a adoptat un text precis, fără a se mai lua în considerare recomandarea de a se
permite preoților și diaconilor văduvi să se recăsătorească, așa cum se regăsea în proiectul
Comisiei Interortodoxe Pregătitoare din anul 1971109. Precizăm aici faptul că această Comisie
Pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din iulie 1971, având în vedere
tema „Impedimente la căsătorie”, s-a pronunţat şi în privinţa căsătoriilor mixte, consideraţiile
finale fiind vrednice de luat în seamă110. Comisia Pregătitoare a avut în vedere rapoartele unor
Biserici Ortodoxe locale, precum a Rusiei şi a Greciei, dar și observaţiile venite din partea
Bisericilor Ortodoxe a Serbiei, a României, a Bulgariei, a Ciprului, a Poloniei, a
Cehoslovaciei şi a unor reprezentanţi ortodocşi. Privind problema căsătoriilor mixte, Biserica
Ortodoxă Rusă
„a recunoscut validitatea căsătoriei dintre un ortodox şi un neortodox, dacă partea
neortodoxă recunoaşte însemnătatea binecuvântării Bisericii Ortodoxe. Ca urmare a
recunoaşterii de către Biserica Romano-Catolică a căsătoriei dintre romano-catolici şi
ortodocşi, oficiate de un preot ortodox, Patriarhia Moscovei a recunoscut la rândul ei
validitatea unor astfel de căsătorii mixte binecuvântate de un preot romano-catolic (se are în
vedere şi faptul că în romano-catolicism preotul este un martor calificat şi nu săvârşitor), cu
condiţia ca episcopul ortodox să-şi dea consimţământul şi binecuvântarea”111.
Însă, Biserica Ortodoxă a Greciei a fost mult mai strictă, intransigentă şi a susţinut că
este de preferat înlăturarea posibilităţii de a se oficia căsătorii mixte, fără a se produce
disensiuni la nivel intercreştin, întrucât în Grecia, conform Constituţiei bisericeşti, căsătoriile
mixte săvârşite în afara Ortodoxiei nu sunt recunoscute. Biserica Ortodoxă din Polonia a
susținut posibilitatea oficierii căsătoriilor mixte celor valid botezaţi, în contextul relaţiilor
IV. Referitor la tema: „Definirea normelor viitoare pentru hirotonia episcopilor aleși dintre monahii
simpli rasofori și nu numai dintre cei care au primit schima mare”, temă studiată ca urmare a solicitării
prezentate de către Sfânta Biserică Ortodoxă a Bulgariei și care nu figurează pe ordinea de zi a Sfântului și
Marelui Sinod.
În conformitate cu mandatul primit de la Prima Conferință Panortodoxă Presinodală și după studierea
problemei, A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală consideră că practica hirotonirii întru episcop, urmată
de diferitele Biserici Ortodoxe locale, a candidaților care au primit fie tunderea deplină în monahism, fie
rugăciunile de rasoforie, nu contravin vechii tradiții a Bisericii”, † Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul și
Marele Sinod al Ortodoxiei..., pp. 82-88; Vezi și Synodica VIII, pp. 180-185.
109
Încă de la debutul dialogului interortodox, începând cu Conferinţa Panortodoxă de la Vatoped (1930), s-a
cerut examinarea practicilor existente în Bisericile Ortodoxe locale cu privire la impedimentele la căsătorie
pentru a se putea ajunge la o practică uniformă în întreaga Ortodoxie ecumenică. În acelaşi spirit, al
uniformizării practicilor locale privind impedimentele la căsătorie şi implicit căsătoriile mixte, s-a exprimat şi
Prima Conferinţă Panortodoxă de la Rhodos (1961), dar şi A IV-a Conferinţă Panortodoxă, reunită la Centrul
Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy (8-15 iunie 1968). A se vedea aici „Viitorul Prosinod al
Sfintei Biserici Ortodoxe”, în: Candela, XLII (1931), nr. 4-12, p. 217; Pr. Nicolae DURĂ, „Căsătoriile mixte în
lumina învăţăturii şi practicii canonice ortodoxe”, în: Ortodoxia, XL (1988), nr. 1, p. 108; Pr. Liviu STAN,
„Soborul panortodox de la Rhodos (24 sept. - 2 oct. 1961)”, în: Mitropolia Olteniei, XIII (1961), nr. 10-12, p.
725; Pr. Nicolae CHIŢESCU, „Note şi impresii de la Conferinţa panortodoxă de la Rhodos”, în: Biserica
Ortodoxă Română, nr. 9-10/1961; Pr. Dumitru POPESCU, „Prima Conferinţă de la Rhodos”, în: Glasul
Bisericii, nr. 5-6/1970; Pr. Gheorghe SOARE, „Conferinţa panortodoxă de la Rhodos. De la Vatoped la
Rhodos”, în: Biserica Ortodoxă Română, nr. 9-10/1961.
110
A se vedea aici „Impedimente la căsătorie (Referat al Comisiei interortodoxe pregătitoare a Sfântului şi
Marelui Sinod – întrunită la Chambésy, între 16 şi 28 iulie 1971 – cu privire la tema elaborată de Patriarhia
Moscovei şi Biserica Ortodoxă a Greciei)”, în: Ortodoxia, XXIV (1972), nr. 2, pp. 295-297; Marcel CIUCUR,
„Problema căsătoriilor mixte în lumina documentelor oficiale şi a propunerilor comisiilor interconfesionale în
ultimul deceniu”, în: Mitropolia Moldovei și Sucevei, LI (1975), nr. 1-2, p. 62; Towards the Great Council.
Introductory reports of the Interortodox Commission in Preparation for the next Great and Holy Council of the
Orthodox Church, London, 1972, pp. 34-35.
111
Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, De impedimentis matrimonii. De la acrivia canonică la iconomia
bisericească, Editura Universitaria, Craiova, 2011, p. 206; Marcel CIUCUR, „Problema căsătoriilor mixte…”, p.
62.
34
interconfesionale locale. Astfel, modul în care să se poată aplica principiul iconomiei
bisericești în astfel de cazuri a fost lăsat la latitudinea fiecărei Biserici Ortodoxe112.
În ceea ce privește căsătoriile mixte cu necreştinii,
„poziţiile Bisericilor Ortodoxe au diferit, în virtutea neprecizării exacte a limitelor
iconomiei bisericeşti. Ţinând la aplicarea după acrivie a tradiţiei canonice şi a practicii
apostolice, Biserica Ciprului consideră că este interzis ca un creştin să se căsătorească cu un
necreştin. Biserica Greciei a susţinut rezolvarea problemei căsătoriilor mixte dintre creştini şi
necreştini prin iconomie, Biserica Poloniei a propus judecarea posibilităţii binecuvântării unui
necreştin, iar Biserica Cehoslovaciei a respins radical posibilitatea binecuvântării unor astfel
de căsătorii mixte”113.
A II-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală s-a pronunţat atât asupra căsătoriilor
mixte114 între „ortodocşi şi eterodocşi”, cât şi între „ortodocşi şi necreştini sau necredincioşi”,
hotărând:
1. Căsătoria între ortodocşi şi neortodocşi este oprită după acrivia canonică.
Totuşi, poate fi celebrată prin iconomie şi dragoste de om, cu condiţia expresă
ca toţi copiii proveniţi dintr-o astfel de căsătorie să fie botezaţi şi educaţi în
Biserica Ortodoxă. Bisericile Ortodoxe locale pot lua decizii prin aplicarea
iconomiei după cazuri şi după nevoile pastorale;
2. Căsătoria între ortodocşi şi necreştini sau necredincioşi este absolut oprită după
acrivia canonică. Bisericile Ortodoxe locale pot hotărî cu privire la aceste
căsătorii de a aplica iconomia ţinând cont de nevoile pastorale115.
De aici putem reţine câteva dispoziţii de principiu stabilite în conformitate cu legislația
și doctrina canonică ortodoxă de către această A II-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală,
deşi, aşa cum afirma un episcop ortodox român participant, aceste dispoziţii „nu au valoare
canonică înainte de a se pronunţa Sfântul şi Marele Sinod panortodox”116. Aceste dispoziții
sunt: a) căsătoriile între ortodocşi şi eterodocşi pot fi oficiate prin iconomie, dar copiii
proveniţi din astfel de căsătorii trebuie botezaţi şi educaţi în credinţa ortodoxă; b) căsătoriile
credincioşilor ortodocşi cu persoane necreştine sau necredincioase sunt interzise; c)
modalitatea de aplicare a iconomiei bisericeşti, atunci când se necesită, este lăsată la
latitudinea fiecărei Biserici Ortodoxe locale117. Însă, având în vedere că aplicarea iconomiei
bisericești este lăsată la latitudinea fiecărei Biserici Ortodoxe locale, se impune cu necesitate
precizarea cu exactitate a conţinutului iconomiei, a limitelor ei, astăzi încă fiind discuţii
teologice pe această temă, chiar angajate de unii teologi romano-catolici. Deși nu cunoaștem
cu exactitate limitele iconomiei cu privire la căsătoriile mixte, totuși cunoaștem limitele
eclesiologiei ortodoxe care nu trebuie să fie depășite. La cel de-al V-lea Congres Internaţional
al Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Orientale (Tesalonic – 1981), canoniştii ortodocşi nu
au reușit să ajungă la o poziţie comună în privinţa aplicării iconomiei bisericești118, care
trebuie să fie atât retroactivă, cât şi preventivă119.
112
Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, De impedimentis matrimonii..., p. 207.
113
Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, De impedimentis matrimonii..., p. 207; Această chestiune a căsătoriilor
mixte a fost abordată şi în cadrul celui de-al V-lea Congres al Societăţii pentru Dreptul Bisericilor Orientale
(Tesalonic, 22-27 septembrie 1981), unde s-a pus în discuție posibilitatea aplicării principiului canonic al
iconomiei în astfel de împrejurări; a se vedea aici Pr. Nicolae V. DURĂ, „Al V-lea Congres Internaţional al
Societăţii de Drept a Bisericilor răsăritene”, în: Ortodoxia, XXXIV (1982), nr. 4, pp. 616-624.
114
Pr. Nicolae V. DURĂ, „Impedimentele la căsătorie în lumina hotărârilor celei de a doua Conferinţe
panortodoxe presinodale (3-12 septembrie/1982)”, în: Mitropolia Banatului, XXXIV (1984), nr. 7-8, pp. 414-
415.
115
Synodica VIII, pp. 125-126.
116
† Vasile TÂRGOVIŞTEANUL, „A doua Conferinţă presinodală pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod”,
în: Glasul Bisericii, XLII (1983), nr. 4-5, p. 234.
117
Pr. Nicolae DURĂ, „Căsătoriile mixte…”, p. 110.
118
A se vedea † Pierre L’HUILLIER, „L’Économie dans la Tradition de l’Église Orthodoxe”, în: Kanon, vol. VI,
Wien, 1983, pp. 19-38; † Pierre L’HUILLIER, „L’Espace du principe d’«Économie» dans le domaine
matrimonial”, în: Revue de Droit Canonique, XXVIII (mars 1978), nr. 1, pp. 44-53: „În tradiţia canonică
35
Tema „Adaptarea rânduielilor bisericești privitoare la post, potrivit cerințelor epocii
actuale” a fost tratată de către Conferință cu toată atenția, însă, avându-se în vedere opiniile
diferite asupra postului și nedorindu-se o pronunțare grăbită, oficială, la nivel interortodox, s-a
hotărât „ca această problemă să fie reexaminată la o viitoare Conferință Panortodoxă
Presinodală”120.
O temă care a fost definitivată în cadrul acestei Conferințe Panortodoxe Presinodale
din anul 1982 a fost aceea privind „Problema calendarului. Studiul acestei probleme în raport
cu hotărârea Primului Sinod ecumenic cu privire la data Paștilor. Încercarea de stabilire a unei
practici comune a Bisericilor Ortodoxe privind această problemă, precum și tema celebrării
comune a Paștilor de toți creștinii în aceeași duminică”. S-au avut în vedere hotărârile și
întregul material al congresului specialiștilor din anul 1977, dar și al întrunirii astronomilor
din anul 1979, Conferința hotărând în chip pastoral că se impune cu necesitate o informare
sistematică a credincioșilor pentru a se ajunge la respectarea comună, a tuturor creștinilor, a
hotărârii Sinodului I ecumenic de la Niceea privind data Paștilor. Cei ce au opinii diferite
privind calendarul și data Paștilor trebuie să se supună Bisericii lor canonice și să nu
încurajeze divergențele sau schismele.
Cu privire la tema „Definirea normelor viitoare în vederea hirotoniei episcopilor aleși
dintre monahii simpli rasofori și nu numai dintre cei care au primit marea schimă” trebuie
precizat că ea a rămas pe ordinea de zi la cererea Bisericii Bulgariei, Conferința hotărând în
acest sens că practica urmată în sânul Bisericilor Ortodoxe121 nu contravine tradiției Bisericii.
Această Conferință a delegat Comisia Pregătitoare să elaboreze un proiect de
regulament al conferințelor, existând divergențe mai ales cu privire la limba oficială a
conferințelor și a textelor oficiale122. În același timp, Conferința a hotărât ca viitoarea
Conferință Panortodoxă Presinodală să elaboreze texte pentru temele: 1. Readaptarea
prescripțiilor bisericești privind postul la exigențele vremii actuale; 2. Relațiile Bisericilor
Ortodoxe cu ansamblul lumii ceștine; 3. Ortodoxia și Mișcarea Ecumenică; 4. Contribuția
Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creștine de pace, libertate, fraternitate și
de dragoste între popoare și la înlăturarea discriminărilor rasiale. Faptul că aceste teme nu
erau în ordinea stabilită în catalogul temelor din 1976 se datora pregătirii lor avansate în
cadrul Bisericilor locale, în comparație cu alte teme mai dificile, ceea ce ajuta la procesul de
pregătire și pentru ca Bisericile să se poată pregăti mai profund pentru acele teme asupra
cărora persistau diferențele de opinii. În acest context, Preafericitul Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române aprecia că lucrările acestei Conferințe au arătat că „ținerea
Sfântului și Marelui Sinod al Ortodoxiei necesită o pregătire profundă și serioasă a întregii
Biserici, atât a episcopatului, cât și a preoților și credincioșilor, o consultare reciprocă, pentru
a discerne problemele reale și urgente ale vieții Bisericii în toată intensitatea lor”123.
A III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 1986)
Această Conferință Panortodoxă Presinodală s-a desfășurat în perioada 28 octombrie

– 6 noiembrie 1986, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, fiind
ortodoxă înţelegem prin termenul iconomie o atitudine de pogorământ care se traduce prin excepţii punctuale de
la normă”, p. 44; Elie MELIA, „Le lien matrimonial à la lumière de la théologie sacramentaire et de la théologie
morale de l’Eglise Orthodoxe”, în: Revue de Droit Canonique, XXI (1971), nr. 1-4, pp. 180-197.
119
Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, De impedimentis matrimonii..., p. 209.
120
Dan-Ilie CIOBOTEA, „Spre Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei”, în: Biserica Ortodoxă Română, C
(1982), nr. 11-12, p. 943; Vezi și Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 107-108.
121
Fie hirotonia întru episcop dintre rasofori, fie dintre cei ce au primit tunderea deplină în monahism.
122
Se va vedea că limbile oficiale sunt acum: greaca, rusa și franceza.
123
Dan-Ilie CIOBOTEA, „Spre Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei”, p. 944.
36
pregătită de Comisia Interortodoxă124 care a avut loc în luna februarie a aceluiași an. Toate
Bisericile Ortodoxe locale au fost reprezentate, mai puțin Biserica Albaniei. Președintele
acestei Conferințe a fost șeful delegației Patriarhiei Ecumenice, mitropolitul Hrisostom de
Myra (fost secretar al Conferințelor Panortodoxe, 1961-1968), iar secretar a fost mitropolitul
Damaskinos Papandreou al Elveției, în calitatea sa de secretar al Sfântului și Marelui Sinod125.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație condusă de mitropolitul Antonie
al Ardealului, din care mai făceau parte: mitropolitul Nicolae al Banatului, episcopul Nifon
Ploieșteanul, Vicar Patriarhal (actualul arhiepiscop al Târgoviștei și mitropolit) și Părintele
Profesor Ion Bria, iar consilieri au fost profesorii de teologie, Pr. Ștefan Alexe și Pr. Dumitru
Popescu126.
Ordinea de zi a Conferinței fusese fixată de A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală
(1982) și privea adoptarea textelor finale pentru cele patru teme, dar și adoptarea
regulamentului Conferințelor Panortodoxe Presinodale. Această ordine de zi a fost definitivată
de către conducătorii delegațiilor ortodoxe.
După cuvântul mitropolitului Hrisostom de Myra, ca președinte, a urmat prezentarea
secretarului Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, mitropolitul Damaskinos, care
expus activitarea secretariatului și hotărârea de a publica toate lucrările întrunirilor
panortodoxe și interortodoxe în revista Synodica (publicația Secretariatului), dar și informații
curente în periodicul Episkepsis al Centrului Ortodox de la Chambésy.
În cadrul mesajelor din partea Bisericilor, mitropolitul Antonie al Ardealului a amintit
trecerea la Domnul în vara anului 1986 a Patriarhului Iustin Moisescu, care fusese foarte
implicat în evoluția întrunirilor panortodoxe, dar și mesajul mitropolitului Teoctist al
Moldovei și Sucevei, care era Locum Tenens și viitor patriarh. Conducătorul delegației
române a subliniat importanța acestul Sfânt și Mare Sinod pentru toți membrii Bisericii
Ortodoxe, îngreunarea și întârzierea pregătirilor ducând la neîncrederea credincioșilor.
Ierarhul român a susținut că „...trebuie să creăm convingerea că Sinodul se vaține și că
întârzierea înseamnă doar grijă pentru buna lui pregătire”127.
La începutul lucrărilor, în ziua de 29 octombrie 1986, președintele a propus mai întâi
prezentarea Regulamentului Conferințelor Panortodoxe Presinodale, elaborat de către Comisia
Pregătitoare din februarie 1986, care a și fost aprobat în unanimitate ca fiind un instrument
foarte util în continuarea procesului de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod128.
Regulamentul conține 19 articole129, împărțite în șapte capitole: 1. Capitol introductiv
(Caracterul Conferințelor Panortodoxe Presinodale)130; 2. Convocare (art. 2-3); 3. Tematica
(art. 4); 4. Alcătuire – Președinte – Secretar (art. 5-9); 5. Lucrările Conferinței (art. 10-12); 6.
Comisia Interortodoxă Pregătitoare (art. 13-15); 7. Aprobarea textelor – adoptarea deciziilor –
caracterul deciziilor (art. 16-19).
124
La această Comisie Interortodoxă Pregătitoare (Chambésy, 15-23 februarie 1986), Biserica Ortodoxă Română
a fost reprezentată de către profesorii de teologie, pr. Ion Bria și pr. Dumitru Popescu. Vezi detalii: Pr. Ștefan
ALEXE, „Participarea unei delegații a Bisericii Ortodoxe Române la cea de-a treia Conferință Panortodoxă
Preconciliară (Chambésy, 28 octombrie – 6 noiembrie 1986”, în: Biserica Ortodoxă Română, CIV (1986), nr. 9-
10, p. 44.
125
A se vedea Regulamentul Conferințelor Panortodoxe Presinodale, în: Episkepsis, no. 369/15 decembre 1986,
pp. 27-28.
126
127
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, „A treia Conferință Panortodoxă Preconciliară”, în: Biserica Ortodoxă Română,
CIV (1986), nr. 9-10, p. 38.
128
129
Episkepsis, no. 369/15 decembre 1986, pp. 27-28; Vezi și † Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul și Marele
Sinod al Ortodoxiei..., pp. 133-138.
130
Articolul 1: „Conferințele Panortodoxe Presinodale sunt întruniri extraordinare ale Bisericii Ortodoxe.
Potrivit practicii panortodoxe, la aceste întruniri participă reprezentanți numiți canonic de Bisericile Ortodoxe
locale autocefale și autonome, cu scopul de a asigura în mod colegial pregătirea Sfântului și Marelui Sinod”, †
Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei..., p. 133.
37
Se poate observa că aceste Conferințe Panortodoxe Presinodale sunt întruniri
extraordinare, iar hotărârile lor au un caracter pregătitor, deci provizoriu și orientativ, fără a fi
generale și obligatorii, deși pot fi folosite ca atare (după nevoile pastorale locale), fără a avea
autoritatea de a angaja Bisericile locale înainte de a se pronunța Sfântul și Marele Sinod131.
După prezentarea celor patru proiecte de texte, elaborate de către comisie, au avut loc
discuții și unele comentarii asupra lor. Amintim aici intervențiile mitropolitului Antonie al
Ardealului care, referindu-se la tema privind Postul, a arătat că nu este oportun să se
vorbească de „readaptarea regulilor Postului”, exprimare care ar putea crea confuzii, ci ar fi
potrivit să se vorbească de importanța Postului „și practicarea lui în zilele noastre” 132. În ceea
ce privește dialogurile oficiale cu celelalte Biserici, ierarhul român a susținut ca în cadrul
acestora ortodocșii să se prezinte cu puncte de vedere comune, fără a se manifesta anumite
disensiuni între ei, ceea ce uneori s-a și întâmplat (ex. comisiile de dialog cu Biserica
Romano-Catolică și cu Federația Luterană Mondială)133. Referindu-se la relațiile cu Consiliul
Ecumenic al Bisericilor, mitropolitul Antonie a sesizat o chestiune importantă legată de
procedura adoptării hotărârilor, susținând că „rămâne în continuare o problemă grea, deoarece
majoritatea este protestantă și mașina de vot ne poate oricând pune în minoritate, sau chiar
elimina din Consiliu. Trebuie făcut ceva ca această metodologie să fie schimbată”134.
După aceste comentarii, s-au constituit patru comisii de lucru care aveau să elaboreze
textele finale pentru fiecare temă. Aceste comisii au redactat textele îmbunătățite, care au fost
votate în unanimitate135, iar comitetul de redactare a propunerilor pentru ordinea de zi a celei
de A IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale a lucrat pentru configurarea agendei
următoarei întruniri panortodoxe.
Această Conferință Panortodoxă Presinodală, care s-a remarcat prin lucrările și
hotărârile sale, a stabilit atât temele pentru următoarea conferință, dar a și fixat o metodologie
precisă pentru această viitoare întrunire panortodoxă, avându-se în vedere și faptul că temele
ce urmau a fi discutate erau mult mai dificile din cauza divergențelor existente între Bisericile
locale. Prin urmare, în contextul celor patru viitoare teme (Diaspora; Autocefalia și
modalitatea ei de proclamare136; Autonomia și modalitatea ei de proclamare; Dipticele),
conferința a stabilit că se impune organizarea mai multor întruniri ale Comisiei Pregătitoare
care să elaboreze proiectele de text pentru temele amintite. Se poate spune că cele patru teme
eclesiologic-canonice sunt foarte importante, după unii teologi greci chiar cele mai importante
dintre cele zece teme de pe agenda Sfântului și Marelui Sinod. Însă, în același timp, aceste
teme sunt și cele mai vulnerabile care au creat adevărate obstacole în calea convocării Marelui
Sinod Ortodox.
Astfel, în perioada 1986-2009 au fost pregătiri la nivel interortodox, privind cele patru
teme înscrise pe agenda celei de A IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale, care avea să fie
convocată și întrunită abia în anul 2009, după 23 de ani, perioadă în care s-au putut analiza
contribuțiile Bisericilor locale asupra temelor aflate în discuție. În numai câțiva ani după
încheierea Conferinței Panortodoxe din 1986, „contribuția Bisericilor Ortodoxe locale în
dezbaterea celor patru teme a generat o pluralitate de opinii convergente și divergente, a căror
evaluare se poate face doar în lumina raportării lor la canonicitate – unicul etalon de măsură al
faptelor externe bisericești – precum și la configurația actuală a Bisericilor Ortodoxe
131
132
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, „A treia Conferință Panortodoxă Preconciliară”, p. 40.
133
134
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, „A treia Conferință Panortodoxă Preconciliară”, p. 40.
135
A se vedea toate hotărârile (textele oficiale privind cele patru teme; Regulamentul Conferințelor Panortodoxe
Presinodale; Procedura și ordinea de zi a celei de A IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale și Comunicatul
oficial al Conferinței): Pr. Viorel IONIȚĂ, Hotărârile întrunirilor panortodoxe..., pp. 203-241.
136
Temele care priveau statutul autocefaliei Bisericilor Ortodoxe și Diaspora ortodoxă rămâneau cel mai greu de
soluționat. Cf. Pr. Nicolae V. DURĂ, „Sfântul și Marele Sinod ecumenic. Considerații eclesiologice privind
textele redactate de Comisia Pregătitoare a celei de A III-a Conferințe Panortodoxe Presinodale”, în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei, LXIV (1988), nr. 5, p. 35.
38
autocefale și autonome”137. Această canonicitate sau legalitate a Bisericii este exprimată prin
raportarea ei la adevărul de credință revelat, păstrat, precizat, propovăduit și apărat de întreaga
Biserică infailibilă, dar și interpretat de tradiția ei canonică. În acest sens, „situând
problematica celor patru teme în lumina doctrinei canonice a Bisericii Ortodoxe, vom fi feriți
și de exagerările și de răstălmăcirile făcute unor canoane sau unor comentarii ale canoniștilor
clasici (Zonara, Aristen și Balsamon), de către unele Biserici, cu scopul de a-și justifica unele
pretenții privind așa-zisul drept la jurisdicția asupra întregii diaspore ortodoxe”138.
Din studierea referatelor unor Biserici locale se poate constata că textul unor canoane
(2, 3 II ec.; 28 IV ec.) a fost interpretat în așa fel încât să poată fi invocat ca temei pentru
„revendicările Patriarhiei de Constantinopol privind așa-zisul drept de jurisdicție asupra
întregii diaspore ortodoxe”139.
Fără a dezvolta aici o abordare eclesiologico-canonică a acestor teme140, putem spune
că s-au făcut eforturi de pregătire a tematicii, înaintea celei de A IV-a Conferințe Panortodoxe
Presinodale, un prim pas fiind întrunirea celor două Comisii Interortodoxe Pregătitoare în anii
1990 și 1993.
Comisiile Interortodoxe de la Chambésy din 1990 și 1993 pentru pregătirea celei

de A IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale. Congresul canoniștilor din 1995
În perioada 10-17 noiembrie 1990 s-a întrunit Comisia Interortodoxă Pregătitoare

(Chambésy), sub președinția mitropolitului Bartolomeu de Calcedon (actualul Patriarh
ecumenic), în scopul găsirii consensului mult dorit pe tema „Diaspora ortodoxă”. Biserica
Ortodoxă Română a fost reprezentată de mitropolitul Antonie al Ardealului și de pr. dr.
Mircea Basarab (consultant). În cadrul acestei comisii s-a ajuns în unanimitate la redactarea
unui text privind criteriile de examinare a acestei probleme cu implicații canonice în
raporturile interortodoxe, dar și la elaborarea proiectului de tranziție referitor la organizarea
diasporei ortodoxe pe regiuni141.
Comisia a constatat că toate Bisericile Ortodoxe doresc rezolvarea acestei probleme a
Diasporei cât mai repede cu putință, aceasta urmând să fie organizată în conformitate cu
eclesiologia ortodoxă, cu tradiția și cu practica Bisericii Ortodoxe. Având în vedere
dificultățile existente, această comisie a stabilit crearea unei situații de tranziție care să
pregătească terenul pentru o soluție canonică a problemei care să se bazeze pe principii și
norme bine definite. Pentru această perioadă de tranziție urmează să fie create în fiecare dintre
regiunile definite câte o „adunare episcopală” din care să facă parte toți episcopii canonici ai
regiunii, care sunt în comuniune canonică cu toate Bisericile Ortodoxe și care se află în
jurisdicțiile Bisericilor Ortodoxe autocefale locale, așa cum se regăseau chiar la acea vreme.
Adunările episcopale vor fi prezidate de ierarhul din jurisdicția Patriarhiei Ecumenice și în
lipsa lui urmându-se ordinea din Diptice. Aceste adunări episcopale vor avea și un comitet
executiv. Adunările episcopale au în responsabilitate de a manifesta prin lucrarea lor unitatea
Ortodoxiei, de a dezvolta activități comune ale tuturor ortodocșilor din respectiva regiune, de
a reprezenta în comun pe toți ortodocșii în raport cu alte confesiuni și cu comunitatea din care
fac parte. Deciziile pot fi luate numai cu majoritatea de voturi142.
137
Pr. Nicolae V. DURĂ, „Temele celei de a IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale în lumina doctrinei
canonice ortodoxe”, în: Mitropolia Banatului, XXXIX (1989), nr. 1, p. 20.
138
Pr. Nicolae V. DURĂ, „Temele celei de a IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale...”, p. 20.
139
140
A se vedea detaliat Pr. Nicolae V. DURĂ, „Temele celei de a IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale...”,
pp. 20-28.
141
142
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, pp. 17-18.
39
Tot acum s-a propus ca următoarea comisie să precizeze definiția regiunilor în care se
organizează adunări episcopale și redactarea unui regulament privind organizarea acestora.
După trei ani, între 7-13 noiembrie 1993 s-a întrunit a doua Comisie Interortodoxă
Pregătitoare (Chambésy), sub conducerea mitropolitului Hrisostom de Efes (fost de Myra), o
comisie importantă prin textele elaborate privind „Diaspora ortodoxă” și „Autocefalia și
modalitatea ei de proclamare”. La această întrunire a comisiei, Patriarhia Română a fost
reprezentată de mitropolitul Antonie al Ardealului și de pr. prof. Ion Bria (consilier)143.
Secretarul acestei comisii a fost mitropolitul Damaskinos al Elveției, iar consilieri: pr.
Thomas Fitzgerald, Grigori Skobei și prof. Vlassios Phidas.
Scopul comisiei a fost de a obține consensul Bisericilor Ortodoxe locale pe tema
Diasporei ortodoxe și de a extinde acest consens și asupra temelor privind autocefalia și
autonomia (modul de proclamare)144.
Comisia Pregătitoare din 1993 a aprobat textul privind „Diaspora ortodoxă”. Conform
acestuia, regiunile în care se creau adunări episcopale erau: 1. America de Nord și America
Centrală; 2. America de Sud; 3. Australia; 4. Marea Britanie; 5. Franța; 6. Belgia și Olanda; 7.
Austria și Italia; 8. Germania. Episcopii din Diaspora care aveau jurisdicție asupra parohiilor
care fac parte din mai multe regiuni, vor face parte din adunările episcopale ale acestor
regiuni. Proiectul de regulament va fi elaborat de către Secretariatul pentru pregătirea
Sfântului și Marelui Sinod, urmând procedura aprobată și folosind modelele deja existente de
adunări episcopale. Cea de A IV-a Conferință Panortodoxă Preconciliară avea calitatea de a
decide asupra acestui proiect de regulament, iar toate adunările episcopale care erau create
după această conferință aveau responsabilitatea completării acestui proiect, de dorit cu
propuneri unanim acceptate, altfel fiind acceptate prin votul majorității. Bisericile Ortodoxe
nu trebuie să mai înființeze noi eparhii în Diaspora, față de cele existente, trebuind să
faciliteze lucrarea adunărilor episcopale145.
Din Raportul „Autocefalia și modul de proclamare a ei”146, prezentat la această
comisie, care reprezintă contribuțiile Bisericilor Autocefale pe această temă, se poate constata
diferitele interpretări hermeneutice date tradiției și practicii canonice cu privire la proclamarea
autocefaliei, aceasta constituind alături de problema dipticelor cele mai sensibile și dificile
probleme cu implicații canonice în raporturile interortodoxe. Privind problema autocefaliei,
pozițiile Bisericilor s-au diferențiat cu privire la autoritatea care declanșează procedura și care
apoi pronunță proclamarea sau abolirea autocefaliei unei Biserici. Într-adevăr, unele Biserici,
precum Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Ierusalimului și Biserica
Greciei, au susținut că numai Sinodul ecumenic are dreptul deplin canonic de a proclama
autocefalia unei Biserici, însă, prin iconomie bisericească147, este posibil ca Bisericile
Autocefale să pronunțe autocefalia, dar „la inițiativa și prin grija Patriarhiei Ecumenice,
conform ordinii ierarhice a scaunelor – canonic stabilită – în sânul Bisericii”148. Alte Biserici
Autocefale au susținut că privilegiul sau competența canonică a declanșării procedurii de
proclamare o are Biserica-Mamă, putând să primeascî și să evalueze cererea de autocefalie
din partea unei Biserici care se află în jurisdicția ei. După cum susține Patriarhia Rusiei,
Biserica-Mamă face aceasta în baza principiului general de drept conform căruia „o Biserică
143
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, p. 9.
144
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, p. 11.
145
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, pp. 22-23.
146
† Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei..., pp. 152-172.
147
Cu privire la aplicarea iconomiei bisericești pe această temă, mitropolitul Damaskinos, secretarul pentru
pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, preciza: „... de fiecare dată în cursul istoriei când s-
au folosit principiile iconomiei și indulgenței în interesul major al Bisericii, aceasta s-a făcut întotdeauna prin
raportare la ordinea canonică strictă (acrivia) care a rămas statornică, pentru eliminarea oricărei posibilități de
diminuare a forței principiului însuși prin ajustarea cerută de nevoile Bisericii”, † Damaskinos PAPANDREOU,
Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei..., p. 154.
148
† Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei..., p. 161.
40
poate acorda unilateral toate cele de care dispune”149. În același timp, Patriarhia Română,
alături de Patriarhia Rusiei, a Bulgariei și de Biserica Poloniei, a susținut că Biserica-Mamă
are acest drept canonic evident de a proclama autocefalia Bisericii locale din jurisdicția
proprie. Deși există divergențe vizibile cu privire la procedura de proclamare a autocefaliei,
toate Bisericile locale au susținut că această procedură cere „consensul panortodox”, deși
acesta a fost înțeles diferit de Biserici în ceea ce privește locul său în cadrul procedurii de
proclamare. În timp ce unele Biserici priveau consensul panortodox ca pe o condiție necesară
în contextul diaconiei canonice a Patriarhiei Ecumenice, altele în priveau ca pe o ratificare a
hotărârii unilaterale a Bisericii-Mame.
Această Comisie Interortodoxă Pregătitoare a aprobat textul privind problema
autocefaliei, având în vedere contribuțiile Bisericilor locale și raportul secretarului. Au fost
examinate dimensiunile eclesiologice, canonice, pastorale și practice ale instituției
autocefaliei în Ortodoxie, concluzionând că „instituția autocefaliei exprimă de o manieră
autentică unul dintre aspectele fundamentale ale tradiției eclesiologice ortodoxe privind
raporturile Bisericii locale și Bisericii universale a lui Dumnezeu”150. Se constată o
sensibilitate față de această temă privind instituția canonică a autocefaliei, Bisericile Ortodoxe
făcând un efort considerabil, prin contribuțiile lor, pentru a pune în valoate această instituție
în favoarea unității Bisericii Ortodoxe. Din punct de vedere al eclesiologiei ortodoxe,
perihoreza între local și universal determină în mod firesc un raport între organizarea
administrativă și unitatea Bisericii.
Din Raportul prezentat la această Comisie Interortodoxă Pregătitoare, Biserica
Ortodoxă Română, invocând legislația canonică ortodoxă (can. 34, 35 şi 37 apostolice; 2 al
Sinodului III ecumenic şi 12 al Sinodului IV ecumenic), a susţinut constituirea pe principiul
etnic, în istorie, a Bisericilor autocefale, atât înainte cât şi după epoca sinoadelor ecumenice,
unele Biserici locale fiind recunoscute ca autocefale chiar prin hotărârea unor sinoade
ecumenice. Însă, astfel de recunoașteri a autocefaliilor de către autoritatea supremă a Bisericii
Ortodoxe, sinodul ecumenic, nu confirmă teza că numai sinodul ecumenic poate conferi o
autocefalie deplină. Conform poziției Bisericii Ortodoxe Române, autocefalii depline pot
exista şi fără un acord expres al sinodului ecumenic, unităţile bisericeşti autocefale
constituindu-se fie spontan, fie prin acte de proclamare a autocefaliei de către Bisericile-
Mame, deci, în jurisdicția cărora se aflau. Astfel, Biserica-Mamă, fiind coresponsabilă pentru
a se menţine unitatea la nivel panortodox, dar şi ordinea canonică, trebuie să se consulte cu
celelalte Biserici Autocefale surori pentru a vedea oportunitatea soluţionării pozitive a cererii
de autocefalie. După ce se ajunge la consens, Biserica-Mamă recunoaşte formal autocefalia
Bisericii-fiice, printr-o decizie sinodală, emițând Tomosul sinodal de recunoaștere. În caz de
neînţelegeri între Biserica Autocefală şi Biserica-fiică, cea care cere autocefalia, se poate
apela şi la o hotărâre panortodoxă151.
Bisericile Ortodoxe, reprezentate în cadrul acestei comisii, au ajuns numai în parte la
un acord privind condițiile canonice privind proclamarea autocefaliei unei Biserici locale.
Conform textului aprobat de către comisie, Biserica-Mamă primește cererea de autocefalie și
va evalua toate condițiile eclesiologice, canonice și pastorale, dacă acestea sunt îndeplinite
pentru obținerea autocefaliei. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, Sinodul Bisericii-Mame
(ca organism bisericesc suprem) își dă acordul și va cere consensul panortodox, informând
celelalte Biserici Ortodoxe locale. Consensul panortodox se exprimă prin decizia unanimă a
sinoadelor Bisericilor autocefale. După obținerea consensului panortodox, Biserica
proclamată ca autocefală se bucură de toate drepturile și privilegiile canonice care decurg din
acest statut (Diptice, relații interortodoxe, etc.), fiind integrată în comuniunea Bisericilor
autocefale152.
149
150
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, p. 23.
151
† Damaskinos PAPANDREOU, Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei..., pp. 158-159.
152
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, p. 24.
41
Nu a existat acord în ceea ce privește rolul Patriarhiei Ecumenice în proclamarea
autocefaliilor, de aceea acel paragraf (3c)153 a fost trimis spre examinare următoarei comisii.
Acest paragraf făcea referire la proclamarea oficială a autocefaliei de către Patriarhul
ecumenic prin publicarea Tomosului patriarhal.Tomosul trebuia să fie semnat de Patriarhul
ecumenic și de către toși Primații Bisericilor autocefale, cel puțin de către Primatul Bisericii-
Mame. Astfel de pretenții revendicate de Patriarhia Ecumenică au creat disensiuni în cadrul
dialogului interortodox, făcându-se apel la legislația și doctrina canonică a Bisericii noastre,
dar și la practica îndelungată a Bisericii ca nu a prevăzut vreodată o astfel de procedură154.
Pentru că această comisie a solicitat Secretariatului întocmirea unui proiect de
regulament pentru funcționarea adunărilor episcopale, care trebuia să fie aprobat de A IV-a
Conferință Panortodoxă Presinodală, s-a organizat în perioada 9-14 aprilie 1995 Congresul
canoniștilor (Chambésy) care urma să elaboreze acest proiect de regulament privind criteriile
organizării Diasporei ortodoxe (adunările episcopale). Acest congres al canoniștilor a fost
prezidat de mitropolitul Damaskinos al Elveției, Biserica Ortodoxă Română fiind reprezentată
de mitropolitul Antonie al Ardealului și de pr. dr. Mircea Basarab. Acum s-a elaborat un
Proiect de Regulament de funcționare a adunărilor episcopale din diaspora ortodoxă, care
avea să fie al treilea document de discuție în cadrul celei de A IV-a Conferințe Panortodoxe
Presinodale (Chambésy, 2009). Textele elaborate și aprobate de cele două Comisii
Pregătitoare (1990; 1993) privind Diaspora ortodoxă și proiectul de regulament elaborat de
congresul canoniștilor (1995) erau pregătite să fie supuse aprobării viitoarei Conferințe
Panortodoxe Presinodale, rămânând în discuție cele trei teme: autocefalia, autonomia și
dipticele. Însă, avându-se în vedere că cele trei teme ar fi trebuit tratate împreună cu tema
Diasporei ortodoxe, conform recomandării din 1986, Secretariatul pentru pregătirea Sfântului
și Marelui Sinod de la Chambésy, sub conducerea mitropolitului Damaskinos al Elveției, a
convocat pentru perioada 28 februarie – 6 martie 1999 Comisia Interortodoxă Pregătitoare în
scopul definitivării textelor privind „Autocefalia și modalitatea ei de proclamare”,
„Autonomia și modalitatea ei de proclamare” și „Dipticele”. La această întrunire
interortodoxă Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Preafericitul Părinte
Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovine și de pr. Alexandru Gherasim
(consultant). Întrucât timpul nu a permis elaborarea textelor așteptate, întrunirea a fost
suspendată și s-a hotărât convocarea comisiei la o dată ulterioară155. Contextul general,
dificultatea celor trei teme, dar și existența unui text aprobat privind „Diaspora ortodoxă”, a
făcut ca Synaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe să hotărască la Constantinopol/Istanbul
(10-12 octombrie 2008) ca cea de A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală să fie
convocată în timpul anului 2009.
A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 2009)
Cea de A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală156 a fost convocată de către

patriarhul ecumenic pentru perioada 6-13 iunie 2009 la Centrul Ortodox al Patriarhiei
Ecumenice de la Chambésy/Geneva, unde au fost reprezentate toate cele 14 Biserici Ortodoxe
Autocefale157. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație condusă de
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, episcopul Ciprian Câmpineanul, Vicar
153
154
Episkepsis, no. 498/30.11.1993, p. 24.
155
156
Pr. Viorel IONIȚĂ, „A 4-a Conferință Panortodoxă Presinodală, Chambésy/Geneva, 6-12 iunie 2009”, în:
Studii Teologice, V (2009), nr. 2, pp. 235-254.
157
Synaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din octombrie 2008, a hotărât ca la întrunirile panortodoxe să
fie reprezentate prin delegați (conform regulamentului din 1986) numai Bisericile Ortodoxe Autocefale, nu și
cele Autonome. De aceea, Biserica Ortodoxă a Finlandei nu a mai fost reprezentată la această Conferință (2009).
42
Patriarhal (actualul arhiepiscop al Buzăului și Vrancei) și pr. prof. Viorel Ioniță (membru
consultant).
Lucrările conferinței s-au desfășurat în catedrala centrului sub președinția
mitropolitului Ioan de Pergam, secretar fiind acum mitropolitul Ieremia al Elveției (întronizat
în anul 2003 ca mitropolit al Elveției și, deci, secretar pentru pregătirea Sfântului și Marelui
Sinod). Noul secretar, mitropolitul Ieremia, a invocat activitatea de promotor al sinodalității și
al dialogului interortodox a fostului mitropolit și secretar Damaskinos Papandreou (primul
mitropolit al Patriarhiei Ecumenice în Elveția, 1982-2003), trecut la Domnul la numai doi ani
după această conferință (toamna anului 2011). Mitropolitul Ieremia a prezentat etapele de
pregătire a conferinței, apoi au urmat mesajele din partea conducătorilor de delegații.
Înaltpreasfințitul Irineu al Olteniei a transmis urările de succes pentru această conferință din
partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, subliniindu-se importanța promovării unității
Bisericii Ortodoxe158.
Cu privire la textul privind „Diaspora ortodoxă” (aprobat de comisia din 1990), au
avut loc discuții și propuneri cu privire la oportunitatea menționării în text a canoanelor care
vizează „întâietatea” Patriarhiei Ecumenice și existența într-o cetate a unui singur episcop. Cu
acest prilej, delegația Bisericii noastre a propus ca luarea deciziilor în adunările episcopale să
fie luate prin unanimitate și menținerea textului din 1990, pentru evitarea trecerii în text a
tuturor referințelor canonice privind problema canonică a diasporei, fiind suficientă expresia
„practica și ordinea canonică”159. Înaltpreasfințitul Irineu al Olteniei a susținut păstrarea
expresiei „tradiția și praxis-ul canonic al Bisericii Ortodoxe” și se se precizeze în mod expres
„adică existența unui singur episcop într-un loc”. Într-adevăr, sunt și teologi și canoniști greci
care, răstălmăcind textul unor canoane (2, 3 II ec.; 28 IV ec.160) încercau să susțină că așa-
158
159
160
Precizăm aici faptul că, „dacă în urma înţelegerilor dintre cele două Biserici ortodoxe locale autocefale,
Patriarhia Ecumenică şi Biserica Greciei, diaspora greacă este sub jurisdicţia scaunului patriarhal de la
Constantinopol, asta nu înseamnă că Patriarhia Ecumenică ar avea vreun drept jurisdicţional sau vreun privilegiu
de jurisdicţie în virtutea întâietăţii sale de onoare în Ortodoxie (can. 28 IV ec.), faţă de întreaga diasporă
ortodoxă”, cf. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, „The Principle of Ecclesiastical Autocephaly and the
Problems of Inter-orthodox Jurisdiction. An Actual Ecclesiological and Canonical Contribution”, în: Pr.
Constantin RUS (ed.), The Place of Canonical Principles in the Organization and Working of Autocephalous
Orthodox Churches, Arad, 2008, p. 241; Pr. Nicolae DURĂ, „Patriarhia Ecumenică şi autocefalia Bisericii
noastre de-a lungul secolelor”, în: Studii Teologice, XXXVIII (1986), nr. 3, p. 55. Diaspora ortodoxă a fost și
încă este caracterizată de dezbinare, fiind condamnabil faptul că Patriarhia Ecumenică, bazându-se pe așa-zisul
„drept sau primat de jurisdicție”, fără acordul Bisericii-Mame, primeşte în jurisdicţia sa comunităţi ortodoxe care
au rupt legătura canonică cu Biserica-Mamă, fiind o încălcare a canoanelor şi a principiilor eclesiologice
ortodoxe. A se vedea aici Dan-Ilie CIOBOTEA, „Problema canonicităţii şi a comuniunii în diaspora ortodoxă”,
în: Mitropolia Banatului, XXXV (1985), nr. 1-2, p. 102. Problemele create în diaspora ortodoxă se datorează
interpretării eronate a canoanelor care privesc jurisdicţia asupra diasporei în lumea greacă, mai ales canonul 28 al
Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, care este singurul canon în care se pomeneşte diaspora Bisericii de
Constantinopol prin menţiunea că arhiepiscopul Constantinopolului să hirotonească pe episcopii din ţinuturile
barbare, adică din Bisericile din Pont, Asia şi Tracia, Biserici care cuprindeau mai multe mitropolii. Vezi detalii:
Pr. Liviu STAN, „Ortodoxia şi Diaspora. Situaţia actuală şi poziţia canonică a diasporei ortodoxe”, în:
Ortodoxia, XV (1963), nr. 1, pp. 26-27; vezi şi † JUSTINIAN, Patriarhul României, „Valabilitatea actuală a
canonului 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon”, în: Ortodoxia, III (1951), nr. 2-3, pp. 173-187; † Peter
L’HUILLIER, Dreptul bisericesc la sinoadele ecumenice I-IV, trad. de Pr. Alexandru I. Stan, Editura Gnosis,
Bucureşti, 2000. „Textul canonului arată în mod expres jurisdicţia Scaunului de Constantinopol asupra celor trei
dieceze, cât şi asupra ţinuturilor barbare ale lor, adică asupra diasporelor lor, fără a se înţelege de aici atribuirea
vreunui drept de jurisdicţie asupra întregii diaspore. Această jurisdicţie atribuită Scaunului de Constantinopol se
explică prin faptul că, fiind în capitala imperiului, avea o mică jurisdicţie eparhială, considerându-se necesar să
se sporească teritoriul de jurisdicţie corespunzător demnităţii sale de scaun patriarhal al capitalei imperiului”, cf.
Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, „The Principle of Ecclesiastical Autocephaly and the Problems of Inter-
orthodox Jurisdiction. An Actual Ecclesiological and Canonical Contribution”, p. 242. Fără a dezvolta aici
comentariile la canonul 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon (451), subliniem ideea centrală prin ceea ce
susţine marele canonist român, Părintele Liviu Stan: „Prin urmare, nici vorbă nu poate fi, că dispoziţiile can. 28
al Sin. IV ec. ar conferi Scaunului din Constantinopol jurisdicţie universală asupra diasporei, ci, din contră, ele
43
zisele drepturi ale Patriarhiei Ecumenice asupra întregii diaspore ortodoxe decurg din
întâietatea de onoare a ierarhului de la Constantinopol și de aceea se și dorea invocarea
noțiunii de „întâietate în onoare” pentru revendicări jurisdicționale161. Dar, canonul 3 al
Sinodului II ecumenic (381), invocat adesea de canoniștii greci care susțin un „primat” al
scaunului de Constantinopol în Orient162, cuprinde și alte trei principii canonice fundamentale.
Pe de o parte, există o identitate a prerogativelor onorifice între scaunul Romei Noi și cele ale
Romei Vechi, ordinea acestor scaune neinfirmând aceasta, iar pe de altă parte, există un raport
între principiul apostolic și cel politic, în același timp episcopii scaunelor apostolice și ai
marilor metropole având o întâietate numai onorifică163. De precizat este faptul că cele două
scaune, Roma și Constantinopol, au primit prerogativele întâietății onorifice avându-se în
vedere importanța politică a cetății. Acest „primatum honoris” nu a fost însoțit și de o putere
jurisdicțională care să reclame un așa-zis drept de jurisdicție asupra întregii diaspore. Deci,
„textul canonului 3 al Sinodului II ecumenic condamnă în realitate asemenea pretenții care
constată şi consacră dreptul fiecărei Biserici autocefale de a-şi exercita jurisdicţia asupra diasporei proprii”, cf.
Pr. Liviu STAN, „Ortodoxia şi Diaspora...”, p. 28; vezi și Athénagoras PECKSTADT, „L’autorité dans l’Eglise:
une approche orthodoxe”, în: Irénikon, t. LXXV (2002), nr. 1, pp. 35-52.
161
Având în vedere tradiția și practica ortodoxă, Întâistătătorii Bisericilor autocefale s-au bucurat întotdeauna de
egalitate în putere, fără a se face vreo confuzie între drepturile jurisdicţionale şi întâietatea de onoare, acest fapt
fiind arătat explicit şi de marele canonist clasic al secolului al XII-lea, Ioan Zonara, care, interpretând canonul 17
al Sinodului IV ecumenic, a susţinut că patriarhul de Constantinopol este judecător numai în graniţele jurisdicţiei
sale, fără ca mitropoliţii aflaţi în jurisdicţia celorlalte Patriarhii istorice să se supună judecăţii sale. Subliniem aici
că Patriarhia de Constantinopol, în Tomos-urile de autocefalie, a recunoscut că Bisericile organizate în cadru
etnic, care fuseseră în trecut în jurisdicţia Constantinopolului, acum, prin dobândirea autocefaliei, „sunt într-o
stare de neatârnare şi cu o administraţie proprie”, cf. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, „The Principle of
Ecclesiastical Autocephaly and the Problems of Inter-orthodox Jurisdiction...”, p. 236. Deci, însăşi Patriarhia de
Constantinopol a susţinut că toate Bisericile recunoscute ca autocefale sunt egale în cadrul Ortodoxiei
ecumenice, fără a putea exercita jurisdicţia asupra altei Biserici autocefale, indiferent de vechimea lor sau de
numărul credincioşilor. Vezi Iorgu IVAN, „Etnosul – neamul -, temei divin şi principiu fundamental canonic al
autocefaliei bisericeşti”, în: Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române 1885-1985, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 198. „Orice pretenţie a vreunei Biserici
autocefale de a avea drepturi jurisdicţionale asupra altor Biserici autocefale sau asupra diasporelor acestora este
împotriva învăţăturii Sfintei Scripturi şi a canoanelor Bisericii Ortodoxe, canonul 34 apostolic exprimând în chip
pozitiv importanţa principiului etnic ca bază a organizării Bisericii şi a execitării jurisdicţiei asupra propriei
diaspore”, cf. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU, „The Principle of Ecclesiastical Autocephaly and the
Problems of Inter-orthodox Jurisdiction...”, p. 237; Iorgu D. IVAN, „Vechimea şi formele raporturilor Bisericii
Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe”, în: Glasul Bisericii, XL (1980), nr. 10-12, p. 794. Se poate
afirma că Bisericile Ortodoxe autocefale, deşi sunt organizate într-un chip precis în cadrul etnic şi geografic,
totuşi „nu sunt nici abdicări şi nici căderi din universalitatea creştină, ci expresia firească şi canonică a acordului
dintre aceste două feţe ale unor realităţi organice: pluralitatea, după creaţie, a naţiunilor şi unitatea, după har a
Bisericii creştine”, cf. I. Gh. SAVIN, „Creştinism şi naţionalism”, în: Fântâna darurilor, X (1938), nr. 9, pp.
417-418; vezi și J. H. ERICKSON, „Autocephaly in Orthodox Canonical Literature to the Thirteenth Century”,
în: St. Vladimir’s Theological Quarterly, XV (1971), nr. 1-2, p. 29; Marcel CIUCUR, „Dreptul de acordare a
autocefaliei în Biserica Ortodoxă”, în: Studii Teologice, XXIX (1977), nr. 5-8, pp. 536-541; A. D. KIRIAKOS,
„Sistemul Bisericilor Ortodoxe Autocefale”, trad. de D. Demetrescu, în: Biserica Ortodoxă Română, XXV
(1901-1902), nr. 5, p. 382; Hiéromoine PIERRE, „Notes d’Ecclésiologie Orthodoxe. Le Patriarche Oecuménique
et les Eglises Orthodoxes Autocéphales”, în: Irenikon, t. X (1933), nr. 6, p. 445; † NICOLAE, Mètropolite du
Banat, „La Diaspora et les Eglises-Maires”, în: Romanian Orthodox Church News, XI (1981), nr. 1, p. 57; Pr.
Nicolae V. DURĂ, „Forme şi stări de manifestare a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul
secolelor. Mărturii istorice şi canonice”, în: Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române 1885-1985,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, pp. 280-287; † P.
L’HUILLIER, „Problems concerning autocephaly”, în: The Greek Orthodox Theological Review, vol. XXIV
(1979), nr. 2-3, p. 167; vezi şi Pr. Alexandru MORARU, „Biserica autocefală şi diaspora ei”, în: Autocefalie,
Patriarhie, Slujire sfântă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1995, pp. 141-159.
162
Vlassios PHIDAS, Droit canon..., p. 48.
163
44
vatămă însăși rânduiala stabilită și reafirmată de obiceiul și tradiția canonică a Bisericii
Ortodoxe”164.
În ceea ce privește precizarea „adică existența unui singur episcop într-un loc”, trebuie
să se aibă în vedere că ea este pusă în legătură cu așa-zisa „conciliere a unității și etnicității”,
însă nu trebuie nesocotit cadrul general al formării Bisericilor autocefale în cadrul etnic,
„Biserica având dintotdeauna conștiința că principiul etnicității conferă expresie și culoare
unității și catolicității ei”165. Într-adevăr, de-a lungul timpului s-a dezvoltat în practica
bisericească principiul ca fiecare cetate să aibă un episcop propriu166 (consemnat și canonic,
8 I ec.; 118 Cartagina), dar fără a se putea impune ca un principiu absolut167 și aceasta datorită
evoluției organizării bisericești în cadrul etnic, așa cum este și organizarea diasporei ortodoxe,
împrejurările pastorale influențând de asemenea, fără ca această practică să se confunde cu
unitatea episcopatului168. Trebuie înțeles că textul canonului 8 al Sinodului I ecumenic
vizează reglementarea problemei pastorale a reintegrării episcopilor catari în Biserică. De
aceea, putem spune că prezența mai multor episcopi sau horepiscopi într-o eparhie, așa cum
reiese din canonul 8 al Sinodului I ecumenic, nu afectează în vreun fel misiunea în unitatea
episcopatului. Mai mult, unii teologi au susținut că principiul unității organizatorice locale
(can. 8 I ec.) se poate afirma prin analogie cu textul canonului 118 al Sinodului local de la
Cartagina, însă acest canon exclude o astfel de analogie câtă vreme el se referă la o situație
particulară, fără a viza o diversitate etnică, ci o singură grupare etnică, referindu-se la
soluționarea divergențelor apărute între episcopii ortodocși și cei convertiți de la donatiști169.
În cadrul conferinței din 2009, după ce s-a aprobat textul revizuit din 1990, s-a discutat
și cel din 1993, existând propuneri acceptate din partea delegației Bisericii Ortodoxe Române
cu privire la extinderea regiunilor în care se creau adunări episcopale, avându-se în vedere
noile realități din cadrul diasporei ortodoxe, mai precis redimensionarea ei după anii 1990
prin migrație masivă170. Dacă în 1993 s-au aprobat 8 regiuni171, acum se propuneau 12
regiuni, adăugându-se: la regiunea a treia se adăugau Noua Zeelandă și Oceania; la regiunea a
patra se adăuga Irlanda; la regiunea a șasea se adăuga Luxembourg; regiunea a șaptea
rămânea fără Italia, care constituia o nouă regiune împreună cu Malta; o nouă regiune a
Elveției și Lichtensteinului; o nouă regiune a Țărilor scandinave fără Finlanda, care avea o
Biserică Ortodoxă Autonomă; o nouă regiune a Spaniei și Portugaliei.
Delegația Bisericii Rusiei a propus și s-a aprobat ca adunările episcpale să nu limiteze
sau să anuleze drepturile episcopilor membri cu privire la competențele administrative și
canonice. Cele două delegații, rusă și română, au propus renunțarea la prevederea din anul
1993 care interzicea înființarea de noi eparhii în diaspora ortodoxă, aceasta fiind înlăturată din
textul final aprobat172. Textul final privind „Diaspora ortodoxă” cuprinde 7 paragrafe, lista
regiunilor în număr de 12 aflându-se la paragraful 3173.
164
165
166
A se vedea Pr. Irimie MARGA, „Principiul jurisdicțional în Biserica Ortodoxă”, în: Pr. Constantin RUS (ed.),
The Place of Canonical Principles in the Organization and Working of Autocephalous Orthodox Churches,
Arad, 2008, pp. 179-181.
167
Pr. Patriciu VLAICU, „Raportul dintre principiile canonice și misiunea Bisericii”, p. 211.
168
Hervé LEGRAND, „L’épiscopat: le cahier des charges oecuménique de la théologie catholique”, în:
Oecumenica Civitas, III/1, pp. 529-554.
169
170
171
1. America de Nord și America Centrală; 2. America de Sud; 3. Australia; 4. Marea Britanie; 5. Franța; 6.
Belgia și Olanda; 7. Austria și Italia; 8. Germania.
172
173
Textul oficial al celei de-A IV-a Conferințe Panortodoxe Presinodale (Chambésy, 2009) privind „Diaspora
ortodoxă”:
45
Discuțiile au continuat pe marginea proiectului de regulament al adunărilor episcopale
din cele 12 regiuni aprobate, referindu-se mai ales la atribuțiile președintelui care convoacă și
conduce lucrările acestor adunări episcopale, prezidând și concelebrările. Președintele sau un
„1. a) S-a constatat că toate Sfintele Biserici Ortodoxe sunt în unanimitate de acord că problema
diasporei ortodoxe trebuie rezolvată cât mai curând posibil și organizată în conformitate cu eclesiologia
ortodoxă și cu practica și tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe;
b) S-a constatat de asemenea, că, datorită unor motive de ordin istoric și pastoral, în stadiul actual nu
se poate trece imediat la ordinea strictă a Bisericii cu privire la această chestiune, adică să existe un singur
episcop într-un singur loc. Din acest motiv, ea (A IV-a Conferință n.n.) a ajuns la propunerea unei situații
tranzitorii care va pregăti terenul pentru o soluție strict canonică a problemei, pe baza pricipiilor și a
directivelor de mai jos. Această pregătire nu va trebui să depășească data convocării viitoului Sfânt și Mare
Sinod al Bisericii Ortodoxe, pentru ca aceasta să poată trece la soluționarea canonică a problemei.
2. a) Prezenta Conferință propune pe perioada de tranziție, când se va pregăti soluționarea canonică a
problemei, să se creeze (sau înființeze) în fiecare din regiunile desemnate mai jos Adunări Episcopale din care
să facă parte toți episcopii recunoscuți canonic din acea regiune și care vor contiua să fie supuși acelorași
jurisdicții canonice ca și până în prezent;
b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toți episcopii fiecărei regiuni, aflați în comuniune canonică cu
toate Sfintele Biserici Ortodoxe și vor fi prezidate de către Întâistătătorul jurisdicției Bisericii
Constantinopolului, iar în absența acestuia, președintele va fi ales în conformitate cu ordinea dipticelor.
Adunările vor avea un comitet executiv format din ierarhi care prezidează diferitele jurisdicții existente în acea
regiune;
c) Activitatea și responsabilitatea acestor adunări episcopale va fi de a veghea asupra manifestării
unității ortodoxiei; de a desfășura o acțiune comună a tuturor ortodocșilor din fiecare regiune; de a sluji mai
bine nevoile pastorale ale ortodocșilor care trăiesc în acea regiune; de a reprezenta în comun pe toți ortodocșii
în fața altor confesiuni precum și a ansamblului societății din regiune; de a cultiva învățământul teologic și
educația bisericească etc. Deciziile cu privire la aceste aspecte vor fi luate în unanimitate de către Bisericile
reprezentate în adunarea regiunii respective.
3. Regiunile în care vor fi create, într-o primă etapă, adunări episcopale vor fi definite după cum
urmează:
I. America de Nord și America Centrală
II. America de Sud
III. Australia, Noua Zeelandă și Oceania
IV. Marea Britanie și Irlanda
V. Franța
VI. Belgia, Olanda și Luxemburg
VII. Austria
VIII. Italia și Malta
IX. Elveția și Lichtenstein
X. Germania
XI. Țările scandinave (fără Finlanda)
XII. Spania și Portugalia
Episcopii din diaspora, care rezidă în diaspora și au parohii în mai multe regiuni, vor fi, de asemenea,
membri ai Adunărilor Episcopale ale acelor regiuni.
4. Aceste adunări, care sunt contituite pe baza acestei conferințe, au răspunderea de a completa
detaliile regulamentului lor de funcțioare aprobat de către aceasta (conferință) și-l vor pune în aplicare cât mai
curând posibil, în orice caz înainte de convocarea Sfântului și Marelui Sinod;
5. Adunările Episcopale nu-i privează pe episcopii săi membri de competențele lor cu caracter
administrativ și canonic, nici nu limitează drepturile acestora în diaspora. Adunările Episcopale urmăresc
formarea unei poziții comune a Bisericii Ortodoxe cu privire la diferite chestiuni. Aceasta însă nu-i împiedică pe
episcopii membri, care vor continua să dea socoteală propriilor lor Biserici, de a exprima opiniile Bisericilor
lor față de lume;
6. Președinții Adunărilor Episcopale convoacă și prezidează toate întrunirile comune ale episcopilor
din regiunea lor (din punct de vedere liturgic, partoral, administrativ etc.). cât privește chestiunile de interes
comun care, în urma deciziei Adunării Episcopale, necesită o examinare la nivel panortodox, președintele
acesteia face apel la Patriarhul ecumenic pentru a da curs practicii panortodoxe în vigoare;
7. Bisericile Ortodoxe se angajează să nu recurgă la acte care ar putea aduce prejudicii procesului mai
sus-menționat, destinat să reglementeze de o manieră canonică chestiunea diasporei și vor face tot ceea ce le va
fi posibil pentru a facilita lucrarea Adunărilor Episcopale și pentru a restabili normalitatea ordinii canonice în
diaspora”, cf. Pr. Viorel IONIȚĂ, „A 4-a Conferință Panortodoxă Presinodală, Chambésy/Geneva, 6-12 iunie
2009”, pp. 235-254.
46
alt membru desemnat de către acesta constituie organismul de reprezentare a poziției comune
a Bisericii Ortodoxe din respectiva regiune, după ce deciziile sunt luate prin unanimitate.
Regulamentul adoptat cuprinde 13 articole cu 32 de paragrafe.
Hotărârile acestei conferințe, deși au caracter provizoriu, ele oferă totuși linii de
orientare pentru organizarea unitară a diasporei ortodoxe, o dovadă în acest sens fiind
adunările sau conferințele episcopale care s-au creat în regiunile stabilite prin hotărârea
întrunirii panortodoxe din iunie 2009.
Evoluția întrunirilor interortodoxe după cea de-A IV-a Conferință Panortodoxă

Presinodală (iunie 2009) în perspectiva convocării Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe
În entuziasmul și optimismul creat de A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală

(iunie 2009), s-a continuat procesul de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe prin convocarea174 Comisiei Interortodoxe Pregătitoare pentru perioada 9-17
decembrie 2009 la Chambésy, sub președinția mitropolitului Ioan de Pergam. Au rămas în
discuție cele trei teme (autocefalia; autonomia și dipticele) din lista celor zece teme (1976).
Aceste teme mai fusesră discutate la întrunirile interortodoxe anterioare, mai ales problema
autocefaliei fusese dezbătută de comisia din 1993, care a și aprobat prin consens un text, fără
a exista un acord asupra autorității competente pentru semnarea tomosului de proclamare a
autocefaliei. Dezbaterile anterioare trebuiau să fie luate în considerare, iar comisia trebuia să
se limiteze numai la acest punct privind autocefalia175.
Cu privire la tema „Autonomia și modul ei de proclamare”, mitropolitul Ioan de
Pergam a precizat că ea nu a mai fost dezbătută, impunându-se respectarea hotărârii din 2008
privind neparticiparea Bisericilor Autonome la întrunirile panortodoxe, diferitele grade de
autonomie și definirea noțiunii în sine de „autonomie” asupra căreia existau opinii diferite. În
ceea ce privește „Dipticele”, președintele a subliniat importanța unor criterii în acord cu
eclesiologia și tradiția canonică a Bisericii pentru a se stabili ordinea Bisericilor locale,
acestea fiind „vechimea recunoașterii autocefaliei sau a rangului patriarhal al fiecărei Biserici
prin consens panortodox, așa cum a fost exprimat de către Sinoadele Ecumenice sau – pentru
Bisericile care au devenit autocefale după întrunirea Sinoadelor ecumenice – asigurat prin
grija Patriarhiei Ecumenice și cu referință la viitorul Sinod Ecumenic...”176. Textul final
privind „Autonomia și modul ei de proclamare” a fost adoptat în unanimitate.
Dacă tema privind „Dipticele” a fost transmisă spre analiză următoarei comisii, din
lipsă de timp, în ceea ce privește proclamarea autocefaliei (paragraful 3c), în comunicatul
final al comisiei se arată că aceasta și-a exprimat acordul în unanimitate, precizându-se:
„Exprimând consimțământul Bisericii mame și consensul panortodox, Patriarhul ecumenic
proclamă oficial autocefalia Bisericii solicitante și promulgă tomosul de autocefalie. Acest
tomos este semnat de către Patriarhul ecumenic, de către Preafericirile lor Primații
Preasfintelor Biserici Ortodoxe, invitați pentru aceasta de către Patriarhul ecumenic, adăugând
la acesta împreună-mărturia lor prin aplicarea semnăturilor lor”177. Cu toate acestea, nu s-a
formulat un text final unanim acceptat de către Bisericile Ortodoxe pe tema autocefaliei, care
să fie supus spre aprobare viitoarei Conferințe Panortodoxe Presinodale. Textul acestei
comisii privind problema autocefaliei a fost numai un acord teologic al delegaților Bisericilor
locale, neputându-se accepta vreo ingerință a Patriarhiei Ecumenice în treburile interne ale
unui Biserici Autocefale și, deci, proclamarea oficială a unei noi Biserici Autocefale de către
174
Toate Bisericile Ortodoxe Autocefale au fost reprezentate. Din partea Bisericii noastre au participat episcopul
Ciprian Câmpineanul, Vicar Patriarhal și pr. prof. Viorel Ioniță (consultant).
175
176
177
47
Patriarhul ecumenic. Fără a detalia aici, iată ce preciza un tânăr canonist al Bisericii noastre în
teza sa de doctorat: „După eclesiologia ortodoxă, acest drept (de proclamare a autocefaliei,
n.n.) aparține exclusiv autorității supreme a Bisericii-mame, pentru că, fiind Biserică
autocefală (patriarhală), ea nu poate accepta ingerință niciunei autorități în treburile care
privesc credincioșii săi”178. Deci, conform eclesiologiei ortodoxe, tradiției și practicii
îndelungate a Bisericii noastre, invocate în cadrul întrunirilor interortodoxe, Patriarhul
ecumenic nu poate proclama autocefalia unei noi Biserici Autocefale care nu fusese Biserică-
fiică pentru Patriarhia Ecumenică, un astfel de act putând fi catalogat drept intervenție sau
ingerință necanonică în granițele sau jurisdicția (competența exercitării depline a puterii
bisericești) unei Biserici Autocefale, ca Biserică-Mamă, o nerespectare a autocefaliei sale. Cu
atât mai mult, Patriarhul ecumenic nu poate semna tomosul de recunoaștere a autocefaliei și
nici Întâistătătorii celorlalte Biserici Autocefale, ci numai Întâistătătorul Bisericii-Mame
împreună cu membrii Sfântului Sinod care au aprobat cererea de autocefalie.
În perioada 22-26 februarie 2011 s-a convocat la Chambésy o nouă întrunire a
Comisiei Pregătitoare, sub președinția mitropolitului Ioan de Pergam. Toate cele 14 Biserici
Ortodoxe Autocefale au fost reprezentate. Din partea Bisericii noastre a participat un canonist,
lect. dr. George Grigoriță (cadru didactic la Facultatea de Teologie din București și Consilier
Patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod). Această comisie ar fi trebuit să definitiveze
problema semnării tomosului de autocefalie și să analizeze problema dipticelor ortodoxe.
Dacă în ceea ce privește primul aspect, problema autocefaliei, nu s-a ajuns la un acord,
comisia a identificat problemele privind dipticele, dar nu s-a ajuns la o propunere unanim
acceptată179.
În acest context, Patriarhia Ecumenică, prin scrisoarea Patriarhului ecumenic din data
de 16 aprilie 2011, și-a exprimat deplina îngrijorare față de procesul de pregătire a Sfântului și
Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, făcând referire la comisia din februarie 2011. Patriarhul
ecumenic a amintit trei posibilități care ar putea să existe în această situație: 1. Continuarea
lucrărilor Comisiei Pregătitoare prin respectarea principiului luării deciziilor prin votul
majorității (fiind exclus dreptul de veto, ca obstacol); 2. Suspendarea procesului de convocare
a Sfântului și Marelui Sinod; 3. Convocarea Sfântului și Marelui Sinod cu excluderea din lista
de teme a acestora asupra cărora nu s-a ajuns la acord unanim din partea tuturor Bisericilor
Ortodoxe Autocefale180.
Într-un asemenea context, Synaxa181 Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe s-a întrunit
la Constantinopol (Istanbul), în perioada 6-9 martie 2014, pentru pregătirea viitoarelor etape
178
George GRIGORIȚĂ, L’Autonomie ecclésiastique selon la législation canonique actuelle de L’Eglise
Orthodoxe et de l’Eglise Catholique. Étude canonique comparative, Tesi Gregoriana, Serie Diritto Canonico 86,
Editrice Pontificia Università Gregoriana, Roma, 2011, p. 72 (nota 117).
179
A se vedea și „Meeting of the Inter-Orthodox Preparatory Commission (Chambesy, 22-26 February 2011”,
în: Teologia, XV (2011), nr. 1, pp. 122-126. Tot aici se regăsește și poziția Bisericii Ortodoxe Ruse față de
lucrările acestei comisii, prin cele menționate de mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, conducătorul delegației
ruse.
180
181
„Sinaxa panortodoxă are în prezent un rol consultativ şi orientativ cu scopul de-a întări comuniunea
sacramentală prin concelebrare euharistică, coresponsabilitatea pastorală prin dialog şi cooperarea misionară
prin acţiune, între Bisericile Ortodoxe Autocefale şi în relaţia Ortodoxiei cu lumea de azi. Autoritatea spirituală
a Sinaxei creşte mai ales prin cultivarea coresponsabilităţii pentru unitatea Ortodoxiei... Totuşi, într-o Sinaxă
panortodoxă, ca într-o familie, pot fi discutate şi problemele concrete care afectează negativ relaţiile dintre
Bisericile Ortodoxe surori şi mărturia ortodoxă în lumea de azi. Deşi Sinaxa panortodoxă nu este un Sinod
Panortodox, totuşi ea poate ajuta mult la înţelegerea importanţei sinodalităţii la nivel panortodox sau universal...
În mod paradoxal, Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult dialogurile oficiale internaţionale cu alte
Biserici decât dialogul şi cooperarea între ele... Misiunea spirituală, pastorală şi socială a Ortodoxiei ne cheamă
azi să unim mai mult jurisdicţia canonică teritorială cu responsabilitatea pastorală pentru persoanele concrete
şi Autocefalia locală cu Ortodoxia universală sau ecumenică”, Cuvânt rostit de Preafericitul Părinte Patriarh
Daniel al Bisericii Ortodoxe Române în deschiderea lucrărilor Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe
Autocefale, Constantinopol, 6-9 martie 2014, în: http://ziarullumina.ro/sinaxa-panortodoxa-eveniment-spiritual-
reprezentativ-89401.html, site consultat în data de 1.07.2015.
48
ale procesului de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în de plin spirit
sinodal, dar și pentru a da un răspuns comun al Ortodoxiei ecumenice problemelor cu care se
confruntă lumea actuală. Lucrările Synaxei au fost prezidate de către Patriarhul ecumenic,
Sanctitatea Sa Bartolomeu, care a subliniat în deschiderea întrunirii importanța unor astfel de
întâlniri pentru a se mărturisi unitatea credinței182. Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au
susținut că lucrările pentru pregătirea Sfântului și Marelui Sinod trebuie să se intensifice, iar
în acest sens „o Comisie Interortodoxă specială va lucra din luna septembrie 2014 până la
Sfintele Paști din anul 2015, urmată de o Conferință Panortodoxă Presinodală care va fi
convocată în prima jumătate a anului 2015. Toate deciziile de la Sinod și în etapele
pregătitoare sunt luate prin consens. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va fi
convocat de către Patriarhul ecumenic la Constantinopol în anul 2016, afară de cazul în care
se întâmplă ceva neprevăzut. Sinodul va fi prezidat de Patriarhul ecumenic. Frații săi
Întâistătătorii celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale vor şedea la dreapta și la stânga sa”183.
După această Synaxă a Întâistătătorilor, Comisia s-a întrunit de trei ori la Centrul
Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy: 30 septembrie - 3 octombrie 2014; 15-21
februarie 2015 şi 29 martie - 3 aprilie 2015. Comisia interortodoxă specială avea mandatul de
a revizui textele care fuseseră adoptate de cea de-A III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală
din anul 1986, pentru trei teme: 1. Biserica Ortodoxă şi Mişcarea Ecumenică; 2. Relaţiile
Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine şi 3. Contribuţia Bisericii Ortodoxe în realizarea
păcii, a dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepărtarea
discriminărilor rasiale şi de alte feluri. Tot această comisie trebuia să supervizeze textele
adoptate în 1982 de cea de A II-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, privind cele trei teme
de pe agenda Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe: 1. Problema calendarului; 2.
Impedimente la căsătorie şi 3. Importanţa postului şi respectarea lui astăzi.
Astfel, după cum se hotărâse la Constantinopol în martie 2014, a fost convocată în
perioada 30 septembrie – 3 octombrie 2014 Comisia specială interortodoxă la Centrul
Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy. Această comisie a avut ca scop revizuirea
documentelor deja adoptate la întrunirile anterioare, luând în discuție primele două teme
adoptate în 1986, recomandând unirea lor într-un singur text, Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu
restul lumii creştine. Cu acest prilej, mitropolitul Ilarion (Alfeyev), conducătorul delegației
ruse, a susținut importanța procesului de pregătire şi de reexaminare a textelor documentelor
deja redactate, care ar trebui revizuite pentru a fi în acord cu schimbările semnificative
produse în ultimii ani, mai ales în cadrul unora dintre comunitățile protestante care au ales
calea liberalizării doctrinei şi a moralei.
A doua Comisie interortodoxă specială s-a întrunit în perioada 15-21 februarie 2015 la
Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy. Acum s-a finalizat o mare parte
din cel de-al treilea text, anume „Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea idealurilor
creștine de pace, libertate, frățietate și iubire între popoare, înlăturarea discriminărilor rasiale
și de alte feluri”, mai precis primele cinci capitole ale acestuia. Acest text fusese adoptat de A
III-a Conferinţă Panortodoxă Presinodală, care a avut loc la Chambésy, între 28 octombrie – 6
noiembrie 1986. Ultimele două capitole, care impuneau o analiză aprofundată, urmau să fie
adoptate la cea de-a treia întrunire a acestei comisii, care era și ultima.
A treia Comisie interortodoxă specială s-a întrunit la Chambésy, în perioada 29 martie
– 3 aprilie 2015, având ca scop completarea textului discutat la anterioara sesiune din
februarie şi să supervizeze celelalte trei teme. Comitetul de redactare a elaborat un text
revizuit al ultimelor două capitole ale textului, ținând cont de contribuțiile Bisericilor
Ortodoxe. S-au făcut și propuneri privind temele care urmau să fie supervizate. Pe baza
182
A se vedea: http://patriarhia.ro/a-treia-zi-a-sinaxei-ntaistatatorilor-de-biserici-ortodoxe-8-martie-2014--
5313.html, site consultat în data de 1.07.2015.
183
Mesajul Synaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (Constantinopol, 6-9 martie 2014), în:
http://basilica.ro/sinaxa-Intaistatatorilor-bisericilor-ortodoxe-fanar-6-9-martie-2014-mesaj-14755.html, site
consultat în data de 1.07.2015.
49
propunerilor făcute, comisia specială a adoptat textul Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie
de dragoste în slujire, care constituie ultimul capitol al textului care fusese aprobat la prima
reuniune a comisiei speciale. Tot acum, comisia a mai supervizat și textul privind Importanţa
postului şi respectarea lui astăzi, text care fusese adoptat de A II-a Conferință Panortodoxă
Presinodală, în anul 1982 şi care nu a necesitat schimbări de fond. Cele două texte cu privire
la temele Problema calendarului şi respectiv Impedimentele la căsătorie, au rămas
neschimbate, deși se impunea o revizuire, comisia limitându-se la mandatul său de a le
superviza.
Această Comisie Interortodoxă specială şi-a încheiat mandatul său cu succes, urmând
celelalte etape ale procesului de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe184.
Din analiza întregului proces de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod, din primele
decenii ale secolului al XX-lea și până în prezent (anul 2015), se poate constata cu ușurință
numeroasele dificultăți întâmpinate, dar care au fost și depășite prin promovarea sinodalității,
a împreună-lucrării și a împreună-slujirii185. Toți ierarhii, teologii și canoniștii ortodocși,
implicați cu coresponsabilitate în acest proces panortodox, au conlucrat pentru găsirea celor
mai bune soluții pentru promovarea misiunii Bisericii, având conștiința că întregul proces
sinodal panortodox care va culmina cu convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii
Ortodoxe „depinde, mai întâi de toate, de harul lui Dumnezeu și de sinergia sau conlucrarea
noastră curajoasă și responsabilă, cu acest har”186.
În acest sens, în urmă cu peste două decenii, un canonist al Bisericii noastre afirma că
„viitorul Sfânt și Mare Sinod Ecumenic nu poate fi doar expresia voinței umane, care să
programeze eventual și data întrunirii. El rămâne ceva mai presus de această voință, fiindcă
convocarea și întrunirea lui vor avea loc doar atunci când Duhul Sfânt va binecuvânta
strădania noastră, a oamenilor. Convocarea și întrunirea Sinodului apostolic trebuie să rămână
pilduitoare în această privință (Fapte 15, 28)”187.
184
„Pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe - Cea de a 3-a reuniune a Comisiei interortodoxe
speciale”, în: http://basilica.ro/pregatirea-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-cea-de-a-3-a-reuniune-
a-comisiei-interortodoxe-speciale-105782.html, site consultat în data de 1.07.2015.
185
186
Dan-Ilie CIOBOTEA, „Spre Sfântul și Marele Sinod...”, p. 945.
187
Pr. Nicolae V. DURĂ, „Sfântul și Marele Sinod ecumenic...”, pp. 36-37.
50
51

Drept Canonic Ortodox. Adminis curs-CONSTANTINESCU IULIAN-MIHAI PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Canonic Ortodox. Adminis curs-CONSTANTINESCU IULIAN-MIHAI PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Iulian Mihai L.

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe

O abordare canonică a tematicii

Evoluția istorico-canonică și pregătirea pentru debutul întrunirilor interortodoxe și

Un pas important spre convocarea Conferințelor Panortodoxe, dar și a Conferințelor

Congresul Panortodox de la Constantinopol (1923) a fost convocat de Patriarhul

Comisia Interortodoxă Pregătitoare de la Mănăstirea Vatoped (Muntele Athos, 1930).

Primul Congres teologic panortodox de la Atena (1936). Acest Congres al Facultăților de

Conferința Ortodoxă de la Moscova (1948). La inițiativa Patriarhului Alexei al Moscovei,

„I. Credința și Dogma:

Se poate constata vastitatea catalogului de teme de la Rhodos I (1961) care acopereau

A II-a Conferință Panortodoxă (Rhodos, 1963)

A III-a Conferință Panortodoxă (Rhodos, 1964)

A IV-a Conferință Panortodoxă (Chambésy, 1968)

Conferințele Panortodoxe Presinodale și Comisiile Interortodoxe Pregătitoare.

În cadrul acestei Conferințe Panortodoxe Presinodale s-a subliniat procesul de

1. Procedura de pregătire și elaborare a temelor desemnate de către cea de A IV-a Conferință

Secretariatul pentru Pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe și

A II-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 3-12 septembrie 1982)

A III-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 1986)

Această Conferință Panortodoxă Presinodală s-a desfășurat în perioada 28 octombrie

Comisiile Interortodoxe de la Chambésy din 1990 și 1993 pentru pregătirea celei

În perioada 10-17 noiembrie 1990 s-a întrunit Comisia Interortodoxă Pregătitoare

A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 2009)

Cea de A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală156 a fost convocată de către

Evoluția întrunirilor interortodoxe după cea de-A IV-a Conferință Panortodoxă

În entuziasmul și optimismul creat de A IV-a Conferință Panortodoxă Presinodală

S-ar putea să vă placă și