Împrejurări istorice crude şi neprielnice au impus românilor încă de la începutul istoriei lor,

forme politice şi administrative distincte de organizare. Împărţiţi în “ţări”, românii au avut însă
conştiinţa că sunt unul şi acelaşi popor, având originea, limba şi credinţa comună. 1 Această
conştiinţă de unitate s-a manifestat şi pe plan muzical căci românii au practicat acea “muzică pe
care au cunoscut-o odată cu creştinarea lor, şi care a “înveşmântat Cultul Bisericii,
transfigurându-l în doxologie”.
Ocuparea Transilvaniei de către maghiari (sec. X – XI) şi colonizarea saşilor (sec XII) 2 a
schimbat cursul istoriei acestei provincii locuite în majoritate de români. Secole de-a rândul
românii de aici nu au fost recunoscuţi ca naţiune politică iar religia ortodoxă a fost doar tolerată.
În aceste condiţii este dificil de urmărit evoluţia muzicii bisericeşti din această provincie.
De existenţa ei, ca şi de originea bizantină nu ne putem îndoi cu atât mai mult cu cât au existat
mănăstiri ortodoxe încă din secolul al XI-lea care au stat în legătură nemijlocită cu Ţările
Române din afara arcului carpatic.
Cum cultul ortodox a fost însoţit întotdeauna de muzică , trebuie să admitem ideea că acolo
unde a existat o mânăstire sau biserică ortodoxă, acolo a fost şi un centru de cultivare a muzicii
bisericeşti.
În 1928 apare prima istorie a muzicii la români. Autorul ei a rezervat un capitol întreg
muzicii bisericeşti din Transilvania şi a creat un precedent pentru studiile de mai târziu.
Mănăstirile ortodoxe au fost răspândite pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Cele mai
numeroase erau, cum e şi firesc, în judeţele învecinate cu Principatele române cu care puteau să
aibă relaţii nemijlocite.Istoricul Ştefan Meteş identifică peste 180 de mânăstiri ortodoxe.
Românii ardeleni şi-au putut păstra credinţa, cultul şi muzica bisericească în aceste
mânăstiri sau chiar biserici săteşti, în ciuda vicisitudinilor prin care au trecut.
Chiar dacă erau edificii modeste bisericile şi mânăstirile au adăpostit primele şcoli din
Transilvania .Învăţământul era organizat de călugări sau cântăreţi bisericeşti care cunoşteau
scrisul şi cititul precum şi cântarea bisericească: “în chiliile mânăstirilor, în tinda bisericii sau în
umilele case ale dascălilor, călugări ştiutori e carte sau cântăreţi ai bisericilor treceau mai departe
cele câteva cunoştinţe de scris, citit şi cânt religios şcolarilor care nădăjduiau cândva să ajungă
feţe bisericeşti”. Cele mai vechi centre mânăstireşti cunoscute au fost la Râmeţ, Bălgrad,
Prislop, Sâmbăta de Sus, Moisei, Scorei, Feleac etc.
Fără îndoială că cea mai importantă şcoală ortodoxă din Transilvania a fost cea din Şcheii
Braşovului. Înfiinţată în 1495 a avut o activitate bogată bisericească şi culturală. Timp de patru
secole, muzica bisericească a făcut parte din programul ei permanent. Despre această şcoală,
călugărul iezuit Fasching scria în 1743: „era o şcoală decât care nu este alta pe acest pământ,
deoarece dascălii îşi dau toată silinţa să înveţe a citi şi a scrie mica republică a copiilor lor,
întru care se găsesc şi bărbaţi însuraţi. Literele lor (chirilice) seamănă cu caracterele greco-
egiptene, pe care le întrebuinţează şi sârbii. Partea principală a sa se sfârşeşte cu cântările care
imită în mare parte muzica gregoriană şi hebree”.3 Primii dascăli cunoscuţi ai acestei şcoli au
fost: dascălul Radu (†1484) şi Gheorghe Grămăticul, în 1480-1492. 4 Mai sunt cunoscuţi
Dascălul Dobre (1544) şi Oprea Diacul.
Reiese că la Braşov în a doua jumătate a secolului al XVI-lea era cunoscută cântarea
psaltică de provenienţă bizantină, şi că se încerca introducerea limbii române în cântare.5
Şcoala din Şcheii Braşovului a servit, totodată ca model şi pivot pentru înfiinţarea altor
şcoli româneşti ortodoxe în jurul Braşovului. La începutul secolului al XVIII-lea se înfiinţează
şcoli la Tohanul Vechi, Bran, Zărneşti, Satulung, Săcele, Cristian, Ghimbav, Dârste, Sânpetru
1
2
3
4

5
ş.a.6 În şcoala din Şchei veneau să înveţe cântare bisericească români şi din alte părţi ale
Ardealului, chiar şi din Ţara Românească.
Reputaţia de care s-a bucurat de-a lungul timpului explică prezenţa în mai multe rânduri
(1821, 1828, 1850) a vestitului protopsalt Anton Pann ca dascăl de strană şi profesor.
Influenţa acestei celebre şcoli de psaltichie în cântarea de strană din jurul Braşovului se
face simţită şi astăzi. În urma cercetărilor făcute pe teren am constatat că în majoritatea
bisericilor se practică o cântare bisericească după glasurile notate de Dimitrie Cunţan. Dar unele
cântări se cântă după cea mai autentică variantă psaltică. Bunăoară, în comuna Cristian (la câţiva
kilometri de Braşov) unde am fost mai mulţi ani dirijor de cor, cântăreţul de strană Muntean
Lazăr cânta “Binecuvântările învierii” de la Utrenie şi “ale morţilor” de la slujba înmormântării
după melodia glasului 5 psaltic. De asemenea şi în parohiile din Râşnov, Vulcan sau Holbav
cântările amintite sunt foarte apropiate de glasul V psaltic. Iar în Braşov sunt parohii unde se
cântă numai după melodiile psaltice. Aceste melodii nu au fost învăţate special, ci au fost
preluate pe cale orală de la foştii cântăreţi.
Date despre o cântare bisericească ardeleană mai avem şi în actul numit “Pohta Vlădicăi”
din 1700 care în punctul 2 zice: “diecii care vor să se preoţească, să ştie Psaltirea de înţeles, şi
glasurile, şi toate tainele bisericii, şi până nu vor fi la metropolie 40 de zile, până atunci
vlădica să nu-l preoţească”.
În anul 1733 se deschide la Răşinari o şcoală confesională ortodoxă sub conducerea lui
Coman Barcian.7Şcoala va fi îndrumată de-a lungul timpului de o adevărată “dinastie de
învăţători”.
Alte şcoli patronate de Biserica Ortodoxă mai erau în Haţeg (1725), Orăştie (1731), Sălişte,
Poiana Sibiului, Orlat, Jina, Sâmbăta de Sus, Arpaşul de Sus, Comăna de Sus, Viştea de Sus,
Făgăraş (1761).
Datorită legăturilor nemijlocite pe care românii ortodocşi le-au avut cu fraţii lor din
Moldova şi Ţara Românească, pe teritoriul Transilvaniei au circulat numeroase manuscrise
muzicale psaltice sau copii ale acestora. Ele n-au ajuns întâmplător în biblioteci, ci ele au fost
folosite de cunoscătorii notaţiei bizantine. Şi aceştia nu puteau fi decât români ortodocşi ardeleni.
Numai în bibliotecile din Cluj-Napoca se păstrează nouă manuscrise psaltice în notaţie
cucuzeliană. Aceste manuscrise au fost cercetate şi transcrise de mai mulţi muzicologi: Nicu
Moldoveanu, Sebastian Barbu Bucur, Gheorghe CiobanuGheorghe Petres8, Hrisanta Trebici
MarinŞi în biblioteca Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” se află un manuscris psaltic în
notaţie hrisantică şi care a făcut subiectul unei teze de licenţă.
De existenţa manuscriselor psaltice din Transilvania se leagă şi activitatea unor dascăli
ardeleni, Bucur Gramaticul, Ioan Radu Duma Braşoveanu, Naum Râmniceanu, Nicolae Nil
Poponea Sibianul şi George Ucenescu, care au arătat că în decursul a două secole, legăturile
muzicale între Transilvania şi Ţările Române au fost cât se poate de productive 9. Activitatea
acestor dascăli se înscrie pe linia acţiunii de reabilitare a cântărilor bisericeşti din Ardeal, adică
de readucere a lor la forma cântărilor bizantine care se cântau în Biserica Ortodoxă din Ardeal
până în secolul al XVIII-lea, când acestea au căzut într-o perioadă de criză datorită desfiinţării
mănăstirilor româneşti.
Este cunoscut faptul că practica de deznaţionalizare în Transilvania din partea statului
austro-ungar a fost dusă la extrem prin dărâmarea mănăstirilor româneşti. Astfel prin ordinul
generalului Bukow (1761) şi al împăratului Iosif (1782) se ardeau şi distrugeau aproape toate
mănăstirile din Ardeal.
Am afirmat acest lucru pentru că atunci în secolul XVIII s-a produs marea dramă a
muzicii bisericeşti din Ardeal. Cele câteva şcoli amintite mai sus se rezumau doar la scris, citit şi
6
Vasile Ţârcovnicu, art.cit,pag.269
7
Vasile Ţârcovnicu,art.cit ,pag. 270;
8
Gheorghe Petrescu, Elemente de propedeutică muzicală în manuscrisul psaltic 1106,B.C.U.,Cluj-
Napoca,1991,pag.77-79;
9
Vasile Stanciu,op.cit.,pag.40;
cântat. Metoda învăţării cântărilor era rudimentară. Până în 1890, când Dimitrie Cunţan publica
la Sibiu „Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri ale sfintei biserici
ortodoxe,”cântarea la strana bisericii s-a făcut după auz. Aşa apar mai multe variante bisericeşti
ale glasurilor: „după Blaj”, „după Oradea”, „după Arad”, etc. Toate aceste variante se trag din
acelaşi izvor tradiţional şi au primit aceste accente regionale, datorită condiţiilor amintite10.
Referitor la aceste variante Pr. Prof. Vasile Stanciu spunea că: „nu sunt curente impuse
de muzicieni ce le-au cules şi le-au notat, ci forme ale uneia şi aceleiaşi cântări de origine
bizantină, practicată dintru începuturi pe tot teritoriul locuit de români la care s-au adăugat
elemente locale de sorginte folclorică”.
Cu privire la aceste elemente folclorice adăugate de-a lungul timpului muzicii bisericeşti
din Transilvania, vrednicul de pomenire Pr. Gheorghe Şoima (1911-1985) este de părere că: „nu
oricare dintre genurile folclorului muzical ardelean a exercitat o înrâurire deosebită a cântării
bisericeşti de dincoace de Carpaţi, ci mai cu seamă doina a fost cea care a imprimat cântării de
strană un sănătos caracter popular. Într-adevăr, unele melodii bisericeşti, de exemplu ale
luminândelor şi ale pripelilor de la polieleu, seamănă şi astăzi foarte mult cu unele melodii de
doină ardeleană”.
Această afirmaţie a părintelui Şoima este susţinută în special de preoţi şi cântăreţi
bisericeşti dar nu este fundamentată. Este adevărat că doinele şi luminândele sunt melodioase, au
fraze lungi şi sunt bogate în ornamente. Dar nu a fost demonstrată din punct de vedere
muzicologic. Tot părintele Şoima are o concepţie cu totul personală despre muzica bisericească
ortodoxă din Transilvania. Într-o corespondenţă adresată muzicologului Constantin Catrina,
părintele Şoima afirma: „personal cred că muzica bisericească transilvană ortodoxă de strană
este o muzică psaltică «românită». Dar nu românită la masa de scris ci în Biserică. Şi nu de
doi-trei muzicieni specialişti în psaltică şi în teoria muzicii europene, ci de mulţimea
cântăreţilor de strană… Am putea spune că în Transilvania muzica psaltică a românit-o însuşi
poporul .În continuarea scrisorii părintele Şoima face o afirmaţie fundamentală: „Fondul
muzical al muzicii bisericeşti transilvane este identic cu cel al psalticii de la Bucureşti. Mai
mult, chiar glasurile 3, 7 si 5 sunt aproape identice; la fel antifoanele glasurilor 2 si 8 (chiar si
4). Celelalte glasuri de asemenea se înrudesc”.
Muzicologul Gheorghe Ciobanu în studiul „Raportul dintre muzica liturgică românească
şi muzica bizantină”11, împarte muzica bisericească românească în două mari zone: Ţara
Românească şi Moldova, iar pe de altă parte, Transilvania. Autorul subliniază faptul că muzica
din Transilvania se prezintă mai neunitar, distingându-se câteva zone: Banatul si Crişana, partea
de sud a Transilvaniei, centrul şi nordul Transilvaniei. Deşi constatăm astfel de variante ale
cântării tradiţionale bisericeşti, în ele „se regăseşte substratul bizantin al acestei muzici” 12.
Afirmaţia este puternic susţinută de un alt studiu al aceluiaşi muzicolog13 în care sunt prezentate
punctele comune dar şi formulele oarecum diferite ale acestor variante locale transilvănene vis-á-
vis de muzica psaltică.
Fostul profesor de muzica bisericească la „Academia Teologică din Sibiu”, Petru
Gherman, într-un studiu dedicat muzicii bisericeşti din Ardeal, sesizează existenţa variantelor
orale din Ardeal şi subliniază că: „temeiurile musicii bisericeşti ardelene constau în creaţia
muzicală din Tradiţia ortodoxă şi în structura sufletească creştină a poporului român14, care a
transformat elementul muzical moştenit de 12 veacuri într-o nouă formă, conformă simţirii şi
trăirii adevărurilor de credinţă ale acestui popor existent în „spaţiul mioritic” unde fenomenul
religios-ortodox se întâlneşte cu cel naţional, pe care-l valorifică ... poporul românesc şi-a adus

10
Vasile Stanciu,op.cit.,pag. 90;
11
Gheorghe Ciobanu,Studii de Etnomuzicologie şi Bizantinologie, vol.II (1979), Editura Muzicală, Bucureşti, pag.2
62-268;
12
Ibidem;
13
Idem, Muzica bisericească la români, …,pag. 162-192;
14
Credem că Petru Gherman nu era străin de studiul lui Constantin Rădulescu Motru Psihologia poporului român,
text editat în 1937 de Societatea Română de Cercetări Psihologice-Bucureşti şi republicat de editura Paidea, 1998;
aportul lui creativ, de colorit naţional faţă de muzica bisericească grecească orientală 15.Această
concepţie a lui Petru Gherman ne poate duce pe o pantă greşită sau chiar falsă. Se poate înţelege
că tradiţia şi oralitatea transilvană au copleşit moştenirea bizantină a muzicii bisericeşti. Ori este
clar că ,,acest colorit naţional” nu poate fi despărţit de structura bizantină autentică.
Muzicologul şi compozitorul Zeno Vancea în prefaţa „Liturghiei Sfântului Ioan Gură de
Aur, armonizată şi aranjată pentru coruri mixte săteşti după vechile melodii de strană din
Ardeal”16 afirma: „Melodiile bisericeşti ale Românilor datează probabil din epoca în care
strămoşii noştri au trecut la religia creştină şi odată cu ritul grecesc, au adoptat şi cântările
acestui rit. Dacă astăzi (anul 1939 n.n.) melodiile românilor din Ardeal, se deosebesc foarte
mult de cele din Vechiul Regat, acest fapt se datorează unor cauze multiple: Muzica
bisericească din Bizanţ, modificându-se ea înseşi în cursul timpurilor prin numeroase influente
ce le-a avut de suferit (arabe, persane, turceşti, slavone) prin clerul grecesc care-şi găsea loc în
bisericile din Regat, muzica bisericească a vechilor Principate se modifică continuu,
concomitent cu cea din Bizanţ, pe când în Ardeal (pe lângă o cultură muzicală bisericească
incomparabil inferioară Regatului) cântarea de strană a fost ferită în mare parte de aceste
influenţe străine. Prin faptul însă că în Ardeal, nefiind cărţi bisericeşti în cari aceste melodii să
fi fost fixate o dată pentru totdeauna, melodiile transmiţându-se de la o generaţie la alta numai
prin auz, desenul melodic al acestor cântări s-a modificat şi el continuu de la o generaţie de
dascăli (cantori) la alta prin adăugiri, omiteri, floricele, melodii noi etc.) după ... şi capriciul
cântăreţilor de strană, cu deosebirea însă aici influenţele modificatoare le-a exercitat cântecul
poporal”
Ca răspuns acestor afirmaţii de mai sus a celor doi muzicieni Pr. Prof. Vasile Stanciu se
întreabă retoric: Ce muzică a fost primită din Biserica primară de către Biserica din
Transilvania? Nu aceeaşi ce a circulat în toate provinciile româneşti până la 1700, iar în unele
zone din Transilvania chiar până în secolul al XIX-lea spre sfârşit?
În urma acestei priviri de ansamblu asupra muzicii bisericeşti din Ardeal putem
concluziona următoarele:
- Până la începutul secolului al XVIII-lea a fost o singură cântare de tip bizantin în toate
ţinuturile româneşti;
- Muzica bisericească practicată în toate ţinuturile locuite de români a fost de la început de
sorginte bizantină;
- În ciuda condiţiilor istorice, religioase şi sociale, muzica bisericească din Transilvania n-a
fost nici un moment înstrăinată de fondul muzical bizantin;
- Legătura permanentă dintre provinciile româneşti a făcut posibilă menţinerea unităţii pe
tărâm muzical (şi nu numai);
- Studiile muzicologice, (amintite mai sus) au demonstrat cu prisosinţă faptul că „variantele”
cunoscute astăzi în Transilvania sunt clădite tot pe structura modurilor bizantine.

Învăţământul muzical bisericesc

1. Învăţământul muzical bisericesc în mănăstiri, biserici şi şcoli confesionale din zona

Sibiului până la începutul secolului al XIX-lea
După cum am afirmat,cultul divin a fost însoţit întotdeauna de muzică. Legătura
indestructibilă dinte muzică şi cult ne obligă să admitem, că oriunde a existat un lăcaş de
închinare ortodox acolo a existat şi muzică bisericească. De asemenea putem afirma că orice
biserică este şi o „ şcoală de muzică”. Nu ne referim la accepţiunea actuală a „şcolii de muzică”
ci la faptul că muzica bisericească s-a învăţat la strană şi mai puţin după manuale specializate.
15
Petru Gherman,op.cit. pag. 9;
16
Zeno Octavian Vancea, Liturghia SF. IOAN Gură de Aur armonizată pentru coruri mixte săteşti după vechile
melodii de strană din Ardeal,Ed. Litografia Prefecturei judeţului Mureş,Tg.Mureş,1939 (Prefaţă );
Secole de-a rândul românii ortodocşi ardeleni au deprins cântarea de strană de la înaintaşii lor iar
la vremea cuvenită au „predat-o”urmaşilor.
Consecvenţi acestei idei, vom arăta câteva date din viaţa bisericească a românilor ortodocşi
din zona Sibiului înţelegând că acolo unde nu a fost amintită în mod expres, în anonimat, muzica
bisericească a fost prezentă.
 Mănăstirea Scorei
Zona Sibiului , populată într-o majoritate covârşitoare de români ortodocşi, a atras atenţia
încă din timpurile domnitorilor de peste munţi. Aşa se face că, dorind a sprijini ortodoxia din
această parte a Transilvaniei , Mircea cel Bătrân, (1386-1418), Domnul Ţării Româneşti,
dăruieşte în 27 decembrie 1391, satul Scorei boierilor săi, egumenul Stanciu şi fratelui său Călin.
Deci în acest an era o mănăstire în sub conducerea lui Stanciu. În acea vreme logofăt al
domnitorului Mircea cel Bătrân era Filos. Călugărit la Cozia şi luându-şi numele de monahul
Filotei, este autorul „Pripealelor”, (scurte texte imnografice care se cântă cu stihuri din „psalmii
aleşi” polieleul sărbătorilor împărăteşti ale Născătoarei şi ale unor sfinţi) 17. Este de la sine înţeles
că „Pripealele” vor fi răsunat cântate şi în Mănăstirea din Scorei. Despre această mănăstire nu
mai avem date până în 1784 când preot era Halmagiu 18. A fost arsă din ordinul generalului
Bucow iar călugărul Halmagiu a rămas tot acolo ridicându-şi un nou lăcaş. În anul 1765 acolo
exista o şcoală care era condusă de David Motoc.
 Biserica „Brâncoveanu” din Ocna –Sibiului
O altă ctitorie voievodală din zona Sibiului este Biserica „Brâncoveanu” din Ocna –
Sibiului. Biserica îşi are originea cu mult timp înaintea domniei voieodului căruia îi poartă
numele. La 18 octombrie 1599, după bătălia de la Şelimbăr, Mihai Viteazu a trecut prin Ocna
Sibiului. Românii de aici l-au primit cu multă dragoste şi l-au informat că ei nu au un lăcaş de
închinăciune. Mihai Viteazu le-a îngăduit să îşi ridice o biserică din piatră şi cărămidă adusă din
Turnu-Roşu. Astfel, s-a construit această biserică la anul 1599 la îndemnul lui Mihai Viteazu în
semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu că i-a ajutat să învingă în bătălie. După un oarecare timp
biserica a fost dărâmată de turci. Pe urmele ei Constantin Brâncoveanu a înălţat o nouă biserică
şi a înzestrat-o cu cele necesare între anii 1697-1700. Fiind ctitorie brâncovenească trebuie să fi
avut legătură cu Şcoala de cântăreţi de la Sâmbăta de Sus şi elevi de-ai lui Bucur Grămăticul să
fi ajuns aici.
 Biserica din Turnu Roşu
Legăturile nemijlocite cu domnitorii munteni au continuat. În anul 1653 Matei Basarab
ridică o biserică pentru românii din Turnu-Roşu ( Porceşti). Grija pentru înzestrarea cu cele
necesare va fi fost şi pentru cântări mai ales că satul era o localitate de graniţă cu Ţara
Românească şi schimburile culturale se puteau face mai uşor. După ridicarea bisericii este
consemnată şi o mănăstire a cărui călugări făceau mare agitaţie contra unirii cu Roma.
 Mănăstirea din Sibiel
O mănăstire ortodoxă de dată mai recentă este cea din Sibiel. Delimitarea în timp o putem
face după câteva însemnări: ieromonahul Varlaam însemnează pe un Triod copiat de el în
mănăstire în anul 1716; o altă însemnare pe un Evangheliar tipărit de Coresi la Braşov în 1561.
„ Scris-am eu Popa Oprea leat 1722 noiembrie zile 30.( Evangheliarul se găseşte în biblioteca
Facultăţii de Teologie „ A. Şaguna” din Sibiu).La mănăstire funcţiona si o şcoala ţinută de
călugării de aici,unde mergeau copii care voiau să devina preoţi sau cântăreţi. Ei învăţau de la
călugării de aici scrisul, cititul,cântările si slujbele bisericeşti. Şcoala aceasta a fost frecventată şi
de alţi copii care doreau sa înveţe carte”.Şcoala din mănăstire a însemnat începutul unei alte
scoli,cea de pe lângă biserica parohială,pomenită în anul 1740. Biserica a fost ridicată în anul
1765 „în zilele Prea Înălţatei,prea Luminatei Krăiesei noastre Marii Terezii fiind arhiereu Prea
Sfinţitul Arhiepiscop,Dionisie de la Buda”19
17
Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti,Ediţia a II-a revăzută şi întregită, Editura
Enciclopedică,Bucureşti ,2002,pag. 181-182;
18
Meteş Ştefan,op. cit. pag. 96 ;
19
Textul se află pe rama uşii de la intrarea în biserica din Sibiel;
 De la începutul sec al XIX-lea se cunoaşte numele învăţătorilor:
- Ioachim Boleşiu 1806
- Petru Popovici 1820
- Nicolae Topolog 1847
- Ioan V. Leonovici 1850. Acesta înfiinţează corul bisericesc din Sibiel:”Din anul 1852 s-
au început copii scolastici a cânta slujba Sfintei Liturghii in biserica Sibielului. 20Pana în
anul 1923 şcoala a fost confesională.
 Şcoala din Sălişte
În secolul al XVII-lea se înmulţesc şcolile româneşti în aceasta zonă a Mărginimii. Încă din
vremea domniei lui Vlaicu Vodă (1364-1377) şi a lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) precum şi a
urmaşilor lor,Săliştea împreună cu satele din jur – Galeş, Vale, Cacova, Sibiel Tilişca - făceau
parte din posesiunile acestora formând ducatul Amlaşului. Necesitatea unei şcoli româneşti într-o
regiune pur romanescă,s-a simţit de timpuriu,preoţii din Sălişte având un important rol cultural .
Cea mai veche mărturie privind existenţa unei şcoli în Sălişte o oferă un document din anul
1616 când este pomenit dascălul Dumitru Popa,care avea să ajungă protopop. 21Elevii acestei
scoli proveneau din satele mai apropiate. Graţie unei tradiţii cărturăreşti la aceşti sălişteni, se
cunoaşte numele unui Oprea Alemănuţ care îşi trimite băiatul în Moldova la o mănăstire spre a-şi
desăvârşi învăţătura în vederea unei ascensiuni eclesiastice. Desigur nu a fost nici primul nici
ultimul care va face acest drum atât de cunoscut mărginimii sibiene. Şcoala era susţinută
financiar de familiile copiilor care o frecventau. „Şcoală s-a ţinut în comună acesta din timpurile
vechi,nu numai de la începutul sec. al XIX-lea încoace ci şi chiar în secolul al XVIII-lea. În
aceste şcoli, după spusele bătrânilor,instruiau cantorii, candidaţii la preoţie, preoţii mai tineri
şi unii călugări ba chiar şi femei au instruit încă înainte de anul 1848.Că din timpuri vechi s-a
ţinut aici şcoala se vede de acolo deoarece mulţi din bătrâni care au trăit la începutul secolului
trecut,aveau învăţătură de carte, ştiau citi şi scrie...Multe însemnări din mineie şi de pe alte
cărţi vechi bisericeşti scrise şi subscrise cu mâna proprie, de bătrâni care au trăit in timpuri
îndepărtate, toate aceste dovedesc ştiinţa lor de carte. De la unii călugări si foşti învăţători aici
au rămas manuscrise de poezii bisericeşti cu scrisori chirilice foarte frumoase”
Până în anul 1821 şcoala nu avea un edificiu propriu. Dacă în majoritatea cazurilor şcoala
îşi avea reşedinţa în tinda bisericii sau acasă la învăţător,în Sălişte,cursurile se ţineau în case
închiriate, ceea ce denotă grija şi atenţia pe care săliştenii o acordau educaţiei. De la începutul
sec. al XIX-lea mai cunoaştem câţiva dascăli: N.Fanea, Dumitru Herţa, Dumitru Oprea
Borcea,Stan Beju,Dumitru Chipară.
Se cuvine să amintim aici pe crâsnicul Picu Pătruţ poet, miniaturist dar şi mare cântăreţ. S-
a născut în 1818 la Sălişte şi s-a remarcat de-a lungul vieţii ca fiind un adevărat apostol al
Mărginimii. Deţinea o bibliotecă imensă pentru acea dată(peste 200 de volume).Versurile lui se
cântau după melodii numite de el „podobii” fără a fi de fapt unele propriu-zise. Melodiile erau
fie ale unor cântece de stea, fie compoziţii proprii. Din păcate Picu Pătruţ nu a utilizat notaţia
muzicală ci numai a indicat ca subtitlu la fiecare din „viersurile” ce se cântau. glasul şi
denumirea podobiei: „Glas 3, podobie:Astăzi trei raze...” Chiar dacă nu-i cunoaştem în amănunt
opera muzicală, Picu Pătruţ a contribuit la sedimentarea melosului bisericesc transilvănean.
 Şcoala din Răşinari
Dacă şcoala din Şcheii Braşovului a însemnat un focar de cultură care radia în toată zona,
tot aşa şi şcoala din Sălişte a avut o influenta covârşitoare asupra şcolilor din satele învecinare.
Astfel ca, in 1733 se deschide la Răşinari o şcoala prin osteneala lui Coman Barcian. 22Acesta s-a
născut in 1699 şi a fost hirotonit preot de episcopul Climent al Râmnicului 1735-1748, la 11
noiembrie 1740. La acea vreme romanii ortodocşi nu aveau ierarh canonic. Coman Barcian este
“urzitorul” unei adevărate dinastii de preoţi si învăţători care au fost mândria Mărginimii
SibiuluiUrmaşii lui Coman la şcoala din Răşinari au fost:
20
Însemnare pe un Triod tipărit la Blaj în 1813;
21
Ibidem,pag.138
22
Vasile Ţârcovnicu,art.cit ,pag. 270;
 - Aleman Galea 1740-1785 dascăl. Implicat intr-un proces în 1784,obţine de preoţii si
bătrânii satului o „adeverinţă de bună purtare”: „este om bun si de omenie şi din tinereţile lui ne-
a fost si ne este dascăl în şcoala noastră până astăzi”;
- Iacovu Diacul - la 1748 nota pe un Triod: „..si am scris eu Iacovu diacul aceste slovă
deşartă”;
- Bucur Droc,1793-1837.Din anul 1837 îl găsim cântăreţ la strana bisericii vechi din
Răşinari: „Dascăl in Răşinari de legea celor 7 soboare a sfinţilor din toată lumea
adunaţi,patriarhi,pustnici şi arhierei. Fost-am şi eu slujitor într-această Sfânta Biserică,Hramul
Paraschivei,dascăl în 35 de ani. Cantor până am ajuns la vârsta de 66 de ani,deci-ncolo şti-va
milostivul Dumnezeu cât voi mai putea sluji, numai mă rog la toţi sa mă iertaţi,25
februarie,1842,Bucur Droc”.
- Ioan Popovici 1797-1807
- Ion Droc (fiul lui Bucur Droc) 1799-1804. În anul 1799 copiază Alexandria lui
Machidon Împărat, iar în anul 1804 un octoih: „Asezatu-s-au acest omoglasnic intru
scrisoare prin sârguinţa şi osteneala mea”:
- Oprea Dascălul –amintit in 1805;
- Iacob Isdrăilă -1803-1804 (diacon)
- Petru Bratea -1803-1805
- Vasile Popovici 1814-1816
- Ioan Muciu 1824-1829
- Aleman Popovici 1829
- Nicolae Munteanovici 1830-1838
- Aleman Trimu decedat la 21 martie 1831. În protocolul înmormântărilor este consemnat:
„Aleman Trimu diac şi tipicăraş al bisericii,foarte bun”.(consemnat de preotul de atunci
Daniil Pop).
- Ioachim Băcilă 1834-1836;
- Bucur Oance - dascăl de la 1832;
- Nicolae Sîmtion 1833.
Nu ştim la ce nivel se ridica învăţământul din acesta şcoala. Dar cert este că „instruirea se
făcea în duh religios, şi se propuneau cântările bisericeşti,apostolul,rugăciunile,scrisul şi
cititul”.23 Mai trebuie menţionat faptul că, încă din 1383, răşinărenii ridicau o biserică ortodoxă
cu sprjinul lui Radu I Basarab dovadă a grijii purtate din partea voievozilor Ţării Româneşti,
ţăranilor români de pe Cibin.
 Şcoala din Tilişca
În urma mişcărilor religioase din Ardeal din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, Împăratul
Iosif al II-lea a emis „edictul de toleranţă”,menit să acorde unele drepturi românilor. Acestea
erau de ordin social dar si religios. Efectele acestui decret n-au întârziat sa apară, căci românii şi-
au putut ridica lăcaşuri de cult precum şi şcoli sub ocrotirea şi în administrarea Bisericii.
Aşa s-a înfiinţat „oficial” şcoala din Tilişca. Dacă după decretul de toleranţă a putut
funcţiona cu ştirea autorităţilor,şcoala din Tilişca, şi-a avut sediul în tinda bisericii vechi de lemn
construită în 1684 şi sfinţită de Mitropolitul Sava al III-lea de la Bălgrad. Cu acestă ocazie
donează o Evanghelie pe care a primit-o în dar de la voievodul Munteniei, Ioan Şerban
Cantacuzino, la sfinţirea întru arhiereu. Evanghelia poartă următoarea însemnare: „Din mila lui
Dumnezeu Şerban Vodă Cantacuzino au dat acesta Sfânta Evanghelie in satul Tilişca bisericii
carea a făcut Vlădica Sava sa fie de pomana,nici popă nici sătean sa nu aibă a o vinde...
Aceasta s-a dat când am fost in ţara munteneasca pentru vlădicie si s-au dat când am sfinţit
biserica,luna octombrie 16 zile,,anul 1684, Sava III Vestemian ”
Cel mai vechi dascăl cunoscut al scolii din Tilişca a fost Dumitru Lal, fără a avea o
pregătire specială,a funcţionat între anii 1825-1831.Dumitru Lal ţinea şcoala în locuinţa sa unde

23
Stan A. Ionescu, Monografia Şcoalei primare de stat „Octavian Goga” din Răşinari,jud.Sibiu,1936,pag.27;
învăţa copiii, cântările bisericeşti şi citirea cu litere chirilice, pentru a putea citi psalmii şi
apostolul in biserica. Următorii dascăli au fost:
- Dumitru Miclăuş 1832-absolvent al cursului clerical din Sibiu
- Ioan Berghezan, 1833-1836
- Ioan Macrea -1842
- Ioan Sgură – poreclit şi Onea Boani „ cel mai mare cântăreţ dintre dascălii care s-au
perindat la şcoala din Tilişca”. La data de 22 august 1849 se sfârşeşte din viaţă în biserică în
timp ce cânta Heruvicul. Bătrânii din Tilişca aminteau cu laudă numele lui şi când auzeau pe
cineva cântând frumos ziceau: „...numai Onea Boani mai cânta ca dumneata”24.
În general, programul scolii din Tilişca se desfăşura în felul următor: „Elevii mai mari
erau obligaţi a cerceta biserica şi la Vecernie, când sunt pe rând designaţi a ceti psalmul
binecuvântează şi a rosti rugăciunile „Lumina Lina”, şi „Acum slobozeşte” iar in postul
Paştilor se cetesc tot de către elevi înaintea icoanelor împărăteşti rugăciunile din Pavecerniţa
mica executând si cântări aparţinătoare. Tot ei cetesc şi apostolul în fiecare duminică şi
sărbătoare. Un punct însemnat de atracţie la cercetarea bisericii de către credincioşii din
comună ,îl formează executarea cântărilor liturgice de către elevi.”
 Biserica din Bungard

La începutul sec. al XVII-lea pe piaţa transilvană au pătruns negustori greci şi macedo-

români din Peninsula Balcanică. La 8 iunie 1636 primesc dreptul de a se aşeza într-o grupare
asociată la Sibiu. Astfel a fost înfiinţată cea dintâi „Companie grecească” din Transilvania25.
În anul 1640 este menţionat ca preot slujitor al grecilor din Sibiu, Serafim Ilaro, trimis la
cererea acestora de Mănăstirea Iviron din Muntele Athos În ciuda influenţelor şi a privilegiilor
de care se bucurau, saşii le-au interzis să aibă în Sibiu propriul lăcaş de cult. La 12 ianuarie 1690
au primit aprobarea să zidească o biserică în afara Sibiului, anume în satul Bungard, pe un
teren cumpărat de la doi ţărani din sat, cu condiţia de a plăti 100 de fiorini bisericii evanghelice-
luterane săseşti din Sibiu. Biserica grecilor a fost şi biserică parohială pentru credincioşii din sat,
mărturie stau mormintele greceşti şi româneşti din jurul bisericii. La altarul acestei biserici au
slujit călugări greci, dintre care majoritatea sunt cunoscuţi cu numele. De pildă, în prima
jumătate a secolului al XVIII-lea se cunosc ieromonahii Matei (Matheos) din Pogoniana Epirului
(1704-1712) şi Partenie Moraitis (1727-1731), Iacob I (1742-1746), „Grigorie Vlahul din satul
Sâmbăta” (1757). Abia în anul 1788-1789, primesc aprobarea de a-şi zidi biserică în Sibiu -
„Biserica din Groapă”.De atunci biserica rămâne exclusiv pe seama credincioşilor români din
Bungard. Dacă timp de un secol această biserică a fost administrată de greci, fără îndoială că aici
s-a cântat o autentică muzică psaltică. Intr-o perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Română din
Ardeal, această biserică a reprezentat mereu un reper nu numai liturgic ci şi muzical.

 Biserica din Boiţa

Comună curat românească va fi avut şcoală din „timpuri vechi”. Date scrise avem destul
de târziu şi ele se leagă de nişte însemnări de pe ultima copertă a „Protocolului satului
Boiţei,1799”.26 Din aceste însemnări reiese că în anul 1804 dascăl era Ioan Popovici, fratele
preoţilor Marcu şi Vartolomeu Popovici din Boiţa. Urmează apoi, Ioan Oancea, Ioan Vladovic şi
Ioan Rotaru. Aici în Boiţa s-a născut Ioan Bobeş, preot din 1852 „foarte cult si bun cântăreţ”27de
la care a învăţat muzică Dimitrie Cunţan.

24
Ibidem;
25
Despre negustorii greci din Sibiu au apărut mai multe lucrări: Nestor Camarino, L 'organisation et l'activite de la
Compagnie des marchands grecs de Sibiu, în rev. „Balcania", vol. VI, Bucureşti, 1943, p. 210-213; Olga Cicanci,
Companiile greceşti din Transilvania şi comerţul european în anii 1636-1746, Bucureşti, 1981; Athanasios E.
Karathanasis, O Ellinismos tis Transilvanias, Tesalonic, 2003.
26

27
 În satul Cacova (azi Fântânele) ciobanii „păşteau târla cu Ceaslovul sau cu Octoihul în
mână,cântând irmoasele si glasurile învăţate la şcoală”.
Altă şcoală cu renume din Mărginime, a fost cea din Poiana Sibiului înfiinţată în anul
1748 de dieci şi zugravi.28Sunt cunoscuţi dascălul Dumbravă şi diacul Maniu.
Documentele mai vorbesc şi despre o şcoală la Sadu unde s-a găsit un Triod cu semnătură
dascălului Stanci Nicula din Apoldul Săsesc, „dascăl de normă la şcoala neuniţilor.1790”.
În jurul anilor 1950 profesorul de muzică Ioan Lotreanu din Sadu face o monografie
etnomuzicologică a acestei localităţi. Între melodiile culese se numără şi Troparul Naşterii
Domnuluicântat de ceata de feciori. Faptul că face parte din obiceiul legat de colindat, precum şi
forma şi structura aparte, ne îndreptăţeşte să credem că această melodie este foarte veche. Mai
mult, melodia proprie cântecului de stea, se pliază perfect pe textul liturgic al troparului.
Aprofundând studiul am constatat că pe lângă această variantă,în Sadu, există şi una
„bisericească”după forma şi structura, îndeobşte cunoscută, a glasului IV-tropar, din Ardeal.
Melodia are două rânduri melodice asemănătoare şi se clădeşte pe un pentacord cu baza pe sol,
pe un ambitus de cvintă (sol-re), ocazional sextă. Tinzând spre recitativ,melodia lasă impresia
unui caracter vioi, tineresc:

 Şcoala din Gura Râului

Spre sfârşitul sec. al XVIII-lea la Gura Râului este cunoscut dascălul Arsenie care după o
perioadă, trece în Ţara Românească şi nu se mai întoarce. Cam tot în aceiaşi perioadă „ar fi
purtat dăscălia, Aleman Trimu din Răşinari, mare cântăreţ.”În anul 1804 era cunoscut ca dascăl
Ioan Babeş, notar comunal. Şcoala capătă renume odată cu venirea lui Vasilie Fitoc din Avrig ,
fost subofiţer în armata austriacă. Acesta funcţionează ca dascăl între anii 1805-1847.
Contemporanii lui i-au purtat o plăcută amintire căci de la el au învăţat scrierea frumoasă,
citirea şi rânduiala slujbelor bisericeşti29 .
Au mai slujit ca învăţători cantorul Ioan Dămian, căruia i-a rămas numele de „dascăl”
precum şi Constantin Barbeş,Ioan Manta şi Ioan Doican. Pe aceştia din urma îi găsim preoţi
parohi în Gura Râului şi în Sebeş.
În Haşag se menţionează o şcoala de prin sec al XVII-lea , dar primele ştiri sigure le avem
din 1829,învăţător fiind George Nicula,30fără o pregătire deosebită. Prelegerile se ţineau în casa
proprie şi se rezumau la învăţarea rugăciunilor şi cântărilor iar mai pe urma scrisul şi cititul.
În anul 1761 generalul Bukow face un recensământ în Transilvania vizând populaţia
românească. Din acest recensământ reiese că în Transilvania erau la acea vreme , 2719 dascăli
români.
Alte mănăstiri din apropierea Sibiului cunoscute au fost: Racoviţa (1761), Săcădate
(1786), Săsăuş, (1762) ,Săsciori. Cum,de cele mai multe ori la mănăstirile din Ardeal poposeau
monahi de peste munţi, înţelegem ca au existat intense schimburi culturale si muzicale.

2. Învăţământul muzical la Şcoala de teologie ortodoxă din Sibiu până la mijlocul secolului
al XIX-lea
În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, datorită răspândirii iluminismului în imperiul
habsburgic, împărăteasa Maria Tereza (1740—1780), dar mai ales fiul ei, împăratul Iosif II
(1780—1790), au fost preocupaţi de răspândirea culturii în rândurile populaţiei de la sate. Nu se
urmărea în mod special ridicare prin cultură a poporului român ci, consolidarea statului
multinaţional habsburgic, transformarea societăţii de atunci. În noile condiţii social-politice, se
considera ca un ţăran,sau un muncitor trecut prin şcoală, va fi un bun cetăţean şi se va ajunge la
o armonizare a intereselor claselor sociale. 31 Atenţia Curţii imperiale s-a îndreptat astfel şi spre
28

29
30

31
Mircea Păcurar
învăţământul elementar. Pentru organizarea lui in Austria, in anul 1774, a fost adus din Prusia la
Viena profesorul piarist Johann Ignaz von Felbiger, cu multă experienţa în aceasta problemă. 32 El
a elaborat legi şi regulamente şcolare, manuale pentru învăţământul elementar şi metodici pentru
îndrumarea învăţătorilor.
În anul 1781, deci în timpul împăratului Iosif II, apare o lege specială pentru Transilvania,
sub titlul Norma Regia (Legea regală pentru şcolile din Marele Principat al Transilvaniei).
Această nouă lege avea în vedere aproape exclusiv organizarea învăţământului gimnazial, a
şcolilor „latine", urmărindu-se o uniformizare a conţinutului învăţământului din diferitele
gimnazii confesionale din Transilvania.
În acest context general de reforme şcolare pentru Transilvania,se înregistrează şi o serie
de contribuţii ale reprezentanţilor iluminismului românesc.
La 2 martie 1782, Ioan Piuariu Molnar (1749—1815 medic oftalmolog din Sadu,
înaintează împăratului Iosif II un memoriu în problema învăţământului românesc din
Transilvania. La 14 iunie 1782, adresează un nou memoriu sub forma unui proiect. Cerea ca
pentru început să se înfiinţeze 70 de şcoli româneşti în localităţile mai mari şi să se numească un
director şcolar român care să se îngrijească de ridicarea unor edificii şcolare, cu sprijinul şi
munca localnicilor. Confruntându-se cu indiferenţa şi birocraţia guvernului,la 7 octombrie 1784,
Ioan Piuariu Molnar a reluat problema înfiinţării unor şcoli elementare ortodoxe romaneşti. Între
alte argumente, invoca faptul ca pe atunci un număr de 292 de tineri ortodocşi transilvăneni
învăţau la şcolile mănăstireşti din Bucureşti, Argeş, Mănăstirea dintr-un Lemn şi Iaşi, pierduţi
fiind pentru provincie.
Răscoala lui Horea (1784) a obligat guvernul să ia anumite hotărâri favorabile românilor. 33
Astfel, s-a hotărât de către Curtea de la Viena înfiinţarea unor şcoli elementare vizând mai mult
românii ortodocşi. Pentru acest lucru inspectorul principal al tuturor şcolilor din Transilvania I.
Martonfi şi episcopul Ghedeon Nichitici trebuiau să facă nişte propuneri concrete. La 4
noiembrie 1785, ei înaintează Guvernului Transilvaniei un proiect de organizare a
învăţământului românesc în care constata nevoia înfiinţării unui seminar pentru pregătirea cleru-
lui ortodox şi a câtorva şcoli in parohii. Considerau de asemenea necesară, numirea unui director
şcolar ortodox, cunoscător al limbilor uzuale in Transilvania. Ei chiar propuneau două persoane:
Dimitrie Eustatievici, şi Ioan Piuariu Molnar. Se mai stăruie de asemenea asupra înfiinţării unei
şcoli în suburbia Sibiului. Dintre cei propuşi pentru postul de director,este ales Dimitrie
Eustatievici.
Dimitrie Eustatievici a condus şcolile romaneşti ortodoxe din Transilvania până la moartea
sa, la 27 mai 1795, sub episcopii Ghedeon Nichitici ( 20 noiembrie 1788) şi urmaşul său
Gherasim Adamovici (instalat 13 septembrie 1789 - 13 aprilie 1796).34
Deşi a fost numit oficial numai la 20 septembrie 1786, Dimitrie Eustatievici şi-a început
activitatea de pregătire a învăţătorilor de la şcolile romaneşti, la Sibiu, încă înainte de numirea
oficială. În octombrie 1786 şi-a încheiat pregătirea prima promoţie de învăţători. Odată cu
aceştia au urmat cursurile şi patru candidaţi la preoţie: diaconul Ioan Florea din Geoagiu
-Hunedoara, Petru Ardelean din Săcărâmb - Hunedoara, Daniil Giurca din Soharu- Alba şi Ioan
Pop din Bahnea-Mureş. Pentru prima dată sunt amintiţi şi trei tineri care urmau să devină
cântăreţi: Daniil Ignat din Cerghidu Mare - Mureş, Zaharie Filimon din Sălişte şi Radu Hânş
din Tălmăcel -Sibiu.35 De asemenea într-un raport cu data de 28 iunie 1791 numit „conspectul
candidaţilor pregătiţi şi examinaţi pentru dăscălie şi cantorat” pe lângă candidaţii la preoţie
sunt înregistraţi şi trei cântăreţi bisericeşti:David Stoica, pregătit spre a fi cantor in Şpâlnaca-
Alba, Mihail Roşca şi Ioan Popa, pregătiţi să devină cantori in Topârcea -Sibiu.

32
Istoria învăţământului
33
cauzele şi scopurile răscoalei. În raportul înmânat Curţii el ascunde adevăratul motiv al răscoalei -şcolară. vezi,
Lucia Protopopescu, Contribuţii.. .pag.42;
34

35
 Nu ştim precis ce manuale de muzică se vor fi folosit. Trebuie să subliniem că această
şcoală îşi începe activitatea după o perioadă deosebit de grea pentru Biserica Ortodoxă din
Transilvania. Uniatismul, dărâmarea mănăstirilor,administraţia străină,au contribuit oarecum la
enclavizarea muzicii bisericeşti din această parte de ţară. Dar să nu uităm relaţiile culturale ale
românilor sibieni din acea vreme cu Ţările Române care erau foarte intense în acea perioadă. Să
nu uităm pe Hagi Pop ctitorul bisericii „din groapă” care s-a îngrijit să înzestreze locaşul cu
toate cele necesare, sau manuscrisele muzicale ce au circulat,posibil, şi pe filieră grecească. Nu
trebuie să excludem şi posibilitatea ca muzica bisericească să fi fost învăţată „după ureche”
după tradiţia ardelenească a glasurilor conturată deja. Este cert că pentru însuşirea tipicului s-au
folosit în primul rând Ceaslovul din 1790 şi 1794 şi Psaltirea din 1791 apărute la Sibiu , sau
Liturghierul de la Râmnic sau Blaj 1787.
După moartea sa (27 mai 1795), conducerea cursului respectiv, precum şi a “şcolilor
naţionale neunite” din Ardeal a fost preluată de braşoveanul Radu Tempea V (1768-1824), preot,
care le-a condus până în 1808, când a fost ales protopop la Braşov. 36 În anul 1808 la conducerea
şcolilor este numit preotul Gheorghe Haines. Acesta, în înţelegere cu Consistoriul, a încredinţat
pregătirea învăţătorilor lui Simion Jinariu. Prin circulara din 14 februarie 1809 se dispunea:
„dascălii normaliceşti cât şi alţi dieci care ar cugeta a lua treapta dăscăliei, ca dânşii pentru
auzirea cursului de normă, precum şi pentru învăţarea celor prin milostivul direct guvernalicesc
din 26 ianuarie a.c. nr. 333 poruncite: să vie aici la Sibii la cuviinciosul director în săptămâna
întâiu după Paşti fiindcă cursul se va începe luni, după Duminica Tomei şi va ţinea până la
sâmbăta Rusaliilor, aducându-şi fieştecare de cheltuială pentru hrana sa pe vremea hotărâtă.
Altmintrelea să ştie că dascălii care nu vor veni, dacă nu vor asculta mai înainte aceste
învăţături, nădejde de a se face dascăli niciodată nu pot avea”
În 1810 Gheorghe Haines i-a încredinţat lui Simion Jinariu şi pregătirea viitorilor preoţi. În
21 mai 1810 Haines îi dă dascălului Jinariu o „instrucţie” din care cunoaştem ce însemna cursul
de preoţie de la Sibiu din acea vreme: „Dascălul era îndatorat să predea cetania curată fără
opinteală sau poftorie (repetare) sau rupere a cuvintelor, dar foarte desluşită...scrisoarea
dezvoltată, aşa ca slovele unui cuvânt să fie laolaltă scrise,iară cuvânt de cuvânt despărţit...
catihismul cel mic pe de rost, bine şi din tablă în tablă; să înveţe cum trebuie a ceti Apostolul,
Evanghelia şi Leturghia, cu glasul cuviincios, curat şi fără de nici o tărăgănare sau poftorie,
aşa ca slujba şi cetania în urechile ascultătorilor să fie plăcută; să înveţe patru parţi ale
aritmeticii bine,precum şi tabela arithmetică de mine aşezată...Fieştecare să ştie cântările sau
glasurile bisericeşti şi aşezarea slujbelor sfintei biserici după tipicul din Octoihul cel bogat spre
care sfârşit va numi dascălul în fieştecare zi un ceas întru care în auzul candidaţilor va ceti
tipicul”37
La 15 martie 1811 se inaugurează o etapă nouă în istoria şcolii sibiene, odată cu numirea
tânărului profesor Gheorghe Lazăr din Avrig (1779-1823), care urmase studii de Filosofie şi
Teologie la Universitatea din Viena. Fiind foarte bine pregătit nu era văzut cu ochi buni de
directorul Haines. Cu toate acestea îi va încredinţa pregătirea viitorilor preoţi. Între timp a fost
ales la Sibiu primul episcop român,Vasile Moga. Din păcate cei doi nu au putut colabora
fructuos, Gheorghe Lazăr ignorând în repetate rânduri autoritatea episcopului.
La Sibiu, Gheorghe Lazăr, „teolog şi profesor candidaţilor de preoţie neuniţi”- aşa cum se
semna - va preda un curs de Dogmatică şi de Morală precum şi Cântările bisericeşti,Tipicul şi
Practica Liturgică. După moartea lui Gheorghe Haines la 1 martie 1812, Gheorghe Lazăr a fost
obligat să predea gratuit Cântările bisericeşti şi Tipicul precum şi „Manuarea protocoalelor
matriculare”.În mai 1814 se va plânge episcopului de greutatea predării Cântărilor bisericeşti.
Din cauza atmosferei tensionate şi situaţiei materiale precare, Gheorghe Lazăr , va părăsi Sibiul
pe la sfârşitul anului 1815. S-a stabilit la Bucureşti unde şi-a dedicat întreaga energie dezvoltării
învăţământului românesc.

36
;
37
 După plecarea lui Gheorghe Lazăr din Sibiu, episcopul Vasile Moga a rânduit pentru
continuarea cursurilor, doi apropiaţi ai săi: Moise Fulea şi Ioan Moga. Aceştia fuseseră trimişi la
studii la Universitatea din Viena, pe cheltuiala fondului sidoxial pentru a studia teologia. Moise
Fulea, deşi nu avea studiile terminate, a fost rechemat şi numit director al şcolilor din întreaga
dieceză iar Ioan Moga i-a luat locul lui Gheorghe Lazăr. Pe lângă directorat, Moise Fulea era
dator să predea gratuit cântările bisericeşti şi tipicul, precum şi scrierea, cititul,aritmetica şi
manuarea protocoalelor matriculare.

Purtarea de grijă a directorului Moise Fulea s-a răsfrânt şi asupra dascălilor pe care-i voia
cât mai pregătiţi şi conştiincioşi în a-şi îndeplini datoriile ce le reveneau. Astfel, trebuie să
consemnăm faptul că în 1822 Moise Fulea a elaborat pentru dascălii vremurilor sale o
„Instrucţie”, care astăzi ne apare ca un ghid şi totodată ca o programă de învăţământ, autorul
oferind explicaţii amănunţite pentru aplicarea ei. Partea de început a „Instrucţiei” este alcătuită
din „Rugăciune întru blagoslovenia pruncilor”. Urmează apoi „Instrucţie despre ceale ce
fieştecarele Dascăl învăţătoriu ( pentru ) creşterea şi purtarea cea bună a pruncilor spre a-i face
creştini buni şi oameni de omenie de astăzi înainte are a păzi…” Spicuind din cuprinsul
„Instrucţiei” aflăm că şcoala începea la 1 noiembrie. Dar, încă din octombrie, dascălii aveau
obligaţia „să meargă cu un jurat din casă în casă şi să-i înscrie pe toţi, toţi copiii feciori şi fete
de la 7 ani până la 15 în sus”. În şcoală elevii erau împărţiţi în trei clase. În clasa întâi erau „cei
ce învaţă cunoaşterea slovelor”, în a doua „slovenitorii” iar într-a treia „cei ce învaţă a ceti”. În
şcoală dascălii aveau obligaţia să-i înveţe pe elevi felurite rugăciuni, apoi elementele de bază ale
învăţăturii creştine cuprinse în Catehism (care la nevoie trebuia învăţat „din tablă în tablă, pe
de rost”) precum şi „4 speţii ale ar(it)meticii, a scrie binişor cu litere rumâneşti şi latineşti;
cântările, herovicele, peazne şi priceazne” ş.a.
Încă de pe vreme lui Gheorghe Haines s-a încercat organizarea unui învăţământ
confesional ortodox. După numirea sa pe scaunul episcopal, Vasile Moga a continuat
demersurile făcute în acest sens şi la data de 19 iulie 1816 Guberniul a publicat rezoluţia cu nr.
1281 prin care se reglementa organizarea învăţământului confesional ortodox.
Totodată,episcopul a fost numit şi inspector suprem al şcolilor ortodoxe. În această calitate emite
o circulară prin care sunt făcute cunoscute dispoziţiile rezoluţiei. Circulara „Ordinăciune
episcopească prin care se regulează trebile şcolare şi îndatorează să înveţe în şcoală scrisoare
cu litere latine” conţine câteva informaţii foarte preţioase cu privire la cantorii bisericeşti de
atunci. Ea prevedea:
1. „În tot satul unde este preot, să se înfiinţeze şi şcoală, iar dascăl să nu fie altul, ci
cantorul bisericii şi să aibă o ferdelă de grâu de la omul cu prunci şi să fie iertat de
darea capului şi scutit de tot felul de greutăţi de obşte şi să înveţe pruncii a scrie cu
slove latineşti.
2. Unde sunt amestecaţi românii cu saşii să aibă şi şcoala romanescă drepturi băneşti
din lada satului pe cât va avea şi şcoala săsească.
3. Unde nu se va putea cuprinde cantorul să înveţe singur pe toţi pruncii, feciori şi
fete,acolo să mai puie un dascăl cu plata de 50 de zloţi pe an sau o găleată de grâu
de la toată gazda cu prunci.
4. Eară cantor să nu fie altul care nu s-ar putea legitimălui prin directorul şcoalelor
că au învăţat norma...”
Prin urmare diecii sau cantorii trebuiau să urmeze cursurile de normă de la Sibiu. Lucru
deosebit de folositor căci aici aveau contact cu alţi cântăreţi şi bineînţeles cu un mod de cântare
ceva mai organizat. În şcolile lor credem că excelau prin ceea ce ştiau ei mai bine să
facă:învăţarea cântărilor bisericeşti.
Aşadar, de la începutul înfiinţării Şcolii de la Sibiu (1786) şi până la mijlocul secolului al
XIX-lea (1849) cântările bisericeşti au fot predate de şase profesori:
- Dimitrie Eustatievici (20 septembrie 1786-27 mai 1795);
- Radu Tempea V(1796-1808);
 - Gheorghe Haines (1808-1810);
- Simion Jinariu (1810-1811);
- Gheorghe Lazăr (15 martie 1811-1815);
- Moise Fulea ( 1814 - 25 octombrie 1849);
Pentru această perioadă nu cunoaştem vreun manual sau vreo metodă după care să se fi
predat muzica bisericească. Cunoaştem doar cărţile de slujbă apărute până la acea vreme la Sibiu
şi care vor fi fost folosite măcar în parte la învăţarea cântărilor: Liturghierul (1814, 1827, 1831,
1835), Ceaslovul (1811, 1816, 1819, 1822, 1825, 1829, 1830, 1842), Catavasierul (1812, 1817,
1832), Octoihul mic (1826, 1830, 1833, 1839, 1842, 1845), Molitvelnicul bogat (1833), Psal-
tirea (1811, 1817, 1825, 1826, 1831, 1834, 1837, 1838, 1841), Evanghelia (1840 si 1844),
Penticostarul (1841). Se vor fi folosit si unele ediţii ale cărţilor de slujbă tipărite la Buda:
Octoihul (1811), Evanghelia (1812), Triodul (1816), Psaltirea (1813, 1817, 1818), sau cele de la
Braşov: Molitvelnicul (1811), Psaltirea (1820) etc. Din punct de vedere muzical se poate
semnala un prim pas al declinului culturii muzicale bisericeşti din Transilvania.
În pofida tuturor greutăţilor şcoala sibiană de teologie şi-a continuat drumul şi şi-a făcut
datoria faţă de neam. Mitropolitul Nicolae Bălan elogia această perioadă: „Cu merinde pentru
hrana trupească şi cu merinde sufletească, amândouă pe o forma de modestie, veneau smeriţii fii
de preoţi şi de ţărani români apăsaţi sub jugul greu al iobăgiei la Sibiu, ca în şcoala de lângă
Vasile Moga să-şi îmbogăţească sufletele cu învăţăturile bogosloviei şi ale dăscăliei. Cu gândul
mai mult la cei ramaşi acasă şi la afacerile gospodăriei după care trăiau decât la carte, vor fi
petrecut ei in acest oraş săsesc, in care s-au înfiripat cu trudă începuturile primitive ale unor
aşezăminte de cultura româneasca. Nu vor fi făcut ei mare spor in învăţătură, dar li se va fi întărit
credinţa in adevărul sfânt al legii strămoşeşti şi li se va fi înviorat nădejdea în sosirea unui viitor
mai fericit pentru Biserica şi poporul lor. Întorşi acasă, in referinţele unei vieţi patriarhale, trăiau
muncind alături de turma lor cuvântătoare, pentru câştigarea pâinii de toate zilele. Împărtăşind şi
in bine şi in rău aceeaşi soartă cu fiii lor sufleteşti, de care se deosebeau puţin atât în însuşirile
bune, cit şi in cele rele, au continuat firul istoriei de „sate şi preoţi" a poporului nostru”.
La fel şi profesorul Aurel Crăciunescu spunea: „Candidaţii din seminar, cu bucoavna
subsuori şi cu hrana pe şase săptămâni în traistă, veneau smeriţi la izvorul de apa vie ca să-şi
răcorească setea după ştiinţa, după adevăr. Dânşii reprezentau un neam întreg şi lucrau pentru un
neam întreg. Pe lângă ştiinţa lor modestă, ei duceau din seminar un suflet viu de creştini români
adevăraţi, un suflet pătruns de adevărul legii şi credinţei strămoşeşti. Vestitori ai ştiinţei şi ai
adevărului dumnezeiesc, purtau şi coarnele plugului, lucrând din zorile zilei până în adâncul
nopţii, ca sa poată trai atât ei cit si turma lor, în cinstea legii adevărate şi în frica Domnului.
Tinerii de la bogoslovie, cari cu sfială se ocupau de studiul cursului teologic, învăţând întru
smerenie şi cucernicie tâlcuiala Evangheliei, s-au făcut păstori eroici în lupta pentru susţinerea
moştenirii strămoşeşti, devenind apostoli devotaţi ai legii româneşti, vestind-o în tot locul şi în
toată vremea turmei cuvântătoare, care numai lor le credea, lor le urma şi numai în dânşii se
încredea, căci erau sânge din sângele ei, trup din trupul ei şi suflet din sufletul ei.”

3. Mitropolitul Andrei Şaguna şi contribuţia lui la afirmarea şi dezvoltarea

învăţământului muzical bisericesc ortodox

După aproape un an de la moartea episcopului Vasile Moga ,la 27 iunie 1845 a fost numit
ca vicar al eparhiei Andrei Şaguna (n. 1 ian. 1809 - 28 iun. 1873). Astfel începe o nouă perioadă
în istoria Bisericii Româneşti dar şi a muzicii tradiţionale bisericeşti din Transilvania. În acel an
cursul de Teologie a fost ridicat la un an de studii, cu introducerea unor noi discipline. Andrei
Şaguna s-a interesat de această şcoală pe tot cursul păstoririi sale. Astfel, într-un „Sinod
eparhial” convocat în martie 1850 s-a hotărât ca şcoala sibiană să devină un „Institut teologic-
pedagogic”, cu două „secţiuni”: una teologică, cu doi ani de studii (din 1852), apoi cu trei ani
(din 1861), în care să fie primiţi numai absolvenţi de gimnaziu şi o „secţiune pedagogică” (creată
în 1853), cu un an de studiu, apoi cu doi ani (1862), cu trei ani (1879) şi cu patru ani (1907), care
pregătea învăţători pentru şcolile primare îndrumate de Biserică.
Mitropolitul Andrei Şaguna, a fost preocupat în permanenţă de formarea unor cadre
didactice corespunzătoare pentru cele două secţiuni ale Institutului, ca şi de tipărirea de manuale
şcolare pentru elevii lor. Dintre profesorii numiţi de Şaguna consemnăm pe Ioan Hannia (1848-
1895), fost şi director al Institutului, Grigorie Pantazi (1849-1854), preotul Sava Popovici din
Răşinari (1854-1855), autor de manuale didactice, toţi trei cu studii la Universitatea din Viena. 38
Aceştia, se pare, au predat Cântările bisericeşti de la moartea lui Moise Fulea până la numirea lui
Nicolae Begnescu la o dată necunoscută. Probabil că a fost instituit la începutul anului şcolar
1852 şi a funcţionat până la sfârşitul anului şcolar 1860 când a trecut la uniţi.39
În programele Institutului este amintit şi Ioan Bobeş (menţionat şi de Dimitrie Cunţan
în prefaţa cărţii sale) din Boiţa – Sibiu . Acesta apare în protocolul corpului profesoral începând
cu data de 3 aprilie 1858. În ultimele cercetări am constatat că Ioan Bobeş funcţionează ca
profesor de tipic şi cântări încă din 1853.
Între anii 1844-1849 Ioan Bobeş urmează cursurile Seminarului Central din Bucureşti
pe cheltuiala mitropolitului de atunci,Neofit al Ungrovlahiei.40Nu ştim în ce împrejurări l-a
cunoscut pe acest ierarh. Cert este că atunci, la acea vreme, muzica psaltică era predată la
Seminarul Central de, nimeni altul decât, Anton Pann (1797-1854). În acea vreme Anton Pann
tipărea „Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau gramatica melodică”(1845).Ioan
Bobeş şi-a făcut pe deplin teoria căci absolvă seminarul cu calificativul „eminent”. 41Un aşa tânăr
pregătit nu putea să îi scape Mitropolitului Şaguna. Acesta îl numeşte învăţător împreună cu alţi
tineri la şcoala din Răşinari (se cunoaşte „slăbiciunea” mitropolitului pentru acest sat). Totuşi nu
îl numeşte profesor de cântări ci îi recomandă să predea teologia (religia). Mitropolitul Andrei
Şaguna se adresa răsinărenilor astfel:
Iubita mea in Hristos obşte!
Veţi fi ştiind iubiţilor, mulţimea trebilor mele şi călătoria mea, care am a o interprinde la
Viena. Să nu vă miraţi, că nu v-am uitat pe D-voastră, căci iubirea mea ferbinte către voi mă
îndeamnă şi astădată a Vă întâmpina cu binecuvântare şi epistolia aceasta arhierească, ca o
dovadă vie a îngrijirii mele de voi şi de ai voştri.
Deci in ajunul plecării mele la preabunul nostru Împărat poftindu-vă „Pace tuturor",
„Sănătate tuturor”, Vă dau de ştire, că pe următorii tineri i-am aflat de harnici pentru dascăli la
copiii şi copilele voastre, adecă:
1. Vasile Axente, pentru şcoala mai înalta, căci a făcut gimnaziu, filosofia şi dreptul.
1. loan Bobeşiu, pentru a 2-a clasă - cu teologia. (religia)
2. Petru Băncilă, pentru I-a clasă, căci a săvârşit sub însumi a mea povăţuire „Metodica
învăţătorească”.
2. loan Muntoiu, „Metodica învăţătorească ,Istoria bisericească şi cântările.
Sibiu, 1850. Andreiu Şaguna.
La Răşinari va sta din 1850 până în 1852 când va fi numit pentru scurt timp preot şi
învăţător în comuna natală Boiţa.42De aici va fi chemat să predea cântările în 1853 la Institutul
teologic-pedagogic, nou înfiinţat de Şaguna. Ioan Albescu autorul celor două monografii despre
satul Boiţa insistă asupra faptului că Ioan Bobeş a introdus „cântare nouă ” în bisericile din

38
Ibidem,pag.272-273;
39
Ibidem;
40
Ibidem;
41
Ioan Albescu,Însemnări..pag.40;
42
Ardeal.43În mod sigur se referea la „noua sistimă” introdusă în Ţările Române de Petru Efesiul şi
continuată de Ieromonahul Macarie,Anton Pann ş.a. după Reforma lui Hrisant de la 1814.Cum
Ioan Bobeş a fost unul dintre profesorii lui Dimitrie Cunţan ,acest lucru explică foarte multe.
În 1860 Ioan Bobeş se întoarce în Boiţa ca preot şi învăţător. Cum în acelaşi an
Nicolae Begnescu a fost pierdut pentru Biserica Ortodoxă (a trecut la greco-catolicism), postul
de profesor de cântări si tipic de la Institutul Teologic –Pedagogic a rămas vacant. Mitropolitul
Andrei Şaguna îl numeşte pe acest post pe tânărul Ioan Dragomir din Apoldul de Sus, începând
cu anul şcolar 1860-1861.
Ioan Dragomir, s-a născut la 10 Septembrie 1833 in Apoldul de Sus, judeţul Sibiu, într-o
familie de ţărani. Studiile gimnaziale le-a făcut în Sibiu şi tot aici a terminat şi cursurile teologice
in anii şcolari 1857/8 şi 1858/9, audiind in acelaşi timp şi cursurile academiei de drept. Angajat
la seminar ca profesor de cântări bisericeşti, a desfăşurat o frumoasă activitate, organizând corul
clerical, compunând o mulţime de melodii, contribuind mult la îmbogăţirea cultului divin şi dând
impuls dezvoltării cântării bisericeşti şi a muzicii in general. Se stinge din viaţă la 23 Februarie
1864 când avea doar 31 de ani.
Zaharia Boiu prezent la înmormântare rosteşte o mişcătoare cuvântare din care cităm:
„...iubit cor al tinerimii pedagogic-teologice, care ai fost mândria şi iubirea şi lumina ochilor
neobositului tău întemeietor şi conducător, şi care de astăzi încolo – cine ştie până când – vei
rămâne orfan de conducătorul tău, şi peste tot întreagă iubită tinerime a scumpului nostru
institut diecezan, primeşte şi tu ultimul adio al bunului tău profesor! Sădiţi, tineri iubiţi adânc în
inimile voastre frumoasele învăţături ,ce aţi secerat din rostul zelosului vostru învăţător: şi de
câte ori va răsuna din piepturile voastre o cântare melodioasă din cele compuse de dânsul ori
învăţate de la el aduceţi-vă aminte de profesorul vostru veştejit în floare etăţii şi binecuvântaţi
în inimile voastre memoria lui!” Tot de la Zaharia Boiu mai ştim, că la înmormântarea lui Ioan
Dragomir,corul Institutului a cântat una din compoziţii, „plâng şi mă tânguiesc”.Din păcate nici
una din compoziţii nu s-a păstrat până la noi. În mod sigur a influenţat compoziţiile lui Cunţan
care i-a purtat mereu o pioasă amintire.
Încă de la începutul activităţii sale Mitropolitul Andrei Şaguna dispunea la o întâlnire cu
protopopii în 20 octombrie 1846 ca, „preoţii cu învăţătorii şi cântăreţii să trăiască în dragoste
şi buna pricepere împreunându-şi puterile cu dânşii spre a învăţa tinerimea în cetire şi cântare
bisericească“Mai târziu, la 10 august 1854, va dispune obligativitatea cântărilor bisericeşti în
toate cele şase clase de învăţământ primar. Tot datorită lui Şaguna se înfiinţează primele coruri
şcolare. Marele ierarh cunoştea valoarea religioasă şi estetică a rugăciunii cântate şi puterea ei de
înfrăţire spirituală.
În anul 1849, cu prilejul întâlnirii sale cu obştea românească de la Sf. Nicolae din Şcheii-
Braşovului, Andrei Şaguna a hotărât să fie înlocuiţi călugării cântăreţi Varlaam şi Domeţian,
veniţi aici de la mănăstirea Sinaia.44 Cum o parte dintre credincioşi au fost nemulţumiţi de cele
petrecute, Şaguna, aflând desigur, va expedia din Viena, în decembrie 1850, o corespondenţă
adresată comitetului acestei biserici, recomandându-i „să scoată pe zişii cântăreţi din posturile,
cu a căror cântare eu n-am fost mulţumit... şi să fie reprezentanţii cu ochii mai privighetori
asupra acestora, căci despre purtarea lor morală se auzeau multe veşti urâte“ 45.Cei doi au fost
înlocuiţi cu Mihail Popescu şi Constantin Trandafirescu, „amândoi din Bucureşti psalţi şi cu
glas şi cu meşteşug bun”.
Cu puţin înainte de moartea Mitropolitului, Gheorghe Pletosu consemna:„în biserica din
cetate... Sibiu, Şaguna şedea în scaunul arhieresc şi oricum cântam, acum unul,acum altul nu-i
convenea. Atunci se dă jos din scaunul său,vine în strană şi începe a cânta stihirile praznicului.
43

44
Sterie, Stinghe, Documente privitoare la trecutul românilor din Şchei (1864-1868), vol. IV, Braşov, Tipografia
Ciurcu şi Comp.,1903, pag. 95,apud, Constantin Catrina,Mitropolitul Andrei Şaguna despre practica şi tradiţia
cântării de sorginte bizantină în Biserica Ortodoxă din Transilvania, în Acta Musicae Byzantinae, Iaşi, vol.I, nr.1,
1999,pag 70;
45
Ibidem;
Cântă una, cântă două...Şaguna ne-a dat o pildă vie de executare a cântărilor bisericeşti în
spiritul bisericei ortodoxe, de o cântare recitativă şi totuşi nu grăbită, de o cântare pedant
acurată în ceea ce priveşte melodia, prozodia, accentul şi interpretaţiunea, pentru ca să nu se
conturbe înţelesul”. Şi încă o subliniere aparţinând aceluiaşi martor ocular „Şaguna intră în
biserică pe „Unule născut“ şi observând cum alergăm cântarea...face un semn diaconului să
tacă...şi apoi se adresează celor două strane:„Dar asta e cântare, zice? Aşa cântaţi voi sub
straşina rezidenţei mele? Apoi oare cum veţi face slujbele şi veţi cânta cântările când veţi fi de
capul vostru prin parohii?”
La 6 decembrie 1859 într-un post-scriptum la Pastorala de Crăciun Mitropolitul Şaguna
cerea preoţilor să se ocupe de culegerea cântecelor bisericeşti şi a colindelor:
„Cu acest prelej provoc pre toţi păr. protopopi, preoţi, cărturari şi dascăli: ca
I Unde vor şti vre-o familie română nobile (Nemeş), să o poftească a le îngădui descrierea
diplomei lor de nobilitate, şi a mi-o trimite apoi.
IISă adune poveşti şi cântece populare, şi
III Colinde,
Scopul meu este, ca Diplomele familiilor române nobile fără osebire de religie să le adun şi să
le tipăresc într'o carte»
Tot spre acest sfârşit voi să fac o adunare de poveşti şi cântece româneşti, ca într'o carte să le
tipăresc.
Ear colindele, ce mi-se vor trimite, le voi împărtăşi cu literatul nostru Domnul Marienescu,
carele să ocupă cu tipărirea colindelor.
Preoţimea să ceară ajutoriu şi desluşire mai departe de la inteligenţa română, carea este
poftită din parte-mi a fi mână de ajutoriu, în aceasta năzuială a mea.”
Ca răspuns la această dorinţă a ierarhului, doi învăţători de la şcoala din Răşinari, Petru
Băcilă şi Petru Sîntion, trimiteau mitropolitului Şaguna un manuscris de 17 coli cuprinzând
cântările Sfintei Liturghii, psalmii de seară şi de dimineaţa; ceea ce e mai de lipsă pentru
învăţarea celor opt glasuri, precum stihirile şi antifoanele cele dintâi ale fiecărui glas şi troparele;
troparele sărbătorilor cele mai însemnate şi toate axioanele. În cercetările amănunţite cu privire
la acest document deosebit de valoros am constatat că el nu se mai găseşte în Arhiva
Arhiepiscopiei din Sibiu (A.A.S.). Preotul Ilie Frăcea (acum preot în Grecia) autorul articolului
despre Dimitrie Cunţan, nu ne dă mai multe detalii. În Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (A.A.S.) se
află doar memoriul amintiţilor învăţători. Pentru ineditul acestui act46, îl prezentăm în continuare,
păstrând ortografia vremii:
Esselenţiei Sale
Înaltu Prea-Sfinţitului şi Prea-Luminatului D. Domnu Andreiu Barone de Şiaguna
Archiepiscopu şi Metropolitu Gr. Or. alu tuturoru româniloru din Ungaria şi Transilvania,
Consilieru intimu alu Maiest. Sale O. R. Apostol etc. etc. etc.
în Sibiu
Umilita rogare
a înveţiatoriloru P. Băncilă si P. Simtionu de la scola norm. capitală gr. or. din Reşinari.
Aşterne în alăturarea unu proiectu şi manuscrisu de Manualu scolasticu de cântări atâtu
bisericesci câtu şi naţionale pentru înalta aprobare şi Archipăstorescă binecuventare.
Cu două ocluse originale:
A. proiectu de 2 cole
B. manuscrisu de 17 cole.
Esselenţia Vostră
Prea luminate şi Prea sântite Domnule
Archiepiscopu şi Metropolitu!
Subsemnaţii, ca înveţiatori vechi şi cântăreţi, convinşi fiindu din propria nostră
esperienţia ca tinerimei nostre şcolare i lipsesce o cărticică practică de cântări, care în
46
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (A.A.S.) document 238 mapa 21 Pr.
inveţiamentul de cântări se corespundă cerinţeloru din instrucţiunea şcolară, determinândune
amu şi întocmitu şi lucratu o astfeliu de cărticică, a cărei proiectu şi manuscrisu cu celu mai
profundu respectu şi fiescă supunere îndrăsnind a le aşterne în alăturare Esselenţii Vostre în
intregimea loru.
La întocmirea acesteia amu avutu în vedere a nu lăsa nimicu afară din totu ce ar fi
neapăratu de lipsă pentru unu înveţiacelu în şcolă şi în biserică: Cântările S. Liturgii, Psalmii
de sera şi de dimineţia; cea ce e mai de lipsă pentru înveţiarea celoru 8 glasuri, precum:
Stichirile şi Antifonele cele d’ântâiu ale fiecărui glasu şi troparele, serbătoriloru celoru mai
însemnate şi tote acsionele. Tote aceste în unu modu sistematicu şi corespundiatoriu scopului.
Amu adăugatu mai de parte şi câteva poesii ocasionele bisericeşci: Imnulu popolare şi
Archiepiscopescu, precum şi cele mai alese poesii naţionale şi funebrale.
Intenţiunea nostră, ce o amu avutu şi de care amu fostu preocupaţi la întocmirea acestei
cărticici au fostu pe de o parte a împlini lacuna ce se sinte de o aşia carte, care se cuprindă
nunumai cele mai alese, ci şi chiar cele mai neapăratu trebuiniţiose cântări aciediate după unu
sistemu mai corespundiatoriu cerinţieloru din instrucţiunea şcolară, şi care carte se potă fi pe
viitoriu precâtu folositore tinerimei nostre şcolare, preatâtu se servescă de îndreptariu chiar şi
înveţiatoriloru pentru a pote instrua pe elevi în cele mai alese şi neapăratu trebuinţiose cântări
bisericesci, naţionale şi funebrale; era pe de altă parte ca tipărinduse să se potă vinde cu unu
preţiu câtu se pote de moderatu, încâtu prin eftinătatea ei să nu lipsescă nici unui inveţiatoriu şi
scolariu de la şcolele nostre confesionale.
Mai de parte fiindu că în şcolele nostre suntu introduse literele străbune, şi tinerimea se
instruedia preste totu cu aceste litere, amu cugetatu a fi mai cu scopu şi în interesulu tinerimei,
ca şi acestă cărticică să se tipărescă cu astufeliu de litere.
De cumva lucrarea aceasta a nostră corespunde scopului şi lipsei ce ni-amu propusu a
îndeplini ne rogamu cu cea mai fiescă supunere să Ve înduraţi a da înalta aprobare şi
Archipăstoresca binecuventare pentru a se tipări.
Ai Esselenţiei Vostre Cei mai devotaţi şi plecaţi servi,
Petru Băncilă
Petru Simtionu
N-am putut stabili cu exactitate data la care a fost redactat acest memoriu. Despre Petru
Băncilă ştim că a fost cantor la biserica din Răşinari, iar intre anii 1849/50 şi 1854/55, învăţător
în aceeaşi localitate numit şi şcolit însuşi Şaguna (împreună cu Ioan Bobeş). Petru Sîntion
urmează Institutul Teologic-Pedagogic de la Sibiu între 1858-185947, aici este numit şi preo48
apoi, apare în registrele şcolii din Răşinari ca învăţător între 1861-1879. 49 Dacă cei doi se
semnează ca „învăţători în Răşinari,”însemnă că au redactat memoriul după anul 1861. Un
document de aşa valoare ne-ar fi adus multe lămuriri cu privire la muzica practicată de cântăreţii
de atunci.
4. Alte forme de învăţământ muzical
Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Sibiu (1927-1948)
În anul 1927 se înfiinţa la Sibiu, Şcoala Ortodoxă Română de cântăreţi bisericeşti care, din
1936, va lua numele de Dimitrie Cunţan. Cel care a înfiinţat această şcoală a fost Mitropolitul
Nicolae Bălan şi urmărea „să cultive cântarea bisericească cea specifică sufletului ardelean, să
promoveze o serie de elemente de bun ajutor preoţilor de la sate şi oraşe şi - pe cât posibil-să
înlesnească tinerilor doritori de învăţătură să deprindă câte o meserie folositoare şi cât mai
multe din cunoştinţele unei raţionale exploatări a pământului.”50 Prin urmare, elevii erau
pregătiţi nu numai pentru strană ci puteau să se califice şi în alte meserii. Circulara nr. 7008/1927
emisă de Consiliul Arhiepiscopesc aducea la cunoştinţa parohiilor din toată Arhiepiscopia
47
Dr. Eusebiu Roşca.,op.cit.pag.145;
48
Stan A. Ionescu, Monografia....pag.75;
49
Ibidem;
50
Pr. Valeriu Popa,Anuarul II al Şcolii Ortodoxe Române de cântări bisericeşti Dimitrie Cunţan din Sibiu, (1927-
1937-1947),Suceava, Tipografia Bucur Orendovici, 1947,pag.62-63;
Sibiului51 de înfiinţarea acestei şcoli. Pentru întocmirea Regulamentului de organizare şi a
programei analitice, Mitropolitul Nicolae Bălan a numit o comisie formată din: Dr. Vasile Stan,
Pr. Trandafir Scorobeţ, Prof. Timotei Popovici,Pr. Gheorghe Maior, Prof. Candid Popa şi
consilierul Matei Voileanu, comisie care le-a şi redactat. Trebuie menţionat că regulamentul şi
programa analitică au fost adoptate de toate şcolile de cântăreţi din patriarhia română. În anul
1940 existau un număr de 18 şcoli de cântăreţi subvenţionate de la bugetul de stat 52 şi 6 şcoli
nesubvenţionate.
Şcoala de cântăreţi de la Sibiu a funcţionat până în anul 1948 cu următorii profesori:
1. Pr. Ştefan Morariu – Studiu biblic (1927-1940). Director între anii 1927-1940;
2. Pr. Nicolae Topolog – Muzică vocală şi instrumentală(1927-1940);
3. Vasile Chira – învăţător – Româna, Istoria, Geografia, şi Aritmetica (1927-1946);
4. Ioan Popiţa – absolvent de teologie – Cântări bisericeşti şi tipic (1929-1930);
5. Ioan Luca– absolvent de teologie – Cântări bisericeşti şi tipic(1930-1934);
6. Pr. Dumitru Călugăr – Studiu biblic (1934-1945). Director între anii 1940-1945;
7. Ing. Ioan Stalov - Ştiinţe agricole (1934-1946);
8. Prof. Vasile Costin - Lucru manual (1934-1940);
9. Pr. Iacob Bozocea - Studiu biblic (1936-1940);
10. Ioan Suciu - Cântări bisericeşti şi tipic (1940-1941);
11. Constantin Imbăruş – învăţător – Română şi Istorie (1940-1941);
51
La acea vreme Arhiepiscopia Sibiului cuprindea judeţele: Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna;
52
Lista şcolilor subvenţionate: (Vezi Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu (AAS) fondul Varia I 1008 )
Mitropolia Ungro-Vlahiei Arhiepiscopia Bucureştilor
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Căldăruşani-Ilfov
a. Episcopia Buzăului
2. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Neagu Ionescu” Buzău
b. Episcopia Tomisului ( Constanţa)
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcopul Gherontie” Medgidia
II. Sf. Mitropolie a Moldovei şi a Sucevei-Iaşi
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Iaşi
a. Episcopia Romanului
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcop Melhisedec” Roman
2. Şcoala de cântăreţi bisericeşti a Epitropiei „Domnească” Focşani
a. Episcopia Huşilor
1. Şcoala eparhială de cântăreţi Huşi
c. Episcopia Dunării de Jos- Galaţi
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Cocoş, jud. Tulcea
III. Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba-Iulia şi Sibiu
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Dimitrie Cunţan” Sibiu
a. Episcopia Aradului
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Arad
b. Episcopia Caransebeşului
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Caransebeş
c. Episcopia Oradea -Beiuş
d. Episcopia Cluj- Vicariatul Alba
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Alba-Iulia
e. Episcopia Timişoarei
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Timişoara
IV. Arhiepiscopia Craiovei
1. Şcoala eparhială de cântăreţi bisericeşti din Rm. Vâlcea
a. Episcopia Argeşului
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti „Episcopul Nichita”- Curtea de Argeş
V. Mitropolia Basarabiei
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Chişinău
a. Episcopia Cetăţii Albe- Ismail
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Ismail
b. Episcopia Hotinului-Bălţi
1. Şcoala de cântăreţi bisericeşti Bălţi
 12. Diac. Anatolie Scurtu - Muzică vocală şi instrumentală (1942-1948);
13. Pr. Valeriu Popa - Cântări bisericeşti şi tipic (1942-1948).Director între anii 1945-1948;
14. Diac. Simion Macarie - Studiu biblic (1945-1948);
15. Pr. Gheorghe Bota - Româna, Istoria, Geografia (1946-1948);
16. Diac. Eugen Munteanu - Aritmetică, Ştiinţe agricole (1946-1948);
17. Dr. Liviu Ionaşiu – Medic (1927-1947);
Până în anul 1946 şcoala a funcţionat cu 2 ani de studii, iar din 1946 durata cursurilor s-a
ridicat la 3 ani plus un an practică muzicală.
Şcoala de cântăreţi din Sibiu a avut o bogată activitate muzicală. Corul şcolii sub
conducerea lui Nicolae Topolog sau Anatolie Scurtu a susţinut numeroase concerte atât în Sibiu
cât şi în alte oraşe învecinate.
Dintre compozitorii ale căror partituri au fost interpretate de-a lungul timpului de către
corul şcolii, amintim: George Dima, Dimitrie Cunţan D. G. Kiriac, Timotei Popovici, Tiberiu
Brediceanu, Gheorghe Cucu, Augustin Bena, Maxim Vasiliu,Emil Monţia, Gheorghe Şoima,
Mihai Bârcă, Gheorghe Budiş. De asemenea, în fiecare duminică sau sărbătoare, elevii erau
prezenţi la bisericile din oraş cântând utrenia liturghia sau vecernia.
Activitatea acestei şcoli a fost deosebit de rodnică. 270 de absolvenţi au răspândit în toată
Transilvania (alături şi de absolvenţii Academiei Teologice) „duhul cântării” imprimate de
mentorului ei - Dimitrie Cunţan.
După anul 1947 au venit vremuri grele pentru Biserică şi Ţară. Preotul Valeriu Popa,
ultimul director al şcolii, anticipând desfiinţarea acestei instituţii, nota cu nostalgie în încheierea
anuarului şcolii (1947): „Desprinzând de pe răbojul vremii şirul neîntrerupt al celor douăzeci de
ani de activitate a şcolii de cântăreţi bisericeşti Dimitrie Cunţan din Sibiu, facem din ei chezăşia
unei tot pe atât de bogate agoniseli viitoare, iar din acestea, mărturia de împlinire a chemării
pentru care instituţia sibiană a fost aşezată aici, în margine de ţară transilvană şi-n inimă de
lume românească”.
Deşi Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Sibiu şi-a încheiat activitatea de aproape 60 de ani,
beneficiile ei se mai fac simţite şi astăzi. În cadrul proiectului “Cercetarea sistematică şi
valorificarea tezaurului de oralitate al cântării de strană din bisericile Arhiepiscopiei
Sibiului”53, am identificat doi absolvenţi, care ,deşi octogenari sunt în plină activitate ducând mai
departe frumoasa tradiţie a acestei şcoli. Este vorba despre Bighea Ioan din comuna Cristian
(jud. Sibiu) şi Muntean Ioan din com. Vulcan (jud. Braşov).
Bighea Ioan s-a născut la 11 ianuarie 1921 în Cristian. A urmat Şcoala de Cântăreţi
Bisericeşti de la Sibiu, între 1938-1940. I-a avut profesori pe Nicolae Topolog la muzică, pe
Gheorghe Buzduc54 la religie, director fiind Pr.Ştefan Morar. L-a cunoscut pe Timotei Popovici.
Este cântăreţ la strana bisericii din Cristian din 1940.
Muntean Ioan s-a născut în Vulcan (jud. Braşov) la 19 septembrie 1924 în familia
cântăreţului bisericesc, Gheorghe Muntean. A urmat Şcoala de cântăreţi de la Sibiu între anii
1939-1941. Cântă la strana bisericii din Vulcan din anul 1941.
Ceea ce este de remarcat la aceşti doi cântăreţi (dar şi alţii), este faptul că după mulţi ani de
la absolvire, au păstrat intactă cântarea învăţată în şcoală. De exemplu, irmoasele sărbătorilor
sunt cântate din memorie exact după manualul lui Dimitrie Cunţan.

II. Cântarea monodică de strană

Personalităţi muzicale (creatori, culegători, editori)

1. Dimitrie Cunţan
Am arătat că la 23 februarie 1864 a murit tânărul profesor de Cântări bisericeşti de la Institutul
sibian, Ioan Dragomir, care funcţiona încă din 1860, absolvent al acestuia din 1859. În aceasta
situaţie, la 1 aprilie 1864, Andrei Şaguna, l-a numit în mod providenţial, pe tânărul Dimitrie Cunţan
53
Derulat intre anii 2002-2005
54
Nu se află în lista profesorilor amintiţi de Pr. Valeriu Popa în Anuarul II….;
profesor de Muzică şi tipic la Institutul pedagogic-teologic, cel al cărui nume avea să se identifice cu
muzica bisericească din Ardeal. Cum întreaga viaţă a lui Dimitrie Cunţan a fost caracterizată de o
modestie ieşită din comun, mai târziu va spune că a fost ales: „mai mult din cauza lipsei, şi a
necesitaţii imperative, decât pentru vreun merit deosebit al meu personal”.
Viaţa
Bătrânul psalts-a născut în anul 1837 în familia unor ţărani credincioşi (probabil cu strămoşii din
Cunţa, lângă Sebeş) în satul Dobârca, din comuna Miercurea Sibiului. Părinţii vor fi făcut multe
sacrificii pentru a-şi da copilul să înveţe carte. Primele cunoştinţe de carte le-a dobândit la şcoala
primară din sat, după care a fost înscris la şcoala romano-catolica din Miercurea Sibiului, după cum
însuşi mărturiseşte: „...în anul 1846 locuiam la învăţătorul şcoalei romano-catolice Hazi cu care
făceam din limba germană un curs privat pregătitor pentru clasa a II-a a acelei şcoli”.55
Timpul petrecut la gimnaziu estre greu de reconstituit. După propria sa mărturisire, a fost
adus la Sibiu in jurul anului 1850, dar abia in 1858 este întâlnit ca absolvent a cinci clase la
Gimnaziul romano-catolic de aici.
Între anii şcolari 1858-1860 era înscris la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu „ademenit
ca de glasul unei chemări îngereşti...vădind aici aleasă distincţie şi purtare, la studii şi cu
deosebire la cântările bisericeşti” . Aici a fost elevul lui Ioan Hannia, Nicolae Popea, Ioan
Popescu şi Zaharia Boiu. Personalitatea covârşitoare a Mitropolitului Şaguna i-a marcat pe toţi
studenţii Institutului cum tot Cunţan va mărturisi: „...bunul părinte al studenţilor,Andrei pe cei buni
şi diligenţi ne prevedea cu ajutoare şi stipendii...S-a îngrijit de creşterea religioasă morală şi prin
aceea că a dispus ca în afară de orele pentru catehizare, o dată pe săptămână, să ne întrunim toţi
în capela vechiului seminar din strada Cisnădiei, unde maestru de muzică Zenker ne instrua în
muzica vocală,după note; că a tradus şi litografiat la anul 1854 de pe greceşte liturghia lui
Randhartinger din Viena , compoziţie pentru cor mixt în patru voci – iar noi, fii săi, sub conducerea
numitului muzicant şi regretatului profesor de cântări Ioan Dragomir, cu bucurie şi cu zel o am
studiat şi o am executat în biserică la toate ocaziunile mai solemne.”
În toamna anului 1860 a fost numit învăţător la şcoala de pe lângă parohia Iosefin. Apreciat
încă de atunci, în vara anilor 1863 şi 1864 a fost trimis de Andrei Şaguna şi „Consistoriul diecezan”, în
calitate de „comisar consistorial", să prezideze conferinţele învăţătoreşti de la şcolile ortodoxe din
protopopiatele Braşov, Treiscaune şi Făgăraş.
De la 1 aprilie 1864 primeşte de la Şaguna misiunea de a preda Cântările şi Tipicul la
Institut, misiune care o va purta cu mare demnitate şi rodnicie până la sfârşitul vieţii.
La 16 noiembrie 1864,Şaguna l-a hirotonit întru diacon pe seama bisericii din Sibiu-Iosefin,
urmând ca „în sărbătorile mari a se rândui pentru slujba dumnezeiasca la biserica
episcopească”56. La 1 iulie 1872, l-a hirotonit întru preot-paroh pe seama bisericii din „suburbiul
Iosefin'' după moartea fostului paroh, asesorul consistorial loan Panovici. Andrei Şaguna scria cu
acea ocazie Consistoriului: „Considerând că Ioan Panovici asesor consistorial,protopop pensionar
al Sibiului II şi paroh la Biserica din Josephstadt-ul Sibiului au răposat în 30-lea mai a.c., mă aflu
îndemnat a numi lângă acea biserică şi poporul credincios care ţine de dânsa, pe Dimitriu Cunţan,
carele de 23 de ani ( credem că este o greşeală de scriere a actului deoarece, dacă Dimitrie Cunţan a
fost numit învăţător în 1860 rezultă că, până în 1872 sunt 12 ani n.n. ) au prestat serviciul dăscălesc
la şcoala parohială de acolo şi profesor de cântări în Institutul nostru pedagogico-clerical 9 ani şi
a fost 8 ani diacon, de paroh actual, cu aceea că după ce s-a hirotonit de preot în 1 iulie a.c. să se
introducă în parohia sa cu plata ce au avut-o şi predecesorul lui, apoi casa parohială să o uzeze
de 1 septembrie a.c. iar poţiunea canonică de la toamna a.c.”
Odată cu numirea ca preot-paroh, înceta activitatea lui de învăţător, după mai bine de 12 ani
de activitate. Potrivit Statutului Organic, acum devenea „director" al şcolii din parohia la care ostenise
până atunci ca învăţător.57 Din 1873 şi până in 1885, deci în trei legislaturi a fost ales membru în

55
Dimitrie Cunţan, Mitropolitul Andreiu ca păstor,în Revista Teologică, Nr.2 1908,pag 191-192;
56
Ibidem;
57
Păcurariu,Mircea,Cărturari...pag.142;
Sinodul arhidiecezan de la Sibiu şi „asesor consistorial onorar” în „Senatul epitropesc” (secţia
economică).58
Pentru calităţile lui morale şi spirituale la 1 septembrie 1877 este numit şi duhovnic
(„spiritual seminarial”) al Institutului.59 Ca o recunoaştere a meritelor sale va fi distins cu dreptul
de a purta brâu roşu închis aşa cum reiese din actul semnat de Mitropolitul Miron Romanul din
31 decembrie 1877: „Mult onoratului Domn Demetriu Cunţan parochu şi asesor consistorialu şi
profesoru la institutul nostru pedagogic teologic arhidiecezan mă aflu îndemnatu a-ţi împărtăşi
arhiereasca binecuvântare de a putea purta brâu roşu închis; aşteptând ca această distincţiune
să-ţi fie totodată un îndemn nou de a dezvolta şi de aici înainte tot zelul în serviciile la care te
cheamă interesele sfintei noastre biserici.”
În vara anului 1910 se retrage împreună cu familia la Sălişte unde a închiriat o casă, pentru
a găsi puţină linişte. La 27 iunie, pe neaşteptate, se mută la cele veşnice. Îndurerată, soţia Maria
Cunţan, înştiinţează autorităţile bisericeşti de tragicul eveniment prin următoarea telegramă60:
Către consistoriul arhidiecezan
Soţul meu, profesorul Cunţan,au încetat azi dimineaţă
din viaţă în Sălişte Maria Cunţan

Mitropolitul Ioan Meţian, surprins de această veste îl delegă pe asesorul mitropolitan Matei
Voileanu să se ocupe de cele necesare înmormântării. El îl informează pe mitropolit prin
următorul raport:61

Prea venerat Consistoriu Arhidiecezan,

„Părintele Dimitrie Cunţan a răposat Duminica dimineaţa (27 iunie 1910) in locuinţa ce
şi-o a închiriat pentru vară. În seara premergătoare a fost bine; nu se aştepta nime la o trecere
din viata aşa de iute. Înmormântarea se va face mâine, marţi la 29 iunie a.c. îndată după
serviciul divin; acesta e obiceiul de a se înmormânta acolo preoţii. Familia doreşte să fie
înmormântat lângă biserica cea mare, la un loc potrivit. Am vorbit cu preşedintele comitetului
parohial din Sălişte, domnul doctor Nicolau Comşa şi mi-a declarat, că i se va face răposatului
un loc de frunte lângă biserica cea mare. Un asemenea loc în virtutea normelor stătorite
acolo se dă însă pentru suma K. 120 (120 de coroane n.n.) care este un venit al
bisericii. O abatere de la aceste norme nu se poate face nici în acest caz concret
deoarece s-ar crea un precedent periculos pentru biserică...( text indescifrabil)”.

Sibiu, 28 iunie, 1910,

Mateiu Voileanu
ases.cons.

A doua zi, Matei Voileanu, mai înaintează Consistoriului un raport cu privire

la slujba de înmormântare şi preoţii slujitori prezenţi. La ceremonia de înmormântare,
au slujit directorul de la şcoala civilă de fete a Asociaţiunii, Dr. Vasiliu Bologa, profesorul de la
seminar Dr. Aurel Crăciunescu şi preoţii din Sălişte Iacob Steflea, loan Popa şi Dr. Dumitru
Borcea. Ca diaconi au funcţionat profesorul seminarului Dr. Vasiliu Stan şi învăţătorul din
Porceşti, (Turnu Roşu n.n.)Andrei Gâlea. În acelaşi raport Matei Voileanu face şi o cerere în
nume propriu prin care solicita consistoriului returnarea banilor cheltuiţi cu deplasările la Sălişte
în vederea participării la înmormântare.(!!!)

Preavenerat Consistoriu Archidiecezan,

58
Ibidem ; şi Frăcea ,Ilie, art.cit . pag.277
59
Dr. Eusebiu R. Roşca,op.cit.pag.129;
60
A.A.S. actul 7324/1910 dosar II/28/1910;
61
A.A.S. actul 7372/1910 dosar, idem;
 Am onoare a aduce la cunoştinţa Preaveneratului Consistoriu, că în urma îndrumării
presidiale, am mers eri la Sălişte şi am condus ceremoniile la înmormântarea fostului profesor
seminarial Dumitru Cunţan.
Au servit directorul de la şcoala civilă de fete a Associaţiunei Dr. Vasiliu Bologa,
profesorul de la seminariu Dr. Aurel Crăciunescu şi preoţii din Sălişte: Iacob Steflea, Ioan Popa
şi Dr. Dumitru Borcea.
Ca diaconi au funcţionat profesorul seminarial Dr. Vasiliu Stanu şi înveţetoriul din
Porceşti, Andreiu Gâlea.
Mă rog a mi se asemna diurna pentru 3 zile şi spesele de drum în suma de 30 coroane.
Sibiiu, 30 Iuniu 1910.

Mateiu Voileanu
ases. Cons.

Prin actul 7463 din aceeaşi zi, Consistoriul aprobă suma cerută şi îl invită pe consilier la
casierie să îşi ridice banii.62Am amintit de acest lucru deoarece, vom vedea cu câtă birocraţie s-a
confruntat Cunţan pentru a-şi primi banii pe cărţile sale.
În cei 46 de ani de activitate în şcoala teologică sibiană a fost coleg cu toţi marii profesori ai
acesteia, începând cu cei formaţi de Andrei Şaguna şi pană la cei din primul deceniu al veacului al
XX-lea. O vreme a fost coleg cu Gheorghe Dima şi Timotei Popovici iar între „elevii” lui s-au
numărat viitori mari ierarhi (ca patriarhul Miron Cristea), viitori profesori, consilieri eparhiali,
protopopi şi peste două mii de preoţi parohi şi învăţători.

Opera

Dimitrie Cunţan îşi înscrie cu cinste numele în istoria învăţământului teologic sibian nu
numai prin activitatea desfăşurata la catedra, ci mai cu seamă prin opera sa muzicală
Lucrarea cea mai de seamă a lui Cunţan este, fără îndoială, Cântările bisericeşti după
melodiile celor opt glasuri ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, publicată pentru prima dată la 28
iunie 1890.
Unul din urmaşii săi la catedra de Cântări bisericeşti, diaconul lector Ion Popescu nota:
„Lucrarea deosebită şi meritul sau constă în aceea că este primul culegător al melodiilor bisericeşti
din Arhidieceza Sibiului, primul care le-a notat cu notaţia modernă, le-a sistematizat conform
tipicului ortodox, le-a predat elevilor săi seminarişti şi, în cele din urmă, dându-şi seama de
importanţa notaţiei muzicale in însuşirea lor, le-a şi tipărit în cunoscuta sa carte de Cântări
bisericeşti după melodiile celor opt glasuri ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, salvându-le astfel
de la uitare. Aşa că, într-un anumit fel, după cum Gheorghe Dima este recunoscut ca un deschizător
de drumuri în arta corală românească din Transilvania, tot aşa şi Dimitrie Cunţanu poate fi
socotit un întemeietor de şcoala pentru cântările bisericeşti omofone din Arhiepiscopia Sibiului”
Lucrarea a fost rodul unei munci de peste 25 de ani şi poartă pecetea marelui ierarh,
Şaguna, autorul moral al lucrării.63Cunţan a folosit în mod magistral tradiţia muzicală a Bisericii
din Transilvania şi experienţa celor mai buni cântăreţi de pe vremea sa. Nu avem cunoştinţe să se
fi folosit de vreo culegere a cântărilor. Autorul chiar subliniază că la venirea sa şi ulterior „nu
am aflat nici o cântare scrisă pe note”.64 Cei care au influenţat în mod indirect lucrarea au fost cei
doi profesori pe care i-a avut la Institut, Ioan Dragomir,Ioan Bobeş şi cantorul Simion Florea
din Daneş - Sighişoara. În mod expres este menţionat Ioan Bobeş. „...Toate melodiile cântărilor
62
Vezi A.A.S. actul 7463 din 30 iunie 1910 dosar Idem;
63
Vasile Stanciu, op.cit.pag.76-77;
64
A.A.S. actul 2677 dosar III-116-1889, fila 3;
bisericei noastre am început a le scrie după notele musicei moderne, aşa, după cum le
învăţasem eu după auz, de la profesorul meu de cântări Părintele loan Bobeş, astăzi paroh in
Boiţa, tractul protopresbiteral al Sibiului.” 65 Am arătat mai sus că Ioan Bobeş l-a avut profesor
pe Anton Pann. Cantorul Simion Florea l-a cunoscut pe Anton Pann ba, chiar au fost prieteni.
Iată ce muzică a notat Dimitrie Cunţan!
De la Ioan Bobeş a notat „încetul cu încetul, întreg materialul de instrucţiune, adecă toate
melodiile cântărilor rituale usitate la Vecernie, Utrenia, Liturghia şi alte rânduieli ale cultului
divin.” De la Simion Florea Cunţan notează „podobiile celor opt glasuri, care peste tot se
neglijase aşa de mult, încât nici in seminariul nostru nu se mai propuneau; de aceea nici eu nu
le cunoşteam decât numai o parte.”66 Chiar dacă şi în zilele noastre podobiile celor opt glasuri
reprezintă un capitol sensibil al cântării bisericeşti, prin notarea lor Dimitrie Cunţan le salvează
de la o uitare sigură.
După o muncă asiduă, în anul 1890, lucrarea în manuscris este gata. Autorul o va înainta
Consistoriului la data de 15 martie 1890 însoţită de un amplu memoriu din care am citat
frecvent. Acest memoriu a fost publicat pentru prima dată în 1947 de Preotul Valeriu Roşca 67
fără a preciza sursa, iar mai târziu, în 1978, de preotul Ilie Frăcea 68, arhivist la Centrul
Mitropolitan, într-o formă academică. Memoriul sau raportul adresat Consistoriului este o istorie
a unui om dar şi a unei opere. De aceea îl vom prezenta şi noi în continuare:

„Preavenerat Consistoriu Arhidiecesan,

La 1 aprilie a. c. subscrisul, cu ajutorul lui Dumnezeu, împlinesc anul al 25-lea al activităţii
mele ca profesor de cântări la Seminariul „Andreian".
In cursul acestei activităţi, m-am dedicat unei lucrări despre care văzând-o acum terminată,
cred a fi datoriu a face Preavaneratului Consistoriu o scurtă dare de seama:
Este bine cunoscut că la noi, până la venirea Mitropolitului Andreiu in Transilvania,
instrucţiunea in cântările bisericeşti se făcea intr-un mod de tot primitiv: numai după auz si
numai cu mijlocirea vocei omeneşti. De cântări chorale, cu atâta mai puţin de cântările stranelor;
scrise cu „notele” musicei moderne, propuse cu mijlocirea vreunui instrument musical, cu res-
pect la ritm si la tactul cântărei, nice pomenire nu era.
Astăzi însă, nici cantorii noştri cei mai bătrâni nu se mai îndoiesc că instrucţiunea în cântări
făcută după note şi cu mijlocirea vreunui instrument musical, apoi cu respect la ritm, la tact şi la
alte recerinţe şi regule ale artei musicale, oferă rezultate nu numai mai bune, mai sigure şi mai cu
înlesnire dobândite în învăţământ, dara şi însăşi cântarea, numai pe calea aceasta se poate cultiva
regulându-se din ce în ce mai mult şi primind forme mai apropiate gustului înaintat..”
Meritul: că şi in acest obiect, destul de important pentru cultura religioasa-morală a
poporului nostru, învăţământul a ajuns a fi pus pe baze mai sigure, şi mai solide, este şi rămâne
neştirbit al fericitului Arhiepiscop şi Metropolit „Andreiu cel mare", odinioară: baron de Şaguna,
carele, la începutul arhipăstoriei Sale, in lipsa de bărbaţi cunoscători de arta musicei din sânul
bisericei nostre, silit a fost a se ajutora pana la un timp cu musici streini de religiunea şi
naţionalitatea nostra, cum erau: un Zenker şi un Echsinger; sub carii, atât predecesorul meu,
regretatul profesor de cântări Ioan Dragomir, cât şi eu am făcut cea dintâia cunoscinţa cu
„notele” musicei moderne, — în deosebi eu ca gimnazist, căci pe acel timp şi gimnaziştii
participau la orele de instrucţiune din musica vocală, şi mai ales dintre gimnaziştii se recrutau
membrii chorului liturgic introdus in biserica nostra prin Şaguna, ceea ce astăzi, cu regret trebuie
să recunoaştem, lipseşte gimnaziştilor noştri din Sibiiu.

65
Idem , fila 4;
66
Ibidem;
67
Popa,pr. Valeriu,Dimitrie Cunţan, în Anuarul II 1927-1937-1947 publicat de Preotul Valeriu Popa
Director,Tipografia Bucur Orendovici,Suceava,1947,pag.8-12;
68
Ilie Frăcea La 140 de ani de la naşterea lui Dimitrie Cunţan, în Mitropolia Ardealului, XXIII (1979) Sibiu, nr.4-
6,1978, pag. 279-282;
 Destul că, după moartea pre timpurie şi neaşteptată a profesorului loan Dragomir, urmată la
anul 1864, pre carele tot Şaguna'l pregătise pentru acest post, mai mult din cauza lipsei, şi a
necesitaţii imperative, decât pentru vreun merit deosebit al meu personal, Şaguna m-a distins cu
onorul de a mă aplica provisor ca profesor de cânt la Seminariul nostru, însa cu espresa
îndatorire ca să mă dedic serios studiului musicei, ceea ce eu am şi primit cu toată loialitatea.
M-am apucat deci de lucru: mi-am procurat un fortepian, mi-am angajat. ca instructor de
musică pre cel mai renumit profesor din Sibiiu, pre D. Ottomar Neubner, absolut de
conservatoriu, fost organist şi dirijor de chor la biserica romano-catolică din Sibiu.
Cu aceasta, deşi om căsătorit şi cu familie cum eram, am studiat musica, pe lângă mari
spese în decurs de doi ani, instruind totodată şi pe elevii institutului nostru, atât in cântările
bisericeşti, de strana, cit şi în cele chorale, liturgice.
Abia acum, după ce am delăturat în parte greutăţile începutului m-am putut dedica şi
lucrărei care mă preocupa mai mult încă de la început, de a mă încerca adecă a pune şi
învăţământul cântărilor bisericeşti pe alte base, conform dorinţelor şi poveţelor bunului
archipastoriu, carele ca un înţelept si dexter cârmaciu scia da direcţiune în toate cele bune şi de
folos bisericei şi prin esemplul propriu încuragia la lucru pre toţi cei din jurul sau, pre fiecare
amăsurat pregătirei şi puterilor sale intelectuale, conform devisei sale: „înainte!".
Mai înainte de a da loc descrierei cum am purces la încercarea aceasta, să-mi fie permis a
constata că la intrarea mea in postul de profesor, dintre toate cântările de strană ale bisericei
noastre, nu am aflat nici una scrisă pe note. Urmarea firească a acestei stări de lucru — de sine
se'nţelege — nu putea fi alta, decât aceea că necum elevii, dar nici profesorul nu era în stare a
controla cântarea, nici a o analiza, aşa ca elevul să poată înţelege şi sa-şi poată da seama despre
valoarea şi poziţiunea vreunui ton al cântărei, căci lipsind cântărei forma vizibilă, notele scrise,
lipsea deodată şi mijlocul cel mai sigur de controla: pe scurt, se cânta „cum da Dumnezeu”, cam
aşa cum îşi executa şi paserile cântarea lor.
În fine, sosi şi momentul dorit, în care eu, ajungând în poziţiunea plăcută de a mă putea
emancipa cu totul de şcoala cea veche, am introdus instrucţiunea după note şi în cântările
bisericeşti de strană instruind elevii institutului nostru cu ajutorul fortepianului, iar mai târziu cu
al harmoniului.
Spre scopul acesta, toate melodiile cântărilor bisericei noastre am început a le scrie după
notele musicei moderne, aşa, după cum le învăţasem eu după auz, de la profesorul meu de cântări
Părintele loan Bobeş, astăzi paroh in Boita, tractul protopresbiteral al Sibiului.
Astfel, scriind cântările noastre lecţiune cu lecţiune, după cum am urmat a instrua pe elevii
institutului nostru, am ajuns a aduna, încetul cu încetul, întreg materialul de instrucţiune, adecă
toate melodiile cântărilor rituale usitate la Vecernie, Utrenia, Liturghia şi alte rânduieli ale
cultului divin.
Cu o importantă grupă de cântări rămăsesem datoriu bisericei până la anul 1884. Erau
„Podobiile celor opt glasuri, care peste tot se neglijase aşa de mult, incit nici in seminariul nostru
nu se mai propuneau; de aceea nici eu nu le cunoşteam decât numai o parte.
Doream însă a asigura bisericei si proprietatea acestor cântări uzitate mai 'nainte şi
prescrise chiar la serviţiul divin in cântările noastre rituale.
Întrebând deci „în dreapta şi in stânga”, cine ar sci cânta „Podobiile aşa cum le cântau
bătrânii noştri din partea competenta mi s-a recomandat cantorul bisericei noastre din Daneş,
tractul protopresbiteral al Sighişoarei anume Simeon Florea, un cântăreţ, bătrân carele, după
spusa sa, serveşte bisericei, parte ca învaţatoriu, parte ca cantor, de la anul 1834.
Acesta în urma invitărei ce i-am făcut în scris oferindu-i şi solvindu-i de la mine spesele de
drum până la Sibiiu şi îndărăpt, apoi viptul la masa mea, precum şi un diurn acomodat pe cât
timp va petrece în Sibiiu, a primit invitarea mea şi a venit spre a-mi cânta podobiile. Aşa de la 5
până la 14 iunie 1884 am scris şi podobiile după cum le-a cântat numitul cantor Simeon Florea.
 În chipul acesta, cu ajutorul Celui de Sus, după o muncă îndelungată împreunată cu
însemnate jertfe materiale am ajuns a fi complectat colecţiunea mea de cântări bisericeşti cu
„modele" după toate melodiile prescrise in cărţile rituale a s(fintei) noastre biserici.
Colecţiunea aceasta intitulata: Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, ale
s(fintei) biserici ortodoxe, arangeate după „modele" cu text din Octoih, scrise cu semnele
(notele) musicei moderne, de Dimitriu Cunţanu, profesor la seminariul Andreian din Sibiiu, în
archidiecesa Transilvaniei, grupate în cinci secţiuni de cuprinsul urmatoriu:
Secţiunea I-a: melodiile fundamentale ale celor „opt glasuri" cu tecst din Octoich, ca
modele in scopul aplicărei lor la textul cântărilor rituale ale s(fintei) biserici ortodoxe.
Secţiunea a doua: „Podobiile” variante după melodiile fundamentale ale celor opt glasuri,
ca modele;
Secţiunea a III-a: Svetilna, Polieleu, Tropare, Condace, şi alte cântări ocasionale la
Vecernie si Utrenie.
Secţiunea a IV: Cântările S. Liturghii: a lui loan Chrisostom, a lui Vasile cel Mare si a lui
Grigorie Teologul.
Secţiunea a V: Irmoasele sărbătorilor domnesci, care la s. Liturghie se cântă in locul
„Axionului".
Colecţiunea aceasta zic, legată in pânza si aşezată intr-un toc deosebit, 'mi iau voia a o
înainta Preavaneratului Consistoriu Archidiecesan cu asigurarea respectuoasă ca Preavenerabilul
Consistoriu să binevoiască:
1) a o supune censurărei şi aflând-o corespunzătoare a o admite şi introduce formal (in fapt
fiind de mult introdusa, cântările dintrînsa fiind veche proprietate a bisericei şi nu creaţiune
proprie a mea) ca carte de învăţământ în cântările bisericeşti la seminariul nostru archidiecesan;
2) a promova aceasta colecţiune Măritului Sinod Archidiecesan la sesiunea anului acestuia,
împreuna cu aceasta dare de seama şi cu o recomandare din partea Sa, ca măritul sinod
archidiecesan, considerând munca mea cu adunarea si relucrarea materialului, cu scrierea şi
descrierea cântărilor, îndeosebi însa jertfele materiale efective avute cu cantorul Simeon Florea
după carele am scris podobiile; considerând mai departe necesitatea de mult simţită a tipărirei
cântărilor noastre bisericeşti în interesul învăţământului; considerând în fine ca tipăriturile de
note cu text sunt cu mult mai scumpe decât alte tipărituri, să binevoiască Măritul Sinod a vota
subscrisului un ajutoriu în suma de 200 fl., pentru ca să pot realiza şi această dorinţa împărtăşita
de toţi, fără a fi expus şi la daune mai mari materiale.
Părerea mea nenormativă ar fi: ca ajutorul acesta să mi se voteze din economiile care se fac
la fondul seminariului de când eu port şi agendele spiritualului şi inspectorului seminarial, pentru
care agende până în toamna anului 1883 se solvea câte 300 fl. la an, lângă care suma
computându-se încă 150 fl. la an, banii mei de cuartir care mi se detrag pentru cuartirul ce ocup
in seminar, suma anuala a acestor economii face 450 fl. v. a. (altcum, departe de mine voinţa de a
preocupa hotărârea preavenerabilului consistoriu cu părerea aceasta).
Preavenerat Consistoriu,
Lipsa totala a unei cărţi de instrucţiune in cântările bisericeşti fiind binecunoscuta şi de
mult simţită la noi ,cred ca ar fi de prisos oricare alta motivare pentru urgenta punerii sub tipariu
a acestei cărţi, încât ea ar corespunde şi numai aproximativ recerinţelor unei cărţi de instrucţiune,
iară încât cartea mea ar întruni acele recerinţe las la apreţiarea competentă a Preavaneratului
Consistoriul Archidiecesan.
De sine se'nţelege, ca având mângâierea a obţine o rezoluţiune încurageatoare, îmi voiu
pune de sântă datorinţă a lua cartea de cântări la o noua şi scrupuloasă reviziune, a o însoţi cu o
instrucţiune metodica, şi a o pune fără amânare sub tipariu, ca astfel biserica noastră să poată
ajunge cât mai curând in posesiunea sigură a cântărilor sale.
 Cu aceasta repetând respectuos rugarea mea şi adăugind încă acea rugare ca deodată cu
rezoluţiunea părintească să mi se trimită şi colecţiunea de cântări alăturată,
Al Preavaneratului Consistoriu
Sibiu, 15 martie 1889 plecat serv
Dimitrie Cunţanu profesor seminarial”

În continuarea demersurilor făcute pentru a-şi vedea lucrarea tipărită, Dimitrie Cunţan va
înfrunta un întreg hăţiş birocratic bisericesc. Zeci de cereri şi rapoarte, conclusuri sinodale,
precum şi corespondenţa între Cunţan şi Consistoriu pe de o parte şi consiliul profesoral şi
Consistoriu pe de altă parte puteau să îl descurajeze. Dar a înfruntat cu răbdare toate piedicile
puse aşa încât şi-a văzut visul împlinit.
La 4 aprilie 1889 Consistoriul propune lui Zaharia Boiu şi George Dima „să cenzureze
această compoziţiune din punct de vedere ritual cât şi artistic şi să raporteze dacă se poate
admite ca manual”69
La 22 aprilie 1889 cei doi dau un răspuns favorabil în prima recenzie făcută cărţii de
cântări:
„ Venerabil Consistoriu archidiecesan”
Comisiunea subscrisă însărcinată prin ordinul consistorial de 4 Aprilie a. c. Nr. 2677 a
censurat,Colecţiunea cântărilor bisericesci făcuta de profesorul seminarial Dimitrie Cunţan, are
onoare a aşterne raportul său în următoarele:
Colecţiunea in cestiune cuprinde in cinci secţiuni cântările noastre bisericesci şi anume, în
secţiunea I. cele opt glasuri cu troparele şi antifoanele lor, secţiunea II. podobiile celor opt
glasuri, secţiunea III. svetilnele, polieleul, troparele, condacele şi alte cântări deosebite la
vecernie şi utrenie; secţiunea IV, cântările sf. liturghii a lui Ioan Gura de Aur, Vasile cel mare şi
Grigorie Teologul; şi in fine secţiunea a V. irmoasele praznicelor domnesci şi ale Născătoarei de
Dumnezeu
Modalitatea acestor cântări este cea îndatinată din ţinutul Sibiului, şi in special la biserica
din Sibiu - Cetate.
Având în vedere că în archidiecesa noastră nu există încă nici o colecţiune din cântările
bisericei noastre dată in tipar, şi cunoscând importanta dărei în tipar a ăstorfel de colecţiuni, cari
se poată servi odată spre scopul regularei cântărilor nostre bisericesci de un bun material pentru
un studiu comparativ; Având mai departe în vedere, ca în seminariul nostru de
când se ştie, se predau cântările bisericeşti în forma cuprinsă în mai
sus amintitul manuscris, şi e probabil, ca şi in viitor tot aşa se vor presta;
De asemenea considerând comisiunea tipărirea acestui manuscript de primul pas
îmbucurător spre realizarea regularei cântărilor bisericesci în archidiecesa, eventual in mitropolia
noastră, iar tipărirea manuscriptului ca un însemnat mijloc de învăţământ în seminariul nostru;
In fine luând în considerare, că tipărirea de note în genere este împreunată cu spese
extraordinare: Comisiunea are onoarea a propune cu recomandare, ca sa se încuviinţeze cererea
d-lui profesor Dimitrie Cunţan, atât în ce priveşte admiterea acestui manual ca carte de şcoala în
seminar, cat şi intru sprijinul cerut pentru tipărirea lui.
Sibiiu, 22 Aprilie, 1889 Zaharia Boiu, G. Dima

La această propunere, un an mai târziu, la data de 23 aprilie 1890, sinodul arhidiecezan

întrunit îşi dă acordul la cele cerute de Dimitrie Cunţan, dar cu unele amendamente. Partenie
Cosma propune ca suma de 200 de florini solicitată de autor să nu se acorde oricum ci, în
schimbul ei, Cunţan să dea Sinodului atâtea exemplare câte se cuvin sumei amintite (50 de
exemplare).Cu alte cuvinte sinodul se obligă să cumpere de la Cunţan 50 de cărţi care vor fi

69
Actul acesta nu l-am găsit în A.A.S. L-am citat după Ilie Frăcea, art.cit. pag.282;
distribuite studenţilor mai săraci. Prezentăm în continuare rezumatul şedinţei aşa cum apare în
Arhiva Arhiepiscopiei Sibiu Actul este inedit.

ESTRAS
din protocolul sinodului ordinariu al archidiecesei transilvane
din anul 1890
Şedinţa IV
La 11/23 Aprilie 1890
Ne mai fiind pregătită referata asupra raportului general al consistoriului
archidiecesan ca senat şcolariu, urmeze la ordinea zilei continuarea raportului comisiunei
bisericesci.
Raportorul aceleia deputatul Daniil David referând asupra raportului
consistoriului archidiecesan din 23 Maiu 1889 Nr. 3769 B în care se propune admiterea în
seminariul nostru teologic-pedagogic a manuscrisului intitulat: “Cântări bisericesci” arangiate
pre note de profesorul seminarial de cântări bisericesci Dimitrie Cunţan şi se recomandă cererea
acestuia pentru un ajutoriu de 200 fl. spre scopul tipărirei manuscrisului numit, propune:
Avînd în vedere că predarea cântărilor bisericesci în seminariul nostru s’a
făcut şi se face şi acum după forma cuprinsă în amintitul manuscris, admiterea lui spre a fi scris
in institutul nostru teologic-pedagogic se primesce; er referitoriu la ajutoriul de 200 fl. cerut spre
scopul tipărirei manuscrisului, având în vedere că în arhidiecesa nostră n’a esistat nici o
colecţiune de atare natură, tipărită şi cunoscând importanţa astor feliu de colecţiuni în scopul
regulării cântărilor nostre bisericesci, - mai departe având în vedere că tipărirea de note în genere
este înpreunată cu spese estraordinare, ajutoriul cerut se se acorde.
Deputatul Parteniu Cosma faţă cu partea acea din propunerea comisiunei,
care încuviinţeză acordrea ajutoriului cerut face următorea contrapropunere:
Ajutoriul cerut nu se acordă, sinodul autoriseză însă consistoriul ca se anticipeze d-lui
Dimitrie Cunţan 200 fl. ca preţul a atâtor esemplare câte corespund acestei sume. Esemplarele
primite se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai institului “Andreian”.
Punându-se la vot partea primă din propunerea comisiunei acea se primesce apoi
contrapropunerea deputatului Parteniu Cosma care asemenea se primesce şi astfeliu se enunţia ca
conclus:
Având în vedere că predarea cântărilor bisericesci în seminariul nostru s’a făcut şi se face
şi acum după forma cuprinsă în amintitul manuscris, admiterea lui spre a fi folosit în institutul
nostru teologic-pedagogic se primesce.
Ajutoriul cerut înse nu se acordă, ci se autoriseză consistoriul ca se anticipeze dlui Dimitrie
Cunţan 200 fl. ca preţul atâtor exemplare câte corespund acestei sume.
Esemplarele priminte se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai institutului “Andreian”.
Cartea a fost tipărită la Viena, în Imprimeria lui Joseph Eberle în condiţii grafice deosebite
„corespunzătoriu demnităţei cântărei bisericesci”70 însoţită de o prefaţăca un îndrumar pentru
însuşirea ei.
După apariţia cărţii Consistoriul s-a autosesizat deoarece versiunea tipărită nu corespundea
cu manuscrisul. Cunţan introdusese în ultimul moment câteva cântări care i s-au părut mai
importante. Drept urmare Consistoriul cere lui Dimitrie Cunţan 71 să aducă un exemplar tipărit şi
manuscrisul pentru confruntare şi cere lui George Dima şi Zaharia Boiu un raport.
70
A.A.S. dosar. III-116-1889;
71
Dimitrie Cunţan aduce cele două exemplare cu rugămintea ca manuscrisul să i se înapoieze,lucru care nu s-a făcut niciodată.
Cererea lui Cunţan era redactată în felul următor: Preavenerat Consistoriu archidiecesan,
În conformitate cu părintescul ordin din 18 Decembre 1890 Nr 8038/B., primit azi Prin direcţiunea
Seminarului andreian, cu supunere fiescă me grăbesc a aşterne Preaveneratului Consistoriu archidiecesan:
manuscriptul manualului meu „Cântările bisericesci”şi deodată un exemplar tipărit din acel manual (broşurat) cu
rugarea respectuoasă: Preaveneratul Consistoriu să binevoescă a dispune ca exemplarul tipărit să se păstreze la
archiva consistorială, iar manuscriptul, în sensul rugării mele din 15 Martie 1889, se mi se înapoieze. A.A.S. III
-116-1889
 Venerabile Consistoriu!
Conform însărcinării ce s’a dat subscrişilor prin veneratul ordin consistorial No. 8
Ianuariu a.c. Nr. 110 de a cerceta şi relata Venerabilului Consistoriu în cât este identică tipăritura
“Cântărilor bisericeşci” de Demetriu Cunţan cu manuscrisul acelora şi în cât difere precum şi
asupra preţului ce s’ar pote admite pentru esemplarul tipărit al acelor cântări, - avem onore a
relata următorele:
I. Numărul cântărilor din ediţiunea tipărită e însemnat mai mare decât a celor din
manuscript adăugându-se la acesta:
1. Psalmul: La râul Vavilonului;
2. Pripeala de la 8 Septembre: Adu-ţi aminte Domne de David (ca model pentru
toate pripelele);
3. Aliluia şi Mărire Ţie! de la evangelia Liturgiei;
4. Pricesna Pascilor;
5. Pricesna “Ochiul inimei mele”;
6. Stăpână primesce;
7. Pre Stăpânul;
8. “Pre Arătătoriul” la liturgia S. Vasilie;
9. Cele 3 stări dela Punerea în mormânt, - cari tote constituesc o considerabilă
înavuţire şi preferinţă a tecstului tipărit faţă cu manuscriptul
II. Textul cântărilor este neschimbat cel din manuscris, cu omiterea seu adăugerea câte
unei scurte note la călcâiul paginelor.
III. Melodiile cântărilor conţin în primele 4 secţiuni numerose schimbări conform
figurelor îndatinate în cântările nostre bisericesci tradiţionale fără însă ca prin acelea
se se altereze caracterul cântărilor respective; în secţiunea I (irmoase) nu sunt
diferinţe între melodiile din manuscris şi din tipăritură.
IV. Cât pentru preţul manualului tipărit a 4 fl. de esemplariu, comisiunea nu se crede
competentă a decige preţul cărţii nici faţă cu împregiurările elevilor seminariali, nici
faţă cu ostenelele şi spesele autorului seu dar mai bine dicend ale colectatorului şi
editorului; ceea ce potem afirma este că faţă cu scumpetea tipariului de note şi încă pe
hârtia atât de bună cu tipariu atât de frumos şi în estensiune atât de mare (119 pagine),
precum şi faţă cu puţina căutare ce se pote prevede că va ave cartea în cestiune, preţul
de 4 fl. de esemplariu legat în pânză nu e esagerat.
Comunicatele se restern sub
Sibiiu, 25 Ianuariu 1891 G. Dima, Zacharia Boiu

Deşi Consistoriul aprobase culegerea lui Cunţan ca manual în Institut, acesta mai cere o
dată consiliului profesoral să se pronunţe in acest scop. Prin urmare consiliul profesoral răspunde
consistoriului:72

Preaveneratului Consistoriu archidiecesan

La însărcinarea de la 23 Octomvrie a.c. Nr. 6581 ca corpul profesoral se facă propuneri

cu privire la folosirea obligatore seu facultativă a manualului: “Cântări bisericeşci” puse pe note
şi edate în tipariu de profesorul seminarial Dimitrie Cunţan, precum şi asupra preţului acelui
manual, corpul profesoral în conformitate cu condusul sinodal de sub Nr. protocolar 70 din 1890
şi în conformitate cu hotărârea conferinţei profesorale de la 5 Septemvrie a.c. Nr. prot. 5,
privesce manualul de cântări tipărit pe note profesorul de cântări Dimitrie Cunţan, ca manual
obligat pentru elevii seminariali, mai ales ca având în vedere şi îndrumarea Preavaneratului
Consistoriu de la 7 Iuniu a.c. Nr. 3560 prin care corpul profesoral e îndatorat a căuta se delăture
folosirea de manuscripte.

72
 Ce privesce stabilirea preţului numitului manual, corpul profesoral nu se ţine competent a
hotărî el ce preţuri se pună autorii la operele lor.
Sibiiu din conferenţa profesorală de la 5 Decemvrie 1890.
Ioan Hannia director.”
Birocraţia continuă. Consiliul profesoral cere lui Cunţan să se exprime cu privire la modul
de distribuire a celor 50 de cărţi care aparţineau consistoriului.(Cunţan se exprimase
deja).Cunţan se împacă cu gândul că nu îşi va vedea prea curând banii cheltuiţi cu tipărirea, dar
speră ca măcar în câtva ani să şi recupereze.73
Onorat corp profesoral!
Îndrumărei de sub Nr. 66 al protocolului conferinţei profesorale dela 5 Decemvre a.c., ca
se me pronunţ în privinţa modalităţei distribuirei între elevii seminariali a acelor esemplare din
manualul meu de cântări, cari, în sensul conclusului sinodal Nr. Prot. 70 din 1890 sum obligat a
le ceda pentru suma de 200 fl., votată de sinod ca anticipaţiune spre înlesnirea tipărirei
manualului, grăbesc a corespunde în următorele:
În considerarea speselor mari ce am avut cu adjustarea, tipărirea şi legatul cărţii: în
considerarea împrejurărei faptice ca de acest manual, afară de elevii institutului, numai acei
cântăreţi se pot folosi, cari ştiu manua vreun instrument musical, er de acestia noi avem prea
puţin în Archidiecesa, ca prin urmare trecerea acestei cărţi e mărginită mai ales la seminarişti
noştri; acesta se vede apriat din împrejurarea faptică că de trei luni şi mai bine de când s-a
publicat apariţiunea cărţii în întreaga Archidiecesa nostră – afară de Seminar abia s-au trecut 6
esemplare; în considerare că manualul conţine întreg materialul de instrucţiune din cântări pentru
tote cursurile teologice şi pedagogice ale institutului nostru, că e apt a servi cântăreţului ca
îndreptariu sigur în scolă şi în biserică pentru tote casurile liturgice de preste anu, preţul unui
esemplar legat în pânză, pe lângă tota socotela minuţiosă ce am făcut la stabilirea lui şi pe lângă
tota buna voinţă nu am putut fixa mai jos de 4 fl. v.a.
După acest preţu, numărul esemplarelor cu care asici datori Prea Veneratului Consistoriu
pentru suma de 200 fl., ar fi 50 adecă cincidieci de eseplare în pânză, cari esemplare sum gata a
le pune la disposiţiunea Prea Veneratului Consistoriu îndată după ce voiu fi primit avisul de mult
solicitat despre asemănarea acelei sume.
Modalitatea distribuirei acestor esemplare între elevii institutului este determinată tot prin
conclusul sinodal în următorele: “Esemplarele primite se vor distribui între elevii mai lipsiţi ai
institutului Andrean”.
Aceasta modalitate de distrubuire mi se pare mai corespundetore din următorele
considerări:
Elevii lipsiţi şi împărtăşiţi cu câte un esemplar din manualul de cântări, constrânşi fiind
a’l restitui pe acela după absolvarea cursurilor ar fi lipsiţi de ajutoriul cărţii la cântărea tocmai
atunci când ar avea a se presenta prin comunele parochiale ca candidaţi la vreun post preoţesc
seu înveţătoresc cea ce în cele mai multe casuri lear causa perplexităţi şi nesiguranţă la
esecutarea cântărilor prin cari ar voi se se recomande publicului.
Pentru modalitatea de distribuire în sensul conclusului sinodal mai vorbesce şi
împrejurarea ca făcânduse acea în sensul hotărârei consistoriale de sub Nr. 6581/B din 23
Octobrie a.c., pe un şir de ani adecă: până când cele cincizeci de esemplare ar eşi din usu cate 50
elevi cari ar primi cele 50 esemplare ar fi puşi în posiţiunea – pote plăcută lor – dar la tot casul
dăunosă de a nu’şi procura manualul de cântări propriu prin ce în mod maestrit sar limita
trecerea cărţii şi în Seminariu în paguba învederată a elevilor respectivi şi a autoriului, cea ce nu
pot, nu’mi e permis a presupune ca ar fi intenţiunea Prea Veneratului Consistoriu Archidiecesan.
Distribuirea cărţilor în sensul conclusului sinodal sum de părere a se face aşa: ca, în tot
anul se se distribue după necesitate 5 până în 10 esempalre, ca astfel în decurs de 5 până în 10
ani elevii în adever lipsiţi se se potă bucura în totă realitatea de acest favor.
Al Onoratului corp profesoral
Sibiiu, 10 Decemvre 1890 devotat Dimitrie Cunţanu profes. semin.
73
A.A.S. Document III, 116, 1889;
 După aproape un an de la tipărirea cărţii Cunţan nu îşi primeşte banii.Ca urmare se
hotărăşte să facă o reducere la preţul cărţii (era duhovnicul Institutului) cu gândul că mai mulţi
tineri se vor folosi de ea. De aceea el dă o declaraţie în acest scop însoţită de un referat al
directorului Hania.74
Nr. 52 – 890/91 d.

Preaveneratului Consistoriu archidiecesan

în Loco.

În legătură cu conclusul conferenţei profesorale dela 5 Aug. Nr. 66 luat în urma hârtiei
consistoriale de la 23 Octobre a.c. Nr. 6581 alăturat ./. se subşterne declaraţiunea profesorului
seminarial pentru cântările bisericesci Dimitrie Cunţanu privitor la preţul manualului cântărilor
bisericesci edate de dânsul precum şi la modalitatea distribuirei între elevii seminariali a
esemplarelor punende la disposiţiunea Preaveneratului Consistoriu amesurat conclusului sinodal
Nr. 70 din 1890 spre ulteriora dispunere.

Sibiiu 10 Decembre 1890 Direcţiunea seminarială

Hannia director

Prea Veneratului Consistoriu archidiecesan

în Sibiiu
80/890/91 d.

Declaraţiunea profesorului seminarial Dimitrie Cunţanu referitor la preţul manualului seu

“Cântările bisericesci”

Preavenerat Consistoriu archidiecesan

La părintescul ordin ddt 12 Februarie 1891, Nr. 733B comunicat mie astădi sub Nr. 78
direcţional din 21 Februarie 1891, ca se me declar în scris: dacă, pentru elevii seminarişti, preţul
de 4 fl. al manualului meu, “Cântările bisericesci” se pote reduce la o sumă mai mică? şi anume
la care? grăbesc a satisface acestui ordin în următorele: Preaveneratul Consistoriu sa putut şi se
pote convinge prin intuirea şi examinarea manualului tipărit: ca subscrisul, pentru ca manualul
de cântări ca o carte folositoare şi neapărat de lipsa cântăreţului pentru totă vieţa, după cuprinsul
seu sa reese cât mai complet cuprindent tote melodiile Vecerniei şi Utreniei, precum şi tote
cântările celor trei liturgii usitate în biserica nostră, nu am cruţat munca şi ostenela de lipsă la
adunarea, scrierea şi arangearea acestui bogat material; s-a putut şi se pote convinge Preavenerat
Acelaşi: ca, pentruca manualul de cântări şi în partea technică, în ce privesce tipariul, hârtia,
legatul şi întreaga adjustarea să reeese cât mai bine, mai solid şi mai corespundetoriu demnităţei
cântărei bisericesci, subscrisul nu am cruţat nici un feliu de spese aşa că după aceste calităţi
interne şi esterne ale cărţii presupunând chiar o trecere mai bună decum o are ea în realitate,
totuşi preţul de 4 fl. al manualului nu ar putea fi socotit prea mare; ba în compararea cu preţul
altor musicalii s-ar putea socoti chiar moderat.
Cu tote acestea, consimţind şi eu, cu părintescă îngrijire consistorială de elevii
seminariului nostru, me declar: că, dacă numai curând, cel puţin după trecerea celor cincideci de
esemplare corespundetore sumei de 200 fl. şi menite a se distribui gratuit elevilor mai săraci,
preţul cărţii’l voiu reduce pentru toţi elevii seminariului nostru dela 4 fl. la 3 fl. 50 cr.
Preavenerat Consistoriu! regret că spesele mari de tipariu şi trecerea slabă de până aci a
cărţii nu’mi permit această reducere a preţului încă de acuma. Deorece înse, prin distribuirea
gratuită a acelor 50 de esemplare între elevii mai săraci intenţiunei părinteşti deocamdată se
74
A.A.S. dosar. III-116-1889;
satisface, iară până atunci şi subscrisul sperând a’mi putea acoperi o parte a speselor de tipariu
rog pre Preaveneratul Consistoriu se binevoiască a lua la cunoscinţă această declaraţiune şi a’mi
elibera suma de 200 fl., votată altcum ca şi anticipaţiune de sinodul archidiecesan.

Al Preaveneratului Consistoriu archidiecesan

Sibiu, 22 Februarie 1891
Plecat Dimitrie Cunţanu profesor seminarial

Arhiva Arhiepiscopiei mai conţine şi actul prin care se acordă lui Dimitrie Cunţan suma de
200 de florini din economiile Institutului pe anul 1890. Nu ştim dacă a şi primit banii.
După anul 1900, Dimitrie Cunţan a mai tipărit - la W. Krafft din Sibiu - alte câteva lucrări
muzicale:
- Cântările funebrale pentru cor de bărbaţi in patru voci(1903),
- Liturghia Sfântului Ioan Gura de Aur pentru cor, in doua voci (1903),
- Cântări religioase la cununii, la hirotoniri şi la sfinţirea bisericilor, pentru cor de
bărbaţi, in patru voci (1906 - acestea s-au cântat pentru prima oara la 13 mai (stil nou)
1906, cu prilejul sfinţirii catedralei din Sibiu, de către corul studenţilor teologi, dirijat de
Dimitrie Cunţanu însuşi)
Ocazional i s-au tipărit şi alte câteva compoziţii:
- Imn la moartea marelui Andrei, pentru cor bărbătesc (textul de Zaharia Boiu),
- Dumnezeul nostru (textul de Ion Lepădat),
- La intrarea in biserică (textul de Zaharia Boiu),
- Rugăciune (textul de Zaharia Boiu),
- Ochiul inimii,
- Cu trupul. Altele au rămas in manuscris. Tot in manuscris i-a rămas un manual intitulat
Tipicul cultului religios al Bisericii creatine ortodoxe de ritul oriental (144 p.), după care
a predat in Institutul teologic-pedagogic Cel puţin două dintre cântările compuse de
Dimitrie Cunţan au circulat înainte ca ele să fi fost publicate. „Imn la moartea marelui
Andrei”, şi „La intrarea in biserică” pe versuri de Zaharia Boiu erau introduse în
programă la şcoala din Tilişca încă din 1875. A publicat şi câteva articole privitoare la
personalitatea mentorului sau Andrei Şaguna:
- Mitropolitul Andrei ca pastor
- Personalitatea mitropolitului Andrei
- Religiozitatea şi moralitatea mitropolitului Andrei75 .
Fiica sa, Maria Cunţan (1862-1935), a publicat câteva volume de versuri: Poezii (1901, 1905),
Din caierul vremii (1916), făcând parte din mişcarea „sămănătoristă". A murit într-un azil, in
1935, uitată de toată lumea şi de cei ce aveau datoria să o ajute. 76 Nicolae Iorga, ca într-un gest
reparator, îi închină un medalionîn Oameni care au fost.
2. Candidaţi la catedra lui Dimitrie Cunţan
În numărul 72 din 8 iulie 1910 a Telegrafului Român, Consitoriul anunţă scoaterea la
concurs a postului de profesor extraordinar de cântări bisericeşti şi tipic în urma trecerii la cele
veşnice a lui Dimitrie Cunţan. Datorită reputaţiei acestei discipline pe care Cunţan a clădit-o de-a
lungul a 45 de ani de activitate, s-au prezentat la concurs nu mai puţin de nouă candidaţi, după
cum urmează:
1. Aurel Popoviciu, preot în Covragiu – Haţeg,absolvent al Institutului sibian;
2. Ioan Felea, doctor în teologie la Cernăuţi, Abrud;
3. Ioan Mardan, „rigorozant” în teologie la Cernăuţi, Sâmbăta;
4. Ioan Mateiu, preot în Peştera – Zarand;
5. Mihai Stoia , preot în Brad;
6. Mihai Constantin, preot în Roşia Montană;
75
Idem,nr.12, pag.453-460;
76
Mircea Păcurariu ,Cărturari...pag.145;
7. Octavian Mureşan, preot în Sibiu;
8. Valeriu Dragoş, preot capelan - Finteuş;
9. Vasile Creangă, învăţător, Sânpetru (Braşov);