UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE TEOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

TEOLOGIE PASTORALĂ ORTODOXĂ

Conferințe panortodoxe în secolul XX

(Moscova – 1948; Rhodos – 1961, 1963, 1964;
Chambésy - 1968)

DISCIPLINA: ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

PR. CONF. DR. ALEXANDRU ARION
Student: Stănescu Ciprian
Anul II 2022-2023
Semestrul I

Cuprins:

Capitolul I. Introducere
1
 Capitolul II. Conferința panortodoxă de la Moscova (8-10 iulie 1948)

Capitolul III. Conferințele panortodoxe de la Rhodos, din anii 1961, 1963 si 1964

Capitolul IV. Conferința panortodoxă de la Chambésy (8-16 iunie 1968)

Capitolul V. Concluzii

Capitolul I. INTRODUCERE

Conferințele panortodoxe care au fost ținute în secolul XX in scopul adoptării unor măsuri
pentru asigurarea unității Bisericii ortodoxe printr-o colaborare cât mai strânsă între toate Bisericile
ortodoxe surori.
În ordine cronologică in secolul XX au avut loc mai multe conferințe panortodoxe în cadrul
cărora au fost supuse dezbaterii, analizei și rezolvării mai multe probleme, după cum urmează:
- Conferința panortodoxă de la Constantinopol (10 mai – 8 iunie 1923). În cadrul acesteia
s-a adoptat reforma sau îndreptarea calendarului vechi sau iulian, rămas în urmă cu 13 zile
față de calendarul civil, hotărându-se ca cele 13 zile de întărziere să se suprime, astfel
2
 încât ziua de 1 octombrie să se socotească 14 octombrie. De asemenea, s-au propus și alte
reforme ca micșorarea numărului sărbătorilor, problema căsătoriei a doua a preoților
văduvi, scurtarea și ușurarea posturilor, reducerea gradelor de rudenie și ușurarea
piedicilor la căsătorie, vârsta intrării în cler a tinerilor, misiunea externă a bisericii
ortodoxe, etc.
- Conferința panortodoxă de la Mânăstirea Vatoped din Muntele Athos (8 – 23 iunie
1930). Aceasta s-a întrunit în ziua Pogorârii Sfântului Duh și s-a preocupat cu precădere
de pregătirea unui viitor prosinod panortodox, care, la rândul lui, să organizeze un Sinod
panortodox. Au fost propuse spre studiere 17 teme, împățite în trei categorii: teme
referitoare la organizarea și disciplina internă a Bisericii ortodoxe, teme referitoare la
trelațiile frățești dintre Bisericile ortodoxe și modul de proclamare a autonomiei și a
autocefaliei unei Biserici ortodoxe si teme referitoare la problema relațiilor Bisericilor
ortodoxe, atât în Răsărit cât și în Apus. S-a preconizat ca o nouă conferință să se țină peste
doi ani, tot la Mânăstirea Vatoped, însă o serie de împrejurări nefavorabile nu a mai făcut
posibilă această întrunire.
- Congresul profesorilor de teologie ortodoxă de la Atena (29 noiembrie – 6 decembrie
1936). În cadrul acestui prim congres al profesorilor de teologie ortodoxă au fost analizate
și discutate doua teme: poziția științei teologice în Biserica ortodoxă (principii
fundamentale, libertatea de cercetări teologice, influențe catolice, protestante, filosofice,
raporturi cu teologia patristică) si chestiuni teologice preliminare a unor probleme
bisericești (dintre care în special cea privind convocarea neîntârziată a unui Sinod general
al Bisericii ortodoxe, pe care unii l-au numit Sinod Panortodox, iar alții Sinod Ecumenic).
Al doilea Congres al profesorilor de teologie ortodoxă urma să se întrunească la București
în anul 1939, dar din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial acesta s-a ținut
abia în anul 1976 la Atena.
- Conferința panortodoxă de la Moscova (8 – 18 iulie 1948).
- Conferințele panortodoxe de la Rhodos (1961, 1963 si 1964).
- Conferința panortodoxă de la Chambésy (8 – 16 iunie 1968).
- Congresul Facultăților de teologie ortodoxă de la Atena (16 – 19 august 1976). La
lucrarile congresului a participat un număr impresionant de 162 de delegați oficiali
(printre care și observatori din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor și din partea
Bisericii romano-catolice, a Bisericii vechi-catolice a Bisericilor vechi-orientale și a
Bisericilor protestante) si încă 86 de invitați oficiali. Temele au fost prezentate și
comentate în cadrul a trei secțiuni: Teologia ca expresie a vieții și conștiinței Bisericii
(Liturghie și spiritualitate; Spirit comunitar și conciliaritate; aspecte istorice și
3
 eshatologice), Teologia ca expresie a prezenței Bisericii în lume (Mărturisirea dinamicii
mântuiriiș Dinamica lumii în Biserică) și Teologia în reînnoirea vieții Bisericilor
(Examenul critic al aplicărilor teologiei; Catolicitate și etnicitate; Dimensiunea ecumenică
a Ortodoxiei).

Capitolul II. CONFERINȚA PANORTODOXĂ DE LA MOSCOVA (8-10 IULIE

1948)

Între 8 şi 18 iulie 1948, cu ocazia sărbătoririi a 500 de ani de la proclamarea autocefaliei

Bisericii Ortodoxe Ruse, la Moscova s-a întrunit o conferinţă panortodoxă care s-a bucurat de
participarea a patru patriarhi și numeroși ierarhi, mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi, preoți, diaconi
și mireni. Unul dintre cei patru patriarhi a fost Patriarhul Justinian, care a condus delegația ce a
reprezentat Biserica Ortodoxă Română, a prezentat referatele substanțiale cu privire la problemele
dezbătute, concluziile acestora fiind adoptate de conferință în rezoluțiile date.
Conferinţa a dezbătut pe larg şi a dat rezoluţii cu privire la patru probleme contemporane mai
importante: Vaticanul şi Biserica ortodoxă; validitatea hirotoniilor anglicane; Biserica ortodoxă şi
mişcarea ecumenică; calendarul bisericesc.
În rezoluția Vaticanul și Biserica ortodoxă sunt criticate greșelile Bisericii romano-catolice în
comportarea ei față de Bisericile ortodoxe, combătând temeinic erorile și inovațiile ei doctrinare și
disciplinar-canonice: “Faptul că Vaticanul a dat uitării tradițiile Ortodoxiei ecumenice, a împins
corabia Bisericii romano-catolice spre vârtejul papismului anticreștin, străin pentru Biserica lui
Hristos...”. “Noi ne rugăm fierbinte mai-marelui păstorilor, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să
lumineze cu lumina învățăturii Sale dumnezeiești ierarhia catolică și să-i ajute să înțeleagă tot
adâncul căderii în păcate, în care ea a aruncat Biserica apuseană, în învățăturile născocite de ei
despre supremația și infaibilitatea papei, și prin faptul că folosesc Biserica în interesele luptei
politice”1.
Referitor la validitatea hirotoniilor anglicane participanţii au ajuns la concluzia ca „Biserica
Anglicană să-şi modifice credinţa (doctrina) din punct de vedere dogmatic, canonic şi eclesiologic
şi în special interpretarea autentică a Sfintelor Taine, mai ales a Tainei Hirotoniei“. „Noi hotărâm
că ierarhia anglicană contemporană poate obţine din partea Bisericii Ortodoxe recunoaşterea
caracterului harismatic al preoţiei acesteia dacă în prealabil se va stabili în mod formal între
Biserica Ortodoxă şi cea Anglicană unitatea în credinţă şi în mărturisire.“

1
Pr. Prof. Ioan Rămureanu ș.a., Istoria Bisericească Universală, (Vol. II), EIBMBOR, București, 1993, pag. 537;
4
 În rezoluţia mişcarea ecumenică şi Biserica ortodoxă s-a stabilit că Bisericile Ortodoxe nu pot
participa la Adunarea generală de la Amsterdam, din 1948, în calitate de membri, întrucât
programul ei actual se orientează după unele vederi politice străine Ortodoxiei şi este lipsit de
principiul colaborării paşnice.
În motivarea acestei rezoluției s-au reținut următoarele argumente:
“a) scopurile mişcării ecumenice, care s-au exprimat în organizarea «Consiliului mondial al
bisericilor» cu ultimă ţintă de a organiza o «Biserică ecumenică» în planul actual, nu corespund
idealului creştin şi ţelurilor urmărite de Biserica Iui Hristos, aşa cum le înţelege Biserica
Ortodoxă;
b) că îndreptarea tuturor eforturilor spre făgaşul vieţii sociale şi politice şi spre crearea unei
«biserici ecumenice» ca o putere internaţională influentă, ar fi ca o cădere în ispita, care a fost
respinsă de Hristos în pustie şi s-ar prezenta ca o abatere a Bisericii spre calea pescuirii sufletelor
omeneşti, în mrejele lui Hristos, cu mijloace necreştine;
c) că mişcarea ecumenică aşa cum se prezintă momentan în planul de activitate al
«Consiliului mondial al Bisericilor», a renunţat la convingerea că este posibilă reunirea Bisericii
— una Sfântă, Sobornicească şi Apostolică — şi acest fapt nu este spre folosul Bisericii Iui Hristos
şi cu totul inoportun (prematur); majoritatea protestantă a participanţilor la Conferinţa de la
Edinburg, fie că au văzut insuccesul lor, fie că-l întrezăreau, dar s-au grăbit să lichideze orice
încercări în sensul reunirii harice a bisericilor; în vederea conservării de sine, protestantismul a
păşit pe calea rezistenţei minimale, pe calea unui unionism abstract pe teren social-economic sau
chiar politic. Această mişcare şi-a construit şi planul activităţii sale pentru viitor pe baza teoriei de
a realiza un nou aparat exterior anume: «biserica ecumenică» după tipul unui stat legat într-un fel
sau în altul de influenţe lumeşti;
d) în decursul ultimelor decenii (dela 1927 la 1948) ideea reunirii bisericilor pe baze
dogmatice şi doctrinare, în mod documentar, nu se mai discută, căci i s-a atribuit o importanţă
pedagogică secundară pentru generaţiile viitoare. Astfel că mişcarea ecumenică actuală nu asigură
cauza reunirii bisericilor pe căi harice şi cu mijloace harice;
e) reducerea exigenţelor la o singură condiţiune şi anume recunoaşterea că Iisus Hristos este
Domnul nostru, minimalizează doctrina creştină până la rangul acelei credinţe, care, după
cuvântul, Apostolului, este accesibilă şi demonilor (Iacob II, 19; Matei VIII, 29; Marcu V, 7)”2
Însă dintre cele patru probleme, cea mai discutată a fost problema uniformizării calendarului
bisericesc. Referitor la acest subiect, conferinţa de la Moscova socoteşte că pascalia alexandrină,
stabilită după calendarul iulian, potrivit hotărârilor de la Niceea din anul 325, „satisface complet

2
https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/01/05/condamnarea-ecumenismului-in-conferinta-panortodoxa-
de-la-moscova-1948-cu-participarea-patriarhului-bor-justinian-marina/;
5
această exigenţă bisericească“. Și drept consecință, „Până la elaborarea şi ratificarea celui mai
perfecţionat calendar, consfătuirea socoteşte că, în ceea ce priveşte sărbătorile fixe, fiecare
Biserică autocefală poate să se folosească de calendarul ce a intrat în uzul Bisericii respective.“

Capitolul III. CONFERINȚELE PANORTODOXE DE LA RHODOS (1961, 1963 SI

1964)

Prima Conferință panortodoxă de la Rhodos s-a ținut între 24 septembrie si 1 octombrie

1961 și a avut drept scop pregătirea și definitivarea temelor cu care se va ocupa un viitor prosinod
ecumenic, cerut de Conferința panortodoxă de la Mânăstirea Vatoped din Muntele Athos în 1930.
Conferința a fost convocată din inițiativa patriarhului ecumenic Atenagora I și au participat
delegați ai tuturor Bisericilor ortodoxe, inclusiv ai Bisericii Ortodoxe Române conduși fiind de
I.P.S. Mitropolit Iustin al Moldovei și Sucevei.
În cadrul acestei conferințe șase comisii au dezbătut și au cercetat câte o problemă, după
cum urmează: 1. despre credință, dogmă și cultul bisericesc; 2. despre administrația și disciplina
bisericească și despre Ortodoxia în lume; 3. despre raporturile Bisericilor Ortodoxe între ele; 4.
despre temele teologice și problemele sociale; 5. raporturile Bisericii ortodoxe cu Bisericile
răsăritene necalcedonene și 6. raporturile Bisericii ortodoxe cu Bisericile Apusene.
În cadrul ședinței din data de 29 septembrie 1961 s-au stabilit și temele generale ce vor fi
cercetate și rezolvate în cadrul viitorului prosinod ecumenic, respectiv: Credință și dogma; Cultul
divin; Administrația și ordinea bisericească; Raporturile Bisericilor ortodoxe între ele; Raporturile
Bisericii ortodoxe cu cealaltă lume creștină; Ortodoxia în lume; Teme teologice în general și
Probleme sociale.
Prin mesajul înalților ierarhi întruniți la aceasta primă Conferință panortodoxă de la Rhodos
adresat tuturor creștinilor se evidențiază că “noi am dat acum o definiție mai precisă, care va
constitui ordinea de zi a studiilor și deliberărilor viitorului prosinod. Avem speranța că, binevoind
Dumnezeu, acel prosinod va pregăti calea soluțiilor necesare și deciziilor bune și limpezi pe care
va trebui să le ia Sinodul ecumenic ulterior...”. “Noi credem că Bisericile ortodoxe locale, toate
surori între ele, păstrează credința mântuitoare a Părinților noștri și stăruie în această unitate,
care este imaginea unității spirituale și supranaturale a Preasfintei Dumnezeiri care stă pe un
singur tron. Astfel este unitatea profundă și netulburată pe care a manifestat-o Biserica ortodoxă în
această ocazie istorică...”3.

3
Irenikon, XXXIV (1961), nr. 4, p.558-559 apud Pr. Prof. Ioan Rămureanu ș.a., op. cit, pag. 539;
6
 Cea de-a doua Conferință panortodoxă de la Rhodos s-a ținut între 26 și 29 septembrie 1963,
tema principală fiind relațiile Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creștine și în special cu Biserica
romano-catolică. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de același I.P.S. Mitropolit
Iustin al Moldovei și Sucevei.
S-a pus în discuție problema trimiterii de observatori la cea de a doua sesiune a Conciliului
II de la Vatican, aceștia având sarcina doar de a asculta, a privi și a informa. In cadrul ședinței din
28 septembrie s-a hotărât ca fiecare dintre Bisericile ortodoxe să procedeze în mod liber în această
chestiune specială, iar cele care vor trimite observatori să informeze și celelalte Biserici ortodoxe
despre cele observate și constatate.
De asemenea, s-a pus în dicuție și propunerea Patriarhiei Ecumenice ca Bisericile ortodoxe
să stabilească, pe bază de egalitate, un dialog cu Biserica romano-catolică, propunere acceptată de
toate delegațiile ortodoxe. Hotărârea a fost motivată de speranța că deschiderea manifestată de papa
Ioan XXII față de Biserica ortodoxă din timpul dezbaterilor din cadrul primei sesiuni a Conciliului
II de la Vatican (11 noiembrie – 1 decembrie 1962) se va menține și sub papa Paul VI (la 30 iunie
1963), ceea ce nu s-a întâmplat.
Cea de-a treia Conferință panortodoxă de la Rhodos s-a ținut între 1 și 15 noiembrie 1964,
participând aproape toate Bisericile ortodoxe. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă
de același I.P.S. Mitropolit Iustin al Moldovei și Sucevei.
Tema principale care au fost supuse dezbaterii și soluționării au fost dialogul cu Biserica
romano-catolică, propus de Conferința a doua de la Rhodos din 1963, reluarea tratativelor cu
Biserica anglicană si reluarea tratativelor cu Biserica veche-catolică.
La data de 14 noiembrie 1964 cea de-a treia Conferință panortodoxă de la Rhodos hotărăște
următoarele:
- pentru un început rodnic al unui dialog teologic real cu Biserica romano-catolică este
nevoie de pregătirea trebuitoare și crearea de condiții corespunzătoare. Această hotărâre
vine în contextul în care noul papă, Paul VI, în Enciclica Ecclesiam Suam din 6 august
1964 și în alte declarații oficiale, nu recunoaște Bisericii ortodoxe o poziție de egalitate cu
cea romano-catolică afirmând în mod eronat, tendențios și necreștin că numai Biserica
romano-catolică posedă plenitudinea adevărului și a unității. Această idee Biserica
ortodoxă o respinge și a combătut-o totdeauna. Biserica ortodoxă respinge și a respins
întotdeauna chemarea “creștinilor separați”, inclusiv a membrilor Bisericii ortodoxe, de
către Biserica romano-catolică, spre a intra în “staulul Romei”, papa considerându-se pe
sien vicarul lui Hristos pe pământ4;

4
Pr. Prof. Ioan Rămureanu ș.a., op. cit, pag. 540;
7
 - în ceea ce privește reluarea tratativelor cu Biserica anglicană se hotărăște, în schimb,
constituirea imediată a unei Comisii teologice interortodoxe, care să înceapă dialogul
teologic dintre ele;
- și în ceea ce privește reluarea tratativelor cu Biserica veche-catolică se hotărăște, de
asemenea, constituirea imediată a unei Comisii teologice interortodoxe, care să înceapă
dialogul teologic.
În cadrul acestei Conferințe, în mesajul transmis întregii creștinătăți după expunerea
hotărârilor luate se arată că aceasta “își îndreaptă gândul cu aceeași dragoste și părietenie și către
venerabilele Biserici vechi ale Răsăritului, către care trimite uncălduros salut frățesc, exprimând
urarea și nădejdea Sfintei Biserici ortodoxe că unul și același Domn va binecuvânta orice
dezvoltare mai departe a legăturilor noastre frățești”.

Capitolul IV. CONFERINȚA PANORTODOXĂ DE LA CHAMBÉSY (8-16 IUNIE

1968)

Conferința panortodoxă de la Chambésy, lângă Geneva, s-a ținut între 8 și 16 iunie 1968,
participând aproape toate Bisericile ortodoxe. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă
de același I.P.S. Mitropolit Iustin al Moldovei și Sucevei.
Tema principale care au fost supuse dezbaterii au fost următoarele:
- stabilirea unui plan de lucru care să conducă la întregirea unui mare Sinod interortodox sau
panortodox, care să se pronunțe asupra temelor înscrise pe lista primei Conferințe panortodoxe de la
Rhodos din 1961;
- examinarea progresului realizat în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Biserica
romano-catolică, Biserica anglicană, Biserica veche-catolică, cu Bisericile vechi-orientale și cu
Bisericile luteraneș
- examinarea posibilității unei acțiuni mai eficiente a Ortodoxiei în cadrul Consiliului
Ecumenic al Bisericilor.
În ziua de 15 iunie 1968 Conferința panortodoxă de la Chambésy a adoptat o un număr de
hotărâri după cum urmează:
1. Biserica ortodoxă de Răsărit recunoaște necesitatea convocării cât mai repede a unui Mare
Sinod al ei și a pregătirii sistematice interortodoxe a celor referitore la el. Dintre temele
înscrise pe lista primei Conferințe panortodoxe de la Rhodos din 1961 a ales spre
cercetare și tratare: Izvoarele revelației; Participarea mai largă a elementului laic în viața
de cult și în general în viața bisericii; Readaptarea dispozițiilor bisericești despre post la
8
 cerințele epocii actuale; Impedimentele la căsătorie; Chestiunea calendaristică; Iconomia
în Biserica ortodoxă. Aceasta din urmă temă a revenit spre cercetare Bisericii Ortodoxe
Române;
2. în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Biserica romano-catolică s-a hotărât să se
continue de ambele părți contactele și manifestările de dragoste frățească și respect
reciproc, nădăjduindu-se în acest fel că se vor depăși definitiv dificultățile care există
pentru un rodnic dialog teologic sau teoretic;
3. în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Biserica anglicană se hotărăște să se
continue pregătirea dialogului de către Comisia interortodoxă teologică, dar numai după
ce Biserica anglicană se va fi lămurit cu privire la modul în care înțelege unirea ei în
credință cu Biserica ortodoxă; dacă este posibilă această unire având în vedere
intercomuniunea pe care o practică cu Bisericile luterane; asupra modului în care
hotărârile luate asupra temelor dialogului vor deveni obligatorii pentru comunitate și
asupra autorității celor 39 de articole și a cărții de rugăciune comună în Comuniunea
Bisericilor anglicane;
4. în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Biserica veche-catolică, Conferința
consideră că trebuie să se dea curs hotărârilor luate de Comisia teologică interortodoxă
întrunită la Belgrad între 1 si 15 septembrie 1966, dar numai dupa ce va compune o
mărturisire de credință lămurită, precisă și oficială, semnată în sinod de episcopii și preoții
lor, lămurindu-se toate punctele dogmatico-simbolice controversate;
5. în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Bisericile vechi-orientale, Conferința
hotărăște ca dialogul teologic să se realizeze deoarece corespunde întru totul dorinței
exprimate de cele doua Biserici;
6. în ceea ce privește relațiile Bisericii ortodoxe cu Bisericile luterane Conferința consideră
ca fiind folositoare începerea contactelor dintre ortodocși și luterani, pentru a crea astfel
premisele unui dialog teologic cu Federația Luterană Mondială;
7. cu privire la desfășurarea de acțiuni mai eficiente a Ortodoxiei în cadrul Consiliului
Ecumenic al Bisericilor, Conferința consideră că, în calitate de membru organic al
acestuia, Biserica ortodoxă are datoria de a contribui prin toate mijloacele la promovarea
și buna sporire a întregii lucrări Consiliului Mondial al Bisericilor.

Capitolul V. CONCLUZII

9
 În anul 1948 încadrul Conferinței panortodoxe de la Moscova a fost dat un nou avânt
pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod. Așa cum am arătat și mai sus, unele documente emise la acest
eveniment au avut caracter conservator, folosind un ton foarte critic, în special la adresa Bisericii
romano-catolice. Insă, Pr. Prof. Liviu Stan, care făcea parte din delegația Bisericii Ortodoxe
Române la această Conferință, afirma că s-au discutat şi teme care n-au fost menționate în
documentele finale. Printre aceste teme s-a numărat şi chestiunea unui sinod
ecumenic sau panortodox, chiar dacă nu a putut fi decis nimic la acea dată5.
Apoi, chiar dacă la momentul primei Conferințe panortodoxe din 1963 de la Rhodos încă se
credea că va avea loc un presinod pregătitor pentru Marele Sinod, de fapt scopul Conferinței era să
alcătuiască o listă a temelor de discutat la presinodul avut în vedere în acea perioadă.
Următoarele două Conferințe de la Rhodos au avut în centrul atenției două aspecte
ecumenice: să numească reprezentanți ortodocşi pentru Conciliul Vatican II şi să înceapă un dialog
teologic oficial cu Biserica romano-catolică, cu Biserica veche-catolică, cu unele Biserici
protestante şi cu Biserica anglicană.
În timpul celor două conferințe părea că dialogul teologic cu Biserica anglicană sau cu
Biserica veche-catolică ar putea fi mai uşor şi mai rodnic decât dialogul cu Biserica romano-
catolică, având în vedere că ecleziologia acestor Biserici despărțite de Roma se aseamănă cu
ecleziologia Bisericii Ortodoxe, dată fiind lipsa unui papă. De aceea reluarea dialogului cu aceste
Biserici a fost votată fără rezerve şi cu mult entuziasm.
De abia în timpul celei de-a patra Conferințe panortodoxe atenția Bisericilor Ortodoxe
Autocefale va fi fost în sfârşit concentrată pe pregătirea unui Sinod numit atunci de către unii
Panortodox, lăsat un pic în umbră de dezbaterile contradictorii pe tema ecumenismului în timpul
celor două conferințe panortodoxe precedente de la Rhodos.
Ca urmare a hotărârilor celor patru Conferinţe panortodoxe (Rhodos 1961, 1963, 1964 şi
Chambésy 1968), care au clarificat mai multe aspecte legate de posibilitatea convocării unui Sfânt
şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe, începând cu anul 1971 s-a putut trece la faza pregătitoare a
acestui sinod.
In luna iulie 1971 a avut loc la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, Elveţia,
prima întrunire a Comisiei interortodoxe pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod, care a fàcut
unele propuneri de revizuire a listei temelor elaborate de prima Conferinţă panortodoxă şi revăzute
de către cea de a 4-a Conferinţă panortodoxă.

5
Pr. Liviu Stan „Cu privire la un viitor Sinod Ecumenic”, pag. 582 apud Dr. Alexandru-Marius Crișan (CCES),
“Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, panortodox. Pregătirea, dezbaterile, clarificări”, Mikhtav nr. 83, 2018,
pag. 6;

10
 Intrunirea din 1971 a propus, de asemenea, Patriarhiei Ecumenice să convoace prima
Conferinţă panortodoxă presinodală, care urma să aibă loc în luna iulie 1972. Însă întrucât a 4-a
Conferinţă panortodoxă repartizase mai multor Biserici Ortodoxe câte una sau mai multe teme spre
a fi studiate, Patriarhia Ecumenică a apreciat că nu este potrivit să se convoace prima Conferinţă
presinodală înainte ca Bisericile să fi studiat temele repartizate lor.
Fac precizarea ca Biserica Ortodoxă Română a fost singura căreia i s-au incredinţat două
teme: Chestiunea calendarului şi data Paştilor, precum şi Iconomia în Biserică. Elaborarea unor
materiale de interes comun pentru toate Bisericile Ortodoxe pe marginea acestor teme avea rostul sà
faciliteze lucrările conferinţelor care urmau.

Bibliografie:

1. Istoria Bisericească Universală, (Vol. II), Pr. Prof. Ioan Rămureanu ș.a., EIBMBOR,
București, 1993;
2. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, panortodox. Pregătirea, dezbaterile,
clarificări, Dr. Alexandru-Marius Crișan, Revista Mikhtav nr. 83, 2018.

11