UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOX

SPECIALIZAREA ORTODOXIE ROMNEASC I VIA
LITURGIC

Ptrundere muzici corale n biserica ortodox.

Referat la disciplina: Muzica de tradiie bizantin n Biserica
Ortodox Romn, sec XVIII-XX.

Coordonator: Pr. Vasile Stanciu

Student: Morar (Cosma) Mihaela Ioana

Cluj-Napoca
2016

1.De la ptrunderea ei n cultul divin pn la sfritul secolului al XIX-lea.

nc din prima jumatate a secolului al XIX-lea cultura muzicala in Biserica Ortodox
Romana intra ntr-o noua etap a dezvoltrii sale, prin prunderea n cultul divin, alturi de
cntarea monodic de stran, a cntrii coral-armonice. Aceasta se datorete, n bun msur,
ideilor reformatoare ale revoluiei franceze de la 1789, pentru egalitate, fraternitate, independen
naional i formarea unei culturi proprii, avansate, care s corespund spiritului de progres i
modernizare la care tindea omenirea. Starea aceasta cerea crearea nentrziat a unor instituii
culturale i n ara noastr. Astfel, au luat fiina: societatea cultural-filar-monic din Bucureti
(1833), o coal muzical numit "Conservatorul Filarmonic-Dramatic din Iai" (1836),
Conservatorul de Muzica din Iai (1860) i cel din Bucureti (1864) etc. - instituii care, desigur,
au avut o mare nrurire i asupra noii direcii muzicale bisericeti, cci de acum Biserica
Ortodox Romn n-a mai putut rmane strin acestor prefaceri cultural-muzicale, respectiv
curentului cntrii corale venit direct din Apus sau trecut prin filiera ruseasc.
Ptrunderea acestei noi forme de cntare n Biserica noastr s-a fcut, cum era i firesc,
treptat, manifestandu-se la nceput mai timid, iar mai apoi, luptnd din rsputeri pentru ctigarea
prioritii n faa celei monodice. Lucrul acesta ni-l dovedesc unele njghebri corale bisericeti i
diferitele coli de muzic armonic n genul "Aezmntului Choral" infiinat pe lng biseric
domneasc de la Curtea Veche, de ctre Arhimandritul Visarion, nc din timpul domnitorului
Gh. Bibescu (1842-1848), n scopul "imbuntairii cntarii bisericeti prin cntarea n
armonie". Visarion formeaza din elevii acestei scoli armonice primul cor bisericesc din
Principatele Romane, aplicand un repertoriu alcatuit din lucrarile compozitorilor rusi, traduse in
romaneste si adoptate, pentru catva timp, si de alte formatii corale ce au luat fiinta dupa aceea.
Se mai mentioneaza existenta unui cor armonic, pe la 1848, la biserica Cretulescu din
Bucuresti, instruit de Anton Pann.
Dar necesitatea unei bune organizari a cantarii corale in Biserica se impunea tot mai mult.
De aceea, la 1864, cand s-a infiintat Conservatorul din Bucuresti, a inceput sa-si desfasoare
activitatea pe langa el, un cor bisericesc alcatuit din vreo 50 de persoane, sub conducerea lui
Grigore Manciu.
Tot in acest timp, in Moldova, incercarile de a se injgheba coruri bisericesti deveneau tot
mai frecvente. M. Gr. Poslusnicu, dupa dovezile luate din revista "Arta" (1893), afirma ca pe la
inceputul secolului al XIX-lea exista la Manastirea Neamt un cor instruit pe notatia muzicala
numita sinodala. Incercarile acestea au continuat pana cand, in 1844, Alex Petrino, profesor la
catedra de muzica occidentala, infiintata in timpul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1848), la
Seminarul din Socola, pune bazele unui cor bisericesc, desfiintat in 1848, in urma contestatiei
facuta de mitropolitul Moldovei Meletie catre Patriarhul Ecumenic si reinfiintat de G. T. Burada,
la 23 aprilie 1854, cand a cantat Sfanta Liturghie, pentru prima oara, in biserica Sfantul
Athanasie si Chiril din Iasi. Pe la sfarsitul anului 1863, mitropolitul Calinic Miclcscu a organizat
un internat pentru copiii-cantareti, unde erau supravegheati in mod special pentru pastrarea
sanatoasa a vocii, pentru a fi folositi ii corul mitropoliei, condus tot de G. T. Burada, dupa care sau perindat mai multi dirijori pana in 1876, cand conducerea acestuia o va lua Gavriil Musicescu.

In Banat, primul cor bisericesc a luat fiinta in anul 1840, la Lugoj, cor care la inceput era
condus de invatatorul Ghina si a cantat, pentru prima oara, liturghia la sarbatorile Sfintelor Pasti
din anul 1841.
In Ardeal, prima formatie corala dateaza din anul 1850, la Cluj. Despre activitatea ei
muzicala nu prea avem date suficiente. Doar Tibe-riu Brediceanu, in "Raportul cu privire la
situatia corurilor ardelenesti", spune: "...iara muzica corala bisericeasca a fost numai straina:
sarbea-sca sau greceasca, cu textele traduse. Mult s-a cantat in bisericile noastre liturghia
vienezului Randhartinger compusa pe melodii de strana grecesti.,,
Dupa unirea Principatelor cantarea corala devine si in Biserica Ortodoxa Romana o
realitate, introducerea ei in cultul divin facandu-se, de data aceasta, in mod oficial, legal, prin
Decretul Nr. 101/18.1.1865, emis de domnitorul Al. I. Cuza, care numeste pe profesorul de
muzica Ion Cart, inspector general al corurilor din Bucuresti. De acum incepe a se organiza
coruri si in oraselele de provincie.
Trebuie insa amintit ca acest nou gen de cantare, desi binevenit, a avut urmari nu prea
favorabile dezvoltarii corale bisericesti curate, romanesti, deoarece nu de la inceput si-au dat
seama muzicienii nostri ca daca este vorba sa avem cantare corala in Biserica, aceasta cantare nu
trebuie sa fie alta, decat cea de strana, prelucrata si armonizata in spirit national cerut de Biserica
noastra. Or, cantarile patrunse in cultul nostru divin "aveau un vadit caracter laic, un caracter de
imprumut, cu totul strain si nepotrivit spiritului Bisericii Ortodoxe de Rasarit, iar urmele
acestora se mai resimt si azi in unele biserici cu cor". Tot in acest sens muzicologul Zeno Vancea
zicea ca "o evolutie fireasca a muzicii noastre bisericesti ar fi fost in directia crearii unui stil
polifon pe baza cantarii de strana; or, in loc de a se crea un astfel de stil (...) s-a pastisat stilul
unei alte culturi muzicale, in care primatul il detine elementul armonic strain - cel putin in
forma sa functionala - de adevarata conceptie muzicala a neamului nostru...". De altfel, din
lucrarile corale bisericesti ale compozitorilor romani din secolul al XIX-lea vom distinge
influenta a trei curente mai importante: a) curentul germano-italian, b) curentul rusesc sau italorusesc si c) curentul traditionalist "care a promovat autenticele coordonate ale unei stravechi
culturi muzicale, ce a avut la baza cantecul de strana cu un aspect modal si cu alta organizare
ritmica fata de melosul occidental", - curent inceput pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si
dezvoltat in secolul al XX-lea.
2.Reprezentanti de seama ai cantarii corale in Biserica Ortodoxa Romana in secolul al
XIX-lea.
1. Alexandru Flechtenmacher, nascut la 23 dec. 1823, la Iasi, a studiat arta muzicala la Viena,
intre anii 1834-1840, cu Joseph Bohm si Joseph Mayseder. Intors in tara, a ocupat, pe rand,
postul de prim violonist in orchestra Teatrului Nationa] din Iasi pana in 1846; capelmaestru al
orchestrei Teatrului condus de Matei Millo, dirijor al Teatrelor Nationale din Iasi, Craiova si
Bucuresti, iar din 1861 a functionat ca profesor de muzica la Bucuresti pana in 1864, cand, odata
cu infiintarea Conservatorului ele Muzica, domnitorul Al. Ioan Cuza 1-a numit profesor de
vioara, violoncel si armonie, precum si director al acestui asezamant cultural-muzical. A murit la
28.1.1898 la Bucuresti. In ce priveste cantarile corale bisericesti scrise de A. Flechtenmacher,

dupa cum bine observa si Doru Popovici, se caracterizeaza - fara a avea originalitate, deoarece
muzica straina, mai ales romantismul german, exercita o puternica influenta asupra conceptiei
sale muzicale - prin stapanirea sigura a mestesugului armoniei, precum si printr-o ingrijita
scriitura corala a vocilor. Desi, constient de faptul ca trebuie cultivata o cantare corala
bisericeasca cu adanci radacini romanesti, totusi compozitiile sale sunt impregnate de stilul
neoromantismului german. Si cu toate acestea nu lipsesc din arhitectura lor muzicala nici unele
formule modale, asa cum se poate vedea in antifonul 1 si 2, Sfinte Dumnezeule si in axionul
duminical, desi respecta in buna masura conceptia muzicala bazata pe major-minorul clasic.
Heruvicul insa si, mai ales, Ca pe imparatul in Re major, precum si raspunsurile mari in Sol
minor si Sol major, prin caracterul lor oglindesc foarte bine influenta muzicii
occidentale.Alexandru Flechtenmacher, ca si G. Musicescu, mai tarziu, a compus toate axioanele
praznicale in diferite tonalitati, ca Do, Re si Fa major (cele mai multe), precum si in Re si La
minor (mai putine). Toate aceste creatii corale ale lui Flechtenmacher, impreuna cu cele ale lui
Eduard Wachmann, de care ne vom ocupa imediat, constituie o prima etapa in istoria muzicii
corale bisericesti la noi.
2. Eduard Wachmann s-a nascut la 10 febr. 1836 in Bucuresti. Ca si Flechtenmacher, Ed.
Wachmann a studiat armonia si contrapunctul la Viena, cu Gustav Nottebohm si pianul cu Ioseph
Dachs, iar intre 1859 si 1863, la Paris, cu Henry Reber, Michael Carafa s. a. Revenit in orasul
natal, este numit dirijor al Teatrului de aici, apoi dirijor si director al Societatii "Filarmonica"(1866-1906), al trupei de Opera Romana din cadrul Teatrului National (1895-1903) si, in sfarsit,
in acelasi timp a functionat ca profesor de pian si armonie la Conservatorul din Bucuresti (18641903), precum si ca director al acestuia, din 1869 pana in 1903.
A murit la Bucuresti in ziua de 11 decembrie 1908. Creatia sa corala bisericeasca se compune din
trei liturghii, axioane, heruvice, cantari la Te-Deum, concerte si diferite imnuri religioase pe care
le gasim, fie in cartile de liturghie tiparite de autor, fie in "Repertoriul coral religios" tiparit de I.
Bunescu in 1886. Caracteristicile generale ale acestor cantari corale sunt: in primul rand, marea
varietate de tonalitati chiar in ca drul aceleiasi piese muzicale; in al doilea rand, marea varietate
de conceptii melodico-polifonice si in al treilea rand, aplicarea tehnicii polifonice, mai ales a
contrapunctului imitativ imprumutat din neoromantismul german, cu multa pricepere si siguranta
din partea autorului. Si aceste note caracteristice sunt frecvente in toate lucrarile corale ale lui
Wachmann, fie ca este vorba de piese mai mici, ca Ectenia mare, Veniti sa ne inchinam, Aliluia,
Sfinte Dumnezeule, etc, fie de piese cu o intindere mai mare, ca Heruvice, raspunsuri mari,
axioane, concerte etc. Dar, asemenea colegului sau mai sus pomenit, Wachmann este lipsit de
originalitate in compozitiile sale bisericesti, stilul sau componistic fiind in fluentat mult de
romantismul german, care era atunci la moda. Si cu toate acestea contributia lor la introducerea
si inradacinarea cantarii corale in Biserica Ortodoxa Romana este apreciabila.
3. Ion Cart, nascut in Pasestii-Falciului, in 1820, si-a facut studiile superioare la Academia
Mihaileana si la Conservatorul din Iasi infiintat in 1860. Mai tarziu il vom intalni ca profesor la
Conservatorul din Bucuresti, precum si inspector oficial al corurilor de aici. A murit in anul
1875. Opera sa corala bisericeasca se reduce la o liturghie si la cateva concerte-chinonice. In
prefata liturghiei "aranjata pe trei voci dupa cantarile cercetate si autorizate de Guvern in

deplina intelegere cu repauzatul Mitropolit Sofronie Miclescu la 1860, pentru uzul manastirilor
Neamt, Agapia si Varatec si tiparita la Bucuresti in 1865, dupa ce face o scurta apologie a
cantarii corale bisericesti si a inevitabilitati influentelor occidentale, recunoaste ca lucrarea sa
este imperfecta, in-trucat el nu are "nici talentele, nici studiile perfecte pentru compunerea sau
macar aranjarea unor asemenea uvrage (lucrari), care sunt de cea mai mare insemnatate si ca "in
prelucrarea acestui opuscul a avut de norma scrierile barbatilor recunoscuti in aceasta
specialitate". In ce priveste melosul majoritatii cantarilor corale ale lui Cart, constatam ca acesta
se reduce foarte adesea la cateva formule scurte, stereotipe si repetate de mai multe ori, in stil
recitativ, cu acorduri simple, fie in Do si Sol major, fie in Re minor, etc. E adevarat, cateva din
ele, ca Heruvicul in Fa minor si Ca pe imparatul in Fa major, lucrat contrapunctic, au prins
radacini, fiind si astazi executate de catre unele formatii corale mai modeste, dar sunt vizibil
influentate de stilul italo-rusesc. Cu exceptia acestora, registrul celorlalte piese corale bisericesti
ale lui Cart este limitat, ele fiind compuse pentru incepatori in ale cantarii coral-armo-nice cantareti, canonarhi si paracliseri. Dar, asa cum sunt au contribuit si ele intr-o oarecare masura la
patrunderea definitiva a can-tarii corale in Biserica Ortodoxa Romana.
4. Isidor Vorobchievici, nascut la 18 mai 1836 la Cernauti, studiaza teologia in orasul natal,
avand ca profesor de muzica pe Stefan Nosievici, care i-a trezit interesul pentru cercetarea
cantarii bisericesti. In 1861 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusi-Moldovita, iar din 1868
pana in 1869 isi va continua studiile muzicale la Wiener Konservatorium, cu Franz Krenn, ca
apoi, intors in tara, sa ocupe postul de profesor de cantare corala la scolile secundare, precum si
de muzica bisericeasca la Seminarul din Cernauti, fiind in acelasi timp si dirijor de cor, din 1869
pana in 1903, cand, la 18 sept., moare.
A compus Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom in 1881, o liturghie greco-orientala in 1887
si lucrarea intitulata "Cantari liturgice ori tale", dedicata prietenului sau Emanoil Ciuntuleac si
tiparita la Viena in 1890. In majoritatea pieselor corale, cuprinse in aceasta ultima crare, autorul
manuieste o polifonie densa si expresiva, utilizand frecvent "jocul" dintre Solo si Tutti. Aceasta
se poate vedea in cantarile: Sfinte Dumnezeule, Aliluia, Heruvicul in Do si Fa major, care ne
ofera mare parte o monodie simpla dar foarte frumoasa, desigur, prelucrata apoi polifonic, intr-o
forma ingrijita; si "Ca pe imparatul", care e imbracat in intregime intr-o densa polifonie cu
caracter imitativ. In Raspunsurile mari si Pe Tine Te laudam intalnim imitatii melodice foarte
reusite, precum si cromatisme ce indica tonalitati cu totul diferite unele de altele, dar care nu
zdruncina cu nimic echilibrul tonal in care sunt concepute initial. Remarcabil este si concertul
"Tie se cuvine cantare" in Sol major, pentru cor barbatesc, scris, ca mai toate concertt de lauda,
intr-un stil maret, de la inceput pana la sfarsit.
Privite din punct de vedere strict coral, cantarile sale religioase sunt bine inchegate,
temeinice, dar din punct de vedere al stilului bis ricesc ele nu corespund spiritului cantarii
traditionale ortodoxe, intrucat au suferit o accentuata influenta a romantismului german si a
Renasterii italiene, cu care autorul a stat in contact catva timp, la Viena.

6. Ion Bunescu s-a nascut in Craciunenii de Jos-Olt in anul 1852. Fiu de preot fiind, a fost inscris
la Seminarul din Curtea de Arges, unde a invatat muzica bisericeasca cu prof. G. Claru, autor de
cantari psaltice. In 1869 s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, unde a studiat cu Ion Cart si
Ed. Wachmann. Dupa absolvirea Conservatorului a ocupat succesiv functia de dirijor al corului
bisericii Sarindar, al corului mitropolitan si al bisericii Zlatari. A scris aproape exclusiv, ca si
Podoleanu, lucrari corale bisericesti. Astfel, in 1885 compune, armonizeaza si aranjeaza liturghia
Sfantului Ioan Hrisostom pentru cor mixt, iar in 1886 tipareste cu ajutorul material al lui
Wachmann si al Episcopului Silvestru Balanescu, "Repertoriul coral religios" care cuprinde, atat
compozitiile sale bisericesti, cat si selectiuni din cele ale lui Flechtenmacher, Wachmann,
Podoleanu, G. Stephanescu, G. Ionescu s.a. Ca si contemporanul sau Podoleanu, Ioan Bunescu a
abordat stilul psaltic care se face simtit in multe din piesele sale corale bisericesti, ca Ectenia
mare, Antifoanele, Veniti sa ne inchinam, Doamne mantuieste, Heruvicul etc.
Interesante sunt Raspunsurile mari in Fa minor si cele pe glasul al VIII-lea, a caror
melodie, aranjata de I. Bunescu, se aseamana foarte mult cu a celor traditionale, cu deosebirea ca
este mult mai simpla, mai saracacioasa. Meritul lui insa este ca a luptat din rasputeri pentru
promovarea cantarii corale psaltice sau macar apropiata de cea psaltica, desigur, prelucrata cu
mijloacele tehnice muzicale de care dispunea atunci. De asemenea a armonizat pentru cor mixt
unele dintre cantarile principale ale Acatistului mare, ca Dumnezeu este Domnul, Porunca cea cu
taina, Aparatoare Doamne, precum si troparul de la denia din Joia Mare "Cand slavitii ucenici",
toate pe glasul al VIII-lea;De aceea I. Bunescu poate fi socotit pe drept cuvant, impreuna cu
Podoleanu, unul din precursorii epocii de transcriere, prelucrare si armonizare a cantarilor
psaltice bisericesti pe o scara mai larga, care va incepe inca de la sfarsitul secolului XIX.
7. Ciprian Porumbescu, fiul preotului Iraclie, a vazut lumina zilei la 2 oct. 1853, in Sipotele
Sucevei. Primele cunostinte muzicale si le-a insusit de la renumitii profesori Stefan Nosievici si
Carol Miculi. Dupa absolvirea liceului, in 1873, se inscrie la Seminarul Teologic si apoi la
Facultatea de Teologie din Cernauti, unde are ca profesor de muzica pe Isidor Vorobchievici si
unde intreprinde o rodnica activitate muzicala, infiintand si conducand Societatea Academica
"Arboroasa". Timp de doi ani (1879-1881) studiaza la Viena arta muzicala cu Franz Krenn Louis
Schlosser si Anton Bruckner. Intors in tara in 1881, a fost numit profesor de muzica la liceul din
Brasov, dirijor al corului bisericii Sfan-tul Nicolae-Schei si al "Reuniunii de gimnastica si
cantari" (1881-1882). In scurta vreme o boala de piept contractata in inchisoare, unde fusese
aruncat din ordinul autoritatilor imperiului habsburgic, pentru ideile unitatii nationale ce-1
insufleteau, 1-a rapus in ziua de 6 iunie 1883, la Stupea. Intre cele aproximativ 300 de piese
muzicale compuse de Ciprian se numara si importante lucrari religioase, ca liturghii pe doua sau
trei voci egale, pentru patru voci barbatesti, pentru cor mixt sau chiar omofone, precum si piese
izolate, ca axioane, heruvice, catavasii, cantari la Te-Deum, Oratoriu pentru Vinerea Patimilor pe
patru voci etc., care insa, din nefericire, contin elemente muzicale italiene, germane si intr-o
foarte mica masura, elemente ale cantarii de strana. Dintre toate acestea, o oarecare raspandire a
cunoscut piesa corala "Adusu-mi-am aminte" in Sol minor, prohodul Domnului si Tatal Nostru in
La minor cu modulatii in La major, care are un caracter pur romantic. Compozitiile sale
religioase, in general, se remarca prin excelenta lor inspiratie melodica, precum si prin
admirabilul simt al formei si al echilibrului, dar acestea sufera adesea din cauza lipsei de

siguranta in mestesugul componistic al autorului. Si poate ca era firesc sa fie asa, deoarece
Ciprian, traind foarte putin, n-a avut timpul necesar sa-si controleze si sa-si perfectioneze
lucrarile, trecandu-le prin filiera unui compozitor matur, incercat.
8. Dimitrie Cuntan s-a nascut la Dobarca Sibiului in anul 1838. A invatat la Miercurea-Ciuc, la
Gimnaziu si apoi la Seminarul "Andreian" din Sibiu. In 1864 Mitropolitul Andrei Saguna 1-a
numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul mai sus amintit; in 1865 1-a hirotonit diacon,
iar in 1872 preot. In 1878 a fost numit spiritual seminarial, functie in care a stat pana la
retragerea sa din activitate, cand, la 27 iunie 1910, moare.Opera sa muzicala-religioasa cuprinde
culegeri, compozitii si armonizari. Trebuie sa amintim ca de numele sau se leaga noua directie pe
care a luat-o muzica bisericeasca in Ardeal de la 1850 incoace, el fiind acela care a salvat de la
uitare cantarile bisericesti practicate in Ardeal, notandu-le pe sistemul liniar si grupandu-le in
colectia "Cantarile bisericesti dupa melodiile celor opt glasuri", tiparita in 1890 si retiparita in
1925 la Sibiu. Dintre compozitii amintim urmatoarele: Liturghia pe doua voci egale, cantari
religioase la Cununie, Hirotonie si sfintirea bisericii pentru cor barbatesc, pricesnele "Ochiul" si
"Cu trupul", rugaciune, irmoase, etc. Armonizarile sale sunt tesute pe vechi melodii bisericesti
din Ardeal, cum sunt "Cantarile funebrale" culese si armonizate pentru cor barbatesc, in care
autorul reuseste ca in general sa creeze o polifonie placuta, de efect, bazata pe toate regulile
acestei tehnici muzicale, la aceasta contribuind imbinarea, dupa situatii, a minorului cu majorul
si cu modalul, precum si tesatura armonico-melodica dintre anumite partide de voci. Asa se
intampla de pilda in cantarile "Cu duhurile dreptilor" si "Tu esti Dumnezeu", prelucrate dupa
melodia glasului IV si transpuse in modul de La minor; in piesa -"Veniti fratilor" inspirata din
vechea podobie pe glasul al II-lea "Cand de pre lemn" -"Sfinte Dumnezeule" glasul al Il-lea,
precum si in cele pe glasul al VIII- iea: "Cu sfintii odihneste", stihira "Plang si ma tanguiesc" si
"Cela ce cu adancul intelepciunii", transpuse si armonizate in La major, piese care confirma
continutul muzical atat de bogat si variat al cantarilor de strana.Asadar, Dimitrie Cuntan a reusit
sa inscrie o pagina nemuritoare in cultura muzicala bisericeasca din Ardealul secolului al XIXlea
Cantarea corala bisericeasca a avut si are o importanta deosebita pentru cultul divin,
intrucat ea ii da mai multa amploare, mai mult fast il face mai placut; caci iata ce spunea
episcopul Partenie Clinceni in sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 25 mai
1899: "melodia si cantarile, in genere, executate pe mai multe voci sunt de o mie de ori mai
frumoase decat pe o singura voce, si dovada o avem inaintea ochilor, o simtim in fiecare zi in
faptul ca in bisericile cu coruri bune se duce multa lume, iar in cele cu muzica veche sau cu
coruri neperfecte nu se duce". Dar, ca in perioada aceasta de inceput a can-tarii corale nu s-a
mers totdeauna pe adevarata cale, ne-o spune Ghenadie Enaceanu astfel: "sunt cantari care,
executate de corurile vocale, provoaca in sufletul crestinului o induiosare, il pun in pozitiune ca
sa simta raporturile dintre Creator si creatura... Altele, din contra, il misca sufletul intr-o altfel
de directiune, incat se simte intr-o pozitiune straina crestinismului, i se pare ca se afla intr-un
teatru, la o opera, unde omul, increzut in geniul sau, se leagana in simtamintele de creator si
unde raporturile intre credincios si Dumnezeu sunt rupte. Iaca motivele pentru care Biserica
face totdeauna distinctie intre cantarea sa si cea profana si care in mod esential face ca muzica
profana sa nu poata fi admisa in Biserica". De aceea episcopul Melchisedek, in Memoriul sau

pentru cantarea bisericeasca in Romania, cerea ca muzica armonica sa se cultive intr-un mod
organizat in toate bisericile care au posibilitatea sa intretina coruri, iar aceste coruri sa fie sub
supravegherea autoritatii bisericesti, incat sa nu mai execute in biserica, decat cantarile aprobate
de Sfantul Sinod. In felul acesta, zice autorul, se va introduce o oarecare uniformizare si in acest
mod de cantare corala, care era lasata "la bunul plac al muzicantilor, din care cei mai multi
avand pretentia de autori de piese muzicale, n-aveau idee de calitatile cantarii bisericesti si
suparau auzul si simtul religios cu turnuri muzicale produse de fantezia lor sau imitate pe
cantare teatrala". Si nu putini au fost aceia - ne referim chiar la unii compozitori din secolul al
XIX-lea, analizati in aceasta lucrare - care s-au lasat ademeniti in creatia lor corala religioasa de
diferitele stiluri muzicale cu totul straine de spiritul cantarii noastre bisericesti nationale. Tocmai
de aceea, spre sfarsitul secolului al XIX-iea, s-a pus tot mai acut problema prelucrarii si
armonizarii cantarilor de strana, caci tot episcopul Melchisedek propune in Memoriul sau un
proiect de lege, continand 11 articole, pentru organizarea si reglementarea cantarilor psaltice
omofone si a celei corale in Biserica Ortodoxa Romana. Art. 8 spune: -"Va bine merita de la
Biserica si natie acel maestru de cantari corale, care se va osteni spre a preface in cantari
armonice corale melodia uzitata in Biserica romaneasca, precum si acela care va intreprinde a
pune pe note liniare toate cantarile melodice ale Bisericii noastre".
Si intr-adevar, acest lucru incepe sa se realizeze, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea,
continuand sa se dezvolte si sa se desavarseasra in secolul al XX-lea, cu D. Kiriac, Gh. Cucu si
vrednicii urmasi ai acestora pana in zilele noastre.