Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Şcoala Doctorală „Isidor Todoran”

Profilul ecumenist al Patriarhului

Atenagora I

Profesor:
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Vasile Leb

Doctorand:
Ioan Popa-Bota
Anul I

Cluj-Napoca
 - 2010 -

1. REPERE BIOGRAFICE

Născut în oraşul Vasilikon din regiunea greacă Epir, pe numele său adevărat
Aristokles Spyrou, viitorul patriarh nu a avut parte de o copilărie prea fericită. Pe când el
avea doar 13 ani, mama sa a trecut la cele veşnice. Îndurerat, şi-a continuat studiile,
alegând calea teologiei.
După încheierea cursurilor la Şcoala patriarhală din Halki, a intrat în monahism,
fiind hirotonit ca diacon. Cunoscând inteligenţa sa nativă şi râvna pentru învăţătură,
arhiepiscopul Meletie al Atenei l-a ales drept secretar personal. În timp, Atenagora a
dobândit o funcţie mai importantă, odată cu alegerea lui Meletie drept patriarh ecumenic.
La trei ani de la acest moment, în 1922, Atenagora este ales mitropolit de Corfu,
datorită implicării sale în activitatea socială. Începând cu anul 1930, tânărul mitropolit
este nevoit să facă faţă unei noi provocări din punct de vedere pastoral: este ales ca
arhiepiscop al Americilor de Nord şi de Sud. Uriaşa zonă pe care trebuia să o acopere l-a
solicitat destul de mult, dar a reuşit să facă faţă cu succes nevoilor şi problemelor apărute.
Din cauza disensiunilor politice din ţară, eparhia fusese împărţită în două. Atenagora a
ales să centralizeze totul, numind doar episcopi-vicari, pentru a evita eventuale conflicte
sau viitoare schisme. Cu toate acestea, au existat şi unele momente dificile, pe care le-a
depăşit cu dragoste, blândeţe şi răbdare1.
În timpul păstoririi sale de 18 ani, el a lucrat activ cu comunităţile sale,
accentuând importanţa congreselor cler-laicat. El a înfiinţat societatea de femei
„Philoptochos”, braţul filantropic al Bisericii, un orfelinat şi Academia Sfântului Vasile
De asemenea, el a fondat primul seminar ortodox grec din America: Şcoala de Teologie
„Sfânta Cruce”. Abilităţile sale de conducere i-au permis să facă faţă opoziţiei iniţiale iar
ulterior să câştige iubirea şi devotamentul turmei sale.

1
Alexandru DINU, “Patriarhul ecumenic Atenagora I, ierarhul reconcilierii”, în Ziarul Lumina, 11 iulie
2009, http://www.ziarullumina.ro/articole;1172;1;25631;0;Patriarhul-ecumenic-Atenagora-I-ierarhul-
reconcilierii.html, 26 februarie 2010.

2
 În 1 noiembrie 1948, Atenagora a fost ales Patriarh al Constantinopolului, şi a
zburat la Istambul în avionul personal al preşedintelui SUA, Harry Truman, în semn de
preţuire. Ca patriarh, el a fost pe deplin implicat în Consiliul Mondial al Bisericilor şi în
îmbunătăţirea relaţiilor cu Papa. Lungă sa slujire s-a încheiat în 7 iulie 1972, în Istambul.
Întâlnirea din 1964 cu Papa Paul al VI-lea în Ierusalim a avut o importanţă
deosebită, atunci având loc ridicarea reciprocă a Bulelor de Excomunicare care au dus la
Marea schismă din 1054. Acesta a fost un pas semnificativ spre restaurarea comuniunii
dintre Roma şi Constantinopol. Drept urmare, Declaraţia Comună Catolică-Ortodoxă a
fost citită în 7 decembrie 1965, simultan la o şedinţă publică la Conciliul Vatican II în
Roma şi într-o ceremonie specială în Istambul. Declaraţia nu a încheiat schisma, dar a
arătat o dorinţă de reconciliere între cel două biserici.

2. ACTIVITATEA PATRIARHULUI ATENAGORA I ÎN CADRUL RELAŢIILOR

INTERORTODOXE

Patriarhul Atenagora I a încercat să îndrepte înstrăinarea apărută între Bisericile

Ortodoxe, înstrăinare adusă oarecum de sistemul autocefaliei şi agravată de naţionalismul
religios. El a propus (dar nu a impus niciodată) iniţiative, călătorii şi întâlniri (inclusiv
Conferinţele Panortodoxe din anii ’60) care au dus la un consens nu atât primar, ci mai
mult ca o reprezentare a universalităţii şi a comuniunii.
Este de remarcat permanenta legătură pe care a întreţinut-o Patriarhul Atenagora
cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale prin intensul schimb de scrisori. În acest context
se încadrează şi enciclica Patriarhiei Ecumenice din anul 1952 în care erau stabilite
principiile potrivit cărora Bisericile Ortodoxe ar putea să colaboreze cu Mişcarea
Ecumenică. Declaraţia Patriarhului Atenagora era următoarea: “Într-o epocă în care
poparele şi neamurile lucrează intens la apropierea lor pentru întâmpinarea, în comun, a
marilor probleme care privesc întreaga omenire […] opera apropierii şi a conlucrării

3
tuturor confesiunilor şi organizaţiilor creştine este o datorie sacră şi o sarcină sfântă,
decurgând din însăşi calitatea şi misiunea lor” 2.
În aceeaşi enciclică Patriarhul Ecumenic afirmă că datoria principală a Ortodoxiei
e aceea de a prezenta amănunţit şi exact învăţătura ortodoxă eterodocşilor deoarece
aceasta este necunoscută unora, cunoscută în mică măsură altora şi receptată în mod
eronat de către unele confesiuni. Metoda de lucru recomandată de către Patriarhul
Atenagora în Consiliul Mondial al Bisericilor este studierea împreună cu eterodocşii a
învăţăturilor ortodoxe, în mod deosebit în cadrul Comisiei Faith and Order, deoarece
numai din confruntarea directă şi continuă pot ieşi convingeri şi formule limpezi.
Accentual cade pe faptul că dialogul ortodoxo-eterodox trebuie să fie unul continuu3.
Rămânând în sfera consultărilor, Sanctitatea Sa Patriarhul Atenagora, prin
scrisoarea patriarhală din 10 septembrie 1958 informa Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române asupra tratativelor pentru fuzionarea Consiliului Internaţional al Misiunilor cu
Consiliul Mondial al Bisericilor, “precum şi asupra poziţiei adoptate de Patriarhia
Ecumenică faţă de această problemă”. Totodată se cerea şi părerea Bisericii Ortodoxe
Române cu privire la această chestiune, “în vederea unei acţiuni unitare şi de comun
acord, dacă va fi nevoie, a tuturor Bisericilor Ortodoxe locale” 4.

2.1 CONFERINŢELE PANORTODOXE DE LA RHODOS

2.1.1 CONFERINŢA PANORTODOXĂ DE LA RHODOS (1961)

Pentru pregătirea temelor pe care urma să le discute un viitor presinod

ecumenic, propus de Conferinţa panortodoxă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele
Athos în 1930, din iniţiativa Patriarhului ecumenic Atenagora I, la Rhodos a fost
convocată prima Conferinţă panortodoxă, care s-a ţinut între 24 septembrie - 1 octombrie
1961. La aceasta au participat delegaţi din partea tuturor Bisericilor Ortodoxe. Delegaţia

2
Ioan G. COMAN, „Ortodoxia şi mişcarea ecumenică”, în Ortodoxia, XIV (1962), nr. 1-2, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1962, p. 104.
3
Ibidem,p.105
4
Niculae ŞERBĂNESCU, „Biserica Ortodoxă Română şi mişcarea ecumencă”, în Ortodoxia, XIV (1962), nr. 1-
2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1962

4
Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de IPS Iustin, mitropolitul Moldovei şi
Sucevei.

Conferinţa a instituit şase comisii, fiecare dezbătând câte o problemă: despre

credinţă, dogmă şi cultul bisericesc; despre administraţia şi disciplina bisericească şi
despre Ortodoxia în lume; despre raporturile Bisericilor Ortodoxe între ele; despre temele
teologice şi problemele sociale; raporturile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile răsăritene
necalcedonene; raporturile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile apusene.

În şedinţa din 29 septembrie participanţii la conferinţă au hotărât ca pe lista

viitorului presinod ecumenic să fie trecute următoarele teme: credinţa şi dogma; cultul
divin; administraţia şi ordinea bisericească; raporturile Bisericilor Ortodoxe între ele;
raporturile Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină; Ortodoxia în lume; teme teologice în
general şi probleme sociale. Conferinţa s-a pronunţat în favoarea „cultivării raporturilor
intercreştine, în spiritul dragostei lui Hristos“.

În mesajul adresat tuturor Bisericilor creştine din lume, înalţii ierarhi întruniţi la
prima Conferinţă panortodoxă de la Rhodos au scos în evidenţă că „noi am dat acum o
definiţie mai precisă, care va constitui ordinea de zi a studiilor şi deliberărilor viitorului
presinod. Avem speranţa că, binevoind Dumnezeu, acel presinod va pregăti calea
soluţiilor necesare şi deciziilor bune şi limpezi pe care va trebui să le ia Sinodul ecumenic
ulterior...“. „Noi credem că Bisericile Ortodoxe locale, toate surori între ele, păstrează
credinţa mântuitoare a Părinţilor noştri şi stăruie în această unitate, care este imaginea
unităţii spirituale şi supra-naturale a Preasfintei Dumnezeiri Care stă pe un singur tron.
Astfel este unitatea profundă şi netulburată pe care a manifestat-o Biserica Ortodoxă în
această ocazie istorică...5“

2.1.2 A DOUA CONFERINŢĂ PANORTODOXĂ DE LA RHODOS (1963)

În anul 1963, la iniţiativa Patriarhului Ecumenic Atenagora I, între 26 şi

29 septembrie la Rhodos s-a întrunit a doua Conferinţă panortodoxă care viza să
5
Pr. Cezar ŢĂBÂRNĂ, „Istoria creştinismului (MCDXXX) Conferinţa panortodoxă de la Rhodos (1961)”, în
Ziarul Lumina, 2 Februarie 2010, http://www.ziarullumina.ro/articole;1152;0;33394;0;Istoria-
crestinismului-(MCDXXIX)-Conferinta-panortodoxa-de-la-Rhodos-(1961).html, 1 Martie 2010.

5
stabilească relaţiile Ortodoxiei cu celelalte confesiuni creştine, în special cu Biserica
Romano-Catolică.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată printr-o delegaţie condusă de Înalt
Preasfinţitul Iustin, mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Pe ordinea de zi a Conferinţei de la
Rhodos au figurat două teme importante: problema trimiterii de observatori la cea de a
doua sesiune a Conciliului al II-lea de la Vatican şi propunerea Patriarhiei Ecumenice de
Constantinopol ca Bisericile Ortodoxe să stabilească, pe bază de egalitate, un dialog cu
Biserica Romano-Catolică.
Cu privire la trimiterea de observatori la Conciliul al II-lea de la Vatican, care
urmau să aibă ca sarcină doar a asculta şi a informa, în şedinţa din 28 septembrie
participanţii la conferinţă au ajuns la concluzia că „fiecare dintre Bisericile Ortodoxe să
procedeze în mod liber în această chestiune specială“. Totodată, s-a stabilit şi s-a aprobat
ca Bisericile Ortodoxe care vor trimite observatori să informeze şi celelalte Biserici
Ortodoxe despre cele constatate şi observate la Conciliul al II-lea de la Vatican.
Referitor la cea de-a doua temă a conferinţei, cu privire la începerea dialogului pe
bază de egalitate între Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, propus de Patriarhia
Ecumenică, „şi aceasta a fost acceptată de comun acord de toate delegaţiile ortodoxe“. S-
a ajuns la această hotărâre în speranţa că deschiderea manifestată de papa Ioan al XXIII-
lea (1958-1963) faţă de Biserica Ortodoxă, din timpul dezbaterilor sesiunii întâi a
Conciliului al II-lea de la Vatican, din 11 noiembrie-1 decembrie 1962, se va menţine şi
în timpul păstoririi papei Paul al VI-lea (1963-1978), dar, din nefericire, această speranţă
nu s-a împlinit6.

2.1.3 A TREIA CONFERINŢĂ PANORTODOXĂ DE LA RHODOS (1964)

Între 1-15 noiembrie 1964 la Rhodos s-a întrunit cea de-a treia conferinţă
panortodoxă la care au participat aproape toate Bisericile Ortodoxe. Biserica Ortodoxă
Română a fost reprezentată de o delegaţie condusă de Înalt Preasfinţitul Iustin,
mitropolitul Moldovei şi Sucevei.
6
Pr. Cezar ŢĂBÂRNĂ, „Istoria creştinismului (MCDXXX) Conferinţa panortodoxă de la Rhodos (1963)”, în
Ziarul Lumina, 3 Februarie 2010, http://www.ziarullumina.ro/articole;1153;0;33413;0;Istoria-
crestinismului-(MCDXXX)-Conferinta-paortodoxa-de-la-Rhodos-(1963).html, 1 martie 2010.

6
 Ca şi cele anterioare, conferinţa a fost convocată la iniţiativa Patriarhului
ecumenic Atenagora I, ierarh luminat al Bisericii, care a ştiut cât de mult contează ca toţi
oamenii să se poată împărtăşi din izvorul nesecat al Ortodoxiei.
Cea de-a treia conferinţă panortodoxă de la Rhodos a avut pe ordinea de zi
următoarele probleme: dialogul cu Biserica Romano-Catolică, propus de Conferinţa a
doua de la Rhodos, din 26-29 septembrie 1963; reluarea tratativelor cu Biserica
Anglicană; reluarea tratativelor cu Biserica Veche-Catolică.
Referitor la prima problemă, dialogul cu Biserica Romano-Catolică, la 14
noiembrie 1964, participanţii la conferinţă au „constatat că pentru un început rodnic al
unui dialog teologic real este necesară pregătirea trebuitoare şi crearea de condiţii
corespunzătoare“. „Aceasta nu înseamnă că fiecare dintre Bisericile Ortodoxe locale nu
este liberă să continue a cultiva, în numele propriu, şi nu al întregii Ortodoxii, raporturi
frăţeşti cu Biserica Romano-Catolică, cu convingerea că în acest fel vor putea fi eliminate
în mod treptat dificultăţile care există în prezent”.
S-a ajuns la această hotărâre şi datorită faptului că noul papă, Paul VI, în
Enciclica „Ecclesiam Suam“, din 6 august 1964, dar şi în alte declaraţii oficiale, nu
recunoştea Bisericii Ortodoxe poziţia de egalitate cu Biserica Romano-Catolică, afirmând
că numai Biserica Romano-Catolică posedă plenitudinea adevărului şi a unităţii7.

2.2 VIZITELE PATRIARHULUI ECUMENIC ATENAGORA I LA BISERICILE ORTODOXE

DIN EUROPA

În octombrie 1967 Atenagora a întreprins cu succes o călătorie spre a

aduce împreună şi a se consulta cu Bisericile Ortodoxe din zona Balcanică. În mijlocul
unui entuziasm popular enorm în Belgrad, Bucureşti şi Sofia, el a predicat unitatea
Ortodoxiei în slujba unităţii creştine. Cu acordul tuturor Bisericilor Ortodoxe canonice, el
a întreprins vizite în Vestul Europei în octombrie-noiembrie 1967, ca “pelerin al
unităţii”8.

7
Pr. Cezar ŢĂBÂRNĂ, „Istoria creştinismului (MCDXXX) Conferinţa panortodoxă de la Rhodos (1964) (1)”,
în Ziarul Lumina, 3 Februarie 2010, http://www.ziarullumina.ro/articole;1154;0;33489;0;Istoria-
crestinismului-(MCDXXXI)-Conferinta-panortodoxa-de-la-Rhodos-(1964)-(I).html, 1 martie 2010.
8
Nicholas LOSSKY, Dictionary of the Ecumenical Movement, WCC Publications, Geneva, 2002, pp.74-75

7
 Astfel, susţinând promovarea „dialogului dragostei” între Bisericile Ortodoxe şi
Biserica Romano-Catolică, Patriarhul Atenagora a socotit necesar ca – după căderea de
acord asupra acestei acţiuni cu Biserica Ortodoxă a Greciei, de a vizita Roma,– să
viziteze şi parte a Bisericilor Ortodoxe locale pentru a le informa şi a obţine asentimentul
acestora asupra acţiunii sale9.

2.2.1 VIZITAREA BISERICII ORTODOXE SÂRBE (11-15 OCTOMBRIE 1967)

La 11 Octombrie 1967, Sanctitatea Sa Patriarhul Atenagora a sosit împreună cu

însoţitorii săi la Belgrad, unde a fost întâmpinat de către Patriarhul Gherman şi membrii
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe.
În timpul vizitei au avut loc discuţii între membrii Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Sârbe şi membrii Sfântului Sinod permanent al patriarhiei de Constantinopol
asupra posibilităţilor de înfăptuire a dialogului cu Biserica Romano-Catolică în vederea
unirii Bisericilor creştine.
Deasemenea, Facultatea de Teologie „Sfântul Sava” din Belgrad a conferit Sancti-
tăţii Sale Patriarhului Ecumenic Atenagora titlul de „doctor honoris causa” pentru
„meritele mari câştigate în timpul celor 19 ani de patriarhat, în opera de întărire a unităţii
Bisericilor Ortodoxe şi pentru acţiunea desfăşurată în favoarea apropierii tuturor
Bisericilor creştine, precum şi pentru dezvoltarea legăturilor şi contactelor ecumenice”.
Diploma de „doctor honoris causa” a fost înmânată Patriarhului ecumenic de către Prea
Fericitul Patriarh Gherman, în cadrul unei şedinţe festive.
Este cu putinţă ca, având în vedere actualitatea temelor ecumenice şi necesitatea
acţionării la vreme şi în chip eficace, Patriarhul Atenagora să fi reluat, la Belgrad,
propunerea făcută în timpul serbărilor jubiliare pentru Mileniul Muntelui Athos de a se
înfiinţa un Sfânt Sinod permanent panortodox care să aibă sarcina de a coordona acţiunile
Bisericilor Ortodoxe locale şi de a acţiona în numele acestora10.

9
Ioan PARASCHIV, “Din viaţa Bisericilor Ortodoxe de peste Hotare – Patriarhia Ecumenică”, în Biserica
Ortodoxă Română, LXXXV, nr. 11-12 (1967), p. 1150.
10
Ibidem, p. 1151

8
 2.2.2 VIZITAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE (16-20 OCTOMBRIE 1967)

În data de 16 Octombrie 1967, ajunge în România Patriarhul Ecumenic

Atenagora, fiind întâmpinat pe aeroport de către Prea Fericitul Patriarh Iustinian,
împreună cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul acestei vizite a fost organizată o şedinţă solemnă comună în care s-au
discutat problemele ortodoxe de interes general, cu trei mai teme pe ordinea de zi:
1. Probleme interortodoxe: stadiul şi perspectivele lucrărilor în vederea
Sinodului Panortodox
2. Probleme privind relaţiile cu celelalte Biserici Creştine şi poziţia Bisericii
Ortodoxe în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor
3. Alte probleme: aspecte ale poziţiei Bisericii Ortodoxe cu privire la
Locurile Sfinte; reglementarea poziţiei Bisericii Ortodoxe Române la
Muntele Athos.
Patriarhul Atenagora şi-a manifestat bucuria datorată prezenţei Bisericii
Ortodoxe Române la cele trei conferinţe panortodoxe de la Rhodos şi a remarcat
„coincidenţa de idei a Bisericilor noastre”11.
La această şedinţă comună au fost prezentate de către Patriarhul Atenagora
ideile de organizare a ceea ce se dorea a fi un Sinod Panortodox, numit chiar „Sfântul şi
Marele Sinod”, idei propuse către Bisericile Ortodoxe surori. Acestea pot fi rezumate
astfel:
- să se instituie cât mai degrabă o comisie interortodoxă care să accelereze
drumul către marele Sinod Ortodox
- să se instituie în fiecare Biserică Ortodoxă comisii care să studieze problemele
- după pregătirea acestor teme de către comisiile din Bisericile locale, să se
adune prima comisie pregătitoare interortodoxă
- temele să fie pregătite astfel pentru Sinod ca ale unei singure Biserici
Ortodoxe. Acest lucru îl poate face Comisia pregătitoare panortodoxă; temele

11
***, „Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Atenagora I al Constantinopolului a vizitat Biserica Ortodoxă
Română şi pe Întâistătătorul ei Prea Fericitul Patriarh Justinian”, în Biserica Ortodoxă Română, LXXXV,
Nr. 9-10 (1967), p. 882

9
 trecute prin această Comisie panortodoxă ar putea fi gata pentru a fi supuse
Sinodului Ortodox12.
Acest proiect de plan urma a fi comunicat în scris de către Patriarhia Ecumenică
tuturor Bisericilor surori, spre a fi analizate în Sinod, urmând ca ulterior acestea să îşi
spună părerea asupra lui.
„Sfântul şi Marele Sinod” nu a avut însă loc, deoarece a fost contestată ideea
ecumenicităţii sale. Deşi se dorea a fi un Sinod Ecumenic, temele alese spre a fi discutate
nu întruneau condiţiile care să le recomande unui Sinod Ecumenic, neexistând acea
raţiune majoră, din specia problemelor de mântuire care să fi cerut imperios Sinodul13.

2.2.3 VIZITAREA BISERICII ORTODOXE BULGARE (20-23 OCTOMBRIE 1967)

După vizitarea Bisericii Ortodoxe Române, Sanctitatea Sa Patriarhul Atenagora a

vizitat între 20-23 Octombrie 1967 Biserica Ortodoxă Bulgară, la invitaţia Prea
Fericitului Patriarh Chiril şi a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare.
În timpul vizitării Bisericii Ortodoxe Bulgare, au avut loc, între Sanctitatea Sa
Patriarhul ecumenic Atenagora şi membri Sfîntului Sinod permanent al Bisericii
Ortodoxe Bulgare, discuţii oficiale, în ziua de 21 octombrie 1967, în palatul sinodal. Au
fost analizate şi discutate probleme importante şi de interes actual privind Ortodoxia în
întregul ei. În cadrul discuţiilor s-a manifestat dorinţa reciprocă pentru o colaborare mai
strânsă şi mai rodnică între toate Bisericile Ortodoxe locale.
Cu o deosebită atenţie au fost examinate, în spiritul hotărîrilor Conferinţelor
Panortodoxe de la Rhodos, importante chestiuni cu caracter ecumenic. Precum în cazul
Bisericii Ortodoxe Române, în toate chestiunile discutate s-a constatat o totală identitate
de vederi între cele două părţi14.

12
Ibidem, p. 884
13
† Antonie PLĂMĂDEALĂ, “Opinii asupra pregătirii «Sfântului şi Marelui Sinod» al Bisericii Ortodoxe”, în
Ortodoxia, XXIX (1977), nr. 2, p.237
14
Ioan PARASCHIV, “Din viaţa Bisericilor Ortodoxe de peste Hotare – Patriarhia Ecumenică”, în Biserica
Ortodoxă Română, LXXXV, nr. 11-12 (1967), p. 1153

10
 ACTIVITATEA PATRIARHULUI ATENAGORA I ÎN CADRUL RELAŢIILOR
INTERCREŞTINE

RELAŢIA CU BISERICA ROMANO-CATOLICĂ

3.1.1 ÎNTÂLNIREA PATRIARHULUI ATENAGORA I CU PAPA PAUL AL VI-LEA LA IERUSALIM

(1964). RIDICAREA RECIPROCĂ A ANATEMELOR (1965)

Fără îndoială, evenimentul cel mai faimos din lunga activitate a Patriarhului
Atenagora a fost ridicarea anatemelor reciproce dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică.
Mai întâi, discuţiile au început în perioada 4-6 ianuarie la Ierusalim, după sesiunea a II-a
a Conciliului Vatican II. Papa Paul al VI-lea a fost, şi el, deschis dialogului în această
privinţă, tratativele derulându-se destul de rapid15. Papa face însă o „gafă diplomatică”
arătând de fapt adevărata concepţie a Romei despre unire.
În cuvântarea de la Betleem, la 6 ianuarie 1964, imediat după întâlnirea cu
Patriarhul Atenagora, nesocotind o elementară regulă de protocol [...] Papa a declarat:
„Poarta staulului e deschisă. Aşteptarea tuturor e loială şi cordială. Dorinţa e puternică şi
16
răbdătoare...” . Aşadar, Biserica Romano-Catolică este considerată ca fiind unica
Biserică adevărată în sânul („staulul”) căreia ar trebui să se întoarcă toate celelalte
Biserici.
Cu toate acestea, ca urmare a întâlnirii de la Ierusalim, pe 7 decembrie 1965 a
avut loc ridicarea concomitentă a anatemelor la Constantinopol şi la Roma, fără însă a se
pune capăt schismei. Astfel, după 911 ani de la rostirea anatemelor reciproce pe 16,
respectiv 20 iulie 1054, era proclamată oficial deschiderea unui dialog cu un orizont mult
mai amplu decât în trecut.
Declaraţia comună a celor două Biserici a fost citită în sesiunea solemnă a
Conciliului Vatican II de către Monseniorul Jean Willebrands. În acelaşi timp, ea a fost

15
Alexandru DINU, „Patriarhul ecumenic Atenagora I – Ierarhul reconcilierii”, în Ziarul Lumina, 11 iulie
2009, http://www.ziarullumina.ro/articole;1172;1;25631;0;Patriarhul-ecumenic-Atenagora-I-ierarhul-
reconcilierii.html, 4 martie 2010
16
Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Concepţia Bisericii Romano-Catolice despre celelalte Biserici şi atitudinea ei
faţă de ele, în contextul ecumenismului actual”, în Ortodoxia, XVII (1965), nr.2, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1965, p.267

11
citită de către secretarul Sfântului Sinod, în catedrala din Phanar. Această declaraţie
prevedea că cele două Biserici:
a. regretă cuvintele ofensatoare, reproşurile fără temei şi gesturile condamnabile
care, de o parte şi de cealaltă, au marcat şi au însoţit nefericitele evenimente ale
acelei epoci;

b. regretă şi ridică din memoria şi din sânul Bisericii sentinţele de excomunicare

care le-au urmat şi a căror amintire acţionează până în zilele noastre ca un
obstacol în calea reconcilierii în caritate, şi doresc ca să fie uitate;

c. deplâng, în sfârşit, neplăcutele precedente şi evenimente ulterioare care, sub

influenţa diferiţilor factori, printre care amintim aici neînţelegerea şi mefienţa
mutuală, au condus în final la ruptura efectivă a comuniunii ecleziastice.

• Acest gest de dreptate şi iertare reciprocă, este conştientizat de către papa Paul al
VI-lea, Patriarhul Atenagora şi Sinodul său ca nefiind suficient pentru a pune
capăt diferendelor mai vechi sau mai noi care subzistă între Biserica Romano-
Catolică şi Biserica Ortodoxă şi care, prin lucrarea Sfântului Duh, vor fi
surmontate graţie purificării inimilor, părerii de rău pentru nedreptăţile istorice ca
şi datorită unei voinţe eficace de a ajunge la o înţelegere şi o expresie comună a
credinţei apostolice şi a exigenţelor sale17.

17
Ernst Christoph SUTTNE, „Bisericile Răsăritului şi Apusului de-a lungul istoriei bisericeşti", preluat de pe
http://www.ecumenism.ro/cuvinte.asp?id=41, 4 martie 2010.

12
3.1.2 VIZITA PAPEI PAUL AL VI-LEA LA CONSTANTINOPOL (25-26 IULIE 1967)

Întrucât se pare că Patriarhul Atenagora a întâmpinat opoziţii în privinţa

proiectatei sale vizite la Roma, Papa, voind probabil să accelereze procesul apropierii
între cele două Biserici, şi-a anunţat pe neaşteptate vizita la Constantinopol18.
În cadrul întrunirii, cei doi conducători ai Bisericilor au ţinut câte un discurs.
Astfel Patriarhul Atenagora a afirmat că e necesar „să reconstituim Trupul lui Hristos,
unind cele despărţite prin fapte bisericeşti reciproce [...] confirmând punctele comune ale
credinţei şi ale canonului, iar dialogul teologic îndreptându-l spre principiul deplinei
comunităţi în cele fundamentale ale credinţei şi ale libertăţii dreptcredincioase şi
edificatoare...” 19.
Discursul Papei pune accentul pe dialogul iubirii: “Sub lumina dragostei faţă de
Hristos şi a dragostei noastre frăţeşti descoperim în plus profunda identitate a credinţei
noastre; şi punctele în care nu suntem încă de accord nu trebuie să ne împiedice de a
concepe această profundă unitate” 20.
„Doctrina Atenagora” în materie de ecumenism se poate rezuma astfel: în mod
progresiv s-a produs ruptura de comuniune între răsărit şi Apus şi tot în mod progresiv,
printr-o experienţă despre „celălalt” trebuie să se refacă printr-o împreună-lucrare calea
inversă de la despărţire. Vizita făcută de Patriarhul Atenagora Bisericilor Autocefale
Sârbe, Române şi Bulgare, din octombrie 1967 l-au convins că aceste Biserici nu
consideră terminată perioada de pregătire a dialogului cu Biserica Romano-Catolică21.

3.1.3 VIZITA PATRIARHULUI ECUMENIC ATENAGORA I LA ROMA (26-27 OCT. 1967)

Întâlnirea Sanctităţii Sale Patriarhul Atenagora cu Papa Paul al VI-lea a fost

influenţată de ceea ce a constatat Patriarhul în cele trei Biserici Ortodoxe vizitate.

18
Pr. Dumitru STĂNILOAE, “Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox”, în Ortodoxia, XIX,
(1967) nr. 4, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1967, p. 495
19
Pr. Olimp CĂCIULĂ, “Vizita Papei Paul al VI-lea la Patriarhul Ecumenic Atenagora”, în Biserica
Ortodoxă Română” LXXXV (1967), nr. 7-8, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
1967, p. 686.
20
Ibidem, p.684.
21
Pr. Dumitru STĂNILOAE, “Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox”, în Ortodoxia, XIX,
(1967) nr. 4, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1967, p. 495

13
 În cadrul acestei vizite s-a săvârşit de către cei doi reprezentanţi de frunte ai
Bisericilor Romano-Catolică şi Ortodoxă un fel de misă, dar numai una de cuvinte, de
rugăciuni, fără rugăciunea de consacrare a elementelor şi fără împărtăşire. Reacţia primă
a presei timpului a catalogat aceasta ca fiind „o falsă misă”22.
Din felul în care a fost întocmit acest serviciu divin la Roma în catedrala Sfântul
Petru ar putea rezulta că lucrurile au fost pregătite pentru o „misă de comuniune”, dar
fermitatea întâlnită de Patriarhul Atenagora la Belgrad, Bucureşti şi Sofia a determinat, în
ultima clipă, scoaterea din această misă a părţii referitoare la consacrare şi împărtăşire.
Deşi Patriarhul Atenagora şi-a exprimat în discursul său dorinţa după comuniunea
euharistică, spre deosebire de Papa el a mai precizat patru lucruri care se neglijau înainte:
a. că dialogul iubirii mai trebuie continuat
b. că el va trebui să fie urmat de un dialog teologic
c. că nu se ştie cât de lung va fi drumul spre unitate
d. că într-adevăr comuniunea se va realiza de-abia odată cu unitatea în credinţă23.
Discursul Patriarhului Atenagora explică situarea dialogului teologic în raport cu
dialogul dragostei, subliniind că trebuie să se ajungă la o apreciere exactă pentru a putea
deosebi punctele credinţei – care trebuie necesar să fie mărturisite în comun – de celelalte
elemente ale vieţii Bisericii care, neatingând credinţa, pot în mod liber să constituie
aspecte proprii ale vieţii fiecăreia dintre Biserici, aspecte respectate de cealaltă Biserică24.
Declaraţia comună a celor două Biserici recunoşte că rămâne încă un lung drum
de străbătut până la unire, că există încă puncte ce trebuie lămurite spre a putea ajunge la
unitatea de mărturisire a credinţei. Se arată deasemenea că este necesar un plan de acţiune
comun la nivel pastoral, intelectual şi social, precum şi vizite reciproce între sacerdoţii
celor două Biserici, fiind susţinute totodată şi legăturile mai strânse între profesorii de
teologie ortodocşi şi cei catolici.

22
Ibidem, p.499.
23
Ibidem, p.500.
24
Ioan V. PARASCHIV, „Din viaţa Bisericilor Ortodoxe de peste hotare – Patriarhia Ecumenică”, în Biserica
Ortodoxă Română, LXXXV (1967), nr. 11-12, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Bucureşti, 1967, p.1158.

14
3.1.4 VIZITA PATRIARHULUI ECUMENIC ATENAGORA I LA SEDIUL CONSILIULUI ECUMENIC AL
BISERICILOR DIN GENEVA (6-9 NOIEMBRIE 1967)

Între 6 şi 9 noiembrie 1967, Patriarhul Ecumenic Atenagora a vizitat sediul

Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, Elveţia, unde a fost întâmpinat de
pastorul Carson Blake. Atitudinea Patriarhul Atenagora cât şi a Secretarului general
Blake a dat acestei vizite caracterul unei inspecţii superioare în care s-au spus cu brutală
sinceritate lucrurilor pe nume. Patriarhul Atenagora a făcut unele precizări exigente
asupra situaţiei din Mişcarea ecumenică, afirmând că aceasta a căzut în tentaţia unei
autoadmiraţii şi a unei stagnări, fiind nevoie de o mişcare de reînnoire a ei25.
Referindu-se la colaborarea Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici în cadrul
Consiliului Ecumenic al Bisericii, Patriarhul Atenagora a precizat că „Ortodoxia nu caută
să treacă cu vederea diferenţele teologice dintre confesiunile creştine şi nici să realizeze o
înţelegere superficială sau să nesocotească punctele care separă Bisericile, ci urmăreşte să
înfăptuiască un spirit de înţelegere reciprocă şi sinceră în spiritul autentic al lui Hristos”.
În discuţiile avute cu pastorul Carson Blake, Patriarhul Atenagora a amintit că
orice relaţii bilaterale între Patriarhia Ecumenică şi Vatican vor avea loc în contextul
participării ortodoxe la Consiliul Ecumenic al Bisericilor. De aceea s-a căzut de acord
asupra informării reciproce în legătură cu orice iniţiative ecumenice26.

3.1.5 VIZITAREA BISERICII ANGLICANE DE CATRE PATRIARHUL ATENAGORA I

(9-14 NOV.1967)

După vizitarea sediului Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva,

Patriarhul Atenagora I s-a îndreptat spre Londra, spre a întoarce vizita Arhiepiscopului
de Canterbury, Michael Ramsey, din 1962.
În cadrul vizitei, Arhiepiscopul Ramsey a declarat că „vizitarea Bisericii Angliei
de către Patriarhul Ecumenic Atenagora al Constantinopolului scoate în relief legăturile

25
Ioan V. PARASCHIV, „Din viaţa Bisericilor Ortodoxe de peste hotare – Patriarhia Ecumenică”, în Biserica
Ortodoxă Română, LXXXV (1967), nr. 11-12, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Bucureşti, 1967, p. 1162.
26
Ibidem, p.1163

15
dintre creştinătatea răsăriteană şi creştinătatea occidentală”, însă accentuează faptul că
„legăturile sunt mai vechi decât diviziunile”27.
Discursul Patriarhului Atenagora a evidenţiat faptul că relaţiile dintre Biserica
Ortodoxă şi Biserica Anglicană sunt în permanentă întărire, existând o importantă bază
comună pe plan liturgic.

CONCLUZII
Patriarhul Atenagora poate fi considerat ca fiind unul dintre cei mai râvnitori
teologi în lupta pentru unirea Bisericilor.
În plan interortodox acesta a căutat întotdeauna să adune într-o strânsă legătură
toate Bisericile Ortodoxe, purtând cu acestea o intensă şi productivă corespondenţă mai
ales în scop consultativ, dar şi în scop informativ. Vizitele intreprinse de către Patriarhul
Atenagora Bisericilor Ortodoxe din Europa au întărit relaţiile din sânul Ortodoxiei şi au
dat o anumită orientare ulterioară în privinţa opiniilor legate de posibila comuniune cu
Biserica Romano-Catolică.
Organizator şi promotor al Conferinţelor Panortodoxe de la Rhodos din anii 60’,
Patriarhul Atenagora şi-a adus aportul la clarificarea relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe
şi la stabilirea raporturilor dintre Ortodoxie şi celelalte confesiuni creştine.
Numele Patriarhului Atenagora I a rămas în istorie mai ales datorită faptului că el
a fost cel care, împreună cu Papa Paul al VI-lea a ridicat anatemele schismei din 1054,
făcând astfel un pas spre reconciliere. Vizitele reciproce între Roma şi Constantinopol au
dus la o clarificare a raporturilor dintre dialogul dragostei şi dialogul teologic între
Biserici, concluzionând că dialogul teologic nu poate să fie unul deplin înainte ca
Bisericile să ajungă la o unitate de credinţă.
Deasemenea el nu s-a sfiit să atenţioneze Consiliul Ecumenic al Bisericilor care
„amorţise” într-o autoadmiraţie, cerând o dinamizare a acestuia.
Lui i se datorează faptul că, în prezent, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică, deşi
separate de importante diferenţe dogmatice, cât şi de 1000 de ani de tradiţie paralelă, nu
mai sunt despărţite de anatemele care au sfâşiat cămaşa lui Hristos acum un mileniu.

27
Ibidem, p.1164

16
 BIBLIOGRAFIE
Dicţionare

1. Nicholas LOSSKY, Dictionary of the Ecumenical Movement, WCC Publications,

Geneva, 2002
Reviste
1. Ortodoxia, XIV (1962), nr. 1-2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
Ortodoxă, Bucureşti, 1962
2. Ortodoxia, XVII (1965), nr.2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Bucureşti, 1965
3. Biserica Ortodoxă Română, LXXXV, Nr. 9-10 (1967), Editura Institutului Biblic
şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1967
4. Biserica Ortodoxă Română, LXXXV, nr. 11-12 (1967), Editura Institutului Biblic
şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1967
5. Ortodoxia, XXIX (1977), nr. 2, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
Ortodoxă, Bucureşti, 1977
Internet
1. http://www.ziarullumina.ro/articole;1172;1;25631;0;Patriarhul-ecumenic-
Atenagora-I-ierarhul-reconcilierii.html
2. http://www.ziarullumina.ro/articole;1152;0;33394;0;Istoria-crestinismului-
(MCDXXIX)-Conferinta-panortodoxa-de-la-Rhodos-(1961).html
3. http://www.ziarullumina.ro/articole;1153;0;33413;0;Istoria-crestinismului-
(MCDXXX)-Conferinta-paortodoxa-de-la-Rhodos-(1963).html
4. http://www.ziarullumina.ro/articole;1154;0;33489;0;Istoria-crestinismului-
(MCDXXXI)-Conferinta-panortodoxa-de-la-Rhodos-(1964)-(I).html
5. http://www.ecumenism.ro/cuvinte.asp?id=41

17
 CUPRINS

1. Repere biografice.............................................................................................................2
2. Activitatea Patriarhului Atenagora i în cadrul relaţiilor interortodoxe............................3
2.1 Conferinţele panortodoxe de la rhodos......................................................................4
2.1.1 Conferinţa panortodoxă de la rhodos (1961)......................................................4
2.1.2 A doua conferinţă panortodoxă de la rhodos (1963)..........................................5
2.1.3 A treia conferinţă panortodoxă de la rhodos (1964)..........................................6
2.2 Vizitele Patriarhului ecumenic atenagora i la bisericile ortodoxe din europa...........7
2.2.1 Vizitarea bisericii ortodoxe sârbe (11-15 octombrie 1967)..............................8
2.2.2 Vizitarea bisericii ortodoxe române (16-20 octombrie 1967)............................9
2.2.3 Vizitarea bisericii ortodoxe bulgare (20-23 octombrie 1967)...........................10
Activitatea Patriarhului atenagora i în cadrul relaţiilor intercreştine.................................11
Relaţia cu Biserica Romano-Catolică ...........................................................................11
3.1.1 Întâlnirea Patriarhului Atenagora i cu Papa Paul al VI-lea la Ierusalim (1964).
Ridicarea reciprocă a anatemelor (1965)...................................................................11
3.1.2 Vizita papei paul al vi-lea la constantinopol (25-26 iulie 1967).......................13
3.1.3 Vizita patriarhului ecumenic atenagora i la roma (26-27 oct. 1967)................13
3.1.4 Vizita patriarhului ecumenic atenagora i la sediul consiliului ecumenic al
bisericilor din geneva (6-9 noiembrie 1967)..............................................................15
3.1.5 Vizitarea bisericii anglicane de catre patriarhul atenagora i............................15
(9-14 nov.1967)..........................................................................................................15
Concluzii............................................................................................................................16
Bibliografie........................................................................................................................17
Cuprins...............................................................................................................................18

18