Sunteți pe pagina 1din 13

ICOANA NAȘTERII DOMNULUI

Introducere (Documentare și bibliografie: Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a


icoanei, Editura Anastasia, București, 2005)

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este descrisă în:

1. Evanghelia după Matei (Matei 1, 18-25, 2, 1-12), unde se vorbește de prezența magilor și a stelei
2. Evanghelia după Luca (Luca 2, 1-20), unde se vorbește despre iesle, prezența îngerilor și a
păstorilor
3. În unele texte apocrife, în special în Protoevanghelia lui Iacov, unde se vorbește de momentul
spălării Pruncului Hristos.

Analizând simbolistica din icoana Nașterii Mântuitorului1, se observă că icoana este


împărțită în trei registre, care la rândul lor sunt împărțite în trei părți astfel:
1. Registrul superior simbolizează lumea cerească:
Stânga ‒ Îngerii care Îl slăvesc pe Dumnezeu;
Centru ‒ Steaua cu raza călăuzitoare și muntele cu stâncile lui aspre;
Dreapta ‒ îngerul care vestește păstorilor Nașterea Domnului.
2. Registrul central simbolizează unirea dintre divin și uman:
Stânga ‒ magii care aduc daruri Pruncului;
Centru ‒ Pruncul Hristos, Maica Domnului, peștera, ieslea, boul și asinul;
Dreapta ‒ păstorii.
3. Registrul inferior simbolizează umanitatea:
Stânga ‒ Dreptul Iosif șezând îngândurat;
Centru ‒ diavolul deghizat într-un păstor;
Dreapta ‒ moașele Salomeea și Zelemi spălând Pruncul.
Icoana Nașterii Domnului ne arată că toată creația a luat parte la Nașterea lui Hristos prin:
- Cerul cu steaua ce a călăuzit magii, care aduc darurile lor de aur, smirnă și tămâie;
- Îngerii și păstorii săraci și smeriți, care aduc slavă lui Dumnezeu;
- Pământul care oferă peștera în care să Se naște Mesia.

1
https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-nasterii-domnului
În primul registru (registrul superior) este zugrăvită bolta cerească din care răsare o
singură rază, descoperindu-ne că Dumnezeu este Unul. Privind mai jos, observăm că raza de
lumină se desparte în trei, simbol al participării întregii Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) la
mântuirea omului. Steaua este trimisă de Dumnezeu să le vestească magilor Nașterea Împăratului
Ceresc și să-i călăuzească spre smeritul „palat”.
Îngerii din partea stângă sunt reprezentați în lucrarea lor de doxologie, fiind
îndreptați spre raza de lumină și lăudându-L pe Dumnezeu, zicând: „Slavă întru cei de sus, lui
Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Putem afirma, fără să
greșim, că acestă cântare, împreună cu cea a păstorilor (din registrul al doilea al icoanei)
alcătuiesc primul colind al istoriei.
Îngerul din partea dreaptă este reprezentat în cea de-a doua lucrare, de vestire, fiind
aplecat spre păstori și vestindu-le acestora Nașterea Împăratului lui Israel.
Muntele cu stâncile lui aspre simbolizează lumea de după căderea în păcat a
protopărinților și a tuturor urmașilor lor. Muntele este alcătuit din stânci ascuțite, care sunt
zugrăvite sub forma unor trepte ce par a se uni cu cerul, indicând atât mișcarea de pogorâre a
lui Dumnezeu la om, cât și urcarea omului la Dumnezeu, ambele posibile odată cu
întruparea Fiului lui Dumnezeu.
În cel de-al doilea registru (centrul icoanei), este zugrăvită Maica Domnului, întinsă pe o
hlamidă de culoare purpurie ‒ culoarea imperială bizantină ‒ ce simbolizează faptul că este
Împărăteasa Cerurilor. Sfântului Andrei Criteanul spune în Canonul cel Mare: „Ca din porfiră S-
a ţesut Trupul lui Emanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră
înţelegătoare”.
Maica Domnului este reprezentată mai mare decât celelalte persoane
(supradimensionată), pe jumătate ridicată și ținând mâna dreapta în jurul gâtului, ca și cum ar
încerca să înăbușe un suspin. Expresia de pe chipul Ei ne arată că anticipează suferințele pe care
le va îndura ca Maică a Celui ce avea să pătimească moarte pe Cruce pentru mântuirea lumii.
Veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este roșu la exterior, iar interiorul
hainei este pictat cu albastru. Culoarea roșie simbolizează slava și domnia, iar cea albastră
cerurile, ceea ce înseamnă că ea este înveșmântată în slavă nemuritoare în ceruri, Fecioara
oarecând pătimitoare și roabă a Domnului pe pământ. Peste veșmântul exterior, Născătoarea de
Dumnezeu are reprezentate trei stele, așezate pe umeri și pe cap, ce simbolizează pururea fecioria
Maicii Domnului (dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos). Mama nu își privește
Pruncul, ci mai degrabă se uită spre Iosif, văzându-i uluirea pentru această naștere minunată.
Pruncul Hristos este așezat în iesle, care are aspectul unui mormânt. Scutecele în care
este înfășat (cu brațele încrucișate pe piept în chipul Crucii) au forma unor fâșii albe înguste,
asemenea giulgiului de înmormântare. Albul simbolizează faptul că Pruncul, Dumnezeu fiind,
este fără de păcat.
Ieslea se află în peștera întunecoasă, care prefigurează mormântul Domnului, dar și
moartea şi pogorârea lui Hristos la iad. Peştera şi ieslea sunt dovezi ale profundei smerenii a
Mântuitorului Hristos.
De asemenea, în peşteră, lângă iesle se află un bou şi un asin, detalii nemenţionate în
Evanghelie, dar apar în fiecare icoană a Naşterii; scena e inclusă pentru a arăta îndeplinirea
cuvintelor profetului Isaia, „Boul îşi cunoaşte Stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel
nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe” (Isaia 1, 3). În unele icoane ruseşti apare un cal în
locul obişnuitului măgar, necunoscut în Rusia.

În unele icoane, magii sunt reprezentați pe cai, urmărind steaua, iar în altele
aducând Pruncului daruri: aur ‒ ca pentru un Împărat (a cărui Împărăție nu va avea
sfârșit), smirnă ‒ ca pentru Unul Care trece prin moarte și aduce Înviere; tămâie ‒ ca pentru
Marele Arhiereu. Smirna și tămâia, împreună cu alte mirodenii, erau folosite în ritualul de
înmormântare. Hristos, Arhiereul Veșnic, Se aduce pe Sine Însuși Jertfă, biruind păcatul și, odată
cu păcatul, și moartea ‒ care este consecința păcatului.
Sfântul Evanghelist Matei este singurul care menționează prezența magilor, dar nu ne
consemnează numele sau numărul lor. Numărul tradițional de 3 (trei) este pus în legătură cu cele
trei daruri care sunt oferite. În icoană, ei sunt reprezentați ca bărbați cu vârste diferite: unul tânăr,
altul matur și celălalt bătrân. Aceasta semnifică faptul că Revelația este dată tuturor oamenilor,
indiferent de vârsta lor fizică, dar pe măsura nivelului duhovnicesc și a puterii de înțelegere a
tainelor dumnezeiești. Ei au străbătut o cale lungă spre cunoașterea Dumnezeului Celui
Adevărat.
Păstorii sunt zugrăviți ascultând mesajul îngerului, iar unul dintre ei cântă din
fluier de bucurie. Păstorii sunt primii care primesc vestea Întrupării lui Dumnezeu, fiind și
primii care I se închină și cred în El.
În registrul inferior ne sunt zugrăvite două scene: scena spălării Pruncului de către moașe
și scena petrecută între Iosif și ispititorul diavol.
Bătrânul Iosif este reprezentat în colțul din stânga-jos, așezat și foarte
îngândurat. Această tulburare pricinuită de Nașterea lui Iisus ne este zugrăvită în Condacul al
IV-lea din Acatistul Bunei Vestiri: „Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine, înțeleptul
Iosif s-a tulburat [...], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt a zis: Aliluia”.
Diavolul (sub înfățișarea unui păstor), văzându-i credința îndoielnică, vine și-l
ispitește, zicându-i că o fecioară nu poate naște, acesta fiind un lucru contrar legilor firii: „Aşa
cum acest toiag (reprezentat îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri) nu
va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară
nu poate să nască” (și deodată toiagul a înflorit). Această scenă ne este prezentată în Evanghelia
apocrifă a lui Iacov. Iosif este reprezentat cu aureolă, deoarece este socotit în rând cu drepții lui
Dumnezeu.
Scena spălării lui Iisus, prezentată în colțul din dreapta-jos al icoanei, ne este relatată
în Evangheliile apocrife ale lui Iacov și Matei, unde se vorbește despre două femei – Salomeea și
Zelemi – chemate de Iosif pentru a o asista la naștere pe Fecioara Maria. Moașele nu au fost
menționate în Evangheliile canonice, deoarece prezența lor este de prisos: Maica Domnului a
născut suprafiresc, fără dureri, iar Pruncul era cu totul curat și nu avea nevoie de spălare. Iisus
Hristos S-a supus obiceiurilor și deprinderilor omenești, S-a supus tăierii împrejur și Botezului,
deși El nu avea nevoie de toate acestea.
Cele mai vechi reprezentări ale Nașterii lui Hristos datează din secolele IV și VI (în
Catacombele Sfântului Sebastian din Roma – secolul IV; un sarcofag de la Muzeul Lateran;
îmbrăcămintea Evangheliei din Milano – secolul VI). Iconografia Nașterii Domnului s-a
dezvoltat în secolul al VII-lea.
(Documentare și bibliografie: Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Editura
Anastasia, București, 2005)
1. Biserica Tokale sau Biserica cununilor - sec. X (frescă)

2. Biserica Karanlik sau Biserica Neagra – sec. XI (frescă)


3. Mănăstirea Daphni, Biserica Adormirii Maicii Domnului – sec. XI (mozaic)
4. Biserica Araka din Lagoudera, Cipru – sec. XII (frescă)
5. Mistra, sec. XIII-XIV (frescă)
6. Mistra, sec. XIII-XIV (frescă)
7. Biserica Chora, Constantinopol – sec. XIV (mozaic)
8. Muntele Athos, Mănăstirea Vatoped (frescă)
9. Serbia, Mănăstirea Studenica (frescă)
10. Icoana pe lemn