UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA’’- IAȘI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

,,Dumitru Stăniloae’’

Patriarhia Ierusalimului

Coordonator: Susținător:
Drd. Florinel BRĂDĂȚAN Buzincu Adrian-Neculai

Iași
2023
 Introducere

Biserica Ierusalimului a ocupat totdeauna o poziție specială în sânul

creștinismului, pentru că ea este mama tuturor bisericilor creștine din lume. În
această lucrare încercăm să prezentăm importanța, rolul și evoluția Patriarhiei
Ierusalimului. Importanța se remarcă prin ceea ce a rămas și rămâne cu prilejul
evenimentelor care s-au derulat în jurul Patriarhiei de Ierusalim. Rolul acestei
Patriarhii reprezintă ceva esențial în viața Bisericii, iar Evoluția este una
fundamentală după cum vom afla și în cele ce vor urma.

I.Patriarhia Ierusalimului. Evoluție.

Cunoaștem că prin canonul 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, din 451,

Biserica Ierusalimului a fost ridicată la rangul de patriarhie. De-a lungul istoriei,
Palestina şi Ierusalimul au suferit numeroase ocupații și dominații persane, arabe,
turcești și creștine. Astfel, în anul 614, perșii au cucerit Palestina și Ierusalimul,
rămânând sub dominaţia lor până în 629, când Oraşul Sfânt a fost recucerit de
împăratul Heraclie al Bizanţului (610-641), dar, abia scăpaţi de perşi, peste
Ierusalim şi Palestina au venit arabii care au cucerit Ierusalimul în 637.1

În anul 1078, turcii au cucerit Ierusalimul de la dinastia arabă a Fatimizilor din

Egipt, care l-au păstrat până la 1098, când a trecut din nou sub stăpânirea
Egiptului. La 15 iulie 1099, Oraşul Sfânt a trecut sub stăpânirea cavalerilor franci
din Cruciada I-a (1096-1099), care l-au putut menține până la 1187, când a fost
cucerit de sultanul Saladin al Egiptului (1171-1193). Prin tratatul încheiat la 11-
1 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală, Editura
IBMBOR, București, 1993, p.447.
februarie 1229 la Jaffa, între sultanul Malik al Kamil (1218-1238) al Egiptului şi
împăratul Germaniei Frideric al II-lea (1215-1250), Ierusalimul a fost cedat
francilor, care l-au păstrat până în 1244, când a încăput din nou în mâinile arabilor
până în secolul XVI. Intre 1520 și 1917, Ierusalimul și Palestina au trecut sub
dominația turcilor.2

II.Rolul Patriarhiei de Ierusalim.

In timpul primului război mondial (1914-1918), englezii au ocupat Palestina și

Ierusalimul la 9 decembrie 1917. Încă înainte de cucerirea Palestinei, Anglia s-a
angajat la 27 noiembrie 1917, prin declaraţia Balfur, de a privi favorabil înfiinţarea
unui cămin naţional în Palestina pentru poporul iudeu şi ea vrea să folosească
eforturile ei în acest scop. Tratatul de pace de la Sèvres, din 10 august 1920, prin
articolul 88, a acordat Angliei protectoratul asupra Palestinei şi a Locurilor Sfinte:
Ierusalim, Betleem, Nazaret şi altor locuri din Țara Sfântă, pe care l-a păstrat până
la 14 mai 1948.3

La 25 noiembrie 1947, prin votul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a luat fiinţă

statul Israel, care şi-a proclamat oficial independenţa la 18 martie 1948. Situaţia
Ierusalimului a fost dintre cele mai grele, deoarece între anii 1947-1967 frontiera
israeliano-arabă trecea prin mijlocul Ierusalimului, oraşul fiind împărţit în două
sectoare: iordanian şi israelian. în prezent, Ierusalimul se găseşte în întregime în
statul Israel. în 1967 a izbucnit un nou război israelo-arab, în ziua de lom Kipur,
care, deşi s-a terminat repede, nu s-a încheiat printr-un tratat de pace între Israel
şi statele arabe din jur. Pentru ocrotirea Locurilor Sfinte şi apărarea Ortodoxiei în

2 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, p.447.
3 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, p.448.
Orientul Apropiat, Rusia ortodoxă a înfiinţat în 1882, Societatea imperială
ortodoxă a Palestinei.4

Un rol important l-au avut și cǎlǎtoriile patriarhilor Ierusalimului în Țǎrile

Române. Prin urmare putem preciza că primul patriarh care a călătorit în Țările
Române, în secolul al XVII-lea, a fost Teofan al III-lea (1608-1644). Din acestea
remarcăm că sunt cunoscute cinci opriri în Moldova: în 1617-1618 (în călătoria
spre Moscova, în timpul domniei lui Radu Mihnea), în 1621 (la reîntoarcerea din
Rusia, în timpul domniei lui Alexandru Iliaş), în 1628 (în timpul domniei lui Miron
Barnovschi), în 1631- 1632 (în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Ilias)
și în anul 1643 (în timpul domniei lui Vasile Lupu, când a sfințit la Iași Sfântul și
Marele Mir, fiind ajutat de domnitorul moldovean cu 56.000 florini pentru plata
datoriilor fațǎ de Poarta Otomană; în acel an l-a întâlnit la Iași și pe mitropolitul
Kievului, Petru Movilă).5

O altă legătură de interacționare și colaborare, se remarcă atunci când

Patriarhul Ierusalimului Dositei (1669-1707) a făcut mai multe călătorii în Tara
Românească şi în Moldova, unde a rǎmas vreme mai îndelungatǎ, desfășurând o
intensă activitate bisericească și culturală. Timp de aproape patru decenii, a fost
îndrumătorul neobosit al activității culturale și teologice în limba greacă și mai
ales apărătorul însuflețit al Ortodoxiei în fața influențelor catolicilor și ale
protestanților, izbutind să ridice prestigiul Patriarhiei sale și al întregii Ortodoxii. A
fost ridicat pe scaunul patriarhal intr-o vreme de mari frământări, când asupra

4 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, p.448.
5 Pr. Prof. dr. Mihai Săsăujean, Creștinismul în Țara Sfântă și Relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia
Ierusalimului, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011, p.27.
Patriarhiei apasă datoria enormă de 100.000 de taleri, iar prezența catolicǎ era
interesată de controlul asupra administrǎrii Sfântului Mormânt.6

II.Importanța Patriarhiei Ierusalimului.

În Patriarhia Ierusalimului, încă din secolul al XIX-lea a început o luptă între

clerul grec şi clerul arab, care nu s-a terminat nici astăzi, în urma revoluției Junilor
turci de la Constantinopol, din iulie 1904, arabii ortodocşi din Palestina au cerut
dreptul legitim de a participa,la conducerea Patriarhiei Ierusalimului întrucât ei
constituie marea majoritate a populației creștine ortodoxe din Palestina. Cererea
lor, însă, a fost respinsă de Frăția Sfântului Mormânt, organizație grecească,
existentă din secolul XVI, mai precis din 1543, de la începutul păstoriei patriarhului
Gherman (1543-1579), grec de origine. în 1911, Junii turci au impus la conducerea
patriarhiei Ierusalimului un consiliu mixt arabo-grec, dar grecii s-au opus și au
păstrat mai departe conducerea numai pentru ei, referindu-se la edictele și berat-
ele sultanilor turci din 1520, 1861 şi 1875. În răstimpul anilor 1920-1948 s-au dus
tratative între arabii ortodocși și greci. O comisie numită Bertram-Young a fost
numită de guvernul englez pentru a studia la fața locului revendicările arabilor
ortodocși, dar, deși concluziile ei erau favorabile arabilor ortodocși, ele nu s-au
aplicat din cauza opoziției ierarhiei grecești. Jurisdicția patriarhiei de Ierusalim se
întinde în prezent asupra Palestinei, Iordaniei şi a mănăstirii Sf. Ecaterina din
Muntele Sinai. în prezent, patriarhia ortodoxă a Ierusalimului are circa 80.000 de
credincioși, trei eparhii, 13 episcopi, 60 parohii, 68 preoți greci și arabi, și peste 50
de călugări. Organizaţia Frăția Sfântului Mormânt, formată din 80 de membri,
majoritatea greci, administrează 40 de mănăstiri şi biserici. Dintre bisericile mai
însemnate amintim: biserica Sfântului Mormânt, biserica Sfânta Melania Romana,
6 Pr. Prof. dr. Mihai Săsăujean, Creștinismul în Țara Sfântă și..., Editura Basilica a Patriarhiei Române, București,
2011, p.28.
biserica Sfinţilor Constantin şi Elena, unde se află locul de reşedinţă al patriarhului
şi al membrilor Sfântului Sinod. În restul Palestinei mai importante sunt:
Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Ierusalim şi biserica Naşterii Domnului din
Bethleem. Ultimul patriarh decedat a fost Diodor, ales la 16 februarie 1981 şi
întronizat la 1 martie 1981. Actualul patriarh întronizat este Bartolomeu. Trebuie
să menţionăm că majoritatea episcopilor de la Ierusalim n-au eparhie, ci sunt
numai titulari, fac parte, din Sfântul Sinod şi participă la slujbe.7

Putem afirma pe lângă celelalte menționate, că de patriarhia Ierusalimului

depinde în prezent și Arhiepiscopia Muntelui Sinai, însă redusă doar la slujitorii
mănăstirii Sfânta Ecaterina, zidită în 527 de împăratul Justinian cel Mare (527-
565), cuprinzând în prezent 20 de călugări şi personalul ajutător din două sate
vecine. în decursul timpului, jurisdicţia Arhiepiscopiei. Muntelui Sinai se întindea
nu numai asupra mănăstirii Sfânta Ecaterina, ci şi asupra unor mănăstiri și
metocuri din afară, ca: Et-Tor, Cairo, insula Creta, precum şi în alte părţi.

Este favorabil să menționăm că Autocefalia Arhiepiscopiei Muntelui Sinai a

fost deseori contestată de patriarhia Ierusalimului. Patriarhul de Constantinopol a
recunoscut autocefalia ei în 1575, apoi cei patru patriarhi ai Răsăritului au
recunoscut-o din nou în 1782. Sinodul de la Ierusalim din 5 septembrie 1867 a
desfiinţat autocefalia arhiepiscopiei Muntelui Sinai şi a pus-o din nou sub
jurisdicţia patriarhiei Ierusalimului, sub care a rămas până azi.8

III.Patriarhia Ierusalimului sub stăpânirea otomană (1516-1918)

7 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, pp.448-449.
8 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, p.449.
 Sultanul Selim I (1512-1520) a domnit o perioadă foarte scurtă, dar a reușit să
extindă granițile Imperiului Otoman în Răsărit, prin înfruntarea și victoria cu safizi
iranierni la Cialdiran (august 1514).9

Din cauza alianței mamelucilor cu zafizii, au determinat influență asupra

sultanului otoman, numit și groaznicul sau viteazul, să pornească împotriva
acestora. În luna august a aceluiași an, armata mameluca suferit o înfrângere
zdrobitoare în bătalia de la Mark Dăbiq de lângă Alep, in Siria, iar in această luptă,
sultanul mamelucilor Quansuh al-Ghuri și-a pierdut viața.10

Odată cu această victorie la data de 29 decembrie 1516, Selim intră in

Iesusalim, unde a continuat campania sa spre Egipt, înfrângând orice rezistență
până la Cairo, la care a ajuns la un an distanță în luna ianuarie.

Sultanul otoman, a ocupat numeroase regiuni, cum ar fi Meca Medina, care i

s-au predat, obținând numeroase insigne (insignele califatului), pe care le a dus la
Constantinopol. Cu toate acestea sultanul Selim, a devenit primul sultan otoman
care a purtat titlul de CALIF, adică de conducător religios.11

În anul 1517, tot Orientul Mijlociu, Peninsula Arabică și Egiptul, au fost

incluse in Imperiu Otoman. Siria fiind împărțită in trei regiuni de către otomani
(pașalâc), Alep, Tripoli și Damasc, iar din ultiul făcând parte și Palestina. Cele trei
erau conduse de către un pașă și erau împărțite în mai multe districte (sandjak).

9 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, pp.253-254.
10 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, pp.253-254.
11 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, pp.253-254.
Ierusalimul era considerat un district aparte, pentru că conducătorul politic al
acestuia fiind numit cu mandat anual de pașa din Damasc.12

Bibliografie.
12 Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească..., Editura IBMBOR,
București, 1993, pp.253-254.
1. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan Pr. Prof. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească
Universală, Editura IBMBOR, București, 1993.

2. Pr. Prof. dr. Mihai Săsăujean, Creștinismul în Țara Sfântă și Relațiile Bisericii Ortodoxe Române cu
Patriarhia Ierusalimului, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2011.